GABRIEL LIICEANU: Există catedrale ale „mântuirii neamului”?

  Gabriel Liiceanu mai 20, 2016

Dacă în ultima vreme se revine mereu asupra acestui subiect, al Catedralei „Mântuirii Neamului”, înseamnă că tema ascunde în ea ceva grav, ceva așezat dincolo de patimi, de opțiuni de existență sau de judecăți aleatorii. Ceva care ține mai degrabă de adecvarea sau inadecvarea credinței creștine la propriul ei obiect. Eventual, de o gravă inadvertență. Vreau să spun că sintagma aceasta, „mântuirea neamului”, atinge însăși rădăcina învățăturii creștine, făcând să se ofilească planta adevăratei credințe. Continue reading “GABRIEL LIICEANU: Există catedrale ale „mântuirii neamului”?”

DECLINUL AMERICII? INTERVIU CU ANDREI POSTELNICU

„Cred ca e prea devreme sa proclamam
sfarsitul dominatiei americane,
desi problemele cu care
se confrunta SUA sunt reale”
Andrei Postelnicu

In ultimii ani, discutiile despre declinul Americii au capatat amploare. Sustinatorii ideii afirma ca, lovite napraznic de criza economica si impotmolite in doua razboaie costisitoare, Statele Unite vor urma trendul marilor imperii si se vor prabusi in viitorul apropiat. Este acest declin real? Sau, asa cum spunea cineva recent, cum poate sa intre in colaps o tara unde au aparut Yale, Harvard, Google, Apple, Microsoft, Facebook si CocaCola? Care sunt semnele decaderii Americii si ce efecte va avea ea asupra celorlalte tari de pe glob? Ce ar insemna pentru noi, restul lumii, sfarsitul dominatiei americane? HotNews.ro a invitat specialisti in chestiuni americane, fini cunoscatori ai lumii Unchiului Sam, sa-si exprime opinia despre declinul, real sau inchipuit, al Statelor Unite. Astazi, jurnalistul si consultantul Andrei Postelnicu*.
  
***

Adrian Novac: Decenii de-a randul, cei mai multi dintre noi am fost crescuti cu credinta ca Statele Unite sunt tara “numarul unu” din lume. In ultimii ani insa, au existat numeroase discutii legate de colapsul SUA. Are insa aceasta dezbatere despre “America este damnata” vreo acoperire in realitate? Cum vezi tu aceasta discutie?

Andrei Postelnicu: Problema incepe tocmai cu notiunea de “SUA – numarul unu”. Motivul pentru care o asemenea enormitate a fost perpetuata in randul romanilor tine, probabil, de nationalismul prevalent in timpul lui Ceausescu. Fiindca atunci ni se spunea ca Romania e cea mai… cea, oamenii probabil ca au reactionat gasindu-si un alt „idol”. Acestea fiind spuse, admiratia spumeganda pentru o tara sau alta, care se practica in Romania in relatie nu numai cu SUA, dar si cu Franta sau alte state, este o atitudine tembela. Ea nu dovedeste altceva decat nesiguranta de sine a romanilor care practica asa ceva si nevoia acestora de idealuri – nevoie foarte prost satisfacuta astfel.

Dezbaterea recenta legata de declinul suprematiei americane are foarte mult de-a face cu atitudinea SUA fata de restul lumii in ultimii ani. Fiindca SUA au adoptat niste politici ardent detestate de europeni, acestia au avut un motiv in plus sa se concentreze asupra motivelor pentru care hegemonia americana pare sa se apropie de sfarsit. Aceste motive tin de dezechilibre profunde in economia americana, de tendinta de automutilare a sistemului politic din Washington, de excesul iresponsabil care a caracterizat societatea americana in ultimii ani si care a dus la criza financiara – o criza cauzata de dispretul fata de valoarea muncii si a responsabilitatii.

