Georgeta RESTEMAN

Revolta?

 

Noapte de mai cu stele reci pe bolta

Si flori de mar pe ramuri împietrite

Gânduri icnind arar dintr-o retorta

În care disperate, durerile-nfratite

De-atâta chin în mine se revolta.

 

 

 

 

Parinti plângând neputinciosi destine

Copiii pribegind prin lan de vise

Pândind grauntele de dor de bine

Atunci când bat timid la usi închise

Si-s nevoiti s-apuce cai straine.


O tara-n care-i rege-acum minciuna

Batrâni cersind – cu lacrimi ruginite –

Un colt de pâine… si doar matraguna

Cu-amar le umple cupele-alamite

Din care sorb când îi mângâie luna…


Indiferenti, în jilturi aurite

Sfideaza un popor si vând iluzii

N-au teama de nimic, caci sunt elite

Ce nu mai vad si care fac pe surzii

La disperarea tarii de puteri sleite…


Frici razletite-n suflet, disperare

Cozi la sperante spulberate-n vânt

Biserici întesate si strigate-n altare

Cât mai rabda-vom pe acest pamânt

Atâta umilinta si-a lor nerusinare?


 

Sacuieu, 7 Mai 201

 

 

 

Advertisement

LIRICA PASCALA 2011

– Prezentata de George ROCA –


Georgeta Resteman
ÎN DIMINETI DE PASTE

Covor de papadii si flori de Paste
Liniste-astern în suflete pustii
În dor de bine viata-n noi renaste
Singuratati ascunse-n nopti târzii.

Sperante împletim, cununi de vise
Lumina Sfânta-n zi de sarbatoare
Credinta, dragoste si porti deschise
Ne daruieste în suspin de floare.

Privesc cum firul ierbii unduieste
În adieri sublime de iubire
Pamântul reavan, marul ce-nfloreste
Sub cer albastru muguri de-mplinire.

Suntem plamada vie din lumina
Purtam comori nepretuite-n noi
Lut din iubire-avem la radacina
Sperantele din suflet curg suvoi.

Ne înaltam credinta-n gând senin
Sobor de floare-n dimineti de Paste
Ne însoteste-n drumul vietii lin
Tot ce-i frumos si bun în noi renaste.
Titina Nica Tene
DE PASTE

De Paste soarele e altfel,
are o altfel de lumina,
mama cu tata parca-s tineri
si parca nu mai sânt batrâna.

Ma vad copil pe Dealul Mare
dintr-un satuc îndepartat,
purtând rochita înflorata,
din sat de parca n-am plecat.

Ma joc cu fratii mei pe Beica,
râul ce curge-nvolburat,
ne salutam cu voie buna
zicând „Hristos a Inviat”!

Ce fericita eram, Doamne,
si ce departe sânt acum!
Am mers asa de mult prin viata
ajuns-am capatul de drum?

Privesc la pomul înflorit
pe care cânta o pasarica
nepoata vine lânga mine
“Hristos a Inviat”, Bunica!

 

Valeriu Cercel
POEZIE DE PASTI

Când Pastile se-apropie mereu
Sunt luat de amintiri si dus agale,
Copil ma regasesc în satul meu
La casa barâneasca de pe vale;

Simt si acum, pe prispa, dimineata,
Cernându-si fluturasii de ninsoare,
Cum îmi ating cu gingasie fata
Ciresii alintându-se în floare,

Si-aud la fel, venind peste câmpie
Spre deal zorit, urându-mi „ziua buna”,
Un soare îngânat de-o ciocârlie
Cu-o veste la clopotnita batrâna;

Se anunta o mare sarbatoare,
Iar martora era si Luna plina:
Va coborî din morti, spre Înaltare,
Isus, a lui Maria, cu lumina!

Ca începea asa o primeneala,
Miresmele de flori de liliac,
Si lutul proaspat, iz de varuiala,
Se vânturau prin usa din cerdac,

Ne usuram si trupul de povara
Si sufletul cumva de-am suduit,
(Scapam si eu atuncea de ocara,
În ziua când mergeam la spovedit!)

