Femeia invizibilă

listen-to-your-mother by Rodica Botan

Ceea ce vă povestesc eu a început să se întâmple în mod gradat…. Intram de pildă într-o cameră și spuneam ceva și nu mă băga nimeni în seamă. Spuneam de exemplu…

Stinge te rog televizorul…dar nimeni nu făcea nici o mișcare. Așa că zbieram mai tare…

Stinge televizorul te rog...dar până la urmă trebuia să mă duc să-l închid eu dacă voiam să fie treaba făcută. Apoi am început să observ fenomenul ăsta și în alte situații…
Eram cu soțul meu la vreo petrecere de 2-3 ore …și…eu …eram deja gata de plecare – că mi-era de ajuns. Soțul meu era la o parte cu ceva prieteni și m-am dus la el să-i spun că vreau să plecăm, dar…nimic nu se întâmpla și el continua să vorbească mai departe… Nici măcar nu s-a întors să se uite la mine. De fapt în momentul ăla am început să înțeleg că de fapt eu sunt…invizibilă. Sunt cu adevarat invizibilă…Treaba era serioasă și asta am început să  realizez că se întâmplă din ce în ce mai mult…Mi-am dus de pildă băiatul la clasa de studii Biblice și învățătoarea l-a întrebat … Continue reading “Femeia invizibilă”

Nu mă tem … că Tata fluieră!

Alei cu trandafiri
Sursa: http://isamiy.wordpress.com/2009/04/06/casa-visata/

Din

“Life is like that”

de Glen “Tex” Evans

Traducere- Rodica Botan

.

Când am fost student am locuit în parsonage la o minunată Biserică Metodistă într-o comunitate linistită, unde sotia mea și cu mine aveam grijă de biserică.

Am petrecut acolo 3 ani frumoși, și poate unii pastori vor întelege… că nici-o altă biserică nu este așa de magnifică și de remarcabilă ca prima biserică pastorită.

Aceasta biserică nu avea multi oameni, dar cei care erau, erau nemaipomenit de buni și prietenoși și săritori unul pentru altul și cu vecinii lor si bineînțeles cu pastorul și soția lui […]  Continue reading » Armonia Magazine USA

CÂND CEREM DUPA VOIA LUI…

Indrazneala , pe care o avem la El, este ca, daca cerem dupa voia Lui, ne asculta.

