CE FEL DE OAMENI VREA SOCIETATEA ROMÂNEASCA?!

On July 8, 2011 By nelursIn EssaysLeave a comment

prof. dr. Adrian Botez

…Zilele acestea, este un bocet national continuu, ipocrit si enervant, în legatura cu rezultatele bacalaureatului 2011.

Toata lumea pune problemele, însa, în termeni gresiti (dupa opinia noastra, fireste!). Nu e vorba de „rezultatele” unui oarecare bacalaureat – cu sali de examen tip „Big Bother”, ceea ce este penibil si revoltator, trebuie sa recunoasteti, pentru o lume si asa abuziv supravegheata, la serviciu, pe strada, acasa, în pat, sub pat…24 din 24 de ore…! Nu este vorba de „cât de aspru au fost paziti sa nu copie” elevii… – în definitiv, ce fel de examen ar fi acela (numit, cândva, si pe buna dreptate, „examen de maturitate”!), la care s-ar copia „într-o veselie”, mai ales cu complicitatea, prezumând actul de coruptie murdara, a supraveghetorilor-profesori/dascali?!

Pe de o parte, ministrul „cu calculul vitezei palmei prezidentiale”, Daniel Funeriu, „se umfla în pene”, ca un curcanas diform (tip „gnom”!), ca a realizat „primul bacalaureat corect”… – pe de alta, ziaristi, parinti, lideri sindicali, elevi (multi, mult prea multi!) se înghesuie sa acuze „politizarea totala a învatamântului”, de parca asta ar fi aflat-o acum, azi, iar nu ar fi fost o evidenta brutala si scâbroasa, înca de acum vreo 5-6 ani …

…Noi vedem problema altfel. Adica, din alt punct de vedere.

Orice sistem de învatamânt, înca din antichitate, înca de la Hristos/Ravvi-Rabuni, îsi propune formarea unui anume fel de om, pentru societatea respectiva, în care „se” traieste, la momentul respectiv – sau, în cazul Dumnezeului-Hristos, pentru finalul lumii acesteia si intrarea în urmatorul stadiu spiritual al evolutiei Duhului Uman – deci, scopul fiind Mântuirea, spre intrarea în stadiul numit de Apocalipsa ioanica – „Noul Ierusalim”.

…Deci: CE FEL DE MODEL DE OM SI-A PROPUS SA AIBA/FORMEZE SOCIETATEA CONTEMPORANA (în definitiv, nu doar româneasca, dar SI românesca!)?!

Daca e sa te iei dupa asa-zisul „presedinte” Basecu, o societate mediocra nu-si poate propune decât modele mediocre si submediocre, cu nevoi exclusiv materiale (si acelea, extrem de „joase”!) – o societate „de chelneri si tinichigii”. Si, daca e sa-i crezi pe profesorii de la liceul din Ostrov – unul dintre cele 28 de licee în care promovabilitatea la bacalaureat, în sesiunea iunie-iulie 2011, a fost ZERO! – acest proces, de înjosire drastica a nivelului spiritual al românilor (mai ales, prin membrii noii generatii, cea formata, în scoli, imediat dupa 1989!) – a fost anticipat cu seninatate – si ar fi început a se „structura proiectiv” de mult si se finalizeaza acum, cu un bacalaureat care ar confirma necesitatea desfiintarii scolilor din România, în proportia de (aproximativ) 3 din 5 elevi…dupa care, posibil si probabil, se vor pastra doar 1 din 5, si se va sfârsi/ispravi…ufff… cu „alfabetizarea” românilor, o data pentru totdeauna: în definitiv, daca, pentru a deveni presedinte de tara, poti sa nu înveti nimic si sa torni tâmpenii cu ghiotura, pe toate posturile TV, daca e sa devii bogat ca Vanghelie ori Becali, n-ai nevoie decât de mârâielile lui…”Piticut, zis Cinabru”, al lui E.T.A. Hoffmann…daca vrei sa-ti înjosesti scopurile vietii, pâna la a deveni un sclav al „multinationalelor” (precum elevul Razvan Stoica, cel cu 10 la bacalaureat si invitat la Antena 3, pe 4 iulie 2011, orele 21)…atunci, la dracul cu tot Învatamântul Autentic! Si, deci, si cu Harul Dumnezeiesc al Vietii, care spre CUNOASTERE ne-a fost data, de catre Creatorul Lumii…!!!

…Deci, domnilor ticalosi: V-ATI ÎNDEPLINIT, CU BRIO, PLANURILE SI PROIECTELE! Puteti sa fiti absolut încântati: asa-zisii „elevi” au devenit niste bestii cu instincte obscure (populeaza discotecile „spermatogene”, barurile cu etnobotanice, frecventeaza, în loc de cursuri de matematica si româna – …si CHIAR „CREEAZA”, prin munca lor „asidua”/”asudata”! – … portalurile porno, de pe Internet, daca nu ramân la infantilismul de alt gen: cel al „pacanelelor” electronice” etc.) …

Adevaratii elevi (deci, viitori studenti!) sunt, azi, la fel de rari, în România ca si aiurea – asa de rari, precum „iarba de leac”!

…Profesorii batrâni (cei din generatia mea) sunt pe duca…multi dintre „dascalii” cei tineri, în (prea) multe cazuri, sunt chiar mai putin responsabili decât o pisica…(nu vrem nici sa jignim, nici sa generalizam!), coruptia, în învatamânt, înlocuieste, azi, în proportii înspaimântatoare, ideea de MISIUNE, „misionariato-apostolat” (pe care ateii lui Ceausescu o promovau…cât de ciudate sunt lucrurile si complexe, în lumea si istoria asta terestra!). ACEASTA IDEE DE „MISIUNE”, DRAGELOR MELE DOAMNE SI DRAGILOR MEI DOMNI, NU TINE DE „SALARII”, CI DE RESPONSABILITATEA FATA DE „CETATE”!!!

…Ei, profesorii, sunt de vina?! Fireste ca, în mare parte, da! – ca doar n-au cap între umeri, doar ca sa nu le ploua în gât…Dar, când societatea NU MAI OFERA MODELE MORAL-SPIRITUALE, CI NUMAI MODELE DE SUCCES IEFTIN SI TRIVIAL, CONTRA-MODELE – …apoi…între mentalitatea profesorului si aceea a parintilor si a „puilor de parinti” – …cam dispar diferentele esentiale…!!!

…Si cine o fi sprijinit, ba chiar conceput, CONTRA-MODELUL?! Fireste ca…”intelighentia” terestra!!!

…Iar parintii (unii, destul de multi!), daca tot am adus aminte de ei (si cât de imens rol ar trebui sa aiba FAMILIA/”SFÂNTA FAMILIE”, în formarea „trand”-ului, a cursului mintii si sufletului/Duhului unui copil/tânar, în aceasta epoca de nauceala universala, de întoarcere pe dos a scarii valorilor umano-divine!) – ori

1-…pur si simplu, NU MAI EXISTA! – …au plecat în strainatate, anticipând si „modelând”, astfel, viitorul copiilor lor (de fapt, al PUILOR lor, pentru ca, fara „cei 7 ani de-acasa” si daca nici nu ai vointa de a te auto-educa, conform unor MODELE TRADITIONALE, DECI VERIFICATE, ONTOLOGICO-SPIRITUAL, DE MII DE ANI!!! – …esti o FIARA, si atât! – în niciun caz un COPIL DE OM!) –

2-…ori sunt total dezinteresati de „scoala” facuta, în sila, de „puii” lor: daca „se descurca” acesti pui, daca, eventual, mai fac si niste bani (…n-are importanta cum, cu cine dimpreuna si pentru ce etc.) – …pai, e bine: „Ia da-mi si mie!”, le zic puilor lor, ele, fiarele mature, pradalnice si, deci, complet amorale – …puilor lor, celor „exersati” la scoala strazii si junglei societatii contemporane, atee si fara nicio idee, cât de vaga, de morala.

Noi am mai zis: comunismul nationalisto-ceausist, dinainte de 1989, forma, macar, fiinte cu notiuni morale (destul de ferme, în felul lor sucit, de comunisto-nationalisti cam bezmetici… – notiuni impuse, însa, prin legi aplicate si aplicabile!!!), daca nu si religioase, „în clar” (zicem asta, pentru ca B.O.R. n-a fost desfiintata, la noi, precum au facut, cu biserica, guvernantii maoisti de la Tirana…!).

…Noi zicem ca experimentul masonic si basist au reusit, cu rezultate exceptionale: chelneri si tinichigii se vor face, toti „picatii”…si, în timp, si cei care, azi, au „reusit” la bacalaureat… – ce deziluzie, pentru Iliescu, Constantinescu (sa nu cadem în extaz în fata profesorului univ. dr., rectorul clujean Andrei Marga, de la care a început „intrarea în emergenta” a cataclismului educational-masonic, prin manualele dezinformarii si aneantizarii identitare românesti: „manualele alternative”!…si nici s-o cainam pe „bocitoarea de serviciu” a PSD-ului, doamna aceea care a scos ora de Dirigentie/Educatie, din orarul scolar…profesor univ. dr., rectorul bucurestean Ecaterina Andronescu!), Basescu si ai lor, precum acest oribil domn IMPOSTOR-Funeriu, de azi! Da, în foarte scurt timp, acesti pui vor deveni …pui de cobre, care-i vor sanctiona, veninos si rezolut, precum în anul 1990, pe toti cei care vor voi SA STIE/CUNOASCA ADEVARUL LUMII: îi vor lapida, pentru ca, nu-i asa: „Noi muncim, nu gândim!”…?!

