Povestea Stelei Regelui

de Jianu Liviu-Florian

 

A fost odata un Rege care avea patru ani. El domnea peste curtea si casa in care locuia, si toti ai casei incercau, pe cât puteau, sa il invete numai lucruri bune, si sa ii faca pe voie, atâta timp cat voile lui  erau  bune.

Regele era indragostit, fara macar sa stie. Si sentimentul acesta necunoscut, care il facea sa ii bata inima mai repede, sa se inroseasca la fata când o vedea, ca un curcan, si sa nu mai fie in stare sa spuna niciun cuvânt, era pentru Stela, o printesa zvelta, de 27 de ani, cu ochi de azur, si parul de aur, si un glas atât de melodios, incât clopoteii tuturor florilor de argint, de pe pamânt, sunau in cuvintele si râsetul ei de clestar.

Stela statea la doua case de palatul regelui, si curtea ei avea la intrare doua porti mari, de fier, prin care Stela isi strecura ca o serpoaica trupul unduitor ca stralucirea unei stele, tremurând de gingasie. Regele o pândea ades de la fereastra. Si ori de câte ori o vedea, inima ii batea, chipul i se inrosea, si fara sa spuna nicun cuvânt, striga in gând, atent, sa nu il auda nimeni: “Stela!”

Regele ar fi vrut sa stea de vorba cu ea. Sa fie in preajma ei. Stela sa vorbeasca numai cu el, nu sa-si imparta frumusetea, tineretea, clopoteii, zâmbetul, râsetul, si bunavointa, cu toata lumea, asa cum facea. Dar isi dadea seama, suparat, ca era prea mic pentru ea. Cum sa se uite o printesa de 27, la un Rege de 4 ani?

Dar timpul are grija de toate. Si intr-o buna zi, cu bunica de mâna, pentru ca isi dorea foarte mult sa bea un suc, din cele la sticla de un sfert de litru, cum existau pe acea vreme, galbene, sau rosii, sifonate, aromate, si dulci,  si pastrate la gheata, Regele ajunse la chioscul de carton verde, dintre palatul lui, si locuinta printesei. Minune! Stela era si ea la chiosc, impartind generos, in stânga si dreapta, la vecinii veniti sa se racoreasca, , clopoteii glasului, safirele privirilor, si unduirile trupului ei matasos.

Inima regelui a inceput sa bata mai repede, s-a inrosit ca un curcan, si a ramas fara cuvinte, in timp ce bea, si nu prea, din sticla de suc, al carui gât era prea mare pentru cât ar fi voit el sa-l soarba dintr-o singura inghititura. Si aceasta  pentru a o uimi pe Stela, si a-i demonstra, ca el, chiar daca pare de patru ani, este un rege mare, pe care Stela se poate bizui in orice imprejurare.

Si bea, si bea, privind-o pe Stela, si simtea ca nu mai poate sa bea, ca sucul rosu nu mai are unde sa intre, si totusi, un rege mare, cum voia sa fie, trebuia sa invinga, de dragul ei, al Stelei, toata sticla de suc, ceea ce, cu un ultim efort, a si facut!

Vai! Ai baut toata sticla! A spus bunica, si Regelui i s-a umflat pieptul de mândrie, privind-o pe Stela, care a zâmbit, l-a mângaiat pe obraz, si le-a spus, cu glasul ei de clopotei: Este un adevarat barbat! Si Regele ar fi vrut ca timpul sa se fi oprit in loc, macar 23 de ani, sa o ajunga din urma pe Stela.

Apoi, a plecat cu bunica, mândru, spre palat.

Doar dupa ce bunica a inchis poarta curtii dupa ea si Rege, a simti ca burta lui se umfla, se umfla, si Regela a pufnit afara,  in spatele portii, toata sticla de suc.

Bunica l-a batut pe spate, si l-a dojenit: Dragul meu, ti-am spus ca ai baut si prea mult, si prea repede! Unde sa intre atata suc in burtica ta?

Dar nu mai conta. Regele câstigase in acea zi cea mai mare izbânda. Stela ii spusese ca este un barbat adevarat!

Si pentru o clipa, Stela fusese doar a lui. Stela Regelui.

