LUMINITA CIUCIUMIS
“Dar tu pe cine astepti? A spus: ‘Eu ?Il astept pe Isus sa vina pe norii cerului.’ A fost asa de socanta aceasta expresie. Si în loc de paharul de vin care era înainte, pe masa era Noul Testament si citea.”
“Scopul meu de atunci era sa culeg aplauzele. Asta ma împlinea. Cred ca pe orice artist îl împlinesc aplauzele.”
“Dumnezeu s-a gândit ca avem nevoie de aceste raspunsuri si le-a pus acolo într-o scrisoare catre iubitul lui, omul.”
“Ceva lipsea de la locul lui, dar nu as fi putut sa definesc acel ceva.“
“Am vrut sa fiu la fel ca ceilalti din jurul meu, am vrut sa nu par deosebita, sa nu ma elimine din cercul lor, pentru ca ma temeam sa nu se spuna: ‘Fata asta-i ciudata, se comporta ciudat si nu o luam în cercul nostru de prieteni’. Asa ca am facut exact ce au facut si ceilalti.“
“Toti ne-au facut nebuni. Erau foarte uimiti de ce se întâmpla cu noi. Nu le venea sa creada si ei se asteptau ca noi o sa plecam de acolo si ca va fi un dezastru pentru viata noastra.
“Omul nu poate sa traiasca fara Dumnezeu pentru ca suntem nascuti din Dumnezeu. Suntem ai Lui si îi apartinem Lui si adevarata împlinire este numai atunci când îl gasesti pe Dumnezeu.”
Reporter:
– Luminita Ciuciumis este cântareata. Sunt câteva melodii deosebite „Priveam la Golgota”, „Isus este Rege”, „Vine Isus” si multe altele. Poate cunoasteti aceste piese din interpretarea Luminitei Ciuciumis la Radio Vocea Evangheliei sau pe CD-uri si casete.
Luminita, când te-ai hotarât sa cânti pentru Dumnezeu si de ce?
Luminita Ciuciumis:
– Atunci când într-adevar viata mea a fost transformata. Chiar daca înainte cântam si era o placere sa cânt si îmi dedicasem viata muzicii, situatia s-a schimbat în momentul în care am înteles ca este un dar dumnezeiesc.
Atunci am început sa cânt cu un scop pentru ca s-a transformat totul. Am înteles ce am primit. Am înteles ce mi-a fost daruit. Si la rândul meu vreau si eu sa fac acelasi lucru, dar numai si numai prin Dumnezeu.
Reporter:
– Ai un dar deosebit de la Dumnezeu pentru cântat. Când ai început prima data sa cânti?
Luminita Ciuciumis:
– Am început de foarte, foarte mica. Înca de la gradinita am fost dirijoare de cor. La scoala am fost în corul scolii, apoi de la 14 ani am început sa frecventez Teatrul Muzical „Tinemar” de la Casa Armatei din Mangalia, unde mi-am petrecut 8 ani din viata muncind, pregatindu-ma pentru aceasta vocatie si cariera, pe care o adoptasem, pe care o iubeam si doream sa o îmbratisez.
Am primit premii la diferite festivale de muzica. Am ajuns la Radio Televiziunea Româna unde am înregistrat piese împreuna cu grupul „Tinemar” de pe vremea aceea. Apoi am început sa cânt într-un restaurant.
Reporter:
– Erai împlinita acolo unde cântai înainte de a te întoarce la Dumnezeu? Sau în momentul cînd se stingeau luminile pe scena si cadea cortina, simteai golul din suflet, neîmplinire, dorinta dupa altceva? Ce simteai atunci când culegeai aplauze pe scena sau la restaurantul unde cântai?
Luminita Ciuciumis:
– Scopul meu de atunci era sa culeg aplauze. Asta ma împlinea si cred ca pe orice artist îl împlinesc aplauzele. Se simte bine pentru ca ar fi rodul muncii lui si un artist munceste. Si eu munceam pe vremea aceea si doream sa fiu apreciata si doream sa fiu împlinita prin ceea ce faceam.