…Pornind de la rezultatele „stralucite” ale acestui experiment monstruos, „apocaliptic” (dar în sens nu ioanic, ci demonic!) – noi am propune un alt soi de demers, în relatie cu alt fel de modele, decât cele oferite de societatea închinata Vitelului de Aur: în primul rând, în relatie cu MODELUL-HRISTOS! Daca vrem sa obtinem o lume nu de sclavi tâmpiti, instinctuali si ori autisti, ori foc de veninosi si distructivi – e bine sa ne întoarcem, ca-ntr-o bucla temporala, la învatamântul „ne-reformat”, dar logic, de mult bun-simt, coerent si formator de fiinte umano-divine, al lui Spiru Haret (cu toata modificarea semantica a cuvântului „reforma”, care ar însemna dirijarea energiilor catre ceva superior calitativ, deci mai bun pentru om… – …noi receptionam, cu fiori de gheata pe spinare, semantica reala a acestui cuvânt: „a reforma” este, acum, nu doar echivalentul „formei aberante–formalismului” strangulator de creatie, ci, mult mai nociv: echivalentul DISTRUGERII FINALE…”solutiei finale” antievreiesti, cica naziste…dar sunt destui evrei care dezvaluie culisele „afacerii” letale! – …dar azi, aceasta/”solutia” fiind aplicata întregii omeniri terestre, cu exceptiile stiute, ale „elitei” luciferice a…”poporului ales”!). La ÎNVATAMÂNTUL TRADITIONAL, care sa nu puna/propuna, ca scop educativ suprem, „computerizarea/internetizarea/virtualizarea” constiintei copiilor, robotizarea lor – ci re-îndumnezeirea lor! Re-aducerea lor la RESPONSABILITATE si VEGHE A DUHULUI, la LOGICA si la COERENTA si la CONSTANTA DE CREATIE!!!

…Sa ne întoarcem la bunul-simt traditional, la credinta traditionala, ADICA ETERNA! – la logica bunei-credinte, scuturata de sofisme si snobisme! Da, ceea ce noi numim „TRADITIONAL” este, de fapt, VESNIC VALABIL, pentru MOTRICITATEA EVOLUTIVA a Duhului Umano-Terestru!

IUBIREA si GENEROZITATEA ALTRUISTA, RECUNOSTINTA si MILA CRESTINA, RUSINEA RESPONSABILA, DEMNITATEA, PATRIOTISMUL si MORALITATEA CRESTINA si RESPECTUL DE SINE SI DE CEILALTI si RESPECTUL VALORILOR DE NEAM SI ALE UMANITATII TERESTRE, valori creative si creatoare, prin care ne confirmam originea noastra divina si-l confirmam pe Hristos-Lumina Lumii – nu sunt „valori perimate”, ci VESNIC VII NECESITATI DE TRAIRE DE DUH SI MODELE SI FINALITATI ONTOLOGICE!

…Deci, ce ar trebui sa faci tu, omule care nu accepti nici sclavia (fata de demonii instinctelor distructive), nici manipularea, nici ne-veghea si lenea Duhului?! Sa cauti modele sfinte si cu valabilitate, întru CONSTRUCTIE DURABILA ÎNTRU VESNICIE, acolo unde nu-s televizor tradator sau virtualitati internetistice, si nici iude politicianiste! Sa nu te temi de amenintarile diavolului, care glasuieste prin cârmuitori, prin guvernanti, prin inspectori si fel de fel de alte unelte ale celui care lucreaza, de la Facerea Lumii încoace, pentru ratacirea Duhului de Lumina si NUMAI pierzania sufletului ne-o vrea – CI SA AI CURAJUL SA-I ÎNFRÂNGI PE LEFEGIII DRACULUI SI SA TE BATI CU TOATA LUMEA ASTA STRÂMBA, DE TENTATII NEGUSTORESTI, FARISEICE SI PIDOSNICE!

…Erou si Martir , MARTOR SI PAZNIC RESPONSABIL, MISIONAR, pentru Credinta si pentru Limba/Logos Sfânt si pentru Neamul Tau, sa te pregatesti sa fii, pentru a trai, întru Duh, tu si Neamul tau, în veci de veci! Da, modelul sa-ti fie Eroii si Martirii Neamului tau ORTODOX, PAZNICII RESPONSABILI/MISIONARI AI CETATII UMANO-TERESTRE, pentru „ANTRENAMENTUL” în vederea patrunderii în „CETATEA LUI DUMNEZEU” – …iar nu sportivii-sclavi (vânduti ca la obor!), nu politicienii (TOTI sunt tradatori de Misiune Umano-Divina!), care ti-au stragulat Duhul si impulsul dumnezeiesc al Creatiei, de mai bine de trei veacuri încoace (de la Revolutia franceza din 1789, atee, masonic-regicida -…dar, daca stam sa ne gândim si sa chibzuim mai bine, înca de la asa-zisa „Renastere”/”Rinascimento”/”Rennaissance”, cum îi zic Jules Michelet si Jacob Burckhardt, 100% luciferica… – …credem ca ea începe prin veacul al VIII-lea, cu Renasterea Carolingiana, în care crestinismul si cezarismul se încurca total! – …si duce, prin Quatrocentism si Cinquecentism, la Catastrofa Spirituala Terestra a Iluminismului, dirijat, concret si emergent, de catre Masonerie! – … poate doar Girolamo Savonarola sa fie retinut, de mintile noastre, ca urmator al moralei/învataturii ADEVARATE a Lui Hristos…dar, desi îl pretuim, pentru martirajul sau sublim – nu avem voie sa uitam ca a avut, si el, tentatiile lui obscure, de care nu s-a dezbarat complet, se pare, nici în ultimele lui clipe, cele marete…!).

… SA TRAIESTI ÎNTRU HRISTOS, SA-L IMITI PE HRISTOS, ÎNTRU TOT CE A SFATUIT SI ÎNDEMNAT SI DAT CA EXEMPLU… – iar nu sa-ti pândesti aproapele, pentru a-l gâtui si jefui…uneori, nici macar spre folosul tau, egoist – ci teleghidat de VOINTE MALEFICE dinafara ta…pe care, azi, le identificam, partial, în aceste aratari gretoase si fara niciun Dumnezeu: cei care-si proclama, în România si în lume, triumful „reformei” (vazuta ca „revolutie” demonico-masonica!), prin care DEFORMEAZA, TOTAL, TRAIECTUL DIVIN SI SCOPURILE VIETII UMANO-DIVINE TERESTRE!!!

…Cam acest Model Uman am zice noi ca ar trebui sa fie tinta/dorinta si scopul unei societati umano-divine. Daca nu-si vrea un astfel de model…atunci, pe cel diavolesc îl are gata facut („bun de oferta”!), poponet, de catre Basescu, Funeriu si de cei asemeni lor si râvnelor lor (toti, ”lucratori” în pustiul Satanei – …anteriori celor de azi, contemporani lor, sau …”din viitorimea/posterioritatea demonic-terestra”…sau, cum zicea abulicul si impostorul Cartarescu: „a posteriorului omenirii”…)!!!

C.V. DE CIOBAN AL CERULUI

On June 27, 2011 By nelursIn poetryLeave a comment

de Adrian Botez

LIEDUL METAMORFOZELOR

ar fi fost bine sa ploua-ntreaga noapte

sa ma înec în florile de rod:

asa – doar voi privi de pe înaltul pod

cum faclele se sting – discret – în soapte

cumplitul lied ma urmareste-n stele

orbesc privind la sarpele uitarii:

de-atâtea-ncolaciri se rup ostroave

oprindu-l pe Ulysse-n gura marii

e cântul bolii zborului de flutur

e cântecul semintei prinsa-n brazda:

din fâlfâiri – târâs fara de gazda

din moartea zânei – florile se scutur…

…mareea mortii unduie-n coroane:

rasare luna – cap punând la zvoane

***

CÂNTÂND ÎN VIE

licare si flacare – în ploile noptii

flecareli de trubaduri – îngeri din adoptii!

latra câini în subpamânt – huhuie comori

e un timp ca sa traiesti – zorii-s ca sa mori…

nu veniti cu nunti prin munti – calareti de spaima

vi-l stiu tropotul sasiu si a voastra faima:

mai bine scaldati în vin miezul cel de noapte

sa pluteasca-n el – cu lin – stele tot mai coapte

si un greierel din vii puna-n struna visul

s-o convinga pe „cumatra” – prima oara-n ere

ca nu-i asudat de munci – ELCRIN – paradisul

si ca lenea din lumini da oricui putere!

…tresarii din cântu-mi beat – un butuc cu coarde:

Hrist se ghemuie-mi în palmi – ori piron ma arde?

***

ARHANGHELUL DIN STUPCA

lui Ciprian Porumbescu

tragi cu arcusul peste astri – -nduiosat

vioara muntilor vibreaza – -n mii de brazi

de-atâta patima si suferinti de dor

se-aprind si ard biserici – TRICOLOR!

vremea-a-nsirat pe struna-i zvârcolita

sufletul românimii-ngenunchiate

Hrist leapada lacrima nezbicita

învie-n sori coroanele-astrucate…

arhanghelul din Stupca aiureaza

miezuri de noapte se descânta-amiaza

iar zânele din flori îsi scutur roua

si-a cântec se deschide-o lume – Noua!

…e-atâta jefuire – de sfânt si de frumos

încât toti îngerii s-au prins în hora – jos!