26 mai 2011

 

 

 

LUMEA DE AUR (THE GOLDEN WORLD)

de Jianu Lucian-Florian


La sfintirea unui templu, la o mare sarbatoare,

Lumea a adus podoabe –  ea batrana, slaba, oarba,

Vaduva Anastasia, si-a facut cu greu carare,

Si in curtea lui de aur, a adus un fir de iarba –


Si-i era asa rusine, ca si bruma ei de bine,

De pe-o pajiste vecina cu bordeiul ei, furase –

Sa aduca, pentru boii – cei lasati de fiecine

Langa templu – mangaiere, pentru cate duc pe oase –


Pe coloana de intrare in Biserica, tocmise

Imparatul, sa ii scrie, al lui nume, un fruntas –

Dar un Inger sterse toate cele-atat de scumpe zise,

Si-a cioplit: “Anastasia a platit  acest lacas!


Si-au vazut, mirati, minunea, Imparatul, si curtenii,

Si-au catat-o pe batrana mult prea buna, si prea oarba –

Caci un Rai intreg, de aur, n-are pretul, prin milenii,

Cat o inima, ce – n zdrente, ii aduce-un fir de iarba…


25 mai 2011


Simti?

de Jianu Liviu-Florian

 

Erau la Teatrul de Papusi, odata –

Pe-un ultim rand, dupa dejun, flamanzi –

Acuma vin la Maica Preacurata,

Tot asteptand, si resemnati, si blanzi –

 

Pe lumea cea perfecta, ce sa faca?

Unde esti, Doamne, Tu, sa ii inveti?

Ca uite, eu, dintr-un salariu, daca

Le dau cel mult un pumn de pufuleti –

 

Someri prea tineri, ce se stiu acasa

Sub cerul liber peste usi inchise,

Ce stau si ei, cu Dumnezeu, la masa,

Si ca si El, mananca scrum de vise…

 

Copii ai strazii? Dar e loc pe strada,

De ei, printre masinile savante?

Invata-I, Doamne, inca sa mai creada

Ca lipsurile lor sunt briliante!…

 

Murdari, rufosi, mai stiu vreo meserie?

Mai sunt umani, sau maidanezi cuminti?

Cand vad ca-s inutili, cu darnicie,

Te-ntreb, perfectul meu aproape: Simti?

 

19-20 mai 2011

 

ALTER EGO

de Jianu liviu-Florian

 

De dimineata, aflu in pridvor,

De templu vechi, un intreprinzator –

De n-ar avea o pensie, saracul,

Si in pronaos, l-ar vedea pe dracul –

 

Si-a ridicat un chiosc, pe langa piata –

Si vinde-un fel de capete de ata –

Dar intre criza mica, si cea mare,

Nu sunt cumparatori, nici de mancare –

 

Sunt unii care au in criza Raiul,

Si altii sunt in criza cu malaiul,

Gasesti, aliniati, spre Rai, in scara,

Si mari mosieri, si vite de povara –

 

Oricat e criza mare, si de bine –

Solutia nu-i afara, ci in tine –

Oricat de rea, o Lume-i sub obroc

In inima, de-i faci un pic de loc –

 

Sunt vremurile-n  lume-atat de crude,

Ca lumea-ti pare-un Paradis de  Iude –

Atunci, sa speli la Iude, calm,  calcaiul,

Caci intre Iude, poate esti intaiul –

 

Sa colindam Bisericile-aceste –

Un dram de mila, inca, de mai este –

Sa ne mai dovedim, din crudul hau,

Ca stim ce suntem, si ne pare rau…

 

20 mai 2011

Privind prin ochii copilariei

THE MASTER OF THE UNIVERSE

de Jianu Liviu-Florian

A fost odata un copil bun si cuminte. El avea parul balai, si bunica nu îl scapa o clipa din ochi, de drag ce îi era.

Uneori, copilul iesea afara dupa ploaie, si mirosea pamântul.

Si pamântul mirosea atât de frumos, încât copilului îi venea sa-l manânce. Atunci, Copilul lua in mâna câte o bucatica reavana de pamânt,  si gustul lui avea toate gusturile pamânturilor de pe pamânt.

