Ploaia își îndură cuminte ocara
Ploaia își îndură cuminte ocara,
Cade rănită, trezind primăvara.
Plămânii grădinii cu abur se-mbibă,
Frigul lovește în vechea colibă. Continue reading “TATIANA SCURTU-MUNTEANU: Ploaia își îndură cuminte ocara”
Ploaia își îndură cuminte ocara,
Cade rănită, trezind primăvara.
Plămânii grădinii cu abur se-mbibă,
Frigul lovește în vechea colibă. Continue reading “TATIANA SCURTU-MUNTEANU: Ploaia își îndură cuminte ocara”
In opait canta fumul
Si danseaza umbra deasa,
Pe fereastra aburita
Curge ploaia languroasa.
O naluca alungata
In orchestra de lumina
Tremura ca o mladita
Si te tine strans de mana.
Pasii albi ca varul rece
Lasa urme pe arena,
Unduindu-ti-se-n brate
Nalucirea ca o trena…
Intr-o dunga fumurie –
Ochii, ca icoanele,
Se strivesc de rugaciune
Ganduri, diafanele.
Pe spatar se lasa seara,
In vazduh feericul
Si in pasi de poezie
Cade intunericul.
Tatiana Scurtu-Munteanu
S-au risipit pe carare
Cioburi de cer,
pasii tai repezi cauta clipa trecuta
cand alergai speriata cu un pui de om
curgeau rauri de griji in noapte
un strigat surd se ridica,
acoperind febra cu lacrimi
fugi intre foile ingalbenite ale manuscrisului
pasi intre vis si o lume a ta,
iar vin din neant clipe cu un el, o ea,
el este confuz, fiu sau nepot
amandoi ti-au trecut prin brate, mai mult nepotul
dar ce importanta mai are,
file, file de cer se tot razletec pe carare
troiene nesfarsite de zapada
topite in labirintul anilor
zamislesc slove albe pe un cernoziom fierbite
se coace painea in test si apa de aur este tot mai dulce
nisipurile Olteniei se contopesc in arsita Baraganului,
setea de iubire cu viata
Octogenul cuprinde in talerele lui
79 cu 82,
Le pune in creuzet le tot mojareaza
Pulberi de cer si iubire
Pulberi de pasiuni frante si regasite in slove mestesugite
E greu sa porti un ADN de soare,
cu flori de camp si apa de izvoare
Ce setea ti-o atata spre cautari trecute
Nemarginite nelinisti se ridica,
a fi sau nu urmas al clipei fericite…
Cand o pana s-a revarsat cu-nfrigurare pe biata coala de uitare
Ca un amnezic, tremurand
a prins cu sat fiecare soapta vie
chemare din adancuri
patimi vii si doruri multe
ratacitoare troiene de ani si truda multa
Azi ne vor surade lin la o lansare reusita.
INTUNERICUL ALB
Pasii se pierd,
intunericul alb pluteste in valuri de o clipa
iedera alba
Astept…
Te caut,
Rasaritul se contopeste cu amurgul
umezeala roade cerul
pasarelele isi soptesc misterioase ecouri
Pacla
un burete care picura ciripitul unei vrabii
in palma unui brad somnoros
Te caut,
Ce bine te ascunzi
inima te vede atunci cand ochii par orbi
gandul te asculta cand am asurzit de atata liniste,
nu, nu-i noapte
este doar un intuneric al iluziilor
prierdute in neantul rece al asteptarilor
Soare.
druizii iti ard radacinile pentru a te inalta
dolmenele se deschid, culegand insetate intunericul alb
ascult soapta pietrelor
un micron, doi culeg fiecare cristal
ma cufund in noaptea rece a zilei asteptandu-te
surad,
razele curg, calde in interior
te-ai transformat in izvor de lumina.
