Ultimile zile ale lui George Enescu

2402_1305139074GEORGE ENESCU

a fost singurul muzician român căruia i se poate aplica fără nici o exagerare eticheta de geniu

Violonist, pianist, compozitor si un exceptional profesor de muzica, Enescu e azi pentru lumea intreaga o personalitate uriasa. Numele lui rostit cu veneratie in Occident ne-a redat mandria de a fi romani. Din pacate, Enescu a parasit Romania in 1946, pentru a locui la Paris. Ultimii ani ai vietii sale, marcati de boala si de un dureros exil sufletesc, raman, astazi, pentru cei mai multi romani, un mister. Unde, cum, cand si de ce a murit Enescu?

Un dialog cu muzicologul Viorel Cosma, cel mai mare specialist, in viata si opera marelui compozitor, autor a 14 volume dedicate acestuia… (Observator 9/26/2013)

Cu vaporul, la Paris

De ce a plecat Enescu din tara? Stia ca nu se va mai intoarce?

– Enescu a părăsit România în toamna anului 1946. Pentru el n-a fost o bucurie să plece, era foarte legat de locurile lui. Dacă a făcut-o, a făcut-o pentru că se instaurase regimul comunist Continue reading “Ultimile zile ale lui George Enescu”

Festivalul-Concurs Internaţional de Creaţie Literară „Avangarda XXII”

Tescani-Bacau

.

Regulamentul concursului

.

.

.

  Ediţia a XII – a, 26 – 28 septembrie, Bacău-Tescani, 2013

.

Fundaţia Culturală „Georgeta şi Mircea Cancicov” organizează cea de-a XII – a ediţie Festivalul-Concurs de Creaţie Literară „Avangarda XXII”, manifestare care îşi propune descoperirea şi promovarea creatorilor de poezie, proză scurtă, teatru scurt, critică literară şi eseu în limba română – tineri şi adulţi, începători şi profesionişti -, a celui mai bun debut în volum, a celor mai buni poeţi consacraţi, precum şi a celei mai bune antologii de autor, identificarea şi promovarea celor mai valoroase reviste literare şi de cultură de limbă română din ţară şi străinătate. De asemenea, iniţiativa îşi mai propune descoperirea şi promovarea valorilor autentice băcăuane prin acordarea Premiilor Anuale ale Fundaţiei „Georgeta şi Mircea Cancicov” pentru Literatură, Cultură, Arte, Jurnalism, Ştiinţe şi Învăţământ. Continue reading “Festivalul-Concurs Internaţional de Creaţie Literară „Avangarda XXII””

BACH ȘI DEBUSSY în interpretarea pianistei ANGELA HEWITT

Hewitt-Angela-53[Simon-Fowler][1]Muzica este o putere spirituală în stare să lege toţi oamenii între ei.
George Enescu

.

  În data de 17 februarie 2013 a avut loc concertul pianistei Angela Hewitt, în sala teatrului „Reynolds Industrie” din cadrul Universităţii Duke (Reynolds Industries Theater, Duke University) din orașul Durham, Carolina de Nord.
.   Născută la 26 iulie 1958 în Canada dintr-o familie de muzicieni, Angela Hewitt este interpretă a muzicii clasice. S-a făcut remarcată prin înregistrări și spectacole extraordinare susținute în aceste ultime decenii, câștigând foarte mulți admiratori cu interpretarea sensibilă a pieselor marilor compozitori, mai ales ale lui Johann Sebastian Bach. Angela Hewitt a început studiile de pian la vârsta de trei ani, a studiat și vioara, a luat și lecții de balet în Ottawa, apoi a urmat Conservatorul Regal de Muzică din Toronto, unde a studiat cu Earle Moss și Guerrero Myrtle și a continuat să fie studenta pianistului francez Jean-Paul Sevilla, de la Universitatea din Ottawa. Este în primul rând cunoscută pentru înregistrările muzicii lui Bach, începute în 1994 și încheiate în 2005, când a reușit să acopere toată aria de lucrări mari ale strălucitului compozitor. Discografia ei mai cuprinde lucrări de Couperin, Rameau, Messiaen, Chabrier, Ravel, Schumann, Beethoven și Chopin. În 2010 a înregistrat primul ei disc de concerte de Mozart, cu Orchestra de Cameră din Mantova (Italia).
.   Programul anunțat pentru această zi a fost: J. S. Bach – French Suite No. 6 in E Major BWV 817; J. S. Bach – Toccata în D Major, BWN 912; Claude Debussy – Pour le Piano; J. S. Bach – French Suite No. 5 în G Major BWV 816; C. Debussy – Suite Bergamasque; C. Debussy – L’Isle Joyeuse.
.   Pe Angela Hewitt am ascultat-o într-un concert susținut tot aici în Durham, în anul 2009, interpretând cu măiestrie Variațiunile Goldberg ale lui Bach. Și de data aceasta, Angela Hewitt a executat piese ale compozitorului și organistului german din perioada barocă – Johann Sebastian Bach – considerat unul dintre cei mai mari muzicieni ai lumii, născut în 1685 la Eisenach și decedat în 1750 la Leipzig, operele sale fiind apreciate pentru frumusețe artistică, profunzime intelectuală, tehnicitate și expresivitate. Continue reading “BACH ȘI DEBUSSY în interpretarea pianistei ANGELA HEWITT”

NORMALITATEA REACTIONARA, LA CRONICARII MOLDOVENI: GRIGORE URECHE, MIRON COSTIN, ION NECULCE…!!! (I)

prof. dr. Adrian Botez

…S-ar pune întrebarea (devenita oarecum legitima, în aceste vremuri, când, din manualele elevilor si din cursurile studentilor, din mentalul românilor – se scoate tot trecutul României…de pâna la blestematul „decembrie 1989”): „De ce umblam, noi, subsemnatul, dupa <<potcoave de cai morti>>, si ne ocupam de niste chipuri <<afumate>>, precum <<cronicarii Moldovei>>, din veacul al XVII-lea/al XVIII-lea: Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce?!

De ce?! Pentru ca ei TREBUIE socotiti ca facând parte (precum toti Voievozii Sfinti si Martiri, precum Voievodul Eminescu sau Voievodul Codreanu!) din Logos-ul Întemeietor si Mântuitor al Românilor! Ei sunt (alaturi si dimpreuna cu toate Geniile Ocrotitoare de Logos/Nomos Artistic-Valah) Ctitorii Logos-ului (Artistic!) Scris/Exorcizator-LITURGIC, al Duhului Valahilor… – chiar daca, fireste, stramosii TRACI stiau si ei sa scrie, si înca din adâncimi de timp insondabile!

Dar Tracii foloseau Logos-ul pentru Pastrarea Rânduielii DOAR întru Cerul si Zeii Cerului – pe când Grigore Ureche, Miron Costin si Ion Neculce, simtind infiltrarea Demonului Temporal-Istoric, chiar daca, la fel precum Tracii, înalta Liturghia Celesta – ei constata, într-o imensa portiune a Marii Iluzii Demonic-Temporale, o falie, o rana hidoasa, a Nerecunoasterii Identitatii de Sine a Neamului Metafizic Românesc! Si, atunci, acolo – ei pornesc lucrarea de exorcizare de Timp-Moarte/Iluzia Temporala cea mai teribila: aceasta exorcizare o fac nu doar extatico-sacerdotal, din pozitia unor Mari Pontifi – ci si din aceea a unor ARISTONI/”CEI MAI BUNI si Mari Razboinici ai Pamântului, VIZIONARI , însa riscând sa fie amestecati cu pulberile vremii/Timpului – …dar, ca VIZIONARI, cautând solutii sa NE si sa SE extraga din Moartea-Timp, din nou, de data acesta, pentru vesnicie si întru „rezolvarea” problemei apocatastatice, în favoarea lui Zalmoxis-HRISTOS: cu o insistenta tragica si cu o demnitate si onestitate nobila, de neimaginat (…pentru starea noastra de totala îngenunchere – …blocata în ceea ce numim „actualitate”… – catre Demonul Timpului: Demon care ne-a iluzionat si ne iluzioneaza, extrem de cataclismic-credibil, cu vremuri atât de pervertite, amestecate si degradate spiritual, cum sunt cele în care „vietuim”/supravietuim” azi, ca sclavi ai Materiei/Prakrti, ai Borboros-ului Infernal, în care toate se înfunda, se sufoca si pier…! – în loc sa ne eliberam întru Paradisul Neamului Românesc si sa fuzionam cu Sfintii Vesniciei Duhului Românesc), ei re-gasesc Solutia SCRISULUI, ca pe o forma de YANTRICA (hieroglific-mandalic [1]-mântuitoare!) si MANTRICA (asemanatoare Sunetului Primordial-Parashabda!) de ELIBERARE SINERGICA, din Infern/Moarte, a FIINTARII si FAPTUIRII (dintr-odata!) ale poporului lor, pornit spre Starea Spirituala de Neam – deci, Solutie de a Iesi, Ferm si Definitiv, din Infernul Timpului si de a Intra, Extatici, în Paradisul Extatic al Mântuirii de Iluzia Teribila a Mortii – deci, Solutia ÎNVIERII NEAMULUI ROMÂNESC!

…Ei, asa-zisii „cronicari” (dimpreuna cu Duhurile Voievozilor, Sfinti si Martiri, MUSATINI si BASARABI, cu care-si fac ei Lucrarea Exorcista! – …iata de ce consideram ca, la Temelia Lucrarii de Exorcizare Temporala, trebuie pusi, laolalta, Logos-ul Razboinic STEFANIC, cu nume dat de poporul pornit spre Re-Sfintirea Neamului Românesc: STEFAN CEL BUN SI SFÂNT, exprimat prin Fiintare/Faptuire/ORDONARE NOMOTICA, întru Re-Ctitorirea Logos-ului TRACICO-HRISTIC – precum si Logos-ul BASARABIC, exprimat prin Scriitorul Mantrico [2]-Yantric [3]-al-Lui-HRISTOS – IOAN NEAGOE BASARAB!!!), sunt, de fapt, cele mai „a-cronide”/anti-cronide” fiinte ale Neamului Românesc, deopotriva de titanice, precum Geniile Neamului Metafizic Românesc! Între demersul lor magico-exorcizator de Satana Timpului ei îsi întrepatrund Duhul cu cel, aparent, al mult mai vechii, Tracicei MIORITE (cea ne-scrisa decât …PE SUFLET si-n DUHUL ROMÂNESC – si ÎN VOCEA VIZIONARA A SFINTILOR NEAMULUI… – …si, cica, „anonime”… – …de parca Zeii pot exista altfel, decât cu Nume Sacru!), cu cel al, aparent, mult mai „noilor” Genii ale Neamului Metafizic Românesc – Mihai Eminescu, Corneliu Zelea Codreanu, Constatin Brâncusi, George Enescu etc. De fapt, Marile Duhuri se întâlnesc, toate, în ANISTORISMUL DUHULUI NEAMULUI METAFIZIC ROMÂNESC!

…Dar tocmai acesta este motivul pentru care „preludiul” de lucrare, din fata ta, cititorule, contine începutul de analiza hermeneutica a Duhului unor „personaje istorice” (?!) considerate ca fiind „prafuite” si „inutile”, precum Grigore Ureche, Miron Costin si Ion Neculce – când, de fapt, ele se întâlnesc, gemelar, în CTITORIA (de fapt, vesnica Re-Întemeiere a!) MANOLICA a MONASTIRII MANOLICE A NEAMULUI SACRU AL LOGOS-ULUI ROMÂNESC!

…Aici, ca si în cartile noastre despre CTITORUL-EMINESCU (ATOTSINTETIZATORUL, întru Neamul Metafizic Românesc/Logos si Nomos Românesc!) , sau despre Ctitorul-Creanga, Ctitorul-Caragiale etc. – noi vrem sa-i revelam pe cei care stau, cu Duhurile lor Înmanuncheate, la Temelia Logos-ului Auto-Sacrificial HRISTIC, prin care se mai tine, înca, în Lumina Cerului – România si poporul nostru (VA)LAH (adica LAH/NEGRU/apartinând MISTERULUI DEMIURGICOSACRAL!) – pornit în Calea de Re-întâlnire a Neamului Metafizic Românesc!

…Si, din pricina ca Satana, Marele Iluzionist al Timpului, ni-i înfatiseaza, pe Ctitoriii Neamului Metafizic Românesc, ca fiind dispersati si departati, pâna la ruptura semantica, pâna la absurd!, în Lucrarea lor SFÂNTA (exorcizatoare de demonismul temporal!), de parca Geniile Conformatoare ale Neamului Metafizic nu ar CON-LUCRA, permanent, la Refacerea Caii de Duh, dintre poporul istoric si Neamul METAFIZIC, dintre logos-ul trecator si Logos-ul cel ETERN!) – noi vom încerca sa-l convingem, în „preludiul” alchimic de fata, pe eventualul nostru cititor – de GEMELARITATEA DE DUH A GENIILOR MÂNTUITOARE!

…În GRADINA ARHEILOR NEAMULUI METAFIZIC ROMÂNESC – toate Înaltele Duhuri/Geniile Orotitoare ale Neamului sunt „suspendate” în Cerul Ortodoxiei/LEGII, deasupra constiintelor si Duhurilor noastre traitoare – Înaltele Duhuri/Geniile Orotitoare ale Neamului se întâlnesc si se contopesc, în Unicul Arheu Suprem, cel Fara Nume, dar cu functia soteriologica, de Logos-Nomos Specific, Mântuitor/Învietor de Neam!

…Eminescu nu doar ca ESTE (întru Eternitate-Anistorie Divina!) frate geaman al Pontifilor-Ctitori Autosacrificiali-MANOLICI – si se jertfeste, dimpreuna cu ei, în Temelia Monastirii Manolice a României – ci-i si convoaca sau invoca, pe TOTI, la Lucrarea Alchimica a Învierii de Duh! – si, pentru acesta, îi invoca pe TOTI Ctitorii Fiintarii/Faptuirii :

1-Ramâneti în umbra sfânta, Basarabi si voi Musatini,/Descalecatori de tara, datatori de legi si datini,/Ce cu plugul si cu spada ati întins mosia voastra/De la munte pân’ la mare si la Dunarea albastra” – sau: “Cum nu vii tu, Tepes, doamne…”, sau: “Stefane, Maria ta,/Tu la Putna nu mai sta,/Las’ arhimandritului/Toata grija schitului,/Lasa grija sfintilor/În sama parintilor,/Clopotele sa le traga/Ziua-ntreaga, noaptea-ntreaga,/Doar s-a-ndura Dumnezeu,/Ca sa-ti mântui neamul tau!/Tu te-nalta din mormânt,/Sa te-aud din corn sunând/Si Moldova adunând./De-i suna din corn o data,/Ai s-aduni Moldova toata,/De-i suna de doua ori,/Îti vin codri-n ajutor,/De-i suna a treia oara/Toti dusmanii or sa piara/Din hotara în hotara -/Îndragi-i-ar ciorileSi spânzuratorile!”)

2-…si, pe de alta parte, Liturghia AUTO-SACRIFICIAL-MANOLICA a lui Mihai Eminescu se face prin Verbul Ctitorilor de Logos Specific Românesc, întâlniti (si identificati, pâna la fuziune de personalitate, întru Neutralitatea EXTATIC-DIVINA a RUGACIUNII MÂNTUITOARE/ÎNVIETOARE DE NEAM!) pe deasupra de Demonii (Dezintegratori si Zavistnici întru Disiparea UNITATII DE DUH A STATUII NEAMULUI ROMÂNESC si Distrugatori de Solidaritate întru Identitate!) ai Timpului – Logos-ul Eminescian, identificat cu Logos-ul Specific Românesc/Logos-ul National Românesc – este, de fapt, Locul / Spatiul de fuziune al Rugaciunii Dimpreuna Faptuitoare prin AUTO-JERTFIRE, al Marilor Duhuri/GENII Ocrotitoare de Neam Metafizic Românesc: Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, Mihai Eminescu…

Pe deasupra de TIMP Demonic, împrumutând forta lui KALI [4], acesti Ctitori Sfinti (aparent, azvârliti prin toate colturile si firidele veacurilor…!) se simt/pre-simt, se intuiesc, se strâng de mâinile lor co-demiurgice, unii pe altii – …si lucreaza, la Marea si Sfânta si Mistica Lucrare a Învierii Neamului Românesc – DIMPREUNA!

Nu doar sa-i privim întru Lucrarea Învierii noastre, ci sa-i si întelegem, întru Scrisul lor Mantrico-Yantric, refacator al Starii de Gemelaritate Sinergic-Fiintatoare/Faptuitoare – si sa si credem, din câte puteri de Duh ne-or mai fi ramas – în Buna-Vestire a lor, despre Sansa Învierii Neamului Metafizic Românesc, iscata din Buna-Vointa lor de Re-Ctitorire a Neamului Sfânt!

***

 

…De ce anume duce lipsa societatea româneasca si mondiala, azi? În primul rând, duce lipsa de SPIRIT REACTIV/REACTIONAR (care, la rândul lui, este epifania însasi a Vietii!).

ADICA, DUCE LIPSA DE NORMALITATE!!!

Oricâte manipulari mârsave se petrec, în tara si în lume, oricât Rau se revarsa si este înghitit, pâna la sufocare, de oamenii mediocri de azi, din tara si de pe Planeta Terra – totul se amâna, totul se suporta, nu stoic, ci ca-ntr-un somn înclestat… – ba chiar se ajunge la complicitatea cu Raul si la Apologia Raului. De ce? Din pricina unei paralizii, în creier, a Centrului Reactiunii. Din pricina unei spaime, inconstiente, de “si mai rau”: “Doamne, fereste de mai rau!” Dar de ce nu: “Doamne, da-ne noua, fratilor Tai mai mici, sa ne împartasim din Bine!”…?!

