Daniel Uncu: Minciuna pandemică – politica publică a comuniștilor chinezi și a Noii Stângi internaționale

Ieri, agenția Reuters titra pe fluxul de știri, că o zonă din provincia centrală a Chinei, Henan, tocmai anunțase că… a interzis practic orice ieșire a oamenilor din zonă, în urma mai multor cazuri de infecție cu coronavirus.

Miercuri, 01.04.2020, carevasăzică!

Adică, la aproape o săptămâna după ce autoritățile comuniste centrale chineze anunțau cu mare pompă găunoasă că epidemia de coronavirus a fost învinsă definitiv și că oamenii se întorc la muncă!

Anunţ de interes major! Distribuie să afle cei interesați! #SpreadTheNews

Nimeni, asadar, deja nu mai poate călători în afara cantonului Jia fără o autorizare corespunzătoare, canton care are o populație de aproximativ 600.000 de oameni. În plus, rezidenții nu au voie să-și părăsească locuințele pentru muncă decât dacă au dreptul de a face acest lucru! Adica, exact la fel ca in timpul starii de urgență. Continue reading “Daniel Uncu: Minciuna pandemică – politica publică a comuniștilor chinezi și a Noii Stângi internaționale”

FĂRĂ PRECEDENT – Lovitură în plin încasată de activiștii LGBT! – REZOLUȚIE adoptată de ONU: “Singura familie recunoscută este aceea NATURALĂ”

121041
Consiliul pentru Drepturile Omului din Cadrul Organizației Națiunilor Unite (ONU) a adoptat rezoluția  A/HRC/29/L.25, intitulată : Protecția familiei: contribuția familiei la punerea în practică a dreptului la un standard decent de viață al membrilor săi, prin rolul său în educație și realizarea unei dezvoltări durabile.

Continue reading “FĂRĂ PRECEDENT – Lovitură în plin încasată de activiștii LGBT! – REZOLUȚIE adoptată de ONU: “Singura familie recunoscută este aceea NATURALĂ””

ONU atacă Biserica Catolică

141790497In toamnă am discutat despre guvernarea globală. Astăzi dăm ca exemplu al modului în care ea se manifestă, atacul recent al ONU împotriva Bisericii Catolice.

ONU e o organizație supra statală care își asumă în mod treptat tot mai multe atribuții pe care statele membre nu i le-a acordat când a fondat-o la sfârsitul anilor ’40. ONU a fost fondată pentru a asigura pacea în lume. Nimic mai mult și nimic mai puțin. De-a lungul anilor însă, ONU și-a asumat atribuții adiționale care erodează suveranitatea națională și valorile naționale. In cazul despre care vorbim astăzi a făcut-o prin intermediul Convenției internaționale a drepturilor copiilor. Continue reading “ONU atacă Biserica Catolică”

Ziua Internaţională a Familiei, sărbătorită miercuri şi în România

2803524-publimedia-shutterstockby Gândul.info

Ţările din întreaga lume sărbătoresc miercuri, 15 mai, Ziua Internaţională a Familiei, instituită de Adunarea Generală a ONU pe 20 septembrie 1993, în baza Rezoluţiei 47/237.

Cu această ocazie, Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Ban Ki-Moon, a transmis un mesaj în care a subliniat importanţa familiei în societate şi în dezvoltarea acesteia.

“Familiile susţin societatea, iar relaţiile între generaţii duc această moştenire mai departe în timp”, a arătat oficialul.

“Anul acesta, Ziua Internaţională a Familiei este o ocazie de a celebra conexiunile dintre toţi membrii constelaţiei care formează familia. Este, de asemenea, o oportunitate de a reflecta asupra felului în care acestea sunt afectate de schimbările sociale şi economice – şi asupra a ce putem face noi pentru a consolida familiile”, a mai spus Ban Ki-Moon. Continue reading “Ziua Internaţională a Familiei, sărbătorită miercuri şi în România”

Spre normalizarea pedofiliei în Romania?

Consiliul Europei.ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

.

7 februarie 2013.

 .
SPRE NORMALIZAREA PEDOFILIEI IN ROMANIA?
.

In ultimii ani in sociologie se vorbeste tot mai mult despre “mainstreaming”, un termen format din doua cuvinte engleze separate, “main” care inseamna “principal” si “stream” care inseamna “curent”, dar care legate impreuna denota transformarea unui comportament marginal in unul “principal”, adica “mainstream”. Un exemplu tipic este divortul, care acum 100 de ani era intilnit extrem de rar dar care de citeva decenii incoace a devenit o realitate obisnuita, acceptata de societate ca ceva normal. In alte cuvinte, divortul a devenit “mainstream”. Continue reading “Spre normalizarea pedofiliei în Romania?”

EUGEN STEFANESCU – 26 de ani în Africa si doua saptamâni în cort cu GENERALUL GADDAFI!

Am fost doi învingatori… fiecare în felul lui” – a rostit George Cusa pe 8 aprilie 2011, la Curtea Brânconveneasca din Constanta, cu ocazia lansarii volumului Jurnal de pribegie, care surprinde în paginile sale o poveste de viata despre Eugen Stefanescu, prietenul sau din tinerete.

