Tag: Isus

Faima cea mult râvnita

On By nelursIn Biblia, Natura UmanaLeave a comment

„Cum puteti crede voi, care umblati dupa gloria, pe care v-o dati unii altora, si nu cautati gloria care vine de la singurul Dumnezeu?“ (Ioan, 5.44)

Slava lui Dumnezeu sta în ascunderea lucrurilor, dar slava împaratilor sta în cercetarea lucrurilor. (Proverbe, 25.2)

Întelepciunea nu o primim, trebuie s-o descoperim pentru noi însine. (Marcel Proust)

Dorinta de prestigiu –


Intra în fibrele fiintei umane din vremuri stravechi, odata cu savârsirea pacatului originar, din Gradina Eden, odata cu  neascultarea de pretentiile îndreptatite ale lui Dumnezeu, care i-a creat si i-a asezat într-un loc mirific, purtându-le de grija îndeaproape. Curând, aceasta stare contaminata, a condus la înfaptuirea  primei crime din istoria omenirii. Cain, plin de gelozie si ura, si-a omorât fratele, pe Abel, si pentru ce?  Pentru ca Dumnezeu a privit cu placere la jertfa adusa de  Abel, iar jertfa lui Cain n-a fost primita din pricina mândriei de care era stapânit. Atitudinea si caracterul lui Cain nu au placut deloc lui Dumnezeu, iar Cain s-a întunecat de furie în loc sa se schimbe si sa se smereasca înaintea lui Dumnezeu pentru a fi si el primit. Cain s-a  înaltat în ochii lui, însa mândria îl coboara pe om.

Nu întâmplator oda a fost printre primele specii literare foarte  raspandita, în care autorul îsi exprima elogiul sau admiratia fata de anumite persoane sau fapte  eroice, împlinind pornirile si dorintele imediate de satisfacere a dorintei omului firesc de a fi adulat.

Slava, gloria, renumele, lauda, preamarire, proslavirea, reputatia, popularitatea, aprecierea publica, autoritatea, prestigiul – sunt câteva sinonime pentru cuvântul care exprima ideea înaltarii de care vorbim.

Mândria, in general, il cuprinde pe om asa cum  turnesolul coloreaza  toata solutia chimica, daca nu esti atent s-o tii in frâu, in limite acceptabile.
Insa, ca sentiment de multumire, de satisfactie, de bucurie, de demnitate, de încredere – pe tonuri si armonii normale, filtrata cu modestie si bun simt în caracterul si atitudinea curata, care sunt de dorit –, mândria,  poate fi un sentiment normal si benefic, însa,  ce trece în  zona de lauda si fala, de gâdilare a orgoliului, de îngâmfare si înfumurare,  intra în teritoriul unei glorii desarte.

Toti dorim sa obtinem aprecierea. Cu totul altceva este însa a cauta cu orice pret  lauda celorlalti, de a fi mai presus de toti. Tuturora ne place sa fim vorbiti de bine de toti oamenii, poate mai putin de cei pe care-i desconsideram.
Un scriitor polonez, Stanislaw Jerzy Lec,  are o cugetare în care spune ca în fata celor mici trebuie sa te pleci mai mult!

La început Dumnezeu a facut Cerurile si Pamântul. Apoi a creat stelele, soarele si luna, lumea vegetala si lumea animala, apoi a creat omul, deschizând drumul  istoriei omenirii.

Asadar, la început a fost Dumnezeu. El a facut lucruri extraordinare, cu adevarat marete. Cine-i va putea sta alaturi? Cine mai e vrednic de glorie, de faima?
Se stie ca si ingerul stralucitor, Lucifer,  a dorit sa aibe întâietate  alaturi de Dumnezeu, creatorul, el un înger creat. Aceata îngâmfare l-a costat viata luminoasa de pâna atunci, fiind aruncat pe pamânt, numit Satan, împreuna cu îngerii  si demonii sai.

Însa noi avem pe Dumnezeu ca Tata si  dorim sa-i fim ascultatori!
Caci toti cei ce sunt calauziti de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. si noi n-am primit un duh de robie, ca sa mai avem frica; ci am primit un duh de înfiere, care ne face sa strigam: “Ava! adica: Tata!”  Însusi Duhul adevereste împreuna cu duhul nostru ca suntem copii ai lui Dumnezeu. (Romani, 8.15-16).

Tocmai pentru ca oamenii nu inteleg, pe deplin sau mai deloc, cum gandeste si cum actioneaza Dumnezeu, cum a creat totul din nimic, oamenii ajung de il desconsidera, de il reneaga, si cauta sa se ridice pe ei insisi in slava!

Omul nu vrea sa recunoasca descoperirile lasate pentru om in Biblie. Aici gasim scris tot ce trebuie sa stim, neaparat, despre Dumnezeu.

Slava lui Dumnezeu sta în ascunderea lucrurilor, dar slava împaratilor sta în cercetarea lucrurilor. (Proverbe, 25.2)

Câti copii, înaintea noastra, nu au zis: < – Evrika! >, in cazul  descoperirii unor lucruri ascunse de Dumnezeu ca intr-un joc de puzzle, pentru ca fiecare din noi, la timpul lui, sa scoata la iveala lucruri sau fenomene ale stiintei si spiritualitatii care-i sunt de fapt folositoare in drumul anevoios spre vesnicie.

Tatal se bucura când copilul gaseste ceea ce El ascunsese mai dinainte, si, copilul,  umblând pe urma pasilor sau gândurilor Lui, cauta sa  descopere ceea ce El a pregatit pentru copiii Sai. (Caci prin har ati fost mântuiti, prin credinta. si acesta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni. Caci noi suntem lucrarea Lui, si am fost ziditi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregatit Dumnezeu mai dinainte, ca sa umblam în ele. – Efeseni, 2.8-10)

Ne bucuram când copiii nostri alearga pentru câstigarea unor premii de întâietate. De mici suntem învatati sa dorim sa fim primii în ceea ce facem.
De Pasti, în unele gradinite exista obiceiul ca educatoarele sa ascunda, oua colorate confectionate din plastic, pe lânga florile si arbustii care strajuiesc aleile de joaca ale micilor copii de 3…5 ani, oua care sa fie cautate de copiii lor. Iesind împreuna din clasele de joaca si învatatura,  li se spune sa caute ca li s-a pregatit o surpriza.
Copiii, contrariati si bâjbâind, neîntelegând pe deplin situatia care le sta în fata,  ies si umbla sau alearga încoace si încolo, cautând, cu priviri mai mult sau mai putin inteligente. si, dupa cum le este alergatura, curiozitatea si cautarea, copiii gasesc acele oua din plastic, viu colorate. Daca le si desfac,  înauntrul lor gasesc si alte surprize,  ascunse pentru un timp chiar de bucuria ce-i cuprinsese pe copii.

Pentru Albert Einstein,  Dumnezeu,  a ascuns teoria relativitatii,  pentru Isaac Newton a ascuns “Principiile matematice ale filozofiei naturale”, notiuni fundamentale despre optica, matematica si fizica, pentru maica Tereza a ascuns mila si daruirea exemplara in cei mai de jos oameni aflati în suferinta si nevoi,  pentru altii, altele, pentru fiecare a ascuns ceva: faptele bune, pe care le-a pregatit Dumnezeu mai dinainte, ca sa umblam în ele.

Asa cum spune Isus într-o parabola, stapânul a dat talanti diferiti oamenilor, fiecaruia dupa puterile si credinta împartita de El în dar.

Ne nastem cu abilitati de vorbire, deseori cu abilitati de vorbire ale mai multor limbi. Nu toti suntem la fel, ci dupa cum ne-a dat Creatorul nostru, ca dar. Ce ai tu ca sa nu fi primit?

Avem doua optiuni. Sa alegem calea unei glorii personale, urmand indemnul vechi al Celui Rau, care zisese …”veti fi ca Dumnezeu” – de care Dumnezeu Insusi zice ca e desarta, nefolositoare, trecatoare, chiar paguboasa, deoarece ea, aceasta cale, ne îndeparteaza de El, în loc sa ne apropie. “El a facut ca toti oamenii, iesiti dintr-unul singur, sa locuiasca pe toata fata pamântului; le-a asezat anumite vremuri si a pus anumite hotare locuintei lor, ca ei sa caute pe Dumnezeu, si sa se sileasca sa-L gaseasca bâjbâind, macar ca nu este departe de fiecare din noi.” (Faptele apostolilor 17, 26-27).

Sau o a doua cale, aceea în care sa  alegem sa-L glorificam pe Dumnezeu, singurul care face minuni. Exista un psalm în care psalmistul repeta de câteva ori: O, de ar lauda oamenii pe Dumnezeu! si arata multele motive pentru care se cuvine a-L lauda (Psalmul 107).

“O, desertaciune a desertaciunilor, zice Eclesiastul, o desertaciune a desertaciunilor! Totul este desertaciune. (…) Ce a fost, va mai fi, si ce s-a facut, se va mai face; nu este nimic nou sub soare. (…) Încolo, fiule, ia învatatura din aceste lucruri; daca ai voi sa faci o multime de carti, sa stii ca n-ai mai ispravi, si multa învatatura oboseste trupul.  Sa ascultam dar încheierea tuturor învataturilor: Teme-te de Dumnezeu si pazeste poruncile Lui. Aceasta este datoria oricarui om. Caci Dumnezeu va aduce orice fapta la judecata, si judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rau.” (Eclesiastul, 1.; 13.12-14)

Într-alt Psalm, autorul face o scurta caracterizare a oamenilor care nu-L cauta pe Dumnezeu spunând despre ei:   “…..  mândria le slujeste ca salba … Râd, si vorbesc cu rautate de asuprire: vorbesc de sus,  îsi înalta gura pâna la ceruri, si limba le cutreiera pamântul.  De aceea alearga lumea la ei, înghite apa din plin, si zice: “Ce ar putea sa stie Dumnezeu, si ce ar putea sa cunoasca Cel Prea Înalt?”  (…)  M-am gândit la aceste lucruri ca sa le pricep, dar zadarnica mi-a fost truda,  pâna ce am intrat în sfântul locas al lui Dumnezeu, si am luat seama la soarta de la urma a celor rai.
Da, Tu-i pui în locuri alunecoase, si-i arunci în prapad. Cum sunt nimiciti într-o clipa! Sunt pierduti, prapaditi printr-un sfârsit napraznic. Ca un vis la desteptare, asa le lepezi chipul, Doamne, la desteptarea Ta!

Sunt multi oameni simpli, dar si oameni foarte bine si temeinic  instruiti, cum e si marele fizician contemporan Stephen Hawking care ajung sa descopere si sa afle lucruri importante, chiar extraordinare, si, in loc sa-i multumeasca Celui care le-a pregatit pentru ei, se inganfa si nu cauta sa-L creada  si sa-L inteleaga pe Dumnezeu, punandu-se pe ei insisi pe piedestalul pe care trebuie inaltat doar Domnul Dumnezeu.

Întelepciunea nu o primim, trebuie s-o descoperim pentru noi însine, zisese undeva Marcel Proust.

În finalul psalmului, Asaf conchide : “Cât pentru mine, fericirea mea este sa ma apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adapost, ca sa povestesc toate lucrarile Tale.”

Despre adevarata rugaciune, care nu trebuie sa se sfarseasca niciodata

On By nelursIn InterviewLeave a comment

Din seria: Mari Duhovnici Romani contemporani aflati dincolo de granitele tarii…
Interviu cu Parintele Arhimandrit Roman Braga din S.U.A. realizat de Stelian Gombos