Nu in ultimul rand, Romania este o tara in care rasismul este mult prea des intalnit si mult prea usor tolerat de mult prea multi oameni. Prezenta unui presedinte de culoare in Casa Alba in contextul unei crize economie care pare imposibil de rezolvat nu a facut decat sa dea apa la moara celor care vad in Barack Obama o eroare de nepermis a istoriei – astfel de oameni, care nu sunt putini in Romania, vad in problele economice ale SUA, probleme pe care administratia Obama nu le poate rezolva in mod miraculos, motive sa sustina notiunea ca un negru nu are ce cauta la Casa Alba. Faptul ca nimeni nu ar avea solutii magice la criza nu impiedica aceasta retorica absurda a rasismului „spalat” si imbracat in pseudo-argumente.

A.N.: In ultimele decenii, previziunile despre declinul SUA s-au dovedit gresite. De ce ar fi ele corecte de aceasta data? Ce e diferit astazi incat sa spunem ca SUA vor fi urmatoarea tara care se va prabusi?

A.P.: Totul incepe cu dezechilibrele structurale ale economiei americane, manifestate prin gradul enorm de indatorare al populatiei, deficitul comercial si deficitele sistemelor de asistenta sociala. Cei care sustin teza declinului inevitabil al SUA spun ca aceste dezechilibre nu pot fi sustenabile, si ca solutionarea lor necesita o recalibrarea a politicii SUA. Simplu spus, faptul ca americanii sunt datori pana peste urechi inseamna ca nu-si vor putea permite sa finanteze forte armate si o politica externa la scara globala. In consecinta, problemele financiare ale SUA vor aduce o inevitabila reorientare a acestora, o micsorare a prezentei lor la nivel mondial. Acest argument este adesea sprijinit de exemple ale altor foste imperii rapuse de povara financiara a costului pe care il implica operarea unui imperiu.

Istoricul Niall Ferguson sustine ca inceputul sfarsitului unui imperiu este punctul in care acesta cheltuie mai mult pe dobanda datoriei externe decat pe aparare. In cazul SUA, acest moment se pare ca va veni in vreo cinci ani. Sa nu uitam insa ca SUA este patria lui Mark Twain, cel care, citindu-si necrologul publicat prematur de un ziar imprudent, a remarcat sardonic: „Zvonurile cu privire la moartea mea sunt exagerate.” Cred ca este prea devreme sa proclamam sfarsitul dominatiei americane, desi problemele cu care se confrunta SUA sunt reale si dificile.

A.N.: Unii comentatori afirma ca toate imperiile se sfarsesc, iar Statele Unite urmeaza aceeasi tendinta. Ei sustin ca declinul Americii este alimentat in prezent de datoria interna uriasa, de sistemul de aparare slabit si o politica externa defetista. Mai mult, Gerald Celente, directorul Trends Research Institute, a sustinut ca America urmeaza un drum similar cu cel al fostei URSS. In opinia ta, ar putea aceste fapte sa provoace declinul SUA?
 
A.P.: Daca problemele economice ale SUA nu sunt atacate de o maniera agresiva si convingatoare, ele pot cauza un declin al capacitatii SUA de a-si apara interesele cum au facut-o pana acum. E o chestiune de aritmetica, nu de politica.

Gradul de ignoranta al multor americani cu privire la realitatea cotidiana din Uniunea Sovietica a anilor ’80 poate adesea fi coplesitor. In acest context, comparatia cu Uniunea Sovietica este puerila. Societatea americana are niste atribute unice, care ii confera o capacitate de regenerare in vremuri de criza pe care nimeni altcineva nu o are.

A.N.: Care ar fi consecintele declinului SUA pentru economia globala si ordinea politica la nivel mondial?

