Tag: poeme

ULLS INQUIETS"/"OJOS INQUIETOS

On By nelursIn CultureLeave a comment

REVISTA “NOU HORIZONT” – VALENCIA
CENTRUL SOCIOCULTURAL “DIN INIMA” – VALENCIA
CASA DE CULTURA A SINDICATELOR GALATI, ROMANIA
va invita in ziua de joi 17 martie 2011, orele 16.00, et.1, C.C.Sind.Galati la expozitia inedita de fotografie si poeme haiku: “ULLS INQUIETS”/”OJOS INQUIETOS”/ “OCHI NELINISTITI”
 coordonatori proiect:     – Adriana Vidroiu – poet, director revista “Nou Horizont”
 – Manolo Millán
 – Roberto Canelles
 – Cosmin Constantin Toma – presedinte Centrul Sociocultural “Din inima”
in colaborare cu: Angela Baciu – scriitor, consilier cultural C.C.Sind.Gl.
autorii expozitiei:
1. Laura Torres
2. Alex Contell
3. Laura Edo
4. Beatriz  Aranda
5. Estela Pastor
6. Miguel Ángel García Navarro – fiecare in parte au avut expozitii proprii si colective, sunt ziaristi fotografi si au sub 30 de ani.
tehnica:
digital, alb/negru si color
numarul de fotografii:
– 30 de tablouri de dimensiuni variate, predominand 30 x 40 CM
prezentare/comentariu:
Izvor de viata si sentimente, Valencia este unul dintre acele locuri privilegiate din lume unde arta si nobletea  s-au unit cu eternitatea. Sase ochi nelinistiti si sensibili, raze de lumina si culoare,  dezbraca in fata privirilor noastre curioase,  acest oras incantator si plin de mister.
Autorii sunt licentiati in comunicare audiovizuala si ziaristica  ai universitatii “Cardenal Herrera de Valencia”
grupuri tinta:
studenti in comunicare audio vizuala, agentii de turism, departamente de turism, iubitori de fotografie, profesionisti, artisti, scriitori, mass-media,etc.
expozitia cuprinde si un grupaj de poeme haiku semnate de poeta Angela Baciu
traducerea in limba spaniola: Adriana Vidroiu
despre VALENCIA:
In fotografie, timpul se opreste, cu fiecare „click” este capturat un moment, se decupeaza un fragment din  timpul care ramane nemiscat. Unindu-le, am creat mai multe timpuri intr-o aceasi mare imagine.
Sase „ochi nelinistiti” dezbraca in fata privirilor noastre orasul Valencia si imprejurimile acestuia, imortalizand frumusetea acelor elemente cotidiene, banale, ce pentru majoritatea trec neobservate.
Valencia este unul dintre cel mai „viu” oras spaniol, taramul florilor, barcilor, portocalilor, maslinilor, palmierilor si a plajei situate in inima orasului, scaldat in lumini si  sustinut de radacinile puternice ale istoriei , ce  impresioneaza prin dinamism si frumusete.
In ultimii ani, Valencia a capatat un important renume international prin construirea Orasului Artei si Stiintei, un complex cultural unic in lume,  odata cu construirea Palatului Operei si a Spitalului „Credinta” edificii cu dimensiuni unice in Europa si prin gazduirea a doua evenimente sportive importante si anume America’s Cup si Marele Premiu de Formula I.
Dar, mai presus de toate cele expuse anterior, Valencia este orasul artei, traditiilor si al focului care, in fiecare an  pentru sapte zile,  se imbraca in haine de sarbatoare. Povesti sub forma de monumente uriase de lemn si carton acompaniate de focuri imense de artificii, buchete de flori, activitati traditionale si religioase  si  mii de printese inunda strazile si bulevardele citadelei ce sarbatoreste intens, determinand milioane de persoane din toate colturile planetei sa se uneasca la aceasta sarbatoare ce ofera un spectacol unic.

traducere:
ORGANIZADORES:        
Revista “Nou Horizont” /Director- Adriana Vidroiu
Centre sociocultural “De cor” Valencia- Presidente: Cosmin Constantin Toma
Casa de  Cultura  de los Sindicatos Galati- Conseller de Cultura: Angela Baciu
Director: ec.Ovidiu Ioan Manole
COORDINADORES DEL PROYECTO
Adriana Vidroiu
Manolo Millán
Roberto Canelles
 & Angela Baciu

AUTORES  DE LA EXPOSICION
Laura Torres
Alex Contell
Laura Edo
Beatriz  Aranda
Estela Pastor
Miguel Ángel García Navarro
 
