NU VORBI PROSTII

•    Unu-i în putere, altu-i la putere…
•    Vai noua daca  lipsa de  logica si bun simt se numeste originalitate.
•    Intr-un muzeu de arta, unii admira tablourile, altii semnaturile (Vlad Nicolau).
•    Cine nu e de stânga la tinerete nu are inima; si cine nu e de dreapta la maturitate nu are minte (auzita).
•    Expresie: creier la purtator.
•    O biata iubire e preferabila niciuneia…
•    Scoala ascunde riscul de a ajunge intelectual…
•    Uimitor… Ti se opreste mintea in loc! Mie, nu tie… (Zoltan Terner).
•    Exista situatii când isi pierd mintile chiar si cei care nu le-au avut niciodata.
•    Cine da cu pietre in  arborele meu genealogic?!
•    Suntem cu totii o sapa si-un pamânt…
•    Voi va jucati cu mine… Eu zic ca ma joc cu voi (Solo Har Herescu).
•    Libertate avem prea multa. De acea nu stim s-o apreciem.
•    Nu dezlega toate misterele.
•    A retinut textul in arhiva lui secreta de plagiator (Roni Caciularu).
•    Nu vorbi prosti fara sa stii. Mai intii informeaza-te!
•    Prostii sunt de doua feluri: cei care cred absolut tot si cei care nu cred absolut nimic.
•    Fara nelinisti si intrebari, existenta ar fi tare anosta (Mihai Batog Bujenita).
•    Unii luneca in Uitare, altii se prabusesc.
•    Nu mai suport sa mi se faca mereu autocritica …
•    A te destainui e ca si cum ai apare in fata tuturor fara chiloti (Nae Cernaianu).
•    Din când in când ni se intrerupe lumina si  dreptatea din cauza suprasolicitarii.
•    Sintem optimisti din disperare.
•    Cu toti suntem in depresie, dar unii au si motive.
DOREL SCHOR

Advertisements

ANTONIU PETRESCU (DON ELVIS)A DEVENIT CETATEAN ITALIAN

Preotul catolic Antoniu Petrescu, cunoscut pe plan international cu numele de artist „Don Elvis”, a devenit cetatean italian, spun sursele din presa italiana. Iata ce ne marturiseste parintele despre acest eveniment:

„Dupa ani de asteptare, datorita birocratiei si dupa îndeplinirea conditiilor pe care le impune statul si constitutia italiana, am devenit cetatean italian. Un itinerariu lung, dificil,  care pune pe gânduri…! Doresc sa precizez faptul ca nu ma simt tradator al patriei unde m-am nascut si nu am renuntat la cetatenia româna din rusine de a fi român. Eu voi ramâne întotdeauna român si voi iubi mereu România, tara unde m-am nascut si unde am crescut. Nu-mi reprosez nimic, am hotarât singur acest lucru pentru a ma pune în regula în fata statului si a tarii în care traiesc, care mi-a oferit mult în acesti 18 ani de când ma aflu în Italia. Cine a emigrat, dupa asa-zisa revolutie, stie ce înseamna acest lucru, de a-ti lasa familia, trecutul si patria. Acest fapt nu este o gluma, o paranteza a vietii sau o experienta de împartasit cu ceilalti. Nu mi s-a oferit posibilitatea de a ma afirma si realiza în România, acesta este adevarul, am fost nevoit sa iau drumul pribegiei! Eu sunt român, pe jumatate italian de acum, dar nu voi uita niciodata de unde am plecat. Iubesc România si chiar mi-as dori sa colaborez cu industria artistica din aceasta tara. Sunt dispus si deschis oricarei fel de propunere si initiativa de binefacere, pentru a construi imaginea României în lume.”
***
Antoniu Petrescu (Don Elvis), este originar din Bucuresti. Plecat la studii în Italia în 1993, este laureat în teologie, a obtinut un masterat la Universitatea Teresianum din Roma în 1999. Este preot din 2004 în regiunea Abruzzo. Pe plan artistic a înregistrat mai multe albumuri printre care se remarca: „Fede, Speranza, Amore”, „Divino Amore”, „Christmas songs” si „Don Elvis”. Este deseori invitat în televiziune si la radio pentru interviuri si prezentari muzicale. Un eveniment important privind evolutia sa artistica a fost premierea cu locul întâi a documentarului intitulat „Don Elvis” (avându-i ca regizori pe Paolo Cammarano si Federico Minetti) la festivalul International „Roma Fiction Fest 2010”. Talentatul cântaret colaboreaza din acest an cu agentia de spectacole „Next Time Show” (http://ntsagency.com/home). Managerul acesteia, Alessandro Porrini, a anuntat ca a început deja programarile concertelor. Mai multe detalii despre preotul-cântaret Antoniu Petrescu alias Don Elvis puteti afla de pe site-ul sau personal accesibil la urmatoarea adresa: http://www.antoniupetrescu.com
George ROCA
23 martie 2011

