Tag: Isus Hristos

Isus – Învierea si Viata

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

George Danciu

„Isus i-a zis: „Eu sunt Învierea si Viata. Cine crede în Mine, chiar daca ar fi murit, va trai. Si oricine traieste si crede în Mine nu va muri niciodata. Crezi lucrul acesta?”

                                             Evanghelia lui Ioan, 11.25-26

.

Izvorul tamaduirii!

.

În fiecare domeniu ai înaintea ta oameni care sunt deschizatori de drum. Daca ne-am uita putin la aparitia genurilor literare am vedea cât de timid au evoluat în Tarile Romîne,   poate si comparativ cu alte popoare. Primii mari cronicari români Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce (sec.XVI-XVIII), de care vorbeste istoria, din preajma carora s-a ridicat ca domn si carturar prolificul Dimitrie Cantemir, membru al Academiei din Berlin (1714) care scrie opera filozofica „Divanul sau Gâlceava înteleptului cu lumea sau Giudetul sufletului cu trupul” Iasi, 1698).

Sunt nu putini, chiar si dintre profesori, care nu cunosc nimic înafara titlului acestei opere exceptionale,  ca ea cuprinde meditatii profunde ale lui Cantemir la Proverbele lui Solomon – Cuvântul Sfintei Scripturi (Biblia de la Bucuresti, 1688 sau „Biblia lui Serban Cantacuzino”).

Omul cult are doua mari posibilitati. Sa fie pe urmele precursorilor, înodând firul acelora care s-au straduit sa tina legatura neîntrerupta cu izvoarele de cultura si întelepciune ale marilor nostri înaintasi sau sa merarga direct la Marele Izvor sa ia apa rece si cristalina, nealterata de imperfectiunea vaselor care le-au purtat pâna la noi în sec.XXI, din care, sa ia fara sfiala si sa-si astâmpere cât mai bine setea.

Nimeni nu cunoaste mai bine decât Dumnezeu, Creatorul a toate, raspunsurile la întrebarile pe care si le pune omul de-a lungul unei vieti.

Isus a spus tuturor:

„Daca înseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea.Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apa vie, cum zice Scriptura.” Ioan, 7.37-38

Informatiile, oricare ar fi ele, simple si elementare sau adânci si profunde de filozofice si stiinta, ne vin, practic, din doua surse de emitere: divine sau alterate, îmbibate de învatatura satanica.

Aurul îl scoatem din mina de aur, fie din filonul pur, fie din minereu împreuna cu balastul si impuritatile cu care s-au sedentat în timp. Filonul de aur este Isus Hristos, care nu are nici un el de impuritati sau alteratii. El e calea, adevarul si viata. Nimeni nu merge la Tatal decât prin El.

El a venit în lumea noastra: ca sa ne ia pacatele si sa ne redea viata vesnica pierduta de catre Adam si Eva, prin amagirea de catre Sarpele cel vechi, diavolul.

Cine pacatuieste este de la diavolul, caci diavolul pacatuieste de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a aratat ca sa nimiceasca lucrarile diavolului. – o spune apostolul Ioan. (1 Ioan, 3.8). Tot apostolul Ioan, în Evanghelie consemnezaza ceea ce a spus însusi Isus:

„Toti cei ce au venit înainte de Mine sunt hoti si tâlhari; dar oile n-au ascultat de ei. Eu sunt Usa. Daca intra cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra si va iesi si va gasi pasune. Hotul nu vine decât sa fure, sa înjunghie si sa prapadeasca. Eu am venit ca oile sa aiba viata, si s-o aiba din belsug. Eu sunt Pastorul cel bun. Pastorul cel bun Îsi da viata pentru oi.” (Ioan, 10)

Alegoric, El e Pastorul cel bun, iar oile sunt cei care-L urmeaza. Unde te vezi? Unde îl vezi pe El? Sub acest scenariu poti sa te încadrezi pe tine si chiar pe altii, un ucenic, un crestin autentic, daca nu cumva sunt sau esti un hot! Hotii, cei care nu fac decât sa fure si sa prapadeasca, fac voia Celui rau, ei sunt copiii diavolului. Iar Isus a venit sa ne ajute: sa ne dea iertarea, sa ne împace cu Tatal, sa restabileasca relatia de iubire între noi, unii cu altii si cu Dumnezeu, sa ne aduca Pacea si bucuria în viata. El ne-a adus Cuvântul, în care gasim tot ce trebuie sa stim despre Dumnezeu si oameni. Si cum trebuie sa traim si sa umblam în lumina si în adevar.

Tot ce avem nevoie – pozitiv si moral -, gasim prin credinta în Dumnezeu si Isus, Mijlocitorul între om si Dumnezeu. Prin credinta în El, în jertfa lui primim iertarea de care avem nevoie.

***

CE ADUCE MÂNTUIREA

Dar Isus i-a zis: „Fiica, credinta ta te-a mântuit; du-te în pace si fii tamaduita de boala ta.”


„Isus a plecat împreuna cu el. Si dupa El mergea mult norod si-L îmbulzea. Si era o femeie care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge. Ea suferise mult de la multi doctori; cheltuise tot ce avea, si nu simtise nicio usurare; ba înca îi era mai rau. A auzit vorbindu-se despre Isus, a venit pe dinapoi prin multime si s-a atins de haina Lui.

Caci îsi zicea ea: „Daca as putea doar sa ma ating de haina Lui, ma voi tamadui.” Si îndata a secat izvorul sângelui ei. Si a simtit în tot trupul ei ca s-a tamaduit de boala. Isus a cunoscut îndata ca o putere iesise din El; si, întorcându-Se spre multime, a zis: „Cine s-a atins de hainele Mele?” Ucenicii I-au zis: „Vezi ca multimea Te îmbulzeste si mai zici: „Cine s-a atins de Mine?” El Se uita de jur împrejur sa vada pe cea care facuse lucrul acesta. Femeia, înfricosata si tremurând, caci stia ce se petrecuse în ea, a venit de s-a aruncat la picioarele Lui si I-a spus tot adevarul.

Dar Isus i-a zis: „Fiica, credinta ta te-a mântuit; du-te în pace si fii tamaduita de boala ta.” (Marcu, 5.24-34)

Fiul lui Dumnezeu S-a aratat ca sa nimiceasca lucrarile diavolului.

 E foarte importanta atitudinea cu care te înfatisezi înaintea Lui Isus. Fariseilor si preotilor care cunosteau Legea, dar care erau mândri si fatarnici, El i-a respins numindu-i morminte varuite (aratau bine si curati înafara, dar înauntrul lor erau niste lupi rapitori).

El îi primea pe cei care veneau la El cu sinceritate, cu smerenie si umilinta, cu o nevoie acuta de El.

Bunatatea Sa se manifesta spre cei aflati în nevoie si suferinta, spre cei cu inima zdrobita si deznadajduita:

 1. Nu te mai autocompatimi si vino la El

Aceasta femeie, din pilda de mai sus, suferise mult 12 ani. Având o scurgere de sânge, era considerata necurata. Se afla la marginea societatii, bolnava, izolata, în depresie, deznadajduita. Dar, într-o zi, auzise de Isus, dupa ce cheltuise tot pentru vindecarea ei, dar în zadar. Auzise ca la El toate sunt cu putinta, pentru El nimic nu e imposibil si îsi zicea ea:

 „Daca as putea doar sa ma ating de haina Lui, ma voi tamadui.” Si îndata a secat izvorul sângelui ei. Si a simtit în tot trupul ei ca s-a tamaduit de boala.”

La Dumnezeu totul îsi poate avea rezolvarea. Ea a crezut va va ajunge doar sa se atinga de haina Lui si se poate vindeca: si s-a vindecat! Domnul Isus a simtit ca din El a iesit o putere. Se uita împrejur sa vada cine e acea persoana. Multi, acolo toti se atingeau de Învatatorul Isus, dar El cauta sa vada cine s-a atins de El, cu credinta! Când te atingi de El cum credinta, altfel esti.

„Daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept ca sa ne ierte pacatele si sa ne curete de orice nelegiuire.”(1 Ioan, 1.9)

 Nu te poate ierta, daca nu-ti marturisesti pacatele.

Nu te poate vindeca daca nu vii, la Isus, cu credinta.

„Crednita vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Dumnezeu.” (Romani, 10.17).

Nu poti avea credinta daca nu asculti Cuvântul lui. A avea credinta înseamna sa te încrezi în lucrurile de care vorbeste Isus, în promisiunile Lui. Credinta e o relatie pe care trebuie s-o ai cu Domnul Isus. Sa-L cunosti, sa te apropii tot mai mult de El, sa-L iubesti si sa-L pretuiesti.

2. Nu te teme, crede numai!

Dar Isus i-a zis: „Fiica, credinta ta te-a mântuit; du-te în pace si fii tamaduita de boala ta.”

Femeia care fusese o necunoscuta saraca, bolnava si deznadajduita si în depresie, fara pace sufleteasca, acum poate merge eliberata, în pace, tamaduita de boala ei. Nimeni nu poate vindeca ca si Isus. Si El o ridica la rangul de „Fiica”Prin credinta, femeia a fost vindecata si mântuita de pacatele ei, a intrat în rândul copiilor lui Dumnezeu. Glorie Domnului!

„În timpul acestei întâmplari „a venit unul din fruntasii sinagogii, numit Iair. Cum L-a vazut, fruntasul s-a aruncat la picioarele Lui si I-a facut urmatoarea rugaminte staruitoare: „Fetita mea trage sa moara; rogu-Te, vino de-Ti pune mâinile peste ea, ca sa se faca sanatoasa si sa traiasca.”

