Tag: Israel

MINCIUNI PROFESORALE

On By nelursIn CultureLeave a comment

prof. dr. Adrian Botez

…În România ultimilor 22 de ani, exista/s-au format (ori, poate s-au reactivat?!) doua categorii de profesori – extrem de dezechilibrate ca numar/pondere, în sistemul de învatamânt românesc:

I-prima, si cea mai numeroasa (inimaginabil de numeroasa!) este aceea a profesorilor nu doar conformisti, ci lingai sadea! De fapt – asa-zisi „profesori” – pentru ca ei nu instruiesc si nu învata elevii, ci-i mint, cu nerusinare si cu constiinta senina si împacata: „Si ce daca-i mint? Ma doare-n cot de derbedeii si mucosii astia: si-asa nu-i mai poate îndrepta nimeni! Eu respect Programa scolara, mai ceva decât pe Dumnezeu: minte ea, mint si eu! Si ce daca e absurda, si ce daca deznationalizeaza? Las’ ca stiu aia de sus ce fac – ce, adica m-apuc eu sa le dau lectii, ha?! Asta e! Ce, sa ma pun eu rau cu cei mari si tari? Doamne, fereste! Pe mine ma intereseaza sa fiu bine vazut de Directiune (Doamne,-ajuta! – poate ajung chiar eu director, daca dau din cap, mereu, ca „da”, sunt de-acord cu politica de stat, de partid si de…<<correctness political>>!), sa fiu bine vazut de Inspectoratul Scolar Judetean, de MECTS…ca, în definitiv, daca nu curge, pica! Ce, parca e de ici, de colo, macar sa iau, la fiecare patru ani, gradatie de merit? Poate chiar sa fiu numit…profesor emerit, sa iau <<galoane>>, pe umeri: cavaler, ofiter…trai, neneaca!!! Poa’ sa tot urle, în pustiu, astia, cu revendicarile lor tâmpite – parca îi asculta cineva…! Eu sunt bine cu toti aia care trebuie (n.n.: evident, nu cu mine ori cu dumneata, ci cu cei care detin puterea, în sistem, cu…”dulaii” si cu „leii”!), si bine îmi vine de la toti!”

Aceasta “fauna” de lingai si de iude, care-si zic, cu nerusinare, “profesori”, îndraznesc, precum obraznicatura de Catavencu, sa-si puna mâna la inima, sa se smiorcaie, asa, de “frunza frasinelului”, oleaca (pentru a-i impresiona si a-i anestezia pe prosti!) – …si, apoi, cu pieptul umflat ca la curcani si, cu mâna dreapta petrecuta peste reverul hainei lor tocite (…pentru ca lingusitul profesoral nu aduce profituri comparabile, nici pe departe, cu cele din…energie, asfaltari, alumina sau borduri, spre pilda!), emit, cu gâlgâituri din gusa…CELE MAI STRASNICE MINCIUNI: MINCIUNILE “EX CATHEDRA”, MINCIUNILE PROFESORALE SI, CHIAR, ACADEMICE!!!

II-A doua categorie, extrem de firava, este aceea a profesorilor care se pun rau cu cei “mari si tari”, nu respecta Programa, ci Adevarul – si chiar vor sa aduca un picus de firesc, în noianul de absurd, din sistemul scolar românesc…! Acestia, putinii, cred ca aproape orice elev este ameliorabil, cu conditia sa nu fie „operat” de constiinta si de minimul bun-simt – si ca nu se poate ca, odata intrat într-o clasa, cât de slaba va fi fiind ea, tu, professor/dascal si pedagog, sa nu afli, printre fiii de plugari (cam analfabeti, e drept!), si copii/tineri curiosi, CHIAR VII!!! – …poate ca nu li s-a zis nimic, înainte, poate ca nu le-a avut nimeni grija, nici parintii (plecati pe coclauri, prin lume, pentru un ban în plus…ori divortati … – ….din motive economice, de obicei, dar si din pricini de crestere a procentului de imoralitate, într-o societate condusa tocmai de catre… Doamna Imoralitate!), nici învatatorii ori profesorii n-au investit, în ei, încredere si munca, la timpul potrivit („De ce sa te mai ostenesti, cu niste handicapati, cu niste golani si cretini?”) …”Dar nu e totul pierdut (…zic babalâcii astia idealisti si creduli!), decât daca suntem noi lasi, cacaciosi…daca vom capitula, fara conditii, în fata raului navalitor, în continua expansiune! Uite, ora de Religie nu mai e obligatorie… – cum altfel? – prin decizia MECTS, adica a unui individ, numit Daniel Funeriu, care nu-si da pe fata nici bacalaureatul, d-apoi …credinta! S-o fi închinând lui Michiduta…!”

…Si acesti profesori…”rebeli” (multi dintre ei, culmea, batrâni-batrâni! – si atât de naivi…!) – nu se supun sistemului, nu „se dau” cu cei tari si mari etc. – nu vor gradatii de merit, cu orice pret: cu pretul minciunii lase, nesimtite si gudurate…nu-si numara banii din portofelul rupt, ci, seara, îsi fac bilantul zilei: câte minti au pornit/urnit din loc, cât de cât – fie si… “potential”!

…Si au de suferit, naivii astia, si trebuie sa dea note explicative, în fata unor putoi de inspectori, care le-ar putea fi nepoti…Dar acesti „extraterestri” nu accepta nici minciuna, si nu au de gând nici sa lase absurdul si supunerea oarba sa devina reguli de viata – pentru tineri si maturi, deopotriva! Acesti indivizi „aerieni” formeaza o secta extrem de periculoasa si incomoda, pentru niste guvernanti cazarmagii, precum cei din zilele noastre – asa ca MECTS-ul face tot ce poate, ca sa-i…elimine din sistem: mai un infarct (dupa atâta hartuire…), mai un canceras (dupa atâta inima rea si prigoana…)…Mai vedem noi!

…”SE REZOLVA, DRAGI TOVARASI!” Adica, lasa ca îi punem noi cu botul pe labe, sau…îi ajutam sa crape, cu mult înainte de pensie…!

…Ei bine, vad, pe adresa electronica www.prodiaspora.de– un articolas, al unei doamne profesoare de Istorie, din Constanta – doamna Gigi Stanciu: COMEMORAREA HOLOCAUSTULUI LA COLEGIUL NATIONAL DE ARTE „REGINA MARIA” DIN CONSTANTA.

Îl redam, integral, mai jos (adaugam faptul ca, pe lânga text, profesoara cu pricina – si ca domnia sa, probabil destui dascali, asemeni la fire si caracter cu domnia sa… – alcatuieste un colaj, din desenele copiilor, legate de Holocaustul despre care le-a tot “spuso-mintit” profesoara, cu toata convingerea ei farisee, smechera si teribil de oportunista!):

„Elevii claselor de arte plastice din liceul unde predau dispun de talent si multa imaginatie si pentru ca le place istoria si sunt hipersensibili la tragediile umane în general si la acelea din al doilea razboi mondial în special. Acesti elevi talentati si umani, mai umani poate decât si-ar imagina cei pe care nu îi mai misca imaginile cutremuratoare ale inimaginabilului Holocaust, au realizat aceste desene si creatia în versuri pe care vi le prezentam dumneavoastra, acelora care cunoasteti la fel de bine ca noi ce înseamna sa nu uiti istoria recenta, cu toate faptele ei abominabile, caci daca le uitam, s-ar putea sa le repetam.

În istoria Europei, actele din perioada „solutiei finale” se înscriu ca pagini negre ce ar trebui iertate, dar nu uitate; în istoria României, pogromul de la Iasi si deportarile ordonate de maresalul Antonescu se înscriu pe aceeasi linie, a unor acte de cruzime, de încalcare a drepturilor omului, de crime împotriva umanitatii, de genocid.

Poate parea nepotrivit sa ceri unor copii de azi, care traiesc în conditii minunate, au tot ce le trebuie pentru a se dezvolta deplin, sa înfatiseze în desenele lor o lume trecuta si oribila? Probabil ca da, însa atunci când ideea vine de la ei, nu e impusa din afara, înseamna ca pe acesti copii îi determina sa se revolte si sa strige în modul lor propriu, artistic, acele grozavii ale unui timp când istoria delira…

Literatura nu este straina de aceste acte barbare din plin secol al XX lea, elevii cunosc opere literare scrise de supravietuitori ai Holocaustului, opere care sensibilizeaza sufletele tinerilor, nu le înaspresc si nu le pietrifica. De aceea, neuitând, dar iertând, elevii comemoreaza în fiecare an Holocaustul, uciderea acelor nevinovati evrei, circa sase milioane, în lagarele naziste proiectate cu rigurozitate si cinism de oamenii bolnavi ai Europei. Odihnesca-se în pace toti acesti nevinovati gazati si arsi în cuptoarele de la Auschwitz-Birkenau, Treblinka, Belzec, Chesmno, Maly Trostinet, Sobibór!!

Gigi STANCIU

profesoara de istorie

Constanta

noiembrie 2011” – cf. www.prodiaspora.de

… „Elevii claselor de arte plastice din liceul unde predau dispun de talent si multa imaginatie si pentru ca le place istoria si sunt hipersensibili la tragediile umane”… Daaa, evident ca numai la domnia voastra s-au strâns, toate talentele si “imaginatiile” si sensibilitatile holocaustologice, din toata România! Monopol, ce mai! Iar domnia voastra faceti, acolo, la Constanta, o munca titanica de a stimula aceste talente (…care bat înspre…geniu, ce sa ne mai ascundem dupa deget munca de stârnire/stimulare, revelare si formare a …Duhului proteic, cameleonic si falsificator “elevesc”!) catre …GIGANTICA, INCOMENSURABILA MINCIUNA!!!

…Sunteti profesor de Istorie, stimata doamna – si, oare, nu simtiti DOMNIA VOASTRA (nu copiii!) un pic de jena, când scrieti „la jurnal/gazeturi” (deci, ca sa fie luat în seama, de catre „cei mari si tari”, ceea ce scrieti…cine stie, s-o face de-o gradatie de merit…!): „Acesti elevi talentati si umani, mai umani poate decât si-ar imagina cei pe care nu îi mai misca imaginile cutremuratoare ale inimaginabilului Holocaust”…?! Adica, sa nu fi aflat domnia voastra ca, în întreaga istorie a umanitatii, au fost NUMAI „imagini cutremuratoare” – nu doar în cazul unor smecheri de evrei, care, vorba coreligionarului lor, prof. dr. Norman Finkelstein (Industria holocaustului, Editura Antet), „este cea mai mare si nerusinata afacere, din toata istoria”: unii evrei, din Mafia lor „oculta”, au tras si continua sa traga profituri enorme, banesti si „de imagine”, dintr-o chestiune controversata – „Holocaustul” – …de-au ajuns chiar ei, evreii, sa tot schimbe cifrele, de pe placa de la Auschwitz…ajungând de la „sase milioane de victime”, la vreo…”doua sute de mii” (cel care i-a ponderat a fost tot un evreu, dar unul cu bun-simt – evreul Jean Gabriel Cohn-Bendit, care scrie asa: “Sa luptampentru a fi distruse aceste camere de gazare ce sunt aratate turistilor în lagare, unde acum se stie ca nu au existat niciodata, deoarece ne asumam riscul de a nu mai fi crezuti nici despre ceea ce suntem siguri”), dar nu „arsi de vii”, ci doar victime (arse semitico-ritualic! – pentru ca evreii refuza înhumarea!!!) ale subnutritiei, ale murdariei (…era înghesuiala mare, ca în orice lagar de concentrare, draga doamna: si în România lui Antonescu, si în România comunistilor stalinisti…dar si în lagarele din Olanda si din sudul Frantei, unde au murit, de subnutritie, peste un milion de germani… „concentrati”!), ale tifosului exantematic (consecinta a murdariei si înghesuielii: si în refugiul din 1917, din Moldova, bunicul meu, dupa tata, a murit de tifos exantematic, si nu cântarea, MORT, mai mult de …25 de kile! – …taman ca scheletele multiplicate, prin trucaj fotografic, de B.B.C.!!!) – si, din pacate, ale muncii grele (cu care nu prea sunt obisnuiti evreii, neam de neamul lor de…”popor ales”!).

… Nu-i mai putin adevarat ca, la vremea lor, si cartea Am fost medic la Auschwitz, si Jurnalul Annei Frank  – apoi, pe jumatate, chiar si filmul Lista lui Schindler  – m-au impresionat…(dar eu sunt profesor de Româna, stimata doamna, iar nu de Istorie – si, deci, întârzierea în ignoranta mi se poate ierta, macar în parte!) – pâna am dibacit escrocheria „publicitara”, afacerea „di granda” cu „Holocaustul”, speculatia chinurilor saracimii evreiesti, de catre coreligionarii lor (speculatie aducatoare de multe, foarte multe miliarde de dolari, pentru „crema” Marii Finante Mondiale – si asezarea lumii crestine în genunchi, spre pocainta, generala si  infinita !)…escrocheria protipendadei sionismului, a „poporului ales” …N. Finkelstein afirma ca parintilor sai, care au fost internati în lagarul de la Auschwitz, li s-au promis câteva mii de dolari, pe an, ca despagubire morala (Germania, Elvesia, Polonia si România au pierdut procese la Haga, fiind acuzate de…holocaust, si, deci, platesc, anual, fiecare dintre cele patru tari “condamnate” (?!), câte UN MILIARD DE DOLARI!!!) – ..si, “de facto”, li se ung ochii (parintilor lui N. Finkelstein, cu câte…13 dolari pe an…Unde or fi ceilalti bani, ghici-ghicitoarea mea…?! – …având în vedere ca, azi, nu mai sunt în viata decât câteva zeci de supravietuitori din lagarele lui Hitler…???!!!

…Trebuie sa întelegem ca dvs. va “cutremurati” (si ne cereti si noua s-o facem!) doar… selectiv! De ce nu va cutremurati de, sa zicem, ce a ordonat evreul Harry S. Truman sa se faca la Hiroshima si la Nagasaki (pe 6 si pe 9 august 1945) -…acolo CHIAR A FOST HOLOCAUST=ARDERE DE TOT, prin efectele bombelor atomice!!! A avut loc, uneori, chiar…VAPORIZARE A TRUPURILOR UMANE!!!

…Dar, în definitiv, de ce nu va cutremurati de „holocaustul” (punem ghilimele, pentru ca nu totdeauna e vorba de „ardere de tot”! – ci de macel si genocid…DOAR!) facut, chiar sub nasul domniei voastre (si asta, zi de zi!) de însisi evreii din Israel, asupra populatiei palestiniano-arabe…dar, prin intermediarului mercenarilor oficiali ai israelitilor, SUA, au „holocaustizat” (de-a dreptul, cu napalm!), între 1959 si 1975, mii de sate, cu vietnamezi nevinovati, si „holocaustizeaza”, azi, si iraqieni, si afghani, si…?

… „Sa nu uiti istoria recenta, cu toate faptele ei abominabile, caci daca le uitam, s-ar putea sa le repetam…” – ziceti domnia voastra, la „gazeturi”, stimata doamna profesoara de (….ghiciti ce?) …da, de Istorie!

… Dar, pentru Dumnezeu, de ce sa dezgropam mortii, iar si iar? De ce sa-i tot mintim pe copiii nostri, cu basme despre „evreul – ETERNA VICTIMA A ISTORIEI”?! Pai, daca-i dezgropam pe mortii evreilor  –  se ridica din mormânt toate neamurile pomenite în Vechiul Testament, si aneantizate, prin genociduri (zice Cartea Sfânta, negru pe alb si cu mândrie trufasa!)de catre poporul lui Israel…, se scoala din mormânt sutele de milioane de piei rosii si sutele de milioane de negri, macelariti de “stapânii lumii”, de cei ce-si zic azi S.U.A….si Anglia…si Spania, si Portugalia, si Franta… – ma rog, toata “lumea buna”, din NATO si UE…”modelele” sacre ale democratiei mondiale…Se scoala si armenii, macelariti, cu scop de exterminare, de turcii aspiranti la UE…dar, mai ales, se scoala japonezii, despre care scriam, într-un articol din 2003, din revista CONTRAATAC – Adjud, Anul IV, nr. 11, p. 20:  Ministrul si Holocaustul: “JAPONEZII – singurii din lume (n.mea: daca n-ar trebui sa-i punem la socoteala pe vietnamezii arsi cu napalm, în anii ’60-’70, pe irakienii si sârbii iradiati în anii ’99-2003  –  sârbilor, bombardati de Pastele ortodox, li se scria, de catre americani, pe bombe:”Paste fericit!”)  –  care au fost arsi DE VII, în întregime, DE TOT (n. n: “holos+haustos”…), la Hiroshima si Nagasaki, prin ordinul criminal al presedintelui american Harry S. Trumann (…), de le-au ramas doar umbrele, <<fotografiate>> pe peretii caselor…” Si se scoala si mortii palestinienilor nedreptatiti din 1948 (anul crearii artificiale a Statului Israel)  –  situatie despre care scrie americanul Thomas Nelson, în The puritans of Massachussets, Judaism, vol. XVI, nr. 2, 1967  –  tot negru pe alb: ”Forta pumnului evreu, astazi, vine de la manusa de otel americana, care îl acopera, si de la dolarii cu care este captusita(…). Statul israelian nu poate fi format decât dupa un breviar al urii, drept unica motivatie a tineretului sau, a armatei sale, a întregului sau popor(…). Armata israeliana invadeaza Libanul si omoara acolo zeci de mii de oameni: operatiunea se numeste PACE ÎN GALILEEA(!!!)…În Israel, pentru a convinge ca Palestina era un desert înainte de înfiintarea statului Israel, sute de sate(palestiniene) au fost rase de pe fata pamântului cu buldozerul, cu casele si acareturile lor, cu cimitirele si mormintele lor(…)”…

…Ministrul de Externe al Israelului, dna Tzipi Litvi, a comunicat, pe toate posturile de televiziune, în decembrie 2008, ca „Israelul nu va înceta razboiul, odata pornit, pâna când nu se va razbuna pe toti arabii palestinieni ”.

…În definitiv, rabinatul si-a facut, în general, datoria, îndoctrinându-i pe israelieni pentru genocidul anti-arab, caci: „toti arabii sunt teroristi”…Iata ce spun tinerii soldati israelieni (deja intrati „în foc” sau asteptând, cu nerabdare, intrarea în macel…) – despre „necesitatea extermininarii arabilor palestinieni”:

„<<A venit momentul sa-i stergem de pe fata pamântului>>, a spune Elan, unul dintre tinerii israelieni care abia asteptau comanda de atac (în cadrul Operatiunii “Plumb întarit”…), înainte ca ofiterul comandant sa-i interzica sa vorbeasca cu ziaristii.

<<Pentru mine e un festival pe care îl asteptam de mult. Hamasul trebuie distrus si acum stiu ca au venit si trupe al-Qaida sa-i ajute. Israelul face ce trebuie>>, ne spune, zâmbind, Noah, unul dintre tinerii sositi sa priveasca în direct asaltul. În vârsta de 30 de ani, Noah si i-a petrecut pe ultimii opt strângând în fiecare zi motive de ura împotriva Hamas. <<Numai în ultimii doi ani, la mai putin de 100 de metri de casa mea au cazut 20 de Qassamuri. O vecina a murit si alta a fost ranita. Cum sa nu fiu fericit ca au intrat cu tancurile peste ei? O sa stau aici toata noaptea si o sa ma bucur de privelistea asta!!!>> – ne spune tânarul în spatele caruia se vad rachetele brazdând cerul si explodând cu o forta care zguduie pamântul pâna la Kefar Azza, ultima localitate înaintea barajelor militare, situata la patru kilometri de Gaza City.

La fel ca majoritatea tinerilor israelieni, Noah si-a satisfacut stagiul militar de trei ani si asteapta cu nerabdare sa fie chemat si el la ordin sa lupte împotriva Hamas. Va pleca la razboi hotarât sa treaca peste orice scrupule pentru a distruge organizatia cu care Israelul a ajuns la concluzia ca nu mai poate comunica decât pe limba gloantelor si a rachetelor.

 <<Îi tot aud pe europeni ca sunt copii acolo. Da, sunt, dar Hamasul îi foloseste ca scuturi ca sa apere depozitele de armament. Voi omorî si copii daca trebuie, desi îmi pare rau pentru ei. E usor sa plângi de mila lor de la 2.000 de kilometri, asa cum fac politicienii europeniVoi omorî si copii daca trebuie, desi îmi pare rau pentru ei. E usor sa plângi de mila lor de la 2.000 de kilometri, asa cum fac politicienii europeni>>(s.n.), spune Noah, în timp ce se bucura cu prietenii lui de fiecare explozie pe care o aude” (cf. Evenimentul zilei, nr. 5408).