Alteori, copilul se apropia, dupa ploaie, de gardul de lemn putred, din curte. Si lemnul mirosea atât de frumos, încât copilului îi venea sa îl manânce. Atunci copilul rupea o aschie de lemn din gard, si gustul ei avea gusturile tuturor padurilor de pe pamânt.

Alteori, când bunica intindea cearceafurile pe sârma, copilul se apropia pe furis de ele, si le mirosea. Si cearceafurile miroseau atât de frumos, încât copilului îi venea sa le manânce. Dar cum nu era nici bine, nici frumos, sa le manânci, le storcea în cerul gurii câte o picatura, si gustul ei avea  gusturile tuturor ploilor de pe pamânt.

Copilul avea multi tovarasi de joaca: lilieci cu flori mov, o banca, un cires inalt, o scara de intrare de ciment, o minge albastra cu buline albe, un catelus de plus, o trotineta cu spite. Dar nu avea voie sa iasa afara din curte, ca sa nu auda cuvinte urâte, si sa le învete, si el..

Atunci privea pe fereastra, sau printre ulucii gardului, curtea de pamânt a scolii de vis-à-vis, în care jucau fotbal, pe rupte, alti copii. Jucau cu atâta patima, încât, atunci când unul dintre ei gresea, sau nu îi iesea jocul asa cum voia,  începea  sa înjure. Copilul asculta, dar nu înjura. Caci i se spusese sa nu vorbeasca urat. Si el asculta tot ce îi spuneau parintii, si bunicii. Dar asculta si copiii. Doar mai târziu, când voia cu orice prêt ceva, si acel ceva nu iesea asa cum ar fi vrut el, scapa cea mai teribila înjuratura, pe care, auzind-o, copiii din curtea scolii au râs de el: “ce naiba!”.

Copilul citea mult. Avea atâtea si atâtea carti, care odata citite, erau luate, mereu, si mereu, de la capat. Si parintii si bunicii îi aduceau mereu, de prin lume, alte carti.

Copilul avea în camera bunicilor un corp de mobila cu o usita jos, si sus, un sertar, în partea dreapta. Iar în stanga, pe acelasi corp, era o oglinda mare, de inaltimea  unui om matur. Uneori, copilul se aseza cât putea de drept in fata oglinzii, isi incorda muschii picioarelor, isi umfla pieptul, si se gândea: oare cum voi arata cand voi ajunge mare? Si oglinda îi arata un copil prea mic, ca sa ajunga vreodata mare, desi ar fi dorit atât de mult.

Intr-o buna zi, asa cum se intâmpla de obicei, la el acasa a venit in vizita un verisor. Bunicii, parintii, si oaspetii au luat loc in sufragerie, iar ei, copiii, se jucau in camera oglinzii; si asa, din joc in joc, au intrat pâna sub masa. Si se jucau asa cum numai copiii nu stiu.

Deodata, copilul vede o barcuta de hârtie iesind dintr-un picior al mesei de cires sub care se asezasera. Si o arata verisorului. Barcuta era alb-albastruie, si parea ca este toata acoperita de harti. Se vedeau chiar, rosii,albastre, negre, sau galbene, si  punctate, granitele, dar totul era atât de mic, si barcuta când se retragea usor in piciorul de lemn, când se ivea iar, afara, incât copilului i se parea ca este ireala. Si atunci l-a intrebat pe verisorul lui : Vezi? Si pentru ca si colegul lui de joaca, vedea, si pentru ca niciunul dintre ei nu mai vazuse în toata viata lor, cât le era  copilaria de lunga, asa ceva, s-au inteles repede din priviri, si au iesit de-a busilea de sub masa, si din camera, in urma lor ramânând un simplu picior de lemn, ca un ponton al unei barcute care nu a existat niciodata.

Dupa o jumatate de veac, copilul statea la o masa, si isi aducea aminte. Vezi, isi spunea, barca aceea au vazut-o doi copii. Daca as fi vazut-o singur, lumea aceea  inventata, copilaria mea, ar mai fi existat?