EXERCITII DE UITARE

• Curios lucru: astazi toti mi-au dat dreptate cu toate ca nu sint seful lor.
• Ori intri in politica, ori ramai cine esti.
• Ce e frumos si lui Dumnezeu ii place. Si adesea il tine pentru El sau  il ia la El.
• Editorialul este un articol de fond de ten.
• Sa aveti un sfirsit de saptamina cumsecade (Vlad Nicolau).
• Toate promisiunile sunt teoretice.
• Unde ai invatat tot ce nu stii?
• Pomul se cunoaste dupa fructe, nu dupa flori.
• Optimistul e un pesimist prost informat…
• Pentru ca efortul sa fie placere trebuie ca placerea s-o obtii fara efort (Zoltan Terner).
• Dragostea trece prin stomac…Nimeni nu spune unde ajunge.
• Unii au uitat de unde au plecat. Altii nu au plecat si tot au uitat.
• Ideile preconcepute se autointretin.
• Dreptatea e de partea acelora care gindesc ca noi.
• Toate statuile au un soclu…Nu orice soclu are statuie (Nae Cernaianu).
• Ce nu-i interzis e obligatoriu.
• In principiu, cel care condamna trebuie sa aiba leafa mare.
• Uneori  e cuvintul intre doi oameni. Alteori e omul intre doua cuvinte…
• Exceptia repetata prea des devine regula.
• E unul care imi distruge personalitatea a doua oara (Andrei Bacalu).
• Nu toti sunt usa de biserica. Mai exista si ferestrele inguste.
• Consensul este scopul contraverselor.
• Unele prapastii se afla la mare inaltime.
• Sa privim cu optimism spre trecut !
                                                                           DOREL  SCHOR

Refugiat in Iugoslavia

Inca o zi se apropie de sfarsit. Soarele a  coborat spre zenit. Lumina amurgului imbraca totul in tonuri de roz, liliachiu, rosu si albastru. In aceasta seara stau de vorba cu nea Mitica. Amintirile lui curg asemenea unei ape involburate. Trecutul prinde din nou viata sub ochii nostri. Prezentul dispare, invaluit in cuvintele prietenului meu, despre oameni si intamplari din vremuri de altadata.

De la Panciova la Banovici, via Covacita, Iugoslavia

Multe s-au petrecut dupa ce s-a schimbat regimul politic in Romania si comunistii au luat puterea. Nea Mitica a decis atunci sa plece din tara. Impreuna cu alte sapte persoane, el a trecut granita pe la sarbi. Cei care l-au ajutat sa fuga din Romania au fost legionarii, cu toate ca amicul meu nu facuse parte niciodata din gruparea lor.

Pe vremea aceea, cand a parasit nea Mitica, Romania, in Iugoslavia era presedinte Tito. Nea Mitica, odata ajuns in Iugoslavia, a facut trei zile puscarie la Panciova. Aceasta era cea mai veche puscarie din tara vecina, Iugoslavia, ramasa de pe timpul Imperiului Austro-Ungar. Apoi nea Mitica a fost mutat la Covacita, unde a stat doua saptamani. De acolo, acesta a fost trimis la Banovici (Bosnia / Hertegovina), unde a ramas un an si cateva luni, timp in care a lucrat la cantina inchisorii.

