Furtuna de zăpadă şi ninsorile din nord-estul Statele Unite

USA - Furtuna de zapadaUneori , destinul nostru se aseamănă cu cel al unui pom în iarnă. Cine ar putea să creadă că acele ramuri golașe vor înverzi și vor purta din nou flori?
Noi speram însă și știm cu siguranță că așa va fi”                                                                         Johann Wolfgang von Goethe

.

  Vineri 8 februarie a.c., prognoza făcută de către meteorologi cu câteva zile înainte de această dată, potrivit căreia o ninsoarea abundentă însoţită de rafale de vânt de până la 65 km/h şi de o scădere semnificativă a temperaturii aerului se va abate asupra New York-ului, statelor Connecticut și Massachusetts, cu precădere în orașele Boston și Chicago, s-a adeverit. Continue reading “Furtuna de zăpadă şi ninsorile din nord-estul Statele Unite”

Seminar despre mulțumire (2)

Cine aduce mulțumiri ca jertfă acela Mă proslăvește.

Psalmul 50:23

  1. Mulțumirile nu sălășluiesc în aur, însă aurul în mulțumiri, da. (Lope de Vega)
  2. Când omului nu-i mai este frig, foame și frică, devine mulțumit. (Tadeusz Kotarbinski)
  3. Orice mulţumire se realizează prin satisfacerea unei trebuinţe. (Tadeusz Kotarbinski)
  4. Cateodata le multumim unora dintre oameni că-și trăiesc zilele laolaltă cu noi. (Feodor Mihailovici Dostoievski)
  5. Isprava cea mai formidabilă a unui om este de a şti să se mulţumească în viaţă cu rolul de personaj secundar. (Dostoievski)
  6. Fericiţi cei care nu citesc ziare, analfabeţii, neimplicaţii, căci au bun-simţ. Pentru a ne simţi deplin mulţumiţi, trebuie să trăim mai simplu. Lectura ziarelor a făcut să crească numărul proştilor. (Lev Tolstoi) Continue reading “Seminar despre mulțumire (2)”

Seminar despre iertare (2)

 

Emil Bartos – NU EXISTĂ IERTARE FĂRĂ MĂRTURISIRE

 
   
 
          
             
by George Danciu
 
 
.

fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul,

  cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos

                                                          (Epistola către  Efeseni, 4.32)

  1.  Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. – EVANGHELIA LUI MATEI 6.14
  2.  Nu iertam din datorie, ci din har. – Emil Bartos
  3. Cum iubesti, asa ierti! – Emil Bartos
  4. Iertarea stă alături de iubire, căci numai iubind poți ierta. Când iertăm, luăm în brațe iubirea. –Vavila Popovici
  5.  Dumnezeu nu te iarta din oficiu (obligatie). – George Danciu Continue reading “Seminar despre iertare (2)”

DACA PASARILE NU VOR CÂNTA, CIORILE VOR CRONCANI !

Vavila Popovici

“Fara Dumnezeu omul ramâne un biet animal rational si vorbitor, care vine de nicaieri si merge spre nicaieri.” (Petre Tutea)

 

 

Fiecare om are o conceptie despre lume si viata, exprimata sub forma de convingere sau ipoteza, care poate fi adevarata sau falsa si conform careia îsi desfasoara viata.

Filosoful român Petre Tutea sustinea ca înapoia lucrurilor omul pune doua concepte, materia sau Dumnezeu, materia fiind Dumnezeul ateilor. Vreau sa cred ca materialismul si cinismul ce pareau sa flancheze postmodernismul, nu au câstigat definitiv, ca foamea exagerata de concret în detrimentul misterului va disparea curând si un nou umanism se va întrezari la orizont, ca lumea va reveni la anumite sentimente si valori fundamentale, precum Iubirea. Scriitorul german Thomas Mann (1875-1955) spunea despre umanisti ca ei sunt singurii depozitari ai traditiei demnitatii si frumusetii omului.