A.P.: SUA reprezinta „natiunea indispensabila” pentru restul lumii. Europenilor, mai ales, nu le place sa admita acest lucru. Trebuie insa sa recunoastem ca mai nimic nu se intampla, la nivel mondial, fara implicarea activa a SUA. Ce acord multilateral, important pentru intreaga lume si nu doar pentru o regiune, a fost vreodata incheiat fara participarea SUA? Fie ca e vorba de schimbarea climatului, de probleme umanitare, de chestiuni economice, de chestiuni de siguranta regionala, restul lumii nu pare convins ca ceva trebuie rezolvat fara ca SUA sa fie prezente la masa negocierilor.

Un exemplu ar fi conflictul din fosta Iugoslavie. Ce ii impiedica pe europeni sa intervina, de o maniera decisiva, pentru a opri degenerarea in violenta interetnica a tensiunilor din Balcani? Si totusi, nu au facut-o de o maniera convingatoare decat dupa ce SUA au intrat in joc.

De asemenea, e important sa ne amintim ca dintre toate imperiile cu care lumea a avut de-a face, SUA s-a comportat cel mai „politicos” cu restul lumii. Fie ca a fost vorba de Franta, Spania, Olanda, Marea Britanie sau de Imperiul Roman, in momentul in care un regim politic a dispus de un „ciomag militar” de neoprit, nu s-a putut abtine sa nu-i exploateze capabilitatile la maxim. SUA au dispus, si dispun, de cea mai mare forta militara din istorie. E o forta militara care, in acceptiunea clasica, ar fi capabila sa cucereasca fara drept de apel o enorma bucata din intregul glob. Si totusi, nu avem de-a face cu un imperiu american care isi impune interesele cu forta in permanenta. Avem de-a face cu o supraputere care negociaza mult mai des decat ar avea nevoie sa faca acest lucru, daca ne gandim la acest lucru in context istoric si prin prisma potentialului armatei americane…

A.N.: In cartea lor “The End of Influence”, economistii J. Bradford DeLong si Stephen Cohen au scris ca „dupa aproape un secol, Statele Unite nu mai au bani”. Daca SUA vor pierde puterea si influenta, cine va lua locul Americii – Uniunea Europeana, Rusia, China?

A.P.: China a demonstrat de curand, cu prilejul ceremoniei de decernare a premiului Nobel, o nesiguranta de sine alarmanta. Efortul titanic de a-si impune propriul punct de vedere in fata restului lumii reflecta un comportament incompatibil cu ambitia de a fi o putere geopolitica de prim rang, una care are suficienta incredere in sine pentru a nu fi atat de disperata in legatura cu parerea restului lumii in ceea ce o priveste.

Rusia este o societate pe moarte, literalmente, o tara care imbatraneste rapid. In afara extractiei de petrol si gaze, economia ruseasca nu are sectoare competitive la nivel mondial. Mai mult, efortul de a diversifica si moderniza economia rusa nu are nici o sansa fara un climat juridic propice, fara legi aplicate transparent, fara un grad ridicat de incredere in societate. Poate cineva sa sustina ideea aparitiei unei companii ca Hewlett-Packard, Intel, IBM, Google sau Facebook in Rusia? Genul de oameni care tind sa lucreze in IT, in servicii, in sectoare dinamice, aspira catre o societate deschisa, catre modernitate si catre democratie. Rusia inca nu a demonstrat ca vrea sa devina o astfel de societate. Ca atare, Rusia inca nu a demonstrat ca poate fi altceva decat o putere care-si propaga influenta cu petrol si gaze. Acest lucru este insuficient pentru a fi o superputere in ziua de azi. Tarile care vor sa iasa din zona de influenta a Rusiei nu au nimic altceva de facut decat sa isi re-orienteze economia catre consumul de energie din alte surse decat petrolul si gazele. Fara banii din aceste doua sectoare, puterea Rusiei e o notiune fictiva la ora actuala.

Europa, ca entitate singulara, nu exista. Exista o adunare de tari cu interese relativ convergente. Exista o fragila uniune monetara. Exista o structura politica, dar ea este slaba. Atata timp cat nimeni nu este capabil sa enumere pozitia comuna, unitara si uniforma a intregii Europe in relatie cu teme importante, nu putem vorbi de Europa ca putere economica sau politica.