1 Ioan 5:14
           .

by Teresa Anne Arries

În româneste de Rodica Botan

                      .
Crestinismul este o farsa! Asa gândeam în turbarea mea. Îndoindu-ma peste leaganul fetitei mele, priveam cum doarme vlaguita- pretioasa mea fetita, Kim,  a carei par stralucea ca aurul la soare si a carei ochi albastri concurau cu albastrul cerului senin. Lacrimi îmi curgeau fara sa le pot opri si eram învaluita de o teama si o teroare pe care numai o mama le poate simti atunci când copilul ei este in pericol.
  .
In primul rând o coplesitoare stare de urgenta în a-mi proteja copilul a venit peste mine, apoi m-a apucat un soi de mânie nepotolita – m-a prins strâns si nu mi-a mai dat drumul… Eram captiva situatiei atât eu cât si Kim…si ma simtean complect neputincioasa. Nu era nici o portita de scapare…
  .
Agitata, m-am dus în sufragerie. Uitându-ma la nota de plata de la vizita de dimineata la spital cu pediatricianul Rubinstain, m-am gândit…atâtea vizite la doctor…si pentru ce?
  .
In timpul ultimei vizite l-am confruntat pe Doctorul Rubinstein si i-am cerut sa-mi spuna adevarul, cu toate ca nu vroiam sa-l aud.
–   Doctore, Kim…o sa moara? Trebuie sa-mi spui,  vreau sa stiu.
–    Nu pot sa-ti raspund la intrebarea asta…spuse Dr. Rubinstein. Are sanse bune daca corpul ei accepta medicamentele si începe sa raspunda la tratament.
  .
 In sala de examinare, m-am uitat la fata dulce a fetitei mele distorsionata de durere. Starea ei mi-a frânt inima.Tinând-o in  brate plingând, m-am intors catre doctor:
–  Daca, daca… asta este tot ce aud de 16 luni încoace. Kim a luat injectiile astea cu regularitate la fiecare doua saptamâni de când s-a nascut. O vezi cum tipa si cum plânge si tot ce îmi poti spune este “daca”!
Intelegând motivul pentru care am vorbit asa, stresul si teama din spatele cuvintelor mele mânioase, doctorul nu s-a ofensat.
–   Celulele ei albe numara mai putin  decât inainte, mi-a zis el cu blândete tinând in mâna raportul de la laborator. Injectiile de globulina gamma au ajutat-o sa supravietuiasca valurile de boala ce au venit peste ea, dar corpul ei nu produce celule albe în cantitate suficienta. Eu nu pot sa produc o minune, mai zise el. Kim, ori o sa înceapa sa produce aceste celule,  ori nu.
  .
Realitatea cruda expusa de doctor m-a paralizat cu groaza. Simtindu-ma sfârsita de oboseala si învinsa, i-am zis:
–   Kim este totdeauna asa de bolnava si într-una are febra. Nu dorm noapti la rând, cu saptamânile, apoi pe când cred ca se face mai bine, începe un ciclu nou de episoade de laînceput. Si acum doctore îmi spui ca nu exista solutie?
–   Trebuie sa accepti realitatea, a replicat el. Nu exista garantii în viata asta. Dumnezeu te-a asezat în pozitia asta. Trebuie sa accepti situatia si sa te comporti cât se poate de bine considerând situatia…
 .
Abia am putut sa vorbesc fara sa las sa se vada cât sunt de mânioasa.
–   Pai, daca Dumnezeu m-a asezat în situatia asta, El ma poate si scoate de aici. Am început sa cred ca Lui îi place sa vada oamenii cum sufera, umiliti si dependenti de El. M-am saturat de asa un Dumnezeu!
  .
     Obosita si cu emotiile ca amortite, m-am reîntors acasa. Auzind-o pe Kim miscându-se în patut, m-am apropiat încetisor sa vad ce face. Pâna si în somn, scâncea încet si se vedea ca o doare când misca piciorusele. Injectiile aveau sa o afecteze pentru o vreme. Întorcându-ma în sufragerie m-am asezat pe canapea si m-am facut ghem si mi-am ascuns fata în mâini. Vroiam sa gasesc un loc sau o pozitie sa ma simt în siguranta. Dar gândul din nou mi-a zburat la fetita mea si la durerea ei si m-am umplut iar de amaraciune. M-am apucat sa marsaluiesc prin sufragerie, cu pumnul ridicat în sus scuturându-l a frustrare:
  .
Unde esti, Dumnezeule? De ce esti asa de rece si de tacut? Doamne, de ce îmi dai în loc de pâine,  pietre. Un Tata bun mi-ar da pâine. M-ai parasit? De ce m-ai parasit? Unde sint promisiunile tale de pace si de confort?
  .
Dar tacerea din jur a fost singurul raspuns la întrebarile mele. Am simtit ca si cum Dumnezeu îsi batea joc de mine.
  .
Lipsita de viata ca o papusa din zdrente, m-am asezat din nou pe canapea si gândul mi s-a dus la copilaria mea nefericita, la tatal meu, rece si autocratic si la mama mea, o persoana imprevizibila…  Am fost prea multi copii, prea putini bani, prea putina dragoste… Desi am frecventat biserica în cea mai mare parte a vietii mele, Dumnezeu parea ca exista la o distanta uriasa. Ma gândeam la Dumnezeu ca la un  Politai locuind undeva în sferele celeste, gata sa pedepseasca dar niciodata cald si iubitor. Dumnezeu era pentru mine cineva asemanator cu tatal meu pamintesc.
    .
  Tata. Oridecâteori ma gândeam la tata, imi aduceam aminte de onomastica mea când am împlinit 13 ani. Eram asa de fericita ca în sfârsit intru în adolescenta. Multi dintre prietenii si colegii mei au fost invitati – ca îmi sarbatoream si eu ziua de nastere. Dar ziua asta de bucurie s-a schimbat dintr-o data într-o scena oribila. Tata a venit acasa împleticindu-se beat si într-o stare deplorabila. Totdeauna era suparat daca se cheltuiau bani pe orice care nu reprezenta o absoluta necesitate.