Inginer silvic, profesor universitar, reprezentant al Canadei la Organizatia Natiunilor Unite, expert FAO în cadrul ONU, iata ce se poate spune în cuvinte putine despre cariera lui Genu Stefanescu, cum îi spuneau prietenii.
Îti dau în primire toata averea mea strânsa de-a lungul celor 35 de ani pe cele trei continente, dintre care îmi va ramâne în suflet, fierbinte, Africa, acolo unde am învatat ca oamenii simpli sunt mai aproape de cele ceresti, mai buni si fara ascunzisuri” – i-a spus Stefanescu lui George Cusa în anul 2002, la resedinta sa din Marbella, Spania, când i-a smuls promisiunea de a scrie o carte bazata pe toate materialele si notitele ce i le încredinta atunci.
Astazi, când stau fata-n fata cu Dumitru Sinu, unul dintre prietenii de suflet ai lui Genu, derulam împreuna filmul vietii unui om, care dupa cum bine spunea cineva, a traversat Dunarea ca pe o granita între puscarie si libertate, spre a-si împlini destinul departe de tara.
Nea Mitica Sinu îmi prezinta frânturi din istoria vietii lui Genu, decupate cu puterea inimii din întregul ei, iata, într-un moment în care printr-o oarecare similitudine cu ceea ce se petrecuse în 2002 la vila din Marbella, acum, Domnia Sa împreuna cu mine, încercam în locuinta Sinu din Phoenix, Arizona, sa adunam piesele unui puzzle numit viata în exil si sa le asezam în pagini de carte…
Când Dumitru Sinu a trecut frontiera dintre Italia si Franta si s-a îndreptat cu amicii sai spre Paris, detinea o schita primita de la Vasile Târa – bistriteanul îndragostit de carte – si Eugen Stefanescu – „un inginer silvic român care studiase la Paris si pe care l-am întâlnit peste câtiva ani în Canada” – îmi spusese nea Mitica la una dintre întâlnirile noastre anterioare. Îl cunoscuse la sârbi.
Muncise cot la cot cu Eugen în timpul perioadei petrecute în lagarele iugoslave. Apoi, s-au revazut la Paris si ulterior, la Vancouver, în Canada. Atunci a avut ocazia sa petreaca mult timp în compania unui om cu o istorie interesanta, inteligent, cult, cu o ambitie de invidiat si cu un caracter puternic ancorat de realitatea traita mereu cu demnitate, si care în ciuda scolilor înalte absolvite, iubea compania si sinceritatea omului simplu, mai putin sofisticat.
De la Constanta… la Ogradina
La scurt timp dupa nasterea lui Eugen, la 2 februarie 1925, în familia învatatorilor Ion si Virginia Stefanescu, nevoia de cadre didactice în Dobrogea acelor vremuri a determinat tânara pereche sa se mute, de la Bârlad, în localitatea Nicolae Balcescu din judetul Constanta – era o criza acuta în învatamântul dobrogean, pentru ca în 1896, Scoala Normala din Constanta fusese desfiintata si erau comasati aici institutori din toata tara.
Termina cursurile scolii primare din localitate si apoi continua studiile la sectia umana a Liceului „Mircea cel Batrân” din Constanta. Aici se împrieteneste cu George Cusa, cel care asaza în pagini de carte („Jurnal de pribegie”) vietile lor paralele si timp de aproape 70 de ani prietenia lor învinge toate piedicile ridicate în calea ei de greutatile vremii sau de cei aproape 37 de ani în care cei doi nu se vad.
În anul 1948, Eugen porneste pe drumul pribegiei, parasind România, pe când prietenul sau gusta amarul detentiei în temnitele comuniste. Genu devine student al Facultatii de Silvicultura în anul 1944, iar George urmeaza cursurile Facultatii de Filosofie, ambele apartinând Universitatii bucurestene. Îndata ce Cusa este arestat de catre comunisti, el însusi membru activ al Partidului National Taranesc condus de Iuliu Maniu, Eugen Stefanescu împreuna cu doi dintre colegii sai, Tiberiu Ionescu si Sandu Ionescu – alt prieten al lui nea Mitica Sinu – parasesc tara, trecând Dunarea înot, în apropierea localitatii sârbe Ogradina si ajung în lagarele de munca si închisorile Iugoslaviei lui Tito. Era ziua de 20 octombrie 1948…
Sapte luni în Iugoslavia
Asa începe pentru Genu Stefanescu drumul pribegiei, plin de piedici si încercari, dar în fata carora nu s-a dat batut. Un traseu plin de umilinte, de temeri si incertitudini va marca puternic existenta lui si-a prietenilor sai pe timpul celor sapte luni petrecute la sârbi.
De la Tekia, unde sunt adusi de granicerii sârbi, ajunge la Kladova, unde îl cunoaste pe avocatul bucurestean Nichita Tomescu, cu care se va revedea în Canada. Apoi, refugiatii sunt transferati la închisoarea din Pancevo, locul de „triere” pentru lagarele de munca, si, în final, la Kovacica, unde se întâlnesc cu Tiberiu Cunia, care facea parte din grupul lor de studenti silvicultori, trecut la sârbi pe undeva prin Banat, de catre oamenii rezistentei anticomuniste.
Dupa doua saptamâni de asteptare si nesiguranta, o noua repartizare îi conduce spre minele de carbuni de la Banovici. O perioada grea vor traversa la Banovici, cu un regim draconic de munca, si nu numai atât. Aici sunt supusi în permanenta unor tehnici de tortura psihica, ce le va face viata un iad. Adesea, puteai auzi în rândul lagaristilor rostindu-se o fraza devenita obisnuinta: „Viata este scurta, numai suferinta pare sa o faca mai lunga”…
Fiecare zi care trecea aducea cu sine înasprirea conditiilor si cresterea nemultumirilor. Majoritatea refugiatilor îsi faceau planuri de evadare. Unii, mai curajosi, au reusit sa scape, în schimb cei care au fost prinsi, fie au ajuns în închisoarea de la Tuzla, fie au fost executati în fata celorlalti, spre a servi drept pilda de neurmat…
Spre sfârsitul lui ianuarie, sunt transferati la Zrenianin, unde sederea va dura pâna la 20 aprilie si va decurge cam în aceleasi conditii, ca la Banovici, cu aceleasi furibunde amenintari din partea sârbilor, dar si cu proteste finalizate cu pedepse cu închisoarea sau executia celor mai îndrazneti.
Apropierea de libertate avea sa se produca curând prin transferarea grupului din care faceau parte Genu Stefanescu, Mitica Sinu, Tiberiu Cunia si Tiberica Ionescu, la fabrica de caramizi de la Mala Bukovica, de unde, cu ajutorul suspect al unui lucrator din fabrica, reusesc sa evadeze si sa ajunga la Trieste, în Italia. Se sfârsise cumplita viata de lagarist în tara straina si de-abia de-aici încolo începea exilul!
Italia si visul francez
La Trieste viata lui Eugen Stefanescu si a ortacilor sai cunoaste o alta fata a strainatatii, erau liberi si tratamentul de care se bucurau din partea autoritatilor era civilizat, mult diferit de cel din temutele lagare sârbesti. Sederea la Trieste n-a fost de lunga durata, a constituit o perioada de relaxare si refacere psihica, absolut necesara pentru ceea ce avea sa urmeze în viata lor. Se aratasera zorii libertatii si cei trei studenti silvicultori – Genu Stefanescu, Tiberiu Cunia si Tiberiu Ionescu – începusera sa-si faca unele planuri. Sandu Ionescu ramasese la sârbi, repartizat în alta grupa de munca, dar se vor revedea la Paris.
La Trieste, în mintea lor se contureaza ideea de a ajunge în Franta, la Paris, pentru a continua studiile. Astfel, dupa parcurgerea unui traseu pe care deja îl cunoastem din relatarile lui nea Mitica si Tiberiu Cunia, cu un popas la Cinecitta, lânga Roma, si-apoi la Torino, tinerii trec granita italo-franceza.
Parisul îi întâmpina cu caminele Armatei Salvarii unde sunt gazduiti pentru început si beneficiaza de ajutorul organizatiei pariziene pentru refugiati, IRO – Internationale Refugiee Organisation. Aplica apoi pentru Scoala Forestiera de la Nancy, recunoscuta ca fiind una dintre cele mai bine cotate unitati de învatamânt superior de profil din Franta, si devin în acelasi an, studenti la silvicultura, cei doi ani de studiu efectuati anterior în România fiindu-le echivalati.
Student la Nancy, cu gândul la taigaua canadiana
Doi ani de „transpiratie” intelectuala au urmat pentru Genu si prietenii sai „forestieri”, pentru ca, dupa ce sunt acceptati la Nancy, trebuie sa aprofundeze limba franceza, ca sa poata deslusi tainele padurilor. Inteligenta si ambitia, seriozitatea si rigurozitatea îl ajuta pe Genu si, dupa o munca titanica de doi ani, reuseste sa acumuleze un bagaj substantial de cunostinte care-i vor folosi în cariera stralucita ce-l astepta. Diploma de absolvent al scolii forestiere franceze va fi în viitor „pasaportul pentru lumea de mâine” – asa o numeste Genu, într-o scrisoare adresata parintilor sai.
Decanul facultatii, domnul Oudin, care le acordase credit înca din primul an de studii, multumit ca nu îi înselasera asteptarile, se ofera sa-i ajute pe tinerii silvicultori români, demni de încrederea sa, si-i îndruma spre fostele colonii franceze. Dar curajosii români visau de multa vreme la padurile canadiene si fiindca limba franceza nu mai constituia o problema, se îndreapta spre zona franceza a Canadei, Quebec.
Tiberiu Ionescu a optat pentru Maroc, Sandu Ionescu a ramas în Franta, de unde a plecat mai târziu în Elvetia, dar silvicultura n-a profesat-o niciodata. Eugen Stefanescu si Tiberiu Cunia au traversat oceanul pentru a descoperi mirajul continentului nord-american, în Canada…
Parasea Franta care-l adoptase vremelnic, în care fusese sprijinit moral si material, unde se formase profesional, detinând în buzunar o diploma de absolvire a unei scoli renumite, cu care se mândreste Franta, profesorii si mai ales cei care au avut norocul s-o urmeze.
La scurt timp dupa ce s-au împlinit trei ani de când parasise România, la 31 octombrie 1951, Genu Stefanescu soseste în Canada, în portul Quebec, la bordul unui vas cu care traverseaza oceanul.
Buna dimineata, Canada!
De-aici va pleca spre Montreal, unde va începe o altfel de viata si-apoi mai departe, numai Dumnezeu stie pe unde… Peronul garii din Montreal i s-a parut neîncapator pentru ceata de tineri veseli care venisera sa-l întâmpine împreuna cu Emil Onaca, prietenul sau. Au petrecut pâna seara târziu, sarbatorind sosirea lui în Canada. Peste putin timp, va lua contact cu o alta lume si-i va spune fericit: „Buna dimineata, lume noua, a Canadei!” Va încerca sa stearga din jurnalul sufletului sau paginile purtând în ele calvarul zilelor si noptilor de pribeag, ce pareau atunci a se sfârsi…
Timp de doua luni, locuieste la prietenul sau Caraghiaur si la familia Cabba. Din 2 decembrie 1951, pâna în 12 august 1953, lucreaza în padurile canadiene în divizia Clova apartinând prestigioasei companii Canadian International Paper. Ca si prietenul si colegul Cunia, care lucra în aceeasi divizie dar la vreo suta de mile distanta, Genu începe de la munca de jos, ca ajutor de cubator, adica de masurator al stivelor de lemne taiate în padurile apartinând diviziei respective. Traia departe de lume, alaturi de taietorii de lemne, în baraci… Limba franceza vorbita de catre colegi nu-l avantaja, pentru ca visa sa ajunga pe coasta vestica, pe malul Pacificului, asa ca începe sa învete de unul singur engleza.
Profita de concediile platite sau neplatite vizitându-si prietenii la Montreal sau Toronto, cunoscând astfel o parte din tara uriasa în care îl trasesera funiile destinului. Petrecea cu inimoasa comunitate româneasca, care se straduia sa ramâna unita si sa pastreze comorile de suflet ce mai ramasesera intacte în viata din exil.
Urca o treapta profesionala, devenind masurator cu licenta, iar dupa un timp, în echipa cu Tiberiu Cunia, ajunge protector al padurilor, stând de veghe cu schimbul într-un turn din mijlocul nesfârsitelor paduri canadiene. Aceasta perioada de observatori ai padurii este pentru cei doi real prilej de relaxare si de pregatire temeinica pentru ceea ce va urma în vietile lor, în carierele lor, care de-abia, de-abia, începeau sa prinda contur.
La 10 septembrie 1953 se îndreapta spre Vancouver, pe coasta vestica a Canadei, scaldata de apele Pacificului.
British Columbia – un alt început?
Ajunge la Vancouver în 15 septembrie 1953 si locuieste pâna pe 6 iunie 1954 la familia Martin. Întâlnirile si petrecerile cu prieteni vechi ca Mitica Sinu, Cornel Popa, Victor Constantinescu sau cu mai noii sai amici Kamimura, Rene Dfleit sau Drew i-au ramas dragi amintiri.
Din 7 iunie 1954 este angajat B.C. Forest Service, la Kamloops, British Columbia, gratie profesorului H.W.Smith de la University British Columbia si lui Amund Gronner de la Kamloops.
Ultimii ani petrecuti în exil, marcati de duritatea lunilor traite în lagarele titoiste si de toate framântarile si neajunsurile de care a avut parte, i-au provocat un ulcer pe care nu-l descopera decât în Kamloops. Fortat de împrejurari, se interneaza o perioada în spital si se trateaza. Pierduse 52% din sânge fara sa-si dea seama, datorita ranii provocate de ulcer. Sub supravegherea unui colectiv medical de exceptie, a fost salvat printr-o minune, prin puterea biologica indescriptibila a restului de sânge. Se externeaza spre sfârsitul lunii august 1954 si îsi reia activitatea.
Se întoarce la munca si, datorita diagnosticului cu care se externase, va lucra mai mult în birou sau va face munci usoare, care sa-i protejeze sanatatea înca subreda. Se bucura de prezenta si grija prietenilor si încearca sa-si pastreze optimismul, continuând sa creada în realizarea viselor sale. Are alaturi prieteni dragi, se sprijina si se încurajeaza reciproc facând greutatile sa fie mai usor de depasit si viata mai frumoasa. Unul dintre cei care-i sunt alaturi si cu care leaga o prietenie frumoasa este Mitica Sinu.
  Întâlniri de suflet