…Doamne-Dumnezeule, oare cât de multa îndoctrinare îti trebuie, ca sa ajungi sa rostesti, senin, astfel de vorbe? Daca ne luam dupa nazismul german (al anilor `30…), vreo 5-6 ani – daca ne luam dupa nazismul sionist (al anilor 2000…), doar vreo câteva luni (n.n.: caci, de câteva luni, Israelul pregatea macelul  anului 2008, din Fâsia Gaza…!!!).

“Doctorul Alzagzoug Zakie ne-a povestit cu vocea aproape acoperita de zgomotul bombardamentelor din fundal ce se întâmpla în Fâsie: <<Sunt foarte multi copii morti. Nimeni nu întelege ce cauta si pe cine vor sa omoare de fapt soldatii. Pâna acum, au tras în tot ce vedeau în fata ochilor>> – [s.n.]”(cf. Evenimentul zilei, nr. 5408).

…Evident, dezinformarea este pricipala arma de îndoctrinare a rabinatului mozaic. Si aceasta îndoctrinare îi orbeste, pe imensa majoritate a evreilor, cu privire la suferintele si moartea a zeci si sute de mii de palestinieni, de-a lungul istoriei de macel, din 1948, anul înfiintarii  (…“cu anasâna” cuirasatelor anglo-americane, subventionate de plutocratia “cosmopolita” iudaica…) –  a statului Israel, netinând cont de locuitorii palestinerni ai locurilor, SINGURII bastinasi, de 2000 de ani…!!!  –  si pâna azi!!! – …si-i face caraghiosi si revoltator de sensibili la ranirea usoara/superficiala, fie si a unui singur evreu… – de parca evreii ar fi, cu adevarat, RASA DE ZEI – iar ceilalti locuitori ai Terrei ar fi, vorba împaratului roman Caligula – “VITE”!!!

…Dar pe mortii românilor, din lagarele comuniste, nu-i plângeti deloc, stimata doamna profesoara de Istorie? Sau ati primit „indicatii pretioase”, de la dl Funeriu, sa-i faceti uitati pe martirii nostri din închisorile bolsevico-staliniste…ba chiar „Experimentul Pitesti” – UNIC ÎN LUME, PRIN SADISMUL SI CINISMUL SAU CRIMINAL…?! Ucrainienii din Bucovina de Nord au aruncat, pe apa Ceremusului, osemintele stra-unchiului meu, Epaminonda Bucevschi/Bucescu (pictor bisericesc, român get-beget si prieten bun cu Mihai Eminescu!), din cimitirul din Cernauti – si i-au înlocuit crucea cu un bolovan scris cu litere chirilice, care pomenea de un cazac… (si asa au facut în tot Cimitirul Central din Cernauti!), ca sa nu se mai stie ca în Bucovina de Nord au fost trait români…în veacul vecilor!!!

… Unchii mei tocmai iesisera, în 1964, din puscariile politice, în care putrezisera, fiecare, vreo 16 ani (dupa ce a fost pus în libertate, unchiul Sandi/Alexandru Bucescu, pictorul bisericesc, a fost asasinat, aruncat, cu capul în jos, de pe schelele bisericii pe care o picta, în judetul Buzau). Ei mi-au însirat, pe degete (si, zau, le-ar fi trebuit multe zeci de mii de degete…!), numele camarazilor lor martirizati în lagarele si închisorile staliniste, din România deceniilor sase si începutul celui de-al saptelea… Treptat, am auzit, de la parintii mei si de la unchii mei, apoi am citit si în manualele si cartile mele, despre crimele EFECTIVE SI VERIFICABILE, CU DOSARUL ÎN MÂNA SI CU MARTORI OCULARI, CARE AU SUPRAVIETUIT, PRIN MINUNEA LUI DUMNEZEU, IAR NU PRIN MILA CALAILOR (iar nu …„imaginile”!), cu adevarat „cutremuratoare”, ale unor Anna Pauker/Robinsohn, Teohari Georgescu/Burach Tescovici, Iosif Chisinevschi/Jakob Broitman, Holban/Moscovich, Marcel Breslasu//Mark Breslau,  Aurel Baranga/Ariel Leibovich, Alexandru Graur/ Alter Brauer, Mihai Roller etc.  etc. etc. Si despre CDE (Comitetul Democrat Evreiesc)…

… Sunt originar din Bucovina de Sud, orasul Gura Humorului. Pe strada unde am copilarit eu, în anii ’50 (numita Ilie Moscovici  –  cum altfel?) n-a existat picior de antisemit. Ne jucam, cu drepturi egale la bucuria galagioasa  – si, se vede treaba, acum se vede:  bucuria inconstienta! – tânci de 5-6 ani, si Mamciuc-Carpiuc-Hudeniuc, si Goldman-Druckmann-Blumenstein, si Weinkeller-Topfer-Stricknadel, si Rotaru-Macovei-Botez… Dau marturie ca orice evreu, ucrainean, neamt ori român se naste om de treaba (în mod normal…). Cu conditia sa nu fi trecut prin mâinile rabinilor talmudisti, de la sinagoga… – …cei care-i urasc “organic” pe crestini, si otravesc, cu aceasta ura rasiala, sufletele nevinovate de copii/tineri evrei! Prima învatatura rabinala, pentru copiii de evreu, este sa-i urasca de moarte pe “goimi”/spurcatii de ne-evrei (si nimeni nu se sesizeaza, vezi bine, la forurile internationale, dominate de “oculta” sionista… – asupra acestei xenofobii si discriminari etnice evreiesti turbate, prezente în orice lectie TALMUDICA, de sinagoga: “Tob/v sebagoim harog!” – “Ucide-l pe cel mai bun dintre crestini!”).

…Încercati si nu mai mintiti, sau mintiti cât mai putin – si restrângeti, cât va sta în putere, aria de actiune întru dezastru, spiritual si moral, a ABSURDULUI, stimatilor si dragilor profesori/dascali români! Încercati sa nu transformati, prin tembelismul si egoismul vostru atât de îngust si sinistru – SCOALA ROMÂNEASCA, ÎN DUBLURA (…cu totul degradata, functional si, mai ales, moral-spiritual – si complet înstrainata de Neamul ROMÂNESC!) A SINAGOGII!

…”În istoria României, pogromul de la Iasi si deportarile ordonate de maresalul Antonescu se înscriu pe aceeasi linie, a unor acte de cruzime, de încalcare a drepturilor omului, de crime împotriva umanitatii, de genocid”. Si mai ziceti, cu un patos atât de fals, de mi se pare c-o aud pe oportunist-stalinista mea învatatoare, din anii ’50-’60: „De aceea, neuitând, dar iertând, elevii comemoreaza în fiecare an Holocaustul, uciderea acelor nevinovati evrei, circa sase milioane, în lagarele naziste proiectate cu rigurozitate si cinism de oamenii bolnavi ai Europei. Odihnesca-se în pace toti acesti nevinovati gazati si arsi în cuptoarele de la Auschwitz-Birkenau, Treblinka, Belzec, Chesmno, Maly Trostinet, Sobibór!!”

…Dar unde si în ce…sa se odihneasca mortii nostri, ai românilor (daca “pacea” le este rezervata doar celor din “poporul ales”!)…ucisi de evreii care ne-au adus pe cap stalinisto-comunismul – de n-am scapat de el nici în anii ’70…prin profesori universitari, de tipul doamnei Puha ori al domnului Herscovici???!!! Dar pentru noi, românii, de ce sunt mai importanti mortii prezumtivi (si, daca prezumtia va ajunge sa devina certitudine, TOCMAI PRIN POLITOLOGI EVREI, de tip GARAUDY, sau FINKELSTEIN, ori COHN-BENDIT… atunci, devine o magarie universala, tot teatrul asta, de cel mai prost gust, care ne manipuleaza, egal, profesori si elevi, tineri si mature, ai planetei Terra – repetând „scena balconului” iubirii fata de „victimele holocaustului”, de vreo…PATRU ORI PE AN, LA DATELE CELE MAI DIFERITE SI TERIBIL DE FISTICHIU ARGUMENTATE DE CATRE MECTS!) ai evreilor, decât martirii nostri proprii, din stravechimea traco-dacica, din Evul Mediu, din razboaiele mondiale…???!!! Pamântul nostru este îmbibat cu sânge de eroi si martiri, la tot pasul – dar noi suntem somati (de forurile Ocultei Mondiale!) sa-l uitam (sângele) si sa-i uitam (pe eroii si martirii nostri sublimi) , si sa bocim, într-aiurea, mortii altora…cu bolovani la cap!

…Cât despre „pogromul de la Iasi si deportarile ordonate de maresalul Antonescu…” – haideti mai bine sa-l consultam pe un om care chiar stie ce spune si spune ce stie – un om care si-a închinat viata demontarii, riguros argumentative, a acestei uriase, revoltatoare minciuni – profesorul, istoricul si scriitorul ION COJA :

„Ion Antonescu: „Avem dovezi!”

 

DOMNULE FILDERMAN –

În doua petitii succesive îmi scriti de “tragedia zguduitoare” si ma “implorati” în cuvinte impresionante, reamintind de “constiinta” si de “omenie” si subliniind ca sunteti “dator” sa apelati “la mine” si “numai” la mine, pentru evreii din România, care sunt trecuti în ghetouri pregatite pentru ei pe Bug.

Pentru a amesteca tragicul în interventia Dvs., subliniati ca aceasta masura “este moartea, moartea, moartea fara vina, fara alta alta vina, decât aceea de a fi evrei”.

Domnule Filderman, nimeni nu poate sa fie mai sensibil ca mine la suferintele celor umili si fara aparare. Întelegem durerea Dvs., dar trebuie, mai ales trebuia sa întelegeti si Dvs., toti la timp, durerea mea, care era aceea a unui neam întreg.

Va gânditi, v-ati gândit ce s-a petrecut în sufletele noastre anul trecut la evacuarea Basarabiei si ce se petrece astazi, când zi de zi si ceas de ceas platim cu marinimie si sânge, cu foarte mult sânge, ura cu care coreligionarii Dvs. din Basarabia ne-au tratat la retragerea din Basarabia, cum ne-au primit la reîntoarcere si ne-au tratat de la Nistru pâna la Odessa si pe meleagurile Marii de Azov?

Dar potrivit unei traditii, voiti sa va transformati si de asta data din acuzati în acuzatori, facându-va ca uitati pricinele care au determinat situatiile pe care le plângeti. Sa-mi dati voie sa va întreb si prin Dvs. sa-i întreb pe toti coreligionarii Dvs. care au aplaudat cu atât mai frenetic cu cât suferintele si loviturile primite de noi erau mai mari.

Ce-ati facut Dvs., anul trecut, când ati auzit cum s-au purtat evreii din Basarabia si Bucovina, au scuipat ofiterii nostri, le-au smuls epoletii, le-au rupt uniformele si când au putut au omorît miseleste soldatii cu bâte. Avem dovezi. (s.n.)

Aceiasi ticalosi au întâmpinat venirea trupelor sovietice cu flori si au sarbatorit cu exces de bucurie. Avem fotografii doveditoare.

În timpul ocupatiei bolsevice, aceia pentru care va înduiosati astazi au tradat pe bunii români, i-au denuntat urgiei comuniste si au adus doliul în multe familii românesti.

Din pivnitele Chisinaului se scot zilnic, oribil mutilate, cadavrele martirilor nostri, care au fost astfel rasplatiti fiindca 20 de ani au întins o mâna prieteneasca acestor fiare ingrate.

Sunt fapte ce se cunosc, pe care le cunoasteti desigur si Dvs. si pe care le puteti afla în amanunt.

V-ati întrebat Dvs. de ce si-au incendiat evreii casele înainte de a se retrage? Va puteti explica de ce în înaintarea noastra am gasit copii de 14-15 ani, cu buzunarele pline de grenade?

V-ati întrebat câti din ai nostri au cazut omorîti miseleste de coreligionarii Dvs., câti din ei au fost îngropati înainte de a fi morti? Voiti si în aceasta privinta dovezi, le veti avea.

Sunt acte de ura, împinsa pâna la nebunie, pe care evreii Dvs. au afisat-o împotriva poporului nostru tolerant si ospitalier, dar astazi demn si constient de drepturile lui.

Drept raspuns la marinimia cu care au fost primiti în mijlocul nostru si tratati, evreii Dvs., ajunsi comisari sovietici, împing trupele sovietice în regiunea Odessei printr-o teroare fara seaman, marturisita de prizonierii rusi, la un masacru inutil, numai pentru a ne provoca noua pierderi.

În regiunea Marii de Azov, trupele noastre retragându-se temporar si-au lasat câtiva ofiteri si soldati raniti pe loc. Când au reluat înaintarea si-au regasit ranitii mutilati îngrozitor.

Oamenii care puteau fi salvati si-au dat ultimul suspin în chinuri groaznice.

Li s-au scos ochii, li s-au taiat limba, nasul si urechile.

Îti dai, Domnule Filderman, seama de spectacol?

Te îngrozesti? Te înduiosezi?

Te întrebi, de ce atâta ura, din partea unor evrei rusi cu care nu am avut niciodata nimic de împartit.

Dar ura lor este a tuturor, este ura Dvs.

Nu va înduiosati, daca aveti cu adevarat suflete, de cei ce nu merita, înduiosati-va de cei ce merita.

Plângeti cu mamele care si-au pierdut în astfel de chinuri copiii sau cu aceia care si-au facut si lor si va fac si Dvs atâta rau.

MARESAL ANTONESCU

19.X.1941

 

 

*****

Comentariu Ion Coja: Textul de mai sus este raspunsul prin care generalul Ion Antonescu îl pune la punct pe Wilhelm Filderman, autorul unui memoriu încarcat de inventii si exagerari cu privire la evreii deportati în Transnistria „fara alta vina decât aceea de a fi evrei”. O formula prezenta în mai toate textele despre Holocaust, despre suferintele evreilor de pretutindeni. S-o fi potrivind în alte parti, dar pentru evreii din România nu are nicio acoperire în fapte. În România nu a existat vina de a fi evreu, dovada fiind faptul ca majoritatea coplesitoare a evreilor nu au fost afectati de legile asa zis anti-semite, ceea ce a declansat un veritabil exod al evreilor din toata Europa ocupata de Hitler catre România. Nu i-a speriat pe acei evrei perspectiva de a fi supusi unui regim de izolare în Transnistria, unde au ajuns toti evreii apatrizi, care nu aveau cetatenie româna si despre care nu se putea sti cu ce intentii, în vreme de razboi, se refugiau la noi. Alaturi de acesti evrei care nu aveau actele în regula, în Transnistria au fost deportati câteva sute de evrei comunisti sau stiuti a fi agenti anglo-americani (spioni).

În principal, evreii dusi în Transnistria erau cei mai multi sub învinuirea colectiva de a fi savârsit crime împotriva românilor, în perioada iunie 1940 – iunie 1941, pe teritoriile ocupate de Armata Rosie. În masura în care starea de razboi nu permitea derularea unor anchete juridice care sa stabileasca persoana vinovata de o crima sau alta, iar tot ce se stia era faptul ca acele crime fusesera savârsite de niste evrei, masura minima care se impunea era o pedeapsa colectiva: izolarea tuturor evreilor din Basarabia si Bucovina în conditii care sa nu le permita reluarea activitatilor ostile fata de români, fata de armata româna. Era o masura juridic si moral justificata de faptul ca evreii nevinovati nu colaborau cu autoritatile pentru identificarea criminalilor.

Fireste, probabil ca cei mai multi evrei nu se facusera vinovati de crime sau activitati anti-românesti, iar cei mai multi dintre evreii vinovati fugisera deja în Uniunea Sovietica. De aceea, evreii nu au fost încarcerati, ca niste criminali, asa cum multi dintre ei ar fi meritat, ci, pentru ca printre ei se aflau si oameni nevinovati, au fost numai stramutati cu familia si izolati, în localitati si locuinte din care populatia civila se refugiase în interiorul Uniunii Sovietice. Asemenea procedeu este acceptat de legile internationale ale razboiului.

Evreii dusi în Transnistria au fost cazati în locuinte omenesti, au avut o larga libertate de miscare. Interdictia impusa era sa nu se intre în acele localitati fara permis special! Era o masura care îi proteja pe evrei de localnicii ucrainieni dornici sa se razbune pentru crimele evreilor care au „gestionat” înfometarea Ucrainei si uciderea prin inanitie a milioane de tarani din Ucraina în anii 30. Se aud si azi voci în Ucraina care le reproseaza autoritatilor românesti din Transnistria ca i-au aparat si protejat pe evrei în urma cu 70 de ani! Inclusiv pe evreii autohtoni din Transnistria!

Li s-au oferit evreilor din Transnistria locuri de munca platite. Ideea a fost ca statul român nu se simte obligat sa le poarte de grija unor persoane care nu sunt loiale fata de România, fata de români!

Evreii au fost lasati sa se descurce singuri, au avut dreptul sa primeasca orice bunuri ca ajutoare, inclusiv bani, de oriunde, de la oricine! Din pacate, peste ani, acest regim de izolare, de minima izolare, în conditii relativ acceptabile, civilizate, a capatat numele de exterminare, iar românii au fost acuzati de genocid anti-evreiesc, de holocaust!

Este nu numai o minciuna si un fals, cel mai grosolan fals de care am avut parte noi, românii, vreodata, în istorie!

Dar mai presus de orice este o nedreptate care se face comportamentului românesc, prostesc de generos, de omenos! Daca avem ceva sa ne reprosam pentru acei ani este faptul ca ne-am aratat oameni cu niste ne-oameni, care nu meritau generozitatea noastra.

Sunt asa de putine vocile evreiesti care au spus adevarul!… Una dintre aceste voci a fost a lui Marius Mircu, publicist evreu care a sintetizat toata povestea din Transnistria prin formula „exercitiu de auto-guvernare”, formula pe care o consideram a fi cea mai potrivita cu realitatea: obligându-i pe evreii deportati (stramutati) în Transnistria sa se descurce singuri, Antonescu i-a obligat la un exercitiu de auto-guvernare care le-a fost extrem de util apoi, în Palestina.

Evreii din România având, cum bine se stie, un rol important în constituirea si succesul Israelului. La vremea respectiva, printre românii ai caror feciori mureau pe front, circula vorba ca Antonescu le-a facut evreilor tara în Transnistria!

Se pare ca Ion Antonescu a stiut cu cine are de-a face… În scrisoarea reprodusa mai sus, Ion Antonescu vorbeste de mai multe ori despre dovezile pe care le are cu privire la crimele si faradelegile savarsite de evrei împotriva românilor. Implicit dovezile privind regimul aplicat evreilor în România. Citind scrisoarea Maresalului te alegi cu o întrebare: unde sunt dovezile de care vorbeste Antonescu?

Suntem în masura azi sa le oferim cititorilor nostri urmatoarea informatie:

Cu gândul la discutiile ce se vor purta la sfârsitul razboiului, la tratativele si negocierile ce vor urma luptelor de pe front, maresalul Ion Antonescu a avut grija sa adune o bogata documentatie privind „problema evreiasca”. Sub acest titlu s-a adunat un vast si explicit material documentar pe acest subiect. Documente care contineau dovada corectitudinii guvernului Ion Antonescu si a omeniei românilor. Documente care vorbeau despre lipsa de loialitate a evreilor.

Aceste documente – ma gândesc eu, puteau sa argumenteze capitolul probabil cel mai cuprinzator si mai convingator din ISTORIA OMENIEI ROMÂNESTI. O istorie înca nescrisa de istoriografii nostri, desi ar avea cu prisosinta material din care s-o întocmeasca, chiar si fara documentele adunate de Ion Antonescu.

Caci, din pacate, acele documente nu le mai avem. Una dintre consecintele tradarii de la 23 august 1944 a fost si jaful la care ocupantul sovietic s-a dedat în arhivele României. Un jaf metodic, bine organizat, care nu a ocolit principalele arhive românesti, inclusiv cele privitoare la soarta evreilor sub Antonescu. Aceste arhive au ajuns la Moscova, furate (nu am alt termen mai potrivit!) imediat dupa „eliberarea” din august 1944. Repet, printre documentele sustrase samavolnic s-au numarat si documentele privitoare la evrei, sase lazi dedicate „problemei evreiesti”. Chiar asa erau înregistrate cele sase lazi cu documente: Problema evreiasca.

Asta s-a întâmplat dupa 23 august 1944, în primele luni. Dupa aproape cincizeci de ani, în 1991, pe fondul „demontarii comunismului” de catre urmasii celor care îl montasera în 1917, o delegatie de specialisti din Israel, specialisti în Holocaust probabil, a mers la Moscova si a tratat cu autoritatile soarta celor sase lazi de documente. Probabil pe ideea ca acele documente, deoarece priveau problema evreiasca, era drept sa fie date pe mâna evreilor, ca un capitol important de istorie evreiasca. La acest argument s-a adaugat o suma frumoasa, cu care s-au acoperit, probabil, cheltuielile de conservare si depozitare, basca eventualele remuscari sovietice ori scrupule…

Lasam pentru alt prilej comentariul dedicat acestei mârsavii. Deocamdata ne marginim la a ne declara neputinta de a stabili cu obiectivitate a cui a fost abjectia acestui gest mai mare: a rusilor sau a evreilor?

