„Când plecam din lume, nu luam cu noi nici greutatea scamei”

Octavian CURPAS

Dumitru Sinu, alias Nea Mitica, simpaticul si fascinantul meu prieten, neobosit în dezvaluirea celor mai strasnice momente din viata lui din exil, nu-si revarsase nici pe departe „sacul plin cu amintiri”; ma avertizase înca de la prima noastra întâlnire ca viata lui este un adevarat roman si iata ca spusele lui îmi dovedeau de fiecare data câta dreptate avusese! Îi priveam cu admiratie fiecare gest, fiecare traire si tresarire a muschilor fetei, fiecare licarire din privirea lui agera si inteligenta, pe parcursul relatarilor pline de miez si tâlc, minunându-ma de felul în care transmitea informatia si reusea fara prea mult efort sa captiveze pe cel ce-l asculta si sa-l încânte. Neîntrecut artizan al detaliilor, fascinant si jovial, stia într-un mod aparte sa îti stârneasca curiozitatea, sa te transpuna în momentele despre care vorbea si sa-ti descreteasca fruntea, presarând cu abilitate câte-o glumita aleasa cu grija si potrivita contextului, astfel încât timpul scurs în prezenta lui sa ti se para mereu prea scurt pentru câte ar fi avut de spus… Asa s-a întâmplat si atunci când mi-a povestit despre Nichita Tomescu, un personaj care a jucat un rol deosebit în viata plina de inedit si aventura pe care nea Mitica a trait-o dupa plecarea din tara.

De acum sa-mi spui unchiule, iar eu îti spun nepoate!”

Închisoarea Panciova din Iugoslavia a fost locul de unde viata lui nea Mitica a început sa-si schimbe cursul si sa serpuiasca sinuos pe cararile necunoscutului… Aici, prietenul meu l-a întâlnit pe Nichita Tomescu, un avocat din Bucuresti care reusise si el sa scape din ghearele comunistilor si pornise în lumea larga pentru a-si fauri o noua viata.

De cum l-a remarcat pe nea Mitica, Nichita l-a privit îndelung cu ochi scrutatori si ageri, cautând sa-i patrunda fiinta; s-a apropiat de dânsul si l-a întrebat: „De unde esti?”. „Din zona Sibiului” – i-a raspuns calm prietenul meu. „Aha, banuiam eu ca esti ardelean!” si a continuat pe un ton întrebator si foarte circumspect: „Cine sunt astia cu tine? Sunt comunisti?” „Nu, sunt refugiati. Pe noi ne-au trecut legionarii granita” – i-a raspuns nea Mitica, cu aceeasi fata senina si cu bine cunoscuta cumpatare ardeleneasca. Cu ochii mari de mirare si surprins de raspunsul ardeleanului, Nichita Tomescu a Întrebat imediat: „Pai legionarii treceau granita?”. „Da”, i-a raspuns zâmbind nea Mitica. Lovindu-se cu palma peste frunte, si parca reprosându-si pentru aceasta carenta de informare, avocatul a exprimat cu o unda de regret în glas: „Oooo, cum n-am stiut asta?!”

Dupa primele minute de conversatie, intuind caracterul puternic si cinstit al lui nea Mitica, l-a batut prieteneste pe umar si i-a spus zâmbind: „Auzi tu, de acum sa-mi spui unchiule, iar eu îti voi spune nepoate. Nu se stie când vom mai avea nevoie unul de altul”. Si asa au facut!

Cu asta înveti cea mai formidabila meserie!”

Profesorul Ionescu, un alt refugiat bucurestean care era împreuna cu nea Mitica în închisoarea din Panciova, l-a întrebat într-o zi: „Mai Mitica, dar cum ai devenit tu nepotul lui Nichita, tu din Transilvania iar el din Bucuresti?”. „Pai el m-a facut nepotul lui”, i-a raspuns zâmbind prietenul meu. Atunci profesorul a început sa-i dezlege câteva din misterele ce-nvaluiau personalitatea celui cu care, parca îi era harazit sa se reîntâlneasca mereu de-atunci înainte, pe traiectoria pe care nea Mitica o va urma în exil…

Cu asta înveti cea mai formidabila meserie. ?sta joaca la cai”, i-a spus Ionescu, destainuindu-i câte ceva din trecutul avocatului Nichita Tomescu, cunoscut ca unul care „aranja” cursele de cai în Bucuresti, sport cunoscut din cele mai vechi timpuri ca fiind o ocupatie importanta pe care o practicau în timpul liber oamenii bogati. Nichita Tomescu îi platea pe cei care aveau potential sa câstige si paria pe calul care stia ca o sa iasa învingator. Era de o agilitate rar întâlnita si de un curaj nebunesc si ceea ce îsi propunea, realiza întotdeauna.

Nea Mitica si Nichita s-au reîntâlnit în Franta, la Paris. Acolo s-a constituit o asociatie a studentilor români (care avea în jur de 700 de membri), iar Nichita Tomescu era presedintele acestei asociatii. Cunoscut în toate cercurile diasporei pariziene, activa cu abilitate în cadrul asociatiei care se voia a fi strigatul exilului românesc catre cei ce nu-si uitasera obârsia, neamul si valorile culturale.

Neuitându-si hobby-urile, si în Franta, Nichita a început sa joace la cursele de cai; punea pariuri pe cai, asa cum facea odinioara la Bucuresti. Întotdeauna cu adrenalina în concentratii crescute, avocatul îsi vedea de drum luptând pentru telul vietii sale si în acelasi timp amintindu-si mereu de radacinile din care se tragea, de tara în care se formase ca om si ca profesionist.

Desi Parisul nu se compara cu niciun alt loc din lume, el oferind posibilitatea realizarii atât profesional cât si pe tarâm spiritual, o mare parte dintre românii refugiati acolo si care au luptat cu mijloacele pe care le-au avut la îndemâna împotriva comunismului, au decis sa paraseasca Franta, în momentul în care a început razboiul din Coreea. Principalul motiv care i-a determinat sa ia aceasta decizie a fost teama de dominare a comunismului în Europa. Asa ca, au traversat Atlanticul plecând în spre Canada, zona Quebec, mai exact la Montreal, unde se vorbea tot franceza. Printre cei care au parasit atunci Franta au fost, bineînteles si nea Mitica si „unchiul” sau, avocatul Nichita Tomescu…

Tainele prieteniei si secretele „succesului”!

Începuta în Iugoslavia la închisoarea din Panciova si continuata la Paris, prietenia lui nea Mitica cu avocatul Nichita Tomescu a ramas constanta, ba mai mult, s-a intensificat dupa ce au ajuns la Montreal.

Nea Mitica mi-a vorbit multe ore despre acest personaj controversat care stia sa ajunga acolo unde îsi dorea, pe care îl fascina întotdeauna ineditul si risca totul, si care stia sa-si directioneze actiunile în directia tintita. Asa a ajuns Nichita Tomescu sa practice avocatura, la Montreal. Devenise în scurt timp un avocat recunoscut, neîntrecut în meseria sa. Jurnalele canadiene au scris mult despre el ca fiind cel mai bun avocat din Montreal. A avut clienti din toate sferele sociale, cazuri delicate, rezolvate toate în mod profesionist, beneficiind si de o minte ascutita, împletita armonios cu un fler deosebit în meseria sa, fapt care l-a facut celebru pe avocatul român. La un moment dat ajunsese sa reprezinte mari mafioti.

Nichita avea doi prieteni apropiati: pe nea Mitica si pe Radu Bumbaru. Când ieseau cu el la o cafea sau la o cina, le povestea ore în sir despre „secretele” succesului sau. „Cel mai greu este sa platesti un judecator” – le spunea el. „Daca nu stii cum sa o faci, poti sa-ti pierzi meseria”. Si Nichita le povestea ca pentru a mitui un judecator el cauta oameni din anturajul acestuia pentru a-i studia preferintele si pentru a afla ce ar putea accepta. Când identifica un judecator care accepta mita, el apela la prietenii acestuia pentru a-l contacta si a-si atinge scopul. Niciodata nu oferea direct cadourile celui vizat pentru a-si rezolva cazurile, era inteligent si agil, si astfel faima lui a crescut si clientela s-a extins în rândurile mafiotilor care-l preferau pe avocatul român pentru rezolvarea unor cazuri delicate.

De exemplu, trei italieni furasera un vagon care transporta rom. L-au arestat pe unul dintre ei. Mafiotii au mers la Nichita si i-au spus: „Nu conteaza cât ne costa. Noi vrem sa-l scoti afara pentru ca trebuie sa dam o alta lovitura mai mare, în alta parte si numai el ne poate ajuta”. Si Nichita a fost angajat!

Bine, mai Nichita, dar cine plateste?”

Sirul destainuirilor lui nea Mitica despre avocatul bucurestean a continuat si ma captivase atât de mult încât uitasem cu desavârsire de trecerea timpului. Stateam si-i analizam mimica în timpul relatarilor si observam cum muschii fetei se contracta sau se destind, functie de momentele pe care reusea sa le ilustreze cu o precizie si minutiozitate rar întâlnita. Pe masura ce discutia noastra se adâncea, îmi dadeam seama cât de mult si-a pus amprenta asupra vietii lui Dumitru Sinu personalitatea lui Nichita Tomescu.

Mergeam cu el la restaurant si ne spunea sa comandam ce dorim”, a continuat nea Mitica si uitându-se în gol, parca se reîntorcea în timp, retraind momentele petrecute împreuna cu Nichita Tomescu. „Noi întrebam: bine, mai Nichita, dar cine plateste?” la care avocatul raspundea cu un zâmbet complice: „Lasa, ca este deja aranjat!”.

Când plecam din restaurant, la o masa de lânga iesire erau niste mafioti, care la vederea noastra se ridicau în picioare si-l salutau pe Nichita, facând o reverenta în fata acestuia”, a spus nea Mitica si în ochii lui am zarit pentru o clipa o altfel de stralucire… „Vedeti mai, cine a platit?”, le raspundea avocatul iesind din restaurant. Mafiotii îi plateau masa ori de câte ori mergea la un restaurant de lux din Montreal. Era un subiect tabu.

Unde-s banii?”

Nea Mitica s-a oprit un moment din povestit; l-am vazut cum se lumineaza la fata si izbucneste apoi într-un hohot de râs. Amintirile se derulau cu repeziciune în mintea interesantului si simpaticului meu prieten si nu reusea sa-mi povesteasca în ritmul în care îsi aducea aminte de acele vremuri. L-am urmat si eu cu un zâmbet, asteptând nerabdator sa aud continuarea povestii lui Nichita Tomescu.

Îsi amintise de Radu, un român pe care-l chema asa, dar care era poreclit „Radu Spital” pentru ca era prieten apropiat cu directoarea celui mai mare spital din Montreal, la care lucrau zece români, printre care se numara si nea Mitica.

Radu Spital” împrumutase bani cu dobânda de la un evreu, avocat de profesie. Împrumuta câte 1000 de dolari, apoi 5000, apoi 10.000, apoi 50.000 cu dobânda mare, pe termen scurt si îi returna la timp. Pâna i-a câstigat încrederea. La un moment dat i-a spus evreului ca are nevoie de 250.000 de dolari. Evreul i-a dat suma de bani solicitata, iar Radu a disparut cu banii. Autoritatile canadiene l-au prins si l-au bagat în puscarie. Nichita Tomescu a fost angajat sa-l apere. Ajungând la tribunal, evreul l-a acuzat pe Radu de escrocherie. Când si-a început Nichita Tomescu pledoaria în favoarea acuzatului, s-a ridicat în picioare, calm si cu un zâmbet plin de carisma, a vorbit destul de scurt, iar la finalul pledoariei a adresat retoric, o întrebare completului de judecata: „Pai dânsul, ca avocat, nu stia ca nu are voie sa împrumute bani cu o asemenea dobânda?” Si astfel l-a scapat Tomescu pe „Radu Spital” de ani grei de puscarie.

Înainte de proces însa, Nichita Tomescu l-a întrebat pe Radu: „Bine, bine, eu te scot din puscarie, dar unde-s banii?” Radu i-a raspuns spasit: „Mai Nichita, tu ma întrebi asa ceva? Doar de la tine am învatat: pe ei, pe ei, pe ei!” (adica pe cai). „I-am cheltuit la cursele de cai”.

De atunci a ramas o vorba printre noi, românii din Montreal: Unde-s banii?”, mi-a spus zâmbind nea Mitica, încheind episodul „Radu Spital”, din povestea lui despre Nichita Tomescu.

Aflasem de la prietenul meu amanunte despre jocurile lor: Nichita miza uneori si pe sume exorbitante, cea mai mare suma ridicându-se la 100.000 de dolari. Erau bani foarte multi la vremea aceea.

Tu nu stii nici cine a fost Cicero!”

Cel mai interesant episod din relatarea lui Dumitru Sinu a fost acela în care mi-a povestit cum Nichita i-a tras o palma logodnicei sale pentru ca aceasta i-a spus: „Mai Nichita, tu nu stii nici cine a fost Cicero!”. Înfuriat la maximum, indignat de afrontul care i se adusese prin acuza ce i-o atribuise logodnica sa, Nichita i-a raspuns rosu de furie: „Eu am dat lucrarea de licenta din Cicero si tu ai neobrazarea sa ma insulti si sa-mi spui ca nu stiu cine a fost Cicero?” si i-a tras o palma zdravana, ca sa-l tina minte.

Fata l-a dat in judecata si la proces, judecatorul i s-a adresat: „Domnule Tomescu, am înteles ca v-ati revoltat ca v-a spus domnisoara ca nu stiti cine este Cicero. Va rog sa ne spuneti ce stiti dumneavoastra despre Cicero?”. Nichita Tomescu a vorbit mai mult de o ora despre marele filozof. Judecatorul a fost impresionat si a afirmat: „O astfel de pledoarie nu am auzit pâna acum”, iar Nichita, cu tupeul de care nu ducea lipsa, slava Domnului, i-a raspuns zâmbind: „Pai unde ai fi vrut sa auzi, la Montreal? Asa ceva nu auzi decât în Europa”. Era un tip foarte spontan si îndraznet. Apoi, judecatorul s-a întors catre fata si i-a spus contrariat: „Sa stii ca ai scapat ieftin cu o palma. Cum ti-ai permis sa spui ca acest om nu stie cine a fost Cicero?”.

Toata lumea în genunchi!”

Nea Mitica s-a oprit la un moment dat din povestit; tacea si se uita într-un punct în care numai el stia ce vede… Asteptam cu sufletul la gura sa vad ce urmeaza pentru ca îi simteam emotia si i-o observam în tremurul abia perceptibil al barbiei, dar si în cele doua boabe de roua care se chinuiau sa nu se rostogoleasca din ochii prietenului meu si care aveau, de data aceasta, o stralucire aparte.

Calm, cu o atitudine solemna si admirativa, nea Mitica mi-a povestit apoi o întâmplare de suflet petrecuta în locul de închinare al românilor ortodocsi din Montreal, biserica ortodoxa pe care o frecventa cu regularitate si el si avocatul bucurestean. Era locul în care se întâlneau când le permitea timpul si îsi povesteau bucuriile si necazurile inerente ale vietii traite departe de tara.

Într-o zi în care se afla în acea biserica alaturi de alti confrati români, la un moment dat, Nichita Tomescu a strigat: „Toata lumea în genunchi! În dimineata aceasta aveti în mijlocul vostru un sfânt”. Lumea a amutit pentru câteva secunde si toti cei care erau în biserica au cazut în genunchi. În mijlocul lor se afla poetul Aron Cotrus având o vârsta venerabila si intimidat fiind de atitudinea surprinzatoare a lui Nichita Tomescu. Acesta avusese placerea sa-l cunoasca pe onorabilul domn Cotrus pe vremea când facea scoala la Brasov. Toti românii din Montreal îl cunosteau pe Nichita Tomescu, asa ca, nu au fost prea surprinsi de gestul acestuia. Stiau ca în ciuda faptului ca era plecat de ani buni din România, ramasese un adevarat patriot si un mare iubitor de cultura.

Când plecam din lume, nu luam cu noi nici greutatea scamei”

Trecusera deja câteva ore bune de când stateam si povesteam cu domnul Sinu. Nici n-am simtit cum a trecut timpul si cum povestile adevarate ale pretiosului meu prieten mi-au captivat atentia si m-au facut sa traiesc alaturi de dânsull emotia amintirilor. Stiu, da stiu, ca sirul amintirilor lui înca nu a ajuns la capat. L-am privit atent si am simtit ca mai vrea sa-mi spuna ceva.

Nichita Tomescu era un tip foarte cult si vorbea franceza mai bine decât canadienii”, mi-a spus nea Mitica la sfârsitul întâlnirii noastre. „În momentele lui de liniste scria. Avea niste poezii extraordinar de sensibile. Îmi pare rau ca nu i le-am cerut. Îmi aduc aminte ca una din ele spunea: „Când plecam din lume nu luam cu noi nici greutatea scamei”…

Un mare jucator la cursele de cai, acest Nichita Tomescu! Fusese o patima a lui care durase foarte multi ani. Într-o zi însa a spus: „Gata, de acum n-am sa mai joc” si n-a mai jucat. „Era un om puternic!”, a încheiat nea Mitica si în ochii lui se putea vedea limpede nostalgia anilor trecuti si se puteau citi sentimentele care-l legasera atât amar de vreme de avocatul Nichita Tomescu, omul care i-a marcat puternic existenta si de la care a avut ce învata de-a lungul timpului…

GENOCID LEGAL

GENOCID LEGAL: 163 DE

MILIOANE DE FETITE

UCISE

 

COMUNICAT

Alianta Familiilor din Romania

 

In ultimul timp am scris destul de des despre cel mai groaznic genocid al zilelor noastre si al istoriei – acela al fetitelor nenascute, pentru simplul si unicul motiv ca Creatorul le-a facut fetite, si ca familiile lor prefera baieti in loc de fete. Revenim din nou astazi cu statistici noi si alarmante. Conform unui articol extensiv publicat pe 18 iunie in Wal Street Journal, 163 de milioane de fetite nenascute au fost avortate in intreaga lume in doar ultimele 3 decade!

http://online.wsj.com/article/SB10001424052702303657404576361691165631366.html#printMode

Pe motivul ca sunt fetite si ca familiile doresc baieti. Un genocid legal, discriminatoriu, si cel mai marsav din istoria omenirii. Si asta cu toate ca in mai putin de un secol umanitatea a fost martora multor altor genocide care au ucis si ele milioane si milioane de fiinte umane, incepind cu cel a lui Stalin, al lui Hitler, al Chinei maoiste, al comunistilor cambodgieni, cel din Ruanda, etc. Mai toate inspirate de ideologii seculare. Si dupa fiecare genocid ne punem aceeasi intrebare: cum de s-a putut face asa ceva? Si de fiecare data ne luam angajamentul, ca societate si la nivel colectiv, sa prevenim repetarea altor genocide. Dar nu o facem, uciderea fetitelor nenascute fiind cel mai potrivit exemplu al decaderii societatii internationale actuale.

ELECTAREA SEXULUI SI ASCENSIUNEA GENERATIEI XY

O noua carte exploreaza implicarea occidentala in ceea ce a devenit un flagel al lumii in curs de dezvoltare: selectia sexului copiilor.

Ed Pilkington, New York
Sambata, 18 iunie 2011
The Guardian

In 1979 China a semnat un acord de patru ani cu un organism al ONU conceput sa o ajute sa-si controleze populata sa in crestere, prin planificarea familiala. Era cel mai mare pachet de ajutor extern pe care Beijingul il acceptase in aproape 20 de ani.

Fondurile insa au ajuns sa se scurga  in politica singurului copil a Chinei, politica care tocmai intra in vigoare, si in loc sa sponsorizeze un program educational care sa promoveze familiile mici banii au fost folositi pentru a plati afisele din satele din China care proclamau: “Poti sa-l avortezi! Dar nu poti sa-l nasti.”

Povestea complicitatii UNFPA, principala agentie pentru populatie a Natiunilor Unite, cu tirania politicii avorturilor fortate a Chinei este doar unul din exemplele date intr-o carte care exploreaza implicarea occidentala in ceea ce a devenit un flagel modern: selectia sexului.

Selectia Nenaturala de Mara Hvistendahl schiteaza felul in care moda de a alege baietii in locul fetelor, de cele mai multe ori prin avorturi selective pe criterii sexuale, se raspandeste rapid in lumea in curs de dezvoltare.

In timp ce rata naturala a sexului la nastere este de 105 baieti la 100 de fete, in India aceasta s-a ridicat la 112 baieti si in China la 121. Orasul Lianyungang din China a inregistrat, in 2007, o rata uimitaore de 163 de baieti la 100 de fete.

