CE SPUN MARII OAMENI ai istoriei, referitor la Biblie, aduce un spor de lumină pentru viața noastră.
“Noul Testament este cea mai bună carte care a fost și va fi vreodată cunoscută în aceasta lume.” (Charles Dickens) Continue reading “De ce Biblia?”
“Lucrurile ascunse sunt ale Domnului Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre şi ale copiilor noştri, pe vecie…”
Deuteronom, 29.29
.
.
A FI disponibil sau indisponibil, „inițiat” sau „neinițiat”, receptiv sau nereceptiv, adept sau împietrit față de o ideologie sau alta – aceasta este de fapt întrebarea care ne separă sau ne împarte în a fi înăuntru sau înafara unei categorii de oameni.
Orice grupare de oameni are un fel al ei specific de a comunica, de a trăi și de a crede, de regulă “străini” altora, iar majoritatea dintre aceste mulțimi sunt caracterizate plenar de vorba Mântuitorului Isus care a spus: „măcar că văd, să nu vadă, şi măcar că aud, să nu înţeleagă.” Cu ziduri sau prăpăstii între diferitele grupări de oameni, prin viața lor sunt diferiți unii de alții, emblematici ai preocupărilor și ideologiei asumate[…] Continue reading Armonia Magazine USA »
Raquel WEIZMAN
“Umor de calitate
fara inteligenta nu exista!“
Dorel Schor (n. 30 iulie 1939, Iasi) este scriitor umorist, gazetar si cronicar plastic israelian de limba româna, membru al Asociatiei Scriitorilor Israelieni de Limba Româna (A.S.I.L.R.). Colaboreaza la numeroase reviste de limba româna din Israel (Orient Expres, Ultima Ora, Expres Magazin si Minimum), din Statele Unite, Spania, România etc. A publicat sase volume individuale si este prezent în numeroase antologii, printre care „5000 de ani de umor evreiesc” (O antologie subiectiva de Tesu Solomovici, Editura Tesu, Bucuresti 2002), sau „The Challenged Generation/ Solo Har-Herescu” (Editura Hasefer, Bucuresti, 1997, editie bilingva româno-engleza).
***
Raquel Weizman:Stimate domnule Schor, sînteti autorul mai multor carti de aforisme umoristice, iar anul acesta va aparea si versiunea spaniola a cartii „Înger cu Coarne”, o editie îmbunatatita si largita cu mai multe aforisme, sub numele „Costumul lui Adam – Ascuns dupa cuvinte”, la Editura Niram Art. În primul rînd, as dori sa îmi dati o scurta definitie a cuvîntului „aforism“, una mai putin ortodoxa si mai personala.
Dorel Schor: Aforismul este exprimarea lapidara a unui gînd, o constatare inteligenta, o cugetare care sugereaza un adevar. Daca are si un strop de umor, place si se retine. Iata un exemplu de aforism-definitie: „un aforism este un roman de un rînd“… Exista culegeri de citate celebre, de cugetari si maxime, cuvinte de duh si cuvinte potrivite, dar eu prefer sclipirile inteligente care te obliga sa le citesti de doua ori pentru ca merita.
Raquel Weizman: Ce v-a facut sa va îndreptati spre acest gen destul de rar întîlnit?
Dorel Schor: Daca aveam rasuflarea lunga a romancierului, nu as fi scris schite scurte, umoristice. Probabil ca mi se potriveste genul scurt, replica imediata. Cunoasteti cazul scriitorului care se scuza: „sînt foarte grabit, asa ca nu am timp sa scriu pe scurt“. Nici eu nu am niciodata timp, pur si simplu nu stiu sa scriu lung. Aforismul mi se potriveste… Cred ca locul aforismului spiritual este în literatura umoristica, iar aceasta poate fi satirica, ironica, cinica… Poate fi rea pîna la durere. Mai ales în cazul autorilor de umor, se potriveste de minune aforismul lui Buffon „stilul e omul“. Vom admite, asadar, ca si omul e stilul!
Raquel Weizman: Cum vedeti universalitatea acestor aforisme?