Dar pâna sa ajunga acolo“iata ca vin niste oameni de la fruntasul sinagogii care-i spun: „Fiica ta a murit; pentru ce mai superi pe Învatatorul?” Dar Isus, fara sa tina seama de cuvintele acestea, a zis fruntasului sinagogii: „Nu te teme, crede numai!” Si n-a îngaduit nimanui sa-L însoteasca, afara de Petru, Iacov si Ioan, fratele lui Iacov.

Au ajuns la casa fruntasului sinagogii. Acolo Isus a vazut o zarva, si pe unii care plângeau si se tânguiau mult. A intrat înauntru si le-a zis: „Pentru ce faceti atâta zarva si pentru ce plângeti? Copila n-a murit, ci doarme.”

Ei îsi bateau joc de El. Atunci, dupa ce i-a scos afara pe toti, a luat cu El pe tatal copilei, pe mama ei si pe cei ce-L însotisera si a intrat acolo unde zacea copila.

A apucat-o de mâna si i-a zis: „Talita, cumi”, care talmacit înseamna: „Fetito, scoala-te îti zic!” Îndata fetita s-a sculat si a început sa umble; caci era de doisprezece ani.” (Marcu, 5)

Sa observam ca pe cei batjocoritori El i-a scos afara. Aceea n-au deloc parte cu Isus. Ei nu vor avea parte de mântuirea si iertarea ce o primesc cei care se pocaiesc si vin la Isus zicând Ai mila de mine, pacatosul.

Mântuirea aduce sanatate fizica si spirituala, iertarea de pacate si, în final, viata vesnica cu Dumnezeu, în Raiul ceresc.

Nu te teme – aceasta îmbarbatare a Domnului, e scrisa în Biblie de 366 de ori, una pentru fiecare zi a anului.

Nu te teme, vino la Isus, si vei fi iertat, vindecat si mântuit de neputintele tale. Glorie Domnului! Amin.

***

(Text inspirat de Cuvântul lui Gabi Codrut – Biserica Betel din Oradea) http://beteloradea.wordpress.com/

Atitudinea ta față de crucea lui Isus

On By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Incurajare, Inviere, Mantuire, Miracole, Natura UmanaLeave a comment

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU E VIU ȘI LUCRĂTOR!

Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii. Evrei, 4.12

Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci! Evrei, 13.8

Odata un predicator din Anglia a predicat într-un sat. Seara, în drum spre casă a fost atacat într-un loc întunecos de un hoț care i-a pus un pistol în piept și i-a cerut toți banii. Fără împotrivire, predicatorul i-a dat ceasul și portmoneul, iar hoțul l-a căutat în buzunare. În buzunarul de la piept a găsit niște hârtii pe care le luă în speranța că sunt hârtii de valoare. Continue reading “Atitudinea ta față de crucea lui Isus” →

Onorat – de prezența Lui!

On By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Incurajare, Mantuire, Miracole, Natura Umana, TineriLeave a comment

 George Danciu

“Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne înveselim; căci acest fiu al meu era mort, şi a înviat; era pierdut, şi a fost găsit.” Şi au început să se înveselească. ” Luca 15.22-24

 

MASĂ FESTIVĂ – unde nu se are în vedere fața omului!

Într-un sat, alături de români,   s-au pocăit și niște țigani. Dar țiganii sunt tot țigani, cum și românii sunt tot români oriunde s-ar afla. Între acei săteni, aveam o bună cunoștință, pe Vasile, un bărbat Continue reading “Onorat – de prezența Lui!” →

Creștinul credincios!

On By nelursIn Biblia, Credinta, Incurajare, Inviere, Mantuire, Miracole, Natura UmanaLeave a comment

George Danciu

“Împreună cu Isus mergeau multe noroade. El S-a întors şi le-a zis: „Dacă vine cineva la Mine, şi nu urăşte pe tatăl său, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu. Şi oricine nu-şi poartă crucea şi nu vine după Mine, nu poate fi ucenicul Meu.” Luca 14.25-27

 

ADEVĂRATUL CREDINCIOS!

Care și cum e creștinul autentic? Dacă luăm în considerare și alte religii sau filozofii, pentru adepții acestora, se pare că răspunsul ar veni cu mai mare usurință. Cei care sunt adepții filozofiei Yoga, cunosc prevederile teoretice, dar și asanele, exercițiile practice Continue reading “Creștinul credincios!” →

Izvorul tămăduirii!

On By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Eveniment, Inviere, Mantuire, Miracole, Natura UmanaLeave a comment

George Danciu

„Isus i-a zis: „Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?”

                                                                  Evanghelia lui Ioan, 11.25-26

 

Isus a zis – „Eu sunt Învierea şi Viaţa.”

În fiecare domeniu ai înaintea ta oameni care sunt deschizători de drum. Dacă ne-am uita puțin la geneza speciilor literare am vedea cât de timid au evoluat la români dar, poate, și comparativ cu alte popoare. Primii mari cronicari români Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce Continue reading “Izvorul tămăduirii!” →

MAI SUNT CERSETORI IN LUMEA ASTA!

On By nelursIn EssaysLeave a comment

„Un cersetor sanatos este mai fericit

decât un rege bolnav.”

Arthur Schopenhauer

.

Zilele acestea am primit o revista cu câteva imagini ale unor oameni care cersesc. Una dintre ele mi-a atras atentia: Era o femeie în vârsta, slaba, cu parul alb îngrijit tuns, îmbracata decent, stând cu mâinile întinse în fata unui bol în care astepta sa-i cada niste bani. M-am întrebat de îndata ce a putut-o determina sa ajunga sa se umileasca? Foamea desigur! Si imediat m-am gândit la structura noastra sufleteasca, cât de diferiti suntem unii de altii, cum unii rezista cu riscul mortii si altii se umilesc pentru a-si salva viata. Asa au fost si cei din temnitele comuniste: Cei care nu au rezistat batailor, au cedat… Altii au preferat sa moara, nu si-au patat demnitatea. Dar nici unul dintre noi nu-si cunoaste limitele pâna când nu ajunge într-o situatie similara, deci este greu a judeca. Si cum sa nu vibram la urmatoarele cuvinte? „Deschide-ti gura pentru cel mut, pentru pricina tuturor celor parasiti! Deschide-ti gura, judeca cu dreptate, si apara pe cel nenorocit si pe cel lipsit.”

A CERSI, conform dictionarului explicativ al limbii române înseamna a cere de pomana; a cersetori; a cere ceva cu staruinta; a se înjosi cerând ceva; a umbla cu cerutul; a se milogi; a cere cu umilinta.

A RUGA înseamna tot a cere, dar în mod staruitor, îndeplinirea unei dorinte, un serviciu, o favoare etc. Înseamna a cere foarte insistent un lucru de la cineva; a pofti, a invita. Verbul reflexiv – a face o rugaciune, a invoca divinitatea; a cere cuiva voia sau îngaduinta de a face ceva.

A REVENDICA înseamna tot a cere, a reclama un drept, un bun etc. care se cuvine sau apartine cuiva si care se afla în posesiunea altcuiva.

Un om care cere vrea sa i se dea si cere fiindca are nevoie de ceva. Dar cum cere? Am putea întelege ca cererile noastre se pot face nuantat: cu umilinta, cu revolta, cu fatarnicie sau cu demnitate.

Cersetorul este un om cu multe nevoi, sarac, calic, milog. Saracia, uneori si lenea, îi împinge pe oameni la acest act degradant al cersetoriei. Una este sa ceri cuiva rugându-l, invocând formule de politete, de dragoste, care sa ridice persoana ta la rangul demnitatii si alta este sa cersesti înjosindu-te, ori sa recurgi la acte de violenta. Se mai poate vorbi de demnitate în rândul cersetorilor?

Suntem întâmpinati de cersetori în diferite locuri: pe strazi, la intrarea în magazine, pe lânga biserici, în metrouri, trenuri, lânga poduri etc. Nu sunt violenti. Resemnarea o poti vedea pe chipurile lor, în gesturile lor. Avem doua alternative: Ori trecem nepasatori pe lânga ei, ori bagam mâna în buzunar si scoatem niste bani pe care-i aruncam, nedorind atingerea… Un sentiment de respingere din partea noastra, totusi exista. Nu poti sa-i sfatuiesti sa munceasca, sa câstige în mod cinstit, onorabil banii, fiindca nu toti sunt în stare, sau nu au unde munci si apoi nimeni nu i-a învatat. Ei au alta scoala a vietii! Unii îti cauta privirea, întind mâinile cersind cu îndrazneala, dar… mai poti vedea printre ei si câte unul cu capul plecat, sa auzi un suspin sau sa vezi câteva lacrimi prelingându-se pe obraji, fiindca exista printre cei care mimeaza neputinta si oameni cu adevarat sarmani, ologi, batrâni.

Rasfoiesc ziarele din ultimele saptamâni: „Patru copii, suspectati ca ar fi dati la cersit de parinti, au disparut”; „Copilul care a murit la cersit facea parte dintr-o familie de rromi nomazi”; „Românii au fost luati peste picior în Franta, la un show televizat. Protagonistii emisiunii, niste marionete, interpretate bineînteles de comici, spun ca sportul national în tara noastra este cersitul.” „Guvernul francez vrea sa extinda programul de expulzari. Autoritatile franceze pregatesc o lege care îi va trimite acasa pe toti imigrantii care fura si cersesc”; „O românca a fost gasita înjunghiata pe o strada din Dublin. Se pare ca femeia cersea pentru a-i trimite la scoala pe cei doi copii ai sai, care ramasesera în România, în judetul Timis”; „Prefectul de politie al Parisului a interzis, începând de marti, cersetoria pe bulevardul Champs Élysées, o masura ce vizeaza în primul rând grupurile de cersetori originari din România, multi dintre ei minori, organizati de retelele mafiote care au pus stapânire pe anumite sectoare si pe transportul public din capitala Frantei, a semnalat cotidianul Le Figaro”; „A cersi pe Champs Élysées în numele României nu ne face cinste, afirma Ministru de Externe al tarii noastre. Trebuie sa conlucram cu francezii pentru ca aceste retele de cersetorie sa fie dezmembrate.”