S-a estimat ca preferinta pentru baieti a cauzat, numai in Asia, „disparitia” a 160 de milioane de femei si fete de-a lungul ultimelor cateva decade. Sablonul s-a raspandit acum mai departe si in Azerbaidjan, in Georgia si Armenia, in Balcani si Albania, unde rata sexului este de 115/100.

Inclinatia nenaturala spre populatia mascula a devenit asa de pronuntata in decadele recente incat Hvistendahl, un autor al Magazinului Stiintific, spune ca a dus la aparitia unei noi „Generatii XY”. Ea [Hvistendahl] atrage atentia asupra posibilitatii ca, din cauza atator de multi barbati in surplus – aproape o cincime din barbati vor fi necasatoriti in partea de nord-vest a Indiei in 2020 – o mare parte a lumii ar putea deveni ca si Vestul Salbatic al Americii, cu exces de testosteron ducand la o crestere a nivelului crimei si al violentei.

Din punct de vedere istoric, niste societati in care barbatii depasesc numeric in mod considerabil femeile nu sunt niste locuri placute in care sa traiesti”, scrie Hvistendahl. Lipsa relativa a femeilor in tari precum China si Taiwan a ajutat la crearea unor noi piete de femei.

Acestea includ agentii de casatorii aranjate care organizeaza casatorii intre barbati sud-coreeni si femei straine, deseori din tarile invecinate mai sarace precum Vietnam, casatorii care reprezinta acum 11% dintre toate cele incheiate in Coreea de Sud.

Exista de asemenea un comert exploziv constand in traficul de femei din Vietnam pentru prostitutie si o practica in crestere a casatoriei copiilor in China, unde familii mai bogate isi fac rost din timp de sotii pentru fiii lor, cumparand pur si simplu fete tinere pentru acestia.

O buna parte din literatura despre selectia sexului a sugerat ca sabloanele culturale explica fenomenul. Hvistendahl insa da vina direct pe guvernele si firmele occidentale care au exportat tehnologie si practici pro-avort fara a cantari consecintele. Amniocenteza si ecografiile au avut de cele mai multe ori aplicatii pozitive in Occident, unde au fost folosite pentru a detecta anomaliile fetale. Exportate insa in Asia si Europa de Est, acestea au devenit strans legate de o explozie a selectiei sexului si de o multiplicare a avorturilor de fete.

Hvistendahl sustine ca guvernele occidentale au promovat in mod activ avortul si selectia sexului in lumea in curs de dezvoltare, incurajand liberalizarea legilor avortului si subventionand vanzarea de aparatura ecografica ca o forma de control al populatiei.

A fost nevoie de fonduri de milioane de dolari de la organizatiile Statelor Unite pentru ca determinarea sexului si avortul sa prinda in lumea in curs de dezvoltare”, scrie aceasta.

Chiar si acum, cand sablonul selectiei sexului a fost bine documentat si exista perspectiva ca lumea in curs de dezvoltare sa gazduiasca cu zeci de milioane mai multi barbati decat femei, UNFPA refuza sa priveasca in fata greselile proprii si sa confrunte problema, spune Hvistendahl.

Efectele distantarii agentiei principale a Natiunilor Unite insarcinate cu sustinerea populatiei de problema avotului selectiv pe criterii de sex sunt imense”, scrie aceasta, observand ca taraganarea agentiei a descurajat alte fonduri globale sa se implice in criza.

© Guardian News and Media Limited 2011

DUMINICA FARA LUCRU

Revenim, la mai bine de un an, cu detalii privind un proiect in care multi dintre dvs. sunteti implicati. In ianuarie 2010 va informasem ca europarlamentarul german Martin Kastler a initiat un proiect european pentru a declara Duminica zi de odihna in intreaga Uniune Europeana. (Detalii aici: www.europeansundayalliance.eu) Proiectul a luat amploare in multe tari din Europa si petitia in sprijinul proiectului a facut inconjurul Europei. In ianuarie anul trecut cititorii notelor informative AFR au dat sute de semnaturi in sprijinul acestui proiect. Proiectul e desemnat sa asigure ca Duminica e declarata, la nivel unional si in conformitate cu traditia culturala si religioasa a Europei, o zi in care familia poate petrece timp impreuna fara presiuni din partea companiilor sau societatii.

AFR face parte din coalitia europeana care sprijina acest proiect. Il gasim bun pentru familie. Saptamana trecuta, d-l Martin Kastler a semnat documentul constitutiv al Aliantei Europene a Duminicii. (Ultimele detalii aici: http://ec.europa.eu/dgs/secretariat_general/citizens_initiative/docs/eci…. ) In ianuarie 2010 AFR a solicitat tuturor europarlamentarilor romani sa sprijine acest proiect. D-na Renate Weber (PNL Sibiu) ne-a scris ca nu-l sprijina deoarece nu este nevoie, Duminica, spunand dansa, deja fiind recunoscuta ca si zi de odihna in majoritatea tarilor europene. Inca o pozitie seculara, necrestina a d-nei Weber.

Campania europeana pentru o Duminica fara lucru are nevoie de voluntari. (Detalii aici: info@freiersonntag.eu) Cei care sunteti interesati sa va implicati ca si voluntari sunteti invitati sa ne contactati la contact@alianta-familiilor.ro. E important ca voluntarii sa cunoasca limba engleza in masura in care pot comunica in scris. Campania se desfasoara ca o initiativa cetateneasca europeana in conformitate cu Tratatul de la Lisabona care permite europenilor, dupa 1 aprilie 2012, sa initieze referendumuri unionale dupa obtinerea unui milion de semnaturi valabile.

ANUNT

Libraria Sophia va invita la lansare volumului: “Marturie pentru cei ce înfrunta boala Mostenirea lui Lynette”. Invitati: Pr. Gheorghe Oprea – capela Spitalului Parhon. Pr. Zosima Banyai – capela Centrului de îngrijire paleative „Sf. Irina” (hospice –Voluntari), pentru bolnavii de cancer. Doina Rogiti – traducator. Joi, 30 iunie 2011, ora 18.00, str. Bibescu Voda, 19.

DECLARATIA DE LA TIMISOARA

Va multumim pentru semnaturile constante pe care ni le dati in sprijinul Declaratiei de la Timisoara. Ne apropiem de 6.500, dar tinta este de 7.500. Deci, mai este loc. Va rugam continuati sa semnati si sa dati mai departe Declaratia la cat mai multi sa o semneze.

Semnarea Declaratiei se face in doua etape. Bifati linkul si semnati Declaratia. http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php Dupa aceea veti primi un mesaj care va va cere sa confirmati semnatura apasand pe un link de confirmare. Fara confirmarea semnaturii, numele si semnatura dvs. nu vor apare in lista semnatarilor. Linkul de confirmare a semnaturii apare in limba englaza cu urmatorul text: “Thanks for filling out our petition, you’re almost done! Please confirm your signature by clicking on the link below:” (Adica: “Multumim pentru ca ati completat formularul petitiei.. Semnarea petitiei e aproape gata. Va rugam confirmati-va semnatura apasand pe linkul de mai jos.”)

Declaratia accepta doar o singura semnatura pe adresa electronica. Ca atare, sugeram ca in situatiile unde doua persoane folosesc aceeasi adresa electronica, de exemplu sotul si sotia, semnatura sa fie data in numele ambilor soti, de exemplu “Ioan si Maria Ionescu.”

Rugaminte: Va rugam semnati Declaratia cu numele intreg nu doar cu initiale. Va multumim.

VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptamanal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atat la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptamanal AFR. Cum? Inregistrandu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.

FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor dvs. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro.

Alianta Familiilor din Romania

www.alianta-familiilor.ro.

 

SFATURI PENTRU PARINTI – DE LA COPIII LOR

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

 

Ca adulti si mai ales parinti suntem obisnuiti sa dam sfaturi altora, mai ales copiilor nostri. Un lucru bun, fara indoiala. Ne gindim insa ce trece uneori prin mintea copiilor nostri cind le dam sfaturi? Mai ales cind comportamentul nostru lasa de dorit, sau cind reactiile noastre la comportamentul lor este inconsistent? Ori lipsit de intelepciune? Asupra acestui subiect ne focalizam astazi prin comentariul alaturat scris pentru noi de d-na Mioara Sateanu, Presedintele Uniunii Femeilor din Bihor. Il gasim potrivit si foarte relevant pentru viata de familie. Credem ca fiecare dintre noi avem cite ceva de invatat din el. Ii multumim.

LECTORAT CU PARINTII

SFATURI PENTRU PARINTI … DE LA COPIII LOR

1. Nu ma rasfata.  Stiu foarte bine ca nu mi se cuvine tot cea ce cer. Dar totusi incerc: imi place sa fiu alintat, dragalit, sarutat; sa primesc tot cea ce vreau; sa fac mereu numai ce vreau si ce-mi place; sa nu ma certe nimeni pentru nimic; sa fiu mereu in atentia tuturor; sa fiu laudat mereu pentru orice fleac.

2. Nu-ti fie teama sa fii ferm cu mine. Asta ma aseaza la locul meu. Daca copilul merita sa fie certat, pedepsit, atunci nu ezita, trebuie sa primeasca pedeapsa. Daca pentru o greseala se spune NU este bine ce a facut, NU primeste jucarie, NU primeste bani, NU pleaca la joaca – atunci acest NU sa nu se transforme in DA. Trebuie sa stie cand este DA si cand este NU. Sa stie ce i se permite si ce NU. Sa-si cunoasca  lungul nasului.

3. Nu folosi forta cu mine. Asta ma obisnuieste cu ideea ca numai forta conteaza. Voi face ceace vrei numai daca ma bati si numai dupa bataie voi fi ascultator. Daca nu-mi explici de ce ma-i batut,  nu voi intelege de ce . Voi avea sentimentul  ca nu ma iubesti si voi incerca sa ma razbun facand in continuare rele si neascultandu-te.

4. Nu fi inconsecvent. Asta ma pune in incurcatura si ma face sa incerc sa scap nepedepsit.     Pentru aceiasi greseala trebuie pedepsit cu o pedeapsa identica – la fel. Nu se poate odata ierta si alta data pedepsi. Nu va intelege nimic, cand a gresit si cand Nu.

5. Nu-mi face promisiuni. S-ar putea sa nu le poti realiza, indeplini. Asta ma face sa-mi pierd increderea in tine. Nu-i face promisiuni pentru note bune, pentru excursii, haine de “marca.” Te va bate la cap pana le vei indeplini chiar daca nici nu merita s-au nu are nevoie de haine, prajituri sau alte cadouri.

6. Nu raspunde provocarilor mele atunci cand spun sau fac lucruri care te supara. Voi incerca atunci sa obtin mai multe victorii. Nu-i replica cu vorbe urate, injuraturi, dracuiri, trantit de obiecte, trantit de usi, manifestari de revolta momentana, rabufniri de furie. Va fi fericit ca a reusit sa te invinga.

7. Nu te supara prea tare cand iti spun “te urasc.” Nu cred ce spun, nu este adevarat, dar vreau sa te fac sa-ti para rau pentru ce mi-ai facut. Fiind pedepsit, copilul spune vorbe dure,  urate, poate si triviale. Este modului lui de a se revolta, de a riposta fata de pedeapsa. Pentru ca nu recunoaste ca a gresit, a facut rele, trebuie sa existe o explicatie: care este gresala, de ce a facut-o si de ce trebuie sa fie pedepsit.

8. Nu ma face mai mic decat sunt. Voi incerca sa-ti dovedesc contrariul, purtandu-ma ca o persoana”importanta.” Copiii se simt foarte mandri cand sunt”bagati in seama.” Cand se discuta cu ei despre problemele lor. Cand li se incredinteaza sa faca mici servicii. Cand li se cere parerea despre o problema de familie, despre o informatie, un zvon. Cand li se cere un sfat privind rezolvarea problemelor lor. Cand li se da atentie si nu sunt alungati din camera atunci cand sosesc musafiri. Altfel fac lucruri cu care sa atraga atentia asupra lor si de multe ori acestea sunt total contrar modului lui de comportament obisnuit, zilnic.. Dar dorinta de a fi “bagat in seama” este foarte puternica mai ales daca a fost jignit ca este prea mic pentru a fi alaturi de cei mari.

9. Nu face in locul meu nimic din cea ce as putea face singur. Asta ma face sa ma simt ca un copil mic si voi continua sa te folosesc in serviciul meu. Copiilor trebuie sa li se incredinteze cateva  sarcini concrete din casa: aerisit camera, facut patul, pus la loc obiectele folosite, pus in dulap obiectele de imbracaminte, facut ordine in sertarul de carti si caiete, dus gunoiul, facut mici cumparaturi (daca ABC este aproape de casa), pus la spalat imbracamintea murdara, debarasat masa de tacamuri si resturi menajere dupa ce s-a servit pranzul sau cina, sa supravegheze un copil mai mic. Trebuie obisnuit copilul de la varste mici, cu deviziunea muncii in familie ca sa stie fiecare membru – in special fiecare copil – ce sarcini personale are.

10. Nu-mi menaja relele obiceiuri, acorda-mi cat mai multa atentie. Altfel nu faci decat sa ma incurajezi sa le continui. Este mai usor pentru copii sa-si insuseasca niste “obiceiuri rele”, mai ales daca nu le vede nimeni, nu le face nimeni observatie, nu intereseaza pe nimeni ce face si unde este copilul. Parintii sunt ocupati cu treburile lor, cu necazurile lor si NU dau atentie la viata zilnica a copilului, la preocuparile lui, la greselile si prostiile pe care le face. Copiii au mare nevoie de atentia pe care trebuie sa o primeasca de la parinti. Neatentionarea la timp a copilului pentru prostia pe care a facut-o, il motiveaza sa faca mereu la fel, poate el nici nu-si da seama ca face greseli. Dar poarte le face intentonat ca sa atraga atentia asupra lui. Chiar daca aceasta atentie se transforma in predeapsa, pentru cele  facute.

Va marturisesc ca  aceste sfaturi sunt foarte utile, le-am experimentat cu nepotii mei. Poate daca le cunosteam cu cativa ani inainte, atunci cand copiii mei erau mici si aveau mare nevoie de o relatie, de dirijarea educatie lor, bazata pe aceste sfaturi poate ca evitam multe comflicte, multe suparari atat din partea mea pentru comportamentul lor mai putin bun si ii scuteam si pe ei de perioade de tristete,  poate de pedepse, de plans si mai ales de durerea din sufletul lor, ca eu ca mama nu ii inteleg.

Incercati sa retineti sfatul meu, incercati sa acordati linistea sufletului copiilor si nepotilor dumneavostra. Au mare nevoie de dragostea dumeavoastra si de respectarea dorintelor lor pentru a asigura o armonie in familie.. Sateanu Miorita

HAIDETI SA NE IUBIM COPIII!

Haideti sa ne iubim mai mult copiii! Si mai ales sa-i privim ca si o binecuvintare de sus, de la Creatorul vietii. Un exemplu frumos in sensul acesta despre care inca nu am scris este Miscarea Quiver-Full (The Quiver-Full Movement). A fost inceputa cu ani in urma de crestinii nord-americani ca reactie impotriva avortului si a ideologiei moderne de control al populatiei. Crestinii care cred ca, in conformitate cu Scriptura, copiii sunt o binecuvintare pentru parintii lor, practica acest principiu dind nastere in mod intentionat la multi copii. Numele miscarii provine din textul Biblic care afirma ca copiii multi sunt ca sagetile in tolba unui razboinic. (Psalmul 127: 3-5 “Iata, fiii sunt mostenirea Domnului, rasplata rodului pantecelui. 4. Precum sunt sagetile in mana celui viteaz, asa sunt copiii parintilor tineri. 5. Fericit este omul care-si va umple casa de copii; nu se va rusina cand va grai cu vrajmasii sai in poarta.”) In materialul alaturat aflati citeva detalii despre aceasta miscare si un exemplu tipic al acestei miscari – o familie americana, familia Duggar, care are nu mai putin de … 19 copii! http://www.focusonlinecommunities.com/blogs/Finding_Home/2011/06/21/focus-on-national-tv-tonight Trendul acesta confirma o realitate imbucuratoare despre care nadajduim sa scriem mai pe larg in viitorul apropiat. Studiile demografice din doar ultimii ani confirma ca grupurile proviata cresc numeric in detrimentul celor care promoveaza avortul. In alte cuvinte, grupurile umane care promoveaza avortul si ideologia lui tind sa aibe foarte putini copii sau chiar de loc, pe cind cele care promoveaza o cultura a vietii dau nastere la multi copii. Unii chiar afirma ca ne putem astepta, in doar o generatie, la insasi incriminalizarea avortului, atunci cind copiii nascuti in familii provita vor deveni adulti si numeric majoritari in societate.

PERICOLELE FERTILITATII IN VITRO

Felicitari colegilor de la Federatia Organizatiilor Ortodoxe Provita, Asociatiile Provita Media, Darul Vietii, Familia si Viata, si Asociatia Familiilor Catolice Vladimir Ghika care la inceputul lunii au inaintat o Scrisoare Deschisa Ministerului Sanatatii prin care atrag atentia asupra pericolelor fertilitatii in viotro si a aspectelor ne-etice ale acestei practici. Mai jos aflati un rezumat al Scrisorii Deschise iar aici textul ei integral: http://provitabucuresti.ro/docs/lobby/min.san.FIVmai2011.pdf

Organizatiile pro vita din România, al caror scop este protejarea vietii umane de la conceptie pâna la moartea naturala, au transmis Ministrului Sanatatii o scrisoare deschisa privind Programul de fertilizare in vitro si embriotransfer, program care va debuta la 1 iunie 2011.

Semnatarii considera ca programul-pilot, care va finanta cu un milion de euro din banii publici reproducerea asistata medical, nu reprezinta o solutie pentru cuplurile infertile si cu siguranta nu reprezinta o prioritate pentru sistemul sanitar, grav afectat de subfinantare. „Consideram nefericita alocarea unor sume atât de importante pentru procedurile de reproducere asistata, în conditiile în care mii de copii prematuri nu au sansa la viata din cauza lipsei de dotare a sectiilor de neonatologie.”

O alta problema majora care face inacceptabila finantarea acestor proceduri din bani publici este aceea ca prin fertilizarea in vitro vor fi omorâti un numar mare de embrioni, ceea ce înseamna moartea multor fiinte umane aflate în stadiul incipient al existentei lor. Acest aspect preocupa în mod deosebit organizatiile pro-vita din România, care mai atrag atentia ca procedurile FIV sunt si o poarta deschisa pentru experimentele pe embrionul uman.

Totodata, semnatarii resping motivatia ca reproducerea asistata medical ar ajuta la cresterea natalitatii în România. Din exemplul altor tari rezulta ca disponibilitatea prin programe guvernamentale a procedurilor FIV nu creste decât nesemnificativ fertilitatea, ba mai mult, pe termen lung poate duce la scaderea acesteia, întrucât unele femei amâna sarcina, stiind ca se pot baza pe un astfel de program, iar la momentul ales nu mai reusesc sa aiba copii, nici chiar apelând la reproducerea asistata.

Fertilizarea in vitro nu reprezinta un raspuns adecvat la infertilitate, deoarece este o tehnologie periculoasa si experimentala, cu riscuri mari si eficienta minima, ale carei costuri împiedica dezvoltarea si aplicarea unor solutii preventive, ieftine, la care sa poata apela cuplurile în dificultate”, se mentioneaza în scrisoare. Alternative precum adoptia copiilor abandonati, implicarea familiilor fara copii în programe de asistenta maternala, ar putea fi solutii pentru cuplurile afectate de infertilitate.

Realizarile moderne ale medicinei ofera, în aparenta, o cale promitatoare de rezolvare a unei probleme dar, totodata, ele ar putea reprezenta o amenintare reala, nu numai pentru sanatatea fizica, ci si pentru pastrarea fundamentelor morale ale societatii. Printre semnatarii scrisorii se numara Federatia Organizatiilor Ortodoxe Provita, Asociatiile Provita Media, Darul Vietii, Familia si Viata si Asociatia Familiilor Catolice.

FELICITARI MOLDOVEI!