Dorel Schor: Stiti cine a formulat primele aforisme? Un medic mult mai cunoscut decât mine, „colegul“ Hipocrate. Cugetari care au strabatut veacurile ne-au ramas de la regele Solomon, de la Euripide, Democrit, Platon si Aristotel, de la Cicero si Seneca, Omar Khayam si Confucius, Shakespeare si Rouchefoucauld, Cervantes si Voltaire, Goethe, Napoleon si Tagore. Aforismul se adreseaza oamenilor inteligenti care se afla peste tot… într-o anumita masura.
Raquel Weizman: Sa reluam firul istoriei dvs. personale. Ati început sa scrieti si sa publicati de la vîrsta de 9 ani, începînd cu diverse reviste pentru copii si tineret. Ati putea sa îmi povestiti mai multe despre atmosfera familiala care a facut posibila aceasta activitate precoce? Ati mostenit de la parinti dragostea pentru carti si scris?
Dorel Schor: Raspunsul se afla în întrebarea dvs. De la bunicul dinspre mama, am mostenit numele si un dictionar Saineanu, din anul 1908. Un dictionar român-român la un evreu din Stefanesti, tîrg faimos pentru curtea unui mare rabin, nu era ceva foarte obisnuit, dar David Schor avea biblioteca pe româneste si pe idis, în care se întîlneau mari scriitori si filosofi. Tatal meu facuse liceul în Rusia tarista, a ajuns în România din
cauza pogromurilor ce însoteau anii de dupa revolutie, era un autodidact pe româneste. De notat ca eu sînt Schor si maternal si paternal, familii din tari diferite. Explicatia sta în literele shin, vaf, reish, care în ebraica semnifica shofet ve rabi, adica judecator si rabin. Dar acesti schori nu erau formal nici una nici alta, ci doar oameni pe care colectivitatea îi considera scoliti si corecti, în masura sa judece pricinile dintre evrei, fara sa recurga la autoritati.
Raquel Weizman: Paralel cu scrierile umoristice, ati alcatuit, de-a lungul timpului, o adevarata colectie de prezentari si cronici de arta despre artisti plastici israelieni si, în special, despre panorama artistica a evreilor români din Israel. Stiu ca sînteti si un colectionar de arta. Cum ati ajuns de la ipostaza de iubitor de arta la cea de cronicar?
Dorel Schor: Colectionar de arta, mai modest desigur, am fost si în România. Desi tînar medic, am fost solicitat sa fiu secretar literar interimar, pentru un an, la teatrul din Botosani. Prilej norocos de a cunoaste nu numai actrite, ci si dramaturgi, regizori, scenografi. Printre acestia din urma, Constantin Piliuta, Ion Muraru, Vasile Jurje… Printre colaboratorii ziarului la care scriam, pictorii Mocanu si Vigh. Prin ei si alaturi de ei, am descoperit pictura moderna, am început sa colectionez, dar ce era mai mare ca dimensiuni nu am putut lua cu noi cînd am emigrat. În Israel, am initiat o rubrica plastica în revista Orient Expres, însotita de o mini-expozitie pe paginile cromate. Ideea a avut succes la cititori, redactia m-a încurajat… Am scris despre Silvia Ghinsberg, Miriam Cojocaru, Edwin Solomon, Tuvia Juster, Baruch Elron, Liana Saxone-Horodi, Zahava Lupu, Moni Leibovici, Avi Schwartz, Eduard Mattes, Eduard Grossman, Vladimir Strihan, Zina Bercovici, Moris Manes, Lipa Natanson. Dar numarul este mult mai mare, incluzînd artisti plastici evrei si români de avangarda din România, pictori israelieni formati în tara sau veniti din fostele republici sovietice, din Franta, Statele Unite, Germania, Argentina, Croatia, Polonia, Ungaria, Maroc, Olanda, Africa de Sud, Yemen, Australia…
Raquel Weizman: în interviul dvs. acordat domnului Razvan Niculescu pentru revista Orient-Expres din Israel, citesc o afirmatie interesanta: „cît despre umor, nu exista umor mai de calitate decît cel involuntar. Trebuie numai sa-l culegi discret, sa-l cureti de impuritati si sa-l servesti înainte de a se evapora vitaminele.” în volumul în curs de aparitie în Spania, descopar o alta definitie a umorului: „Sîngele este sarat. Lacrimile sînt sarate. De aceea, dintre toate genurile literare, umorul este cel mai organic“. Cît este de necesar umorul pentru fiinta umana si care sînt beneficiile „uzului“ zilnic?