 – Esti proasta si urâta, mi-a strigat tata uitându-se cu scârba la mine, iar eu am paralizat de teama si rusine stând nemiscata în mijlocul grupului de preieteni care ma înconjurau.
 – Nimeni n-o sa te iubeasca niciodata, mi-a zis încheindu-si discursul…
   .
     Ca rezultat al acestei întâmplari am devenit o singuratica, fara sa pot gasi ca apartin vreunui grup de oameni.
   .
Trezindu-ma din visarile mele, m-am gândit…dar toate astea s-au schimbat de când Te-am întâlnit pe Tine , Doamne. Tu m-ai acceptat asa cum eram…cu negi cu tot. Am crezut ca am ajuns acasa, în sfârsit,  când Te-am întâlnit, ca îti apartin Tie. –  Acum, acum ma parasesti si Tu?
      M-am scuturat de gândurile mele, m-am dus la bucatarie si am început sa spal vasele de la micul dejun. Apa calda mi-a încalzit placut mâinile reci si mirosul de lamâie al detergentului de vase paru atât de proaspat si placut. Si mintea începu din nou sa ma duca printre amintiri. Mi-am amintit când Kim s-a îmbolnavit prima data…
     La început nu mi-a fost frica. În timp ce vorbeam în sinea mea cu Dumnezeu i-am spus:  “Tu poti sa o vindeci. Nu exista ceva ce Tu nu poti sa faci. Daca copilul meu este bolnav, Tu poti sa o vindeci, nimic mai simplu pentru Tine. Nu-i asa?
.
     Am luat tigaia de pe aragaz si am început sa o frec cu toata forta. ” –  Ok, Doamne, care-i problema acuma? Stiu ce cred si stiu ca am credinta în Tine. M-am rugat! Biserica întreaga s-a rugat pentru Kim. Batrânii bisericii si-au pus mâinile peste ea. Am studiat Cuvântul Tau, stiu si înteleg promisiunile Tale si am avut rabdare sa astept ca sa-Ti faci lucrarea în timpul Tau, la vremea aleasa de Tine.  Ce mai vrei acuma de la mine? De ce nu imi vindeci copila?
   .
     N-am primit nici un raspuns. Cu vasele spalate, mi-am sters mâinile ude, tare nemultumita de cele ce gândeam m-am dus inapoi in sufragerie. Daca Dumnezeul în care ma încred este tacut si nu vrea sa-mi raspunda, unde sa ma mai duc?
       .
     Ochii mi-au cazut pe Biblia care era pe masuta de cafea. Un verset din Genesa 22 imi trecu prin minte, uimindu-ma cu realitatea ce mi-o descoperea.  Am deschis repede Biblia sa fiu sigura ca îmi amintesc versetul corect. Era exact asa cum mi l-am amintit. Si versetul spunea:
Dumnezeu i-a zis…”Ia pe fiul tau, pe singurul tau fiu, pe care-l iubesti, pe Isaac; du-te în tara Moria, si adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ti-l voi spune.
       .
     In momentul acela am stiut cu siguranta ca Dumnezeu îmi cerea sa I-o dau Lui pe Kim. Mintea mi-era clara dintr-o data cum nu mai fusese înainte, si am realizat ca am pus-o pe Kim mai presus decât Dumnezeu, dragostea pentru ea mai presus decât dragostea pentru Dumnezeu. Ca i-am cerul Lui Dumnezeu sa îmi faca mie voia si sa nu si-o faca pe a Lui. Voia mea. Nu a Lui Dumnezeu. Nu alegerea Lui de suveran. O oala de pamânt s-a razvratit împotriva facatorului ei si n-a cazut în umilinta la picioarele Lui…
   .
Realizind ca am încercat sa-L manipulez pe Dumnezeu, am înteles ca de fapt m-am straduit sa fac toate lucrurile care terbuiau facute ca El sa trebuiasca – sa fie obligat sa-mi satisfaca cererea. Nici nu mi-am putut închipui ca El ar vrea-o pe Kimmie…
     O Doamne bun Isuse, mi-am zis, cu siguranta ca nu vrei sa mi-o iei pe Kim? Nu poti sa-mi ceri asa ceva?! Nu viata copilasului meu. Ti-ar fi atât de usor s-o vindeci – numai s-o atingi. Oh, Domnul si Dumnezeul meu, nu-mi cere asta…
 .
     In timp ce vorbeam asa în mintea mea, stiam raspunsul chiar în timp ce puneam întrebarile. Stiam ca numai o totala ascultare de Dumnezeu – este raspunsul care Dumnezeu îl astepta de la mine. Asa ca am construit din bucatile inimii mele zdrobite un altar pentru Dumnezeul cel suveran. Si pe acest altar am pus singurul meu copil, iubita mea fetita, cu aceeasi sinceritate si cu tot atâta sacrificiu cu cât Avraam si-a pus copilul pe altar pe muntele Moria.
 .
      Oh! Domnul meu, îmi pun toata nadejdea în Tine. Daca vrei sa-mi iei copilul, ia-l, e al Tau. Nu mai pot sa lupt împotriva Ta. Iarta-ma! Iarta-ma pentru lipsa mea de încredere si pentru neascultare. Nu înteleg de ce îmi ceri fetita mea, dar Te iubesc si am încredere  în Tine. Ajuta-ma cu ce va urma…
 .
O pace absoluta m-a înconjurat. Batalia se sfârsise. Dumnezeu câstigase victoria. Am renuntat la frica si la mânia cu care am trait pentru arâtea luni. Acum puteam sa ma odihnesc în voia perfecta a lui Dumnezeu pentru viata mea.
        .
     Sase saptamâni mai târziu,  eram  din nou cu Kim în cabinetul doctorului Rubinstein. Kim n-a mai fost bolnava în tot acest timp. Statea în sus dezinvolta si radia de sanatate în bratele mele.
 – N-am vazut asa ceva de când sunt, zise doctorul,  cu o surpriza si o nedumerire intiparita pe fata. Celulele albe ale lui Kim sunt absolut normale. Este imposibil sa se poata schimba într-asa scurt timp!
.
     Dar – se schimbasera. Si în inima mea stiam de ce. Asa cum Isaac a fost întors lui Avraam, asa si fetita mea mi-a fost data înapoi. Domnul meu este marele Doctor si Tatal care merita toata încrederea mea. Poate ca era vremea pentru înca un miracol, o alta vindecare, si când o sa ajung acasa am sa-l chem la telefon pe tatal meu pamântesc…