TECNICA
Digital con retoque, blanco y negro y color
 
NUMERO DE FOTOGRAFÍAS
– 30 cuadros
Varios tamaños predominando  30 x 40 CM
 
COMENTARIO
Fuente sin fin de  vida y sentimientos, Valencia es uno de aquellos lugares privilegiados del mundo donde el arte y la nobleza han contraído matrimonio con la eternidad.  Seis ojos inquietos y sensibles, rayos de luz y color, desnudan  delante de nuestra mirada  una Valencia llena de misterio y encanto.
Los autores de esta exposición son licenciados en Comunicación Audiovisual y Periodismo de la Universidad Cardenal Herrera de Valencia.  
 
En fotografía el tiempo se para, con cada “click” se captura un momento, se recorta un fragmento del tiempo que se queda inmóvil en una imagen. Al unirlas, hemos creado muchos tiempos en una misma gran imagen. Seis maneras personales de ver la ciudad de Valencia y sus alrededores, encontrando belleza en las cosas más banales y cotidianas que generalmente pasan desapercibidas para
la mayoría. Valencia es una de las más vivas ciudades de España, tierra de flores, barcos, naranjos, olivos, palmeras y playas en el corazón de la ciudad, bañada en luces y sostenida por su historia, destaca por su dinamismo y belleza.
A todo esto, en los últimos años, Valencia a añadido un importante protagonismo internacional con la construcción de la Ciudad de las Artes y las Ciencias, único en el mundo, el Palacio de la Opera y el Hospital LA FE, con dimensiones y capacidades únicas en Europa. Dos eventos deportivos internacionales como America’s Cup, la competición de vela más importante del mundo, o del Gran Premio de Fórmula I son motivo de un gran atractivo turístico. Pero a pesar de lo anteriormente descrito, Valencia es la ciudad del arte, tradición y fuego que cada año, durante una semana, se viste de fiesta.
Monumentos gigantes de cartón y madera, castillos de artíficos, flores, tradición, religión y oleadas de princesas, inundan las calles de Valencia que vive a todo pulso y donde millones de personas de todo el mundo vienen a disfrutar de las Fallas, el espectáculo más original que existe.

 – poeme haiku:    – autor Angela Baciu,
                           – traducerea: Adriana Vidroiu
 
1. “Amaraciunea
    Zilei de ieri. Impliniri
    Voite astazi.
                            La amargura
                            De ayer. Éxitos
                            Deseadas hoy.
2. Nu-i mai pasa de
   Sufera pana cand el
   Saruta pleoapa.
                                Ya, no le importa
                                Sufrir hasta cuando
                               Le  besa  los parpados.
3. Secatuire
    Nascuta in pacate
    Martie sublim.
                                 Estenuamiento
                                 Nacida en pecado
                                En un marzo sublime.
 4. La POGOR
    Icoane si mari  ingeri
    Ai poeziei.
                                    La POGOR
                                   Iconos y  grandes  angeles
                                   De la poesía.
 
5.Stancuta neagra
  In dimineata zilei de azi
 Agudul in parg.
                                     Jilguero negro
                                     Volando en la mañana de hoy
                                     Morera casi madura.
6.Intre palmele
   Lui  Dumnezeu zabovesc
   Sufletul pleaca.
                                        Entre las palmas
                                       De Dios descansan
                                        El alma se va…
7.Pamant uscat in
   Fereastra deschisa la
   Casa. Du-re-re.
                                               Tierra seca, en
                                              La ventana abiera
                                              Casa. Do-lor.
8. Mama tanara
   Pe mainile ei doua bratari
  Varsta femeii.
                                                 Madre joven
                                                En la muñeca con dos pulseras
                                                La edad de la mujer…
9. Mireasma de tei
    Prinse radacini in mai
    Un scranciob singur…
                                              Olor de tila
                                              Agarra sus  raíces en mayo
                                              Un columpio sin nadie.
                                                             ******
             *  Evenimentul va cuprinde si un moment artistic realizat de elevii Liceului de Arta “D.Cuclin”,Galati
                                               coordonator prof. Elena Carmina Ilie
dar si multe alte surprize!

va asteptam, et.1, C.C.Sind.Gl,
echipa C.C.Sind.Galati – Director: ec.Ovidiu Ioan Manole
 
foto afis: Miguel Ángel García Navarro
afis realizat de: “adquest image”
 
intrarea libera, ceaiul din partea casei!
 