Probabil ca nu vom sti niciodata detaliile acestei tranzactii. Cunoastem bine rezultatul: imediat dupa 1991-92, au început sa apara în presa acuzatiile de genocid si Holocaust, încununate cu recunoasterea oficiala a acestui Holocaust de catre guvernul asa zis românesc! Daca mai tinem cont si de prapadul facut în Arhivele românesti dupa 1990, prapad organizat sub directa obladuire a lui Petre Roman si alti demnitari vânzatori de tara, ne dam seama care a fost strategia acestei mascarade. Ea s-a bazat în principal pe sustragerea sau/si distrugerea tuturor documentelor care puteau dovedi adevarul în „problema evreiasca”.

Minciuna nu are picioare lungi. Chiar si fara aceste documente, care puteau dovedi nevinovatia lui Ion Antonescu si a românilor sai, Holocaustul ramâne o minciuna nerusinata usor de dovedit ca minciuna. Caci – ca sa luam un singur exemplu, uciderea a sute de mii de oameni nu se poate invoca fara a face proba cadavrelor rezultate dintr-un asemenea carnagiu! Nemtii au „finalizat” 6 milioane de destine evreiesti. Ce au facut cu 6 milioane de cadavre, se stie: au facut sapun si abajururi, iar cele mai multe au fost crematorizate. Caci au avut cu ce!

Dar românii, în Transnistria, nu aveau nici urma de crematoriu. Deci, ce au facut românii cu 200 000 de cadavre de evrei? Unde sunt cadavrele?

Din surse evreiesti autorizate primim raspunsul: o parte dintre aceste cadavre de evrei au fost mâncate de ceilalti evrei, înfometati de regimul Antonescu pâna la stadiul de canibalism (apud Matatias Carp, Cartea Neagra, vol. III), iar alti evrei ucisi de români, teoretic peste 100 000 (o suta de mii), au fost mâncati de câini, de câinii comunitari. De maidanezii de peste Nistru! (Conform istoricilor evrei din Chisinau si împrejurimi, istorici care jura pe acest amestec canin în istoria evreimii!)

Da! În principal suntem acuzati fara documente, dar acuzatiile sunt considerate valabile, dovedite, prin faptul ca nu prea putem proba noi, românii, ca acele crime nu s-au savârsit! Aceasta este logica Holocaustului din România, ca problema si capitol din istoria noastra. Daca ma acuza cineva ca eu l-am ucis pe John Kennedy si-mi cere un document prin care sa probez ca nu eu l-am ucis, eu nu prea am de unde sa scot acel act…

Asadar, documentele pe care le invoca Ion Antonescu în corespondenta sa cu liderul evreilor din România au existat, adunate cu grija de români, de autoritatile nationale. Documente cu valoare probatorie definitiva, probabil.

Alte autoritati, anti-nationale, au permis sustragerea acestor documente si transferarea lor la Moscova. Sub ce titlu, majestate? Conform carei întelegeri la care ati ajuns cu inamicul neamului românesc?!

Aceeasi întrebare pentru guvernantii de la Jerusalim: cu ce drept v-ati însusit documente din Arhiva Nationala a României? Simplul fapt ca ati ajuns la o întelegere cu niste devalizatori, niste infractori, ca ati avut cu ce bani sa platiti niste functionari usor de cumparat cu un port-bagaj de vodca, va da drept de a ascunde fapte si evenimente din Istoria României? Dreptul de a va însusi si ascunde, de a distruge chiar, documente extrem de importante pentru onoarea si demnitatea poporului român?!

Pâna când în arhivele Israelului sa mai zaca tainuite nenumarate dovezi ale nevinovatiei românilor, dovezi ale netemeiniciei acuzatiilor de Holocaust în România. Aceste arhive sunt inaccesibile românilor. Pâna când?

*

Ne adresam cititorilor acestui site pentru a le cere parerea: cum am putea ca noi, societatea româneasca, sa intervenim pentru a normaliza situatia macar a acestor doua depozite: Memoriile lui Wilhelm Filderman si cele sase lazi „târguite” de evrei la Moscova în 1991. Normalizarea, în acest caz, înseamna readucerea în tara a acestor documente si publicarea lor neîntârziata!

 Unde sunt dovezile? Dovezile au fost sustrase dupa 1990 si dosite în Israel!)

 

7 noiembrie 2011

Ion  Coja”

…De ce vreti, cu orice pret (si va vindeti sufletul pe NIMIC, stimata doamna profesoara! – pentru ca o gradatie de merit este o suma infima, în raport cu ce si cât ar merita rasplatita munca, daca este cinstita si devotata, a unui DASCAL! – …doar cât sa unga ochii prostilor si ai celor „zarghiti” de lipsuri, foame, umilinte si birocratisme tâmpitoare, fara numar!), ca, peste câtiva ani, sa va strige, pe strada, actualii dvs. elevi: „Huooo! Mincinoaso!”…?!

…Nu uitati, stimati dascali, ca este un Dumnezeu deasupra noastra! Nu meritati sa fiti numiti nu „profesori” – ci nici macar „oameni”, daca slutiti sufletele de copii, încredintate domniilor voastre spre luminare!!!

…Nu uitati vorbele Lui Hristos-Dumnezeu, Mântuitorul Lumii: „Ce-i va folosi omului, daca va câstiga lumea întreaga, iar sufletul sau îl va pierde?” (Matei 16:26).

…”Va câstiga lumea întreaga”…? Ehei, iudelor de doua parale, iudelor tembele: nici macar un salariu, cât de cât decent, nu câstigati, tradându-L (prin pompoasele si jalnicele voastre MINCIUNI PROFESORALE!) pe Dumnezeu-Adevarul – si, odata cu pierderea Lui Dumnezeu, urmeaza si pierderea sufletului…, dragilor „confrati”, tradatori de Dumnezeu, de Tara-Patrie si de Neam, pe…NIMIC!!!

…MINCINOSI PROFESORALO-ACADEMICI…!!!

PELERIN ÎN TARA SFÂNTA

On By nelursIn WorldLeave a comment

PELERIN LA MORMÂNTUL SFÂNT – PROFESORUL ANDONE MIHAI

 

 Mihai Stirbu

 

Gânduri si impresii de calatorie, exprimate de profesorul Mihai Andone din Roman, dupa pelerinajul în Tara Sfânta

Sunt oameni care într-adevar n-au trait degeaba, fiindca lasa în urma nu doar niste copii realizati. Printre ei este si d-l. profesor Andone Mihai din Roman. Profesor, scriitor, fost consilier municipal, presedinte al unei formatiuni care viza reorganizarea teritoriala a României, în care sa se regaseasca fostul judet Roman, domnul Andone este un om modest, mândru de originile sale – dovada, în ultima perioada îsi semneaza cartile Mihai Andone Delahomiceni, tocmai pentru ca n-a uitat de unde a plecat. Copilaria i-a fost umbrita de lipsa tatalui, cazut la datorie aproape de Calarasii Basarabiei, dar i-a fost luminata de credinta, datorita mamei. Poate pretuirea fara margini pentru parinti, poate norocul, poate credinta, l-au ajutat în acest an prin doua împliniri: un ,,pelerinaj’’, si regasirea tatalui. De fapt nu sunt doar doua, sunt mai multe, pe care le va dezvalui mai jos.

,,O scurta introducere: în acest an 2011, Dumnezeu mi-a harazit câteva lucruri foarte frumoase pentru mine, dar dincolo de ele, doua lucruri frumoase si doua exceptional de frumoase. Cele doua frumoase pot sa le marchez prin faptul ca-n acest an am reusit sa public doua carti, prima ,,Omule, trezeste-te, înainte de a fi prea târziu” si a doua, a carei lansare va fi curând, ,,Predicile Sfântului Ioan Gura de Aur în haine ri(t)mate”. Ambele au o tenta religioasa, iar ultima este a treisprezecea mea carte.

În categoria lucrurilor exceptionale plasez calatoria în Basarabia, la Calarasi, localitate în apropierea careia se afla Cimitirul Eroilor Români, în care-si doarme somnul de veci tatal meu, mort în al doilea razboi mondial, la 8 iulie 1941. Momentul m-a încarcat din punct de vedere patriotic cu puternice impresii, care se vor constitui în subiectul unei carti, cumulate desigur, cu multe alte referiri laBasarabia. Sper ca-n câteva luni de zile, cartea sa vada lumina tiparului.

De departe, cel mai important eveniment al acestui an, a fost pentru mine calatoria, pelerinajul în Tara Sfânta, pentru ca-mi doream sa ajung în locurile prin care a calcat Mântuitorul Iisus Hristos, astfel reusind sa-mi depasesc si teama de calatoria cu avionul; înainte asa-mi ziceam, de-o fi sa mor, macar sa mor pe pamânt…

Vreau sa dau culoare evenimentelor petrecute la pelerinajul în Tara Sfânta. Mi-am depasit teama, m-am simtit bine si la dus si la întors. Eu, nefiind preot, n-o sa vorbesc despre dogma religioasa, voi atinge niste chestiuni de suprafata si niste impresii din aceasta calatorie. Recunosc, sunt profund credincios, si cred ca daca prin absurd n-as fi, (desi eu nu cred în absurd), dupa ce am vazut acele locuri, dupa ce am vazut smerenia preotilor din Ierusalim si a atâtor zeci de mii de oameni, ce as avea de pierdut daca totusi as crede în aceasta forta Dumnezeiasca? Nu este decît de câstigat; te învata Evanghelia sau cartile religioase sa faci rau? Nu, când spunem iubeste-l pe Dumnezeu, iubeste-ti aproapele, nu-i vorba doar de rude, este vorba de toti cei cu care vii în contact. Când îi iubesti pe cei din jur, inima îti este parca mai calda, pe când atunci când privesti cu ura, îti faci dusmani. Si este bine uneori sa ne rugam si pentru dusmanii nostri, care nu înteleg ce înseamna credinta. Credinta este singura sansa a existentei, de asta traim pe pamânt, pentru a ne pregati trecerea pe lumea cealalata, care este vesnica. Suntem trecatori. Nu cred ca exista om perfect fericit, unii sunt sanatosi fizic, dar nu sunt sanatosi la cap. Altii sunt foarte rationali, dar au defecte fizice. Practic, fericirea totala nu exista decît dincolo, dupa Judecata de Apoi, când vom ajunge in Raiul ceresc, promis noua de Hristos.

Asa cum mahomedanii sau musulmanii îsi propun ca macar odata în viata sa ajunga la Mecca, locul lor sfânt, si crestinii ortodocsi, catolici sau protestantii, ar trebui sa aiba drept obiectiv principal în viata, ajungerea la Ierusalim. Cine ajunge în Tara Sfânta se întoarce atât de încarcat crestineste, încât indiferent de obstacole sau piedici, nu se mai desparte de Hristos niciodata. Acolo, efectiv, îl simti pe Hristos ca este în preajma ta la tot pasul. Parca vezi cu ochii mintii orasul, transpunându-te în timpul evenimentelor petrecute cu aproape 2000 de ani inainte. În Ierusalim, caci despre el trebuie vorbit mai mult, se întâlnesc trei dintre cele mai importante religii ale lumii: religia iudeo-crestina – religia evreilor, religia crestinilor si religia musulmanilor. Fiecare are câte un obiectiv important acolo. La ,,Zidul plângerii”, sosesc evrei din toata lumea, sa se închine. Pentru musulmani, acesta este al treilea oras ca importanta dupa Mecca si Medina, care sunt în Arabia Saudita.

Pentru crestini, Ierusalimul fiind leagat de viata Mântuitorului, de patimi, de rastignire, de invierea si inaltarea la Cer, este sfânt. Prea putini cunosc aceasta perceptie crestina. Iisus Hristos a coborât din Cer si s-a nascut pe pamânt, despartind istoria lumii în doua. Tot ce a fost înaintea Lui se numeste ,,Înainte de Hristos’’ sau ,,Înaintea erei noastre’’, si tot ce a fost dupa aceea, se numeste ,,Eracrestina’’ sau ,,Era noastra’’.

Numarând anii înaintea coborârii Lui pe pamânt, în 5508 au aparut Adam si Eva, primii oameni. Evreii au început numaratoarea anilor de atunci, anul 5508 coincizând cu coborârea Mântuitorului. Dar, cea mai mare parte a omenirii începe numaratoarea de la coborârea Mântuitorului pe pamânt, de la care au trecut 2011 ani. Crestinii spun înainte sau dupa Hristos, dar raportarea este la acelasi eveniment. Unii nu cred în ,,înainte sau dupa Hristos’’, dar istoria se raporteaza la acest moment nodal în existenta omenirii: tot ce a fost înainte de Hristos este prins în Vechiul Testament, tot ce a aparut dupa, este prins în Noul Testament, cele doua ,,Testamente’’ alcatuind Biblia, sau ,,Sfânta Scriptura”.

Câteva repere geografice si istorice: Israelul este o tara cu toate casele din piatra, iar dunele de nisip înlantuite, parca nu se mai termina. Între dune am vazut beduini, oameni care cresc capre, oi, magari si camile, ducând o viata austera dar gasindu-si resursele necesare existentei. Magazinele si tarabele din Ierusalim erau înlantuite pe aproape un kilometru, pe o parte si pe cealalta a strazilor. Îti luau ochii multitudinea marfurilor, dar trebuie sa te si tocmesti, negustorii dorindu-si maximul de câstig. În Israel exista mari diferente de nivel, Ierusalimul este la vreo 800 de metri deasupra nivelului marii, iar Marea Moarta la 400 de metri sub nivelul oceanului planetar. Referitor la Marea Moarta, pentru cei care nu stiu, se numeste asa pentru ca procentul de salinizare este foarte ridicat, acolo neputând trai nicio planta, nici un peste, nicio vietuitoare. Dar interesant este ca pe fundul marii este un mâl tamaduitor, în special pentru bolile pielii. Si, dupa cum se stie, din cauza densitatii mari a sarii în apa, corpul pluteste, fara riscul înecarii.

Treceam prin zone înverzite, atât de frumoase, acolo fiind un sistem de irigatii cum nu cred sa mai fie undeva prin lume. Impresionante covoarele de flori, a caror culoare rosie este predominanta. Fiecare bucatica de pamânt este valorificata acolo. Maslinii sunt imensi, la fel palmierii, portocalii si lamâii, ale caror fructe probabil ajung si pe la noi.

Multi confunda Tara Sfânta cu actualul stat Israel, dar exista multe biserici si-n afara granitelor Israelului. Nu exista o alta tara în lume în care densitatea lacasurilor de cult sa fie atât de mare, ca în statul Israel. Aceasta tara este o fâsie în partea de rasarit a Marii Mediterane în Asia, învecinându-se la nord cu Liban si Siria, spre rasarit cu Iordania, spre sud cu Egiptul. Evreii se aprovizioneaza cu apa din Marea Galileii, sau prin desalinizare din Marea Moarta, din Marea Mediterana, din Marea Rosie si din apele subterane. O ultima sursa de apa este apa de ploaie, pentru ca acolo fiind doar doua anotimpuri, vremea ploioasa poate dura sase luni. Lacul Galileii sau Lacul Tiberiadei, situat în nordul Israelului, este cea mai importanta sursa de apa potabila. Aici a mers Mântuitorul pe apa, iar când apostolul Pavel era sa se înece, i-a strigat Mântuitorului sa-l salveze. Am facut si o croaziera cu o corabie pe care era arborat drapelul României; pentru atmosfera organizatorii au asigurat, spre surpriza noastra, si un fundal muzical cu imnul nostru national. Impresionant moment, unii au lacrimat, simtindu-se chiar români la ei acasa.

Istoria lor este foarte zbuciumata. Triburile evreilor, dupa ce au scapat de robia egipteana, au ratacit vreo 40 de ani prin deserturi, prin peninsula Sinai, condusi de proorocul lor Moise pe care-l venereaza si acum, pentru ca face parte din Vechiul Testament.

Au plecat spre Tara Fagaduintei, în locul în care sunt acum, dupa lupte cu alte triburi. Si înainte si dupa Hristos, au avut mult de suferit. În timpul regelui Solomon s-a construit un templu distrus apoi de arabi, si de persi. Un alt conducator al lor – Irod, a refacut templul. Romanii care voiau sa-i supuna pe evrei, au construit un imperiu în jurul Marii Mediterane, incluzându-i si pe ei.Dar evreii sunt un popor de oameni demni. Vazând ca atâtia oameni îl urmeaza pe Hristos, atrasi de minunile si vindecarile lui, l-au considerat drept conducator al lor împotriva romanilor. Dar Mântuitorul nu voia razboi, venise sa aduca pacea pe pamânt, fiind imparatul lor ceresc, nu împaratul pamântesc. De aceea s-au întâmplat grozaviile care au culminat cu Rastignirea. La câtiva ani dupa Înaltarea la Cer, evreii s-au revoltat din nou. Împaratul roman Titus, în anul 70 dupa Hristos, a distrus complet Ierusalimul, evreii pribegind dupa aceea prin toata lumea, aproape 2000 de ani. Pâna la sfârsitul primului razboi mondial, acel teritoriu fusese al Imperiului Otoman. Apoi, teritoriul numit Palestina a intrat sub dominatie britanica, o parte dintre evrei revenind pe pamântul stramosilor. În timpul celui de al doilea razboi mondial, Hitler, prin holocaustul care a îngrozit lumea, a omorât sase milioane de evrei. Când a fost posibil, dorindu-si înfiintarea unui stat, o varianta a lor luata in calcul, era pe o parte si cealalta a Prutului, în Moldova. Alta varianta era stabilirea undeva prin Argentina, sau în Africa. Au reusit sa determine Organizatia Natiunilor Unite ca în anul 1947 sa creeze în locul din care plecasera înaintasii lor în urma cu aproape 2000 de ani, doua state: Palestina si Israel. Palestina era locuita de arabi, care în timp ocupasera acele teritorii, si se opuneau cu îndârjire colonizarii evreilor. Conducatorii israelieni fiind în bune reletii cu americanii, s-au stabilit acolo, provocând apoi multe conflicte armate. Sustinuti de S.U.A. si-au extins teritoriile. Chiar si acum exista asezari evreiesti în teritoriile controlate de arabi.

Daca ne luam dupa Biblie, acolo va începe razboiul final, razboi în timpul caruia caii vor înnota pana la glezne în sângele oamenilor. Templul pomenit mai sus nu s-a mai refacut, a ramas doar un zid din el, Zidul Plângerii, care este cel mai important obiectiv religios al evreilor. În crapaturile lui, pun biletele cu rugaciuni adresate lui Dumnezeu, în care ei cred. Nu cred în Iisus Hristos, dar în Dumnezeu Tatal, da. Biblia spune ca nu l-au recunoscut pe Mesia, pe care l-au ucis, ca trimis al lui Dumnezeu, si înca îl asteapta. Dar cel care va veni, va fi Anti-Christ, singura scapare fiind sa se crestineze. De exemplu scriitorul Steinhardt, era evreu si s-a crestinat, devenind un mare propavaduitor al crestinismului. Crestinarea lor ar fi salvarea lor, si a noastra. Multi se întreaba de ce a aparut Vechiul Testament, cu tot ce tine de el, în Israel. Evreii erau poporul ales de Dumnezeu. Chiar daca se pune crima monstruoasa de atunci pe seama romanilor, ei cerusera sa fie omorât, evreii de atunci. Dar acum cine sunt alesii lui Dumnezeu? Crestinii, cei care cred în Iisus Hristos. Probabil, cu timpul, cât mai multe popoare, chiar din cele care nu sunt crestine, vor trece la crestinism. Când Biblia va fi biruitoare pe aproape întregul glob pamântesc, atunci va fi sfârsitul lumii.

Consider Ierusalimul capitala lumii, sub aspect religios. Impresionant numarul oamenilor de acolo, al grupurilor masive de vizitatori. Asteptând sa intram în biserici si manastiri, vedeam oameni de toate etniile, de pe toate continentele. Erau din Asia, indieni, coreeni, japonezi; din America, din Brazilia din Argentina, Columbia, din toata Europa, din Africa. Si erau oameni albi, negri, mulatri. Parca toti se închinau aceleiasi forte uriase. Daca as fi facut o pictura i-as fi reprezentat pe toti cu mâinile înaltate spre Cer, de acolo asteptând salvarea.

