ANTOLOGIA UNIVERSALA A POEZIEI ROMÂNESTI CONTEMPORANE „MERIDIANE LIRICE” – ARMONII CULTURALE 2012

Gheorghe A. STROIA

.

La aniversarea unui an de existenta on-line a revistei universale de creatie si atitudine „Armonii Culturale”, invitam creatorii români de poezie, sa participe la realizarea un nou proiect, ce are scopul de a promova poetii de limba româna de pe toate meridianele globului. Pe lânga promovarea poeziei de calitate, ce respecta valorile perene ale spiritualitatii românesti, se urmaresc si: stimularea interesului pentru poezie a tinerei generatii, implicit posibilitatea de afirmare a tinerilor poeti, crearea unui schimb de experienta motivant si constructiv, a unui dialog pozitiv si sinergic.

 Revista Armonii Culturale lanseaza azi, 1 martie 2012 o noua provocare:

ANTOLOGIA UNIVERSALA A POEZIEI ROMÂNESTI CONTEMPORANE „MERIDIANE LIRICE” – ARMONII CULTURALE 2012.

METODOLOGIA DE ELABORARE A ANTOLOGIEI CUPRINDE URMATOARELE ETAPE:

  • Primirea materialelor

  • Textele cuprinzând doar poezie nu vor depasi 6 pagini în format A4;

  • Redactarea textelor va fi facuta în Word, Times New Roman 12 pct, spatiere la 1 rând, cu diacritice;

  • Textele vor fi expediate în perioada 1 martie – 1 iulie 2012. Orice material trimis dupa expirarea acestei perioade nu va fi luat în considerare;

Materialele vor fi trimise pe adresa de e-mail a redactiei revistei Armonii Culturale redactie@armoniiculturale.ro (cu mentiunea „MERIDIANE LIRICE”) si vor fi însotite de un CV literar – în rezumat – de maximum 1/2 pagina A4 si de o fotografie a autorului (de preferinta recenta), cu rezolutie de minim 200 dpi. CV-ul va contine datele autorului (data si localitatea nasterii, telefon, e-mail) cât si adresa postala de corespondenta (a localitatii de domiciliu).

 Materialele vor fi însotite – de asemenea (dar nu în mod obligatoriu) – si de 2-3 referinte critice (maximum ½ pagina A4 ).

 Textele expediate în alt format sau cu alte caracteristici decât cele specificate, nu vor fi luate în considerare.

 Selectarea textelor se va finaliza cu publicarea pe site-ul revistei www.armoniiculturale.ro a listei autorilor antologati, pâna cel mai târziu 15 august 2012.

Editarea, înregistrarea CIP si tiparirea antologiei va fi facuta pâna cel mai târziu 1 octombrie 2012.

 Expedierea prin posta a Antologiei universale a poeziei românesti contemporane „Meridiane Lirice” Armonii Culturale 2012.

 Realizarea Antologiei nu presupune din partea autorilor nici un fel de obligatii materiale, înscrierea spre antologare fiind libera si deschisa, în egala masura, oricarui poet valoros de limba româna, din tara sau din diaspora si indiferent de vârsta. Fiecare autor va putea achizitiona Antologia în numarul dorit de exemplare, numai la solicitarea expresa a acestuia.

 Pretul/exemplar al Antologiei va fi stabilit la finalizarea editarii si formatarii întregii lucrari, în functie de numarul autorilor antologati. Expedierea se va face prin Posta Româna, cu plata ramburs (taxele postale incluse), la receptionarea coletului cu numarul de exemplare comandat.

 Antologia va avea urmatoarele caracteristici: format A4, foto-color, text alb-negru, hârtie 80 g, coperta brosata, laminata – carton lucios 300 g. Lucrarea va fi ilustrata de artistul bucurestean MIHAI CATRUNA si va cuprinde un numar de maximum 20 lucrari de arta grafica.

 Lansarea oficiala a Antologiei universale a poeziei românesti contemporane „Meridiane Lirice” Armonii Culturale 2012, va fi facuta la o data si într-o locatie ce vor fi comunicate cu cel putin 30 de zile înaintea evenimentului. Se vor putea organiza si alte lansari ale Antologiei, în cadrul altor manifestari culturale (expozitii, târguri de carte, vernisaje, s.a.).

 Asteptam textele dumneavoastra, pe adresa redactiei (redactie@armoniiculturale.ro) în perioada 1 martie – 1 iulie 2012. Orice nelamurire legata de prezenta metodologie, poate fi clarificata prin expedierea unui mesaj pe adresa de e-mail specificata sau telefonic la nr. 0741-078.627, 0733-636.116.

 ARMONII CULTURALE – ÎNCA UN VIS ÎMPLINIT!

Gheorghe A. STROIA,

Redactia Armonii Culturale

A

 

Advertisement

ANGELA BURTEA – POVESTI

O NOUA APARITIE EDITORIALA –ANGELA BURTEA – POVESTI .

 

 

 

ANGELA BURTEA (Braila) – “ILINCA SI MATEI” (povesti)

Editura Armonii Culturale – Colectia MAGIC

.

Lumina desprinsa din fiecare poveste a cartii se divide în razele diafane ale simtirii, purtând nuantele sufletului, viu colorat de trairi unice. Astfel, atât tonul povestii, cât si fiecare erou în parte, inspira: melancolie, adevar, respectul fata de traditie, puritatea vârstei. Personajele sunt istete, curioase, curajoase, pline de vitalitate, caracteristici intrinseci ale vârstei. Fiecare dintre eroi aduce în context, câte o trasatura distincta: harnicie, curiozitate, devotament, grija fata de mediul înconjurator, altruismul, dragostea si respectul fata de parinti sau bunici.

Desi suntem tentati sa credem ca fiecare fila magica a cartii este o extensie a atmosferei de lucru de la clasa, ce sintetizeaza aspecte mai mult sau mai putin educationale, se poate spune ca unele dintre povesti au doza suficienta de fantastic, cât sa ne faca sa credem în existenta minunii. A minunii, simplu numita copil, care zâmbeste, alinta, bucura dar si a celui care sufera în tacere, viseaza, atinge stele cu mâna sau poarta în suflet mari de crunta dezamagire. Cu un ton usor maternal, prin dialogurile cu farmec aparte construite, autoarea stie sa-si apropie micutii, fiindu-le în mod constant mama, educatoare, confesoare, sprijin si partener de joaca.