Sunt atâtea întrebari pe care oamenii si le-au pus de-a lungul timpului si continua sa si le puna: De ce suntem aici pe aceasta planeta? Sunt fiinte pe alta planeta? De ce gândim, cum gândim? De cine am fost înzestrati cu spirit, aceasta forma de energie pe care omul nu o poate reproduce? Ce este dincolo? Unde este acel dincolo? Si multe altele. Alcatuirea omului din corp si suflet, creeaza un adevarat cutremur în mintea lui, neîmpacat fiind cu moartea trupului si cu misterul ei..

De la scriitorul german Johann Wolfgang von Goethe ne-au ramas celebrele versuri: „Când? Cum? Si Unde? – în zei tacere e! Ramâi la pentru casi nu-ntreba de ce.” Oamenii totusi cauta raspunsuri, cei credinciosi stiu unde sale gaseasca, ateii se zbat în necredinta toata viata.

Traim în acest univers care ne este scoala-laborator pentru ridicarea fiintei pe un plan superior. Universul pentru noi are o limita materiala, desi el pare nelimitat. În plan spiritual nu exista nici început si nici sfârsit. Individual si în ansamblu avem datoria de a evolua spiritual. Este necesar sacunoastem drumul pe care trebuie sa mergem în viata, pentru a ne crea un trai cât mai stabil, întrucât instabilitatea asculta de legile universale ale haosului. Principiul calauzitor, cel al luptei între benefic si malefic, face parte din dialectica universului, el existadeci la scara cosmica, precum si la scara infimei celule vii din orice organism nascut cu viata. Trebuie sa stim ca omul este compus din învelisuri energetice în afara corpului fizic, asemeni pamântului din care este facut. La ora actuala, din cauza degradarii progresive a Pamântului, învelisurile lui energetice s-au degradat profund, se prezintaca o plasa cu multe ochiuri, omul fiind cel vinovat de poluare sub toate formele ei. Este vorba de paduri, mari, oceane, râuri, pietre etc. La rândul nostru suferim de o degradare energetica, dovada sunt bolile, suferintele si scurtarea vietii. Oamenii cu viata matusalemica, descendentii imediati ai lui Adam traiau sute de ani, pamântul se rotea invers, iar rotatia în jurul axei se desfasura mai lent, anul avea 480 de zile. Se crede ca specia umanaa suferit atunci o mutatie genetica esentiala, dirijatade fortele nevazute. Amintesc de filosoful francez Henri Bergson (1859-1941) care credea ca omul va deveni nemuritor printr-o mutatie irationala. În Biblie se spune: „Celor care îsi vor pastra credinta pâna la sfârsit, li se va da sa guste din pomul vietii” (vezi cartea Apocalipsa). Or, pomul vietii, cred unii ca ar putea fi schema structurii ADN, modificata, care poate oferi omului o viata din ce în ce mai lunga (deci, nu vesnica, cum o promite Dumnezeu credinciosilor Sai- insa la El totul e posibil!).

Gândurile oamenilor pline de ura se spune ca afecteaza straturile geologice ale pamântului prin vibratii negative provocând cutremure, inundatii, surpari de falii. Nivelul pozitiv al sensului devenirii umane înseamna a trai în armonie perfecta cu toate legile Universului si cu toate principiile morale pozitive, a trai sub însemnul spiritualitatii benefice, conform legilor Divine ale Creatiei, spiritul benefic însemnând accesul la o înalta spiritualitate si ordine morala, o apropiere a omului de Absolut.

Iisus Hristos a fost cel care a reabilitat Pamântul, energetic si spiritual, dovada ca omenirea mai traieste si evolueaza. Daca n-ar fi fost reechilibrat, sunt de parere unii, acest strat energetic al Pamântului, planeta noastra s-ar fi ofilit probabil ca o floare sau totul ar fi degenerat în ceva greu de imaginat. Medicul, psihologul si psihiatrul elvetian Carl Gustav Jung (1875-1961) spunea: „Nevroza principala a vremurilor noastre este goliciunea spirituala.” Toti ne dorim din suflet ca viata noastra sa aiba sens, sa aiba profunzime. Ei bine, Iisus ne ofera o astfel de viata, bogata, plina de sens, printr-o relatie cu El. Iisus a spus: „Eu am venit ca oile sa aiba viata si s-o aiba din belsug” (Ioan 10:10).