Eugen Stefanescu era deja în Canada atunci când nea Mitica parasea Franta pentru a-si continua pribegia pe continentul nord-american. S-au revazut în Tara frunzei de artar, la Vancouver.
Atunci când se întâlnea cu Eugen Stefanescu, Dumitru Sinu se simtea în largul lui, pentru ca putea vorbi în tihna despre subiecte pe care nu le putea aborda cu oricine; la rândul sau, Genu cauta adesea compania lui Mitica, de care se legase de când îl cunoscuse.
Se vedeau mereu la o cafea povestita ore în sir un grup de prieteni din care erau nelipsiti monsieur Rosetti – fost ambasador al României în Elvetia, profesorul Ene, Victor Voinea si Titi Filip. Domnul Rosetti adora sa converseze în franceza cu Genu si cu nea Mitica, deoarece amândoi vorbeau cu usurinta limba lui Voltaire.
„Eugen era un tip calculat, educat si foarte stilat. Puteai vorbi cu el despre istoria României, a Frantei, despre marii scriitori sau orice alte subiecte delicate care implicau o cultura generala solida, de nu te mai saturai ascultându-l – îmi spune Dumitru Sinu. Influenta scolilor absolvite în Europa Occidentala, Franta în speta, se simtea din plin atât din punct de vedere al culturii, atitudinii, cât si din punct de vedere al cunostintelor profesionale ale absolventilor lor, lucru pe care îl recunoscuse, nu o data, si Cornel Popa, absolvent de facultate în Canada”.
Lui nea Mitica îi placeau mult dezbaterile pe marginea cartilor citite, care se desfasurau de multe ori la el acasa. „Îl invitasem pe Genu la o ciorba. A venit fara ezitare si, cum a intrat în casa, m-a întrebat: E gata ciorba, mai? – E acolo în oala, e gata imediat – i-am raspuns si profitând de timpul ce-l aveam la dispozitie, am si deschis subiectul despre scriitorii rusi, pentru ca el îi citise aproape pe toti”.
Uneori se contraziceau pentru ca Mitica Sinu, având o memorie vizuala fantastica si reusind sa scaneze pagina de pagina, culegea principalele informatii si în circa patru-cinci ore avea imaginea clara a tot ce cuprindea cartea respectiva. Eugen Stefanescu îi spunea contariat, ca o carte de genul acela nu se poate citi în mai putin de doua zile. Mitica venea cu argumentul si-i povestea cu usurinta cartea pe care tocmai o citise în ultimele ore… Si tare-i mai placea lui Stefanescu!
      Dor de Europa
La începutul lui octombrie, pe când se afla la verificari în Okanagana Valley, traieste un moment inedit: în acea zona, considerata a fi una dintre cele mai frumoase regiuni ale Canadei, întâlneste un tânar ciobanas, cu turma de mioare, care se tragea dintr-o familie de bucovineni. Aveau o ferma acolo, în localitatea numita Kelowna, din apropierea orasului si continuau traditiile si îndeletnicirile deprinse într-o Bucovina dupa care tânjeau… Genu avea o structura sufleteasca aparte, era un sensibil fara asemanare; parasise România într-un moment în care nu avea de ce sa regrete, însa dorul de parinti, de casa, de tara îl macina si-i stapânea adesea gândurile.
Îi era dor de Europa, unde reusise sa obtina o diploma de la o înalta scoala franceza si-acum, în celalalt colt de lume, muncea la fel ca un oarecare, ce nu avea nevoie nici de studii, si nici de diplome frantuzesti de la scoli prestigioase… Gândurile sale se îndreptau tot mai des spre Europa, pentru ca toate demersurile facute de el si de Tiberiu Cunia ramasesera fara finalitate. Asa ca, la sfârsit de martie 1955, lasa primavara canadiana sa-si plesneasca mugurii în voie si pleaca la New York, unde petrece, ca pe vremuri, alaturi de Emil Onaca, doua zile care, în compania acestuia, faceau cât cel putin doua saptamâni de vacanta. În acel moment însa New Yorkul însemna pentru el doar popasul scurt dinaintea traversarii Atlanticului spre „dragostea lui ranita”, cum îi spunea batrânei Europe…
Dupa zece zile de calatorie pe mare debarca la Barcelona în 16 aprilie 1955, traind alaturi de circa 100 de spanioli care parasisera patria lor cu 20 de ani în urma, în timpul Razboiului Civil, momente pline de emotie generata de revederea familiilor lor. Asista la tulburatorul spectacol din timpul debarcarii si da o raita prin Barcelona, iar apoi se îndreapta spre Franta, pe care o va revedea dupa patru ani…
Brat la brat cu amintirile – Paris si Nancy
Urmatoarele doua luni le-a petrecut la Paris. Genu Stefanescu ajunsese în „orasul luminilor” în ajunul Învierii. Dupa ce se instaleaza într-un hotel modest, se duce la biserica ortodoxa de pe strada Jean de Beauvais, unde putini îl mai recunosc, dar traieste emotia revederii cu prieteni si cunostinte vechi, cu care va petrece urmatoarele saptamâni la Paris.
Se revede cu Stoian Brailoiu, cunoscut în cercurile românesti din Paris cu numele de nea Braila, care, urmând sa plece în vacanta, îi ofera pentru o luna camera sa. Un suflet de aur avea acest om ceva mai în vârsta decât Genu si nea Mitica si nu scapa niciun prilej de a face bine celor din jur.
Au petrecut de Sfintele Pasti, dar si de 1 mai al acelui an, 1955, într-o atmosfera pur româneasca: ce petreceri cu bataie lunga si amintiri de neuitat! A urmat un scurt turneu în sud, împreuna cu câtiva prieteni, dar pe 8 mai se întorc la Paris, pentru a participa la funeraliile lui George Enescu din data de 9 mai 1955, la cimitirul Père-Lachaise.
Îsi propusese sa faca o vizita la Nancy, acolo unde deslusise pret de doi ani tainele padurilor si ale limbii franceze în acelasi timp, iar apoi urma sa ajunga în Elvetia, la Sandu Ionescu si la Tiberica Ionescu, în Maroc. Un program încarcat, dar si stresant datorita formalitatilor ce trebuiau facute pentru vizitele în Elvetia si Maroc, unde avea nevoie de viza.
Pe data de 9 iunie 1955, era cu toate actele în regula. Pregatit pentru un voiaj lung, a doua zi ia trenul spre Nancy si face un popas pentru câteva ore în orasul studentiei sale. Revede locuri care-i trezesc amintiri si parcurge pe jos traseele de altadata, pe unde cu sase ani în urma facuse primii pasi spre o scoala de prestigiu… Ravasit de aducerile-aminte, refacând trasee preferate în cei doi ani de sedere la Nancy, petrece câteva ore în compania gândurilor si imaginilor unui trecut nu prea îndepartat, apoi se îndreapta spre gara, pentru ca drumul sau continua spre Elvetia, unde-l asteapta Sandu Ionescu.
În „Tara cantoanelor” cu Sandu Ionescu
De la Nancy ajunge la Basel cu Orient-Expres-ul si, de-acolo, cu rapidul pâna la Zurich. De-aici, ia un tren local pâna la Will, statia-n care trebuia sa-l astepte Sandu. Trece rapid de emotiille cautarilor în necunoscut, pentru ca prietenul sau nu-l asteptase, dar doamna Irma, sotia lui, era prezenta si l-a identificat automat.
Un catun cu câteva case, printre care si cea lui Sandu, adunat între coline înverzite te facea sa te simti curat si liber, sa uiti de toate neplacerile vietii si sa te bucuri de frumusetea si linstea locului.
Întâlnirea din seara aceea cu prietenul sau i-a adus bucurie, desi Sandu se confrunta cu destul de multe probleme. Se nascuse Dan, unul dintre copii, un baietel deosebit de frumos, devenit un fel liant între Sandu si familia Irmei, care-l acceptase cu destul de mare greutate.
Dupa trei zile petrecute într-un cadru deosebit, cu vizite la parintii Irmei si cu multe ore de vorbit româneste – asa cum fusese vrerea lui Sandu -, Genu îsi ia ramas bun de la familia Ionescu si se pleaca spre Marsilia, de unde va lua avionul spre Rabat. Marocul si Tiberica Ionescu îl asteptau!
Maroc – o luna de singuratati unite
Întâmpinat de acelasi Tiberiu Ionescu de care se despartise cu patru ani în urma, în plus doar cu câtiva ghiocei rasariti timid la tâmple, Genu Stefanescu petrece 30 de zile în Marocul devenit tara de adoptie pentru târgovisteanul ramas acelasi de când s-a nascut, consemneaza Genu în jurnalul sau.
Razvratit, ca întotdeauna, Tiberiu Ionescu îsi uimeste vechiul prieten cu mai noua sa pasiune pentru politica marocana. Îl sfatuieste prieteneste sa pastreze echidistanta fata de zona politicului, care s-ar putea sa aiba influente nefaste asupra carierei.
Luna petrecuta împreuna într-un periplu prin orasele marocane Casablanca, Rabat, Agadîr, Fes sau Marakesh, sau pe plajele însorite scaldate de apele mediterano-atlantice, prin muntii Atlas, sau printre ruinele vechilor si misterioaselor asezari a constituit pentru cei doi prieteni o relaxare adevarata. Genu avusese parte de zile minunate, petrecute în prezenta unui popor primitor. Era stapânit de o stare de liniste ce n-o mai simtise de foarte multa vreme, iar amintirea lor îl va îndemna sa revina în mijlocul unei lumi necunoscute pâna atunci, dar care l-a fermecat.
La data de 20 iulie a aceluiasi an 1955, Eugen Stefanescu paraseste Marocul mergând spre Tanger. Peste doua zile paraseste continentul african la bordul vasului Virgen de Africa, ce-l va debarca în însorita Spanie, la Algeciras.
În Spania vocile istoriei razbat prin sufletele românilor
Intentia lui Genu Stefanescu era sa ramâna doar câteva zile în Spania si-apoi sa revina în America. Pleaca din Algeciras, spre Madrid, traversând cu trenul Andaluzia cea plina de farmec si pitoresc, trecând prin Toledo, orasul a carui istorie zbuciumata razbatea prin toti porii lui spre sufletul vizitatorului, lasa în urma apoi Alcazarul, ca ,dupa 19 ore de drum, sa ajunga în gara madrilena. Madridul îi rezerva surprize placute, pentru ca aici cunoaste o comunitate româneasca de elita, atipica, de care se va simti atasat toata viata.
Citea ori de câte ori îi cadea în mâna, gazeta Carpatii, al carei redactor era Traian Popescu. Avea ocazia sa-l întâlneasca acum la Madrid si programeaza o întâlnire cu Domnia Sa. Întâlnirea s-a derulat sub auspiciile respectului si apropierii sufletesti iar Genu a aflat multe lucruri interesante despre comunitatea româneasca din Madrid. A stat câteva ceasuri în casa unei familii de care s-a despartit ca si cum s-ar fi cunoscut de-o viata.
Împreuna cu Traian Popescu si Nicolae Croitoru, tulcean de origine, sosit de curând din Brazilia unde lucrase vreo trei ani prin jungla Amazoanelor, Genu Stefanescu ajunge într-un loc cu o puternica rezonanta istorica, Majadahonda, la o distanta de circa 20 de kilometri de Madrid. Aici, doi dintre legionarii români care-au luptat alaturi de Franco împotriva brigazilor comuniste au fost împuscati. Ion Mota si Vasile Marin faceau parte dintr-un grup de opt tineri, legionari de-ai lui Codreanu, care venisera în Spania framântarilor de-atunci sa lupte pentru dreptate si libertate. Cei doi comandanti venisera sa sprijine voluntar trupele generalului Franco, aflate în conflict cu brigazile comuniste. Presa timpului a descris oribilele executii ale preotilor catolici si darâmarea bisericilor de catre luptatorii comunisti, ceea ce a condus la formarea în România a unei echipe de opt fruntasi legionari decisi sa lupte în Spania pentru o Europa unita sub crestinism. Restul de sase membri supravietuitori ai echipei au fost rechemati în tara dupa moartea lui Mota si Marin. Comandantul Garzii de Fier, Corneliu Zelea Codreanu, nu-si mai permitea sa riste pierderea conducatorilor legiunii pe frontul spaniol.
As dori sa fac aici o paranteza si sa precizez ca peste câtiva ani, mai exact în 1970, în prezenta comandantului Miscarii Legionare Horia Sima, a avut loc la Majadahonda comemorarea tragicelor evenimente din anul 1937. Cu aceasta ocazie s-a descoperit placa comemorativa de pe monumentul ridicat în cinstea martirilor Ion Mota si Vasile Marin, construit pe baza unui proiect cofinantat de catre Guvernul spaniol, în colaborare cu legionarii aflati în exil.
Tot la Majadahonda, Genu Stefanescu viziteaza „Capella Codreano”, un loc de-nchinaciune, care poarta numele cunoscutului capitan al legionarilor, unde oamenii locului spun ca îsi faceau rugaciunile tinerii români. Tot în acea zona, în noiembrie 1954 s-au pus bazele unui asezamânt cultural care poarta numele de „Caminul Mota-Marin”, unde vor fi gazduiti tinerii români ce urmeaza a studia în Spania.
Duminica ce a urmat a fost pentru Eugen Stefanescu duminica surprizelor, pentru ca în onoarea lui, fostul consul al Spaniei la Bucuresti, Beneyto-Marty, casatorit cu o bucuresteanca da o receptie la el acasa. Cunoaste aici alti români de marca ai diasporei spaniole, printre care pe Georgel Demetrescu, pe sotia lui Pamfil Seicaru, marele jurnalist si director al ziarului „Curentul”, un oponent înversunat al comunismului, care a plecat din tara înainte de 23 august 1944, cu acordul maresalului Antonescu. A doua zi îl viziteaza pe ilustrul jurnalist, petrecând câteva ore bune în compania lui. Pamfil Seicaru era imobilizat, ca urmare a unui grav accident de masina…
Cu doua zile înainte de a parasi Madridul, are ocazia sa vada o ferma-minune apartinând unui inginer agronom român, ferma Soriciu, care redase agriculturii hectare întregi de pamânt arid, condus de noii sai prieteni de la Madrid.
Pe 8 august 1955, paraseste Madridul mai bogat sufleteste si cu câtiva prieteni minunati în plus, si revine la Paris, de unde va pleca în curând spre America.
Poveste din Vancouver – intersectia cu moartea
Dupa patru luni de sedere în Europa, Genu Stefanescu revine pe continentul nord-american. La New York îl astepta acelasi prieten, Emil Onaca. Sta câteva zile în marea metropola americana si încearca diverse variante pentru a obtine o bursa la una din universitatile americane. Dezamagit, obosit, fara bani si fara a se întrevedea vreo posibilitate de continuare a studiilor postuniversitare, se întoarce la Montreal, unde sta câteva zile la prietenul si colegul sau Tiberiu Cunia. Apoi se întoarce la Vancouver unde este asteptat si gazduit de acelasi bun prieten, Dumitru Sinu.
