George Danciu

Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începând din Ierusalim.  Evanghelia lui Luca, 24.47

.

.

Care este cea mai importantă nevoie a omului?

.

a) Părerea oamenilor de știință

Interesantă,  si acceptabilă dpdv al unei logici cu care opereaza omul,  este teoria cercetătorului american Abraham Maslow (1908 – 1970) cu privire la stabilirea unei piramide a nevoilor omenești.

Psihologul Maslow prezintă în cinci grupe nevoile omului, începând, după opinia sa, cu cele mai importante și necesare nevoi ale omului, cu grupa care formează baza piramidei, nevoile fiziologice.

 Nevoile Fiziologice (de respirație, hrană, apă, sex, somn,adăpost)

 Nevoile de Siguranța(de siguranța corporală, a muncii, de resurse, de familie, de sănătate, de proprietate)

 Nevoile de Iubire / Apartenența ( prietenie, familie, intimitate sexuală)

Nevoile de Autorespect (stima de sine, încredere, realizare, respect față de semeni, respectat de ceilalți)

Nevoile de Autorealizare/ Auto-actualizarea (de moralitate, creativitate, spontaneitate, rezolvarea problemelor, fără prejudecăți, acceptarea faptelor)

b) Învățătura din Cuvântului Sfânt

Savantul Abraham Maslow a stabilit întreaga sferă a nevoilor omenești. Însă, care e cea mai mare nevoie a omului?

Pentru om e aproape imposibil de a cunoaște care ar fi aceea. De ce? Omul are si el limitele sale oricât de intreprinzător ar fi. Cel care știe,  și cunoaște totul despre om,  este Dumnezeu,  cel care l-a creat. „Este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei, 4.4).

Dumnezeu poartă de grijă creației Sale, existenței omului, condițiile și proritățile lui se regăsesc în Cuvântul Bibliei, aici descoperim ce trebuie să știm atât despre Dumnezeu cât și despre om.

“De aceea vă spun: nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea? (…) Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Nu vă îngrijoraţi, dar, de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei.” (Matei, 6. 25; 33-34)

c) Opinia celor care cred în Dumnezeu

Să ni-i imaginăm pe primii oameni de pe pământ, pe Adam și Eva imediat după căderea lor în păcatul neascultării de Dumnezeu. Păcatul i-a separat imediat de părtășia și de relația bună ce o aveau cu Dumnezeu. Situația lor s-a schimbat dintr-odată și au fost îndepărtați din Grădina Fericirii.

Dar este un alt caz care ne poate edifica și mai bine. Cazul lui David când a comis păcatul cu Batșeba, soția lui Urie care se afla în război îmreună cu armata lui Israel, în linia întâi, unde a și fost omorât, ca urmare a unei uneltiri. David se complăcea că e fericit că trăia cu păcatele comise, ascunse, nepomenind nimic ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic odios! Nu-și dădea seama că e nesincer, nefericit și nenorocit. De ce? Deoarece conștiința nu-l apăsa, nu voia să pună în cumpănă dreaptă situația, considera că-i este permis să facă aceste abuzuri, ca rege, însă când a fost cercetat de Natan prorocul lui Dumnezeu, în lumina adevărului și-a recunoscut vinovăția și păcatul.

Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele! Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea şi curăţă-mă de păcatul meu! Căci îmi cunosc bine fărădelegile, şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea. Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta; aşa că vei fi drept în hotărârea Ta şi fără vină în judecata Ta. Iată că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea. (Psalm 51.1-5)

Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit! Ferice de omul căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea şi în duhul căruia nu este viclenie! (Psalm 32. 1-2)

Poate nu reușim să credem și să înțelegem așa de ușor că nevoia de iertare este cea mai mare și cea mai urgentă și cea mai importantă nevoie a omului. Împăratul David – după ce conștiința sa l-a mustrat – nu a mai avut liniște până nu și-a mărturisit păcatul lui Dumnezeu. Pentru David a fost clar: Nevoia de iertare a devenit proritară:

Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii. Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.(Psalm 32. 3-5)

CINE ARE NEVOIE DE IERTARE?