***

C.V. DE CIOBAN AL CERULUI

sunt cioban si urmas de

ciobani – de cei cu ghioaga vârtoasa – iar nu

agricultor – cu pamântul pâna la

buric – cântarindu-i anotimpurile

rasturnarii – darii peste

cap – precum

Arhimede

turme – colosi de piatra – port

rastignit în bocetul hartii

lumii de dincolo – pe toti îi port – în armoniile

harfei mele – ascunse în

straita mea – luând între

trei degete si semanând – din ea – pe drum (precum un

copil sarman – care nu se vrea ratacit – ci de zei aflat – si

cu iscusinta de

fulger si pace – mascat) – samânta de bun si strabun – de mos si

stramos:

întunericul cald al

rugaciunilor catre Zalmoxe – si stelele fierbinti ale

revelatiei piscului

pe unde trec turmele – se fac

lumini de rani si râuri – si

muscatoare precum Lupii Sacri – discursuri de

cascade: am venit – aici la

voi – sa v-aduc – în fiece zi – Craciunul si

Pastele – samânta

învaluita în nuntile cerului de ne-nduplecata

piatra – si

samânta gretos putrezita – dar

falnic trezita – în

Noua Poarta de

Arbore – Primenita Vesnic

Axa a Lumii

…noi – cântaretii de soi – cântaretii de

nor – de vultur – de

soare si luna – de

regina nebuna – vis de

matraguna – pe Rastignirea Viorii ne

plecam – unduind – pletele – precum – pe Crucea din Priveghiul Muntelui – se pleaca si curg (cu urechea tragând

pururi – înspre misterele

Firii-Ngropate – Ascunse) – se pleaca si curg – se pleaca si curg – …curg Sfintele

Apele…Pururi

Înviatele

…si – colindând într-un ropot de

Cânt – Drumul

Focului – vestim

princiari: noi nu cersim decât

de la El – vorbele – dar

în mijlocul vorbelor – maseaua timpului se

sfarâma – cu pocnet sec – de

vraja destramata…

…si – printre buzele haului beznei – îsi taie

cu fosnet de matase – Cale de Foc (spre limpezirea Sufletului

Lumii – dar si spre

luminarea ori lamurirea popoarelor – oprite – lovite

cu sete – tocmai în

gura de rai) – taisul de oglinda al

Spadei Adevarului: „astazi s-a nascut

Hristos”… – si deci

ne nastem din Sfada si Spada – cumplit

biruitori asupra

Mortii – care nu-si mai afla

Prada

…si nimic nu mai este de scris – de

acum – în

letopisetul vechi al

Privirii Extatice…

***

OM AL VREMII LUI

On May 11, 2011 By nelursIn OpinionsLeave a comment

Din Scripturi nu reiese ca apostolul Petru a fost la Roma.

Iar din traditia Bisericii aflam ca nici unul din cei 264 de papi, care s-au perindat la Vatican, nu a purtat numele sfântului apostol. Este deci fireasca întrebarea pe care o pun multi: chiar este papa urmasul direct al apostolului Petru si împuternicitul lui Hristos peste turma Lui?

Absolut previzibil si chiar asteptat de lume, evenimentul trecerii în vesnicii a suveranului pontif întâmplat pe 02 aprilie 2006 a avut o neasteptata nota de spectaculozitate. Parerea de rau a celor care l-au pretuit si iubit s-a împletit în mod ciudat si original cu nevoia lor de a se compara cu el, de a se raporta la el. Nu puteau face asta în nici o alta împrejurare, aceasta era unica. Prin urmare în tot timpul agoniei lui prelungite si în zilele înmormântarii prin toate mijloacele de presa sute si mii de persoane depanau amintiri reale sau închipuite, depuneau marturii, faceau aprecieri, rosteau judecati adevarate sau sublime, ori fanteziste.

Dornic sa înteleaga si sa-i ajute în cautarile lor pe cât mai multi muritori, omul nostru cu ochii pe fereastra „lumii crestine’’ si urechile pe canalele ei de stiri a urmarit o parte din cele zise si scrise. Mirarea mi-a fost – zice el – ca nu am întâlnit înca nici un cuvânt de sinteza rostit sau scris de un reprezentant al bisericilor protestante. Iata de ce, pentru cititorii revistei, as vrea sa prezint câteva gânduri pe care le am cu acest prilej, fara pretentia ca ele sa fie sau sa reprezinte nici macar punctul de vedere al confesiunii careia îi apartin.

Suntem egali în fata mortii, dar trebuie sa fim si demni; iar el a fost. Dintr-un barbat puternic, atletic, sanatos, s-a transformat în lungul anilor într-un batrân gârbovit, neputinta trupului fiind la el mult agravata si grabita în comparatie cu altii. Daca este adevarat ca aceasta a fost urmarea gloantelor ce le-a încasat de la atentatorul turc, atunci nu a ramas din punct de vedere crestin în nici un fel dator. Ultimii doi ani de viata au fost pentru el doar un calvar, iar dorintele-i, proiectele ce le visa erau mereu amânate, ramâneau neîmplinite. I-a socat pe cei mai multi când a refuzat sa se retraga din slujba pe care, era limpede, nu o mai putea îndeplini, dar i-a lamurit când a refuzat sa mai fie transportat la spital si sa-i mai prelungeasca medicii agonia. A respectat un crez pe care îl avea si a acceptat în liniste si pace vointa divina; a murit papa, tacut si senin.

Milos si rabdator, zice Pavel în Evrei ca trebuie sa fie un mare preot, iar el a fost. Dupa trei ani l-a vizitat în închisoare pe cel care voia sa-l ucida, si s-a rugat pentru el. Nadajduiesc sa nu-si fi pus mâinile în Numele Domnului pe un crestet criminal si pagân. Efectul unui asemenea gest necugetat ar fi macar asemanator cu a unei maladii Parkinson, de nu mai rau. Nici sovietelor proletare care l-au naimit pe turc sa-l omoare nu le-a purtat dusmanie si nici surorii lui de cruce, biserica ortodoxa rusa, supusa mai mult Kremlinului decât ascultatoare de Hristos; s-a dus în vizita de pace chiar daca au refuzat sa-l primeasca cu onorurile pe care alta data papii le storceau cu forta sabiei. Iubirea crestina sau dorinta de originalitate l-au facut sa se aplece mult spre exponentii cei mai radicali ai cu-rentelor de gândire filozofice si spre religiile pagâne.(!)

Este tot atât de adevarat ca pretutindeni unde a calatorit si la resedinta lui domneasca de la Vatican a primit si i-a mângaiat si pe bolnavi, sarmani si deznajduiti. Ca dovada ca nu este în slujba marilor puteri mondiale a respectat si buchisit limbile popoarelor mici, iar în româneste a rostit corect mai multe formule crestine. De altfel cunostea relativ bine cam 15 limbi omenesti si nu se bâlbaia nici în aceea a iubirii dumnezeesti. Atunci însa când s-a rugat pentru iertarea teroristilor de pe 11 septembrie, morti în pacatele lor (1 Ioan 15. 16), a facut-o în mod pacatos si într-o limba de lemn, alta decât cea comunista; dovada ca erezia si opacizarea spiritului nu îi prinde numai pe proletarii atei, ci pe toti muritorii.

Caut printre ei un om care sa înalte un zid, si sa stea în mijlocul sparturii în fata Mea pentru tara, ca sa n-o nimicesc; dar nu gasesc niciunul! (Ezechiel 22. 30)

Pâna la marginile lumii trebuie dusa vestea mântuirii, marturia despre Isus, ne cere Sfânta Scriptura, chiar în cuvintele Mântuitorului, si Ioan Paul al II-lea într-un sfert de secol de pontificat a fost cunoscut ca cel mai misionar papa din peste doua sute despre care vorbeste traditia catolica. Oricum truda si roada acestor calatorii nu le egaleaza pe ale apostolului Pavel, care nu calatorea cu nave supersonice si automobile blindate, ci cu vapoare care dadeau în naufragiu, iar slujba nu si-o facea în ovatiile si aplauzele multimii ci în temnite, batai si multe lacrimi, si chiar printre fratii mincinosi.

Am fi dorit sa aflam si care este numarul misionarilor catolici raspânditi prin lumea de acum; cum pregateste si sprijineste Vaticanul aceasta lucrare si mai ales ce roade aduce ea printre pagâni. Stim ca astazi în lume exista în jur de doua miliarde de crestini din care cel putin jumatate sunt catolici, dar nu cunoastem câti din ei figureaza doar la numaratoare, caci formalistii sunt multi de tot. Multimile l-au iubit si pentru ca a pretuit si cultivat tot ce era traditie catolica, cultul Sfintei Fecioare, pelerinajele la Fatima si Jasnagora, vedeniile miraculoase si vindecarile, semnele si minunile divine.

A acceptat modificari în canoanele si tiparele liturgice; fara sa promoveze femeile în slujba preotiei a permis la cele mai importante slujbe catolice ca si femeile sa citeasca pasaje din Scripturi, ori sa prezinte un mesaj crestin în versuri. Puteti compara aceasta cu înversunarea cu care unii conducatori locali din adunarile noastre nu accepta sa citeasca si rosteasca norodului decât ei însisi cuvântul de învatatura? Nu stim daca a predicat în vreo biserica protestanta, dar în pelerinaj la Mecca sigur nu a fost si nici baie ritual-purificatoare în râul Gange nu a facut.

Îngaduitor si întelept trebuie sa fie robul Domnului, sa nu se certe si sa îndrepte cu blândete pe potrivnici. O spun cu bucurie ca daca Biserica universala-catolica ar fi avut dintotdeauna în fruntea ei câte un om masurat si cumpatat precum Karol Voityla, alta ar fi fost astazi configuratia geografica a raspândirii religiilor pe glob. A uimit nu numai pe contemporani, dar si pe tovarasii lui de slujba prin toleranta fata de toate celelalte religii crestine si necrestine. În antiteza cu cruciadele si inchizitia a înteles sa nu siluiasca nici o constiinta, sa nu abuzeze de nici un privilegiu. În schimb a cerut sincer iertare poporului evreu pentru suferintele pe care acesta le-a îndurat dealungul secolelor din partea catolicilor, a intrat într-o moscheie si a organizat mai multe întâlniri pentru reconciliere între religii, inclusiv cu cele necrestine.(?!)

A retractat mai multe excomunicari catolice, dar nu si a lui Martin Luther. A iertat si „fericit, ori sfintit’’ mai multi slujitori catolici de peste veacuri si i-a înscris în calendarul lor crestin. Ar fi nedrept sa nu subliniem si faptul ca a sustinut cu tarie interdictia biblica privitoare la adulter, divort, perversiuni sexuale. Se crede ca ar fi aprobat cu bucurie unificarea cu ortodocsii, daca scaunul papal si primatul ar apartine în continuare catolicilor, ceea ce – se stie – si ortodocsii ar aproba daca ar obtine ei prerogativele conducerii bisericii rezultate dupa unificare.