Angela BACIU
scriitor, membru U.S.R
consilier cultural C.C.Sind.Gl

CUVANT INAINTE LA O CARTE

On By nelursIn literatureLeave a comment

Viorela  Codreanu Tiron
VRAJ(B)A CLIPEI
Poezie, 84 pg.
Editura Anamarol
Bucuresti, 2010

A ramane pret de o lectura atenta fata-n fata cu poezia cuminte si cu minte ( dar nu numai atat) a doamnei Viorela Codreanu Tiron si apoi cu ecourile acesteia este un privilegiu de mult ravnit, ba, mai mult, un delict apriori iertat de catre firescul si nobilul omenesc din tine in drumul spre insaturabila nevoie de frumos crescut trudnic in cumplitul razboi… pasnic dintre  „Vraja clipei” si „Vrajba clipei”, cele doua ipostaze si titluri ale volumului comasate provocator intr-unul singur, ca un memento al perenei confruntari.

Poezia de fata, ca vrea sau nu vrea, ca stie sau nu stie, ca raspunde sau nu intru totul intentiei nemarturisite a autoarei, incearca sa intretina o pace (totusi belicoasa) intre cumplitele zbateri din universul individual al omului, fara sa aresteze, sa dojeneasca sau sa ucida. Armele razboiului nonviolent sunt toleranta de ordin superior si intelegerea ratiunii atat a varfurilor in sus, cat si a celor in jos, ocrotirea si mangaierea deopotriva a tuturor contondentelor, a firescului acestora in necuprinsul imperiu uman al fiecarui individ.

Dezideratul (nemarturisit), in ciuda redundantei voite, este impacarea… neprieteneasca intre seva razboinica a sangelui vietii gata sa-si tasneasca flacara rosie a razmeritei si lacrima bucuriei vietii totdeauna gata sa stinga pojarul. Deci, vrajba clipei contra vrajii clipei, sau invers. In fond, nu asta traieste omul, nu asta ii e datul si nu gratie izbanzii si neizbanzii in acest razboi nerazboi este el suprema minune a lumii lui Dumnezeu?

Poeziile din acest volum – s-o spunem de pe acum, putand ilustra cu fiecare dintre ele – sunt un imn adus  acestei superbii a sufletului omenesc, imn eroic tocmai prin nebeligeranta sa. Citez din subtextul nescris al versurilor: „Suflete al meu, incearca, rogu-te, sa traiesti in pace aprigul razboi dintre cele doua chemari care te disputa cu forte relativ egale: ale raiului bucuriilor care te lumineaza si ale chinurilor iadului care te intuneca!”. Castigul este aceasta vesnica incercare, pentru ca aparenta reusita faptica e iluzie. Cata risipa de viata face viata pentru aceasta! Oare de aceea e vesnica, vesnicindu-ne incercarile si intrebarile? La naiba raspunsurile! Dupa ce le-am avea, ne-am plictisi, adica am trai numai ca morti: „Ce este timpul?/ Este, oare, dezvaluirea culorilor,/ si a miresmelor/ sau o tolba a amintirilor?/ Este, oare, uitare sau chemare?/ sau prabusire si inaltare?/ sau, poate, cautare si pierdere,/ gasire si ratacire?/ o fi doar un mister/ sau revelatia suprema?…/ Un singur lucru nu trebuie sa uiti:/ Prapastiile adulmeca, intotdeauna, clipa ratacirii!/”. Sa nu ne temem insa nici de marile raspunsuri, fiindca nu vom ajunge niciodata la ele. Unii da, de pilda poetii, ajung, dar numai cu puterea vorbelor, mai ales, a vorbelor gandului. Celelalte puteri ale omului sunt prea slabe, isi fac iluzii desarte. Dar ce bine e asa! Ce frumoasa e nelinistea, si ce viata cand stii ca e numai neliniste, nicidecum vreun pericol ca am putea cunoaste totul si, in consecinta, ratiunea existentei noastre ar disparea. Teama? „De ce teama, chiar daca Se prabusesc zorii peste mine/ pecete infierata sa-mi puna/ pe inima ce alearga beteaga/ si-si cauta ramasitele prin tine”. Si ce daca? Nu asta ne e menirea?

