Tag: muzica

La rascruce de drumuri muzicale

On By nelursIn Art, Inspirational, Interview, RomaniaLeave a comment

Interviu cu domnul Aurel Ionita, violonistul si liderul formatiei MAHALA RAI BANDA

de Mara Circiu, Atlanta, Georgia

Recent, Kennesaw State University a fost gazda unui foarte frumos si energizant eveniment cultural-artistic, concertul formatiei Mahala Rai Banda. Acest concert a deschis oficial sirul de evenimente culturale si academice dedicate in exclusivitate Romaniei, la KSU: „Anul Romaniei 2010-2011”. Dincolo de ritmul si energia electrizanta de pe scena transmise celor din sala, formatia Mahala Rai a fost, pentru noi, romanii prezenti la acest spectacol, o punte de legatura cu trecutul nostru din Romania… Cine nu-si aminteste cu drag de sunetul viorii la o nunta, intr-un sat ascuns de lume, de un scripcar oaches care canta parca din suflet? Prin amabilitatea domnului Aurel Ionita, violonistul si liderul formatiei MAHALA RAI BANDA, avem posibilitatea sa aflam mai multe despre aceasta formatie, foarte cunoscuta in special in Romania si Europa.

Cum s-a format Mahala Rai si cine sunt membrii acestei formatii?

Formatia MAHALA RAI BANDA a luat fiinta in anul 2001, dupa o experienta nereusita cu primul meu grup, Rrom Bengale, si mai multe colaborari personale cu diverse trupe recunoscute pe plan international, cum ar fi Taraf de Haidouks, Fanfara Ciocarlia, Kocani orkestar. Am hotarat sa-mi fac propriul band care cuprinde muzicanti din cele mai cunoscute sate romanesti pe plan muzical international, respectiv Clejani, judetul Giurgiu si Zece Prajini, judetul Iasi. In anul 2004, am realizat primul album, „Mahala Rai Banda”, prin colaborarea oferita de Casa de productie belgiana Crammed Disc, album prezentat la Festivalul Womex. In 2009, am realizat cel de-al doilea album, Ghetto Blasters, in colaborare cu Casa de Productie din Germania, Asphalt Tango, acestia fiind in prezent si managerii nostri. Formatia cuprinde 11 persoane: Aurel Bosnea – bariton, Cristinel Cantea – trompeta, Georgel Cantea – tuba bas, Marian Dinu – percutie, Florinel Ionita – acordeon, Aurel Ionita – vioara/vocal, Cristinel Mihai – saxofon, Nicusor Manole – vocal, Viorel Oprica – trompeta, Andrei Trifan – bariton si Marian Zahanagiu – trombon.

Cum ati defini genul vostru de muzica?

Dupa parerea noastra si a specialistilor in domeniu, genul muzical pe care-l abordeaza trupa este Gypsy Pop Balkanic, cu influente de jazz, funky, rock si, bineinteles, folclor lautaresc din Romania.

Cine va compune piesele?

Fiecare dintre noi are un aport la crearea unei piese muzicale, insa majoritatea ideilor vin de la mine si de la directorul nostru artistic, Henry Ernst, care cunoaste foarte bine pulsul pietei muzicale din Occident.

Ati studiat instrumentele muzicale in institutii specializate in acest domeniu sau le-ati invatat pe cont propriu?

Lautaria este o meserie care se transmite din tata in fiu, este aproape ceva ereditar, iar noi facem asta de sute de ani; este modul in care noi ne castigam existenta – pentru noi si familiile noastre.

Sunteti inruditi, atat fizic, cat si artistic, cu „Taraful Haiducilor” din Clejani. Ce sfaturi v-au dat si cum v-au ajutat ei la inceput de cariera?

Cum am specificat la inceputul interviului, trupa este compusa din muzicanti din cele doua sate: Clejani – Taraf de Haidouks si Zece Prajini – Fanfara Ciocarlia; ei au fost deschizatori de drumuri pentru noi si pentru alte formatii din Est; pentru noi au fost si sunt inca modele pe care speram sa le si depasim, ca faima internationala.

Viata tiganilor a devenit un subiect la moda. In televiziunea din Romania, „Inima de tigan”, „Regina” sunt telenovele cu audienta foarte larga. Cum va explicati fascinatia existenta fata de subiect?

Mie, ca tigan, mi se pare a fi un lucru normal. Orice tara din lume are o minoritate pe care o scoate in evidenta, cu bune si rele. Oamenii vor sa afle si sa inteleaga o cultura despre care nu s-a vorbit foarte mult; in Romania, dupa cum stiti, nu s-a vorbit despre existenta unei minoritati tiganesti decat dupa ‘89. Muzica, obiceiurile si cultura tiganeasca sunt foarte apreciate in Occident, de ce nu ar fi si in Romania?? Aceasta este realitatea; nu putem fugi de ea la nesfarsit… Existam si traim in Romania, impreuna, de foarte mult timp. Pot spune ca Mahala Rai Banda este un brand foarte bine perceput si apreciat in Romania. Muzica noastra a inceput sa fie cantata prin cluburi, discoteci si suntem mai tot timpul invitati la diverse emisiuni de divertisment, chiar am facut muzica pentru prima telenovela despre tigani, Clanul Spranceana, in 2007, iar recent am lansat un album cu muzica de petrecere cu renumita artista Monica Anghel.

Spectacolul vostru de la Kennnesaw State University a fost primit cu foarte mult entuziasm de catre studentii americani, desi intrau in contact, poate, pentru prima data cu un gen muzical mai putin cunoscut. Ce ne puteti spune despre acest concert?

Pentru noi, a fost un spectacol normal – nu conteaza tara, orasul sau sala in care cantam: tot timpul incercam sa ne facem meseria cat se poate de bine si sa fim apreciati la adevarata noastra valoare.

Ati concertat, pana in prezent, pe foarte multe scene din intreaga lume. Care au fost impresiile voastre legate de publicul american?

Si pentru noi America este o experienta noua. Daca am reusit sa ne facem cunoscuti in Europa, de ce sa nu incercam si altceva, mai nou?! Cred ca energia pe care o dam pe scena, piesele noastre foarte ritmate si chiar umorul pe care il abordam electrizeaza publicul, il fac sa nu stea pe scaun, chiar daca cei prezenti nu inteleg nimic din textele pe care le cantam. Pentru noi a fost o mare placere si speram sa mai avem ocazia sa ne facem cat mai multi fani in intreaga lume.

Concertati in lumea intreaga, cantati la diverse evenimente sociale, aveti deja cateva CD-uri lansate, ati aparut si in filmul „Borat”. Care este imaginea sub care doriti sa fiti cunoscuti?

Ca o trupa lipsita de inhibitii, libera sa spuna si sa cante ce vrea, unde vrea si cand vrea, indiferent unde s-ar afla!

Un cuvant de incheiere si o invitatie adresata cititorilor…

Daca ma adresez numai romanilor, le doresc sa incerce, prin felul lor de a fi, sa creeze o imagine cat mai buna Romaniei, curaj si multa bafta! Americanilor, le doresc sa asculte cat mai mult Mahala Rai Banda si Noroc bun!

MARIN VOICAN-GHIOROIU NE INVITA IN GRADINA RAIULUI FOLCLORIC

On By nelursIn Art, Christian Life, Devotional, Inspirational, literatureLeave a comment

„In gradina raiului folcloric“ este titlul uneia dintre cartile folcloristului, scriitorului si compozitorului de marca Marin Voican-Ghioroiu, dar i se potriveste intregii activitati, sunand ca un ecou al unei invitatii sa pasim in acest rai.

Eu am pasit si am vazut ca Marin Voican-Ghioroiu are mai multe glasuri pentru cantare. Glasul condeiului care asterne frumoase poezii si randuri de proza sau dramaturgie este sustinut si de glasul plin de armonii al cantecelor culese sau prelucrate de el, dar si altele pe care le-a creat ca si cand ar fi izvorate din vatra satului. La toate astea mai este de adaugat valoarea unor activitati de organizare de spectacole si concursuri pe tara de prima importanta. Si pentru ca bunul Dumnezeu i-a dat atatea daruri, ca sa le poata bine valorifica, i-a harazit si o frumusete de sotie, pe Rodica Anghelescu, inzestrata cu glas de ciocarlie, argument temeinic pentru a fi angajata ca prim-solista a Ansambului “Ciocarlia” al MAI. Astfel, prin glasul ei, cantecele si poeziile lui isi iau zborul spre sufletele oamenilor si au ajuns sa fie rasplatite cu premii valoroase.