Parintele Arhimandrit Roman Braga este un calugar ortodox roman, deosebit de oricare alt monah, pentru simplul fapt ca n-a trait viata calugareasca intr-un schit sau manastire si nici nu a cunoscut alta chilie decat celula inchisorilor comuniste, dar mai ales „camara cea de sus a inimii”! Iar daca monahismul inseamna trairea in Hristos, Parintele Roman a trait-o din plin pe parcursul intregii sale vieti, datorita smereniei, evlaviei si iubirii de Dumnezeu care l-a stapanit intotdeauna, calitati si virtuti pe care le-a dobandit atat din familie, cat mai ales de la calugarii din Manastirea Condrita, din nordul Basarabiei, in vecinatatea careia s-a nascut la 2 aprilie 1922 si, tot aici, a crescut. Ulterior a fost vietuitor al Manastirii Caldarusani, iar apoi elev seminarist la Manastirea Cernica de langa Bucuresti, unde a fost, permanent, aproape de Sfantul Ierarh Calinic – Ocrotitorul spiritual al manastirii – care adaposteste sfintele sale moaste.
Dupa desfiintarea acestei scoli, este transferat la Seminarul Central din Bucuresti, iar ultimul an il va urma la Seminarul Teologic din Chisinau. Intorcandu-se in Bucuresti, intre anii 1943-1947 urmeaza atat cursurile Facultatii de Litere si Filosofie, cat si cele ale Institutului Teologic.
In anul 1948 este arestat pe motivul ca ar fi ajutat un legionar. Trimis la Pitesti, trece prin toata teroarea „reeducarii”, dar in intunericul celulei afla lumina vorbirii si impacarii cu Dumnezeu. De la Pitesti, este trimis in lagarele de la „Canal”. Acolo il intalneste pe calugarul Evghenie Hulea – o figura de pateric, conform marturiei Parintelui Roman, care l-a determinat sa intre definitiv in monahism. Este eliberat in anul 1954, dar i s-a impus domiciliu fortat in Bucuresti. Totusi, in aceste conditii, merge pe ascuns la Iasi, unde Mitropolitul Sebastian Rusan al Moldovei il calugareste si il hirotoneste diacon, aici – la Catedrala Mitropolitana – facand buna misiune, mai ales cu tinerii.
In anul 1959 este arestat din nou, anchetat timp de un an, aducandu-i-se invinuiri inchipuite, pentru ca pana la urma sa fie incadrat in lotul grupului „Rugul aprins” de la Manastirea Antim – unde a fost coleg, in anii studentiei, cu Parintii Sofian Boghiu, Petroniu Tanase, Nicolae Bordasiu si cu Mitropolitul Antonie Plamadeala al Ardealului. Au urmat inchisoarea Jilava, colonia de munca Balta Brailei, lagarele din Delta Dunarii, cu suferinte grele, dar in acelasi timp cu o companie de elita: Parintii Benedict Ghius, Grigorie Babus, Sofian Boghiu, Dosoftei Moraru, Tit Moldovan, Felix Dubneac, vestitul profesor Tudor Popescu, omul de cultura Petre Pandrea si altii. Condamnat la 18 ani de temnita grea, lucreaza pana in anul 1964, cand, la 31 iulie, este eliberat, cu prilejul gratierii generale a detinutilor politici.
De acum inainte, incepe lungul pelerinaj al ierodiaconului Roman Braga prin toata tara, cunoscut fiind de toti dar si izgonit fiind de catre toti, din cauza faptului ca „avea tinicheaua de coada!”…
De aici nu urmeaza, totusi, ca toti „inspectorii” de la Culte erau calai. Asa se face ca tot in anul 1964, Dumnezeu il scoate in cale pe unul din cei „buni”, care-i da Episcopului Oradiei – Valerian Zaharia – aprobarea de a-l hirotoni in treapta de preot, eveniment ce are loc, cu binecuvantarea lui Dumnezeu, in anul 1965.
La 1 ianuarie anul 1985, este instalat ca preot la Negresti – Oas, unde a inceput o intensa activitate pastoral-misionara si catehetica, duminica la vecernie – cu copiii si tineretul, asa incat osenii il inconjurau cu dragoste, ba chiar si securistii nu indrazneau sa intervina pe fata, de teama credinciosilor. Apoi l-au mutat silit, intr-o noapte, in localitatea Sarbi – Bihor, iar ulterior, adica in anul 1968, a fost chemat la Patriarhie si trimis ca misionar in Brazilia. In anul 1972, episcopul romanilor din S.U.A. – Valerian Trifa – il cheama la Vatra, unde isi desfasoara activitatea ca staret si duhovnic al Manastirii „Inaltarea Domnului”, iar cu anul 1988 se retrage la Manastirea „Adormirea Maicii Domnului” din Rives Junction, Michigan, SUA.
In toate acestea insa nu a fost scos in evidenta decat primul strat al vietii Parintelui Roman. Miezul (ei) duhovnicesc trebuie cautat in anii formarii sale spirituale la manastirea copilariei sale din Condrita Basarabiei, apoi in anii formarii sale intelectuale la seminariile si la cele doua prestigioase scoli superioare bucurestene, in anii studentiei sale petrecuti, alaturi de elita intelectualitatii crestine romanesti care facea parte din gruparea „Rugului Aprins” dar, mai cu seama, in perioada modelarii si desavarsirii sale duhovnicesti de catre mentorul sau spiritual – calugarul Evghenie de la „Canal”.
Orice cinste omeneasca i s-ar acorda parintelui pentru duhovnicia sfintiei sale, ar suna ciudat, deoarece viata sa jertfita in intregime lui Dumnezeu nu o poate cinsti decat binecuvantarea Celui Caruia i s-a jertfit.
Este vrednica de lauda aceasta viata si activitate. Datorita acestor oameni minunati, spiritualitatea crestina a rezistat. Noi, cei de astazi, luati cu problemele si greutatile cu care ne confruntam, nu realizam suficient si bine cat de importanta a fost marturisirea ce au facut-o ei pentru Iisus Hristos.
Mi se pare ca pentru generatiile tinere, care nu au trait ororile comunismului, aceste marturii nu spun mare lucru. Noi suntem convinsi ca, daca mai avem astazi o spiritualitate serioasa, o avem datorita acestor batrani cuminti si minunati, din care categorie face parte si Parintele Arhimandrit Roman Braga. Si pentru a ne folosi, din punct de vedere duhovnicesc, de invatatura Parintelui Roman, am purces, cu a sa invoiala, dragoste si binecuvantare la realizarea unui interviu de suflet, pentru care ii multumesc in mod deosebit.
Asadar, parcurgand viata, opera, activitatea si biografia acestui parinte imbunatatit constat, cu uimire si admiratie, taria de caracter si verticalitatea cu care a fost inzestrat acest contemporan al nostru, in fata caruia noi nu suntem altceva decat niste oameni supusi vremurilor acestui veac.

Preacuvioase Parinte Arhimandrit Roman Braga, astazi propaganda in favoarea normalizarii anumitor pacate si patimi are consecinte si efecte profund negative asupra vietii sufletesti si spirituale a tinerilor, mai mult chiar decat propaganda ateismului din timpul regimului comunist. Ce masuri si solutii credeti ca ar trebui luate si adoptate pentru ca numarul victimelor asanumitei democratii sa fie cat mai mic, cat mai scazut?

Intrebarea este interesanta si mi-a mai fost pusa si cu alte ocazii, si ca si atunci va raspund si dumneavoastra acum, ca ar trebui sa intrebati guvernul statului (in cadrul caruia lucrati si dumneavoastra) de lucrul acesta. Sa stiti ca tinerii nu sunt vinovati cu nimic ca traiesc in aceasta civilizatie si cultura decadenta. Sa nu credeti cumva ca epoca pe care o traim noi acum este foarte diferita fata de alte timpuri din istoria crestinismului si ca ceilalti au fost privilegiati, bucurosi si norocosi ca au trait in alta epoca, iar noi suntem foarte nenorociti ca traim acum, in aceste vremuri. Ce pot spune eu este sa nu asteptati nimic concret de la scoli. Eu traiesc, dupa cum bine stiti, intr-o tara in care oamenii isi educa copiii acasa, pana la intrarea in facultate. Bineinteles ca regimul permite sa se dea numai examenele, fara ca profesorul sa-l vada pe copil la cursuri in timpul anului scolar. In America, foarte multi se feresc de scolile publice. In statul Michigan, unde locuiesc eu, un sfert din copii nu se duc la scoala, pana la studiile superioare, universitare. Cine ii poate invata mai mult si mai bine pe copii si cine este mai mult interesat de morala lor decat parintii, bineinteles, daca ei sunt niste oameni responsabili. Nu stiu, nu am auzit ca in Romania sa fie oficializat acest sistem de homeschooling, adica scolarizare la domiciliu, acasa.
Stiati ca in Statele Unite ale Americii exista o asociatie de tineri care s-au jurat sa fie virgini pana la casatoria lor? Ei poarta o insigna pe care scrie: only my wife sau only my husband (adica numai sotia mea sau numai sotul meu). Sunt bine organizati, organizeaza conferinte si dansuri ori diferite spectacole si actiuni dar sunt oameni care vor sa arate si sa demonstreze ca omul nu este un animal si ca se poate trai in abstinenta si infranare.
In alta ordine de idei, daca un copil este crescut si educat sa spuna nu raului, va reusi sa depaseasca obstacolele spirituale si ispitele de acum. Desigur ca tensiunea si presiunea este mare, insa constrangerea diavolului a fost mare intotdeauna. Tanarul trebuie invatat sa nu doreasca ce are celalalt, adica sa nu ravneasca la bunurile aproapelui sau. Colegul si-a luat masina, vreau si eu una, cel putin la fel, celalalt are un anumit computer, vreau si eu unul, cel putin ca acela. Ei, felul acesta de gandire sa stiti ca il distruge pe om, cultivandu-i invidia si egoismul. Trebuie ca tanarul sa aiba puterea sufleteasca si taria de caracter sa spuna nu. Cui? Nu pacatului pe care-l vede pe strada, ci sa-si spuna nu chiar lui insusi. Caci este mult mai greu sa-ti spui nu tie insuti, pacatelor tale, patimilor tale, dorintelor tale egoiste si posesive. Aceasta este educatia care trebuie facuta. Ea nu s-a facut niciodata in scoala. Pe asta o fac parintii acasa. Nu-i impui si nu-i torni pe gat predici, fiindca toti s-au saturat de predici, discursuri si toate de felul acesta. Ci il iei de mana si il duci la biserica, tu saruti icoana, o saruta si el, il duci la spovedanie si impartasanie, te spovedesti si impartasesti tu si atunci va face si el la fel.

Daca ai prezenta lui Dumnezeu in tine, atunci esti intr-o stare de rugaciune. Atunci omul devine rugaciune

Preacuvioase Parinte Arhimandrit, ce sa facem ca sa-L iubim pe Dumnezeu mai mult, ca sa-L simtim mai aproape de noi?

Trebuie sa vorbim permanent cu El. Trebuie sa-L simti pe Dumnezeu in tine, nu in afara ta, in exterior, ci in interior, in inima ta, caci inima noastra este nelimitata, infinita deoarece in ea se salasluieste Iisus Hristos, incepand de la botez. O persoana are niste dimensiuni infinite ale personalitatii sale; in adanc, in profunzime, fara limita, cu alte cuvinte persoana umana este vesnica. In adancul acesta din noi exista Dumnezeu, dupa cum spune Sfantul Apostol Pavel de multe ori ca „voi sunteti biserica Dumnezeului Celui Viu”. Deci sa nu deturnam ori directionam rugaciunea noastra catre un colt ori intr-un colt, fiindca Dumnezeu nu este material ori spatial ca sa-L pui intr-un colt si sa spui: acolo este Dumnezeu! Coboara-te in tine si adreseaza rugaciunea in inima ta lui Dumnezeu si vei simti prezenta Lui!
Sa stiti ca dialogul, convorbirea cu Dumnezeu iti produce si aduce sentimentul si simtirea aceasta, a prezentei lui Dumnezeu. Spune-I lui Dumnezeu cand ti-e foame, cand ti-e sete, spune-I lui ca te duci la Bucuresti ori la Oradea, unde ai treaba, spune-i Lui ceva pe drum, arata-I lui Dumnezeu ce frumos este peisajul, ce frumoase sunt florile sau natura. Vorbeste cu Dumnezeu de toate si despre toate. Doamne, ce sa fac, cum sa fac? Uite, trebuie sa fac asta si asta; mi-e foame, ma duc sa mananc o bucatica de paine ori sa beau un pahar cu apa… Tot ai in minte lucrurile astea, ele par la prima vedere copilaresti, puerile, insa conversatia aceasta cu Dumnezeu se preface, se transforma in rugaciune. Pentru ca ce este rugaciunea? Este o permanenta si continua comunicare a omului cu Dumnezeu, intr-un mod cat se poate de natural.
Ganditi-va ce spunea (tot) Sfantul Apostol Pavel in Epistola sa catre Tesaloniceni: „Rugati-va neincetat!”. Cum putea el sa se roage neincetat, neintrerupt, cand era o persoana foarte activa? A facut atatea biserici, a scris atatea epistole, a propovaduit „cu timp si fara timp”, a facut si avea de facut permanent, atatea lucruri. Nu putea, nu avea cum sa stea tot timpul in genunchi. Drept urmare, la asta s-a gandit el: sa ai intotdeauna in inima ta sentimentul prezentei lui Dumnezeu. De fapt, Sfintii Parinti in acest fel definesc rugaciunea: ca fiind sentimentul prezentei lui Dumnezeu. Rugaciunea nu este doar atunci cand citesti din carte. Trebuie spus tinerilor acest lucru. Nu este doar atunci cand te rogi dimineata si, gata, am terminat. Sau zici: „ah, nu mi-am terminat rugaciunea”. Pai, rugaciunea nu se sfarseste niciodata.
Nu-i nimic, vorbeste cu Dumnezeu copilareste, caci noi suntem copiii lui Dumnezeu. Si vorba asta copilareasca cu Dumnezeu iti aduce sentimentul prezentei familiare, intime a lui Dumnezeu in inima ta. Dumneavoastra stiti proverbul calugaresc, invocat deseori si de catre Parintele Teofil Paraian, ca „daca te rogi numai cand te rogi, de fapt nu te rogi deloc”. Daca ai prezenta lui Dumnezeu in tine, atunci esti, te afli, intr-o stare de rugaciune. Omul devine o rugaciune. Omul are o stare de rugaciune, nu clipe de rugaciune, momente cand se roaga si momente cand nu se roaga. Ar fi cumplit si groaznic. In concluzie, trebuie sa avem tot timpul simtirea lui Dumnezeu. Atunci cand spui „Doamne!”, sa fii convins si sigur ca Dumnezeu Se intoarce cu fata la tine si asteapta sa-I spui ceva. Cand esti ocupat, fii atent la lucrul pe care-l faci. Cand ai conversatii, gandeste-te la ce zici. Insa, daca ai putin timp, acolo, cateva minute sau chiar intr-o conversatie cu oamenii, poti sa spui: „Doamne Iisuse Hristose, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!”; „Doamne Iisuse Hristoase, uita-te la noi, ajuta-ne!” sau „Binecuvanteaza-i Doamne, pe oamenii acestia!”.

Dumnezeu nu are nevoie de apararea noastra, El are nevoie de dragostea noastra

Preacuvioase Parinte Roman, unii ortodocsi merg (si) la catolici ori la protestanti, ba chiar la diferite ramuri monofizite si se roaga impreuna cu acestia. Sfintia voastra ce spuneti, este corect si bine ca se procedeaza astfel?