PORTOFOLIU EDITORIAL ARMONII CULTURALE

Pâna în acest moment, editura Armonii Culturale a inaugurat, cu noi titluri de carte urmatoarele colectii (vor urma, cu siguranta, altele):

COLECTIA ERUDIT (carte scolara, stiintifica si enciclopedica):

1.Adina Voica Sorohan – Textul liric: abordare transdisciplinara (nivel liceal);

COLECTIA LIRIK (poezie):

1.Andreea – Maria Danila, Femeia de zapada;

2.Ionel Marin – Picaturi de timp;

3.Speranta Miron – Glezna Timpului;

4.Capricii Efemere – antologie de poezie Cleopatra (Casa Gândului);

5.Emil Druncea – Insula de Cuvinte;

6.Gheorghe A. Stroia – Metamorfice stari/ Metamorphical states;

7.Veronica Osorheian – Anotimp cernut (poezii);

8. Victor Burde – Descântec de roua (poeme);

9. Felicia Feldiorean (Munster, Germania) – Petale de suflet (versuri;

10. Dorina Sisu (Dublin, Irlanda) – Intuitia ratacirii mele (versuri;

11. Liviu Ofileanu – Cinderella & alte marsuri funebre (versuri;

12. Georgeta Minodora Resteman – Descatusari: Farâme de azima (versuri vechi si noi).

COLECTIA EPOSS (proza, eseu, jurnal, roman):

1.Aga Lucia Selenity – Domnisoara Kitty (poveste);

2.Ion Lazar da Coza – Apusul îngerilor (povestiri);

3.Elena Toma – Noaptea nu va mai fi acolo (jurnal autobiografic);

5.George Peagu – Cu capra prin bucuresti (proza umoristica)

COLECTIA EXEGESIS (analize si comentarii, critica si eseistica literara):

1.Gheorghe A. Stroia – Dincolo de vitralii (aprecieri critice)

COLECTIA FANTASY (Proza SF)

1. Petru I. Szabo – Misiune printre stele (nuvela SF);

COLECTIA MAGIC(învatamânt prescolar):

1.Maricica Stroia – Roco si Creionul fermecat în lumea…(caiete speciale pentru prescolari) – domeniile: limba si comunicare, stiinta (activitati matematice si cunoasterea mediului), pentru nivelul I (3-5 ani) si nivelul II (5-7 ani) – seturi a câte 3 caiete;

2.Maricica Stroia – Sa exersam cu Roco si Creionul fermecat – Caiet de exercitii grafice si scriere, pentru prescolari

3.Maricica Stroia – Roco si Creionul fermecat în lumea … ANOTIMPURILOR (carte de colorat interactiva), … FORMELOR GEOMETRICE (carte de colorat), … FRUCTELOR SI LEGUMELOR (carte de colorat).

4. Gina Cobileac – Sanatosi de vrem sa fim…(educatie pentru sanatate);

5. Gina Cobileac – În Tara Cifrelor (optional activitati matematice);

6. Maricica Stroia – Pastel de borangic (versuri)

COLECTIA SATHYR(carte umoristica):

1. Mariana Dobrin, Aga Lucia Selenity, Goga Gr. Constantin – Epigolane Imnlunate (epigrame);

1. Ion Croitoru – Migratia polilor (catrene umoristice).

Asteptam autorii interesati sa ne contacteze, pe adresa editurii, sau pe pagina web, la urmatoarele date de contact: Editura ARMONII CULTURALE, Str. Siret, bloc 28, ap. 30, Adjud, jud. Vrancea, fix: 0374-064.594, mobil: 0741-078.627 sau 0733-636.116, e-mail: editura@armoniiculturale.ro, web: www.armoniiculturale.ro

ARMONII CULTURALE – ÎNCA UN VIS ÎMPLINIT!

În curând la Editura Armonii Culturale… Cristian Petru Balan (SUA), George Nicole Podisor (Arges), Daniela Voicu (Elvetia), Nastase Marin (Galati), Vasile Sevastre Ghican (Tecuci) si multe alte noi aparitii editoriale!

Gheorghe A. STROIA

Editor, 1 Martie 2012

Noua viziune socio-psihologica din perspectiva istorica asupra diasporei

Moto: „Istoria nu este acumularea eveni-mentelor de orice fel care s-au întâmplat în trecut. Este stiinta societatilor umane” Fustel de Coulanges