Probabil ca multi dintre acesti cersetori care cersesc zilnic pe strazile oraselor din multe alte tari, aplica proverbul: „C-o picatura ce cura, butia se umple pâna-n gura.”

Într-o carte a inginerului Florea Dudita, fost rector al Universitatii din Brasov, intitulata „Magister ex cathedra” – carte cu replici memorabile, unele de inspiratie personala, altele culese din carturaria universala, scrie: „De ce credeti ca oamenii dau de pomana cersetorilor, orbilor si ologilor, dar nu dau poetilor si filozofilor?“ „Probabil, se gândesc ca ar putea deveni si ei cersetori, orbi, dar niciodata poeti sau filozofi.” M-a amuzat!

Am sa vorbesc despre cersetori, despre acei oameni care se umilesc pentru a obtine putinul care li se poate da, oameni carora noi le oferim, asa zisa milostenie.

Începând cu Noul Testament, cersetorul a devenit personajul unei saracii care nu poate fi condamnata; pe vremea crestinismului medieval el a fost privit ca un potential Hristos revenit printre oameni pentru a-i încerca. Avem si noi românii povesti cu acest subiect care reflecta viziunea poporului fata de acest personaj. Scriitorul Ion Creanga, recunoscut datorita maiestriei basmelor, povestilor si povestirilor, imaginatiei sale bogate, povesteste cum Dumnezeu si Sfântul Petru s-au pus fiecare la câte un cap de pod, iar Ivan având asupra lui numai „doua carboave”, a dat câte una fiecaruia, zicând: „Na-va! Dumnezeu mi-a dat, eu dau si Dumnezeu iar mi-a da, ca are de unde!” Iar Dumnezeu îi spune: „Cine da saracilor, împrumuta pe Dumnezeu…” Scriitorul a fost inspirat desigur de cuvintele lui Iov rostite la aflarea vestilor tragice a pierderii averii si a fiilor si fiicelor sale: „Dumnezeu a dat si Dumnezeu a luat. Binecuvântat sa fie numele lui Dumnezeu” (Iov 1:21) si de proverbul românesc: „Cine da saracilor, împrumuta pe Dumnezeu”.

Unii i-au dispretuit si îi dispretuiesc pe cersetori, îi considera paraziti, lenesi. De-a lungul secolelor problema a preocupat statele si au fost priviti diferit, în diferite perioade: când cu mila, când cu ostilitate. Multi si-au spus parerile, reclamând ca sunt „Vampiri ai statului, ca vagabondajul este pepiniera hotilor si asasinilor”. Stând si judecând drept, unii dintre ei sunt handicapati, ologi, neavând alta posibilitate de supravietuire decât cersitul, apelând la bunavointa si mila celorlalti. Oricum ar fi priviti, este cert ca cei mai multi nu iubesc munca, iar a patra porunca biblica cere omului sa munceasca sase din cele sapte zile ale saptamânii. Deci, cei apti de munca ar trebui sa munceasca. Dar unde? Cum si cine sa faca selectia? În zilele noastre numarul saracilor de acest fel a crescut si aceasta crestere se atribuie de catre unii relaxarii moravurilor si depravarii oamenilor (iata ca s-au organizat în retele mafiote!). Unii care detesta haosul si doresc a se institui ordinea, au propus munca obligatorie, o politie riguroasa si chiar însemne vizibile pe care cersetorii trebuie sa le poarte. Dar acest scenariu este diametral opus spiritului libertatii! Si-atunci? Cineva si-ar fi exprimat parerea ca „în gura lor este necontenit Paradisul, iar în inima lor este Infernul.” Unii spun ca cei care dau de pomana cersetorilor de pe strazi sau de la portile bisericilor ar fi vinovati, pentru ca acestia, cersind, ar întretine o adevarata „scoala a cersetoriei”.

Cu adevarat, saracia este degradanta si nu poate fi o conditie sociala buna. Este îngrozitor sa te umilesti continuu, o viata, cersind! Chiar si numai o perioada a vietii! Mihai Eminescu spunea ca „saracia e un izvor de rele fizice si morale, care, la rândul lor, sunt cauze ale decadentei economice”. Ideal ar fi ca statul sa asigure tuturor cetatenilor hrana, îmbracamintea si un mod de viata sanatos. Este un vis, o utopie? Ceva irealizabil? Are statul de unde sa le dea? Si-atunci?

Românul, cu imaginatia si istetimea sa, a completat cugetarea lui Schopenhauer: „Un cersetor sanatos este mai fericit decât un rege bolnav, însa mai bine bogat si sanatos, decât sarac si rapciugos.” Trebuie totusi sa admitem ca sunt niste nenorociti ai sortii. „Ar fi usor sa-i aruncam peste bord”, cum s-au exprimat în mod cinic unii, dar aceasta atitudine ne-ar scoate din rândul oamenilor si am putea fi numiti animale, fara ratiune si fara sentimentul compasiunii fata de semeni. Sunt tari care pastreaza evidenta cersetorilor, le da sansa de a cersi un timp limitat într-un oras, dupa care îi forteaza sa plece si astfel, unii se plictisesc de vagabondaj si se apuca de munca. Ar fi o solutie?

Am amintit în alt eseu, de vremea când Episcopul Râmnicului si Argesului ne-a povestit cum o cersetoare a donat Episcopiei o suma mare de bani pentru refacerea acoperisului unei manastiri. „Toata truda cersetoriei a daruit-o lui Dumnezeu“, ne spunea. Si astfel, chiar daca noi nu am avut intentia sa daruim bani vreunei manastiri si nu am cunoscut destinatia banilor pe care i-am daruit cersetoarei respective, ei au ajuns acolo unde trebuia, acolo unde nici nu gândeam, acolo unde ne-a ajutat Îngerul sa daruim, dând un ban acelei cersetoare… Iata ca exceptiile exista si multe sunt „caile Domnului”! De curând am auzit stirea ca alta cersetoare si-a strâns bani sa vada manastirile din Grecia. Poate ca acolo, închinându-se în fata unei icoane, în filmul derulat al amintirii ei, sa fi fost si chipurile noastre – ale persoanelor care i-au daruit bani – si gândurile ei, imaginile, sa fi urmat drumul cosmic… Nimic nu e întâmplator în lumea asta! Cred ca datoram iubire si acestor oameni sarmani, sufocati de atâta suferinta.

Îmi amintesc cât de mult m-a impresionat cartea lui Mark Twain „Print si cersetor” citita în copilarie! Si astazi visul oricarui cersetor este, probabil, de a ajunge print, iar… cei mai multi printi (ma refer la oameni dotati, merituosi) ajung astazi sa traiasca ca niste cersetori!

Sa nu uitam ca în Deuteronomul 15:11 (cea de a cincea carte a lui Moise din cele cinci carti, numite de evrei si Tora, care alcatuiesc o Biblie în miniatura si în care sunt redate succesiv ruina, rascumpararea si readucerea omului în partasie cu Dumnezeu, apoi calauzirea divina si dragostea lui Dumnezeu care reuseste mereu sa ne scoata la capat, etimologic – din limba greaca: deuteros – a doua si nomos – lege) se specifica: „Întotdeauna vor fi saraci în tara; de aceea îti dau porunca aceasta: Sa-ti deschizi mâna fata de fratele tau, fata de sarac si fata de cel lipsit din tara ta”.

Trecând pe strazile orasului, într-o zi umeda si friguroasa de toamna, si vazând atât de multi cersetori, am scris:

Mai sunt cersetori în lumea asta,/ mai sunt cersetori în orasul meu!/ Cu trupuri despuiate,/ lipite de asfaltul rece,/ cu mâini întinse,/ cântând «Aria cersetorului»… / Trista le e cântarea,/ trist e sa-i privesti cersind!/ Se-ntuneca strada cu trecatori,/ se-ntuneca sufletul meu… / Luati acesti tristi oameni,/ încalziti-le trupurile, sufletele!/ Ce falsa-i fericirea/ cât timp mai sunt cersetori/ în lumea aceasta,/ cât timp mai sunt cersetori/ în orasul meu!

 Vavila Popovici, SUA

 

LATURA STRICT PERSONALA A CRESTINULUI

On By nelursIn Christian Perspective, TheologyLeave a comment

Wilhelm Busch

.

(Text din cartea „ISUS destinul nostru”, Editura CLV-1991)

.

Isus a zis: „Ce este nascut din carne este carne, si ce este nascut din Duh este duh. Nu te mira ca ti-am zis: „Trebuie sa va nasteti din nou.”

                                                                        Evanghelia lui Ioan, 3.6-7

.

1.Latura strict personala a crestinului

.

Acum vreau sa va mai spun o istorie. Um om învatat a venit la Isus noaptea si I-a spus: ”Doamne Isuse, as vrea sa discut cu Tine despre chestiuni religioase.” Domnul Isus îi raspunde: ”N-are nici un rost sa discutam. Daca nu se naste cineva din nou, nu poate vedea Împaratia lui Dumnezeu!” ”Cum se face asta?” întreba omul. ”Poate omul batrân sa intre a doua oara în pântecele maicii sale si sa se nasca din nou?”

Dar Isus ramâne pe pozitie: ”Daca nu se naste cineva din apa si din Duh, nu poate sa intre în Împaratia lui Dumnezeu!” Aceasta este latura personala a pozitiei de crestin, anume ca cineva ajunge la viata intrând pe poarta cea strâmta, ca se naste din nou prin marea minune a lui Dumnezeu.

Acestea nu sunt chestiuni teologice lipsite de importanta ce va spun eu voua, ci e vorba de salvarea voastra vesnica.

