Vavila Popovici: „EXTRATEREȘTRII” PRINTRE NOI?

„Omul încă este la fel cum a fost: brutal, violent, agresiv, avid, competitiv. Și… a construit o societate după aceste trăsături.” – Krishnamurti

   Nu știu câți extratereștri sunt printre noi și dacă chiar sunt, dar sunt sigură acum, mai mult ca oricând, că planeta este populată de oameni și „neoameni”. Mă îndreptățește să afirm aceasta și după spusele unui filozof italian: „Omul este om întrucât se face om”. Afirmația aceasta ne face să deschidem ochii și să vedem că întreaga viață morală și spirituală a omului trebuie considerată un act care se împlinește continuu și nu e niciodată împlinit cu desăvârșire. Dar, omul se străduiește să ajungă cât mai aproape de dumnezeire, adică de dreptate și adevăr. Fiecare dintre noi ar trebui să-și dorească a fi un om cinstit, înțelept, blând, lipsit de răutate, agresivitate, sau cel puțin să-și poată înfrâna sentimentele urâte, dacă le are, pentru binele lui și a celor din jurul lui, al societății în care trăiește.  Continue reading “Vavila Popovici: „EXTRATEREȘTRII” PRINTRE NOI?”

Noul val al “cunoașterii” e tot mai confuz: Omul evoluează din maimuță sau e creat direct, ca om, de Dumnezeu?

Din maimuță sau din Dumnezeu?

Un best seller al New York Times spunea despre familie că e o invenție a omului în care acesta este nefericit. Că noi alături de cimpanzei, bonobo, urangutani și gorile suntem urmașii unei maimuțe hipersexuate și desfrânate și că așa se simte omul cel mai bine și cel mai liber. Vă dați seama ce poate debita un best seller american?

Sunt multe argumente pro familie, dar unul la care voi face referire acum este faptul că spre deosebire de animale, omul crește un copil și are grijă de el pânâ la aproximativ 20 de ani, chiar mai mult. De ce Dumnezeu a proiectat astfel omul și pe animal diferit? Continue reading “Noul val al “cunoașterii” e tot mai confuz: Omul evoluează din maimuță sau e creat direct, ca om, de Dumnezeu?”

Despre măsura și jumătatea ei

BOGDAN-MIHAI-foto-schimbat-600x423Lumea apelează la zicători şi la proverbe din diverse motive. Unii, fiindcă nu au nici vremea, nici disponibilitatea de a gândi ei înşişi lucrurile, alţii, mai grav, fiindcă au încredere în aşa-zisele vorbe de duh din bătrâni. Lucru cât se poate de greşit.

A avea încredere în conţinutul de adevăr al unui proverb aşa-zis din bătrâni este ca şi cum ai crede că Moş Crăciun este un simbol al creştinismului. Paradoxal sau nu, niciun proverb nu este atât de vechi precum pare şi, chiar dacă ar fi, tot nu ar schimba cu nimic situaţia. Continue reading “Despre măsura și jumătatea ei”

Neuromania si pretentiile ei

Aping MankindNEUROMANIA ȘI PRETENȚIILE EI

Un subiect dificil, care cere răbdare să fie explicat și înțeles,  dar care e de actualitate și  de mare  importanță pentru om

 E neuromania, o manie care bântuie prin lumea occidentală și deformează gândirea omului postmodern?  Este o formă de deconstructivism care ținteste la demolarea ființei umane ca si creatie a lui Dumnezeu și asemuirea lui tot mai insistentă cu animalul.

Să înțelegem încă de la început ce spune dicționarul explicativ referitor la acest cuvânt compus: Neuro – sistemul nervos; Mania- modul de a manevra, a manipula, a mânui, a conduce, de a uza de instrumentele cugetării.

 Evolutionismul ne fortează să regândim însăși esența umanității omului: ce este omul? Ființă umană, ori doar un animal mai evoluat ca celelalte? Ce ne diferentiază de animale? Ce trăsaturi? Sunt trăsăturile acestea suficiente pentru a declara ființa umană “umană”, diferită de animale?

