Magdalena ALBU

[pullquote]„Chiar când Dumnezeu ne întinde mâna, satana ne împinge s-o scapam.”

Parintele Arsenie Boca[/pullquote]

Schimbarea actuala de paradigma este mai mult decât evidenta pentru orice locuitor al acestei planete înguste.

Se încearca a se impune altceva decât ceea ce a fost pâna acum cu orice pret. Numai ca noua lor ordine mondiala nu bate absolut deloc cu noua mea ordine mondiala. Nu se potrivesc nici în clin si nici în mâneca. Faptul ca Omul nu mai încape deloc ca entitate fixa si primordiala în acest asa-zis concept globalizant, care aduna în el o gândire extrem de precara, fundamentata pe un primitivism feroce, ma pune din ce în ce mai mult pe gânduri. Sclavagismul conturat acum cu mare forta pe toate laturile si fatetele societare ale zilei de azi nu poate decât sa te determine pe tine, observator atent al propriei tale lumi în care existi, a crede ca abjectia conjuncturala „NOM” – a câta, oare, în lungul sir al istoriei acestei lumi?!… – reprezinta un nou tip de imperialism dur construit pe temelia prabusirii evidente a unei întregi economii mondiale a prezentului acesta destul de ambiguu si de cetos. Un prezent care e dat însa omenirii de catre Cel de Sus spre a-l parcurge pentru a fi trait, asa cum trebuie, iara nu pentru a-i fi blestemate cu sârg secundele una dupa alta, ajungând a-ti huli fireasca matrice materna cu patima si imprecatii cât te tin bojogii.

Moneda actuala de schimb, banul, începe sa zvâcneasca, iata, cu putere sub presiunea intereselor unor grupuri, care conduc azi umanitatea, grupuri înecate pâna peste urechi în opulenta si în neaducerea aminte deloc a ceea ce înseamna complexul verb „a fi”. Crize peste crize, de identitate, economice ori de alte naturi, mai mult sau mai putin reale, la fel ca si vestitele revolutii mai mult sau mai putin regizate ale umanitatii de catifea, de iasomie si de ce or mai fi fost ele – de fapt, cantitati enorme de sânge amestecat sinistru de cinematografic cu retorici discursive contrafacute cu usurinta si inuman -, au fost si vor mai fi. Prapastii, aparent fara iesire, s-au tot succedat unele dupa altele, pierzîndu-se toate în fumul înecacios al unei uitari perverse (trista neamintire a unui trecut ce a fiintat aievea!…), niciuna dintre ele neavând însa omenirea în centrul sau, ci doar interese marunte de ordin finaciar-politic, nici macar moral sau cultural, ale conducatorilor ei vremelnici si, de cele mai multe ori, complet iresponsabili.

Actualmente, ceea ce traim acum nu e nici pe departe o rezultanta nefericita a unei diacronii firesti a destinului liniar al acestei lumi. Criza prin care trece întreaga umanitate acum nu este una care sa anunte un previzibil final apocaliptic. Dimpotriva. Regiile existente în spatele ei însa (a nu se citi aici „conspiratii”, ci planuri nedate în vileag înca, un soi de secret al lui Polichinelle care sta în mintea si pe buzele tuturor) nu anunta, dupa cum se poate constata pe pielea noastra a tuturor, nimic bun. Configuratia încropita a unei asa-zise „noi lumi” refacute phoenixian din cenusa proprie se pare ca este una lipsita de doua notiuni precise în sfera ideologiei ei precare: Omul si Dumnezeul din launtrul si din afara sa. Se concretizeaza din ce în ce mai pregnant un soi de metaom robotizat si împins catre obedienta oculta si un nou dumnezeu „iluminat” (de fapt, o însiruire de cranii cu ochii scosi, evident, gasite prin cimitire si asezate simetric, cu o lumânare în spatele lor, în sanctuarele satanice ale celor ce propovaduiesc propagandistic un ecumenism fortat si impropriu, de fapt, niste simpli închinatori zelosi „marelui arhitect” al omenirii trasat din echer si compas pe un birou de proiectare oarecare de catre reprezentantii plesnind de aroganta si de venin ai noii ordini mondiale), nascut din anularea de facto, prin tot soiul de experimente stiintifice îndelung mediatizate, a Celui real, unicul zamislitor al Universului enigmatic si fascinant din interiorul caruia facem si noi parte.