.

(Preluat prin har din PE GÂNDURI)

Jumatate de Biblie!

Richard Wurmbrand

Un Vânzator de Biblii este refuzat categoric când încearca sa vânda o Biblie. Atunci s-a gândit sa ofere gratuit cartea Noul Testament   stapânei casei. Barbatul ei, în bajocura, spuse…

– Suntem casatoriti… asa ca jumatate din tot ce are ea imi apartine…. Si lua un topor si taie Testamentul în doua. Însa dupa câteva saptamâni o întreaba pe sotia lui:

– Unde-i aialalta jumatate de carte?  Ca am nevoie de ea! Am citit in jumatatea mea, povestea fiului risipitor… si fiul risipitor tocmai s-a întors înapoi la tatal lui si îi spune ceva… si sunt curios ce-i spune. Cred ca raspunsul este în jumatatea ta de carte…!

Si acesta nu-i singurul om care a împartit Biblia în jumatate. Isus a venit sa ne aduca si har si adevar.

Unii predicatori vorbesc numai despre adevar, altii numai despre har. Biblia uneste iertarea pacatelor cu pocainta. Nu desparti Cuvântul Lui Dumnezeu în jumatati. Nu te opri la faptul ca Isus iarta pacatele. Este scris si faptul ca noi trebuie sa ne prezentam trupurile noastre ca o jertfa vie… (Romani 12:1)

(Preluat de la dna Rodica Botan, Pe Ginduri)

Să spunem, dar si fără cuvinte!

    Rodica Botan

Un profesor universitar călătorea cu un avion al Companiei “American Airline”,…nu mă intrebati numele său sau la ce universitate preda – că n-am retinut aceste detalii. Pe scaunul din fată a venit si s-a asezat un tip obraznic, gălăgios si pe deasupra si băut. Nu stiu dacă asta era ordinea lucrurilor. Uneori băutura este cea care face omul obraznic si gălăgios…sau, la băutura isi pierde doar controlul si lasă afară ce-i inăuntru…Oricum, nu asta este important pentru intâmplarea pe care am sa v-o povestesc. Continue reading “Să spunem, dar si fără cuvinte!”

AM O CARTE…NECITITA…

                       Rodica Botan

…Prietenii mei mai vechi stiu ca îmi plac grozav povestile. Nu umblatul cu povesti…ci îmi place o poveste cu miez – o poveste  care sa-mi explice si sa ma faca sa înteleg o situatie, un gând, o treaba sensibila… Unele întâmplari ma învata ceva. Unele povesti îmi explica câte o treaba mai greu de înteles…

In viata mea de crestin ma poticnesc adesea în umblarea mea zilnica. As vrea sa fiu mai buna, as vrea sa fiu mai atenta cu lucrurile sfinte, dar ma pomenesc ca dau prioritate lucrurilor mai putin importante si le neglijez pe cele vitale. Continue reading “AM O CARTE…NECITITA…”

DE VORBA CU EL!