Eu personal nu-i impartasesc pe cei care duc si se cumineca la catolici ori pe cei care, in loc sa vina la biserica lor, se duc la protestanti, la monofiziti ori in alte locuri. Sfintii Parinti ne opresc si ne interzic sa ne rugam impreuna cu ereticii sau schismaticii, dar suntem obligati sa ne rugam pentru acestia. Sa facem rugaciuni si pentru increstinarea musulmanilor ori a evreilor. Chiar este necesara o educatie facuta copiilor si tinerilor, ca sa se roage spre a veni la dreapta credinta, cea in Sfanta Treime, pentru a crede in Domnul Iisus Hristos Mantuitorul – ca Dumnezeu si Om, toti cei rataciti de la adevarata credinta. Noi nu trebuie sa-i uram pe cei de alta credinta, nu trebuie sa ne ducem pe strada si sa ne certam cu careva dintre ei: ca la voi este asa, ca la noi este asa si pe dincolo. Un gest ori un fapt ca acesta nu are niciun efect, niciun rezultat bun. Ci, roaga-te pentru ei. De fapt, noi nu convingem si nici nu constrangem pe nimeni sa fie crestin. Vedeti, aici suntem in America si ii botezam pe multi. In America este un curent al evanghelistilor care se boteaza mereu, iar ortodoxia creste aici foarte mult. Baptistii au universitati, metodistii au universitati, colegii, licee, sunt oameni pregatiti, instruiti, destepti. Ei citesc mult, ii respecta si ii cinstesc pe Sfintii Parinti. Imi spunea unul care este ortodox convertit acum ca „am vazut Sfanta Liturghie descrisa in a doua „Apologie” a Sfantului Iustin Martirul si Filosoful, si am vazut in „Constitutiile Apostolice” vorbindu-se despre Sfintele Taine, despre modul in care se fac botezul, nunta, cununia, maslul. Atunci mi-am pus intrebarea: cand anume au disparut toate acestea de la noi? Noi nu le avem. Suntem noi in Biserica in felul acesta, sau nu suntem?”. Este interesant ca acest om, si ca el foarte multi altii, nu s-a oprit nici la catolici, nici in alta parte, ci a venit la noi, pentru ca au gasit ca Biserica primara, apostolica si cea una este aici, in Ortodoxie.

Da, am inteles ca au trecut chiar comunitati intregi la Ortodoxie…

Adevarat, asa este, au trecut (si) comunitati intregi. In Chicago avem doua comunitati care au trecut la ortodocsi, cu pastori cu tot. S-au botezat doua mii de oameni intr-o singura zi. Tot grupul care lucra la educatia studentilor in universitatile americane, un grup de evanghelisti numiti „Campus Ministry”, toti sunt ortodocsi astazi. Au facut si un film „Come back Home” (Intoarce-te sau revino acasa), cand il vezi incepi sa plangi. Toti iau Sfanta Cuminecatura din lingurita pentru prima data si incep sa le curga lacrimile pe obraz. Sa-l iubesti pe eterodox. Nu poti sa-l convingi prin discutie, ci numai Duhul Sfant il convinge si il poate aduce la adevar. Sfantul Ioan Teologul ne arata ca, daca ne iubim unul pe altul, Dumnezeu este intre noi. Numai Dumnezeu poate sa convinga si sa invinga. Vedem ca Domnul nostru Iisus Hristos nu si-a urat vrajmasii, i-a iubit si i-a certat chiar si de pe cruce. Eu recomand ca in toate rugaciunile noastre individuale sa nu ne rugam numai pentru noi si pentru familia noastra ci sa-i includem pe toti care nu sunt ortodocsi. Chipul lui Dumnezeu este in toti oamenii. Ganditi-va la fenomenul si revolutia religioasa din China. Aici sunt, conform ultimei statistici, circa o suta treiezeci de milioane de crestini, asa incat guvernul nu-i mai poate controla, este imposibil. Africa este un continent crestin. Se lasa de mahomedanism cu toata persecutia ce este acolo. Se inmultesc crestinii in Africa foarte rapid. De aici, de la noi, din America, a plecat un grup de studenti in Madagascar, in misiune. Din punct de vedere numeric, noi, ortodocsii, crestem si ne dezvoltam si in insula Madagascar. Este un mitropolit de culoare acolo, Acunda. Africa are mitropolitii ei de culoare, episcopii, toti sub ascultarea bisericeasca a Patriarhiei Ortodoxe a Alexandriei – patriarhie istorica, are scoli teologice si seminarii in Kenya, la Nairobi si in Uganda. Deci se inmultesc crestinii si aici. Desigur, merg in paralel si catolicii si protestantii – care fac misiune foarte serioasa acolo, dar vreau sa spun ca Africa nu mai este un continent salbatic.
Sunt fenomene in lume care ne arata ca Duhul Sfant lucreaza. Nu trebuie sa uram pe nimeni, chiar daca unii il urasc pe Dumnezeu si credinta cea adevarata. Dumnezeu nu are nevoie de apararea noastra, El are nevoie de dragostea noastra. Iar dragostea noastra fata de Dumnezeu trece prin om, chiar daca acel om este dusmanul tau sau chiar daca este (si) dusmanul lui Dumnezeu, el are nevoie si mai mult, cu atat mai mult, de iubirea crestinilor.

Tinerii trebuie sa inteleaga ca intr-o familie lucrurile nu pot merge bine fara ajutorul lui Dumnezeu

Preacuvioase Parinte Duhovnic, cand este bine sa se casatoreasca omul? Inainte sau dupa varsta de douazeci si cinci de ani? Astazi multi oameni spun ca, daca se casatoresc prea devreme, isi irosesc tineretea.

Depinde de mai multi factori… Te casatoresti cand esti matur. Unii sunt maturi la douazeci si cinci de ani, altii niciodata. Caci unii sunt imaturi si la patruzeci de ani. Casatoria este o mare responsabilitate. Astazi trebuie sa punem, mai mult ca oricand, accentul pe maturitate. Eu nu le recomand sa se casatoreasca celor care vor dupa nunta sa se tina de distractii si sa avorteze copiii. Sau, si mai grav, sa ia contraceptive si tot felul de alte medicamente de acest fel. Cel putin femeile care au facut un avort sau doua se pot marturisi complet, dar acelea care iau pastile nici nu stiu cati au omorat deja. Divortul este si el o calamitate. Cand te casatoresti, iti asumi un sacrificiu, o jertfa. Casatoria este o cruce, asumata. Iubirea nu este sex, nu este instinct ori placere trupeasca, iubirea este ce spune acelasi Sfant Apostol Pavel in capitolul 13 la Epistola I catre Corinteni: toate le rabda, toate le indura, nu este geloasa, iubirea nu cauta ale sale, ci ale celuilalt… Iubirea nu cade niciodata. Aceea este adevarata iubire si dragoste, cand poti sa mori pentru cineva. Daca tanarul nu este in stare sa moara pentru o fata, aceasta sa nu se casatoreasca cu el.
Preotii trebuie sa se ocupe de educatia tinerilor ce urmeaza sa se casatoreasca. Sa se anunte cununiile cu trei duminici inainte in biserica. In aceste trei saptamani preotul trebuie sa se intalneasca cu viitorii soti de mai multe ori si sa le vorbeasca despre copii, despre ce inseamna casatoria, despre iubirea care trebuie sa existe intre sot si sotie si celelalte probleme referitoare la casatorie. Lucrurile acestea le stie preotul din propria sa experienta, fiindca si el este casatorit, are sotie, copii, intr-un cuvant, familie. In America, daca tinerii nu-si anunta casatoria cu o luna, doua, inainte, nici nu ii cununa. Aici, la toate confesiunile exista cursuri de casatorie. Cursurile de casatorie din Ortodoxie au un specific al lor, nu se potrivesc in toate celelalte invataturi de la eterodocsi. Tinerii trebuie sa inteleaga ca intr-o familie lucrurile nu pot merge bine fara ajutorul lui Dumnezeu. Trebuie sa li se explice ce inseamna o familie crestina, sa li se arate ca este nevoie si de infranare sau abstinenta, si de rugaciune. Lucrurile de felul acesta trebuie sa li se transmita tinerilor. Daca sunt ignorati sau neglijati, se pot casatori si la saisprezece si la treizeci de ani, ca tot una este, adica sunt la fel de nepregatiti, fiindca nu s-a ocupat nimeni de ei ca sa-i invete, sa-i pregateasca. Si, uite asa, apar divorturile si avorturile. Ma bucur ca in Romania sunt organizatii si fundatii care lupta impotriva avorturilor. In America sunt milioane de oameni angajati in aceasta lupta. Pe data de 22 ianuarie, in toate orasele din SUA se fac demonstratii impotriva avorturilor. La Casa Alba se aduna un milion de oameni, iese presedintele si le vorbeste; chiar daca el este de acord sau nu cu practica avorturilor, el trebuie sa le vorbeasca.

Fara libertatea spirituala nu poti sa gusti din libertatea exterioara

Preacuvioase Parinte Roman Braga, in alta ordine de idei, in timpul comunismului ati fost intemnitat fiindca ati facut parte din miscarea duhovniceasca „Rugul Aprins”, despre care spuneati, mai demult, ca i-a speriat pe guvernantii regimului comunist mai mult decat toate centrele de rezistenta din Carpati. Care au fost cele mai dificile si anevoioase momente in viata de inchisoare? Dar cele mai frumoase si mai inaltatoare?

Privind acum in urma, intr-un mod retrospectiv, pot spune ca inchisoarea a fost o binecuvantare. Au fost clipe grele, bineinteles. Insa, totusi, niciodata n-o sa traim acele momente de intimitate cu Dumnezeu pe care le-am trait atunci, in inchisoare. Cand vroiau sa ne spurce in Vinerea Mare, asta era o regula generala a puscariilor romanesti, ne dadeau sa mancam cane, iar noi refuzam, le dadeam gamelele inapoi, neatinse, pline. Ei, acesta era un moment foarte frumos pentru noi. In noaptea Pastilor si in ziua de Sfintele Pasti, ne dadeau varza acra cu apa, ca asa erau, foarte cinici, doreau sa-si bata joc de noi si de credinta noastra. Cand te baga la carcera vreo trei zile pentru ca ai cantat vreo colinda, te simteai fericit. Momentele acestea frumoase noi nu le-am mai avut in libertate. Desigur ca in inchisoare au fost fel de fel de oameni. Cine a fost bun afara, inainte, a fost bun si in inchisoare. Si viceversa. Inchisoarea i-a apropiat pe unii oameni mai mult de Dumnezeu, i-a facut sa aiba o inima mai buna. Acolo, daca-l aveai pe Dumnezeu in inima si in launtrul tau, nu sufereai, nu erai afectat si nici compromis. Acolo am vazut (si) intelectuali care au cazut, sarmanii, si s-au compromis definitiv si irevocabil; am vazut si tarani simpli, care nici nu stiau sa se iscaleasca, dar aveau o frumusete sufleteasca si o tarie de caracter nemaipomenite. Atunci si acolo am inteles care este si ce este adevarata cultura, autentica, am inteles ca ea nu consta in informatia aceasta formala.
Sa stiti ca au fost momente foarte frumoase in inchisoare. Tragedia aparea atunci cand vedeam cum cadeau intelectualii nostri. La Jilava am stat cu mai multi ministri si ma gandeam cum au putut oamenii acestia sa conduca tara, cu aceasta micime de suflet si de caracter, ca acolo, saracii, isi dadeau arama pe fata, povesteau tot. Am vazut un general care a furat ceapa de sub capataiul uni taran, motivand ca nu putea sa reziste de foame. Inchisoarea a fost o scoala extraordinara, o scoala spirituala. Suferinta fizica nu conta, chiar la Pitesti, cu toate ca aici am fi dorit sa murim cu totii, numai sa scapam de chinurile reeducarii. Dar nu ne dadeau voie nici macar sa murim, ne-au luat totul, toate instrumentele cu care ne-am fi putut face rau. Pentru ca ideea lor era sa nu mori pana ce nu te murdaresti, pana ce nu spui ca ei, sa nu mori pana ce nu te compromiti. Iar dupa ce te compromiti poti sa si mori, ca e totuna.
Fenomenul acesta, din pacate, nu a fost numai in inchisoare, ci este si astazi in afara inchisorilor, in lumea postcomunista, si in Romania, si in America. Fiindca diavolul vrea ca noi sa ne compromitem, sa ne murdarim duhovniceste si, dupa aceea, putem sa murim, cu totul. In inchisorile comuniste ne spuneau: „Nu va dam drumul acasa pana nu va compromiteti. Ca iesind afara sa nu fiti eroi, ci lasi dupa care sa scuipe lumea pe strada”. Tot asa este si in toata societatea de astazi. Omul care pacatuieste nu se simte bine singur si in aceste conditii vrea sa-i atraga si pe altii in pacat si patima, ca un fel de justificare si pretext pentru constiinta lui ce il mustra.

Cum ati resimtit in inchisoare privarea si lipsirea de libertate?

Trebuie subliniata si sustinuta realitatea ca adevaratul om liber este acela pe care il elibereaza Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Deoarece libertatea fizica, exterioara, nu conteaza; nu poti (re)simti aceasta libertate exterioara, daca nu o ai pe cea interioara, dinlauntru. In tot timpul inchisorii, rugandu-te si vorbind cu Dumnezeu, nici nu simteai zidurile. Sa tineti minte ca libertatea adevarata este libertatea spirituala. Fara libertatea spirituala, duhovniceasca, si vreau sa accentuez faptul acesta, nu poti sa gusti din libertatea exterioara. Daca nu esti liber de pacat, daca tu esti rob pasiunilor tale, pacatelor tale, sclavul sexualitatii, al lacomiei, al iubirii de argint, al mandriei si invidiei ori egoismului, daca tu esti robul placerilor trupesti, poti sa ai oricata libertate exterioara, ca tot sclav ramai, pentru totdeauna. De aceea trebuie sa ne inchinam intreaga viata, in duh si in adevar, adica Mantuitorului Iisus Hristos – Domnul si Adevarul, Care Adevar ne va face pururea si vesnic liberi, si asta pentru ca El este Calea, Adevarul si Viata.