Acestea sunt intrebări fundamentale cu care persoanele care gândesc traditional se confruntă tot mai des. Tinerii si copiii le discută tot mai mult în lumea academică si influența acestei gândiri devine tot mai pregnantă în lumea intelectuală. Neuromania este în primul rând de atac împotriva umanității ființei umane. Ea reduce diferențele dintre om si animal la un minim aproape nesemnificativ, si afirmă că animalul are mai mult în comun cu omul decât diferențe. Continue reading “Neuromania si pretentiile ei”

Seminar despre iubire (5)

Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.

Sfântul apostol Pavel

  1. Puterea caracterului stă în iubire. – Simion Mehedinți
  2. Iubirea nu face rău aproapelui; iubirea este deci împlinirea legii.  – Sfântul apostol Pavel
  3. Toate lucrurile lucrează împreună spe binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu.  – Sfântul apostol Pavel
  4. Nici un alt sentiment nu-l face pe om să-si schimbe opiniile ca iubirea; căci noile păreri sunt de cele mai multe ori noi emotii. Ele nu sunt rezultatul gandirii, ci al pasiunii. –  Somerset Maugham
  5. Dragostea nu este doar un zambet, nu este doar o floare, dragostea este un suflet rănit si apoi vindecat de altul. –  Octavian Paler
  6. Iubesti pentru că iubesti. Nu există ratiune pentru a iubi. – Antoine de Saint-Exupery
  7.  Din iubire a fost creat Universul, iubirea îl miscă, îl ţine legat şi îi asigură echilibrul atât de necesar. –  Vavila Popovici Continue reading “Seminar despre iubire (5)”

Noi, cei aproape

Jianu Liviu-Florian

Exista simfonii ale puterii,
Exista si puterea slabiciunii,
Suntem sortiti, din moarte, invierii –
Suntem meniti, din rele, sa fim bunii –

Exista si  galactice dezastre,
Exista ce ni-e frica sa mai fie –
Dar mai presus de infinite astre,
Noi suntem vieti, din Inima Ta, vie –

Exista groaza, si exista frica,
Exista-n jur atatea boli, si moarte –
Dar fericit e cel ce nu abdica
De-a fi in Tine –  si Intreg, si Parte –

Exista suferinta, nervi, si lipsa,
Exista chiar si jungla de consum,
Dar in mortala lor apocalipsa,
Existi si Tu –  candva, mereu, acum –

Existi aici, etern  intinsa mana,
Si  suflet ce ofera adapost –
O inima ce bate-n inimi, pana
Le da curajul de-a avea un rost –

Existi, atotputernic, rabdand toate,
Existi, stapan a tot, neputincios –
Sa ne oferi si har, si libertate
Sa-Ti fim aproape, Domnule  Hristos!

 

RADU BUMBARU – Omul care nu s-a certat niciodata cu nimeni!