Realizând din ce în ce mai mult intensitatea dramatica a inadvertentelor existentiale ale prezentului, pentru multi dintre români, aflarea noutatilor sau ascultarea povestilor (mai ales a celor de succes) despre fratii lor din diaspora, fie ea americana sau europeana, poate fi o activitate „productiva”, aducatoare de beneficii, prin curajul, vointa si încrederea pe care (intrinsec) le furnizeaza. Un vechi si valoros crez suna astfel : „ … de ce sa invoci o mie de motive pentru care nu ai reusit, când îti era suficient doar un singur motiv sa reusesti?”. Pornind de la aceasta protaza, sunt de admirat cei care, indiferent de locul unde se stramuta, îsi propun sa reuseasca, surmontând orice greutate pe care o întâmpina. Oameni care, cu foarte multa dedicare si un efort pe masura, prin harnicie si „încapatânare”, îsi construiesc acolo – departe – o casa (tara promisa), o familie, leaga prietenii durabile, dar nu uita nicio clipa aroma inconfundabila a pamântului natal, desprins din sacralitate (tara de suflet).
Cu exemple de contemporani români talentati si valorosi, s-ar putea constitui o lista inepuizabila de nume, iertata ne fie mentionarea doar a câtorva dintre ele, fulgurate în minte: George Roca, Elena Buica, George Filip, Ovidiu Creanga, Cristian Petru Balan, Corneliu Drinovan, Ionela Van Rees-Zota, Romeo Niram, Mariana Zavati Gardner, Ionut Caragea, Viorel Roman, Simona Botezan, Viorel Nicula, Lucian Oprea. Un astfel de om este si distinsul scriitor si publicist român, stabilit în însorita Arizona, OCTAVIAN CURPAS care, împletind preocuparile sale literare, publicistice cu o înalta tinuta morala, reuseste – în foarte scurt timp – sa se impuna ca una dintre personalitatile românesti din diaspora ultimilor ani.
Prin noua sa carte, intitulata: Exilul românesc la mijloc de secol XX. “Pasoptisti” români în Franta, Canada si Statele Unite, Editura Anthem, Arizona, 2011, autorul, cu o persuasiune admirabila, reuseste sa scoata la lumina, ca dintr-o biblioteca afectiva a timpului: oameni, documente, destine, valori. Tesând – prin intermediul acestora – pagini de jurnal cu valoare documentar-istorica, Octavian Curpas rescrie printr-o subtila investigatie psiho-sociala – istoria diasporei românesti de la mijlocul secolului trecut. Desi par destul de îndepartate vremurile ce fac parte din inventarul cartii sale (având în vedere tineretea autorului), acesta reuseste sa surprinda audienta, prin recrearea atmosferei specifice epocii evocate, sa contureze personajele cu suficienta abilitate scriitoriceasca, sa realizeze o lucrare placuta, prezentând reusite si esecuri, fast si nefast, picurând peste toate acestea o veritabila simtire româneasca, îmbogatita, valorizata si calita în focul dorului de tara.
Întâmplarile sunt veridice, personajele existând aievea, unele din ele locuind înca în spatiul american sau vest-european. Firul epic incumba atribuirea fiecarui personaj în parte a unui dublu rol: actor în propria poveste de viata, dar si de spectator al acesteia (îmbogatit printr-o noua perspectiva asupra experientelor traite). O posibilitate unica pentru autor de a investiga, de a cerceta, de a pune lucrurile cap la cap si de a-si construi, pas cu pas, succesul garantat al lucrarii sale. Autorul surprinde prin capacitatea sa de a crea sau mai bine-zis de a recrea personajele, de a le asculta povestile de viata si de a le repovesti, atribuindu-le sensuri noi, semnificatii speciale, prin întreteseri – în jurul acestor pitoresti personaje – a noi aure de lumina. Nazdravanul Dumitru Sinu este – în aceasta carte – exemplul unui luptator, al unui om de un curaj deosebit, înzestrat de providenta cu o rabdare de fier si o rara consecventa, în atingerea telurilor sale. Un personaj inteligent, subtil, care e si hâtru, pe deasupra, ce reuseste sa creeze din povestea sa de viata, o poveste pe care cititorul o va recunoaste, asumându-si-o cu încredere. Indiferent ca se deruleaza aventurile existentiale ale lui Dumitru Sinu sau ale celorlalte personaje, cuceritoare – în mod deosebit – este vointa autorului de a scoate din fiecare poveste, din fiecare traire, esentialul, plusvaloarea, morala.
Caracterizarea lui Dumitru Sinu este cel mai bine realizata de autorul însusi: “63 de ani de exil înseamna mult pentru un emigrant: învataminte trase din propriile întâmplari de viata, evaluarea fiecarui individ cu mare atentie si selectarea adevaratilor prieteni, înseamna sa stii, sa vrei si sa poti sa întinzi o mâna de ajutor atunci când cel de lânga tine are nevoie si asta pentru a putea primi la rândul tau, pentru ca niciodata nu stii ce-ti aduce ziua de mâine. Dumitru Sinu a reusit sa se-ncadreze în rigorile unei lumi dure, a unei lumi care l-a calit si l-a întarit si în care a reusit sa se înconjoare de foarte multi oameni care si-au dobândit în fata sa, statutul de PRIETEN. Daca ar fi sa polemizam pe baza acestui subiect ne-ar trebui pagini întregi pentru a-l creiona si a-i evidentia toate caracteristicile, implicatiile, avantajele si uneori, dezavantajele, asa ca las la latitudinea fiecaruia dintre dumneavoastra alegerea prototipului uman care sa întruneasca toate cerintele pentru a-l ridica la rangul de prieten. “
Povestea lui Dumitru Sinu este una destul de complexa, autorul realizând un mozaic al evenimentelor traite de acesta. Momentele esential-umane: nasterea, scoala, prima dragoste, casatoria, familia, prietenii, sunt cele care au lasat urme adânci în constiinta eroului Dumitru Sinu, repere ce i-au colorat viata, cu momente de bucurie ori de aspra dezamagire, de fericire sau de tristete aparent iremediabila. Mediind fiecare conversatie avuta cu eroul cartii, Octavian Curpas face scurte prezentari, introduceri, ofera explicatii suplimentare, probând astfel o vasta cultura generala (atât a sa, cât si cea a personajului sau). Momentele se sudeaza, astfel, între ele, fara întreruperea firului epic. Acest lucru face ca fiecare capitol al lucrarii sa contina atât secvente unice, istorii separate, de sine statatoare, dar si piese de legatura cu acelasi puzzle existential relatat (prin invizibilele retele create între fiecare personaj si personajul central al cartii).
Convingerile eroului, care are la baza scoala vietii (asa cum o numeste el), se împletesc armonios cu scurtele divagatii cu valente de discurs literar, istoric, filosofic ale autorului, pentru ca acest savuros melanj emotional sa contina sarea si piperul, necesare unei scrieri de calitate. Iata ce opineaza autorul, prezentând dragostea dintre Dumitru Sinu si sotia sa: „Dragostea este misterul între doi oameni, nu asemanarea dintre ei”, a spus cândva John Fowels, un celebru scriitor. Este un lucru stiut ca orice casnicie, ca sa dureze, trebuie sa aiba la temelie iubirea. Aceasta este pecetea ce tine laolalta, cu adevarat, doua inimi si din ea izvorasc propasirea si împlinirea celor uniti în taina casatoriei.” De o astfel de poveste de dragoste a avut parte eroul cartii, o dragoste care supravietuieste timpului, pastrând vie flacara spiritului. O poveste extrem de frumoasa, între doi oameni care au stiut sa-si uneasca destinele si sa pastreze intact – peste ani – respectul reciproc: „Viata le-a brazdat chipurile, dar lumina din privirile lor nu s-a stins. Ea straluceste si acum, la fel de puternic precum în ziua când s-au cunoscut. Iar ochii lor vorbesc într-o limba ce nu e nici româna si nici franceza. Este limba îndragostitilor. Pentru ca, asa cum spunea William Shakespeare: Când dragostea vorbeste, vocile tuturor zeilor par a fi adormite în armonia raiului.”