Asa dar, „jos palaria” mi-am zis si am incercat sa astern macar ceva din frumusetea “gradinii raiului folcloric” pe care ei au creat-o pentru desfatarea noastra. Nu stiu cum am sa ma descurc cu cate-mi stau pe dinainte si isi cer dreptul la lumina, stiind din capul locului, spre regretul meu, ca multe vor ramane pe dinafara.

Vorbind de dragostea ce l-a legat de satul natal de pe dealurile valcene cu nume parca din basm – Ghioroiu – de la care a imprumutat zestrea sufleteasca, dar si numele, Marin Voican-Ghioroiu ne spune: „am cules cu migala flori alese de pe Dealul Viilor, apoi le-am semanat in Gradina Raiului Folcloric spre a bucura pe dragii mei romani cu melodii izvorate din patima si dor, din fosnetul frunzelor, murmurul izvoarelor, haulitul fetelor, chiuitul flacailor la nunti si horele satului, sa ofer iubitorilor de muzica populara cateva clipe de fericire pentru a nu uita niciodata limba, portul, traditiile si plaiul nostru stramosesc”.

„Dragoste-am cules din flori,
Din soare aprins in zori…
Din „Crucea voinicului”
Si ai mandrei ochisori…
Din Dealu Ghioroiului”.

O buna parte din realizari sunt cuprinse in volumele semnate de Marin Voican-Ghioroiu:
“Cununi de flori” (Crowns of flowers) bilingva

“Amintiri din carciumioara”
“Fiii satului” impreuna cu prof. Ion Pasol
“Inima de mama” (trei volume)
“In gradina raiului folcloric”
“Flower crowns for the heroes”

(Cununi de flori pentru eroi) bilingva, editia aII-a, revizuita si a adaugat de data aceasta noi poeme pe care le-a pus in partitura, iar Rodica Anghelescu le-a innobilat cu frumusetea glasului si gingasia sufletului de gorjeanca indragostita de frumusetea melosului nemuritor al celei mai prolifice zone in pastrarea ai perpetuarea traditiilor noastre, zestre de aur cu care ne mandrim.

“Din cuvinte-am sadit flori”
“Dragoste-am cules din flori si Timpului i-as plati bani” – o vasta culegere de 612 pagini de folclor autentic, slefuit si personalizat.

In zilele noastre, in timp ce in tara parca este o intrecere pentru a demola autenticul si frumosul lasand loc kitsch-lui si manelizarii sa se instapaneasca peste tot, Marin Voican-Ghioroiu are instinctul si puterea de a produce realmente altceva, de a se pune de-a curmezisul acestor stari.

In creatiile sale impresioneaza in primul rand prinosul de frumos si registrul liric care isi au izvorul in ruralul autentic carora le da forma versificatiei populare imbracate in metafore maestrite, iar unora le da vesmantul muzical.

“In fereastra ochilor…
La umbra sprancenelor –
Ce noroc avui…
Floare de gutui!
In casa sufletului
Imi sta soarta omului.”

Venind in contact cu activitatea sa creatoare, te simti miscat de  profundele sale convingeri in valorile perene. Se face frate cu codrul pe care-l inzestreaza cu trasaturi umane, canta cerul, apele, soarele si luna, pasarile: ”Turturica toarce fir / Pe-o creanga de trandafir”, canta fantana ca elixir al vietii, framantarile omului simplu, tumultul vietii de la tara impletit cu clipele de ragaz pentru meditatie profunda, sperante si regrete, dansul popular care elimina forta negativa si il incarca pe om cu pofta de viata, intamplari cu dimensiuni baladesti, momente de rascruce, cumpenele vietii. Autorul sta de vorba cu oamenii satului, descrie obiceiurile si traditiile ca in adevarate tablouri rurale, anotimpurile si momentele zilei, mediteaza asupra scurgerii ireversibile si implacabile a timpului. Vibranta este delicatetea revigoratoare si bucuria retrairii copilariei, chipul mamei ca izvor datator de viata, dorul, iubirile, frumusetea sufleteasca intruchipata in fiinta iubita. O tema frecventa este cea a florilor, un adevarat decor ce te trimite cu gandul la Rai. Colindele au si ele un loc insemnat  stralucind prin frumusete si autenticitate: “Brad frumos verde si-nalt”, ”Langa ieslea Domnului”, “Hristos fie laudat”.

Creatiile sale de o inestimabila frumusete te duc imediat cu gandul ca sunt un bun prilej de educatie a tineretului, prin care poate sa cunoasca mai bine radacinile si valorile poporului nostru si sa primeasca mesaje profunde: omul poate fi fericit si fara bani, sau indemnul de a fi buni si cu credinta in Dumnezeu.

Deoarece culegerile sale de folclor si prelucrarea lor ating adancimi de suflet, ne creeaza o mare desfatare si o deplina admiratie,  aprecierile comentatorilor sunt elogioase si numeroase.

Profesorul Univ. Dr. Dumitru Miron, Prorectorul Academiei de Studii Economice din Bucuresti, in revelatoare prefata a volumului “Dragoste-am cules din flori” si “Timpului i-as plati bani”, printre altele spune:

“Intr-o vreme in care epigonii se cred mari maestri ai lirei, in care obiceiurile traditionale par a nu mai atrage pe nimeni, iar devenirea nu mai are timp sa se raporteze la peren, cineva si-a gasit timp sa culeaga parti de identitate culturala autentic romaneasca, sa le slefuiasca personalizat si sa ni le ofere intr-o carte pentru a ne reaminti ca nu venim de nicaieri si nu ne indreptam catre niciunde. Dorind sa provoace sintagma, tot mai dezumanizanta, “timpul inseamna bani”, care ne face frivoli daca ii dedicam nedigerat toate energiile noastre, autorul acestor versuri repozitioneaza echilibrul dintre timp si bani, confera elementelor acestui binom o alta incarcatura, mai aproape de sufletele noastre, si ne invita sa reflectam la ceea ce este bine si ceea ce este rau, la valorile trainice ale identitatii culturale autentic nationale si sa redescoperim ceea ce vibreaza cald atunci cand vrem sa ramanem noi insine.”

La fel si Profesorul universitar Dr. Aurel Mustatea, remarca cu deosebita satisfactie: „Despre omul si creatorul Marin Voican-Ghioroiu ar trebui sa scriu multe pagini ca sa pot scoate in evidenta realizarile sale muzical-poetice. Orice cititor care parcurge paginile lucrarilor scriitorului-compozitor Marin Voican-Ghioroiu isi va da seama de munca neobosita (incununata de-o reala valoare artistica) pe care a depus-o timp de peste cinci decenii si jumatate, spre a da la iveala adevarte dantelarii de exceptie in domeniul melosului popular, in care un rol predominant il detine dorul netarmurit pentru cantecul frumos, autentic al omului de la tara, cat si pentru plaiurile Olteniei iubite, de unde-si trage seva creatoare. Am parcurs fara intrerupere cartile pe care le-a publicat, si sunt coplesit (in primul rand) de vasta tematica cuprinzatoare a traditiilor si spiritualitatii poporului roman, caci de la cantecul de leagan pana la doina si balada, autorul a imbratisat in creatia sa toate genurile poetico-muzicale ale folclorului nostru. Subliniez, in mod special, cantecul de dragoste exprimat de domnia sa cu acea lumina si curatenie sufleteasca nascuta in vatra satului care, numai la noi la romanii mai dainuie spre cinstea celor care au adaugat din veac in veac si pastreaza cu sfintenie in lada de zestre bijuterii cu valoare inestimabila.”

Ca scriitor Marin Voican-Ghioroiu semneaza pagini vibrante despre muzicieni. Ascultandu-l pe Gheorghe Zamfir el ne  transmite emotii nemaiintalnite publicului la fiecare spectacol. “Nu pot sa nu ma opresc la Doina Oltului, melodie de referinta in repertoriul mondial pentru nai. Aici l-am vazut pe cel pe care l-a harazit Demiurgul sa fie cu adevarat magnific. Vedeam cum lacrimile i se scurgeau pe fata, cum degetele mainilor devenisera nai, ele insele, cum acel trup de om este cutremurat de trairi indescriptibile. Pe fata i se citea ca vorbeste cu o lume fantastica, ii raspund codrii seculari, il asculta pietrele Oltului, il mangaie undele racoroase si tamaduitoare ale dorului si iubirii de pamantul patriei “

Pe Maria Lataretu si-o aminteste astfel: “Eram copil, aveam cinci ani cand am cunoscut-o pe tanti Marita in restaurant, la Gara de Nord, unde tatal meu era ospatar. M-a tinut pe genunchi si-mi spunea ca daca da Dumnezeu voi ajunge si eu cantaret, dar Dumnezeu a vrut sa ajung poet si compozitor. In amintirea minunatei Maria Lataretu am compus melodia “Marie, floare de dor”, muzica si versurile interpretate de Rodica Anghelescu (laureata a festivalului Maria Lataretu-locul II)”

Marin Voican-Ghioroiu semneaza si teatru scurt “Speranta”, “Focul”, “Deznadejde si credinta”, “Poetul si Regina”,”Experiment diabolic”, dar si scenete umoristice de-o mare savoare: ”Nu e bine, calc pe mine”. A compus muzica si versuri pentru albumele “In poiana la Oltet”, “De-ar fi dorul fan cosit”, “Din cuvinte-am sadit flori”, “Soarta cine crede-n tine”, “In gradina raiului folcloric”.

