Marele paradox al oamenilor învățați

paulsecd„Evanghelia este o veste bună, dar nu este populară.”

Nelu Urs

.

În lume există un mare paradox, sau formulat altfel, oamenii trăiesc un uriaș paradox: cei mai mulți oameni “învățați” și care au o pregătire temeinică, care poate fi una academică și de răsunet mondial precum aceea a fizicianului Stephen Hawking (1942), și ei totuși, de regulă,  sunt încă sceptici și în mare dilemă în ceea ce privește existența lui Dumnezeu și modul Său de manifestare.

De obicei, oamenii rămân plăcut surprinși și impresionați, atunci când se Continue reading »

Arheologii sapă în mormânt, după dovezi, dar Isus este în Cer!

Descoperirile de la Marea MoartArheologii, cercetătorii și oamenii de știință, în general, când este vorba de lucrurile duhovnicești, ei vorbesc în  limbajul “de lemn”  și limitat al oamenilor care nu-L cunosc pe Dumnezeu.

La ce te poți aștepta de la oamenii care nu au credință? La ce te poți aștepat de la cei care nu citesc Biblia? La ce te poți aștepta de la cei care nu înțeleg Biblia?

Dumnezeu, care este Duh, este căutat în Pământ, într-un mormânt!

E o chestiune de educație și de cultură minimă, a cunoaște cel puțin ABC-ul Scripturilor.

În dimineața învierii lui Isus Hristos, în cea de a treia zi de la răstignirea și moartea Sa și așezarea întrun mormânt al lui Iosif din Arimateea, îngerii i-a dojenit aspru pe cei care îl căutau în mormânt: “ Fiindcă nu ştiau ce să creadă, iată că li s-au arătat doi bărbaţi, îmbrăcaţi în haine strălucitoare. Îngrozite, femeile şi-au plecat feţele la pământ. Dar ei le-au zis: „Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat.  Aduceţi-vă aminte ce v-a spus pe când era încă în Galileea, când zicea că: „Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile păcătoşilor, să fie răstignit, şi a treia zi să învie.”  Şi ele şi-au adus aminte de cuvintele lui Isus.” (Luca, 24.4-8) Continue reading » Armonia Magazine USA

Întoarce-te la Creator pentru corecțiile necesare!

Adam si Eva“Trebuie să vă nașteți din nou“

Evanghelia “Ioan”, 3.7

.

Marele Concern “Toyota” nu demult  a întors,  în laboratoarele lor de creație (fabricare) sau de reparare,  peste câteva milioane de mașini nou construite, constatând  unele erori de proiectare și de execuție, care au crescut incidența defectării noilor serii produse.

Însă putem afirma și faptul că, în ultima sută de ani, societatea contemporană a promovat proiecte și legi care au dus în cele din urmă omul la un neașteptat faliment.

Nu e însă aici locul de a detalia, dar putem totuși aminti cum sumarizeaza Octavian Paler acest faliment, în eseul poetic “Paradoxul vremurilor noastre”:

Avem clădiri mai mari, dar suflete mai mici; autostrazi mai largi, dar minți mai înguste. Cheltuim mai mult, dar avem mai puțin; cumpărăm mai mult, dar ne bucurăm mai puțin. Avem case mai mari, dar familii mai mici,  Avem mai multe accesorii, dar mai puțin timp; avem mai multe funcții, dar mai puțină minte, mai multe cunostințe, dar mai puțină judecată; …Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile. Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des. Am învatat cum să ne câstigăm existenta, dar nu cum să ne facem o viață, Am adăugat ani vietii si nu viață anilor...

Continue reading » Armonia Magazine USA

ADEVĂRUL, IUBIREA ȘI FRUMUSEȚEA

Adevărul, iubirea frumusețea    „Dacă oferi dragoste, frumusețea va crește
și toate acestea pentru că dragostea este frumusețea sufletului.

.
Saint Augustine

.

ADEVĂRUL, IUBIREA ȘI FRUMUSEȚEA

..  Se spune că numele Adevărului este Iubire. Adevărul are frumusețe deoarece este esența vieții pe care o trăim în iubire. Întreaga existență, ni se spune de asemenea, cu excepția omului, trăiește în adevăr. Numai omul poartă cu el minciuna, numai el poate fi uneori în afara adevărului. În clipa în care ne naștem și devenim o parte a existenței, adevărul, iubirea și frumusețea ar trebui să devină religia noastră.
..   Omul are nevoie de Adevărul Absolut ca etalon al vieții. Acesta e unul singur și este identificat cu Divinitatea.