Preacuvioase Parinte Staret, va multumesc foarte mult pentru tot, rugandu-va sa ne pomeniti pe toti in rugaciunile dumneavoastra.

Doamne, ajuta! Cu multa bucurie.

POARTA SARUTULUI

On By nelursIn poetryLeave a comment

Poarta sarutului,
fascinanta geometrie!
Sarut brancusian – poarta a dragostei,
forta a dragostei!
Jumatati de cerc – simbol,
sarut filigranat, la infinit repetat;
de ploi purificat,
de soare, de luna, de stele binecuvantat;
de indragostitii pamantului privit, imitat.
Sarutul brancusian – forta a dragostei;
sarut puternic, rotund, simetric, intelept!
Poarta a sarutului!
Sarutul, poarta a dragostei!
Fascinant simbol, fascinanta geometrie!

MASA  APOSTOLILOR  NEAMULUI

In parcul impresurat de o adanca tacere,
in jurul mesei rotunde
ca pamantul, ca cerul, ca nimbul,
intr-o perfecta simetrie, cumintenie,
stau cele douasprezece clepsidre,
masurand la infinit timpul…
Metafizica lui Brancusi –
geometria pietrei !
La ce s-a gandit artistul ?
la fiii lui Iacob,
la semnele zodiacului,
la cei doisprezece Apostoli ?
Ne-a ramas puternica piatra,
in mijlocul ei coborand prin eter
lumina din Inaltul cer.
Durerea  neamului oprimat si nefericit,
acolo o putem striga,
ca-n fata unui templu,
ne putem ruga…
La masa cu cei doisprezece Apostoli
Iisus ne poate judeca.
Ce altceva ne poate hrani viata,
decat cunoasterea si speranta ?

Vavila Popovici  Raleigh, North Carolina

Sacrificiul iertarii

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

“El a purtat pacatele noastre in trupul Sau, pe lemn, pentru ca noi, fiind morti fata de pacate, sa traim pentru neprihanire; prin ranile Lui ati fost vindecati.” 1 Petru 2 : 24
Pacatele omenirii apasau ca o povara pe umerii Lui. In trupul Sau fara vina, negreala pacatelor lasa urme adanci de necuratie, de nelegiuire, de blestem. Si ce imagine crea! Picioarele acelea prafuite de drumurile colindate erau strapunse de cuie si sangele curs din ele se prelingea in josul crucii. Mainile Sale care altadata vindecau felurite boli, mangaiau obraji brazdati de lacrimi, alinau dureri, erau si ele strapunse de cuie. Intinse pe lemnul crucii, ele pareau sa cuprinda toata omenirea intr-o imbratisare calda de mama iubitoare ce stie a ierta. Fata Lui, pana nu demult senina si zambitoare, inca mai pastra din blandetea-I aparte. Buzele Sale se inchisera intr-o dureroasa tacere, urechile Ii auzeau cuvintele injurioase rostite la adresa Sa, precum si plansul sfasietor al inimilor care au crezut in El. Dar ochii, ochii erau aceiasi! Privirea la fel de patrunzatoare si de adanca de puteai sa te afunzi cu totul in caldura-I binefacatoare.   
Omul din El suferea cumplit chinurile groaznice, urmele batailor nemiloase, cuiele din maini si din picioare, coroana de spini de pe frunte. Insa mai grea decat durerea fizica era cea interioara: lupta mintii. Dar El stia ca pentru aceasta venise: sa rascumpere omenirea prin moartea Sa pe cruce. Nu conta voia Sa, ci voia Tatalui ceresc si acum El implinea planul de salvare de sub robia pacatului. Si mai stia ca nici chiar moartea nu-I va putea sta in cale caci dupa trei zile o va birui, inviind dintre cei morti si apoi se va ridica inapoi la cer langa Tatal Sau. De aceea, acum, cu un efort sfasietor isi striga Tatal si isi incredinta Duhul in mainile Sale. Cuvintele zburara in ecouri naucitoare pana la ceruri asteptand parca un raspuns de acolo. Dar in cer e tacere…

Cristina Magdalena Francu

SARBATOAREA REGILOR MAGI LA MADRID

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

MOTTO:
„Oriunde m-as afla,
niciodata nu voi uita
ca sunt romanca! (MMT)

Traditia spune ca trei Regii Magi (cunoscuti si ca „Regii Magi ai Orientului”), au pornit ghidandu-se dupa o Stea, numita „Steaua Bet-Lehem-ului” tocmai pentru ca aceasta i-a condus pana la Bet-Lehem (orasul painii, in traducere), unde au cautat pe Pruncul Isus Hristos, recent nascut, pentru a I se inchina, a-L preamari si a-I oferi daruri: aur (un dar special ce se oferea numai Regilor, reprezentand bogatia), tamaie (dar deasemenea special ce se oferea numai Sfintilor, reprezentand natura divinitatii Sale) si smirna (compozitie folosita la imbalsamarea mortilor, reprezentand suferinta si moartea prin care urma sa treaca Mantuitorul). Preluat din sursa biblica, acest obicei a ajuns si in Spania sa imbrace forma unei traditii, in care copilasii scriu Regilor Magi scrisori de cerere a unor cadouri mult dorite de ei, iar acesti „Regi” buni se si grabesc sa le-o indeplineasca, daca parintii copiilor respectivi confirma ca iubitele lor odrasle au fost intr-adevar cuminti si silitori la invatatura.

„Bet-Lehem”, in ebraica si „Betleem” in romaneste). Spaniolii numesc „Belén” (dupa numele orasului), lucrarea aceasta artistica ampla care reprezinta anumite scene miniaturizate, din Evanghelie, legate de tema Nasterii Mantuitorului, cuprinzand calatoria  dupa stea a Magilor spre Bet-Lehem, staulul cu Pruncul si parintii Sai, si pastorii  cu oile lor anuntati de inger. Oamenii monteaza langa Pomul de Craciun si acest „Belén”, cu participarea expresa a copiilor si nepotilor lor.

Ziua de 6 Ianuarie reprezinta in Spania o foarte mare sarbatoare, care depaseste cu mult trecerea de la un an la altul din Noaptea de Revelion, spre exemplu. De ce? Pentru ca este sarbatoarea mult aseptata de copiii lor! Si cum sa nu fie, cand de sapte ani consecutiv si eu am vazut cum, biblicii Regi Magi ai Orientului, dupa ce au trecut prin Finlanda sa-si ia in primire saniile cu renii gata inhamati si cu sacii plini doldora de jucariile mult asteptate si cerute de copiii intregii lumi? In Spania ajung cu exactitatea ceasornicelor elvetiene pe 5 Ianuarie. Fac ei cum fac acesti Regi buni si, in noaptea de 5 spre 6 Ianuarie, cand toti copiii dorm, intra tiptil in casele oamenilor pentru a lasa darurile cerute langa Pomul de Craciun (el Arbol de Navidad) si Belén-ul lor frumos.

Imi trece prin minte ironia tatalui meu, care ne spunea, cand am mai crescut si noi mai mari ca, in Romania, tot niste „regi” condusi de un ”gerila” calare nu pe o sanie, ci pe un tanc, au adus copiilor romani, fara ca ei sa le fi cerut astora asa ceva, un comunism rosu in sacii lor, in loc de jucarii. Asa ca de atunci, din 1945, cumparam noi, parintii, jucarii copiilor… Iar dupa 1989, constatam cu totii cum tot acestia, ii impiedica pe Mos Craciun adevarat si pe Regii lui Magi, facandu-i sa vina din ce in ce mai mai rar si tot mai sarac incarcati pentru copiii plebeilor, si din ce in ce mai des si mai bine incarcati cu daruri doar pentru odraslele politrucilor, pentru ca este mosul lor…

Zi de sarbatoare in Madrid, dar cu ploaie si frig. Mijloacele de transport circula, ca intotdeauna in astfel de zile, la intervale mai mari de timp, pentru ca majoritatea madrilenilor sunt in toiul sarbatorilor. Am urcat in autobuzul gol, in care doar doua persoane mai priveau ganditoare, ca si mine, la picaturile ce se scurgeau pe geamuri. Traseul pe care de obicei il parcurgeam in 30-40 de minute, acum l-am facut in mai putin de un sfert de ora, caci si soselele erau goale. Apoi am luat Metroul: la fel de gol si acesta! Iar pe peroanele statiilor, nimenea nu-l mai astepta…

Am ajuns la servici. Lucrez ca bucatareasa la o doamna in varsta care a adus pe lume doisprezece copii, asa ca, atunci cand se strang cu totii (cu ocazia unor astfel de evenimente), eu numar de la patruzeci de persoane in sus. Intru in bloc si sun la usa. Prin usa capitonata razbat glasurile vesele ale copiilor. In sfarsit mi s-a deschis usa. In fata ochilor mei mi-a aparut o imagine de povesti, un Univers al jucariilor prin care inota o multime de copii de toate varstele intr-o veselie imposibil de descris in cuvinte, despachetand inca la darurile primite din partea Regilor Magi, care au avut grija sa scrie pe fiecare pachet chiar si numele copilasului destinatar (amanunt ce a trezit si-n mintea mea imaginea vremurilor copilariei mele). Imensul salon, numai eu mai stiam ca este salon, caci copiii l-au transformat, intr-un timp foarte scurt, intr-un fel de supermarket foarte dezordonat: pe fotoli, pe canapele, pe mese si pe polite chiar, numai jucarii. Nici nu am apucat sa-mi trag bine sufletul, caci marea de copii m-a si incercuit:
– Mariana, uite ce mi-au adus mie Regii!
– Uite ce mi-au adus mie, Mariana: un catelus adevarat, …viu! – imi zice alt copilas.
Puisorul de catelus pufos si negru ca taciunele, ma privea speriat, cu frumosii sai ochisori. L-am mangaiat si eu, transmitandu-i pace si liniste caci, daca el nu putea realiza, eu eram sigura ca nu va ajunge niciodata in strada, fara stapan, rabdand foamea, precum multi catelusi patesc ceea ce patesc deopotriva si copii si batranii – dupa 30-40 de ani de munca – si azi inca prin Romania mea, cea de dupa cel de-al II-lea Razboi Mondial…
– Si cum se numeste catelusul tau?
– Haco!
Acest nume vine din filmele de desene animate, de unde am dedus ca va creste foarte mare!
– Tu i-ai pus acest nume frumos sau Magii?
– Asa le-am scris: sa-mi aduca un catelus pe care sa-l cheme Haco, si asa mi-au adus!
– Inseamna ca ai fost cuminte!
– Desigur!
Am privit cateva secunde peste tot, dand roata cu privirea, cutiile, hartiile, cadourile si multimea de balonase care au inundat intreg salonul de la un colt la altul: un adevarat magazin de jucarii cum era pe vremea parintilor mei ”Romarta copiilor”. Apoi am inaintat incet-incet spre bucatarie. Dar tot n-am scapat:
– Mariana! Mariana!
– Da, Jaime! Ce s-a intamplat?
– Uite ce mi-au adus mie Regii!
– Un trening alb frumos!
– Bravo…! Am incercat eu sa-l aprob, dar am fost intrerupta…
– E de „Real Madrid”! Nu vezi? – zise el aratandu-mi emblema. E original! Si mi-au adus si o minge cu toate semnaturile „galacticilor” (asa-s numiti jucatorii acestui Club).
Am privit curioasa acea frumoasa emblema a clubului, pentru ca si sotul meu tot cu ei tine, gandindu-ma ca un astfel de echipament, chiar daca este pentru un copil mic de numai cinci anisori, nu este de loc ieftin.
– Inseamna ca vrei sa ajungi si tu unul ca ei?
– Claro!
Am reusit insfarsit sa strabat acea „mare” involburata de jucarii si copii, si sa intru in bucatarie, adica intr-o alta „mare”… de farfurii si de tot felul de vase. Dar un cor puternic de oameni mari si copii ma strigara iar:
– Mariana! Mariana! Lasa, treaba mai tarziu… Vino sa iei si tu o felie de „roscon”. Acesta este un cozonac traditional de forma unui colac, care se face, ca marime, in functie de cat este familia de numeroasa. Asa ca va puteti inchipui cat de mare era roscon-ul lor! Acesta se taie in jumatate pe toata circumferinta sa, se presara cu surprize, cu  pachetele, cu jucarii micute si bani, de la 1 euro si pana la 50, 100… dupa cat il tine punga pe fiecare! Se tapeaza cu un strat gros de frisca peste care se aseaza cealalta jumatate a roscon-ului. Apoi se taie felii in functie de numarul de persoane. Exista sansa ca unul sa ia o felie fara nimica, iar altul sa ia o felie cu doua sau trei pachetele, insa fiecare viseaza desigur sa o ia pe aceea cu bancnota cea mai valoroasa. Am luat si eu o feliuta, multumind pentru amabilitatea lor si inscriindu-ma, cu bucurie bineinteles, in fastul acesta traditional spaniol. Am avut parte si de un pachetel, nu cu „lozul” cel mai mare, dar nici cu jucarie, ci cu cinci euro! Traditia zice ca, indiferent de suma, daca iei felia ce contine un ban, vei avea parte de bani in anul respectiv! Apoi m-am retras la treaba mea, traversand inca odata salonul plin de copiii fericiti de jucariile primite…

Am intrat iar in bucatarie. Din salon se auzeau rasete si voie buna, iar de afara ploaia plesnind geamul cu picarurile ei mari si reci. Mohorata vreme! Dar ce conteaza daca in „tara” este cat de cat bine, in casa este cald, si o femeie octogenara este inconjurata de nepoti si stranepoti, frati si surori, fii si fiice, nurori si gineri? Si chiar daca nu ai avea o asa splendida familie, daca le ai pe primele doua, adica… Tara ta, in care sa fie bine, si casa ta, in care sa fie cald, tot gasesti si tu o familie prietena sau cativa vecini mai apropiati, sa petreci si sa te bucuri din plin de o asa sarbatoare… Sa nu fii singur, asta cred eu ca cel mai mult conteaza!