A scris nenumarate poezii pe cele mai diverse teme. Volumul “Flower crowns for the heroes” (Cununi de flori pentru eroi) bilingv, engleza si romana, a fost publicat recent si in revista “Romanian VIP” din Dallas de catre renumitul publicist George Roca, la care a adaugat si o nota la subsol:  “Am considerat sa-l fac public  deoarece este un exemplu plin de durere, sensibilitate, compasiune si asociere cu victimele actului terorist care a avut loc in 11 septembrie 2001 la New York. Am ramas impresionat atat de frumusetea exprimarii in versuri cat si de taletul de a pune pe note poemele sale”.

In ziua in care l-am cunoscut personal, inaintea mea s-a infatisat un domn cu un brat de flori pe care mi le-a oferit cu gesturi de curtoazie aleasa – nici nu mi-l inchipuiam altfel- Zambind, cu fata luminoasa, cu o privire calda si o voce melodioasa, mi s-a adresat ca si cand am fi fost prieteni de o viata intreaga.

Cand intalnim astfel de oameni ca Marin Voican-Ghioroiu, oameni daruiti cu har de la Pronia Cereasca, oameni tesuti din lumina, cu convingeri profunde in valorile neamului nostru carora sa le inchine intreaga viata, cu initiativa creatoare, cu masura in tot ce fac, cu demnitate, cu un larg umanism si curat crestinism, oameni incarcati de emotie si delicatete in fata puritatii simple, trebuie sa ne plecam fruntile.

Elena BUICA
29 septembrie 2010
Pickering, Canada

EVA DANON – O PIANISTA CARE PICTEAZA

On By nelursIn Art, InspirationalLeave a comment

by Dr. Dorel SCHOR

S-ar putea crede ca afirmatia din titlu este o metafora. Dar nu este… Ma aflu în fata unei doamne mignione fragile si elegante, într-un apartament cu peretii acoperiti de tablouri. Pictate de ea. Numai ca doamna Eva Danon are alta formatie: e pianista de profesie. A studiat ani de zile pianul la Conservatorul din Bucuresti ca apoi sa predea lectii în scoli de balet si, mai mult, sa însoteasca formatii de mare tinuta, balerini vestiti si coreografi de faima internationala, precum Mia Arbatova, Gertrud Krauss, Rina Scheinfeld… Si altii.

Cum a ajuns la pictura? La aceasta întrebare nu e greu de raspuns. Sunt foarte multe exemplele cu oameni talentati, dotati pentru mai multe arte. În cazul Evei, începuturile se pierd în copilarie si adolescenta. Întotdeauna i-a placut sa deseneze. Sa picteze. Tablourile ei, din diferite perioade, deci din vîrste diferite, au un numitor comun. O pregnanta sensibilitate. O deschidere catre un romantism nealterat de trecerea anilor si de framântarile firesti ale vietii. Poate ramâne romantica o femeie care a cunoscut, ca mai toata lumea, ce înseamna lupta pentru existenta? Dovada ca da…

Stilurile sunt totusi diferite. Fara sa-si propuna în mod special, Eva Danon aluneca în surrealism într-un tablou în care pianista ar putea fi chiar ea, pianul ajunge la plafonul unei sali de concert aristocratice si în aer pluteste bustul lui Toscanini. Alteori, stilul e aproape naiv, mai ales cînd tabloul îsi propune un aer familial, nostalgic. Multe pânze sunt impresioniste, dar altele au o curioasa alcatuire, cu o parte figurativa si o alta care se poate încadra în expresionismul abstract. Influentele marilor maestri sunt, de asemenea firesti si explicabile, simtim uneori o linie din modernistii francezi, alteori o respiratie larga ca a peisagistilor rusi sau spanioli.

Tematica abordata este si ea diversa. Natura statica, compozitii cu personaje, peisaje câmpenesti, flori, portrete. Eva Danon are remarcabila capacitatea de a povesti în tablourile ei. Demonstreaza o întelegere profunda a oamenilor vîrstnici, a neputintei si dezolarii, vizavi de naivitatea si jocurile fara de griji ale copilariei. Sau predilectia si atasamentul pentru familie, cu personaje exemplare, surprinse în trecerea anilor… O anume dinamica a culorilor din mai toate lucrarile pledeaza fara îndoiala pentru optimism si sinceritate. Iar întâlnirea muzicii culte cu pictura de sevalet nu face decît sa le permita ambelor un spectru mai larg de exprimare. Nu degeaba exista în muzica termenul de coloratura, iar în artele plastice uzitata metafora „o simfonie de culori”.

AMURGUL CONTINUU-CUVINTE DESPRE LEONARD COHEN

On By nelursIn literature, poetryLeave a comment

Tatal sau, domnu’ Cohen, comerciant de textile, l-a vrut si pe fiul sau, Leonard, tot în bransa. Se potrivea unui evreu, si nu se traia rau de pe urma vânzarii si cumpararii de stofe, pânzeturi, matasuri. Numai ca Leonard Cohen era de o alta stofa. Poet, compozitor, romancier, desenator, cadru universitar, calugar, iubitor de femei si de-mpliniri artistice, boem, nesupus, ambitios, traitor dupa capul lui. Nu ducea paharul la gura, iar tigareta apare la persoana întâi. De fapt, omul este un monument artistic. Pe gustul meu, al tau, al oricui are macar o farâma de sensibilitate si inteligenta.

Cine l-a vazut în unul din concertele sale din marele sau turneu mondial, sa zicem la Tel Aviv –Ramat Gan (pe Stadion), sau la Bucuresti, ori în Spania, sau oriunde, nu uita fiorul de emotie adevarata pe care l-a încercat în contact cu arta acestui magician al artei muzicale si al cuvântului-poveste. La fel stau lucrurile chiar numai daca urmaresti la televizor (la noi, nu de mult, pe Programul unu) sau pe video, ori macar pe esantioanele de arta gasibile pe internet. Esantioane, frânturi mai mici sau chiar mai mari de cântec si poezie, de viata, de esenta, de iubire, de resmnare si speranta, de sugestie, de adevar…

Înalt, condescendent, modest, parca usor vinovat de un lucru bun, evlavios fata de publicul sau, cu palaria-n mâna, la piept, cu capul plecat si usor alintat – asta-i, pare ca zice el, zâmbind, sunt un artist – bun, mai putin bun, ma placeti, sau poate nu, eu sunt al vostru, bucuros ca ma acceptati, ca ma apreciati, ca ma adoptati.Multumeste aplauzelor care-l fac fericit si-si sprijina usor capul pe umbra decorului, într-o scena nu prea luminata. Lumina vine pe ascuns, treptat, din muzica, din vocea care cânta într-un fel de recitare.Undeva el spune, într-un interviu mi se pare, ca în spatele fiecarui poem al sau se afla o chitara, iar în fata omului cu chitara exista o femeie. Poemele lui Leonard Cohen sunt, fiecare, o poveste. O poveste sentimentala si îngândurata, scrisa cu cerneala sufletelor noastre. E poet, e compozitor, e cântaret. Cântecele sunt de un sincretism armonios si distilat, esential si diurn; cuvântul si melodia si ideea si sentimentele, lacrima si râsul, sunt într-o îmbratisare simultana, grava, constituindu-se în clipa electrocutanta, plina de placere si vis, de viata si melancolie.

Muzica lui Leonard Cohen este ca un asfintit continuu, un rasarit în contra sens, fascinant în farmecul regresului învingator, o înaintare spre iminenta destinului oricarui om. Este un asfintit lent, senin, împacat cu sine însusi, regretabil si demn, împlinit si aureolat, cuminte si obosit. Putin. Numai putin obosit. Numai putin dezamagit. Numai putin îndurerat. Dar straluminat de farmecul daruirii de sine, de clipa când raza de lumina devine rosietica si melancolica si violeta, si pacat ca e asa de frumoasa si-atât de repede, prea repede, trecatoare. Dar chitara si orga vibreaza în subtext, iar poetul parca spune: eu n-am trait si nu traiesc degeaba, va dau bucuria simtamântului ca suntem oameni adevarati. Atâta pot, atâta fac. (Subtila si orgolioasa modestie!).

