Între lege şi fărădelege

On December 8, 2012 By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Eveniment, Incurajare, Mantuire, Natura UmanaLeave a comment

„Cele şapte păcate cardinale”

Cristian Bărbosu

Arad, Carmel Print, 2010, 291 p.

Se poate constata în ultima vreme, o creştere a interesului pentru aplicarea Cuvântului lui Dumnezeu, Biblia, la problemele concrete ale vieţii de zi cu zi. Putem spune că într-un fel sau altul, există nevoia unei redefiniri a creştinismului, în mod deosebit prin realizarea unei apropieri semnificative de problemele cu care ne confruntăm şi la care avem nevoie de o rezolvare autentică. Nu întâmplător, numeroase cărţi de psihoterapie creştină au fost editate şi în limba română, încercând să formeze sau chiar să educe gustul cititorilor în ceea ce priveşte această abordare oarecum neconvenţională în studierea Sfintelor Scripturi. Continue reading “Între lege şi fărădelege” →

Interviu cu Doru Levi Ilioi, candidat pentru Senat, Colegiul Uninominal 2, Diaspora

On October 13, 2012 By nelursIn InterviewLeave a comment

“Îmi propun sa fiu o punte de legatura între românii de valoare de pretutindeni”

Realizat de Octavian Curpas

– Care considerati ca trebuie sa fie implicarea Diasporei românesti în promovarea unei imagini pozitive a României la nivel international? Cum ar fi posibil ca Diaspora sa faca lobby pentru a ajuta ca România sa nu mai fie perceputa ca o tara aflata la periferia civilizatiei?

– Când vorbim de Diaspora Româna, vorbim de fiecare individ în parte care a decis sa traiasca în afara teritoriului tarii. Fiecare român de succes din afara tarii este un succes pentru toti românii si pentru România. În momentul în care, ca român implicat în viata sociala a tarii de adoptie, dai dovada de onestitate si integritate, faci automat o imagine buna tarii de origine. Românii din SUA sunt în general oameni muncitori, care au venit aici îndeobste cu familiile, au trecut printr-o ambasada si s-au apucat de munca în mod cinstit. Nu exista o alta tara în lume în care ca român, sa fii vazut atât de bine ca în SUA. Ceea ce lipseste românilor de aici este doar sa se constituie în organizatii, societati sau asociatii românesti, pentru a actiona împreuna la initierea unor proiecte pentru imaginea României. Consider ca în timp, fiecare comunitate de români sau în fiecare stat sau metropola în care sunt mai mult de 20.000 de români ar trebui sa beneficieze de o biblioteca menita sa ajute nu doar la pastrarea limbii si culturii românesti, dar care sa ofere informatii cu privire la cultura si civilizatia tarii noastre. Vorbesc de carti si reviste în limba româna.

– Cum credeti ca trebuie sa fie organizata Diaspora româneasca pentru a putea cuprinde românii aflati în afara granitelor tarii? Ce criterii ati avea în vedere si ce structuri de organizare considerati ca ar fi necesar a fi definite atât pe linie culturala, cât si administrativa?

– În primul rând consider ca românii din afara granitelor României ar trebui sa sustina mai mult presa scrisa din diaspora. Ziarele românesti din SUA au un aport substantial în mentinerea legaturii între membrii comunitatilor românesti. De exemplu, daca anumite subiecte despre diverse comunitati din SUA par banale pentru jurnalistii din România, membrii diasporei românesti vor sa stie unii despre altii, vor sa afle despre conationali de-ai nostri care traiesc în alte state, tari ale lumii. Apoi, tot prin intermediul presei, românii din diaspora afla despre modul în care sunt organizati românii în alte state. Spre exemplu, la Chicago exista mai multe organizatii românesti care functioneaza bine si care ar putea constitui un reper pentru alte comunitati. În curând voi avea o întrevedere cu reprezentanti ai unor institutii românesti din statul Illinois.

– Din acest punct de vedere, considerati ca punerea la punct a unui sistem de evidenta a Diasporei ar fi necesar? Fiindca traim în era informaticii, existenta unui astfel de sistem accesibil la nivel global credeti ca ar fi posibil sa fie definit sub egida unei structuri de organizare cu puncte de prezenta aflate în diferitele zone cu existenta româneasca semnificativa?

– În general, românii sunt cam rezervati când este vorba de a oferi informatii despre ei, având în vedere sistemul din care au venit, dar trebuie sa întelegem ca o evidenta de date este necesara pentru diaspora româna, pentru ca fiecare român sa poata fi la curent cu viata din România. Pe lânga consulatele din zona si pe lânga ambasada româna din Washington D.C. cred ca este necesar ca reprezentantul colegiului (deputat sau senator) sa aiba informatii despre cât mai multi români din diaspora, pentru a le cunoaste opiniile, doleantele si nevoile.

– Care credeti ca ar trebui sa fie rolul Ministerului Afacerilor Externe în a folosi reteaua de ambasade si consulate dispuse pe tot mapamondul, pentru a sustine dezvoltarea realizarii unei organizatii care sa cuprinda în evidentele sale pe românii din Diaspora si care sa permita derularea de proiecte menite sa promoveze unitatea culturala si comunitara a românilor de pretutindeni?

– Cred ca MAE si consulatele ar trebui sa fie mult mai angajate în colaborarea cu românii din diaspora. As propune ca MAE sa faca peridoc un sondaj printre românii din SUA, pentru a afla care este parerea acestora despre serviciile consulare, de care servicii sunt multumiti, care ar necesita îmbunatatiri si ce carente au aceste institutii sau care sunt nevoile românilor de aici, la care consulatele nu fac fata sau nu presteaza serviciile în timp util.

– Care ar fi rolul Institutului Cultural Român în promovarea unitatii culturale a românilor din toate colturile lumii? Cum ar trebui sa se faca selectia celor care lucreaza în aceasta institutie si cine ar trebui sa îi aleaga pe cei care îl conduc? Credeti ca Institutul Cultural Român ar putea fi util în integrarea culturala si sociala a românilor plecati în strainatate? Ce actiuni specifice ar trebui sa întreprinda si ce anume ar trebui sa evite?