Lumea de azi a ajuns sa zica, prosteste: “TOTDEAUNA, românul a fost tradator si las, TOTDEAUNA românul a fost si pasiv, si…mioritic (n.n.: fireste, cei ce zic aceasta habar n-au de Spiritul Zalmoxian-Hristic al Miritei, de Sensul Ei Regenerator-Soteriologic, de Vizionarismul Ei Paradisiac!)… – …mamaliga nu explodeaza!”

Am cautat sa aratam, în cartea noastra, precedenta studiului de fata, “Cazul DACIA. România de AZI: PREGATIREA CEA TAINICA (a Drumului spre ROMÂNIA SACRA, de ieri, de mâine…de PURURI!), Ed. Rafet, Rm. Sarat, 2011 – ca aceste afirmatii nu sunt valabile nici pentru Eroicii Sfinti TRACI, dar nici pentru românii (de la Nord si de la Sud de Istru) din vremile de dupa caderea Sarmizegetusei, mileniul la capatul caruia dinastia Asanestilor a dovedit un DUH DE REACTIUNE absolut naucitor – cumplit, dar DREPT: pentru O PALMA (data cu totul trufas si nechibzuit, de catre sebastocratorul Ioan, de fata cu Împaratul bizantin Isaac al II-lea Anghelos…Conducatorului Român ASAN!), Împaratii ROMÂNI Petru si Asan, precum si urmasii lor de la tronul Asanesc/Românesc, au distrus nenumarate armate bizantine, cu tot cu împaratii care le conduceau!!!

…”Preludiul” de studiu, de fata (care se va continua!), vrea sa cerceteze, mai departe, în veacurile care au urmat destramarii IMPERIULUI ASANESC si au determinat formarea statelor feudale Tara Româneasca si Moldova – cum s-a manifestat si DACA s-a manifestat, acest SPIRIT REACTIV-RECTIONAR AL ROMÂNILOR. Truda pe care ne-am luat-o drept Misiune, cu Voia Lui Dumnezeu – …si va încerca sa împlineasca dorinta noastra de iscodire, cu ajutorul asa-zisilor “cronicari moldoveni”, mai obiectivi, demni, nobili si patrioti, decât cei munteni: Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce… – …dar, toti trei, grefându-si conceptia spiritual-moral-filosofica pe Duhul Lui Hristos, exprimat optim în stravechea si înteleapta carte de învatatura a luminatului si sfântului domn MUNTEAN, Neagoe Basarab: Învataturile lui Neagoe Basarab, catre fiul sau Teodosie.

…Având de-a face cu Magi ai Scrisului, fireste ca vom încerca sa relevam, chiar revelam, pe cât ne sta în putinta, aceasta Magie Exorcizatoare, prin Logos Scris!!!

Vom vedea, dimpreuna, speram, cât DUH REACTIV-HRISTIC si ce MODELE SUBLIME/Calauze spre NEAM dezvolta niste vremuri pe care, îndeobste, jalnica majoritate a istoricilor, orbi si dogmatici, o dispretuiesc si o numesc… “Evul Întunecat”!!! Mai multa lumina si mai mult Duh de Viata Dumnezeiesc-Hristica, decât în EPOCA MUSATIN-BASARABA – nu a mai existat decât în Dacia Sfânta a Tracilor

Ne luptam, însa, din pacate, cu un Demon din Inima Duhului Românesc: TRADAREA…Dar nadajduim ca re-gasirea Sinelui Celui Hristic-Eroic, va determina si distrugerea acestui morb satanic al tradarii – …care, precum cariul, tot roade în Stejarul Poporului Românesc, cu râvna de a-l putrezi si prabusi în Nimicnicie si-n Uitarea Paradisului/Originea-PATRIA noastra Vesnica!!!

De atunci,

1-din veacul al XIV-lea (al Ctitoriei MONASTIRILOR-TARI),

2-respectiv al XVI-lea, pâna la al XVIII-lea, când s-au stins EROICII LUPTATORI, prin Scris, cu Demonul Timpului! –

3-…cu exceptia Momentelor Astrale: IMomentul EMINESCU, din a doua jumatate a veacului al XIX-lea si IIMomentul-Epoca Legionara, din prima jumatate a veacului XX, prin care s-a re-pornit Lucrarea Sfânt-Voievodala, de Regenerare/Înviere a poporului român – …si nu numai a celui român!… – în drumul sau catre Sublimitatea Neamului Românesc-CANDELA A NEAMURILOR LUMII!!! –

4 – … pâna azi… – …când Reactivitatea/Reactiunea tinde spre zero!

totul a mers înapoi, “ca racul”, vorba lui Eminescu!

De observat ca Ontologia Spirituala a Omului influenteaza, decisiv, si Exprimarea Duhului Omului, prin Cultura: NU MAI EXISTA GENII – …ci doar impostura!!!

Normalitatea Logos-ului/Scris a fost perturbata, grav, de Anomalia Disparitiei Logos-ului Social-Existential! Deci, toate trei formele de exprimare a LOGOS-ului DIVIN (Scrisul/Cultura-ca-Logos, Faptuirea-ca-Logos, Existenta/Fiintarea-ca-Logos) trebuie sa revina la parametrii NORMALITATII! – altfel, pretul platit va fi însasi perimarea, alienarea, ratacirea oarba a Fiintei Umano-Divine!

Dar nu s-a stins DUHUL ROMÂNESC DE VIATA REACTIVA, ci doar s-a dispersat/disipat (aproape pulverizat!) forta lui de Lumina AutosacrificialHRISTICA, altruista si demna, nobila si eroica – si a cazut, astfel, în catalepsie… a (a)dormit, parca, vorba lui Andrei Muresanu…”un somn de moarte” – si doar trebuie sa se “destepte”!!

Asa-zisa “democratie moderna” (“gaselnita” asasina/genocidica a Franc-Masoneriei Mondialist-Globalizante!) este cel mai cumplit factor de “scopire/castrare spirituala” a popoarelor, în Drumul lor (ca PELERINAJ INITIATIC!) spre Starea Spirituala Majora, de NEAMURI!

Dar avem convingerea ca, la Timpul Potrivit (“Gongul” Dumnezeiesc!), acest Duh de Reactiune Vitala se va re-trezi si va re-formula/re-grupa, RE-SOLIDARIZA si trainic “cimenta” spiritual (prin recunoasterea, între ei, a Ostasilor Luminii!) Frontul ELITELOR ALBE, cel care va prabusi, în neant si-n bezna lui de obârsie, Frontul ELITELOR NEGRE!

Aceasta (Viata cu Duh Reactiv/Reactionar) va însemna însasi NORMALITATEA DUHULUI DE FAPTUIRE si a ONTOLOGIEI Omenirii!

 ***

 

ARHETIPUL SI MAGIA SCRISULUI.

A-CRONISTII/ANTI-CRONISTII…”CRONICARI”!

NORMALITATEA REACTIUNII. SINERGIA SCRIS-FAPTA/FAPTUIRE-EXISTENTA COSMICA (II)

…Acest Neam al Românilor s-a tinut, din anistorie spre istorie (cu perspective de reversibilitate!), prin Limba si prin Religie. Prin DUH DINAMIC-DEMIURGIC-REACTIONAR!

Niciodata, una fara alta – LIMBA fara RELIGIE/”LEGE”!

TEMEIA” CRESTIN-ORTODOXA, pe care „temeliuiaste” [5]/întemeiaza” Logos/Gospodarie de Neam – cel mai minunat, întru Dreapta Cugetare si de Bine Sfatuitoare (desi în slavoneste, înca…!), dreptcredinciosul Voievod IOAN NEAGOE BASARAB, cel ce Dumnezeiasca Sfatuire da fiului sau, Teodosie, pe la 1521…!!!

Daca Europa „mergea pe mâna” Duhului (Va)Lahului IOAN NEAGOE BASARAB, Autenticul Cruciat, iar nu pe aceea a lui Niccolò Machiavelli-demonizatul, Lumea ar fi aratat, azi, cu totul altfel, în sensul unui Echilibru al Pacii Cosmice, Umano-Divine (aceasta ne-excluzând, în niciun caz, ba chiar implicând, prioritar! – Razboiul cu Diavolul si cu iluziile asasine ale Celui Rau…!), mult mai apropiat de Desavârsirea Sacra-Hristos, iar nu dezbinata si naboita de Bezne – caci iata cum se con-forma si se raporta Duhul Vizionar (strabatator al Pâclei instaurate de Iluzia Temporala) al Lui Neagoe Basarab, la Spatiul Paradisiac/Absolut Non-Conflictual, al Lumii-Creatie Divina – aparând si definitia CRESTINULUI ADEVARAT, definit Fiintial, prin Spatiu si Faptuire, întru Lupta Neabatuta cu Diavolul si ÎNTRU SCHIMBAREA METANOICA A DUHULUI UMANO-DIVIN – „ASA SA CADE SA LACUIASCA SI CRESTINII, SA ÎNCUNGIURE TOATA LUMEA LUPTÂNDU-SE CU DIAVOLUL, SI SA-I IZBAVEASCA PRE CEI ROBITI SI SUPUSI DE DIAVOLUL SI PRE CEI CE SUNT TINUTI DE DIAVOLUL SI DE TOATE ALE LUI, SA SA SCHIMBE”: „Dar cine s-au facut vreodata case de piiatra în tabara, stiind ca curând si preste putinea vréme iarasi va sa le paraseasca? Nimeni n-au facut asa, ce macar de ar si încépe ceva sa faca asa, acela ca un vânzatoriu sa va ucide. Sau cine ar cumpara macar o mila de loc în vrémea razboiului si sa-si faca curti pre dânsa? Nimeni nu va face asa. Ca de ar si cugeta cineva sa faca asa, înca i-ar zice altii: „Venit-ai la razboiu, iar n-ai venit la negot! Dar caci te nevoesti cu dor si cu pohta de acest loc, care preste putinea vréme vei sa-l parasesti? Lasa, deaca vom mérge la mosiia noastra, deacii vei face aceasta acolo!“ Aceasta-ti graescu eu acum, fatul mieu: CÂND VOM MÉRGE ÎN CETATEA IERUSALIMULUI CELUI DE SUS, ACOLO VEI FACE ACEASTA, CE ÎNSA ACOLO NU IASTE NICI O NEVOINTA SI NICI O OSTENEALA, CA ACEL ÎMPARAT MINUNAT SI PUTÉRNIC LE VA FACE TOATE. IAR SI AICI AJUNGE A LACUI ÎNTR-UN ZEMNIC SI ÎNGRADIT CU UN GARDICEL, IAR A FACE CETATI SI CASE DE PIATRA NICI DE UN FOLOS NU SUNT. Auzi cum lacuescu tatarii în case facute pre roate, si lacasul lor iaste facut tot ca al unor pastori. ASA SA CADE SA LACUIASCA SI CRESTINII, SA ÎNCUNGIURE TOATA LUMEA LUPTÂNDU-SE CU DIAVOLUL, SI SA-I IZBAVEASCA PRE CEI ROBITI SI SUPUSI DE DIAVOLUL SI PRE CEI CE SUNT TINUTI DE DIAVOLUL SI DE TOATE ALE LUI, SA SA SCHIMBE. Ca acéia, deaca-si fac colibi si deaca vor sa le paraseasca, ei le parasescu, ca cum ar lasa ostasii oastea cu pace, si acéia deacii mult s-ar veseli si s-ar bucura. CA MAI FRUMOS LUCRU IASTE, SI MAI CU PLACÉRE A VEDEA PUSTIILE AVÂND UMBRA DE CÉTE CALUGARESTI, DECÂT VOINICI ÎN OASTE ÎNTINZÂNDU CORTURI SI ÎNFIGÂNDU-SI SULITILE SI LÂNGA SULITE SA-SI PUE PLATOSALE SI ARMELE, IAR ALTA MULTIME SA AIBA OCHI CA DE ARAMA SI ÎNARMATI CU ARME DE HIER, SI ÎMPARATIE ÎNGRIJATA SI PRESTE CÂMPU MULTE ASTERNUTE SI PRÂNZURI. CA ACEASTA VEDÉRE NU IASTE BUNA, CI IASTE MAI BUNA CAREA ZIC EU. Ia umblam acum în pustii si VOM VEDEA UMBRARILE VITÉJILOR LUI HRISTOS SI NU VOM VEDEA ACOLO ÎNTINDEREA CORTURILOR, NICI HAINE SI ALTE ZAVÉSE LUCII, CU CARE FAC UMBRA ÎMPARATULUI; CI VOM VEDEA CE IASTE MAI BUN SI MAI FERICIT DECÂT TOT CE IASTE PRE PAMÂNT. Ca de multe ori acolo sa vor fi întinsu ceriurile si sa vor fi aratat lucruri si vederi minunate. SI VOM VEDEA ACOLO LACASURILE LOR, CAREI CU NIMIC NU SUNT MAI JOS SAU MAI MICI DECÂT CERIURILE. CA ÎNTR-ÎNSELE S-AU POGORÂT SI AU ÎNTRAT ÎNGERII, CE ÎNCA TOCMA SI STAPÂNUL ÎNGERILOR” – cf. Învataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Theodosie; si, dupa invocarea Nevoii de METANOIA a Omului Cazut în Iluzia si Trufirea Dementiala/Iresponsabilitatea venita prin Orbirea Demonului Iluzionist al Timpului/Istorie, precum si dupa invocarea Functiei Paradisiace a Martirilor Crestin-Ortodocsi si Eroilor Neamului Românilor – Sfântul Domn îi mai zice fiului sau, pentru a-l initia deplin, întru Comportamentul Sacru al Milei si Întelegerii Drepte, a Duhului Umano-Divin-HRISTOS, prezent în Duhul fiecarui om-român-crestin, dar dând si Definitia Domnului Autentic CRESTIN – precum si modul de a identifica Impostura Demonica a Falsului “DOMN”, cel care (se) duce spre Pierzarea/”Periciunea” sa si a poporului cel de calauzit spre Neam – „IAR DOMNUL CARE NU VA JUDECA PRE DREPTATE SI PRE LEGEA LUI DUMNEZEU, ACELA NU IASTE DOMN, NICI SA VA CHEMA ÎNDREPTATOR SI UNSUL LUI DUMNEZEU, CI VA FI PIERDUT ÎN PERICIUNEA CEA DE VECI SI PENTRU FATARNICIA LUI NICI FATA LUI DUMNEZEU NU O VA VEDEA”:

(…) NICI FOARTE SA TE VESELESTI DE SLAVA LUMII ACESTIIA, NICI IAR FOARTE SA TE ÎNTRESTEZI, CI NEÎNCETAT SA MULTUMESTI LUI DUMNEZEU DE TOATE (…)[6]Hristos dete tie chip de rabdare si de nerautate, ca sa faci si tu asa celor ce te-au urât si te-au facut rau si sa nu dai rau pentru rau, nici sa-ti aduci aminte pentru rele, ci sa-i miluesti si sa-i erti, cum si stapânul tau Hristos s-au rugat pentru nemultumitorii si neînteleptii jidovi” [7](p. 183)”IAR DOMNUL CARE NU VA JUDECA PRE DREPTATE SI PRE LEGEA LUI DUMNEZEU, ACELA NU IASTE DOMN, NICI SA VA CHEMA ÎNDREPTATOR SI UNSUL LUI DUMNEZEU, CI VA FI PIERDUT ÎN PERICIUNEA CEA DE VECI SI PENTRU FATARNICIA LUI NICI FATA LUI DUMNEZEU NU O VA VEDEA (…) [8]când veti vrea sa isiti la judecata în divan, întâi va sa cade sa va rugati Domnului nostru Iisus Hristos, ca sa va fie întarire si învârtosare(…) sa ziceti: “(…) Si ne da judecata dreapta, ca nu cumva pentru nedreptatile noastre sa fim lepadati si izgoniti la înfricosata-ti judecata, si sa nu vedem lumina fetii tale(…) [9](…) ”cu ce dreptate veti judeca saracii într-aceasta lume, cu aceia vor fi judecate si faptele vostre la împaratia cea cereasca. Vedeti ce lucru mare este judecata? Pentru aceea si voi, când veti sadea sa judecati la divan, SA SAZA LÂNGA VOI TOT OAMENI BUNI SI ALESI. Si sa fie si boiari tineri lânga voi, ca sa ia toti învatatura buna si dulce din gurile voastre [10]”. (…) “Si sa nu fataresti celui bogat , nici iar sa miluiesti cu judecata pre cel sarac, CI SA FACI JUDECATA DREAPTA SI BOGATILOR SI SARACILOR(…)nu cumva sa fiti unora dulci si altora amari(…) si la judecata sa nu va pripiti, ca nu cumva neîntelegând jalba saracului, sa-l judecati cu nedreptate. Sau dar de-i va fi frica si sa va ului si nu va putea spune daslusit, ci sa-l întrebati de multe ori, pâna i sa va potoli frica. Deacii cu blândete si cu cuvinte dulci îi ziceti:<<Frate, nu-ti fie frica(…) , ci te trezeste si te dasteapta ca din vis, si-mi spune pre dreptu, ca sa-ti putem lua seama si noi si sa te judecam pre dreptate>> (…)[11] Iar de veti si gresi la judecata si boiarii vostri vor pricepe ca ati gresit(…) sa nu va pae ca va fac rusine sau sa tineti mânie în inima voastra pentru acel lucru, ci într-acel ceas sa primiti acel cuvântu si iar sa chemati pre sarac sa-i faceti dreptate, ca nu cumva, dupa ce ati facut judecata rea, sa va para rau si ati vrea sa-i faceti bine si nu veti putea(…). CA MAI BINE SA NU VA FIE VOIA DEPLIN SI INIMA ÎNFRÂNTA, DECÂT SA FACI SARACULUI STRÂMBATATE .