Anton Pascale, autorul cartii „ Sa nu cadem privind cerul”, titlul superb inspirat de spusele lui Blaise Pascal: „Ne îndreptam privirea în sus, dar ne sprijinim pe nisip; si pamântul se va crapa si vom cadea privind cerul”, ne vorbeste despre provocarea lumii contemporane, mai ales a postmodernismului care a necesitat dialogul între teologie, în special apologetica, si stiinta. Afirmatiile despre alcatuirea omului din trup si suflet, sau din trup, suflet si duh pot fi armonizate considerând ca prin actul de creatiune omul a fost facut, din punct de vedere substantial, din doua parti – materie si spirit, iar functional din trei parti, sufletul rezultând din interactiunea materiei si duhului. Duhul (spiritul) este suflarea directa a lui Dumnezeu si poate fi luminat sau întunecat, iar sufletul are o alta menire, înzestrat fiind cu minte, intelect, vointa si capacitate emotionala (sentimente, instincte), partea pentru care divinitatea are un program de rascumparare. Sufletul este creat de Dumnezeu pentru a transmite informatia AND –ului primordial (principiul vietii) si alte informatii catre corpul fizic si pentru a asigura viata sentimentala si mentala a omului. Prin legatura dintre duh si trup, asiguratade suflet, omul devine în totalitatea sa o faptura vie. Sufletul este viu, se perpetueaza cu binecuvântarea Duhului, care l-a creat pentru a se înmulti si a fi folositor creatorului. Biblia accentueaza ca sufletul este în ochii divinitatii averea care trebuie crescuta, pazita si curatita în cursul vietii pamântesti de încercarile de corupere ale Satanei.

Autorul mai vorbeste despre descoperirea importanta facuta de catre fizicianul german Max Plank (1858-1947) si anume aceea a conceptului de „cuanta” de energie, adica cea mai mica cantitate de energie care poate fi emisa sau absorbitade un sistem atomic, demonstrând ca în lumea subatomica domneste discontinuitatea (materie-antimaterie; corpuscul-unda; fizic-spiritual) si confirmând teoria specialaa relativitatii, dezvoltatade Einstein (1879-1955), precum si teoria generala a relativitatii publicata ceva mai târziu. Teoria generala a relativitatii renuntala notiunile de spatiu si timp absolut si rastoarna teoria mecanica cereasca clasica a unui univers infinit cu aceeasi densitate a materiei, cât si teoria newtonianaa unui univers în care lumea stelelor ar fi o insula finita(cu materie mai densa în centru) în vidul infinit al spatiului, înlocuindu-le cu posibilitatea unui univers spatio-temporal cvadridimensional, cvasi-sferic si nelimitat, în continuaexpansiune. Aceasta teza, se spune în continuare, a fost dovedita de astronomul american Edvin Hublle (1889-1953), calculându-se apoi viteza acestei expansiuni continue a universului.

Biblia a postulat de aproape 2000 de ani universul deschis: „Tatal meu lucreaza pâna acum; si Eu, de asemenea lucrez” (Ioan 5:17) „Si am vazut un cer nou si un pamânt nou…” (Apocalipsa 21.1)

Formula energiei demonstrate prin teoria relativitatii speciale (E=m.c2) unifica conceptele de energie si materie. Materia este energie condensata si energia este materie disociata. Acest lucru l-a facut cunoscut Dumnezeu lui Pavel: „Tot ce se vede n-a fost facut din lucruri care se vad” (Evrei 11:3)

Descoperirile fizicii moderne au impus si notiunile de materie negativa, formata din particule non-fizice (energie pura) si de materie pozitiva, formatadin energie condensataîn particule, demonstrând faptul ca universul cunoscut are un bing – bang si va avea un sfârsit prin disiparea într-o noapte vesnica, datorita expansiunii continue, insa contravine creationismului si invataturii lasate de Dumnezeu pentru om.