– Institutul Cultural Român are filiale în aproximativ 20 de orase mari din afara României. Menirea acestei institutii este de a promova cultura româneasca în afara granitelor tarii prin promovarea artei si literaturii românesti de calitate (filme, muzica, teatru, pictura, sculptura, literatura). Sigur ca ICR ar trebuie sa aiba în vedere nu numai promovarea artei si literaturii din tara, aducând diferiti scriitori, artisti si formatii care sa ne faca cu adevarat cinste, ci sa aiba evidenta artistilor, scriitorilor, oamenilor de stiinta, filosofilor si teologilor români din toate tarile care s-au evidentiat prin lucrari, sa tina legatura cu ei, sa le organizeze expozitii de arta (pictura, sculptura), vizionari de filme si spectacole de teatru (daca este cazul), sa organizeze seri de lectura pentru scriitori si poeti, în care acestia sa-si poata face cunoscute scrierile. Eventual, sa-i aduca în România, pentru a fi prezentati direct românilor din tara. Cu alte cuvinte, o promovare în ambele sensuri. În conducerea ICR ar trebui sa fie oameni din diferite tari, cu preponderenta din SUA, fiindca sediul este la New York. În acest mod va fi promovata cultura actuala a românilor din diferite tari. ICR ar trebui sa aiba si o revista proprie în care sa publice articole de valoare si sa fie un mijloc de înstiintare a diferitele activitati programate. Ea poate fi o revista on-line. ICR trebuie sa aiba ca prim scop promovarea valorilor românilor de pretutindeni; cultura româneasca sa penetreze cultura altor tari. Dar, penetrarea literaturii de exemplu, nu se va putea face fara traducerea lucrarilor românesti. ?i pentru scriitorii români din SUA trebuie gasiti traducatori care sa fie platiti de catre ICR. Sa se traduca mult este foarte important, doar astfel va fi cunoscuta literatura noastra. Scriitorul, omul politic Ion Heliade Radulescu spunea la vremea sa (secolul 19): „Scrieti baieti, orice, numai scrieti!”. Astazi îndemnul pentru noi ar fi: „Traduceti!” Sa se termine cu propunerile celor de la Bucuresti, care si-au promovat „oamenii lor”. Cred ca trebuie lucrat la un proiect în acest sens, la care sa participe forte culturale, adica intelectuali de marca si care au si lucrari. ICR ar trebui sa tina legatura cu Bibliotecile si librariile mari din SUA, pentru a fi achizitionate de catre biblioteci, cartile autorilor români din Statele Unite si a fi primite spre vânzare cartile în librarii. Dar cel mai util lucru ar fi deschiderea unei librarii de carte româneasca la New York, unde sa fie primite spre vânzare, cartile scriitorilor români din toate tarile.

– Daca considerati ca ar fi necesara realizarea unei structuri organizatorice a Diasporei, mai precis cum ati vedea definite elementele sale structurale la nivel local, regional si global? Credeti ca un model de corporatie ar fi util de urmat cu filiale regionale, nationale si locale, precum si cu un centru de coordonare? Unde ar trebui sa fie plasat un astfel de sediu central si cum s-ar finanta o astfel de organizatie? Ce nume ar putea sa aiba si cum s-ar putea obtine statutul de membru?

– Este greu sa vorbim despre o „corporatie” sau despre o structura organizatorica centralizata a diasporei, pentru ca odata plecat din România si ajuns cetatean al altei tari, te implici în viata comunitatii românesti din diaspora doar daca doresti. Nici o organizatie româneasca nu are nici o jurisdictie asupra ta, afara de faptul daca te înrolezi de buna voie într-o astfel de organizatie. Actualmente exista multe asociatii, organizatii, aliante etc. ale românilor din America de Nord. Nu putem însa sa punem pe vreuna deasupra celorlalte, chiar daca ar fi condusa din România (ceea ce nu cred ca ar fi indicat). Orice român din strainatate poate sa deschida o asociatie pe care sa o numeasca „Asociatia românilor de pe tot globul” si el sa se autonumeasca presedinte. El însa nu devine automat „presedintele românilor de pe întreg mapamondul”. Din punct de vedere al semnificatiei, putem spune ca orice român de pe glob poate sa se înscrie în asociatia respectiva, iar fondatorul acelei asociatii este presedintele celor care sunt înscrisi în acea asociatie. Astfel de organizatii trebuie însa încurajate, mai ales la nivel local. E greu sa tii legatura cu românii din întreaga lume, e mult mai usor sa întemeiezi organizatii solide ale românilor dintr-un anumit stat sau oras.

– Ce modalitati întrevedeti pentru promovarea valorilor culturale românesti la nivel international? Ce credeti despre promovare prin media electronica a valorilor românesti? Considerati ca revistele si atelierele de creatie literar-artistica din media electronica ar putea juca un rol si ar putea fi cumva coordonate si încurajate în promovarea unei imagini pozitive a României în lume, precum si în mentinerea constiintei de apartenenta la spatiul românesc?

– În mod categoric presa electronica joaca un rol determinant în promovarea culturii românesti la nivel international. As propune însa ca materialele jurnalistice care prezinta cultura româneasca sa fie publicate si în limbile de circulatie internationala: engleza, franceza, germana si spaniola. Cred ca sunteti de acord ca limba româna are o circulatie mai restrânsa si publicând articole doar în limba româna, în acest mod nu promovam cultura româneasca la nivel international. E laudabil faptul ca unele ziare românesti din SUA si Canada publica articole si în limbile engleza si franceza.

– Ce resurse de finantare întrevedeti pentru sustinerea unei organizatii mondiale a diasporei românesti, precum si pentru proiectele culturale si sociale pe care ar trebui sa le initieze sau chiar sa le sustina? Cum ar fi necesar sa se implice statul român în sustinerea unui astfel de organism? Ar fi bine sau nu sa se afle sub controlul institutiilor publice din România sau un statut neguvernamental ar fi mai potrivit?

– În general, cel care te plateste, acela te si controleaza. Cu totii cred ca suntem „sick and tired” de coruptia care exista în momentul de fata în România. De aceea, un statut neguvernamental ar fi mai potrivit. Pe de alta parte, când spunem „organizatie mondiala” suna pompos, este greu sa te ridici la înaltimea titulaturii. Îmi propun sa creez punti de legatura între comunitatile românesti: daca un sistem functioneaza bine într-un oras, ideea sa fie împartasita membrilor altor comunitati din alte state, care o pot prelua într-un mod chiar îmbunatatit.

– Cum s-ar putea armoniza actiunile din diaspora româneasca cu cele desfasurate de catre diferitele institutii culturale din România? Cum ar putea fi promovate în strainatate produsele culturale de valoare realizate în România si reciproc, cum ar putea fi promovate pe piata româneasca produsele culturale din Diaspora?

– Colaborarea dintre mass-media româna din tara si cea din strainatate este indispensabila pentru promovarea valorilor românesti de ambele parti. Într-o oarecare masura, cred ca aceasta colaborare deja exista. Îmi propun sa ma implic direct în organizarea unor evenimente culturale atât în România, cât si în SUA. De exemplu, lansarea unei carti. Exista la ora actuala scriitori români în SUA care sunt mai putin cunoscuti în România, dar si invers. Îmi propun sa fiu o punte de legatura între românii de valoare de pretutindeni.

– Considerati ca ar fi utila introducerea votului prin corespondenta sau prin Internet? În momentul de fata se pot realiza tranzactii bancare sigure prin Internet, astfel ca o initiativa de votare online credeti ca ar fi utila?

– Da, gasesc ca fi unul util votul prin corespondenta, dar cel prin internet ar fi cea mai mare revolutie în istoria votului. Din moment ce se asigura fiecarui român numarul de CNP, aceasta persoana va trebui sa aiba posibilitatea sa-si faca privat si un PIN (cod secret); ar fi cel mai sigur vot exprimat vreodata. Nu cred ca pot exista fraude. Daca avem capacitatea de a anticipa viitorul, ne putem da seama cu usurinta ca oricum se va ajunge acolo. Totul este o chestiune de timp. Cu cât se implementeaza mai repede, cu atât mai bine. Implementarea votului pe Internet ar economisi miliarde de dolari.