Pe 17 iunie Consiliul ONU al Drepturilor Omului a adoptat o Rezolutie favorabila  homosexualilor. Pentru Rezolutie au votat 23 de tari, printre ele, spre surprinderea noastra, Ungaria, Slovacia si Ucraina, iar impotriva 19 tari, printre ele Moldova si Rusia. Trei tari s-au abtinut, printre ele China. Felicitam Moldova pentru votul acordat impotriva Rezolutiei si felicitam in special pe colegii din Moldova care de ani de zile fac un lobby sustinut pe linga Guvernul Moldovei in favoarea valorilor si impotriva homosexualitatii. Suntem incurajati sa observam ca Guvernul Moldovei incepe sa inteleaga ca trebuie sa voteze la nivel international in conformitate cu valorile si doleantele cetatenilor pe care-i reprezinta la nivel international. Textul Rezolutiei se afla aici: http://www.ohchr.org/EN/NewsEvents/Pages/DisplayNews.aspx?NewsID=11167&LangID=E Romania nu a votat Rezolutia, la ora actuala ea nefacind parte din Consiliul ONU al Drepturilor Omului. Consiliul e format dintr-un grup restrins de tari cu un mandat de timp limitat. Administratia Obama a fost virful de lance care a promovat Rezolutia. Reamintim ca Consiliul ONU al Drepturilor Omului este discreditat si ca are o reputatie nu tocmai buna la nivel international. Dupa cum relatam destul de des in buletinele noastre informative de marti, tot mai putine tari doresc sa faca parte din el.

ALIANTA PENTRU O EUROPA SECULARA

Pe 6 mai a fost infintata Alianta pentru o Europa Seculara. Intrunirea constitutiva a avut loc la Genoa. Participantii au fost putini, dar hotariti sa promoveze secularismul si ateismul in structurile europene in detrimentul credintei religioase. Participantii au recunoscut cu dezamagire ca tendintele actuale in Europa ii defavorizeaza, in special deciziile Curtii Europene a Drepturilor Omului care refuza sa limiteze prezenta religiei si a credintei in spatiul public, cit si Rezolutia adoptata de Consiliul Europei in toamna anului trecut care protejaza libertatea de constiinta in raport cu avortul. Agenda Aliantei este ambitioasa, printre altele cautind sa “expuna” pozitiile “reactionare” ale credintei religioase, transformarea institutiilor sociale din unele de influenta si traditie crestina (de exemplu familia si casatoria) in institutii redefinite dupa un sablon secular, cit si introducerea in spatiului public a “capelanilor” seculari, asa dupa cum in diferite structuri sociale functioneaza capelani cu orientare religioasa. Detaliile in intregime le aflati aici: http://www.humanistfederation.eu/index.php?option=com_content&view=article&id=513  Situl electronic al Aliantei il aflati aici: http://www.secular-europe.eu/ Inca nu stim daca vreun grup cu orientari sau agenda seculara din Romania a participat la conferinta sau face parte din Alianta.

HELLO CHICAGO! CHICAGO: SALUTARI!

Weekendul trecut d-l Petre Costea, Presedintele AFR, a vizitat comunitatea romana din Chicago unde s-a intilnit cu diversi lideri religiosi ai comunitatii romane de acolo si a participat la diferite evenimente cu caracter religios si social. Pe aceasta cale multumim romanilor si liderilor lor pentru ospitalitatea cu care ne-au primit si mai ales pentru cuvintele pline de afectiune si apreciere care le-au afirmat fata de AFR. Am fost informati ca la Chicago avem multi simpatizanti si cititori ai scrisorii saptaminale AFR si ca multor lideri spirituali le este de mare folos in pregatirea si informarea congregatiilor lor si a tinerei generatii. Ne bucuram sa aflam aceste lucruri si nadajduim sa putem continua, prin ajutorul lui Dumnezeu, sa va tinem informati si motivati in continua lupta pentru valori. Multumim si participantilor la evenimentul Switch on the Light (Aprindeti Lumina) de Vineri seara organizat la Chicago care au aplaudat cu entuziasm atunci cind s-a anuntat ca un reprezentant al AFR-ului se afla printre ei.

APARITII EDITORIALE

Cititorilor de limba engleza le recomandam o aparitie editoriala recenta in Statele Unite,  Scott Yenor, Family Politics: The Idea of Marriage in Modern Political Thought (“Politici Familiale – Idea Casatoriei in Gindirea Politica Moderna”) (Baylor University Press 2011). In cele 362 de pagini autorul explica evolutia gindirii politice privind institutia familiei si a casatoriei de-a lungul secolelor, demonstrind ca declinul acestor institutii a mers in paralel cu declinul moral promovat de gindirea politica moderna.

DECLARATIA DE LA TIMISOARA

Va multumim pentru semnaturile constante pe care ni le dati in sprijinul Declaratiei de la Timisoara. Ne apropiem de 6.500, dar tinta este de 7.500. Deci, mai este loc. Va rugam continuati sa semnati si sa dati mai departe Declaratia la cit mai multi sa o semneze.

Semnarea Declaratiei se face in doua etape. Bifati linkul si semnati Declaratia. http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php  Dupa aceea veti primi un mesaj care va va cere sa confirmati semnatura apasind pe un link de confirmare. Fara confirmarea semnaturii, numele si semnatura d-tra nu vor apare in lista semnatarilor. Linkul de confirmare a semnaturii apare in limba englaza cu urmatorul text: “Thanks for filling out our petition, you’re almost done! Please confirm your signature by clicking on the link below:” (Adica: “Multumim pentru ca ati completat formularul petitiei. Semnarea petitiei e aproape gata. Va rugam confirmati-va semnatura apasind pe linkul de mai jos.”)

Declaratia accepta doar o singura semnatura pe adresa electronica. Ca atare, sugeram ca in situatiile unde doua persoane folosesc aceasi adresa electronica, de exemplu sotul si sotia, semnatura sa fie data in numele ambilor soti, de exemplu “Ioan si Maria Ionescu.”

Rugaminte: Va rugam semnati Declaratia cu numele intreg nu doar cu initiale. Va multumim.

VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic http://www.alianta-familiilor.ro..

FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro.

Alianta Familiilor din Romania

http://www.alianta-familiilor.ro.

ROMÂNIA MEA: „FRUMUSETE PURA…”

CONCURSUL DE ESEURI „ROMÂNIA MEA” – PNL VASLUI 2011

 

 

Denisa IRIMIA- Grupul Scolar Agricol Murgeni

Eleva in clasa a XII-a

 

 

ROMÂNIA MEA: „FRUMUSETE PURA…”

 

 

 

România este gradina tuturor izvoarelor, este iubirea scaldata cu mii si mii de ani în urma de catre stramosii nostrii care s-au luptat si au sadit în noi sângele latin si florile sacre de comunicare, în cuvinte frumoase din limba noastra de origine latina.

 

România este tara fagaduintei, este tara mea si a tuturor. Ma mândresc cu frumusetile ei nebanuite, ma îmbat cu parfumul ei si ma nasc cu placerea de a fi român, de a visa, a trai si a ma bucura de înmiresmatele file ale istoriei ce sunt strabatute de mii de ani de curaj si vitejie.

[pullquote]

România este gradina tuturor izvoarelor, este iubirea scaldata cu mii si mii de ani în urma de catre stramosii nostrii care s-au luptat si au sadit în noi sângele latin si florile sacre de comunicare, în cuvinte frumoase din limba noastra de origine latina.” Denisa Irimia

[/pullquote]


Cu entuziasm si placere redau aceste cuvinte care nu pot descrie îndeajuns minunile „României mele”, o Românie pe care nu multi o cunosc sau nu doresc a o cunoaste, dar care prin frumusetea ei uimeste fiecare strain” si îl face sa se îndragosteasca de aceea Doamna frumoasa îmbracata în podoabe alese, de muntii plesuvi în tacere de piatra adânca, de paduri milenare cu arbori ce pastreaza frumusetea paletei folosita de o mâna maiastra si sfânta.

 

Ma plimb cu mândrie pe Valea Prahovei admirând surâsurile îmbatatoare ale primaverii, visez în trecut atunci când ma trezesc la Marginile Sibiului si iubesc cu patima când ma ratacesc pe Valea Oltului împreuna cu arhitectura universala a acestui pamânt care pare a fi desprins dintr-o lume minunata, o lume a visarii, o lume în care imaginatia pare reala.

România este o capodopera a globului pamântesc care a fost cioplita de-a lungul istorie si care s-a luptat pentru o independenta pura alaturi de Alexandru Ioan Cuza la Unire, a tinut piept marelui nazist Hitler si a reusit sa doboare obstacolele create de dusmanii nostrii. Prin istoria României se întelege în mod conventional, o istorie a popoarelor întregii regiuni românesti care prin vitejie si curaj au tintit spre malul victoriei si au razbatut scuturile trecutului care si acum ne este întiparita în minte ca o cerneala pe care nu o putem scoate. Legendele cum ar fi cele ale contelui Dracula sau istoria autentica a României sunt marturii ale acestui trecut fascinant si totodata dureros.

România ne încânta cu nenumaratele ei traditii care o definesc în totalitate. Una dintre aceste sarbatori este cea a Sfântului Andrei care mai este denumit de catre bucovineni „Andreiu’ cap de iarna”, o sarbatoare care apartine în totalitate iernii noastre sobre. Ea se sarbatoreste la 30 noiembrie îmbinând cele doua componente, spiritual si istoric care se contopesc pentru a fi comemorate în acele clipe în care postul Craciunului este în desfasurare, pregatindu-se pentru venirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Noaptea de Sfântul Andrei este povestita inca din batrâni ca fiind o trecatoare între cele doua lumi, cea vazuta si cea nevazuta, lumi care prin legatura lor ofera informatii cu caracter de prosperitate pentru anul care vine. În acelasi timp dezvaluie într-o maniera ireala planurile malefice si cele benefice. Se crede ca în aceasta noapte „umbla strigoii” sa fure „mana vacilor”, „mintile oamenilor” si „rodul livezilor”. Împotriva acestor primejdii oamenii folosesc ca principala arma de aparare usturoiul pisat folosit la alungarea duhurile negre de peste tot.

Mos Nicolae aduce sarbatoarea copiilor si a dragostei oferita de catre parinti. Cu totii ne amintim de acele clipe magice când stateam înfrigurati cu ochii spre geam pentru a vedea ce ne aduce „mosu”. Legenda lui Mos Nicolae provine de origine din tarile catolice unde este cunoscut ca fiind un ocrotitor al familiei ceea ce îi ofera astfel dreptul sa se implice în educatia copiilor. Legenda s-a raspândit în toata lumea si a luat caracteristicile fiecarei tari. În Europa ziua de Sfântu Nicolae a devenit ziua darurilor si a activitatilor caritabile.

Colindatul la noi este o traditie din strabuni care este respectata de catre copii în toata legea ei. Pot spune ca este cea mai asteptata sarbatoare împreauna cu Nasterea Domnului Iisus Hristos, care aduce cu ea practici vechi prin care se sarbatoreste Echinoctiul de Iarna, moment în care natura ne ofera sperante ca va renaste în toata splendoarea ei. Asociata cu cântece si gesturi ritualice, colindatorii transmit mesajele si simblolurile unei stravechi spiritualitati românesti si vestesc cu bucurie Nasterea Domnului.

Multe traditii si povesti dainuiesc pe acest pamânt, traditii care nu vor fi lasate niciodata în uitare si care împodobesc prin mireasma lor fiecare coltisor al acestui pamânt. Mereu o sa avem în suflet trecerea dintre ani cu acele momente speciale petrecute cu persoana iubita. În gândirea populara cumpana dintre ani semnifica în aceeasi maniera data mortii dar si a renasterii ordinii cosmice. Multe obiceiuri sunt împânzite în acest moment al anului, majoritate flacailor se pregateasc pentru a ura gospodariile din toate satele. Cele mai cunoscute obiceiuri sunt: Ursul, Capra”, Bungherii, Caiutii, Malanca, Jienii, Mascatii si multe altele care sunt transmise din tata în fiu…

Am cutreierat acesta particica de pamânt în lung si în lat si au ramas imprimate în memoria mea capodoperele naturale ale patriei mele pe care as dori cu multa dragoste sa vi le împartasesc si dumneavoastra. România este cunoscuta pentru frumusetea ei naturala si pentru imaginea aparte constituita de peisajul exotic al Deltei Dunarii. Aceaasta este cea mai mare delta din Europa si cel mai întins tinut umed care ia formele unui labirint vast, care se pierde printre vaile adânci ale Carpatilor. Se întinde pe o lungime de aproximativ 3.446 Km patrati si constituie totodata cea mai mare rezervatie unde coabiteaza aproximativ 320 de specii de pasari si 45 de specii de peste de apa dulce în numeroasele sale locuri.

Putem spune cu mândrie ca România este detinatoare a celei de-a opta minune a lumii si anume Salinele României… Datorita potentialului natural existent, aceste palate de sare cu aerosoli ce au efect terapeutic asupra sanatatii au facut din România un loc ideal pentru a convietuii. Puritatea aerului si frumusetea locului te captiveaza din prima clipa, din primul pas facut pe treptele istoriei, trepte care au fost cioplite de ocnasii de altadata care au lasat în urma arta adevarata. Pur si simplu te minunezi numai la auzul surâsului de sare a unei bisericute sapate la aproximativ 27 de metri adâncime, un lucru cu adevarat maiestros. Aceasta capela catolica daltuita în sare poarta hramul Sfintei Maria si aduna de mai bine de doua veacuri localnicii la serviciul divin de Sf. Varvara.

România este locul visurilor mele si al tuturor, ea este locul în care natura ne îndeamna, ne sprijina si ne îndruma prin cântarea muntilor, prin murmurul stropilor de ploaie, prin zumzetul pasarelelor si prin râurile domolite ce duc sperantele românilor de pretutindeni si lacrimile strabunilor nostri ce au trai si au murit pe si pentru acest pamânt, dar care ne-au lasat drept mostenire aceasta Românie. Ea va dainui mereu în sufletul meu si sper ca si în sufletul tuturor românilor.

Sunt românca si ma mândresc cu asta…

Într-o ultima instanta as vrea sa mentionez despre România de astazi care cu totii stim ca este o Românie bolnava, o Românie în dureri. De ce cu totii vreti acum sa o parasiti, sa o lasati în voia sortii? Este o întrebare de milioane la care as vrea sa raspund cu cea mai mare sinceritate… Stiu ce a patit România, îi cunosc si îi împartasesc durerea, îmi sunt cunoscute în cel mai mic detaliu loviturile capitale, loviturile naturale dar si aceea lovitura sufleteasca care si-a facut simtita prezenta si a luat un loc de frunte în inimile tuturor românilor.

Cu totii ne dorim o Românie mai buna, fiecare om îsi doreste siguranta în propria tara si asigurarea zilei de mâine într-un mod decent. Eu la vârsta mea îmi doresc ca România sa-mi ofere sansa de a-i demonstra ca sunt si voi fi mereu alaturi de ea.

Nu ne prabusim nici de numarul dusmanilor si nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricosata de meningita morala!

Denisa IRIMIA

Grupul Scolar Agricol Murgeni

14 mai 2011

 

Miroase-a flori de tei de Eminescu…

de Nicolae Nicoara

 

15 iunie…

As vrea sa va vorbesc acum, ca un om liber, despre Eminescu, despre cel de azi si despre cel de atunci, despre cel jertfit pe altarele Limbii Române.

15 iunie 1889!

„Iar timpul creste-n urma mea. Ma-ntunec…”

„Nu credeam sa-nvat

a muri vreodata!…”

15 iunie 2011!

Miroase-a flori de tei de Eminescu, în ziua în care pleoapele Poetului, grele de lumina, cadeau înfrigurate peste ne-marginile marii din Ultimul sau Dor!

…Intrarea în Europa, cu sau fara Eminescu?!

Vai, voua, celor ce gânditi integrarea noastra în Poezia lumii fara-de-Numele Lui!

Noi nu ne putem de-barasa de vocalele si consoanele fiintei sale!

Da, e adevarat, nu trebuie sa fim pa-tetici, dar când se pun pe talerele balantei asemenea idei…europene, din când în când aducerea aminte de el e necesara, asa cum e necesara aducerea aminte de Aerul pe care îl respiram!

Om a fost si el, ca noi, cu trupul mistuit de patimi, Dumnezeul geniului „sorbindu-l din popor” pe cel „ne-stiind sa moara vreodata!”

 

Ce aer, Doamne, îmi lumina gândul,

Dorul de El e-atâta de fierbinte!

Nu e târziu pâna mai sunt miresme,

De flori, de adevar si de cuvinte…

 

Da, EMINESCU n-a stiut sa moara,

El, Cel de Sus si cel de jos- Mihai!

Se-aude Duhul lui cum trece iara

Pe sub teii cu miros de rai…

 

Acum e înger si-i atât de-aproape-

El este viu cu trupul lui de vina,

Nu-i scrijelati lumina de sub pleoape,

Lasati-l, dar, în pacea lui deplina…

 

Câte mirese înca mai aduna

Numele-i ramas de-a pururi- Mire

Si Oda, cea în metru antic, suna

Cum clopotul în cer de manastire…

 

Ce Aer, Doamne, îmi lumina gândul,

În vara din aducerile-aminte,

Nu e târziu pâna mai sunt miresme

De tei, de adevar si de cuvinte…

 

REGIONALIZAREA ROMÂNIEI – PASUL DECISIV CATRE DESFIINTAREA EI?!

de Magdalena ALBU

 

[pullquote]

În trecut ni s-a impus o istorie,

în viitor sa ne-o facem noi.”

Mihai Eminescu

[/pullquote]

 

 

 

 

 

Daca secolul al XIX-lea a însemnat perioada de formare a statelor nationale pe continentul european, atunci putem spune ca sfârsitul mileniului XX si începutul celui de-al XXI-lea de istorie postcristica reprezinta timpul sfarâmarii acestora si constituirea unei entitati suprastatale cu iz imperial, unde asa-zisa ordine mondiala de fapt si de drept este opera unei autointitulate elite mondiale, care face si desface în scurta vreme a existentei ei finite itele unei lumi pe care si-o închipuie aidoma unei jucarii de plastic aflata în mâinile unui copil oarecare. Imago mundi se schimba cu din ce în ce mai mare repeziciune, iata, pe zi ce trece, iar responsabili de parcursul ei istoric zbuciumat nu sunt decât acei exponenti umani de moment, care uita în fiece clipa, din pacate, ca, la rândul lor, nu apar în catastifele vremii decât doar ca niste simple entitati muritoare din necuprinsul sir de generatii ale omenirii. Oase goale, dar cu sufletul crud si vândut, care ucid, cu sânge rece si deplin constienti, Viata.

Lumea nu îsi da seama ca a parasit coordonatele unei dictaturi sumbre spre a intra cu pasi siguri într-o alta, mai înrobitoare, asezata sub auspiciile unei libertati aparente. Satana dezlantuita a morbului urii îsi face numarul din plin, victimele sale sigure fiind cei care nu vor sa distinga Lumina de întuneric în mrejele unui timp care seamana vânt si nu culege decât furtuna.

Când soldatii Armatei Române s-au dus sa salveze în cel de-al doilea razboi mondial Ungaria lui Miklós Horthy de sub ocupatie fascista (am mai scris acest lucru de curând!), populatia maghiara nu mai catadicsea a le turna eliberatorilor lor apa fiarta în cap de la etajul caselor pe lânga care acestia treceau. În momentele acelea cumplite si umilitoare însa, acesti români nu se gândeau la faptul ca tara lor este una de mâna a doua si ca va disparea într-o buna zi cu totul de pe harta Europei ca stat national, unitar si independent, devenind o adunatura de zone oarecare stabilite în raport de directa proportionalitate cu interesele josnice ale partidelor politice conjuncturale si a aliantelor vremelnice dintre acestea. Nici vorba.

Când mestecau printre dinti praful pustei panonice ori când erau încovoiati de frigul din muntii Cehoslovaciei, când scheletele lor vii si pline de paduchi erau strânse de pe coclaurile rusesti si duse în lagarele de concentrare ale Siberiei înghetate pentru igienizare, hrana, tratament si, în final, pentru munca în minele de carbuni ori în padure, acelorasi soldati ai Armatei Române – foarte putini ramasi astazi în viata ca martori vii ai unei istorii de un tragism recent apus – nu le traversa prin minte atunci decât un singur gând: sa-si mai vada o data Tara (nu regiunea) si pe cei lasati sa-i astepte acasa cu inima îndoita de chinul amarnic al nerevederii. Niciunul dintre acesti eroi, care au avut un rol fundamental din punct de vedere istoric în a înclina acul balantei victoriei asupra nazismului in illo tempore pe continentul european, nu socotea ca se va întoarce acasa într-o tara second hand, sfârtecata cu totul si cu totul nejustificat într-un numar fix de regiuni la diverse comenzi politice externe sau interne, ci doar acasa, în tara lor – România.