 Într-una din zilele în care m-am abatut pe la domnul Sinu pentru a gusta în liniste farmecul neîntrecutelor sale istorisiri despre oameni si întâmplarile lor adevarate, facând o retrospectiva asupra celor mai apropiati prieteni pe care i-a avut, exclama nostalgic: “Mi-e dor de toti, dar în special de Radu Bumbaru! Era un om calm, care nu se enerva niciodata, un oltean din neam de boieri care traiau mai mult în Franta, decât în tara. Citit, manierat, inginer de profesie, avea un sarm al sau si un suflet ales, care te facea sa te simti minunat în preajma lui”.
    Îmi place sa-i ascult povestirile, pentru ca are darul de a te face sa te întorci în timp si sa retraiesti alaturi de el, fiecare moment pe care-l descrie. Despre Radu Bumbaru îmi pomenise si la întâlnirile noastre anterioare, ori de câte ori îmi relata vreo întâmplare în care era implicat.
                            Poveste despre prietenie
   Radu Bumbaru si Dumitru Sinu s-au cunoscut la Paris dar n-au avut prea mare tangenta unul cu celalalt. S-au întâlnit de câteva ori si au avut de fiecare data doar un banal schimb de saluturi.
    Dupa ce a parasit Franta si a ajuns în Canada, fiind primul plecat din grupul sau de amici, Mitica Sinu le-a stârnit interesul pentru aceasta tara, spunându-le mereu: “Veniti încoace, e frumos aici!”- si unul câte unul, prietenii ramasi la Paris l-au urmat.
    De-abia în Canada s-a cimentat prietenia lui cu Radu, pentru ca drumurile lor s-au intersectat atât la Montreal cât si la Vancouver. Nu s-au dat la o parte de la munca si nu s-au sfiit nici sa taie lemne în padurile lui Cornel Popa si nici sa se avânte în construirea de vapoare la Halifax! Le-au încercat pe toate, au muncit si au trait momente inedite pe parcursul unei prietenii de care acum Dumitru Sinu îsi aminteste cu nostalgie.
    Mie mi-a relatat numai câteva instantanee cu Radu Bumbaru, pe care doar ascultându-le, mi-am dat seama ca relatia de prietenie dintre cei doi a fost deosebita.
       “Popa n-ai vrut sa te faci!”
    “Eram cu Radu Bumbaru si cu Nichita Tomescu la Montreal – începe nea Mitica povestirea – era acolo un restaurant românesc, ce se numea Silvia, la fel cu numele patroanei ce-l detinea”.
    Au intrat toti trei în acel restaurant si s-au asezat la o masa. La masa alaturata, stând de unul singur, un personaj inedit rostea ca pe o poezie, câteva cuvinte carora românasii nostri nu le întelegeau rostul: Popa n-ai vrut sa te faci! / Popa n-ai vrut sa te faci!
    Nichita Tomescu, cel mai îndraznet si tupeist din fire, ca doar era baiat de Bucuresti, îl întreaba zâmbind:  Pai de ce n-ai vrut, domnule, sa te faci popa? Parca trezit dintr-un vis, suparatul singuratic îi invita la masa lui spunand ospatarului: Adu-le dom’le, niste mititei si trei sticle de vin! – si începe sa le povesteasca celor trei despre viata sa: Tata m-a dus la scoala normala si mi-a spus sa ma fac popa! Eu în schimb am aflat ca în Canada, daca tai lemne, faci de zece ori mai mult decât orice popa!
    Si omul îsi revarsa amarul, indignat fiind de neîncrederea pe care parintii lui i-o aratasera: bineînteles ca nu se facuse popa si emigrase în Canada, iar acum, mama lui era în vizita, la el…  A trimis-o tata sa vada ce fac! Ei credeau ca eu ma ocup de droguri aici si nu puteau sa înteleaga ca fac atâtia bani taind lemne, pentru ca le tot trimiteam bani… Asa-i trebuia, daca n-a vrut sa se faca popa!
    Cei trei picasera tocmai bine, pentru ca asa se descarcase de povara acelor banuieli absurde, dar care-l afectasera. Le-a platit masa si nici n-a vrut sa auda, când ei s-au oferit sa-si achite consumatia. Mancasera, ciocnisera câteva pahare de vin si aflasera ca respectivul era un om asezat, care avea propria sa afacere si care trasese din greu pentru a realiza ceva. Era firesc sa fie suparat pe proprii lui parinti ca-l desconsiderau. Din când în când, neîmpacat si suparat foc, repeta: Auzi dom’le, tata a trimis-o pe mama la Montreal sa vada cu ce ma ocup!
    Patroana restaurantului în care se petrecuse aceasta întâmplare, plecase la un moment dat în Argentina sa studieze putin piata de-acolo. Dupa un timp sotul ei a vândut restaurantul si a plecat si el, urmându-si sotia si de atunci nimeni nu mai stia nimic de existenta lor. Se spune ca Silvia i-ar fi zis: Vino dom’le în Argentina, ca aici e nunta, pe când în Canada e înmormântare! – cred si eu, la cât sunt de petrecareti sud-americanii!
   Fiecare încerca sa se descurce cum putea mai bine. Traiau într-o lume libera în care aveai posibilitatea sa încerci orice afacere, important era ca banul sa iasa!