Conform unei teorii, universul este caracterizat de particule cu masa pozitiva, ce evolueaza cu viteze pâna în preajma vitezei luminii, se transformaîn fotoni în dreptul pragului si trec apoi în universul spatiu-timp negativ, sub forma de particule non-fizice tahionice (doualumi distincte).

Se presupune de catre unii cercetatori catahionii ar oferi posibilitatea perceptiei, în acelasi moment temporal, a trecutului, prezentului si viitorului, putând reprezenta o posibila structuraa lumii spirituale. Se demonstreaza chiar ca particulele tahionice constituie substratul radiatiei electromagnetice ce caracterizeaza materialul negativ (spiritul), particule care ar calatori mai repede decât lumina. În legatura cu aceasta idee, un alt cercetator concepe omul ca un continut de materie pozitivasi negativa, sau altfel spus, de materie si energie. Se spera ca legile ce guverneaza lumea non-fizica sa fie descoperite. Astazi se banuieste ca timpul are o curgere lineara, uniforma în universul materiei pozitive, în timp ce în lumea materiei negative curgerea lui fizica este neuniforma.

Aceasta conceptie a fost acceptata de unii pentru a explica componentele spirituale ale fiintei umane, dar altii o resping pentru ca ar putea conduce la concluzia ca Dumnezeu este energie fizica pura. Se poate accepta însa, ca Dumnezeu este spirit, deci energie inteligenta divina, având legile ei proprii, înca nedeslusite de oameni, iar o asemenea energie poate produce cu usurinta energia fizica care sa stea la baza creatiei universului si a vietii pe pamânt. Spiritul divin poate îmbraca forma materiala, dar materia nu se poate transforma în spirit divin. Deci duhul omului nu este o formaa materiei negative, cum este cazul sufletului, ci este de origine divina (suflarea lui Dumnezeu).

Medicul, neurologul român Constantin Balaceanu-Stolnici (n. 1923) ne vorbeste într-o carte a sa despre evolutia gândirii omului despre suflet: „Posibilitatea existentei unor “suflete” extraterestre nu este exclusa, dat fiind dimensiunile cosmosului. Probabilitatea însa ca ele sa apara pe un “suport” material identic ca cel al inteligentelor terestre este foarte mica, deoarece biogeneza si apoi evolutia materiei organice (odata constituita) e putin plauzibil sa se repete în acelasi fel în alte planete din cosmos. Este suficient de exemplu ca materia “organica” sa fie bazata pe siliciu în loc de carbon sau ca simetria dreapta – stânga safie înlocuita cu o organizare radiala, pentru ca întreaga materie sa se structureze diferit. Mitul si realitatea stiintifica nu sunt chiar atât de îndepartate, mai ales când este vorba de o problema atât de complexa ca aceea a suportului material al vietii psihice.”

Academicianul român Eugen Macovschi (1906-1985) admitea viata extraterestra atragându-ne atentia ca extraterestrii pot avea un corp asemanator corpului nostru, dar cu particularitati anatomice si fiziologice corespunzatoare altor activitati si functii; din câte am înteles, cu o gândire care poate diferi sau depasi gândirea noastra, adica o altaforma a gândirii. Tot el ajunsese la concluzia ca dupa destramarea corpului fizic, materia noesica, câmpul noesic, adica câmpul gândirii poate persista în spatiu, fara a sti cât timp si ce l-ar putea face sa disparatotal.

Vad creierul asemenea unui computer care va înceta sa lucreze atunci când componentele sale se defecteaza. Nu exista Rai sau viata de apoi pentru computere stricate. Asta e o poveste pentru oameni care se tem de întuneric”, a declarat Stephen Hawking acum câteva zile, pentru „The Guardian”.

Dar creierul uman este mult mai mult decât un computer. Creierul uman nu poate fi comparat cu microprocesorul întrucât între neuroni nu circula doar electricitate, ci semnale electro- chimice care sunt mult mai complexe; oricum, neuronii nu functioneazaca tranzistorii. În creier exista miliarde de miliarde de celule si interactiuni.