PASII
un bisturiu nemilos
ma diseaca in noapte
valul alb invadeaza totul
avioane suspendate atemporal
Stonhenge neclintit se opune
fiecare piatra murmura un descantec
maini insangerate aduna zmeur
lespezi
sarpe de gheta
invadeaza ungherele inimii
o scanteie strapunge clipa
Arde, arde
Inima revasa potirul…
POARTA INFINITULUI
Arunca o plasa de raze
aduna clipele,
Cari
retele ascunse in plamada timpurilor
soaptele gandurilor devorate in umbra unui stejar
Rodin
Poarta spre infinit
s-a scurs in Merkaba unui sarut.
Infinitul,
ceas al tacerii,
asculta cum cresc pietrele
Statornicie efemera
Revarsata in clepsidra unei zile
Brahma…
PRINTRE FULGI DE SOARE
Vei spune hotarat:
„fulgii coboara in iarba”
iar eu ii vad cum urca incet spre cer
sa stea la sfat cu gastele in zare…
scenarii ciudate fac unii:
„lumea o sa se rastoarne peste noapte”
calcule, rascoliri sumbre…
hei!
farisei ai lumii priviti gastele…
apocaliptice ganduri va tot framanta
bani aruncati pe vorbe goale
cand se coace foametea in Sahel
si cerul arde dureros de tare
Ne este frig la zero grade,
Dar era bine cand luam tranvaiul
la minus treizeci si-un pic,
Azi tremuram la fiecare adiere,
Avem masini si vile multe
haotic si devastator devine fiecare fulg
pierdut in negandire…
trosnea gheata sub carul plin de lemne
cand Dunarea era o punte,
Azi toti se tanguie pe vale,
ca-i frig si-a nins cateva palme pe carare
E arsita in lumea larga
cu greu un strop de apa mai culeg
Ca niste copii prea razgaiati de-o mama
Ne este greu si cu posmagii inmuiati
E jale in paradisul plin de poame.
Senini sunt ochii celor ce duc povara in desert
De-ar fii aici ar tot jeli in catedrale
sardele ar fii pentru trei sarmale…
Asa cu chip de ingeri insetati
asteapta ploaia in zadar…
Lumini multicolore de mii de wati la unii le surad
La altii curcubeul este legamant
Usor desertul casa lor,
gradina plina uneori
de rod
la altii totul e o drama,
iar maracinii lan de nepasare,
in lumea cu hambare…
E LINISTE IN PARADIS
De pe-o ramura de brad
aripi de vant se preling in iarba,
patand in alb verdele trist al iernii
valuri de cer se avanta spre infinit
chemand haite flamande de soare
pete negre, roiesc asteptand
aripi de vant,
aripi de iubire ganguresc trist printre stele,
un girofar strapunge violent
tacerea asteptarilor pierdute
pe o scara de foc impietrita in uitare,
un pui de om aduna aripi de stele
risipesite pe derdelusul vietii,
invatand sa paseasca.
Cu genunchii sangeranzi
se agata de o lume de piatra…
e liniste in paradis,
doar soarele timid se strecoara printre stanci,
suntem inca vii….
Camelia TRIPON
Targu Mures
15 ianuarie 2011
Te cerne cu fluturi pe grijile mele,
Ia-le in palma si zboara spre stele,
Ma prinde in hora cu floarea de crin,
Si ma ameteste in gura cu vin.
Ma lasa a curge cu ploaia de mai
Si mijlocu-mi strange intr-un evantai,
S-asternem apusul pe dealul miop
Cand suflul alearga spre luna-n galop.
Sa tinem pe umeri cu brate-amandoua
Covorul de iarba cosita in roua,
Solie de greieri cantand serenada
Prin noi cand topim rataciri in livada.
Mama, tu mi-ai dat cuvantul,
Eu, in noapte, izbavindu-l,
Il fac cerga-ntr-o scrisoare,
O scrisoare cu alean,
Pentru-a-ti pune-o la picioare.
Sa-ti fiu vers de doina seara,
Sa ma-nchin precum si ceara
Cade si e-n cautare,
Ceara-i singura si rece,
Cine-i este mama, oare?
Sfanta, tu, mi-ai dat lumina,
Iarba creste si suspina,
Ploaia se scufunda-n mare,
Ploaia-si cauta-nceputul,
Caci pe lume mama n-are.