     O afacere îndrazneata: constructori de vapoare!
   Multi dintre românii care au emigrat au încercat sa-si cladeasca afaceri de tot felul. Unii au avut sansa sa reuseasca, altii au câstigat doar experienta, învatând ca nimic nu e usor si mai ales, ca nimic nu este la voia întâmplarii. Orice întreprinzi trebuie sa fie din start bine fundamentat, trebuiesc evaluate atât posibilitatile cât si implicatiile pe care le are afacerea în sine, indiferent daca aceasta este sau nu de anvergura; apoi este nevoie sa fie estimate rezultatele si doar în final, daca în urma unei analize financiare atente rezultatul da cu plus, cu profesionalism, cu prudenta si rigurozitate si nu în ultimul rând, cu o anumita doza de curaj, te poti încumeta sa demarezi afacerea propriu zisa. Daca este si putina sansa, atunci probabilitatea ca toate sa mearga bine este mult mai mare.
    Am dezbatut putin cu nea Mitica acest subiect pentru ca îmi povestise de o încercare a lui, împreuna cu Radu Bumbaru, de a construi vapoare la Halifax, în Canada. Radu era inginer de profesie, un baiat inteligent, istet si dornic de a realiza ceva palpabil în viata.
    Împreuna cu nea Mitica a avut curajul sa se apuce sa construiasca un vapor. Nu a fost simplu, însa ambitia si inteligenta tânarului inginer, sustinerea nemijlocita gasita în persoana prietenului sau, Dumitru Sinu, munca asidua si dorinta de a reusi i-au ajutat pe cei doi sa finalizeze proiectul. Radu Bumbaru însa, nu s-a multumit cu atât si a contractat înca doua sau trei astfel de proiecte, construind vapoare cu fonduri guvernamentale. Dar rezultatele nu au fost pe masura asteptarilor, ceea ce l-a determinat sa abandoneze acest gen de afacere.
    “N-am facut bani nici cu vapoarele, important este însa ca am încercat!”- zice Mitica Sinu. Apoi, adunându-si gândurile rasfirate de-a lungul timpului demult trecut, continua sa-mi povesteasca alte întâmplari care-i aminteau de Radu Bumbaru.
     “În sase luni ajung primarul Montreal-ului!”
    “Eram la Montreal cu Radu Bumbaru si alti prieteni – zice amicul meu – si unul dintre românii nostri de-acolo, pe nume Dan Dinescu, care tocmai sosise din Franta ne-a spus, foarte sigur pe sine: Daca în sase luni nu ajung primarul Montreal-ului puteti sa-mi spuneti cum vreti! – avea vise marete omul, nu gluma!” Probabil i se parea ca, daca ajunsese în Canada, lucrurile vor decurge de la sine, doar sa gândesti ceva si-i ca realizat! Dar nu era chiar asa.
    Între timp, Mitica si Radu Bumbaru merg sa lucreze la Vancouver, viata lor urmându-si cursul firesc, si uita si de aceasta afirmatie infantia si de Dinescu.
    Revenind dupa 12 ani la Montreal, Radu Bumbaru si Mitica Sinu merg într-o zi la un dealer (reprezentanta) de automobile, marca Peugeot, pentru ca Radu sa-si cumpere masina. Persoana cu care au luat legatura a observat ca nu sunt canadieni si i-a întrebat de ce nationalitate sunt. Aflând ca sunt români, le-a spus imediat: Stati putin asa! Am aici un salesman român! – si dupa câteva minute, omul a aparut însotit de Dan Dinescu. Trecusera 12 ani si tot nu ajunsese primarul Montrealului, ci doar un banal vânzator de autoturisme. Nu a vrut sa stea de vorba cu cei doi, probabil îi era rusine…
    “Pai de ce sa-i fie rusine? – exclama nea Mitica Sinu – Lucrezi unde poti!” Apoi îmi spune cât de idealisti sunt unii oameni care cred ca o data plecati din România li se deschid toate portile, ca au la îndemâna toate posibilitatile, fara sa faca nici cel mai mic efort. Eroare! Da, ai la îndemâna toate pârghiile care-ti ofera sansa sa îti fauresti o altfel de viata, sa te dezvolti, sa prosperi, sa înveti, dar calea este lunga si batatorita. Trebuie sa muncesti pentru asta, trebuie sa dai dovada de inteligenta, de seriozitate, de rigurozitate, de respect, în primul rând fata de tine însuti, apoi pentru munca si pentru cei din jur. Este o imagine falsa despre ascensiune pe care o au, nu numai idealistii model Dan Dinescu, care au ajuns deja în strainatate, ci culmea, chiar si cei care înca nu au plecat din tara dar cred întru totul în aceste false deziderate.
    “Sa-ti mai spun ceva! – întervine nea Mitica –. Când am fost în vizita în România l-am auzit pe un oarecare spunând: Numai sa ajung eu în Statele Unite sau în Canada, sa vezi ce departe ajung! În primul an fac milionul! L-am temperat, uitându-ma la el cu condescendenta: Las-o mai usor cu milionul. În primul an, nici nu stii unde te afli, desi ai impresia ca stii!”