S-ar putea ca la capatâiul vostru, când veti muri, sa nu stea nici un pastor ca Volkening! Ati face bine, deci, sa ma ascultati.

Nasterea din nou presupune ca, în sfârsit, îi dam dreptate lui Dumnezeu, recunosc ca sunt un om pierdut si admit ca inima mea este rea. Nasterea din nou presupune dorul dupa Isus, care e singurul Mântuitor al lumii. De asemenea, ea presupune, marturisirea sincera facuta Mântuitorului: ”Am pacatuit împotriva cerului si împotriva Ta.” Ea presupune credinta: ”Sângele Lui ma curateste de orice pacat. El plateste pentru mine si-mi da neprihanirea (îndreptatirea) care e valabila în fata lui Dumnezeu.”

Nasterea din nou presupune predarea clara si hotarâta lui Isus. Si ea presupune ca Duhul Sfânt îti spune: ”Tu esti acum primit!” Biblia numeste asta ”pecetluire”. Fara nastere din nou nu intri în Împaratia lui Dumnezeu! Dar cine a devenit copil al Lui Dumnezeu o stie. Dragi prieteni, daca sunt pe cale sa ma înec si cineva ma trege afara din apa, atunci stiu ca sunt salvat, ca sunt iarasi pe pamânt tare si pot respira iarasi normal!

Vedeti, aceasta e latura personala a pozitiei de crestin. Fiecare trebuie sa treaca personal prin ea daca vrea sa aibe viata vesnica. Când ma uit înapoi si ma gândescla modul cum am devenit proprietatea Domnului Isus, mi se ca e o minune. Eu traiam departe de Dumnezeu si în toate pacatele. Totusi Domnul Isus a intrat apoi în viata mea. Iar acu Îi apartin si as vrea sa am zece vieti ca sa-i avertizez pe oameni de pierzare si sa-i chem la Isus. Te rog: nu te odhni pâna nu ai trecut prin nasterea din nou si nu stii: ”E ceva deosebit sa fii al Mântuitorului/ Eu al Tau Isuse si Tu al meu/ Cu adevarat sa zic asa…”

Dar nasterea din nou nu e sfârsitul, ci începutul vietii personale de crestin. Apoi se continua cu latura personala a pozitiei de crestin.

Din clipa convertirii mele am stiut: ”Acum trebuie neaparat sa aud în fiecare zi glasul noului meu Prieten!” Astfel am început sa citesc în Biblie. Oamenii cred astazi ca numai un pastor citeste Biblia.

Aproape de locuinta mea, în Essen, este o gradina publica. Îmi place sa ma duc acolo în fiecare dimineata si-mi citesc Biblia, mergând încoace si încolo. Oamenii care locuiesc în apropiere ma observa. Si, de curând, cineva mi-a spus: ”Va vad mereu cum va cititi breviarul.” Acesta e citit de preotii catolici. El nu putea sa-si închipuie ca eu citesc o carte pe care orice laic putea la fel de bine s-o citeasca. Dar Biblia o poate citi oricine!

NOTA: Pentru a citi continuarea dati CLICK AICI

CRESTINISMUL – O STARE PERSONALA, DAR SI PUBLICA

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

Wilhelm Busch

.

(Din cartea „ISUS – destinul nostru”, Editura CLV-1991)

 .

Ezechia a fost bolnav pe moarte. Prorocul Isaia, fiul lui Amot, a venit la el si i-a zis: „Asa vorbeste Domnul: „Pune-ti în rânduiala casa, caci vei muri, si nu vei mai trai.”

                                                        Isaia, 38.1

 .

CELE DOUA FATETE ALE CRESTINISMULUI

 .

Tot mereu se aude propozitia: „Religia este o chestiune personala!” E drept? Noi vredm sa întrebam: „Este crestinismul o chestiune personala?” – sau si mai bine: „Este pozitia de crestin o chestiune personala?”

Înainte de a raspunde la aceste întrebari, as vrea sa va pun o contraîntrebare: Gânditi-va la o moneda de 5 marci. Ce se afla imprimat pe ea? Un 5 sau un vultur? Amândoua! Moneda are doua fete. La fel este si cu întrebarea: „Este crestinismul o chestiune personala?” Raspuns: Ambele! Si Da si Nu!

O pozitie crestina corecta, vie, are doua laturi: una strict personala si alta strict publica. Unde lipseste una din cele doua fete, ceva nu e în ordine!

As vrea sa va arat acum ambele fatete ale unei pozitii crestine corecte, lucrate de Duhul Dfânt.

 .

1.Pozitia crestina are o latura strict personala

.

Ca sa va explic aceasta, vreau sa încep cu o istorie. Cineva mi-a zis odata ca as fi un povestitor. Atunci i-am raspuns: „Nu e nimic rusinos în asta. Totdeauna mi-e tare teama sa n-adoarma oamenii în biserica. Dar daca le povestesc din când în când câte o istorioara, asta îi tine treji!“ În afara de asta, întreaga noastra viata e tesuta din istorii – si nu din teorii.

În regiunea Ravenberg traia în veacul XIX un predicator cu numele Johann Heinrich Volkening.

Predicile lui au fost originea unei puternice miscari de trezire, si tot tinutul din jurul Bielefeld-ului a fost transformat.

Acest Volkening a fost chemat într-o seara la un bogat taran. El avea o gospodarie mare si era un om harnic si cinstit. Dar ura profund adunarile de evanghelizare – stiti, el nega ca e pacatos. El nu avea nevoie de un Mântuitor mort pe cruce. El spunea: „Fac ce este bine si nu-mi pasa ce zic altii!“ – Într-o zi Volkening este chemat la el pentru ca taranul era bolnav de moarte si dorea cina. Volkening se duce la el. El era un om înalt, ai carui ochi albastri stralucitori retineau atentia în chip deosebit celui cu care vorbea. Se apropie de patul bolnavului, îl priveste îndelung fara sa spuna nimic si apoi zice:

„Hinrich, sunt tare îngrijorat pentru tine. Drumul pe care l-ai urmat pâna aici nu duce la cer, ci drept în iad.“ Apoi se întoarce si pleaca. Taranul cel bogat, rosu de mânie, urla: „Asta-i pastor? Asta-i dragostea crestina?“ Apoi vine noaptea. Taranul, grav bolnav, sta treaz. Constiinta îl chinuieste: „Tu nu esti în drum sprecer, ci spre iad… Daca ar fi adevarat!?“ În memorie îi vin mai multe pacate. El, nu i-a dat lui Dumnezeu cinstea cuvenita. Iar ocazional a stiut sa însele pe altii într-un mod foarte viclean. În noptile urmatoare îl cuprinde spaima. El nu mai e linistit. Deodata, stie cât de multa vina este în viata lui si ca n-are nici un drept sa se socoteasca un copil al lui Dumnezeu. Acum ar vrea cu adevarat sa se întoarca.

Dupa trei zile îsi trimite din nou nevasta la Volkening ca sa-l aduca. Este seara târziu, dar Volkening vine imediat. Taranul ai spune cu o voce foarte nelinistita: „Pastore, cred ca trebuie sa ma întorc la Dumnezeu!“ „Da“, spune Volkening, „cu vârsta omul se întelepteste. Dar, pocainte grabite – pocainte moarte! Trebuie ceva ma i profund.“ Se întoarce si pleaca. Taranul e cuprins de o mânie si mai mare. Asta v-ar înfuria si pe voi, nu-i asa? În fond, n-ar fi trebuit ca Volkening sa se arate putin mai dragut, cu taranul? Caci omul acesta era la doi pasi de moarte. Dar Volkening traia în intimitate cu Dumnezeu. El stia ce spune.

Dupa alte trei zile, pe taran îl cuprinde o disperare coplesitoare. El stie ca va muri. Si se întreaba: „Ce loc a avut în viata mea dragostea, bucuria, pacea, rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, blândetea, înfrânarea poftelor?” El dispretuise toata viata pe Mântuitorul care a murit pentru el. Îl respinsese de fiecare data pe Acela care, în dragostea Lui, i Se aratase. El sta, la marginea iadului si e un om complet deznadajduit. „Nevasta!” o roaga el, „adu-l pe pastor!” Ea raspunde: „Nu, nu ma mai duc. N-are nici un rost!” „Nevasta, adu-l! O sa ajung în iad!”

Atunci femeia se duce iarasi la pastor. Când vine Volkening, gaseste un om care a înteles versetul: „Nu va înselati. Dumnezeu nu Se lasa batjocorit. Ce seamana omul aceea va si secera.” Volkening se aseaza pe un scaun lânga pat si întreaba: „Nu-i asa ca mergi drept în iad?” „Da, în iad ma duc!” Atunci Volkening spune: „Hinrich, hai sa mergem la Golgota! Isus a murit si pentru tine!“

Iar acu îi spune pe un ton binevoitor si prietenos cum salveaza Isus pe pacatosi. Si pentru aceasta, trebuie ca ma întâi sa ne dam seama de propria stare de pacat, sa nu mai tot repetam:„Fac ce este bine si nu-mi pasa ce zic altii!”, si apoi sa ne tinem numai de devar. Numai atunci ne poate Isus salva! Deodata taranul întelege: „Isus a murit pentru mine la cruce!” El a platit pentru pacatele mele! El poate sa-mi dea singura justificare valabila în ochii lui Dumnezeu!” Si pentru prima oara taranul se roaga cu adevarat: „Dumnezeule, ai mila de mine, pacatosul! Doamne Isuse, salveaza-ma de iad!” Volkening pleaca în tacere. El lasa în urma un om care cheama pe Isus.

Volkening e linistit, pentru ca în Biblie este scris de trei ori: „Oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit!”