Un eveniment nefericit se petrece în viata tânarului framântat de probleme. Pe fondul unei afectiuni mai vechi si a nemultumirilor provocate de nereusitele sale, lipsa unui loc de munca, imposibilitatea continuarii studiilor si altele stiute sau nestiute, face o criza puternica de ulcer si ajunge de urgenta în spital. Singura solutie fiind operatia, cel care este alaturi de el si care semneaza pentru acceptarea operatiei este tot nea Mitica Sinu. Devenise îngerul pazitor al vechiului sau prieten si îi este alaturi în momente tragice, în care Genu nu mai nutrea speranta de a supravietui. O echipa de medici bravi, sufletisti, reusesc sa-i salveze viata si sa-i redea tânarului inginer român speranta.
Dupa o internare de aproape o luna de zile, Genu Stefanescu revine „acasa”, pentru o perioada de convalescenta si refacere. Ramasese cu o treime din stomac si fara o portiune din intestin. Studiaza si scrie în acest interval. Primeste o multime de scrisori si încurajari din partea prietenilor sai de peste tot. Spre sfârsitul lui octombrie 1955, îsi reia activitatea la British Columbia Forest Service, cu o echipa de la Sechelt si viata sa pare sa revina la normalitate. Craciunul acelui an îl petrece alaturi de familia Martin. Va continua sa munceasca aici pâna în 1959, când un vis mai vechi prinde contur: continuarea studiilor postuniversitare.
Visul de la Berkley finalizat în Africa
Între 1959-1961, face masteratul în stiinte forestiere, studiind si muncind în acelasi timp la Universitatea Berkley, California, SUA. Face parte din echipa de cercetatori în domeniul silvic din cadrul California Station Berkley, si preda cursuri de specialitate la Scoala forestiera.
Viata lui Eugen Stefanescu se îndreapta încet, încet spre împlinire: se casatorise, în 1958 aparuse primul copil, o fetita pe care o chema Mariana. În plan profesional, straduinta si munca sa intelectuala da roade si dobândeste titlurile universitare multrâvnite.
Munceste, persevereaza, crede în fortele sale, îsi ia si doctoratul, ajunge profesor universitar, devine reprezentant al Canadei la Organizatia Natiunilor Unite si expert FAO, în cadrul aceleiasi organizatii, însumând în final 38 de ani de activitate profesionala pe diferite meridiane ale lumii.
În apogeul carierei sale, în cadrul FAO, ocupa functia de Director international pentru proiecte de dezvoltare. Functionar superior si Consilier tehnic principal. Odata cu plecarea sa la Roma, unde era sediul central al FAO, cariera sa va fi în permanenta ascensiune. Urma sa petreaca 26 de ani în Africa…
26 de ani în Africa
Spectacolul continentului negru va fi fascinant pentru Eugen Stefanescu. Aici are parte de o viata pusa în slujba binelui pentru cei din jur, o viata în care reuseste sa dezlege tainele sufletului omului simplu, în care-i întelege zbaterile si lupta pentru evolutia si prosperitatea lui. Experiente de neuitat va avea într-o lume diferita de cea în care traise si unde-si gaseste acel crâmpei de liniste dupa care sufletul sau tânjea de mult…
Zece ani petrece în Maroc, lucrând în cadrul Institutului National de Cercetari Agronomice din Rabat, ca specialist în domeniul fitoecologiei, în care îsi luase doctoratul. Preda la diferite facultati de profil din Maroc si are o bogata activitate de cercetare stiintifica.
Ca expert FAO în cadrul Natiunilor Unite, va lucra înca timp îndelungat în Africa. Cu toate inconvenientele si greutatile întâmpinate, adora munca sa pe continentul african si râmâne aici timp de 26 de ani, cu mici pauze pentru concedii si deplasari la Roma, la sediul FAO, unde se încheiau contractele, sau în misiuni scurte, unde este trimis de institutia pentru care lucra.
Dupa zece ani petrecuti în Maroc, între anii 1961 si 1971, Genu Stefanescu va fi trimis pentru urmatorii doi ani în Tanzania, unde conduce importante proiecte de dezvoltare în domeniul agriculturii si domeniilor conexe. Nu va uita niciodata perioada tanzaniana, pentru ca aici are o experienta unica: ascensiunea pe Kilimanjaro. O neglijenta care-l putea costa pierderea vederii, din fericire nu are urmari: nu stie sa-si protejeze ochii cu ochelari speciali si, ajungând în vârf, din cauza luminii foarte puternice, la intrarea în adapost nu mai vede nimic si are dureri îngrozitoare timp de cinci zile. Norocul îi surâde însa si, treptat, îsi recapata vederea. Se pare ca Eugen Stefanescu a fost românul care a escaladat pentru prima data masivul Kilimanjaro.
Anul 1973 îl duce spre Nigeria, unde ramâne doar un an, ca expert în amenajari de drumuri si dezvoltarea de resurse pastorale si ape minerale.
Îl fascineaza locurile si oamenii, cu specificitatea lor, absolut în toate regiunile africane în care a lucrat. În însemnarile sale despre Africa, el spune ca aici a gasit ceva din linistea sufletului, între oamenii acestia obiditi, dar înca rabdatori, cu grumazul în juguri grele, împacati oarecum cu soarta…
Revine în Maroc în perioada 1974-1976, unde parca viata nu era aceeasi pe care o lasase în urma cu trei ani, iar apoi continua periplul african si merge în Libia generalului Gaddafi, pentru urmatorii doi ani. Aici are ocazia sa-l cunoasca pe presedintele Gaddafi si, în misiunea sa de expert ecologist de pasuni, ca dezvoltator al regiunilor neagricole, timp de doua saptamâni, are ocazia sa stea în compania presedintelui Gaddafi si sa locuiasca în acelasi cort. Într-o seara, generalul l-a surprins cu o întrebare: Stefanescule, am înteles din discutiile avute si din atitudinea ta ca esti din România. Da? Vad ca sustii România, dar nu esti reprezentantul ei aici, la noi. De ce? Nu cumva esti în relatii proaste cu prietenul meu, Ceausescu? Genu i-a explicat pe ocolite situatia, fara sa-si decline orientarea anticomunista, dar punctând aspecte care generalului nu i-au scapat: Stefanescule, vad ca esti în tema cu politica. Oare sa ma însel în legatura cu prietenul meu, Ceausescu? Vom vedea pe parcurs! Acum te rog sa te ocupi de pasuni, de arbusti, de ce stii tu, dar sa-mi faci o gradina din acest desert!
În Mozambic, lucreaza în perioada 1979-1982, ca sef de grup si expert FAO, ecologist, dupa care, timp de cinci ani, este Director international de proiecte, Conslier tehnic principal si Expert agro-silvo-pastoral în Guineea. Recunoasterea activitatii sale deosebite în aceasta tara a venit sub forma unui Document de satisfactie si multumiri din partea guvernului acestei tari si prin decret prezidential semnat de generalul Lussana Conte; o mare regiune reîmpadurita prin proiectul condus de el primeste denumirea Domeniul EUGENE STEFANESCU.
Asa s-a încheiat activitatea inginerului român, ca expert FAO, pentru ca dupa misiunea mozambicana se va pensiona.
În perioada în care sta departe de Canada si lucreaza în Africa, Genu cumpara o vila în Spania, care-i va fi loc de refugiu si oaza de liniste, în Andaluzia, la Marbella, pe malul Mediteranei. Aici îsi aduna, unul câte unul, gândurile, îsi orânduieste si îsi pastreaza cu sfintenie amintirile, privind adeseori cu nostalgie îndepartata zare, în care se ascund tainele unei vieti petrecute pe un continent numit Africa…
Labirintul familiei
Majoritatea prietenilor români necasatoriti ai lui Dumitru Sinu îsi luasera neveste canadience, doar Titi Filip se orientase spre frumoasa lui grecoaica.
Eugen Stefanescu se casatorise cu o sârboaica, originara din Banatul Sârbesc, inteligenta, ce studiase la o universitate din România si care vorbea perfect franceza, engleza, germana, sârba si româna. „Avea o voce frumoasa si cânta în corul unei biserici din Montreal” – îsi aminteste nea Mitica.
Cu o atractie deosebita spre stralucirea banului, Zâna – pentru ca asa se numeste doamna Stefanescu –, dorea ca Eugen sa faca multi bani, se agita, se consuma si-l impulsiona mereu pentru a câstiga cât mai mult. Probabil ca asa a ajuns sa stea o perioada destul de însemnata, 26 de ani, în Africa. „Eugen era mult mai molcom, mai calm, mai relaxat” – îmi spune zâmbind nea Mitica.
Doi copii au avut Zâna si Eugen: o fata, pe nume Mariana si pe Paul, un copil deosebit si foarte atasat de tatal sau. Cu el mergea Genu la vila pe care o avea familia la Marbella, în Spania. Mariana si mama ei nu erau încântate de resedinta spaniola, fapt pentru care, dupa moartea sotului sau, Zâna o vinde.
Mariana, fiica lui Eugen, acum în vârsta de 53 de ani, a fost îndrumata de mama sa sa faca medicina. A ascultat-o, urmând cursurile facultatii de profil în România, la Facultatea de Medicina si Faramacie din Cluj, dar la întoarcere i-a spus mamei sale ca, desi este licentiata…, nu va profesa niciodata meseria de medic.
Dar, cum de cele mai multe ori, necazurile nu se sfiesc sa apara, ca un blestem al sortii, un eveniment cutremurator afecteaza pentru totdeauna linistea si multumirea familiei Stefanescu…
Tragedia familiei Stefanescu – Când esti nevoit sa-ti îngropi propriul copil…
Din nefericire, în a doua zi de Craciun a anului 1988, armonia si linistea familiei Stefanescu se zguduie din temelii: un accident stupid produs pe pârtia de schi din Saint Sauveur des Monts îl smulge pe Paul, de numai 23 de ani, de lânga cei dragi… Doar cu câteva ore înainte, Paul se despartise de ai sai în casa familiei Bumbaru, unde petreceau alaturi de prieteni Sfintele Sarbatori ale Craciunului, într-un mod putin mai ciudat decât de alte dati, presimtind parca faptul ca nu-i va mai vedea niciodata pe cei dragi…
Vestea nenorocirii a venit ca o lovitura de trasnet asupra familiei Stefanescu. „Radu Bumbaru l-a dus pe Genu de la Montreal la locul accidentului – ma lamureste nea Mitica – a fost cel mai cumplit drum pe care l-a parcurs vreodata, pentru ca Genu era atât de marcat de disparitia prematura a lui Paul, încât plângea si-i vorbea copilului sau pe tot parcursul drumului spre pârtia ucigasa…”
Orice încercare de salvare a tânarului Stefanescu a fost zadarnica: în timpul accidentului, creierul lui Paul fusese zdrobit complet. Doar aparatele l-au mai tinut în viata pâna la sosirea parintelui sau la spitalul din Saint Sauveur. A fost transportat de urgenta la spitalul din Montreal, conectat la aparatele care-l tineau înca artificial în viata. Cu toate eforturile medicilor de-aici, inima lui Paul Stefanescu a încetat sa mai bata, plecând spre locurile linistii vesnice si lasând în urma o mare de întristare si durere…
Cea mai trista înmormântare din comunitatea româneasca a acelor vremuri a fost cea a lui Paul Stefanescu. Parintele Popescu a oficiat o slujba care a ramas mult timp dupa aceea în memoria celor prezenti, alaturi de imaginea îndragitului tânar. Toata suflarea româneasca din Montreal era în doliu, pe fetele lor se citea durerea si compasiunea pentru o familie iubita si respectata de toti.
Nimic n-a mai fost la fel în existenta lui Genu dupa tragica disparitie a fiului sau. În sufletul celor dragi a ramas un gol imens pe care nimic si nimeni nu l-a putut umple vreodata. Dintre ei plecase un înger, un tânar frumos si inteligent care peste putin timp, la 15 aprilie 1989, urma sa intre în posesia diplomei universitare…
M-a impresionat în mod deosebit o scrisoare pe care Dumitru Sinu o primeste de la Genu, la o luna dupa pierderea lui Paul… Oricât ai fi de tare, la citirea ei este imposibil sa nu-ti curga macar câteva lacrimi:
Montreal, 29 ianuarie 1989
Dragii nostri,
Cu o profunda durere în suflet va anuntam plecarea din sânul familiei noastre a celui care a fost PAUL STEFANESCU, 23 de ani, scumpul si unicul nostru fiu. El ne-a parasit pentru totdeauna, trecând pragul vesniciei într-o lume mai buna si mai dreapta, «acolo unde nu e durere, nici întristare, nici suspin, ci viata fara de sfârsit»…
În seara zilei de 26 decembrie 1988 – a doua zi de Craciun –, la ora sapte, Paul si-a dat sufletul la Statiunea Turistica de schi,Saint Sauveur des Monts, la o distanta de 50 km de Montreal. În dupa-amiaza acelei zile ne aflam cu totii în casa familiei prietenului nostru, Radu Bumbaru, care are trei copii cu care Paul era demult legat ca prieten, traind zilnic în mijlocul lor. Era ora trei dupa-amiaza si copiii îsi pregateau schiurile sa plece pe munte. Era sarbatoarea Craciunului. Eu si cu Radu ne pregateam sa mergem la Titi Filip, bun si vechi prieten din Vancouver, care ne invitase sa bem un paharel de «vinelo» preparat din strugurii lui din curte. Se apropia momentul plecarii, 15.30 si Paul, ca de obicei, cu bun simt, a venit sa-si ia ramas bun si sa-mi ureze „petrecere frumoasa”. M-a strâns puternic în brate, parca mai mult ca altadata, pâna ce fluxul sentimentelor se încrucisara cu afectiune reciproca. Voiam sa ma desfac din bratele lui, dar Paul nu ma lasa. Strângându-ma parca mai tare, si-a pus obrazul lânga al meu si mi-a spus simplu: «Au revoir, Papa!» Emotionat, l-am întrebat: Paulica, spune, când te întorci acasa? Veniti în aceasta seara? S-a uitat oarecum încurcat, apoi catre colegii lui care îl asteptau, si mi-a spus: «Tata, nu stiu când. Nu depinde de mine!….» Bine, bine, daca nu veniti în noaptea asta înseamna ca veniti dimineata, nu? Mi-a raspuns însa Doru: «S-ar putea sa petrecem în aceasta noapte la Alain, ca si noaptea trecuta, el are o cabana la 15 minute de Saint Sauveur. E posibil sa venim chiar în aceasta seara!»