Toate capelele, bisericile, manastirile, sunt construite pe grote ale crestinilor, care au fost niste gropi în pamânt, facute în anii persecutiei religioase. Dupa Iisus Hristos, vreme de vreo 300 de ani, crestinii au fost perscutati, ucisi, arsi de vii, aruncati fiarelor salbatice, numai sa nu creada în Iisus Hristos. Cu toate astea, ei si-au întarit credinta. Peste grote s-au construit capele, biserici, manastiri. Când cobori în grote, ai senzatia calatoriei în timp, în acele vremuri de persecutie religioasa. Daca acei oameni erau dispusi sa-si dea viata pentru Iisus Hristos, daca toti apostolii pe care i-a avut – cu exceptia unuia singur – au murit ca niste martiri, deducem ca erau convinsi de existenta Lui, si pentru ca-l vazusera dupa ce a înviat. Asa cum spune apostolul Pavel: ,,daca n-ar fi înviat Iisus Hristos, zadarnica ar fi fost credinta noastra’’. Mântuitorul a înviat mai multi oameni, printre care si pe Lazar.

Trebuie sa-i amintesc pe cei care ne coordonau în timpul pelerinajului, în primul rând preotul Mihaita Popovici, cel care a organizat deplasarea, apoi Cristian Vacaru – un preot catolic din Sabaoani care ne-a fost si ghid, cel care de noua ani este la Ierusalim. Este un om cu o cultura enciclopedica impresionanta, cunoaste locurile ca pe Tatal Nostru, vorbeste despre fiecare obiectiv cu pricepere, despre fiecare icoana, despre fiecare tablou.

A fost asigurata o securitate deosebita, începând chiar din Bucuresti. Prin Ierusalim, pentru a se evita incidentele, sunt patrule (din care fac parte si fete), pentru asigurea linistii. M-au impresionat gardurile lungi, care parca nu se mai terminau, înalte de 2-3 metri. Le facusera evreii, pentru a se apara de comunitatile arabe cu care nu voiau sa intre în contact. Paradoxal, gardurile fusesera construite chiar de arabi platiti, care nu intuiau de cine trebuiau protejati evreii.

Absolut toate evenimentele biblice, cele despre care se vorbeste în Noul dar si-n Vechiul Testament, au un corespondent local acolo, o biserica, ceva care aminteste evenimentele. Papa Paul al II-lea spunea ca Ierusalimul si Tara Sfânta în general, constituie a cincea Evanghelie, pentru ca pe lânga cele patru, scrise de cei patru evanghelisti, aceasta ar fi o Evanghelie în plus.

Impresionata Biserica Sfântului Mormânt, locul în care este mormântul si locul în care a fost rastignit, îngropat si apoi a înviat Mântuitorul Iisus Hristos. Te cutremuri când ajungi acolo. Mai exista placa pe care a fost asezat dupa ce a fost coborât de pe cruce, apoi îmbalsamat si pregatit pentru înmormântare, Mântuitorul Iisus Hristos. Toata lumea acolo se închina, se ruga, toti cadeau în genunchi, nu te poti exprima altfel când stii ca în acel loc a patimit atât de mult Mântuitorul. Locul rastignirii, se stie, este Golgota.

Alta biserica impresionata este cea cu mormântul Maicii Domnului, în Ghetsimani, unde este si o icoana facatoare de minuni. Este si o biserica cu casa Mariei. La subsol este si Izvorul Maicii Domnului, cu apa tamaduitoare, izvor care exista si acum, dupa atâta vreme, fara a-si fi pierdut harul.

M-a cutremurat grota Mântuitorului Iisus Hristos, în care fusese coborât în ultima noapte, înainte de a fi rastignit. Printr-un spatiu foarte îngust, dupa ce l-au legat la sutiori, l-au coborât în acel spatiu strâmt, la adâncime foarte mare, pentru a avea certitudinea ca nu va iesi de acolo. Si acum te zguduie, efectiv, nedreptatea uriasa facuta de oameni Dumnezeului lor. De fapt, neoameni îi poti numi pe cei de atunci, care faptuisera grozavia.

Biserica din Bethleem, locul în care s-a nascut Iisus Hristos, celelalte biserici închinate Mântuitorului, Maicii Domnului, apostolilor, celorlalti sfinti – fiecare cu specificul ei, n-au lipsit din lista obiectivelor de vizitat. De asemeneni, Capeala Înaltarii la Cer, foarte importanta prin ce aminteste, apoi biserica româneasca din Ierihon de care nu stiam, m-a miscat, fiindca acolo este tare greu sa obtii chiar un metru patrat, care costa enorm de mult. Acel petic de pamânt fusese obtinut prin intermediul lui Yaseer Arafat, conducatorul palestinienilor care era în bune relatii cu Ceausescu, despre care stim ca a distrus multe biserici în România, dar acolo a reusit sa obtina un teren pentru o capela româneasca. Chiar daca patriarhul Ierusalimului, nici acum nu este de acord cu înstrainarea pamântului, n-a avut ce face, fiind pus în fata faptului împlinit. În acea biserica sunt picturi frumoase, în care apare si fostul patriarh român al vremii, Teoctist.

Via Dolorosa, Drumul Crucii, m-a cutremurat. Este drumul pe care, dupa ce a fost judecat si condamnat la moarte de catre Pilat, Iisus Hristos a fost obligat sa-l parcurga pâna la Golgota sau Dealul Capatânii, cu acea cruce grea în spate. Si noi am parcurs acea distanta de mai mult de un kilometru, purtând simbolic în spate crucea (câte patru), pe strazi întortocheate, cu cele 14 opriri, fiecare având semnificatia ei. În trei locuri, Mântuitorul se prabusise sub greutatea crucii dar a fost ajutat sa se ridice. Într-un loc se întâlnise cu mama sa, cu Maica Domnului, într-alt loc cu Veronica. Se stie din cartile sfinte ca acea Veronica i-a sters fata cu naframa sa, chipul Mântuitorului ramânând astfel imprimat. Naframa se gaseste si acum la Vatican, pastrata pentru posteritate.

Se stie din Biblie ca la un moment dat, Mântuitorul le-a spus apostolilor sa-si spele unii altora picioarele, dar în urma ezitarii lor, le-a spalat picioarele El însusi. Pilda ca trebuie sa te ispasesti de pacate, sa fii umil, sa nu fii mândru, daca însusi Mântuitorul s-a coborât pâna la acest gest. Va dati seama ce emotii am avut chiar acolo, unde se petrecusera faptele. În Iordan, cel mai cunoscut râu din lume, prin tot ceea ce se leaga de Sfânta Evanghelie, s-a facut o reconfirmare a botezului nostru. De asemeni, a fost si reînnoirea si binecuvântarea casatoriilor, atât noua, celor care eram cu sotiile, cât si celor care erau singuri în acea calatorie, acasa fiind însa asteptati de perechi.

Pe Muntele Tabor, a avut loc Schimbarea la Fata. Pentru noi, în postura de turisti, era impresionant urcusul pe serpentine, pâna la bisericile de acolo.

Muntele Maslinilor este poate, unul dintre cei mai importanti munti, la 90 metri desupra Ierusalimului. Aici a calatorit în Dumnica Mare Iisus pe un magar, aici a deplâns soarta Ierusalimului, si a spus ce soarta groaznica îl asteapta pentru pacatele sale, aici a agonizat în Gradina Ghetsimani când a fost arestat si dus la judecata, de aici s-a înaltat la Cer (exista si o piatra pe care, se presupune conform traditiei, se vede urma piciorului Mântuitorului, ramasa de când s-a înaltat spre Cer).

În Capela Carmelita, sau Biserica Pater Noster (Tatal Nostru), Iisus Hristos i-a învatat pe credinciosi rugaciunea pe care noi o numim ,,Tatal nostru”.

Dupa cum spuneam, daca din Basarabia m-am întors încarcat cu sentimentul patriotic, aici m-am încarcat cu sentimentul religios. Cred ca daca un ateu se duce acolo, la întoarcere cu siguranta se întoarce crestin. Sunt acolo realitati care-ti confirma ca exista Iisus Hristos, si ca tot ce a facut El este în centrul universului. Lui trebuie sa ne închinam, si sa avem incredere ca va avea grija de noi. Pentru mine exista Iisus Hristos, indiferent de ce spun altii. Cei rataciti, care sunt sau se cred vremelnic atotputernici, sa stie ca omul este exact ca un fir de nisip în Oceanul Pacific. Atât este de mic si de neajutorat. Îmi amintesc, la un spital de boli cronice din Bucuresti, medicii au observat ca – firesc – mor cei care cred, si cei care nu cred. Credinciosii plecau pe lumea cealalta linistiti, iar ceilalti erau speriati, nu voiau sa moara. Dar nu mai depinde de om, omul este ca o jucarie în fata lui Dumnezeu.

În Betleheem s-a nascut Hristhos, acolo a nascut Fecioara Maria.

În grupul nostru de români eram cam jumatate ortodocsi, jumatate catolici. Nu s-a cunoscut asta, nimeni n-a facut nicio diferentiere, a fost o armonie totala, pentru ca în fond, aceluiasi Hristos ne închinam toti. Erau si câtiva tineri în grup, care fotografiau totul, desi educatia religioasa nu s-a facut asa cum trebuia nici înainte de 1989, dar nici dupa, fiindca unii doar formalizeaza educatia religioasa. Chiar unii dintre profesorii acestei discipline ar trebui sa aiba o responsabilitate mai mare, sa gaseasca mijloace prin care sa-i atraga pe elevi spre religie. Cred ca asta-i misiunea lor cea mai importanta, nu doar sa descrie evenimentele petrecute, ci sa patrunda în sufletul lor, sa-i emotioneze, încât sa-si completeze educatia religioasa. Un rol foarte important il au si parintii copiilor, dar cum multi dintre parinti sunt nascuti în perioada în care religia era ,,arestata’’, nu au cum sa dea si altora ce nu prea stiu ei însisi. De aceea, la nicio forma de educatie religioasa ei n-ar trebui sa lipseasca.

În alta ordine de idei, nici un efort nu este prea mare pentru a ajunge în acele locuri. Daca te duci macar odata în Tara Sfânta, te ,,molipsesti’’ de dragostea pentru Iisus Hristos, sentiment pe care nu ti-l mai scoate nimeni din suflet.

Un asemenea pelerinaj este într-adevar obositor, dar reconfortant. Acolo, parca dai toata rautatea din tine, pentru ca într-o doza mai mare sau mai mica, fiecare avem macar un dram de rautate în noi. Acolo simti ca-ti purifici corpul de toate pacatele, pentru ca pâna la urma, sufletul este cel mai important. Corpul este trecator pe când sufletul este vesnic. Si daca îl îmbogatim cu flacara Mântuitorului Iisus Hristos, este bine pentru noi.’’

A consemnat Mihai Stirbu

PREMIILE NIRAM ART 2011

On By nelursIn ArtLeave a comment

DEFESES FINE ARTS AGENCY prezinta:

 

DECERNAREA PREMIILOR NIRAM ART 2011

         „Cultura româna recapata locul

     care îi corespunde în Europa”

                      Michel Houellebecq

Premiile Niram Art 2011, desfasurate sâmbata seara la Madrid, au adus în atentia publicului spaniol mari personalitati ale culturii române.

Evenimentului a fost organizat de Editura si Revista Niram Art, în colaborare cu Universitatea Complutense si Centrul Cultural al Armatei Madrid si s-a desfasurat la Cazinoul Militar din capitala Spaniei. Emil Constantinescu, fostul presedinte al Romaniei a fost distins cu Marele Premiu Niram Art „Trofeul Ambroise Vollard”. In cadrul discursului sau, Emil Constantinescu a facut referire la intelectualii români si la aportul pe care l-au adus culturii universale.

Scriitorul francez Michel Houellebecq a fost distins cu Marele Premiu Niram Art „Trofeul Mihail Sebastian”. „Primul premiu pe care l-am primit ca scriitor purta numele poetul român Tristan Tzara. Este o bucurie pentru mine sa primesc acum un trofeu cu numele altui mare român. In seara aceasta, am cunoscut, la Madrid, o grupare de artisti si scriitori români de amploarea celei din Parisul interbelic. Ma bucur ca, dupa o lunga dictatura, cultura româna recapata locul care îi corespunde în Europa”, a afirmat Michel Houellebecq în fata publicului spaniol.

Fostul ministru al Culturii din Spania, poetul Cesar Antonio Molina a primit Marele Premiu „Trofeul Tristan Tzara”. Premiul a fost ridicat de scriitoarea, jurnalista si criticul literar, Mercerdes Monmany, sotia lui Cesar Antonio Molina. „Mari personalitati ale culturii universale sunt originare din România. Emil Cioran, Mihail Sebastian, Mircea Eliade si Constantin Brâncusi sunt doar câtiva dintre românii care au creat opere de o inestimabila valoare si fata de care simt o profunda admiratie”, a afirmat Mercedes Monmany.   

Premiul Niram Art pentru Literatura a fost acordat scriitorului român Stefan Mitroi, Premiul Niram Art pentru Poezie autorului Eran Eisen din Israel, iar scriitorul spaniol Diego Vadillo Lopez a fost distins cu Premiul pentru Manuscris, pentru romanul „La cumparaturi în Tzara”, al carui personaj principal este poetul român Tristan Tzara. În cadrul galei de decernare a Premiilor Niram Art 2011, au avut loc cinci lansari de carte.

Anul acesta, premiul pentru Arte Plastice a fost înlocuit cu un omagiu adus vietii si operei pictorului Baruch Elron (1934 – 2006). In timpul galei, a fost lansata cartea Baruch Elron, a scriitorului spaniol Hector Martinez Sanz. Artistul, nascut în România, a plecat în Israel în anul 1963. Multe dintre operele sale au ramas în România, sub semnatura Barbu Teodorescu. Baruch Elron este unul dintre cei mai cunoscuti pictori din Israel. „Sotul meu a facut studiile la Bucuresti si perioada petrecuta în România a fost importanta în formarea sa. A colaborat cu multe publicatii si institutii din România si, dupa revolutie, s-a întors cu placere în tara în care s-a nascut”, a declarat Lydia Elron, sotia artistului. 

Seara s-a încheiat cu un concert de pian. Moderatorul evenimentului a fost Fabianni Belemuski, directorul Revistei Niram Art. Trofeul Niram Art este o creatie a artistului plastic Bogdan Ater.

DEFESES FINE ARTS AGENCY

Madrid, Spania

Duminica, 18 decembrie 2011

Marturia fiului lui Richard Wurmbrand

On By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Familia, Incurajare, Mantuire, Natura Umana, Persecutie2 Comments

Scrisoarea lui Mihai Wurmbrand, fiul pastorului luteran R.WURMBRAND

– 30.01.2009 -Articol preluat de pe http://www.richard-wurmbrand.ro/

Unul dintre subiectele fierbinti legate de persoana pastorului Richard Wurmbrand este acela legat de zvonul prezentat drept “certitudine” în anumite medii, cum ca spre sfârsitul vietii acesta s-ar fi convertit la ortodoxie.

Acest zvon a aparut imediat dupa clasarea lui pe locul cinci în cadrul concursului MARI ROMANI, situatie care imediat a trezit se pare dorinta multora de a si-l revendica pe surprinzatorul evreu crestin.

Am primit din partea domnului MIHAI WURMBRAND un material prin care acesta aduce lumina asupra multor “mituri” false referitoare la tatal sau, raspândite de altii cu buna stiinta.

Va prezentam mai jos acest material, nu fara a-i multumi domnului Mihai Wurmbrand pentru eforturile domniei sale in cunoasterea adevarului de catre români.

(1) In poza de sus, alaturi de familia Regala (Regele Mihai si regina Ana), e Richard Wurmbrand

Continue reading “Marturia fiului lui Richard Wurmbrand” →

Doua lacrimi de cer

On By nelursIn Essays, poetryLeave a comment

RECENZIE de Bianca Marcovici * Haifa-Israel (USR- filiala Iasi)

“Doua lacrimi de cer” de Valentina Becart

Poeta Valentina Becart, nascuta în anul 1961 în jud. Iasi si-a facut simtita prezenta în spatiul poetic (relativ târziu) în perioada matura a existentei. Dupa propria-i marturisire – încercarile de versificare încep în jurul vârstei de 9 ani. În perioada liceului a strâns câteva poezii într-un jurnal care s-a pierdut în negura timpului. Iat-o revenind cu energii, acumulari noi – dupa o lunga absenta. În decurs de 6 ani a citit intens, s-a familiarizat cu noile orientari, stiluri din spatiul cuvântului scris… reusind sa editeze volumele:

Fata sihastra, ed. Timpul, Iasi, 2005; Clipe arse, ed. Timpul, Iasi, 2006; Doua lacrimi de cer, ed. ALFA, Iasi, 2007; Antologie de poezie si comentarii becartiene (35 de poeti), ed. Paneurop, Iasi, 2008; Undeva, un poet…, ed. ArhipArt, Sibiu, 2010; Pe muchia instabila dintre existenta si neant, ed. Stef, Iasi, 2011. De asemenea, a îmbratisat poezia colegilor (mânuitori ai condeiului) si cu daruire (dar nu fara sacrificiu…) a adus în lumina tiparului antologiile:

Antologie de poezie (55 de poeti contemporani), ed. ArhipArt, Sibiu, 2010; Antologia de proza „Declin”, ed. ArhipArt, Sibiu, 2010. În prezent are în lucru o alta antologie: „101 de poeti contemporani” si romanul „Viata furata”. În aceasta perioada scrierile Valentinei Becart apar pe diferite site-uri si în diverse publicatii din care amintim doar câteva; revista ” Moldova Literara” ( fondata de Liga scriitorilor filiala Iasi-Moldova) ( unde activeaza ca redactor ) ; revista „Poezia” aparuta sub egida USR, Iasi ; revista „Vatra-veche” ( Tg. Mures) ; revista „Singur” ( Târgoviste) ; revista „Nou Horizont”, Valencia, Spania. etc… În anul 2011 primeste Diploma de Excelenta (la Gala Premiilor de Excelenta), sectiunea: pesonalitatea culturala a anului. (23 ianuarie 2011, Iasi). Volumul „Doua lacrimi de cer”, ed. Alfa, Iasi, 2007, (la care fac referire) cuprinde poeme de o larga varietate, acestea purtând amprenta modernitatii si nu numai… întâlnim în paginile acestei carti (destul de voluminoase) un univers liric specific clasicilor literaturii române.

„Abisurile sufletesti, descoperite la vreme de o critica atenta, în poezia feminista a unei Magda Isanos, Maria Banus si Ileana Malancioiu, dar nu numai, sunt repere definitorii si în volumul supus aici „analizei”. Arderile de „tot” se regasesc ca un litemotiv în unele poeme de dragoste visata, dar si în accentele unei senzualitati fruste.” (Prof. Mitrita Cretu (Mitridate)… ).

„Acolo unde timpul îsi afla hotarul” poeta vrea sa ridice o „biserica alba” unde sa poata murmura o rugaciune si cine stie… „poate o stea se va aprinde // pe bolta întunecata // unde adevarul tainuit // pare mai însetat de „sânge cald” // cu fiecare rasarit”. (Acolo unde timpul îsi afla hotarul).

Eul liric este vizibil marcat de curgerea timpului… fiind trecut prin „focul” mistuitor al întrebarilor fara de sfârsit. Libera si nestavilita în drumul spre cautarea frumosului – constiinta-i creatoare face câte un popas la „ore de cumpana” si trece prin filtrul trairilor hipersensibile întregul „arsenal” al realitatii înconjuratoare … Dar nu se multumeste cu atât! Spatiul metafizic pare a fi locul cu disponibilitati multiple pentru spiritu-i reflexiv si profund… spirit care patrunde în invizibil cu încredere si tenacitate… provacând misterul. Un moment dintr-o zi caniculara de vara este redat printr-un limbaj limpede, clar, însufletit de prospetimea gândului catre cea asteptata.

„razele soarelui îsi cauta // stralucirea // în paharul tau. // Mi-e atât de sete! // Ars de dorinta – beau pâna la fund – // ultimul strop… fara tine!” (Bautura ta preferata – nectar).

Stapâna pe mijloacele de expresie, miscându-se cu dezinvoltura printre rasarituri si apusuri, trairile poetei trec de la starea de liniste, calm aparent… la starea de angoasa, macinare launtrica, neliniste, înfrângere , singuratare apasatoare… acestea capatând valente grave, profunde – strabatute de intensitatea fiorului liric.

„ Vai ,mie!, // cersesc azur // si mistuit de sete, // musc brazda calda… pe tarmul unde iele – // în seva mea se scalda!”// „ O, sfânt giuvaier // ti-e ruga în zadar… // si-azurul stins, // în ochi viclean de cer” (Cersesc azur). Din „culorile luminii” într-un elan al naivitatii si încrederii în orizonturi ondulatorii… împleteste versuri suave, luminoase pentru a fi „Cu un pas mai aproape de cer”. Aceasta stare de beatitudine nu dureaza – este ca un fulger ce despica întunericul în doua. Viata (afirma poeta) este „drum în lumina batatarit de talpa aspra a suferintei. // Cuvântul rasuna în spatiu // ce ramâne la fel de abstract. // Alearga, alearga! // Nu te opri… între viata si moarte.// Izvoarele vor duce mai departe // taina începutului.” (Cuvântul rasuna în spatiu). Întâlnim în unele poezii cuprinse în acest volum o anumita simplificare si naivitate cautate… Prozaismul voit , versul abrupt nu stirbesc cu nimic din lirismul încarcat de emotie , din valoarea poetica.