Când revine ziua urmatoare, afla un om care a gasit pacea cu Dumnezeu! „ Ei, cum e, Hinrich?” Si Hinrich, raspunde: „El m-a primit – prin har!” S-a întâmplat o minune!

 Vedeti, asa si-a trait  nasterea din nou un taranul Hinrich din Germania noastra!.

NOTA: Pentru a citi continuarea CLICK AICI

 

ÎNCEPUT DE NADAJDUIRE…!

On By nelursIn Life and HealthLeave a comment

prof. dr. Adrian Botez

…Diversiuni securistice, în plina noapte…pubele incendiate, masini incendiate, tot soiul de golanasi, cu fulare peste nasuri si într-o „concordie” suspecta cu jandarmii… batai, batai, batai, pe capul nevinovatilor…! – …apoi, oameni mai multi, mai organizati si mai fermi, mai maturizati, mai solidari.

…Din 1989 încoace (tot e buna la ceva si …nenorocirea!), oamenii au învatat sa se fereasca de unele facaturi. Oamenii asteapta, acum, ALTE facaturi…Si, dupa puteri, se pregatesc sa-l înfrunte, apocatastatic, pe Cel Rau.

…Dar nu Raed este partea importanta a scenariului românesc (…Raed Arafat s-a dovedit a fi mai putin barbat…: a lins unde-a scuipat!) – …ci foamea, somajul, umilintele, umilintele fara de capat, parca: protestele continua.

…Pâna când? Pâna când nesimtirea macelarilor României va aprinde focul atotpurificator al Duhurilor Românilor. De pe Pamânt si din Ceruri! – pentru ca Martirii si Eroii si Sfintii Românilor nu ne lasa. Mai ales acum!!!

…Unii spun: „Si pe cine vom pune în loc? Si aia, care or fi – tot ca astia! N-am facut nimic” Ba da, ati facut Minunea de a va vedea SUFLETUL si a vedea Vointa Lui Dumnezeu de a fi VII!!!

…Pe cine veti pune în loc? Pe ORICINE – …oricum, nu poate fi mai rau decât cu aceste întruchipari COSMICE, de acum – ale Imposturii, Tradarii, Minciunii, Prostiei, Arogantei, Obrazniciei Sfruntate, ale Spiritului Distructiv întru TOT si TOATE… – …întruchipari ale tentatiilor, neîncetate, din partea Vitelului de Aur!

…De observat ca, în Bucuresti si în cele cca 63 de orase ale PROTESTULUI ANTI-BASIST – Mahalaua si Maneaua N-AU FOST ÎN FRUNTE!!! Nicio pancarta nu avea greseli de ortografie, nu pocea Sfântul LOGOS!

…Se vor amesteca, iar si iar, Zarafii Lumii, în treburile României…deci, în Sufletul Mâniei Sfinte, a Celor Drepti? Nici Zarafii Lumii nu sunt decât tot întruchipari (de alt rang, fireste – dar tot…întruchipari alunecoase, „iluzioniste”!) ale Satanei!

…Cu ajutorul Lui Dumnezeu, oamenii au învatat sa-l recunoasca pe Satana (…vasluienii îi spuneau, ieri, în fata, pe nume, sfidator!) – …oamenii, deci, se vor bate cu orice alta întruchipare a Satanei, care se va arata!

…Doar sa-si pastreze Credinta în Puterea Minunii Lui Dumnezeu, Credinta în „seismograful” sufletului, al constiintei lor crestin-ortodoxe!

18 ianuarie 2012


CREȘTINISMUL – O STARE PERSONALĂ

On By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Eveniment, Familia, Incurajare, Mantuire, Miracole, Natura UmanaLeave a comment

Wilhelm Busch

(Text din cartea „Isus – destinul nostru”, predici înregistrate pe bandă de magnetofon, Editura CLV-1991)

Ezechia a fost bolnav pe moarte. Prorocul Isaia, fiul lui Amoţ, a venit la el şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Pune-ţi în rânduială casa, căci vei muri, şi nu vei mai trăi.” Isaia, 38.1

POZIȚIA CRESTINĂ CARE ADUCE MÂNTUIREA

 Tot mereu se aude propoziția: „Religia este o chestiune personală!” E drept? Noi vrem să întrebăm: „Este creștinismul o chestiune personală?” – sau și mai bine: „Este poziția de creștin o chestiune personală?”

Înainte de a răspunde la aceste întrebări Continue reading “CREȘTINISMUL – O STARE PERSONALĂ” →

ESTI UN "REZERVOR" SAU O "CONDUCTA"- DE TINE DEPINDE

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, Miracles, TheologyLeave a comment

Carmen Bogdan

 (Preluat de pe Pentru ca exist)

 .

“Inainte ca sa Ma cheme, le voi raspunde; înainte ca sa ispraveasca vorba, îi voi asculta!” (Isaia, 65:24)

.

În ajunul Craciunului  toata lumea are obiceiul sa primeasca si sa ofere cadouri. Gândindu-ma la acest aspect mi-am adus aminte de ce un crestin spunea odata; ca noi nu ar trebui sa ne comportam ca niste “rezervoare” ci ca niste “conducte”.

 “Rezervolul” îl umpli si pe urma îl folosesti pâna se goleste pe când printr-o “conducta” tot timpul trece fluidul, folosesti si tu si merge si mai departe. Mie mi-a placut ideea asta mult si cred ca în viata unui crestin e bine sa o si aplicam.

 Eu am doi baieti, si deseori de-a lungul timpului am primit hainute pentru ei pe care si eu le-am dat mai departe. De multe ori între hainutele primite erau si rochite sau lucrusoare care nu li se potriveau. Evident nu erau pentru noi trebuia sa le dau mai departe pe “conducta”. Apoi ce am primit si a fost bun a stationat la noi o vreme pâna când au crescut copiii, apoi si la acestea le-am dat drumul pe “conducta”.

 Am citit cu ani în urma o poveste intr-o revista menonita care m-a impresionat si am tinut-o minte. Din lipsa de spatiu revistele acelea au plecat si ele “pe conducta” dar câteva articole din ele mi-au placut si in anumite imprejurari mi le amintesc cu placere.

 Motto-ul pus era versetul “Inainte ca sa Ma cheme, le voi raspunde; inainte ca sa ispraveasca vorba, îi voi asculta!” (Isaia, 65:24)

 În zilele de dinainte de Craciun, o familie se hotaraste sa plece îmreuna cu copiii în vizita la parinti, iar ei locuiau departe. Pentru ca aveau o livada cu nuci, pun pe copii sa adune mai multe nuci pe care sa le ofere cadou parintilor si rudelor ce le vor întâlni. Drumul a fost lung si ajunsi la destinatie bucuria revederii a fost mare. Binenteles ca au veni multe rude sa îi viziteze. Au oferit nuci tuturor. O verisoara cu sotul ei dupa ce s-au întors acasa s-au gândit sa ofere cadou, nuci, unei vecine. Aceasta a fost asa de încântata si i-a rugat daca mai au sa îi mai aduca oferindu-se sa le plateasca. Ei când au ajuns sa se revada cu familia venita în vizita în localitatea lor au întrebat de nuci spunându-le pentru ce au nevoie. Si au mai primit multe nuci sa le ofere vecinei. Au dus nucile vecinei care s-a bucurat mult si le-a dat cinci dolari, cu toate ca ei au insistat ca sunt fara bani, vecina nu a acceptat sa ia nucile fara plata. Verisoara a luat banii si i-a dat pentru nuci rudei sale povestindu-i cele întâmplate. Bani au fost pusi în poseta.

 Trecusera cateva zile când tinerele femei hotarasc sa iasa în oras cu masina sa cumpere câte ceva de la magazine. Însa pe drum li s-a stricat masina. Peste drum de locul în care s-a întâmplat incidentul era un atelier de unde un om a vazut impasul femeilor. S-a apropiat de ele si s-a oferit sa le ajute. El a reusit sa puna iarasi masina in functiune. Brusc, tânara si-a adus aminte de cei cinci dolari si i-a oferit domnului ce le-a ajutat. Acesta a refuzat spunând ca nu primeste bani ca le-a ajutat in numele Domnului Isus. Atunci tânara l-a rugat sa primeasca si el cei cinci dolari tot în numele Domnului.

Seara, omul nostru ajunge acasa. Vede ca nevasta-sa tocmai pregatise o tava pentru vecina lor vaduva, pe care pusese câte ceva din ce avea ea în cas?. Atunci, barbatul amintindu-si de cei cinci dolari, i-a pus si pe acestia pe tava. Sotia credincioasa a sunat la usa vecinei.

 Vaduva tocmai ce sculase de pe genunchi unde ceruse Domnului sa o ajute sa plateasca o facture la care îi mai trebuiau înca cinci dolari.Tocmai citise versetul din Isaia 62:24: “Inainte ca sa Ma cheme, le voi raspunde; inainte ca sa ispraveasca vorba, îi voi asculta!”

Mare i-a fost bucuria ca, pe lânga darurile aduse de sora sa în credinta, Domnul i-a trimis déjà banii pentru care tocmai se rugase Domnului cu credinta!

Cu o saptamâna mai devreme, Domnul stiuse ca aceasta vaduva avea nevoie de 5 dolari!

Imi amintesc ca inainte sa citesc aceasta poveste am auzit o sora ca trece prin strâmtorare si sotul nu lucra. Atunci am strâns câteva lucruri printre care si niste pantaloni ai sotului meu care îi ramasesera strâmti si nu îi mai purta. Eu nu stiam cum arata sotul sorei, dar asa am avut pe inima. Am auzit ulterior ca ar fi spus ca probabil eu nu am intrebat pe Domnul când am oferit acei pantaloni deoarece sotul si baietii ei erau mult mai mari de statura si acei pantaloni nu s-au potrivit.