Continuarea în Armonia Magazine USA

Nedreptățirea lui Iuda

IudaVânzătorul1. Perfecţiunea planului divin

Trăim cu convingerea că suntem aproape de Mântuitor, întrucât îi deplângem suferinţele îndurate şi întrucât îi condamnăm cu toată severitatea pe toţi aceia care, într-un fel sau altul, L-au supus la chinuri: preoţii Ana şi Caiafa, Iuda Iscarioteanul, procuratorul Ponţiu Pilat, Baraba, gloata îmbătată de ură fanatică, soldaţii care L-au batjocorit şi apoi şi-au împărţit hainele Lui.

Fireşte că sfera resentimentelor se lărgeşte nemăsurat de mult, atunci când în ea includem pe toţi persecutorii lui Iisus, în această categorie intrând atât fundamentaliştii iudaici, cât şi cea mai mare parte a poporului evreu, lesne de manevrat de către marii preoţi şi uneltele lor. După unii este de la sine înţeles că osânda noastră creştinească trebuie să fie aprigă şi definitivă, cam aşa ca cea a cruciaţilor, doar astfel ea putându-se constitui într-un apreciat indicator al fermităţii credinţei… Continue reading » Armonia Magazine USA

“Semnătura iubirii”

SemnaturaIubiriiVersuri de Petru Lascău, despre comoara ascunsă în ţarina iubirii divine

.

Motto: “Eu, subsemnatul/ Declar că: / VĂ IUBESC!”

.
 .
De mai bine de două mii de ani, crucea de pe Golgota atrage şi inspiră prin
valoarea sacrificiului adus de Fiul lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii.
Poeţi, prozatori, pictori, sculptori şi muzicieni creştini I-au dedicat Celui
din Veşnicii, creaţiile lor. Naşterea lui Mesia, botezul Său, coborârea Duhului
Sfânt, pildele lăsate de El pentru noi, în Scriptură, dragostea Sa faţă de
umanitatea căzută, răstignirea şi învierea sunt tot atâtea subiecte de care cei
ce au decis să Îl slujească şi să Îl laude şi prin artă, s-au apropiat cu
interes şi cu veneraţie. În rândul făuritorilor de frumos care sunt mai întâi de
toate, creştini, se află şi poetul şi prozatorul Petru Lascău, autorul volumului
de versuri „Semnătura iubirii”. Printre creaţiile sale se numără de asemenea,
“Paşi spre lumină”, „Biserica în asediu”, „Între zâmbet şi suspin”, „În răcoarea
dimineţii”.
 .
Despre Petru Lascău se poate afirma că este un poet al fiorului religios
creştin. Versurile sale sunt încărcate de spiritualitate şi denotă o credinţă
profundă. Lirismul lui Petru Lascău are ca element definitoriu iubirea – faţă de
Dumnezeu, în primul rând, apoi faţă de aproapele şi de pământul natal.
.

„Apostolii Domnului Iisus” – Când alegerea divină sfidează orice logică umană

ApostoliiMoto:Nu erau aleşi pentru ceea ce erau, ci pentru ceea ce aveau să devină.

.
.
Sunt multe lucrurile care te impresionează,  atunci când ai ocazia să călătoreşti prin Ţara Sfântă: locuri pitoreşti, încărcate de  atmosfera unei istorii pline de semnificaţie, clima specifică Palestinei, bisericile ridicate în amintirea diferitelor evenimente relatate în Evanghelii. Dar cu siguranţă că pentru un
creştin care ajunge pe acele meleaguri, cel mai important lucru îl reprezintă conştientizarea faptului că tot ce s-a scris  despre Domnul Isus Hristos reprezintă o realitate palpabilă.
.
Din acest punct de vedere, putem spune că mărturiile trecutului biblic se constituie asemenea unei Evanghelii inscripţionate în vestigiile care ne-au mai rămas din acea epocă, în geografia pământului ce a fost martorul vieţii Mântuitorului şi în mulţimea de oameni care într-o formă sau alta, conservă spiritul celor care au locuit  dintotdeauna, acolo. Nimeni nu va putea spune vreodată, după ce a călătorit în  Ţara Sfântă, că nu a fost atins de imaginea Celui numit Isus din Nazaret.
.
Oameni obişnuiţi, cu o chemare neobişnuită
.
O astfel de experienţă a trăit şi Petru Lascău, pastorul bisericii Agape din
statul Arizona, care ne oferă ocazia de a medita mai profund asupra puterii

Preotul Bisericii “Sfântul Gheorghe cel Nou” – afirmație discutabilă despre moaştele “Sfântului Nicolae”

Bisericii Sfântul Gheorghe cel NouLibertatea.ro, prin competenții săi redactori, Ionela Săvescu, Dana Neagu, în data de  31 Ianuarie 2013 publică un articol interesant vis-a-vis de moaștele Sfântului Nicolae.