Aplauzele acelea ma împlineau pe moment, ma simteam satisfacuta si-mi spuneam: „Uite ce buna sunt, uite ca am devenit totusi cineva, am câstigat din munca respectiva”. Primeam aplauzele ca pe un trofeu.
Dar dupa aceste aplauze, când viata cotidiana revenea la normal, eram o persoana simpla, obisnuita si pot sa spun ca simteam ca exista un gol în viata mea. ?l simteam, dar nu puteam sa realizez ce se întâmpla cu mine. Doar ca nu eram chiar atât de împlinita cum credeam, cum as fi vrut. Ceva lipsea, ceva lipsea de la locul lui, dar nu as fi putut sa definesc acel ceva.
Nu vroiam decât sa cânt si sa devin o vedeta. Eram pe punctul de a deveni o vedeta. Singura problema pentru mine era daca pot sa platesc pretul de atunci ca sa devii vedeta. Asta ma punea pe jar.
Chiar daca nu-l cunosteam în mod personal pe Dumnezeu, am fost o persoana morala si lucrul aceasta ma framânta. Nu stiam daca am sa pot sa platesc pretul acela. Si stiam ca este un pret de platit.
Reporter:
– Ce s-a întâmplat? Cum s-a schimbat viata ta?
Luminita Ciuciumis:
– Viata mea morala, asa cum o credeam ca este buna, s-a schimbat si a devenit dramatica, mergând în jos.
În momentul în care doream sa am o cariera, viata mea morala era buna, dar asta pâna când am ajuns sa cânt în restaurant. ?n momentul în care am ajuns în anturajul acela, viata mea s-a schimbat dramatic, în sensul ca încercam sa fiu ca ceilalti din jurul meu.
Reporter:
– Sa fii acceptata de grup!
Luminita Ciuciumis:
– Era presiunea colegilor de acolo. Am început sa decad, în sensul ca pentru prima data am început sa fumez, pentru prima data am început sa pierd nopti, lucruri care nu se întâmplau înainte. Apoi am fugit de acasa, nu mi-am mai ascultat parintii, iar asa ceva nu se mai întâmplase si aveam vreo 21-22 de ani.
Am vrut sa fiu la fel ca ceilalti din jurul meu, am vrut sa nu par deosebita, sa nu ma elimine din cercul lor, pentru ca ma temeam sa nu se spuna: „Fata asta-i ciudata, se comporta ciudat si nu o luam în cercul nostru de prieteni.” Asa ca am facut exact ce au facut si ceilalti.
Acolo l-am cunoscut si pe Gabi, sotul meu. Stateam împreuna la hotelul restaurantului unde cântam si viata noastra era ca a unor îndragostiti, nebuni de îndragostiti, dar ca si tineri eram foarte zburdalnici, foarte zbuciumati. Acum era bine, pe urma era foarte rau. Aveam urcusuri si coborâsuri foarte rapide, dar erau prapastii mai multe decât urcusuri.
În aceasta viata zbuciumata, îmi puneam întrebari. Stiu ca si el îsi punea întrebari. Daca sa ramânem împreuna. Eram doar prieteni, dar locuiam împreuna. Era o viata frumoasa, dar urâta în acelasi timp, frumoasa din punctul nostru de vedere de atunci, pentru ca ne iubeam. Nu stiu daca as fi putut sa ramân cu el, dar ma gândeam ca orice fata care îsi doreste sa aiba o casatorie fericita, sa nu se desparta niciodata.
Totusi evenimentele dintre noi nu pareau a conduce la o casnicie fericita si întrebarea mea era întotdeauna: „O sa fiu fericita daca o sa continui cu el? O sa ramânem împreuna pâna la adânci batrâneti si o sa avem o casa de copii?” Îmi puneam întrebarile acestea si ma framântam foarte mult si sunt convinsa ca si el facea acelasi lucru. Nu numai el era vinovat de ce se întâmpla între noi ci si eu eram la fel de vinovata.
Reporter:
– Cum a continuat aceasta relatie de tinerete? Si cum L-ati întâlnit amândoi pe Dumnezeu?