– Cum s-ar putea implica o organizatie mondiala a românilor de pretutindeni, la modul concret, pentru protejarea drepturilor în diferitele tari de „adoptie”? Cum s-ar putea realiza o unitate sociala si politica a românilor pentru a nu fi dezavantajati în tarile în care ei locuiesc? Ce s-ar putea face în mod concret pentru stimularea spiritului comunitar între români?

– Este foarte importanta unitatea românilor din tarile în care ei se afla. Trecutul negru pe care l-a cunoscut prima generatie de emigranti i-a cam facut sa fuga unii de altii si sa se desparta, într-un fel. A doua generatie, noi care nu am cunoscut acele timpuri, nu avem de ce sa fugim unii de altii, noi vedem sau ar trebui sa vedem, în fiecare un ajutor si un prieten. Prin unitatea noastra vom împiedica discriminarea anumitor tari fata de români, pe care-i considera a le fi inferiori. Prin unitate ne putem ridica pe o treapta mai înalta, ne vom putea implica în politica altor tari, vom putea vota schimbari majore, în special acele legi care privesc emigrantii.

– Cum credeti ca s-ar putea integra contributiile la asigurarile sociale si de pensie realizate în România si în strainatate, astfel încât sa se evite dubla retinere de fonduri? Ce masuri legislative ar trebui sa fie initiate în Parlamentul României si ce demersuri ar fi necesar sa fie realizate la nivelul Comisiei Europene, Parlamentului European sau al guvernelor în care se afla comunitati de români?

– Eu cred ca cel mai usor ar fi ca pensionarilor care locuiesc în tarile straine si primesc pensiile din România sa nu li se mai retina contributia pentru asigurarile de sanatate în România. Un pensionar român are dreptul la medicamente compensate sau gratuite care se platesc din acel fond, ori de îndata ce el nu mai locuieste în tara, el nu mai beneficiaza de acele drepturi si i se retine ilegal acea contributie la asigurarile de sanatate. Va trebui vazut si cum se poate face aceasta asigurare a tuturor pensionarilor aici, în tara, statul în care au emigrat.

– Ce initiative legislative ar trebui sa fie initiate în interesul românilor din Diaspora si cum credeti ca ar putea fi sustinute pentru a deveni acte normative care sa ofere raspunsuri concrete la problemele semnalate de catre comunitatea româneasca din strainatate?

– În primul rând, ma fascineaza revolutia votului electronic, unde ar disparea frauda.
Românii care se întorc acasa din Diaspora si vor sa deschida o afacere angajând cel putin unul sau doi români legal din tara, sa fie scutiti câtiva ani de taxe. Românii care se întorc în România sa aiba dreptul sa duca o masina din strainatate fara sa plateasca taxa auto (pe primul vehicul), dar sa ramâna pe numele lor. Românii care se întorc în tara definitiv, nu temporar, sa aiba o prima de stat pentru localizare si începutul restabilirii. Orarul consulatelor sa fie mai flexibil; sa fie suplimentate orele de lucru cu publicul; sa se deschida noi consulate permanente în orasele cu peste 30.000 de români.

– În final, cum considerati ca veti putea contribui personal si oficial la dezvoltarea unui climat de unitate si buna întelegere dintre românii din Colegiul 2?

– Întrucât am lucrat încontinuu cu publicul român, cunosc bine moravurile lor, îmi place sa ma implic personal si chiar de multe ori sa ma cobor la nivelul celui mai simplu om pentru a-l asculta si întelege. Voi pune suflet în tot ceea ce voi face si voi lucra cu toata capacitatea la unitatea poporului român.

Octavian D. Curpas
Phoenix, Arizona

Sarah Palin si-a cumparat o vila de lux în Arizona

On February 4, 2012 By nelursIn USALeave a comment

Octavian Curpas

„O investitie (reusita) îti baga bani în buzunar, o cheltuiala îti scoate bani din buzunar.”

Robert Kiyosaki

În ideea ca investitiile reprezinta cheltuieli care angajeaza cel mai mult viitorul, amintim ca în urma cu câteva luni, presa americana semnala faptul ca fosta candidata la vicepresedintia Statelor Unite, Sarah Palin, si-a cumparat o proprietate de lux în statul Arizona. Nici o publicatie însa nu a divulgat adresa acestei achizitii.

În calitate de „expert imobiliar” în zona, am decis sa faccâteva investigatii, pentru a afla mai multe detalii si a satisface implicit curiozitatea cititorilor nostri. Astfel ca, dupa cinci minute de cautari în baza de date „MLS” (Multiple Listing Service) din Maricopa County – un site la care au acces brokerii imobiliari licentiati în zona metropolei Phoenix – am gasit o proprietate care îndeplinea toate criteriile descrise în presa (inclusiv dimensiunea casei, data vânzarii si numele companiei doamnei Sarah Palin ca si „cumparator”, la adresa : 29005 N 82nd Street, Scottsdale, AZ 85266.

Aflata în partea de nord a celui mai mare oras de lux din statul Marelui Canion, aceasta locuinta cu o suprafata de 7972 square feet (aproximativ 740 de metri patrati) si care contine 6 camere, 6 bai si jumatate, a fost construita în anul 2001 pe un teren de 4,42 acri (1,78 hectare). Casa are de asemenea un demisol cu camera privata de teatru, living si family room – toate spatioase -, garaj pentru sase masini si o bucatarie supra-utilata. De asemenea, pe premisele proprietatii se afla un bazin de înot ultramodern, construit recent.

Compania „Safari Investments LLC” a platit pentru aceasta proprietate suma de 1.695.000 dolari (cash), tranzactia finalizându-se pe data de 13 mai 2011.

Uitându-ma putin la istoria imobilului, am aflat ca acesta a fost reposedat de banca „J.P. Morgan Chase Bank”. Pe data de 25 martie 2010, agentul imobiliar Ian Whitmore cumpara acest „mansion” (very large dwelling house) de la banca, la pretul de 803,650 dolari. Un an mai târziu, investitorul vinde aceasta casa doamnei Sarah Palin (Safari Investments LLC) la pret mai mult decât dublu! Desigur, în ultimele luni, înainte de vânzare, Whitmore a facut mai multe îmbunatatiri la imobil, printre care, construirea unei piscine ultramoderne.

Oponentii doamnei Sarei Palin au lansat speculatii, potrivit carora fosta guvernatoare a statului Alaska îsi pregateste terenul pentru a candida pentru functia de senator din partea statului Arizona. „Nu am nici un fel de intentii de acest gen si nu am de gând sa ma mut în Arizona. Este o piata a cumparatorului, iar acest stat are acum cele mai rentabile preturi la imobile. Foarte multi investitori din Alaska cumpara proprietati în Arizona”, a declarat jurnalista Palin la postul de TV Fox News.