Dorel Schor: As putea, ca medic, sa raspund cu un truism: rîsul e sanatos. Ati auzit, probabil, de clinicile care practica „sedinte colective de rîs“. Merita sa vedeti spectacolul… Va marturisesc ca rîsul e molipsitor, la un moment dat râzi si te întrebi de ce, dar, dupa aceea, te simti reconfortat si optimist. Ziua în care nu ai râs e o zi derizorie, am scris nu de mult… Dar, în pivnita aforismelor mele, am mizat întotdeauna nu pe rîsul gros, ci pe zîmbetul subtire. Va dau un exemplu de umor involuntar. La ceremonia acordarii unor premii literare, o doamna m-a felicitat. Am întrebat-o daca ma cunoaste din scris. Oh, nu, mi-a raspuns ea cocheta, va cunosc numai din citit…
Raquel Weizman: Volumul „Costumul lui Adam” este însotit de 50 de caricaturi ale domnului Constantin Ciosu, un caricaturist de renume, într-o armonie completa scris-imagine. Cum vedeti aceasta legatura între artele plastice si literatura?
Dorel Schor: Constantin Ciosu e mai mult decît un caricaturist. El face parte din familia restrînsa a cartoon-istilor formatori de opinie, ca Saul Steinberg, Devis Grebu, Raanan Lurie… Am scris despre el si arta lui în urma cu ceva timp. Cînd s-a pus problema ilustrarii volumului „Costumul lui Adam”, m-am gîndit la dumnealui, la modul cel mai firesc. Îi multumesc si pe aceasta cale pentru buna colaborare, as spune intrinseca. Tot
asa cum precedentul volum de aforisme, editat în România, a fost ilustrat cu desene ale lui Baruch Elron, din pacate plecat dintre noi la acea data. Exista grafica de carte ca specie plastica, ilustrînd personaje sau situatii literare. Eu am preferat o autonomie a desenului, nu dublînd aforismele, ci completînd tematic, conceptual, dar independent „starea de umor“.
Raquel Weizman: Credeti ca daca exista fiinte extraterestre, cu o forma de organizare avansata, acestea ar fi posibil sa aibe si simtul umorului?
Dorel Schor: Daca exista, aceste fiinte se afla într-o etapa de dezvoltare mai avansata decît noi. Si daca sînt mai inteligente decît noi, atunci au un umor de si mai buna calitate. Probabil, subtil si cerebral.
Raquel Weizman: Daca sîntem facuti dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, atunci si Dumnezeu are simtul umorului. Marturisiti chiar dvs. Aceasta opinie, în aforismele dvs. Dati-mi macar un exemplu de umor divin.
Dorel Schor: Cîta vreme exemplele îmi apartin, umorul nu e divin, ci profan. Sa luam la întîmplare: „îti multumesc, Doamne, ca m-ai facut ateu“. Sau: „Blestemat în numele Domnului“… Cum dracu’? Sau: „Doamne, ajuta-ne aproape pe toti…“ „Ce nu poti pricepe, explica-le altora…“ „Daca ajungi la o concluzie, nu e obligatoriu sa ramîi acolo…“ „Dracul a aparut odata cu religia…“ „La început a fost Cuvîntul, apoi l-au acoperit cuvintele…“ „Dumnezeu lucreaza prin oameni. Si dracul la fel…“ în carte, gasiti mult mai multe exemple.
Raquel Weizman: Ramînînd tot pe planul religios, nu pot sa nu observ ca însusi titlul cartii dvs. are referinte biblice. Adam, în costum sau fara, ascuns sau neascuns, traieste înca în fiecare dintre noi. Daca dvs. ati fi acel Adam primordial si pomul cunoasterii binelui si al raului ar fi de fapt pomul simtului umorului, ati musca din fructul oprit?
Dorel Schor: Pomul simtului umorului? Conform legendei biblice, s-ar presupune ca nu as sti ce fel de pom este, altfel zis nu ar depinde de vointa mea sau de interesul primordial, ci de sotia mea si de calitatea fructelor… Cred ca ar merita riscul… Oricum, vorba lui Mark Twain, în gradina raiului e destul de plictisitor.