 Am fost trista si necajita mai ales ca oferisem din toata inima acele lucruri. Ma gândeam ca am gresit ca poate nu a fost in voia Domnului. Apoi am citit povestea pe care v-am impartasit-o mai sus si am inteles difernta intre “rezervor” si “conducta”. Sora nu a inteles ca acei pantaloni probabil trebuiau sa ajunga la altcineva, si de atunci daca am încredintarea sa dau un lucru ca dar cuiva, o fac cu toata placerea, chiar daca persoana careia i l-am facut are ceva de comentat.

 Cred ca în timp ce strâng mai multi ani, Domnul îmi da tot mai multa întelepciune si ma ajuta sa nu mai judec cu mintea atât de mult lucrurile si sa las sa curga prin mine voia Sa. Desi sunt greu de modelat si învat greu, învat, si asta îmi da priceperea sa ma apropie mai mult de Domnul Isus. Si pacea si bucuria ce vin de la Domnul ma fac sa experimentez un nou stil de viata care ma împlineste mai mult decât orice alt lucru.

(Carmen Bogdan http://pentrucaexist.blogspot.com/2011/12/ce-vrei-sa-fi-un-rezervor-sau-o.html)

Lupta Alchimica a MAGULUI ZALMOXIAN, cu…ARHEOPTERIXUL din om…

On By nelursIn Culture, literature, poetryLeave a comment

Adrian Botez

Lupta Alchimica a MAGULUI ZALMOXIAN, cu…ARHEOPTERIXUL din om:

ELEGII DIN ERA ARHEOPTERIX

de ION PACHIA-TATOMIRESCU – Editura Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2011


 Paradoxistul creator al salmilor („P”-ul Celest ocultat!) si vajnic teoretician al traco-zalmoxianismului mioritic, Ion Pachia-Tatomirescu, este un poet „de rasa”. Da, poetii autentici formeaza o rasa terestra aparte – exista si se manifesta altfel si superior, fata de ceilalti locuitori ai planetei Terra.

Spre exemplu, noul volum (din cele aproape 20) de poeme, Elegii din Era Arheopterix, dovedeste ca Poetul îsi poate depasi limba, pentru un limbaj care, daca i-ai crede pe unii, este „specializat”: limbajul poetic. Ei bine, Ion Pachia Tatomirescu „vorbeste poezie” ca un MAG-DEMIURG întru LOGOS (nu doar în sensul ca-si „permite” jocuri demiurgice-creatii-inovatii de Cuvinte – unele paradoxal-mirabile: „În urma cu câteva secunde/s-a nascut verbul a (se) pesteriza” – cf. A (se) pesteriza) – nu ca „specialist”, ci ca Homo Poeticus (sunt sigur ca Ion Pachia-Tatomirescu face parte din rasa atlanteenilor, despre care, cu mare desfatare de Duh, face vorbire parintele antroposofiei, Rudolf Steiner!): adica, „vorbeste poezie” – asa cum respira. Poezia din Cuibarul „Stelei Polare”, Poezie Mistic-Sopotita, din Ouale Androginice ale Valurilor Temporal-Atemporale, Emergent-Imerse…, Poezia de sub Ouale Brâncusiene Palingenetic-Zalmoxiene („Coloana a Credintei fara Sfârsit”), ale Clostii cu pui de Aur… – spre Laptele-Lumina, al Caii Drepte-DAO/”Galaxie” – Poezie ca „Râu al Privighetorii Orfice” (cf. Într-o priveliste cu alt curcubeu). ”Sprinteioara viespe” alecsandrina (cf. Despre o neliniste în jocul de-a galaxia…) este tocmai simbolul palingeneziei tracico-orfice (tinzând, fulgerator, catre „stadiul Brahman”!), al metamorfozei sacre (ba chiar al metanoiei!), prin depasirea conditiei umane, spre cea divina: la Alecsandri, „mreana” imersa (cu vointa mistica!) vrea (si face eforturi de Duh!) sa (se) transgreseze în „viespea” Emergent-Celesta, Angelic-Zburatoare (de fapt, în primul rând, vehement-„impulsionanta” spre ZBOR…!)! Catre Raiul-Privire Revelatorie (de „Tata-Cer/Tinerete-fara-Batrânete-si-Viata-fara-de-Moarte”)-Re-Îndumnezeitoare (cf. Raiul meu cât o sprânceana, cât o pleoapa…), de dupa Plânsul (lustrant-soteriologic!) din „pestera-Biserica”: „Plâng în pântecul-pestera:/pestera rasuna ca biserica din Voronet,/ca zidurile celui mai pur albastru-de-cer,/ca ochii Soarelui-Mos” (cf. idem). Catre Trupul de Albina Divina, Fiu/Fiica a Soarelui/Dumnezeu („sa-ti pictez câte-un univers/în fiecare hexagon/al fagurelui-trup” – cf. În fiecare hexagon al fagurelui-trup…) – Hexagonul-Litera VAU fiind „simbolul Dragostei si Numarul Antagonismului si al Libertatii; Unirea; Munca; Saptamâna Creatiei” (cf. Eliphas Levi, Chei majore si Pantaclul lui Solomon).

Ion Pachia-Tatomirescu nu se poate stabili existential, în cosmos, decât printr-un etern „colocviu poetic” – discutând întru disputa cu toate ale lumii. Evident, într-un volum de „dispute poetice” care (daca ne-am lua dupa titlurile celor 7 parti-7 zile biblico-demiurgice, prin care vesnic nemultumitul demiurg re-creeeaza, vesnic, lumea, ca-ntr-un caleidoscop al infinitelor variante imaginabile poetic: Ars poetica, Elegiile elementului Aer, Elegiile elementului Apa, Elegiile elementului Foc, Elegiile elementului Lemn – element strict autohton! – , Elegiile elementului Pamânt, Elegii din Era Arheopterix) par a recapitula („elegiac”… – vom vedea, mai jos, de ce…!) cosmosul, în vederea unei re-creatii, din noi temelii manolice – Poetul intra în disputa demiurgica, în primul rând, cu…rânduiala-Logos-ul! Cu modul existential la care au „retrogradat” (de 20-22 de ani încoace, mai cu seama!) oamenii – „colegii” sai terestri. Deveniti „anti-eminescieni/anti-pelasgo-daci”, deci pervertiti întru Anti-Patrie/Anti-Logos Divin – nichitstanescienii „oameni-fanta” – „galactici mancurti”, „hiene-vârcolaci” trebuie anatemizati, descântati de/întru…vidul mitic/vidul de Anti-Logos (adica, nimiciti prin propria-le pornire distructiv-demoniaca, întoarsa împotriva-le, precum bumerangul) – sub conditia refacerii „ROST-ului”, ca Logos-Limba („gura” – de rai, ori de iad! – de Om-Hristic, ori de „om-fanta”…! – „Noua cometa strabate vidul/izbindu-se de cerul/Gurii de Rai/si de cerul gurii noastre/(…)pentru imperioasa autostrada/a libertatii absolute/dintre Yin si Yang” – cf. Cometa glontuitoare de vid si de ceruri ale gurilor…), Logos-semnificatie, Logos-Directie a Evolutiei Spirituale, Logos-Rânduiala Sacra-Cosmica (întru re-demiurgie sanatoasa!): „Eminescu i-a vazut adeseori/pe-acei oameni-fanta,/alcatuiti din antimaterie/(…) Însa, de douazeci de ani,/pe acesti oameni-fanta,/pe acesti galactici mancurti, eu îi vad si ca hiene-vârcolaci,/Sfârtecând exact Luna-Patrie,/Ce-i Sfânta Limba Pelasgo-Daca/una si-aceeasi cu Sfânta Limba Valaha,/fara întrerupere…/Si tot fara întrerupere, anatemizez/toti mancurtii din Patrie,/înfasor toti oamenii-fanta/într-al blestemului navod,/cu verb înspicat-raspicat:/Rostiti-va si rostuiti-va,/voi, vârcolaci-fanta,/voi, vârcolaci-mancurti,/duce-ti-va-nvârtindu-va, roindu-va,/pe toate-ncretiturile Genunii, desigur,/nu în preajma Daciei mele de Luna Plina:/nu-mi amenintati Lumina-Patrie,/ca ma-nfurii/si va fac mitul tandari…!” (cf. Rosteste-te, vârcolac…!).

Lumea lui Ion Pachia-Tatomirescu este una Pelasgo-Dacica, luând fiinta pe Axa („banatenita”!) a Kogaionului/Cogaionului („Ce alba e apa asta cereasca, minunos croita/în rochii albe de mirese, spre-a ninge/în sfânta parte – dinspre Cogaion – a Banatului”- cf. Ninge spre Cogaion…) – o lume care a luat fiinta din „colocviul” cvasi-amical dintre Vid si…AVID (Fartat-Ne-Fartat) – initial, forma existential-umana a Pasarii-Înger al Cunoasterii Divino-Umane Supreme! Vidul, pentru a putea dialoga-„demiurgi”, dimpreuna cu Avidul, are nevoie (se „formalizeaza”…acceptabil!) de ameliorarea Principial-Cosmo-Feminina-YIN – „Doamna Zâna”…: „Ti-am intrat în dialog/ca sa nu ma crezi olog…/Ti-am adus un scorpion/(ce-i la doamna în poseta)/sa-l atârni de-alba-ti manseta/pe-o absenta de buton…!” (cf. Dialogul învidarii de pe malul oximoronului).