„Si totusi, cum arata „gloria”? // „Nu stii!” // mi s-a parut ca-mi sopteste la ureche / ceva… // venit ca dintr-un vis.//

„Asculta cu atentie!”// Mai întâi si se va arata sub forma unui chip…//

Scaldat într-o lumina pura, binevoitoare. // Ochii vor fi numai zâmbete, ascunzând cu grija // Marea Tradare” (Clipa de glorie).

Poezia este o stare, o flacara ce izbucneste din adâncurile sufletesti, nu cunoaste reguli… revarsându-se în albia imaginarului fara oprelisti… Poetul intervine, îngradeste, îndiguieste doar atât cât expresia poetica sa capete limpezime si profunzime.

Poeta Valentina Becart, neobosita cautatoare de expresii inedite… contempla în zilele însorite „zorii scaldându-se ca pruncii // în lacrimi de fericire; Alte expresii ca; „pe buzele tale aprinse surâde abisul”; „ de sângele uitarii zace-acum patata” ; „rogojina împletita din doine stramosesti” ; „toamna banuti de aur pentru clipe de nostalgie” ; „viata-mi sângera peste tot”…. produc reverberatii cu ecouri launtrice tentaculare.

Însetate de transcendent, versurile cauta liniile verticale în speranta evadarii din spatuil strâmt, limitat al vietii. Timpul este un adevarat „calau” ce urmareste tacut fiecare pas al poetei.

„Mi-am cioplit propriu-mi chip // pe inimi de vânt // pe strigat de luna // pe izvoare fara hodina… // cum sa-l mai adun // într-un „umn de nisip”?!… si concluzioneaza fara a cadea în patetism lamentabil: „Zadarnica truda // sa-ti fauresti un chip // pe retina timpului // pe zborul clipelor // si sfâsietoarea ruga… a nenascutului.” (Sfâsietoarea ruga a nenascutului).

Devorata de iluzie si destramare – poeta îsi condenseaza trairile în nenumarate titluri de poezii care-i nuanteaza nelinistea spirutuala , neliniste cu reverberatii semantice, estetice în spatiul poetic. Iata câteva: „Zidit de viu în temnita tacerii” ; „Înfasurata în toamne si amurguri” ; „Înselatoarea pâine a zeilor” ; „Iubirea-n pietre zavorâta” ; „Marele strigat”; „bezna m-a cuprins cu bratele-amândoua”; „o coasa a trecut ca un gând”; „pe crucea destinului”; „si mai cazu un cuvânt tremurat”… acestea fiind câteva din cele 239 de poeme cuprinse în volumul „Doua lacrimi de cer”. Iubirea, tristetea, resemnarea, zborul, visul, dorul , viata rasarind „timid” dintre ruine… toate si-au facut loc în versurile poetei Valentina Becart a carei lirica este strabatura de mari framântari si sfâsieri interioare ce duc în final… la o adevarata confesiune existentiala. Poeta complexa – cu un spirit ascutit în ce priveste constientizarea vietii – cu toata multitudinea aspectelor ei coloristice – transcrie într-un ton grav latura perisabila a existentei… supusa degradarii… Si cum altfel ne-o putem imagina decât trecând de la o stare la alta: uneori pasionala, tandra, melancolica … si nu peste mult timp aflata în cealalta extrema: revoltata, dezamagita… purtând povara „necunoscutului” ca pe o rana mereu sângerânda… sufletul fiindu-i înfasurat într-un straniu sentiment al „iernilor timpurii” cu vânturi polare… Pendulând între revolta si reverie reuseste sa asculte ecoul „marilor chemari” ce vibreaza în structura sensibila si rafinata a trairilor sale poetice , trairi regasite în stihuri expresive încarcate de semnificatii .

„sa curatam pamântul de ruine… // si sa’naltam altare // de „rugaciune pline”. // În fiecare clipa trecatoare // sa’nnobilam al vremilor noroi. // În pulberi sa aprindem stele, // si-n fiecare zi // slavi-vom dimineti, // scaldate-n auritul soare”. (Sa’naltam altare).

Titlul volumului “Doua lacrimi de cer” (adevarata metafora)… deschide cai spre inima cititorului care poate descoperi aici ( în volum) poezii cu o paleta variata de stari având o încarcatura emotionala vulcanica, incandescent a…

Va invit la lecturare si delectare spirituala!

A patrusprezecea scrisoare "La un prietin"…

On By nelursIn CultureLeave a comment

A PATRUSPREZECEA SCRISOARE “LA UN PRIETIN”: DESPRE “DUBLAJUL” VOCAL LA FILME, DESPRE ACADEMIA ROMÂNA, DESPRE CULTURA ROMÂNA CONTEMPORANA, DESPRE “CE-O FI DEMOCRATIA”… – SI DESPRE CÂTE ALTE NECAZURI ALE DUHULUI ROMÂNESC SI TERESTRU…

 

Stimate domnule G. L. T. –

 

…Eu stiu foarte bine ca, pe dvs., va anima si va impulsioneaza numai “vointe de bine”, cu totul oneste si patriotice… – …dar conteaza, enorm, si ce alegem sa aparam, ÎN RÂNDUL DINTÂI, din chipurile Duhului Românesc, si în ce forma, si cu ce fond ideatic chibzuim noi sa exprimam încercarile prin care trece, azi, Duhul Neamului Românesc – si toate acestea, în mod convingator, curat si drept…!

…Si, în cazul românilor, nu …”dublarea”, în româneste, a vocilor actorilor filmelor straine, va rezolva grava problema a pierderii autoritatii moral-spirituale românesti, de catre acest Neam Imperial, la OBÂRSIILE SALE – …iar nu, cum apare azi, un biet neam histrionic (…pierdere teribila, suferita prin TRADATORII LUI CONTINUI !!!).

1-În primul rând, întru confirmarea dreptatii Sfântului Apostol Pavel, în predicile sale despre Afirmarea Neamurilor – voi zice ca LIMBA ROMÂNA trebuie sa fie afirmata de un stat numit România, prin decizii care sa faca sa fuzioneze LIMBA cu ENERGIA DECIZIEI EFICIENTE, prin limba: în primul rând, sa stim a spune “NU” jafului din partea bancilor mondiale (banilor “bagati pe gât” de FMI / FMI/ul-cauza a nenorocirii Argentinei, de foarte curând!).

De asemenea, un “NU” ferm trebuia spus, LA TIMP, intrarii României în structurile militare SUA/ISRAEL, cunoscute sub numele fals de “N.A.T.O.”!!!; tot un “NU ” ferm trebuia spus, LA TIMP, intrarii în UE, unde doar “darea/birul” de 1% din PIB-ul României este sigura… (din U.E., odata intrat, nu se mai poate iesi!!! – cf. jurnalista elvetianã Silvia Cattori, care îi atrage atentia, asupra acestei situatii perverse, dnei Le Pourhiet, la Reuniunea Comitetului National pentru Referendum, de la Paris: “E vorba de un act foarte grav, care probeaza foarte bine ca referirile neîncetate ale tratatelor europene la valorile democratice sunt o mare ipocrizie/”tartufferie”, pe care aceasta Europa tehnocratica si confiscatorie nu poate s-o realizeze decât contra vointei popoarelor. Europa este con-substantial anti-democratica, vrea sa ne impuna cu voia ori fara voia noastra. Noi nu suntem primul popor caruia i-a fost siluita vointa, irlandezii si danezii au fost, de asemenea, constrânsi sa re-voteze, PÂNA AU ZIS, SI EI , DA!” – cf. Réseau Voltaire); un “NU“, foarte românesc, întru Duh (nu doar din gura!), tuturor jefuitorilor de aur, petrol, gaze naturale…PAMÂNT ROMÂNESC SFÂNT (nu doar baze militare straine, care ne transforma într-o colonie de mâna a saptea! – dar, în primul rând, distrugerea agriculturii românesti si blocarea si abandonarea tuturor pietelor de desfacere, din Europa, Asia, Africa – dar si din America de Nord –adica, din Canada si SUA! – suntem pusi “pe chituci”, de niste “români” (?!) care nu vor sa stie româneste, când e vorba de interesele patriei/poporului, dar se orienteaza “pe româneste”, la comisioanele Marii Tradari Nationale!!!);

2-Daca o piesa de teatru, precum “Blonda, Chiorul si Piticul” nu se poate juca/este interzisa, spre promovarea Artei si LIMBII ROMÂNESTI, la Sala Dalles, DIN ROMÂNIA!!! – …atunci cum este/sa poata fi promovata Limba Românesca, prin teatru/ARTA, în strainatate?! O tiranie, de tip balcanic, este cel mai hidos lucru, în lumea de azi…
…Da, tot ce este creatie ROMÂNEASCA ARTISTICA, toate valorile vii-dinamice si de vârf, ale geniului românesc, înseamna si se constituie în OPTIMII AMBASADORI AI LIMBII ROMANILOR!!! Dar câti traducatori CREDIBILI SI HARNICI avem,oare, la ora actuala, pentru ca Eminescu, Caragiale, Nichita Stanescu, Blaga, Arghezi, Vasile Voiculescu, Ion Barbu, Eugen Barbu (Cu Princepele si Saptamâna Nebunilor), Stefan Banulescu (cu Iarna barbatilor si cu geniala “Cartea Milionarului“! – adevaratii sciitori-artisti nu scriu/scriau…”cu TIR-ul“, ci aveau [si ar trebui sa mai aiba!] constienta dreptei masuri si a Divinitatii ARTEI!), Fanus Neagu, Tudor Musatescu, George Kiritescu, George Ciprian (care, în perioada interbelica, a fost pretuit enorm, în Franta, prin Georges Pitoëf! – iar azi mai ca nu-l mai tine minte nimeni, în România lui!), Mircea Eliade (proza lui genialoida!), Emil Cioran, Eugen Ionescu etc. etc.  –  aproape ca nu sunt cunoscuti în strainatate???!!!Ce face I.C.R.-ul, patronat de H.R. Patapievici si avându-l, ca Director de Onoare – pe Traian Basescu/Braunovici? Face dl Patapievici ponei cu zwastika pe fund si penisuri în erectie (la New York) si NUMAI  penisuri în erectie (la Bochum/Germania) , spunând, cu o imbecilitate senina, ca… “ASTA E DUHUL NEAMULUI ROMÂNESC”…!!!

…Eu stau si ma întreb ce-o însemna, oare, pentru domnii astia masoni – “democratia”?! Daca tu, stat masono-“democrat”, esti în stare sa-i persuadezi pe membrii tai, sa se duca sa moara ca ultimii prosti, în razboaie absurde si fara nicio legatura cu tara si Neamul lor… – …de ce nu esti în stare, tu, stat masono-“democrat”, sa-i persuadezi pe membrii tai sa respecte si sa cunoasca si “consume” civilizatia si cultura autentice, de înaltatoare spiritualitate? Înseamna ca nu vrei…si, daca nu vrei, înseamna ca nu-ti convine…si daca nu-ti convine sa fie statul tau unul civilizat si cu cât mai multi si autentici oameni culti, înseamna ca-ti convine sa “te sui” si “sa existi” si “sa prosperi” pe spinarea unor… “dobitoace mute si fara minte”, cum zice cronicarul moldovean, pe la 1640…: “Gligorie Uréchece au fost vornic mare, cu multanevointa cetind cartile si izvoadele si ale noastre si cele striine, auaflat capsi începatura mosilor, de unde au izvorât în tara si s-au înmultit si s-au latit, ca sanu saînnéce a toate tarile anii trecuti si sanu sastie ce s-au lucrat, sasa asémene fieralor si dobitoacelor celor mute si fara minte! – care va sa zica, “domnul” stat masonic-“democrat” vrea (nu la …1600, ci chiar la 2011!), vorba lui Grigore Ureche, doar “fiara si dobitoace, mute si fara minte”, pe care le poate “mâna” si “manevra” cum vrea!!! Eu nu zic sa fie obligatorii liceul sau facultatea… – …SI NU CRED, PENTRU NIMIC ÎN LUME, CA TREBUIE DEZVOLTATA ASA-ZISA “CIVILIZATIE A CALCULATORULUI”, PRIN CARE OMUL ESTE ÎNDOBITOCIT SI ROBOTIZAT SI ÎNDEPARATAT DE REALITATE, PENTRU A DEVENI SCLAVUL ILUZIEI VIRTUALE (nu degeaba lui Satana i se zice “Marele Iluzionist”!!!)… – …dar sa fie obligatoriu sa stii sa vorbesti, limpede, frumos si viu, limba parintilor si mosilor tai, datorita carora tu (mai) existi, pe Terra, ca fiinta cu identitate, sa te iscalesti si sa-ti socotesti pomii din livada si…banii din buzunar, si sa fie obligatoriu sa respecti ceea ce merita si, deci, TREBUIE respectat… – … si sa te speli pe dinti si…sa te speli, în general… – … si sa fii creator, iar nu trântor…da, eu cred ca este obligatoriu, pentru un stat cu adevarat DEMOCRAT!!! – adica, pentru un stat care nu încurajeaza dezvoltarea si înmultirea handicapatilor mental – ci un stat normal, cu cetateni normali si treji, în care omul îsi poate dezvolta si este stimulat sa-si dezvolte cele mai înalte calitati de Duh, pentru folosul sau, dar si al CETATII ! Nu însemni nimic, daca faci ce faci numai pentru tine – si, dimpotriva, însemni ceva numai în masura în care faci, macar câtusi de cât, cât te tin puterile si stiinta, pentru ALTII/CEILALTI!!! (fie si un fund de mamaliga, pentru vecinul cel batrân si neputincios!) .

…Ceea ce arata, mai limpede ca apa de izvor de munte, ca, niciunde în lumea terestra de azi, nu avem state autentic democratice, ci NUMAI tiranii masonice, emergento-dinamico-cinetice sau imergento-“perverso”-potentiale!

3-Câta vreme cultura româna este condusa de un maghiar, Kelemen Hunor, noi nu avem dreptul moral sa zicem ca am facut “ceva” pentru CULTURA/LITERATURA ROMÂNA si TEATRUL ROMÂNESC – deci nici pentru “organul” care o exprima optim, LIMBA ROMÂNA!!! Chiar nu exista un român, în toata România asta, care sa diriguiasca interesele culturii ROMÂNILOR din România (cum si la Sanatate: n-are Tara Marilor Lecuitori, vreun medic de seama si merituos?!), deci SI ALE LIMBII ROMÂNE?! Eu va zic, caz concret: am scos o carte (inofensiva!) de poezii, în 2010 (care a adunat recenzii în vreo 14-15 reviste literare, din România si strainatate!), si nici pâna la aceasta data Directia de Cultura-Vrancea (“sponsorul” unic al cartii!!! – …aflata cu editorul SUB CONTRACT SEMNAT SI PARAFAT!!!) nu a platit banii editorului, sub motiv ca “nu sunt bani pentru cultura“!!! – …si ca sa vina, omul-editorul, cica prin octombrie-noiembrie-decembrie 2011…la Sfântul Asteapta!!!  Dar pentru a o încalta pe Elena Udrea cu pensiile unui judet si pe Roberta-Hoata si Nesimtita, si pe EBA-lui-Taticu etc. etc. cu pensiile altor judete…se poate, NU?! – … dar pentru toate “privatizarile” si cheltuielile aberante, care se fac pentru distrugerea României…munti cheliti, paduri doborâte ca de Apocalipsa! – …masini schimbate ca izmenele, telegondole si pârtii de ski si parcuri LA SAT!!! – si sali de sport (TOT LA SAT!!!), à la Hitler!!! (paranoice, creând agorafobie!!!) si piscine, în locuri unde nu sunt nici zapada, nici canalizare etc., asta “DA“! … – …Sfinxul si Babele privind, tristi/triste, proprietatile unor hoti bortosi pedelisti…pentru asta sunt bani…”DA-DA!!!“, si limba românesca a sutilor este extrem de eficienta!!!

4-…Academia Româna, de la Eugen Simion încoace (cel cu editia Eminescu, si aia, ca vai de ea!!!), n-a mai scos o singura editie critica, macar, a marilor clasici români!!! Nu, stimate si dragule domn G. L. T. – NU SE VREA PROMOVAREA LIMBII ROMÂNE, PRIN CEL MAI EFICIENT SI NORMAL MOD – ARTA SI EDUCATIA, EDUCATIA SI ARTA!!! Nu e nevoie de bâlciul cacofonic al “dublarii” vocilor, care face ca vocea lui Anthony Hopkins, Anthony Quinn, Humphrey Bogart, Peter Falk, Marcello Mastroianni, Oleg Mensikov, Jean Gabin, Fernandel, Louis de Funès, Gérard Depardieu, a Sophiei Loren, a lui Ingrid Bergman, sau a lui Julianne Moore, Michelle Pfeiffer, Nicole Kidman, ori Sharon Stone… – a lui Gene Hackman, Robert de Niro, Kevin Spacey, Dustin Hoffman, Robert Mitchum, Al Pacino, Tom Cruise sau Brad Pitt – sa fie dublata de…Bendeac, Mândruta si Maruta!!!

5-Nu, dublajul nu este “cea mai elaborata si deplina forma de preluare a culturii universale“, cum ziceti – ci este cea mai  oribila si grotesca forma  de kitsch! Eu, personal, m-as simti teribil de jignit, JIGNIT DE MOARTE, daca mi i-ar “dubla” vocal, alte popoare, în filme (pot fi ele popoare cu oricât “staif” cultural: englezii, francezii, italienii etc.!), pe UNICATELE/”Monstrii Sacri”: Caragiu, Calboreanu, Vraca sau pe Leopoldina Balanuta, Ion Marinescu, Gina Patrichi, Draga Olteanu-Matei, Ilarion Ciobanu, Octavian Cotescu, Emil Botta, Fory Etterle, Horatiu Malaele…, sau  pe Birlic, Rebengiuc, Beligan etc. etc.!!!

6-Eu si milioane ca mine am învatat limbi straine si…de dragul “sonoritatii [promovate politico-economic!) a limbilor”… – …dar, mai ales, de dragul culturii si civilizatiei acelor popoare: deci, din pacate, nu prea mergem, “în vizita”, pe la popoarele, trufase si greu întelegatoare de Duh, ale Vestului, cu “LIMBA/LOGOS NATIONAL“! (pentru ca “subteranele” divine ale LIMBII/LOGOS nu sunt vazute, de lumea asta dementa si desacralizata!!!), ci cu autentica noastra cultura emergenta, cu spectacole de  teatru, cu festivaluri muzicale si literare… – …sa stiti ca multi straini învatau/ar fi învatat româneste, de placere si/sau din snobism (este si asta un motiv, ca oricare altul, probabil…!), poate, daca Festivalul George Enescu ar functiona, precum a functionat, cândva (promovat pe TOATE posturile nationale românesti, pentru ca este UN BUN DE DUH NATIONAL SUPREM!), daca am face si un alt festival/alte festivaluri, închinate unor Duhuri Înalte: Ciprian Porumbescu, Nicolae Grigorescu, Stefan Luchian, Brâncusi-GENIUL (…dar caruia i-am distrus si dat, pe degeaba, statuile…care s-au destramat, ca prin vraja rea…si “au facut picioare“, peste granita, extrem de dubios si rusinos, pentru TOTI prim-ministrii, ministrii de interne si ministrii culturii postdecembristi… !!!), Eminescu, Caragiale, Nichita (…cel înlocuit de H.R.Patapievici cu …”Omagiul lui Iuda“, de la Bochum!) !!! De nevoie, ca sa-si exprime admiratia, ar învata strainii (entuziasmati) – ROMÂNESTE!!! NU – noi, toti, suntem tradatori, prin însasi lenea si nerespectarea valorilor nationale, îl uitam (si gonim din memorie!) pe Eminescu, la comanda dlui N. Manolescu.

Eu sunt singurul profesor din Vrancea, care refuz sa ma conformez obedientului I.S.J.-Vrancea, si utilizez, la predare, manualele “vechi” ( …pentru ca tot ce are “vietuire” de mai mult de un an, în turbarea “reformei apocaliptice” a “învatamântului” – ???!!! – din România… – …Învatamânt condus, în România, de unul cu 11 clase, fara bacalaureat echivalat…“E VECHI!”… – …manualele “vechi”, deci, de…2 ani, ale lui Eugen Simion, de la Ed. Corint, SINGURELE CARE-L PASTREAZA PE EMINESCU, ÎN PLENARITATEA LUI CREATIVA! Dar, fireste, risc sanctiuni, scandaluri, pe linie profesionalo-politica (am fost sever avertizat, indirect, desi i-am…”avertizat”, evident, si eu, în felul meu si cu metodele mele…dar EI SUNT LA PUTERE, EI, DISTRUGATORII NEAMULUI ROMÂNESC…)!!!