Biserica “Sfântul Gheorghe cel Nou” din Bucuresti este într-o situație delicată și  divergentă în afirmațiile preotului Emil Cărămizaru. Preotul susține ceva care nici nu poate dovedi,  cum  că moaștele care atrag poporul ortodox în biserica sa sunt din trupul unui sfânt Nicolae. Pe de altă parte,  ziarul “Libertatea” din ziua precedentă, a făcut publice și în România  cercetările pe care le-au făcut antropologii italieni, care spun că toate moaştele Sfântului Nicolae sunt în Italia. Continue reading “Preotul Bisericii “Sfântul Gheorghe cel Nou” – afirmație discutabilă despre moaştele “Sfântului Nicolae””

“Romania Liberă” si noua ideologie sexuală

Luna de miereALIANTA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA      
.
31 ianuarie 2013
 

ROMÂNIA LIBERĂ” SI NOUA IDEOLOGIE SEXUALĂ
.
Cu doua saptamâni in urma un cititor ne-a atentionat asupra unui articol publicat pe 17 ianuarie in Ziarul “România Libera” cu un titlu ireverentios si agresiv: “Atractia periculoasa a Papei.”
.
Cititorul ne indemnase sa facem un protest pe lânga “România Libera”. Nu am facut-o, socotind ca o astfel de actiune pe linga un ziar secular ar fi o irosire de timp. Dar nota cititorului ne-a dat de gândit si ne-a motivat sa alegem subiectul de astazi. Ii multumim.
.
“România Libera” si in general mass media din Romania promoveaza noua ideologie sexuala. O ideologie in intregime straina civilizatiei si traditiei romane ori crestine. Una imprumutata din afara civilizatiei romane, conceputa in universitatile radicale si decadente ale Europei si Americii, si promovata in documentele oficiale ale Uniunii Europene, Consiliului Europei si Organizatiei Natiunilor Unite. Odata transformate in ideologie, noile concepte sunt afirmate prin voturile forurilor europene si internationale, inclusiv al majoritarii europarlamentarilor romani. Materialul publicat in Romania Libera desemneaza punctele cardinale ale noii ideologii sexuale occidentale. Spunem “occidentale” pentru ca aceasta “ideologie” inca nu s-a extins la nivel global, cu toate ca spre asta se tinde.
.

 Despre ce e vorba? Articolul cu pricina e scris de un american, Ian Buruma, profesor la Bard College in New York City. Motto-ul lui Bard College este “a place to think” (“un loc pentru gandit”). Redam mai jos in intregime textul articolului tradus in romaneste. Este aparent ca Romania Libera a tradus articolul in romaneste si l-a publicat. Cam asa e cu mass media Romaniei: multa copiere dar putina originalitate. E mai usor sa copiezi si mai greu sa gandesti. Titlul original al articolului, insa, e mult mai ireverentios decit a fost tradus in romaneste: “The Pope’s Dangerous Sex Appeal”. (“Atractia sexuala periculoasa a Papei”) Il aflati in linkul acesta: http://www.project-syndicate.org/commentary/pope-benedict-xvi-s-misguided-view-of-sexual-dangers-by-ian-buruma L-am depistat si noi cu saptmâni in urma dar atunci nu am indraznit sa-l facem public in Romania tocmai din cauza tonului lui tendentios. Va sugeram insa sa-l cititi si in original si mai ales comentariile vitriolice la adresa autorului. Continue reading ““Romania Liberă” si noua ideologie sexuală”

Cofeina – un drog care aduce dependenta si efecte secundare negative

Micul Dejunby dr.Ligia Miclea

AVEVARUL DESPRE COFEINA

 

.“veti cunoaste adevarul, si adevarul va  face liberi

Evanghelia lui Ioan, 8.32

 

COFEINA – o consumam în primul rând sub forma de cafea si în al doilea rând sub forma de Coca Cola sau oricare alta denumire a bauturilor “soft drinks”, înghitite cu placere, deopotriva de adulti , adolescenti si din pacate, de copii.

În fiecare an, conform statisticilor oficiale, oamenii consuma cofeina din 5 miliarde kg de cafea, în plus si cea din bauturile “soft drinks ” care ne-o ofera sub forma mascata.

Aceasta “otrava” savurata cu atâta constiinciozitate si placere de “rasa umana”, a fost testata pentru prima data în anul 850 d.Cr, de catre …caprele pastorului arab Kaldi.