În ce-i priveste pe protestanti, acestia nu au în momentul de fata doctrina privind un conducator unic, decât Isus Hristos, si ea nu are sanse sa fie impusa dinafara. S-ar putea însa ca în viitor sa fie acceptata din interior, caci pe plan local ideia de lider al adunarii, de conducator unic nu numai ca e-xista, dar se impune cu mare elan si patima.

A fost un om de caracter, hotarât, asa cum se cere si se cauta. Dumnezeu a zis: „cau-tati un om si voi ierta Ierusalimul’’ (Ieremia 5. 1), dar si oamenii pe partea lor cauta conducatori integri, hotarâti, luminati. Cine ar putea sa ne spuna astazi cum ar fi aratat harta imperiului comunist daca vechiul conclav ar fi ales în urma cu 26 de ani un papa sud-american vaccinat cu virusul utopiei comuniste de care înca nu s-au vindecat de tot ? Dar istoria razboaielor religioase oare ce traseu ar fi parcurs daca s-ar fi înscaunat un fanatic de care sa recunoastem nici unele din confesiunile crestine nu duc lipsa? Daca ar fi sa retinem doar acest adevar: ca a dat raspunsul istoric la întrebarea lui Stalin „Câte divizii are papa?’’ fiind factorul uman principal care a contribuit la demolarea orânduirii comuniste, si atunci tot vom recunoaste ca Dumnezeu are de lucru printre catolici, ca nici o stapânire si nici un papa nu vine de la sine, ci sunt rânduieli asezate de Dumnezeu pentru o vreme si pentru anumite lucruri bune sau rele, dar care trebuie sa se întâmple, ca fac parte din voia Lui cea tainica si buna, sfânta si desavârsita.

Înainte de a încheia cuvântu-mi plapând de omagiu si a aseza lacrima-mi saraca între miresmele primaverii am si doua întrebari: Daca primim marturisirea oamenilor, marturisirea lui Dumnezeu este mai mare; si marturisirea lui Dumnezeu este aceasta pe care a facut-o El despre Fiul Sau. Ioan 5. 9 Cine are pe Fiul are viata ; cine n’are pe Fiul n’are viata. V 12

Cap al Bisericii ? Orice catolic s-ar simti ofensat daca as pune aceasta întrebare în dreptul bisericii cu peste un milliard de adepti, de aceea o pun în lumina Scripturii, care raspunde fara drept de tagada : nu-mai „Hristos este capul Bisericii’’ (Efeseni 1. 22 ; 5. 23 etc), si nici mare preot macar, Biblia nu recunoaste altul decât pe Isus Hristos (Evrei 3. 1; 4. 14 s.a)

Diferenta între Hristos, capul Bisericii si papa, capul catolicismului pare sa fie scoasa cel mai bine în evidenta de multimile adunate în jurul lor. Pe Hristos Cel Viu îl huiduiau si strigau „La moarte cu El!’’ si „Rastigneste-L, Rastigneste-L !’’ (Luca 23. 21) iar pe pontiful mort îl aplaudau si strigau „Faceti-l sfânt!’’ ( ?! ) Ce este întelepciunea si vointa omului (chiar daca este papa!) în comparatie cu sfintenia, dreptatea si judecata Domnului?

A cui marturie o primim?

Am ascultat si citit zeci si zeci de marturii despre papa Ioan Paul II, si toate au fost frumoase si în mare masura adevarate. Am putea depune si noi neoprotestantii altele tot pozitive, ar putea s-o faca si necrestinii. Dar ca si lui, ne va veni si noua rândul sa parasim lumea aceasta cu stralucirile, laudarosiile si umbrele ei. În fata Scaunului de Judecata al Mielului vom fi rasplatiti, ori pedepsiti dupa cele scrise în acele carti, unde nu a semnat nici un pa-pa, nici un preot sau pastor, si marturia fiecaruia va fi în raport cu împlinirea voii lui Dumnezeu descoperita noua prin Scripturi.

Vorbele oamenilor, slujba lor, biografia unui papa, pot sa fie, poate sa fie frumoasa, sa ne impresioneze, dar mântuirea noastra a fost urzita de Însusi Fiul lui Dumnezeu si noi primim marturia Lui si umblam dupa învatatura Lui, El este Capul Bisericii adevarate a lui Dumnezeu si El ne-a mântuit platind cu sângele Lui pretul rascumpararii noastre. A se vedea Ioan 3. 16 ; F. Ap. 4. 10-12 ; Apoc. 5. 9-10 ; 7. 9-14, etc.

În veci marire Lui ; Numai lui HRISTOS-AMIN

Red. „Vremea de acum”

aprilie 2005

***

Post Scriptum:

Mai mult protestanta decât catolica, Biserica anglicana a fost supusa unui sever examen de spiritualitate exact în zilele mortii papei de la Roma. Se stie ca în decursul anilor cele doua surori rivale s-au întrecut în a descuraja adulterul si a interzice divortul. Masura absolut laudabila atunci când o privim prin prisma învataturilor Scripturii. Dar si înaltele fete bisericesti au si ei slabiciuni omenesti si interese partinitoare.

Asa se face ca arhiepiscopul de Canterbury ignorând mai multe pasaje biblice, a gasit o formula de compromis pentru casatoria dubla, de fiecare parte, a printului Charles cu ducesa Camilla, încât în cele din urma a rostit o rugaciune de iertare si o formula de binecuvântare pentru noii însuratei.

Într-o vreme când printul mostenitor al Danemarcei abia a divortat iar Principatul Monaco este zguduit de urmarile desfrâului casei princiare, pentru sutele de vlastari cu sânge domnesc, prezenti acolo, nu a fost o lectie de spiritualitate ci de imoralitate.

În urma cu nu multa vreme într-una din adunarile în care frecventeaza unul din colaboratorii revistei s-a aprins o disputa pe tema despartirii în casatorie si a recasatoririi celor împricinati. Din aroganta sau din prudenta, si nefiind prinsi în sfera acestui interes, o parte dintre „fratii sfatosi’’ au refuzat sa contribuie la elaborarea unei doctrine pentru tema în cauza, considerând ca cea existenta, care incrimineaza divor?ul ?i nu promoveaza recasatoria, este si buna si bine cunoscuta. Exista semne ca atitudinea lor i-a suparat deadreptul pe iubitorii de compromisuri, care, cel putin de data aceea nu au facut vreo inovatie, pastrând regula anterioara. S-a facut însa în mod pacatos referire la faptul ca adunarea generala stabileste regulile, uitându-se ca normele moralei crestine nu le votam, ci le împlinim, iar daca avem esecuri, nu schimbam legile sfinte dupa starile noastre pacatoase, asa cum s-a întâmplat si la britanici : Dupa peste 35 de ani de adulter la casa regala poporul s-a scârbit si a zis cununati-i odata sa nu mai auzim de amanta printului si de curviile palatului. Iar înaltii ierarhi au amestecat lucrurile sfinte cu cele murdare ca sa împace poporul ; au rostit binecuvântarea peste cei care luasera în brate blestemul.

Avem un raspuns pentru toti cei care cauta solutii salvatoare pe calea spre pierzare: Dumnezeu a rostit binecuvântarea pe un munte si blestemele pe alt munte, tocmai pentru ca poporul sa nu le amestece. Pâna în ziua de azi binecuvântarea pentru casatorie se rosteste la altare, iar blestemul la tribunal. Fiecare se face la cererea celor interesati.

Chiar nu stiti ce se întâmpla atunci când ele se amesteca? Avem iata un exemplu, întâmplat în vazul întregii lumi, uitati-va la el si gânditi-va si la ce va urma.

Zaharia BONTE

Bruxelles

mai 2011

Lumea nevazuta

On May 6, 2011 By nelursIn Mantuire, UncategorizedLeave a comment

Drept raspuns, Isus le-a zis: „Va rataciti! Pentru ca nu cunoasteti nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.” Matei, 22.29

Inertia, si obisnuinta in care traim zi de zi, ne fac prizonierii ideilor preconcepute pe care le-am imbratisat, constienti sau nu de acest fapt.

Am mai scris undeva “intâmplarea” cu tractorul si furnica. Intr-o zi insorita de primavara un om iubitor de natura mâna tractorul cu plugul infipt in pamânt si-l ara pregatindu-l pentru semanat. Lucrând de zor, plin de transpiratie si preocupare, tractoristul nostru, vede totusi un musuroi de furnici care au iesit si ele la muncile de primavara! Plin de mila, tractoristul, pune frâna, claxoneaza, face zgomot si mai mare ambalând motorul, insa nici vorba ca furnicile sa-l ia in seama.

Omul, iubitor al vietuitoarelor, miscat de harnicia si truda furnicutelor, ce-si zice? Ia sa ma fac pentru câteva clipe “furnica”, sa pot comunica cu ele, sa le rog sa-mi elibereze drumul si sa-si salveze viata!

Zis si facut! Coboara de pe tractor, preschimbat in furnica, se apropie de ele si le prezinta pericolul in care se afla si, sa-si schimbe locul, sa se salveze. Dupa rezolvarea cu bine a situatiei ivite, tractoristul-furnica, s-a facut iaras om si si-a vazut mai departe de lucrarile agricole de primavara.

La fel, omul, nu aude glasul Dumnezeului infinit. Creatorul nostru se afla intr-o stare care noua ne scapa in a-L putea vedea, intelege si a-L putea prezenta in toata maretia si splendoarea Sa! Stim ca El este (si) Duh Sfânt. El se afla intr-o dimensiune cosmica in care noi nu-L putem vedea, El e dincolo de ceea ce se vede, dar e si in spatiul nostru, ascuns de perceptia noastra vizuala. Asa se face ca El a gasit necesar sa se faca pentru un timp “om” ca si noi, S-a intrupat in Isus coborând jos la noi ca sa ne poata comunica pericolul in care ne aflam si sa ne spuna cum putem sa ne salvam.

ATENTIE!
Nimeni nu poate sa-L vada pe Dumnezeu sau sa intre in Imparatia Sa fara sa se nasca din nou. Trebuie sa renasca, sa fie schimbat, sa capete deprinderi si perceptii noi.