…  Dl sef al U.S.R. , N. Manolescu, prin Istoria… lui, TRADATOARE A DUHULUI DE NEAM, îl “alunga” pe Eminescu (“cadavrul din debara“! – cf. H.R. Patapievici!), pentru a-i promova, drept “genii nationale“, pe niste mediocritati si “porno–copro-creatori” – alde Mircea Cartarescu si Mihail Galatanu!!! Sa creada el, dl Manolescu, ca un GENIU se lasa alungat, din Duhul Neamului sau, de orice “lepra ambulanta”, de orice “adus de vânt”!!!

7-Înca ceva: observati, va rog, cât dispret este “secretat”, pentru cei care vor sa demonstreze, cu documente istorice, românesti si din biblioteci straine, Imperialitatea, prin Noblete si Vechime, a Neamului Românesc! Cazul lui Nicolae Densusianu sau MIhai Eminescu, în veacul al XIX-lea, precum si ale lui Vasile Lovinescu, Napoleon Savescu, Adrian Bucurescu, Paul Lazar Tonciulescu, Viorica Enachiuc (care merita un NOBEL!!!), din veacul nostru… – …dar si cazul dvs., care va zbateti, cu atâtea argumente irefutabile, sa demonstrati, pe cai lingvistice, superioritatea, incontetabila, ca expresivitate si “istorie de Duh”, a “cifrului LIMBII ROMÂNE” – care merita, STIINTIFIC VORBIND, sa fie (cum bine ziceti/afirmati dvs.!), “UNICA LIMBA PANEUROPEANA »!!! Nu e nevoie de “dublare filmica“, ci de  buna-credinta MINIMA (de minim bun-simt comun!): SA FIE RECUNOSCUTE EVIDENTELE!!!
…Ar fi înca multe de spus, dar sunt absolut suficiente, pentru edificarea ADEVARATELOR CARENTE ALE PROMOVARII LIMBII ROMÂNE, DE CATRE ROMÂNI (???!!!), cele zise de mine, mai sus! Sa le rezolvam pe acestea, prioritar – si sa vedeti cât de respectati si cunoscuti (chiar temuti… – …de fapt, eu cred ca tocmai de la teama si invidia teribila ale “unora”, carora nu e bine/”sanatos” sa le pronunti numele… – ni se trage NERECUNOASTEREA/IGNORAREA!!!) vom deveni, în lume…Dar…CINE si CUM, când comanda iudeo-masonica este “so pe ei“?! Ca si în celebrul “CAZ EMINESCU“: “Azvârliti-l peste bord!” (îi zice “metrul/maestrul mason “de la Sinaia”, lui Carol I de Hohenzolern-Siegmaringen-masonul, iar Carol I de Hohenzolern-Siegmaringen-masonul “se executa”, prin Titu Maiorescu-masonul…!). Asa, “metrii” de peste tot comanda, azi, “azvârlirea României peste bord“…Chiar ieri, un “metru” i-a zis, “prieteneste”, sotiei mele, cu mult calm (imperturbabil, dar decis si lugubru…), sa ma potoleasca, pentru ca…”e mai sanatos pentru dumnealui… si familia dumnealui o va duce mai bine!”

Nu ma îndoiesc…!
…Si, cu asa o “tratatie amicala” (din partea unor, cica, si ei…”români”!) , dvs. credeti ca “dublarea vocii” devine…”SOLUTIE SALVATOARE DE NEAM SI LIMBA ROMÂNESCA/DUH ROMÂNESC”???!!!!
…Sa nu ne schimonosim, mai mult decât ne-a îndemnat si mânat dracul, pâna acum…, mai mult decât ne schimonosesc faptele noastre de pâna acum, si…canalele TV straine! Nu vom înlatura acel blestemat de fragment de emisiune TV frantuzeasca, cu palma întinsa a “rrromului/românului” (“DONNEZ MOI, S ‘ IL VOUS PLAÎT!”), prin nenorocirea asta de circ, cu…”dublarea filmelor“, în româneste: “Chelului îi lipseste tichia…de tinichea!!!”
Doamne,-ajuta Duhul Românilor sa se lumineze, cu Lumina Cea Vie si Adevarata, din Veac!
Cu, mereu, aceeasi pretuire si calda prietenie,
Adrian Botez

Arta conversatiei

On By nelursIn Romania, WorldLeave a comment

DIALOG ÎNTRE COLEGI DE SERVICIU SI DE SCRIS!

 

 

By Bianca MARCOVICI & Eduard MATTES

 

 

Bianca MARCOVICI: Draga Edi Mattes, cum te descurci cu pasiunile, hobby-urile tale multiple, în afara serviciului, în ce constau ele si cum sunt echilibrate de meseria ta de arhitect la „Socetatea de Electricitate” din Haifa, unde lucram împreuna ca vechi colegi?

Eduard MATTES: Hobby-urile mele nu sunt echilibrate de activitatea mea de arhitect! Ele sunt sarea si piperul din viata mea! Ce sa-i faci? A fi arhitect la Societatea de Electricitate nu este exact visul meu cu care-am început sa învat arhitectura si nici cel cu care mi-am terminat studiile la Bucuresti! Visam poate sa lucrez la niste proiecte de referinta ale lumii moderne! Dar, ca în orice vis, în marea majoritate a cazurilor, familia si digestia sunt cele mai importante asa ca faci ceea ce trebuie pentru pâinea cea de toate zilele! Pasiunile, caricaturile, grafica, fotografia îmi umplu cele trei sau patru ore dupa ce toti membrii familiei, mama si cei doi flacai ai mei, Roni si Eden, merg la culcare! Atunci îmi gasesc linistea necesara strajuita de multumirea sufleteasca dupa o zi de munca, acea liniste ca toti ai tai sunt sanatosi, multumiti si pregatiti de o noua lupta, ziua de mâine!

Dar tu, draga Bianca, cum te împarti tu între devizele tale de la serviciu si lumea ta de vers?

Bianca MARCOVICI: La aceasta întrebare pe care mi-o returnezi, as putea raspunde în putine cuvinte: meseria mea de inginer constructor se contopeste perfect cu poezia, mai mult, sunt un colaj modern si dependent. Inspiratia mea, dupa cum se poate citi din cartea antologica, „Muntele meu, Carmel, 2011″ e tocmai o dovada a diversitatii temelor poetice pe care le-am abordat. Ele tin de nostalgia româneasca, dupa ce am parasit România acum 20 de ani împreuna cu familia. Aici, în Israel am prins radacini puternice, am deja 6 nepoti. Fetele mele au facut armata grea, s-au casatorit si deja au devenit competitive în meseria lor. Lucreaza în domeniul calculatoarelor. Nu uita ca am sosit în tara foarte târziu! Eu la aproape 40 de ani, sotul meu la vârsta de 45 iar cele doua fete ale noastre au sosit în Israel la vârsta bacalaureatului, deci înainte de armata care a urmat.

Cum te împaci cu gândul ca ai colaborat din începuturi la cartile mele, facându-mi grafica, iar la interior sunt si câteva din realizarile tale în grafica, adica pot sa-ti zic ca… „ti-am oferit o sansa sa-mi ilustrezi poemele” (Sic!), dupa care multi scriitori te-au contactat cerându-ti sa repeti succesul pentru cartile lor? Îti mai amintesti despre ce plachete de versuri este vorba, le mai ai prin casa? Poti reproduce un colaj?

Eduard MATTES: Este adevarat ca te-ai comportat ca o adevarata prietena ce esti si-ti multumesc ca mi-ai acordat încrederea de-a-ti decora cartile cu desenele mele (si eu… Sic!), carti deja decorate cu frumoasele-ti versuri! Cum ma împac cu gândul ca am colaborat din începuturi la cartile tale? Pentru mine a fost si-a ramas o cinste deosebita de a–ti sta aproape, la câtiva centimetrii de adâncile tale versuri, în plachetele pe care le-ai editat si care ti-au consolidat un nume rasunator în poezia moderna.

[pullquote]

Bianca Marcovici a debutat în poezie în anul 1981, sub pseudonimul Blanca, la rubrica „Diligenta Postala” a poetului Emil Brumaru (…) activa în Cenaclul „Junimea” din Iasi între anii 1981-1991 (…). Bianca Marcovici este din 1990 membra a Uniunii Scriitorilor din România – filiala Iasi, precum si membra a „Asociatiilor Scriitorilor Israelieni de Limba Româna” din anul 1999. Din anul 1991 a devenit si membra a Societatii „Junimea” din orasul natal Iasi. A facut parte din delegatia scriitorilor israelieni de limba româna la „Întâlnirile scriitorilor de pretutindeni” de la Neptun, Constanta, de doua ori, în anii 1996 si 1999. (cu care ocazie a participat la emisiuni la televiziune ?i lansari de carte în cadrul colocviului). Poeta a colaborat la reviste literare din România, Israel, Germania si reviste on line pe internet. (…) Poeme ale ei au fost traduse în limba ebraica în antologii comune cu al?i autori, de catre Andreei Fischof, de asemenea i-a aparut o placheta de versuri în limba engleza, „18 poeme”, în traducerea Luizei Carol , în limba germana în traducerea lui Radu Barbulescu, iar în limba franceza în cea a lui Georges Astalos si Nicole Pottier. A publicat nenumarate volume de poezie si proza.

[/pullquote]

Bianca MARCOVICI: Dar cititorul ar trebui sa mai stie si cu ce te ocupi la serviciu!

Eduard MATTES: N-as vrea ca cititorul acestor rânduri sa creada ca sunt un plictisit si-un plafonat în ceea ce priveste activitatea mea la serviciu, dar… adevarul nu este prea departe de cele relatate mai sus! Îmi desfasor activitatea într-un mediu dominat de inginerie si exactitate, în care munca de arhitect este privita ca ceva desuet! Mereu mi se spune, mai în gluma, mai în serios, când vreau sa mai ies putin din unghiurile drepte, ca oricum nimeni nu va observa „creatia” mea! Si-atunci ma surprind întrebându-ma unde s-au ascuns toate visurile mele? Îmi amintesc anii studentiei si ceea ce visam noptile: visam ca proiectul meu s-a materializat, ca este real si ca ma plimb prin tridimensionalul imaginar devenit peste noapte, realitate! Priveam în toate directiile si corectam proiectul acolo unde era nevoie, totul în tridimensional! Ma trezeam a doua zi si ma repezeam la planseta unde materializam visul în linii, culori si unghiuri. Si-atunci, eram multumit! Azi, fac ce mi se cere, dar am grija sa ma privesc în fiecare dimineata în oglinda si sa ma investighez cu atentie daca nu a început capul meu sa semene cu un cub…! Atâta timp cât capul îsi pastreaza forma pe care o stiu, plec linistit la serviciu si ma îmbrac cu culoarea locului pentru a iesi cât mai putin în evidenta!!! Noroc ca am capatat a-colo si o alta atributiune, si anume aceea de-a organiza expozitii de-ale colegilor de lucru care, ca si mine, evadeaza uneori în arta!

Dar cum te lauzi tu cu ceea ce faci la serviciu?

Bianca MARCOVICI: Cred ca simpla enumerare a lucrurilor pe care la fac în meseria mea, cum ar fi „Statii de înalta tensiune”, partea de constructie, ar sugera clar ca nu poate fi acesta izvorul meu poetic. Cred ca situatia internationala, razboiul, dragostea, explozia internetului („Impactul Virtualului”- titlu unei carti lansata la I. C. Român din Tel Aviv), muzica, domeniul în care am activat ca violonista 17 ani, pot fi clarificate ca subiectele mele forte din proza si poezia mea, cea memorialistica. Ma consider o poeta modesta care a încercat sa pastreze legaturile cu literatura din România, cu toate ca multi dintre israelienii de origine româna considera lucrul asta ca o pierdere de timp.

[pullquote]

Absolvent al prestigiosului Institut de Arhitectura Ion Mincu din Bucuresti, ceea ce nu l-a împiedicat sa deseneze portrete, sa sculpteze în lemn, sa picteze în ulei… Si totusi, pe cartea sa de vizita ca profesionist al artelor vizuale relevanta este calitatea de caricaturist. Poate si pentru ca, în acest domeniu, a avut cele mai mari satisfactii personale. (…) Eduard Mattes se înscrie cu succes pe linia predecesorilor. Membru al Asociatiei caricaturistilor din Israel si al Asociatiei internationale a caricaturistilor, al Uniunii artistilor plastici, a participat la expozitii în Egipt, Portugalia, Italia, Spania, Olanda, Japonia, România… (dr.Dorel Schor)

[/pullquote]

 

Eduard MATTES: Dar cum e privita literatura israeliana în limba româna, peste hotare?

Bianca MARCOVICI: Descopar ca suntem înca competitivi, suntem „o mostenire lirica puternica”, asa cum se vede clar în presa româneasca din Israel si în cea din România. Unii dintre noi au reusit sa fie publicati în România, cartile noastre au fost recenzate în revistele literare din România si din Israel. Au loc întruniri literare la Ierusalim, Tel Aviv si Haifa cu schimburi literare aproape lunar. Cu toate astea suntem (unii dintre noi!) ignorati când e vorba de ce am vazut si auzit la stirile culturale de la TVR CULTURAL legate de „Salonul de carte” de la Bucuresti care se desfasoara zilele acestea. Ungaria e invitata ca membra de onoare anul acesta, Spania a fost invitata anul trecut. Mie personal nu mi s-a cerut colaborarea. Nici nu mai am pretentia sa fiu invitata. Poate ar trebui sa ma reculeg. Viitorul nostru literar sta în limba ebraica. Lucrul asta l-am simtit în cartea mea de poezie „Espresso dublu la Ierusalim”, carte bilingva, ebraico-româna, carte receptata deja în presa israeliana.

Dar cum te lauzi tu cu expozitiile?

Eduard MATTES: Da, cu expozitiile mele ma laud într-adevar! Am câteva în fiecare an, sunt unul din candidatii la „Premiul Ianculovici” pe care doresc din tot sufletul sa-l merit si sa-l primesc iar anul acesta urmeaza sa expun fotografie la Bucuresti, în galeria artistului fotograf român Gabriel Boholt din incinta cinematografului “Patria”. De asemeni, dupa succesul pe care l-am avut anul trecut cu creearea cupei comemorative pentru „Memorialul Iosif Mattes” la box de la Iasi, anul acesta vreau sa proiectez iarasi o cupa sau o placheta pentru acest eveniment dedicat memoriei scumpului meu tata, fost antrenor emerit, decedat în anul 2000.

Bianca MARCOVICI: Acestea fiind spuse, ma bucur ca am gasit timpul necesar sa mai sporovaim putin si despre noi, în aceste vremuri tensionate si sumbre, mai ales ca ne stim de-o viata iar anii ne poarta pe-ale lor valuri învolburate si nu ne dam seama de fuga lor!

Bianca MARCOVICI & Eduard MATTES

Haifa, Israel

iunie 2011

————————————————

Bianca MARCOVICI, nascuta Grimberg, la 22 iunie 1952, Iasi. Poeta israeliana de limba româna, violonista si inginera de profesie. A absolvit „Universitatea populara” de 5 ani si Liceul de muzica „Octav Bancila“, din Iasi, sectia vioara. De asemenea ea este absolventa a „Facultatii de Constructii Civile si Industriale” a Institutului Politehnic din Iasi (1976). În 1991 a emigrat în Israel împreuna cu toata familia. În perioada 1984-1987 a fost membra a Orchestrei Comunitatilor evreiesti din Bucuresti si Iasi, efectuând turnee în Israel, Elve?ia si Statele Unite ale Americii. Intre 1990 – 1991 a lucrat timp de un an ca redactor pentru carti tehnice la Editura „Omnia” din Iasi. În acceasi perioada a fost vicepresedinta Asociatiei de prietenie România-Israel-filiala Iasi, alaturi de violonistul Bujor Prelipceanu, care îndeplinea func?ia de pre?edinte. Lucreaza în prezent ca inginera la “Societatea de Electricitate” din Haifa, în Israel.

Activitatea literara

Bianca Marcovici a debutat în poezie în anul 1981, sub pseudonimul Blanca, la rubrica „Diligenta Postala” a poetului Emil Brumaru, în Revista “Cronica”, Iasi, 1981 si în acelasi an în Revista „Convorbiri literare”. Ea a fost activa în Cenaclul „Junimea” din Iasi între anii 1981-1991, de asemenea a participat la începutul activitatii ei literare la Cenaclul: „În numele poetului” condus de poetul Cezar Ivanescu (un grupaj de poezii i-a aparut atunci în revista „Luceafarul”). Bianca Marcovici este din 1990 membra a Uniunii Scriitorilor din România – filiala Iasi, precum si membra a „Asociatiilor Scriitorilor Israelieni de Limba Româna” din anul 199. Din anul 1991 a devenit ?i membra a Societa?ii „Junimea” din orasul natal Iasi. A facut parte din delega?ia scriitorilor israelieni de limba româna la „Întâlnirile scriitorilor de pretutindeni” de la Neptun, Constanta, de doua ori, în anii 1996 si 1999. (cu care ocazie a participat la emisiuni la televiziune si lansari de carte în cadrul colocviului). Poeta a colaborat la reviste literare din România, Israel, Germania si reviste on line pe internet. În anul 2001 a fost aleasa în Conducerea Asocia?iei scriitorilor israelieni de limba româna, dar a fost nevoita sa se retraga dupa 8 luni din motive personale. Poeme ale ei au fost traduse în limba ebraica în antologii comune cu al?i autori, de catre Andrei Fischof, de asemenea i-a aparut o placheta de versuri în limba engleza, „18 poeme”, în traducerea Luizei Carol , în limba germana în traducerea lui Radu Barbulescu, iar în limba franceza în cea a lui Georges Astalos si Nicole Pottier. A publicat nenumarate volume de poezie si proza.

***

Eduard MATTES, arhitect, grafician, caricaturist, sculptor. Nascut în România, stabilit în Israel; Fiul renumitului antrenor de box Iosif Mattes din Iasi.

Iata cum ni-l descrie criticul de arta dr. Dorel Schor: „… Absolvent al prestigiosului Institut de Arhitectura Ion Mincu din Bucuresti, ceea ce nu l-a împiedicat sa deseneze portrete, sa sculpteze în lemn, sa picteze în ulei… Si totusi, pe cartea sa de vizita ca profesionist al artelor vizuale relevanta este calitatea de caricaturist. Poate si pentru ca, în acest domeniu, a avut cele mai mari satisfactii personale. (…) Eduard Mattes se înscrie cu succes pe linia predecesorilor. Membru al Asociatiei caricaturistilor din Israel si al Asociatiei internationale a caricaturistilor, al Uniunii artistilor plastici, a participat la expozitii în Egipt, Portugalia, Italia, Spania, Olanda, Japonia, România… În Israel, printre altele, a initiat si organizat prima expozitie româneasca de grup, precum si, în relatie de parteneriat, prima expozitie de caricatura israeliana în România…”

———————————————————-

STUDIO 6 IN GALERIE

On By nelursIn MemoriesLeave a comment

ATELIER EMBLEMATIC

de Dr. DOREL SCHOR

 

In urma cu niste ani, doua pictorite entuziaste din Natania, Liana Gross si Dita Liron, au infiintat un studio de lucru la care au mai invitat citiva artisti. Probabil pentru ca se afla pe o strada la numarul 6 si din cauza ca acesta era si numarul initial al pictorilor care si-au impartit spatiul atelierului, numele a ramas “Studio 6”. Cei care s-au perindat prin aceasta “cooperativa artistica” au participat la expozitii individuale sau comune, in tara si peste hotare, au editat cataloage si albume sau carti de arta…

 

 


 

Dar nucleul solid si permanent l-au alcatuit patru pictori, la cele doua initiatoare adaugindu-se Eduard Grossman si Rozi Shaham. Intimplarea face ca studioul , oaza de creatie originala, sa devina emblematic pentru ceea ce este Israelul. Pentru ca Liana Gross , nascuta la Dubrovnik, in Croatia, a ajuns la virsta tinara, Rosalind (Rozi) Shaham a venit din Canada, Eduard Grossman a imigrat de prin Uralii Rusiei, iar Dita Liron e sabra, nascuta adica in tara. Acest aspect interesant se adauga caracterului pluralist al echipei, conceptelor variate, al fiecaruia, experientei profesionale individuale.

 

 

 

Bogatia mijloacelor de exprimare permite artistilor dezvoltarea personalitatii fiecaruia in contextual unei colaborari rodnice.

Eduard Grossman creaza o lume fascinanta in care magia culorilor este predominanta. La formatia sa clasica, suplimenteaza lumina mediteraniana si bogatia cromatica a postimpresionismului. El renunta la dogme si canoane, permitind abstractului interpretari asociative, metafore plastice, o imbinare creativa a realului si imaginarului.

Liana Gross picteaza cu sensibilitate si lirism, notiuni care se impletesc surprinzator dar armonios, cu energia unor tuse curajoase, cu senzatii intense si dinamice. Putem descifra uneori in lucrarile ei drame neconsumate sau simboluri temporale, paradoxuri si aluzii la problemele acute ale lumii contemporane.