Raquel Weizman: Multe aforisme umoristice de mare savoare apartin marelui fizician Albert Einstein. Care este legatura dintre inteligenta si umor?
Dorel Schor: Ne întoarcem la sorgintea evreiasca a savantului. Umor de calitate fara inteligenta nu exista. în principiu, nici inteligenta fara umor nu ar trebui sa existe… Cît despre Albert Einstein, era el foarte destept, dar bogat nu a ajuns. Treaba asta ma cam îngrijoreaza…
Raquel Weizman: Care este aforismul dvs. preferat?
Dorel Schor: Aforismul preferat e… mai multe. Socrate: „cunoaste-te pe tine însuti.“ Buffon: „stilul e omul.“ Lec: „si pe tron se rod pantalonii…“
Raquel Weizman: Umor, literatura, religie, stiinta, toate acestea se regasesc în opera pictorului israelian nascut în România, Baruch Elron, pe care ati prezentat-o în nenumarate rînduri, în paginile mai multor reviste. Ati fost si un bun prieten al pictorului. Nu este o coincidenta ca volumul dvs. va aparea în Spania în acelasi timp cu volumul Baruch Elron al criticului de arta Hector Martinez Sanz, la editura Niram Art. Ce povesti sau situatii umoristice ne puteti dezvalui în legatura cu personalitatea marelui pictor si care credeti ca era importanta acordata de el umorului, atît în arta sa cît si în viata?
Dorel Schor: în cartea „5000 de ani de umor evreiesc” (Editura Tesu, Bucuresti, 2002), sînt si multe ilustratii semnate de Baruch Elron. Evident, cu umor subtil si de calitate, asa cum e conceput tot volumul. „Amintirile mele legate de Bik”, cum îi spuneau prietenii, se centreaza mai mult pe perioada cînd sanatatea sa era foarte precara. El continua sa picteze cu îndaratnicie, cred ca pictura i-a mai daruit niste ani, asa cum, mai înainte, el daruise picturii anii lui frumosi. Prin firea lucrurilor, situatia nu abunda în umor, am notat totusi niste vorbe amuzante ale lui, pe care le-am publicat în rubrica mea saptamînala de aforisme din revistele românesti din Tel Aviv, mentionînd autorul, ca de exemplu: „Nemurirea consta în neuitare.“
Raquel Weizman: Lasîndu-va dreptul de a ascunde dupa cuvinte orice considerati necesar, va multumesc pentru rabdarea dvs. de a raspunde la atîtea întrebari.
Dorel Schor: Eu va multumesc si va doresc sanatate. E o urare sincera, cu toate ca vine de la un medic!
Raquel WEIZMAN,
“
Usile pe care le închidem si deschidem în fiecare zi, hotarasc vietile pe care le traim.
Flora Whittemore
Teama si curajul sunt emotii ale sufletului nostru, care se exclud, dar pot alterna. Când îti este teama, usa curajului se închide; când prinzi curaj, cealalta usa se închide. Sunt vibratii ale sufletului în fata realitatii acestei lumi si ca orice vibratie, au suport energetic. Teama determina un impact dureros asupra fiintei noastre, cum ar fi accelerarea batailor inimii, intensificarea ritmului respiratiei, contactarea musculaturii, racirea trupului. Se întâmpla uneori sa dam mâna cu cineva si sa ni se spuna ca avem mâinile reci… Da, sunt reci din cauza unei emotii puternice la vederea sau întâlnirea acelei persoane, în asteptarea sau la aflarea unei vesti placute sau neplacute. În momentele în care esti stapânit de o emotie, ceva tremura în tine; sunt momente de nesiguranta! Creierul începe sa produca substante care actioneaza prietenos sau neprietenos cu trupul. Mesagerii chimici pe care medicina îi numeste neuro- transmitatori se agita, transmit informatia de la un neuron la altul. Descoperiti destul de recent, în 1977, acesti neuroni sunt de doua feluri: Mesageri ai Fericirii, care ne mobilizeaza si ne fac fericiti si Mesageri ai Tristetii, care ne demobilizeaza si ne întristeaza. Când traim în armonie cu noi si cu cei din jur, s-a dovedit ca nivelul celor doua tipuri de Mesageri este în echilibru. Când actioneaza cei din a doua categorie, simtim o senzatie de gol si de neliniste. Aparesentimentul de teama, frustrare, uneori pâna la panica. Si ne poate fi teama de foarte multe