Leonard Cohen e o muzica poematica el însusi, prin viata lui, prin opera lui, prin mesajul lui. Unele tonuri sunt social – individuale. „Toata lumea stie ca acu-i momentul/ Toata lumea asteapta semnul nevazut,/ Toata lumea stie ca cei buni au pierdut./ Toata lumea stie ca jocu-i trucat,/ Saracu-i sarac si bogatu-i bogat,/ Ai o sansa la mie,/ Toata lumea stie.” („Toata lumea stie”, în traducerea lui Mircea Cartarescu).

Acest preot-trubadur al unei religii proprii, închnindu-se mai mult jurnalului sau, decât oricarui text sacru – cum singur recunoaste – stie bine sa spuna ce simtim, ce gândim si nu stim spune. Vocea lui fermecator degradata, ca de fumator împatimit, e înfasurata pe vântul înserarii, plutind printre noi, între soapta si poveste de bunic primavaratec, are farmec unic si e mai frumoasa decât însasi vocea lui de când era tanar si frumos, si iubit, si înselat… S-a cautat pe sine permanent si, spre deosebire de atât de multi artisti, s-a gasit pe sine, prin inefabila nedesavârsire a permanentei deveniri.

Trubadurul acesta vagabond, evreu canadian, ne bântuie sufletul cu chitara, cu vocea, cu prietenii lui artisti, cu palaria pe ochi, pe nas, pe barbie. Îngenunchiend. Nu melodramatic, ci umilit si cufundat în mierea de penumbra a daruirii de sine. ?i la aplauze, înfloreste discret, cu capul descoperit, frumos si semit, nu negustor de stofe, ci ucigas din dragoste.

Trebuie sa va mai redau înca o poezie de Leonard Cohen. Trebuie! E-un farmec de aventurier, de nebun de iubire, iar el e-un patimas orbit de tot ce e mai frumos si bun pe lume: Femeia! Femeia iubita. Ascultati: „Am doua bucati de sapun,/ mirosind a migdale,/ una pentru mine si una pentru tine./ Pregateste baia,/  Ne vom spala unul pe altul.//  N-am bani,/ l-am omorât pe farmacist.// ?i uite un vas cu ulei/ chiar ca în Biblie,/ întinde-te-n bratele mele,/ îti voi face pielea stralucitoare.//  Nu am bani./ La-m omorât  pe parfumier.//  Priveste prin fereastra/ la pravalii si la oameni. Spune-mi ce mai doresti/ ?i-am sa-ti aduc imediat. //  Nu am bani./ Nu am bani”. Leonard Cohen cânta, prin versurile lui de o viata, iubirea, esecul ei, prietenia, tradarea, revelatiile religioase, spiritualitatea, sexul, puterea, neputinta, acceptarea sortii, a vietii asa cum e ea, buna sau  rea. Leonard Cohen murmura melodic Omenescul.

Vagabondul întelept cânta parca într-o taverna. Sau chiar pe strada. Citez din „Bogie Street”: „Un gât de vin, o tigareta/ si-acum o sterg din nou;/ mi-am acordat în chicineta,/ batrânul meu banjou./ Sunt asteptat. E-un trafic des./ Dar loc tot mi-am gasit./ Eu sunt ce sunt, iar ceea ce-s/ e iar pe Booghie Street”.( Traducere de ?erban Foarta si Cristina Cheveresan).

Dar sa nu uitam, la evrei, cine se numeste Cohen este – dupa cum bine se stie – din vechea casta a preotilor, a cohanimilor. Nici el nu uita acest lucru si-n muzica si scrisul sau exista un aer mesianic, tulburator, cu aura de supravietuire. In fata a circa 50.000 de admiratori de pe Stadionul din Ramat Gan, pe scena înconjurata de pancarte pe care era scris „Pace”-  în ebraica, în araba si în engleza, Leonard Cohen a spus, adresându-se poporului evreu si lumii întregi, electrizând delirul fascinatiei: „Sa te binecuvânteze Domnul si sa te pazeasca!/ Sa lumineze Domnul fata sa peste tine si sa te miluiasca!/ Sa-si întoarca Domnul fata spre tine si sa-ti deie Pace!”…

Este „Urarea cohenilor”. Este o urare care pleaca acum, prin el, spre toti oamenii lumii. Cu liniste, în soapta, cu speranta. El o duce cu sine si o împarte întregii lumi, buna si nebuna. Sensurile acestei incantatii sunt adresate, în acelasi timp, tuturor traitorilor clipei globului pamântesc… Leonard Cohen cânta, recita, daruieste… Îngenunchiat, frumos, coplesitor.

… Era noapte, târziu;
dar soarele înca mai apunea.

by Roni CACIULARU
ianuarie 2010

RECITAL DE MUZICA SI POEZIE DEDICAT DOAMNELOR

On By nelursIn News, RomaniaLeave a comment

Cvartetul Gaudeamus al Filarmonicii din Brasov, alaturi de poetul si actorul Adrian Munteanu, ofera un recital de muzica si poezie de dragoste, tuturor frumoaselor din jurul nostru.

În aceasta componenta, miercuri, 10 martie, ora 18, în sala Muzeului de Arta din Brasov, va avea loc un recital alcatuit din piese de rezistenta ale repertoriului clasic universal si din sonete de dragoste compuse si interpretate de autorul lor.

Cvartetul Gaudeamus, al Filarmonicii din Brasov (Lucia Neagoe, Raluca Irimia, Leona Varvarichi si Sebastian Vârtosu), înfiintat în anul 1987 la Iasi, cu o bogata activitate concertistica în România si în strainatate, în Franta, Italia, Anglia, Germania, Spania, Ungaria, Croatia, Polonia sau Japonia, a fost distins cu Premiul al II-lea la Concursul de Muzica de Camera „V. Bellini” (Caltanissetta, Italia, 1995), Premiul Special la Concursul de cvartete de coarde „Mozart” (Salzburg – Austria, 1995) si Marele Premiu la Concursul „Rovere d’Oro” (San Bartolomeo. talia, 2000)

Scriitorul si actorul Adrian Munteanu, membru al Uniunii Scriitorilor din România , autorul a cinci volume de sonete, este si detinator a peste 20 de premii nationale de interpretare si regie de teatru.

George ROCA
Redactor sef
Romanian VIP
8 Martie 2010

DESPRE KAMO – NUMAI DE BLUES & JAZZ

On By nelursIn News, RomaniaLeave a comment

by Doru IONESCU

Stiam ca e bolnav, dar eram convins ca va duce boala pe picioare; cuvantul de ordine in ce-l priveste a fost NEOBOSIT! De altfel, il filmasem la Garana in vara, a cantat (ba a si organizat) pana in noiembrie… Stirea m-a luat total pe nepregatite. Mai mult decat ce s-a putut vedea aseara la JURNAL CULTURAL… va putea fi urmarit intr-un portret al lui Kamo duminica 24 ian 2010, ora 17, pe spatiul emisiunii REMIX… dar tot o selectie sumara din materialul bogat pe care l-am filmat cu muzicianul, de la primul interviu PHOENIX (martie 2002) pana la Garana 2009. Pana atunci cateva scurte extrase…

„Primul meu grup a fost la liceul german Lenau, unde exista o brigada de agitatie care trebuia acompaniata. Eram la tobe, a venit si Covaci, apoi s-au adaugat Florin „Moni” Bordeianu, Adrian Pavlovici, Claudiu Rotaru si Ioan „Pilu” Stefanovici. Ne numeam SFINTII, de la serialul cu Roger Moore, dar dupa ce am avut ceva de furca cu autoritatile (comunismul era ateu, nu?) ne-am schimbat numele în PHOENIX, la ideea lui Claudiu. Erau primii ani ’60, lumea era înnebunita de sunetul chitarelor electrice. Am ajuns în atentia orasului, cântam pe la serile de dans ale studentilor, unde veneau toti tinerii timisoreni… Am cântat la cantina MV, pâna nu s-a mai putut din cauza aglomeratiei, apoi la Constructorul devenit Lola, cu toata lumea venind dupa noi…

(…)