…Asa, deci: ”La judecata sa nu va pripiti, ca nu cumva neîntelegând jalba saracului, sa-l judecati cu nedreptate. Sau dar de-i va fi frica si sa va ului si nu va putea spune daslusit, ci sa-l întrebati de multe ori, pâna i sa va potoli frica. Deacii cu blândete si cu cuvinte dulci îi ziceti:<<Frate, nu-ti fie frica>> (…)Iar de veti si gresi la judecata si boiarii vostri vor pricepe ca ati gresit(…) sa nu va pae ca va fac rusine sau sa tineti mânie în inima voastra pentru acel lucru, ci într-acel ceas sa primiti acel cuvântu si iar sa chemati pre sarac sa-i faceti dreptate, ca nu cumva, dupa ce ati facut judecata rea, sa va para rau si ati vrea sa-i faceti bine si nu veti putea(…). CA MAI BINE SA NU VA FIE VOIA DEPLIN SI INIMA ÎNFRÂNTA, DECÂT SA FACI SARACULUI STRÂMBATATE Câti nu se bat în piept, azi, cu “crestinismul” lor, dar nici au gândit la aceasta atitudine fraterna, întru napastele istoriei si ontologiei – si de asumare curajoasa si responsabila, a propriilor greseli, fara ambitii/orgolii desarte si trufii letale… – …atitudine atât de curat, viguros si neclintit hristica! Crestinismul este, cu adevarat, cea mai grea religie, sitagmatic si paradigmatic, de pe Terra si din toate timpurile – pentru ca te obliga la METANOIA, sa-ti întorci sufletul pe dos, pâna ti-l luminezi în întregime – si ti se reveleaza Mântuitorul si Mântuirea/Învierea Duhului!!!

… “SA SAZA LÂNGA VOI TOT OAMENI BUNI SI ALESI”…Sa luam aminte, atunci când ne mai alegem fie prietenii, fie conducatorii…!!! Altfel, vom regreta amarnic: fara ÎNTELEPCIUNE, fara „JUDECATA DREAPTA”, fara OAMENI BUNI SI ALESI”, fara „SA ÎNCUNGIURE TOATA LUMEA LUPTÂNDU-SE CU DIAVOLUL” – Caile unui om si ale unui popor, cazut în Istoria/Iluzia Temporala – se închid ori se afunda de tot, în Bezna cea Vesnica a Tartarului…!…Ce asemanare poate fi între Hristosul lui Neagoe, Omul Con-Format Rasaritului-Hristos, si Demonul care-l îndeamna pe Machiavelli sa ne învete “politica”… anti-polis si “diplomatie”… întru crima, cum a si reusit, cu noi, “modernii”, precum se vede treaba, în “globalismul” asasin/genocidic, de azi?! Este mai bine sa fii violent, decât precaut, deoarece soarta este ca si o femeie: daca vrei s-o stapânesti, trebuie s-o bati si sa i te împotrivesti.(…)Trebuie sa stiti ca exista doua feluri de a lupta: unul bazat pe legi, iar celalalt pe forta: cel dintâi este propriu oamenilor, celalalt apartinând animalelor; dar întrucât primul nu este de multe ori suficient, trebuie sa recurgem la al doilea; deci îi este necesar unui principe sa stie sa fie tot atât de bine animal si om [12] iar primul si cel mai recomandat procedeu de a stapâni o tara care a cunoscut legea si libertatea – este “s-o distrugi” [13]. Si meticulosul si eruditul apostol al nelegiuirii aduce, imediat, anumite exemple din istoria Romei – autoritatea morala a lumii antice (evident, escamotând premeditat atitudinile de dreptate si generozitate, din istoria romana): “Romanii, pentru a-si mentine stapânirea în Capua, Cartagina si Numantia, le-au distrus, si în felul acesta nu le-au pierdut.” De unde se vede ca diavolul este mare savant…”donând” modelul sau de cinism salbatic – Apusului/Amurgului Faustian, demn, înca de pe-acum, de Ragnarökr [14]!

Sintagma celebra a lui Miron Costin, „Biruit-au gândul…” – sta marturie pentru dârzenia REACTIONARISMULUI SPIRITUAL al Românilor Medioevici (cu totul deosebiti de Românii Contemporani, mult prea non-reactivi, mult prea adaptati, chiar mult prea „familiari” cu Raul!). Iar Duhul Dumnezeiesc emana dimensiunea Nomos-ului, Logos-ul Ritualico-Sacral al Neamului, pentru ca ”diriguieste-gospodareste-orânduiesteCetatea-Templu (care Nomos-Logos-Cetate, azi, au cam disparut, au devenit o „legenda”, oricum, ceva „revolut”, pentru majoritatea locuitorilor planetei Terra…planeta care, din Centru al Cosmosului Creatiei, al Nomos-ului/Logos-ului Creatiei, a devenit o „mahala” non-creationista, non-reactiva, aproape flegmatica, în apatia ei exasperanta Anti-Nomos, o „suburbie” a Cosmosului, care-si neaga Creatorul, neaga Spatiul Createi, neaga Dinamica Reactiv-Luminoasa-Revelatorie – fata de Întuneric, a Creatiei). Deci îsi neaga Fiinta/Fiintarea.

A nega „LEGEA”/Logos-ul Neamului, cum îi spuneau Religiei Ortodoxe asa-zisii nostri „cronicari” (de fapt, cei mai vajnici si teribili luptatori cu Timpul-Iluzie – deci, A-CRONICI/ANTI-CRONICI! – ei sunt adevaratii CRUCIATI, pentru ca numai prin Nomos-ul-Hristos ne putem regasi Fiintial-Real/Stabil Conformativ) – înseamna a nega Fiinta Cosmica. Dar Fiinta se afirma si prin constienta unui Spatiu legat de Logos si de Religie, conformat prin Logos si prin Religie. Deci, Spatiu Sacral, Hristic-Nomotic!Logos-ul a fost, întâi, probabil, formal, în-scris într-o „forma mentala” [15], cum zic indienii (cf. Gramatica lui P?nini). Apoi, forma s-a semi-materializat în…”VAZDUHUL / VIBRATIE ÎNTEMEIETOARE/PARASHABDA” [16]si-n „suflare-suflet”, deci Logos-ul a capatat expresie orala (Dumnezeu, zic unii, n-a „scris”, întâi, Creatia-Paradis…!): „pe unde iese sufletul, sa-ti iasa si vorba”! Traco-Dacii n-au avut, ca si Dumnezeu-Hristos ori Socrate, încredere în scris (desi l-au aracticat, cu zeci de mii de ani în urma, cu arata tablitele de la Tartaria! – chiar pâna la joc, pâna la disimulari/încifrari ludice) – ci s-au daruit, Duh si trup, Logos-ului Mioritic. Mântuirea prin Logos. Prin Legea Învierii, adica a Re-Gasirii Centrului Cosmico-Existential. Legea Fiintei/Fiintarii Reale!

În Evul Mediu, Traco-Dacii-Români au re-descoperit Magia Scrisului (pe care stramosii lor o lepadasera, pentru ca, înca, nu se lepadasera de SFINTENIA-CA-SUFLU – SUFLAREA CENTRIPETA, A „VÂNTULUI/DUH DEMIURGIC”, SPRE CENTRUL-STABILITATE-A-FIINTEI-ÎNTRU-DESAVÂRSIRE!), pentru ca, spre deosebire de rangul înalt-spiritual al Traco-Dacilor din asa-zisa „antichitate” (de fapt, perioada mai bunei perceptii a Iluziei Timpului – perioada Memoriei, întru Vesnicia Duhului), medievalii se aflau mult mai înfundati în Kali Yuga – …fireste, cu mult mai putin decât noi, cei de azi, care nu mai avem constiinta Logos-ului de niciun fel: nici a celui oral, nici a celui consemnativ, ca ajutor si sprijin al unei Memorii Identitare care se stinge, sub agresiunea, tot mai intensa, a Timpului (agresiune care se traduce, de fapt, în cedarea Fiintei noastre de Credinta, adica de Stabilitate a Duhului…strabunii nostri o numeau ÎNTELEPCIUNE, adica dreapta cumpanire, în Cuget si Fiinta, a Realului Divin: noi nu mai stim ce e aceea…!). De aceea, pentru noi, cei de azi, si importanta Religiei a scazut, pentru ca nu mai pastram contactul cu Duhul nostru identitar – si, drept consecinta, pierdem, aproape total, perceptia Spatiului, ca zona conformativ-existentiala.

Dar, spre deosebire de noi, ei, medievalii, sunt foarte constienti de acest fapt demonizant, de aceasta corupere a spiritualitatii lumii! – …de aceea, si initium-ul religios al operelor medievale („Iubitu mieu fiiu, mai nainte de toate sa cade sa cinstesti si sa lauzi neîncetat pre Dumnezeu cel mare si bun si milostiv si ziditorul nostru cel întelept, si zioa si noaptea si în tot ceasul si în tot locul. Si sa foarte cuvine sa-l slavesti si sa-l maresti neîncetat, cu glas necurmat si cu cântari neparasite, ca pre cela ce ne-au facut si ne-au scos din-tunérec la lumina si den nefiinta în fiinta – cf. Începutul învataturilor bunului credincios Ioan Neagoe, voievodul Tarii Ungrovlahiei, carele au învatat pre fiiu-sau Theodosie voda), de aceea si viziunile, obsesive si foarte reale, ale sanctiunii pozitive, din zona Dumnezeului Vesniciei Existential-Formale, a Voievozilor Cautatori de Re-Sfintire, prin aparitia/revelatia si protectia sacra, din partea sfintilor trimisi de Hristos-Dumnezeu, ca Semn-Chemare, spre Re-aflarea Identitatii noastre Umano-Divine: „Zic sa sa fie aratat lui Stefan voda sfântul mucenicu Procopie, umblându deasupra razboiului calare si într-armatuca un viteazu, fiindu într-ajutoriu lui Stefan voda si dându vâlhva ostii lui” – cf. Grigore Ureche, Letopisetul Tarii Moldovei, Razboiul de la Râmnic, când s-au batut Stefan voda cu Tapalusi voda, va leatul 6989 <1481>, iulie 8, p. 54; sau: Zic unii sa sa fie aratat lui Stefan voda la acest razboiusfântul mucenicu Dimitrie, calare si într-armatu ca un viteazu, fiindu-I întru ajutoriu si dând vâlhva ostii lui ci este de a si créderea, de vréme ce au zidit bisérica” – idem, De capetile céle de frunte ale lésilor ce s-au aflat pieriti, p. 64. De observat: argumentul veridicitatii este suprem si irefutabil: nimic altceva decât Jertfa de Fapta: ZIDIREA BISERICII, adica Însasi Epifania Spatiului Sacru (al Coerentei Desavârsite) si a Faptuitorului Real al Luptei contra Demonului Trufiei Lesesti: Sfântul Dimitrie, plus Hristos-Dumnezeu/Paradisul.

Pentru noi, cei de azi, a început, de mult, teroarea Timpului, deci uitarea Coerentei Spatiale Desavârsite, echivalenta, în Semantica Divina, cu Sacralitatea Spatiului – Spatiul Sacru fiind sinergic cu Sacralitatea Fiintei si, deci, a Logos-ului – si nu ne mai vedem, deci, nici ca fiinte spiritual-identitare, nici ca fiinte spatial-identitare, nici ca fiinte nomotice, întru Logos. Pentru cineva oarecare de azi, a afirma, spre exemplu, ca MIORITA ZALMOXIANA, MIHAI EMINESCU, OCTAVIAN GOGA, GRIGORE URECHE etc. sunt frati si profund închinati „comuniunii” spirituale, întru Logos si Fiinta! – …sunt, daca nu identici, cel putin echivalabili, prin Logos, Religie si Spatiu Identitar Stabil (deci, Divin!) al Fiintarii, echivalabili la nivelul Duhului… – …devine, din realitate, o aberatie. Si, totusi, nu este nimic aberant, în afirmatia ca Marile Spirite (aflate în permanenta comuniune cu Divinul!) ale unui Neam se „pipaie”, întru Duh, comunica si-si (re)comanda, reciproc, un anume fel de COMPORTAMENT SPIRITUAL-EXISTENTIAL – si, toate acestea, PE DEASUPRA DE TIMP SI DE VREMI. Aberant este tocmai contrariul: pierderea propriei identitati si, deci, a Supra-Identitatii: NEAMUL, ca Entitate Divina, prin care vom transcende, iar, în Fiinta noastra cea „de glorie”, Mântuita de demonii Timpului-Istorie Corupta si Coruptibila.

Timpul este rezultatul Caderii Omului. Deci, are o extrem de puternica componenta subiectiva, adica teribil de instabila si grozav de mioapa, despiritualizata, adica demonica (Caderea Omului este, de fapt, refuzul constientizarii, de tip identitar-religios – în sensul pur etimologic al cuvântului „re-ligios”! – a Centrului Identitar-Cosmic – si înscrierea în vârtejul disolutiei fiintiale umane!). Timpul, ca dimensiune non-reala, deci subiectiva, poate fi hiperbolizat, pâna la disolutia completa a Fiintei/Fiintarii. Este exact ce ni se întâmpla noua, celor din asa-zisa „contemporameitate” (de fapt, iesirea din/de pe Traiectul Divin al Existentei, întru moarte/des-fiintare spirituala!): nu mai avem perceptia Formei Noastre Spatiale, adica a Formei Supreme si Vesnice, Neschimbate/Neinfluentate/Necorupte (de „variabilele” sovaielii, ale dedublarii demonic-temporale): Paradisul. Noi doar „alergam” prin Timp (adica ne dezintegram, golindu-ne în miscari/fapte/faptuiri fara Sens/Rost Sacral) – prin haosul spiritual din noi, stârnind si mai tare, din ce în ce mai are, demonii disolutiei si ai anomiei, ai non-formalului.

Care este modul nostru de a Citi-Scrie, azi? Aproape nu mai este! Oricum, din moment ce fiinta ne este descentrata spiritual, noi nu Citim-Scriem CENTRAL, adica nu percepem ca orice manifestare umano-divina este, de fapt, o extragere din Centrul Sacral: ca urmare, ar trebui ca viziunea noastra asupra Lumii si Scrisului-Cititului sa nu mai fie una lineara, ci una ciclica.

Da, noi avem impresia ca si Rugaciunea este o „învârtire în jurul cozii”, deci o „pierdere de timp”, cum zice Max Weber, în „Etica protestanta si spiritul capitalismului” [17]. Nu percepem ca, de fapt, oricare Rugaciune este, de fapt, mereu, re-cautarea, spre re-gasire, a Centrului Lumii si Fiintei. Deci, e normal sa fie repetitiva si ciclica!

La fel, în cazul „cronicarilor” (termen TOTAL gresit, pentru ca acestia FUG de timp, sau, mai exact, îl exorcizeaza, consemnându-l, prin ani si luni, tocmai pentru a scapa de obsesia lui!): Grigore Ureche, spre exemplu, re-concepe, deci re-creeaza un Centru Sacral, acela al Întemeierii Lumii – si scrie nu doar ca sa nu se uite Fiinta/Fiintarea, ci, mai ales, pentru a re-înfiinta Fiinta Umano-Divina!

Conform lui Grigore Ureche, Magia Scrisului este una Metanoica, preschimbând FIARA (înecata în informul Iluziei Timpului/Uitarii) din om – în Umanitate Divina, deci în Lucrare Divina-Fapta/Înfaptuire Mântuitoare de Iluzia Demonica a Timpului – pentru a pastra Coerenta Fiintiala a Fapturii Faptuitoare, printre cioburile împâclite ale „anilor”, semne ale disolutiei, prin Iluzia Temporala: „ca sa nu sa înnéce a toate tarile anii trecuti si sa nu sastie ce s-au lucrat, sa sa asémene fieralor si dobitoacelor celor mute si fara minte” – cf. idem, p. 7. Preschimbând “somnul” (dezintegrator, des-centrator si disipator de Fiinta si de Coerenta Divina), prin Magia Scrisului, în curajul “strabaterii cu istoria” (trebuie sa cunosti veninul prin îngurgitarea lui, producând, astfel, Antidotul Otravii din însasi Frecventarea Otravii, eventual, homeopatica… – …ajungându-se, astfel, la utilizarea Otravii, ca Euharistie Protectoare! – …strabaterea raului/calatorire initiatica la Hades, pâna la Radacina Raului!), adica al constientizarii, prin concretizare si identificare, pâna la amanuntul cel mai subtil (“sa nu ramâie ceva neînsemnat”), “fata catre fata, Duh catre Duh”, a dusmanului ce trebuie exorcizat – TIMPUL: “sa nu ramâie ceva neînsemnat, pentru ca sa nu le zica vecinii lor di prinprejur ca au fostu adormiti sauneînvatati si nestrabatuti cu istoria” – cf. idem, De însemnarea anilor, p. 19. Iar Fapta/Faptuirea sa fie potrivita si vrednica de Logos-ul Divin, întru care se sileste a se smeri, liturgic, Grigore Ureche, Cautatorul Centrului Umano-Divin al Neamului Românesc: “Stefan voda, fiindu aprinsa inima lui de lucrurile vitejesti, îi parea ca un an ce n-au avut treaba de razboiu, ca are multa scadére, socotindu ca si inimile voinicilor în razboaie traindu sa ascut si truda si osteneala cu carea sa diprinsése este a doao vitejie” – cf. idem, p. 44. Stefan, deci, sta sub Semnul Sfânt al FOCULUI/LEULUI si al Înmultirii Duhului, prin Fapta/Faptuire, ca RAZBOI SACRU, contra demonilor Uitarii, Somnului/Lenei Spirituale, contra “scaderii” concentrarii Fortei de Duh!