Ceea ce se întâmpla azi, dupa mai bine de sase decenii de la finele celui de-al doilea Razboi Mondial – razboi care a înghitit în maruntaiele sale criminale un numar impresionant de vieti omenesti -, este un fapt conjunctural de o matematica a gândirii înfiorator de tulburatoare. Diversele motivatii politicianiste de tot soiul, care nu tin cont sub nicio forma de parerea poporului român, anuleaza, de fapt, istoria anterioara a acestuia, calcând în picioare cu mârsavie, iresponsabilitate si rationalitate demonica jertfa de sine a sutelor si sutelor de mii de victime sacrificate programat de catre calaii bolnavi de vanitate ai acestei lumi efemere. „Miza este de prima însemnatate: este vorba de destramarea treptata a statului român si a hotarelor sale.”, spunea academicianul Dinu Giurescu de curând. Si o voce de calibrul domniei-sale, o autoritate recunoscuta în domeniul istoriei, nu poate decât sa dea de gândit profund tuturor factorilor decidenti din patria aceasta (înca îi putem spune asa – Patrie) si poporului însusi despre conturul destinic al propriului lor teritoriu aflat, iata, la cheremul unor interese vremelnice de grup politic. Mai mult decât evident ca praful si pulberea istoriei se vor împrastia navalnic peste numele acelora care-si vor aseza, la ordin si cu rânjet diabolic, semnatura pe certificatul de deces al României. Pentru ca, a-ti vinde esenta pura a ceea ce te defineste pe tine ca neam în numele unor interese marunte de moment, înseamna, nimic altceva decât crima. Iar acest fapt este condamnat, dupa cum se stie, de toate religiile pamântului, indiferent de zona lor de sorginte.

Când Mihai Eminescu, pus la zid, la rându-i, prin telegrama trimisa de catre Petre Carp lui Titu Maiorescu de la Viena, în care îi scria acestuia din urma: „Si mai potoliti-l pe Eminescu!”, formula fraza: „În trecut ni s-a impus o istorie, în viitor sa ne-o facem noi.”, cu siguranta ca nu putea previziona nicidecum permutarile de borne topografice cu caracter deznationalizant ce au loc în prezent. Iar daca se va adeveri ca algoritmul de desfiintare a României a început cu elan în anul Domnului 2011, atunci ar fi bine, dupa parerea mea, ca statuia maiestuoasa a lui Nicolae Ceausescu sa fie înaltata cât mai curând în capitala sa, Bucuresti (nu Budapesta), fiindca simplul cizmar ajuns presedinte a stiut avea multa demnitate în momente cheie ale propriului sau mandat. O parte din arhitectura timpului ceausist arata cam asa: erau darâmate anumite biserici, dar tara avea granite fixe si era lipsita complet de datorii în momentul mortii fostului presedinte. Schita momentului actual are urmatorul facies însa: se construiesc temple peste temple de orice rit, iar scufundarea în mâlul eutrofizat al datoriilor si tendintele vadite de destramare a ei întrec orice închipuire.

Sa fie, oare, procesul de regionalizare a României pasul decisiv catre desfiintarea sa?! Daca da, atunci în mod cert ca peste urmele de sânge ale Armatei Române din anii de foc, de foame, de paduchi, de lagare si de frig ’40 ori peste cele ale multilor poporeni nevinovati ucisi în tumultuosul decembrie al lui 1989 mirosul de streang înaltat la cer de curând de cetateanul Csibi Barna pe teritoriul românesc (prin „spânzurarea” papusii ce-l simboliza pe Avram Iancu – unul dintre elementele fundamentale ale identitatii poporului român) se va îndrepta amenintator înspre însasi beregata României reale ca stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil, unde, conform art. 2, alin. (2) din Constitutia sa: „Nici un grup si nici o persoana nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.” Daca nu, înseamna ca domnul academician Giurescu greseste, ceea ce îmi este cu neputinta a crede, caci între profesorul Dinu Giurescu si actualii guvernanti diferenta de calitate nu poate fi cuantificabila în vreo unitate de masura încadrabila actualmente în SI (sistemul international de unitati de masura).

Magdalena ALBU

13 iunie 2011


„LUATI CIULEANDRA LA BATAIE!”

de prof. dr. Adrian Botez

 

 

..În România lui Basescu, orice vrea Basescu – se face, orice nu vrea Basescu – nu se face… – …DAR, ORI DE SE FACE, ORI DE NU SE FACE, FACUTUL SI NEFACUTUL DUC TOT SPRE DISTRUGEREA, PROGRESIV-ACCELERATA, A ROMÂNIEI!

 

…Pluteste o vraja rea, asupra acestor tarâmuri, de la Dumnezeu binecuvântate, iar dupa/”apud” Basescu, blestemate – blestemate la împietrire si întunecare de moarte.

 

…Exista, în Neamul Românilor Zalmoxieni si Hristici, un Dans al Soarelui (si, implicit, întru Lumina Învierii si Mântuirii prin Hristos!), numit CIULEANDRA. Comanda Purificarii Chtoniene este: „DOUA FIRE, DOUA PAIE,/LUATI CIULEANDRA LA BATAIE!”

BATAIA” este „piciorul functional-ritualistic” al DANSATORULUI SACRU/SFÂNT GHEORGHE, care, precum SULITA Sfântului Militar, va strapunge „balaurul” întunericul pamântului, eliberând, în mod egal, LUMINA si VIATA-FERTILITATEA. Credem a fi venit vremea sa reactualizam comanda acestui STRAVECHI cântec/dans purificator si eliberator spre/întru Lumina: „LUATI CIULEANDRA LA BATAIE!!!”

 

…Iata ce spune un Raport C.I.A., din 1 octombrie 2010 – cf. www.romanialeaks.org, reluat în ziarul Tricolorul, nr 2076 – 29.01.2011: „Scaderea pensiilor militarilor poate duce la revolta întregii Armate Române

Sindicatul militariilor in rezerva si disponibilizati cheama la revolta

Situatia Poporului Român este dramatica, la limita supravietuirii. Orice scînteie poate sa aprinda incendiul, oriunde. Depinde de unde vine scînteia. Cînd Armata cheama trimiterea clasei politice la puscarie, revolutia este la doi pasi.

Militarii cheama direct la solidaritate în vederea unei noi revolutii si pedepsirea presedintelui Basescu si a clicii de la Putere. Ofiterii disponibilizati reprezinta un pericol terminal si pot pune baza unei revolte a întregii Armate Române. Înca din anii ’90, în numele modernizarii Armatei, ceruta de alinierea la exigentele armatelor statelor NATO, au fost desfiintate mari unitati, unitati militare traditionale, categorii întregi de forte ale Armatei. Zeci de mii de ofiteri si subofiteri au fost disponibilizati. În paralel, prin decizii de natura „economica”, a fost trecuta la fier vechi o întreaga industrie militara, ca urmare au fost condamnate la foame alte mii, zeci de mii de specialisti de înalta clasa, împreuna cu familiile lor. În 1989, Armata avea 235.000 de militari activi: generali, ofiteri, subofiteri si militari în termen. În 2007, ajunsese la cca. 75.000 militari, iar pentru 2015 numarul acestora se va diminua la 65.000. Au disparut, deci, 170.000 de oameni, inclusiv ca urmare a profesionalizarii Armatei: în anul 1998: 36.500 ofiteri; la 31.12.2003: 14.252 ofiteri; la 31.12.2009: 11.250 ofiteri. Nici o alta institutie fundamentala a statului nu a mai cunoscut o asemenea dramatica transformare în anii de dupa decembrie 1989!

CIA: 80.000 DE REZERVISTI SÎNT O FORTA EXTRAORDINARA, CARE POATE SCHIMBA ECHILIBRUL POLITIC DIN ROMÂNIA. PREZENTA ACESTORA ALATURI DE POLITISTI ÎN MIJLOCUL MASSEI DE DEMONSTRANTI VA DUCE LA CADEREA REGIMULUI ACTUAL, CARE NU MAI ARE LEGITIMITATE SAU SPRIJIN POPULAR. SINGURA PROGNOZA SAU SINGURUL SCENARIU PENTRU ROMÂNIA ESTE O REVOLTA POPULARA

Tensiunea în Armata Româna este un grav motiv de îngrijorare pentru cancelariile vestice. O revolta în Balcani ar fi o lovitura pentru NATO. Nu demult, peste capul Departamentului de Stat, presedintele Obama a semnat un ordin secret catre CIA, numit „Stabilizarea României“, care trebuie citit invers. Politica de dezbinare a lui Basescu, în loc sa atenueze tensiunile în zona militara, le accentueaza. Prezenta militarilor în uniforma, chiar în rezerva, în mijlocul unor largi manifestatii ale populatiei profund nemultumite, va pune pecetea finala pentru acest regim”.

 

…Dar Armata (…care Armata? – …prin generalii ei reumatici si prea degraba sinucigasi, deveniti…mercenari: totusi, înainte de a se sinucide, ei/ofiterii superiori de Armata sunt, sau erau educati, în orice armata a lumii, sa-i UCIDA PE INVADATORI SI PE TRADATORI!!!) – a mârâit, a fâsâit din falcile-i grase…si s-a culcat, la loc…Sau, cel putin, asa ni se pare: poate ca nu avem noi suficiente informatii, din interiorul Ei eroic…! – si, deci, s-ar putea sa fie nevoie sa ne cerem scuze! Noi, cu toata bucuria, ni le cerem de pe-acum, daca discretia a fost singurul impediment, în calea înlaturarii Cârmuirii Tiranic-Criminale a României Contemporane!

…Se poate, însa, si altceva. Poate ca C.I.A. vrea sa-si „bage” (prin astfel de atâtari la rebeliune), tot mai adânc, „coada”, în România (de parca ar mai fi ramas loc de…”bagat” ceva, în România asta vulnerabilizata, din toate directiile!), cum o tot face C.I.A., din 22 decembrie 1989 încoace. Poate ca C.I.A. vrea sa-l stimuleze, prin oficina spionajului americano-englezo (MI6)-chinezesc (Serviciul de Informatii Computerizate-Wikileaks), pe Basescu, sa se supuna total si sa transforme, definitiv, România, în colonie americana.

Putin ne intereseaza, în contextul actual, când România este, deja, vânduta „cu bucata” ori „la pachet” (dupa caz si împrejurare), cui se scoala mai de dimineata (pâna si…Kazahstanului!). Nu infiltrarea si neutralizarea totala a Serviciilor Secrete Românesti, de catre cele straine (americano-maghiare si rusesti, în primul rând!), de 21 de ani încoace, ne îngrijoreaza (la ce ne-ar îngrijora, când faptu-i fapt si nu-l putem nega, nici contracara eficient?!), ci faptul ca TOTI GUVERNANTII ROMÂNI, DE 21 DE ANI ÎNCOACE, AU PERMIS ACEASTA PARALIZARE TOTALA A FORTEI DE REACTIE A ROMÂNIEI – FIE EA SI NUMAI MORALA!

…„LUATI CIULEANDRA LA BATAIE!!!”

 

…Indiferent cum s-au numit partidele guvernatoare de Românie, ele au tradat si supus jafului si distrugerii sistematice, un stat care ar fi putut si ar fi avut dreptul istoric sa fie în fruntea Europei.

 

…Pe noi nu ne intereseaza ca Wikilieaks-ul spune: „Prezenta militarilor în uniforma, chiar în rezerva, în mijlocul unor largi manifestatii ale populatiei profund nemultumite, va pune pecetea finala pentru acest regim” – pentru ca, tot datorita Marelui Licurici (prin expresia lui cea mai agresiva si ticaloasa, N.A.T.O.), România nu mai are Armata! Mercenarii nu înseamna Armata Nationala: mercenarul o taie si pe maica-sa, pentru “un pumn de dolari” – sau…”pentru câtiva dolari în plus”! Noi ascultam vocile “sotto”, care scrâsnesc, fara …”ajutor american” – nu ca “ar fi bine” si ca “ar trebui”: de câteva saptamâni încoace, se aud scrâsnete care nu vorbesc nici de Opozitie (o jalnica fantasma, care numai ea se ia în seama pe sine…!), si nici nu mai stiu sa foloseasca modul conditional optativ, ci (DOAR!) prezentul indicativ: “TREBUIE sa-i nimicim pe nemernicii/banditii astia!” “NEMERNICII/BANDITII ASTIA” însemnând, deocamdata, doar Basescu si PDL-ul, dar, în viitor, e foarte posibil ca, daca nu-si baga coada Scaraotki de Washington (ceea ce, vorbind lucid, este o imposibilitate absoluta!) – sa se refere la orice partid tradator, pentru ca a guvernat România, împotriva interesului ei national, spre desfiintarea (geografica si morala) a României si a poporului românesc.

 

…Noi stim ca globalizantul secol XXI întoarce lumea în secolele XVII-XVIII: din nou, avem de-a face, în lume, cu Dictatura Negustorilor-Zarafilor (“iluministii/iluminatii” satanici), care vor sa desfiinteze orice granite, în calea comertului lor de tip sclavagist, cu pretul desfiintarii natiunilor si popoarelor – si sa desfiinteze orice credinta religioasa autentica (în special, crestinismul-ortodox, pentru ca are, prin natura sa, componenta nationalista), pentru a reinstaura, contra Lui Dumnezeu-Cel-ViuCultul Vitelului de Aur. Noi stim ca aceasta miscare globalista este sprijinita si chiar condusa de dusmanii, de 2000 de ani încoace, ai crestinismului Iubirii si Pacii/Armoniei Duhului Umano-Divin: poporul (ajuns extrem de heteroclit, în componenta sa, daca n-ar exista comanda de la “cei 100% rasa pura”, NAZISTII SIONISTI AI LOJEI “B’NAI B’RITH) al arogantei extreme (si al violentei genocidice-“terrocidice”), poporul urii si al razbunarii.

 

…Când Tiranul Pisistrate (560-527 a. Ch.) a vrut sa desfiinteze democratia atheniana, de tip Solon (640-560 a. Ch.) ori (mai târziu) tip Pericle (490-429 a. Ch.), i-a dezarmat pe athenieni, obligându-i sa-si lase armele, la poalele unui deal, Acropole: “Pe când trecea în revista oamenii înarmati, în curtea templului Doiscurilor, a încercat sa tina poporului o cuvântare, însa vorbi dinadins încet. Cum oamenii strigau ca nu-l aud, el i-a îmbiat sa se suie pe coasta Acropolei, ca sa-l auda mai bine. Si pe când el continua sa-si tina cuvântarea, oameniii pusi de el luara armele pe care ascultatorii le lasasera jos, le închisera în încaperile vecine cu Teseionul si, venind, dadura de stire, în ascuns, lui Pisistrate, de cele întâmplate. Acesta, dupa ce-si ispravi cuvântarea, spuse si cele întâmpate cu armele, adaugând ca poporul nu trebuie nici sa se mire, nici sa fie abatut, ci sa se duca, fiecare, sa-si vada de treburile lui, ca de ale statului va avea el grija, de toate!” (cf. Aristotel, Statul Athenian, Antet, p. 34).

FIECARE, SA-SI VADA DE TREBURILE LUI, CA DE ALE STATULUI VA AVEA EL GRIJA, DE TOATE!”

Scurt si cuprinzator! Si, macar, Pisistrate iubea Athena, si chiar a dus grija athenienilor…ma rog, în felul sau tiranic… – …nu ca Basescu, care îi URASTE, din fundul fierii lui, si pe români, si România!!!

LUATI CIULEANDRA LA BATAIE!!!”

 

…Noi suntem primii care recunoastem ca Parlamentul Românei e groaznic de schilod, dar, fara Parlament (fara reprezentarea, fie si teoretica, a vointei poporului) nu poate exista democratie. Or, Tiranul Basescu, Premierul României (sic!), chiar daca nu l-a desfiintat “de jure”, l-a desfiintat “de facto” – SI-L URASTE (tot atât, fireste, cât îi uraste pe românii reprezentati, ca vai de lume, de Parlament – si România!!!! Asta, de când a fost suspendat, în 2007, de catre cei…322!!!

 

Toate legile de interes major national eludeaza Parlamentul si sunt…ASUMATE DE GUVERN, ADICA DE TIRANUL PLIN DE VENIN!

Dispret si ura fata de singura institutie care garanteaza (în soapta, e drept!) democratia, deci, dispret si ura fata de acest popor român, care a fost BUN, când Tiranul putea sa faca “baie” într-însul, adica sa-l prosteasca si sa-l manipuleze cum voia, care, acum, NU E BUN, pentru ca îi striga, chiar prin reprezentanti ai institutiilor de ordine si represiune, ale M.A.I. (…zeci de mii de oameni, cu lefurile taiate si aruncati în somaj si-n disperare!): “IESI AFARA,/JAVRA ORDINARA!”. Si, daca nu e “bun” de facut “baie” în el, “rade-l”! “RADE” POPORUL ROMÂN ÎNTREG, cum i-a “ras” pe toti cei ce au avut tupeul sa-l contrazica pe un golan ordinar, o puslama împutita, un mascarici penibil – ajuns, prin masiv sprijin extern si prin masiva tradare interna (numai asa au fost posibile “REVOLUTIILE PORTOCALII”, oriunde s-au desfasurat ele, din Ucraina în Kârgâstan!). Nu ne împuiati capul cu “fecioria” liberala: liberalii au fost complotisti cu “democratii” (“parasiti” de Neulander, pentru a fi preluati de…Braunovici!), împotriva interesului national, impunând un monstru si un infractor (raspunzând, astfel, cu o servilitate gretoasa, la comanda Marelui Licurici, care avea nevoie sa distruga “terorismul”, din care “terorism” sa tâsneasca… TOT PETROLUL TERREI!), la conducerea României. Nu ne referim, aici, la “Dosarul Flota”, pentru ca…nu detinem dosarul (decât în forme neoficiale!). Dar detinem dovezile (oficiale!) ale complicitatii lui Basescu, cu Iliescu, la mineriada din iunie 1990!

LUATI CIULEANDRA LA BATAIE!!!”

 

…Nu ne intereseaza nici beneficiile sau…maleficiile “regionalizarii” administrativ-teritoriale (daca ar fi sa judecam în termeni excesiv simplificati, “regionalizarea” lui Basescu, din 2011, aduce, ca finalitate, cu “judetizarea” lui Ceausescu, din 1968: le ia ungurilor ”apa de la moara”- lichidând problema aberanta a “SZEKLERLAND/SZEKELYFÖLD/”TARA SECUILOR”, precum cealalta împartire administrativ-teritoriala lichidase REGIUNEA MURES-AUTONOMA MAGHIARA…! – dar las’, ca “jupânul” care l-a “fatat” pe europarlamentarul român Laszlo Tökes si Partidul Civic Maghiar, ambii “foc” de activi în dezintegrarea/aneantizarea României, va gasi el o forma de monstruoasa târguiala, ca sa-i împace pe unguri, iar el sa-si continue “Tiganiada” sa pustiitoare!!!) – ci faptul ca destinul românilor se decide, parca prin “pase” vrajitoresti, PE DEASUPRA CAPULUI ROMÂNILOR! Mereu si numai – “PE DEASUPRA”!!!

 

…E, deja, mult prea mult: pe 8 martie 2011, se puteau, deja, numara, 11 asumari ale Guvernului (citeste: ale lui Basescu!), asupra unor legi refuzate dezbaterii parlamentare, deci refuzate opiniei poporului român, trecute peste capul si vointa a 22 de milioane (sau câti vom mai fi ramas…) de români. IMPUSE CU FORTA: “VREI, NU VREI, BEA, GRIGORE,-AGHEAZMA!”

…”Birourile Camerelor au decis, luni, ca data la care guvernul îsi va asuma raspunderea în Parlament pe Codul Muncii sa fie 8 martie. Procedura e simpla: daca guvernul supravietuiesie unei motiuni de cenzura depusa ân termen de trei zile de la asumarea raspunderii, legea se considera adoptata. De zece ori s-a prezentat pâna acum Emil Boc în fa?a Parlamentului pentru a-?i asuma raspunderea pe pachete de legi. Codul Muncii va fi a 11-a lege organica adoptata astfel în ultimii doi ani” – cf. http://www.ziare.com.

 

…Da, a ajuns ca însesi problemele MUNCII din România – sa nu trebuiasca sa-i mai intereseze pe români, considerati, deja, sclavi de plantatii, robi la patroni! Pentru ca, desi s-a retras (LAS, MINCINOS SI TICALOS!) din actiunea eficient-social-nationala (lasându-i, fata în fata, fara protectie, sau sanse de mediere sociala, pe sclav si stapân!) – statul român a ramas cel mai mare patron…de fapt, cel mai nerusinat HOT DE DRUMUL MARE!!! Fura, “pe fata”, ca ultimul criminal, si de la copil, si de la batrân, si de la barbat, si de la femeie…si de la profesor ori medic, si de la politist ori de la ultimul functionar de stat… – …pâna-i va stinge, pe toti! – …atât de mare sunt ura fata de Tara si Neamul, deasupra carora “capitalele masonice”, Washington si Bruxelles/Strasbourg, l-au fost pus sa “troneze” – si setea vampirica, ale lui Basescu!!!