Este adevarat, afirma profesorul, matematicianul englez Roger Penrose (n.1931) ca „în ceea ce priveste efectuarea calculelor numerice, omul este neperformant comparativ cu realizarile unui calculator. Dar, creierul uman este capabil, la rândul lui, de activitati pe care calculatoarele nu le pot egala. Omul poate lua decizii în conditii de incertitudine, este capabil de ceea ce noi obisnuim sa numim «intuitie», de a face legaturi între diverse notiuni abstracte. Posedam un organ cerebral extraordinar de bine organizat, ale carui structuri profunde ne sunt înca necunoscute.” Roger Penrose mai consideraca „exista în mintea noastra (sau mai curând în constiinta noastra) ceva nematerial…” si „Ceea ce se petrece în creierul uman este calitativ diferit de modul de functionare al calculatoarelor existente sau imaginabile. Calculatoarele actuale sunt departe de performantele gândirii si nimeni nu poate descrie exact care sunt procesele biofizice si ce fel de reactii chimice însotesc gândirea umana!”

Creierul se poate reface dupa anumite traume. Unii considera ca putem transplanta orice organ, cu exceptia întregului creier, fara a transplanta sau fara a ucide în principiu persoana. Chiar si atunci, ni se spune, nu vom fi în stare sa distingem între absenta vietii personale si viata umana personala compromisa (de exemplu, o persoana aflata în coma). Putem declara moartea doar atunci când natura întrupata a unei persoane a fost distrusa. De asemenea, din moment ce persoanele sunt o unitate trup, suflet si duh, ele trebuie recunoscute ca prezente chiar daca dorm sub anestezie profunda sau în coma, sufletul se gaseste în tot trupul.

Doctorul în stiinte din România, Adrian Iosif, într-un articol intitulat «Creierul si constiinta » aminteste dezmintirea unei afirmatii a neuro-fizicienilor despre impulsuri electrice, întelegându-se ca mesajele calatoresc spre creier, ajung la o entitate misterioasa numita «psihic», primesc ordine de la aceasta si apoi îsi continua calatoria. Dar psihicul nu are o pozitie în spatiu, ca atare nu are sens sa se vorbeasca despre semnale fizice care sa ajunga la el. De aici presupunerea ca memoria si constiinta nu pot fi localizate pe scoarta cerebrala, desi exista zone si formatiuni cerebrale care intervin în aceste procese si cea mai mare probabilitate este ca „prin elementele cuantice din structura sa, creierul are posibilitatea de a intra în legatura cu alte structuri sau entitati energo-informationale!” Constiinta nu se supune calculului matematic! Foarte multi cercetatori sunt neîncrezatori cu privire la patrunderea în esenta fenomenului. De ce oare ? Conceptia la care a ajuns neuro-fiziologul australian John Eccles (1903-1997) în urma unor cercetari îndelungate este extrem de interesantapentru atmosfera stiintificaa secolului nostru: „Mintea constientade sine este o entitate distinctade creier; ea «baleiaza» suprafata creierului, în care citeste diverse date.” Creierul, dupaparerea lui John Eccles, este un organ de legaturaîntre mintea constientade sine si corpul fizic. Cercetarile l-au condus la concluzia cala moartea creierului, când toataactivitatea cerebrala înceteaza complet, mintea constientade sine nu mai receptioneaza nici un fel de mesaje de la creierul pe care l-a cercetat si l-a controlat asa de eficace o viataîntreaga. Dar, desi creierul a murit, mintea constientade sine continua sa existe! „Astfel, scrie Eccles, poate exista un nucleu, un eu ascuns, care supravietuieste mortii creierului pentru a dobândi o alta existenta care trece în întregime dincolo de orice ne putem imagina!”

Nu exista Rai sau viata de apoi pentru computere stricate. Asta e o poveste pentru oameni care se tem de întuneric” – Stephen Hawking

Petre Tutea povestea despre sfârsitul unui var de-al sau, un om simplu, dar întelept si care a murit solemn. În momentul când fiica a adus lumânarea si o tinea ascunsala spate, el i-a spus: „Aprinde lumânarea, fa, ca eu stiu unde ma duc!”