 

Dita Liron si-a gasit, fara indoiala, un stil personal… Ea picteaza peisajele cu un unic concept al spatiului, desfiintind limitele si continuindu-l catre infinit. Isi gasesc loc, in pinzele ei, intr-o atractiva simbioza, realismul si abstractul, culorile calde, emotiile, simbolurile, lumina, corpul uman,ciclurile naturii, infinitul…

 

 

 

Rozi Shaham e si ea o impatimita a naturii, careia ii subliniaza simplitatea dar si unicitatea, prin culori vibrante.

Tablourile ei sint compozitii libere in care se regaseste realitatea inconjuratoare. Lumea ei este subiectiva, dar pictorita o comunica privitorului ca pe o invitatie la meditatie si iubirea frumosului.

 

 

 

 

 

 

 

REVISTA INTERNATIONALA STARPRESS

On By nelursIn News, WorldLeave a comment

COMUNICAT DE PRESA


de Ligya DIACONESCU

 

REVISTA INTERNATIONALA STARPRESS PREGATESTE VOLUMUL DOI AL ANTOLOGIEI SCRIITORILOR ROMÂNI CONTEMPORANI DIN ÎNTREAGA LUME

 

Au început înscrierile pentru „Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume, STARPRESS 2012”.

 

Revista internationala STARPRESS (revista româno-canadiano-americana, cu corespondenti din întreaga lume) informeaza scriitorii de origine romana de pretutindeni ca au început înscrierile pentru realizarea celei de-a doua antologii a scriitorilor români contemporani din întreaga lume „Starpress 2012”. Aceasta va cuprinde doua sectiuni: poezie si proza. Lucrarile vor fi publicate simultan in limbile româna si franceza.

 

Mentionam ca la începutul acestui an am scos de sub tipar:

 

ANTOLOGIA SCRIITORILOR ROMANI CONTEMPORANI DIN ÎNTREAGA LUME, „STARPRESS 2011″ (în limba romana si limba engleza).

 

Volumul s-a bucurat de un real succes si a fost primit cu interes de cititori. Au avut loc  lansari în California, Germania si Spania, urmând Anglia, România, Australia, Israel.

 

Pentru detalii, contactati-ne pe adresele de e-mail:

star_ligya@yahoo.com

sun_andrada@yahoo.com

free3ymher@yahoo.ca

 

Informatii suplimentare gasiti intrând pe:

http://www.valceaturism.ro/j15/index.php?option=com_content&view=article&id=3638: inscrieri-antologia-scriitorilor-qstarpress-2012q&catid=19: poezie&Itemid=35

 

Prioritate în paginile ANTOLOGIEI STARPRESS 2012 vor avea câstigatorii si participantii la Concursul International de Poezie Pentru Romanii din Întreaga Lume STARPRESS, editiile 2008 si 2010, colaboratorii revistei, cei care au fost publicati de STARPRESS si cei care sunt recomandati. Nu excludem pe cei talentati care dintr-un motiv sau altul nu au aparut în paginile noastre.

 

Ne rezervam însa dreptul de a nu publica scriitori controversati, de a nu publica lipsa talentului si pe cei care trimit intentia lor prea târziu, dupa primirea materialelor într-o anumita perioada care se va anunta în curând.

 

Totodata anuntam ca dat fiind numarul de pagini deja stabilite si un numar de scriitori fix, cei care se vor înscrie prea târziu, nu vor putea fi inclusi în Antologie, chiar daca au facut parte din prima editie. (Pentru cei care nu sunt colaboratorii nostri se va face o selectie)

 

Atât pentru poezie cât si pentru proza se vor aloca, câte 4 pagini, doua în limba franceza, doua în romana/începând cu un scurt CV, poza si versuri/fragmente proza.

 

Fiecare autor va primi câte trei exemplare. Vom dona câte un exemplar ambasadelor straine în România, bibliotecilor românesti din diaspora, centrelor culturale, asociatiilor, etc. Totul va fi „imortalizat” si prezentat în revista STARPRESS (http://www.valcea-turism.ro) si celorlalti parteneri media din diaspora si România, ziare, posturi de radio si TV, reviste, agentii internationale de presa, colaboratori cunoscuti deja de domniile voastre.

 

Astfel, proiectele culturale ale Revistei Internationale STARPRESS dintre România si alte state ale lumii vor fi realizate direct si nu prin Ministerul Culturii, valorile tarilor respective… din punct de vedere cultural – artistic vor putea fi mai bine cunoscute la noi… ca si cele românesti în tarile lor! Deja avem câteva parteneriate pe tapet, inclusiv China si Japonia (pe lânga cele din USA, Canada, Israel, Australia, Republica Moldova, Italia, Spania, Belgia, Franta, Anglia, Cipru, Belarus, Germania, India, Grecia). (Avem în vedere inclusiv realizarea unor scoli de vara – tabere de creatie, spectacole, etc.)

 

Vom dona Antologia si unor ambasade romane din strainatate, centrelor culturale, ziarelor, posturilor de radio si tv. din tara si întreaga lume cu care avem colaborare dar si cu cele cu, care neavând colaborare, o vom realiza cu acest prilej (avem în vedere si centre culturale ale anumitor tari, nu doar cele ale României în tarile respective)

 

Proiectele sunt realizabile, în acest scop, avându-se în vedere ca fiecare participant – poet/prozator (care are talent) si doreste sa faca parte din ANTOLOGIA STARPRESS va contribui cu suma de 65 de euro pentru realizarea cartii, si mai ales pt. expedierea si publicitatea ei în întreaga lume.

 

Conditii de participare:

 

1. Atât pentru poezie cât si pentru proza se vor aloca câte 4 pagini, doua în limba franceza, doua în limba româna, începând cu un scurt CV si o fotografie a autorului.

 

2.Se primesc materiale culese pe calculator, corp litera 10 cu diacritice, font Times New Roman, spatiere între rânduri de 1 (va vom anunta din timp detaliile tehnice, pe adresele care vor fi mentionate printr-un comunicat de presa), o fotografie în format jpg, sii un scurt CV.

 

Materialele si CV-ul vor fi trimise în limba romana si franceza, pâna la data de 1 octombrie 2011.

 

3 Scriitorii vor achita suma de 65 euro (sau contravaloarea acestora în RON) pe adresa sau în contul Revistei STARPRESS)

 

4. Fiecare scriitor va primi câte 3 exemplare, gratuit.

 

5. Fiecare scriitor va putea avea propriul sponsor pentru paginile sale, nominalizat în paginile respective (câteva rânduri despre activitatea sa, adresa de e-mail si coordonate sit)

 

Asteptam parerile dumneavoastra, intentia de înscriere si alte propuneri, pe adresele star_ligya@yahoo.com, sun_andrada@yahoo.com, free3ymher@yahoo.ca sau la telefon: + 40 0723 371626 begin_of_the_skype_highlighting + 40 0723 371626 end_of_the_skype_highlighting.

 

Ligya DIACONESCU

Director general

Revista Internationala STARPRESS

http://www.valcea-turism.ro


DICTIONARUL SCRIITORILOR ROMÂNI DE AZI

On By nelursIn News, Romania, WorldLeave a comment

Din initiativa lui Boris Craciun si Daniela Craciun-Costin a aparut la Editura „Portile Orientului “, Iasi, 2011, „Dictionarul scriitorilor români de azi”, din România, Bucovina de Nord, Banatul Sârbesc, Europa Occidentala, Israel si America.

Dictionarul se deschide cu „Galeria scriitorilor români din anul 2010”, prefata semnata de Boris Craciun în care arata scopul acestui dictionar „de a înregistra, într-o banca de date, autorii de carti literare care se exprima în limba româna (din România, Republica Moldova si din toate zonele de pe Mapamond unde traiesc slujitorii scrisului frumos), oferim iubitorilor de literatura si scriitorilor care activeaza în zilele noastre o prima varianta a unui cuprinzator dictionar al literaturii române de azi”.

 

Dictionarul, având 600 de pagini, cuprinde, pe lânga fisele de autor, fotografiile acestora, si imagini cu scriitorii prezenti la diferite actiuni cultural-literare, astfel întregind un evantai de informatii despre „starea” literaturii noastre în primul deceniu al secolului XXI.

 

Aceasta ampla lucrare este un tot unitar informativ de mari dimensiuni din care nu lipsesc marii scriitori, precum: Nicolae Manolescu, Herta Muller, Augustin Buzura, Mircea Dinescu, Ana Blandiana, Nicolae Breban, Paul Goma, Emil Hurezeanu, Eugen Simion, Andrei Plesu, Horia Roman Patapievici, Alex Stefanescu, Doina Uricariu, dar si clujenii: Irina Petras, Titina Nica Tene, Doina Cetea, Dumitru Cernea, Petre Poanta, Ionut Tene, C. Zarnescu, Persida Rugu, C.Marutoiu, Al. Florin Tene, Mircea Popa, Mircea Oprita, Ion Cristofor, Ion Vadan, Dora Pavel, Marcel Muresanu, etc.

 

În acest dictionar sunt cuprinsi 2000 de scriitori români ai prezentului, majoritatea membrii ai Uniunii Scriitorilor, dar si 78 de membrii ai Ligii Scriitorilor Români, din care peste 300 de scriitori din zona de responsabilitatre a Clujului.

 

De asemenea, volumul acesta cuprinde o serie de autori din diaspora româneasca occidentala, din Franta, Germania, Suedia, Olanda, Italia, Austria, Canada, Statele Unite, o parte din acestia sunt membrii ai Ligii Scriitorilor Români.

 

Din pacate lucrarea a omis cuprinderea a doi importanti scriitori din Australia: George Roca si Ion Miclau, iar din tara pe George Baciu, Ion Hiru, Elisabeta Iosif, si altii… Din Cluj lipsesc: Gavril Moisa, Ion Constantinescu, Iulian Patca, Ioan Benche, Raveca Vlasin, etc. Poate în viitorul volum vor fi eliminate aceste lipsuri.

 

Este laudabila initiativa autorilor Dictionarului, acesta devenind un instrument de lucru pentru istoricii literari, dar si „lada de zestre“ cu care intram în Europa literara si „cartea de vizita” cu care ne „legitimam„ n fata mapamondului literar si cultural, în procesul fenomenului de globalizare.

Al Florin TENE

Presedintele Ligii Scriitorilor Români

14 mai 2011

 

CONSTANTIN BRÂNCUSI – LUCEAFAR, CIOCÂRLIE SI INFINIT…

On By nelursIn HistoryLeave a comment

de Roni CACIULARU

 

Hoinar prin lume…

Vizitarea Muzeului MOMA, daca esti de-acum la New York, e obligatorie! Stiindu-i imensitatea valorica, dar si cunoscându-ne patimile pentru frumos, suntem convinsi ca, în scurtul nostru timp, nu vom putea face mare lucru. Dar stiam cu exactitate ca Brâncusi, fantasticul si imensul Brâncusi, este unul din regii de la Muzeul de Arta Moderna – MOMA. Acolo mergem. Coada imensa. Dar imediat se mai deschid câteva puncte de distribuire a biletelor. Ajungem repede la etajul 5. Unul din cele mai minunate etaje din lume! Trecem prin câteva încaperi, primim îndrumarea paznicilor, deosebit de binevoitori, si ajungem în:

 

 

Spatiul Brâncusi!

E liniste. „Masa tacerii” nu e aici, dar clepsidrele ei lucreaza tacut, constant si tenace. Filmez. Sunt oprit de un tânar din serviciul de securitate al muzeului. Amabil, ma atentioneaza ca nu-i voie sa filmez. Îi spun ce-i cu mine acolo, ma explic, ma justific si adaug ca Brâncusi e o mare iubire. La iubire interlocutorul devine întelegator si-mi permite sa iau, mai departe, imagini. Dar, precizeaza el, numai aici! S-a lamurit ce-i cu mine. Si cu nebunii nu te pui, ca tot n-ajungi la rezultat… Cert este ca filmez si filmez… Filmez intru-un loc sfânt, solemn si maret. Filmez tacerea, visul, unda dorului, clipa de dincolo de timp. Apoi ma opresc. Gust, pipai cu ochii, cu inima materia cântând, pasarile brâncusiene, si urc, modul cu  modul,  Coloana  Infinitului. Mi se pare ca-s contopit cu o latura dintr-un element al ei, mereu altul, mereu mai sus, mereu mai sus…

 

Discut putin cu Domnisoara Pogany

Cu care ma cunosc de mai mult timp. Ne-am întâlnit si la Paris, nu?! Sau era sora dumneavoastra?! Totusi, ce mai faceti? Cum e pe-aici? Ma rog, discutam chestii din astea, conventionale. Dar dupa putin timp, gândim la ceva mai profund si-ajugem la ideea de înaltare. Spirituala. Transcendentala. Si iata – ne oprim la ideea de zbor, de desprindere, de urcus neîntrerupt. Cu inima. Cu gândul. Pâna unde nu se poate… Ca de, oameni suntem! Ce altceva poti sa vrei, sa simti, când esti parte infinitesimala din vibratia brâcusiana?! Un fragment de Coloana a Infinitului, de culoare închisa, din lemn, expus aici, ca un simbol al simbolului de mâine, îmi aduce în ecranul imaginatiei coloane de lemn din monumente funerare taranesti, ori din pridvorul casei  unor oameni gospodari, de prin satele din sudul României, de la Gorj. Coloane lucrate atent si bine de mesteri populari, care ciopleau sufletul lemnului si-al omului, din tata-n fiu. Si iar filmez, halucinat, piesa cu piesa, filmez stralucirea bronzului de pe chipul Domnisoarei Pogany, ori a pasarii deja în zbor – tot spre înalturi siderale. Filmez linia si  catifelata curbura lina, usor perceptibila, cioplita si slefuita atent si inspirat. Filmez apoi romb cu romb, fuge gândul la Târgu Jiu, la Columna definitiva, la materia devenita spirit, la spiritul devenit bucuria ascensiunii, a perenitatii si a eroismului uitarii de sine, implicat fiind în sensul suprem al existentei si satisfacerii subtile a unui ego nemultumit de conditia sa. Coloana Infinitului, creata de Brâncusi, e…

 

… O izbânda a neputintei…

…e materie si poezie, e lacrima si forta, e geniu si grandoare, e viata si nemurire, cu sunet de Ciocârlie pe cerul Luceafarului, nemuritor si rece… Setea de zbor, visul desprinderii de lut, se potriveste însa, atât de bine,  si cu dorinta americanului de a face, de a cladi, de a urca, de a se autodepasi, de a fi deasupra,  mai ales deasupra sa. Iata de ce, printre altele, Brâncusi e iubit si aici. Aici, la New York, ca si în ori ce loc unde exista inteligenta, spirit si suflet, caci indiferent de meridian, omul, în tot ce are el mai bun, e asisderea. Îmi amintesc ca Brâncusi, aparându-l pe Tristan Tzara, prietenul sau, i-ar fi replicat cuiva ca în arta nu exista straini. Într-adevar. Nici aici, nici nicaieri. Oriunde, oamenii sunt oameni, daca sunt oameni! Daca îsi respecta datele fundamentale, daca se ridica peste si din nimicnicii. Ori, dorinta de zbor, de a urca pâna la Dumnezeu, de a fi la înaltime, este sublima si adevarata, cu atât mai adevarata aici, la etajul 5, sfânt si de-nchinaciune, al muzeului MOMA din New York. Ma aflu, deci, acum, în una din cele mai importante catedrale ale lumii. Aici, în Spatiul Brâncusi… de la Muzeul de Arta Moderna.

Coborâm cu ascensorul, în timp ce gândul mai zaboveste între Carpati si Dunare, meditând si la faptul ca si în Israel este aceeasi truda omeneasca, precum pretutindeni, de supravietuire si de înaltare si de autodepasire, de negare a limitelor. La Târgu Jiu, Coloana, adevarata Columna a Infinitului, devine, în orele înserarii, fosforescenta sufletului meu, ca un astronomic far de mare, bogzian. Coloana de acolo, din Târgu Jiu, are 29 de metri si 33 de centimetri. Aceasta-i dimensiunea care i-a trebuit lui Brâncusi. Si astfel, el ne-a adus infinitul în suflet. L-am vazut, l-am simtit! Si merg cu el pretutindeni!

Din nou printre bulevarde largi si arhipline. Din nou pe strazi cu vitrine care vorbesc despre paradisul cumparaturilor. Din nou hai-hui prin Manhattan, printre americanii locului si printre turisti de oriunde.

 

Fiecare cu infinitul lui

Acum mi se pare ca fiecare vrea sa fie, sau crede ca e pasare în zbor. Si fiecare îsi anina sufletul de câte o Coloana a lui. Fiecare –  cu infinitul lui, cu puritatea liniilor lui de inima si candoare… În fiecare din noi este o coloana a infinitului, în fiecare din noi exista un Brâncusi. Mergem la Columbus Circle, care e la intrarea în marele, foarte marele Central Parc. Aproape de tinta, cascând gura la zgârie nori de o superba geometrie, ne trezim în fata unui bloc aparte, de peste patruzeci de etaje, un zgârie nori de o speciala semetie, numai sticla si metal, înconjurat de alti colosi, zgârie nori mai înalti, parca mai supli chiar, dar care, nu stiu cum, nu-l depasesc. Senzatia ca el urca peste propria sa înaltime este puternica si adevarata. Imediat aparatul de filmat functioneaza. Unghiuri diferite, transfocari, prim-planuri pentru detalii. Filmez aproape cu egala abnegatie ca la Muzeul MOMA. Am si de ce! E o cladire de exceptie! Acest bloc este primul din New York inspirat de Coloana Infinita a lui Brâncusi. Marele oltean de geniu din Gorj, de la Hobita e prezent aici, pe strada 57 colt cu Eight Avenue, din New York. Destul ca totul sa fie si mai frumos, si mai stralucitor! Cladirea este sediul central al Corporatiei de presa Hearst – RTF bookmark, si este prima cladire americana cu certificatie de zgârie nori ecologic! Totodata, cladirea este si un record ergonomic.

 

Norman Foster cu seva de Brâncusi

Cine este autorul acestei adevarate creatii? Un singur nume este sufucient: arhitectul Norman Foster. El a primit pentru realizarea cladirii – o adevarata opera monumentala, „Premiul Pritzker”. Hearst Tower (asa se numeste cladirea asta) detine Medalia de Aur a Consiliului Cladirilor Ecologice al Statelor Unite. Datorita formei sale si a sticlei ce o înconjoara, pe laturi, cladirea beneficiaza la maximum de lumina zilei.

Patrund în cladire. Un computer de aici ma duce cu usurinta la un articol scris de Alina Agavriloaie, în ziarul Flacara Iasului. E un ziar în care cu zeci si zeci de ani în urma, am semnat si eu. Dar asta e un alt segment, din coloana timpului meu, nicidecum infinita. Si e, totodata, si un alt segment de spatiu, în care mi-a fost dat sa traiesc si sa iubesc. Nici aici nu-i vorba despre infinit. Sau, poate este unul, sufletesc… Iata însa – ca sa revenim – ce scrie Alina Agavriloaie: „Cine nu a auzit de publicatiile «Cosmopolitan», «San Francisco Chronicle» si «Esquires»? Toate sunt brandurile corporatiei (de presa – n.n.) Hearst si, desi sunt citite în întreaga lume, putini stiu ca sediile lor se afla într-o cladire pe una din cele mai celebre artere ale New Yorkului”. [ Nota Mea: Aici, în cladirea asta impozanta, eleganta, moderna, am patruns eu prin efractie virtuala, si ma folosesc de primul computer pe care-l pot accesa. Întâi m-am speriat, caci fiind spre seara, la intrarea mea în sala eleganta – si nepopulata atunci – s-au aprins luminile, automat. Pe urma a mers totul ca pe roate…].

Dar sa citim mai departe: „Constructia destinata doar spatiilor office are 46 de etaje, 182 m. înaltime si o suprafata utila de 80.000 m.p.(…) Ea a fost apreciata ca una din cele mai frumoase constructii dupa atentatul asupra Turnurilor Gemene, din 11 septembrie 2001. Hearst Tower este prima cladire office, ecologica, construita în New York. Pardoseala este (…) pavata cu dale de calcar. Sub podea exista o retea de tevi din polietilena, prin care circula apa rece în timpul verii si calda pe timp de iarna”. Este mentionata, mai departe, si o „cascada artificiala, alimentata cu apa de ploaie colectata de pe acoperis. Apa provenita din precipitatii  este folosita la sitemul de racire al cladirii, precum si la irigarea plantelor ce decoreaza birourile”.