Rodica Botan

Iară vă amintesc de rugăciune si de ce nu…de rugăciunea Tatăl nostru. Continui să mă rog rugăciunea asta in fiecare zi…cred că n-am uitat vreo zi…asa cred cel putin… Interesant amănunt peste care am trecut cu vederea până acum. Evanghelistul Luca dă amănunte mai multe decât ceilalti evanghelisti…si spune că ucenicii i-au cerut Domnului Isus să-i invete să se roage.

Acuma gânditi-vă că ati petrece ceva timp cu Domnul Isus. Că l-ati văzut făcând tot felul de lucruri…hrănind multimile, transformând apa in vin, vindecând orbi, leprosi, femei cu scurgeri de sânge, si chiar înviind oameni din moarte. Daca ati avea oportunitatea să stati la o ceasca de cafea cu El… Continue reading “DE VORBA CU EL!”

LUPTA CU DEPRESIA!

Rodica Botan

Am trecut cu multi ani în urma prin depresii teribile care m-au dus si pe mine departe…si multumesc lui Dumnezeu ca mi-a mai dat timp de gândire, mi-a mai daruit viata…a câta oara, oare, ca sa pot sa vorbesc de minunile Lui?

Depresia este un lucru cumplit. Si multa lume sufera de depresie. Corpul si mintea lucreaza împreuna; exista motive chimice (o imbalanta chimica) care poate sa predispuna pe cineva la depresie. Nu totdeauna persoanele depresionate au motive sa fie în depresie. Sunt alti oameni care au probleme la fel de mari sau chiar mai mari, care mentin o atitudine solida, pozitiva, desi trec si ei prin aceleasi greutati ca si ceilalti Continue reading “LUPTA CU DEPRESIA!”

ZORII DIMINEȚII…

 Rodica Botan

Dimineata din nou…devreme. De îmbracat, m-am îmbracat corect…adica pantofii în piciorul care trebuie, jacheta încheiata bine – împerechind nasturii cu butonierele potrivite. Am închis si poarta si…la drum. Incerc sa-mi tin ochii deschisi – mamă, mamă ce efort…Bag mâna în straiță si scot un măr. Am auzit ca merele sînt mai bune decât cafeaua ca sa te țină treaz. Că mesteci…si muști…si iară mesteci. De fapt am mai citit si ca efortul pe care-l depui sa manânci un măr consuma caloriile pe care le primesti mâncându-l. Mai trebuie sa gasesti merele potrivite…ca majoritatea au gust de …iarba; sînt culese prea devreme ca sa reziste la transport, iar prin magazii si nu ajung să se coacă. Ok…am gândit destul despre mere…ăsta din care mușc e bun… Continue reading “ZORII DIMINEȚII…”

Învată de la păsări, de mărtișor

Rodica Botan

Azi dimineata m-am hotarât sa ma duc la servici la ora obisnuita – sa nu mai lucrez atâta peste program. De fapt Susen – doamna de la taxe, m-a sfatuit sa o iau cu binisorul ca nu-mi ajuta la nimic decât ca îi dau mai mult lui Sam (guvernului american).

Asa ca…azi, dis de dimineata, m-am lenevit mai mult, dar am si decoperit ceva nou…si minunat… Continue reading “Învată de la păsări, de mărtișor”

REMODELARE

 Rodica Botan

 .

“Imagineaza-ti ca esti o casa vie. Dumnezeu vine si reconstruieste casa. Prima data, probabil, ai sa întelegi ce face. Repara scurgerea si gaurile din acoperis si chestii de-astea; stii ca treburile astea trebuie facute asa ca nu esti surprins de loc. Dar deodata, El începe sa darâme casa într-un fel în care cu adevarat doare si parca nici nu face sens. Ce are de gând? Explicatia este ca El construieste o cu totul alta casa decât cea pe care ti-ai imaginat-o tu, adaugând o noua aripa acasei aici. Adaugând înca un etaj dincolo, construind turnuri si curti interioare. Tu ai crezut ca El te va remodela într-o cabana micuta; dar El construieste un palat. Un palat În care El Însusi intentioneaza sa vina si sa locuiasca.”

Imagine yourself as a living house. God comes in to rebuild that house. At first, perhaps, you can understand what He is doing. He is getting the drains right and stopping the leaks in the roof and so on; you knew that those jobs needed doing and so you are not surprised. But presently He starts knocking the house about in a way that hurts abominably and does not seem to make any sense. What on earth is He up to? The explanation is that He is building quite a different house from the one you thought of – throwing out a new wing here, putting on an extra floor there, running up towers, making courtyards. You thought you were being made into a decent little cottage: but He is building a palace. He intends to come and live in it Himself.”

C.S. Lewis, Mere Christianity