Cât despre epuizarea povestilor de viata ale personajelor cu care nea Mitica s-a intersectat de-a lungul vietii sale, autorul face precizarea: „Despre prietenii si cunoscutii lui nea Mitica Sinu se poate vorbi, fara doar si poate, ore întregi fara sa te plictisesti, iar de scris, poti scrie atât cât te tine condeiul, pentru ca ai despre ce! Profile umane atât de variate s-au intersectat cu persoana lui în anii petrecuti în exil, încât daca ai rabdare sa le analizezi în amanuntime, este putin probabil sa nu descoperi în fiecare macar un graunte de învatatura sau o picatura de cunoastere. 460 de persoane contine lista de cunostinte a octogenarului înca plin de vigoare, dornic de a-mi destainui o viata palpitanta, petrecuta în cinci tari, pe doua continente! Cei care i-au fost apropiati, s-au bucurat si se mai bucura înca de pastrarea amintirilor vii în memoria lui.”
Motivatiile exodului sunt diverse. De cele mai multe ori, oamenii alerga spre împlinirea unui vis, indiferent ca se numeste visul „occidental” sau visul „american”. Pentru personajele enumerate în carte, timpul si conjunctura istorica nefavorabila i-au facut sa paraseasca tara si sa-si caute norocul în alta parte. Severa si nejustificata prigoana comunista le-a determinat sa ia calea exilului. Multe dintre ele, ajungând în diaspora, reusesc sa-si converteasca visul în acceptare, recunoastere, împlinire si prestigiu. Începuturile fiecarei povesti de viata sunt – aproape întotdeauna – dificile. Într-o societate noua, bazata pe alte principii etice, morale, etnice, religioase, sociale dar – mai ales – legate de credibilitatea muncii, integrarea poate fi un proces dificil, pentru unii chiar dureros de lent. În timp, batalia pentru câstigarea încrederii si respectului, dusa cu foarte multa determinare, permite ca razboiul sa fie câstigat. Pentru cei mai multi emigranti, adoptati de tarile în care au purces, finalizarea acestui acerb razboi înseamna începutul adevaratelor reusite (profesionale, literare sau artistice) prin deschiderea de noi oportunitati si, mai ales, prin satisfactia produsa de recunoasterea eforturilor proprii. Lucru care, din pacate, în România zilelor noastre, se întâmpla mult prea rar sau aproape deloc. Iata una dintre motivatiile exodului tinerilor si oamenilor de valoare ai tarii, care pleaca pentru a lucra si de a crea plusvaloare unei altei tari (a „viselor” lor, adesea împlinite).
Cu toate acestea – si aici este cazul lui nea Mitica, dar si al lui Octavian Curpas – tara de suflet ramâne România, cu mai mult relele si mai putin bunele ei. O tara pe care unii doar o mai intuiesc în visele lor târzii, dar pentru care pastreaza o dragoste profunda, cum o umila rugaciune în prag de seara. O tara în care dorm stramosii, traiesc parintii si la care viseaza sa revina…cândva. Iata ce relateaza despre aceasta autorul, prezentând localitatea unde a vazut lumina zilei personajul sau, probând admiratia si dragostea pentru tarâmul strabun: „Localitatea purtând acelasi nume, leagan de legenda al bunilor si strabunilor nostri, însufletita dupa vrerea lui Dumnezeu de o comunitate neaosa, româneasca, al carui prototip este omul de omenie, a daruit de-a lungul vremurilor multe generatii care au ramas acasa sau au luat drumul pribegiei, rasfirându-se pe toate meridianele lumii. Dar niciodata, indiferent de sutele sau miile de mile departare la care vietuiau, nu si-au uitat locurile în care au fost plasmuiti. Când fac aceste afirmatii le sustin cu putere prin exemple certe, cunoscând multi români care au ales calea strainatatii, dar care nu si-au renegat si nu si-au uitat vreodata obârsia.” Reamintindu-si întâlnirile românilor din diaspora, bunaoara la Paris, Dumitru Sinu povesteste, fiind cuprins de melancolie: „Când ascultam cântecele si poeziile acelea care ne-au facut ziua atât de frumoasa, ma gândeam cu regret ca nu-mi amintesc nici macar imaginea celei ce m-a adus pe lume… Eu nu puteam spune niciodata, ca inginerul Stoicescu, la cei nouazeci si sapte de ani ai sai : Mama nu m-a pedepsit niciodata, dar vocea ei… ah, vocea ei! Si-acum cu drag mi-o amintesc!”.
Galeria persoanjelor lui Octavian Curpas este diversa, cuprinzând povesti incredibile de viata ale traitorilor perioadei interbelice, precum: Dan Isacescu, Vasile Târa, Stoian Brailoiu, Sandu Ionescu, Ion Ritivoi, Constantin Vâlceanu, Nichita Tomescu, Radu Bumbaru, Salvatore Greco, Titi Filip, Cornel Popa, Eugen Stefanescu, Tiberiu Cunia, dr. Traian Stoicoiu, Ioana Dumitriu, Gheorghe Tatu. Fiecare personaj, conturat de catre Dumitru Sinu cu foarte mare acuratete, este completat apoi de catre autor, cu detalii esentiale culese din documentele invocate. Apar, adesea, în intersectiile întâmplarilor vietii eroului cartii si alte popoare ori etnii, precum evreii sau tiganii, insolitul personaj interesat fiind de traditiile acestora, de momentele ce le-au marcat existenta în decursul istoriei. Si cu aceasta ocazie, atât eroul cât si autorul cartii, probeaza o solida cultura generala, dublata de o ampla activitate de documentare, investigare. Iata însemnatatea acordata acestor popoare: „Evreii au constituit pentru nea Mitica întotdeauna motiv de admiratie si în acelasi timp, modele de viata demne de urmat. Mi-a vorbit despre istoria poporului evreu, despre prigoana si suferintele evreilor de-a lungul vremii si nu în ultimul rând, despre învatamintele cu care a ramas de la ei, studiindu-le istoria si traind în preajma lor. Cu o usurinta de nedescris mi-a povestit despre iudaism, despre hasidismul fondat în Podolia secolului al XVIII-lea, precum si despre toate curentele legate de iudaism, exemplificându-mi cu citate din marii gânditori ai vremurilor, fiecare idee adusa în discutie. N-a uitat sa-mi vorbeasca nici de anti-semitism, fiind bine informat, pentru ca el citea enorm la vremea aceea a tineretii, având grija sa-si ia portia zilnica de cunoastere din lumea minunata a cartilor!”.
Planurile existentiale pe care autorul le urmareste în derularea firului sau epic sunt multiple. Peste multitudinea acestor planuri se suprapune galeria inedita de personaje, provenite din diferite straturi sociale ori domenii profesionale (profesori, doctori, preoti, comercianti, afaceristi), ceea ce confera lucrarii de fata o valoare testimoniala certa. Despre acea perioada, când prigoana comunista era doar în stadiul incipent, nu se cunosc foarte multe lucruri legate de diaspora româneasca. De cele mai multe ori, izvoarele istorice, documentele si marturiile, au fost intentionat masluite, tocmai pentru ca istoria sa fie rescrisa în favoarea celor care i-au falsificat veridicitatea. Mult mai târziu, încercarea de rescriere a istoriei, bazata pe adevarul nemistificat, s-a dovedit a fi aproape imposibila. Astfel de personaje, precum nea Mitica, venite din acele vremuri, prin marturiile lor sincere, reconstruiesc un restitutio in integrum al unei perioade din istoriei românilor, extrem de dificil de clarificat într-o alta maniera.
O astfel de initiativa onesta, facuta cu scopul mai-sus declarat, este pe cât de importanta, pe atât de laudabila. Multiplele resurse istorice – testamentare, documentare, emotionale – utilizate aduc, prin Exilul românesc la mijloc de secol XX. “Pasoptisti” români în Franta, Canada si Statele Unite, o noua viziune socio-psihiologica, din perspectiva istorica, asupra diasporei. O lucrare caruia cititorul îi poate descoperi/redescoperi valoarea, ori de câte ori va face un simplu popas asupra povestilor de viata prezentate. O carte ce ar trebui sa fie prezenta în orice biblioteca ce se respecta, o lucrare care poate motiva pe oricine, spre regasirea propriei identitati. Un subtil îndemn la recapatarea demnitatii nationale a românilor, facuta în stilul – deja arhicunoscut – ce poarta amprenta lui Octavian Curpas. Poate, ca sa nu uitam niciodata ca: „Acolo unde este inima ta, acolo e si casa ta!”