Fiind copii mâncam în Postul mare
Nu doar urzici ca ne rodea burtica,
Ne mai spurcam si noi, deh, la mâncare,
Ca popa nu stia, zicea bunica,

Dar totul se facea cu rânduial?
Si toate le-asezau la locul lor,
Stiau batrânii bine, fara scoala,
Cum sa-L primim pe-al lumii Salvator…

……………………………………

În miez de noapte, satu-n asteptare,
Biserica-ntr-o hora o strângea,
Lumini se aratau pe la altare,
Isus, Cristosul nostru, învia,

Ne întorceam cu paste si lumina,
Bunica ne dadea miel din cuptor,
Iar ouale-asteptau pe masa plina
Sfintite în al nostru tricolor,

Iar la amiezi, pe lunca ne-ntâlneam
Gatit în straie noi cum altul nu-i,
Caci noi copii-atunci ne înnoiam
Când Se nastea si la-nvierea Lui,

Si câta bucurie, ‘ntregul sat,
Oua ciocnind cu mare si cu mic,
“Cristos a înviat ! Adevarat !”
Pe pajistea cusuta-n borangic,

Iar mai apoi, crescusem eu fecior,
Aceeasi lunca mândra ca o ie
Mi-a dat ca sa le sorb licoarea lor
Doi ochi de vis cu nume de Marie

As vrea sa vin din nou în satul meu
În zi de Pasti, în zi de sarbatoare,
Poate-mi va spune bunul Dumnezeu
Cam cât mai am de ars din lumânare

E Paste iar si Cristul a-nviat,
Lumina Lui nicicând nu se va stinge,
Departe, peste mari, de al meu sat,
O lacrima de dor mi se prelinge

Simt o speranta-n suflet cum izvoare
Din flacaara-I ce arde, tumultoasa,
La ziua si satucul plin de soare,
La Învierea când voi fi acasa.

 

 

Adrian Munteanu
DAC-AS SUI PE TRUDA UNEI PLEOAPE
(la Psalmul 139)

Dac-as sui pe truda unei pleoape
Ce se framânta-n strigat de-aurora,
Când umbre-n zori lumina o implora,
Te-as regasi arzând în cer etape.

Dac-as fura dintr-un amurg o ora
Si i-as deschide clipei mii de trape
Ca dincolo spre moarte sa îsi scape
Nelinistea arcasi rotiti în hora,

Tot as simti ca esti, iar de as zice
Ca nopti de-acum pe veci ma vor robi,
Ca-mi vor înfrânge carnea mii de bice

Tot n-as fi trist stiind ca vei sadi
Graunte-n trup ca-ncet sa se ridice
Din întuneric un crâmpei de zi.

 

 

Al Florin Tene
A ÎNVIAT IISUS

Lumea este în concurenta cu ea
Si mai putin se uita spre Tine sus,
Tu, Doamne, esti Calauza mea
Când din morti înviaza Iisus.

Am un surplus de idei si de har
Si la picioarele Tale le-am pus
În numele vesniciei ca dar,
Când din morti înviaza Iisus.

Doamne ,as vrea sa recunosti
Din multi pe mine cel ce-a dus
Crucea în fruntea atâtor osti
Când din morti înviaza Iisus.

Erai, Doamne, Mielul sacrificat
Pe Cruce, spre Golgota, în apus,
Mântuieste lumea de acest pacat,
Când din morti înviaza Iisus.

Privesc în ochii Tai si-mi caut iertarea,
Pentru ateii cazuti în pacat, Iisus
E „vina” ce lumineaza cararea
Învierii sperantei noastre Sus.

Lumea este în concurenta cu ea
Si mai putin se uita spre Tine sus,
Tu, Doamne, esti Calauza mea
Când din morti înviaza Iisus.

 

 

Pascu Balaci
HRISTOS A INVIAT!