.

Continuarea în Armonia Magazine USA.

.

Sfaturile divortatilor

Sfaturi de la DivortatiALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA 

Buletinul editat  la 10 ianuarie 2013

SFATURILE DIVORTATILOR
.
OCAZIONAL primim  din partea cititorilor nostri mesaje triste despre efectele devastatoare pe care divortul le are asupra lor si a familiilor lor. Ne scriu parinti divortati care sufera traume emotionale, si ale caror copiii sunt dezorientati si tristi, cu inima franta de durerea despartirii parintilor lor. Divortul nu e un lucru de celebrat, de dorit, ori o metoda usoara de a scapa de o problema mai grava. Nu e un spectacol asa cum de multe ori e portretizat in media. Dimpotriva, e o decizie si un eveniment serios care foarte rar rezulta in ceva pozitiv pentru sot ori sotie. Studiile sociologice privind divortul denota ca sotii sunt mai nefericiti dupa divort si ca intimpina dificultati in stabilirea de noi relatii. Iar studiile economistilor reflecta ca, din punct de vedere financiar, dupa divort ambele parti pierd, in special femeile. Divortul nu imbogateste pe nimeni ci saraceste pe ambii soti. Rare sunt cazurile in care unul dintre soti iese din relatia de casatorie mai bine pus la punct financiar decit in timpul casatoriei. In plus, studii recente privind divortul reliefeaza impactul lui daunator asupra sanatatii spirituale a sotilor, dezechilibrul moral care-l cauzeaza adolescentilor, chiar si efectele negative asupra comunitatilor religioase din care fostii soti fac parte.
.
 In adevar, insa, majoritatea celor care divorteaza nu doresc sa divorteze, ci o fac pripit, iar apoi regreta decizia facuta. Prevenirea divortului este o preocupare tot mai acuta in tarile in care divortul a devenit un adevarat flagel social. Deja au trecut citeva generatii de cind divortul a fost legalizat si practicat pe scara larga. In consecinta, nu doar efectele divortului sunt bine cunoscute, dar la fel de bine cunoscute sunt si cauzele lui cit si ce sotii pot face sa previna divortul. E vorba de sfaturile divortatilor, al celor care au divortat, regreta divortul, si reflecta asupra lucrurilor care l-ar fi putut preveni. Aceste sfaturi doresc sa le impartaseasca cu cei tentati sa divorteze cit si cu cei care inca nu contempleaza divortul. Vrei o casnicie fericita zic ei? Discuta cu cei divortati si invata de la ei ce poti face sa fii fericit in casatoria proprie si sa-ti pastrezi casatoria intacta. Divortatii reflecta mai mult ca cei casatoriti la stabilitatea si durabilitatea casniciei. Avem ceva de invatat de la ei? Fara indoiala, afirma tot mai mult studiile sociologice aparute in ultimii ani privind divortul si modalitatile de prevenire a lui.
.
Un astfel de studiu a fost publicat in vara de Dr. Terri Orbuch, psiholog si cercetator la University of Michigan. Rezultatele studiului ei au fost publicate in iulie in Wall Street Journal. Studiul enunta cinci (5) factori esentiali care pot preveni divortul. Sunt factori ori modalitati de interactiune intre soti pe care divortatii nu le-au practicat in vremea casatoriei dar care, ne asigura ei, le-ar fi salvat casatoria daca le-ar fi practicat. Redam in traducere romana concluziile principale ale studiului asa cum au fost ele descrise si comentate in Wall Street Journal. Titlul articolului e sugestiv, Divorce’s Guide to Marriage („Ghidul divortatilor pentru casatorie”) Materialul a fost tradus, edicat si adaptat pentru dtra de Parintele Emil Ember. Ii multumim. Versiunea engleza si completa a articolului poate fi citita aici: http://online.wsj.com/article/SB10000872396390444025204577544951717564114.html?KEYWORDS=Elizabeth
  .
Ghidul divortatilor pentru casatorie
.