Gheorghe A. Stroia
Adjud – ianuarie 2011

CONSTANTIN SEVERIN: „IMPROVIZATII PE CIFRAJ ARMONIC”

sau „Arhetipalele mesaje ale poeziei – componente ale unui univers liric inovator”

Gheorghe A. STROIA

Constantin Severin este o personalitate a culturii române, un Om în care se reunesc profilul Scriitorului cu cel al Artistului de renume. Ca manifestare a creativitatii sale si sintetizând activitatea sa literara ca poet, îsi publica în anul 2011, OPERA OMNIA, intitulata: „Improvizatii pe cifraj armonic” (Editura Tipo Moldova, Iasi – 2011) – proiect sustinut de Universitatea „Petre Andrei” din Iasi. Cartea, aparuta în conditii grafice excelente, este structurata în cinci parti, inegale ca întindere, formate din poeme selectate din cele cinci titluri de carte ce poarta semnatura distinsului poet. Astfel, sunt prezentate poeme din volumele: „Duminica realului” (Ed. Junimea, 1984), „Zid si neutrino”( Ed. Vlasie, 1994), „Improvizatii pe cifraj armonic”(Ed. Axa, Botosani – 1998), „Axolotul”(Ed. Masina de scris, Bucuresti – 1998), „Orasul alchimic”(Ed. Dacia, 2002).

Universul poetic al lui Constantin Severin este unul de factura speciala, uneori tern – alteori colorat, uneori calm – alteori feroce, împletirea starilor contrarii facându-se printr-o arta poetica vibranta. Se constata în structura poemelor cartii, prezenta din abundenta a formelor geometrice, în care predominate sunt: hexagonul – ca forma a prefectiunii naturale (nici albina „nu stie” de ce, dar tinde catre…) si cercul – ca forma a perfectiunii absolute (nici omul „nu stie” de ce, dar tinde spre…). Adeseori, poemele sunt strabatute de linii cromatice usor sesizabile, ce pasteleaza prin efect si viziune, trairea starii poetice. Simbolurile întâlnite în poezia lui Constantin Severin sunt de tip expresionist, adeseori arhaice, venite din rastimpurile genezei si prefigurând un contur al viitorului. Prin poezia sa, Constantin Severin este unic, cum si în domeniul artelor frumoase, alaturând simboluri antice, cu simboluri moderne, într-un tot unitar cu valente speciale. Aproape fiecare poezie seamana cu o pictura în ulei sau în acuarela, unde umbrele amurgurilor se întrepatrund cu dârele de lumina ale soarelui.: „ea poarta o cununa de mirt/ si un cos de cetina/ cu un con de brad/ un sarpe în spirala/ un ou si un mesaj/ într-un sul de papirus/ ”nasterea-i un cataclism cosmic/ care-i preface pe cei vii în morti” (Orasul alchimic, p. 131).

Poezia lui Constantin Severin este de un lirism introvertit (subiectiv), vâltoarea creata de empaticele sale unde atragând ca într-un ochi de apa – aparent linistit – tot ceea ce prinde. O poezie de substanta, deloc facila, mai ales prin îmbinarea de simboluri si timpuri. Ca într-o paradigma, poetul priveste fie retrospectiv, fie profetic, murmurul vibratiilor timpului sau poetic tulburând trecutul sau prefigurând viitorul. Universul poetic descris este amplu, prinzând între „diafragmele” sale, dimensiuni ale începuturilor si constante ale sfârsitului. Printre hexagoane si coloane minoice, se aud simfoniile psalmilor: „E prima noapte de primavara/ o febra muta/ si suferinta precede semnificatia”.(IV. Presto, p. 85). Fiecare vers este un experiment subcuantic, note ce oscileaza armonic pe portativul eului. Pauzele, sincopele si ritmurile acestor note sub subliminale, codate si încifrate într-un ancestral alfabet: „o noua eclipsa în densa claritate/ coaguleaza un orizont/ de obiecte figurale// orchestra continua sa traseze/ diafane tesuturi sonore/ în reteaua filtrata de magie si liniste/ usor petruska poate fi prins/ în levitatia unei nebuloase miscari”(IV. Presto, pag. 84).

În poeziile lui Constantin Severin, timpul devine – pe cât de imperceptibil , pe atât de abstract – un lut moale, framântat în palme si modelat la o invizibila roata a olarului, transformat apoi în esente. Din când în când, timpul se reînsufleteste, convertindu-se în arteziene fântâni, ce tâsnesc din adâncuri, pentru a inunda arterele poetului cu viata: „mâna mea prin care curge maduva orei/ coboara în focul tau de vocale celeste/ aidoma cuiburilor ce apasa/ iedera exacta din liniile gândului”.(Numele tau are auzul tacerii VIII, p. 11). În acest timp al extremelor ancestral-prefigurative, poetul îsi gaseste ragaz de a se simti acasa, Însusi acest loc – pe care poetul îl numeste „acasa” – are o alchimie speciala, o geometrie fluida, forme ale liniilor eterice care-l inspira: „umil alchimist în/ textul vietii/ unde plaga materiei/ e indescifrabila/ prin porii culorilor/ am zarit/ forma nocturna a cuvântului” (Casa la Sucevita, p. 15). Tot aici – ACASA – rasare padurea de liliac, la care poetul se reîntoarce cu penitenta, definindu-se pe sine însusi – veritabila patrie a esentelor tari: „blând poet visator al realului/ teama îmi era sa nu orbesc/ „orbii nu au patrie – gândeam – / doar un oras de carbune/ o tara se învata/ pe linia de uimire a ochilor”// teama îmi era sa nu orbesc/ pâna într-o noapte a tuturor noptilor/ hublou prin care îti privesti/ muscatura astrala:/ – cândva poetii orbeau/ în piscul oglinzilor” (Padurea de liliac, p. 17).

Cartile lui Constantin Severin au ceva special, implicit o lirica profund-meditativa ce necesita o lectura atenta, o stare anume. Fara a exagera cu nimic, invitatia este facuta cu persuasiune, sublimitatea detaliilor, incredibilele asocieri de cuvinte întru zamislirea unor noi sensuri, chemarile retortice ale fiintialului, extaticele gânduri topite în zapezi de cuvinte, toate acestea recomanda poezia sa, ca arta facuta cu un deosebit simt de raspundere, care ajunge pâna acolo unde se va dori sa se ajunga. Poetul dovedeste efemeritatea artistului, în fata artei sale, transformata – indubitabil – în „secvente” de nemurire. Casa timpului este, pentru autor, un dom al papadiei, pe cât de efemer, pe atât de bine structurat din punct de vedere arhitectural: „în aerul ozonat al uzinei electrice/ într-o înserare a înserarilor/ auzeam cu trupul/ o idee legile/ ondulau câmpii si orase/ cu o eclipsa aerul/ negru negru/ din domul papadiei/ întunericul masura orice întâmplare/ lânga bufnita alba”(Zid si neutrino. Poetul la New York, p. 22).