    Radu Bumbaru nu era asa. Chiar daca era inginer, un om inteligent, vorbitor  excelent de engleza si franceza, nu i-a fost niciodata nici rusine, nici teama de munca. În Canada a taiat si lemne în padure, a construit si vapoare, dar a lucrat si în primarie, la Vancouver, si sa nu uitam, se tragea din neam boieresc, traise un timp la Paris dar era realist, respectuos si harnic. Nu s-a hranit niciodata cu himere.
      “Ce bine e sa fii…în bratele cuiva!”
    La Montreal, Radu Bumbaru cunoaste o canadianca de origine franceza, cu numele Louise – o fiinta romantica, sensibila si cu un suflet frumos si plin de caldura si dragoste pentru el. Înalt, brunet, chipes, destept si carismatic, cu alte cuvinte un barbat frumos, însa fara tragere de inima spre însuratoare, Radu Bumbaru nu se prea grabeste sa-i ceara mâna tinerei îndragostite nebuneste de el.
   “De multe ori o întâlneam pe Louise si-i vedeam stralucirea din ochi, care o trada atunci când îi vorbeam de Radu – îsi aminteste Dumitru Sinu –. Alteori, o auzeam cântând o frumoasa melodie frantuzeasca ce începea cam asa: Ce bine e sa fii în brate / În bratele cuiva… Îl iubea enorm si dupa o perioada de asteptare si sedimentare a simtamintelor ce-i stapâneau, fara îndoiala, pe amândoi, s-au casatorit”- zâmbi nea Mitica.
Louise Bumbaru traieste si acuma si locuieste la Montreal. Mitica si Nicole Sinu vorbesc cu ea mereu la telefon.
   Trei copii frumosi au avut Radu si Louise Bumbaru: Dinu, Doru si Stefan, carora, dupa cum e usor de observat, le-au dat nume pur românesti. Numai Stefan este casatorit, tot cu o canadianca de origine franceza si are trei copii. Baiatul cel mare, Dinu, pasionat de fotografie, a publicat o carte foarte interesanta, ce contine fotografii cu diferite tipuri de ferestre din toata lumea; cartea lui se pare ca s-a vândut foarte bine, a avut impact la publicul larg.
   “Radu Bumbaru ne-a vizitat si la Saint Gervais, în perioada în care ne reîntorsesem în Franta – spune Mitica Sinu – si dupa aceea a fost la noi si Dinu, baiatul lor cel mare, si le-a placut enorm peisajul de  acolo!”  Între cele doua familii se legase o prietenie trainica, în care pe prim plan erau puse sinceritatea si respectul si-n care falsitatea nu si-a facut niciodata cuib.
    De altfel, Radu avea un dar aparte prin care reusea sa-si atraga prietenii, sa mentina prieteniile si sa le faca durabile.   
Visul unui irlandez: “Daca ar fi sa ma mai nasc o data, m-as naste român!“
   “Radu Bumbaru era un baiat simpatic. El râdea când eu ma enervam. Ma tot întreb cum de m-a acceptat în anturajul lui!”  Aveau o multime de prieteni în Canada, de diverse nationalitati, în compania carora se simteau întotdeauna minunat: unde era Radu Bumbaru, nu lipsea nici Dumitru Sinu!
    “Mai, Radule, de ce oamenii acestia s-au atasat de noi? – întreba nea Mitica adesea. Raspunsul lui Bumbaru venea sa confirme de fiecare data faptul ca era un sensibil: Mai, Mitica, atunci când îi iubesti, oamenii simt! Asa si este! Radu Bumbaru si Dumitru Sinu au iubit întotdeauna oamenii, au iubit frumosul din ei, au iubit viata cu toate bucuriile si greutatile ei si n-au uitat sa ramâna prieteni si sa-si pastreze omenia, iar cei care-i cunosteau cu-adevarat, nu se putea sa nu le caute compania.
 Un irlandez, din anturajul lor spunea; Daca ar fi sa ma mai nasc o data, m-as naste român!  “Fiindca noi iubeam cu o dragoste aparte si eram saritori, gata sa ajutam pe oricine avea nevoie, iubeam oamenii, din toata inima!”- adauga nostalgic prietenul meu.
    Radu era un om de un calm imperturbabil stiind sa-si valorifice foarte bine atuurile pe care le avea. “Era cel mai tacut om pe care l-am întâlnit – precizeaza nea Mitica – iar Nicolae, fiul meu, parca ar fi al lui Radu, nu al meu, ca prea e si el tacut. Omul acesta nu s-a certat în viata lui cu nimeni! ”
    De asta data, centrul de atentie al dialogului nostru fusese amintirea unui prieten la care a tinut enorm. A rememorat cu placere momente si episoade de viata ce i-au ramas întiparite în minte. Astazi, la cei 85 de ani ai sai, Mitica Sinu retraise timp de câteva ore scene de viata pe care nu le-a putut uita si care îl dusesera cu gândul cu multi ani în urma, când nimeni si nimic nu i-a putut opri pe el si pe Radu Bumbaru sa-si urmeze visele. Adunându-si gândurile rasfirate pe aripile prafuite ale timpului îmi spune cu vocea stapânita de o unda melancolica: “Ce frumoasa e cântarea aceea româneasca, Toate trec când vine vremea lor!”…