Indraznesc sa afirm ca asemenea poeme traiesc difuz, inexprimabil, in fiecare dintre noi, dar, din lipsa hainelor, nu pot iesi in lume. Se rostesc insa in noi, in ceasurile de meditatie cand, aparent, suntem singuri, dar de fapt in compania intregii lumi, a necuprinsului invitat la dialog. Abia atunci vorbele isi arata acolo in ele si intre ele intreaga corola de valente si virtuti. Dar glasul – nu, glasul e apanajul poetilor. Ajungem astfel, dupa ce parcurgem tot mai linistiti incrancenarea tot mai cumplita a razboiului cu pacea sau a pacii cu sinistrul, ajungem la deloc paradoxala liniste involburata abundent, dar mut, la frenezia de a trai in compania clipei de vraja si a celei de vrajba.

Pe de alta parte, poezia Doamnei, o poezie si a distinctiei, nici nu trebuie decriptata. Ea se insinueaza in cititor ca lumina, il cucereste, il face pe nesimtite biruitor, prin profunzimea franca si intelegerea tainelor care, incet-incet, se lasa dezgolite ca sa-ti arate in spatele lor altele, tot mai inexpugnabile. Cuvintele, nesiluite de tirania poetului dur care le inhama zadarnic la poveri peste puterile lor, isi dezvaluie din placerea lor intelesurile si subintelesurile la imboldul sarutului si nu al biciului.

Intr-o lume care cultiva cu fervoare socul, instinctele gregare irational si premeditat dezgropate, care cultiva obscenitatea si in care coexista (Doamne!) industria razboiului, a mortii cu industria frumosului confectionat in serie sa inlocuiasca frumosul, poezia doamnei Viorela Codreanu Tiron este un balsam, un panaceu, un memento pentru om sa nu abjure de la conditia sa de suflare dumnezeiasca de dragul efemeritatii sclipitoare si zornaitoare.

Sa aspiram toti, unguibus et rostro, la genial? Dar intr-un sirag de perle veritabile nu exista nicio perla, iar geniile s-au nascut si au crescut din zicerile – perle nascute si crescute de popor:  A fi sau a nu fi… Lumina, mai multa lumina! Omul e masura tuturor lucrurilor. Arta e lunga, viata e scurta. Armele sa dea intaietate togii, laurii – elocintei!  Cunoaste-te pe tine insuti. Multi chemati, putini alesi! Poet te nasti, orator devii. Nu voi muri de tot… Stiu ca nu stiu nimic! Va multumesc, stimata doamna, pentru efortul de a demonstra ca singurul razboi care trebuie luptat este razboiul – pace cu tine insuti.

Stefan GOANTA

NOBLETEA CAILOR LIBERI

On By nelursIn literatureLeave a comment

Cristi IORDACHE
Tehnici de nerezistenta
Editura Cetatea de Scaun
Targoviste, 2010
ISBN 978-606-537-051-7

Cu adevarat nu poti rezista acestor „Tehnici de nerezistenta”. Nici nu trebuie, pentru ca a rezista inseamna poate a pierde, iar dinspre autorul acestui manual poetic nu ne ameninta nici un pericol. Pericolul caruia se supune singur Cristi Iordache, autorul volumului, ne poarta pe o sarma foarte bine intinsa de vers (a se citi culmi ascutite de munte), asemenea unui balerin care isi cunoaste bine fiecare miscare. Face din poemele lui fie un dans agil, fie un moment de repaus care poate parea nesfarsit. Ne copleseste cu grija unui suflet iubitor si tandru sau cu o stravedere care surprinde placut. Cum sa-i rezisti, n-ar fi pacat? Este un fin dirijor al unei orchestre care canta numai pentru noi.

Structurat in trei parti, volumul este un original. Prin cautarile lui montane, insingurat poate intre cer si pamant, Cristi Iordache nu este un pastrator numai pentru el al darurilor primite. Le daruieste: „hoinaresc pe crestele muntilor/ acolo/ zapada nu piere/ sub talpile-mi/ goale/ viscolul/ ma biciuie cu pasari de prada/ acolo/ ma pravalesc sub norii/ ce-ascund/ paraiele/ ochilor tai/ acolo/ cad/ unde tu ma poti obloji/ cu buze/ cu sani”  (pag. 11).  Poetul isi regaseste iubirea din sufletul lui la inaltimea acestor zapezi vesnic pure. Si ne-o spune cu o bucurie in care trebuie sa ii fim alaturi.