Asa fac, dupa buna-i pilda, si ceilalti doi „stafetari” ai Ritualului Logos-ului Ritualico-Magic – Miron Costin si Ion Neculce. Exista un Topos al Înfiintarii, obsesiv, pentru toti cei trei asa-zisi „cronicari” (de fapt, A-CRONISTI): Paradisul, „initium”-ul sacral al Moldovei, este Singura Realitate, pentru ca da consistenta Existential-Spatiala – Fiintei Neamului. În functie de acest Topos Sacru, exista sau nu Pontifi-Voievozi, care conduc expeditia de Aflare întru Con-Formare a Fiintei – si, de aceea, Stefan cel Mare nu este doar „mare”, ci este singura baza de orientare fiintiala a poporului, care tinde, mereu, sa-si regaseasca Fiinta Supra-Individuala – NEAMUL. Stefan cel Mare nu este doar o „personalitate”, el este „Leul” („Stefan voda fiindu gata de razboiu ca un leu ce nu-l poate îmblânzi niminea si el odihna altora îi pariia ca-i ieste cu paguba” – cf. p. 69), ca Forma Dominanta si restructuranta a celorlalte forme („lenevite”/corupte, din punct de vedere spiritual, deci aducând „paguba”, întru pastrarea Centrului Cosmico-Fiintial!), degenerate – el este Sansa Neamului (înjosit prea adânc în „popor” – care este o forma „deformata” existential, pentru ca se expune prea mult Caderii, este, deci, prea robit Timpului) – de a-si re-afla Spatiul Existential – Stefan cel Mare nu este un om, ci este Semnul Formei Central-Paradisiace Re-Gasite, a Arheului Neamului. Stefan cel Mare nu este identic cu atingerea Idealului Spatio-Sacral, dar este Calea spre acesta regasire a Fiintei, iesind din timp si re-dându-ne vesniciei. De aceea, tot ce este înainte de Stefan cel Mare trebuie citit ca o anticipare a lui, iar tot ce este dupa Stefan cel Mare trebuie citit ca raportare reproiectiva, a Fiintarii Neamului. De aceea, lectura A-CRONIZILOR trebuie facuta nu linear (ceea ce aduce conceptia, profund gresita, a „stângaciei” Scrisului lor: ei trebuie cititi întru a-cronismul Scrisului, întru Circularitatea Re-Întoarcerii la Spatiul Sacral – si, abia atunci, vom avea Revelatia Teribilei Lor Stiinte, de o fermitate a dispretului Timpului, inegalabila, de catre niciun roman modern, fie el cât de „proustian”… – vom avea perceptia corecta, a Scrisului ca Magie, ca Ritual al Re-Venirii la Centrul Fiintei/Fiintarii Cosmico-Divine, a Omului). Orice reactie a lor nu e una pur „teoretica”, ci un efort magic, de a depasi iluzia temporala, prin exorcizaea ei. Iar exorcizarea se produce, cum bine se stie, prin rostirea, cu maxima tarie, a Numelui Dusmanului – în cazul nostru, Timpul, care împiedica, fatal, reintegrarea totala a faptelor în Unica Fapta/Faptuire: „descalecarea”/ctitorire/întemeiere: Dragos, Stefan cel Mare, toti care urmeaza reteta lor de re-aducere, în constiinta, a conformatiei Topos-ului Sacru, sunt „contemporani”, în sensul Supremei Existente prin Marea si Singura Faptuire Valabila-Reala: CONSTIENTIZAREA TEMEIULUI, A TOPOS-ULUI SACRU – singurul care merita „descalecarea” din conditia binara, dubioasa, dublant-fiintiala, de Centaur – si re-fixarea Picioarelor, ca niste Coloane ale Templului Fiintei-Lumii, în Centrul Sacral-Templu al Neamului.

Moldova este „descalecata”, în sensul de re-adusa la „simplitatea” ei maxim-viguroasa, conformationala de Neam – la functia ei conformatoare de Topos Sacru-Templu – si, deci, constientizând (si luptând, prin Magia Scrisului) Iluzia, în cursul luptei si prin lupta împotriva ei, a Iluziei Timpului.

Iluzie Majora, care duce la subsecventa ei, logica si consecutiva: UITAREA!

…Avem nevoie, pentru a nu ne rataci total, din punct de vedere existential, sa întelegem ca cronicarii (care, ca si Platon, la greci, sunt ultimii închinatori la Logos-ul oral si primii închinatori, dar cu reticente, la Logos-ul scris) au avut perceptia, ca si Eminescu si alte câteva genii românesti, a supratemporalitatii Logos-ului. Au avut perceptia Scrisului- Logos Exprimat – nu ca însiruire strict temporala, strânsa în chingile unei cronologii fara identitate si personalitate umano-divina, ci dezvolta perceptia Scrisului ca Magie. Scrisul re-învie fortele cele vechi, pe jumatate uitate, ale Fiintei.

RE-ÎNVIE ARHEII NEAMULUI.

Si, prin acesta latura magica, Scrisul îsi dezvolta o sinergie teribila, în raport cu Fapta/Faptuirea si cu Spatiul, ca Dezvoltare si Evolutie a Fiintarii Cosmice a Neamului.

Individul nu are nicio importanta, decât în raport cu ceea ce percepe din Nivelul Arheic al Neamului. Stefan cel Mare-BUN/Sfântul Stefan nu este, în „adevaratul” (de fapt, degeneratul, modernul) sens al Cuvântului – o personalitate, cât, mai presus de acesta, Marele Rezonator, la Logos-ul Neamului. Numai prin Marele Rezonator – Miorita Sublim-Anonima, Stefan cel Mare/BUN sau Mihai Eminescu – noi, Traco-Dacii putem sa existam conformativ, într-un Spatiu, care începe sa se desluseasca, din noianul „amestecaturilor”, al haosului temporal, creat prin pierderea Identitatii Spatiale, pe care Traco-Dacii, precum toate Neamurile cu Duh dezvoltat, o aveau si o cultivau, ritualic, prin stabilirea de legaturi jertfelnice, în mod egal distribuite fiind „podurile”-jertfe, între Cer si Pamânt.

De aceea, Zalmoxis are dubla functionalitate si orientare functionala: este si ZEUL MOCSEI TERESTRE, dar, concomitent, si ZEUL MOCSEI CELESTE.

 ***

– va urma –

 

 

NOTE

 

1MANDÁLAs.f. (În budism ?i tantrism) imagine-simbol servind ca instrument al contempla?iei; cerc magic. (< fr. Mandala).

 

2-MÁNTRA,mantra, s. f. Formula sacra cu valoare magica ?i educativa, în unele practici ?i religii orientale (yoga, budism, hinduism, tantrism). – Din fr. mantra. Mantra yoga este tehnica practica, cu numeroase efecte spirituale, ce consta în repetarea sonora sau intonatia cu voce tare a unei mantra sau în repetarea tacuta a combinatiilor (considerate mistice) de sunete. Aceste mantra sunt mai mult decât simple sunete; ele sunt combinatii de sunete despre care se afirma ca au fost percepute prin intermediul extrasenzorialului de catre întelepti realizati spiritual si de rishi în timpul starilor de meditatie profunda (sau al starilor superioare modificate de constiinta). Mantra, numele dat acestor colectii speciale de sunete, au fost si sunt transmise din generatie în generatie înca din timpurile legendare în care se spune ca au fost revelate. Multe linii spirituale autentice pastreaza stiinta despre mantra ca importanta parte practica a transmisiei initiatice.

În timpul stadiilor timpurii sau incipiente ale practicii yoga, MANTRA aleasa (cel mai adesea daruita, prin diverse metode de initiere unui practicant de catre îndrumatorul sau ghidul lui spiritual) va fi repetata mereu si mereu ca efort de vointa si act constient de centrare a atentiei cât mai puternic asupra semnificatiei subtile specifice acelei mantra, corect emise mai întâi vocal si ulterior doar mental. Aceasta atentie focalizata sau efort de centrare constienta a atentiei permite ca mintea sa devina linistita si previne miscarile mentalului catre alte lucruri sau fapte si fenomene, pe parcursul realizarii tehnicilor de Mantra Yoga. Însa dupa o anumita perioada de practica se spune ca mantra este repetata automat, fara efort si ca ea se manifesta spontan devenind parte integrala a gândirii sau a mentalului superior. Fluxul mental vibreaza atunci odata cu sunetul sau energia manifestata subtil de respectiva mantra. Se spune ca aceasta identificare extrema cu esenta unei mantra conduce la stadiul de meditatie, numit dhyana yoga, deoarece mentalul este mentinut anterior calm, linisit si concentrat. Mantra apare astfel ca vehicol sau mod de comunicare între starile obisnuite ale constiintei si supraconstiinta

 

3-YANTRELE sunt un tip specific de patrate magice, alcatuite cu un scop anume, servind ca talisman sau pentru divinatie. Doar cand folosesti numerele din data de nastere in patratul magic, atunci acesta devine yantra. Timp de mii de ani, oamenii au purtat propriile lor patrate alcatuite din numere, pentru a fi protejati si pentru a atrage norocul, banii sau dragostea. Daca vrei sa te integrezi in traditia veche, care este la fel de puternica in prezent precum era si in trecut, alege sa folosesti aceste patrate din numere. Multi dintre voi poate cred ca trebuie sa fii bun la matematica pentru a realize un astfel de patrat magic, dar nu este nici pe departe asa ceva. Desi, acest gen de numerologie a patratelor magice, a yantrelor pare misterioasa si complexa, in realitate este foarte usor de alcatuit, se bazeaza doar pe niste simple adunari si scaderi.

 

4-KALI este Forta cosmicaa timpului. “KALI este Marea Putere Cosmicaa Energiei Timpuluisi pentru cel care o adoraea este cea care conferaEliberarea Spirituala. KALI îi protejeazaîntotdeaunasi îi inspirape aceia care o cunoscsi o iubesc.Pentru cei neînfricati KALI este cea Teribila, Distrugatoarea Timpului”.

 

5- Vorba aprigului mitropolit-carturar vrâncean,Varlaam/Vasile Motoc…!

6- Învataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Theodosie, Minerva, Buc., 1984, pp.209-210.

 

7- Idem, p. 212.

 

8- Idem, pp. 183-184.

 

9- Idem, p. 184.

10- Ibidem.

11- Idem, 185.

12- Niccolò Machiavelli, Principele, Mondero, Buc., 1997, p. 63.

13- Idem, p. 27.

 

14- În ideologia eschatologica de origine germanica: Ragnarök(r) se traduce prin “Ultima Soarta a Zeilor”: numele bataliei celei mari, din ziua Amurgului Zeilor – si al pieirii lumii celei vechi (echivalentul apocatastazei crestine) – cf. Walhala si Thule – mituri si legende vechi germanice, Ed. Minerva, Buc., 1977, p. 179.

 

15- Totul este forma mentala , “neperceptibila nici macar în viitor” – deci, este Logos-ul grecesc Pur, dinspre care izvorasc aparentele-diferente, dar si înspre care revin (prin resorbtia meditativa) toate diferentele, contopindu-se în Suprema Unire a constiintei (Spiritualizarea-Fiinta), în extazul revelatiei Sinelui Absolut (de observat ca acest joc dramatic la limita Fiintei a fost reluat, în perimetrul european, de ex-structuralistul Derrida, prin urma sa si diferantele sale – care nu sunt altceva decât intuitii ale celui care, trecut prin capcanele amare ale structuralismului desemantizat, s-a initiat si urmareste, fascinat, dansul umbrelor care, prin excesul atemporalitatii nasc lumea Absoluta).

Oricare ceva-obiect exista prin cele 6 karaka (=ceea ce se realizeaza, se faptuieste). Dar conceptia indiana implica ritualul, ca unica Forma de realitate si mentinere a sansei soteriologice Fiintei, Logos-ul ritualic. Cele 6 karaka sunt functii ale obiectului, aparent diferentiat – realitate, tocmai prin supunerea (prin dharma-norma comica) la kriya-actiune, se reîntoarce în împlinirea extatica:

1. apadana = ablatiunea (îndepartarea-separare fata de alte obiecte-persoane);

2. sampradana = donatia, actiunea de remitere catre un obiect sau persoana;

3. karana = instrumentul de realizare (Suprem) al unei actiuni;

4. adhikarana = locatia-referinta spatio-temporala (substratul actiunii, ca suport-receptacol al actiunii);

5. karman = “pacientul” care sufera actiunea sau ceva ce agentul doreste sa dobândeasca mai mult decât orice;

6. kartr = agentul actiunii, independent, “cel care îsi are propriul sau fir.

Verbalitatea continuta în cele 6 karaka este absorbit (prin perceperea cunoasterii) si asimilata de catre Fiinta Spirituala care devine posesoarea absoluta a celor 6 functii dezvoltate de obiect, deci îsi apropriaza absolut obiectul, spiritualizându-l: “Exista o forma a limbajului, independenta de actul cunoasterii discursive, forma de natura simbolica prin care se metaforizeaza întelesul tuturor cuvintelor – creând un nou înteles global la un alt nivel semantic)”. Conceptia indiana implica ritualul ca forma fundamentala de existenta, Logos-ul ritualic: actiunea celor 6 karaka se retrage, prin exacerbarea paroxistica a cautarii, prin meditatia-concentrare, în ekstasis-ul grecesc – starea de intuitie luminoasa nediscursiva.

Totul-lume este ritual-expresie si ritual-represie. Si ritualul tine de împlinirea dharmei cosmice, legea atotstapânitoare (norma psihocosmica).

Deci, nu exista vreo diferenta între Cuvânt si Poezie, decât prin gradul de acceptare a sacrificiului catre Spirit, pentru a reda Logos-ului valoarea sa absoluta. Si aceasta recuperare e energiei întru Logos este posibila doar prin traire ritualica, sacrificatoare Fiintei dispersive a cuvântului, în favoarea Iluminarii-Logos: “Literatura veddica ilustreaza, începând cu primul sau text – Rgveda – ca realitatea mitica suprema este de esenta verbala. (…) Vac, “Cuvântul” (…) este situat mai presus decât divinitatile majore ale pantheonului vedic (Indra, Mitra, Varuna, Agni, Rudra etc.) care, cu toate, actioneaza prin puterea ce si-o trag din principiul suprem verbal, cel care sustine toate lumile. Vac, “Cuvântul”, se identifica cu cea mai abstracta si impersonala dintre reprezentarile vedice, cu Brahman, care, ulterior, va desemna ideea de “absolut” în gândirea indiana… Ulterior (…) relatia dintre realitatea absoluta (Brahman) si Cuvânt (Vac) devine identitate: Cuvântul este Brahman (Satapathabrahmana, II,1,4,10 si Aitareyabrahmana, IV, 21,1); textele respective transpun într-o profunzime de reprezentari simbolice virtutile cuvântului – mai ales forta sa demiurgica”.

Iata si teoria indiana a initierii Spiritului prin parcurgerea fazelor de initiere spre revelatia Logos-ului: “În centrul Fiintei, conceputa atât în obiectivitate (n.n.: am zice noi, în termeni europeni, Revelatia, Iluminarea, ajungerea la contopirea cu Logos-ul Pur), notiunea-cheie în sistemul Bhartrhari, cu ajutorul careia explica dinamica “esentei cuvântului”. Psihodinamica se desfasoara pe 3 niveluri ale limbajului: vaikhari, vorbirea desfasurata, madhyama, vorbirea medie si pasyanti, vorbirea care vede (…), pasyanti, nivelul, suprem al limbajului, este asimilat cu pratibha, lumina, care, aici, se poate traduce prin lumina intuitiva. La acest nivel nu mai exista diferentiere (bheda) si nici succesiune (krama) (s.n.), se realizeaza o stare paradoxala în care vorbirea este “mobila si imobila, cuprinsa de concentrarea mentala, ascunsa si pura”, formele (akara) ramân cognoscibile, desi sunt dizolvate (s.n.) (…) în perceperea intelectiva a actului expresiv, forma exterioara a limbajului sufera o regresiune sau resorbtie (pratisamhara), în care, pierzându-si toate distinctiile, se resoarbe în intelectca galbenusul unui ou de paun, fara a-si pierde totusi toate partile sale distincte (…)”.

Activitatea limbajului-gândire începe si se sfârseste în intuitia unei forme originare, a unei reprezentari virtuale, identica cu realitatea absoluta, prin transcenderea Multiplului în Unu. Realitatea ultima, atât în subiectivitate cât si în obiectivitate, este Unul ca unitate a potentelor pure, dincolo de manifestarea lor în act. Recurgând la distinctia dintre virtualitate si manifestare, Bhartrhari ofera iesire din contradictia Unului cu Multiplul: Unul este lipsit de determinarile Multiplului, însa le contine sub forma predeterminarilor. Unul trece în Multiplu si se întoarce în sine (…)”.