lucruri, un infinit de temeri chinuiesc omul: de pierdere, de boala, de ceea ce s-a întâmplat cândva pentru a nu se repeta, sau de ceea ce se întâmpla în prezent, sau de ceea ce se poate întâmpla în viitor, cu alte cuvinte ne este teama de viata însasi. Si plantele lesina de frica si copacii tipa când mor, si animalelor le este teama de oameni… Toate aceste frici, temeri, spaime care patrund în suflete, greu pot fi uneori alungate. Dupa cum afirma si George Calinescu: „observatia milenara s-a fixat în proverbe…” si multe sunt proverbele românesti referitoare la frica! Unele persoane manifesta o frica exagerata, bolnavicioasa: „Se sperie de umbra lui”, se spune despre acestia. „De apa mica sa-ti fie frica”, adica de prosti; „La placinte înainte, la razboi înapoi”, se refera la cei fricosi care fug de orice primejdie ivita în cale. Uneori teama se face simtita alaturi de o dorinta. Horatiu spunea: „Cine doreste se si teme”. O dorinta puternica poate chiar învinge teama, deschizând usa curajului. Sau, teama se poate face simtita ca o aparare, nelasându-te sa actionezi, sau sa te atingi de orice, ca sentimentele tale sa nu fie ranite. Îti aduci aminte atunci de proverbul: „Frica pazeste pepenii.”
Teama o pot avea oamenii slabi, ignoranti dar si oamenii instruiti, puternici. Se pare ca toti oamenii au temeri mai mari sau mai mici, în diferite momente ale vietii. Unii negasindu-le justificarea logica, le-au numit ciudatenii, altii – superstitii. Oricum, la baza superstitiilor stau totusi fricile. Oameni puternici ca Iulius Caesar, Henry al II-lea, Charles al XI-lea si Napoleon aveau teama de pisici, spre deosebire de Abraham Lincoln care iubea pisicile si cât timp a stat la casa Alba a avut patru pisici, sau scriitorul Ernest Hemingway care avea 30 de pisici la casa lui! Maria Antoaneta se temea de stingerea unei lumânari, crezând ca i se va întâmpla o nenorocire. Aceasta teama i-a transmis-o si sotului ei, regele Ludovic al XVI-lea. Darwin tremura de groaza la vederea unui sarpe. Immanuel Kant, în timpul prelegerilor îsi fixa privirea într-un punct lipsit total de însemnatate si fara legatura cu cele spuse, ca de exemplu locul în care unui student îi lipsea un nasture de la haina si când studentul a venit – dupa mult timp – cu nasturele cusut, Kant si-a întrerupt prelegerea; i-a fost teama ca nu se va mai putea concentra asupra expunerii. Schiller credea ca fara mirosul merelor putrede nu va putea beneficia de forta creatoare si le cauta cu înfrigurare. Doamna de Staël tinea în mâna un obiect în timp ce vorbea, pe care-l învârtea continuu, de teama sa nu piarda sirul ideilor. Într-o zi, cineva luându-i obiectul din mâna, scriitoarea stapânita de teama, nu a mai putut continua conversatia. În spatele tuturor acestor manifestari ciudate sta teama, ca o umbra a fiintei.
Se constata ca teama nu se manifesta atât de mult la oamenii lacomi care se lupta pentru a avea ceea ce le prisoseste, ci mai mult la oamenii cu firea modesta, lipsita de trufie, la oamenii cu bun simt, carora le lipseste ceva de care au nevoie si nu pot obtine: serviciul, banii, anumite lucruri, situatii, pozitii de viata, simpatii sau aprecieri ale oamenilor, dragostea, femeia sau barbatul la care viseaza etc. Sunt si temeri mari aparute mai nou: de terorism, de cataclisme, de saracie, de sfârsitul acestei lumi. Se pare ca ele sunt temeri ciclice în viata omului, dupa cum si întâmplarile s-au dovedit a avea ciclicitatea lor, caci ceea ce este – a mai fost – chiar daca acum îmbraca alta haina; iar ceea ce va fi – nu putem sti! Sa ne gândim la samânta – loc al începutului, permitatoare a transformarii, cresterii, ascensiunii, mortii, întoarcerii la viata -, ciclicitate distantata în timp si spatiu, nuantata diferit de ceea ce a fost înainte si ce urmeaza a fi. Câte „batai ale aripilor de fluturi” or fi fost pâna în zilele noastre si câte vor mai fi!?
