Valerian Stan: Situațiunea (XXXI)

*Anul acesta BNR a pus în circulație o monedă de 50 de bani cu simbolistică regală – aversul cu imagini ale primei vizite a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria în Transilvania unită cu Țara (la Oradea, în 23 mai 1919) iar reversul cu chipul Regelui Ferdinand. Decizia BNR și a guvernatorului Isărescu a făcut posibil ca la acest nivel firul istoriei să fie reînnodat de acolo de unde ocupantul sovietic l-a rupt samavolnic în urmă cu șapte decenii. Un fapt care miră totuși e că, deși pusă în circulație în vară (mai exact pe 27 august) – și deși tirajul a fost unul substanțial, 5.000.000 de bucăți – moneda poate fi găsită extrem de rar; la un supermarket mi s-a spus că o astfel de monedă poate fi găsită la circa 200-250 dintre celelalte. Poate că n-ar fi lipsit de interes ca responsabilii BNR să vadă dacă nu cumva actul său indiscutabil salutar se poticnește pe undeva în birocrație sau poate chiar în rea-intenție.

*Dacă o zi întreagă îmi las mintea de capul ei, o zi întreagă macină numai aiureli.

*Puțină atenție aici: să nu vă mirați dacă, albit în prealabil la ICCJ de securism, infamul Băsescu va ajunge în curând șef la PNL.

Continue reading “Valerian Stan: Situațiunea (XXXI)”