“Între farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntas al iudeilor. Acesta a venit la Isus, noaptea, si I-a zis: „Învatatorule, stim ca esti un Învatator venit de la Dumnezeu; caci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, daca nu este Dumnezeu cu el.” Drept raspuns, Isus i-a zis: „Adevarat, adevarat îti spun ca, daca un om nu se naste din nou, nu poate vedea Împaratia lui Dumnezeu.” Nicodim I-a zis: „Cum se poate naste un om batrân? Poate el sa intre a doua oara în pântecele maicii sale si sa se nasca?” Isus i-a raspuns: „Adevarat, adevarat îti spun ca, daca nu se naste cineva din apa si din Duh, nu poate sa intre în Împaratia lui Dumnezeu. Ce este nascut din carne este carne, si ce este nascut din Duh este duh. Nu te mira ca ti-am zis: „Trebuie sa va nasteti din nou.” Vântul sufla încotro vrea si-i auzi vuietul; dar nu stii de unde vine, nici încotro merge. Tot asa este cu oricine este nascut din Duhul.” – Ev.Ioan, 3.

Pâna si Isus, ca om, a fost nascut prin Duhul, din fecioara Maria. Si cei care vor “sa vada” si “sa intre” in Imparatia Lui Dumnezeu trebuie sa se nasca din nou, din Duhul.

Lucrarea de renastere a omului e facuta de Dumnezeu, Creatorul, prin Duhul Sau care il recreaza ca faptura noua, pe orice om care are credinta (in Dumnezeu si Cuvântul Sau din Biblie) si care traieste in ascultare de El si care are o stare de pocainta pentru faptele rele, care-i sunt urâte Lui Dumnezeu si nu-L onoreaza.

Doamne, Te rugam, pune-ne intr-o stare dupa voia Ta, sa Te putem primi si intelege si asculta!

Glorie Domnului Dumnezeu!

ALELEIA! AMIN!

DE FLORII, MAI CURATI, MAI LUMINOSI SI MAI BUNI…

On April 23, 2011 By nelursIn literatureLeave a comment

Pâna mai ieri sub plapumi de zapada, natura amortita-si astepta trezirea, la fel ca noi, de altfel; secatuiti de iarna si de frig, poate bolnavi, de rautate ori de trufie stapâniti sau pur si simplu împovarati de gânduri si probleme, iata-ne-acum – la mijloc de Prier – cum ascultam nestingheriti suspinul verde-al ierbii în dor de papadie si-n adieri de vânt, sub dezmierdarea dulce-a ploii de flori albe de cires… Vedem, traim, simtim cum totul se trezeste din nou la viata iar noi ne straduim sa reînviem în sufletele noastre dorinta de-a trai frumos, de-a ne-nchina smeriti în fata Celui ce ne-a învatat sa fim mai buni si mai curati, mai îngaduitori, mai întelepti, mai generosi – în prag de Sfinte Sarbatori Pascale.

Floriile, zi binecuvântata ce reprezinta pentru crestinatate celebrarea intrarii Domnului nostru Isus Hristos în Ierusalim, prilej de înaltare si bucurie sufleteasca. Sarbatoare a vegetatiei, a reînnoirii, a trezirii, simbol al biruintei asupra mortii prin învierea lui Lazar de catre Mântuitor în sâmbata numita de-atunci „Sâmbata lui Lazar”, Floriile înseamna mult mai mult decât ramuri de salcie si maslin pentru Biserica Crestina; praznic împaratesc, sarbatorit an de an cu o saptamâna înaintea Sfintelor Pasti, semn al prea-plinului biruintei prevesteste Pastele, netezeste carari între oameni dezvaluindu-le bunatatea si darnicia si înnoindu-le sufletele.

Sâmbata dinaintea Floriilor, la slujba de dimineata, în toate bisericile ortodoxe se sfintesc ramuri de salcie sau mâtisori simbolizându-i pe locuitorii Ierusalimului care l-au primit cu bucurie pe Mântuitor, cu ramuri de finic si maslin, în semn de recunostinta si admiratie pentru minunile savârsite. În ziua de Florii, crestinii pleaca de la biserica purtând în mâini aceste ramuri pe care le duc acasa, ating cu ele copiii pentru a creste frumosi si buni sau le aseaza la porti, la icoane, la grinda casei, pe morminte sau într-un loc curat, fiind folosite în decursul anului în gospodarie si considerate ca având puteri vindicative. Alteori, crengutele de salcie sfintite se planteaza undeva în gradina. Se spune ca ele vindeca animalele bolnave sau aduc o recolta mai bogata. Cele puse la icoana se pastreaza tot anul si se folosesc ca leac împotriva relelor care ar putea lovi casa si familia.

Bogatia sufleteasca a poporului român, credinta si iubirea de oameni, de viata, de adevar deopotriva – au nascut de-alungul veacurilor obiceiuri si traditii deosebite, care vin sa întareasca spiritul si crezul crestinilor de Florii – ziua consacrata curatimii, reînnoirii, bunatatii si darniciei. Fiecare zona se distinge prin traditii si obiceiuri deosebite care fac din aceasta sarbatoare un imens izvor de bucurie si înaltare spirituala.

Sâmbata dinaintea Floriilor când se face comemorarea mortilor poarta numele si de Mosii de Florii sau Lazarul; se obisnuieste ca femeile sa faca placinte si sa le dea de pomana. La sate femeile nu torc ( mai bine spus “nu torceau”,pentru ca, din pacate nimeni sau aproape nimeni nu mai stie sa tina fusul în mâna si sa toarca…) pentru ca sa nu revina pe pamânt sa se îmbaieze, mortii care asteapta la poarta Raiului.

O seama de obiceiuri pagâne sunt cunoscute de sarbatoarea Floriilor. Pe vremuri, la sate, la miezul noptii dinspre Florii, fetele fierbeau apa cu busuioc împreuna cu fire de la ciucurii unei naframe furate de la înmormântarea unei fete mari; cu aceasta apa se spalau pe cap în ziua de Florii, apoi o aruncau la radacina unui pom fructifer ca sa le creasca parul frumos si bogat. În alte regiuni, dimpotriva, nu se obisnuieste sa se spele pe cap de frica sa nu le albeasca parul precum pomilor înfloriti.Tot la sate se spune ca daca aprinzi mâtisori în casa si afumi cu ei când este furtuna, caminul este ferit de fulgere. Mai exista înca în unele sate obiceiul ca de Florii sa se colinde, iar plata pentru colindatori consta în oua albe, nefierte.

De Florii femeile primenesc locuinta, lasând soarele sa patrunda în interiorul ei si scotând lucrurile de pret la soare; fetele de maritat îsi cheama ursitul scotându-si zestrea sub mângâierea razelor de soare iar în Ardeal, acestea fac descântece pentru dragoste în noaptea de Florii. Multe dintre traditii au si o baza practica: Floriile deschid Saptamâna Mare, când fiecare crestin se pregateste cu trupul si spiritul curat sa întâmpine Învierea Domnului; primenirea casei, înnoirea lucrurilor. Duminica seara de Florii începe Saptamâna Patimilor si pregatirea fiecaruia dintre noi pentru întâmpinarea Învierii asa cum se cuvine într-o comunitate crestina.

Nimic din aceste traditii nu ar fi daca spiritual românesc n-ar fi existat dintotdeauna… Sa ne bucuram de frumusetea acestei zile si sa ne înaltam sufletele acolo Sus, în armonie perfecta cu natura înflorita si plina de vigoare, în dorinta de curatime, seninatate si pregatire desavârsita pentru întâmpinarea Învierii asa cum se cuvine din partea unui crestin adevarat. Sarbatoarea Floriilor este un prilej sa ne bucuram cu totii, sa fim mai curati, mai luminosi si mult, mult mai buni!

Georgeta RESTEMAN
Sacuieu, Cluj
aprilie 2011

FECIOARA MARIA-Intre adevarul Biblic si legenda

On August 15, 2009 By nelursIn Biblia, Credinta, Mantuire2 Comments

IGNORANTA CA NORMA SI CANON!

Vezi si articolul din cotidianul ZIUA din 15 august.

Boc si Geoana asista la Manastirea Nicula la slujba de Adormirea Maicii Domnului

15 august, 10:35

Premierul Emil Boc si presedintele Senatului, Mircea Geoana, au ajuns, sambata dimineata, la Manastirea Nicula din judetul Cluj, unde vor asista la slujba de Adormirea Maicii Domnului tinuta de IPS Bartolomeu, mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, transmite NewsIn.

[pullquote]

(Isus a zis:)Veti cunoaste adevarul si adevarul va va face liberi.

Evanghelia dupa Ioan, 8:32

[/pullquote]

Premierul impreuna cu mai multi lideri PDL din Cluj au parcurs pe jos cei aproximativ doi kilometri care despart satul de manastire. Odata ajuns la manastire, Boc s-a inchinat la Icoana Facatoare de Minuni si a luat loc alaturi de oficialitati la tribuna amenjata pentru oficiali, transmite corespondentul NewsIn. Printre cei prezenti se numara Mircea Geoana, ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, lideri clujeni din partea PDL si PSD.

La Sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului sunt asteptati anul acesta in jur de 200.000 de credinciosi la Manastirea Nicula, care poarta hramul Sf. Maria . Slujba de duminica este oficiata de Inalt Prea Sfintitul Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, alaturi de IPS Serafim, Mitropolitul Germaniei, al Europei Centrale si de Nord si de Prea Sfintitul Vasile. Zeci de mii de credinciosi, veniti din mai multe judete ale tarii, au sosit la Nicula inca de vineri.

Icoana Facatoare de Minuni a fost scoasa din biserica in cursul serii de vineri, s-a facut slujba religioasa, dupa care un sobor de preoti a condus credinciosii intr-o procesiune, de trei ori in jurul lacasului sfant. Aceasta a avut loc in jurul orei doua noaptea. Preotii au purtat si icoana, care a fost depusa in biserica la final, pentru a se putea inchina credinciosii la ea.