Gandul meu a inceput a colinda spre meleagurile din care imi trag seva. Fericirea si chiotele copiilor transmiteau pe unda nevazuta a gandului, multumiri in sufletul parintilor lor retrasi, discutand de-ale lor, din care nu va lipsi niciodata aceasta „criza”, desigur. Valtoarea acestei veselii contagioase – ca si latina in mijlocul latinilor -, face aproape imposibil sa poti distinge care este cel ce are totusi un serviciu de indeplinit, prin toata aceasta harmalaie. Absolut toti isi aduceau vasele folosite la bucatarie, iar fetele mai tinere au datoria, dupa legea casei, de a ma ajuta, cand sunt „incoltita” de prea multa treaba. Familie mare, bine educata si ordonata de cel care ar fi fost azi si el alaturi de batranica mea, daca nu ar fi plecat la cele vesnice. Ea stie o „lectie” de la raposatul ei sot si nu vrea, nici in ruptul capului, sa se abata de la ea. Am auzit-o odata „ordonand” putin mai taios unui fiu ai ei, cam insistent in ce priveste chestiunea de „bursa si actiuni”: „Mie imi pui procentele actiunilor in Banca Englezeasca, si gata! Ai inteles?” Batranii stiu ce stiu, si stiu bine! Am inteles si eu, nu doar ea, ca in Spania sunt la conducere „socialistii”, ca si… in Romania – doar ca la noi toti sunt dintr-acelasi drac – care peste tot in lume, unde au pus mana pe putere, nu se pricep sa faca altceva decat somaj mare, intrigi sociale si crize economice interne. Iar acum iata-i declansand o noua Criza Mondiala…

Doamne, cati copii romani nu au in aceasta iarna cizmulite sau ghetute in picioare sau o hainuta mai grosuta sa le tina de cald? De jucarii, aproape ca nici nu imi vine sa Te mai intreb! Prin satele izolate ale Tarii, cati inoata prin nametii de zapada zilnic, spre scoala si apoi spre casa, pentru a primi lumina cartilor? Ma gandesc, ca orice mama ce nu traieste de pe urma politicii, la copiii saraci ai Romaniei, pe la care Mos Craciun nu poate inca sa vina si nici macar pe Regii Magi nu poate sa ii trimita… Ce-or avea ei pe masa de aceste sarbatori? Caci, despre parintii si bunicii lor stiu sigur ca au impozite mari pe salarii si pensiile si ajutoarele de somaj sau sociale taiate! Anul trecut mi-am vizitat fina botezata de mine, care este mare acuma, dar are fratiori mai mici, care mi-au cerut „crenvursti”, cand i-am intrebat ce vor sa le cumpar, nicidecum o jucarie, desi eu le adusesem banane si portocale!

Prin ziare se face apel de solidarizare cu cele doar 20 (douazeci) de familii ce abia mai rezista inca expropierilor din Rosia Montana! Politicienii lui Iliescu au vandut toata industria si agricultura, „la fier vechi” zicand ei, ca sa nu le inteleaga toata tara jaful practicat. Astia, ai lui Basescu, vor sa vanda muntii… Oare dupa ce vor vinde tot, vor pleca de pe capul nostru? Ma tem ca nu!

Torentul de bucurie in care am lucrat pe 6 ianuarie mi-a amintit de traditionalele obiceiuri si datini pe care le are poporul roman, in timpul frumoaselor noastre ierni. Mama din mine, isi vede iarasi copiii colindand si isi aminteste cum, intr-o iarna, mi-au venit acasa cu un catelus tot asa ca Haco de micut:
– Mama, uite ce frumos e! E ciobanesc! I-au pus numele „Ursu”. Si pana a murit, Ursu i-a condus pe copiii mei zilnic pana la scoala si apoi venea singur acasa. Mergea cu noi la cumparaturi si ne astepta linistit afara, in fata magazinelor, fara sa fi absolvit nici o scoala inalta de dresaj. Niciodata nu a sarit nerabdator cu labele pe masa, cand noi mancam, caci stia ca la sfarsit toate oasele erau ale lui. In curtea noastra nu a putut intra niciodata cineva strain, daca noi nu eram acasa. Punea doua labe pe gard si, fara sa latre, il privea atata de serios pe cel ce incerca sa intre in curte, incat acesta trebuia sa inteleaga ca „nu este nimeni acasa” si deci, nu are la ce intra.

Azi copiii mei sunt mari si voinici. Ar putea fi de folos tarii, dar „Tara lui Basescu” si a pdl-ului sau, nu are nevoie nici de ei si nici de alti tineri, indiferent de cata pregatire ar avea, fie ei chiar si medici. Dar are o foarte mare nevoie de politicieni, de cati mai multi politicieni. Pentru acestia Romania a devenit „tara politicienilor”, azi ai lui Basescu iar maine a altui neom poate… Are bani asa de multi incat isi permite pana si luxul de a-si tine slugile pe bani de la buget prin toate tarile pe unde muncesc romanii, pentru a le face propaganda politica, campanii electorale, intr-un cuvant: pentru a-si „spala” astfel hotiile si jafurile lor economice. Am avut ocazia sa aud doua astfel de persoane discutand – activiste ale lui Branza Gabriel, deputat in parlamentul tarii si presedinte al pdl-diaspora, cel care l-a scapat de o motiune pe Basescu, cu ajutorul bisericii sale adventiste din Castellon, condusa de varul lui Daniel Ionita – una fiind chiar presedinta pdl-Madrid, doamna Dorina Sisu, care se mira pe ce-o fi venit factura Vodafone a telefonului sau mobil… de 800 de euro, la plata?

As alunga imaginile crunte ale copiilor, malnutriti si exploatati in toate felurile criminal posibile, din Africa, dar nu pot! Imaginea acelor copii doar piele si os, intr-un secol in care si un „discapacitat” a putut calatori in Cosmos, …pentru ce?, pentru a ne da el o „certitudine”: ca nu exista Dumnezeu, din cauza ca nu l-a putut vedea el. Le-o fi fixat, acest sarman om de stiinta, poate si vreo ora de audienta, iar Ei, Dumnezeu si Domnul Isus Hristos, nu au binevoit sa se prezinte la el… Noi Romanii putem comunica lumii intregi, deci si acestui „discapacitat” marunt la suflet, certitudinea noastra: exista oameni fara Dumnezeu si fara suflet, iar noi nu mai scapam de ei de 66 de ani!

Singura mea „salvare” imi este aceasta harmalaie de copii fericiti, care ma obliga sa-mi tin lacrimile in frau si… munca ce trebuie sa o fac! Si desigur, felul familiar cu care sunt tratata, pana nu stiu cand, caci este criza si aici…

Mi-as dori intr-o zi sa aud pe posturile de radio si televiziune romanesti, ca guvernantii de ieri si de azi isi vor cere la unison iertare de la natiunea romana, care a fost atata de indulgenta si de rabdatoare cu ei, si indemnul de a o lua impreuna de la capat, cu cinste si onestitate. Abia atunci voi crede si voi avea si eu certitudinea ca Mos Craciun va fi lasat sa intre cu jucarii si felurite daruri in toate casele copiilor din Romania. Iar acolo unde va sti ca nu mai poate ajunge, isi va trimite cu siguranta Regii Magi sa ii salveze onoarea, caci eu il cunosc, stiu ca este un „Mos de cuvant”, si mai stiu ca azi nu poate ajunge cu cadouri la fiecare din copiii nostri, din cauza politicienilor iresponsabili pe care ii avem! Tuturor acestor „regi” rai si neomenosi… sa le fie rusine!

Fie ca speranta sa nu ne paraseasca, ba din contra, chiar aceste imporante si semnificative neajunsuri, ce vrand-nevrand le traim, sa ne uneasca mai mult, pentru ca la momentul potrivit, sa-i inlaturam definitiv pe toti acesti „regi” hoti si mincinosi ce ne guverneaza azi, si sa alegem in locul lor pe Regele Nostru, cel care a fost gonit tot de ei si nicidecum de Natiunea Romana. Asa sa ne ajute Dumnezeu!

Maricuta MANCIUC-TOMA
Madrid, Spania
Ianuarie 2011

Simeon – omul cu scopul vietii împlinit

On By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, IncurajareLeave a comment

„Doar cand ai gasit o cauza pentru care sa mori, ai un motiv pentru care sa traiesti.” (Albert Schweitzer)

„Orice lucru El il face frumos la vremea lui; a pus in inima lor chiar si gândul vesniciei, macar ca omul nu poate cuprinde, de la inceput pâna la sfârsit, lucrarea pe care a facut-o Dumnezeu.” (Eclesiastul, 3.11)

“ El a venit in Templu, mânat de Duhul. Si, când au adus parintii inauntru pe Pruncul Isus, ca sa implineasca cu privire la El ce poruncea Legea,
Simeon L-a luat in brate, a binecuvântat pe Dumnezeu, si a zis: – Acum, slobozeste in pace pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau. Caci au vazut ochii mei mântuirea Ta.” (Luca, 2.27-30)

“Aceasta este adevarata bucurie in viata: sa fii folosit intr-un scop pe care tu îl admiti ca foarte important .” (Stephen Covey)

„In inima omului e un loc care nu poate fi umplut decât de Duhul Sfânt a lui Dumnezeu.” (Blaise Pascal)

“Omul este mare tocmai fiindca isi cunoaste starea de decadere.” (Blaise Pascal)

Niciodata nu e prea târziu! – e o expresie care rezoneaza adesea in gândirea si vorbirea unora dintre noi. Dar, când iei mai bine seama la cele spuse, de contextul care le determina, nu oadata constati o judecata cu totul falsa. Daca ne referim, de exemplu, la o persoana trecuta bine de 60 de ani, nu poti zice –Niciodata nu e prea târziu! – atunci când vorbesti despre scolarizare sau despre a face o cariera profesionala!

Titanic a fost cel mai mare pachebot din lume atunci când a plecat în calatoria sa inaugurala din Southampton-Anglia cu destinatia New York, pe 10 aprilie 1912. La trei zile de la plecare, la ora 23:40 în data de 14 aprilie 1912, s-a ciocnit cu un aisberg si s-a scufundat la ora 2:20 în dimineata urmatoare, în urma careia si-au pierdut viata 1.517 persoane în una din cele mai cumplite dezastre maritime pe timp de pace, din istorie.
Capitanul a ordonat viteza maxima, 21 Nd (42 Km/h), apoi, dupa ce a primit avertizari de iceberg la orizont, a marit-o la 46 Km/h. Vaporul genera 26.000 de CP.
Viteza a fost unul din factorii principali ai scufundarii. La acea viteza, nava avea nevoie de 3 km pentru a se întoarce la 90 de grade si a evita impactul.
Capitanul a luat decizii foarte gresite. S-a increzut prea mult in constructia si arhitectura de exceptie ale Titanicului, crezându-se stapân pe situatie. Nu a folosit nici ultima sansa de a reduce viteza de deplasare si, aflat in fata icebergului gigant, impactul mare a rupt nava, provocând o taietura în carena pe o lungime de 90 m din cei 300 m ai navei, cinci din compartimentele etanse au început sa fie inundate foarte rapid, iar dupa 2 ore si 40 minute, pe 15 Aprilie 1912, Titanicul, s-a scufundat rupându-se în 2 parti. S-au salvat 700 de vieti, iar cca 1500 si-au pierdut viata neputinciosi in apele inghetate ale oceanului.

Timpul deciziilor bune si viabile, trecuse demult pe lânga capitanul Smith, care, probabil, inca mai spera ca e valabila expresia Niciodata nu e prea târziu! pentru vasul gigant care-i fusese încredintat. Dar – pentru el, cât si pentru cei peste 1500 de oameni care si-au pierdut viata – a fost mult prea târziu!

De aceea, e bine ca fiecare sa-si faca un plan al calatoriei sale prin aceasta lume, în viata care-i este harazita de Dumnezeu.
Cum calatoresc si unde doresc sa ajung? Ce scop am pentru viata mea? Ce sfârsit m-ar onora si m-ar satisface pe deplin?

Blaise Pascal – filosof si matematician de mare calibru –, în Cugetari, are idei-concluzii care i-au jalonat viata:

“În inima omului e un loc care nu poate fi umplut decât de Duhul Sfânt a lui Dumnezeu. ”
“Cât de goala si plina de mârsavii este inima omului! ”
“Cine sunt? De unde provin? De ce traiesc? Care este finalitatea mea?”

“Omul este mare tocmai fiindca isi cunoaste starea de decadere.”
“Pâna nu iubim adevarul, nu-l putem cunoaste.”
“Inima cunoaste ratiuni pe care ratiunea nu le cunoaste.”