Paul din nou s-a uitat ciudat spre mine, m-a strâns în brate, avertizându-ma parca pentru nedumerirea mea, spunând: «Bye, bye, mon Papa!» I-am facut semn de adio cu mâna, privind în ochii lui ce ma urmareau. Atunci am simtit o tristete profunda uitându-ma la toti trei, la tineretea lor. Nu stiu de ce m-am gândit la tineretea lor!
Seara, pe la opt, m-am întors acasa, m-am dezbracat de hainele iernii si am intrat în bucatarie sa ciupesc ceva din bunatatile Craciunului, când am auzit telefonul zbârnâind ca niciodata. De la capatul firului am auzit: «Aici e Stanley de la Saint Jerome, Paul a avut un accident grav la Saint Sauver si acum este aici, în spital, inconstient!» Am fost… parca electrocutat si am tipat: Ce spui tu Stanley, Paul al meu, Paul al nostru e grav ranit ? dupa care am strigat spre Zâna care statea în pat: Mami, mami, Paul al nostru a avut accident grav si este în Spitalul Saint Jerome! Zâna tipa îngrozita: «Ce spui tu de Paul… grav, spital? Lasa, Dumnezeu e cu noi! Du-te îndata la Radu si plecati cu masina la spital!»
Am plecat valvârtej, ca un nebun, îmbracat sumar pe un ger si vânt siberian, cumplit, la Radu, cu care am pornit pe un traseu de 50 km, dificil din cauza zapezii si a vântului puternic. Ma oboseau luminile masinilor ce veneau din fata si ma apasau gândurile funeste… Am început sa-l chem plângând pe copilul meu: Paulica scump si drag, nu ne parasi! Vino acasa, nu ne lasa singuri! Oh, Dumnezeule, nu ne lovi, nu-l lua pe Paulica! Presimteam sfârsitul, iar Radu încerca sa ma calmeze: «Genule, nu te alarma, poate e ranit si orice ranit se poate reface, se vindeca. Paul este tânar, sanatos si puternic, rezistent.»
Când am ajuns la spital, Paul era întins pe un pat mobil de operatie cu aparatele de întretinere artificiala. Lânga el, doctorii si Stanley, prietenul lui si martor la accident, care plângea, plângea necontenit, îmbratisându-ma. «Paul ne paraseste, Paul va….» M-am apropiat cu teama de corpul lui acoperit de un giulgiu alb pâna la piept. Dormea frumos si dulce… Respira… gratie aparatelor, iar inima batea la fel. I-am sarutat ochii închisi si fruntea lui tot asa de frumoasa, senina si calda si am început, printre hohote potolite sa îngân, asa disperat cum eram: Scumpul nostru Paulica, nu ne lasa, nu ne parasi, vino la tine acasa, te vom însanatosi! I-am luat mâna dreapta, înca fierbinte, degetele unul câte unul, sarutându-le stând în genunchi. M-am ridicat si am pus urechea în dreptul inimii, i-am sarutat parul cârliontat. Dar i-am remarcat capul lui frumos, frumos, usor tumefiat, si cicatricele din partea dreapta, lânga ochi si pe obraz, închise de doctori. Plângeam, pentru ca nu-mi venea sa cred ochilor. Ma simteam un spectator în fata unui ecran strain… Doamne, ce spectacol!!!
Au venit docorii si mi-au spus ca trebuie transportat de urgenta la Spitalul din Montreal, sectia neurologie, deoarce cazul este foarte grav si este nevoie de specialisti. A fost asezat într-o ambulanta în urma careia ne-am încolonat si noi. Din sala de asteptare a Spitalului General din orasul nostru i-am telefonat Zânei sa se roage pâna ni se va da sentinta medicala. Fusesem avertizati de medic ca sunt sanse minime de supravietuire, creierul fiind zdrobit, dar «sa mai asteptam si concluzia medicilor operatori, poate vor gasi o parte intacta, capabila sa mai raspunda», a încheiat interlocutorul nostru. Dupa câteva momente, doctorul m-a luat de brat de lânga Radu si am intrat într-o sala unde urma sa-mi comunice starea de fapt în care era Paul… Plângeam în hohote si îl chemam pe Paulica sa-mi raspunda. Nu puteam sa stau jos, cum ma ruga medicul… Ieseam afara, umblam ca un bezmetic prin saloanele pline de lumea care îsi astepta alte verdicte si reveneam la locul ce mi se parea sufocant…
Asteptarea a fost lunga si chinuitoare, pâna când, în jurul orei 11 din noapte, a venit medicul specialist, un tânar de 40-45 de ani, care s-a asezat pe sofa lânga mine si mi-a spus: «,Îmi pare nespus de rau sa va anunt ca nu mai este nicio speranta. Am încercat imposibilul, absolut tot ce se putea face, dar creierul nu mai raspunde. Paul este mort».
Când am auzit aceste cuvinte, mi s-a taiat respiratia. Am crezut ca se prabuseste cerul peste mine si am ridicat instinctiv ochii spre nevazutul cer si am început: Doamne, cum este posibil? Paul nu poate muri si nu este mort! Nu pot sa cred ca Paul… N-am putut sa mai pronunt cuvântul… Apoi, disperat, mi-am aruncat privirea spre medic: Doctore, trebuie sa încercati sa-l salvati. Va rog, va implor sa faceti tot posibilul, sa chemati cei mai mari specialisti, caci am posibilitati! Va implor, încercati, doctore! Dar am primit un raspuns crud: «Nu se poate face nimic! Creierul este distrus complet. PAUL ESTE MORT!» Cu hohote, în disperare, am mai încercat: Doctore draga, stiinta de azi este de partea omului, mai încercati! Si din nou doctorul: «În asemenea cazuri stiinta nu este capabila si nu poate face nimic, este limitata în cazul de fata. Nu poate fi niciun miracol. Paul este definitiv mort în acest moment!» Iar eu am încremenit. N-am mai spus nimic. Mi-am pus caciula pe care o cumparasem din Constanta vara trecuta cu Strahi si am iesit clatinându-ma afara pe coridor, unde ma asteptau Radu si Stanley. Au înteles totul! Ne-am îmbratisat toti trei plângând în hohote si l-am rugat pe Radu sa-mi gaseasca un telefon prin salile spitalului s-o anunt pe Zâna. La capatul firului am auzit vocea înabusita a Zânei: «Papa! Deci PAUL ESTE MORT? Ce putem face! Asa a vrut Dumnezeu! Sarmanul Paulica cel scump… cum ne-a parasit ! Venim,venim!»
………………………………………………………………………………………
În seara zilei de 27 decembrie, corpul lui Paul a fost trimis de Spital la o casa funerara, pentru a fi pregatit de înhumare, operatie efectuata în ziua urmatoare. Iar dupa amiaza aceleasi zile sicriul deschis si împodobit cu flori a fost depus la „Chapelle ardante” a casei de pompe funebre, unde lumea putea sa treaca si sa-si lase floarea si lacrima la despartirea de cel ce le-a fost drag. Erau asezate atunci patru sicrie – Pietro Pellegrino, Paul Stefanescu, Michel Hanna si Albert Convey.
Zâna a stat permanent în genunchi la capul lui, citind din cartile de rugaciuni. La rugamintea ei si a unor prieteni, sicriul a fost închis, fiindca Paul nu mai semana cu el si trebuia pastrata imaginea celui ce a fost. Salonul mortuar se umpluse de tineri si tinere care se rugau si plângeau fara încetare. Flori si coroane nesfârsite. Au ramas multi peste noapte lânga sicriul celui ce era gata sa treaca frontiera dintre cele doua lumi a doua zi, Paul, cel caruia cei ce l-au iubit nespus de mult i-au trimis scrisori, flori sau au depus bani în numele lui la diferite institute sociale de cercetari medicale, la institute de sadire a arborilor care sa-i poarte numele lui în Tara Sfânta. Unii au compus poeme care au fost prinse de coroanele cu flori din diferite zone, alaturi de telegrame, de multele scrisori sosite din Europa, Africa, America, pe unde umblase el si îsi facuse numerosi prieteni, prietene…
Joi, 29 decembrie, dimineata, la ora 10.00, ne-am prezentat la Pompe Funebre, de unde am pornit cu dubita neagra urmata de zeci de masini spre Biserica româneasca „Buna Vestire”, pentru slujba. Lacasul era arhiplin de lume, care a ascultat plângând slujba superba a parintelui Popescu, ce abia putea sa cânte din cauza plânsului, iar predica dânsului a fost iarasi prilej de valuri de plânsete în lacasul inundat de lumini si lumânari aprinse în toate ungherele. Dupa ce parintele si-a încheiat cuvântul de despartire, colegii si prietenii lui Paul au ridicat în plânsete sicriul si l-au asezat în carul mortuar.
Am pornit spre cimitir. Mergeam alaturi de Zâna si Andreea, de Anca si Louise, zdrobiti de durere. Scene teribile, cutremuratoare, pe un frig de –13 grade ce coborau vertiginos cu cât ne apropiam de locul de veci aproape de vârful muntelui. Sicriul, pe buza gropii cu pamânt negru înghetat, a fost coborât dupa ultima slujba a preotului în spatiul adânc si întunecos, asa cum a dorit Zâna, sa aiba si ea spatiu deasupra lui mâine-poimâine, asa cum îi este rânduit. Scenele de adio, de despartirea pamânteasca nu se pot descrie. Este imposibil de relatat momentele de dramatism colectiv. Si nu pot decât sa fac loc memoriei, sa pot retine imagini, ca apoi sa încerc sa povestesc dupa timp ce s-a întâmplat si cum a fost atunci. Pentru moment nu puteam sa înteleg ce se întâmpla, nu întelegeam de ce sa plece el acum si nu dupa plecarea mea….! S-au perindat toti prin fata gropii în timp ce parintele cu cadelnita ne îndemna sa fim tari, sa suportam calvarul… Dar cum sa fim tari!?
Astazi, 27 ianuarie 1989, la o luna dupa ce l-am asezat în noua lui casa pe Paulica la Cimitirul Mont Royal, în sectia Mountain View, cum a dorit Zâna, ca el sa priveasca de sus casa parinteasca, liceul Stanislas unde studiase, am fost cu Radu la cimitir sa depunem flori, sa aprindem lumânarile de veghe. Am gasit crucea de lemn scrisa de mine si sculptata de Radu smulsa din loc, luata de vânt. Am luat-o cu mine acasa pe un ger cumplit, sa dorm lânga el pâna se va face timp prielnic. Si Paul, dupa o luna petrecuta în pamântul înghetat, se întoarce acasa, la caldura! Doamne…..!
De la moartea lui, nu ne gasim linistea si nici locul în societate. Nu ne mai intereseaza nimic! Valorile omenesti, apreciate cândva, si-au pierdut esenta. În casa noastra mereu vesela si calda cândva, când exista el, troneaza peste tot tristetea si frigul adus de pe muntele lui, unde se odihneste. Iar la subsol, în micul si elegantul apartament unde îsi petrecea timpul cu studiile, o candela bleu-ciel lumineaza în deplina tacere florile aduse de prieteni si de mama sa. Nu am schimbat nimic si nimic nu se va schimba pâna când… Nici macar patul, asa cum l-a lasat, în dezordine, când a plecat nu l-am schimbat. Ma duc adesea la pupitrul lui de student, ma retrag pentru reculegere cu capul între mâini si plâng cum n-am plâns niciodata, încercând sa înteleg legile acestei vieti si semnificatia lor în timp si spatiu. Îl simt pe Paul lânga mine si orice zgomot, cât de usor, ma face sa tresar! „A venit!” Apoi reiau plânsul si adorm pe biroul lui peste care las sa-mi cada lacrimile pâna când vine cineva si ma cheama…
Azi am primit scrisori din Guineea… «Nous sommes les frérès de Paul, les enfants de Guinee, pleurons pour lui et prions Dieu de nous aider notre tour de revoir Paul et vivre avec lui toujours…»
Dragii nostri, coplesiti de durere fara limite, va încheiem aceste rânduri: Paul baiatul nostru, care astepta Diploma Universitara pe data de 15 aprilie 1989, ziua în care urma sa împlineasca cele 24 de primaveri, a plecat fara niciun mesaj, dintre noi. Cu el a plecat lumina stralucitoare, bucuria, nadejdea si linistea casei noastre. Sperantele noastre s-au prabusit, dar ne rugam pentru sufletul lui, pentru iertarea pacatelor de adolescent, cu sau fara voie, pe acest pamânt, în marea lui dragoste de oameni!…
LA REVEDERE, PAULICA CEL SCUMP SI DRAG! TE VOM IUBI PE MAI DEPARTE, PÂNA LA ÎNTÂLNIREA DE DINCOLO, MÂINE, POIMÂINE, CÂNDVA! ADIO, COPIL BUN SI DRAG! ADIO, ADIO!
Va rugam si pe voi, dragii nostri care veti citi aceste rânduri, sa va rugati pentru odihna sufletului celui ce a fost Paul Stefanescu, nascut la 15 aprilie 1965 la Rabat, în Maroc, si plecat fara aviz la 26 decembrie 1988, la Montreal. Fie-i tarâna usoara!
Mama, tata si surioara LUI
P.S.  Adaug în acest plic 10 fotografii facute la ceremonia plecarii definitive a lui Paul si una din Africa. De asemenea, prima pagina din ziarul local, cu aceeasi tema ce ma va urmari toata viata, care practic mi s-a terminat o data cu plecarea LUI..
Genu
Anii ce au urmat s-au scurs sub impactul acestui eveniment nefericit. Genu si Zâna Stefanescu nu si-au mai gasit niciodata linistea.
Eugen îsi împartea timpul între Canada si Marbella. În calitate de consultant tehnic, lucreaza si dupa pensionare, sporadic, tot în Africa: în 1994, sapte luni în Mozambic si apoi în 1994-1997 în Zair – Congo.
Tot în intervalul care a urmat, calatoreste mult, ajunge de câteva ori în România, la întâlnirile colegiale ce marcau terminarea liceului, îl viziteaza pe Sandu Ionescu, în Elvetia. În anul 2001, participa la festivitatea de la Nancy organizata cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la terminarea facultatii, unde îl însotesc Sandu Ionescu si George Cusa, fostul sau coleg de liceu. Tiberiu Cunia si Tibrerica Ionescu au fost absenti. George Cusa, în schimb, a vorbit despre colegul lor, Tiberiu Cunia.
Ultimul drum în tara îl face la celebrarea a 60 de ani de la terminarea liceului, în 2004, pentru ca în anul 2005 sa se îmbolnaveasca subit, secerat de un puternic accident vascular cerebral, care se produce la Marbella. Din Spania, va fi transportat de catre familie în 2006, în Canada, iar la 29 decembrie 2009 se stinge din viata plecând spre vesnicii sa-si întâlneasca fiul…
În discutia cu Dumitru Sinu am surprins doar frânturi din viata celui pe care l-a cunoscut si l-a apreciat atât de mult, dar câte altele nu s-au întâmplat pe parcursul a peste 62 de ani de pribegie pe trei continente… În singuratatile sale, numai Genu Stefanescu si hârtia de scris au stiut câte trairi, câte gânduri si câte sentimente au pus stapânire pe sufletul lui…