[pullquote]

“Eroarea se petrece numai in natura intelesului.“

Nichita Stanescu

[/pullquote]

Icoana facatoare de minuni dateaza din 1681, cand preotul roman Luca din Iclod a pictat-o pe scandura de brad, ea fiind intarita cu doua cingatoare de brad, cu o grosime de doi centimetri. Potrivit legendei, icoana a lacrimat timp de 26 de zile, intre 15 februarie si 12 martie 1694, din momentul in care un ofiter si mai multi soldati din regimentul de cavaleri “Hohenzollern”, au venit la Nicula. Cavalerii erau romano-catolici.

Nichita Stanescu, poetul celor 11 elegii, in volumul de proza RESPIRARI, spune undeva: “Exagerarea este unul dintre criteriile artei.” Continue reading “FECIOARA MARIA-Intre adevarul Biblic si legenda” →

Ultimul cuvant al Lui Dumnezeu

On August 7, 2009 By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Inviere, MantuireLeave a comment

“Dupa ce a vorbit in vechime, parintilor nostri, in multe feluri si multe chipuri, Dumnezeu, la sfarsitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul.”- Evrei 1.1-2

Marele critic literar George Calinescu a spus si urmatoarele cuvinte:
“Daca Sadoveanu e rapsodul literaturii romane moderne, Rebreanu e romancierul ei.”

Asadar, romancierul genial LIVIU REBREANU [1885-1944], muncind cu tenacitatea târanului ardelean de pe Somesul Mare a daltuit in litere personaje puternice si memorabile, romane nepereche, cum sunt: Ion, Rascoala, Padurea spanzuratilor, Ciuleandra, care au fost si ecranizate cu succes.

Popasurile lui Liviu Rebreanu in locurile unde a copilarit, apoi acelea in care a trudit la opera sa, s-au materializat in câteva “Case Memoriale”. Prima, la Nasaud, in vechea casa a parintilor sai. Tatal, invatatorul Vasile Rebreanu si mama, Ludovica, o femeie harnica si mare iubitoare de teatru, in tinerete, mama a 14 copii, i-au indrumat pasii spre invatatura. Liviu e primul lor copil. A doua “Casa memoriala”, e in Maieru-judetul Bistrita-Nasaud, localitate unde invatatorul Rebreanu lucra in acea vreme (1888-1895).

“ In Maieru am trait cele mai frumoase si mai fericite zile ale vietii mele. Pana ce, cand sa implinesc zece ani, a trebuit sa merg la Nasaud, la liceu. “ – scria prozatorul.

In 1959, tânarul profesor din Maieru, Sever Ursa, inflacarat iubitor al operei si scriitorului Liviu Rebreanu, dar si al lui Vasile Rebreanu (culegator de folclor, de datine si obiceiuri poporale romanesti), organizeaza un mic muzeu în sala de intrare a scolii, apoi, in anii ‘70, un important muzeu in intreaga cladire cu etaj a Casei muzeu, unde se gasesc peste 300 de obiecte de muzeu din vremea aceea, dar si multe lucruri care au apartinut scriitorului.

De curând, am vizitat “Casa muzeu” din Maieru. Ghidul, nimeni altul decât bravul profesor Sever Ursa, mic de statura, acum cu parul alb-bogat, atragea atentia prin verva de actor si spiritul mereu proaspat in care insira cu maiestrie informatii precise, presarate cu abilitate, astfel ca auditorul sa-l urmeze cu atentie, peste tot.

Muzeografii din Nasaud si Maieru au mentionat ca importanta ora exacta a trecerii in nefiinta a marelui romancier, 2.13 a zilei de 1 septembrie 1944, precizând ca Rebreanu scria numai noaptea, pâna la cinci sase pagini, alteori deloc, si, consuma exagerat de multe cafele, 10… 15, si multe tigari, 40… 60, pe zi, obicei care i-a grabit sfârsitul, inregistrând o boala grava la plamâni. Cuprins de boala, Liviu Rebreanu se retrage din Bucuresti la Valea Mare, judetul Arges, inca din 4 aprilie 1944. Flacara geniului rebrenian s-a stins, cum am mai spus, la 1 septembrie 1944, la ora 2.13, in casa spatioasa din Valea Mare unde adesea se regasea impreuna cu sotia sa Fanny. Aici scrie o parte importanta din opera sa, in cea de a treia Casa Memoriala. Cea de a patra “Casa memoriala” constituindu-se in apartamentul cumparat in 1934 in Bucuresti, pentru fiica lor Puia Florica, lânga Palatul Cotroceni.

Debutul propriu-zis l-a avut in Ungaria, in limba maghiara, dar scria la fel de bine si germana, limbi pe care in acea vreme le stapânea mai bine, deoarece, dupa clasele gimnaziale urmate in Nasaud si Bistrita, a urmat “Scoala reala superioara de honvezi din Sopron”-(1900-1903) si Academia militara “Ludoviceum” din Budapesta(1906-1908). De altfel, in perioada1908-1909, a lucrat in garnizoana din Gyula ca sublocotenent.

Dupa ce in România devenise celebru, intr-unul din interviurile sale din 1927, Rebreanu marturiseste:

“Pe cand eram in clasa a opta s-a intamplat marele eveniment de a-mi vedea tiparita o schita intr-o revista din Budapesta. [ … ] Intr-o buna zi mi-am dat seama de hibriditatea acestei literaturi internationale. As zice c-a fost, daca mi s-ar ierta prezumtiozitatea, mica mea criza pe drumul Damascului, cand am simtit ca, in tot ce scrisesem pana atunci, imi lipsise pamantul sub picioare. M-am intors si am pornit din nou pe o cale mai spinoasa, mai modesta si mai lunga, pe care totusi ma miscam mai cu drag.”

Profesorul Sever Ursa a captat in intregime atentia noastra, indeosebi in momentul in care a comunicat care a fost ultimul cuvânt al scriitorului Liviu Rebreanu pentru cei dragi – la data de 1 septembrie 1944:

“Sa nu se rupa crucea familiei!”

Cei dragi formau familia sa. Sotia sa, Fanny, de profesie actrita, fiica, Puia-Florica si sotul acesteia.

Descifrand mesajul, batrânul profesor a spus ca Rebreanu dorea ca familia sa ramâna unita. Familia sa nu renunte la cruce, sa lupte impreuna contra furtunilor vietii care vor sa rupa unitatea familiei.

Ce iubesti mai mult, doresti sa ramâna intreg, sa nu se rupa, sa nu se farâmiteze.

Aceasta dorinta L-a animat si pe Domnul Isus Cristos, in drumul Sau hotarat spre Cruce: urmasii Lui sa fie una, uniti, in Dumnezeu.

“ Ma rog ca toti sa fie una, cum Tu, Tata, esti in Mine, si Eu in Tine; ca, si ei sa fie una in noi, pentru ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimis.”- Ioan 17.21

Multi oameni mari au cautat sa vada care a fost ultima vorbire a Lui Dumnezeu pentru noi, oamenii. Care a fost ultimul Lui Cuvânt. Apostolii Domnului au scris despre aceasta.

Acest cuvant il gasim in Epistola catre Evrei, dar il vom descifra putin mai tarziu.
Tot in aceasta epistola, autorul, Duhul Sfânt al Lui Dumnezeu, ne dezvaluie un fapt extraordinar:

“Cuvântul lui Dumnezeu este viu si lucrator, mai teietor decat orice sabie cu doua taisuri: patrunde pâna acolo ca desparte sufletul si duhul, incheieturile si maduva, judeca simtirile si gândurile inimii“

Ati observat, nu-i asa, ca oamenii intelepti vorbesc cu mare greutate, cu chibzuinta, rar, fara graba. Acest obicei il are Creatorul nostru, Atotputernicul Dumnezeu, dupa cum gasim in Cuvântul Sau.

“Tânarul Samuel slujea Domnului inaintea lui Eli. Cuvântul Domnului era rar in vremea aceea, si vedeniile nu erau dese.” (1 Samuel 3.1).

Cei care cunosc cartea “1 Samuel”, stiu ca preotul Eli nu avea o inima predata in intregime in slujba Domnului. Preotul Eli nu s-a straduit ca toata energia si destoinicia sa-i fie indreptata in implinirea rânduielii lasate de Domnul, prin Moise. Si consecinta dureroasa a fost ca “Cuvântul Domnului era rar in vremea aceea, si vedeniile nu erau dese.”

Nu exista zi, poate secunde, in care cineva sa nu se intrebe de ce tace Dumnezeu. De ce Dumnezeu ingaduie sa se intâmple cutare sau cutare lucru. De ce nu intervine prin autoritatea si bunatatea Sa proverbiala in a opri groaznicele intâmplari pe care le auzim la tot pasul.

Pastorul german Busch, povesteste, in una din conferintele sale dinainte de 1966, cum in vremea hitlerista, pe strada, a intâlnit pe un baiat de 16 ani cu care se cunostea. Acesta, foarte tulburat si zguduit, i-a marturisit pastorului: ”M-au dus cu forta la spital si m-au facut steril, pentru ca mama e evreica. Si când am venit acasa, parintii mei fusesera ridicati”. Nu i-a mai revazut niciodata. Tatal, dus la inchisoare, mama, dusa in lagarul de concentrare si exterminare din Auschwitz. Pastorul l-a ajutat sa ajunga in Olanda si de acolo in America.

Milioane de oameni au avut intâmplari asemanatoare in Germania acelor ani, ca si in alte tari. Se putea auzi mereu: ”Mi s-a intamplat asta si asta, pentru ca sunt evreu, sau pentru ca nu sunt german. Pe cei din familia mea nu i-am mai vazut niciodata”. Atunci apare intrebarea: “Si Dumnezeu?” “Unde-i Dumnezeu?” “De ce tace Dumnezeu?”