Improvizatii pe cifraj armonic” este o carte în care autorul îmbina spectacolul vietii „inconstiente” (firesti, naturale, logice), cu spectacolul vietii „pur tehnice” – ca o constructie gigantica, ascunsa sub un clopot de sticla – (visate, rationale, meditate, închipuite, asumate). Majoritatea scrierilor, ce poarta semnatura lui Constantin Severin, abunda în constructii tehnice, într-o paradigmatica geometrie a formelor, cu elemente cubiste. Fiecare poezie este reflectarea pe o imensa pânza a unei constructii picturale, semiabstracte, într-o gama cromatica larga. Însasi genul liricii sale este o îmbinare a mai multor tendinte literare. Daca accentele expresioniste (introversiunea) le preced pe cele impresioniste (subiectivismul constructiilor), ori elemente realist-magice (reticenta auctoriala) le completeaza pe amândoua, atunci poezia lui Constantin Severin este o poezie a realului (asa dupa cum spune însusi autorul) – o realitate pe care poetul o transmite într-o maniera proprie si originala.

Valentele filosofice ale poeziei sale sunt evidente, amintind de filosofia nietzscheniana, ca instrument pentru întelegerea lumii. Astfel “esenta cea mai intima a existentei – vointa de putere” este si pentru poetul sucevean o componenta a modului sau de a percepe lumea: omul nu este atotputernic fizic si intelectual, ci reprezinta o tendinta în evolutie, asteptata si dorita. Putem concluziona ca „Improvizatii pe cifraj armonic” este o simbioza de tendinte poetice, ce impresioneaza prin originalitate. O poezie în esenta tare, dublata de un univers artistic special, creat precum o sacra aureola în jurul unui valoros artefact. Îmbinând valente pur estetice, cu valente pur literare, cartea este o reusita în sine, argumentând valoarea – unanim recunoscuta – a poetului. O carte valoroasa, publicata în editie limitata, a unui scriitor si artist unic în panteonul culturii române contemporane, poate nu atât de apreciat sau de promovat, pe cât ar merita. O carte care va reconfirma – cu certitudine adevaratul sens al dictonul latin: „Ars longa, vita brevis!”.

Gheorghe A. STROIA

Adjud

15 august 2011

Noaptea nu va mai fi acolo

Elena Toma: „Noaptea nu va mai fi acolo” (Ed. Armonii Culturale, Adjud-2011) sau „Confesiunile unui înger – prizonier într-un infern uman”

Gheorghe A. Stroia

Peste sintoniile numelui – simplu intitulat – OM, constiincios declinat la toate cazurile vietii, se astern petalele albe, înflorite în cuvinte, de multe ori ridicate din pleava mintii noastre, plina de o generoasa uitare. Suntem – din nefericire – atât de efemeri în comparatie cu multele clipe de nefericire ce încap în viata unui om! Realizam (din când în când) ca n-ar fi suficienta doar o viata, pentru a putea trai ceea ce altii au trait doar în fractiunile de secunda ale durerilor ce i-au încercat si le-au marcat existenta.

 Am descoperit, de foarte curând un regat. Un regat tandru (intitulat Ad-hoc), plin de muzica si poezie, în care – pe parcursul a doua ceasuri – de doua ori pe saptamâna, oamenii îsi dedica poeme, lectureaza din titani ai literaturii, discuta despre noutati culturale. Si se asculta multa, foarte multa muzica buna. Un regat virtual, care nu are granite si patrunde adânc, pâna în cele mai profunde locuri de pe pamânt – sufletele oamenilor. Un regat fabulos, în care oamenii se întâlnesc doar pentru a-si (re)descoperi nobletea sufletului, pentru a se simti bine si a rosti (într-un glas) versurile imnului intitulat: „Bieti lampagii”.

 Toti cetatenii acestui regat sunt oameni de o certa valoare culturala, care dovedesc în fiecare clipa ca românul este (asa cum e normal sa fie) inteligent, erudit, posesor al unei laturi profund spirituale si generos. Într-un cuvânt: GENIAL! Doamna acestui tarâm, profund spiritual, este Elena Toma, una dintre ex – Stelele fara Nume ale României.

 Pe Elena Toma am perceput-o (înca de la început) ca pe un om blând, cald, debordant de sincer dar si deosebit de diplomat. Un om care nu refuza pe nimeni, care crede în oricine, care acorda încredere oricui, fara sa astepte ori sa pretinda nimic în schimb. Un om care, din generozitate si iubire fata de oameni, a înfiintat un club intitulat XXL si al carui motto exprima propriul sau crez, propria sa personalitate: „Adevarata frumusete nu are vârsta, greutate, înaltime si nici avere sau rang. Ea este spirit ce dainuie ”. O Elena Toma despre care lumea a uitat sau nu vrea sa-si mai aduca aminte. Un om ce ne-a facut cinste de atâtea ori pe scenele artistice si expozitionale ale lumii sau în turneele în care a (în)cântat frumusetea sufletului. O Elena Toma – poeta, romanciera, publicista, pictorita, desi ne spune cu modestie ca : „Nu am spus niciodata ca ceea ce scriu se poate numi poezie. Eu scriu doar ceea ce simt, asa ca îmi place sa le numesc simple gânduri, stari – asternute pe hârtie!”

 Din palmaresul literar al Elenei Toma as aminti câteva titluri: „Echilibru Transparent sau gânduri dezbracate” (Bucuresti – 1999), „Anunt Matrimonial – vol. 1” (Rm. Vâlcea – 2001), „Când paralelele se mira” (Câmpulung Muscel – 2001), „Greseala de tipar” (Bucuresti – 2003), „Locuiesc într-o clipa” (Bucuresti – 2004), „Maimuta de matase” (Bucuresti – 2007), „Fiinte greu de fixat”(Bucuresti – 2007).

  Iata un om plurivalent, care dovedeste prin tot ceea ce face: echilibru, pragmatism, efervescenta creatoare, responsabilitate fata de actul artistic si – nu în ultimul rând – eruditie. O eruditie despre care doamna profesoara (ce a scolit sute de talente nationale ori internationale ale României) spune: „Eu sunt o simpla femeie de la sat, si, pentru ca multi sunt oameni simpli, ca mine, semidocti…” Iata argumente ale unui suflet mare care, desi primeste sute de mesaje în fiecare emisiune a sa (la Radio R România – un radio al platformei culturale Asii Români de la Nürnberg), nu citeste niciunul dintre cele în care este laudata si apreciata – si asta, doar din modestie. Acestia sunt oamenii care, cu frumoasa lor dementa, fac sa supravietuiasca arta, poezia, cultura valoroasa si autentica.