Octavian Curpas

DESPRE ABSTINENTA

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

La sugestia unora dintre d-tra, astazi reabordam subiectul abstinentei. Am facut-o si in vara trecuta, dar este un subiect important care nu trebuie scapat din vedere. De ce? Pentru ca traim vremuri când castitatea si abstinenta sunt luate in râs, când presiunea asupra copiilor nostri de a-si pierde inocenta la o vârsta tot mai frageda este tot mai mare, când mai toate „vedetele” traiesc o viata imorala si se declara modele de viata pentru copiii nostri.

 Traim, de fapt, in mijlocul revolutiei sexuale. Inca nu-i vedem capatul, si poate va mai lua multa vreme pâna când vom incepe sa vedem lumina la capatul acestui tunel intunecos. In plus, suntem supusi si unei tiranii ideologice sexuale imorale impuse de factorii politici, structurile europene, structurile internationale, si mai ales de catre ONU. Se pare ca nu e scapare nici unde. Tot mai multe foruri declara existenta unor „drepturi sexuale” pentru generatia tânara, generând tot mai multa confuzie in mintea ei si a copiilor nostri. In contextul ideologiei „drepturilor sexuale” abstinenta si castitatea sunt marginalizate, iar cei care le practica sunt etichetati ca oameni ingusti la minte. Ce-i de facut?

 Revenim deci la abstinenta cu un material pregatit de eminentul expert in ideologia sexuala contemporana, d-l Pat Fagan, cercetator si lector la prestigiosul institut american Family Research Council. In aprilie am prezentat la Conferinta anuala AFR un DVD cu prelegerea d-lui Fagan asupra acestui subiect. Astazi redam textual prelegerea dânsului, iar cei care doriti sa cumparati DVD-ul subtitrat in româneste, o puteti face contactându-ne la adresa noastra electronica sau pe d-l Bogdan Mateciuc, Director Executiv AFR, la bogdanmate@yahoo.com. Costul unui DVD este de 10 lei. Textul prelegerii d-lui Pat Fagan este „Sex in the City v. Christian Chastity” („Moravurile sexuale urbane v. Castitatea crestina”) Textul a fost tradus pentru noi de d-l Bogdan Mateciuc si Ionut Bruma, voluntar AFR Bucuresti.

 SEX IN THE CITY V. CASTITATEA CRESTINA

 Voi vorbi azi despre un subiect larg, o sinteza a ceea ce se petrece în SUA. Nu doar în SUA, dar în special aici, deoarece vorbim despre casa noastra. Azi familia traditionala se afla intr-o competitie acerba, un razboi as spune, unul declarat doar de o parte. O parte care are – spun eu – o cultura diferita. Practic, în centrul acestei furtuni sociale si politice este idealul sexual si modul în care natiunea percepe acest ideal sexual, cum il vede, explica si practicat. Idealul sexual poate schimba istoria, la nivel de individ si familie, local, national si global si vreau sa dezvolt cateva dintre aceste aspecte. Civilizatia vestica fiind rodul Crestinismului, la randul sau bazat pe religia iudaica, se bazeaza si este organizata în jurul monogamiei sexuale permanente. Adica pe relatiile sexuale cu un singur partener, ca sot pe viata.

  Crestinismul doreste cultivarea unei culturi monogame, ea fiind rodul Crestinismului si intre cele doua fiind legaturi profunde. Concurentul anti-cultural, cu o putere în crestere în ultimii 200 de ani, este poliamoria: adica relatiile sexuale în serie, inainte, dupa sau în loc de casatorie.

Radacinile istorice ale ideologiei sexuale contemporane

 Sunt factori politici majori în acest razboi cultural. El are o infrastructura institutionala scumpa, creata treptat în ultimii 200 de ani incepând de pe vremea lui J.J. Rousseau si de Sade, cei doi fiind primii factori institutionali. Revolutia Franceza aproape a idolatrizat razboiul cultural prin asezarea unor prostituate pe altarul Catedralei Notre Dame în plina Revolutie Franceza. Dupa 50 de ani, Marx si Engels, Engels mai ales, au facut si mai clar razboiul impotriva familiei si religiei, identificate ca doua piedici în calea statului socialist. Vedem acelasi lucru 40 de ani mai taziu, în Anglia prin Miscarea Bohemiana si Grupul Apostolilor de la Oxford si Cambridge. Ei au fost la inceput instigatorii asaltului sexual asupra Bisericii Anglicane, care a dus la aparitia Confesiunii Lambertiene în biserica protestanta. Urmariti acest curent de la “Apostoli” la Lambert, în anii 1910-20-30 si schimbarile de atunci. Tot atunci, Margaret Sanger si-a inceput calatoriile repetate peste Atlantic, având în spate cativa finantatori importanti din SUA. [Nota AFR: Americana Margaret Sanger a fost fondatoarea miscarii moderne de control al populatiei prin avort si eugenie]

  A inceput crearea unui sistem institutionalizat, ii avem pe Rockfelleri dupa anii ’40. Asa a inceput sa creasca numarul institutiilor care voiau schimbarea ideii de sexualitate. Acum avem mult mai multe asemenea institutii decat cele care sunt de partea noastra, institutii finantate si dedicate schimbarii idealului de sexualitate. Revin la perioada Revolutiei Franceze, de fapt la perioada de dinaintea ei. Revolutia sexuala a avut loc în randul celor educati si a elitelor din sistemul juridic si din clasa educata a Frantei din perioada premergatoare revolutiei, tot crescând în intensitate de atunci.

Valorile morale ale abstinentei

 Voi folosi în acest discurs termenii de monogamie si poliamorie pentru a ma referi la aceste doua culturi, subliniind diferentele dintre civilizatia vestica si oponentii ei. Ne vom concentra pe efectele angajamentului sexual permanent, pe de o parte, si pe asa-numita “sexualitate polimorfa”, pe de alta parte, si voi folosi termenul de poliamorie sau poliandrie uneori.

Multi oameni ocupa o pozitie neclara de mijloc intre aceste cele doua extreme, majoritatea americanilor aflandu-se în mijlocul cetos dintre cele doua. Asta ii aseaza practic de partea poliamoriei, chiar daca se considera ca facând parte din cultura monogamiei. Ei sunt cei la care trebuie sa ajunga mesajul nostru pentru a putea salva America de ea insasi. Ce optiuni au acesti oameni? Doua culturi cu cai profund diferite. Cultura monogama s-a construit în jurul familiei si o protejeaza. In cultura poliamorista, familia traditionala e doar o optiune din multe altele, ea fiind adesea o povara din cauza pretinsei eficiente superioare.

  In cultura monogama, aici este cheia, barbatii sunt legati de familiile lor, de sotii si copii, prin limitarea deliberata si neconstransa a sexualitatii. Asemenea relatii dintre barbat si femeie nu numai ca nu mai sunt asteptate în cultura poliamorista, dar nici nu mai sunt promovate ca norma. Aici difera foarte foarte mult idealurile de sexualitate. Se promoveaza permisivitatea, sub masca libertatii, orice restrictii sexuale fiind opuse telului principal al culturii poliamoriste: o sexualitate polimorfa dorita reciproc intre doi sau mai multi parteneri.

  Relatiile cu Creatorul sunt vazute diferit în cele doua culturi. Cultura monogama este plina de sacralitate, pe plan personal, familial, comunitar si national. Comuniunea cu Dumnezeu este frecventa si asumata.. Cultura poliamorista insa tinde sa limiteze religia si sa o suprime din spatiul public. Se roaga mai putin si cere ca rugaciunea sa fie facuta în particular. Cultura monogama intelege libertatea ca libertatea de a fi bun. Cultura poliamorista vede libertatea ca lipsa oricaror constrangeri. Acestea sunt doua pozitii total diferite si incompatibile.

  Din punct de vedere moral, monogamia cuprinde norme morale universale. Cultura poliamorista presupune un relativism moral, nu doar în domeniul sexual, ci si în alte domenii. Virtutile se potrivesc foarte bine cu cultura monogama, dar sunt incomode în cultura poliamorista unde unele virtuti, chiar si primare ca modestia sau castitatea, sunt descurajate. In cultura monogama si implicit în civilizatia traditionala vestica, legea protejeaza prin interdictie, definind anumite fapte interzise. Asa functioneaza legea, spunandu-ti ce sa nu faci si pentru ce vei fi pedepsit, si fiind liber în afara acestor granite.

  Cultura poliamorista insa protejeaza prin prescrierea normelor pentru toata lumea, netinând cont de alegerea personala a fiecaruia. E o mare diferenta intre cele doua culturi si în absenta uneia va trebui sa o alegi pe cealalta. Exceptând lucrurile care nu sunt permise, cultura monogama lasa toate actiunile si normele de conduita la discretia fiecaruia, stabilind limitele în afara carora esti liber. Având mai putine repere fixe pentru ceea ce nu este permis, cultura poliamorista creste mereu indicatiile privind normele de conduita, indicandu-le tot mai mult oamenilor cum trebuie sa se manifeste.

  Vedem asta în dezbaterile publice, mai ales în cele legate de sanatate, unde exista nu doar o oarecare opozitie, ci o incapatanare extrema de a defini domeniul lucrurilor interzise. Nu vor spune niciodata clar ce este interzis sa faci. Iar sexualitatea este principalul domeniu în care nu se doreste nicio interdictie. Cultura poliamorista respinge identitatea personala de dragul confortului, chiar si în cazul celor mai vulnerabili si nevinovati, cum sunt cei infirmi sau cei nenascuti, desconsiderând astfel legea care ii protejeaza pe cei nevinovati, principiul fundamental al justitiei. în timp ce în cultura monogama, functia cheie si principiul primar de drept care da legitimitate autoritatilor este anume protectia celor nevinovati, principiul central al Dreptului.

  In cultura monogama viata este sacra si protejata:

 In cultura monogama viata este sacra si protejata… foarte interesant: Monogamie: devotamentul sexual al sotului fata de sotia sa si implicit fata de copii, cat si protejarea vietii. In cultura poliamorista, o treime dintre copiii nenascuti sunt ucisi de mamele lor, iar persoanele în varsta si cele cu handicap devin nedorite si tot mai vulnerabile, – deocamdata la nivel conceptual – la exterminarea timpurie. La nivel guvernamental, statul constitutional a fost produsul culturii monogame. El n-ar fi putut aparea dintr-o cultura poliamorista si nu poate supravietui acolo. Statele constitutionale n-au aparut în culturi ne-monogame. Poliamoria a luat amploare în SUA atunci când a fost modificata Constitutia în numele vietii private si a principiilor gasite în umbra Constitutiei care au permis modificarea Constitutiei.

  Aceste schimbari au avut loc inainte de decizia Roe vs. Wade, in 1965 la Griswold si în 1972 la Isenstat, când Curtea Suprema a legiferat actul sexual nemarital. Atunci Curtea Suprema a hotarat daramarea monogamiei. Planned Parenthood a fost artizanul acestor doua schimbari, dar si la Roe v. Wade. [Nota AFR: Aici d-l Fagan face referinta la trei decizii judecatoresti emise de Tribunalul Suprem American din 1973 incoace care au legalizat avortul si au largit spectrul asa zisei autonomii personale in directia libertatii sexuale]

 Monogamia asigura viitorul societatii:

 Cultura monogama presupune responsabilitatea cetatenilor. Pilonul principal pe care se bazeaza forta monogamiei este responsabilitatea. Conceptul de asistenta sociala are de-a face în primul rand cu cei ce nu sunt responsabili sexual, adica cei ce au renuntat la casatorie. Nu o spunem la modul acuzator, ci mai degraba pentru a descrie fenomenul. Multi oameni au fost prinsi si sedusi de acest curent fara sa-si dea seama. Cultura monogama, pentru ca este orientata catre copii, este orientata catre viitor si are speranta. Copiii sunt protejati si astfel generatia urmatoare – viitorul tarii- este principala grija a societatii. Cultura poliamorista pune accent pe bunastarea de moment, una foarte scurta, si principala grija sunt adultii, nu copiii. Chiar daca respinge feminismului radical, cultura poliamorista promoveaza agresiv o imagine proasta a barbatului. Barbatul agresiv si hartuitor, atat fizic cat si sexual, care te paraseste. Cu asta te alegi de pe urma culturii noastre poliamoriste.