Dupa câte stiu eu, cel putin in limba româna – pâna la scrierea sfintelor scripturi –, nicaieri in alte scrieri nu se regasea folosirea cuvântului har.
Acest cuvânt este introdus de apostolul Ioan, in Evanghelia care-i poarta numele, vorbind despre Isus:

«Si Cuvantul S-a facut trup, si a locuit printre noi, plin de har, si de adevar. Si noi am privit slava Lui, o slava intocmai ca slava singurului nascut din Tatal. Si noi toti am primit din plinatatea Lui, si har dupa har; caci Legea a fost data prin Moise, dar harul si adevarul au venit prin Isus Hristos. » (Ioan 1.14-17)

«Si sunt socotiti neprihaniti, fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea, care este in Hristos Isus.» (Romani, 3.24)

Prin cuvântul de care vorbim, har, întelegem gratia divina acordata omului, bunavointa, preferinta, favoarea de care se bucura cineva. Prin Isus Cristos au coborât de sus, din Cer, o multime de haruri, har dupa har. Asa cum spune apostolul Pavel, in El sunt ascunse toate comorile stiintei si intelepciunii. Mântuirea si salvarea noastra este prin har si credinta. El a adus si El a faurit mântuirea omului, din starea de pacat a omului pacatos. Fara bani o primim, numai prin credinta, prin viata schimbata oferita celui care cugeta zi si noapte la legea Domnului!

Sa vedem care a fost scopul vietii lui Simeon, din Luca 2.25-32:

“Si iata ca in Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viata sfânta, si era cu frica lui Dumnezeu. El astepta mângâierea lui Israel, si Duhul Sfant era peste el.
Duhul Sfant il instiintase ca nu va muri inainte ca sa vada pe Hristosul Domnului.
El a venit in Templu, mânat de Duhul. Si, când au adus parintii inauntru pe Pruncul Isus, ca sa implineasca cu privire la El ce poruncea Legea,
Simeon L-a luat in brate, a binecuvântat pe Dumnezeu, si a zis:
– Acum, slobozeste in pace pe robul Tau, Stapane, dupa cuvântul Tau. Caci au vazut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregatit-o sa fie, inaintea tuturor popoarelor, lumina care sa lumineze neamurile, si slava poporului Tau Israel. “

Daca privim la cele câteva cuvinte care prind chintesenta vietii lui Simeon, Luca ne retine deîndata atentia, prin câteva verbe si însusiri prin care face o descriere foarte pertinenta si exacta lui Simeon. Acesta ducea o viata sfânta si era cu frica lui Dumnezeu si, in timp, apare ca efect o consecinta extraordinara, Duhul Sfânt era peste el.

Care era scopul vietii lui Simeon? El astepta mângâierea lui Israel, mângâierea promisa de Dumnezeu celor credinciosi.
Simeon cauta zi de zi sa-si implineasca scopul vietii: siguranta ca sufletul sau traieste vesnic, chiar daca el va muri.
Asa cum Ioan botezatorul, a cunoscu ca Isus este Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii si Simeon, deoarece Duhul Sfant era peste el , a inteles ca rascumparea  si viata vesnica le obtine prin credinta in Isus, Fiul lui Dumnezeu.
De aceea, asa cum cineva spusese odata “ Evrika!”, Simeon cu ochii ridicati spre Cer exclama plin de bucurie:

“– Acum, slobozeste in pace pe robul Tau, Stapane, dupa cuvântul Tau. Caci au vazut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregatit-o sa fie, inaintea tuturor popoarelor. ”

Simeon nu s-a bazat deloc pe vorbe spuse cu mare usurinta: Niciodata nu e prea târziu!
El si-a urmarit in permanenta scopul ales, inarmându-se cu rabdare, ducând o viata sfânta si traind cu frica de Dumnezeu, si, calauzit de Duhul Sfânt, ochii lui au vazut mântuirea.

In Cuvântul lui Dumnezeu, citim “Astazi, daca auziti glasul Lui, nu va impietriti inimile, ca in ziua razvratirii. (…) Si cui S-a jurat El ca n-au sa intre in odihna Lui? Nu S-a jurat oare celor ce nu ascultasera? Vedem dar ca n-au putut sa intre din pricina necredintei lor. “ (Ep.Evrei, 3).
Astazi e ziua in care mai putem decide. Astazi mai este inca har ! Alege viata, ca sa traiesti. Alege-L pe Isus, caci el a spus : ” Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu merge la Tatal decât prin Mine” (Ioan, 14.6).
Mâine nu stim ce va fi. Nu te lasa amagit de soapta duhului Celui Rau care zice Niciodata nu e prea târziu!

Dumnezeu sa ne binecuvinteze, pe toti care ascultam glasul Lui, cu credinta si har !
Glorie Domnului !

Vointa fara putere

On By nelursIn Credinta, EducatieLeave a comment

Motto: “… am vointa sa fac binele, dar n-am puterea sa-l fac.” (Romani, 7. 18)


“Ioan a vazut pe Isus venind la el, si a zis: “Iata Mielul lui Dumnezeu, care ridica pacatul lumii!“” (Ioan, 1.29)

“veti cunoaste adevarul, si adevarul va va face slobozi.” (Ioan, 8.32)

“Puterea omului este reflectata de natura lucrului gândit sau facut .…” (autorul)

Ca suport de studiu, si de confirmare si de întarire a celor prinse în titlu, sa luam un text din Romani capitolul 7.

“Caci nu stiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urasc. Acum, daca fac ce nu vreau, marturisesc prin aceasta ca Legea este buna. Si atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci pacatul care locuieste în mine. Stiu, în adevar, ca nimic bun nu locuieste în mine, adica în firea mea pamânteasca, pentru ca, ce-i drept, am vointa sa fac binele, dar n-am puterea sa-l fac. Caci binele, pe care vreau sa-l fac, nu-l fac, ci raul, pe care nu vreau sa-l fac, iata ce fac ! Si daca fac ce nu vreau sa fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci pacatul care locuieste în mine.“ ( Romani. 7.15-20)

Scriitorul Philip Yancey spune ca el alege sa scrie despre subiecte pe care nu le întelege. Acest fapt îl incita ca scriitor. Nu-mi e prea greu sa recunosc ca sunt un om cu putina putere. Însa nu-mi e usor sa scriu despre acest subiect.
Suntem obisnuiti sa vedem mai peste tot oameni plini de putere – ne referim la faptul de a putea, de-a avea capacitate, acea însusire necesara, fizica, morala si intelectuala, de a actiona pentru a realiza ceva ce si-a propus, având putinta, forta fizica, tarie si vointa – mai ales în ceea ce priveste discernamântul.
Dar, la o privire mai atenta, observi infirmitati si fisuri ale vasului din care ies la iveala gânduri, idei si opere marete.

Cu totii suferim de boala imperfectiunii, suntem cumva vitregiti în întelepciune si pricepere, datori în a face binele:

„ dupa cum este scris: “Nu este nici un om neprihanit, nici unul macar. Nu este nici unul care sa aiba pricepere. Nu este nici unul care sa caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toti s-au abatut, si au ajuns niste netrebnici. Nu este nici unul care sa faca binele, nici unul macar.” (Romani, 3)

“Ce este omul, se cunoaste dupa numele care i s-a dat de mult: se stie ca este din pamânt, si nu poate sa se judece cu cel ce este mai tare decât el.” (Eclesiastul, 6)

Imperfectiunea mea, grosolana, e aceea care analizeaza si pune în balanta pe altii. Ochiul critic îi vede pe toti care-i intra în câmpul de lucru, mai apropiati sau mai de departe, contemporani sau aflati demut în istorie, punând în cântar puterea sau capacitatea reflectata de fiecare dintre ei.

Forta multora scot la lumina diverse opere, de tot felul, spirituale sau materiale, articole sau carti de specialitate ori de beletristica, cladiri si edificii de orice fel, a caror valoare le-a dat autorilor un nume.
Cu toate acestea, în viata si activitatea lor apar nu odata sincope mai mari sau mai mici, alteori, chiar adevarate dezastre.

E o vorba, totul e ok pâna nu ti se întâmpla sa dai cu capul de grinda de sus. Te înalti prea mult, te lovesti de grinda, apoi cazi la pamânt! Nu ne place deloc ideea, decum sa ni se întâmple. Dar, decât sa umblam cu capul în nori, mai bine sa cadem si sa ne ridicam pe picioarele noastre.

Fiecare îsi cunoaste o parte din slabiciuni sau neputinte. Nu putem ba una, ba alta.
Am cunoscut doi gemeni, oameni maturi. L-am întrebat pe unul dintre ei: – Au fost momente pe vremea când erati studenti la Sport când unul sa raspunda în locul celuilalt la unele materii de studiu sau la diferitele probe de examen? A zis: – Da, de multe ori, unul dintre noi era mai bun decât celalalt, în multe ocazii. De exemplu, a zis, la proba de înot – o proba despre care ai zice ca nu va crea mari diferente la gemeni – unul era mai performant, si, da, l-a înlocuit pe celalalt.

Ne place sa fim cei mai buni, sa fim apreciati. Daca e posibil, nu lasam sa se vada înafara neputintele noastre. Dimpotriva, le ascundem cât de mult putem. Nu ne simtim deloc confortabili sa ni se vada slabiciunile si neputintele noastre. Mai ales când ne-am urcat pe un piedestal, când ne-am facut o imagine pentru cei din jur, nu vrem sa coborâm din dimensiunea imaginii afisate în timp.
Sigur, mai e si cazul, nedorit de altfel, când suntem mult prea jos, când nu ne mai pasa de nimic, când nu mai simtim nimic!

Un copil, un elev sau un student, dar si unul ajuns în vâltoarea vietii, care nu recunoaste ca nu e suficient de capabil pentru a iesi singur, prin puterea sa din încurcatura – si care nu solicita ajutorul în astfel de împrejurari ale vietii, el nu va progresa îndeajuns si se afla în pericol de moarte.
Pare exagerat – desigur – sa ma exprim cu cuvinte deloc populare, pericol de moarte, însa acestea exprima cel mai bine realitatea de care vorbesc.
Cel aflat într-o stare de copil-copilarie, nu poate realiza si analiza cu luciditate situatia si pericolul în care se afla.

La Mare, daca ignoram pericolul apei, la orice vârsta am fi, putem fi în pericol de moarte. La Ocean, si mai mult, deoarece sunt zone cu rechini. La fel, pentru catararea pe munti stâncosi, înalti, dificultatea si pericolul sunt iminente. Nu avem capacitatea si puterea de a controla totul. Pericolele se pot ivi pe negândite si nepregatite.

Noi putem judeca si analiza foarte bine – dupa o pregatire temeinica – starea plantelor si ale animalelor, noi fiind situati într-o stare superioara si în afara lor. Am aflat din mass-media ca un câine a fost antrenat sa memoreze/raspunda la 1.000 de cuvinte sau semne, însa el nu-si poate da cu parerea, în profunzime, despre semenii sai.

Însa, pe om, nu-l putem analiza în întregime, noi însine facând parte din omenire. Ne poate însa vedea foarte bine starea cineva aflat deasupra si dinafara noastra. Si exista cineva, creatorul nostru. E bine sa stim cum ne vede el, creatorul, ce zice el despre noi.

Parerea noastra despre noi însine sau despre semeni nu este perfecta, precisa si corecta.
Cu privire la om, ora exacta si caracterizarea precisa o poate da si o da numai Dumnezeu. În Biblie aflam ce spune Dumnezeu despre noi. Privind prin lentila Bibliei putem si noi vedea ce vede Dumnezeu la om.

Daca e unul în Mare, gata-gata sa se inece, nu poate fi salvat decât de cineva mai în putere decât el.

La început de An Nou am citit primii psalmi si primele capitole din Proverbe.

“Caci casa ei pogoara la moarte, si drumul ei duce la cei morti: nici unul care se duce la ea nu se mai întoarce, si nu mai gaseste cararile vietii.” (Proverbe, 2.18-19)

Spiritualizând metaforic vorbele lui Solomon, anterioare citatului nostru, prin care îsi povatuieste fiul sa urmeze calea întelepciunii si priceperii, am putea spune ca straina întelepciunii – mândria, minciuna, prostia sau nebunia – îsi are si ea casa ei. Noi putem construi si locui în casa întelepciunii , sau, dimpotriva, în casa strainei.

Apostolul Pavel (Coloseni, 2) scrie laodicenilor cât se poate de clar:

„Vreau, în adevar, sa stiti cât de mare lupta duc pentru voi, pentru cei din Laodicea si pentru toti cei ce nu mi-au vazut fata în trup; pentru ca sa li se îmbarbateze inimile, sa fie uniti în dragoste, si sa capete toate bogatiile plinatatii de pricepere, ca sa cunoasca taina lui Dumnezeu Tatal, adica pe Hristos, în care sunt ascunse toate comorile întelepciunii si ale stiintei. Spun lucrul acesta, pentru ca nimeni sa nu va însele prin vorbiri amagitoare.”

Sfântul ap. Pavel le scrie corintenilor (1 Corinteni 1.30-31) astfel:

“El a fost facut de Dumnezeu pentru noi întelepciune, neprihanire, sfintire si rascumparare, pentru ca, dupa cum este scris: “Cine se lauda, sa se laude în Domnul.“.”

Revenind la citatul din Proverbe 2.18-19, marturisesc ca m-a cutremurat pericolul de moarte al omului care apuca pe calea strainei, Caci casa ei pogoara la moarte, si drumul ei duce la cei morti: nici unul care se duce la ea nu se mai întoarce, si nu mai gaseste cararile vietii. Cum? Acela, nu mai gaseste cararile vietii?! ….. Vai!

Slava Domnului, ca exista – e drept, singulara – o posibilitate de scapare. Interventia cuiva dinafara spatiului si al timpului în care traim. E vorba de Isus Hristos din Nazaret, Fiul lui Dumnezeu.
Isus Hristos – daca venim la El, prin rugaciune sincera si prin credinta, în Numele Lui – El ne va ajuta si ne va scapa de neputinta în care traim. El ne-a si înlocuit în moarte când fusese rastignit pentru pacatele omenirii întregi. El este Mielul care ridica pacatele lumii! El ne elibereaza din starea de pacat.