 Am primit cartea „Noaptea nu va mai fi acolo” si am îndraznit a-i scrie o prefata. Am crezut ca va fi un lucru simplu. Am crezut ca, având deja experienta mai multor prefete, ar trebui sa nu fie chiar atât de greu. Ma obisnuisem cu ideea ca oamenii au nevoie doar de încurajarea celorlalti, în sprijinirea demersului lor cultural. Am scris despre carti de poezie sau de proza, în care autorii împartaseau simtirile proprii, fara a avea un substrat atât de realist. În schimb, cartea de fata nu este doar o simpla lectura, ci un memorial al unei dureri care, desi trecuta, a lasat rani profunde, ce înca mai dor nespus de tare. Motiv suficient sa constant ca nu-mi va fi simplu deloc, pentru a-mi duce îndrazneala pâna la capat. „Noaptea nu va mai fi acolo” nu este dedicata unei vieti, ori unui destin, ci este cartea unui cosmar care înca mai bântuie simtirea si o umple de lacrimi amare. Este o carte în care veti întâlni o alta Elena Toma. O Elena Toma aflata la limita suferintei umane, trecând prin episoade ce depasesc imaginatia noastra, desi sunt atât de reale si le veti simti atât de febrile.

 Titlul cartii este unul emblematic. Desi un titlu romantic, incumbând lirism, el mascheaza starea de profunda suferinta. Ca într-o paradigma, în care sentimentele ar mai avea nevoie de înca o masca! Noaptea, care aduce de obicei pace, se converteste în noaptea care bântuie, reaminteste si rasuceste cutitul în rana. Devine o noapte în care domneste bezna, prin care nu se zareste niciun licar. O noapte hadesiana, în care Elena cauta disperata o cale de evadare, spre a ajunge din nou la lumina. În lumina catre care tânjeste, cu disperare.

Daca nu as sti ca este vorba despre o carte autobiografica, as fi tentat sa cred ca este o nuvela fantastica. As fi tentat sa cred ca are o constructie realist-magica, fara a sti unde este granita dintre realitate si fictiune. Cartea, prin structura ei, însumeaza notele de jurnal personal, în care transpare lupta crâncena între euri : fiintial versus existential, biografic versus auctorial, spiritual versus fizic, convingere versus scepticism. Mai mult decât atât: „Noaptea nu va mai fi acolo” este lungul drum al unui pelerin ratacit, întors catre Dumnezeu, pentru regasirea statusului spiritual firesc, ce ne împlineste si ne desavârseste ca oameni. Fara a exagera cu nimic, as putea spune ca zicala biblica : „Întoarce si celalalt obraz” s-ar interpreta – aici – cam asa : „Iar daca vrei sa dovedesti ca esti om, cu adevarat, trebuie sa ai puterea sa întorci si al treilea obraz”. Acest lucru îl savârseste Elena Toma prin prezentarea întâmplarilor din carte. Întoarce obrazul, pentru a fi palmuita, fie si pentru a treia oara. Doar aici vei vedea durerea, turnata ca balsam peste o alta durere. Doar aici vei gasi lacrimi care nu spala ci, ca într-un antic blestem, se transforma în apa de sânge. Pentru ca apoi sa aiba puterea de a se transforma – din nou – în apa aducatoare de viata si lumina. Un ciclu complet, sisific, extenuant.

 Cine este Elena Toma – de fapt – si ce doreste sa ne transmita prin aceasta carte? Extrapolând, descriem un înger, prizonier al infernului uman, ce gaseste în suferintele sale purificatoare – calea de evadare spre lumina. Nu neaparat licar celest, poate doar apriga dorinta de telurica lumina, de „viata” pamântului – ca acceptare a firii noastre profund umane. Ni se aminteste – aici – ce înseamna sa fim Oameni. Ce înseamna sa suferi – fara sa stii de ce – si sa-ti accepti suferinta ca pe o a doua natura! Ce înseamna sa ai, ca ultim refugiu, speranta ta în speranta celor din jurul tau! Ce înseamna sa cazi, fara sa mai crezi ca te-ai putea ridica, vreodata.

 Veti observa în carte, ca într-o intensa stare de rugaciune, împletirea starilor de nadejde cu cele de deznadejde, prin glasul omului care striga catre cer, precum evanghelistul: „Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele!” Însusi motoul cartii este o reproducere fidela a unui fragment dintr-un psalm biblic, ce exprima nadejdea si deznadejdea creaturii pusa ( de multe ori ) fata în fata, cu Însusi Creatorul. O acceptare tacita, silentioasa si dureroasa a deznadejdii, dar si o cale catre aflarea încrederii. Apar în carte personaje înalte din sfera bisericii, care-i inspira autoarei cuvinte pline de mângâiere. Iata ce spune Prea Sfintitul Calinic, arhiepiscop al Argesului si Muscelului: „Doamna Elena, faceti foarte bine ca va certati cu Tatal. Asa afla si El ce durere aveti în suflet. Daca pruncul tace, nu spune nimic, parintele… cum sa stie ca e nemultumit ?” De fapt, acesta este fondul firesc al vietii duse de catre autoare: o lupta continua din care iese (a)deseori înfrânta, dar care-si gaseste curajul de a o lua de la capat. Cu speranta câstigarii macar a unei batalii. De fapt, prin purtarea acestor interminabile ostili-tati, Elena Toma se dovedeste a fi o învingatoare. Si apoi, cine mai are privilegiul de a sta la masa cu Dumnezeu, de a-I adresa întrebari si de a capata raspunsuri?

Noaptea nu va mai fi acolo” este tânguirea unui suflet care musca din nestinsa durere ce-l mortifica. E o harta a unui naufragiat, într-o tara necunoscuta lui pâna atunci: Tara Durerii si Tara Viselor Spulberate. Este un strigat de ajutor, catre o societate care te arunca fara mila, atunci când neputinta ta devine obisnuinta celorlalti. A indiferentei oamenilor cu stare materiala, în contrast cu devotamentul si nobletea omului simplu. Indiferent daca acesta este un biet profesor de religie – taximetrist sau un om al strazii. Iata ce-si aminteste autoarea despre un om simplu, din timpul sederii sale fortate în Israel: „Elena, uite, am gasit sacul acesta, la poarta unei case înstarite. Stii cum fac evreii, din obisnuinta, arunca obiecte, îmbracaminte, lucruri pe care nu le mai folosesc, atunci când îsi cumpara altele. Sacul era plin-ochi, cu fel si fel de lucruri, haine, pantofi. Probeaza si tu ceva, poate se potriveste. Sa ai si tu alte haine, de Paste. Eu am ales pentru mine si sotia mea, si m-am gândit sa te uiti prin ce a mai ramas, poate îti place ceva.”