Prima recunoastere oficiala a venit de la Iasi. Lui Cornel Chiriac – care era seful comisiei – i-a placut, el era deschis, era mereu cu ochii pe ce era mai nou, pe avangarda; am luat marele premiu, iar la o saptamâna ne-a adus în Bucuresti, sa cântam la RadioTeleviziune. Sunam occidental, asta era însusirea noastra, asa ceva nu se mai vazuse pe posturile nationale, la ore de mare audienta. Imediat au pus ochii pe noi si niste impresari italieni, speram sa ne duca la casa de discuri unde era si Celentano. (mama lui Nicu, dna Tamara, vorbea de un fabricant de instrumente muzicale din Italia – n.m.) Ca timisoreni, fuseseram favorizati de aceasta conectare cu Vestul. Apoi, Moni primea muzica din Statele Unite. Eu eram prieten cu celebrul Drâmba, campion mondial la floreta, care mi-aducea dupa fiecare deplasare câte un disc. Tin minte primele doua single-uri BEATLES, luate de pe la Tokio, care au facut înconjurul orasului pâna abia se mai auzeau cu toate pârâiturile capatate de la uzura…

(…)

De fapt, toata generatia de tineri, de intelectuali din noul val se uita spre Occident, spre lumea artistica de-acolo. În particular, eram influentati de Tinerii Furiosi, un curent al anilor ’60, înainte de Hippie (care nu ne-a schimbat mai mult decât sub aspectul îmbracamintii). Era o vreme când la noi aparusera tot felul de carti si toate acele filme – «Blow up», «Z», «Ziua când vin pestii», «Viata sportiva» – care aveau în prim plan tineri deloc cuminti, furiosi, protestatari, destul de duri; de-acolo ne revendicam. Nebunul… e inspirat din piesa BEATLES – «Fool On The Hill», directia melodiei e una precisa – despre Ceausescu era vorba – dar nu si-au dat seama… Textierii erau din gasca noastra, aveau acelasi mod de viata cu al nostru, nu scriau la comanda ci în spiritul gastii.

(…)

Eram inconstienti, faceam totul din placere, nu ne pasa de bani. Altii de-afara, ajunsi în tara lor la nivelul PHOENIX-ului în România, sunt oameni bogati azi. Dintre fostii mei colegi nici unul nu s-a realizat pe partea asta, de la mine si pâna la membrii celei de-a doua formule. Cu compozitorii de curte era altceva, ei erau difuzati toata ziua cu muzica lor usoara. La noi nu era cazul, era un adevarat curaj sa dai pe post PHOENIX. Pentru primul nostru disc cu «Hei tramvai», vândut în peste jumatate de milion de bucati, am luat fiecare 600 de lei, cât un salariu mediu de-atunci. Nu fac un caz din asta, asa a fost istoria, nu? Dar i-am fentat cu textele, cu «Canarul»…

Pentru mine, dupa plecarea lui Moni, PHOENIX si-a încheiat activitatea. Nici nu m-ar fi interesat directia etno, care a fost un pact nescris cu Ceausescu, la întoarcerea din China. Pe de alta parte, un motiv serios de despartire a fost si faptul ca Nicu îmi tot striga sa cânt mai tare, în timp ce eu îi ceream sa cânte el mai încet, sa ne auzim unul pe altul; eu voiam sa aud totul…

(…)

Eu as face distinctie clara, pentru ca noi am cântat o muzica în limbaj international si sunt mândru de asta. Noi am creat aceasta formatie; nu sunt laudaros în general, dar asta-i adevarul, si numele tot noi l-am dat, a fost de notorietate internationala. Apoi a fost generatia cu etno, ce-i drept de mai mare succes, cu acele texte foarte bune.”

GRAMOFON în pliantul festivalului CLUB A din 1981: “Formatia reprezinta azi vârful unei vieti muzicale timisorene care, chiar daca nu are intensitatea de alta data, a reprezentat mult pentru jazzul si rockul românesc. Grupul s-a remarcat la festivalurile de la Sibiu, evolutia din ’77 – cu “Muzica sferelor” – reprezentând o prezenta de fusion-jazz, cu inspiratii WEATHER REPORT de cea mai înalta calitate. Dupa despartirea de flautistul si saxofonistul Liviu Butoi – autorul unor piese de succes prezentate la Sibiu în 1978 – “Serial”, “Între nori”, “Gramofon” -, grupul în componenta Doru Apreotesei, Bela Kamocsa, Mihai Farcas, Tiberiu Ladner se prezinta la actualul spectacol-concurs cu “Uvertura” (Apreotesei), “Urme de pasi pe lut” (Farcas), “Urme de pasi pe omat” (Kamocsa), “Urme de pasi pe infinit” (Apreotesei).”

Doru IONESCU
Fragmente din cartea “Timpul chitarelor electrice”
ed. Humanitas, 2006

* Bela KAMOCSA alias KAMO (asa cum îl alintau prietenii) nascut la Oradea la 2 decembrie 1944. Chitarist de faima. A fost unul ditre fondatorii celebrei trupe „Poenix”. A cântat cu cei mai renumiti cântareti de jazz români, precum Johnny Raducanu, Mircea Tiberian sau Anca Parghel. În 2007 a primit titlul de Cetatean de Onoare al Timisoarei. Ne-a parasit joi 14 ianuarie 2010.

George ROCA
Redactia ROM VIP

Ziua Nationala a Romaniei, sarbatorita cu emotie in Phoenix Arizona

On By nelursIn History, News, RomaniaLeave a comment

by Gabriela Petcu

ZiuaRomaniei007Duminica, 29 noiembrie 2009, in Phoenix, Arizona, a avut loc in premiera un spectacol intitulat “Ziua Romaniei la Phoenix”. La acesta sarbatoare au participat peste 200 de conationali. Evenimentul a fost organizat de revista Phoenix Mission (www.phoenixmission.org) reprezentata de Octavian Curpas si de Alianta Romaneasca condusa de Corneliu Nicolaescu si a avut loc intr-o sala de receptie a hotelului “La Quinta” situat la intersectia strazii Greenway Rd cu Expresul I-17.

In jurul orei 13:45 (1:45 pm) pe un fundal sonor cu celebra Balada a lui Ciprian Porumbescu, invitatii au sosit rand pe rand, ocupandu-si locurile in sala.

In deschidere, dl Corneliu Nicolaescu, fost ofiter in armata romana, a tinut o alocutiune in care a prezentat contextul istoric al Marii Uniri de la 1918, urmat de un moment solemn in care toti cei prezenti au intonat imnul Romaniei “Desteapta-te romane”. Apoi, Grupul muzical “Roua” a cantat “Clopotul reantregirii”. Programul a continuat cu un fragment din romanul “Baltagul” de Mihail Sadoveanu, interpretat cu maiestrie de Mihaela Reed.

La acest spectacol dedicat zilei nationale a Romaniei, au participat mai multi lideri ai bisericilor romanesti din metrolopa Phoenix printre care: parintele Vasile Parau preot paroh la biserica “Sfanta Paraschiva”, dl Doru Levi Ilioi pastor al bisericii “Emanuel”, Ionel Borcea – pastorul bisericii “Philadelphia”, Dorel Micula si George Botea – pastori asistenti la biserica “Elim”. Salutara a fost prezenta pastorului John Todor din Quartzsite (Arizona) care a calatorit peste 2 ore cu masina sa ajunga la acest eveniment impreuna cu sotia si fetita lor intre cele doua slujbe (de dimineata si seara) de la biserica.
John Todor este singurul roman din oraselul Quartzsite din Arizona, este casatorit cu Mythyl Grace, originara din Filipine, amandoi fiind parintii unei fetite de doi ani, care s-a obisnuit deja sa auda vorbindu-se in casa in limba romana, filipineza si engleza. Acesta, este pastorul bisericii americane “First Baptist Church” din localitate.
Liderii bisericilor romanesti din Arizona, au luat cuvantul rand pe rand, intercalandu-se cu alte momente din program. Domnul Dorel Micula, s-a remarcat prin cuvantarea despe identitatea noastra ca cetateni americani de nationalitate romana. Face o buna remarca afirmand ca uneori ne consideram  americani (pt ca majoritatea suntem aici de multi ani, altii de decenii), alteori ne consideram pur si simplu, romani. Cel mai bine se observa cine suntem, la competitiile sportive internationale. Cand la o competitie sportiva este un american, toti dorim ca el sa castige. Insa, daca se intampla ca in final sa ramana un american si un roman, atunci, noi sustinem romanul (in o asemenea situatie se vede mai bine ce suntem).

Atmosfera a fost intretinuta si de cantaretul de muzica populara Vasile Tantas (din Surprise, AZ) care a interpretat mai multe piese muzicale printre care “Arizona, Arizona”, “Oameni buni din neamul meu”, “Nici n-am trecut granita”, “Am si prieteni si dusmani”, “Eu si varul Ion” etc.