Acum, pamântul nu mai miroasea ca altadata, dupa ploaie,  si nu mai avea gust.

Acum, gardul nu mai miroasea ca altadata, dupa ploaie, si nu mai avea gust.

Acum, rufele aveau  mirosuri atât de deosebite, dar nu mai aveau gustul tuturor ploilor de pe pamânt.

Acum, daca o barca aparea dintr-un picior de masa, nu mai avea pe nimeni caruia sa i-o arate.

Copilul isi auzea copilul care, deranjat din fata calculatorului, îi spunea: ce dracu! sau cacat!

Copilul isi vedea copilul, zi si noapte, în fata calculatorului, si citind, rar de tot, câteva pagini, dar numai pentru ca sa ia o nota cât mai mare, citind cât mai putin dintr-o carte.

Copilul ar fi vrut sa se intoarca în copilaria lui, cu copilul lui de mâna. Dar nu exista nicio cale sa faca asta. Si atunci, mai scria o barcuta de hârtie imaginara. Copilul lui, oricum, nu ar fi avut timp de ea. Si atunci, albastruie si punctata, îi dadea drumul pe harta, copiiilor care, de aceeasi vârsta a ochelarilor lui, înca mai vedeau…

Sigur a fost odata…

13 mai 2011



FERICIRILE DUPA IUDA

 

Imi place sa Iti dau binete

Din bunatatea Ta, cea vie,

Intr-o Biserica pustie,

Pustiu cum sunt, la batranete…

 

Ieri, Ti-am lasat un sac de haine,

Un preot bun, sa le imparta,

La oameni care nu-s pe harta,

Si parte n-au, de carti, si taine…

 

Azi, doua bonuri pentru masa,

Nu stiu de voi avea putere,

Unor batrani, fara avere,

Sa duc, sa-mparta, o frumoasa…

 

Ce fericit sunt, cand nimicuri,

Se duc asa, din mana-n mana,

Unde nevoia e stapana,

Si unde, Doamne, nici nu licuri…

 

Ce fericit sunt, cand adie

Firimiturile de Rai,

Si-acolo unde asteptai –

Langa cei buni, de-o vesnicie –

 

Firimituri din ce ne  dai…


6 mai 2010

Jianu Liviu-Florian

 

Primeste, Doamne

Primeste, Doamne, zeama mea de varza,

Atata cat mi-a mai ramas, in Rai,

Si-mparte-o la saraci, sa nu se piarza

O-nghititura, cand Iti cer, si n-ai …

 

De numai varza am de dat, imparte

Cu chibzuinta, dintr-a ei licoare,

Si celui prost, si celui plin de carte –

Pe amandoi, la fel, la fel, ii doare…

 

Poate ajunge varza-mi la vreo nunta

De frati calici, sau tine, doar, de sete

La mese-mparatesti, si cat incanta

Si regi, si servi, cu sare, pe-ndelete!…

 

Primeste, Doamne, zeama mea de varza

Si inmulteste-o, ca pe vin, sa tina

O vesnicie, si sa nu se piarza

Un dram, macar, cand Iti cersim lumina!…

27 aprilie 2011
Jianu Liviu-Florian

Iarna salutului

Merg in cimitirul  lumii ce trait-a –
Sade o batrana, pe-un scaunel, in strada –
Ce sa-i dau, cand este mult prea scumpa pita?
Doar un “buna ziua” – Domnul sa o vada –

“Sanatate, mama!” – uite-asa raspunde,
ea, batrana care stie chiar pe sine,
Cand o doare totul, si nu-i leac niciunde,
Pretul sanatatii, cat mai ai  in tine  –

“Sanatate, mama!” – inima ii suna,
C-a primit o vorba, de cand tot asteapta,
Sa ii spuna lumea, macar “ziua buna”,
Cand mai are pana-n cimitir, o treapta –

Merg in cimitirul lumii ce se plimba
Azi, pe strazi, si poate! Poate tot, sa faca!
Doar un “buna ziua”, i-a-nghetat  pe limba –
Dis de primavara, ca o  promoroaca …

19 aprilie 2011-
Jianu Liviu-Florian

De cand incearca

De cand incearca, tot incearca,
Sa-mbarce lumea intr-o arca,
Si dincolo chiar de mormant,
Ea sa ramana pe Pamant!