 Prin relatarea unor astfel de întâmplari, mesajul pe care doreste sa ni-l transmita Elena este unul mult mai subtil si cu atât mai valoros. Acela ca vina degradarii morale si spirituale a unei natiuni (a decaderii ei) nu trebuie cautata în straturile ei profunde, în „spectrul” tainic, ce-si pastreaza valorile morale si spirituale intacte. Nu la nivelul omului simplu, care cultiva – înca – în sânul familiei sale, respectul pentru sine si pentru ceilalti. Ci în alte sfere de influenta, mult mai largi si mult mai „înalte”.

 M-a impresionat profund experienta trista avuta de autoare în Israel, despre care povesteste: „Uitasem ca, înainte de accident, reprezentasem Televiziunea Româna, în contractele cu strainatatea. Uitasem ca fusesem un artist foarte apreciat, cu un palmares artistic demn de invidiat si un repertoriu de peste 600 de cântece, capabila sa le cânt în noua limbi straine. Traiam acolo, chinuita, ostatic al justitiei israeliene, care îmi interzisese iesirea din Israel, pentru ca aveam de plata peste 4800 de sekeli Spitalului Ihilov, la care ajunsesem la trei saptamâni, dupa accident, pentru o infectie la rinichi.”. O experienta uluitoare, sinistra si înaltatoare în acelasi timp, experienta ce-i furnizeaza autoarei puterea de a-l regasi pe Dumnezeu.

 Si cu toate acestea, Elena Toma se întreaba: „Doamne, existi ? Nu esti himera, iluzie, vis ? Coboara – Te, Doamne, si în inima mea. Te cauta, te vrea !”. Asa dupa cum spuneam, cartea împleteste în ea stari antagonice într-un univers dual: speranta-deznadejde, credinta – îndoiala, putere-neputinta, luciditate – amnezie, prezent-trecut. Autoarea are un stil propriu si personal. Trecerea brusca dintr-o stare în alta, migrarea prin universurile duale, cu viteza unei comete, îti creeaza impresia unui bughi mambo rag, ori a unui jurnal scris în momente de luciditate, cu teama momentelor de amnezie. Minutiozitatea detaliilor, insistenta asupra unor aspecte pe care doar un ochi avizat le poate vedea, conexiunile subtile pe care Elena le poate face, iata câteva dintre valentele unui veritabil reporter de investigatii, ce-si afla propria poveste investigând (de fapt) povestile altora.

 Unele pasaje ale cartii sunt veritabile momente de poezie. Imaginile sunt create în culori pastelate, cu luminile sufletului aprinse. Furibunda cautare a lui Dumnezeu se aseamana – oarecum – cu o cautare de tip arghezian (Psalm). Practic, fiecare întrebare e o cheie care, în loc sa descuie simtirea, îi fereca mai abitir usile: “Uitându-ma spre înaltimea întunecata, pe care luna trona printre stelele aprinse, ca într-un spectacol pe marea scena a vietii, ma întrebam, retoric, de ce privesc în sus, de ce Îl caut pe Dumnezeu printre astre, când se poate ca El sa fie demult în inima mea si eu, oarba, surda, muta, nebuna, femeia fara nimeni, femeia fara nimic, sa nu – L pot vedea, auzi, simti? Cine sa-mi raspunda ? Numai timpul ar putea. Dar cât mai am de asteptat? Oare, voi mai apuca sa traiesc, pentru a primi, sau poate pentru a întelege raspunsul? Dar daca nu timpul îmi poate da raspunsul, atunci cine si cum?”

 M-a frapat la autoare modul în care-si aduce aminte de putinele ei momente de fericire: în permanent contrast cu interminabilele stari de dezamagire. Pasajul în care Elena vorbeste despre copilaria sa pare desprins dintr-un univers similar celui creat de Maxim Gorki (cu ale sale infinit-mari tristeti si infinit-mici bucurii). Chiar întâmplarile, cu substrat psihologic, împrumuta vagi accente dostoievskiene. În ciuda timbrului grav, aceste relatari ne vor surprinde cu doze subtile de umor, în care veti recunoaste fata optimista si firea de luptatoare a autoarei, dincolo de toate vicisitudinile vietii. Un om cu o putere incredibila de reabilitare desi, reabilitarea înseamna „doar” plata în monede-zâmbet si daruri-îmbratisari, „monedele-forte” ale unui trai la limita subzistentei. O fire voluntara, care le face pe toate, doar din dragoste fata de oameni. O fiinta aleasa, care desi traieste într-o modesta garsoniera din Pitesti (careia – cu umor – îi spune Palatul Culturii mele) a întemeiat un regat, unde se simte bine, stiindu-se înconjurata doar de Oameni adevarati.

 Trecând peste firul epic – în sine – vei descoperi valentele unei scrieri literare frumoase, cursive, inteligibile si placute, cu un mod de adresare direct: „Daca ai sti, draga cititorule…”. În succesiunea de evenimente care te vor înlantui ca într-un uragan, sa întelegem ca trei sunt personajele principale ale cartii: Elena (care relateaza), Dumnezeu (de la care se asteapta raspunsuri) si Tu (draga cititorule) – caruia i se confeseaza. Nu ai cum sa nu te implici emotional într-o astfel de poveste, ce are o aura speciala si te „atinge” pe corzile sufletului – facându-te sa vibrezi. O carte – din punctul meu de vedere – reusita, care îl va acapara pe cititor, prin sensibilitate si intensitate. Un crescendo epico – dramatic (cu valente lirico-meditative), prin care te vei putea ridica pâna la înaltimea sufletului unui om special, numit: Elena Toma! Ca marturii ale unui act de frumoasa dementa si de curaj, ce ne vor face sa regândim ori sa reinventam notiunile de Om si Umanitate.

 Cu simplitate si modestie, sa încercam sa vedem valoarea acolo unde se afla: undeva adânc înradacinata în sufletele oamenilor si nu în ranguri ori averi, ce nu ne vor putea da vreodata ceea ce ne lipseste cu adevarat: Omenia! Cu reverenta în fata durerilor carora noi nu le-am putea rezista, cu stima si pretuire pentru un nolens-volens act de cultura (un cvasi – restitutio in integrum), putem spune: Si unii dintre oameni au aripi, asemenea îngerilor. Dar, nici macar nu-si dau seama ca atunci când ne strâng în brate, ne învaluie – de fapt – cu aripile lor.

Gheorghe A. Stroia

Adjud