Melodiile au fost intercalate cu cateva recitaluri printre care “Reaprindeti candela” de Grigore Vieru interpretata de Mihaela Reed, Simona Lucescu a recitat poemul “Din strainatate” de Mihai Eminescu si poezia “1 Decembrie” de Gabriela Petcu a fost recitata de Ligia Simon. Au existat si momentele vesele cu piese remarcabile precum “Proces verbal” si “Sarutmana Coana Mare” de Tudor Musatescu redate cu talent de Corneliu Nicoalescu.

Pe parcursul spectacolului, grupul “Roua” sustinut de o mare parte din audienta, a revigorat atmosfera in mod deosbit prin melodiile “Treceti Batalioane Romane, Carpatii”, “Basarabie Frumoasa” si “Traiasca duhul lui Iancu”.

Programul evenimentului a fost prezentat cu profesionalism, talent si daruire de catre jurnalistul Octavian Curpas, deschizand astfel drumul spre inimile celor prezenti la sarbatoarea dedicata Romaniei, un motiv in plus de regasire si traire a bucuriei de a fi romani.

In urma acestui eveniment, multi dintre participanti inca sub impresia placuta lasata de sarbatoare, au avut cuvinte de apreciere si multumire. Iata o astfel de scrisoare venita din partea lui Gheorghe Manea din Scottsdale, Arizona:

“Invitatia de a participa la o intalnire cu romanii din Arizona ne-a bucurat prin faptul ca am avut prilejul sa traim un moment de adanc patriotism fata de tara in care ne-am nascut si am trait o perioada a vietii noastre.
Sarbatorirea Zilei Nationale ne-a facut sa ne reamintim diferitele etape istorice prin care a trecut poporul nostru pentru pastrarea identitatii nationale.
Un domn (Corneliu Nicolaescu) care cu emotie ne-a facut sa rememoram eforturile eroice ale natiei noastre pentru a fi unita si puternica in pofida vicisitudinilor vremii de atunci, a trezit in fiinta noastra acel sentiment patriotic ca oriunde vom fi pe acest pamint, ceva din fiinta noastra a ramas si va trai in vechea vatra stramoseasca.
Adunarea a fost condusa cu multa caldura si spontaneitate de artizanul atator intruniri, Octavian Curpas, care a stiut sa imbine momentul solemn cu poezie genuina recitata de cativa invitati cu vocatie de artisti.
Cantecele sustinute de solistul ardelean (Vasile Tantas) si a formatiei “Roua” a inveselit audienta si imnul patriei noastre a rasunat grandios in hotelul “La Quinta” din Phoenix iar fiorul “Desteapta-te romane” ne-a facut sa credem pentru moment ca suntem acasa. Gazdele au fost foarte ospitaliere punand la dispozitie mici gustari si cafea pentru toti. Schimbul de dialoguri cu cei pe care i-am cunoscut ne-a bucurat mult si pentru un moment noi toti, parca eram o Romanie mica in acest frumos stat Arizona.
Asteptam ca astfel de evenimente sa se mai intample si noi de aici, sa trimitem un gand bun celor care au ramas sa infunte dificilele probleme prin care trece in momentul de fata, Romania.”
O alta participanta la aceasta sarbatoare, Ramona Pavlovici, impresionata de intalnire, scrie revistei:
“Atat eu cat si familia mea, am fost total miscati si emotionati ca putem sarbatori Ziua Nationala a Romaniei chiar si in Vestul Salbatic. Am avut un sentiment placut, imbinat cu speranta ca toti romanii, fara deosebire de varsta, religie, etc…se vor uni sub un singur Dumnezeu si un singur steag national.

Desfasurarea programului a reprezentat un inceput promitator pentru felul in care romanii din Arizona si-au exprimat dragostea pentru patria mama si pentru cei de-acasa. Desigur ca multe aspecte se pot perfectiona in viitor si nu ma indoiesc de un si mai mare succes in 2010.

Sper din tot sufletul ca aceasta traditie initiata de dumneavoastra in acest an, sa continuie si sa dainuie atata timp cat curge sange de roman pe aceste meleaguri. Cred ca un mare aport la sucesul acestui eveniment in viitor il va avea atragerea a cat mai multor copii care sa promoveze valorile si cultura noastra romaneasca. In aceeasi ordine de idei as adauga o alta sugestie, si anume organizarea unui alt eveniment in Ianuarie, prin care sa comemoram creatia si contributia Eminesciana in literatura romana.”

Cu siguranta, si in anul 2010, revista Phoenix Mission (www.phoenixmission.org) reprezentata de Octavian Curpas si Alianta Romaneasca condusa de Corneliu Nicolaescu, vor organiza alte spectacole, alte minunate intalniri prilejuite de diverse ocazii. Si toate aceste evenimente, vor fi minunate, asa cum a fost cel prezentat iar de fiecare data, elemente noi vor intregi reusitele.

Dialog cu jurnalista si scriitoarea Ligya Diaconescu despre cum este sa fii proprietarul si directorul general al unei publicatii online cu peste 1.000.000.000 de vizitatori

On By nelursIn Europe, Inspirational, Interview, literature, Media, Romania2 Comments

ligyaNumele jurnalistei si scriitoarei Ligya Diaconescu este sinonim cu dorinta de autodepasire. Cunoscuta realizatoare de emisiuni de televiziune, dar si promotoare a culturii si turismului din Romania, aceasta considera ca intotdeauna exista loc de mai bine si… mai mult. De aceea, daca ar fi sa poata schimba ceva in lumea noastra, Ligya Diaconescu ar schimba doar… conceptia oamenilor.Ligya Diaconescu s-a nascut pe 14 iulie 1960. Vorbind despre inceputuri, despre parintii ei, ea afirma ca deoarece Dumnezeu a harazit-o sa iubeasca frumosul , cultura , sa asculte cum creste iarba, sa simta mirosul romanesc al fanului proaspat cosit, i-a daruit tata valcean… Si pentru ca tot Dumnezeu a harazit-o de asemenea, sa auda muzica valului ce se sparge la poale de Ceahlau in Bistricioara si sa colinde potecile Duraului , i-a daruit mama, din judetul Neamt. De la amandoi, scriitoarea a invatat optimismul si a dobandit mentalitatea de invingator si puterea de a lupta pentru a-si realiza nazuintele. Ligya Diaconescu detine o licenta in finante-contabilitate, luata la Iasi si una in jurnalism, obtinuta la Bucuresti , cu specializare la BBC Londra. Este casatorita si are o fiica, Andrada-Victoria, care a terminat anul acesta, liceul. Continue reading “Dialog cu jurnalista si scriitoarea Ligya Diaconescu despre cum este sa fii proprietarul si directorul general al unei publicatii online cu peste 1.000.000.000 de vizitatori” →

Pot idolii sa moara?

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, News, YouthLeave a comment

by Dan Bercian
www.radiounison.ro

Despre idoli si blasfemie

Fara îndoiala ca stirea care a tinut capul de afis al tuturor publicatiilor din saptamâna care a trecut a fost stirea mortii lui Michael Jackson. Am aflat ca lumea a plâns si s-a întristat din cauza acestui eveniment nefericit. S-a aflat acum cât de mult a fost iubit Michael Jackson. Probabil ca s-ar fi bucurat sa stie acest lucru înca pe când traia. Michael Jackson dorea sa fie iubit. A facut tot ceea ce a putut pentru a fi iubit si acceptat. Poate mai mult decât oricare altul.
Lumea isi ia ramas bun de la un megastar, dupa cum a fost numit, dar daca suntem atenti la toate lucrurile din viata lui constatam ca Michael Jackson nu a fost decât un meganefericit. Unul care a trait tot timpul cu teama în suflet, unul care a fost mereu nemultumit. În primul rând de el.

[pullquote]… daca suntem atenti la toate lucrurile din viata lui constatam ca Michael Jackson nu a fost decât un meganefericit. Unul care a trait tot timpul cu teama în suflet, unul care a fost mereu nemultumit in primul rând de el.

Dan Bercian[/pullquote]

În contextul elogiilor care i se aduc înca celui ce a fost numit “regele muzicii pop” a spune despre el altceva decât bine pare o adevarata blasfemie. Si nu spun cuvinte mari doar de dragul de a le spune. Blasfemie este un cuvânt prin care se ultragiaza o divinitate sau un act de defaimare a lucrurilor considerate sfinte, sau demne de un respect deosebit. Poate nu ati stiut pâna acum ce înseamna blasfemie si ati folosit acest cuvânt doar atunci când v-ati gândit la Dumnezeu. Dar oare nu a fost Michael Jackson un dumnezeu? Si daca a fost, atunci ceea ce voi spune în continuare poate fi numit blasfemie. Sper sa nu aruncati cu pietre.