„Omul acesta se înfatiseaza înaintea voastra pe deplin sanatos, în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-ati rastignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morti.” (Fapte 4)

“Caci în El avem viata, miscarea si fiinta, dupa cum au zis si unii din poetii vostri: ,Suntem din neamul lui...’” (Fapte 17.28)

Când eram copii eram ajutati de parinti. Acum, ca oameni maturi, suntem copii ai lui Dumnezeu, Tatal nostru, deci El e cel care ne ajuta daca-l rugam. El poate sa ne calauzeasca, sa ne îndrume si sa ne ajute. Avem nevoie de întreg ajutorul lui în viata si umblarea noastra.

Isus Cristos a zis ucenicilor sai:

Despartiti de mine nu puteti face nimic. … Nu va las orfani, va trimit un Ajutor (numit si Sfatuitor, Mângâietor, Aparator, Paraclet, Avocat), pe Duhul Sfânt, care va lua din ce-i al Meu si va va descoperi. (cf.Ioan cap.14 si 15).

Mi s-a întâmplat de câteva ori sa cad în mrejele pacatului, care ne înfasoara atât de lesne, în apele tulburi si învolburate ale vietii. Prin puterile mele slabe, nu aveam cum sa ma salvez, n-aveam cum sa-mi gasesc scaparea si eliberarea. Nu ma putea salva nici un alt om. Decât Dumnezeu si Isus Hristos. Atunci am strigat insistent catre Dumnezeu, în Numele lui Isus, si, dupa un timp, prin credinta, am fost eliberat.
Multumesc lui Dumnezeu ca El aude când striga un nenorocit, când striga un om aflat în primejdie, în nevoie de Dumnezeu, El aude si vine de-l scapa. Glorie Domnului!

N-ai vrea si tu scump prieten sa apelezi la jutorul lui? Sa-ti vezi nevrednicia si neputinta de-a te ridica singur din cursa celui rau, din vicii si pacat!

Sunt totdeauna câtiva pasi de urmat. Apoi, dupa eliberare, Dumnezeu se asteapta sa ne gaseasca în Templu (Nu stiti ca voi sunteti templul Duhului Sfânt? Se asteapta sa avem si sa fim calauziti de Duhul Lui.)

Dupa aceea, Isus l-a gasit în Templu, si i-a zis: “Iata ca te-ai facut sanatos; de acum sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu ti se întâmple ceva mai rau.”

Sa nu mai avem aceeasi viata pacatoasa, ca sa nu ni se întâmple ceva mai rau, adica sa nu mai gasim har de iertare si pace. Sa avem o viata noua, curata.

Apostolul Pavel, în a doua sa epistola catre corinteni, mai aduce un spor de lumina:

“Chiar daca as vrea sa ma laud, n-as fi nebun, caci as spune adevarul; dar ma feresc, ca sa n-aiba nimeni despre mine o parere mai înalta decât ce vede în mine, sau ce aude de la mine.
Si ca sa nu ma umflu de mândrie, din pricina stralucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un tepus în carne, un sol al Satanei, ca sa ma palmuiasca, si sa ma împiedice sa ma îngâmf.
De trei ori am rugat pe Domnul sa mi-l ia. Si El mi-a zis: “Harul Meu îti este de ajuns; caci puterea Mea în slabiciune este facuta desavârsita.”
Deci ma voi lauda mult mai bucuros cu slabiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos sa ramâna în mine.
De aceea simt placere în slabiciuni, în defaimari, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorari, pentru Hristos; caci când sunt slab, atunci sunt tare.” (2 Corinteni 12)

“O minune: puterea atât de frageda a mugurului proaspat învinge si sparge scoarta cea mai tare si mai dura a unui arbore .” (Lucian Blaga)

Cu totii am citit sau cel putin am vazut o versiune sau doua a celebrului roman a lui Victor Hugo, Mizerabilii.
Jean Valjean, un tânar sarac, flamând, a furat o pâine sa-si astâmpere foamea. Prins si judecat este închis, într-un final, ca ocnas. Dupa mai multi ani, evadeaza si, dupa ce o multime de oameni si case refuza sa-i dea o bucata de pâine, ajunge în cele din urma în casa primitoare a episcopului Bienvenu – nume împrumutat si preschimbat în renume –, episcop care locuieste împreuna cu sora sa, Baptistine. Episcopul, plin de mila crestineasca traieste aidoma rolul bunului Samaritean. Îl aseaza pe ocnas la masa sa. Îi cere Baptistinei sa aduca mâncaruri bune si sa puna tacâmurile cele scumpe folosite la ocazii importante! Aceasta, din priviri îsi mustra fratele, însa preotul pluseaza si mai mult, ridicând permanent standardul bunatatii si a dragostei aratate. Jean Valjean, uimit, manânca cu pofta si contrariat de inima buna a preotului.
Dupa tinuta si starea lui Jean, Bienvenu stia ca acesta este un evadat cautat de politie, dar episcopul îi pune la dispozitie o camera si un pat bun pentru a se odihni peste noapte. Neobisnuit cu patul moale se trezeste în plina noapte, buimac, când – potrivit apucaturilor unui ocnas – pune mâna pe argintaria ochita în timpul mesei si se pierde în întunerecul noptii. Curând, însa, este prins de jandarmi, adus în fata domnului Bienvenu, care, la acuzatiile jandarmilor, îl declara nevinovat, mustrându-l pe Jean “– De ce nu ai luat si cele doua sfesnice de argint, doar ti le daruisem si pe ele?”

Jean Valjean paraseste din nou casa episcopului Bienvenu si mai contrariat de acesta data. Bunatatea exemplara a episcopului, inima sa larga la nevoile sale, disponibilitatea enorma si întelegerea profunda a crizei morale prin care trece Jean Valjean, îl determina treptat sa-si schimbe din temelii viata si gândirea. Se stabileste într-un mic oras, îsi schimba numle, în Madelaine, un nume cald si asezat, cum îi va fi de-acum si viata sa. Daca pâna la întâlnirea cu episcopul Bienvenu, fusese cumva egoist si fara busola, de-acum devine si el un munte de bunatate si întelepciune, asa cum vazuse la mentorul sau Benvenu, care l-a primit cu multa dragoste si empatie. Metaforic, Bienvenu îl prefigureaza pe Mântuitorul Isus, pe Dumnezeu însusi, care este plin de dragoste si întelepciune si de bunatate. Din iubire pentru om, El si-a jertfit Fiul.
Întâlnirea reala pe cale spirituala cu Dumnezeu sau cu oamenii schimbati de El, dupa tiparul Sau, e un har deosebit care va molipsi si viata noastra cum s-a întâmplat cu Jean Valjean.
Richard Wurmbrand spunea despre cineva ca avea o astfel de credinta care se lua ca si gripa!
Isus Hristos ridica pacatul nostru si neputintele noastre, El ne da la o parte valul care ne împiedeca ochi sa vedem realitatea spirituala în care traim. El e Acela care ne poate elibera din cursa celui Rau în care ne-am obisnuit sa traim. El ne ridica din starea de pacat si ne ajuta sa umblam frumos dupa voia Lui si voia noastra. Asa primim puterea care ne lipseste, eliberându-ne din lanturile pacatului în care traim, prin credinta în Dumnezeu.

Un lucru extraordinar: Dumnezeu nu oboseste iertând, implicându-se în viata noastra ratata, restaurând-o cu migala.
Vei spune, poate, ca nu ai nevoie de iertare! Dar numai iertarea aduce si schimbarea de care ai atâta nevoie si binecuvântarea vietii de acum si a celei vesnice.
De iertare avem nevoie. Pentru necredinta manifestata, pentru faptul ca nu am multumit pentru multele oportunitati oferite de Dumnezeu prin mila Sa: pâinea de pe masa, sanatatea daruita, serviciul, pensia, pentru familie. Suntem vinovati ca nu I-am multumit.
Curaj! Mai este înca har si speranta!
El spune tuturor Pe cel care vine la Mine, nu-l voi izgoni afara!

Glorie Domnului! Amin!

Spovedanie de An Nou

On By nelursIn poetryLeave a comment

Dintr-o Carte, preot bland,
Sa-mi citesti tainele toate,
Eu ma spovedesc, in gand,
Ca nu fac decat pacate –

Si ne trece prea curand,
Taina vietii maculate,
Eu raman, la cozi, la rand,
Ca sa cumpar doar pacate…

Pe un vers, sa-mi vindeti, iar,
Din pacate spovedite…
Toate- s ale mele, doar…
Si cu mine, rastignite…

Vine Anul Nou si Sfant,
Eu recit in mine, frate,
Cand te bucuri de cuvant,
Eu ma bucur de pacate…

Si le strang la mine-n gand,
Si in gand, ti le spun toate,
Cand din Carte citesti bland,
Preot frate, nepacate …

Fericiti cei ce nu stiu,
Fericiti cei ce n-au spus,
Ca pacatul este viu,
Fara Unul doar – Iisus…

Jianu Liviu-Florian

Cand Usa Nu Se Deschide …

On By nelursIn Opinions1 Comment

Ti s-a intamplat vreodata sa petreci singur-singurel, departe de familie, de prieteni si biserica, una din sarbatorile mari ale credintei crestine? Poate ai fost trimis in delegatie in alt oras, poate ai iesit din cazarma pentru cateva ore cu bilet de voie, pe cand erai militar in termen. Poate, ca elev sau student, la sute de kilometri de casa parinteasca, ai ratacit la intamplare prin oras, nestiind incotro s-o apuci. Poate ca traversezi chiar in aceste zile pustiul de gheata al singuratatii umane …
Frumusetea sarbatorii paleste fara tovarasia celor dragi. Cadrul adecvat pentru bucurie este partasia. In conditiile cele mai putin fericite, chiar tovarasia unor straini este preferabila singuratatii si poate implini nevoia de partasie a inimii, macar la nivelul ei de baza. Asa se explica exuberanta in masa a oamenilor, cand sarbatoresc un eveniment deosebit, cum ar fi izbanda unei revolutii dezrobitoare, biruinta in razboi, sau chiar un eveniment frivol cum este victoria echipei favorite de fotbal. Momentele de bucurie intensa trebuiesc impartasite. Oamenii dau buzna in strada, striga, canta si imbratiseaza niste necunoscuti.
Ori, poate in momente de singuratate, ai nutrit dorinta sa vizitezi o familie recomandata de parinti la plecarea ta de acasa. Te-ai grabit, plin de sperante, spre adresa cautata. Ai apasat cu emotie butonul si auzeai zbarnaitul strident al soneriei dincolo de usa. Ti se parea ca toti vecinii de pe scara blocului aud soneria si-i simteai parca spionandu-te prin vizorul usii lor. Numai in spatele usii din fata ta nu se auzea nici cel mai slab zgomot, oricat de atent iti ciuleai urechile. In cele din urma, convins ca usa va ramane inchisa, coborai scarile cu pasi rari si inima grea, uitandu-te in urma la fiecare cotitura, cu o ultima farama de speranta …
Lumea in care traim este fragmentata de prea multe ziduri si usi, faramitata in spatii prea marunte. Ziduri ridicate cu scopuri legitime, care protejeaza, dar si ca bariere nelegiuite, care izoleaza. Aceeasi usa tine pe unii afara si izoleaza pe altii inauntru. Cu cat cineva traieste vremuri mai bune, cu atat mai multi oameni bat la usa lui si cu atat mai ferecate ii sunt portile, menite sa tina afara pe nedoriti.
Isus n-a avut usi (cum n-a avut nici casa) si n-a fost bariera care sa-i tina pe oameni departe de El. Dar cele mai multe usi L-au tinut (si-L tin inca) pe El afara, pentru ca inimile-L tin la distanta. Mai mult, in limbajul metaforic al Evangheliei Sale, Isus S-a facut pe Sine Usa deschisa spre mantuire si Calea care duce spre cer: Singura Cale si singura Usa!… El a lansat invitatia universala, fara restrictii de nici o natura: “Veniti la Mine, toti …”. A mers inca si mai departe, punandu-se in pozitia de a bate El in mod staruitor la usa inimilor noastre, in timp ce usa Lui o tine mereu deschisa.
“O, ce bine-i cand o usa se deschide cu iubire”, suna binecunoscuta cantare. Dar in fata lui Iosif si a Mariei toate usile Betleemului au ramas inchise, in ziua cand au avut cea mai mare nevoie de gazduire. Pentru perechea cea mai obosita, pentru femeia insarcinata, gata sa nasca, pentru sotul ingrijorat, pentru Pruncul ceresc, pregatit sa descinda in lumea noastra, nu s-a gasit loc in toata cetatea. Pe cine gazduiau oare hanurile de poposire ale Betleemului si odaile de oaspeti din zilele acelea?
Un loc de gazduit se poate pregati aproape intodeauna; un pat se poate asterne oriunde, chiar pe podeaua odaii, ori in bucatarie, daca  in inima este loc de primire. Ti s-a intamplat poate si tie sa poti oferi musafirilor doar un pat improvizat pentru cateva nopti, avand mai tarziu surpriza sa ti se multumeasca mai sincer si mai calduros decat daca le-ai fi oferit dormitoare separate. Ai riscat poate pedepse aspre, ignorand oprelisti comuniste, cand ai deschis usa casei tale spre gazduire clandestina unor musafiri veniti de peste hotare, care nu erau invitatii tai, pe care nici macar nu-i cunosteai. Cand inima accepta si primeste, usa casei se deschide cu bucurie si minunea prezentei ceresti se intampla: “Sa nu dati uitarii primirea de oaspeti, caci unii prin ea au gazduit, fara sa stie, pe ingeri”.
Pentru Iosif si Maria, chiar tara natala a devenit neprimitoare. Nu poti fi popular, cand bati la usa in numele lui Mesia. S-a gasit adapost in Egipt pentru familia sfanta, dar nu in propria tara, pentru ca vatra inimilor era rece, mintile erau impotmolite in prejudecati, iar credinta adevarata mai rara decat argintul.
Astazi, in anul de gratie 2010, a venit randul pentru inima mea si a ta sa dea un raspuns. Daca Domnul insusi ar bate la poarta si L-ai vedea prin vizor, cum I-ai deschide, cum L-ai primi, cum I-ai oferi tot ce ai, intr-un spirit de lepadare de sine revarsat din abundenta peste casa ta prin simpla Lui prezenta!… Dar El bate si astazi la usi, o stim prea bine. Bate prin mana celor mai neinsemnati frati ai Lui. Oare pe cati dintre ei i-am nesocotit, i-am respins, i-am ignorat, i-am considerat nedemni de ospitalitatea noastra, de timpul nostru pretios, de eleganta interioarelor noastre, de valoarea banilor nostri?
Gelu Arcadie Murariu

Iubirea este vehiculul care ne duce în Cer.