Apostolul Pavel o spune și el foarte clar: „Fiindcă am dovedit că toţi, fie iudei, fie greci, sunt sub păcat, după cum este scris: „Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar. Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar. (…) Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.” (Romani, 3.9-12; 23)

Într-o seară, un băiat de 18 ani este sfătuit de tatăl lui:

 – Tu ai mare nevoie să te împaci cu Dumnezeu și să-i ceri iertare!
  – Tată, la 18 ani, nu prea am păcate, de ce să mă întorc la Dumnezeu și să-mi cer iertare?
  – Ai gândit azi ceva rău sau greșit? Tânărul stă și se gândește bine și răspunde…
  – Da, am gândit lucruri greșit...
  – Ai făcut vreun păcat cu vorba? … iarăși stă și se  gândește  tânărul…
  – Da, cred că da…
  – Fiule, dar cu fapta, ai păcătuit…?
  – Da, tată, cel puțin odată…

   – Să facem o socoteală, dacă începând de la vârsta de 8 ani ai comis zilnic doar câte un singur păcat, cu gândul, cu vorba și cu fapta, în cei 10 ani sunt peste 10.000 de păcate!

În acea noapte tânărul de care vorbim nu a avut somn, conștiința îi era trează! S-a dus la tatăl său și l-a trezit și i-a spus că acele păcate, multe, îl apasă… S-a rugat Tatălui din cer, sincer și din toată inima, iar Dumnezeu i-a dat iertarea și pacea. Acum, plin de bucurie, a adormit în pace!

CINE POATE OFERI IERTAREA?

Unii oameni lesne crezători au impresia că iertarea se primește de la sine. Ei nu trebuie să facă nimic. Se ocupă mama sau tata sau nasii. Cred că chestiunea iertării o poate rezolva preotul, banii, lumânările, parastasele, pomenile făcute, rugăciunile…

Poate crede cineva serios, lucid și vigilent că cea mai mare și importantă problemă a omului este lăsată la voia întâmplării și după voia  unor oameni?

Apostolii, după cum le spune și numele, sunt doar apostoli și ei sunt cei mai importanti și mai sus puși după Domnul Isus. Nici ei nu au nici o atribuțiune cu privire la iertare. Nici mama lui Isus, nu are nici o atribuțiune cu privire la iertare, nici chiar cu privire la învățătură…, doar apostolii au fost cei care au scris Evangheliile și epistolele lor.   Maria,  la nunta din Cana, i-a îndrumat pe oameni spre Isus, nu a avut nici un altfel de  mandat: Mama Lui a zis slugilor: „Să faceţi orice vă va zice.” Și e singurul caz când a dat vreo îndrumare. Și ea stăruia în rugăciuni și cereri împreună cu ceilalți ucenici și apostoli (Fapte 1.13-14).

Un tânăr preot la Masterat a spus unui confrate neoptrotestant că el crede că iertarea nu o dă doar Isus Hristos. E ca și cum ai putea fi născut de două mame. Hristos ar fi murit degeaba pe Cruce la Golgota, din moment ce poți primi și altfel iertarea.

Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan, 14.6).

Vedem că multe fețe bisericești îl contrazic pe Domnul Isus! Ei cred că știu mai bine. Și apostolul Pavel scrie stfel:

Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos. (1 Timotei, 2.5)

Să nu creadă cineva că adevărul poate fi schimbat, prin vot, prin procentul celor care cred într-un fel sau într-altul.

CUM POT PRIMI IERTAREA DE PĂCATE?

Să observăm că învățătura apostolilor prezintă trei condiții:

a) Iertarea de păcate o primim doar dacă și noi iertăm celor care ne greșesc

„Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.” (Matei, 6.14-15)

b) Iertarea de păcate o primim dacă dovedim credință în Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu

„Isus ne-a poruncit să propovăduim norodului şi să mărturisim că El a fost rânduit de Dumnezeu Judecătorul celor vii şi al celor morţi. Toţi prorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.” (Faptele apostolilor, 10.42-43)

c) Iertarea de păcate o primim dacă ne pocăim de propriile păcate

„Pocăiţi-vă, dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare…” (Fapte, 3.19)

“Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi.” (1 Ioan, 1.9-10)

“Aduceţi cu voi cuvinte de căinţă şi întoarceţi-vă la Domnul. Spuneţi-I: „Iartă toate nelegiuirile, primeşte-ne cu bunăvoinţă, şi Îţi vom aduce în loc de tauri, lauda buzelor noastre.” (Osea, 14.2)

NOTĂ: Textul a fost inspirat de predica pastorului IOSIF BORCA (OTV– Pastorul cel Bun)