Aceste afirmatii sunt sustinute si de faptul ca în luna decembrie 2010, fiica doamnei Palin, Bristol Palin, a cumparat o casa noua cu cinci dormitoare (construita în 2006) în orasul Maricopa din Arizona, la pretul de 172.000 dolari. Imobilul pe care Bristol sustine ca l-a achizitionat pe banii câstigati la „Dancing with the Stars – U.S. TV series” , are o suprafata de 3929 square feet (aproximativ 365 de metri patrati) si actualmente este închiriat la pretul de 1.400 dolari pe luna.

La vremea respectiva, mai multe ziare din SUA, printre care si câteva de prestigiu (ex. Washington Post and Wall Street Journal) au avansat idea ca Bristol Palin intentioneaza sa se înscrie la facultatea de jurnalistica „Cronkite School” din cadrul „Arizona State University”, urmând exemplul mamei sale, care este de profesie jurnalist. Aceste zvonuri au fost infirmate ulterior de catre decanul acestei facultati.

În sens financiar o investitie reprezinta cheltuirea unei sume de bani în speranta obtinerii unor venituri superioare. Nu este exclus ca pe viitor, familia Palin sa paraseasca glacialul Alaska, în favoarea celui mai însorit stat american, având în vedere ca în ultimii ani, vizitele lor în Arizona au fost destul de frecvente…

Octavian D. Curpas

Phoenix, Arizona

Poezia Corinei Lupu

On December 13, 2011 By nelursIn literature, poetryLeave a comment

Octavian D. Curpas

Atunci când autenticitatea si prospetimea devin o emblema în rime

Poezia Corinei Lupu este ornamentala, linistita, expresiva. Poeta priveste cu interes constructiv viata, cu imaginile si experientele ei, astfel ca versurile seamana cu un mozaic. Cu o desfasurare de registre tematice si de exprimari cuminti, emotionate si emotionante, lumea din poemele Corinei Lupu este diversa si atragatoare prin varietate, ca o despletire a sufletului ce atrage si stimuleaza imaginatia.

Corina Diamanta Lupu s-a nascut pe 7 aprilie 1967, la Bucuresti. În iulie 1989, îsi ia licenta la Facultatea de Limbi si Literaturi Straine din cadrul Universitatii Bucuresti, iar în octombrie acelasi an, se casatoreste cu Octavian Lupu. Dupa terminarea studiilor, aceasta este profesoara de limbra si literatura româna si apoi, traducator. Pasiunile sale ramân neschimbate, aceleasi ca si în anii studentiei. Autoarea este atrasa de arta în general, si în special de literatura, preferându-i pe Pierre Lotti, Jane Austen, Daphne du Maurier, Aghata Christie si Georges Simenon. În ceea ce priveste poezia, are o adevarata pasiune pentru Sara Teasdale, Emily Dickinson si Ezra Pound, iar în pictura pentru tablourile lui Karl Briulov, Ingres, Emil Munier si Elisabeth Louise Vigee Le Brun.

Pe lânga arta, una dintre preocuparile de capatâi ale Corinei Lupu sunt lucrurile spirituale. Dragostea pentru Dumnezeu, studiul Bibliei si închinarea fac parte din viata ei obisnuita de credinta. Apartenenta la o biserica crestina îi aduce liniste si pace interioara si o sustine pe calea vietii. În afara de Cartea Cartilor, din lecturile Corinei Lupu fac parte scrierile unor autori crestini ca John Bunyan si Charles Spurgeon. De altfel, din literatura religioasa, aceasta a preluat în poeziile sale nota de verticalitate, standardul moral, exprimarea “cu suflet” a ideilor.

„Literatura nu e în genere, o vocatie feminina, ci barbateasca“, spunea Eugen Lovinescu. Minusurile atribuite în general, literaturii feminine (considerata, lirica, subiectiva, imatura, etc.) nu se regasesc în poezia Corinei Lupu, care foloseste un stil cultivat, dar în acelasi timp lejer, degajat, dinamic. Apelând la unelte literare cum ar fi epitetul, comparatia, metafora, pentru a crea imagini estetice de valoare, poeziile Corinei Lupu dau impresia de tablouri, de pânze atent lucrate, de pictura în cuvinte, în culori vii, pastelate, însa în acelasi timp diafane. Versurile ei se remarca prin abilitatea de a surprinde în mod clar, fara ezitari si cu detalii pretioase, un anumit aspect din realitate. Corina Diamanta Lupu are puterea de a transfigura, de a declansa fara ostentatie, emotia generala, sintentizând imagini autentice, ce pornesc de la evenimentul trait. Poemele sale sunt rezultatul unei sensibilitati dispuse la comunicare, necenzurate, care o situeaza sub zodia originalitatii.

Corina Lupu descrie ceea ce vede si ceea ce aude, întorcând totusi privirea asupra propriului continut sufletesc. Ea stie sa ne atraga atentia, cu tact, într-o demonstratie eleganta si convingatoare, asupra atributului „feminin“. Compozitia sa este autentica, uniliniara, fara alunecari de prisos si fara crispari morale, oferind ragazul trairilor launtrice lucide si pertinente. Fara sa se abata de la obiectivul initial – sa fii sincer la modul absolut, aceasta ne convinge ca dincolo de cuvinte, se afla un om viu, în permanenta miscare. Iar optiunea sa ramâne orientarea spre nuante filologice limpezi, cu semne, deprinderi si expresii caracteristice. Iata de ce, meritul poeziilor Corinei Lupu este acela al simplitatii si spontaneitatii unor rostiri elementare.

Autoarea dovedeste o fantezie inteligenta, alegând categorii limpezi în domeniul spiritului si având vocatia directitatii si gustul pentru propozitiile concise. Chiar daca nu ajunge la concepte, adica la filosofie, poezia sa nu este cu nimic inferioara, întrucât poeta prefera scenariul clasic, însa într-o rescriere moderna. Formularea frazelor este, în versurile Corinei Lupu, nuantata si riguroasa, iar stilul este controlat, elegant, sobru, fara efuziuni retorice si clisee lenese. Caracterizându-se prin coerenta si expresivitate, analizele sale sunt atente, migaloase, de o logica impecabila. Lectura ne descopera o autoare cu un spirit liber, deschis, colocvial, echilibrat, cu o atitudine relaxata, dezbarata de orice inhibitie.

Poezia Corinei Lupu se remarca prin capacitatea de a nu anihila intimitatea, inefabilul, visarea, frumosul si alte sentimente, stari si ipostaze care tin de complexitatea persoanei poetice si de autonomia esteticului. Trairile sale sunt intense, ceea ce o determina sa deschida supapa expresiei, în speranta ca marturisirea în versuri îi va aduce eliberarea. Aristotel spunea ca “speranta este visul omului treaz”, iar poezia Corinei Lupu depaseste limitele iluziei, îmbratisând într-un mod miraculos o realitate necosmetizata.