Când inceput-a sa se lumineze
În cea dintâia zi a saptamânii,
În taina ea si-a parasit stapânii-
Mormântul lui Iisus sa cerceteze

Maria din Magdala sa cuteze
Cu-a ei surate, scuturând tâtânii,
Sa afle sfântul trup, floarea tarânii
Si-apoi cu lacrimi sa-l imbalsameze.

– Ce cautati pe-aici? – apare un inger.
Femeile s-au infricat de-ndata:
– Pe Iisus dupa care si azi sânger!
A spus Maria, foarte tulburata.
– Nu e aici, a înviat; e în cer:
S-a dus sa-L întâlneasca pe-al Sau Tata!

 

Al Florin Tene
HRISTOS A INVIAT!

Se aprinde-n inima lumina
Coborând în noi de Sus.
Când sevele înverzesc tulpina
Înviaza-n suflete Iisus!

Cânta padurea-n mierle, prin copaci,
Înseninând cerul spre apus
De parca au înflorit ogoarele de maci,
Când înviaza-n suflete Iisus.

Cânta iarba în mieii de prin lunci
O aud cum creste si prin sat,
Când din Tainele Porunci
Hristos a Înviat!

Se aprinde-n inima lumina
Coborând în noi de Sus.
Când sevele înverzesc tulpina
Înviaza-n suflete Iisus!

 

Nicolae Nicoara-Horia
HRISTOS A INVIAT!

Hristos a înviat! Iisus exista,
Cu „Pace voua” o sa vina iar,
Sa nu fie crestin cu fata trista,
Nici cel fara de Pasti în calendar.

Hristos a Înviat! Lumina oarba,
Spun unii rataciti pe la rascruce –
Cei însetati de Adevar sa-i soarba
Din apa vie izvorând în cruce.

Frate-al meu de-aici, de oareunde,
Primeste-mi, dar, salutul cel mai sfânt-
Hristos a Înviat! De crezi, raspunde-
E „buna ziua” mea de pe pamânt…

 

Nicolae Nicoara-Horia
LUATI LUMINA!

Luati lumina si va bucurati!
E semnul ca în lume nu-i târziu –
Hristos a Înviat! Hristos e viu!
În cel care nu crede sa nu dati

Cu pietre si cu vorbe cât ocara,
Pentru el e prea devreme-acum,
E Ziua si petrecerea-i pe drum
Pâna când o sa-l cuprinda seara…

Luati lumina, cea primita-n dar,
Din Mormântul Lui fara de moarte
Si dati-o, întreita, mai departe-
Hristos a Înviat! Si nu-n zadar!
———————-
PASTI, 2011

DE FLORII, MAI CURATI, MAI LUMINOSI SI MAI BUNI…

Pâna mai ieri sub plapumi de zapada, natura amortita-si astepta trezirea, la fel ca noi, de altfel; secatuiti de iarna si de frig, poate bolnavi, de rautate ori de trufie stapâniti sau pur si simplu împovarati de gânduri si probleme, iata-ne-acum – la mijloc de Prier – cum ascultam nestingheriti suspinul verde-al ierbii în dor de papadie si-n adieri de vânt, sub dezmierdarea dulce-a ploii de flori albe de cires… Vedem, traim, simtim cum totul se trezeste din nou la viata iar noi ne straduim sa reînviem în sufletele noastre dorinta de-a trai frumos, de-a ne-nchina smeriti în fata Celui ce ne-a învatat sa fim mai buni si mai curati, mai îngaduitori, mai întelepti, mai generosi – în prag de Sfinte Sarbatori Pascale.

Floriile, zi binecuvântata ce reprezinta pentru crestinatate celebrarea intrarii Domnului nostru Isus Hristos în Ierusalim, prilej de înaltare si bucurie sufleteasca. Sarbatoare a vegetatiei, a reînnoirii, a trezirii, simbol al biruintei asupra mortii prin învierea lui Lazar de catre Mântuitor în sâmbata numita de-atunci „Sâmbata lui Lazar”, Floriile înseamna mult mai mult decât ramuri de salcie si maslin pentru Biserica Crestina; praznic împaratesc, sarbatorit an de an cu o saptamâna înaintea Sfintelor Pasti, semn al prea-plinului biruintei prevesteste Pastele, netezeste carari între oameni dezvaluindu-le bunatatea si darnicia si înnoindu-le sufletele.