DE CE TACE DUMNEZEU?
La stirile de la ora 5.00 p.m., un post TVdin România transmite zilnic o duzina de intâmplari groaznice, ucideri din te miri ce motive, accidente rutiere sau alte catastrofe la care omul devine victima neajutorata. Mame ramase fara copii, copii ramasi fara parinti, infirmitati si boli incurabile. Iar Dumnezeu tace. De ce tace? De ce tace El la toate aceste lucruri groaznice? “Poate ca nu exista nici un Dumnezeu?! Poate ca cerul e gol?! Poate ca ateismul e totusi adevarat?!”

Insa, cui îi vin aceste gânduri trebuie sa se infioare. Caci daca ar fi asa, daca n-ar exista un Dumnezeu adevarat, atunci ar fi ceva ingrozitor. Atunci noi oamenii – noi fiarele – am fi lasati singuri. Atunci am fi ca niste copii rataciti, care nu mai gasesc drumul spre casa. Sa nu existe Dumnezeu? Atunci ar fi groaznic! Cand oamenii zic “Sunt ateu!” sau ca “Nu exista Dumnezeu!”. Nimic deasupra noastra! Lsati singuri! Singuri unii cu altii! Nimic mai groaznic! Romanii aveau un proverb: “Homo homini lupus”- “Omul este un lup pentru celalalt”- groaznic!

Si pentru ca se pune atât de des aceasta intrebare, “De ce tace Dumnezeu?” Sa vedem de ce.

Sa constatam cu totii, ca, Dumnezeu nu e ca un decan de universitate, sau ca un mare episcop, deasupra multora. Daca pe Dumnezeul l-am intelege ca pe un decan sau ca pe un episcop, n-ar fi cu nimic mai presus decât acestia. Pe ei îi putem inelege, insa acela n-ar fi Dumnezeu, daca l-as intelege.

“Caci gandurile Mele nu sunt gandurile voastre, si caile voastre nu sunt caile Mele, zice Domnul.” (Isaia 55.8).

E clar. Pastorul german atrage atentia ca intrebarea e pusa complet gresit, “De ce tace Dumnezeu?”, e invers pusa pe rol, nu in desfasurarea normala. Ca si cum pe scaunul judecatorului dintr-un tribunal ar sta doamna Schulze sau pastoral Busch iar pe banca acuzatilor Dumnezeu. Iar Dumnezeu este luat la rost: “Inculpat Dumnezeu, cum de poti sa ingadui toate acestea? De ce taci? Oare nu e treaba ta sa ne ocrotesti? Oare nu trebuie sa fii la dispozitia dorintelor noastre?” Dar trebuie sa intelegem foarte clar: un Dumnezeu care ne-ar lasa sa sedem pe scaunul de judecator si S-ar lasa asezat pe banca acuzatilor, n-ar mai fi Dumnezeu!

Unii se inchina la icoane, nu trec fara sa-si faca cruce prin anumite locuri “sfinte”, dar nu uita sa si injure in diverse situatii cand sunt suparati, chiar si pe Dumnezeu, aceleasi personae care in alte ocazii se inchina si-si fac cruce. Ma intristez de aceasta situatie, dar nu ma tem de acesti dumnezei, care sunt intotdeauna muti, deoarece sunt creati de om, de mâna lor, sau de inchipuirea si imaginatia lor!

Unii, in disperarea lor si in nestiinta lor, spun: ‘Dupa ce voi muri, desi nu cred ca exista Dumnezeu, dar daca exista, ma voi duce inaintea Lui sa-I strig in fata, “Cum ai permis sa moara in razboi, accidente, catastofe, atatia oameni? Cum ai permis sa moara atatia copii de foame? De ce ai permis ca oamenii sa fie chinuiti de boala si sa moara?” Jos cu tine! Sterge-o! ‘ Da, putem spune, jos cu un asemenea dumnezeu!

Ascultati! Dumnezeul inaintea caruia ai putea sa mergi astfel si sa-i spui ce s-a zis mai inainte, care se lasa tras la raspundere, tu ca judecator si el ca acuzat – acela exista numai in imaginatia unor oameni nestiutori. Acelora putem sa le spunem: “Jos cu acest dumnezeu! Jos cu acest dumnezeu prost, pe care si l-a construit epoca noastra, pe care-l putem acuza, sa-l dam deoparte sau readuce inapoi la nevoie! Sa stiti, dumnezeul acela nu exista!

Dar vreau sa va spun, ce exista: Exista un alt Dumnezeu adevarat. Inaintea Lui vei sta ca acuzat si nu vei putea deloc sa deschizi gura cand te va intreba: “De ce nu M-ai cinstit? “De ce nu M-ai chemat? De ce ai trait in necuratie? “De ce ai mintit? “De ce ai urat pe altii? “ De ce …?” Asa vei fi intrebat. Atunci vorba ti se va opri in gât. Dintr-o mie de intrebari, nu vei putea raspunde la nici una! Nu exista nici un dumnezeu caruia sa-i poti spune “Jos cu tine!”. Ci exista un Dumnezeu sfant, adevarat, care El ne-ar putea spune odata: “Jos cu tine!”.

Deci, daca auzim pe cineva reprosând lui Dumnezeu: “Cum poate Dumnezeu sa permita toate aceste lucruri? De ce tace Dumnezeu?”, atunci le puteti spune: “ Acela ar fi un dumnezeu prost si infumurat, acela pe care l-am putea noi acuza! Exista numai un Dumnezeu sfânt si Atotputernic, care ne acuza pe noi, pe voi si pe mine!”

Ati pazit poruncile Lui Dumnezeu? Ce va inchipuiti atunci? Dumnezeu ia in serios poruncile Lui. Noi suntem acuzati, si nu El!
Da, Dumnezeu tace deseori. Si tacerea Sa e cea mai teribila judecata asupra noastra. Sunt convins ca e asa cum spune Biblia: exista iad. Iadul va fi cand Dumnezeu nu mai are nimic de spus omului. Atunci , cel care nu-L cheama acum, pana mai e har, poate sa-L cheme, sa-L strige, sa-L roage. El nu va mai raspunde. Dostoievski scrie undeva ca iadul e locul spre care Dumnezeu nu se mai uita” si unde , am scapat definitiv de El, unde suntem intr-adevar parasiti de Dumnezeu. Da, tacerea Lui Dumnezeu, e judecata Sa! Cu asta incepe iadul de aici, ca tace Dumnezeu.

Biblia vorbeste cum, impotriva rautatii si depravarii grosolane a oamenilor din Sodoma si Gomora, Dumnezeu, dupa ce, la rugamintea lui Avraam, l-a scos de acolo pe neprihanitul Lot care-si chinuia sufletul, a lovit cu foc si cu pucioasa aceste localitati, si, in cele din urma, le-a sters de pe fata pamantului. Atunci, e posibil, ca oamenii, când afara ploua cu foc si cu puciasa, sa inceapa sa strige cu mainile ridicate, catre “bunul Dumnezeu”, catre “Dumnezeu dragutul”, la inceput mai timid, apoi tot mai tare, tot mai cu adresa si continut:

“Doamne, fie-ti mila! Am pacatuit! Te-am dispretuit! Dar opreste totusi prapadul! Tu esti totusi ‘bunul Dumnezeu! ‘, esti totusi indurator, ca un tata! Dumnezeule, fie-ti mila!”
Apoi bratele le-au cazut jos, si au strans pumnul: “Dumnezeule, de ce taci?” Si tacerea a ramas tacere! Puteau de-acum sa blesteme sau sa se roage, Dumnezeu nu mai raspundea.

Exista o granita, pe care un om, niste oameni sau un oras sau un popor o poate trece, o granita a indiferentei fata de Dumnezeul cel viu. De aici incolo Dumnzeu nu mai asculta sau nu mai raspunde. De aici puteti sa va rugati sau sa blestemati, El nu mai raspunde. Tacerea de peste Sodoma, era judecata Sa. Dumnezeu nu mai avea nimic sa le spuna.

http://www.youtube.com/watch?v=HL2rZRmwwAY&NR=1

“Si acum, fiindca ati facut toate aceste fapte, zice Domnul, fiindca v-am vorbit dis-de-dimineata, si n-ati ascultat, fiindca v-am chemat si n-ati raspuns, voi face [ … ] intocmai cum am facut lui Silo.”- Ieremia 7.13-14

Tacerea Lui Dumnezeu, nu odata a prevestit o grozava pedeapsa.

“Pocaieste-te dar. Altfel, voi veni la tine curand, si Ma voi razboi cu tine cu sabia gurii Mele.”- Apocalipsa 2.16

Vorbind unei familii de pensionari, am adus vorba despre pocainta, despre pacat, despre Cuvântul lui Dumnezeu. Doamna, mi-a spus: “Ei, uite ce e, toate ca toate, dar nu cred ca mi-ar putea demonstra cineva ca am pacat!”. “ De ce sa ma pocaiesc?”. “Nu inteleg de ce trebuie sa ma pocaiesc.” Zic: “aceasta e mai usor s-o explic!” Dar n-am reusit, n-a primit cuvantul, ca omul se naste in pacat, cum zice David, ca in pacat m-a zamislit mama mea. (“Iata ca sunt nascut in nelegiuire, si in pacat m-a zamislit mama mea.”, Ps. 51.5).

Am spus, vezi, copiii mici, nimeni nu-i invata sa minta, iar ei mint de mici, microbul minciunii e sadit din nastere in copil. Au sarit ca arsi, amandoi, nici vorba sa creada, sau sa fie de acord cu asa ceva. “Nepoata noastra de 6 ani” , ziceau ei, “departe de a fi contaminata de minciuna. Ea nu minte!” Am incercat sa spun, la ea, se observa mai greu, sunt unii pe care Dumnezu i-a creat mai cu har. Degeaba! N-au primit, au contestat.
De fapt Biblia spune ca Duhul Sfant va dovedi lumea vinovata in ce priveste pacatul, judecata si neprihanirea (Ioan 14.8). Nu omul, ci Duhul Sfant va dovedi omului ceea ce trebuie sa dovedeasca. Numai omul sa vrea sa primeasca cercetarea Duhului! Doamne ajuta! Doamne da izbanda!