Cipul – o forma de de control total al întregii lumi de catre actualii vatafi ai NOM-ului, cu hoiturile zacând în lux patologic, zis si „elitist”. Prostitutia, pedofilia, sodomia si desfiintarea familiei – formulele cele mai sigure de alungare a Iubirii, de atrofiere a centrului acesteia din creierul omenesc. Lupta omului nu cu sine însusi, ci împotriva sa, un deziderat care nu urmareste altceva decât sa omoare Sinele curat al bietei fiinte umane si reducerea acesteia la un simplu organism viu cu o neostructura armata doar cu instinctualitate feroce si-atât. Industria pornografica a fost dezvoltata cu minutiozitate în timp tocmai pentru a-i demonstra Omului ca nu e nimic altceva pe pamântul acesta clisos, pe alocuri, decât o mâna de madulare fara suflet, posesoare a unor organe genitale de diferite marimi împerechiabile în fel si chip (atât i se insufla fiintei umane azi prin varii manipulari grosolane), dar si un recipient urias de trivialitate si de incultura, o entitate insalubra din toate punctele de vedere si acerebrala, care, în afara de sex, droguri si analfabetism, nu mai trebuie sa fie educata spre a vedea absolut nimic (amintim aici toate tipurile de „vedete” si de emisiuni de acest gen promovate ostentativ de catre mass-media), noua tipologie humanoida din ziua de azi fiind, iata, un fel de construct monstruos fundamentat din plin numai pe tupeu, subdezvoltare personala si coit pervers cât cuprinde.

Calcatul peste cadavre se doreste a fi o moda impusa acum cu strasnicie de catre aparatul de propaganda a actualului sistem conducator dictatorial al lumii. Prigoana consumerismului exacerbat, aroganta fara de limite afisata peste tot si carierele de tip sinecuri nasc din ce în ce mai abitir noile cete de copii nu ai Soarelui, ci ai NOM-ului, doritori aprigi de opulenta si de desfrâu la cote maxime – niste victime inconstiente ale vanitatii prostesti, care curge azi în valuri. Nimic sfânt, nimic la locul lui. Doar haos. Haos întretinut cu buna stiinta pentru instaurarea cu pasi repezi ai noii ordini mecanice antiumane planetare cu orice pret de catre o multime finita de forte ale raului descarnate însa pâna la ultima lor fibra de semantica plina a verbului „a fi”. „Jos cu fiinta numita OM!” Nu este nevoie de asa ceva. Interesant în aceste momente e doar jocul de distrugere a omenirii celei umane si nasterea cât mai grabnica a umanitatii mecanice formate numai din entitati mecanico-cipate, adumnezeite si animalice, singurii, de fapt, noi locuitori plini de „vrednicie” ai acestei cu totul si cu totul alte lumi marcate de simboluri oculte afisate în mod vizibil orisiunde în ziua de azi. Praf de stele satanic aruncat cu putere în ochii tuturor de catre sleahta de vrajitori reali si hidosi ai ilustrei noastre contemporaneitati macabre!…

Personal, îmi doresc – desi ma întreb mereu daca are vreo urma de importanta ceea ce vreau eu ca fiinta umana cu ratiune si afect a acestei planete mici, daca intereseaza pe cineva dintre cei care ne numesc simplu „negri pe plantatie sau sclavi”?!… – un tip de noua ordine mondiala deloc utopica, însa lipsita completamente de izuri francmasonice felurite. Caci „Ne-ar cuprinde Dumnezeu cu totul si ne-ar îmbraca în lumina, însa nu gaseste în noi loc curat de care sa ne cuprinda (…).”, ne glasuieste din vesnicie Parintele Arsenie Boca. Vreau o noua lume dominata de pace si de spirit divin, de buna întelegere între oameni si de substanta rara a întelepciunii. Un soi de Realia terestra, unde Omul sa se simta cu adevarat la el acasa si nicidecum într-un vesnic prizonierat al dihaniilor înspaimântatoare care conduc malefic planeta. Noua mea ordine mondiala presupune scoaterea Omului de sub obrocul minciunii si al manipularilor sale de zi cu zi. Departe de mizerie, fiinta umana s-ar întoarce sigur catre ea însasi si ar salaslui de la un capat la altul al spatiului acesta teluric cu rugaciunea în inima si cu Dumnezeu, în sfârsit, alaturi o data pentru totdeauna. Îmi doresc prea mult ?!… Eu cred ca nu, fiindca ceea ce gândesc constant în adâncul sufletului meu se cheama nici mai mult si nici mai altfel decât normalitate. Sau, precum ar spune atât de patrunzator Parintele Arsenie Boca: „Lipiti-va inima de lucrul lui Dumnezeu (…). Nu mai chemati pe dracul, pe bata-l crucea, caci, daca tot pe el îl chemati, el va va ajuta si el va va aduce risipa si moarte.”

Magdalena ALBU

11 august 2011