Plagiatorii din România ar putea întemeia cu uşurinţă o comunitate foarte puternică, poate chiar un oraş mare. Ponta nu e nici primul, nici ultimul. La un capăt ar trebui să stea Gabriel Liiceanu, a cărui teză de doctorat s-a demonstrat a fi plagiată acum 40 de ani, iar la celălalt toţi cei care se înghesuie în zilele noastre: miniştri, parlamentari, primari, şefi de instituţii.
Un cuplu însă se detaşează din această imensă gaşcă a „hoţilor de inteligenţă”: Petre Tobă, ministrul de Interne, şi Laura Codruţa Kövesi, şefa DNA. Pe cei doi înalţi funcţionari ai statului nu-i uneşte teza de doctorat, ci felul în care au pocit numele autorilor din care spun ei că au citat! Continue reading “Nici de copiat nu sînt în stare – Acuzaţiile de plagiat, de la Tobă la Kovesi sau de la “APUD” la “TAMAM””