De cand incearca, tot ratand,
Sa faca-aici un Rai plapand,
Cand unu-l ia cu el, in tina,
Se naste altul in lumina  –

De cand incearca, pe ascuns,
Si niciodata nu-i deajuns,
Sa-mparta Raiul tot, la toti –
Si nenascuti, si vii, si morti –

De cand incearca, si n-asteapta,
Sa faca cerul lumea dreapta,
De nedreptatea lor, prea grei,
O-ndreapta-ntai si-ntai, cu ei –

De cand incearca, tot incearca,
Sa-mbarce lumea intr-o arca,
Si sa o duca toata-n Rai,
Pe plai, cum l-au tocmit din grai …

17 aprilie 2011,
Jianu Liviu-Florian

Ziua florilor

E ziua florilor: opriti-va putin,
Si nu le mai taiati – intre tarana
Si cer, pe floarea lor, inca mai tin
Idei de bine si frumos  – pe mana –

E ziua florilor: priviti-le cum nasc,
Intre pamant si cer, din radacina –
Lumina si tarana, doar, prin teasc
De viata, beau, ca sa ne dea lumina –

E ziua florilor : luati seama lor, opriti
Macelul – mai rabdati-le o clipa,
Si fiti macar o clipa fericiti,
Cand pilda lor, pe lume, se-nfiripa…

17 aprilie 2011,
Jianu Liviu-Florian

Iertare

Se inecau doi oameni langa mine:
Iisus Hristos, si tatal meu, prea bunul,
Si se rugau de mine,doi, ca unul,
Sa-i scap de-nec, sa le intind o mana –

Si eu, din amandoi, am scos din apa
Pe tata  meu , si bietele lui oase –
In timp ce Hrist imi staruia in pleoapa,
Caci fara ajutor,  se inecase –

Ma iarta, Doamne, ca mi-e mai aproape
De suflet, tata, ingrijind de mine –
Decat Dumnezeirea Ta, pe ape
Facand la Omenirea toata, bine…

11 aprilie 2011, Jianu Liviu-Florian

Vine Pastele…

Vine Pastele, curand, Blandetea Voastra,
Vine Pastele, si nu esti rastignit!
De nu esti in chiar inima noastra,
Pentru care Omenire ai venit?

Vine Pastele, curand, Prea Bunatate,
Vine Pastele, si bunii nu sunt multi!
Pentru ce noi le avem pe toate,
Pe cand, Doamne, Tu ramai intre desculti?

Vine Pastele, curand, Luminatie,
Vine Pastele, Stapan peste frumos!
Pentru ce este atata bogatie
Si atat urat, fara   Hristos?

Vine Pastele, tot vine, Maiestate,
Tu esti rob, si oamenii sunt regi –
Pentru ce noi le avem pe toate,
Tu – doar sufletele noastre, le culegi?

Vine Pastele, curand, Blandetea Voastra,
Vine Pastele, si nu esti rastignit!
De nu esti in chiar inima noastra,
Pentru care omenire ai venit?

Jianu Liviu-Florian

Pamant de coji de nuca

S-a razvratit pamantul. Si el, cat sa suporte
Aceeasi lacomie, aceleasi vechi pacate,
In tehnologic lustru, barbarele cohorte
Calcandu-se pe gura, sfidandu-le pe toate –
 
S-a razvartit pamantul. S-a suparat oceanul.
Si ele, cat sa duca atata fala-n spate,
Cum sa suporte-n suflet ca Dumnezeu – e banul,
Si legea omenirii – e lupta pentru toate –
 
S-a razvratit pamantul. S-a suparat natura.
De multa prea dreptate ce-njuga armonia.
De mult prea multa stiinta, cu Regele ei, ura.
De cat de drepte fura, si justul,  si hotia.
 
S-a razvratit pamantul de-atata neghiobie.
S-a razvratiti oceanul de-atata nesimtire.
S-a razvratit natura de lacoma prostie.
Calcam pe-un cer de tandari, cu mila, mantuire…

Jianu Liviu-Florian