Prima parte, intitulata sugestiv „Amor cu Dumnezeu sau cu El intre noi (Gilda Mia)”, cuprinde poeme care sunt adevarate descoperiri interioare. Din hoinarelile/ascensiuni  pe culmi ascutite si inalte descoperirile lui sunt profunde: „hrana rezistentei m-a abandonat/ nasterea/ si hienele-mi devorau/ trupul/ nu ma nascusem la Tagastes dar invatasem/ murirea” (pag. 21). Nu poti sa nu observi cum amintirile sufletului calatorind prin om se afla singure si se rostesc. Astfel, viata, asa cum o simte Cristi Iordache, se dezvaluie si se arata ca un mister, ducand mai departe catre alt mister. „As plange cenusa,/ dar flacari mai sunt,/ mi-e noaptea lumina/ ce-apune in zori,/ Inchide-ma-n tine/ (pamantul mi-e ciunt)/ si fi-vom, femeie,/ doi nemuritori” (pag. 25). Cristi Iordache observa cu rabdarea unui chinez, traieste si ne impartasesete trairea lui, dar in acelasi timp este un cal nobil si liber. Nici un frau nu lasa a-i fi asezat de maini straine. El este liber sa galopeze sau sa se odihneasca, iar riscul acesta, asumat poetic, este o adevarata incantare surprinzatoare. Uimit este si el, poetul, cand afla cum poate „alerga fara sa striveasca firele de iarba”, dar „cu teama de socuri/ ca orice om intreg dupa un transplant de cord” (pag. 15). Aspira catre dragoste cu toate fibrele fiintei lui si o spune cu o cucernica si romantica marturisire: „Si paj voi fi/ la Curtea Ta,/ Femeie,/ de-ar fi/ sa-mi smulg/ si cerul/ si pamantul,/ imi lepad heruvimii,/ toata ceata,/ ca Tu/ Esti/ mai intai/ si nu/ cuvantul” (pag. 14). De notat scrierea cu majuscula a cuvintelor, ca o accentuare a semnificatiei divine. 
 
Partea a doua, intitulata „Sssst, sa nu ne-auda soartea!” cuprinde poezii cu o mare forta de impresionare, care denota o deplina stapanire a mijloacelor poetice. Metaforele abunda si totul e transmis cu puterea unui mesaj bine definit. „Un sange rece serpuind, ma vede”, sau „E gandul-caninii ciobiti ce se-nfrupta” sunt doar exemple, dincolo de care se poate simti substanta filosofica ferma: „Tacerea-cantare de lauda, muta,// ciopleste liturgic caverna mea sluta./ Ecoul melodic, a ploaie de vara,/ est transitus Domini. Fruntea-mi saruta,/ ma naste poveste, ma pierde povara” (pag. 40). Dincolo de unele cuvinte in chip deosebit scrise (soartea, ciata), Cristi Iordache creeaza imagini pline se sens si profunzime, alcatuind un adevarat crez poetic. „Pantera neagra” poate duce cu gandul la leoaica tanara a lui Nichita Stanescu, dar e numai un loc al poeziei din care Cristi Iordache trece mai departe cu aripi adevarate si personale. Din nou atent observator al vietii in poezia „Joc”, ramane totusi detasat dincolo de epuizarea trairii, ca un maestru al propriei deveniri. „Copiii tai au invatat deja sa se joace”, ne spune Cristi Iordache, dar numai dupa ce va fi fost ucis de barbatii femeilor iubite si mame ale copiilor sai. Frumusetea si uratenia lumii capata deopotriva sens filosofic intregit prin cunoastere si traire. In ultima parte a capitolului Cristi Iordache se vrea a fi un Monte Cristo (de remarcat: Monte-munte, Cristo-Cristos), dupa intelegerea nebanuitului sens al gandurilor destinului: din fiinta care se nutreste simbolic din picaturile zapezilor pure si din gandurile limpezi ale inaltimilor, devenirea il poarta catre „un vaduv batran nereticent,/ mi-e idol murirea/ si pribegesc prin rezistenta.// Pretutindeni gladiatori;/ unii ma numesc in continuare,/ din mila,/ monte cristo” (pag. 82). Sunt versuri care aduc aminte de Eminescu („norocul va petrece”). Acceptarea riscului, (ne)rezistenta lui Cristi Iordache este tocmai provocarea libertatii. A cutezantei fiintei umane si a aripilor primite mereu in dar pentru un nou zbor.