Si ne permitem un ultim citat :

În aceasta exprimare simbolica a procesului de desavârsire a insului, regasim, într-un fel, anticipata, ideea care s-a conturat în Europa de-abia în ultimele doua secole – începând cu romanticii si sfârsind cu psihanaliza contemporana – conform careia omul este scindat din punct de vedere psihic, armonia fiintei sale presupunând o reintegrare a acesteia (…) desavârsirea este conceputa ca o continua pendulare a constiintei între Unu si Multiplu, ca o traire în constanta tensiune a dialecticii lor…”.

 

16- Parashabda (sanscrita): Sunetul Primordial, prin care s-a creat Cosmosul. -“Monosilabul OM e primul din cele 4 cuvinte care formeaza un Tetragram si constituie cea mai sfânta formula din Hinduism, OM MANI PADME HUM – ceea ce s-ar traduce prin: OM JUVAERUL DIN LOTUS. Or, gasim o aproximatie mai mult decât satisfacatoare, o echivalenta convingatoare în formula colindului românesc: FLOARE DE AMIN” – V.Lovinescu, O icoana…, CR, Buc., 1996, p. 45. Sau: “Dar sarpele complet, vetical si spiral, e reprezentarea grafica a monosilabului AVM (n.n.: la Hindusi, se numeau, astfel, cu initiale: Agni-zeitatea Focului, Varunha-zeitatea Apei-Ocean[ si al Boltii Cerului] si Marut-zeitatea Aerului) , procedând si desfasurându-se din vârful nespatial al cozii, în spire din ce în ce mai largiu, apoi, în prelungire invizibila, în jurul jumatatii lui superioare verticala, ridicându-si semet capul deasupra spirelor, ca sephira Kether, deasupra Arborelui Sephirotic.” – op. cit, p. 29. Iar jean Chevalir/Alain Gheerbrant, în Dictionarul de simboluri , vol. I, p. 153 – consfintesc: “Acest simbol plin de forta al divinitatii, pe care o exprima înafara sufletului si o realizeaza înauntrul lui, rezuma în sine suflul creator(…) universul s-a dezvoltat pornind de la energia cosmica descatusata prin rostirea, de catre demiurg, a acestei prime formule care a chemat la viata toate câte sunt: AUM BHUR BHUVAR SVAR (AUM – Pamânt! Vazduh! Cer!). AUM este sunetul primordial, Logos-ul, si de aceea rostirea lui poarta în sine o încarcatura energetica uriasa si de o extraordinara eficacitate în pregatirea transformarii spirituale. (…) Rostirea sunetului lui Dumnezeu echivaleaza cu propria divinizare. AUM este, dupa Vivekananda si traditia vedantica, manifestarea prin excelenta a divinitatii”.

 

17- Max WeberEtica protestanta, Ed. Incitatus, Buc., 2003: “Nu pierde timpulcu rugaciuneafa bani!

 

 

***

ROMÂNIA MEA: „PATRIA MEA!”

 

CONCURSUL DE ESEURI „ROMÂNIA MEA” – PNL VASLUI 2011

 

Mihai ILIE  – Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”-  Bârlad

(elev in clasa a XI-a)


 

ROMÂNIA MEA: „PATRIA MEA!”

 

 

Sunt nascut si crescut pe aceste meleaguri reprezentate de câmpiile verzi pline de grâne, de muntii semeti acoperiti de paduri dese si de dealurile bogate în rod. Râuri repezi cu apa cristalina scalda aceste plaiuri si poarta pe valurile lor povestea acestor pamânturi. Apoi povestea este soptita Dunarii, care duce mai departe taina acestui popor si o împartaseste Marii Negre, sora buna a acestei tari, numita România. Aceasta este tara mea, aici s-a format natiunea mea. Dar mai presus de orice asta este patria mea, România.

Patria mea înseamna mai mult decât cadrul pitoresc si binecuvântat în care s-a nascut poporul român, mai mult decât râul, ramul, codru si marea. Înseamna locul în care au trait si au creat parintii mei, dar si parintii bunicilor mei. Pe lânga dragostea pe care le-o port parintilor mei, o dragoste speciala le-o port si bunicilor mei români. Ca orice român care îsi iubeste patria, am ca bunici nume ilustre ale acestor pamânturi: Mihai Viteazu, Stefan cel Mare, Avram Iancu, Mihai Eminescu, Aurel Vlaicu, Nicolae Grigorescu, George Enescu, Constantin Brâncusi si multi, multi altii. Fara ei, cuvântul patrie ar fi gol de continut. Fara sacrificiul lor pe altarul istoriei, al culturii si al stiintelor, România ar fi doar o eticheta agatata de un anumit contur pe harta lumii.

Frumusetea gândurilor despre patria mea România sunt doar vorbe daca respectul si iubirea fata de ea nu sunt dovedite. Iar dovada se aduce nu prin vorbe, ci prin fapte. Iar daca este cazul prin sacrificiu, asa cum au facut întemeietorii si stramosii României. În viata de zi cu zi, iubirea fata de tara se traduce printr-o munca cinstita, prin îndeplinirea îndatoririlor cetatenesti, prin respectul fata de semeni, indiferent de nationalitate sau etnicitatea lor. Sa iubesti libertatea ta si a celorlalti, sa lupti pentru dreptatea ta si a celorlalti este datoria oricarui om care-si iubeste patria. Toate acestea sunt actiuni prin care bunastarea locuitorilor acestor tinuturi creste, devin mai bogati, iar patria progreseaza spre un viitor pozitiv.

Dar patrie nu înseamna doar privirea îndreptata spre trecut si prezent. Patrie înseamna si viitor, viitorul acestor locuri, precum si al locuitorilor acestor pamânturi: copiii si nepotii nostri. Fata de ei trebuie sa nutrim aceleasi sentimente ca si fata de stramosii nostri. Trebuie sa ne asiguram ca le lasam o României curata, nepoluata, o tara echilibrata social si economic, precum si un mediu înconjurator propice unei vieti linistite si sanatoase.

România mea este o capodopera naturala: o tara frumoasa si binecuvântata!

Ma gândesc acum, ca Dumnezeu a facut, cu dragostea Sa de Tata, o tara binecuvântata: o gradina frumoasa pe pamântul, unde m-am trezit la viata si eu! Sunt sigur, ca Arhitectul acestui Univers infinit ne-a iubit pe noi: românii mai mult, de ne-a dat o tara atât de frumoasa, care sa ne fie unicul loc de pe lume, unde sufletul nostru nu este surghiunit în sentimente de dor, caci este Acasa! Ce n-are frumos tara mea România? Gradini si livezi în culorile de curcucubeu, munti plesuvi în tacerea de piatra adânca, paduri milenare, cu arbori ce pastreaza frumusetea paletei folosita de-o mâna maiastra si sfânta, dealuri cu miile de flori, cu o multime de culori, ce ne mângâie privirea, cu livezile îmbracate în sarbatoarea de clorofila si viata, trezite din somnul de iarna la o alta dimineata, scaldata în soarele mai luminos si mai calduros, cu râurile izvorâte de peste tot cuprinsul tarii, ca sa stâmpere setea românului cuprins de harnicie, când trudeste pamântul, munceste-n uzina sau scrie vreo poezie, caci românul se naste poet, cântându-si bucuria si dorul, durerea si nefericirea, sperantele si iubirea…

România mea este locul meu de nastere; si toti românii îmi sunt frati. Sunt fratii mei de bucurie si jale, de cântec sau înlacrimare, de optimism, de credinta si biruinta… Purtam toti, cu noi o casa, în sufletele noastre, cu ochi, ca ferestre spre cer; si o tara numita limba româna, primita ca dar de la strabunii ce au sadit în noi – ca zestre sfânta si buna – florile sacre de comunicare, în cuvintele frumoase din limba noastra de origine latina, oriunde ne-am trai viata pe acest pamânt si nu ne-am lasat inima sa ni se pagâneasca si nici sufletul sa ni se faca iasca, caci ne-am pastrat credinta în Dumnezeu.

Roamânia mea este o gradina imensa de 237.500 kilometri patrati, îngrijita si pastrata frumoasa, prin munca harnica a milioanelor de frati si surori ale mele, de care ma simt legat prin neam stramosesc si prin sânge latin, ce ni l-a dat Dumnezeu, când ne-a daruit un suflet si o credinta, si o limba frumoasa pentru comunicare, când am vazut întâia data soarele pe felia de glie ce-o numesc de-atunci tara mea: Acasa!

Muntii falnici, dealurile în culori de curcubeu, câmpii manoase, ape curgatoare, lacuri binecuvântate, marea cu valurile ei neastâmparate, delta Dunarii, apele termale, ape minerale, lanuri bogate de grâu „pe cel mai gras si bogat pamânt din Europa”, aur si argint, sare si multe alte bogatii se ascund „în pântecele” tarii mele, gradini lânga gradini, cu flori, din curcubeul de culori, livezi cu fructele gustoase si bune, podgorii de vii si alte bogatii îmi spun ca am de ce sa fiu fericit ca sunt român, afirmând plin de bucurie: Este nu numai frumoasa, dar si bogata a mea Românie!

România visurilor mele, din copilarie si de mai târziu, este locul în care muntii cânta în bataia vânturilor, vaile rasuna de murmurul stropilor de ploaie si de trasnetele care strabat adesea vazduhul, iar pârâiasele zburda, ca apoi, râurile domolite sa duca sperantele românului în lumea larga, contopindu-se cu zbuciumul continuu al Marii Negre, în care s-au acumulat si lacrimile din sufletele strabunilor mei, ce-au trait si-au murit pe plaiurile Mioritei, dar mi-au sadit în suflet mirabila samânta a sentimentului de dragoste pentru România mea si pentru limba ei frumoasa româna! Am în suflet un camin ce-l port oriunde si oricand cu mine in suflet : E România mea!

În opinia mea, un bun român care-si iubeste patria, România, respecta si se îngrijeste sa puna în practica testamentul lasat noua de catre marele nostru domnitor, Stefan cel Mare: „aceste pamânturi n-au fost ale stramosilor mei, n-au fost ale noastre, ci ale urmasilor urmasilor nostri în veacul vecilor…”

Mihai ILIE

Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” – Bârlad

2 iunie 2011

CARTEA VESTIND DIN TRECUT, DESPRE VIITOR

CARTEA VESTIND DIN TRECUT, DESPRE VIITOR-AMINTIRI DIN SAMSARA”, de DAN SANDU

Recenzie : prof. dr. Adrian Botez

 

 

Aparuta la Editura Ateneul Scriitorilor, Bacau, în 2011, cartea lui DAN SANDU, „Amintiri din Samsara” (cu o întâmpinare prefatatoare uluit-strategic asteptatoare, a lui Calistrat Costin) stârneste, ca mai toate cartile sale, probleme si, deci, exercitii de inteligenta, de constiinta – si problematizari deosebit de grave. [pullquote] Oana Orlea este pseudonimul literar al Mariei-Ioana Cantacuzino, fiica aviatorului legendar Constantin “Bâzu” Cantacuzino si a Ancai Diamandy. Este nepoata prin alianta a lui George Enescu. [/pullquote] Motto-ul, extras din Oana Orlea (cea care „a învatat meseria de detinuta”! – cf. Ioan Cândea, Mântuirea prin suferinta, Alba Iulia, 2009), este sugestiv, în acest sens: „Ma îngrozeste uitarea colectiva. A tine minte nu înseamna a te da cu capul de pereti în fiecare dimineata. A tine minte înseamna a-ti trai viata firesc, fara a pierde vreo farâma din marile si micile bucurii pe care ti le ofera ea, dar si a sti, în sinea ta, ca stii si a transmite mai departe. A poseda trecutul e o forma de bogatie care ne împiedica sa pierdem sau sa ne stricam viitorul”. Capcana: viitorul vine, legic, peste puterile noastre de a întrerupe comunicarea temporalitatilor. Viitorul osmozeaza, treptat, cu trecutul, peste capetele noastre – prin legea cosmica a Samsarei indice. Numai un ignorant si un om lipsit complet de spirit de observatie, nu-si da seama ca volumul „Amintiri din Samsara” se aseamana, într-un anume sens, cu…”Amintiri despre viitor”, al lui Erik von Däneken. Acolo se vorbea despre civilizatii terestre (cu obârsia în extraterestricitate, probabil…), aparent, disparute – dar cu elemente reiterate, partial, în civilizatia asa-zis „modern-contemporana”. Aici, în cartea lui DAN SANDU, se semnaleaza, cu o subtilitate amara, elemente reiterate (ba, chiar hiperbolizate!), în prezentul „contemporan”, ale unei „civilizatii” pe care doar fraierii o mai considera ca fiind „definitiv revoluta”…

…Definitia pentru Samsara sau sam sara : “ciclul de reîncarnari sau renasteri din hinduism, budism, jainism, sikhism si alte religii înrudite cu acestea.Termenul de „samsara” este strâns legat de notiunile de „avidya” si „karman”. Samsara desemneaza circuitul existentei în lume pe baza formulei nastere-moarte-renastere. Potrivit faptelor din viata anterioara, omul se reîncarneaza, urmând ca si dupa aceasta viata sa urmeze o alta” – cf. Mircea Eliade, Alchimie asiatica (Alchimia chineza si indiana, Cosmologie si alchimie babiloniana), Humanitas, 1991.

…Începutul volumului (volum de 86 pagini, cu 75 de poeme) contine versuri original-pregatitoare, pentru o parte a doua, care da impresia de postmodernism, de citare din presa antedecembrista…

De fapt, sunt mesaje de avertisment, pentru nu doar o societate româneasca, în care toate o iau razna, spre paleoliticul inferior al istoriei… – …ci, mai ales, pentru o lume terestra contemporana, care se întoarce tot mai indiferenta si iresponsabila, sa deschida si sa accepte noi temnite, noi posibilitati de univers concentrationar, “la lumina zilei” – în spatele acestor “realizari” fiind forte uluitor de lucide si îmbinând fatarnicia cu o strategie cinico-sadica, distructiv-apocaliptica de Duh, inversând, cu voluptate infernala, toate preceptele crestine, primul si cel mai important fiind însusi conceptul de “mântuire a omului”, dupa care urmeaza cel de…”facere a lumii” (mereu, dracul proclama “Lumea Noua”! – a se vedea si porecla Americii/SUA…) : “Din scolile elementare/din licee si/ facultati/trebuie înlaturati profesorii/de valoare/care se bucura de popularitate…/Locurile lor trebuie ocupate/de oameni numiti de noi,/având un nivel de pregatore slab/sau mediocre” (Mântuirea omului, p. 40) – sau: “Trebuie ca la facultati/sa ajunga cu prioritate/sau în mod exclusive,/ cei care nu sunt interesati/sa se perfectioneze//la nivel înalt,/ci doar sa obtina/o diploma” (cf. Facerea lumii, p. 43) – adica, ATUNCI, Petre Roman ori Samuel Bruckner-Silviu Brucan – iar azi, EBELE si “anastasele”, “talmacenii” si “botisii”, “ialomitenii” si “tineii” (toti având, în spate, pe “baciul isaresc”, pe Cel cu Ochi de Sticla!) . Da, noi, subsemnatul, dam marturie ca ultimii ani, cei din “noul mileniu”, înseamna desfasurarea, cu deplin succes (nici initiatorii lui nu sperau la asa “hal” de success…la constiinte atât de obediente si handicapate/lipsite grav, de orice rest de morala!) – la toate nivelurile învatamântului actual, a actiunii “Impostura nationala si globalista”, a sclavagismului intelectual, prin extirparea sau marginalizarea brutala a valorilor autentice, si promovarea nulitatilor servile, perfect adaptate la a deveni gardienii si calaii, cinici si sadici, ai celor pe care-i înlocuiesc, întru trimful nonvalorii nationale si mondiale! Non/Anti-Axiologia Rediviva! – …“curat întru samsara”!

…Pentru ca, dincolo de scoala, sa se obtina lipsa totala de profesionalism, care înlesneste si întretine, perfect, santajul si coruptia si haosul social-moral, întru Gloria…PAPUSARILOR (României si Lumii: sa ne detasam, încât sa privim catre “competenta distructiva” a lui …Jeffrey Franks sau “inteligenta” si moralitatea unor lideri mondiali, precum Clinton, Bush, Berlusconi, Sarkozy sau… D.T.K.-ul FMI-ului! – …si a atâtor altora, iesiti “din aceeasi fabrica” de obraznicie si agresivitate impostural-infernala!

…Întru triumful hartuirii, supravegherii draconice si, în cele din urma, al arestarii Duhului (din carti, din biserici/religie – “ecumenismul” masonic fiind principala cale de nauceala spirituala terestra!, din mass media etc. – pâna la “mântuirea” prin mancurtizare si îndobitocire perfecta): “E necesar sa fie puse/sub observatie tipografiile/bisericesti,/arhivele,/continutul predicilor,/cântecelor,/al educatiei religioase,/dar si cel al ceremoniilor/de înmormântare…” (cf. Ochiul Lui Dumnezeu, p. 38). Si, evident, nu sunt sub supraveghere continua doar “predicile bisericesti”, ci sunt urmarite, cu înversunare necrutatoare, si cursurile-“predici”, de la catedrele de orice specialitate, din licee si universitati…Orice institutie are camere de supraveghere, iar distrugerea intimitatii, a nevoilor libertatii Duhului s-au dovedit (prin Big Brother-ul mondialist) cumplite hiperbole: ceea ce, în comunismul stalinist, era doar testare a Estului European – prin globalism – devine “Politia Terrei”! Comunismo-stalinismul a existat, în secolul XX, ca experiment local, REUSIT (prin martirizarea, exterminarea, “frângerea cerbiciei”, în lagarele si temnitele României Crucificate), pentru ca în veacul XXI, “mengelii” omenirii sa aiba curajul de a iesi…întru aplicarea terestra a celor învatate, testate si “reusite”, în special în “poligonul românesc”.