Nu exista monotonie, ambiguitate, lipsa de perspectiva în poemele acesteia. Stihurile sale vorbesc despre semnificatia vietuirii într-un univers unic, real, însa în acelasi timp, estetic prin sine însusi.

Octavian D. Curpas

Phoenix, Arizona

„EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX” – un manual de igiena morala si spirituala

On December 4, 2011 By nelursIn Romania, USALeave a comment

Sanda Panait

Situat la limita, între jurnalist si scriitor, Octavian Curpas, unul dintre cei mai credinciosi oameni de scris cu si despre exilul românesc din care face de altfel parte, reuseste sa surprinda prin cartea „EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX” prin simplitatea calda a limbajului – simplitate din ce în ce mai ascunsa sau poate mai greu de gasit / regasit la autori în ultima vreme -, o simplitate care poate este împrumutata prin empatie de la personajele intervievate.

Atmosfera speciala a cartii lui Octavian Curpas are drept fundal trairile de ieri si de azi ale exilului românesc. Compusa din mai multe capitole si subcapitole, cartea încearca sa trateze (si reuseste, în mare masura) drumul sinuos al trupului si mai ales al sufletului celor care au decis într-un moment extrem de dureros si dificil, politico-economic, sa-si croiasca destinul oriunde aiurea în lume, dar cât mai departe de ororile si lipsurile locurilor în care au vazut lumina prima oara, însa fara sa-si nege identitatea sângelui. A selecta între capitolele cartii pe cel mai interesant sau mai valoros este o aventura destul de greoaie si cel putin la fel de riscanta, pentru ca autorul reuseste sa surprinda cu întâmplari si fapte uluitoare în fiecare capitol, ca si cum fiecare personaj sau povestea ce-l însoteste, se afla într-un permanent concurs cu altii si cu el însusi.

Modul de povestire al autorului te trimite cu fiecare fragment într-o maniera nostalgica în vremurile si locurile de care, fiecare în parte si toti la un loc, nu s-au desprins niciodata. Regasim în fiecare protagonist adânc înradacinat si în ciuda timpului pastrat cu sfintenie, sentimentul de dragoste fata de glia strabuna, de neam si de tara, sentiment doar amortit si pastrat undeva în cuferele scumpe ale sufletului si care are nevoie de un mic gest, de vibratia dulce a limbii, a dulcelui grai românesc, pentru a se încinge si a iesi la suprafata într-un abur usor melancolic pe care autorul, cu o tehnica desavârsita, reuseste sa-l surprinda perfect: „Satul meu, gradina dulce,/ Din tine nu m-as mai duce,/ De mirosul florilor,/ De dragul feciorilor,/ De mirosul la o floare,/ De dragul la sezatoare”. Asemenea satelor lui Sadoveanu, satele care se ivesc în paginile lui Octavian Curpas surprind viata curata, nealterata, neaosa, obiceiurile si datinile românilor si legaturile indestructibile create de apartenenta spatiului fizic si spiritual. Cu sau fara voia sa, autorul, dincolo de drumul fizic si emotional de la agonie la extaz, de la teama incurabila si esec, la realizare, reuseste sa extraga si particularitatile poporului român, printre acestea putând deduce curatenia sufleteasca si cultul prieteniei. „Nu am vazut niciodata un om care sa vorbeasca cu atâta placere si admiratie despre oamenii pe care i-a cunoscut, de care s-a apropiat si pe care i-a apreciat, pe fiecare în parte, la justa valoare, fara sa vad nici macar un strop de invidie sau de ranchiuna.”

În economia cartii, primul loc îl ocupa imaginile si cliseele fiintarii intime sau a înstrainarii incurabile pe care fiecare emigrant si le procura în momentul plecarii de acasa. Adesea autorul reuseste sa transmita cititorului si inexprimabilul, pauzele interviului, acele pauze în care intervievatul simte o nevoie acuta sa traga aer în piept, altfel durerea amintirilor, chiar si acum când le repovesteste, parca nu-l lasa sa mearga mai departe. Citind, simti pur si simplu cum aceste pauze completeaza senzatia de inexprimabil, senzatia dureroasa pe care o încearca cel care povesteste despre trecutul care pare un câine batrân, si care, oricâta vreme ar fi trecut, îl recunoaste si îi linge ranile. Autorul reda cu fidelitate flash-uri de viata relatate de personajele reale care-i populeaza cartea discret si cu o delicatete aproape regala.

Adesea, povestea urca greoi datorita fluxului emotional pe care-l simti ca cititor, toti fluturii adunati în cosul pieptului interlocutorului lui Curpas zboara parca si se aseaza si la tine. Pâna la urma, pare sa ne transmita, prin itinerarul croit pe cararile înca proaspete ale memoriei celor intervievati, ca toti ar trebui sa ne urmam chemarea sângelui,ca putem sa-i ascultam povestile care curg cu noi si prin noi, transformându-se, precum „nea Mitica”, în functie de context, când într-un râu linistit de ses, când într-o apa învolburata de munte.

În cartea lui Octavian Curpas te întâlnesti cu limbajul neaos al interlocutorului, în cuvinte simple cu care construieste adevarate cetati ale emotiei. Comparativ cu alte carti de interviuri în care, dupa câteva pagini parcurse îti dai seama ca nu ai în fata decât un simulacru de povestire, aceasta carte te convinge înca din primele pagini de autenticitatea povestirii personajelor. Orice român nascut putin mai devreme într-un satuc de pe coama unui deal românesc se poate identifica, macar partial, cu nea Mitica, Ion Vulc si altii care populeaza paginile cartii. Niciodata nu cliseizeaza, exprimarea este inteligenta si spectaculoasa.EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX este un manual de igiena morala si spirituala. Este o carte care, cel putin dupa unele fragmente, o sa vibreze placut în memoria multor cititori. Este o carte pe care bucuriile împletite cu tristetile, realizarile cu dezamagirile, o fac vie, totul se petrece atât de real, de vibrant si atât de incitant încât ai sentimentul ca trebuie sa alergi dupa fiecare pagina pe retina.

Sanda Panait

Decembrie 2011

EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX

On November 30, 2011 By nelursIn literatureLeave a comment

O “enciclopedie” a destinelor unor oameni obisnuiti deveniti eroi de poveste

Claudiu LUCACI

Viata unui om poate fi cuprinsa într-o fila sau într-o enciclopedie. De ceea ce am realizat si ceea ce a ramas în urma fiecaruia dintre noi, depinde, pâna la urma, verdictul posteritatii. Însa, uneori, exista posibilitatea ca un singur om sa strânga în mintea sa, cu o precizie uimitoare, parcursul sinuos al vietii altor semeni. Octavian Curpas este acel colectionar norocos al biografiilor unor personaje care ar fi ramas pentru totdeauna anonime, daca n-ar fi existat Dumitru Sinu, un român plecat din tara natala cu mult timp în urma.