Cateodata trebuie sa treci printr-o casatorie esuata ca sa-ti dai seama ce inseamna o casnicie reusita. Iata cinci strategii pentru o casatorie reusita, fericita, recomandate de oameni divortati care au invatat aceste lectii pe pielea lor. Vrei un sfat de calitate privind mariajul? Intreaba o persoana divortata.
.
Oamenii care rateaza in cea mai importanta relatie a vietii lor tind sa gandeasca mult de ce au ratat. La ce nu a mers bine. Daca ei sunt cat de cat sinceri, vor putea distinge si greselile personale nu numai pe cele ale fostului sot sau ale fostei sotii.
.
„Oamenii divortati care se dau un pas inapoi si spun: Iata ce am facut gresit si iata ce voi schimba, au ceva important de spus altora”, spune Terri Orbuch, psiholog si profesor cercetator la Institutul de Studii Sociale a Universitatii din Michigan, si autorul unei noi carti: „Finding Love Again: 6 Simple Steps to a New and Happy Relationship”. („Redescoperirea dragostei: 6 pasi simpli pentru o relatie noua si fericita”) Dr. Orbuch a facut un studiu, finantat de Institutul National de Sanatate, colectand periodic date de la 373 de cupluri intre 25 si 37 de ani in primul an de casnicie in 1986, anul in care a inceput studiul. Pe parcursul urmatorilor 25 de ani, 46% dintre cupluri au divortat. Dr. Orbuch a urmarit multi indivizi divortati iar apoi angajati in relatii noi si i-a intrebat pe 210 dintre ei daca si ce au invatat din greselile lor. Din acesti 210, 71% si-au gasit noi parteneri, incluzandu-i pe cei 44% care s-au recasatorit.
.
Stimuleaza starea de spirit a sotului
.
Dintre divortati, 15% au spus ca ar darui mai mult din ceea ce dr. Orbuch numeste „afirmare afectiva”, incluzand complimente la adresa sotiei ori a sotului, imbratisari, mangaieri si sarutari, adica suport emotional. „Prin exprimarea iubirii si a grijii se construieste increderea”, spune dr. Orbuch. Ea spune ca exista patru componente ale manifestarilor de afectiune pe care cei divortati le considera importante: cat de des sotul sau sotia au aratat dragoste; cat de des s-au facut sa se simta bine asa cum sunt; cat de des si-au facut viata interesanta si atractiva. Divortatii nu accentueaza relatiile sexuale si nu afirma ca sexul i-a apropiat intr-un mod neobisnuit, desi dr. Orbuch spune ca si sexul este cu siguranta un aspect al demonstrarii iubirii si afectiunii.
.
Barbatii par sa aiba nevoie de afirmare nonsexuala chiar mai mult decat femeile, spune dr. Orbuch. Conform studiul ei, cand sotul a raportat ca sotia lui nu a manifestat dragoste si afectiune, cuplul era de doua ori mai inclinat spre divort decat cand barbatul s-a simtit ingrijit si apreciat. Totusi, reciproca nu a fost adevarata. Sfatul simplu este sa faci ceva pentru a demonstra ca partenerul tau este luat in seama si apreciat in fiecare zi, zice dr. Orbuch. Poate fi ceva simplu de genul unui „te iubesc” sau „esti un parinte deosebit”. Poate fi o actiune mai mult decat cuvinte: pune aparatul de cafea in functiune dimineata. Incalzeste masina iarna. Daruieste o imbratisare.
.
Vorbeste mai mult despre bani
.
Banii au fost principalul conflict in majoritatea mariajelor, reusite sau esuate, pe care le-a studiat dr. Orbuch. 49% din divortatii studiului ei s-au certat mult privind banii – fie ca este vorba de prioritati diferite de cheltuieli, minciuni despre cheltuieli, ca un sot castiga mai mult ca celalalt ori ca unul cauta sa-l manipuleze pe celalalt. Ei cred ca banii vor fi o problema si in urmatoarea relatie.
.