LUATI CIULEANDRA LA BATAIE!!!”

 

 

…Basescu zicea, în 2007, ca, daca vor iesi, pe strazi, 5 milioane de români, se va retrage de la Presedintia României – altfel NU! Deci, aceasta afirmatie a lui (ca Presedinte de Stat, deh!), ne apara în fata consecintelor penale (ca azi, esti arestat, cu tambalau si “MASCATI” de carnaval sabatic, numai daca respiri pe nara neorientata spre Cotroceni sau spre DL!) ale urmatoarei afirmatii: românii, care, deocamdata, doar scrâsnesc: “TREBUIE sa-i nimicim pe banditii/nemernicii astia!” – sa si iasa în strada, TOTI, fara sa mai astepte Armata (daca va iesi si ea, foarte bine – dar nu Armata, subordonata N.A.T.O./S.U.A., trebuie sa mai decida, ca în 1989, soarta României.

SOARTA ROMÂNIEI S-O DECIDA, ÎN SFÂRSIT, ROMÂNII!!! SA TERMINAM CU “PUPATUL PAPUCULUI”, PE LA ÎMPARATII SATANICI AI LUMII!

…„LUATI CIULEANDRA LA BATAIE!!!”

 

 

…Suntem poporul lui Zalmoxis si al Sfintilor Magi ai Kogaionului, al Lui Dumnezeu-Hristos (prin Sfântul Andrei, dar si prin Prezenta Directa si Efectiva a Duhului si Trupului Hristic, AICI, ÎN DACIA VALAHILOR!!! – dupa marturia însesi Columnei Traianice – cf. Vasile Lovinescu, O icoana crestina pe Columna Traiana), suntem urmasii demnilor si DUMNEZEIESTILOR ÎMPARATI din Neamul Sfânt al Asanestilor (Ionita I Kaloianes/CEL FRUMOS este recunoscut, ca împarat si Patriarh, pâna si de Papa Inocentiu al III-lea, pe 8 noiembrie 1204!), precum si ai Sfintilor si Martirilor Voievozi, Musatini si Basarabi…suntem urmasii Sfântului Eminescu! Duca-se dracului toti tradatorii si alogenii, care vor sa ne rastalmaceasca si înjoseasca Duhul, precum vor agentii straini de influenta, numiti spurcat (precum Patapievici) ori actionând spurcator: Manolescu, Liiceanu, Plesu etc.

Sa nu îndrazneasca toate liftele pagâne nu sa se atinga de noi, dar nici, vorba românului, “sa ne sufle în bors” macar!

…„LUATI CIULEANDRA LA BATAIE!!!”

 

…Am rabdat nefiresc de mult.

Noi, românii, suntem un Neam atipic: daca francezii fac câte trei revolutii pe zi, cu rezultatul de…a se întoarce, mereu, la…”vârful cozii” (ba chiar mai rau: pierzându-si Dumnezeul, ca la 1789!), românii tac, privesc si par a se fi tâmpit de tot, de atâta îndelunga chibzuinta… – …când, ce sa vezi, o data la suta de ani, se ridica “mozacul” de român…si schimba cam tot ce trebuia schimbat: 1437-Bobâlna, îsi schimba limba de cult, 1514 – prin Gheorghe Doja, arata ca românii si secuii înarmati sunt/pot oricând deveni spaima imperiilor (din nou!), la fel si Grigorie Pintea Viteazul, pe la 1700…la fel si “craisorii” Horia, Closca ori Crisan, la 1784, “craisorul” Avram Iancu, la 1848-’49…apoi, Domnul Tudor, care, prin martiriul sau de la 1821, scapa Tarile române de hotia fanariota (din pacate, a urmat si nu s-a sfârsit, înca, cea…neo-fanariota!), “craisorul”/Capitanul Corneliu Zelea Codreanu, de la 1927 încoace, face lucrare sfânta, asupra Duhului Românesc (“Într-o natie de slugi el a introdus onoarea si într-o turmã fãrã vertebre – orgoliul” – cf. Emil Cioran) …si tot întru orientarea Neamului Românilor catre Demnitate i-a ridicat Ion Antonescu, pe ostasii-tarani curati ai României – …si tot pentru România Cea Sfânta, Mare si Dreapta a fost martirizat el, Maresalul – pe care istoria slugilor îl uita, dar pe care istoria autenticilor români îl numeste Ion Cel Mare – Ion Antonescu…asasinat la ordinele Moscovei, pe 1 iunie 1946, în Valea Piersicilor (cu contributia decisiva a neispravitului rege “neamt”, cu masiv sânge evreiesc, Mihai I de Hohenzolern-Siegmaringen…!).

…Trebuie sa sune ceasul, acum, în 2011, pentru o noua ridicare a poporului român, în necajita lui istorie, pe care n-o poate evita totdeauna. S-a ispravit cu… “chibzuitul”!

LUATI CIULEANDRA LA BATAIE!!!”

 

…Puneti mâna pe arme, cum zice si îndemnul Profetului ANDREI MURESANU: “Cu bratele armate, cu focul vostru-n vine,/”Viata-n libertate, ori moarte!” striga toti”…!!!

 

…Noi, subsemnatul, marturisim ca, din moment ce guvernantii si asa-zisa “opozitie” nu vor sa stie nici de noi, poporul român, nici de legile pe care ei însisi le-au pritocit (multe, proaste! – dar, daca-mi ceri tu mie, care nu le-am facut, sa le respect – pai, cu atât mai vârtos sunt obligat eu sa-ti cer tie, CARE LE-AI FACUT, sa dai exemplu si sa le respecti PRIMUL, iar nu SA LE ÎNCALCI, CU DISPRET SUVERNO-TIRANIC, PRIMUL!!!) – marturisim si declaram ca nu ne mai supunem nici unui îndemn, nici unei legi “asumate” de Basescu-Guvernul!!!

LUATI CIULEANDRA LA BATAIE!!!”

 

NESUPUNEREA CIVICA este singura alternativa pe care ne-a lasat-o aceasta sleahta de nelegiuiti si trântori si asasini (ce fac Daniel Funeriu, la MECTS si/sau Cseke Atilla, la Sanatate, se numeste GENOCID/ETNOCID!!!) care sunt, azi, în fruntea României, ca “scroafa în copac!”! Noi, subsemnatul, am fi fost primul caruia sa-i placa starea de armonie si demnitate nationala! Dar, când vezi ca vin niste Neica-Nimeni si te calca în picioare, tocmai pe tine, care respecti legea! – TOCMAI EI, CARE-O ÎNCALCA, GHIORLANESTE! – …ei bine, nu-ti mai ramâne decât sa devii “cetatean”, în fine, adica Paznic al Cetatii!… – si cu dorinta de a face rost de-o arma, cu care sa-i trasnesti “la mir” (în speranta ca pocnitura propriului dovleac o vor auzi…!), pentru ca vorba noastra, a niciunuia dintre membrii Marii Fratii a Neamului Român (22 de milioane…sau cam pe-acolo!) – nu ne mai este ascultata, în haosul creat de Satanele bolnave de logoree otravita, de minciuna “gonflata” si asurzitor chiuita, de narcisism si de superbie!

LUATI CIULEANDRA LA BATAIE!!!”

 

…Trebuie, deci, nu doar sa iesim în strada, ci sa devenim chiar “milites”, oameni-luptatori, pentru a ne apara democratia, atâta câta am acceptat-o si câta o mai avem! Oricum, daca “ecumenismul national”, propus de Codreanu, înca nu este o stare posibila (din motive spirituale!) – “tiraniaNU TREBUIE SA SE ÎMPLINEASCA ÎNTRU DESAVÂRSIRE…din motive strict biologice, daca vreti: n-avem de gând sa murim la comanda unor tâlhari de drumul mare! – ci când ne-o hotarî Dumnezeu sorocul.

 

…Înca ceva: NE ESTE GREATA DE OPOZITIA POLITICA ROMÂNEASCA! Cum poti sa afirmi, precum Norica Nicolai si alti liberali, dar si pesedisti, desigur, ca “nu trebuie sa-i vânam pe cei ce-au guvernat înaintea noastra, când noi vom lua puterea în stat”?! Ba, din contra, nu esti decât un complice nenorocit al tradarii si jafului predecesorilor guvernanti…nu ai nicio credibilitate, ca nu vei actiona aidoma predecesorilor, daca nu-i pedepsesti, pe predecesori, nu ca prigoana, ci ca act de justitie NECESARA – pentru jaful, asasinatele si tradarile lor! Pentru ca sa te creada cineva “diferit” de monstrii dinaintea ta, trebuie sa le recunosti, legal si public, calitatea de monstri! Nu te punem, noi, subsemnatul, sa le tai capul – dar sa-i judeci si sa-i condamni la confiscarea averilor furate si obtinute din tradare de Tara si Neam – ESTE O OBLIGATIE MORALA!!! Prof. dr. Dan Brudascu, de la Cluj-Napoca, propunea expulzarea/surghiunirea, pe viata, a vinovatilor de nelegiuiri si tradari. Noi, subsemnatul, suntem de accord, dar cu o conditie: sa fie interzisa calcarea pamântului sfânt românesc DE TOT NEAMUL LOR, ÎN VECII VECILOR! “Ce naste din pisica, soareci manânca!” – si am vazut asta, clar, prin “educatia” amorala si întru ticalosie, a fetelor lui Basescu, a baiatului lui Prigoana etc. etc. etc.

 

…Iar daca ar încalca, sfidator (parintii ori urmasii), decizia crestina a expulzarii, subsemnatul propunem sa se renunte la orice clementa: LA MOARTE CU TRADATORII!!! FARA MILA FALSA SI IPOCRITA! SI SA LI SE SCRIE NUMELE PE UN STÂLP AL RUSINII, ÎN PIATA MARTIRILOR UNIVERSITATII…STÂLP CARE SA ÎNLOCUIASCA CRUCEA CRESTINA…! Adica, sa se aplice afurisenia (excomunicarea): un tradator de Tara Sfânta si de Neam Sfânt nu poate sa se numeasca “Fiu/Fiica al/a Lui Hristos”!

…Raspunsul, logic si de bun-simt, al lui Codreanu/”Capitanul” (care, în plin Parlament român, clamase, imperative: “CEREM introducerea pedepsei cu moartea, exclusiv pentru manipulatorii fraudulosi ai banului public”), la interpelarea profesorului de la Teologie, V.G. Ispir: “D-le Codreanu, d-ta te intitulezi crestin si purtator al ideei crestine.Iti aduc aminte – eu sunt profesor de teologie – ca sustinerea acestei idei este anti-crestina!” – a fost, si e bine de meditate asupra lui: “D-le profesor, dati-mi voie sa va spun: când este chestiunea sa aleg între moartea, disparitia tarii mele si aceea a tâlharului, eu prefer moartea tâlharului si sunt mai bun crestin, daca nu permit ca tâlharul sa-mi nenoroceasca tara si sa mi-o duca la pieire”.

 

…Cum subsemnatul nu este Capitanul si nu are, deci, în Duhul sau, lumina mihaelica a acestuia, AR ADAUGA, PE LISTA MOTIVELOR DE CONDAMNARE LA MOARTE – SI PROSTIA CRASA SI DISTRUCTIVA, PENTRU TARA SI NEAM! Spre exemplu, am cere pedeapsa cu moartea pentru dobitocii care afirma ca ar fi bine ca România sa fie condusa de…Uniunea Europeana! Dar de cine si de vointa cui va imaginati domniile voastre, australopitecilor, ca e condusa, ACUM, România?! Nu cumva Basescu-Braunovici si Mugur Isarescu, seful filialei Grupului Bilderberg, în România, o cârmuiesc pe aceasta (unul, vizibil, de 7 ani, altul, invizibil, dar teribil de…”simtibil”, de 21 de ani!), sunt la puterea la care sunt, NUMAI SI NUMAI PENTRU CA ÎMPLINESC, “ÎNTOCMAI SI LA TIMP”, PLANURILE IUDEO-MASONERIEI, numite, în varinata ei “sefesc-europeana” …Uniunea Europeana?!

…„LUATI CIULEANDRA LA BATAIE!!!”

 

…Noi socotim ca România sufera, EGAL, din pricina Tradarii (de sus în jos) si a Prostiei (de jos în sus…dar, din plin, si…”vitavercea”!).

De aceea, si solicitam pedepse egale, si pentru una, si pentru cealalta: deci, si prostii sa fie expulzati, ”pe ruda, pe samânta”, si sa se duca la casa cui îi vrea si-i ocroteste…iar de vor calca interdictia de spurcare a pamântului sfânt românesc, sa fie executati! (…PRIN STRENGUIRE, CU FUNIE DE CÂNEPA, CA E MAI IEFTIN, IAR PROSTII – EXAGERAT DE MULTI!).

 

…Prin aceasta, cerem, implicit, ULTIMA SANSA PENTRU EDUCATIE! Numai un popor educat va capata discernamântul si demnitatea si vointa de reactiune, în fata acestor doua plagi uriase, ale României contemporane: TRADAREA SATANICA si PROSTIA CRONICA – IRESPONSABILA SI IMPOSTURALA!!!

 

…De-o fi una, de-o fi alta…: „LUATI CIULEANDRA LA BATAIE!!!”

 

 

NOTA

 

1-„Asemenea horei, Ciuleandra se înscrie în suita riturilor dedicate soarelui, în faza sa solstitiala, fenomen cosmic sub semnul caruia se desfasoara ritualurile Calusarilor si Sânzienelor (Dragaica), ritualuri care, nu întâmplator, în calendarul crestin ortodox, corespund unor sarbatori importante: Rusaliile si Nasterea Sf. Ioan Botezatorul. Se stie ca solstitiul de vara (21-22 iunie) marcheaza o perioada de vârf, sub toate aspectele, a naturii, inclusiv a naturii umane. În cadrul acestui reviriment natural, se remarca spectacolul exploziei florale a ciulinilor, ca un omagiu adus parca astmului zilei, în acord armonic cu vitalitatea femeii, personalizata în aparitia hieratica a Ciulendrei, extaziata în fata misterelor naturii si ai primilor fiori ai dragostei, gest concretizat în ritual si dans initiatic, cu ritm progresiv accelerat, unic în felul lui, specific sudului tarii noastre, Munteniei îndeosebi (acolo unde, de altfel, îl plaseaza si Liviu Rebreanu în romanul sau Ciuleandra). (…)În opinia noastra, Ciuleandra este un cuvânt compus din ciul de la ciulin si leandra (landra), care în terminologia populara are semnificatia de miscare dezordonata, la întâmplare, fara nici o noima. Asemanarea dintre miscarea dezordonata, aleatoare, „dupa cum bate vântul” a ciulinilor cu aceea a fetelor cuprinse de fiorul primei iubiri, în comunicarea lor cu natura, în faza de explozie maxima a acesteia, sub semnul solstitiului de vara, nu este fortata, întrucât ritualuri asemanatoare întâlnim si în cazul Sânzienelor (Dragaicelor). Indraznim sa credem ca Sânzienele sau Dragaicele reprezinta forme târzii ale mitului Ciuleandra, numele de Sânziene fiind de origine daco-romana, iar Dragaica s-a suprapus peste cel de Sânziene într-o perioada si mai târzie, respectiv aceea a influentei slave asupra vocabularului român.

În concluzie, mitul Ciuleandra este unul dintre cele mai vechi mituri închinate cultului solar, a carui arie de raspândire este spatiul est si sud-est european. Ciuleandra reproduce, în termeni expliciti, o stare cognitiva si motivational afectiva specifica fetelor virgine, de vârsta premaritala, având din acest punct de vedere, o puternica semnificatie initiatica, manifestata sub forma de rit si ritual dans si hora – , în decorul campestru, exploziv al vegetatiei, din care se detaseaza vitalitatea debordanta a ciulinilor, sub semnul solstitiului de vara” – cf. Ion BratuCIULEANDRA – O STRAMOASA ÎNDEPARTATA A DRAGAICEI, în revista Satul Natal, nr. 13.

SUNT, DAR NICI NOI N-AM MURIT!

de Stefan Doru DANCUS

 

Sunt unul mai bogat ca altul. Par a fi într-o competitie pe viata si pe moarte cu noi, poporul român. Plin de Baba Eba si Bosu Becali prin Europa. Plin de 25% luati de la intelectuali (ca doar ei sunt „bugetari”). Plin de 24% TVA la micii întreprinzatori privati care au rezistat cum au putut sub celebrele guverne anterioare. Plina tara de controale, începând cu Garda Financiara si terminând cu Oficiul pentru Protectia Consumatorului care se scuza: „Stiti, la dumneavoastra n-am fost de multa vreme, trebuie sa va dam amenda, ca asa am primit directiva”. Am ajuns în tara mea sa fac pact cu „autoritatile statului”, carora „statul” le-a luat 25% din salarii.

Ceausescu a fost împuscat pentru ca nu a oferit conditii de trai populatiei. L-au acuzat de genocid. Dar înfometarea de astazi cum se poate chema? Nu genocid? Cum îti poti permite eradicarea unui popor?

A, nu mai are România valori ce pot fi furate! S-au trezit conducatorii ca au ramas cu buzunarele goale – nu mai e nimic de vândut, fratilor, hai sa luam pielea de pe oameni! Nu suntem în 2011, dragi compatrioti, ci în 1907. Mamei mele i se ia C.A.S. pe cuponul de pensie!, si momentul în care am vazut-o si pe asta, m-a înlemnit. Garantez ca niciuna din structurile internationale cu care s-au facut diverse întelegeri în ultimii ani, nu vor interveni în „treburile interne”. Caci 1907 a fost un an de vârf al tarii noastre.

Voi reveni.

 

9 iunie 2011

 

ROMÂNIA MEA: „TARÂMUL VISELOR NEÎMPLINITE”

CONCURSUL DE ESEURI „ROMÂNIA MEA” – PNL VASLUI 2011

 

Denis ZLATAN Grupul Industrial Scolar „Ion Mincu” – Vaslui

(elev in clasa a XI-a)

 

ROMÂNIA MEA: „TARÂMUL VISELOR NEÎMPLINITE”

 

România!… un pamânt care poarta un nume asa de frumos… Bineînteles ca de fiecare data când vine vorba de aceasta tara, se vor auzi numai vorbe si lucruri grele pe care românii le spun din cauza nemultumirii traiului de aici si, totodata, din placerea de a critica politica si guvernarea. Din pacate, aceste vorbe se aud si de dincolo de granite, acolo unde numele de român este urât multor popoare din cauza problemelor cu care se confrunta cu acesti români, plecati din tara din cauza lipsei locurilor de munca si a traiului scazut.

Vreau totusi, atât cât pot, sa scot în evidenta câte ceva bun din aceasta tara, care ma poate face cândva „foarte mare”. Dar, mai intâi de toate, cred ca e mai bine sa vorbesc despre ceea ce e gresit în tara mea, pentru ca din greseli se învata. Bineînteles ca cei care critica viata din România, aduc si argumente clare, deoarece s-au saturat sa fie „furati” de stat. De aceea, nemultumirile ajung la un nivel în care individul iese în strada pentru a protesta. Cred, totusi, ca aceste „greve” nu îsi au rostul si ca tara aceasta nu se va schimba. Trecând prin atâtea clase si terminând într-un final ceea ce numim noi „viata de elev”, realizez ca, de fapt, muncesti degeaba pentru a-ti intretine copilul la scoala si ca, acum, el nu are nici un viitor în aceasta tara, chiar daca sunt si alte idei controversate care afirma ca „daca ai cu ce”, ajungi departe si aici. Nu zic niciodata ca nu-i asa. Totusi, vreau sa afirm ca, odata cu terminarea anilor de liceu, devin un om liber sa fac ceea ce vreau atât cât îmi permite legea. Ajungând pe bancile unei mari facultati si de mare renume în toata tara, reusesc sa o termin, dar ramân cu o diploma de care nu ma pot folosi de ea decât la „cules capsuni… în Spania si la constructii în Italia”, pentru ca aici nu îmi sunt oferite sansele sa îmi cladesc un viitor stralucit si sa fiu mândru ca sunt român si ca fac parte din acest neam mare.