Autorul volumului EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX – “Pasoptisti” români în Franta, Canada si Statele Unite, aparut la Editura „Anthem”, Arizona, SUA, este, cel mai probabil involuntar, un antropolog al exilului românesc. Cartea sa este un amestec de biografii povestite si impresii personale, atent selectionate si inteligent dozate, astfel încât sa te captiveze pâna la final.

Din rândurile numeroase ale cartii razbate stilul cursiv, în care exceleaza dialogurile cu nea Mitica, povestitorul din umbra, un fel de ghid nevazut al cititorului printre vietile personajelor. Aceasta constructie inteligenta între povestitor si autor naste o simbioza fermecatoare care-l cucereste pe cititor chiar de la începutul volumului.

Celor care isi doresc sa înteleaga sacrificiile, împlinirile si dezamagirile unui transfug, le recomand calduros aceasta carte, pe care o consider un fel de „enciclopedie” a destinelor unor oameni obisnuiti deveniti eroi de poveste. Istorisirile inspira optimism si încredere, iar în multe privinte capitolele cartii capata valente particulare, care ne fac sa credem, ca fiecare dintre noi se poate recunoaste în rolul unui personaj real din amintirile lui Nea Mitica.

Claudiu LUCACI*

noiembrie 2011

—————————————-

* Claudiu LUCACI – realizator de emisiuni TVR, doctor în sociologia comunicarii si cadru didactic asociat la SNSPA, expert în comunicare publica, autorul cartii “Programarea Binelui”, fost consul general la Los Angeles. www.claudiulucaci.ro

O frântura din istoria emigratiei românesti înainte de 1950

On October 14, 2011 By nelursIn EssaysLeave a comment

Recenzie de Simona Botezan

O frântura din istoria emigratiei românesti – „EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX”

de Octavian D. Curpas

Cartea lui Octavian D. Curpas „EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX” este o frântura din istoria emigratiei românesti înainte de 1950. Subtitlul ales de autor „Un altfel de “pasoptisti” români în Franta, Canada si Statele Unite” este doar vârful icebergului, deoarece evadarea din lagarul comunist este descrisa cu mult talent si responsabilitate în paginile cartii si va reprezenta o valoroasa sursa de inspiratie pentru istoricii dornici sa reconstituie istoria exilului românesc. Adaptarea emigrantilor, cautarea continua a paradisului terestru si a linistii sufletesti, completeaza în mod fericit ideea centrala a cartii.

Personajele din cartea lui Octavian Curpas prind viata înca din primele pagini si reprezinta pentru generatia mea – legende vii, modele, repere pentru minte, imaginatie si suflet. Cartea aduce în atentia cititorului o lume inedita, complet straina, întâmplari si caractere umane uimitoare! O cascada de informatii, succese rasunatoare si esecuri devastatoare capteaza atentia cititorului de la prima, pâna la ultima pagina. Sunt redate cu talent, sensibilitate si acuratete momente din viata temerarilor care au strapuns zidul comunist si si-au desenat viitorul pe alte meridiane.

Amintirile lui Mitica Sinu – personajul principal al cartii – sunt surprinzatoare si extrem de vii! Amintiri frumoase, dar mai ales valoroase, atât sub aspect informativ, cât si prin profunzimea detaliilor. Este uimitor drumul strabatut timp de 63 de ani de octogenarul stabilit astazi la Phoenix Arizona. Din marginimea Sibiului pâna în capitala Arizonei, aventura lui nea Mitica trece prin supliciile lagarului iugoslav, prin muntii Italiei, spre libertate. Orasul luminilor – fastuoasa capitala a Frantei – este pentru Mitica Sinu o tinta intermediara, un ragaz înainte de aventura peste Atlantic. Anii petrecuti în Canada, la Montreal, întoarcerea la Paris si în final cei 30 de ani în Statele Unite, reprezinta fiecare o treapta în evolutia globe-trotterului Mitica Sinu si capitole tot mai interesante în cartea lui Octavian Curpas.

Fiul unor tarani din Sebes, orfan de mama la o vârsta frageda, pleaca devreme de acasa si vede cu ochii lui o jumatate de planeta. Se stabileste în diverse tari, supravietuieste si se adapteaza unor sisteme si culturi diferite; traieste la maxim cei mai frumosi ani si învata sa extraga esenta din tot ceea ce vede, aude sau i se întâmpla. Mitica Sinu creste continuu din punct de vedere profesional si uman, paraseste o lume deja descifrata, pentru a descoperi alte lumi noi. Tinta lui finala este bunastarea materiala si linistea spirituala. Calauzit de idealuri marete si sustinut de energia specifica tineretii, Mitica Sinu calatoreste zeci de ani prin necunoscut, într-o lupta neobosita cu confortul de moment sau inertia.

Cartea lui Octavian Curpas surprinde cele mai importante momente si „intersectii umane” de-a lungul a 63 de ani de exil. Personalitatile marcante pe care soarta i le-a scos în cale, oameni obisnuiti si VIP-uri, l-au ajutat si l-au modelat în lunga sa calatorie prin lume si prin viata, transformându-l în omul fascinant care este acum. Mitica Sinu este dovada vie ca cel putin un proverb românesc este veridic 100% – „Cine n-are batrâni sa-si cumpere!” La 85 de ani, Mitica Sinu este un român fericit, însetat de cunoastere si pasionat de carti. De la fiecare dintre personajele cartilor, Mitica s-a ales cu ceva. M-au surprins placut lectiile de viata, tipologiile si comportamentele umane, prezentate de Octavian Curpas în cartea sa – un izvor de întelepciune pentru noua generatie.

Pornind de la amintirile, scrisorile si notitele lui Mitica Sinu, scriitorul Octavian Curpas reuseste sa transpuna în cuvinte tabloul emigratiei românesti în a doua jumatate a secolului XX. Rezultatul este o carte captivanta si extrem de valoroasa! Talentul si pasiunea autorului, combinate într-un mod fericit cu patina vremurilor evocate de nea Mitica, dau cartii forta, actiune si culoare. Este o poveste minunata despre o Românie pe care generatia mea nu o recunoaste, despre o Europa stralucitoare, la care noua ne-a fost interzis sa visam în regimul comunist; despre acea America la care au aspirat bunicii si parintii nostri; despre economiile înfloritoare ale lumii si oportunitatile planetei albastre în anii ’50, ’60 sau ‘70. Toate acestea reprezinta pentru generatia mea, motive de fascinatie, mituri si pagini de istorie. Octavian Curpas are dibacia de a prezenta cititorilor o avalansa de informatii utile, de a aduce lumina în mintea aspirantilor la „American Dream”. Cartea lui Octavian Curpas ne prezinta o America straina chiar si noua, generatia de emigranti sositi pe tarâmul fagaduintei dupa Revolutia din 1989. Este o America pe care noi nu o vom întâlni niciodata, dar despre care, datorita lui Octavian Curpas, avem de unde sa citim si de la cine sa învatam!

Amintirile lui Mitica Sinu sunt despre sanse si oportunitati, despre un „American dream” care astazi nu mai este actual. Experientele de pe batrânul continent se îmbina armonios cu educatia primita într-un satuc din Transilvania si cu lumea noua pe care a întâlnit-o peste ocean.