Sâmbata dinaintea Floriilor, la slujba de dimineata, în toate bisericile ortodoxe se sfintesc ramuri de salcie sau mâtisori simbolizându-i pe locuitorii Ierusalimului care l-au primit cu bucurie pe Mântuitor, cu ramuri de finic si maslin, în semn de recunostinta si admiratie pentru minunile savârsite. În ziua de Florii, crestinii pleaca de la biserica purtând în mâini aceste ramuri pe care le duc acasa, ating cu ele copiii pentru a creste frumosi si buni sau le aseaza la porti, la icoane, la grinda casei, pe morminte sau într-un loc curat, fiind folosite în decursul anului în gospodarie si considerate ca având puteri vindicative. Alteori, crengutele de salcie sfintite se planteaza undeva în gradina. Se spune ca ele vindeca animalele bolnave sau aduc o recolta mai bogata. Cele puse la icoana se pastreaza tot anul si se folosesc ca leac împotriva relelor care ar putea lovi casa si familia.

Bogatia sufleteasca a poporului român, credinta si iubirea de oameni, de viata, de adevar deopotriva – au nascut de-alungul veacurilor obiceiuri si traditii deosebite, care vin sa întareasca spiritul si crezul crestinilor de Florii – ziua consacrata curatimii, reînnoirii, bunatatii si darniciei. Fiecare zona se distinge prin traditii si obiceiuri deosebite care fac din aceasta sarbatoare un imens izvor de bucurie si înaltare spirituala.

Sâmbata dinaintea Floriilor când se face comemorarea mortilor poarta numele si de Mosii de Florii sau Lazarul; se obisnuieste ca femeile sa faca placinte si sa le dea de pomana. La sate femeile nu torc ( mai bine spus “nu torceau”,pentru ca, din pacate nimeni sau aproape nimeni nu mai stie sa tina fusul în mâna si sa toarca…) pentru ca sa nu revina pe pamânt sa se îmbaieze, mortii care asteapta la poarta Raiului.

O seama de obiceiuri pagâne sunt cunoscute de sarbatoarea Floriilor. Pe vremuri, la sate, la miezul noptii dinspre Florii, fetele fierbeau apa cu busuioc împreuna cu fire de la ciucurii unei naframe furate de la înmormântarea unei fete mari; cu aceasta apa se spalau pe cap în ziua de Florii, apoi o aruncau la radacina unui pom fructifer ca sa le creasca parul frumos si bogat. În alte regiuni, dimpotriva, nu se obisnuieste sa se spele pe cap de frica sa nu le albeasca parul precum pomilor înfloriti.Tot la sate se spune ca daca aprinzi mâtisori în casa si afumi cu ei când este furtuna, caminul este ferit de fulgere. Mai exista înca în unele sate obiceiul ca de Florii sa se colinde, iar plata pentru colindatori consta în oua albe, nefierte.

De Florii femeile primenesc locuinta, lasând soarele sa patrunda în interiorul ei si scotând lucrurile de pret la soare; fetele de maritat îsi cheama ursitul scotându-si zestrea sub mângâierea razelor de soare iar în Ardeal, acestea fac descântece pentru dragoste în noaptea de Florii. Multe dintre traditii au si o baza practica: Floriile deschid Saptamâna Mare, când fiecare crestin se pregateste cu trupul si spiritul curat sa întâmpine Învierea Domnului; primenirea casei, înnoirea lucrurilor. Duminica seara de Florii începe Saptamâna Patimilor si pregatirea fiecaruia dintre noi pentru întâmpinarea Învierii asa cum se cuvine într-o comunitate crestina.