On By nelursIn Credinta, Educatie, IncurajareLeave a comment

Motto: “Fiindca atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”-Ioan 3.16

Credinta este, dupa cum stim cu totii, vehiculul care îl va duce pe credincios in Cer.
Vorbim despre Credinta in faptul istoric ca Isus Cristos este invierea si viata.

Isus – Fiul lui Dumnezeu, nemarginit si necuprins–, s-a micit pe El insusi atât de mult incât sa incapa in pântecele Mariei si sa fie asezat intr-un mic staul din Betleemul din Iudeea, unde sa se poata inchina smerit atât cel sarac cât si cel bogat.
A lasat gloria Sa –,Fiinta Nemarginita si nespus de frumoasa, gazda palatului de aur pe care-l avea la Tatal in Cer –, si a poposit intr-un han, luând trup smerit de om, insa, e bine sa stim ca si-a pastrat originea divina de imparat al lumii. Magii si pastorii de pe câmp, calauziti de catre o stea, respectiv de catre ingeri, i-au adus daruri si i s-au inchinat.

« La început era Cuvântul, si Cuvântul era cu Dumnezeu, si Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost facute prin El; si nimic din ce a fost facut, n-a fost facut fara El. În El era viata, si viata era lumina oamenilor… Lumina aceasta era adevarata Lumina, care lumineaza pe orice om, venind în lume. El era în lume, si lumea a fost facuta prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Sai, si ai Sai nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu; nascuti nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. Si Cuvântul S-a facut trup, si a locuit printre noi, plin de har, si de adevar. Si noi am privit slava Lui, o slava întocmai ca slava singurului nascut din Tatal. Si noi toti am primit din plinatatea Lui, si har dupa har; caci Legea a fost data prin Moise, dar harul si adevarul au venit prin Isus Hristos. Nimeni n-a vazut vreodata pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut. » – Evanghelia Ioan, 1.1-18

Isus declara El insusi ca e un imparat, dar nu din lumea aceasta; ca El a venit ca sa marturiseasca despre adevar. A coborât din Cer sa ne aduca adevarul si sa ne prezinte cuvântul de iubire din inima si mintea lui Dumnezeu. « Eu Sunt calea si adevarul si viata. Nimeni nu merge la Tatal decat prin Mine »

“Atunci un Împarat tot esti!” I-a zis Pilat. “Da”, a raspuns Isus. “Eu sunt Împarat. Eu pentru aceasta M-am nascut si am venit în lume, ca sa marturisesc despre adevar. Oricine este din adevar asculta glasul Meu.” (Ioan 18.37)

Ce era inca de la inceput, Cuvântul, care era cu Dumnezeu si era Dumnezeu si toate lucrurile au fost facute prin El, la timpul hotarât si profetit de Dumnezeu, S-a facut trup si a locuit printre noi.

El S-a daruit tuturor celor Cel primesc, adica celor ce cred in Numele Lui, pentru a primi viata vesnica. Le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu; nascuti nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.
Si, El, ne-a daruit har dupa har din plinatatea Lui.

Credinta in iubirea lui Dumnezeu e mijlocul prin care pot ajunge in Cer.

Cugetarile – inserate mai jos, izvorâte din condeiul unor celebri si apreciati gânditori – pot a ghida drumul si a intari credinta noastra in Dumnezeu.

Cercetatorul suedez Nills Jakobson, a avut lugubra idee de a cerceta o serie de muribunzi în momentul fatal. El a constatat pe macabreele indicatoare ale cântarului sau ca, indiferent de sex sau de vârsta, trupul uman pierde invariabil 21 de grame în clipa mortii. În conferinta de presa organizata, Nills Jakobson a declarat:
“Sufletul are o greutate de 21 de grame. » ( Nills Jakobson)

«Ca un om sa iubeasca pe altul e probabil cea mai grea sarcina care ne-a fost încredintata, sarcina suprema, examenul final, opera pentru care toate celelalte sunt un preludiu… Iubirea e un imbold pentru fiecare, sa se desavârseasca, sa devina cineva, sa devina o lume el însusi de dragul cuiva.” – Rainer Maria Rilke

“Iubirea înseamna a fi doi si a nu fi decât unul. Un barbat si o femeie ce se topesc într-un înger.” – Victor Iugo

“Dragostea este îndelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mândrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se mânie, nu se gândeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul.” – Apoatolul Pavel

“Iubirea este cea mai înalta fericire la care poate ajunge omul, caci numai prin ea cunoaste ca el e mai mult decât el însusi, ca e una cu totul.”– Rabindranath Tagore

“Dumnezeu este iubire.” – Apostolul Ioan

“Doar pentru ca cineva nu te iubeste asa cum vrei tu, nu înseamna ca nu te iubeste cu toata fiinta sa.” – Gabriel Garcia Marquez

« A iubi nu înseamna a ne privi unul pe celalalt, ci a privi amândoi în aceeasi directie. » – Antoine de Saint Exupery

“Iubirea este o stofa a naturii brodata de imaginatie.” – Voltarire

“A iubi înseamna a suferi si cum multi fug de suferinta putini stiu sa iubeasca.” – Emil Cioran

“Fiindca atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”– Apostolul Ioan

“Când dragostea vorbeste, vocile tuturor zeilor par a fi adormite în armonia raiului.” – William Shakespeare

“Am învatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca. Tot ce poti face este sa iubesti… Restul depinde de ceilalti. » – Octavian Paler

« Când iubesti puternic, gasesti întotdeauna ceva nou în persoana iubita.” – Blaise Pascal

“Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, si cu tot cugetul tau.” – Isus Cristos

“Iubirea! Este aripa daruita de Dumnezeu sufletului pentru a se urca pâna la el.”– Michelangelo

Craciunul in Mexic

On By nelursIn InterviewLeave a comment

Interviu cu pastorul si poetul crestin Marcel Vasilache

Domnule Marcel Vasilache, va rugam sa ne vorbiti despre obiceiurile sarbatorilor de iarna din Mexic, atat de putin cunoscute romanilor. Cand incep pregatirile de Craciun? Care sunt traditiile legate de aceasta sarbatoare? Ce ne puteti spune despre Festivalul sculpturii in ridichi?

M.V. – Pregatirile de Craciun incep pe 12 noiembrie, odata cu ziua Virginei Guadalupe, continua cu Posadas de la 16 la 24 decembrie, urmeaza Anul Nou, iar pe 6 ianuarie sarbatorile se termina cu Ziua Regilor. Posadele sunt celebrari mexicane care prevestesc nasterea Domnului, oamenii merg pe strazi cu lumanari si se separa in doua grupuri. Un grup cere posada (adica un loc unde sa fie gazduit) si celalat grup ofera gazduire.
Oamenii mananca preparate traditionale mexicane, iar copiilor li se dau dulciuri in piñatas. Ziua Regilor este dedicata regilor-magi care au lasat cadouri copilului Isus si se celebreaza aducand jucarii copiilor. Despre Festivalul sculpturii in ridichi stim ca s-a sarbatorit pentru prima data pe 23 Decembrie 1897 si de atunci se celebreaza in orasul Oaxaca unde se organizeaza o expozitie la care persoanele ce cultiva ridichea, fac sculpturi de marime naturala si le expun in centrul orasului pentru ca toata lumea sa le vada.

Ce inseamna Nasterea Mantuitorului pentru crestinii din comunitatea la care sunteti pastor?

Nasterea Domnului pentru noi inseamna inceputul rascumpararii noastre si punctul de plecare al unei noi relatii intre Dumnezeu si omenire. Noi credem ca Domnul Isus s-a nascut o singura data si sarbatorim nasterea lui, moment in care Il primim in inimile noastre, ca sa fie Domn si Mantuitor al vietilor noastre, dar folosim aceste sarbatori ca un bun prilej in a-l predica si evangheliza.

In Romania sarbatoarea Nasterii Domnului este vestita prin colinde. Care sunt cantecele religioase dedicate Craciunului in Mexic?

Cateva dintre ele ar fi: El niño del tambor (Baiatul cu toba), Los pastores a Belen (Pastorii din Betleem)…

Stiind ca sunteti autorul a catorva volume de poezie crestina in limba romana si spaniola, vreau sa va intreb daca ati dedicat vreun poem acestei sarbatori?

Cu dedicatie exacta acestei sarbatori inca nu, dar pentru mine este suficient ca am o relatie personala cu El si faptul de a recunoste ca El naste in inima mea in fiecare zi in care ii dedic fiecare minut al trairii mele.

Ce fac copiii din Mexic in preajma Craciunului? Se impodobeste pomul in asteptarea lui Mos Craciun?

Da, se impodobeste bradul de craciun, scolile se orneaza si ele de sarbatoare, inauntrul scolilor incep sa rupa piñatas (cutiile cu dulciuri), copiii primesc cadouri din partea lui Mos Craciun.

Ajuns in Mexic, cum ati gasit sarbatorile de iarna fara zapada?

Cand mi-am dat seama ca o sa am ierni fara zapada, m-am intristat, fiindca eu eram obisnuit iarna sa am zapada pana la genunchi in Barlad si sa fac bulgari de zapada ca sa ma joc cu prietenii. Dar m-a bucurat faptul ca nu mai trebuie sa mai port atatea haine pe mine ca sa ma incalzesc, imbracam bermude in toiul iernii.

Este Craciunul o sarbatoare a familiei? Ce bucate gasim pe mesele traditionale mexicane in aceasta zi?

Da, este o sarbatoare familiala, se aduna toate rudele la un loc sa sarbatoreasca Craciunul. Mancarurile cele mai des intalnite pe mesele mexicane cu acest prilej sunt: romeritos, bacalao, curcan la cuptor, picior si plaman de porc, salate, paste, tot felul de dulciuri mexicane.

Care este rolul darurilor de Craciun si care este originea acestui obicei? Ce trebuie sa retina crestinii despre aceasta sarbatoare?

Originea obiceiului de a oferi cadouri la catolici este momentul in care Regii Magi ii adusesera lui Isus cadouri.
Aceasta sarbatoare poate fi un prilej de a aminti oamenilor ca Isus s-a nascut cu scopul de a-si sacrifica viata pentru pacatele lor, asa cum spune versetul 16 din capitolul 3 al Evangheliei dupa Ioan: „Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.” Sa il primeasca pe El in inimi si sa respecte cu adevarat nasterea Lui, nu doar o singura data pe an, ca o traditie fara viata.

Ce urari le transmiteti cititorilor nostri in prag de Craciun?

Doresc Romaniei mele iubite Sarbatori Fericite si ca Domnul Nostru sa ii binecuvanteze cu mai mare apropiere de El.

Va multumesc pentru amabilitatea de a ne impartasi gandurile si trairile crestine de peste ocean.

Tatiana Scurtu-Munteanu

Ajun de Craciun

On By nelursIn poetryLeave a comment

Linistea noptii de iarna si gerul de-afara
Cupole ’nalbite si turle cu turturi de gheata
Ceruri din care sublime colinde coboara
Spre inimi s-aduca lumina ascunsa in ceata.

Focuri arzande, jaratec pe vetre-mpietrite
Surasuri de prunci fericiti langa bradu-nstelat
Bucate alese si vin in pocale-aurite
Si lutul din mine ce curge de vers fermecat

Toate vestesc bucuria ca-i seara de-Ajun
Si sufletul lin se topeste-n fuioare de nea
Alunga tristetea si-n dulce decor de Craciun
Isi cerne speranta de bine sub lacrimi de stea.

Buchete de raze spre lume-n sclipiri de poveste
Cu cete de ingeri ce canta in coruri colindul
Si pruncul Isus ce se naste in aburi de iesle
Vestind inspre lume ca vine degraba Craciunul!

Georgeta Resteman

Cuvint si dar de primire pe lume

On By nelursIn poetryLeave a comment

O casa simpla de la sat
Pe langa ieslea cu trifoi,
E un adevarat palat!
Din iesle, ai venit la noi!

Si invelit in cer curat,
Nu s-au gasit pe lume crini
Imparatesti, sa-ti fie pat!
Din cerul gol, ne-ai dat lumini!

N-au fost  averi, sa nu-Ti fi dat,
Un Print frumos intunecit –
Un Univers perfectionat!
Tu ne-ai dat trupul rastignit!

De-atunci, cati printi ne tot colinda
Ca sa traim o viata intru
Betia noastra in oglinda!
Tu ne-ai dat Raiul dinauntru!

Cate capcane nu ne-mbie
Drogate simturi, ce nu-nvata –
Tu, daruiesti in vesnicie,
Dreptate, Adevar, si Viata!

Si ultimul fiind, pe lume,
Rob tuturor, si rob luminii –
Ne e dovada, al Tau nume,
Ca ultimii, iubind, sunt primii!

Tie, Poetule Luminii,
Si Domnul Vietii, ce ne-o scrie,
Painea si sarea Romanimii,
Primeste-ne-o, in vesnicie!

Jianu Liviu-Florian