Partea a treia se numeste „n mobil”, sugerand deopotriva anonimatul (n) matematic, statistic, dar si o epoca a mobilitatii si nu numai telefonice. Poemele sunt incarcate de aceeasi forta sugerand riscul si asumarea propriei libertati umane, al regasirii de sine in univers: „S-a ridicat pamantul in picioare/ trezit de sange de atei./ Adame,/ -ti spun/ din lumea mea de-acum,/ tu ce traiesti, trait-am eu!/ Asa precum/ Fecioara Preacurata,/ pamantul va ramane greu,/ vor naste umerii-i poteci/ batute de talpa patata/ cu suflete ratacite/ si reci” (pag. 98). Descoperim inca o data realitatea evidenta ca orice creatie nu poate fi decat liber consimtita, o urmare a experientelor existentiale deplin intelese.

Cristi Iordache, un explorator neobosit al umanului si divinului din el insusi, a ilustrat volumul cu desenele fiicei sale. Imagini de frumoasa puritate de copil insotesc poemele si dau o nota calda intregului. Editura Cetatea de Scaun din Targoviste primeste in randurile autorilor editati vocea distincta si clara a poetului Cristi Iordache. Mereu nelinistit si mereu framantat, asa cum numai poetul poate fi, dornic de noi aventuri cutezatoare, Cristi Iordache izbuteste un frumos dar literar pentru cititor. Mai cu seama ca manualul acesta poetic te invata cum sa nu opui rezistenta Vietii in toata minunata ei nesfarsire. Cristi Iordache poarta adevarata noblete a cailor liberi.

Constantin P. POPESCU

Despre sensul poetic al cunoasterii si devenirii crestine

On By nelursIn Christian Perspective, DevotionalLeave a comment

„NEMITARNICE”, Theodor Damian

Editura Dionis, 2005, 133 p

Poezia lui Theodor Damian ne surprinde, ne provoaca, ne pune fata in fata cu realitati nu totdeauna comode, intr-un cuvant, poemele sale ne conduc la o sinceritate fata de sine si fata de marele Univers. Nu intamplator, volumul „Nemitarnice”, de fapt o antologie de o suta unu poeme, se constituie ca un manifest adresat fiecarui potential cititor de a cantari in cumpana dreapta a ratiunii valorile fundamentale ale existentei si mai ales, ale rostului de a apartine bogatului spatiu spiritual romanesc.

Tocmai de aceea, Theodor Damian reuseste prin acest volum de versuri sa expuna concepte care surprind esenta romanismului aflat la confluenta spiritului dacic, al celui latin si peste toate acestea, al celui crestin. Din aceasta ingemanare de curente spirituale rezulta forta unei exprimari poetice pline de sensibilitate, de sens, de durabilitate si mai ales, de vitalitate.

Un scriitor si cartile sale

Theodor Damian, scriitor roman din SUA, este autorul volumelor Introducere in istoria crestinismului. Primul mileniu (2008), Filosofie si literatura: O hermeneutica a provocarii metafizice (2008), Pasiunea textului (2003), Semnul Isar (2006), Nemitarnice (2005), etc. Theodor Damian este teolog, eseist de factura crestin-ortodoxa, important promotor cultural, editor al revistei „Lumina Lina“.

„Revarsarea cu gust si rafinament”

Asemenea unui teatru in patru acte, volumul „Nemitarnice” ne ofera patru trepte in ascensiunea catre intelesul etern al poeziei. Astfel, pentru inceput, privim „Prin ochiul marii”, dupa aceea identificam un „Armaghedon cu un alt nume”, mai departe intelegem metafora „Cautatorilor de lut”, pentru ca in final, sa avem parte de „Zborul ancestral”. Patru trepte in devenire, de fapt patru trepte ale cunoasterii si tot atatea etape in intelegerea lirismului profund al lui Theodor Damian.

„Marea se apleaca pe fereastra/ eram in spatele ei/ si numaram apele/ apele si culorile/ zvacnetul si culorile/ curajul nerusinat/ revarsarea cu gust si rafinament/ cand totul e pe potriva/ ca torsul pisicii pe cuptorul de lut/ iarna la tara// O, ochiul marii de cucuvea/ noroc ca nu face asta/ in fiecare zi/ ca pe multi i-ar trage in ea.” („Ochiul marii”)

„Marile poeme ale tarii”

Sensul poetic nu se descifreaza totdeauna usor, este nevoie de o anumita putere de patrundere ce se dezvolta atunci cand iei contact cu scrierile lui Theodor Damian, fiindca in fiecare vers este incifrata o experienta, un gand, o traire, ceva care a facut parte din viata sa si pe care il daruieste mai departe, celor ce vor sa citeasca, sa asculte si sa inteleaga.