In consecinta, este greu sa ne imaginam cine ar putea lua locul SUA ca putere mondiala. Asta nu inseamna ca SUA sunt predestinate sa domine. Dar mie unuia nu imi place ideea unei lumi in care agenda ar fi dictata de tari cu atributele Chinei, Rusiei, sau in care agenda ar fi balbaita in „sommet-uri” bruxeleze.

A.N.: Intr-unul din cele mai surprinzatoare scenarii, dr. Igor Panarin, un academician rus, fost agent KGB, a declarat anul trecut ca, la un moment dat in 2010, Statele Unite se vor prabusi, impartindu-se in sase state separate, unele dintre ele controlate de tari straine. Sa dam crezare ideilor sale sau sa le respingem ca simple teorii ale conspiratiei? Este ruperea SUA o probabilitate realista in viitorul apropiat?
 
A.P.: Teoretic, orice e posibil, mai ales daca bei suficient incat sa-ti pierzi uzul ratiunii. A lua acest scenariu in serios la ora actuala denota insa o anumita doza de ignoranta si superficialitate care nu sunt demne nici macar de mass-media romaneasca.

A.N.: Revolta anti-dolar ce capata amploare la nivel mondial reprezinta cumva un semn al declinului SUA si al pierderii hegemoniei monedei sale?

A.P.: Este adevarat ca unele banci centrale au decis ca rezervele lor valutare trebuie diversificate in asa fel incat sa nu fie vulnerabile la fluctuatiile unei singure monede. De aici si pana la o „revolta anti-dolar” e cale lunga, o cale care nu trebuie parcursa inlocuind faptele cu fantezia.

A.N.: Pentru unii, puterea Americii este inradacinata in mare parte in forta sa militara. Altii sunt de parere ca puterea SUA depinde pana la urma de economia americana. Se confrunta cele doua cu probleme in momentul de fata? Sau e vorba mai ales de un declin politic?

A.P.: Atat economia americana, dar si fortele armate, se confrunta cu probleme structurale. Despre cele economice am vorbit deja. Armata americana inca e mai pregatita pentru Razboiul Rece decat pentru conflictele actuale, are nevoie de o reforma din temelii.
Nu in ultimul rand, sistemul politic american pare a fi paralizat sub semnul unei impotente sinucigase, a unui populism de mana a doua si a unui anti-intelectualism ingrijorator. Ambele partide sunt prizoniere ale extremelor, discutia este deturnata de voci stridente cu agende inguste, iar chestiunile „mari”, dificile – deficite bugetare, reforma educatiei etc – raman nerezolvate.

Pe de o parte, republicanii perpetueaza mituri despre taxele care trebuie scazute pentru a stimula economia, in timp ce tipa despre deficitul bugetar, si dau apa la moara unei bucati de America pentru care stiinta si cunoasterea sunt inferioare mitologiei biblice. Pe cealalta parte, democratii nu sunt in stare sa comunice cu claritate o contra-oferta credibila.

In consecinta, avem de-a face cu probleme pe mai multe planuri. Trebuie insa sa mentionam ca nici multe alte tari europene, inclusiv Romania, nu stau mai bine. O mare parte a lumii euro-atlantice pare incapabila sa ia decizii importante si e paralizata in fata unor probleme care nu mai pot fi ignorate prea mult timp.

A.N.: Intr-un sondaj de opinie GfK Roper despre felul in care natiunile se califica ca “branduri” globale, America a urcat vertiginos de pe locul 7 in 2008, pana pe locul 1 in 2009, in mare parte pentru ca lumea a salutat alegerea lui Barack Obama in functia de presedinte al SUA. Poate un lider considerat el insusi un “brand” sa aduca inapoi maretia Statelor Unite?