Din pacate, Vidul s-a implicat demiurgico-social mai mult decât îi permiteau „clauzele tratatului cosmic”, cu Avidul – tentând chiar sa corupa esenta Avidului, înjosind-o (dinspre Duhul Cunoasterii Divino-Umane!), pâna la vulgara…lacomie! „Iisus Hristos a facut Constelatia Lirei:/cât este <<dreptul de autor>>,/domnule Prim-Ministru-al-Coasei…?” (evident ca, aici, nu se fac, neaparat, referiri personale, ci categoriale!) – cf. Despre o neliniste a „dreptului de autor”… În asa fel încât Starea Angelic-Cunoscatoare, Poezia, intra sub zodia exasperarii (iar Poetul nu mai poate ramâne, în aceasta dezbinare a eonilor – „Poetul de Serviciu al Natiunii Valahe” – cf. Poetul nu e mânatarca de vid, printre constelatii… – …adica, Paznicul Copacului Cosmic cu Radacinile Rasturnate, Paznicul Radacinilor Celeste ale Lumii/FIINTARII!), din pricina blocajului ei cosmic (o stare de „baltire” a sinelui, în curs de dezagregare – devenit anti-specular, care nu se mai oglindeste, în propria-i Creatie!), la nivelul comunicarii purificatoare (ca dinamica isihast-revelatorie a Sinelui, dar si a Sinei noiciene): „Ce rost are/sa mai scrii Poezie/daca oceanele nu citesc?/ Ce rost are/sa mai scrii Poezie/daca îngerii nu citesc? (…)/Si ce rost are/sa mai scrii Poezie/daca Ea, Însasi,/nu se mai citeste?” (cf. Ce rost are…daca stelele nu citesc…). E nevoie, „avida” (în sensul profund gnoseologic!), în cosmos si, deci, în Logos – de o „revolutie” a Duhului, contra lacomiei „legea cohortei de omizi/pe frunze de dud”: „Ba, are rost o noua revolutie (…)/are rost o noua cibernetica/ a Verbului/(…) daca totul înainteaza/dupa legea cohortei de omizi/pe frunze de dud” (cf. Ba, are rost…).

Arheopterixul, conform tratatelor, este „pasare fosila, cu caractere intermediare, între reptile si pasari, descoperita în jurasicul din Germania” – dar, pentru „atlanteanul” Ion Pachia-Tatomirescu, cel cu Verbul care „calca tantos/pâna ajunge la marginea ninsa” (adica, pâna la Lumina Alba, Atotintegratoare cromatico-existential, a Paradisului Atemporal, deci, Anti-Dinamico-Exterior, intrând în starea isihast-interiorizata: „de unde înainteaza prudent,/pe partea de argint-viu,/carosabila, logosabila/ si verbos-abila/a hârtiei” (cf. Verbul calca tantos…) – transgresând, apoi, si colocviul-disputa „logos-abila”, si viziunea, în Tacerea Ritmica a Poemului/Logos Unic!), „arheopterixul” a devenit, din pacate, OMUL – dar ca simbol al Caderii în Istorie, al Haosului! – iar nu vitruvian simbol al Cosmosului/Orânduielii: „Când cartile bisericilor/sunt pline de sânge, Doamne,/(…) cineva ne scrie istoria,/sunt sigur,/în Cartea-Haos” – cf. Un psalm în fata Cartii-Haos. Omul este/a devenit ipostaza degradata, pâna la reptila, a fostei Pasari Angelice! Nu este exclusiv vina Omului ca nu mai este „capodopera divina”, ci si a unei mistice catastrofe, probabil „musamalizata” acolo, în Cerurile „Sinei”: „Pentru toate cele scrise de noi/în Cartea-Haos,/pentru toate cele zise/împotriva Haosului din sinea mirabila,/ nu trebuie sa vii, Doamne, spre mine,/cu levierul-steag/în mâna-ti dreapta” (cf. idem). Cu alte cuvinte, „ridicarea-retrezirea” (sugerata de… „levier”!) Duhului uman trebuie sa se faca nu „cu anasâna” divina, nu prin interventie divina autoritar-cezarica – ci prin constientizarea Autenticului Sine, chiar de catre Om!

De data aceasta, se trimite (rezonabil!) la referenti umano-terestro-anti-poetici (alesi, însa, TOT categorial!): „Nasule, de ce Muma-Aerului/te-ai apucat tocmai astazi/sa-mi strici sarbatoarea pe stil vechi (n.mea: zalmoxiano-hristic!)/clonând pasarea Arheopterix,/reptilo-zburatoarea aceea,/frumoasa ca Nina Cassian/ce zbura proletcultist/din Casa Scânteii în Padurea Baneasa” (cf. Clona). Pentru ca numele Celui Rau trebuie pronuntat, CU ORICE RISC, în orice ritual de exorcizare-descântare – pentru Restaurarea Cântecului Orfico-Soteriologic!

…Mai este posibila întoarcerea la „sanatatea Lumii”, negarea Genunii (Vidul Extrapolat-Proliferat-Vinovat), întru Gradina Hesperidelor, Gradina cu Mere-Astri-de-Aur? Da, prin Revelatia Logos-ului Divin, prin restaurarea Logos-ului Demiurgico-Divin/Poezia CA FORTA DE RE-ARMONIZARE/ÎNSANATOSIRE DE DUH A LUMII (voiculescian, de jos în sus, de la „moruni”, catre „nori de egrete”: „pot sa intru în somnul real,/nu-n somnul din imn,/caci poemul meu porneste/pe vaile Genunii si le-albeste/în toate punctele cardinale ale fiintei,/mai mult, ori mai putin pudrata,/sau fardata cosmic,/în armoniile gamei celeste-a izvoarelor,/în sinesteziile/ deltelor fundamentale/cu valatuci de moruni,/cu nori de egrete,/ori cu tezaure de flacari,/pentru merele de aur…” (cf. În somnul real, nu-n somnul din imn…).

Restaurarea Lumii Armonice, a Cosmosului-Logos, se face sub semnul „ELEGIAC”, autosacrificial-hristic, alchimic, al LEBEDEI („Lebada [hermafrodita]simbolizeaza forta Poetului si a Poeziei” – cf. Victor Magnien – Misterele de la Eleusis; „cereasca atotputernicie, element al dragostei si al uniunii” – cf. Novalis, dar si la Goethe: „Unda însasi peste unde,/Luneca spre locul sfânt”; emblema alchimica a Mercurului Auto-Sacrificial: centru mistic si unire a contrariilor – apa-foc -, unde se regaseste valoarea sa arhetipala de androgin: „ea cânta dumnezeieste pentru sine si pentru lume – Divina sibi canit et orbi – pentru ca Mercurul, harazit mortii si descompunerii, îsi transmite sufletul catre trupul launtric, iesit dintr-un metal imperfect, inert si descompus” – cf. Basil Valentin, Les clefs de la Philosophie, Ed. Minuit, Paris, 1956, p. 152). Iata de ce cartea „de hârtie” a lui Ion Pachia Tatomirescu are sapte carti alchimice într-însa – ELEMENTELE fiind cinci (LEMNUL este Crucea Lui Hristos/”Suportul” In-Suportabil al ZBORULUI/ÎMBRATISARE A COSMOSULUI, ÎNTR-O NOUA ERA FIINTIALA!!!), iar Ars poetica/Duhul POETIC este chiar Duhul Lui Hristos/UNITATEA – adica, Cel care re-uneste ELEMENTELE disparate – re-construind, alchimic, Lumea-Cosmos ARMONIC!

…Ne oprim cu sugestiile de lectura – aici. Nu am citit, în ultimii ani, o mai convingatoare pledoarie pentru Logos-ul Alchimico-Poetic, adica pentru Restaurarea Paradisului, prin Poezie. Numai un Maestru, precum Ion Pachia-Tatomirescu (si nu multi sunt ca el!), putea crea o astfel de Carte a Cartilor. Dar si MAGNUM OPUS.

Alchimie provine din arabul al-kimiya sau al-khimiya, care e compus din articolul al ?i cuvântul grec khymeia (??????) care înseamna a topi , a lipi, a împreuna – iar Magnum Opus/Opus Alchemicum contine SAPTE procedure (se justifica, astfel, mathematic, structura cartii lui Ion Pachia-Tatomirescu!), necesare obtinerii “Mântuirii Duhului Umano-Divin”, a “Pietrei Filosofale” (…sunt patru operatiuni si trei faze: patru operatiuni – putrefactie, calcinare, distilare, sublimare – si trei faze: solve, coagula, unitas…).

Sau, cum spunea un Poet-Alchimist al Frantei secolului al XIX-lea, despre aceasta “elegiaca” DURERE a FIRII – întru restaurarea Lumii, prin Iubire-Unire întru Duh ARMONIC: “Iubirea-ne isca-va o noua armonie, / O nimfa, cu durerea-mi unita pe vecie…”

…Numai prin Alchimia Poetica, Supreama Re-Armonizare a Duhului/Logos-ului Lumii, ne poate veni Salvarea/Mântuirea. Nu prin revolutii ale glodului uman – si cu atât mai putin prin ceea ce tine de acumularea glodului-Prakrti…Numai Tentatia/NOSTALGIA/ELEGIA Meree catre PURUSHA/SPIRITUL/DUHUL – vindeca omenia din om!

Si nu veti afla un „tribun” mai convingator, întru demonstrarea acestei teorii, decât Ion Pachia-Tatomirescu – cel despre care însusi Romulus Vulcanescu afirma: „Combate teoria abisala a „spatiului ondulatoriu“deal-valea lui Lucian Blaga, înlocuind-o cuteoria semantismului sincretic a spatiului spiritual zigzagat, creasta de munte – abis – creasta de munte”.

Da, mereu, din Genune, “Nostalgia Paradisului”! – Nostalgia/ELEGIA despre/catre “CREASTA MUNTELUI AXIAL AL LUMII”-MERU/Vârful Duhului”-SINEA DIVINA, ca LOGOS DIVIN – pentru a ne elibera de ambiguitatea “arheopterixa”, de “Era Arheopterix”: din “eu”, în “noi” – si din “noi”, în EL!