  Fiind urmari firesti ale acestei culturi, aceste disfunctii sunt acceptate de promotorii ei si apoi folosite ca justificare pentru a cere o protectie sporita si birocratie. Gradul de atasare de doctrinele lor se vede în absenta promovarii casatoriei sau în opozitia lor categorica fata de promovarea casatoriei si abstinentei. Aceste tendinte au devenit foarte evidente cu ocazia congreselor pe tema abstinentei si a programelor dedicate casatoriei.

 Monogamia protejaza femeile si copiii

 Cultura monogama este cea care protejeaza cel mai mult femeile si copii. Ei nu pot recunoaste asta desi datele sunt evidente si le au în fata. Nu pot accepta asta pentru ca ar trebui sa-si abandoneze planurile. In cultura monogama este nevoie ca barbatul sa fie ancora. In cultura poliamorista femeile sunt ancora iar barbatul poate sa alunece dupa cum doresc ei sau sotiile lor. Se intampla asa pe scara larga în detrimentul copiilor, al mamelor si a lor. Este adevarat ca în cultura poliamorista se promoveaza fetele puternice, ceea ce e bine, dar cu pretul unor barbati tot mai slabi, ceea ce nu e bine pentru ca duce la o problema sociala. Cultura poliamorista nu e deranjata de asta. Avem o scadere constanta a nivelului de educatie la barbati, desi a crescut numarul femeilor care studiaza. Asta e bine, dar nu cu pretul unor barbati needucati.

  Cultura monogama este mai eficienta economic. Aici creste numarul cetatenilor cu deprinderi si aptitudini necesare societatii, mai ales în statele democratice. Pe de alta parte, cultura poliamorista face asta doar partial si mereu cu consecinte nedorite majore, de exemplu programele de asistenta sociala, si da nastere unei sub-clase sociale permanente.

 Politica sociala a culturii poliamoriste nu functioneaza, dar casatoria si credinta da, funtioneaza din plin. Fara plasa de protectie sociala, cultura poliamorista s-ar prabusi peste noapte sub propria greutate si dezordine. Pentru interesul public, cultura monogama este necostisitoare pe când cealalta este foarte scumpa si genereaza costuri enorme care sa fie platite de cultura monogama. Ganditi-va la datele din studii. Cultura monogama se bazeaza pe sacrificarea iubirii de sine, dar cultura poliamorista incurajeaza sacrificarea altora pentru binele propriu.

 Intrebarea principala:

 Este posibil sa coexiste aceste doua culturi sub acelasi statut politic? As spune ca nu! In final una, nu stiu care, va triumfa asupra celeilalte. Statutele lor sociale sunt total incompatibile. Una din cele doua trebuie sa castige.

  Din toate aspectele expuse reies doua idei principale cu consecinte politice. In ceea ce priveste populatia, cultura monogama este fertila si în expansiune în timp ce cultura poliamorista conduce la spor natural negativ, diminuând populatia. Apoi: cultura monogama este ieftina iar cealalta este foarte scumpa. Datorita acestor doua concluzii, as spune ucigatoare la nivel politic cu o contributie semnificativa la tensiunile dintre cele doua, cultura poliamorista, dupa parerea mea, si-a gasit o cale de a supravietui si chiar de a prospera, controland patru zone critice ale politicii publice. Acestea sunt: asistenta sociala, educatia primara, educatia sexuala si programele de sanatate. Ar mai fi doua: mass media si invatamantul superior, dar tin de domenii diferite.

  Controlând aceste patru sectoare, cultura poliamorista isi extinde influenta peste cultura monogama si o dezradacineaza treptat, mai ales cu ajutorul mass mediei, o institutie anticulturala majora care prezinta în termeni pozitivi poliamoria si diminueaza deliberat si neincetat importanta si beneficiile castitatii si ale credintei.

Impactul asupra copiilor

Am facut o caracterizare succinta a tendintelor din mass-media. Cred ca sunteti de acord cu ea. Prin folosirea guvernului pentru a controla aceste domenii asistenta sociala, educatia copiilor, educatia sexuala si serviciile de sanatate, cultura poliamorista nu face altceva decat sa diminueze influenta parintilor asupra copiilor, subminandu-le autoritatea asupra copiilor. Vorbim în special de parintii din cultura monogama. Impiedicandu-i sa ii formeze ca membri ai culturii lor. As spune, chiar daca este putin mai provocator, dar o fac deliberat ca sa ilustrez problema:

  Ei smulg copilul de langa parintii lui si din cultura monogama. Facând o analogie istorica, imi vin în minte ienicerii. Nu stiu daca stiti ce erau ienicerii. In secolele 13-14, turcii au conceput o strategie prin care, în expansiunea lor lansau atacuri asupra zonelor periferice ale Europei crestine, capturand baieti si aducandu-i în tabara lor pentru a-i transforma în trupe de elita fidele sultanului, care la randul lor, dupa 10-20 de ani, ducea imperiul mai departe capturând si mai multi baieti, aducandu-i inapoi, antrenandu-i si asa functionând o strategie foarte eficienta, strategia ienicerilor. Facând o analogie, cred ca asta se intampla acum în scolile noastre prin educatia sexuala prin mass media; au aflat cum sa prinda un copil si prinderea este aproape sigura când aceste programe reusesc sa induca acceptarea si implicarea adolescentilor în relatii sexuale. Daca ai obtinut asta, ai si restul.

  Celebrul marxist italian Gramsci care a avut strategia indirecta si bine gandita de a se infiltra în institutii, nu cred ca a reusit sa o puna în aplicare, dar cu siguranta discipolii sai, care i-au preluat ideile, au reusit sa o puna la punct.

  De fiecare data când un adolescent decide sa devina activ sexual, nu sa faca sex o data, ci sa devina activ sexual, si sunt destule programe prin scoli care sa-i determine pe copii sa faca asta, desigur prevenindu-i sa nu aiba sarcini nedorite sau sa contacteze boli cu transmitere sexuala, deci odata ce incepe sa faca asta, implineste doua scopuri: distrugerea familiei si a religiei, pentru ca atunci când un adolescent devine emancipat sexual vom avea fie nasteri în afara casatoriei, avorturi, si implicit familia e distrusa inainte ca ea sa se formeze sau ulterior, dupa formare, prin divortul specific varstei de 30 de ani.

  Odata ce un copil a avut doi parteneri sexuali sau o femeie a avut doi parteneri sexuali pâna la varsta de 30 de ani, doar 44% din cei casatoriti vor mai aveao relatie stabila cu partenerul de viata. Mai mult de jumatate divorteaza pâna la aceasta varsta. Vedem aici o distrugere a familiei pe termen lung. De asemenea, copilul inceteaza sa se mai roage. Stim asta: când esti activ sexual si nu esti casatorit sigur nu mai mergi la biserica. Poti insa sa te intorci în biserica, sa te caiesti si sa incepi o viata noua.

 [Nota AFR: partea a doua a prelegerii d-lui Fagan o vom publica saptamina viitoare)

  AFR va recomanda: Privind ideologia contemporana sexuala promovata de ONU va sugeram materialul alaturat recent publicat si care enunta “drepturile sexuale” ale tinerei generatii. http://www.ippf.org/NR/rdonlyres/9CDED64D-5750-41A1-994D-E7D35D0F1580/0/Exclaim.pdf Titlul e sugestiv “EXLAIM! Young people’s guide to “sexual rights: an IPPF declaration.” (“EXCLAIM! Ghidul tinerilor privind drepturile sexuale!”) Il recomandam nu doar parintilor ci mai ales invatatorilor, profesorilor, preotilor, pastorilor si liderilor de tineret. El ilustreaza confuzia pe care forurile internationale cauta in mod deliberat sa o insereze in mintile inca neformate ale tinerei generatii. Uitati-va la pozele din manual. Toti tinerii zimbesc si sunt fericiti! Fie cu persoane de sex opus fie cu persoane de acelasi sex, fie ca sunt infectati cu boli transmisibile sau nu. Ghidul acesta s-ar putea sa devina miine curricula copiilor nostri la scoala, ori subiect de bacalaureat!

 30 DE PARLAMENTARI PROMOVEZA PROSTITUTIA IN ROMANIA

 Dupa cum unii deja poate ati aflat, pe 21 iunie Camera Deputatilor a respins proiectul de lege al d-lui Vasile-Silviu Prigoana de legalizare a prostitutiei in Romania. Salutam acest vot ca unul care intareste moravurile si valorile in tara. Votul final a fost de 225 contra, 30 pentru si 28 de abtineti. Aici e lista celor 30 care au votat pentru legalizarea prostitutiei: Tabara Valeriu (PD-L), Rizea Cristian (PSD), Popeanga Vasile (PSD), Orban Ludovic (PNL), Olosz Gergely (UDMR), Giurgiu Mircia (indep.), Adomnitei Cristian Mihai (PNL), Martin Eduard-Stelian (PSD), Vasilica Radu Costin (PSD), Croitoru Catalin (PD-L), Negoita Robert Sorin (PSD), Novac Cornelia Brîndusa (PD-L), Lese Doru Brasoan (PD-L), Pálfi Mózes Zoltán (UDMR), Spînu Teodor-Marius (PD-L), Zamfirescu Sorin Stefan (PD-L), Damian Ioan (PSD), Stan Nicolae (Indep.), Vîlcu Samoil (PD-L), Béres Stefan Vasile (UDMR), Olar Corneliu (PD-L), Lupu Mihai (PNL), Dascalu Constantin (PD-L), Petrescu Petre (PSD), Tita-Nicolescu Gabriel (Indep.), Buta Sorin Gheorghe (PD-L), Gherasim Vasile (PD-L), Edler András György (UDMR), Popescu Adrian (PD-L).

  Va rugam cititi cu atentie numele acestor deputati. Ii recunoasteti pe cei care va reprezinta in Parlamentul tarii? Ce valori au, impartasesc si promoveaza? Amintiti-va de ei in 2012 daca vor candida din nou si sanctionatii si d-tra printr-un vot NEGATIV.

 Nume notabile dintre cei care s-au abtinut de la vot: Axenie Carmen (PD-L), Voinescu-Cotoi Sever (PD-L), Axenie Carmen (PD-L), Sandru Mihaela Ioana (PD-L), Paleologu Theodor (PD-L), Ciuhodaru Tudor (PNL).

  Lista oficiala a voturilor se afla aici: http://www.antiprostitutie.ro/2011/07/03/propunerea-de-legiferare-a-prostitutiei-respinsa-definitiv/

 PENTRU ROMANII DIN SPANIA:

 Colegii din Spania sunt foarte activi in promovarea abstinentei la adolescentii spanioli. Recent, d-l Benigno Blanco, Presedintele lui Foro de la Familia, a tinut o prelegere privind ideologia sexuala seculara promovata de guvernul socialist spaniol in rindul tineretului din Spania, inclusiv al copiilor nostri care locuiesc acolo. O recomandam romanilor din Spania si tuturor celor care inteleg spaniola. Inregistrarea video, lunga de putin mai mult de o ora, o aflati aici: http://www.youtube.com/watch?v=H_XU-f0_iw4

  ANUNT – TABARA PENTRU COPIII ORTODOCSI

  ASCOR (Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi) organizeaza tabere pentru copii ortodocsi la Valea Plopilor. Cei interesati sunteti incurajati sa accesati detaliile cit mai curind. Timpul este scurt. Anuntul ne-a parvenit doar saptamina aceasta: http://www.dragosalbei.ro/vacanta-turism/46-tabere/133-tabere-de-primavara-vara-ascor-national-2011-ascor-asociatia-studentilor-crestini-ortodocsi-romani

 VESTI BUNE DIN TIRGU JIU

  Un cititor din Tirgu Jiu ne-a scris recent despre infiintarea acolo a unei organizatii profamilie “Organizatia pentru ajutorarea familiei – Estera”, organizatie pentru ajutorarea femeilor si mamelor abuzate fizic si a copiilor lor. Cei care doriti sa dati o mina de ajutor va rugam sa ne contactati pentru a va conecta cu persoanele in tema.