Daca este sa luam România ca un singur om, cred ca as putea-o compara cu o persoana care a plecat din aceasta tara draga, sa munceasca într-o tara îndepartata. Ajuns în tara respectiva, reuseste pentru câteva saptamâni sa lucreze, câstigând câtiva bani, dupa care ajunge într-o stare critica. Pe zi ce trece, tot mai mult ajungea într-o stare de disperare, neavând nici macar un acoperis deasupra capului. Într-una din zile, este înstiintat ca la o Gradina Zoologica din zona sunt posturi libere…pentru noi angajati. Ajungând la interviu, cu un mare regret este respins, pe motiv ca toate locurile au fost ocupate. Dând sa plece, este strigat si rugat totodata, daca ar fi interesat de singurul loc disponibil pe care îl mai aveau, si anume, sa tina locul unei maimute din cauza ca respectiva maimuta a gradinii tocmai decedase… si acum erau în plina sarbatoare, la care toti îsi aduceau copii pentru a se bucura de minunatia animalelor. În prima zi, fiind costumat in gorila, mai timid si nestiind cum sa salute copiii, s-a retras într-un colt al custii in care statea. A doua zi, însa, fu surprins sa vada copiii aruncându-i mâncare si, fiindca se mai învatase un pic cu mediul de acolo, a început sa faca din mâna si sa ia din mâna copiilor tot ce primea. Venind si a treia zi, „maimuta” se obisnuise cu acea cusca… gasise si o liana, si un leagan pe care începuse sa le foloseasca pentru a face spectacol. Dar s-a întâmplat ca, într-una din zile, facându-si volta prea tare pe liana de acolo, a sarit în cusca unui leu. Vazându-l asa de fioros si îndreptându-se spre el, s-a retras cât a putut în coltul custii dând sa tipe, dar fu oprit de leul care îi spuse pe un tot mai rastit ca, daca deschide gura, ei vor fi terminati si riscau sa îsi piarda locul de munca.

Ceea ce vreau sa scot în evidenta din aceasta parabola este ca România este ca un trup fara suflet, doar „carcasa”, existând în lumea aceasta doar numele de România, fara a se sti ceva prin care aceasta tara este renumita pe plan mondial. Ea este tara careia îi place sa fie depedenta de cineva din afara granitelor, nefiind capabila sa îsi coordoneze în asa fel economia tarii încât sa ofere locuri de munca si un trai ridicat pentru cetatenii ei, ci ea mereu trebuie sa faca împrumuturi pentru a investi în infrastrusctura, ca apoi, desi „banii tot nu ajung”, sa nu-i mai poata restitui usor. Cei care guverneaza sunt interesati de propriile lor vieti, caci pentru ei este ca si cu un munte, pe oricare parte din munte urca, ajung numai în vârf. Asa este si în tara mea, unde cei mai cu vaza si cei cu un buget foarte mare aspira de cele mai multe ori spre locul cel mai ridicat în societate si, cu regret o spun, ca ei chiar reusesc, dar ajungând la acest apogeu nu mai sunt interesati de cetateni decât atunci când se fac campaniile electorale, când stiu sa promita lucruri care sunt aproape imposibil de efectuat. Nu degeaba spune proverbul „Usor de zis, greu de facut!” Acest sistem politic este unul din cele mai criticate din ultimile timpuri de la regimul comunist si pâna în zilele noastre. De ce ajungem la un moment dat sa avem trei facultati si sa nu avem niciun job? Cred ca ceva este „putred la mijloc”, iar cei din conducere sunt responsabili cu aceste lucruri. Suntem un popor care s-ar zice ca este cel mai bine învatat, ca aici, în tara mea draga, se învata cel mai mult, dar viitorul este întotdeauna invizibil si fiecare se descurca dupa norocul pe care îl are.

Lasând aceste defecte la o parte, cred ca România are un potential foarte ridicat de a fi o mare putere economica în Europa, daca stam si ne gândim la turismul care s-ar putea practica în aceasta tara splendida. Nu zic ca nu se face turism, dar nu este sustinut si locurile amenajate în asa fel încât sa fie chiar un loc cel mai bine vazut în UE sau în lume si toti sa îsi doreasca sa ajunga în tara aceasta. Însa, aici intervine din nou ceea ce numim lipsa de experienta si dorinta de a strânge cât mai multi bani de pe urma cetatenilor a celor din fruntea statului. Avem, fata de multe state din Europa, cum ar fi ?arile de Jos, un avantaj pentru practicarea turismului, deoarece exista lantul Muntilor Carpati pentru care cei din „Benelux”, ar da orice sa vada minunatia unui vârf de munte. Dar noi lasam, cum am mentionat mai sus, sa patrunda în tara strainii pentru a învesti în asa ceva, iar banii proveniti din acestea ajungând în alte “visterii” ale altor tari.

Desi încerc sa aduc argumente cum ca aceasta tara este minunata, cu regret spun ca nu gasesc prea multe cu care sa ma pot mândri dincolo de granite. Multi vor sa plece undeva asa cum am mentionat în exemplul de mai sus, si sa uite de tot, de trecut, de tara asta, si sa încerce sa îsi construiasca un viitor pe care, aici sunt siguri ca nu l-ar fi putut niciodata avea. Chiar daca sunt unii care nu reusesc sa aiba un viitor stralucit, ei tot încearca acolo unde sunt sa treaca peste greutati, dar în aceasta tara, cu nici un chip nu-si doresc sa se mai reîntoarca. De ce?…Niciodata nu am sa reusesc sa-mi raspund la aceasta întrebare, pentru ca în România nu vad deocamdata nici un potential de redresare economica în urmatorii cinci ani si culmea este ca noi, tinerii de azi, suntem generatia care ar putea schimba ceva. Dar, facilitatile de care dispunem si tehnologia care ne da peste cap si care totodata ne împiedica sa mai gândim corect ne face ca mereu sa fim stresati de gândul ca vom trai o viata fara succese si fara viitor, o viata plina de nevoi, care niciodata nu vor fi îndeajuns satisfacute.

 

Concluzionând, ramân la ideea ca România, desi prin splendorile pe care le are ar putea crea un sistem economic bazat pe turism si, nu în ultimul rând, as vrea sa spun ca este foarte posibil si pe agricultura, deoarce în loc sa importe atât de multe produse, ar putea deopotriva sa exporte, ceea ce ar ridica economia la un nivel mai mare decât în situatia de fata, pentru a nu se mai baza pe marile împrumuturi care altminteri nu rezolva nimic si noi tinerii tot nemultumiti vom ramâne pâna ce ne vom muta cu totii în SUA, România mea…

Denis ZLATAN

Grupul Industrial Scolar „Ion Mincu” – Vaslui

iunie 2011


INTERVIU CU DJ SIMINA GRIGORIU

Consemnat de George ROCA

 

George ROCA: Simina Grigoriu, un nume sonor românesc, un nume cunoscut la ora actuala ca fiind al unuia dintre cei mai faimosi disc jockey din Europa. În ultimele luni prezenta ta a fost remarcata din ce în de mai des în „Top 10 DJ Charts”* Cum a fost posibil sa urci pe treptele cele mai înalte ale „Hall of Fame” al discotecilor?

 

Simina GRIGORIU: Înainte de a ajunge în Top Charts”, succesul meu ca artist si DJ a fost creat si remarcat în cluburi si sali de spectacole din Europa si de pe continentul american. Aceasta se datoreste faptului ca am performat ca la dechiderea unor concerte de mare popularitate. De doi ani numai am început sa produc muzica mea. Spectatorii loiali din salile de concerte mi-au apreciat muzica imediat si m-au sustinut în dezvoltarea mea ca artist chiar de la primul EP care se numeste Mukluks and Ponytails.

 

George ROCA: Te-as ruga sa fii mai explicita cu notiunea de deejay. Ce face un asemenea profesionist, caci sunt convins ca nu e o meserie la îndemâna oricui? Ce aptitudini trebuie sa ai pentru a putea deveni DJ? Când a început pentru tine aceasta pasiune?

 

Simina GRIGORIU: Maiestria unui deejay este sa mixeze doua sau mai multe discuri/platane fara întrerupere. Partea artistica necesita o pasiune pentru muzica, cunoasterea intima a fiecarei piese, un plan si o intuitie în a le lega într-o poveste armonioasa. Partea tehnica este stapânirea tehnologica a unui mixer foarte complicat si complex, care filtreaza piesele muzicale si îmi permite sa gradez tonuri si ritmuri pentru un rezultat artistic.

 

George ROCA: As dori sa te întreb daca ai vreo pregatire muzicala. Cânti la vreun instrument? Ai compus vreodata muzica? Ce gen îti place mai mult?

 

Simina GRIGORIU: Am o formare artistica înca din scoala generala. Am facut muzica, dans si pictura… de când ma stiu. Am crescut cu pasiunea muzicii mostenita de la parinti care aveau o colectie valoroasa de LP-uri aduse cu greu din România la Toronto… atunci când au emigrat. Am cântat în copilarie la vioara si la pian, dar nu am început sa compun decât de putina vreme. Ascult tot felul de muzica, de la rock, la rap, la muzica folclorica si sunt receptiva la genuri noi de muzica.

 

George ROCA: Stiu ca sunt mai multe feluri de disc jokey: cei de la radio, de pe stadioane, festivaluri, din discoteci… sau chiar pe internet. Unii schimba doar benzile cu muzica prin localuri sau baruri, altii îmbina muzica cu aptitudinile lor artistice, precum sunete speciale, diferite efecte sonore create de diferitele „turntables” (patefoane). Altii sunt chiar un fel de maestrii de ceremonii (MC). Deseori acestia au interventii vocale, sau cânta chiar alaturi de artistul de pe disc, pe ritmurile înregistrate sau melodii proprii. Tu unde te încadrezi? Ce faci practic acolo printre aparatele acelea de produs sunete melodioase?

 

Simina GRIGORIU: Eu sunt un deejay de club. Mixez live în cluburi, festivaluri si sali de concerte. Folosesc discuri de vinyl, niciodata CD-uri si de obicei folosesc sistemul Traktor. Acest sistem îmi faciliteaza sa pun muzica digitala folosind platane digitale. Pot manipula muzica digitala la fel ca un vinyl real. În cele câteva ore de concert alternez discuri digitale si vinyl-uri.

 

George ROCA: Esti nascuta în România, esti cetatean canadian, lucrezi la Berlin de trei ani… Pe unde ai mai performat? Care este motivatia acestor peregrinari? Ai fost si în tara natala?

 

Simina GRIGORIU: Am emigrat în Canada cu parintii la 4 ani, direct la Toronto de la Bucuresti. Am bunici si rude în România pe care i-am vizitat frecvent. Am pastrat o legatura simbiotica cu radacinile mele românesti. ?coala si pregatirea academica le-am terminat la Toronto. Am profesat în meseria mea de marketing si productie grafica în firme internationale, facând muzica drept… hobby. Mi-am dat seama curând ca trebuie sa îmi dedic timpul integral pasiunii pentru muzica. La mutarea în Berlin am facut aceasta schimbare si nu regret de loc. Am performat si în România de câteva ori. Am un agent român si abia astept sa ma reîntorc si sa pun muzica la concerte românesti.

 

George ROCA: Sa vorbim putin despre performantele tale în domeniu. Am vazut pe YouTube un filmulet cu tine în care erai reprezentata nu numai prin „omul de la pupitru de comanda” ci si prin fotografii stilizate cu tine transpuse pe un ecran enorm, imagini care încântau privirea audientei… De asemenea pe Facebook am vazut ca ai aproape 20 mii de prieteni! Asta înseamna pentru tine faptul ca esti apreciata, cunoscuta si adorata! Cu ce te distingi de ceilalti colegi de breasla! Care este hallmarkul tau, punctul tau de atractie?

 

Simina GRIGORIU: Am venit în acest domeniu cu o educatie deja realizata. Nu aveam 19 ani si parul albastru! Am destula confidenta si competenta în ceea ce fac si nu am nevoie sa epatez prin nimic. Ma prezint exact cum sunt, pun muzica care sa placa audientei si sunt cu picioarele pe pamânt. Mai am un avantaj: sunt putine femei în acest domeniu si câteodata, recunosc, sunt favorizata pentru acest motiv. E o sabie cu doua taisuri. Tot ce îmi doresc este sa îmi mentin nivelul de profesionalitate în productie si pe scena.

 

George ROCA: Ai o fata placuta, un fizic frumos, o voce minunata… Ai încercat sa faci si altceva decât meseria de disc jockey? De exemplu actorie de teatru sau film… sau sa devii cântareata?

 

Simina GRIGORIU: La 16 ani am dorit sa devin manechin. Am un portofoliu de poze foarte frumoase si cam atât. Mi-am dat seama foarte repede ca nu este domeniul meu de activitate. Pozatul nu este ceva ce ma intereseaza, dar sunt dispusa sa încerc sa joc într-un film sau sa cânt. Înca nu stiu daca pot sa cânt în public. 🙂

 

George ROCA: Am aflat ca esti producator muzical. În ce consta acesta? Poti sa dai câteva detalii? Ce productii ai avut?

 

Simina GRIGORIU: Produc muzica techno cu un program care se cheama Ableton Live. Am realizat pâna acum 4 EP-uri si am colaborat cu alti artisti la piese si remixari. În vara aceasta voi mai scoate câteva EP-uri. În toamna încep sa lucrez la primul meu album, care va fi prezentat la public în 2012.

 

George ROCA: Ai lansat anul trecut primul tau EP (extended play), album intitulat „Mukluks & Ponytails”. Câteva detalii te rog? De unde ai luat titlul acesta haios cu conotatii aborigene inuite sau yupike!? Ce alte albume mai mai contine discografia ta?

 

Simina GRIGORIU: Primul EP am vrut sa ma reprezinte cât mai mult. Port cu pasiune ghetute mukluks** si am parul într-o codita pe o parte (ponytail***). Mi s-a parut foarte potrivit. Muzica este inspirata si foloseste bucati de sunet ale Mariei Tanase. Îmi place sa încorporez elementele armonioase ale muzicii populare romanesti! Combinatia de muzica traditionala cu tobe electronice devine stilul meu...

 

George ROCA: Cu multumirile de rigoare pentru acest spumos interviu încheiem cu ultima întrebare: „Ce proiecte de viitor are DJ Simina Grigoriu?”

 

Simina GRIGORIU: Pe lânga turneul si productiile mele voi performa la Goldfinger Tour pe teritoriul întregii Germanii, iar mai târziu anul acesta voi mixa din nou în turneul lui Paul Kalkbrenner, PK Tour 2011. La sfârsitul anului sper sa termin primul meu album si voi vedea ce aduce anul viitor.

—————————————–

* Top 10 DJ Charts”,vezi: http://www.residentadvisor.net/dj/siminagrigoriu/top10)

** Mukluks sau Kamik, botine confectionate din blana de ren si purtate de populatia inuit si yupik, din zonele artice canadiene si estul Alaskai.

*** Poneytail, pieptanatura tinereasca prin care parul este adunat într-un manunchi în partea de sus a capului, numita si „coada de cal”

 

A consemnat,

George ROCA

Sydney – Toronto – Berlin

1 iunie 2011

Despre o bunatate ca a lui Dumnezeu

DAVID SI MEFIBOSET

 

Scurta Meditatie din 2 Samuel, 9.1-11.

 

Împaratul David a zis: „Nu mai este nimeni din casa lui Saul ca sa ma port cu el cu o bunatate ca bunatatea lui Dumnezeu?” Si Tiba a raspuns împaratului: „Mai este un fiu al lui Ionatan, olog de picioare. (…) Si Mefiboset a mâncat la masa lui David, ca unul din fiii împaratului.” (2 Sanuel, 9)

 

Pe aceeasi tema am scris meditatia: „Frumusetea lui Dumnezeu este Bunatatea”. Caracterul si frumusetea lui Dumnezeu ne sunt dezvaluite de însasi bunatatea Sa, imensa si proverbiala!

 

Am auzit o povestioara care spunea ca Sarpele cel vechi, Diavolul, ar fi fost întrebat de ce e asa de rau, cum de el face mereu numai rau si aduce multe necazuri oamenilor. Acesta ar fi raspuns: Cum, va mirati? Oare nu asta e starea mea normala, nu acesta e caracteul meu? Oare nu asta e slujba mea?

Insa omul a fost creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Deci bunatatea este o stare naturala a omului si ne-am astepta sa fie bun, sa-i semene mai mult lui Dumnezeu.

Vedem cum o singura muscatura a Sarpelui a fost de-ajuns sa-l schimbe pe om atât de mult, încât sa-si arate mai mult rautatea „mostenita” de atingerea Sarpelui, decât bunatatea, ca trasatura definitorie a Creatorului care l-a plamadit dupa chipul Sau.

Spre deosebire de noi, carora ne sare tandara imediat ce nu ne convine ceva, când suntem calcati pe batatura mândriei, Dumnezeu are îndelunga rabdare si îndelunga îndurare fata de neascultarea omului pacatos coplesindu-ne adesea prin bunatatea Sa.

Psalmistul David spune „Caci mânia Lui tine numai o clipa, dar îndurarea Lui tine toata viata: seara vine plânsul, iar dimineata, veselia.„ (Psalm 30.5).

 

Inainte de a se numi Pavel, celebrul apostol era cunoscut sub numele Saul din Tars. In acea vreme – desi era evreu din evrei, un om foarte educat, care avea si cetatenie romana si studiase cu marele învatat Gamaliel -, îl gasim printre cei care prigoneau biserica lui Dumnezeu participand la omorârea evreilor care credeau în Isus Cristos si în învierea Lui, cum este relatat cazul martirului Stefan, omorât cu pietre (Faptele apostolilor, 6-7).

Stefan, plin de Duhul Sfant,  si-a manifestat bunatatea fata de calaii lui, strigând înainte de-a-si da duhul: Doamne, nu le tine în seama pacatul acesta!

[pullquote]

<Cuvântul lui Dumnezeu se raspândea tot mai mult, numarul ucenicilor se înmultea mult în Ierusalim, si o mare multime de preoti veneau la credinta. Stefan era plin de har si de putere si facea minuni si semne mari în norod. (… ) …Oameni tari la cerbice, netaiati împrejur cu inima si cu urechile! Voi totdeauna va împotriviti Duhului Sfânt. Cum au facut parintii vostri, asa faceti si voi. (…) Ei au început atunci sa racneasca, si-au astupat urechile si s-au napustit toti într-un gând asupra lui. L-au târât afara din cetate si l-au ucis cu pietre. Martorii si-au pus hainele la picioarele unui tânar, numit Saul. Si aruncau cu pietre în Stefan, care se ruga si zicea: „Doamne Isuse, primeste duhul meu!” Apoi a îngenuncheat si a strigat cu glas tare: „Doamne, nu le tine în seama pacatul acesta!” Si, dupa aceste vorbe, a adormit. > Fapte 6-7

[/pullquote]


Daca Satana îl schimba mult pe om, îndemnându-l mai mult spre rau, prin prezenta lui Dumnezeu în viata si inima sa, omul se va schimba în bine. Are loc un proces de  renastere a vietii prin Duhul Sfânt, vointa si dorintele  i se vor schimba implinind voia lui Dumnezeu, iar lucrurile le va face în mod majoritar pe placul Domnului. Si astfel, bunatatea isi va face simtita tot mai mult prezenta in vietileunor asemenea oameni.

De aceea David preocupat sa faca voia Domnului,  intreaba: „Nu mai este nimeni din casa lui Saul ca sa ma port cu el cu o bunatate ca bunatatea lui Dumnezeu?”. David vrea sa-si reverse bunatatea, dar nu orice bunatate, ci una ca a lui Dumnezeu si peste cei la care oamenii s-ar astepta cel mai putin.

La fel s-a intâmplat si cu Saul din Tars. Daca îl vedem pe Saul alaturi de cei care-l omorau pe Stefan, si apoi îl însotim pe drumul Damascului când umbla în cautarea celor credinciosi sa-i progoneasca, constatam ca trece prin punctul de inflexiune de unde incepe transformarea sa. Isi schimba deindata atitudinea atunci cand se confrunta cu glasul divin  care-i zice: „Saule, Saule, pentru ce Ma prigonesti? Tremurând si plin de frica, el a zis:  „Doamne, ce vrei sa fac?” „Scoala-te”,  i-a zis Domnul,  „intra în cetate,  si ti se va spune ce trebuie sa faci.”

Ascultand de glasulDomnului (Doamne, ce vrei sa fac?) si urmându-L, viitorul apostol Pavel acum intra pe drumul credintei în Isus Fiul lui Dumnezeu!

De-acum, harul lui Dumnezeu si adevarata viata l-au umplut de dragoste si de bunatate pentru semeni, pentru cei pierduti în pacat si în deznadejde. De-acum  are o inima ca a lui Dumnezeu, care a dat ce a avut mai scump pentru om si omenire: pe Fiul Sau Isus, lasându-L sa-Si dea viata pe Crucea ridicata  intre Cer si Pamant,  ca Jertfa de ispasire pentru pacatele mele si ale tale, pentru ale intregii omeniri.