…Fireste, zona spirituala cel mai greu de învins este aceea religioasa ( a se vedea, în zilele nostre, “experimental lui Moise din Buzau, cu “scoaterea icoanelor din mediul public”) – de aceea, si continutul agresiv mai mare, în ce-i priveste pe “activistii” de serviciu (dar saurienii, bolnavi de agramatism, ai politicii stalinist-globaliste, “miros” faptul ca lupta este nu izolata, ci…cu “gemenii Duhului – “cultura” provenind din placenta “cultului”!): “Din lipsa muncii culturale /asociatii religioase, mai ales Oastea/Domnului, care sub influenta religiei/atragea masele largi ale taranimii/muncitoare pe calea bisericii/si abonamentele erau tot religioase…” (cf. Cultul liber, p. 39). A se observa ca sintagma “abonamente religioase” nu caracterizeaza limbajul stalinist (pseudo-revolut…), ci cel al globalismului ecumenist, unde, spre pilda, la bisericile scientologice si umaniste, se intra pe baza de…ABONAMENT!!!

…De la înaltimea “Portii Raiului” (“Sus la poarta Raiului” – metafora incipitului de volum, însemnând perspectiva normalitatii sacrale, de dincolo de “tusea muscaleasca” – cf. Taximetrie, p. 7 – “taxiul” fiind “vehicolul provizoriu” poetic, precum “luntrea lui Charon” – pentru dobândirea PERSPECTIVEI ASUPRA ISTORIEI UMANITATII!), precum si a “plamânilor”, sufocati de istorie si de interdictiile adevarului istoric – se “scuipa adevaruri” (“alte versuri negre si parsive/îsi trimit plamânii/la plimbare/scuipa adevaruri”). Pe lânga si complementar cu cele care tin de asfixia “dascaliei” oneste, terorizarea si desfiintarea Misiunii de Ravvi (“…la anu’ poate vreo cruce/servind drept material didactic” – Angusta, Sfânta Tristete, p. 9 – “angusta” sugerând, dublu: si “augusta”, Imperiala si Demiurgica Misiune a Învatatorului Hristic – dar, pe cealalta fata a simbolului, fiind înscrisa “mangusta”, cea care ucide Sarpele Întelepciunii: “Sa fiti întelepti precum serpii si blânzi precum porumbeii”, se adreseaza Hristos, catre Sfintii Apostoli, trimisi întru Misiune!) – se produce catastrofa continuitatii generatiilor, cu automatisme fie tiranice, fie înregimentat-iresponsabile: “Recrutarea elevilor se va face/prin grija organizatiilor de partid/sindicate si a conducerilor de întreprinderi, institutii…” – ieri, pentru a striga: “Stalin si poporul rus libertate/ne-au adus…”, azi, pentru a slavi Unicul Partid, dimpreuna si în frunte cu, neînvins…Cârmaciul sau “traian” (a carui “gândire transcende Galaxia”… – declara tuterul Traian Ungureanu…: ”are mama trei catei,/cine-i pupa-n cur pe ei?” – cf. Chirilice, p. 20).

…Si, pentru a linisti spiritele nelinistite ori cârtitoare, vom zice ca, si stalinismul dejist (si, partial, ceausist), si americanismul globalist, au “glorioase realizari” : “glorioasa Armata Rosie/dupa lupte eroice, a eliberat/Câmplungul” (ca-i trebuia!, ca si bazele americane de azi, ca-s de la Deveselu ori de la M. Kogalniceanu, ce importanta mai are?!), sau: “nu poti fi comunist (n.n.: azi, globalist!) /adevarat/nu poti îndeplini sarcini bune/de raspundere/-fara a învata (n.n.: azi, dupa manualele alternative, care-ti distrug discernamântul si identitatea multimilenara!)/-fara a studia (n.n.: ieri, cât de intangibila era Armata Sovietica, binecuvântata de “Tarii Kremlinului” – azi, cât de destept si invincibil e americanul, binecuvântat sa crape, din ordinul Casei Albe si a…petrolistilor si negustorilor de armament!)… – cf. Tov (1), p. 10.

…Si, pentru ca nu e nicio diferenta esentiala, între o ocupatie si…urmatoarea, poporul român, dupa ce si-a rupt palmele ovationând tot ce i-a stat în fata ochilor, adoarme, ostenit de atâta…parada! … – uitând ca ar mai fi o a treia solutie: sa-si construiasca si rezolve SINGUR destinul, nici dupa indicatii de la Kremlin, nici de la Casa Alba, ci din…mintea si bunul-simt si din geniul lui…tustrele anesteziate, azi: “Nu-i nevoie de educatie/ne-am saturat de stiinta/dar ne trebuie docilitatea…/…Este nevoie de sefi si/de sclavi……….” (cf. Lumina vine de la Rasarit, p. 83). …Si asta, TOTDEAUNA!

…În definitiv, lumea, de ieri sau de azi, nu-i nici buna, nici rea (la modul absolut si incomentabil): este…”istorie”! Atât! Dar, spune Blaga, românul a tot sabotat-o (pe “doamna” asta Istorie), pentru ca nu i-a placut duhoarea ei…Va mai reusi, oare – din nou si din nou?! Sau ar trebui, poate, ca “mamaliga sa explodeze”, si sa devenim, în mic, ceea ce China este în mare: o existenta terestra nu doar remarcabila (deci, buna de furat si de sclavaj…”modern”!), ci si respectabila, daca nu chiar temuta…?!

…Tot istoria, ca fiind “urmele pasilor Lui Dumnezeu pe Pamânt”, îsi va spune ultimul cuvânt, si în ce priveste România, si în ce priveste avertismentele, extrem de grave si intelligent încifrate, ale lui DAN SANDU. …Un lucru ramâne, însa, cert: daca, din nou, scriitori de o remarcabila inteligenta si rafinata intuitie, precum este si DAN SANDU – simt nevoia, din nou, iar si iar, sa încifreze (ca pe vremurile considerate, naiv, ca…”definitiv revolute”!), pentru a nu le fi azvârlite cartile în cel mai groaznic cos “cenzurativ” (“cosul” imperturbabil al UITARII/IGNORARII DEPLINE, conforme cu…”political correctness”!…si, azi, stim, din “cazul Eminescu”, “cazul Blaga“, “cazul Radu Gyr”, “cazul Dan Botta” etc. etc. – cât de îngrozitor de eficiente sunt aceste metode ale “asasinatului în viata”!) – înseamna ca aburii infernali ai tiraniei deja ne-au cuprins si lucreaza (cum altfel decât îndârjit-distructiv!), asupra fiintei si fibrei personalitatii noastre! “Desteapta-te, omule!” – …sau, daca istoria ramâne un dat implacabil, “samsaric-renascator” – “NASTERE-MOARTE-RENASTERE (de fapt, stimulat de forte occult-infernale terestre, sa re-nasca si sa prolifereze si sa se fortifice – aparent… întru vesnicie!) care trebuie judecat în toata complexitatea lui si “la rece”: “Sculati, voi, oropsiti ai vietii” …si ai destinului impus de altii, mereu de altii…si nu mai…“vegetati blandianic”!

…Altfel…ia ascultati ce scrie autorul, pe Coperta a IV-a: “…addig kell utni az olahot a mig var csepeg csontjabal…” (ADICA): “…valahul trebuie atâta batut, pâna îi curge sânge din ciolan…”. Mda. Chiar asa! De AICI încolo (daca nu vom fi atenti) va începe, prin Tragedia Uitarii – TRAGEDIA NEAMULUI SI A OMENIRII – …CALAII LUMII (MEREU…”RE-NASCUTI”!) ABIA ASTEAPTA!!!.

Note de  subsol: 1- -Dan Sandu, Amintiri din Samsara, Editura Ateneului Scriitorilor, Bacau, 2011. 2- „Oana Orlea, nascuta Maria-Ioana (Oana) Cantacuzino (nascuta la 21 aprilie 1936, România), este scriitoare si fosta detinuta politica, aflata în exil în Franta, unde locuieste din anii 1980. Oana Orlea este pseudonimul literar al Mariei-Ioana Cantacuzino, fiica aviatorului legendar Constantin “Bâzu” Cantacuzino si a Ancai Diamandy. Este nepoata prin alianta a lui George Enescu si legatara sa testamentara. În 1952, la numai 16 ani, ca eleva in clasa a X-a, este arestata si condamnata la patru ani de închisoare, sub acuzatia de complot si actiune subversiva împotriva statului, pentru ca a distribuit manifeste anticomuniste si executa pedeapsa de închisoare pâna în 1954. În aceasta perioada fost detinuta la Vacaresti, la Jilava, într-un lagar de munca la Pipera, în croitoria puscariei Târgsor, în puscaria de la Mislea, la Malmaison etc. În timp ce Oana se afla în închisoare, George Enescu este invitat de primul ministru Petru Groza sa sustina un concert la Bucuresti. Enescu respinge aceasta invitatie atâta vreme cât Oana nu va fi eliberata de acest regim. Dupa ce a iesit din închisoare, nu i s-a permis sa-si continue studiile si a trebuit sa-si câstige existenta ca sudor pe santier, ca taxator de autobuz, sa spele pe cap clientele unui coafor. A fost mereu supravegheata de Securitate si, în 1960, a fost arestata din nou pentru câteva luni în procesul atacarii furgonului de bani al BNR. În perioada de relativa deschidere din a doua parte a anilor ‘60, Ioana Cantacuzino a reusit sa publice sapte carti – proze scurte si romane – sub pseudonimul Oana Orlea. În anul 1980 se stabileste în Franta. Cele îndurate în închisoare au ajutat-o sa scrie o carte autobiografica despre tineretea sa furata publicata la Editions Seuil, din Paris. Ea îsi semneaza cartile cu numele sau de casatorie, Oana Orlea” cf. Orlea, Oana, “Ia-ti boarfele si misca!!” – interviu realizat de Mariana Marin, Editura Cartea Româneasca, Bucuresti si cf. wikipedia.

INTERVIU CU FILOZOFUL MADRILEN HÉCTOR MARTINEZ SANZ

 

George ROCA: Domnule Martinez Sanz, ne-am cunoscut la Madrid, în septembrie 2009, la Espacio Niram, locul unde mi-am lansat cartea „Evadare din spatiul virtual”. Atunci, am avut împreuna nu numai câteva discutii personale despre crearea unor punti de legatura româno-spaniole dar si un dialog intercultural cu ocazia întâlnirii mele cu jurnalistii. Am aflat… ca erati prezent acolo pentru ca iubiti românii si cultura româna! Am mai aflat ca sunteti filozof de profesie, un scriitor pasionat, un poet talentat, un jurnalist pasionat si desigur, un recunoscut om de cultura madrilen. V-as ruga sa ma ajutati sa va creez mic portret academic. Ma refer la studii, scrieri, orientari, afinitati si viziuni de viitor?

 

Héctor MARTINEZ SANZ: Da, îmi aduc aminte foarte bine de prima noastra întâlnire, de acum doi ani. Pentru mine, a fost o placere sa va cunosc si, mai mult, sa citesc si mai apoi sa prezint la Madrid „Evadare din spatiul virtual”, datorita, pe de-o parte traducerilor care mi-au parvenit, si, pe de alta, prin versiunile spaniole pe care eu însumi le-am încercat. La drept vorbind, cartea dumneavoastra de poezie are un loc preferat în cadrul sectiunii de literatura româna din biblioteca personala, alaturi de volumul „De vorba cu stelele”, si de multe alte carti care au ajuns la mine, scrise de autori de limba româna, tradusi în limba spaniola ca de exemplu Varujan Vosganian, Ion Vianu sau Constantin T. Ciubotaru – acesta din urma tradus si publicat de Editura Niram Art.

 

Daca am vreun viciu despre care as putea sa vorbesc, acesta ar fi cartile. Chiar daca am o problema destul de mare, caci încep sa nu mai am destule rafturi pentru a le pastra, nu ma pot abtine sa cumpar înca o carte care mi-a atras atentia. La toate acestea, trebuie sa mai adaug si faptul ca, asa cum ati mentionat dvs, pe lânga postura de cititor, ma mai gasesc si în cea de scriitor, adica mai si creez carti care maresc si ele biblioteca. Daca stau sa ma gândesc, a avea atâtea carti pare o nebunie vrednica de Don Quijote. De altfel, multi dintre autorii pe care îi citesc se aseamana cavalerilor ratacitori în lupta cu morile de vânt.

 

Am început sa scriu de foarte tânar, din timpul scolii, însa nu cu vreun interes artistic. Îmi placea sa fac rime, asocieri de cuvinte, în timp ce colegii mei desenau, dormeau sau se uitau… pe fereastra. Era felul meu „de a nu fi prezent” la ora de educatie plastica, deoarece niciodata nu am reusit sa desenez ceva. Datorita acestor lucruri, am învatat metrica, ritmul, rima, strofele, am început sa fiu atent la poeziile autorilor pe care îi studiam si era foarte usor pentru mine sa îi comentez, stilistic si formal, sa captez temele, metaforele, simbolurile… daca este sa recunosc adevarul, în ceea ce priveste literatura, am fost autodidact. Apoi, la cursul superior, aveam ora de filozofie, a carei continut, care astazi mi se pare bazic, ma fascina, mai ales când am înteles ca filozofia nu servea pentru absolut nimic… si exact aici se gasea adevarata ei importanta, într-un fel atât de similar artei si poeziei. Ma încânta sa descopar aceste lumi ca „modalitati de pierdere a timpului”, dar dintr-un impuls estetic, oprindu-mi dorinta de a formula noi întrebari. Am ramas foarte surprins sa gasesc ceva ce nu se valora prin utilitatea lui, sau ca masura pentru alte lucruri, ci, pur si simplu, prin sine însusi. Astazi, când elevii ma întreaba de ce trebuie sa studieze filozofia sau literatura daca nu servesc pentru nimic, ma înfior. Exact din acest motiv am decis sa studiez la Universitatea Complutense din Madrid, în cadrul Facultatii de Filozofie, unde literatura, limba si filozofia se uneau din nou, deoarece cursurile erau situate în aceeasi cladire cu cele ale Facultatii de Filologie. Poate ca acolo m-am îmbolnavit de „bibliofilie”.

 

Daca nu ma însel, existau într-o singura cladire trei biblioteci si, mai mult decât în cea de filozofie, eu îmi petreceam timpul în biblioteca Facultatii de Filologie. Când oboseam citindu-i pe Kant sau pe Heidegger, ceea ce era ceva destul de normal, aveam mereu la dispozitie vreo opera literara care sa ma relaxeze, fie roman, fie poezie. Am citit mult si am descoperit autori necunoscuti pâna atunci, printre care Eminescu sau Ionesco, si, prin programa mea de studii l-am studiat pe Mircea Eliade.

 

În timpul studentiei, a murit tatal meu, în 2003, si a trebuit sa muncesc, de la „ajutor” la firmele de mutat mobila, la chelner, vânzator ambulant sau de depozit, pâna când am reusit sa-mi termin studiile si sa ma dedic învatamântului. În perioada aceasta, am descoperit ca timpul este relativ, ca ziua nu are doar 24 de ore, deoarece reuseam sa studiez, sa muncesc, sa scriu si sa citesc. Chiar de pe atunci, au început sa capete forma paginile volumului „Comentarii despre Unamuno”, prima carte de eseuri pe care am publicat-o, în 2006, la Editura Antigona.

 

În ceea ce priveste poezia, prefer sa public poeme mai degraba în reviste, dar am colaborat si la volumul colectiv de poezie intitulat „Cu versuri”, împreuna cu un grup de prieteni de la facultate. În cei trei ani care au urmat, pâna la întâlnirea noastra din 2009, m-am dedicat atât muncii de profesor, cât si scrisului – în masura timpului liber, cititului – tot ce puteam întâlni, publicatului în diverse reviste, frecventarii conferintelor si dezbaterilor literare care se desfasurau facultate sau la Societatea Cervantina din Madrid. Am înfiintat site-ul „Portrete Literare: Pagini de literatura”, unde unesc critica literara cu materiale educative despre autori si operele lor.

 

Parea ca ma aflam într-un punct mort, când într-o buna zi, printr-o coincidenta, am fost invitat sa prezint o carte la Espacio Niram din Madrid. Pâna în acel moment, nu cunosteam localul. Sa intru si sa ramân a fost singura optiune posibila. În fata mea, s-a deschis o întreaga lume pe care sa o cunosc: Romeo Niram, Bogdan Ater, Fabianni Belemuski, Horia Barna, Lara Gala, Antonio Calderón de Jesús, Lorenzo Mijares, Tudor Serbanescu, Diego Vadillo López… M-am simtit imediat în atmosfera mea, spiritul meu exalta. În Espacio Niram, nimic nu este imposibil! Filozofia, arta, literatura se uneau din nou si, de data aceasta, puteam sa le leg pe toate cu fateta mea de profesor: sa pot prezenta si comenta o carte, o expozitie de pictura, de fotografie, sa organizez recitaluri de poezie sau introduceri la concerte… Espacio Niram mi s-a înfatisat ca lumea mea personala, ceva ce nu stiam ca îmi lipsea pâna când nu am pasit înauntru. Dovada este „Pentagonul”, volumul de eseuri publicat în 2010, la Editura Niram Art, care a fost premiat cu „Trofeul Amicus Romaniae” al Institutului Cultural Român din Madrid.