„Peste marile poeme ale tarii/ au trecut uragane migratoare/ si le-au smuls penele colorate/ le-au inversat metaforele/ le-au stricat sensul.” („Poemele tarii”)

„Misterul vietii se patrunde”

Dar efortul este rasplatit pe deplin prin nenumarate intelesuri ce te conduc mai departe, intr-un univers complex si totusi simplu, axat pe principii care se intretaie, se insumeaza, pentru ca ulterior sa se desparta, revenind de fiecare data mereu altele, cu intelesuri noi si cu spontaneitatea unei exprimari ce-si afla mereu cuvinte potrivite pentru experiente tot mai profunde, ce se cer a fi comunicate.

„Nu stiu de cine si de unde/ misterul vietii se patrunde/ nu stiu de unde si de ce/ a aparut deoarece/ nu stiu de cand si pana cand ma arde ochiul tau plapand/ nu stiu de cand, de ce si cum/ ma inghite praful de pe drum/ nu stiu de ce si de la cine/ atata moarte e in mine.” („Nu stiu”)

Intre Vasile Voiculescu si Lucian Blaga

O sursa de inspiratie deosebit de valoroasa pentru poezia lui Theodor Damian o reprezinta viziunea teologica crestina care sub o forma sau alta revine prin diferite teme sau simboluri, oferind o consistenta si o profunzime ce depasesc exprimarea laica. Astfel, continuand traditia unor poeti de factura religioasa in genul lui Vasile Voiculescu sau intr-o anumita masura, Lucian Blaga, Theodor Damian impleteste in experienta concreta a zilelor noastre, elemente de teologie, precum si relatia lor cu arhetipuri mitice, general umane sau specifice spatiului daco-roman.

„Izvorul apelor sfintite in tine”

In acest sens, putem vedea influenta unui anumit gen profetic, in poezia „Cel care vine”: „Iordanul s-a tulburat/ spre varsare/ iarasi s-a aruncat cineva/ in apele sale/ iarasi un Ioan Botezatorul/ si-a facut aparitia/ in pustiul lumii.// E lung drumul pana la Iordan/ iti trebuie ani sa-l strabati/ ai timp ca sa ierti tuturor toate/ si sa inveti sa te rogi pentru frati// E lung drumul si greu/ pana sa descoperi izvorul/ apelor sfintite in tine/ si sa-L recunosti/ pe Cel care vine.”

Astfel, volumul „Nemitarnice” ne poarta prin multiplele exprimari artistice originale si sensibile ale lui Theodor Damian, oferindu-ne ocazia sa cunoastem si sa ne cunoastem, sa exploram fatetele nebanuite ale unei realitati uneori, contradictorii, alteori, rationale, dar intotdeauna sublime si senzationale, fiindca in cele din urma, viata este un dar extraordinar, irepetabil, de care trebuie sa ne bucuram cu toata fiinta noastra. Poezia lui Theodor Damian este un imn al vietii ce invinge, care desi aparent se opreste, totusi curge mai departe, din eternitate in eternitate.

Octavian Curpas
Surprise, Arizona

MELANIA CUC – Member of Academy of International Interferences "Paul Polidor"

On By nelursIn literature, Media, MinistryLeave a comment

“Rasunetul”
Cotidianul bistritenilor de oriunde
Melania Cuc-membru de Academie
Vineri, 06 august 2010 – Menut Maximinian
Fundatia “Paul Polidor” i-a acordat scriitoarei bistritence Melania Cuc titlul de membru al The Academy of International Interferences “Paul Polidor”. Dintre membrii Academiei ii amintim pe Simona Polidor – consilierul general al fundatiei; Crina Bocsan-Decusara, prof.univ.dr., vice-presedintele Asociatiei Culturale UNESCO <>; Paula Romanescu, presedintele Sectiei de Studii Literare si Traduceri in cadrul Ligii de Cooperare Culturala si Stiintifica Romania-Franta; Mihail Sinelnikov – Federatia Rusa, personalitate a liricii mondiale contemporane; Adrian Curcan, sculptor; Traian T.Cosovei – personalitate a literaturii romane contemporane; Eugen Cristea – Societar de Onoare al Teatrului National „Ion Luca Caragiale” din Bucuresti; Ioan Iacob, „Las Vegas Romanian Journal”-S.U.A.; Florin-Silviu Ursulescu, „Actualitatea Muzicala”, Revista a Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania; Hortensia Orcula, musician; Ashraf Geybatov (Germania) / artist plastic de importanta mondiala, membru al Asociatiei Internationale a Artistilor UNESCO, Artist Emerit al Azerbaigeanului. Acordarea diplomei-titlu se va face in cadrul unei manifestari de interferente culturale.
REPER(2008): Ca un trubadur iesind din smalturile inghetate peste portelanuri de Maissen, Paul Polidor uimeste, este un fenomen aproape nevrosimil  intr-o lume primejduita de vanitatea si ipocrizia cotidiana a omenirii.
I-am citit poemele intr-o inserare din  mijlocul Faurarului in care Unii si Altii, kosovarii si sarbii, urlau separat, dar in acelasi cor al disperarii si care nu mai avea nimic de-a face cu  rugaciunile ingerilor.
In oglinda cu istoria sangeranda, poemele lui Paul Polidor sunt clare si respirabile ca libertatea nativa. Sunt si sofisticate,- esente scumpe depozitate in eprubete de sticla foarte casanta, dar si acid sulfuric, -astea toate,  dupa cum, tu, cititorule, ai sau nu ai dibacia de-a le prelua din litera, a le citi prin exercitiul iubirii de semeni.
Nimic desuet, nimic triumfal, nici o nota falsa in concertul acesta regal, pe care Paul Polidor il dirijeaza cu bucuria ucenicului lutier dar mai ales, cu acuratetea si harul maestrului ce nu se indoieste nici o clipa de menirea pentru care a fost trimis sa-i faca umbra taranii, ca norul pe cer.