Pavel, nu numai ca a scris 14 epistole catre biserici, dar a facut câteva calatorii misionare, lungi si grele, ajungând pâna în Europa, la Filipi. Unii au numit acel ceas: Ora astrala a Europei.

Atunci, în acele locuri, prin propovaduirea lui Pavel s-a auzit pentru prima data vestea cea buna a Evangheliei, a rascumpararii  prin credinta a omului din starea veche, pacatoasa, infaptuita de Jertfa adusa de Isus, si multi au fost adusi la viata împreuna cu Hristos ( Efeseni, 2. 1-10).

Pavel scrie celor din Roma: „Insa nadejdea aceasta nu insala, pentru ca dragostea lui Dumnezeu a fost turnata in inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.” (Romani, 5.5)

Multumim Domnului Isus ca slujitorii Cuvantului Sfintei Scripturi au dus vestea buna a Evangheliei si mai departe, ajungând si la noi innoindu-ne simtamintele si viata. Avem in inimi dragostea lui Dumnezeu, primita prin Duhul Sfant care ne-a fost dat, atunci cand am crezut!. Glorie Domnului!

Faptele omului firesc, bune, sunt considerate de Dumnezeu ca o „haina manjita”: „Toti am ajuns ca niste necurati, si toate faptele noastre bune sunt ca o haina mânjita– Isaia, 64.6).

David din copilarie a umblat cu Dumnezeu si I-a preamarit Numele si  in Psalmii pe care i-a scris. Un loc unic avand  Psalmul 23, – Domnul este Pastorul meu.

In razboiul cu filistenii, ca tânar adolescent, calauzit de Duhul lui Dumnezeu si increzându-se in puterea si ajutorul Lui, David îl infrunta pe uriasul Goliat, înaintea caruia toti oamenii firesti tremurau numai vazându-l încins în armura-i mareata care-i ascundea trupul, cu coiful pe cap si cu sabia în mâna!

[pullquote]

David a zis lui Saul: „Robul tau pastea oile tatalui sau. Si când un leu sau un urs venea sa-i ia o oaie din turma, alergam dupa el, îl loveam si-i smulgeam oaia din gura. Daca se ridica împotriva mea, îl apucam de falca, îl loveam si-l omoram. – 1 Samuel, 17)

[/pullquote]

In Numele Domnului, tânarul David il infrunta cu mult curaj pe  gigantul Goliat, : „Si-a luat toiagul în mâna, si-a ales din pârâu cinci pietre netede si le-a pus în traista lui de pastor si în buzunarul hainei. Apoi, cu prastia în mâna, a înaintat împotriva filisteanului…”- 1 Samuel, 17

Omul schimbat de Dumnezeu poate face fapte marete atât in ochii oamenilor, cât si in ochii lui Dumnezeu!

 


Domnul Isus in predica de pe munte le spune ucenicilor: „Tot asa sa lumineze si lumina voastra înaintea oamenilor, ca ei sa vada faptele voastre bune si sa slaveasca pe Tatal vostru care este în ceruri.” -Matei, 5.16


Dumnezeu asteapta sa vada in crestini bunatate, o bunatate ca a lui Dumnezeu, jertfitoare. O bunatate vazuta de faptele omului credincios, care sa-l coste. El doreste sa avem si noi aceeasi mila fata de aproapele nostru.

Asa cum David l-a invitat permanent la masa sa de rege pe Mefiboset, cel olog de picioare, si Dumnezeu ne invita permanent la Cina Sa, la partasia cu El acum, dar si in eternitate:

Iata Eu stau la usa si bat. Daca aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el,  si el cu Mine. „ – Apocalipsa, 3.20

[pullquote]

Sa nu vi se tulbure inima. Aveti credinta în Dumnezeu si aveti credinta în Mine. În casa Tatalui Meu sunt multe  locasuri. Daca n-ar fi asa, v-as fi spus. Eu Ma duc sa va pregatesc un loc. Si dupa ce Ma voi duce si va voi pregati un loc, Ma voi întoarce si va voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, sa fiti si voi. – Ioan, 14.1-3

[/pullquote]

Dumnezeu doreste ca la masa noastra imbelsugata sa ia parte si cei aflati in nevoi. Sa intindem o mâna de ajutor si celor care au nevoie si sunt in lipsa.

Mai mult, Isus conditioneaza intrarea noastra in imparatia lui Dumnezeu de aceste fapte ale neprihanirii, facute de omul renascut la o viata noua impreuna cu Isus:

 

Când va veni Fiul omului în slava Sa cu toti sfintii îngeri, va sedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va desparti pe unii de altii cum desparte pastorul oile de capre; si va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui. Atunci Împaratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniti binecuvântatii Tatalui Meu de mosteniti Împaratia care v-a fost pregatita de la întemeierea lumii. Caci am fost flamând, si Mi-ati dat de mâncat; Mi-a fost sete, si Mi-ati dat de baut; am fost strain, si M-ati primit; am fost gol, si M-ati îmbracat; am fost bolnav, si ati venit sa Ma vedeti; am fost în temnita, si ati venit pe la Mine.” Atunci cei neprihaniti Îi vor raspunde: „Doamne, când Te-am vazut noi flamând si Ti-am dat sa manânci? Sau fiindu-Ti sete si Ti-am dat de ai baut? Când Te-am vazut noi strain si Te-am primit? Sau gol si Te-am îmbracat? Când Te-am vazut noi bolnav sau în temnita si am venit pe la Tine?” Drept raspuns, Împaratul le va zice: „Adevarat va spun ca, ori de câte ori ati facut aceste lucruri unuia din acesti foarte neînsemnati frati ai Mei, Mie Mi le-ati facut.”


http://www.youtube.com/watch?v=b4WdXunAc8Q

EUGÉNE IONESCO, ÎNTRE OROAREA DE A TRAI SI OROAREA DE A MURI

de Andrei OISTEANU

 

 

Cum comemoram un scriitor clasic?

Slefuindu-i lespedea de pe mormânt? Lacrimând patetic la poalele monumentului?

[pullquote]

Cum comemoram un scriitor clasic? Slefuindu-i lespedea de pe mormânt? Lacrimând patetic la poalele monumentului? (Re)citând nostalgic câteva clisee uzate si abuzate? Sau încercând sa aflam mai multe despre viata si opera lui, despre sperantele si nefericirile lui, despre eventualele lui traume si despre modul cum a stiut sa le depaseasca?

[/pullquote]

(Re)citând nostalgic câteva clisee uzate si abuzate? Sau încercând sa aflam mai multe despre viata si opera lui, despre sperantele si nefericirile lui, despre eventualele lui traume si despre modul cum a stiut sa le depaseasca?

 

Într-un text programatic din 2003, intitulat Mai e nevoie de biografii?, Mircea Cartarescu – intrigat de sablonizarea si falsificarea biografiilor scriitorilor români – scria urmatoarele: „Biografia autorilor era plicticoasa si greu de suportat în istoriile literare clasice nu numai datorita acumularii seci de date, ci si sentimentului ca ti se vinde o butaforie, sentiment pe care l-am avut de-atâtea ori ca student ascultând cursuri despre olimpianismul lui Odobescu (fara sa se sufle o vorba despre sinuciderea lui din dragoste si despre morfinomania sa)”.

Se împlinesc o suta de ani de când, la 13/26 noiembrie 1909, s-a nascut la Slatina Eugen Ionescu. Cu acest prilej, public un fragment dintr-o carte în curs de aparitie la editura Polirom, intitulata Narcotice la români. Istorie, religie si literatura.

 

Ionesco diagnosticat de Cioran

Lui Cioran i-a placut sa-i diagnosticheze si sa-i doftoriceasca pe altii. „Ca orice bolnav care se respecta – observa inspirat Marta Patreu –, [Cioran] a început sa faca pe doctorul. Nu numai cu sine, ci si cu altii”. În ceea ce-l priveste pe Eugène Ionesco, diagnosticul dat de Cioran este de domeniul psihiatriei: „În fond [Eugen] e foarte nefericit, vesnic pândit de crize depresive, de accese insuportabile de apatie”, îi scria Cioran prietenului Arsavir Acterian la 13 martie 1979. O criza severa de depresie psihica a traversat Eugène Ionesco în primavara anului 1967, când a plecat în Elvetia pentru tratament. Ca sa-si depaseasca depresia, dramaturgul bea alcool, care evident îi accentua criza. Nu putea iesi din acest cerc vicios si cauta alinare, telefonându-i lui Cioran la Paris. Paradoxal, proverbialul propovaduitor al sinuciderii a devenit psihiatrul care îl alina pe depresiv.

Ceea ce-si noteaza Cioran în Caiete în aprilie 1967 pare incredibil: „E[ugen] îmi telefoneaza din Lucerna, unde ar trebui sa faca o cura într-o clinica. E ora 10 dimineata si îmi spune ca nu mai rezista; ca nu poate iesi din crizele de depresie si ma întreaba cum fac ca sa traiesc. Îi raspund ca exact aceeasi întrebare mi-o pun si eu, si ca ma admir ca pot sa continui. Eu însa nu beau, si i-am spus lui E[ugen] ca alcoolul e diabolic, ca atâta vreme cât o sa bea nu va putea iesi din infern […]. E[ugen] telefoneaza taman la miezul noptii de la Zürich. Plânge, suspina, miorlaie aproape, îmi spune c-a baut în cursul serii o sticla de whisky, ca e în pragul sinuciderii, ca-i e frica […]. Îl implor sa nu mai bea, sa plece din Elvetia si sa se interneze într-o clinica la Paris, ca sa poata fi vizitat. […] I-am spus ca trebuie neaparat sa se abtina de la alcool; îmi spune ca nu poate; c-a încercat si stie ca-i e cu neputinta. […] I-am spus ca daca nu renunta macar o saptamâna-doua la alcool, e pierdut. Astazi i-am spus: nu bea, daca simti ca ai pofta sa bei, ia o carte de rugaciuni, spune o rugaciune. Îmi spune ca nu mai poate sa se roage, ca a încercat mai de mult, dar ca acum îi e cu neputinta. Si începe iarasi sa se plânga si sa protesteze: Nu mai sunt jucat în Germania etc. […]. E[ugen] îmi telefoneaza de doua ori pe zi de la Zürich. Dimineata îmi promite ca nu bea, seara e beat si-mi vorbeste despre sinucidere. Iar eu, care am facut apologia sinuciderii, încerc sa-l împiedic s-o faca”.

Principalul motiv al deprimarii dramaturgului era impresia ca nu mai este jucat si ca celebritatea lui apune. Impresia lui Eugène Ionesco era falsa, având în vedere faptul ca în acei ani piesele lui erau foarte jucate în toate teatrele din Europa (din 1964 chiar si în România comunista). Dar, cum stim, perceptia unui fenomen poate sa fie complet diferita de fenomenul însusi. „Gloria lui morbida, absurda, nefasta, – scrie Cioran – nu a facut decât sa-i agraveze starea si problemele. O glorie ce are chipul blestemului.”

Diagnosticul lui Cioran este de nivelul unui autentic psihiatru. Celebritatea are asupra lui Eugène Ionesco efectul unui drog periculos, care produce dependenta. Este un soi de „elixir al diavolului”. Când doza acestui narcotic scade, dramaturgul îl înlocuieste cu un alt narcotic, alcoolul, care este însa si mai periculos. “«Celebritatea» – noteaza Cioran în Caiete – este o otrava pentru el, un drog ce i-a adus [lui Ionesco] doar neajunsuri, din care nu se-alege cu nici o bucurie adevarata: o tortura, o pedeapsa, o veritabila agonie, de care însa nu s-ar putea lipsi. […] Alcoolul si celebritatea sunt lucrari ale diavolului. Sa nu cazi în patima celui dintâi, sa n-o cauti pe cea de-a doua. Doua primejdii care nu ma pândesc, chiar daca în tinerete am trecut foarte aproape de prima”.

 

Uitarea de sine

De regula, se stie despre alcoolofilia lui Eugène Ionesco. În dimineata de 2 iulie 1966, de pilda, Cioran se întorcea „beat crita” dupa un pantagruelic chef nocturn cu Ionesco: „Este incredibil cât poate E[ugen] sa manânce si sa bea”, îsi noteaza Cioran în jurnal. Putem oare sa dam totala crezare notatiilor de jurnal semnate de Cioran? Sunt notatii cvasi-caricaturale în ceea ce-l priveste pe Ionesco. Stim ca Emil Cioran era excesiv în scris si ca ar fi putut sa exagereze si în cazul depresiei dramaturgului. „A gândi înseamna a exagera”, îsi nota el în jurnal în 1963. „Exagerez, fara îndoiala”, îi scria Cioran lui Arsavir Acterian într-o epistola din 1974.

Ar trebui deci sa coroboram informatiile provenite de la Cioran cu altele. Ar fi unele semnale din tineretea bucuresteana a lui Eugen Ionescu. Mihail Sebastian, de pilda, îsi nota în jurnal, în februarie 1941, ca într-o dimineata Ionescu (atunci în vârsta de 31 de ani) s-a îmbatat repede, dupa câteva cocktail-uri”. Foarte agitat psihic si „ametit de bautura”, Ionescu s-a confesat prietenului Sebastian ca mama sa „a ramas evreica pâna la moarte, când el – Eugen – cu mâna lui, a botezat-o”. Ionescu s-a destainuit „ca si cum l-ar fi apasat [o taina], ca si cum s-ar fi înabusit”, noteaza Sebastian în jurnal. Trebuie sa tinem cont de conjunctura momentului. Scena se producea la circa doua saptamâni dupa rebeliunea legionara si pogromul de la Bucuresti (21-23 ianuarie 1941), când cripto-evreitatea lui Eugen Ionescu era într-adevar în masura sa produca angoase. Informatia nu este complet relevanta, dar este un simptom ca, atunci când trecea printr-o tulburare psihica, Eugen Ionescu încerca sa se echilibreze bând alcool.

 

Informatiile provenite din jurnalul lui Cioran din anii ‘60 pot fi coroborate cu cele provenite de la Eugène Ionesco însusi, din aceeasi perioada. Sa luam un text confesiv, „Présent passé, passé présent”, scris de Ionesco chiar în anul 1967. Dramaturgul se plânge ba ca a ajuns „la capatul succeselor”, ba ca îl doare cumplit capul dupa ce s-a îmbatat, ba ca – la nici 58 de ani – îsi pierde complet memoria din cauza bauturii: „Când beau prea mult, nu-mi mai amintesc ce s-a întâmplat, ce am spus, ce mi s-a spus, ce am facut. Mi se povesteste a doua zi. Nici o amintire, doar o pata neagra”. Este declaratia unui om caruia îi este groaza de uitarea de sine „ca de moarte”: „Mi-e frica de uitare ca de moarte. Ma uit pe mine. Ma pierd pe mine. Ma înstrainez de mine”. Într-un cunoscut studiu (Mythology of Memory and Forgetting, 1963), Mircea Eliade a comentat mitologia si simbolistica „uitarii”, a „betiei” si a „pierderii de sine”.

 

Fericit nu eram decât beat”

Concludent este si un alt text confesiv al dramaturgului, Journal en miettes, publicat la sfârsitul anului 1967. Din pacate, intrarile în jurnal nu sunt datate. Volumul este compus din pagini de confesiune tinute de scriitor în anii ‘60, pâna în vara anului 1967. Jurnalul cuprinde deci si episodul internarii în clinica de la Zürich, din aprilie 1967. Era probabil vorba despre celebra Clinica psihiatrca a Universtatii din Zürich, unde a lucrat dr. C.G. Jung la începutul secolului. „Betia nu rezolva nimic, dar nici psihologia elvetiana”, conchide pesimist Ionesco.

Problema „celebritatii” („parte placuta, parte insuportabila”), ca motiv al depresiei dramaturgului (“nu mai sunt jucat”), transpare si în acest caz: „Administratorul Comediei Franceze m-a chemat chiar adineaori la telefon spunându-mi ca îl intereseaza ultima mea piesa. Ce putin îmi trebuie ca sa ma reechilibrez în dezechilibru”. Totusi problema gloriei personale apare în jurnalul tinut de Eugène Ionesco într-o forma mai putin obsesiva decât o prezinta Emil Cioran. Autorul Rinocerilor nu risca sa devina “marioneta propriei vanitati”, cum prevazuse cu trei decenii înainte Pompiliu Constantinescu („Eugen Ionescu – sau marioneta propriei vanitati”, 1934). Poate doar „un clown singuratic si trist”, cum l-a descris cu drag Michael Finkenthal: „Iubitul nostru clown, Ionesco”.

Aevaratul motiv al depresiei lui Eugène Ionesco este, simplu spus si cu propriile sale cuvinte, „frica de moarte”. El supravietuieste dilematic, „sfâsiat între oroarea de a trai si oroarea de a muri”. Paradoxal, frica de moarte poate sa dea nastere gândurilor suicidare. Este vorba de o spaima terorizanta în fata misterului mortii si o povara strivitoare de a trai în bezna emanata de „Soarele negru al melancoliei”, în celebra formulare a lui Gérard de Nerval, citata în jurnal chiar de dramaturg. „Am fost chinuit, sunt si acum, deopotriva de frica de moarte, groaza de vid, si de dorinta fierbinte, nestapânita, presanta de a trai”, noteaza Eugène Ionesco. Melancolia lui Ionesco se confunda cu nefericirea de-a se simti “pierdut în lumea asta sortita mortii”. Printre altele, alcoolul este considerat un remediu împotriva melancoliei si a spaimei patologice. Iata câteva “farâme” din jurnalul intim al dramaturgului, în care “uitarea de sine” este provocata de pierderea memoriei, provocata la rândul ei de betia alcoolica: „N-am stiut sa uit de mine. Ca sa uit de mine, ar fi trebuit sa uit nu numai de propria mea moarte, ci sa uit totodata ca cei pe care îi iubim mor si ca lumea are un sfârsit. Ideea de sfârsit ma înspaimânta si ma scoate din minti. Cu-adevarat fericit n-am fost decât când eram beat. Din pacate, alcoolul ucide memoria, si n-am pastrat din euforiile mele decât niste amintiri încetosate”. Sau: „Fericit nu eram decât beat. Din pacate, a doua zi uitam aproape tot, nu mai aveam habar din ce fusese facut acel soi de fericire.”. Sau: „Frica asta cumplita, panica asta. La caderea noptii, navaleste peste mine. Doresc singuratatea, nu o pot suporta […] Bautura îmi lipseste. Un pahar e deajuns ca frica sa dispara.” Scris într-o clinica de psihiatrie din Elvetia, ultimul pasaj pare sa fi iesit din mantaua melancolicului Bacovia: “Singur, singur singur… / I-auzi cum mai ploua. / Vreme de betie / Ce melancolie !” (poezia Rar, 1906).

Imaginând un pseudo-jurnal post-mortem tinut, chipurile, de Eugène Ionesco însusi, eseistul Adrian Mihalache îl face pe dramaturg sa-si remenoreze spaima de moarte si remediile care o “anesteziau”: „Mie, alcoolul si tutunul mi-au anesteziat, macar pe moment, angoasa în fata mortii”.

Injectii sa dea la cap spaimei”

Este greu de crezut ca Eugène Ionesco, având probleme depresive si trecând prin câteva clinici de profil, nu a fost tratat cu preparate farmaceutice psihoactive. În aprilie 1964, Emil Cioran îsi nota în jurnal faptul ca prietenul sau “X” (foarte probabil Eugène Ionesco) era în “degringolada”, plângându-i-se ca un doctor psihiatru “i-a recomandat stupefiante ce-i dau o stare de euforie, urmata de crize de depresie”. Cioran i-a replicat ca stupefiantele (“fericire cumparata”) „nu fac doua parale” si ca un psihiatru „nu va reusi niciodata” sa-l vindece. Este clar ca Cioran ura visceral azilurile psihiatrice si pe doctorii „jalnici” care bântuiau pe culoarele lor. Nu si Eugène Ionesco. Internarea într-un astfel de stabiliment era pentru el placuta abandonare într-un spatiu în care se simtea complet scutit de responsabilitate. „Mi-ar place sa traiesc toata viata într-o clinica, – îsi noteaza dramaturgul – într-o camera luminoasa, curata, de clinica. Din moment ce tot suntem în închisoare mi-ar place macar sa mi-o aleg pe asta.” Elogiul adus parintelui pshiatriei este si el simptomatic. Pentru Eugène Ionesco, Sigmund Freud a fost un „alt mare evreu”, un „mare rabin, din cea mai pura traditie a rabinilor”, un „doctor de suflete” care “a vrut sa exorcizeze ura”.