De fapt blasfemia este azi atât de comuna încât ma gândesc ca veti fi îngaduitori si fata de mine. În zilele pe care le traim blasfemia este la ea acasa. Numele lui Dumnezeu este vorbit de rau de dimineata pâna seara chiar de catre cei ce se numesc crestini. Cel putin crestinii din România parca si-au facut o preocupare deosebita din a înjura si a vorbi de rau Numele lui Dumnezeu.

Deci, de ce a-l vorbi de rau pe Michael Jackson poate fi considerata o blasfemie? Pentru-ca Michael Jackson a crezut ca este Dumnezeu sau a cautat sa ia locul lui Dumnezeu. Toti acesti fani care l-au plâns si înca îl mai plâng în aceste zile au spus cu gura lor ca Michael Jackson a fost (si înca mai este) idolul lor. Dar ce este un idol?

Întorcându-ne la dictionar iata ce explicatii gasim în dreptul acestui cuvânt: Divinitate pagâna, chip, figura, statuie reprezentând o asemenea divinitate si constituind, în religiile politeiste, obiecte de cult religios. Fiinta sau lucru care reprezinta obiectul unui cult sau al unei mari iubiri. Persoana sau lucru care este obiectul unei adoratii.
Aceasta spune dictionarul dar mai exista o definite a idolului pe care o gasim în Biblie. Daca veti citi cu atentie veti vedea ca în Biblie idol era orice obiect sau lucru care lua locul lui Dumnezeu. Un zeu pagân, un obiect sau o imagine a vreunui lucru folosit în închinare si caruia i se atribuiau puteri magice. Aceasta imagine despre idol o gasim în special în Vechiul Legamânt. În Noul Legamânt termenul capata sensuri noi.

Prima epistola a apostolului Ioan se termina cu urmatoarele cuvinte (într-o traducere mai moderna): “Copilasilor, paziti-va cu strasnicie de orice lucru care ar putea lua locul lui Dumnezeu în inima voastra“. În traducerile mai vechi acest ultim verset al epistolei suna asa: “Copilasilor, paziti-va de idoli“.

Atât dictionarul cât si Biblia spun ca idolul poate fi o persoana sau un lucru care sa fie obiectul unei adoratii, care sa aduca omului confort si mângâiere, în care omul sa-si gaseasca linistea sau, si mai rau, în care sa-si puna sperante de mai bine, la care sa se gândeasca si sa apeleze atunci când are vreo nevoie. Nu în ultimul rând un idol este un model, ceva ca si care ai vrea sa fii.

Dupa toate acestea cred ca putem raspunde cu usurinta la întrebarea: A fost Michael Jackson un idol?
Un idol cere sa i se aduca închinare. Dumnezeu era foarte suparat pe poporul evreu atunci când acesta se închina si în fata zeitatilor pagâne a popoarelor din jurul lui, în fata chipurilor cioplite si în locuri speciale unde se aduceau jertfe acestor idoli, unde se ardea tamâie în cinstea lor. Referintele în acest sens sunt foarte multe. Iata doar câteva din ele:
Leviticul 26:1  Sa nu va faceti idoli, sa nu va ridicati nici chip cioplit, nici stâlp de aducere aminte; sa nu puneti în tara voastra nici o piatra împodobita cu chipuri, ca sa va închinati înaintea ei; caci Eu Sunt Domnul, Dumnezeul vostru.
Deuteronomul 32:17  Au adus jertfe dracilor, unor idoli care nu Sunt dumnezei, Unor dumnezei pe care nu-i cunosteau, dumnezei noi, veniti de curând, de care nu se temusera parintii vostri.

1 Împarati 14:15  Domnul va lovi pe Israel, si Israel va fi ca trestia clatinata în ape; va smulge pe Israel din aceasta tara buna pe care o daduse parintilor lor, si-i va împrastia dincolo de Râu, pentru ca si-au facut idoli, mâniind pe Domnul.

Iata în continuare un text din Ezechiel capitolul 8:
5  El mi-a zis: „Fiul omului, ia ridica ochii spre miazanoapte!” Am ridicat ochii spre miazanoapte; iata ca idolul acesta al geloziei era la miazanoapte de poarta altarului, la intrare.
6  Si El mi-a zis: „Fiul omului, vezi ce fac ei? Vezi tu marile urîciuni pe care le savârseste aici casa lui Israel, ca sa Ma departeze de Sfântul Meu locas? Dar vei mai vedea si alte urîciuni si mai mari!”
7  Atunci m-a dus la poarta curtii. M-am uitat, si iata ca era o gaura în perete!
8  Si mi-a zis: „Fiul omului, ia sapa în perete!” Am sapat în zid, si iata ca era o usa.
9  Si mi-a zis: „Intra, si vezi urâciunile cele rele pe care le savârsesc ei aici!”
10  Am intrat si m-am uitat; si iata ca erau tot felul de chipuri de târâtoare si de dobitoace urâcioase, si toti idolii casei lui Israel, zugraviti pe perete de jur împrejur.
11  Înaintea acestor idoli stateau saptezeci de oameni din batrânii casei lui Israel, în mijlocul carora era Iaazania, fiul lui Safan; fiecare din ei avea o cadelnita în mâna si se înalta un nor gros de tamâie.
12  Si El mi-a zis: „Fiul omului, vezi ce fac în întuneric batrânii casei lui Israel, fiecare în odaia lui plina de chipuri? Caci ei zic: „Nu ne vede Domnul; a parasit Domnul tara aceasta!”
13  Si mi-a zis: „Vei mai vedea si alte alte urîciuni mari pe care le savârsesc ei!”
14  Si m-a dus la intrarea portii Casei Domnului din spre miazanoapte. Si iata ca acolo stateau niste femei, care plângeau pe Tamuz.
15  Si El mi-a zis: „Vezi, fiul omului? Vei mai vedea si alte urîciuni mai mari decât acestea!”
16  Si m-a dus în curtea dinauntru a Casei Domnului. Si iata ca la usa Templului Domnului, între pridvor si altar, erau aproape douazeci si cinci de oameni, cu dosul întors spre Templul Domnului si cu fata spre rasarit; si se închinau înaintea soarelui spre rasarit.

Peste tot în aceste texte si peste tot unde este vorba despre idoli aflam ca oamenii se închinau înaintea lor. Fie ca erau chipuri cioplite sau imagini pictate, fie ca era soarele, oamenii se închinau înaintea lor. Michael Jackson, în aceasta acceptiune a termenului, a fost un idol. Iata câteva elemente care vin în sprijinul acestei afirmatii.
Asa cum am spus, mai întâi Michael Jackson a pretins închinarea. Aduceti-va aminte de marile concerte care au avut loc de-a lungul timpului, chiar în Bucuresti au avut loc doua astfel de concerte, de atmosfera din acele locuri. De fapt acolo nu avea loc un concert în sensul cu care noi ne-am obisnuit. Acolo era un templu în care i se aducea închinare unui zeu. Si zeul era Michael Jackson. El pretindea aceasta închinare. Am participat si eu la concerte de acest fel. Nu la concertele lui Michael Jackson dar la alte concerte unde erau prezenti alti idoli. Cei de pe scena nu acceptau o atitudine de pasivitate din partea spectatorilor. Spectatorii, sau altfel spus închinatorii, erau cumva obligati, sedusi, sa se închine în fata idolului si sa îi aduca laude.

În al doilea rând un idol promite fericirea. Frenezia care îi cuprinde pe fani, asteptarea cu nerabdare a evenimentului, dorinta aprinsa de a-l vedea si auzi pe idol, toate acestea ne duc cu gândul spre o împlinire la cel mai înalt nivel, o fericire de nedescris. Îmi aduc aminte ca un împatimit al muzicii rock, asa cum am fost si eu odata, spunea în urma cu circa un an de zile când a concertat în tara noastra formatia satanista Rolling Stones, ca se va duce la acel concert chiar daca ar trebui sa mearga într-un scaun pe rotile. Si cel ce facea aceasta afirmatie nu mai era un tânar adolescent ci unul care se apropia de finalul vietii. Semn ca idolii promit fericire.

În al treilea rând înaintea unui idol se aduc jertfe. Va spun ca jertfele sunt mari. Si nici nu suntem constienti de ele. Eu le-am adus în vremea în care eram un împatimit al muzicii rock, înainte sa-L cunosc pe Domnul Isus Hristos. Oamenii renunta la multe lucruri pentru a avea idolul. Fie la bani cumparându-i muzica, sau platind ca sa ajunga la concerte, fie la timp, pentru a sta în prezenta lui, si renuntand la compania altora, chiar a celor apropiati (sot, sotie, copii). Eu am jertfit mult platind bani grei pentru muzica dar cred ca cei mai multi jertfesc timpul lor pentru a sta în prezenta idolului. De fapt, datorita progresului tehnic la care s-a ajuns, oamenii petrec cu idolul lor tot timpul. Dar jertfele nu se opresc aici. Ultima stire este ca 12 fani ai lui Michael Jackson s-au sinucis. Nu au mai putut trai fara el. Si au adus jertfa suprema.