 Octavian Curpas

„POEME CU STATUI” – O CARTE PREZISA…

Ma bucur de fiecare data când ochii unei carti vad lumina tiparului! Da! Cuvântul ne-scris e ca un copil ne-nascut!

Astazi, 4 mai 2011, un tânar cu nume Ioan-Emanuel Gruia, vine spre noi cu un asemenea dar – „Poeme cu statui”! Am citit cartea si ea s-a vrut citita… Dintre copertile ei razbat, precum de sub dalta flamânda, aschii de lumina, rob al focului nestins ma stiu, strainul mirosind a poezie, eu nu doresc sa fiu o umbra fara zile, e moarta o umbra, porturi fara zare… Întâmplator sau nu cartea cuprinde 33 de poeme!

As îndrazni sa spun, este o rastignire voita, niciodata duruta, pe crucea poeziei, când putrezea vecia în ultimul ei ceas… Asemenea pu-treziri o sa întâlniti mereu în aceasta gradina, în care gradinarul si-a aruncat semintele într-un amurg putrezit… Ecou putrezit! Da! Aceasta e spre o noua trezire!

Moartea fara Viata nu exista! Câta vreme Perfectiunea este Dumnezeu, iar omul – mai putin ca perfectul.

Se vede pe alocuri fragezimea pasilor, m-as coborî din lut în Poezie, m-as înalta din lut în poezie – îndraznesc sa-i spun autorului, ea – Poezia – întotdeauna e mai presus decât lutul…, precum sufletul, se vad uneori aripile aparent inegale, pregatite pentru zbor, se simt adieri placute venind dinpre Eminescu, Bacovia, Blaga! Exista asemanari! Si lanurile de grâu se aseamana între ele!

Emanuel Gruia însa are vocea lui, statuile din poemele sale nu dorm! Se aude limpede respiratia lor oftând filosofic! Prefer o lume veche. Filozofie si venin! Veninul atât de dulce uneori!

Exista poezie aici, o poezie, care am credinta, va purta un nume – Emanuel Gruia! Sa-i spunem, la fel de curat si fara invidie-bine ai venit, prietene, cu aceasta amfora în mâini, amfora plina de mir, în biblioteca sufletului nostru! Cuvintele acestea îti spun acum si aici – Ai grija de harul care este în tine!

 

Nicolae NICOARA-HORIA, Arad mai 2011

GENIU NEPUSTIU – Exercitiu de adio

„Intotdeauna ajungem in locul in care suntem asteptati.”
Ovidiu Mircean.