Daca stam sa ne gândim bine, teama este o emotie normala pe care o încearca orice om în diferite momente ale vietii. Toti suntem curajosi uneori si fricosi alteori, sau fricosi uneori si dintr-o data dam dovada de curaj, depinde în ce moment suntem surprinsi sau ne surprindem, ce usa a sufletului a fost dispusa sa se deschida… Dar unde este hotarul normalitatii acestor emotii? Ce se întâmpla cu noi daca-l depasim?
Unele temeri îsi gasesc justificarea, cum ar fi dezlantuirile violente ale naturii, în fata carora omul se simte neajutorat. Mai sunt însa si schimbarile din viata actuala, dorite sau nedorite, cu viteza lor accelerata si care, de cele mai multe ori, nu permit repausul pentru gândire, analizare cu responsabilitate a starilor pe care le declanseaza în noi aceste schimbari. Ele pot avea repercutari în plan psihologic, si cu cât o schimbare este mai radicala, cu atât mai mare este pretul platit. Gândul unei schimbari poate provoca bucurie dar si teama: teama de necunoscut, teama de inadaptabilitate, de clacare, de a nu fi ajutat de puterea fizica, teama de a nu fi în stare sa faci fata unei probleme pentru care nu vei gasi raspunsuri, teama de situatii de care înca nici nu te-ai izbit dar îti formezi o imagine mentala despre ceea ce urmeaza sa se întâmple… Cu alte cuvinte – teama unui esec existential. Omul trebuie sa fie un luptator în aceasta viata! Exista totusi niste granite care nu ar trebui depasite, dar tinem cont de ele? Uitam ca elasticitatea noastra nu este infinita, precum nici cea a pamântului! Uitam ca viitorul este expresia a ceva care nu s-a realizat înca, si doar speranta este aceea care ne poate determina sa fim încrezatori ca se va realiza la modul dorit, favorabil noua. Daca nu ne este deloc teama, se întâmpla sa încercam mult peste limita puterilor noastre si sa ajungem la un rezultat catastrofal. Curajul ne însoteste, dar pâna unde poate creste acest curaj? „Nimic fara Dumnezeu”, ar trebui sa fie deviza pentru toti care dau dovada curajului si lupta pentru îmbunatatirea vietii lor, a semenilor, sau pentru descoperirea „noului” în aceasta lume. Viata ne-a demonstrat ca extremele sunt periculoase! Omului îi sunt atât de necesare judecata, echilibrul, masura! Numai astfel s-ar putea asigura linistea sufletelor, linistea acestei lumi.
De asemenea temerile intense (extrema cealalta), provoaca îmbolnaviri, alienari, sinucideri. Teama sta ca o emblema în fata tabloului vietii noastre de astazi. Daca analizam, judecam, ne rugam pentru putere si curaj, ne înteleptim – cu alte cuvinte -, teama lasa loc curajului – atâta cât este necesar -, încrederii, iubirii sa se infiltreze prin acea fanta a sufletului, asemeni unui izvor de lumina. Se purifica gândurile din mintea noastra, se produce o schimbare interioara si ajungem sa ne bucuram de liniste, de seninatate. William Shakespeare spunea: „Unde-i iubirea mare, si cea mai mica îndoiala în teama, se transforma.”
Potrivit Sfintei Scripturi, omul cu credinta în Dumnezeu afla calea pentru înfrângerea fricii si dobândirea curajului, iar un reprezentant al Bisericii ne spune ca întelepciunea vietii îl scoate pe om de sub tirania irationalului, ducându-l „spre pamântul luminos al sperantei si al iubirii”.
Daca întelepciune vom cauta si vom avea, echilibrul în viata vom sti a ni-l pastra!
Vavila Popovici – Raleigh, Carolina de Nord
Revista ARMONIA - Saltmin Media 