Personajele lui Octavian Curpas – exemple de tenacitate si perseverenta într-o lupta continua pentru adaptarea la lumi straine traditiilor si datinilor stramosesti – rezoneaza deopotriva cu tara lor de bastina si cu tarile care i-au adoptat. Despartiri, revederi, scrisori si evenimente care se succed cu repeziciune, dau un ritm alert, care te tine cufundat între paginile cartii. Transformarile din viata acestor oameni sunt ca un torent, ca o lupta interminabila între ratiune si simtire.

Citind cartea lui Octavian Curpas am avut senzatia ca America din sufletul meu nu mai are relevanta si ca America lui Mitica Sinu este, de fapt, lumea ideala pentru care au emigrat românii în SUA. Între paginile cartii lui Octavian Curpas am descoperit un batrânel simpatic, inteligent si perseverent, pe care îti doresti sa-l asculti si sa-l cunosti tot mai bine. Viata lui este asemeni unui munte cu urcusul greu, iar urcarea i-a dat ocazia sa-si largeasca orizontul. Cu cât a ajuns mai sus, cu atât privelistea a devenit mai încântatoare! La 85 de ani, Mitica Sinu lasa impresia ca spre destinatia finala a vietii, partea cea mai frumoasa este însusi drumul pe care-l parcurgi. Chiar daca viata lui a fost o continua lupta pentru existenta, lupta a fost placuta, a avut teluri nobile, a facut gesturi altruiste, iar în final a gasit acel „acasa” dupa care tânjesc majoritatea dezradacinatilor.

Povestea lui Mitica Sinu ne îndeamna ca oricât de sus vom ajunge, sa nu uitam de unde am plecat; sa nu ne uitam originile si traditiile; sa întelegem ca indiferent ce limba vorbesc, toti oamenii se bucura sau sufera la fel; sa oferim iubirea, ajutorul si sfaturile semenilor nostri, iar Dumnezeu va avea grija ca noi sa primim înapoi înzecit.

Cartea lui Octavian Curpas este o definitie a fericirii. Personajele traiesc într-o conjunctura economica deosebita; actiunea se petrece într-o perioada de timp favorabila, în care fiecare emigrant primeste cel putin o sansa. Sunt oameni ambitiosi, animati de teluri marete, ajutati de noroc, intuitie si încredere în fortele proprii. Sunt caractere puternice, pe care cunostintele acumulate si energia tineretii i-au calauzit în final spre succes.

I-am regasit cu placere printre cunoscutii lui Mitica Sinu pe Paul Getty, magnatul petrolului care a revolutionat lumea afacerilor americane în a doua jumatate a secolului XX; profesori universitari, multe alte elite ale intelectualitatii românesti din exil, despre care auzisem doar la radio Europa Libera sau Vocea Americii; i-am cunoscut pe Eliade, Cioran si Bratianu.

Timpul reprezinta resursa noastra cea mai de pret, iar tineretea trece repede. La a treia tinerete, Mitica Sinu a înteles ca nu exista locuri perfecte pe planeta si ca experientele sale de viata trebuie sa ramâna scrise pentru aceia care vor începe aventura americana, dupa ce dumnealui nu va mai exista fizic printre noi. În acest punct, viziunea mea s-a contopit cu cea a autorului si cu cea a personajului sau principal si m-a condus la concluzia ca locul cel mai frumos si cel mai placut de pe Pamânt este acela în care te simti „acasa”.

Am avut surpriza sa descopar un autor inteligent, cu un suflet imens si amintirile unui bunic erudit, ale carui aventuri constituie motorul fericirii, un balsam pentru tonus, minte si spirit. Din intersectia si dialogul lui Octavian cu nea Mitica s-a nascut o carte plina de substanta, educativa, pe care o recomand calduros tuturor românilor, indiferent de vârsta si locatie. Oameni deosebiti, personaje spectaculoase, povesti de viata cutremuratoare… „EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX” este o carte remarcabila, pe care o voi pastra cu drag în biblioteca si o voi reciti cu mare placere oricând.

Simona M. Botezan

Washington D.C.

FEREASTRA OCHIULUI DIN MINE

On July 2, 2011 By nelursIn literatureLeave a comment

Octavian CURPAS

FEREASTRA OCHIULUI DIN MINE

„Surâsul primaverii” – un nou volum de poezie aparut sub semnatura Marinei Glodici

„Surâsul primaverii”, al saselea volum de poezie al Marinei Glodici vede lumina tiparului în anul 2010; poemele sale precum o salba, pe care stau însirate unul câte unul simtamintele poetei înca tinere, se revarsa ca un torent catre inimile cititorilor, în îmbratisarea tandra a primaverii. Oare care dintre noi, pamântenii, nu simtim efectul prospetimii si tineretii în strafundul sufletului nostru, în fiecare primavara, numita pe buna dreptate „anotimpul iubirii”?!

O îmbinare de culoare si lumina armonizate sensibil cu trairi ce rivalizeaza cu sublimul, si în plus, prezenta de netagaduit a divinului în versurile poetei demonstreaza, fara îndoiala, ca Dumnezeu a dat mâna cu aceasta poezie, iar cuvântul se pleaca cu smerenie ca într-o dulce rugaciune, în fata sufletului…

„Raiul bucuriei” coboara în fiecare om odata cu primavara si lasa „urma de înger” în cupe de ghiocei, în drumul sau spre inimile noastre, daruind „pace sacra-n sarbatoare”

(„Surâsul primaverii”). Ce frumos !

„Albastra slova” a „cuvântului din iarba” sau din „ochi de flori”, mângâiata de „raze dulci ce se alinta” capata valente deosebite, transformând totul într-o adevarata sarbatoare a revenirii la viata! („Flori”).

Poeta care si-a pregatit „sevaletul inimii” înmuindu-si „pensula” în culorile sufletului „spalat” anume în „culori de curcubeu”, da frâu liber imaginatiei „pictând “ un tablou din care izvodeste un „dor aprins”, un dor nestins – dorul de nemurire, de înaltare deasupra tuturor celor pamântesti; toate aceste imagini poetice deosebit de sensibile reînvie sentimente de o noblete uimitoare odata cu primavara („Primavara în apogeu”).

Mentiona însasi poeta într-un articol în care vorbea despre poezie si sensurile ei:

„Poezia a fost si va fi modalitatea de comunicare candida, gingasa, puternica prin esenta ei umana… Ea se manifesta ca o respiratie cereasca a sufletului pamântean cautator de sine”. Acest mesaj simplu dar atât de plin de esenta îl transmite si poezia Marinei Glodici: poezia ei este viata, este traire, este sensibilitate dusa la extrem.

