Traian Ungureanu: China e sigură că va stăpîni lumea iar obiectivele ei sunt supremaţia ”comunismului cu trăsături chinezeşti”

Nimic nu instruieşte mai adînc mintea omenească decît apariţia problemelor care promit o temeinică meditaţie postumă. Aşa, de pildă, înţelesul real şi nu recreativ al globalizării. Lecţia a plecat spre noi, purtată de virusul născut, acum 3 luni, într-o umilă piaţă chineză. Pînă la Coronavirus, globalizarea părea un cadou inevitabil, o zînă disponibilă şi infinit gonflabilă.

Învăluită într-un basm liberal cu happy-end comandat, globalizarea presupunea asocierea armonioasă a lumii într-o singură piaţă şi democraţie căţărătoare pe panta blîndă a comerţului. Virusul chinez a penetrat naivitatea acestei proiecţii. Faza entuziastă a globalizării a fost ajunsă din urmă de realitate. Oricine poate observa, mai ales post-mortem, că unificarea generală a vieţii şi a vieţilor presupun riscuri uriaşe. Continue reading “Traian Ungureanu: China e sigură că va stăpîni lumea iar obiectivele ei sunt supremaţia ”comunismului cu trăsături chinezeşti””