Clandestin in trenul de Franta

Pe refugiati, asa cum era si el, autoritatile ii trimiteau la munca pe toata durata sederii lor in Iugoslavia, insa nu pe degeaba. Acestia primeau o suma de bani pentru ceea ce faceau. Dupa o perioada, sarbii ii expediau pe cei mai multi refugiati inapoi, in tarile de unde venisera sau pur si simplu, ii alungau in est, la intamplare, in tari la fel de sarace.

De exemplu, isi aminteste Nea Mitica, pe unii romani, sarbii ii trimiteau in Bulgaria, pe bulgari in Romania, pe altii in Ungaria, cum se nimerea. Asa se face ca printre romanii ajunsi in Bulgaria era un anume Grigore Coroiu. Pe acest om, autoritatile au vrut sa-l repatrieze. Disperat, acesta s-a aruncat de la etaj si s-a ranit grav – si-a rupt toata gura. In aceste conditii, cei cu putere de deicizie l-au pus pe Grigore in tren, cu destinatia Franta. Coroiu nu avea bilet de tren, calatorea clandestin. Cand il intrebau controlorii de bilet, el deschidea gura si cand acestia il vedeau cum arata, se speriau si treceau mai departe, il iertau ca facea blatul.

Grigorie Coroiu, un roman din Canada

In felul acesta, Grigore Coroiu a ajuns in Franta, iar de aici mai departe, in Canada. Aici, Coroiu s-a numarat printre colaboratorii lui nea Mitica. Omul era simpatic si in special cei mici, copiii lui nea Mitica, se simteau confortabil in prezenta lui. Grigore Coroiu stia sa gateasca la fel de bine ca un bucatar profesionist. Pe Grigore il strica insa faptul ca era un impatimit al ruletei si pierdea astfel, toti banii, pariind la curse sau la jocuri de noroc.

“Da, domnilor,  Pierre Rosetti este francez”

Un alt caz asemanator a fost cel al lui Pierre Rosetti, roman trimis in Bulgaria. Acesta le-a spus bulgarilor ca el este francez. Prin urmare, bulgarii i-au chemat pe cei de la ambasada franceza pentru a-i stabili lui Pierre nationalitatea. Ambasadorul si-a dat seama imediat ca Pierre nu era francez. “Nu ai nicio legatura cu Franta”, i s-a adresat acesta romanului, “dar pentru ca stiu ca bunicul tau (n.r. este vorba de C. A. Rossetti) are o statuie in Bucuresti, nu iti voi opri accesul in tara noastra. Esti liber sa mergi acolo.” Imediat, ambasadorul le-a spus bulgarilor: “Da, domnilor,  Pierre Rosetti este francez”. Si astfel, bulgarii l-au trimis pe romanul nostru in Franta.

“Lumineaza-te si vei fi. Voieste si vei avea”

Iata cum, datorita unui monument in piatra, un refugiat roman a reusit sa ajunga in Occident. Si aceasta pentru ca ambasadorul Frantei stia de statuia lui C. A. Rosetti, amplasata in piata cu acelasi nume din Bucuresti.

Turnata in bronz in anul 1902 in cadrul Scolii de arte si meserii din Bucuresti, statuia de care este vorba a fost realizata de W. Hegel. Opera de arta il reprezinta pe C. A. Rosetti asezat intr-un fotoliu, intr-o atitudine de meditatie. Pe frontispiciul monumentului este fixata o placa de bronz rotunda, frumos ornamentata, ce poarta urmatoarea inscriptie: “C. A. Rosetti. 1816-1885. Lumineaza-te si vei fi. Voieste si vei avea.”

Pe soclu se gasesc doua basoreliefuri din metal ce reproduc momente din activitatea patriotica a lui C. A. Rosetti: actul istoric de la Unirea Principatelor, intitulat “24 ianuarie 1859”, iar al doilea se cheama “9 mai 1877”, evocand proclamarea independentei de stat a Romaniei.