Întruna din poeziile din noul sau volum, poeta spune: „Hei, poete, tu nu vezi ca e primavara?/ A venit sa bata-n geam si sa scrii anume/ Ca Viata a învins peste tot în lume/ Am deschis usor fereastra ochiului din mine”… („Primavara bate-n geam”)

„Am deschis usor fereastra ochiului din mine”… mi-a placut foarte mult aceasta sintagma atât de profunda – „fereastra ochiului din mine”… Am urmarit pe parcursul lecturarii acestui volum linia ascendenta a evolutiei, descoperind cu satisfactie acele trepte ce duc vibratia interioara a sufletului catre un nivel superior. Poezia Marinei Glodici este de fapt aceasta fereastra, fiecare dintre poemele apartinând acestui ciclu purtând fara îndoiala, pecetea dorintei ardente de descoperire si cunoastere profunda a sinelui.

„Surâsul primaverii” reprezinta de fapt o suita de poezii care surprind efectul primaverii asupra a tot si a toate; fie ca poeta se apleaca cu sensibilitate spre natura, spre fiinta umana, spre zi sau spre noapte, spre munte sau spre mare sau spre orice altceva din ceea ce-o înconjoara, centrul universului sau poetic îl constituie aceeasi legatura de netagaduit dintre renasterea fizica si renasterea spirituala: „Primavara asta-i clipa, de visare si iubit/ Rupta chiar din vesnicia vietii-n infinit” („Pastel”).

O asociere sensibila a exploziei de floare si culoare din timpul primaverii cu cel mai frumos sentiment ce poate anima fiinta umana, dragostea – prinde contur în creatiile Marinei Glodici, lasând loc subtil pentru interpretarea sensului în care este ilustrata: „Picura clipa în palma fugar ca o nimfa” Si se strecoara tiptil spre inima ce-ar putea fi surprinsa de „avalansa iubirii” ca apoi sa transpara un soi de fuga spre zbuciumul interior, impunând tacerea: „Tacuta, inerta se schimba la fata/ clipa devine azi ca o povata” („Picura clipa”).

Întrebari, framântari si raspunsuri, în stihuri asezate cu migala la tulpina gândului, precum niste serafice voaluri peste sufletele fecioarelor ce-ascund timid taina iubirii… „S-aduca oare primavara o viata noua?/ Sa fie ea simbolul cel sacru de iubit?” („Alai”); false linisti cautate în limpezimi de ape: „Ascult în liniste izvorul cum rasuna/ Si susuru-i cuminte inima-mi anina/ E primavara iarasi si apa ce se scurge/ Aduce prin vâltoare-i cuvinte si suspine”. Si vine deznodamântul care rezida în efemeritatea celor pamântene si refugiul spre înaltimea albastra: „Iubesc si primavara, dar tot de cer mi-e dor” ( „Ascult”).

Triumful primaverii asupra zbuciumarilor si neîmplinirilor are ca suport de netagaduit credinta: „Mi-e grea mantaua de atâtea zile/ Culese de poeme si visari” se destainuie poeta; „Ascult tacut cum calca-ncet privirea / Calatorind prin razele de soare/ Cum floarea de cires îsi face drumul/ Prin calda si cereasca ei ninsoare”, ca apoi sa-si gaseasca tamaduirea: „Ma-nclin înaintea cerului si-s vesel/ Ca pot sa mai respir a curcubeu”, spune Marina Angela Glodici („Primavara glorioasa”).

Primavara – panaceu universal, primavara – balsam peste suflete triste si deziluzii, primavara – spectacolul renasterii, o altfel de viata, curata, limpede si cu miresme de bine, altfel spus un nou început, cu o alta fateta slefuita de gândurile poetei în scrierile închinate primaverii: „Te-am pictat în fat frumos,/ Si-n viteazul din poveste…/ Si în flori de crini am strâns/ Asteptarile ca zestre”, neuitând sa accentueze: „N-ai venit si am ramas cu cerul”… toate acestea, în superbul decor al anotimpului iertarii, împacarii, dragostei ( „Hotarâre”).

„Întinerind” odata cu primavara, Marina Glodici asemenea unui „mugur ce zâmbeste/ Catre razele de soare”, asemeni florilor ce te îmbie cu ale lor miresme la visare si iubire, se contopeste întru totul cu anotimpul caruia îi atribuie meritele renasterii si care este, pe buna dreptate „Al cerului cadou”.

„Renasc în fiecare zi pentru dreptate / Si pentru mila oamenilor ce-i iubesc/ Si n-am sa las din mâna mea condeiul/ Cu care îmi urmez smerit, destinul” – spun versurile ei în poemul „Urmez destinul”, asociind dragostea sa pentru scris cu o continua primavara a cuvântului, în care mugurii slovei se vor întrupa mereu în flori de suflet – poemele sale.

Ideea se perpetua si motivatia exista, asa cum reiese si din poemul „Îmbratisarea cerului”: „Când întristarea vine sa m-apese/ Peste minte, inima si pleoapele-mi plânse/ Renasc framântat ca si lutul/ Iar pe buzele-mi arse/ Se-asterne Cuvântul” scris din suflet, as continua eu, si cu „Literele primaverii”: „Multe litere cad din cerul primaverii/ Ele vorbesc despre soare si flori/ Despre oameni si Dumnezeu/ Toate se aud cum soptesc…/ Cine are urechi… le aude!”

EROU LA NUMAI 5 ANI

On September 13, 2008March 21, 2016 By nelursIn Children, Family, Inspirational, Miracles, News, ParentingLeave a comment

Pentru ca si-a salvat mama, un copil de 5 ani este declarat “erou” de catre pompierii din Surprise, Arizona!

Un baietel de 5 ani din Surprise, statul Arizona, SUA, a fost ovationat in cadrul unei ceremonii organizate de catre Departamentul de Pompieri al urbei, pentru o fapta mai putin obisnuita la un copil de varsta lui.

In dimineata zilei de 16 august 2008, Erica Hammond se afla acasa doar cu fiul ei, Marcus, in varsta de cinci ani, cand a intrat in coma diabetica, situatie ce necesita o interventie medicala imediata. Continue reading “EROU LA NUMAI 5 ANI” →

Nelu Tripon: Mesajele binecuvântării – un volum de poezii

On August 29, 2008March 21, 2016 By nelursIn Christian LifeLeave a comment

Dupa ce a debutat in urma cu un deceniu cu volumul “Comori pentru Cer“, poetul Nelu Tripon din Chicago revine in atentia publicului iubitor de poezie si a cititorilor consacrati, cu un nou volum de poeme, intitulat “Mesajele Binecuvantarii“. Publicata la editura “Tutimex” din Arad, cartea contine poezii crestine care, asa cum afirma pastorul Valentin Popovici in prefata cartii, “ar putea declansa trezire, inspiratie si zidire in toate bisericile lui Hristos”.

Poeziile lui Nelu Tripon aduc pe langa satisfactia artistica, specifica poeziei in general, sentimente ce marturisesc credinta in Dumnezeu. “Pentru mine poezia nu inseamna numai o insiruire de cuvinte cu sau fara rima, ci reprezinta o parte din arta frumusetii spirituale” a tinut sa precizeze poetul. Continue reading “Nelu Tripon: Mesajele binecuvântării – un volum de poezii” →