Nimic din aceste traditii nu ar fi daca spiritual românesc n-ar fi existat dintotdeauna… Sa ne bucuram de frumusetea acestei zile si sa ne înaltam sufletele acolo Sus, în armonie perfecta cu natura înflorita si plina de vigoare, în dorinta de curatime, seninatate si pregatire desavârsita pentru întâmpinarea Învierii asa cum se cuvine din partea unui crestin adevarat. Sarbatoarea Floriilor este un prilej sa ne bucuram cu totii, sa fim mai curati, mai luminosi si mult, mult mai buni!

Georgeta RESTEMAN
Sacuieu, Cluj
aprilie 2011

Suspinul ierbii

Sub cerul meu brazdat de curcubeie
Vrajita sunt si-ascult suspinul ierbii
Sperantele-mi renasc, caci sunt femeie…
Spre râu privesc unde se-adapa cerbii
Si port în mine-a fericirii cheie.

În râul tainelor îmi scald privirea
Spalând tristeti în albastrimea-i lina
Din toporasi firavi culeg iubirea
În ochi cu lacrimi calde de lumina
Straina mi-e de-a pururi ratacirea!

Suspina iarba când îmi simte pasii
Si firele se frâng sub bobi de roua
Ma mângâie în treacat fluturasii
Pe-aripi pictati cu praf de luna noua
Când cânta-n coruri sfinte îngerasii.

Suspinul ierbii-l mai aud în mine
Când valurile noptii de matase
Astern iluzii…iar în zari senine
Stelele-si fauresc din vise case
Si gândul meu e-atât de plin de tine.

Georgeta Resteman

De Craciun, cu tine, mama!

De Craciun
vreau sa fiu cu tine, MAMA
din parul tau nins
sa ma-mbat cu arome de fulgi
ca-ntr-un vis de copil
de taceri amutit
care-ncet se destrama,
vreau sa fiu leganata
de bratu-ti puternic
precum vara faceai,
cand prin flori rataceam
si-adormeam ametita de doruri
in iarba din lunci.

De Craciun
vreau sa  fiu cu tine, MAMA
in satucul din munti
unde cetini de ger amortite
imi canta colindul sublim
si cete de ingeri
cu surle de-argint
si trompete de-alama
coboara-n casuta-ti modesta
si-aduc bucurie
vreau sa-ti mangai privirea
iar zambetul drag
sa-mi deschida ferestre
ce fost-au deunazi cernite
vreau sa-mi scald ravasirea
in ochii tai tandri, adanci.

De Craciun
vreau sa-ti simt mangaierea, MAMA
si din doruri sa facem cununi
impletite cu lacrimi din stele…
aburind de miresme alese
sa gustam cozonacu-amandoua
numarand fulgi de nea
sa ne spunem povesti
iar cand lemnul in soba trosneste
scanteind in amurgu-nghetat
sa imi tii capu-n poala
cum stii doar dumneata
si-n noaptea Craciunului lina
sub bradu-mbracat cu beteala
s-asternem dorinte si vise
sa ne cernem in suflet lumina
si sa fim mai curati si mai buni
in speranta iubirii promise.

De Craciun, vreau sa fiu cu tine, MAMA!

Georgeta Resteman

O altfel de iarna

Flori de gheata pe geamuri
si lacrimi de stele pe cer
naprasnicul ger cu turturi la stresini
destine durute pierdute-n eter
suflete-aproape-mpietrite
sporadice gemete surde
si focuri mocnind, amortite
in inimi de linisti flamande
ierni ravasite de viscol
tristeti stand la cozi de iubire
sperante-atarnate-n temutul oracol
pribege cete de fulgi izvodind fericire
 
Imagini tacute dormind sub zapezi
ce-ascund atatea nespuse dureri
dezgolite de vanturi, trecute amiezi
isi scutura clipe in crunte taceri…
 
Inunda-te-n alb suflete-al meu
lasa-ti tristetea si lupii alunga
credinta-ntareste-ti, deschis fii mereu
cu fulgii danseaza-n lumina fecunda
te roaga in taina, spre Ceruri zambeste
imbraca-ti in pace iubirea flamanda
si fii linistit, Dumnezeu te iubeste!