Luminita Ciuciumis:
– Cred ca am avut un mare har. Nu ne-am fi gândit ca Dumnezeu se gândeste la noi. Nu ne-am fi gândit, dar totusi din inimile noastre, din sufletele noastre doream mântuirea, doream eliberarea, doream pe cineva sa ne ajute, sa ne sprijine.
Tânjeam ca Cineva de sus sa ne ajute. Zic de sus pentru ca nu vroiam ajutorul unui om. Stiam ca oamenii nu ne pot ajuta în situatia noastra. Stiam ca e prea mult pentru un om sa suporte situatia respectiva. Sau nu gaseam solutii la oameni. Nu stiam pe cineva sa ne dea solutii la problemele noastre.
Dar atunci s-a întâmplat o minune pentru vietile noastre. Gabi, sotul meu, s-a întâlnit cu un prieten de-al lui, un fost prieten de discoteca. Era un om pe care daca l-ai vedea nu ai prea avea încredere. Era rrom. Stateau la coada la farmacie si baiatul respectiv l-a întrebat pe Gabi: „Spune Gabi, pe cine astepti tu?” Gabi i-a raspuns: „Pai, astept sa iau medicamente…” Purtarea acelui prieten i s-a parut foarte suspecta, i s-a parut schimbata, i s-a parut ciudata. La rândul lui, Gabi l-a întrebat: „Bine, dar tu pe cine astepti?” Si atunci a spus: „Eu îl astept pe Isus sa vina pe norii cerului.” A fost asa de socanta pentru Gabi aceasta expresie.
Reporter:
– Probabil si-a spus: „’A luat-o pe ulei’ prietenul meu.”
Luminita Ciuciumis:
– Cu siguranta asa a spus. Dar a vrut sa se asigure, daca chiar ‘a luat-o pe ulei’ sau nu. Si s-au dus sa discute despre subiectul acesta, undeva la o cofetarie. Acolo, Gabi a aflat anumite lucruri despre Dumnezeu. A întrebat câteva amanunte: daca exista Diavol, daca exista Dumnezeu, daca exista ce face, unde este, ce face pentru noi. Si a venit foarte încântat acasa, unde locuiam împreuna si mi-a spus: „Sa stii Luminita ca Biblia este adevarata.”
Reporter:
– Aveati vreo Biblie în casa la ora respectiva?
Luminita Ciuciumis:
– Aveam una ortodoxa. Dar niciodata nu întelegeam nimic din ea pentru ca noi începeam cu Vechiul Testament si gaseam acolo tot felul de pasaje cu: nu mâncati copita despicata si tot felul de pasari si nu întelegeam. Noi nu stiam, nu aveam un învatator, un îndrumator. Asa ca era o Biblie care statea în vitrina. Nu era o Biblie folosita.
Atunci a fost pentru prima data în viata noastra, vorbele acestea au venit ca o revelatie, când am înteles ca Dumnezeu este adevarat, ca Dumnezeu exista. Si am crezut. Nu stiu cum am crezut. Chiar nu stim. A fost momentul potrivit pentru vietile noastre ca noi sa ne schimbam.
Eu am fost mai sceptica. Gabi L-a primit pe Dumnezeu cu o inima foarte deschisa pentru ca a crezut ca este solutia pentru viata lui. Si a început sa se întâmple transformarea. A început sa citeasca zilnic un Nou Testament pe care îl primise de la prietenul lui.
Noi locuiam în hotelul restaurantului, eu în fiecare seara aveam program la restaurant. Când eu coboram la programul în care cântam, Gabi cobora cu mine, dar cu Noul Testament în mâna si în loc de paharul de vin, care era înainte pe masa, acum era Noul Testament si citea. Ma astepta sa ies de acolo si mergeam înapoi. Se schimbase foarte mult.
Reporter:
– Era o prezenta foarte ciudata în restaurantul respectiv.