În al patrulea rând un idol îl modeleaza pe cel care crede în el, îl transforma dupa chipul si asemanarea lui, sau, cel putin, oamenii îsi doresc sa fie asa. Nici nu este de mirare din moment ce te închini înaintea lui, din moment ce astepti de la el fericirea, din moment ce îi aduci jertfe. Nu este de mirare ca vrei sa fii ca el.
Problema mare însa este ca toate aceste lucruri numai Dumnezeu are dreptul sa le pretinda si ca toti cei ce au aceeasi pretentie sau toti cei care ofera aceste lucruri altuia decât lui Dumnezeu, intra în conflict cu El.

De ce este Dumnezeu atât de suparat? Pentru-ca totul nu este decât o minciuna. Idolii nu pot da fericire celor ce o cauta la ei. Idolii nu sunt ceea ce pretind ca sunt. Singurul care poate da fericire este Dumnezeu. El este sursa fericirii pentru-ca El este Fericirea. Tot ceea ce este bun vine de la Dumnezeu si nu de la cei ce intra în conflict cu El pretinzând ca sunt ceea ce de fapt nu sunt. Când vorbim despre Dumnezeu, despre promisiunile Lui, despre ceea ce poate El face pentru noi oamenii, constatam ca El este ceea ce pretinde ca este. El nu se ascunde sub o masca, nu face promisiuni false, nu este un ipocrit. Este acelasi în veci. Nu are o fata când intra în scena si o alta în intimitatea Lui. El nu se poate schimba si El nu poate spune si face azi un lucru si mâine un altul care sa-l contrazica pe primul. El este perfect si desavârsit si nimeni nu mai este ca El. De aceea numai El poate sa-i asigure omului confort si fericire.

Acum as vrea sa vedeti cât de diferit de Dumnezeu a fost Michael Jackson, desi i-a placut sa se creda Dumnezeu.
Mai întâi cum poate fi Michael Jackson un idol când chiar el era nemultumit de felul în care arata? Stim cu totii ca a fost tot timpul obsedat de felul în care arata. Pur si simplu s-a desfigurat în urma multiplelor operatii estetice pe care si le-a facut. Pentru început a fost nemultumit ca era negru si si-a dorit sa fie mai alb. Apoi nu i-a placut forma nasului, a fetei si a procedat la numeroase operatii estetice care l-au transformat într-un subiect de bancuri morbide. Idolul înaintea caruia se închinau si se închina milioane de oameni suferea de frica, era dependent de asistenti si bodyguarzi pâna acolo încât tremura de frica daca trebuia sa deschida singur o usa. În ultimul timp îsi mentinea cu greu echilibrul, purta o masca pe fata aproape desfigurata în urma operatiilor estetice, era dependent de medicamente, chiar de morfina. Medicii i-au descoperit celule canceroase pe pielea din partea superioara a corpului. A fost acuzat de pedofilie si abuzuri sexuale si obligat sa faca fata unor procese rusinoase.

Ma întreb: Cum putea un astfel de om sa fie un idol? Sau cum putea unul ca el, aflat în mari nevoi si probleme sa poata da fericire? Este un lucru simplu si la îndemâna chiar si a unui copil constatarea ca nu poti da ceea ce nu ai. Ca si în domeniul material si în cel spiritual. Ca sa poti da cuiva ceva trebuie mai întâi sa ai tu. Altfel nu esti decât un mincinos. Cum îmi poti da mie 10.000 de euro când esti sarac lipit pamântului, ba mai ai si datorii? Tot asa, cum poti sa-mi dai mie fericire când tu esti bântuit de teama, de angoase, de spaime, de durere? Cum ma poti ridica dintr-o stare de întristare sau apasare când tu esti mai rau decât mine?

În domeniul spiritual oamenii au duhovnici. Oameni cu o viata sfânta, care stau aproape de Dumnezeu si care cunosc voia Lui. Sau cel putin asa ar trebui sa fie, pentru-ca si în domeniul spiritual sunt multi înselatori. La acestia apeleaza oamenii atunci când au nevoi spirituale, nu se duc la macelar. În sensul acesta Michael Jackson a fost un mincinos. A promis ceea ce el nu avea. Dar nu îl interesa. Ceea ce îl interesa a fost el. Imaginea lui, faima lui, banii lui, sanatatea lui, el în centru atentiei. Adica IDOL.

Întelegem mai mult durerea lui Dumnezeu si de ce este El atât de suparat pe idoli. Pentru-ca îi iubeste mult pe oameni. Si stie ca idolii nu pot da oamenilor fericirea. Daca o puteau nu trebuia sa moara însusi Fiul Sau, Domnul Isus Hristos.
Dupa toate acestea ma alatur si eu fanilor lui Michael Jackson care plâng acum la moartea lui. Dar plânsul meu este de un alt fel. Pentru mine Michael Jackson nu este un idol ci o victima. Nu este “regele muzicii pop” ci nefericitul care s-a lasat înselat la rândul lui de alti idoli. Asa cum
s-a întâmplat si se va mai întâmpla. Un om nefericit care a amagit milioane de alti nefericiti dându-le sperante false. Si aici este cel mai mare necaz: amagirea pe care le-a dat-o altora. Nu fericirea. Michael Jackson nu a fost un star, o stea, o vedeta, ci un ratat, un învins.
Daca Michael Jackson si-ar fi ratat doar viata pe acest pamânt, si asa a fost daca suntem atenti la istoria vietii lui, nici nu ar fi fost o nenorocire atât de mare, desi fiecare suflet are o valoare imensa. Dar Michael Jackson a înselat multe milioane de suflete amagindu-le si furându-le vesnicia. Exact asa cum fac idolii. În spatele concertelor, a efectelor speciale, a focurilor de artificii si a tot ceea ce vrajea mintile oamenilor dornici de fericire a fost un plan satanic de amagire si de înselare.
Daca Dumnezeu a fost si este furios pe idoli si daca El nu-si schimba principiile si ramâne acelasi de-a lungul timpului, ceea ce eu cred cu toata taria, înseamna ca este furios si pe Michael Jackson. Si atunci stim unde se afla Michael Jackson acum. Nu a fost fericit pe pamânt si nu este fericit în vesnicie. A încercat cu disperare am zice, sa fie fericit. În plina glorie si-a construit o resinta luxoasa numita NEVERLAND (numele spune multe) încercând sa-si ofere ceea ce nu a avut în copilarie. A trebuit sa o vânda, fiind si el ajuns de criza.
A avut, de la Dumnezeu, talent si o voce deosebita. Ar fi putut sa le foloseasca glorificând Numele lui Dumnezeu si multumindu-I pentru tot ceea ce a primit. Dar a preferat sa se creada ceva si sa-si doreasca sa fie ca Dumnezeu. Sa pretinda închinare si sa promita fericire. Un destin ratat desi lumea spune ca va ramâne în istoria omenirii si a muzicii. La ce folos? Si pentru câta vreme? Caci istoria omenirii se apropie de sfârsit. Dar vesnicia nu se va termina niciodata.
A murit copil, la 50 de ani, bolnav si nefericit, nemultumit de el si de lumea de care se ascundea si de care îi era teama dar si pe care o dorea cu disperare. Înca o dovada, daca mai era nevoie, ca banii si faima nu sunt o garantie a succesului si fericirii. Singurul care le poate da este Dumnezeu.

Puteti sa ma acuzati de blasfemie. Asa si este. Am vorbit împotriva unui idol si înteleg ca sunteti jigniti si suparati. Dar am vorbit cu durere. Si cu dorinta de a va ajuta sa nu cadeti în capcana idolatriei, daca nu ati cazut deja.

Îmi aduc aminte de momentul descris în cartea Faptele Apostolilor, capitolul 19, când apostolul Pavel se ridica împotriva unui idol, mai precis împotriva zeitei Diana care avea un templu însemnat în Efes si era cinstita în toata Asia. S-a produs atunci o mare rascoala si oamenii au fost furiosi. Ma întorc la gândul de la început si ma mir ca ne suparam atât de usor când cineva se atinge de idolii nostrii dar nu ne pasa atunci când Numele lui Dumnezeu este necinstit si batjocorit. Si idolii sunt de multe feluri. Michael Jackson este doar unul dintre ei. Dar iata ca idolii mor, doar Dumnezeu este vesnic.