Se stie ca, mai intai, cu mult inaintea lui L.Rebreanu, a fost un drum al Damascului pe care calatorea prigonind crestinii, apostolul Pavel, cand, deodata a stralucit o lumina din cer in jurul lui. Pavel a cazut la pamant, si a auzit un glas, care-i zicea: “Saule, Saule, pentru ce Ma prigonesti?” “Cine esti Tu, Doamne?” a raspuns el. Si Domnul a zis: “Eu sunt Isus, pe care-L prigonesti”. Pavel, tremurand si plin de frica, a zis: “Doamne, ce vrei sa fac?” Pavel, a ascultat de Domnul, a devenit copilul lui Dumnezeu, devenind unul din cei mai faimosi apostoli ai Domnului!.

Se stie, nu-i asa, ca si pentru Fiul Risipitor a fost o zi cand si-a revenit din betia placerilor de o clipa ale pacatului, dar si din durerea lipsurilor de care suferea departe de casa tatalui, unde era belsug de hrana. Si s-a intors acasa. Si a zis: “Tata, am pacatuit impotriva cerului si impotriva ta” Tatal l-a vazut de departe, i-a iesit in intampinare. Fiul spune: ”Tata, am pacatuit!” Atunci tatal il ia in brate, il strange la piept cu drag, si striga: “Aduceti cea mai buna haina, puneti-i un inel in deget si incaltaminte in picioare!”

Cand se afla departe, nu mai auzea glasului tatalui. Dar acum il aude din nou. Daca nu auzi glasul tatalui, inseamna ca te-ai departat prea mult de El! Trebuie sa te intorci numaidecat!

CARE E ULTIMUL CUVANT AL LUI DUMNEZEU?

“Dupa ce a vorbit in vechime, parintilor nostri, in multe feluri si multe chipuri, Dumnezeu, la sfarsitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul.”- Evrei 1.1-2

Stiti cine este Fiul? Este Fiul lui Dumnezeu. Acesta este Isus. Acest Isus este, cum a fost numit, Cuvantul lui Dumnezeu devenit Om.

“Cuvantul S-a facut trup si a locuit printre noi”. (Ioan 1.14).

Cand rostim un cuvant, s-a si dus, ca rasuflarea noastra din acel moment. Dumnezeu a lasat ca un cuvant al Sau sa devina trup, in Isus. Isus e ultimul cuvant al lui Dumnezeu!

V-ati prins? V-ati prins cum sta treaba? Ultimul cuvant al celui care a fost marele romancier Liviu Rebreanu, e ffff important pentru familia sa si pentru natiune, deoarece cand l-a rostit era directorul Teatrului National din Bucuresti si era membru al Academiei Romane . Era si romancierul literaturii romane, cum spusese Calinescu.

Dar, cu cat mai important si demn de a-I acorda toata gloria cuvenita, este ultimul cuvant al lui Dumnezeu, ISUS, care este Creatorul Universului, Creatorul si sustinatorul tuturor lucrurilor?

Biblia vorbeste de leprosi. In antichitate, omul era invatat ca la vederea acestora, sa se indeparteze, strigand: “Necurat!” “Necurat!” Lepra e asemanatoare pacatului, e urata si se ia foarte usor. Trebuie sa ne indepartam de pacat. Sa fugim. Nu e deloc de glumit.

Intr-o zi, un lepros a strigat, el, spre ultima promisiune a lui Dumnezeu, Isus, zicand: “Doamne, daca vrei, poti sa ma curatesti”, iar Domnul Isus i-a raspuns: “Da, vreau, fii curatit.”
Cine are lepra putezeste de viu. Asa e si cu pacatul, omul putrezeste, incet-incet, de viu. Biblia spune ca un asemenea om, pacatos, e mort spiritual, “iti merge numele ca traiesti, dar esti mort!” (Efeseni 2.1, Apoc. 3.1). Nu se poate pune mana pe un lepros fara un mare risc de a te imbolnavi. Dar Isus l-a atins, si, acest lepros s-a vindecat. Nici o murdarie nu e prea dezgustatoare sau prea mare pentru Mantuitorul Isus. Pe El, care e Creatorul, nimic necurat nu-l atinge, nu-l contamineaza!
Oamenii adesea striga “Necurat!” “Necurat!” Dar Domnul Isus, plin de mila si iubire, se atinge de neputinta, de boala noastra, de pacatul nostru si ne da vindecare deplina daca venim din toata inima la El si ramanem alipiti de El pentru totdeauna.

Si pe femeia pacatoasa, prinsa de farisei in preacurvie, El a iertat-o, si i-a spus: “Nici eu nu te osandesc. Du-te si sa nu mai pacatuiesti.” In alta ocazie Isus zice: “Du-te si sa nu mai pacatuiesti sa nu ti se intample ceva si mai rau.”

Unui miner, pe nume Amsel, in timp ce lucra in mina, i-a cazut o piatra pe coloana vertebrala si a paralizat. Si era fara nici o nadejde in scaunul cu rotile in ziua in care pastorul Busch s-a dus sa-l viziteze. Masa era plina de sticle de rachiu, iar Amsel, inconjurat, de alti mineri plini de bautura si ura, a strigat: “Popa, afara cu tine! Unde era Dumnezeul tau cand mi-acazut piatra pe spate? De ce tace Dumnzeu?” Apoi au inceput injuraturile, era iadul pe pamant. De cealalta parte, tacere! Dupa cateva zile, niste prieteni ai pastorului, la intrunirea barbatilor credinciosi, cu mare galagie, il aduc fortat si pe Amsel in scaunul cu rotile! Pastorul Busch a avut ocazia sa vorbeasca din tema sa favorita: “ISUS – destinul nostru”, folosind cuvantul care spune: “Fiindca atat demult a iubit Dumnezeu lumea incat a dat pe singurul Sau Fiu.” A vorbit, despre ultimul cuvant al lui Dumnezeu, ISUS.

“ Pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica”.

Si omul (de obicei) nu asculta ultimul cuvant al lui Dumnezeu. Si, ce e si mai grav, nu-L crede!
Amsel auzea pentru prima oara de Isus. Si dintr-o data a vazut lumina si dupa trei luni a devenit al proprietatea Domnului, fiu al lui Dumnezeu. Casa lui s-a curatit de toata murdaria, ca si inima lui. Vechii lui prieteni, au plecat, a primit altii noi, au disparut sticlele cu rachiu, dar pe masa a aparut Biblia. Inainte de plecarea la cele vesnice de pe acest pamant, a fost intrebat, de Busch: “Amsel, cum iti merge?”. “Ah, de cand viata mea apartine lui Isus, de cand am iertarea pacatelor mele, de cand sunt copilul lui Dumnezeu, in casa mea este” – dupa ce se gandise cateva clipe, continua – “in fiecare zi e ca in ajun de Craciun”. Apoi, a continuat Amsel: “Cand voi ajunge in fata lui Dumnezeu ii voi multumi ca mi-a rupt sira spinarii!”. “Cum poti zice asa ceva?”. “Stiu ce spun. Vezi, daca nu s-ar fi intamplat asta, paralizia, daca Dumnezeu m-ar fi lasat sa merg mai departe in nelegiuire, atunci as fi mers direct in iad, in osanda vesnica. A trebuit ca Dumnezeu sa actioneze dur si sa-si arate marea Sa dragoste salvatoare, sa-mi rupa sira spinarii sa-L pot intalni pe Fiul Sau Isus. Prin El, prin Isus, am devenit un copil fericit al lui Dumnezeu. Si vreau sa-I multumesc pentru aceasta!”

In biserica noastra, avem un tanar, Viorel, acum are poate 35 de ani. Dar in urma cu circa 10 ani era politist, o meserie frumoasa, care-i placea. Se bucura de respect. Era inconjurat de prieteni, de parintii si fratii sai, plin de viata. Avea tot viitorul inainte. Dar, intr-o zi, acum 10 ani, a avut un foarte grav accident de motocicleta. A intrat in coma, cateva luni. Si-a revenit partial, treptat, dar mult timp avea o stare de paralizie. Apoi, era mai mult os, extrem de putina carne, aproape deloc: os si piele, deoarece pe timpul cat a fost in coma, din neglijenta, a ramas neintors, mult timp, putrezandu-i carnea. Cu timpul, dupa cativa ani, a inceput sa umble ajutat de o bota, cum ii spune el (carja). In urma accidentului si a vindecarii treptate, a avut ocazia sa auda care e “ultimul cuvant al lui Dumnezeu” –Isus, si L-a primit in inima lui, a devenit copilul lui Dumnezeu. Zi si noapte ii multumeste lui Dumnezeu pentru accident, ca doar asa a ajuns sa-L cunoasca, sa primeasca iertarea pentru pacate si sa aiba o viata curata, in care sa-L preamareasca pe Domnul. GLORIE DOMNULUI!
Dumnezeu e Acela care stie ce e mai bine pentru noi si ne iasa in intampinare chiar si prin imprejurari neplacute, daca e cazul, dar, in schimb ne da o viata noua, o relatie cu El!

“Atrage-ma o, Tata, catre Fiul
Ca si Fiul sa ma atraga spre Tine;
Duhul Sfant sa locuiasca in inima mea
Iar mintea si gandul meu sa stie
Ca am gustat si am simtit pacea Ta
De aceea-Ti cant si joc din inima.”

Parafrazand spusele lui Liviu Rebreanu, as dori, ca Dumnezeu sa cerceteze pe multi doritori de El, doritori de Isus, doritori ai ultimului Cuvant. Dumnezeu Sa-i cerceteze, in dragostea Sa nemarginita, prin Duhul Sfant, sa vina ziua sa poate si ei vedea, ca si lor le este randuita o “ criza pe drumul Damascului, cand am simtit ca [ … ] imi lipsise pamantul sub picioare. M-am intors si am pornit din nou pe o cale mai spinoasa, mai modesta si mai lunga, pe care totusi ma miscam mai cu drag”.

Doamne ajuta! Doamne da izbanda!

Glorie Domnului Isus!

http://www.youtube.com/watch?v=NDBUwXulmO0&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=U5uKSxEig2I&feature=related