O stampila dintr-un cartof si cerneala

Grigore Coroiu si Pierre Rosetti si-au vazut visul cu ochii. Dar a ajunge in Occident era cea mai mare speranta a oricarui refugiat. Asa ca romanii au inventat tot felul de metode ingenioase pentru a “scapa” spre Vest. De exemplu, nea Mitica nu a uitat cum o grupa de romani s-au dat drept “nemti”, tocmai pentru ca nadajduiau ca in felul acesta vor fi trimisi in Germania. De aceea, ce s-au gandit romanii? Si-au fabricat documente false, pe care au pus o stampila contrafacuta, confectionata tot de ei dintr-un cartof si cerneala.

“Neamtul e tot neamt”

Sarbii si-au dat imediat seama ca lucrurile nu sunt asa cum par, dar romanii nu s-au descurajat si au continuat jocul. In concluzie, compatriotii nostri se trezeau in fiecare dimineata devreme si se spalau cu zapada, sub ochii uluiti ai gardienilor sarbi. Era ger, insa nu conta – ei strigau toti odata, in germana: “Unu, doi, trei” si se spalau cu zapada. Dupa ce i-au urmarit astfel cateva zile, sarbii au spus: “Neamtul e tot neamt”. Cu alte cuvinte, oricat de frig e, indiferent daca ploua, ninge ori e soare, neamtul are disciplina lui. Ce era deci sa mai faca in locul acela cu romanii nostri, mai ales ca se convinsesera acum ca era vorba de nemti adevarati? Asa ca sarbii i-au pus in tren cu destinatia Germania.

Ce urmeaza?

“Asa s-au petrecut lucrurile”, isi incheie Nea Mitica istorisirea si ramane dus pe ganduri. “Greu sau usor, pana la urma fiecare si-a facut un rost in tara de adoptie”, continua prietenul meu. “Au mai fost si altele, pe care o sa le afli la momentul potrivit. Sacul meu cu amintiri e plin”, incheie el. Stiu ca odiseea sa nu se opreste aici. Intr-o alta ocazie imi va spune cum s-a descurcat el insusi ca refugiat la sarbi, cum a facut fata greutatilor, cum a razbit sa ajunga in cele din urma, in Canada. Dar asta este deja, o alta poveste.

Octavian Curpas
Phoenix, Arizona

POPORUL ROMAN NU ESTE O GAZETA DE PERETE SI LIMBA ROMANA O PIONEZA PE CARE S-O SCHIMBI DUPA MARIMEA DEGETULUI CARE O APASA