Nu exista o singura solutie financiara pentru toate cuplurile. Dr. Orbuch spune ca fiecare persoana are nevoie sa-si examineze propria atitudine privind finantele. Ce au insemnat banii cand cresteai? Cum ti se par acum cand ii cheltui sau ii economisesti? Care sunt obiectivele tale financiare? Sotii trebuie sa discute perspectivele lor privind banii si sa conceapa un plan financiar care ii avantajaza pe amandoi. Pot decide sa tina banii in comun ori in conturi separate. Ori pot avea un cont comun pentru cheltuielile de familie. Conform studiului, sase din zece divortati care au inceput o noua relatie au ales sa nu isi combine finantele. „Vorbeste despre bani mai des – nu doar cand e vremea taxelor, cand ai o mare datorie sau cand vin facturile”, spune dr. Orbuch. Stabileste regulile de baza privind banii si nu devia de la ele.
.
Depaseste-ti trecutul
.
Pentru a te angaja intr-o relatie sanatoasa cu partenerul tau, trebuie sa te debarasezi de trecut, opineaza dr. Orbuch. Asta presupune sa depasesti gelozia relatiilor anterioare ale partenerului, iritatia privind modul in care te trateaza soacra, ori o cearta pe care ai avut-o cu sotul tau acum sase luni. Asta nu e un sfat bun doar pentru cei cu inima franta, adauga dr. Orbuch. Conform studiul dr. Orbuch, divortatii care pastreaza emotii puternice fata de fostul sot – fie de dragoste fie de ura – au fost mai putin sanatosi decat cei care s-au debarasat emotional de trecut. Ai o problema in a lasa in urma mania, dorul, tristetea sau durerea? Scrie un jurnal. Exerseaza. Vorbeste cu un prieten (dar nu la nesfarsit) despre asta. Sau incearca sa-i scrii persoanei care te-a suparat pentru a-i explica sentimentele tale. Apoi accepta sfatul excelent pe care Abraham Lincoln l-a dat secretarului sau de razboi, care ii scrisese o misiva emotionanta unuia din generalii sai. „Arunc-o in foc”, i-a spus Lincoln. „Asta fac eu cand scriu o scrisoare pornita din manie”.
.
Blameaza relatia
.
Divortatii care isi invinovatesc fostii soti sunt mai nelinistiti, mai depresati si au probleme de insomnie mai acute decat cei care isi acepta propriile slabiciuni. Cei care au pastrat mania au fost mai putin dispusi sa dezvolte o relatie noua si puternica ori sa priveasca spre viitor intr-o maniera pozitiva. Insa e greu sa nu acuzi. In studiul lui Orbuch, 65% din cei divortati isi invinuiesc fostii soti, cu mai multe femei acuzandu-si fostii soti (80%) decat barbati invinovatindu-si fostele sotii (47%). Si 16% din barbati se invinovatesc pe ei insisi, comparativ cu doar 4% dintre femei.
.
Cum sa acuzi intr-un mod sanatos? Foloseste expresia „noi”, nu „tu” sau „eu”. Ori „amandoi am fost cam obositi in ultima vreme”, nu „tu esti atat de ursuz”. Cand inlaturi invinuirea, este mai usor sa ajungi la o solutie. Intreaba-ti partenerul despre perspectiva lui sau a ei asupra problemei cu care te confrunti. Spune, „De ce crezi ca nu ne mai intelegem?”„Sunt o multime de moduri de a vedea o problema”, spune dr. Orbuch. „Cunoscind perspectiva partenerului si alaturand-o perspectivei tale, ajungi la o perspectiva de ansamblu a relatiei”.
.
Descopera mai mult din tine insuti
.
Stilul de comunicare este prima schimbare pe care divortatii din studiu spun ca ar face-o in urmatoarea lor relatie. 41% dintre ei au declarat ca ar comunica diferit. Sotii au nevoie sa-si vorbeasca cu calm si cu grija. Trebuie sa invete sa se certe intr-un fel care sa duca la o solutie, nu la mai multa suparare. Trebuie sa practice „ascultarea activa”, unde fiecare incearca sa auda ceea ce cealalta persoana are de spus, sa repete ceea ce au auzit unul de la altul si sa se intrebe reciproc daca au inteles corect. Pentru a comunica bine, sotii au nevoie sa descopere mai mult despre ei insisi, nu doar sa faca o „comunicare de rutina”. Comunicarea „nu trebuie sa fie emotionala”, spune dr. Orbuch, „ci un dialog unde inveti cum sa fiti la unison”. Asta il ajuta pe partenerul tau sa te inteleaga mai bine. Dr. Orbuch sugereaza regula zilnica a celor 10 minute. In fiecare zi, timp de 10 minute, cuplul ar trebui sa fie singur si vorbeasca despre altceva decat munca, familie si copii, ori intretinerea casei. E recomandabil sa discute relatia lor. Fara probleme. Fara programari. Fara logistica. „Tu ai nevoie sa-i spui celuilalt despre viata ta si sa vezi ce va apropie”, spune dr. Orbuch.