Dar despre ce fel de “stupefiante” putea fi vorba în cazul lui Ionesco? Ce remedii psihoactive i-au fost recomandate? Unele date transpar chiar din “jurnalul oniric” pe care l-a tinut dramaturgul. Iata un vis din acea epoca (mijlocul anilor ’60), când Eugène Ionesco era internat într-o clinica psihiatrica si se plângea ca îi lipseste alcoolul cu care ar putea sa-si atenueze traumele provocate de spaime. În vis, Eugène Ionesco ajunge la un birt în care cere “ceva de baut”. „Nu pot sa va dau de baut – spune cârciumarul din vis – decât daca îmi prezentati certificatul dumneavoastra de sanatate mintala. […] Se pare ca sunteti nebun, vi s-au facut injectii, sunteti drogat.” „Injectiile acelea mi le-a facut un doctor, ca sa dea la cap spaimei”, explica Eugène Ionesco în vis. Dar nu reuseste sa-l convinga pe cârciumarul din vis, asa ca pleaca la un alt birt, unde comanda acelasi lucru: bautura. „Astept zadarnic, astept si visul se sfârseste în asteptarea asta.” Dimineata, dramaturgul îi povesteste visul rezumat mai sus psihiatrului din clinica în care era internat (probabil doctorului care i-a prescris “drogurile”). Este profund nemultumit de explicatia simplist freudiana data de psihiatru si ajunge la concluzia ca visele lui sunt de fapt reflectari foarte directe, nesublimate, ale realitatii. În aceste conditii, este rezonabil sa banuim ca lui Eugène Ionesco i-au fost într-adevar prescrise injectii cu medicamente psihotrope, menite – cum spune chiar el – „sa dea la cap spaimei”.

Nevoia de euforizante”

Undeva, în „Jurnal în farâme”, tinut pâna în anul 1967, Ionesco noteaza urmatoarele în privinta modului cum îsi percepe propriul corp: „Am avut întotdeauna o proasta cenestezie: nu mi-e bine în pielea mea. De unde si nevoia de euforizante sau de bautura…”. Ne putem întreba din nou despre ce “euforizante”, “medicatii”, “injectii” si “droguri” ar putea fi vorba. Eugène Ionesco a fost discret în aceasta privinta.

Exista totusi în jurnal un pasaj care îl tradeaza pe dramaturg. El noteaza acolo despre stari de “euforie”, dar nu ca urmare a ciclotimiei, ci provocate de „alte medicatii” care îl „descarca de toxine [psihice]”. Iata pasajul in extenso: „Când si când, [simt] o oarecare euforie. Datorata cui? Singuratatii, regimului alimentar strict si altor medicatii care fac ca organismul meu sa se descarce de toxine? Faptului ca ma descarc de toxine scriindu-le, adica azvârlindu-le afara din mine? Sa fie pur si simplu isidonul pe care-l iau de vreo zece zile si al carui efect trebuie ca începe sa se simta? Cu toate astea, noaptea trecuta, ieri seara si pâna azi dimineata, eram prabusit, în plina disperare. Se pare ca vântul rau de la Zürich provoaca astfel de deprimari; pesemne ca exista si vânturi euforice. Nu filozofia ne vindeca sau ne îmbolnaveste. Suntem la cheremul vânturilor”.

De fapt, nu exista un medicament numit Isidon. Eugène Ionesco (sau cel care i-a transcris jurnalul) a notat incorect numele remediului. Este vorba probabil despre Insidon – un produs al industriei farmaceutice germane, un antidepresiv menit sa vindece bolile „insidioase” (de aici numele medicamentului), care apar fara simptome, din categoria Generalized Anxiety Disorder (GAD), cum este melancolia. Un alt nume comercial al acestui preparat anxiolitic este Opipramol. I s-a dat si acest nume pentru ca este un opioid. În termeni farmaceutici, opioid nu este un medicament care contine opium sau care provine din el (cu alte cuvinte, nu este nici un opiat, nici un opiaceu), ci este un narcotic sintetic al carui efect seamana cu cel al unui opiat.

 

Picto-psiho-terapie

Dupa cum am vazut, starea lui Eugène Ionesco nu s-a îmbunatatit nici peste 12 ani, la sfârsitul anilor ‘70. Eugen este „foarte nefericit” – îi scria Emil Cioran lui Arsavir Acterian în 1979 –, fiind „vesnic pândit de crize depresive”. La batrânete, în perioada 1980-1988, Eugène Ionesco a fost invitat de doi colectionari de arta elvetieni, Franz Larese si Jürg Janett, sa îsi petreaca verile la St. Gallen, un orasel la est de Zürich. Acolo, într-un atelier pus la dispozitia sa, Ionesco participa la sedinte de picto-psihiatrie, dupa cum declara cei doi colectionari. Era vorba de sedinte de picto-psiho-terapie neinstitutionalizate, cum mi-a precizat Ion Vianu, care l-a vizitat în acei ani pe dramaturg la St. Gallen si l-a vazut pictând în atelier. Aceasta metoda de diagnosticare si tratament psihiatric a avut succes în epoca, mai ales în Elvetia, tara lui C.G. Jung.

În patrimoniul fundatei din St. Gallen, Larese und Janett Stiftung, au ramas câteva zeci de lucrari de arta (litografii si guase) realizate de Eugène Ionesco. În 2003 acestea au fost donate, unele la Muzeul de Arta din Basel, iar altele la New Europe College din Bucuresti. Aceste surprinzatoare tablouri, realizate de Eugène Ionesco în anii ’80, pot fi vizionate la sediul NEC, din strada Plantelor, nr. 21. Îi multumesc lui Andrei Plesu, rectorul NEC, pentru ca mi-a oferit aceste informatii.

——————————————————————–

Nota:

Ddin lipsa de spatiu s-a renuntat la notele bibliografice.

Andrei OISTEANU

http://www.revista22.ro

Bucuresti

 

CIPRU (3) – SCURTE EVADARI, DESCOPERIRI MARETE!

de Georgeta RESTEMAN

 

 

Ajunsesem de-abia de trei zile pe insula din Mediterana si vazusem atâtea locuri minunate! Împreuna cu minunatia mea de copila urcaseram în muntii Ciprului de Nord, ne bucuraseram sufletele pe cea mai îngusta limba de pamânt de pe insula, ne scaldaseram privirile în legendarele bai ale Afroditei trecând printre nenumaratele soiuri de plante din gradina botanica din Polis si vazuseram orasul si portul Paphos noaptea.

 

Sunt momente în viata când astfel de „evadari” te desprind efectiv de tumultul cotidian si te fac sa uiti de probleme si de faptul ca,  poate, nu ai un job multumitor sau chiar deloc ori ca nu stii daca francul elvetian mai are de gând sa „urce” si mai rezisti sa-ti achiti nenorocita de rata la banca…

La fel evadasem si eu, împreuna cu fiica, într-un perimetru în care simteam pulsul primaverii timpurii prin toata fiinta si ne bucuram de linistea si pitorescul locurilor pline de legenda si mit – adevarate leagane de cultura si civilizatie ale antichitatii,  sub un cer senin care parea ca se îngemaneaza la orizont cu marea. Doamne, câte frumuseti mai aveam de vizitat! Profitam de zilele de concediu ale Madalinei si ne rasfatam hoinarind cu micutul autoturism care parea rupt si el din peisajul cu precadere stâncos al insulei cu malurile muscate de mare si plajele cu arome afrodisiace. Urmau însa vizite în locuri relativ apropiate de Limassol, scurte incursiuni, dar concentrate si pline de inedit.

 

Kourion, un sit vechi de peste trei mii de ani

Dimineata celei de-a patra zile de sedere în Cipru ne-a îmbratisat cu raze de soare caldut si cer senin si dupa ce ne-am baut nelipsita ceasca de cafea de dimineata, iata-ne rulând pe autostrada construita pe malul marii în acorduri de muzica greceasca, spre plaja preferata a fiicei mele: Kourion, aflata la mica distanta fata de cel mai  important si interesant sit arheologic de pe insula, impresionant amplasat deasupra marii, pe stânci.

 

Situl de la Kourion dateaza din anul 3300 î.Hr., perioada calcolitica, dar istoricii sustin ca primul oras important a fost construit de micenieni în anul 1400 î.Hr., atingând apogeul dezvoltarii în timpul dominatiei romane. Pagubele datorate raidurilor arabe din perioada care a urmat au determinat migrarea populatiei spre mijlocul insulei si orasul a început sa se degradeze. Începând cu 1873, aici s-a desfasurat o intensa activitate arheologica, sapaturile continuându-se si astazi.

Teatrul Greco-roman de la Kourion este de o frumusete rara; construit pentru a gazdui 3500 de spectatori de catre stravechii greci si extins de catre romani ulterior, acesta a constituit scena pe care s-au desfasurat luptele cu gladiatori sau alte genuri de spectacole specifice acelor timpuri. Merita vizitat pentru ca este în totalitate restaurat iar vara constituie o adevarata atractie prin spectacolele de teatru si concertele care se organizeaza aici. Pe lânga frumusetea daruita ochiului de constructia în sine, nu este deloc de neglijat privelistea pe care vizitatorul o are asupra Mediteranei. Maluri stâncoase, dantelate si stratificate într-un mod aparte, alternând cu plaje însorite. Este, daca vreti, specificul tarmurilor Mediteranei, care, la Kourion au o nota aparte.

Plaja din imediata apropiere a sitului este una dintre cele mai frumoase de pe întinderea coastelor cipriote. Marginita în lateral de stânci, plaja are o deschidere minunata spre mare – portiuni acoperite cu nisip fin, stralucitor,  alternând cu altele presarate cu pietre de toate culorile, rotunjite de zbuciumul valurilor care se sparg pe mal si unde cochiliile scoicilor ofera un adevarat spectacol de forma si culoare. Am înteles imediat optiunea Madalinei si am subscris preferintei ei pentru acest colt de rai din care nu ne venea sa plecam. Am servit cafeaua pe terasa unui restaurant cochet amplasat pe plaja si ne-am bucurat de mângâierea soarelui care ne-mbratisa fara rezerve, trezind în noi dorinta de viata. Nu departe de mal, doi înveterati surfeori se desfatau plutind nestingheriti pe-albastrele ape ale Mediteranei. Liniste, soare, mare, visare, bucurie…

 

Eu, Madalina si zeii…

În drum spre Paphos urma sa mai poposim într-unul din locurile cele mai vizitate din Cipru, loc în care, cu precadere îndragostitii nu contenesc a ajunge: Petra tou Romiou sau locul unde se spune ca s-a nascut din spuma marii, potriviit mitologiei grece, zeita dragostei, Afrodita. Exista doua variante în privinta nasterii Afroditei: prima, aceea ca ar fi fiica lui Zeus si a Dionei, a doua – ca s-ar fi nascut din spuma marii.

Se spune ca Ciprul a fost „locul de joaca al zeilor”, insula miturilor si a legendelor pline de mistere iar Petra tou Romiou este una dintre principalele atractii turistice. Coborând de la sosea spre malul marii este imposibil sa nu ramâi stupefiat de frumusetea privelistii ce se deschide precum o carte învechita de vreme si din filele careia se ridica semete si pline de mit Stâncile Afroditei. Legenda spune ca aici, pe tarmul sudic al insulei,  a cazut în apa marii barbatia zeului Uranus, amputata de rudele sale geloase si din spuma marii învolburate s-ar fi nascut zeita dragostei, Afrodita.

Casatorita cu zeul schiop Hefaistos, Afrodita este iubita atât de alti zei (Ares, Dionysos, Hermes si Poseidon) cât si de muritorii Anchises si Adonis (cu care se întâlnea si se iubea la Polis, în locul denumit Baile Afroditei, despre care v-am vorbit în partea a doua a relatarilor mele despre Cipru). Se spune ca a avut mai  multi copii, cu mai multi barbati iar  legendele despre puterea si farmecul Afroditei constituie adevarate punti de trecere peste secole si întoarcere în vremurile mitologice, având tâlcul si învataturile lor.

Un episod legendar, care apoi a constituit originea razboiului troian, a fost judecata lui Paris: Zeus a poruncit ca marul de aur aruncat de zeita vrajbei Eris si care devenise prilej de discordie între Hera, Atena si Afrodita, fiind revendicat în egala masura de fiecare dintre ele, sa fie acordat de muritorul Paris uneia dintre cele trei zeite. Acestea s-au prezentat în fata lui Paris pe muntele Ida, fiecare dintre ele începând sa-si arate puterea si farmecele. Vrajit de frumusetea Afroditei dar si tentat de darul promis de aceasta – de a o lua de sotie pe cea mai frumoasa muritoare, Elena din Troia – Paris i-a dat chiar acesteia marul.

Alegerea Afroditei si rapirea Elenei au stat la originea razboiului troian, pe parcursul caruia au continuat si “luptele” dintre cele trei zeite care, bineînteles, erau în tabere adverse; daca Afrodita nu a reusit sa împiedice moartea lui Paris si distrugerea Troiei, ranita fiind în lupta de grecul Diomede, aceasta reuseste, în schimb, salvarea lui Aeneas, pe care-l ajuta sa ajunga pe  tarmurile Italiei. De aceea zeita era considerata (sub numele de Venus)  drept divinitate protectoare a Romei. Unul dintre celebrele sanctuare ale Afroditei se afla la Paphos iar cultul ei era celebrat în întreaga lume helenica, mai ales în însula Cipru.

Mutând parca orologiul timpului cu multe secole în urma,  ne-am asezat pe malul Mediteranei, aproape de stâncile Afroditei si am privit la nesfârsit orizontul, observând cum cerul se unea cu marea iar unirea lor te facea, fara sa vrei, sa astepti ivirea seraficei fiinte din valurile care se spargeau de stâncile ce radiau si-acum, doar dragoste si frumusete… Toate împrejurimile locului de nastere al Afroditei arata ca niste adevarate sanctuare ale dragostei: inimi „desenate” din pietre de toate marimile si culorile, arbusti mediteraneeni împodobiti cu panglicile îndragostitilor care-au lasat aici semn pentru spre trainicia si frumusetea dragostei lor…

 

Prietenii dragi mie…

 

Lasând în urma locul acesta cu o semnificatie deosebita pentru inimile îndragostite am plecat mai departe spre Paphos, unde urma sa vizitam noi  si interesante locuri ce ne asteptau sa le patrundem tainele. Am oprit la un restaurant cochet, imediat dupa ce am ajuns la Paphos si ne-am racorit cu câte-un café frappé – facându-ne planuri pentru timpul ce ne-a mai ramas din acea zi…

Madalina îmi pregatise o surpriza: împreuna cu un bun prieten de-al ei, un baiat cu suflet mare si de un bun simt aparte, care ne însotea special la Paphos, am urcat un deal care se ridica semet – nu departe de tarmul marii – pâna aproape de vârf, unde se întindea un platou frumos amenajat unde am parcat masinuta ce ne plimbase aproape în toata insula. Mi-a soptit fetita mea: „Mami, aici o sa-ti placa mult, o sa gasesti atâtia prieteni dragi tie” si mi-a zâmbit îmbratisându-ma cu dragoste. Imediat mi-am dat seama despre ce este vorba dar, între timp, vazusem si placuta indicatoare care ne îndruma spre „Zoo”. ?i asa a fost – o plimbare printre sute de vietati din toate continentele si de toate speciile, de la papagali multicolori sau serpi înfioratori la elegantele si semetele girafe sau cangurii australieni, care ne-au oferit un adevarat spectacol de joaca. Dupa  ultimele zile în care facuseram câteva sute de kilometri dintr-un colt în altul al insulei-leagan de legende, un astfel de moment în mijlocul naturii, între vietati atât de variate si foarte bine îngrijite, era bine venit.

Proprietate privata apartinând unor investitori englezi, foarte frumos amenajata si întinzându-se pe câteva hectare, gradina zoologica din Paphos este, pentru vizitator, un adevarat colt de rai. Închipuiti-va câteva hectare pe culmea unui deal, cu alei serpuind printre lacasurile sau tarcurile special amenajate si dotate pentru sute de specii de animale si pasari, cu vegetatie luxurianta si bancute unde vizitatorul poate sa se odihneasca si, totodata, sa-si încânte ochiul cu frumusetile ce i se arata în toata splendoarea lor. În plus, privelistea care se deschide spre poalele dealului si se închide în albastrul Mediteranei impresioneaza si bucura ochiul si sufletul deopotriva. Am simtit acolo cum inima tresalta în trilurile zecilor de pasari , de toate culorile si marimile, originare din toate colturile lumii, uitând, pentru cele doua ore de încântare de neîmpliniri si de necazuri, de guvernanti si de anomaliile care se petrec de ceva vreme în tarisoara noastra draga si, în ton cu nevinovatia frumoaselor pasari si gingaselor animale, într-un decor sublim, am trait clipe de înaltare si liniste sufleteasca autentice…

 

Ne-am încarcat sufletele cu energia pozitiva care radia din toate colturile acestei minunatii si, dându-ne parca mâna cu soarele ce se-ndrepta semet spre-un amurg feeric, am plecat cu sufletele cântând spre masinuta care, în mai putin de-o ora, avea sa ne duca acasa… O alta zi plina de bucuria cunoasterii, de desfatare în leagan de legende si încântare în mirific apus, se termina atât de frumos…

 

(va urma)

 

Georgeta RESTEMAN

Limassol, Cyprus

mai 2011

 

Cipru – tara în care mitul Afroditei este înca viu!

( II )

 

Troodos, Kykkos, Polis

 

Dimineata de 28 februarie 2011 într-un Limassol amortit de vânzoleala noptii de Carnaval ce de-abia începuse pe 24 februarie mi-a fost atât de senina lânga copila ce-mi umpluse ore în sir sufletul cu desfatarile ei si cu toate destainuirile asupra a ceea ce se petrecuse în viata sa de la plecarea de-acasa, încât am uitat si de amaraciunea imaginii lasate în urma în aeroportul Baneasa si de problemele de-acasa si de toate necazurile si nemultumirile vietii. Eram cu ea si trebuia sa ne bucuram una de cealalta si sa profitam din plin de frumusetea zilelor de sfârsit de iarna cipriota si de oportunitatea de a vizita împreuna locuri minunate si încarcate de istorie, frumusete si mister.

Micutul autoturism de fabricatie nipona al Madalinei ne-a fost prieten desavârsit si ne-a purtat peste tot unde merita sa ajungem si sa vizitam; în dimineata linistita, cu cerul albastru si limpede si aer primavaratic, pe bancheta din spate cu Tuca – fermecatoarea si inteligenta catelusa de talie mica (o combinatie reusita de Bishon cu Peckinez) pe care fetita mea o considera „fiinta cea mai sincera” din preajma ei acolo, am pornit spre nordul Ciprului grecesc, unde muntii îsi desfasoara crestele dantelate de-o parte si de alta a soselei într-un lant care parca nu se mai sfârseste.

Formele de diviziune teritoriala în Cipru sunt districtele iar noi, pot sa spun ca le-am vizitat pe toate cele din regiunea greceasca si mai putin pe cele din regiunea turca. Larnaca, Limassol, Paphos si Nicosia in Ciprul grecesc, apoi Famagusta si Kyrenia în zona controlata de turci. Am omis în articolul anterior sa fac mentiunea ca cele doua parti sunt separate de Zona de demarcatie a Natiunilor Unite în Cipru iar teritoriile Akrotiri si Dhekelia din partea de sud a insulei, sunt teritorii dependente ale Regatului Unit unde se afla doua baze militare britanice.

Troodos, zona muntoasa cu cel mai înalt vârf din Cipru ( 1953 m) si unde, daca ai noroc, este singurul loc în care poti gasi zapada în timpul iernii mediteraneene sau verdeata autentica pe timpul verilor toride, se afla la o distanta considerabila fata de Limassol, punctul nostru de pornire în periplul cipriot. Astfel am travesat o regiune deosebita pentru a ajunge în munti, pe un drum sinuos, cu zeci de kilometri de serpentine pe soselele sapate în coastele muntilor. Dupa câteva zeci de kilometri parcursi fara nicio localitate la sosea, printre munti cu creste dantelate în stânca vulcanica si pe alocuri cu vegetatie caracteristica ( pin, stejar pitic, cedru si chiparos) am ajuns la Troodos, o statiune montana asemanatoare cu Predealul dar mult mai mica. Înafara peticelor de zapada de care se mai bucurau copiii cu saniutele si câteva restaurante si tarabe cu diverse produse si souveniruri, cei care veneau aici puteau face plimbari în aerul proaspat si departe de forfota oraselor, alpinism sau alte activitati specifice turismului montan. Tuca a topait vesela printre zecile de oameni care parca se adunasera acolo pentru o manifestatie în timp ce noi ne dezmorteam picioarele într-o plimbare printre magazinase si tarabe încarcate cu obiecte de toate si dupa ce am surprins în obiectivul aparatului de fotografiat câteva instantanee deosebite am pornit spre Kykkos.