Am cantarit foarte  mult pana sa purced a scrie aceste randuri, motive ar fi multe, numai daca l-as mentiona pe cel ”ete, ce se mai gasi si asta sa se ia de noi”, si ar fi de ajuns, Dar cum mancarimea buricelor destelor nu ma lasa in pace, musai sa ma scarpin intre ele. Al doilea ar fi, si mult mai important decat „destele” din dotare, incercarea de a se da un nume stalcirii limbii romane, de a inmatricula graba romanilor de a schimba doua vorbe intre doua schele si cinci caramizi in brate, si a „limpieselor”ce dau buzna sa intre si sa iasa de la metro si tren spre casele”seniorelor”unde lucreaza, nu inainte de a-si povesti cata „fianta” au platit la camera proaspat inchiriata, si cate „papeluri” au lipit pe stalpi pana sa gaseasca un loc de  munca. Sa-mi fie iertata aceasta scurta incursiune  in a folosi cateva cuvinte spaniole uzate mai des de romanii din Spania, dar era necesar pentru a creiona „materialul” de unde au plecat cateva minti luminate de au ajuns la concluzia ca este necesar sa numeasca acest amestec de romana cu spaniola…romaniol!
La inceput  nu am dat atentie acetui „demers”, am crezut ca este un terubilism al unor tineri carora le pasa de felul cum se vorbeste pe aici.Dupa ceva vreme, am aflat cu stupoare ca chiar un porfesor s-a aplecat spre aceasta idee si a incercat sa o dezvolte, dorind sasi aleaga ca tema de doctorat…romaniolul, dar cum nu existau profesori care sa noteze…. a cazut ideea. Puteam trece si peste acest lucru, desi ma ingrozesc pana unde poate sa mearga limitarea conceptului de identitate nationala.
Nu ma declar eu, aici, cel mai infocat patriot.desi nu ne costa nimic sa fim atunci cand este vorba despre ceea ce ne reprezinta si avem ca mostenire de la cei de dinaintea noastra. Ma intreb, asa, ca prostul, cei care au avut aceasta idee, nu l-au visat pe Constantin Brancoveanu, care mai bine si-a vazut familia decapitata decat sa renunte credinta? Stiu, se vorbeste amestecat intre romanii din Spania, asta din graba, dar si din lejeritatea pronuntarii unor cuvinte spaniole, dar de aici si pana a incerca sa indexezi acest lucru , pe care ei l-au denumit fenomen, si sa denumesti ROMANIOL discutiile din strada, mi se pare ca este vorba despre altceva, ma si tem sa numesc asta negatiede identitate.
Ma intreb din nou, romanii din Canada, Chicago, sau ori de altundeva, care sunt plecati de generatii intregi, unele familii chiar de la inceputul secolului XX, comunitati de romani traditionale, lor de ce nu le-o fi venit ideea sa dea un nume babilonului de limbi vorbite . Oare cum s-ar fi numit amestecul dintre romana si engleza americana, …romacana? Sa fim seriosi si sa ne ocupam de lucruri mai importante, daca avem harul scrisului ,sa-l folosim in slujba celor care ne citersc, doar pentru ei scriem ,nu pentru noi, sa ne demonstram ca suntem plini de desteptaciune precum ursul de miere …in tufisul cu zmeura! Pe spanioli nu-i intereseaza acest fenomen, cum a fost denumit de initiatori, asa cum nu intereseaza nici pe omul de rand care tremura azi pentru instabilitatea zilei de munca de maine.Romani sunt peste tot, mai multi sau mai putini, dar ei au alte preocupari nu sa indexeze limba romana.
Pana si vlahii din Serbia, desi stiu sarbeste, clar, vorbesc tot romaneste, au luptat sa-si intemeieze scoli, biserici, si sunmt acolo de doua sute de ani, de cand ne „incuscriram” cu sarbii prin casatoria unei principese romance cu printul Obrenovici care a primit ca „dota” sate si comune intregi populate cu romani. Desi au fost amestecati de politica vremii, ei si-au pastrat limba. Am intanit batrani care nici nu stiau sarbeste. Nu as lasa acest subiect asa usor din plaivaz, daca la orizont nu ar fi aparut la inceputul acestui an, o alta gogomanie scrisa. Imi pare foarte rau ca trebuie sa fac acest lucru, cineva ar zice sa-mi vad de ale mele, asa cum spuneam la inceput, si sa las lumea sa scrie ce vrea. Sa scrie frate, este loc pentru toti, si nu comentez cum se scrie, bine sau rau, nu este treaba mea, dar sa nu se faca afirmatii mai  mult decat injositoare despre poporul roman, si asa trecut prin ciur si darmon de asazisa Europa unita.
Am citit nu demult, o afirmatie, cum ca poporul roman este unul migrator! Fratilor, scrieti ce avesi de scris, despre ce vreti voi, dar  nu va da nimeni dreptul sa va erijati in criticii unui popor intreg, criticati politica, politicienii, ei, oricum, sunt trecatori, dar poporul roman trebuie sa ramana asa cum il stim, avem obligatia asta. Pana sa ne arunce cineva cu noroi in ochi, o facem noi, gratuiit, de dragul unui teribilism nejustificat. Poporul roman nu este o gazeta de perete unde sa ne lipim toate rautatile si frustrarile noastre si limba romana o pioneza pe care s-o schimbi in functie de marimea degetului care o apasa. Sa nu confundam poporul cu persoanele aflate ,vremelnic, la conducere, poporul este ceva sfant, intangibil, este tot ce poate fi mai intreg in constiinta unui individ.
Nu vreau sa devin patetic desi ar trebui, poporul nu ni-l alegem noi, asa cum nu noi ne alegem parintii, el este dat de Dumnezeu, este , daca  vreti, camera noatra de la drum,in care pastram tot ce avem mai frumos dar in care nu poti alerga dupa un taur. Revenind la termenul de popor migrator, este mult mai grav decat incercarea cu romaniolul. Oare numai noi am plecat aiurea prin lume sa ne cautam un rost mai bun?. Daca se spunea ca traim intr-o vreme in care lumea migreaza, iar romanii detin ponderea cea mai mare, era altceva, dar nu sa fim scosi din context.
Istoria noatra, atat cat am reusit s-o inteleg, nu a consemnat nicio destelenire din spatiul carpato-dunareano- pontic si asezarea in locuri cu iarba mai grasa, ca apoi sa se intoarca, ori, ce se intampla acum este cu totul altceva. Intr-adevar, sunt compatrioti de ai nostri care nu sunt tocmai „de pus la rana”, dar, asa cum zic si spaniolii, acestia exista peste tot. Sa criticam ce este antisocial, ce iese din tiparele bunei convietuiri intr-o societate, dar sa nu generalizam un popor. Se inghite foarte greu, cade la stomac mai rau decat carnea de porc. Destul ca suntem luati in baza de toate cancelariile Europei si suntem socotiti niste rude sarace la masa batranului continent, dar sa le mai ascutim si noi sabiile, mi se pare aiurea.