Dumnezeu trebuie primit si nu înteles, la Dumnezeu nu ai acces prin luciditate.”- Petre Tutea

Nu mi-e teama de moarte, dar nici nu ma grabesc sa mor. Mai am atâtea de facut înainte…” – Stephen Hawking.

Sunt unii care înlocuiesc nemurirea reala cu iluzia nemuririi, adica cu gloria.” – Petre Tutea.

Raleigh, North Carolina

 

 

„CAVALERUL NEBUNIEI” STRABATE LITERATURA EUROPEI

Scriitorii europeni, vrand-nevrand, il cauta pe Don Quijote ca erou al viselor lor pe motiv ca nu-i o fiinta reala, ci un om de fictiune si de actiune, mai real decat toti scriitorii. Un om fictiune plecat sa preschimbe zarea finita din La Mancha cu orizonturi nesfarsite, o fiinta imortalizata pe drumul vesnicilor cautari.

Prozatorii si poetii europeni, din toate timpurile, constienti sau inconstienti, l-au cautat pe inteleptul Quijote in viitor, ca o cautare a sperantei, a visului vesnic neimplinit, pe care il gasim in poemele si prozele acestora. Il cauta pe „Cavalerul nebuniei” in viitor, dar pentru aceasta, ei il descopera in trecut. In cautarea lor, cheama la o nemavazuta cruciada insotita de muzica sferelor, calauzita de „steaua cea stralucitoare si sonora”  care-o incuviinteaza de pe cer si le spune calea. Asa cum o fac poetii: Johann Wolfgang von Goethe („Suferintele tanarului Werther” sau „Prometeu”), George Gordon Byron („Pelerinajul lui Childe Harold”, „Manfred” sau „Cain”), prozatorii Giuseppe Antonio Borgese („Rube” si „Furtuna in neant”), etc.

Scriitorii si poetii europeni nu viseaza, precum Don Quijote pentru Sancho Panza la ocarmuirea unei insule, ci la ocarmuirea propriului lor suflet, regasirea inauntru a unui  Don Quijote interior, dar numai dupa ce-l regasesc pe acela din afara. Fara sa-si propuna o cruciada in cautarea acestui personaj, scriitorii europeni din toate timpurile au pornit aceasta cruciada a „morilor de vant”. Participarea acestora la cruciada confera o demnitate unica, uriasa: constiinta de sine a quijotismului. Pe care o gasim si la Feodor Mihailovici Dostoievski in „Amintiri din casa mortilor” (unde descoperim noul proces de analiza psihologica din perspectiva interiorului uman).

Nu are rost sa ne intrebam ce a lasat Don Quijote culturii. Fiindca acest „fenomen” ne-a lasat o intreaga metoda, o complexa epistemologie, o intreaga estetica, o intreaga logica, o intreaga religie mai ales, adica o intreaga economie a eternului si a divinului, o intreaga speranta in absurdul rational, pe care le gasim sub diferite forme in literatura si filozofia europeana. Mostenitoare a inzestrarii cosmice lasate de „Cavalerul nebuniei”, sau cum i se mai spune „Cavalerul tristei figuri”, cultura europeana inca nu si-a asumat cum se cuvine legatul. Poetii, ca Eminescu, Sorescu, Nichita Stanescu, Pierre Louys, Johan Christoph Friedrich Schiller, Johann Cristian Holderlin, sau prozatorii Henry Rene Albert Maupassant, Lo-Johansson, Arno Holz, Jean Francois Marmontel, Anton Holban, Gib I. Mihaescu, Ion Lancrajan, etc, prin operele lor sunt sclavi ai timpului, se forteaza sa dau o realitate de timp prezent viitorului sau trecutului, si nu au intuitia eternului, pentru ca il cauta in timp, in Istorie si nu in ei insusi. 