A.P.: Nu. „Maretia” Statelor Unite consta in capacitatea acestora de a se re-inventa. Un lider poate inspira acest curent si-l poate stimula, dar nu-l poate crea din piatra seaca.

A.N.: Pe de alta parte, unele voci afirma ca presedintele Barack Obama pare foarte slab pe scena internationala (un sondaj recent Democracy Corps–Third Way a indicat faptul ca 51% dintre americani sunt de parere ca pozitia tarii lor in lume a decazut in timpul lui Obama), iar acest lucru, combinat cu performantele slabe ale economiei SUA, ii incurajeaza pe unii sa actioneze in moduri in care, altfel, n-ar fi facut-o. Vezi vreun semn ca SUA se confrunta in prezent cu o sfidare la nivel mondial?

A.P.: La summit-ul G20 de la Seoul, presedintele american nu a obtinut ce a vrut. Israelul face fata presiunilor Casei Albe in privinta coloniilor din Gaza. Exemple ar mai fi. Cred ca este prematur sa declaram ca SUA nu mai au influenta, sau ca Obama nu mai este relevant. Avand in vedere absenta unui contracandidat credibil la Casa Alba, Obama are sanse sa fie re-ales – nume precum Sarah Palin sau Newt Gingrich sunt glume proaste, oameni fara sanse in alegerile generale. Istoric vorbind, cel de-al doilea mandat al unui presedinte american e momentul in care acesta are ragazul sa se aplece spre afaceri externe – cu atat mai mult cu cat acest prim mandat este dominat de agenda interna si de criza economica.

A.N.: O parte a conservatorilor afirma ca rezultatul recentelor alegeri legislative a trimis lumii un mesaj clar ca poporul american nu va accepta declinul celei mai puternice natiuni din lume. Poti sa ne spui de ce lumea are nevoie de o America puternica, infloritoare, dinamica si prospera?

A.P.: Lumea are nevoie de o America puternica si stabila pentru ca nimeni altcineva nu este deocamdata capabil sa-i ia locul.

Pe de alta parte, multor americani de rand nu le pasa mult de rolul SUA in lume, chiar daca unii au un atasament afectiv fata de notiunea de America puternica. Teza conservatorilor nu este nimic altceva decat propaganda ieftina, iar afinitatea declarata a multor imigranti romani din SUA pentru partidul republican este un basm nascut din ignoranta acestora si perceptia ca democratii ar fi in vreun fel de stanga, in sensul de comunism.

Rezultatul alegerilor din noiembrie 2010 nu reflecta altceva decat nemultumirea poporului american cu privire la starea economiei, in contextul asteptarilor irationale pe care le avea de la administratia Obama.

A.N.: SUA este o tara care a reusit sa se reinventeze de mai multe ori inainte, iar America continua sa fie in invidiata de intreaga lume. Mai e insa realist faimosul “Vis american”?

A.P.: DNA-ul americanilor este caracterizat de increderea in viitor, de optimism, de apetit pentru risc. Vorbim de o tara intemeiata de oameni care si-au pus viata in pericol sa ajunga acolo – si nu putini o mai fac inca. Atitudinea necesara supravietuirii unui drum lung, in conditii mizere, convingerea ca necunoscutul care te asteapta la destinatie nu poate fi altfel decat mult superior cunoscutului pe care-l lasi in urma, acest gen de gandire nu va fi eliminat din fibra societatii americane. El reprezinta un avantaj pe care nimeni nu il are. Atata timp cat vor exista oameni dispusi sa-si ia destinul in propriile maini si sa-si croiasca o noua viata sub semnul „visului american”, SUA vor avea capacitatea de a fi o societate care renaste din propria cenusa. Cand „loteria vizelor” nu va mai avea musterii, abia atunci vom pute vorbi de declinul SUA.