***

Nota Redactiei:

Foto 1– Ion Pachia-Tatomirescu ; Foto 2– Adrian Botez; Foto 3 – Ion Pachia-Tatomirescu

 

DIN NIMIC …

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

George Danciu

“Din bube mucegaiuri si noroi,                          Iscat-am frumuseti si preturi noi.”

                         TESTAMENT – T. Arghezi

.

Crize ale neascultarii de Dumnezeu

.

De-a lungul veacurilor,  omenirea a trecut prin diferite crize care i-a marcat definitiv existenta, si,  care au adunat  multe pagini însângerate, consemnate aidoma de cartile timpului!

În secolul trecut – spre exemplificare -, crizele au facut mari ravagii în întreaga lume. De notorietate pentru multi dintre noi e criza din anii 1929-1933, criza care fusese mult dezbatuta în cartile de istorie din anii comunismului.

 Apoi cele doua razboaie mondiale (1914-1918) – (1939-1945), urmate de alte câteva zonale în Coreea (1950-1953), în Vietnam (1959-1975), în Afganistan (1979-1989), în Golf (1991), în Irak (2003) – (2009-2010), Afganistan (2001-2012), Fâsia Gaza (1967) – (1987) – (2000) – (2004) – (2005) – (2006) s.a.

 Au mai fost crize energetice sau economice; energetica din anii ’70, cunoscuta ca „criza petrolului”; apoi aceea din anii ’90 mai putin mediatizata si oarecum mai restrânsa, urmata de criza mondiala din 2008-2012, al carei sfârsit…nu se întrevede.

România trece, de mai bine de 20 de ani printr-o criza morala, sociala si politicaa, din care numai Dumnezeu o poate scoate. Suntem la Mâna Lui, deoarece Puterea si Opozitia sunt neputincioase, nu au solutii de iesire. Solutiile lor au fost bune doar pentru buzunarul propriu, folosind hotia si  tertipurile legilor, având de partea lor Justitia care nu-si face datoria.

Într-un cuvânt, oamenii trec prin multe crize. Cartea sfânta Biblia vorbeste de primele crize spirituale ale omenirii. Prima mare criza a fost – si a ramas o problema de-a lungul veacurilor -, criza morala, când omul l-a înselat pe Dumnezeu, traind duplicitar, când Eva s-a lasat amagita de Sarpe…

 Apoi a urmat marea criza de identitate consemnata biblic sub titlul Turnul Babel, când oamenii au dorit sa-si faca un nume! Si aceasta criza s-a perpetuat de-a lungul timpului pâna în ziua de azi, când omul doreste în permanenta sa-si faca un nume, el, desi Dumnezeu i-a pregatit El însusi un nume…

 Omul a trecut prin multe alte crize. De ce? Pentru ca el alege si doreste sa traiasca … independent, ba chiar ca vrajmas al lui Dumnezeu.

***

ÎN ECONOMIA SI PLANUL LUI DUMNEZEU, NU EXISTA CRIZA

Isus a zis: “Eu sunt Pastorul cel bun.(…) Eu am venit ca oile sa aiba viata, si s-o aiba din belsug.”

Dumnezeu nu trece prin crize, de nici o natura, deorece El este   Creatorul Universului. El are toata puterea în Cer si pe pamânt si poate face orice lucru, din nimic.

Dumnezeu este Acelasi, Azi si Ieri si în Veci. Amin. (Evrei, 13.8)

Noi oamenii, nu numai ca nu întelegem multe, sau poate tocmai de aceea, ne exprimam în necunostinta de cauza. Se întâmpla unele lucruri demne de condamnat, dar adesea auzim expresia Nu-i nimic!

Faptul ca noi nu vedem lamurit, totul, ca nu vedem bine, ca analizam si judecam eronat, ca nu întelegem multe, nu înseamna canu-i nimic. Dimpotriva, se întâmpla lucruri grave din cauza umblarii omului fara întelepciune si fara pricepere.

Cuvântul Domnului Dumnezeu – Creator si Tata – ne îndeamna sa traim si sa umblam cu bagare de seama. Daca nu suntem instruiti si învatati de/din Cuvântul Sfânt, necitindu-l (neîntelegându-l), nu numai ca nu avem o scuza, dar trist e ca nici nu putem fi vigilenti. Atunci nu avem nici o sansa sa ne redresam si sa mergem pe calea dreapta si buna deschisa de Isus.

Când Neamurile, macar ca n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îsi sunt singuri lege; si ei dovedesc ca lucrarea Legii este scrisa  în inimile lor; fiindca despre lucrarea aceasta marturiseste cugetul lor si gândurile lor, care sau se învinovatesc sau se dezvinovatesc între ele. Biblia, Epistola catre romani, 2.14-15

Într-un articol precedent am tras un semnal de alarma despre faptul ca nu avem legi. Iar acelea care sunt, nu sunt respectate, deoarece nu se urmareste strict aplicarea legii de catre Judecatori si Procurori, aparatul statului de drept îndrituit pentru aceasta, neîmplinind zicala buna, din popor: Unde-i lege, nu-i tocmeala.

Însa, Stapânul Universului a dat Legea Sa cu reguli si obiceiuri sfinte, raspândita în întreaga lume, Biblia (VT si NT).  El urmareste aplicarea ei în cele mai mici detalii, dupa cum scrie in cartea Ieremia, 1.11-12:

Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Ce vezi, Ieremio?” Eu am raspuns: „Vad un veghetor.” Si Domnul mi-a zis: „Bine ai vazut; caci Eu veghez asupra cuvântului Meu ca sa-l împlinesc.”

Dar Dumnezeu, ca un adevarat Tata, nu ne pedepseste deîndata, stie cu cine are de-a face, cu niste „copii” în crestere… El asteapta rabdator sa crestem, sa învatam, sa ne venim în fire, sa avem capacitatea de a întelege si vointa de a si face ce este bine si ce asteapta Dumnezeu de la copiii Lui, dar omul e îndaratnic, neascultator si nerecunoscator si multumitor.

Pâna mai e har la oamenii popoarelor lumii – care se va lua odata cu intarea numarului deplin al Neamurilor in rândul celor mântuiti, cf. Romani 11.25, când harul se va muta doar la Israel -, Dumnezeu mai asteapta rabdator sa ne venim în fire asemeni Fiului Risipitor si sa ne întoarcem Acasa, în Casa Tatalui si sa traim în ascultare si în belsugul oferit de El si împreuna cu El.

Toate promisiunile Lui sunt adevarate, garantate suta la suta. Dumnezeu vegheaza la împlinirea lor. Adesea noi nu avem ochi si discernamânt pentru lucrarile Sale.

Prin credinta putem întelege îndeajuns de bine ce se întâmpla în Univers si a ne bucura si a-i fi multumitori Creatorului a toate.

Prin credinta pricepem ca lumea a fost facuta prin Cuvântul lui Dumnezeu, asa ca tot ce se vede n-a fost facut din lucruri cari se vad. (Evrei, 11.3)

Cuvântul Lui noi nu-l vedem decât doar pe acela care ni l-a lasat scris de proroci si apostoli.

La început Dumnezeu a facut cerurile si pamântul… Dumnezeu a zis: „Sa fie lumina!” Si a fost lumina…. Dumnezeu a zis: „Sa fie o întindere între ape si ea sa desparta apele de ape…” Si asa a fost … Dumnezeu a zis: „Sa se strânga la un loc apele cari sunt dedesubtul cerului; si sa se arate uscatul!” Si asa a fost… (Geneza, 1)

La Cuvântul Lui Dumnezeu se face deîndata ceea ce doreste Creatorul. Pentru El toate lucrurile sunt cu putinta. La Dumnezeu nimic nu e imposibil.

Exista totusi câteva lucruri pe care nici El nu le poate face: nu poate sa minta, nu poate judeca strâmb, decât în conformitate cu adevarul. Nu poate ierta pe nedrept. El nu e om care sa minta.

Nimeni nu merita iertarea, caci plata pacatului este moartea. (Romani, 6.22-23)

Însa a trimis în lumea noastra pe Fiul Sau, neprihanit, sa se încarce cu pacatul fiecarui om si pe Crucea de la Golgota sa ne înlocuiasca în moarte.

Apostolul Pavel, scriind despre credinta lui Avraam parintele tuturor credinciosilor, scrie ca credinta si ascultarea lui, i-a fost socotita ca o stare de neprihanire. Sfântul Pavel ne spune tuturor:

Dar nu numai pentru el este scris ca „i-a fost socotita ca neprihanire”; ci este scris si pentru noi, carora, de asemenea, ne va fi socotita, noua celor ce credem în Cel ce a înviat din morti pe Isus Hristos, Domnul nostru, care a fost dat din pricina faradelegilor noastre, si a înviat din pricina ca am fost socotiti neprihaniti. (Romani, 4.23-25)

În calatoria poporului Israel spre Canaan (teritoriul Israelului, dar înca neîntregit la suprafata  data lor de Dumnezeu în vremea lui Moise si Iosua), El le-a dat pâine trimisa din cer pe pamânt ca roua, niste bobite asemeni orezului sau grâului, cu care El i-a hranit 40 de ani prin pustie, iar încaltamintea si hainele nu s-au uzat!

La El nu exista criza, celor credinciosi le da pâinea ca prin somn. Si omul nu traieste doar cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu, pasii Lui varsa belsugul.(Matei, 4.4; Psalm, 65.11)

Oameni scumpi, care aveti un mare pret în inima iubitoare a Tatalui, la Dumnezeu este belsug de ierate, El nu oboseste iertând, dar la El e si belsug de pâine si viata!

Nu ai vrea sa-ti pui nadejdea în Domnul Dumnezeu si sa primesti belsugul de iertare si de pâine din Mâna Sa?

Doamne, ajuta!  Amin.