  CONFERINTA EUROPEANA A ORGANIZATIILOR PROFAMILIE

 Intre 27 si 30 iunie a avut loc la Bruxelles conferinta anuala a organizatiilor profamilie si proviata din Europa. Au participat organizatii din 32 de tari europene si Statele Unite. Romania si Moldova au participat si ele. Din partea Romaniei am participat noi, Alianta Familiilor din Romania, fiind reprezentati acolo de d-l Petre Costea, Presedintele AFR, iar din Moldova a participat d-na Elena Catisev, lidera tineretului crestin democrat din Moldova. Conferinta a fost un succes, la finalul ei participantii lansind un comunicat de presa pe care-l puteti citi aici: http://familiokratosen.blogspot.com/ Participantii au afirmat in unison valorile familiei si ale vietii, si necesitatea implicarii tuturor oemanilor de buna credinta in promovarea acestor valori crestine in Europa.

  Pe parcursul conferintei, d-l Petre Costea s-a intretinut si cu unii lideri profamilie din Parlamentul European, printre ei d-l Martin Kasler, europarlamentarul german care a lansat prima initiativa cetateneasca paneuropeana de dupa adoptarea Tratatului de la Lisabona. Despre aceasta initiativa am mai scris, ea vizind instituirea in Europa a zilei de Duminica ca zi de odihna. D-l Kastler si-a exprimat aprecierea fata de faptul ca AFR promoveaza acest proiect in Romania si a apreciat miile de semnaturi pe care d-tra deja le-ati dat anul trecut in sprijinul acestei initiative. D-l Kastler ne-a insarcinat sa va transmitem salutarile personale si apreciele deosebite pentru pozitiile profamilie si proviata pe care AFR le promoveaza in Romania si Europa. D-l Kastler esta tatal a 4 copii.

 Tot pe parcursul conferintei, d-l Petre Costea s-a intretinut si cu congressmanul american Chris Smith (R-New Jersey) si sotia dinsului Marie Smith. D-l Smith cunoaste si el indeaproape eforturile pe care AFR, Pro Vita si alte organizatii din Romania le fac pentru promovarea valorilor si a vietii. Dinsul este un prieten foarte apropiat al Romaniei, a vizitat Romania inca pe la inceputul anilor 80, si simte o mare durere pentru copiii nenascuti avortati in Romania. Nadajduieste sa viziteze Romania in viitor si va vom anunta din timp. Atit el cit si sotia dinsului transmit salutari calde si aprecieri tuturor romanilor si organizatiilor provalori din Romania care promoveaza valorile. D-l Smith este un adevart campion international al valorilor crestine.

  In cadrul conferintei au conferentiat si alte personalitati iluste, cum ar fi d-l Luca Volonte, avocatul international Roger Kiska, si europarlamentari crestini spanioli. Din grupul de europarlamentari din Romania au participat la conferinta doar d-l Laszlo Tokes si Csaba Sogor.

  Pe 30 iunie a fost organizata o dezbatere in Parlamentul European pe tema raportului dintre secularism si credinta la care au fost invitati sa ia parte si participantii la conferinta. AFR a participat si ea la dezbateri. Un rezumat al dezbaterii poate fi citit aici: http://www.europeandignitywatch.org/reports/detail/article/controversial-debate-on-secularism.html?utm_source=Mailman&utm_medium=Email&utm_content=Subscriber#1222&utm_campaign=Platform+for+Secularism/Traineeship+EDW.ThV80irDDas.facebook

 SEMNATI DECLARATIA DE LA TIMISOARA!

  Va multumim pentru semnaturile constante pe care ni le dati in sprijinul Declaratiei de la Timisoara. Ne apropiem de 6.600, dar dupa cum stiti, tinta este de 7.500. Deci, mai este loc. Va rugam continuati sa semnati si sa dati mai departe Declaratia la cit mai multi sa o semneze.

  Semnarea Declaratiei se face in doua etape. Bifati linkul si semnati Declaratia. http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php Dupa aceea veti primi un mesaj care va va cere sa confirmati semnatura apasind pe un link de confirmare. Fara confirmarea semnaturii, numele si semnatura d-tra nu vor apare in lista semnatarilor. Linkul de confirmare a semnaturii apare in limba englaza cu urmatorul text: “Thanks for filling out our petition, you’re almost done! Please confirm your signature by clicking on the link below:” (Adica: “Multumim pentru ca ati completat formularul petitiei. Semnarea petitiei e aproape gata. Va rugam confirmati-va semnatura apasind pe linkul de mai jos.”)

  Declaratia accepta doar o singura semnatura pe adresa electronica. Ca atare, sugeram ca in situatiile unde doua persoane folosesc aceasi adresa electronica, de exemplu sotul si sotia, semnatura sa fie data in numele ambilor soti, de exemplu “Ioan si Maria Ionescu.”

  Rugaminte: Va rugam semnati Declaratia cu numele intreg nu doar cu initiale. Va multumim.

 VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic http://www.alianta-familiilor.ro..

  FACETI-NE CUNOSCUTI!

  Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

  ANUNTURI

 Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro.

Alianta Familiilor din Romania

http://www.alianta-familiilor.ro.

ROMEO SI JULIA SALENO, DOUA VOCI DE AUR ALE ROMÂNIEI, VOR CÂNTA PE BROADWAY

Doi tineri de succes cunoscuti publicului internatioanal, tenorul Romeo si soprana Julia Saleno, sunt doua voci de aur care l-au cucerit pe Placido Domingo. Pe 1 mai pot fi ascultati pe Broadway, unde vor sustine un concert de Ziua României în America – alaturi de cunoscuta artista de folclor Lia Lungu si alti artisti de renume.

La festivalul organizat de 12 ani, de Stefan Minovici, va participa delegatia oficiala a României care este invitata la ONU, de aceasta data condusa de ministrul mediului Lazlo Borbely, dar si Simona Miculescu, ambasadoarea României la ONU împreuna cu Primarul de la New York, Michael Bloomberg. Îndragitii solisti, Romeo si Julia Saleno au cucerit scenele internationale, nu doar prin interpretarea muzicii de opera, ci si prin îmbinarea mai multor stiluri si ritmuri din muzica internationala moderna a anilor 60-70, extrem de apreciata.

Romeo si Julia sunt cântareti profesionisti, dar ei formeaza primul cuplu de pop opera.Au absolvit Academia de muzica, apoi au urmat studii la New York sub îndrumarea Renatei  Scoto, a tenorului David Bender solist al New York City Opera si Chearles Riecker, director al Operei Metropolitan.

Romeo si Julia au câstigat numeroase premii la concursuri internationalede canto. Romeo Saleno este singurul tenor roman selectionat la Washington DC în OPERALIA lui Placido Domingo, iar Julia a predat canto la New York si a cântat în foarte multe tari din lume.

Cei doi s-au îndragostit în anul 2002, în timp ce jucau Carmen si Don Jose din Opera Carmen de Bizet, iar în timp scurt s-au casatorit si au împreuna un baietel. Nu-s de seama vorbele când nu se vad faptele – iar aici faptele spun totul. Intâlnirea cu Romeo si Julia Saleno e un transplant de tandrete.

Rodica Elena LUPU
Bucuresti
26 aprilie 2011

AFGANISTAN – UN CETATEAN ROMÂN A FOST UCIS ÎNTR-UN ATAC ASUPRA BIROURILOR ONU DIN MAZAR-I-SHARIF

Atacul de vineri, 1 aprilie, împotriva birourilor ONU din localitatea afgana Mazar-I-Sharif (nordul Afganistanului) s-a soldat cu 7 morti, printre care si un cetatean român. A fost cel mai sângeros atac comis împotriva ONU în Afganistan din 2001, transmite AFP care citeaza un purtator de cuvânt al Natiunilor Unite.

Potrivit Agerpres, Farhan Haq, purtator de cuvânt al ONU, a avansat acest bilant vineri, de la sediul organizatiei din New York. Conform reprezentantului ONU, acesta este si cel mai sângeros atac comis împotriva organizatiei de la cel produs în 2007, la Alger, soldat cu 17 morti din rândul personalului organizatiei. Cel mai sângeros atac împotriva unor birouri ONU s-a produs la Bagdad la 19 august 2003 si s-a soldat cu moartea a 23 de persoane, printre care si emisarul ONU în Irak, Sergio Vieira di Mello. Reprezentantul ONU a precizat ca în urma atacului de la Mazar-I-Sharif si-au pierdut viata trei functionari straini ai ONU si patru garzi nepaleze.

Potrivit MAE, cetateanul român care a fost victima a atacului de vineri dupa-amiaza de la Biroul regional ONU din Mazar-I-Sharif, fiind decapitat de atacatori, se numea Filaret Motco si era functionar international al ONU. MAE a primit în o notificare oficiala de la Departamentul de Operatiuni pentru Mentinerea Pacii al ONU. Cetateanul român lucra în Afganistan de aproximativ doi ani, înainte sa detina aceasta functie neavând o cariera diplomatica în România.

Motco Filaret era expert în relatii si organizatii internationale si a mai participat la misiuni în cadrul Centrului Operational ONU din Kandahar, misiunile OSCE de teren din Tadjikistan, în Federatia Rusa, regiunea Caucazul de Nord-Cecenia si în Kârgâstan, a precizat oficialul MAE. Ministerul Afacerilor Externe a condamnat cu toata fermitatea, printr-un comunicat difuzat vineri seara, actele de violenta si cruzime savârsite asupra membrilor biroului ONU din Mazar-i-Sherif: „Nu poate exista justificare pentru astfel de acte deplorabile”, se arata în comunicatul MAE. Oficialitatile române si-au exprimat regretul profund pentru pierderile de vieti omenesti si au transmis întreaga compasiune familiilor celor care si-au pierdut viata în acest tragic atentat. MAE si-a exprimat solidaritatea cu membrii misiunii ONU în Afganistan.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a caracterizat acest atac drept „atroce si las”.
Atta Mohammad Nour, guvernatorul provinciei Balkh, a carui capitala este Mazar-i-Sharif, a fost primul care a avansat bilantul de sapte morti, el însa sustinea ca cinci dintre acestia sunt garzi nepaleze si doi ar fi europeni.

Incidentul a fost declansat de cinci manifestanti, care protestau împotriva gestului recent al pastorului american Terry Jones, de a arde o copie a Coranului. Manifestantii islamisti care au atacat vineri, 1 aprilie, birourile ONU din Afganistan, au solicitat guvernului afgan sa „rupa toate legaturile diplomatice cu SUA daca nu sunt de acord cu gestul pastorului care a dat foc Coranului”. Conform guvernatorului afgan, sapte oameni au fost ucisi, iar alti 20 au fost raniti,. Ceilalti doi functionari ONU ucisi în atac sunt de origine norvegiana si respectiv suedeza.

Presedintele Traian Basescu a transmis, sâmbata, 2 aprilie, un mesaj de condoleante pentru decesul cetateanului român, expertul international Filaret Motco, ca urmare a atacului asupra biroului Organizatiei Natiunilor Unite din Mazar-i-Sharif, Afganistan. „Am primit cu durere vestea încetarii din viata a cetateanului român Filaret Motco, functionar international în cadrul biroului ONU (UNAMA) din nordul Afganistanului, ca urmare a atacului comis asupra biroului Natiunilor Unite din Mazar-i-Sharif la data de 1 aprilie. Doresc sa prezint, în nume personal si în numele poporului român, sincere condoleante familiei îndoliate. În acelasi timp, exprim solidaritatea poporului român fata de celelalte state ai caror cetateni au cazut victime acestei tragedii si reiterez pozitia ferma a României de condamnare a actelor inumane generate de intoleranta si extremism”, se mentioneaza în mesajul presedintelui.

Seful statului afirma ca sunt inacceptabile atacurile împotriva personalului ONU si solicita autoritatilor afgane sa ia toate masurile necesare. “Atacurile împotriva personalului ONU – care lucreaza în sprijinul poporului afgan si al pacii – sunt inacceptabile. Solicitam autoritatilor afgane sa ia toate masurile necesare pentru ca autorii acestor crime oribile sa fie adusi în fata justitiei si condamnati pentru faptele lor”, a adaugat presedintele Basescu.

„Suntem afectati de aceasta stire”, a declarat pentru AFP pastorul Terry Jones, rugat sa comenteze atacul asupra birourilor ONU de la Mazar-i-Sharif. “Noi nu suntem în niciun fel responsabili”, a mai adaugat pastorul care acuza “elementele radicale islamiste care cauta o scuza pentru a-si justifica violenta”.

La 20 martie pastorul, care conduce o mica organizatie crestina denumita “Dove World Outreach Center” din Gainesville, Statele Unite, a dat foc unui exemplar din Coran. Acest pastor a provocat vii controverse în legatura cu acest gest înca din septembrie 2010 când a anuntat ca are de gând sa dea foc Coranului. El a renuntat atunci la acest gest în urma multiplelor apeluri ce i-au fost adresate de sefi de stat dar si de suveranul pontif, Papa Benedict al XVI-lea.
———————————————
Surse: AGERPRES, AFP, Mondo News

Simona BOTEZAN
Washington DC, SUA
2 aprilie 2011