A.N.: George Friedman, fondatorul Stratfor si autorul volumului “The Next 100 Years, A Forecast for the 21st Century”, a prezis ca “SUA vor domina secolul 21”. El a mai spus ca “Europa este pe cale de disparitie” iar “China nu va putea supravietui unui miliard de tarani furiosi”. Mai mult, o majoritate covarsitoare a alegatorilor si politicienilor americani sustine teoria ca Statele Unite “sunt cea mai mare tara din lume”. Continua insa SUA sa fie cea mai mareata tara care a existat vreodata?

A.P.: Nu sunt deloc convins de existenta acelei „coplesitoare majoritati” a alegatorilor si politicienilor americani care sustin ca SUA sunt cea mai tare, mare si frumoasa tara. Da, este adevarat ca pentru americani, patriotismul tinde uneori sa degenereze in retorica egoista de acest gen. Nu inseamna insa ca tendinta unor americani de a-si pune tara pe un pedestal reflecta convingerea ca nimeni nu e ca ei. Sa fim seriosi, in fiecare tara exista cetateni care sunt convinsi ca natiunea lor este mai speciala, si cu o misiune unica in lume. Exista destui oameni care cred ca Romania beneficiaza de o anumita binecuvantare divina, si nu ofera nici un argument solid pentru asta, pentru ca asa ceva nu exista.

Cine determina care tara este cea mai mareata, puternica, frumoasa, etc? Care sunt criteriile? Vorbim totusi de evaluari prin excelenta subiective. A lua in discutie ideea de tara in termeni de „cea mai…”, cu convingerea ca acest lucru este o certitudine, mi se pare o dovada de mare ignoranta, poate chiar de prostie. Este cu certitudine un mod ieftin de a inflama tendinte nationaliste searbede.

Pe de alta parte, e greu de disputat ideea ca Europa e pe duca, un muzeu plin de vechituri in care se mananca bine dar in care nu se face mai nimic. In Franta, de exemplu, trei sferturi din tinerii sub 35 de ani aspira sa fie birocrati – cine va construi urmatoarea generatie de TGV-uri atunci? In acest context, disperarea cu care Romania isi pune toate sperantele in Europa si defunctele ei foste puteri este cu atat mai penibila.

China si Rusia au probleme grave pe care nu par a fi dispuse sa le rezolve prea degraba, iar restul puterilor emergente inca nu au resurse sa „dea ora exacta” in plan mondial. In acest context, SUA sunt aproape condamnate sa domine…

Adrian NOVAC
HotNews.ro
20 decembrie 2010
————————————————-

*Andrei POSTELNICU, ziarist cu peste 10 ani de experienta in presa scrisa, in televiziune si in mediul online. A trecut de la jurnalismul financiar la oferirea de consultanta pentru inalti oficiali guvernamentali si lideri de companii. In prezent este consultant independent. In 2009, a oferit consultanta presedintelui Senatului Romaniei. Intre 2006-2007 a activat ca Hedge Funds Reporter pentru Bloomberg News, articolele sale aparand frecvent pe prima pagina a unor publicatii prestigioase precum International Herald Tribune si New York Times. Timp de sase ani, a fost US Markets Correspondent pentru Financial Times, la New York. A colaborat de-a lungul anilor cu revista FOREIGN POLICY, publicatiile Evenimentul Zilei, Capital, ECONOMIST INTELLIGENCE UNIT, Newsweek, cu posturile BBC World Service Radio & Television, Realitatea TV si a oferit analiza la CNN International si CNBC. In 2004, TJFR Magazine l-a inclus in “30 Under 30”, lista celor mai influenti ziaristi pe probleme de economie din SUA, cu varsta sub 30 de ani. Detine o licenta de pilot (JAR-FCL Private Pilot’s License). In 2001, a participat la o cursa ciclista de 800 de km in Alaska, strangand 4.000 de dolari pentru cercetarea SIDA. Pasionat de istoria moderna a Europei de Est, de impactul tranzitiei de la comunism la statutul de membru UE al fostelor tari din blocul estic.