.
ANUNT: CAUTAM SALA DE CONFERINTE
AFR intentioneaza sa-si tina conferinta anuala in aprilie la Bucuresti. Cautam o sala pentru conferinta. Suntem dispusi sa o inchiriem la un pret rezonabil. Cei care aveti sugestii ori ne puteti pune o sala la dispositie va rugam sa ne contactati la office@alianta-familiilor.ro.
.
ANUNT – FAMILIA ORTODOXA
Doamne ajuta! Va anuntam ca a aparut Familia Ortodoxa nr 47, cu tema “Din nou copii”. Aveti atasat in acest email fisierele de promovare. Cateva fragmente din materialele acestui numar gasiti aici http://www.familiaortodoxa.ro/2012/12/07/promo-nr-47/ Multumim pentru tot sprijinul! Doamne ajuta! Cezar
.
LA MULTI ANI SI MULT SUCCES IN 2013
Va multumim inca o data pentru mesajele multe si calde care ni le-ati trimis cu prilejul Anului Nou. Redam citeva dintre ele.
.
Tuturor celor de la Alianta Familiilor din Romania un Calduros LA MULTI ANI si multa sanatate. Ioan Danila – Stockholm Suedia unde ma aflu temporar.
.
Ms frumos! La multi ani! Spor in tot ceea ce faceti! Doamne ajuta! Multumim pentru frumoasele urari.Dumnezeu sa pazeasca familiile din tara noastra! E nevoie de multe rugaciuni!!! Va dorim multa intelepciune si putere in munca pe care o depuneti. LA MULTI ANI! Familia Cismas
.
sarbatori fericite si binecuvintate in continuare si la multi ani ! cu implnirea bucuriei, a daruirii , a impacarii si iertarii, pace si lumina, lucian, Doamne ajuta!
.
Dragi prieteni si cunoscuti: Intr-un moment de linistire va adaug si eu urarile traditionale romanesti specifice sarbatorilor din aceasta perioada (in care nu am folosit computerul spre a nu ma tulbura de prea multa petrecere si dezordine lumeasca). Va doresc un an binecuvantat de Dumnezeu, cu sanatate, bucurii si impliniri, cu spor in credinta si in marturisirea ei prin cuvant si fapta. Va indemn totodata sa fiti atenti la ceea ce se intampla in viata cetatii si sa luati atitudine, personal sau -mai cu spor- in asociatii, la evenimentele in desfasurare care aduc prejudicii persoanelor sau neamului. De cele mai multe ori lipsa reactiilor noastre la cele ce se intampla in jurul nostru este interpretata abuziv ca aprobare de catre cei care carora le-am acordat incredere. (Ca exemplu: introducerea obligatorie a cardului de sanatate, o forma foarte subtila si simpla de control asupra destinului persoanei – referindu-ne chiar si numai la posibilitatea oricarui infractor cu cunostinte despre furtul electronic de a falsifica/modifica date electronice. Nu mai intram in alte detalii sau in alte aspecte ale acestui evenimente trambitat ca o mare cucerire.) In orice caz, sa nu uitam ca rostul omului este mantuirea intru Hristos Iisus, Domnul nostru, pe Care Il slavim impreuna cu Dumnezeu-Tatal si cu Duhul Sfant. Sa nu uitam ca singura dovada evidenta de prietenie cu Dumnezeu este participarea la Sfanta Liturghie, practicarea si marturisirea credintei crestine ortodoxe, cu timp si fara timp. Intru multi ani, spre slava lui Dumnezeu! Cu prietenie, pr. Constantin Stroilescu
.
Multumesc de urari. Bunul Dumnezeu sa binecuvânteze familiile noastre, tara noastra si întreg universul, sa ne dea putere în credinta si fapte placute Lui, sa ne ajute în necazuri si ispite. LA MULTI ANI pe PAMÂNT! Sanatate mintii, trupului si sufletului. Cu drag A.M.
.
VRETI SA FITI INFORMATI?
Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.
.
FACETI-NE CUNOSCUTI!
Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.
.
ANUNTURI
Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la office@alianta-familiilor.ro.
.
Alianta Familiilor din Romania