 

Espacio Niram este aproape ca o insula separata de restul lumii, cu locuitori proprii, locul care a însemnat adevaratul impuls al acestui volum de eseuri, dar si al romanului „Mihai si Veronica”, câstigator al Concursului de Manuscris initiat de Editura Niram Art si care va ajunge la public anul acesta. Împreuna, am înfiintat chiar si o revista, al carui director sunt, Revista de Arta si Eseu „Madrid en Marco”.

 

Astfel, anii 2009 si 2010 au fost foarte agitati, într-un mod agreabil, ani în care am avut norocul sa cunosc persoane din toate partile lumii, din toate ramurile de cultura si de arta. Între ele ati fost dumneavoastra, domnule Roca. Si aici ma gasiti, facând toate aceste lucruri care nu servesc la nimic material, dar pentru care oameni din toate epocile au simtit o oarecare înclinatie spirituala.

 

George ROCA: Am ramas impresionat cât de multe lucruri cunoasteti despre România. Care a fost motivul pentru care v-ati apropiat de aceasta tara aflata la o distanta destul de mare de Spania? V-ati facut multi prieteni români la Madrid si nu numai! Cum va întelegeti cu acestia? Credeti ca cele doua tari se definesc prin culturi diferite?

 

Héctor MARTINEZ SANZ: Si câte mai am înca de cunoscut! Atunci când un om practica modestia socratica si este convins de acest lucru, de acel „tot ce stiu este ca nu stiu nimic”, este într-adevar incredibil la ce poti sa ajungi sa înveti si sa cunosti, datorita celorlalti. Pot sa spun ca am învatat mult de la românii pe care i-am cunoscut, nu doar despre tara lor, despre peisaje sau istorie, ci si despre viata cotidiana, despre obiceiuri si traditii, arta si cultura. Sa transmit mai departe ce am învatat este o datorie, cam în felul în care cântecele populare sunt transmise de-a lungul timpului, supravietuind din gura în gura, generatie dupa generatie. Faptul ca sunt spaniol, desi asta atrage atentia, este anecdotic. Este adevarat ca este vorba de doua tari aflate la mare distanta geografica, dar distantele geografice nu masoara distantele spiritului. Granitele politice si cele umane sunt diferite. În ceea ce priveste pe cele din urma, nu ne gasim la atâta distanta ca pe harta. Oricine l-a citit pe Cioran, stie acest lucru. Eu cred ca nu avem culturi atât de diferite, sau, cel putin, atitudini în fata vietii atât de diferite, lucru care se descopera daca faci efortul de a privi dincolo de suprafata. Altceva sunt conditiile de viata si circumstantele.

 

Motivele pentru care un spaniol priveste câtre România sunt foarte multe. Poate ca este vorba de autocritica unei persoane care, dintr-o data, îsi da seama de falsitatea etichetelor si decide sa aduca partea sa la recuperarea adevarului. Sau poate ca este vorba de cineva care gaseste o comoara ascunsa, desi se afla la vedere, si decide sa atraga atentia tuturor, sa nu o pastreze doar pentru sine. Dar, mergând mai departe, în afara de a ma apropia eu de România, intentia mea este sa iau de mâna România si sa o apropii de Spania. Trebuie sa fim constienti ca este vorba de doua miscari diferite, prima este sa te apropii tu de România, si a doua este sa inviti România catre tine. Trebuie sa tragi de ambele extremitati.

 

George ROCA: Devenind un „mare” prieten al românilor, ati început sa va orientati în scrierile dumneavoastra actuale si catre acesta cultura. Ati scris despre români nu numai în articole care au aparut în diferite reviste de limba spaniola ci si într-o carte. Cum a aparut acest volum numit „Pentagon” si ce reprezinta? Care este semnificatia denumii acestuia?

 

Héctor MARTINEZ SANZ: Putine persoane stiu asta, dar de fapt, „Pentagonul” are mai multe origini. Asa cum am mentionat înainte, una dintre consecintele evenimentelor organizate în Espacio Niram a fost faptul ca am recompilat date si reflexii pentru ceea ce, la început, erau doar niste articole sau cronici ale evenimentelor celebrate acolo. Dar, asa cum se întâmpla de multe ori, gândurile, ideile si evenimentele au început sa se lege într-un fel natural, si ceea ce trebuia sa fie articol de critica sau o cronica se amplifica în notele mele… care mai apoi a început sa ia forma de eseuri, cu multe puncte în comun, si în final, transformându-se într-o carte bine unita.

 

Cu aceasta idee înca în faza de gestatie în interiorul meu, îmi amintesc ca i-am spus în treacat lui Romeo Niram despre posibilitatea de a uni într-o carte aceste note. El, asa cum este Romeo Niram, un barbat plin de imaginatie, de initiativa si de energie, pe lânga faptul ca este un extraordinar artist plastic, mi-a propus, sau m-a provocat – înca nu îmi dau bine seama – ceva mai consistent si mai solid: sa nu fie doar o singura carte, ci 10, despre artisti, scriitori, filozofi si alte nume de relevanta ale culturii europene. Imaginati-va situatia: eu, care veneam cu ideea a 5 nume într-o carte, sa ma trezesc dintr-o data înaintea acelei monumentale propuneri. Mi-am amintit de Michelangelo si de Capela Sixtina, dar mi-am revenit si m-am lasat sedus de aceasta idee, doarece cred în angajamentul total fata de proiectele de mari dimensiuni.

 

Astfel, conversând împreuna despre acest proiect, am prefigurat ceva mai amplu decât ne imaginasem la început. Primul volum urma sa fie „Pentagonul”, despre care eu, în acel moment, nu ma gândisem nici macar la vreun titlu, aveam doar câteva schite în cap, pe care mai apoi le-am concretizat în scrieri despre Brâncusi, Cioran, Tzara, Ionesco si Eliade. „Pentagonul” urma sa ocupe locul central în aceasta colectie, al cincilea, cu cinci nume. Seria completa de carti este conceputa ca o geometrie a omenescului, o „Humanometrie”, si fiecare carte se va intitula în acest sens, prin figuri geometrice, în functie de numarul de nume cuprinse înauntrul cartii, ceea ce nu înseamna ca daca o carte va avea mai multe sau mai putine nume va fi mai importanta ca altele.

 

În cazul „Pentagonului”, titlul mai are si o semnificatie simbolica puternica, este figura care rezulta din unirea a 5 vârfuri echidistante, care formeaza 5 unghiuri sau puncte de vedere. În acelasi timp, cuvântul „Pentagon” se asociaza cu puterea mondiala americana, iar în cazul nostru, ceea ce generam este putere culturala. Sincer fiind, sunt constient ca acest proiect îmi va lua mult din timp, dar acest lucru nu ma îngrijoreaza deoarece timpul este singurul lucru pe care îl am de cheltuit în viata aceasta.

 

Pe de alta parte, este adevarat ca „Trofeul Amicus Romaniae” pentru Pentagon a fost un adevarat stimul pentru continuarea acestei linii de articole si texte despre cultura româna, alaturi de celelalte lecturi si studii ale mele. Ca sa va dau câteva exemple: am cunoscut splendida opera a lui Benjamin Fondane, arta pictoritei Medi Weschler Dinu, fotografia Andreei Mogos, critica Elenei Abrudan, operele artistice ale lui Lucian Muntean, Dan Tolgy, sau poeziile dumneavoastra, George Roca, sau ale Rodicai Elena Lupu. M-am implicat si mai mult, este evident, când am fost considerat „oficial” prieten al României. Un prieten nu este un simplu cunoscut, pe care îl vezi pe strada din când în când. O prietenie presupune o relatie mai strânsa, apropiata si intima.

 

George ROCA: Am înteles ca cele cinci portrete românesti puse sub lupa si descrise în lucrarea dumneavoastra „Pentagon” aduc un omagiu culturii române. Ce v-a determinat sa le alegeti chiar pe acestea? Va întreb, deoarece cultura româna este mult mai vasta si este destul de greu sa-i alegi pe cei mai buni… Care au fost criteriile de selectionare?

 

Héctor MARTINEZ SANZ: Sa faci o alegere este întotdeauna dificil, când exista atât de multi din care sa alegi si trebuie sa accepti faptul ca oricare ar fi alegerea, cineva va ramâne nedreptatit. Evident, orice criteriu este pâna la urma subiectiv. Mai degraba ne-am gândit sa reprezentam filozofia, literatura si arta prin personalitati de o proiectie internationala clara. În acest fel, s-a ajuns la numele personalitatilor alese pentru evenimentele din Espacio Niram, despre care eu urma sa scriu câteva note. Numele lui Tristan Tzara, al lui Eugène Ionesco apar în orice manual de literatura universala. Constantin Brâncusi este mentionat în mod obligatoriu în cultura generala a artei. Mircea Eliade, gândirea si investigatiile sale sunt de o amploare care transcende pâna si limitele timpului. Iar Cioran este, pur si simplu, unic, si importanta sa, atât în Franta cât si în Spania a devenit surprinzator de mare.

 

Pe de alta parte, cunosteam bine, datorita afinitatilor mele literare, filozofice si artistice creatiile fiecaruia în parte. Totusi, întotdeauna voi regreta, asa cum scriu si în „Cuvântul Inainte” al „Pentagonului”, ca nu am putut sa-l includ si pe Nicolae Grigorescu, Dinu Lipatti, George Enescu, despre care am realizat evenimente la Espacio Niram, sau pe Lucian Blaga, Tonitza sau Nicolae Iorga. Fara nici o îndoiala, primele decade ale secolului al XX-lea în România, asa-numita epoca de aur, reprezinta o serie de nume de prima importanta în stiinta, arta, litere. Mai mult, în ciuda perioadei comuniste care a urmat, regasim nume sonore ca Sorescu, Preda sau Manolescu. Din punctul de vedere al filozofiei, multi vor regreta lipsa din „Pentagon” a lui Constantin Noica.

 

În ceea ce îl priveste pe Eminescu, oricât de straniu ar suna, aveam mari îndoieli. Nu pentru ca nu l-as fi considerat suficient de important, ci pentru ca îmi era teama ca Eminescu i-ar eclipsa pe toti ceilalti. M-am gândit la mai multe posibilitati. În tot acest timp, în care lucram la „Pentagon”, am scris câteva articole despre marele poet, în care îl relationam cu romanticii spanioli sau cu modernismul lui Ruben Dario. Cu o alta ocazie, am descoperit „Romancero Español” a lui Eminescu si i-am dedicat un întreg articol. Am participat la o reprezentare scenica a mai multor poeme ale sale, printre care si faimosul „Luceafar”, la invitatia Universtitatii Complutense din Madrid. Pâna la urma, solutia a venit într-un mod neasteptat. Editura Niram Art a organizat un concurs intitulat „Premiu pentru manuscris, Eminescu vazut de spanioli”. „Evrika”, ar fi strigat Arhimede, Eminescu merita o carte doar pentru el, dar nu de eseu, ci ceva mai literar, mai liric, mai conectat în cultura europeana. Astfel, s-a nascut romanul „Mihai si Veronica”, l-am prezentat la concurs si a fost desemnat câstigator. Cel putin, am reusit sa îl salvez pe Eminescu de la nedreptatea de a nu-l fi inclus în „Pentagon” si sper ca romanul sa ajunga anul acesta la cititori.

 

George ROCA: Care a fost impactul pe care l-a avut cartea dumneavoastra la cititorii de limba spaniola? Au înteles mesajul, au ajuns sa cunoasca, sa priceapa si sa aprecieze mai bine cultura româna?

 

Héctor MARTINEZ SANZ: Publicul spaniol a primit foarte bine „Pentagonul”. Îmi aduc aminte ca erau multi care se mirau ca Cioran si Ionesco nu erau francezi, ca Eliade era român, sau ca Tzara, evreu, se nascuse în România. La Brâncusi, nu au fost probleme asemanatoare. Vorbesc de persoane care îi citisera pe cei metionati mai sus, le cunosteau opera, dar nu si viata. Îmi dau seama ca de multe ori, în zilele de azi mai ales, originea româneasca se ascunde din cauza unui complex datorat publicitatii proaste. Acest lucru este o drama reala pentru români, deoarece este o renuntare la radacini si, în plus, nu combate prejudecatile care exista si sunt aplicate la modul general. La anumite persoane, bineînteles. În mod clar, o carte ca „Pentagonul” schimba perspectiva cititorului spaniol. Cei cu care am vorbit mi-au spus ca au fost impresionati sa descopere ca aceste personalitati de care auzisera sau pe care chiar le studiasera… erau români! Cartea a servit ca o forma de a lua contact cu un nou punct de vedere, unul necunoscut, reunind într-un mod natural România cu arta, cultura si gândirea europeana si spaniola. Într-adevar, cel mai mare impact l-a cauzat partea dedicata lui Cioran si Spaniei. Este lucrul pe care l-au mentionat cel mai mult cititorii spanioli cu care am vorbit, împreuna cu poemul „Pietre”, pe care i l-am dedicat lui Brâncusi, la sfârsitul primului capitol.

 

George ROCA: Doamne fereste, nu caut sa pun întrebari tendentioase sau cu încuietoare dar dupa câte stiu… datorita asa-zisei „cortine de fier” tezaurul cultural al multor tari din Europa de Est a mai ramas înca, intentionat poate (sic!), ascuns dupa aceasta. Credeti ca, scoasa la iveala, cultura acestor tari va putea sa se alinieze la cea a tarilor cu traditie, sau va ramâne un fel de „elefant albinoid”, neînteleasa decât în parte, prezentând doar curiozitate sau reprezentând un fenomen de natura exotica?

 

Héctor MARTINEZ SANZ: Pare greu de gândit, dar, desi cortina de fier a cazut, aceasta mai mai exista în unele constiintele culturale, atât din România cât si din afara ei. Chiar expresia „tarile din Est” sau alegerea cuvintelor „persoana din Est” pentru a desemna un român, perpetueaza conservarea unei frontiere, astazi sub forma unei linii imaginare care separa, nu doar tari, nu doar lumi, ci chiar universuri distincte. Aceste lumi sunt aici, dar înca nu s-au instalat în constiinta europeana ca si cum ar apartine ei. „Pentagonul” exploreaza aceasta tema. Astazi, cultura acestor tari are acel aer exotic si de legenda pe care l-au avut în Antichitate, Orientul sau Noua Lume, ca si cum ne-am afla într-o era „culturala” a descoperirilor. Bunul meu prieten, António Calderón de Jesús, fondatorul Galeriei Artejescal, este unul dintre exploratori… nu geografici, ci culturali, a acestei lumi noi, artistice si culturale si lucreaza la un proiect extraordinar despre arta contemporana româneasca. De la dânsul am aflat multe taine despre aceasta tara minunata.

 

Pe de alta parte, traducerile în limba spaniola a unor carti provenite dintr-o astfel de lume exotica, aduc noi opere la cititor care la început le priveste ca pe ceva misterios… fapt care le face si mai atragatoare datorita magiei pe care o creeaza necunoscutul. În Occident, daca spui Transilvania, raspunsul va fi Dracula. Prin Dracula nu se întelege acelasi lucru ca în România! În timp ce voi va gânditi la Ordinul Dragonului, restul Europei se gândeste la lilieci si vampiri. Asta deoarece în România, Dracula este un personaj istoric iar în Europa doar un produs al fictiunii, fapt care determina dubla valorizare a figurii lui Vlad ?epes. Dar, toate acestea la un loc, dau culturii române un aer de legenda, de mit si de mister, cu o forta de atractie foarte mare. Nu este ceva rau, sunt sigur de asta, atâta timp cât nu devine o imagine permanenta care sa falsifice realitatea si sa termine prin a o înlocui. Ciudateniile care atrag atentia nu mai sunt ciudatenii daca ajung sa fie cunoscute în totalitate.

 

George ROCA: În Spania s-au stabilit în ultimii 20 de anii peste un milion de români. Dupa câte am înteles nu exista animozitati intre cele doua grupari etnice. Unde o fi secretul acestei armonii?

 

Héctor MARTINEZ SANZ: Secretul este ca… nu exista nici un secret! Aproape toti strainii care au ajuns în Spania împart cu noi acelasi spirit deschis si liber. Întotdeauna exista neciopliti, fara îndoiala, carora le place sa faca parada din ignoranta lor, dar, în general, spaniolul accepta cu draga inima pe oricine. Se spune ca acest accept se datoreaza faptului ca si noi am fost un popor de emigranti. Altii sustin ca, de-a lungul istoriei sale, în ciuda Reconchistei si a expulzarii evreilor, Spania a fost un teritoriu multicultural si multietnic. Aici au coabitat popoare foarte diferite, fara violenta. Ma refer la populatie, la viata cotidiana a strazii. Spania a fost zona de trecere, strategica, între continente si tari. Am auzit si pareri care spun ca gratie faptului ca am fost mari descoperitori geografici nu ne este frica de ceea ce este diferit. În mod sigur, spanioli exista raspânditi prin toata lumea, în locurile cele mai neobisnuite. Toate acestea justifica mai degraba o curiozitate decât teama sau respingere. De cum l-am cunoscut începem imediat sa-l întrebam pe cel strain de unde vine, ce se manânca în tara lui, cum se poate ajunge acolo si mai ales, care este cea mai buna perioada a anului pentru o vizita turistica. Acest lucru este adevarat si între noi, spaniolii. Aici, în Madrid, unde locuiesc, este foarte greu sa gasesti madrileni autentici, „puri” cum spunem noi, deoarece toata lumea a venit la Madrid din provincie. Eu si familia mea – care are radacini vechi în Madrid de mai multe generatii – suntem o specie ciudata si aproape în stare de extinctie.