Georgeta Resteman

Speranta si viscol

Cu fulgi viscolind prin zapezi inrosite
In noaptea de iarna, departe de lume
Mi-ascund fata-n palme, taceri ’nabusite
Sub neaua cladita-n salbatice dune
 
Se zbat sa rasara-n cuvinte plapande
Isi cauta rostul in stihuri pribege
De viscol ranite si doruri flamande
Ne’ntelesul voind din zapezi sa dezlege.
 
Ma biciuie fulgi inghetati intre stele
Din albul lor pur ma inund cu iubire
Cu dragoste-adun nazuintele mele
In coruri de ingeri, ravnind fericire.
 
Cand vine Craciunul si bradul straluce
Colindu-mi se naste pasind prin troiene
Mai sting ne’mpliniri si esecuri caduce
Si-adun nestemate de suflet… perene.
 
Se-aprind lumanari din cenusi ravasite
Lumina-mi inunda cu dragoste pura
O viata pierduta-n visari ne’mplinite
Si-i da stralucire, topind orice zgura
 
Ramasa-ntre muguri de cetina verde
Iar pruncul din mine zambeste vibrand
Cu inima plina de Tine mai crede
In floarea din suflet si-n albul din gand.
 
Bacau, 9 decembrie 2010
Georgeta Resteman

NECTARUL DIN SUFLET

(Regretatului domn,

Constantin Nicolae Malinas)

Din lacrimi cristaline durute sub zapezi
Un giuvaer de floare si-ascunde în petale
Întreaga-i prospetime, iubirea din amiezi
Si bucurie-ascunde, lumina din pocale.

Vesteste primavara minunea cea suava
Si ochii ni-i încânta cu straiul alb si pur
Ridica gingas capul si parca zice-n slava:
Nu-i vreme de tristete, e bucurie-n jur!

Privesc spre ghiocelul ce mi-e atât de drag
Si-i sorb duios lumina ce-mprastie în cale
Nectar din suflet tandru astern tacut în prag
Si-astept din departare… chemarea vocii tale.

De-ai stii câta iubire am adunat în suflet
Si câta primavara am strâns la pieptul meu
Câti ghiocei sadit-am si-al ramurilor scâncet
L-am ascultat cu jale ori l-am trait mereu…

Ai alerga prin valuri, prin nori ti-ai face cale
Si lumea ai strabate-o, mi-ai cauta privirea
Nectarul meu din suflet s-ar scurge prin petale
De ghiocei, si-n soapte ti-ar darui iubirea.

Te-mbraca-n primavara, iubito, vino-n graba
Adu-mi iubirea-n dar si linistea-mi vegheaza
Un colier de vise ne-asteapta, tu… te-ntreaba
De-s eu sau de nu-s eu, ce mai conteaza…

Si printre ramuri crude, priveste-mi neputinta
Eu voi patrunde tainic pamântul ce musteste,
În juru-mi totu’-nvie si-mbraca-n flori dorinta
Dar asta primavara… „Malinul nu-nfloreste…”

————————————————————


As vrea sa pot sa spun mai mult însa mi-e peste vrere… L-am cunoscut atât de putin pe-acest om dar m-a impresionat atât de mult… Când ne-am auzit prima si ultima oara la telefon, intrebându-l daca pot a-i fi de folos cu ceva… mi-a raspuns cu o voce calda si calma: „Rugati-va sa-mi dea Dumnezeu doar un pic de sanatate… nu vreau mai mult”… deja ochii domniei sale nu mai desluseau lumina… Însa LUMINA a ramas si va ramâne de-a pururi în sufletul celui ce-a fost scriitorul, prietenul si mai ales OMUL – CONSTANTIN NICOLAE M?LINAS. A plecat grabit alaturi de doamna sufletului sau, doamna Elena, si-acum ne va veghea de-acolo de Sus…


Odihneasca-se-n pace!


Georgeta RESTEMAN

Oradea

25 februarie 2010

—————————-

* Poemul simbolizeaza o dedicatie facuta de regretatul C. N. Malinas sotiei sale Elena…

plecata si ea în lumea celor drepti în urma cu doi ani. (nota red.)