Constat ca  fantanile nemarginirii care susura in scrisul lui Cervantes au secat in operele scriitorilor europeni. Ca existenta diurna a nenumaratilor Sancho se scalda in apele impure ale marginirii si resemnarii, ca lumea dezbinata intr-o Europa ce se crede unita, in loc de o confrerie a iubirii si a curajului, domneste o confrerie a fricii si a urii. Varsta de aur, magnifica varsta a convietuirii in buna pace intre litere si politica, e departe de a se intrupa. Scriitorii europeni, prin cruciada lor literara, doresc ca omul constient si mandru de zestrea quijoteasca, sa-l hotarasca sa si-o revendice, sa-l invete sa o merite, pentru ca astfel sa se inalte ca om.

Atitudinea lui Valery este atitudinea unui om singur care se lupta cu „morile de vant”. El se raporteaza la dificultatile gandirii si ale creatiei ca si cum ar fi singurul chemat sa dea seama de ele. Tensiunea care il consuma, in acelasi timp provocata si suportata, e tensiunea intre propria-i fiinta si gandirea proprie: „Ceea ce gandesc imi ascund de ceea ce sunt”. Impas gnoseologic sau act  al luptei „cu morile de vant”? tentatia lui Valery este acea de a voi sa dea seama numai prin lupta cu sine despre tot si de a incerca s-o faca fara sa se dea cu totul in ceva, neresemnandu-se sa fie „ceva, indiferent ce”. El poarta masca „cavalerului tristei nebunii“, asemeni lui Teste – fantoma nascuta din lupta „morilor de vant”, ca inutilitate a vietii intr-o societate ce nu-l intelege.

Traditia rationalista, anchilozata in contemplarea omului ca fiinta rationala, impiedica intalnirea  cu „Cavalerul Nebuniei”. S-a spus ca ratiunea il deosebeste pe om de animal. Eu spun asemeni lui Unamuno ca ceea ce-l distinge e mai mult sentimental decat ratiunea.

La Bacovia aceasta lupta cu „morile de vant“ surprinde prin aparenta abandonare a metafizicului si persiflarea filosofiei, suspectata de neputinta descifrarii conditiei umane si a misterului cosmic. Omul, pentru autorul volumului „Plumb”, este damnat sa repete, cu fiecare generatie, acelasi traseu circular. Ea se instituie ca iluzionare inutila ori ca lupta cu „morilor de vant”, ca un „dictionar” pe care se poate „adormi uitat”, inainte de a se ajunge la un gand salvator.

La capatul petrecerii, ca lupta „cu morile de vant”, lumea se umple de „un cantec”, spune Blaga. Dar cantecul nu pare a fi o compozitie pe de-a-ntregul omeneasca, ci un atribut de origine tainica („noi suntem purtatori de cantec”) si ambivalent. Daca lupta cu „morile de vant” cunoaste extaza cantecului, drumul spre moarte prinde la fel „chip de cantec”, al carui motiv pare a fi trecerea insasi, in sonoritati stinse, elegiace, facute pentru uitare si leac: „Cateodata prin fluier de os stramosesc/ ma trimit in chip de cantec spre moarte”. (Fiu al faptei nu sunt).

Si la Eminescu in poeziile sale, dar mai ales in publicistica, descoperim aceasi lupta cu „morile de vant”. Aceasta lupta o descoperim in indoiala fata de lume, dar mai ales de distantarea fata de “prezent “, dar si implicarea in acesta.

Scriitorii europeni si-au dorit si isi doresc sa descopere in lume si altceva decat „repetabila povara”, un fel de „elice” a „morilor de vant”, ce se invarteste inutil si sisific, isi doresc sa descopere privelistea unui om care calatoreste cu gandul pentru a se cunoaste mai intai pe sine, apoi pe ceilalti, si pentru a se iubi mai putin pe sine si mai mult pe ceilalti. Acelas erou care invinge Meduza-suferinta, acelasi Perseu care se fereste de privirea ei, intra mai apoi in rolul lui Orfeu, ia lira in maini si canta atat de frumos, incat clintestze pietrele din loc, imblanzeste fiarele salbatice, adduce alinare in cugetele tuturor si induioseaza sufletul celor mai aspri oameni.

Al.Florin TENE
Cluj-Napoca
22 ianuarie 2011