Sergiu Nicolaescu – un om controversat!

Sergiu Nicolaescu. Sergiu Nicolaescu NU va avea slujba religioasa la înmormântare – sustine Biserica Ortodoxa

Biserica Ortodoxa Româna a declarat, pentru GÂNDUL, ca Sergiu Nicolaescu nu va avea slujba religioasa la înmormântare. De ce?   Pentru ca  împreuna cu sotia sa au ales “solutia”  incinerarii trupului neînsufletit, si nu depunerea într-un mormânt cum e obiceiul crestinilor!

Sergiu Nicolaescu a interpretat si regizat pelicule cu renume  care au ramas în panteonul culturii române, dar  si celei universale. Dar cu toate acestea omul S.N. nu s-a ridicat la statura unor personalitati  interpretate. Regele Mihai si precedesorii sai au îmbratisat religia crestina a poporului român demonstrând prin vorbe si fapte ca sunt indisolubil legati si identificati cu acest popor. Ori S.N. a demonstrat ca nu s-a identificat cu masa mare de oameni români pe care i-a dirijat cu autoritate si neimplicare sufleteasca.

Caracterizarea facuta în 2012 în emisiunea Drept la tinta,  lui Sergiu Nicolaescu, de catre Costel Baloiu –  cel care l-a interpretat pe Pistruiatul, un serial de mare succes scris si regizat de Francisc Munteanu – cuprinde cuvinte deloc onorabile:

L-am perceput ca fiind un om rece, un om respingator, un om de gheata. Un tip pe care cu greu îl ghicesti.” (Sursa: Gândul)

Daca ar fi sa spun doua vorbe, altele decât cele de lauda despre meseria pe care a practicat-o, cu rezultate exceptionale, acestea ar fi:  individualist si egoist, un om care nu se implica sufleteste în relatia cu semenii sai. Iar farmecul interpretarile sale, excelent haruit de Dumnezeu, suferea uneori din lipsa de  spontanietate si  firesc, manifestând  o usoara retinere si crispare datorate unei rigiditati de interpretare.

Pentru a întelege tragedia momentului de bilant,  îmi aduc aminte de Karl Marx. Parintele Capitalului (Das Kapital),  poate fi laudat ca si-a facut bine temele în doctrina de care s-a ocupat. Filozofia sa pentru multi oameni înca e de mare actualitate si de mare folos! Asta desi cei care cunosc tot ce a gândit si a scris Marx si ca de fapt îi ura de moarte pe oameni si era un egoist înfocat, iar cei care aplica teoria sa, în politica si economie, o fac pentru a oprima multimi de oameni (si popoare) în beneficiul colosal al unui grup restrâns de oameni.

Regretam faptul ca nici S.N. nu a cautat binele multimii si semenilor sai, ci afirmarea sa personala si beneficiile financiare si, orbit de aceste deziderate egoiste, n-a vazut oferta facuta de Dumnezeu pentru cei care îl onoreaza pe El si pe aproapele lor: viata vesnica în Isus Hristos Domnul.

 

Crestinismul si Islamul

BIblia.Coranul nu este vrednic de crezare

 

 

by Preot Teodor

 

Întrebare:

Coranul este cartea de capatâi a islamului. Am citit aceasta carte putin, dar mi se pare foarte încurcata si stranie uneori. Cât de credibila poate fi aceasta carte?

Este adevarat, Coranul este o carte foarte încurcata, plina de stranietati si foarte departe de ceea ce pretind musulmanii ca este, cuvântul Lui Dumnezeu. Dar pentru a raspunde la întrebarea dvs. va recomand sa cititi mai întâi articolul “ De ce Mohamed nu este vrednic de crezare?”.

În primul rând,

Coranul n-a fost scris prin Duhul Lui Dumnezeu

Aceasta carte a fost scrisa la o perioada de aproximativ 600 de ani, dupa ce Noul Testament a fost scris. Biblia era finisata deja si Cuvântul Lui Dumnezeu era complet, neavând nevoie de nici o adaugire. În contextul multor învataturi gresite, dupa aproximativ 600 de ani, apare si Mohamed cu Coranul, aducând o învatatura total gresita si straina Scripturii. Biblia nu ne-a lasat în întuneric cu privire la astfel de carti si învataturi. Apostolul Pavel care a dus Evanghelia multor popoare, el singur a scris si a spus:

De aceea va spun ca nimeni, daca vorbeste prin Duhul lui Dumnezeu, nu zice: „Isus sa fie anatema!” Si nimeni nu poate zice: „Isus este Domnul” decât prin Duhul Sfânt. (1 Corinteni 12:3)

Si anume aceasta a facut Coranul. El a venit sa-l tagaduiasca pe Isus. Musulmanii spun ca îl recunosc pe Domnul Isus, însa aceasta este o minciuna. Ei îl recunosc în felul lor, dar îl tagaduiesc în felul cum este prezentat pe paginile Sfintelor Scripturi. Mohamed n-a fost calauzit de Duhul Lui Dumnezeu, el a tagaduit pe Domnul Isus. Acest duh nu este de la Dumnezeu, ci  duhul lui Antihrist.

Duhul lui Dumnezeu sa-L cunoasteti dupa aceasta: orice duh care marturiseste ca Isus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu; si orice duh care nu marturiseste pe Isus nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a carui venire ati auzit. El chiar este în lume acum. (1 Ioan 4:2-3)

Tocmai de aceea nu putem sa acceptam o carte insuflata de duhul lui Antihrist ca fiind venita de la Dumnezeu.

Continuarea  Click AICI

Sursa: http://crestinism-islam.com/2011/05/27/coranul-nu-este-vrednic-de-crezare/