 

Ospitalitatea si generozitatea sunt embleme ale Spaniei si, conform opiniilor a multora dintre prietenii mei straini, veselia, zâmbetul, încrederea, apropierea, îmbratisarile si sarutul sunt semne distinctive ale felului nostru de a fi. Mai ales, felul calduros cu care salutam pâna si pe cel pe care tocmai l-am cunoscut, fara a da nici o importanta originii sale. Aceasta caldura spaniola, în Berlin, Paris sau Londra, locuri pe care le-am vizitat, este rezervata numai pentru familie, prieteni, în mod exclusiv pentru relatiile cele mai intime si personale. Entuziasmul spaniol ajunge sa fie chiar o problema, pentru ca celalalt nu întelege ce tip de relatie dorim de la el si la început se arata foarte rezervat si este chiar confuz. Umorul nostru negru si fara rezerve, chiar vulgar câteodata, este destul de greu de înteles. Îmi aduc aminte ca o prietena germana mi-a spus o data ca, atunci când fac o gluma, nu stie daca trebuie sa râda sau sa se simta ofensata si sa ma mustre. Aici se întelege ca noi nu suntem chiar atât de europeni sau ne gasim exact pe linia de frontiera a „europenitatii”.

 

Referindu-ma la imigratia româna în mod particular, nu stiu daca este vorba de o atitudine în fata vietii sau de modul de a o întelege. Stiu ca exista o armonie si o conexiune aproape implicita pe care nici un eveniment izolat nu o poate rupe. Românii sunt cunoscuti în Spania pentru rapida lor adaptare la limba si obiceiurile noastre, atât la cele bune cât si la cele rele, adica la numeroasele si faimoasele noastre „mici vicii”.

 

George ROCA: Cartea dumneavoastra „Pentagon” a aparut la editura Niram Art din Madrid. Ati avut o lansare cu oaspeti de vaza, atât spanioli cât si români. Relatati-mi câte ceva despre acest eveniment la care au participat personalitati cuturale si politice din Spania si România? Puteti sa mentionati si câteva nume?

 

Héctor MARTINEZ SANZ: Lansarea a avut loc în Salonul de Festivitati al Centrului Cultural al Armatei, cunoscut si sub denumirea de Casino Militar. Este o cladire frumoasa si centrala, inaugurata în anii 1916-1917, cu o arhitectura modernista, în faimosul bulevard Gran Via din Madrid. Când am fost anuntat ca lansarea va avea loc acolo, am ramas fara aer… cu toate ca nu eram la prima mea lansare de carte! Si mai mult, sala a fost plina ochi de public. Acela a fost momentul în care am înteles ca „Pentagonul” avea o importanta mai mare decât i-o dadeam eu. În sala erau multe persoane pe care nu le cunosteam, dar care ma salutau si ma felicitau, chiar daca nu se lansase cartea înca! Mai erau câteva minute pâna la lansare. Exista o mare expectativa, si, prin ce am aflat apoi, cartea nu a dezamagit pe nimeni. Din contra, chiar si astazi, în acest interviu, de pilda, ocupa locul central.

 

Printre persoanele prezente s-au aflat scriitori si intelectuali de seama precum: Fernando Sánchez Dragó, César Antonio Molina – fostul ministru al Culturii în Spania, marele maestru Onik Sahakian, deputatul William Brînza – care a transmis un mesaj personal din partea primului-ministru al României, Emil Boc, generalul-sef al Reales Tercios – Manuel Fuentes Cabrera, Excelenta Sa, doamna ambasador Maria Ligor, generalul Juan Rodríguez Hernández, presedintele Centrului Cultural al Armatei, proprietari a mai multe edituri din Madrid… si bineînteles membrii Editurii Niram Art. Au mai participat: domnul Horia Barna, pe atunci director al ICR Madrid, si, în cazul „Pentagonului”, editor… dar si prieten, dl. Miguel Ángel Galan Segovia, locotenent-colonel Reales Tercios si director al Editurii Niram Art, Bogdan Ater, autor al imaginii care ilustreaza coperta, sau pe Romeo Niram, care a avut generozitatea de a prefata cartea… Adevarul este ca am simtit sprijinul tuturor si, de aceea, aceasta carte apartine, câte putin, fiecaruia dintre ei. Fara ei, „Pentagonul” ar fi fost doar un caiet de notite.

 

George ROCA: V-as ruga sa enumarati câteva din cartile pe care le-ati publicat pâna în prezent. Stiu ca sunteti un fanatic al scrisului, fiind autorul a numeroase articole filozofice, eseuri, critica de arta, cronici literare…

 

Héctor MARTINEZ SANZ: Faptul ca nu ma opresc din scris, fie vorba despre critica, articol, cronica, eseu sau poem, mi-a fost spus în multe ocazii. Totusi, nu am avut niciodata impresia ca scriu foarte mult, dar, daca stau sa ma gândesc, adunând articole si prefete de carti publicate în reviste ca „Niram Art”, „Azay Art Magazine”, „A Parte Rei”, „Libreconfiguracion”, „Retrato Literario”, chiar si în revista „Madrid en Marco”, sunt mai mult de 150. În ceea ce priveste cartile, mi-ai aparut pâna în prezent: romanul „Mihai si Veronica”, cartile de eseu „Pentagonul”, „Comentarii despre Unamuno”, cartile de poezie „Conversos, antologie a unei poezii viitoare” si „Antologie digitala”, pe lânga poeziile publicate în diverse reviste literare… La acestea, ar trebui adaugat angajamentul pentru „Humanometrie” si o seama de alte proiecte deja scrise dar înca nefinisate, ca si diverse traduceri din franceza, italiana, portugheza sau engleza, fara a fi vorba de o traducere profesionala. Este oare prea mult? Cred ca daca nu îmi ia din somn si din timpul dedicat evenimentelor la care trebuie sa particip, nu este prea mult. Altfel ar sta lucrurile daca ar trebui sa nu dorm sau sa nu manânc… ca sa scriu! Nu ajung pâna aici, ba din contra, citesc mai mult decât scriu, si acesta este un semn bun.

 

George ROCA: Dupa câte stiu în ultimul timp ati primit mai multe premii, printre care un premiu în Portugalia si doua premii românesti la Madrid. Care a fost motivatia acestora si cine vi le-a oferit?

 

Héctor MARTINEZ SANZ: Da, un total de patru premii: „Amicus Romaniae”, oferit de ICR Madrid pentru întreaga-mi activitate pe care am dedicat-o culturii române si pentru „Pentagon”, „Premiul MAC 2010 Critica”, al Miscarii de Arta Contemporana din Portugalia pentru articolele mele de critica plastica publicate în diverse reviste, „Premiul pentru Manuscris al Concursului Eminescu” vazut de spanioli, dotat cu 6000 de Euro, al editurii „Niram Art” pentru romanul „Mihai si Veronica”, la cea de a doua editie a „Premiilor Niram Art”, si ultimul, foarte recent, trofeul primit în cadrul „Galei Celebritatilor Româno-Spaniole”, Spania 2010. Sunt cam multe, recunosc, si ma coplesesc. Premiile sunt întotdeauna bine venite si sunt profund recunoscator pentru ele, dar… chiar daca nu le-as fi primit as fi continuat acelasi drum. Spun asta deoarece sunt multi care scriu doar ca sa primeasca vreun premiu. Eu prefer ca premiul sa ma ia prin surprindere, fara sa îl caut, deoarece este un plus adaugat muncii tale pe care nu îl decizi tu. Juriul si institutiile sunt cei care decid daca meriti sau nu. Singurul lucru care e al tau, cu sau fara premiu, este sa îti faci munca ta cât de bine poti. Daca pe deasupra, vine un premiu, ceva în plus, este extraordinar. În schimb, sa lucrezi pentru a obtine acest lucru, sau, mai rau, sa crezi ca îl meriti si sa îl ceri, te poate face sa nu te îngrijesti cum trebuie de munca ta si corupe responsabilitatile tale. Pentru mine nu este nimic mai important decât ceea ce depinde de mine si se poate face cu mâinile mele.

 

Fara nici un fel de îndoiala, premiile sunt o onoare, o recunoastere a muncii tale, si nu doar pentru ca îti este înmânat cu mare fast, în fata unui public numeros si a camerelor de televiziune, dar mai ales pentru ca au existat înainte de aceasta ceremonie persoane care s-au gândit la tine, au studiat activitatea ta, au recunoscut ca valoros ceea ce ai facut tu si au facut publica decizia lor. Nu primesti aplauze, ci generozitate, ceva care nu se poate masura si te umple de fericire. Si cu atât mai mult cu cât esti premiat alaturi de nume atât de importante ca Fernando Savater, Onik Sahakian, Julio Iglesias, Varujan Vosganian…

 

George ROCA: Am aflat ca ati fost numit directorul Departamentului de Critica, din cadrul „Institutului Brâncusi” din Madrid. Ce reprezinta acest institut, cine îl patroneaza si care sunt obiectivele sale de activitate?

 

Héctor MARTINEZ SANZ: În „Institutul Brâncusi”, eu ocup un mic spatiu… daca ne gândim la tot ce reprezinta el. Este vorba de o viziune multidisciplinara si internationala despre arta si cultura în general. Între obiectivele sale se gaseste nu numai crearea unei platforme de expansiune a artei si artistilor celor mai cunoscuti, în colaborare cu mai multe institutii, organisme si spatii culturale si artistice, sau de usa deschisa catre persoanele anonime care sunt adevarate comoare ascunse, prin expozitii, lansari, prezentari, dar îsi propune sa fie si o sursa de creatie. Nu este suficient doar sa transmiti, pentru ca esentialul, daca vorbim despre arta, este sa creezi. Este vorba de un institut privat, sustinut financiar prin fondurile mai multor firme spaniole, cu adânci preocupari culturale, între ele, mai multe galerii de arta, doua edituri si o firma de bijuterii.

 

George ROCA: Sunteti director si fondator al revistei „Madrid en Marco”. Ce reprezinta si ce însemna aceasta revista pentru dumneavoastra?

 

Héctor MARTINEZ SANZ: Am înfiintat revista de arta si eseu „Madrid en Marco” împreuna cu Romeo Niram, dar, asa cum am relatat mai înainte, dupa lansare gestionarea ei a ramas în mâinile mele. Revista reuneste cronici, critica, interviuri si stiri din întreaga lume culturala, cu aplecare speciala asupra literaturii si a artelor plastice. Promoveaza diverse evenimente ca de exemplu expozitii de arta, recitaluri de poezie, prezentari si lansari de carte, întâlniri cu autori, spectacole de arta scenica, pe lânga sprijinul pe care îl oferim, chiar în ceea ce priveste, câteodata, si organizarea.

 

Am colaborat ca organizatori de evenimente cu Universitatea Complutense din Madrid, Espacio Niram, galeria „Nicole Blanco”, revista „Niram Art” si alte reviste spaniole, „Centro Pro-Arte”, „ICR Madrid”, Ambasada României la Madrid, Garda „Reales Tercios” din Spania, galeria „Arttime”, editura „Niram Art”, „Casa Serbiei în Spania”, galeria „Artejescal”, „Teatrul de Hemofictiune” din Barcelona, cu diverse cercuri de poezie, radio „Prodiaspora International”, si, prin mai multe cicluri de video-conferinte cu Muzeul de Arta din Craiova si Centrul Cultural „Eugene Ionesco” din Slatina.

 

Filozofia din spatele revistei este de a oferi un fel de rama culturii din Madrid si dinspre Madrid. Adica, nu se centreaza doar pe evenimente din capitala spaniola ci depaseste frontierele si include în paginile sale artisti, institutii, organizatii din întreaga lume, si ofera acoperire mediatica atât artelor plastice si culturii care se formeaza în zilele noastre dar si numelor deja recunoscute pe plan international.

 

George ROCA: Credeti în gruparea artistica si literara creata în jurul pictorului Romeo Niram? Aceasta grupare, pe care eu am numit-o „Gruparea Niram” – s-au gasit din pacate câtiva care au încercat sa o conteste – cu toate ca ea este vie, este foarte activa pe plan cultural si traieste prin spiritul celor care se considera ca fac parte din ea, oameni de arta, scriitori, jurnalisti… Eu, unul, ma simt foarte apropiat, si mândru chiar, ca pot sa colaborez cu cei care o constituie neoficial (deocamdata! Sic!)!

 

Héctor MARTINEZ SANZ: Exista o grupare, este adevarat. Dar „grupare” poate însemna si o adunare de persoane care asteapta autobuzul într-o statie. Daca expresia „Gruparea Niram” ar însemna o grupare artistica sau culturala, am avea dificultati, deoarece, desi este vorba de scriitori, artisti, jurnalisti…nu exista un unic stil comun, nici motive sau tematici care sa uneasca diferitele manifestari ale posibililor membri. Exista, în schimb, drumuri diferite care se intersecteaza si care au directii diferite.

 

Espacio Niram este ca o intersectie de drumuri, pe unde trece multa lume, unii ramân, altii se opresc pentru ceva timp si altii dispar repede si trecerea lor ramâne neobservata. Ca grupare, este flexibila si dinamica. De aceea, dadeam exemplul statiei de autobuz, unde la fiecare ora, sunt alte persoane, cele ocazionale si cele obisnuite, desi vorbim de aceeasi statie si acelasi autobuz. Câteodata suntem… eu si Fabianni Belemuski, cei care organizam un eveniment, alta data, Romeo Niram si Bogdan Ater, dar asta nu înseamna ca în alte ocazii sa nu poata sa fie Romeo si cu mine sau cu Fabianni, Bogdan, Tudor Serbanescu, sau cu Lara Gala, Antonio Calderón de Jesús, Elena Zamyslova, Tales Jaloretto, Diego Vadillo Lopez sau Dan Caragea.

 

Mai degraba se aseamana cu un salon de bal, unde, dansând, schimbam perechea în ritmul muzicii care se schimba si ea, chiar daca, din afara parem a dansa o hora. Romeo Niram, asa cum mi-a spus de nenumarate ori, se simte unul printre ceilalti. Trebuie sa recunosc, în schimb, ca eu niciodata nu as îndrazni sa ma consider la înaltimea lui. De aceea, sunt numai urechi – eu, care sunt cunoscut pentru cât de mult vorbesc – fiind atent la propunerile si sfaturile lui, atât în ceea ce priveste cultura cât si când jucam sah.

 

Oricum, în ceea ce ma priveste, ma uneste mai mult prietenia, în sensul pe care l-am mentionat mai înainte, ceea ce presupune o mai mare implicare din partea mea cu cei pe care îi numesc prieteni. Exista un sprijin mutual, bazat pe prietenie si respect reciproc. Se spune ca singur nu poti face nimic, cu prieteni poti face totul!

 

George ROCA: Ce proiecte de viitor pregatiti?

 

Héctor MARTINEZ SANZ: Cele mai clare proiecte, pe termen lung, sunt „Humanometria” si sa ajut la consolidarea „Institutului Brâncusi”, aici la Madrid. Pe de alta parte, recent, am devenit editor în Spania al cartii de poeme a Mariei Teodora Miclea, „Si îngerii plâng”, editie bilingva, ilustrata si îmbunatatita. Colaborez deasemenea la promovarea cartii „Gomez de la Serna era trotskist”, al lui Diego Vadillo Lopez, carte careia i-am scris prefata si care va aparea în primavara aceasta, la editura Niram Art. Cam asta ar fi pentru astazi. Mâine mai vedem ce va fi…

 

George ROCA: V-as ruga sa trasmiteti câteva cuvinte cititorilor români de pretutindeni.

 

Héctor MARTINEZ SANZ: Daca îmi permiteti, as vrea sa dau un sfat: sa se gândeasca la faptul ca viitorul nu este înca scris si ca trecutul nu trebuie sa îi conditioneze, ci, asa cum zicea Antonio Machado: „calatorule,/ exista doar urmele tale,/ drumul si nimic mai mult,/ calatorule,/ nu exista drumul,/ drumul se face mergând, (…) calatorule,/ nu exista nici un drum,/ ci doar stele în mare/”. Între timp, îi astept aici, la Espacio Niram, daca doresc… sa ciocneasca un pahar cu mine.

George ROCA: Chiar daca ma aflu la mii de kilometri de Madrid, de Espacio Niram si de dumneavoastra… unul dintre ei voi încerca sa fi si eu… Pâna atunci, ca semn de prietenie, vreau sa citez un dicton latin care vi se potriveste: „Hectora quis nosset, si felix Troia fuiset?”* care în româneste s-ar putea traduce „Cine l-ar fi stiut pe Hector, daca Troia ar fi fost fericita?”, sau mai bine zis… „Cine l-ar fi cunoscut pe Hector, daca românii ar fi fost fericiti la ei acasa?”. Hector Martinez Sanz… Amicus Romaniae, va multumesc în numele compatriotilor mei aflati pe pamântul spaniol.

—————————————————————–

* Publius Ovidius Naso, TRISTELE (IV, 3, 75)

 

A consemnat,

George ROCA

Sydney – Madrid

5 mai 2011