Luminita Ciuciumis:
– Era pentru ca toti ne-au facut nebuni. Era o schimbare. Era ceva exagerat pentru unii. Erau foarte uimiti de ce se întâmpla cu noi. Nu le venea sa creada si ei se asteptau ca noi o sa plecam de acolo si ca va fi un dezastru pentru viata noastra. Noi nu-l consideram deloc dezastru. Consideram ca suntem cu adevarat liberi, mântuiti si erau asa de uimiti de ce se întâmpla, de transformarea noastra, dar nu ne puteau întelege.
Eu am vazut atunci într-adevar o schimbare radicala în Gabi. Si atunci am început sa ma gândesc: „Mai, cu omul asta m-as casatori!” A fost foarte frumos pentru ca deja Dumnezeu îmi aratase ca de fapt asa ne voia pe amândoi.
Am plecat de acolo si primul lucru pe care l-am facut a fost sa ne casatorim. Deja aflasem multe despre Dumnezeu, despre cum lucreaza Dumnezeu si ce doreste de la viata noastra.
Am început sa frecventam o biserica penticostala. Vizita noastra la aceasta biserica a fost socanta pentru ca am întâlnit oameni total deosebiti de noi. Erau diferiti. Si nu erau diferiti prin îmbracaminte sau prin forme, ci erau diferiti în inimile lor, aveau o mare credinta. Nu a durat mult si ne-am întors cu toata inima la Dumnezeu. Ne-am întors la ceea ce era de fapt relevant si ceea ce înseamna Viata, la Adevar. Si asa am simtit cum ne-am împlinit de fapt.
Reporter:
– Ce sfat ai avea pentru cei care, poate dintr-o dorinta sincera de a se simti împliniti, aleg sa mearga în discoteca sau la chefuri sau în diferite locuri în care totusi nu se gaseste împlinire. Dar ei au o cautare sincera în inima lor. Ca una care ai trecut prin aceste situatii.
Luminita Ciuciumis:
– Poate ca la rândul meu în momentele acelea în care credeam ca sunt împlinita cautam în adâncul meu, în interiorul meu, cautam ceva ce nu gaseam. Cautam de fapt împlinirea. Ce sfat as putea sa dau? Va spun ce sfat: „Sa caute adânc în ei pentru ca înlauntrul lor exista o voce, o voce a omului de dinlauntru care striga dupa Dumnezeu, o voce a celui care nu poate sa traiasca fara Dumnezeu pentru ca suntem nascuti din Dumnezeu. Suntem ai Lui si îi apartinem Lui si adevarata împlinire este numai atunci când îl gasesti pe Dumnezeu.”
Reporter:
– Luminita, cum ti-ai descrie viata ta de acum?
Luminita Ciuciumis:
– Nu pot sa spun ca acum nu mai am nici o problema, gata am trecut de toate fazele grele. Nu. Orice viata de cuplu contine si probleme si tot felul de divergente, dar care se pot rezolva.
Atunci când avem astfel de momente ne ducem la sursa, iar sursa este Cuvântul lui Dumnezeu, acolo unde gasim orice raspuns. La orice problema pe care o avem, acolo exista orice raspuns.
Orice om poate sa gaseasca în Biblie raspunsul vietii. Pentru ca Dumnezeu s-a gândit ca avem nevoie de aceste raspunsuri si le-a pus acolo într-o scrisoare catre iubitul lui, omul, pe care l-a creat, ca sa-i fie bine pe pamântul acesta. Noi putem sa luam toate raspunsurile de acolo.
Viata mea este buna pentru ca îl am pe El. Si atunci când sunt în suferinta sau când sunt în tristete sau în descurajari, ma duc la El. El ma alina, ma primeste în bratul Lui. Privesc în sus pentru ca totdeauna exista speranta. Decât sa privesti în groapa, mai bine sa privesti înspre cer pentru ca acolo vezi pasarile zburând.
Si noi putem sa avem aripi si sa zburam. Si noi putem sa ne împlinim visele pentru ca avem un sprijin, cel mai mare sprijin din tot universul, Dumnezeu.
Reporter:
– Si vom zbura la El, atunci când va veni Domnul Isus Cristos pe norii cerului sa ne ia la Tatal.
http://www.youtube.com/watch?v=DDQKYLIPg5k&feature=related
Ioan Ciobota
www.ioanciobota.wordpress.com