Melania Cuc, redactor Agero

Poemul, mod de Viata
Paul Polidor

ASCULTA CIACONA …

Fond muzical: CIACONA IN FA MINOR de JOHANN PACHELBEL
(la orga Bisericii Negre din Brasov: HANS ECKART SCHLANDT)

Asculta Ciacona cum plange, iubito,
Sa simti cum barocul devine prezent
In ceasca din fata de scrumuri invit-o
Sonorul de cremeni ca fard somnolent.

Sugruma-i mirajul trenand cantilena
Sub ghetul de marmuri, sub setea din guri,
Si corul de aripi ramane pe scena
Trecut modalism napadit de mixturi…

LABIS

A iubit o singura femeie.
Femeia cu ochi de malini…

SEMN

Din fosa vremii ies
w a g n e r i e n e – a l a m u r i…

SA SPUI

sa spui ceva oamenilor
mi s-a zis
daca ai ceva de spus
si mutam
in gaoacea ei
tacerea

n-am pus lirei
mai putini paznici
tot ce sta sub putere
tace
face

NOI

E-o pulbere de amintiri ce nu-mi da pace
E-o ramura de brad uitata-n vitriol
E-un diavol ratacit ce-n mine zace
Ca un “je t’aime” tradat la demisol.

Aduna-ma din statii de tramvaie
Sunt rana timpului cea dureroasa
In timp ce tu, inaintand prin ploaie,
Esti ca-n trecut, tacuta si frumoasa…

DISEMICLEPSIDRA

Din coasta lui.
A inselat cu diavolul.
Inseamna ca e neagra.
Barbatul rosu.
Asa a aparut Stendhal.

Departe de Tao.
Viata pendula.
Ora sase abisala.
De la trei inspre unu inalta.
Mereu pendularea.
Aproape (semi)cerc.
Inauntru zidul contradictiilor.
Chinezesc sau nu.
Intre saizeci si nouazeci de grade rosul e aprins.
Pentru unul din duet.
Dialectica inlocuirii lui A de catre B.
Si invers.
Penetrari celeste coboara in profunde.
Principiul feminin receptiv intangibil.
Numai cand yin il presupune pe yang.

PALMONOV. SPUNERE

Mi s-a spus
ca razmerita
poate fi inabusita
mi s-a spus
ca glasul
poate fi sugrumat.

Cu deznodamantul stiut
despuiam crengile tacerii
eram orb la seva mustind
mai strigator ca aerul.

La primavara
va inflori un alt nud
cu goliciunea supusa
la ce
cui

DIE SPUR *

Die Nachfolger halten die Schöpfung in den Händen.
Du bist immer noch am Leben.
Du ahnst es.
Metastazische Hitze. Hände – Brennen…
Die Erlöschung, das erträumst du.

Blumen, das werden die erwachten Finger, das Gedicht – Blütenstaubbläter.
Die Zeit, das wird der Windhauch sein.
Du bist erwacht.
Ich kann dich nicht ansehen.
Du wünschst nicht zurückzukommen?
Du weinst.

Und der Hände Jugend wundert dich nicht.

•    Die Spur – “Urma” – Traducere in limba germana de Laura Renata
•    Costescu