Întrerup lectura… Parca am auzit un zgomot. Desigur ca Internetul mai da si alte date despre acest loc. De pilda, despre faptul ca, permanent este asigurata atâta lumina, doar cât trebuie. Asta se face automat. Totodata, aici exista o serie întreaga de aranjamente pentru securitate si  confort maxim…  Ma uit, în fuga, în jurul meu. Sunt sigur ca e o placere sa lucrezi într-un astfel de loc. Hearst Tower este un zgârie nori unicat în New York, un element decorativ exceptional al Manhattanului, un simbol de maretie, confort si înaltare a spiritului, o mândrie a oamenilor, care îsi are izvorul în stâlpii Gorjului si scânteia de geniu a lui Brâncusi. Sa recunoastem însa, aici, pe prim plan, si maiestria absolut de exceptie a marelui arhitect Norman Foster. Sir Norman Foster! Dematerializarea volumelor lui Brâncusi îsi gaseste aici utilizarea materiala superioara, practica si concreta, în viata de zi cu zi.

Ambele sublimari au acelasi înteles. Mai sus, mereu catre aureolarea omului! Numai ca Brâncusi e, totusi, transcendental! E Luceafar, si e Ciocârlie, si e Infinit. Si îmi place ca a fost prieten cu Tristan Tzara si Marcel Iancu…

 

 

 

Israel

10 mai 2011


 

TALMA ESHDAT, INEVITABIL SENTIMENTALA

On By nelursIn Art, CultureLeave a comment

Un prieten artist plastic mi-a recomandat-o pe Talma Eshdat, despre care spunea ca este o pictorita buna, pe care o caracterizeaza sentimentele calde si ideile curajoase, novatoare. Aceasta presupune nu numai talent, ci si ambitie si vocatie, înseamna timp si energie, mai cu seama atunci când ocupatia de baza este cu totul alta.

Talma a trait în România pâna la vârsta de 14 ani când a emigrat în Israel. A fost o vreme într-un chibut, a învatat la gimnaziul ebraic din Ierusalim, apoi a studiat engleza si limbile de origine latina. Interesant este faptul ca devenind profesoara de limbi straine, ea fiind implicit poliglota, a simtit nevoia sa se exprime si în limba universala a formelor si culorilor. Evident, a învatat cu rabdare desenul si pictura, i-au prins bine si îndelungatele sederi la Paris în anii sabatici.

Pictura Talmei Eshdat este foarte personala. Regasim în ea trairi si evenimente, drame si bucurii, confluente între literatura si plastica., interferente de stiluri, cautari permanente. Viziunile optimiste, de o larga respiratie calma, din unele peisaje, se încarca de tensiuni revelatoare, în altele…Viziunea senina impresionista dintr-o pânza se modifica radical în alta, în care abordeaza dezinvolt abstractul. S-ar spune chiar ca artista iubeste expresionismul abstract care-i permite sa se rupa temporar de realitate, dar o obliga sa revina curând în tuse energice, cu multa culoare si vigoare. Dar si în abstract se regasesc contururi figurative ca, de exemplu, într-un reusit „Autoportret” sau în „Triptic”, tablou relalizat cu îndârjire, într-o cromatica iradianta si taieturi aproape chirurgicale.

Lucrarile poarta pecetea autenticitatii si în seria de tablouri intitulata „Pereti”, preluare a unei teme interesante, graffiti în cuvinte si imagini. Subiectul invita la tehnica binecunoscuta a colajului, dar Talma refuza orice facilitate, preferând exprimarea grafica, cu discrete elemente narative. De data aceasta artista, care nu paraseste culoarea, da o sansa preferentiala liniei, care construeste formele în planuri largi, libere.

Am selectat câteva pânze, în intentia de a prezenta diversitatea tematica si de stil a pictoritei. Exista totusi ceva comun în lucrarile ei, compozitia echilibrara, prioritatea pentru calitatea texturii, bogatia cromatica, juxtapunerea tonurilor. O linie specifica subliniaza plasticitatea formelor. Cromtismul viu dar echilibrat, precum si viziunea inevitabil sentimentala ne recomanda o persoana optimista, cu un tonus creator pozitiv.

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv

2 mai 2011

AL MIRODAN – UN MONUMENT

On By nelursIn Culture, MemoriesLeave a comment

In memoriam (1927-2010)

A trecut un an de la disparitia fizica a lui Al Mirodan. Cu putin înainte de tragicul eveniment, pe care nu-l prevazusem, am scris un articol despre el si revista sa. Desi scriitorul nu mai vorbea la telefon cu nimeni, m-a sunat si a apreciat acest reportaj – numit de unii literar. S-a scuzat ca nu poate vorbi mai mult, bolnav fiind (se simtea asta si-n vorbele-i din receproc), dar nu a vrut sa treaca sub tacere reactia sa asupra celor însemnate de mine. Mi-a multumit, iar eu i-am spus neconventional ca nu are pentru ce. Am scris doar adevarul.

… A trecut un an! Deja? Reiau, în memoria Marelui Disparut Fizic, rânduri care mi-au ramas dragi. IN MEMORIAM; caci ce altceva as putea face acum? Mirodan si revista „Minimum” au fost si sunt UN MONUMENT. Aici – în Israel, acolo – în România, oriunde în lume, unde oameni inteligenti îl citeau, respirau cu el, cu paginile sale, se bucurau de fructele inteligentei artistice si gazetaresti ale Mirodanului. Al Mirodan a plecat. Monumentul sau EXISTA!

CAFENEAUA DE LA NR. 88 – TEL AVIV,  STR.  DISENGOFF
Rânduri despre stralucita revista „Minimum”, a scriitorului Al Mirodan

„Minimum”, revista domnului Mirodan. De la primele pagini, cortina se deschide. Spectacolul începe. Caci domnu’ Mirodan, se stie, este un mare autor de piese de teatru. Are „scena” în sânge. „Minimum” e facuta de el (si numai de el), cu sânge mirodanian. Si e facut de înca un milion de ziaristi si scriitori. De fiecare data, cu fiecare numar, avem de-a face cu un mare spectacol. Al lumii. Al lumii din noi si de-acum. Cu evrei si români si oameni de pretutindeni. Al lumii  în lupta. Pentru mai bine, pentru mai frumos, pentru normal, pentru bun simt, pentru adevar, pentru omenie, pentru libertatea spiritului. Pentru idealuri curate, asa cum, de altfel, începuse Mirodan ca reporter, la o publicatie de tineret din România, de prin anul  46, la numai 17 ani.

De atunci si pâna azi  scriitorul ziarist Al Mirodan s-a constituit într-o apriga reactie împotriva a tot ce „violeaza si umileste individul”, dupa cum îsi recunoaste si singur alergia, într-un interviu acordat Lucretiei Berzintu din Israel, pentru revista româneasca „Agero”, din Germania: „Nu suport pe nici un plan al relatiilor interumane – contiunua scriitorul – conditia de prizonier.” Începuse cu reportaje, interviuri, stiri. Era înfulecator de realitate, naiv si exacerbat în lupta pentru o lume noua, mai omenoasa, atât de dorita dupa salbaticiile razboiului mondial. O lume mai buna si pentru evrei, desigur…

El, Mirodan, este de fapt Cerchez: ziaristul din piesa de debut a actualului director de la „Minimum”, piesa care s-a bucurat de un mare succes – „Ziaristii”. A scris apoi: ”Celebrul 702”, „Seful sectorului suflete”, „Camuflaj”, „Transplantarea inimii necunoscute”, Primarul lunii si iubita sa”… Un moment de noua directie tematica al teatrului mirodanian, moment de rascruce, îl constituie apoi piesa „Contract special de închiriat oameni” – în care ataca ascutit si raspicat antisemitismul.

Aplauze la scene deschise, premii precum cel al Academiei Române, sau cel al Ministerului Culturii etc., etc. sunt lasate în urma: drama vietii sale se produce! Are loc parasirea României, plecarea în Israel. Are loc ruptura cu sine, cu viata lui, spre a-si fi credincios siesi, gândirii si sperantelor sale. A lasat fizic, dar a luat cu sine, în inima  si constiinta sa, prietenii adevarate, amintiri si vise. În Israel, unde se stabileste definitiv, în inima Tel Aviv-ului, porneste tot de la gazetarie. Începuse a scrie un fel de „Dictionar” cu  privire  la scriitorii evrei din România si din Israel, si de oriunde ar fi ei, dar vorbitori ai limbii în care ne-am nascut. E vorba de o reactie unicat si substantiala, inteligenta si puternica, împotriva antisemitismului. Dar desigur, nu numai atât… Dramaturgul Dorel Dorian subliniaza, pe drept, ca Mirodan a „nemurit” o sumedenie de scriitori…

Publica cu regularitate pagini din acest „Dictionar” în ziarul de limba româna de aici, care apartinea atunci unui tartor, sef de trust de presa, un anume Himelfarb. Nimeni nu sufla în front! Totul la porunca si pe gustul lui. Un Neica Nimeni, haladuind prin culisele ziaristicii de aici, din Israel, si dirijând-o dupa un Nord al lui, altul decât cel adevarat: nordul politic, legat de nordul totalitar si, desigur, financiar. Într-un astfel de context Mirodan a facut o ancheta despre mascarada premiilor literare cu diplome de carton si bani de fason; premii de batjocura – mai ales prin sumele minuscule – la adresa condeielor de pe „ulita româneasca”. Mirodan se situase astfel în fruntea scriitorimii „românesti” de aici.

Articolul este oprit de la aparitie, autorul – chemat la „Spaima spaimelor”. Un gest de-al dictatorului si ramâneai fara pâine, sau chiar si macar fara perspectiva ei. In esenta, nu mai aveai unde publica! Pentru un literat ca Mirodan, asta putea însemna sfârsitul. Prietenii îi spun: „te sinucizi!”…  Dar Mirodan nu raspunde chemarii himelfarbului. Nu sta cu capul plecat. Nu e în firea lui. Si scoate, nici mai mult, nici mai putin decât o REVISTA! Fara bani, fara alte mijloace, doar cu talent, cu prieteni, cu ambitie si, mai ales, cu încrederea în libertatea spiritului, a omului!

Revista „a prins!”. S-a vândut, a devenit cautata. În tara dar si peste hotare. Azi se fac abonamente nu numai în Israel, ci si în U.S.A., Canada, America de Sud, Australia, Noua Zeelanda, Insulele Fiji… Revista e citita cu placere si în România. A fost „o victorie asupra fricii”, spune Al Mirodan. A fost o razbunare. Împotriva oricarei forme de prizonierat! A fost o sanatoasa reactie alergica. La întrebarea: „Ce va caracterizeaza?”, Mirodan raspunde: „Teama de frica”.

(…) 33 de ani în Israel. Si îsi zideste sufletul, tânar si tenace, în „zidurile” acestei minunate catedrale care este „Minimum” si în care se desfasoara, mereu nou, un mare spectacol, unul din cele mai bune spectacole ale lumii noastre de azi!

Rasfoiesc revista cu o placere anume, precum aceea pe care o aveam când, la sfârsit de saptamâna, lipseam de la cursuri si seminarii si, în Iasii studentiei mele, singur, singurel, ma ascundeam în a doua camera a unei cofetarii de pe strada Lapusneanu,  goala de lume la acele ore de dimineata, cu „Contemporanul” lui G. Ivascu, cu „Gazeta literara”, cu „Tribuna” de la Cluj si cu alte vreo doua publicatii pe masa. Eram rege! Faceam ce-mi placea! Si ma îmbatam cu farmecul unor litere de aur, atât de dragi sufletului meu…

Tel Aviv.  Strada Disengoff – renumita strada a cafenelelor de mai ieri. Renumita strada a taifasurilor, a promenadei, a discutiilor de-o clipa, de-o ora, la un cataif de omorât ziua si pensia… Disengoff – strada toaletelor cochete ( mai mult sau mai putin!), a modelor amestecate, a unor flirturi scurte, strecurate parca dintr-o alta lume. Dimineata de iarna israeliana, luminoasa, care poate echivala oricând cu o primavara bucuresteana.  Este acum si aici un aer burghez, usor modern si, totusi, cam patriarhal.

Iata-ma ajuns. Cafeneaua de la numarul 88. Intru. Mese libere, ora de neafluenta. Mobilier de culoare închisa. Deasupra mesutelor, la care sunt doar câte doua scaune, lampadare care lumineaza discret dar eficient. Loc elegant, vizibil si retras, destinat parca, la ore matinale, discretiei, dar  si jocului perfid al imaginatiei. La fereastra, alaturi de o doamna delicata, vad un cunoscut si reputat istoric. Discuta ponderat. Desigur, chestiuni stiintifice. Dar eu îl caut pe domnul Mirodan. M-a onorat, stabilindu-mi aici o întâlnire. Privesc în jur. Nu-i. Nici mai în spate, în sala cu mesute ce-mi aminteste de genul de cofetarie provinciala din România. Nu-i! Ma uit si pe terasa. Goala. M-ntorc sa plec. Dar cine-i tipul asta, dintr-o parte a salii, aplecat peste masa astfel ca nu i se vede fata, având deja a doua ceasca de cafea, si câteva file desprinse de prin diferite publicatii straine? Citeste absorbit, cu pixul în mâna, transcriind ori traducând ceva pe un caiet de lucru. O ceasca e deja goala. Da, el e!  Ne salutam, foile rupte si caietul intra repede în servieta; comand si eu „una turceasca”, mica.

Discutia se leaga repede, e antrenanta, cu Mirodan nici nu poate fi altfel. Ma gândesc- amintindu-mi ca în chenarul redactional de la „Minimum” e amintit numai numarul casutei postale, nu si sediul – ma gândesc ca, de fapt, aici este, într-un fel, redactia. Aici Cerchez – Mirodan urmareste, scrie, devine si detectiv când e nevoie, scoate un pistol din teaca vreunei carti dintre atâtea „politiste” traduse de el în româneste, îl pune tot pe masa de lucru. Aici el asociaza, deduce, rescrie, sterge, are probleme de constiinta, fumeaza trabuc si bea cafele, decupeaza, desface si lipeste texte, poze, caricaturi. Se cearta. Intriga. Darâma si cunstruieste. Face gazetarie „la catarama”! Acum, în zilele astea, ca si ieri, ca si alataieri, ca si în urma cu un an, cu doi sau cu douazeci si doi, ori douazeci si patru, el face nu un reportaj sau doua. Nu face, sa zicem, un ziar. Nu! Mirodan creaza si recreaza o REVISTA! „Revista oamenilor inteligenti”, cum scria pe coperta, la-nceputul aparitiei sale.

Mesele, când am venit, erau majoritatea goale. Scaune libere, scrumiere. Acum, rod sigur al imaginatiei mele de visator nevindecabil, au luat loc, tinând cont, sau nu, de vicioasa mea închipuire, tot felul de tipi, dar si nume deosebit de respectabile. Condeie alese sau acceptate dupa preferintele si gustul domnului director. Ziaristi si scriitori. Din Israel. Din România. Din întreaga lume. Cred ca este redactia cu cei mai multi redactori si colaboratori din câte am cunoscut.

Am nimerit, deci, la o asa zisa sedinta redactionala, condusa de însusi domnul Mirodan. Pâna se ridica „cortina” pentru marea avanpremiera, mai este putin. Asteptam. Deodata  îmi vine o idee, tot de jurnalist. Ma retrag de la locul meu. Ii las pe convivii acestei „cafenele literare si gazetaresti” cu discutiile dintre ei, în asteptarea dezbaterilor de rigoare, înainte de aparitia unui nou numar. Scot „celularul” si dau telefoane. Scurte si grabite. Am cerut mai multor cititori ai revistei „Minimum”, pe care-i cunosc nu de azi, sa-mi caracterizeze, de asta data doar printr-un cuvânt, aceasta publicatie. Iata, tot în graba, un rezultat sintetic si neordonat: Actuala. Buna. Cu nerv. Atragatoare. Percutanta. Credibila. Adevarata. Scrisa clar. Scrisa bine. Conflictuala. Stimulatoare. Inteligenta. Dura. Interesanta. Perfida. Curajoasa. Insinuanta. Bârfitoare. Parsiva. Sensibila. Normativa. Decenta. De scandal. De bun simt. Armonioasa. Pasionanta. Pasionata. Patimasa. De dreapta. De centru. Incomoda. Substantiala. Cu greutate. Colaj. Lipicioasa. Umanista. Culturala. Anti-antisemita. Obiectiva. Subiectiva. Cu umor. Informata. Morala.Trasnita. Desteapta. De idei. Consecventa. Realista. Echilibrata. Autoritara. Îndârjita. Spumoasa. Coltoasa. Generoasa. Subtila. Evreiasca. Româneasaca. Justitiara. Universala. Sociala. Satirica. Istorica. Intelectuala. Populara. Recuperanta. Luptatoare. Guvernanta. Literara. Colocviala. Malitioasa. Vivanta. Parfumata. Eleganta. Supla. Are nuri. Are draci. Are ace. Are pe vino-coace!

Bun! ?tiam eu ca, de fapt, nu numai subsemnatul gândeste astfel. Deci – pe de-o parte astia din sala cafenelei de pe strada Dizengoff, nr.88; pe de alta – „anchetatii” mei. Mai confrunt cu ce s-a angajat Cerchez – Mirodan, la primul numar al lui „Minimum” ( desi mi se pare ca sedinta de lucru a-nceput de-acum). „Vrem – spunea el laconic – sa facem o revista buna. Asta-i tot.” Iar în interviul (de clasa!) luat de ziarista Lucretia Berzintu, când aceasta îl întreaba „Ce-ati vrea sa transmiteti cititorilor?”, Al. Mirodan spune: „Angajamentul meu solemn de a ma stradui sa nu-i plictisesc niciodata!”. Daca cumva cineva mi-ar spune ca Mirodan nu-i om de cuvânt, i-as pune sub nas colectia revistei.

Se discuta acum – si-s destule luari de pozitie în contradictoriu –  rubricile „La închiderea editiei”, „Ne place… Nu ne place…”, Se zvoneste ca…”, „Etc… Etc”. Rubricile sunt orchestrate, regizate, ba chiar interpretate tot de „Omul orchestra”, adica jurnalistul Mirodan, pe baza agentiilor de presa de pe mapamond, a ziarelor si revistelor de oriunde, a informatiilor obtinute prin contactele sale cu tot felul de oameni din întreaga lume larga. Omul nostru de pe Disengoff filtreaza totul si ne reda esenta. Se discuta apoi articolele de la „Lumea româneasca” si cele de la „E o lume”. Cât priveste continutul paginilor de „Dictionar  neconventional al scriitorilor evrei de limba româna” el este doar amintit. Nimeni nu comentreaza. La fel e si cu „Posta Dictionarului”… Dintr-o mapa speciala sunt scoase si comentate alte materiale. Doamna Sanda Peri, relizatoarea graficii revistei „Minimum” (care e pe baricada revistei înca de la primul numar! ) îi arata între timp  boss-ului câteva  machete, mai adauga ici o caricatura, colo un „nasture” vitriolant.

?igara de foi a domnului Mirodan a devenit, acum, doar un ciot: „Domnisoara, ai grija dumneata, te rog, de cafele!”… si face un gest larg, dar scurt, spre sala. Discutiile continua. Câte unul se mai supara., da-i trece, ca de!, n-are încotro. Sunt forfecate mai departe articole, recenzii, paginile de literatura… Si uite-asa, cam asa, s-a mai închegat un numar de revista. Se-ntelege, n-am mai vorbit aici de munca imensa, de laborator, de repetitiile silnice facute pentru avantpremiera la care am avut norocul sa asist. Înca un pic si tot materialul, cu semnaturile unora dintre cei prezenti, merge la tipar.

Recunosc, am avut o sansa reportericeasca aparte, încât sa se nimereasca a fi întâlnirea mea reala cu domnul Mirodan – întâlnire care era  pe o cu totul alta directie – tocmai când sa fie si sedinta aceasta imaginara, de lucru, a atâtor condeie de clasa care sunt prezente în „Minimum”.
– La mai multe numere, domnu’ Mirodan!, îi spun la sfârsit.
– Multumesc, da’ nu depinde numai de mine …
Am iesit afara  din cafeneaua care era aproape goala. Totusi, înainte de noi doi nu plecase nimeni de aici! Înauntru ramasese doar ceva fum parfumat de la Havanascriitorului. Fata aia, într-adevar draguta, strângea linistita de pe masa la care sezuram. Soarele primavaratec din amiaza asta de martie, mângâia delicat strada Disengoff. Iar eu, desi îmi luasem „la revedere” de la Marele Mirodan, nu vroiam sa cred ca imaginatia mea continua sa ma mentina alaturi de el. Singur, spre statia de autobuz, sunt totusi împreuna cu maestrul. Si continui sa vorbesc cu el:
-Domnule Mirodan, zic eu, revista e atât de iubita, de apreciata! Aici si în lume. Dati-mi voie sa va spun : „La multi ani!”.
– Ati spus ceva?
Autobuzul ne clatina usor.
-Nu doamna, cred ca vi s-a parut…
La semafor prindem culoarea rosie.
Oprim.
———————————————————-

Roni CACIULARU
Aprilie 2011
Tel Aviv