Seminte de poem, colaje, ecourile umbrelor …

E bigamie sa doresti si dar
sa nu rodesti.
Doamne cata splendoare,
dar nu pentru orbi !
In satul smulgerii mele din
mierla indoliase un
curcubeu.
Durerea estetizeaza pentru
ca ii suntem gemeni.
Popor al meu nu mai ai loc
pentru sfintii inchisorilor.
Ecoul umbrei mele aude
cum suspina Dumnezeu.
Goliciunea nu e perversa,
hainele da .
Nu mila e samanta iubirii,
ci dorinta.
Soarele e acolo si noaptea.
Stelele nu le vezi din cauza
luminii.
In micul ecran e groapa
metafizicii.
Preacurvia nu e a trupului, ci
a duhului coborat: a inalta.
Sunt batran, nu mai sunt
gelos pe ingerul cazut.
La originea zborului, au
fost smulgerea si saltul.
Limba clopotului e captiva
ca golul lui.
Nu de legea lustratiei avem
nevoie, ci de legea
frustratiei.
Omul are obsesia orfaniei
la proportii cosmice.
Venerand un Tata Ceresc,
de fapt acuzam un incest
planetar?
Omul este extraterestru:
Creatorul nu e
pamantean…
Nu esti rob, deci nu fii
robot.
Otice taras infricosat, este o
insulta a Creatorului.
Din cugetul tau se plasmuie
visul si ti se daruie.
Artele, ca si religiile, sunt
de genul feminin.
Omul uitat in lume este
inger salbaticit.
Partea ta de noapte cheama
sfericitatea textului.
Traim inversand timpul…
Murim zilnic, asta facem.
Din sangele meu striga
sevele primordiale.
Cine stie sa sfideze uratul,
are inca zeu intact in el.
Pe cat mori, pe atat te
reumpli de viata.
In orgasm, iti aud electronii
cum sar de pe orbitele
stinse.
Toate poemele de azi sunt
orgasme sub – cuantice.
Oricum murim: sa murim
melodios.
Un infern pierdut nu e
paradisul cautat.
In sus si in jos se perindau
tipenii. Le dadeam cu mila
binete.
Veriga lipsa nu este ingerul,
ci femeia.
Pe luciul apei, se tanguie
delirul abisului.
Vei auzi prin cetate ca as fi
murit. Sa nu-i crezi.
Prin aceea ca timpul-spatiul
sunt circulare, tot ce a fost
va fi.
Adevarul nu trebuie
muscat, ci gustat.
Semintele rodiei se numara
cu limba…
In seminte e hermeneutica
divinului.
In fiece sambure, rabda
arborele vietii.
Prea multe cimitire pentru o
singura moarte.
Prima scriere a fost urma
pasarii pe omat…deodata
pierind.
Acolo unde varful flacarii
intra in cer, iese un suflet.
Totul este ceea ce
semnifica.
Nimic nu este decat gandit.
Inteligenta ta e umbra
luminii.
Metafora e logos strapuns.
Orice contact este un viol.
Inocenta este prudenta
mortii.
Cele mai multe injuraturi
sunt de mama:
o reminiscenta de
razboi?…
Fiinta face obsesii, care
nasc zei ambigui…
Zeilor canibali le e placuta
osanza.
Celor psihedelici, narcozele
si orgasmul.
Gene- erogene,
endocrinologie a crinilor …
Cand nu voi mai fi, voi fi.
La inceput a fost
muscatura, apoi a sublimat
in sarut…
Eugen Evu

Viseaza Aur…

Spre Apuseni ma poarta-acelasi drum
Si talpile mi-s roase de cuvinte,
Viseaza aur Motii mei si-acum,
Cu ”valva bailor” fac juraminte…

Dar unde sunt „holoangarii” de-atunci,
Cu balmosul, cel aurit, pe masa?
Umbrele lor coboara printre stanci
Orbite de-o lumina ne-nteleasa…

Viseaza aur neamul meu sarac,
Fata aceea cu priviri de para
S-a dus si ea si tulnicele tac
Prin Tara mea de piatra si de tara…

Viseaza aur, ce durere surda!
Cand se trezesc din Visul lor flamand
Simt Cerul peste lume cum se-mburda-
Viseata Aur motii, pana cand?…

Ma bucur…

Ma bucur
Precum
Se bucura
Sufletul nucului
Toamna
De loviturile ei…
Un
Pom
Ne-atins
E un pom sterp…
Omul-
La fel…

Nicolae Nicoara-Horia