Marin Trasca

OVIDIU CREANGA LA 90 DE ANI

ANIVERSARI MEMORABILE: SCRIITORI ROMANI DIN DIASPORA

Putini sunt cei care pot pasi pragul varstei de 90 de ani  pastrandu-si valorile care i-au definit de-a lungul vietii, in asa fel, incat sa poata spune la 90 de ani: „eu voi sari peste suta”, precum cu umor si optimism ne spune  prietenul nostru Ovidiu Creanga.
Multi l-am luat ca model de viata si toti ravnim sa ne pastram  starea lui de spirit, vioiciunea mintii capabila sa astearna scrieri si sa scanteieze in epigrame intr-o etapa de viata in care multi au trecut intr-un fel sau altul la odihna. Cati sunt la numar cei care, la 90 de ani s-au inscris la concurs de literatura si au primit Premiul Scriitorilor din Diaspora, asa cum a primit el recent,  premiul acordat de Liga Scriitorilor din Romania, Filiala Bucuresti? Nu-l cunosteau, dar membrii comisiei de evaluare a textelor, scriitori experimentati, au fost luati prin surprindere intalnind un fenomen atat de rar in literatura.

Cati sunt cei care s-au apucat de scris dupa trecerea pragului de 80 de ani, asa cum a facut el? Mintea sa scormonitoare l-a ajutat ca la aceasta varsta sa mai prinda un tren al vietii in care s-a urcat cu firescul cu care a trait pana acum. A fost aceeasi minte iscoditoare care i-a incununat studiile la facultate, cu Magna Cum Laudae, iar inventiile in specialitatea lui mult indragita – chimia – l-au ridicat pe cele mai inalte culmi ale cercetarii, cu cele mai mari premii si aprecieri, incat a starnit invidia „savantei de renume mondial” si a fost nevoit sa se refugieze in Canada. Desi securitatea si aici i-a facut mari greutati, le-a invins si  si-a urmat cariera in mod stralucit si cu succese care au facut cinste neamului nostru romanesc. Cand a venit vremea sa incheie munca pe acest taram, s-a apucat sa studieze medicina alternativa si hipnotismul cu rezultate incredibile.

Scrierile au fost ultima sa iubire. Ele cereau mai putina alergatura si de pe scaun, acum putea sa vada ceea ce tinerii nu pot vedea stand in picioare. Opt carti publicate in acesti ani si alte cateva volume care isi asteapta momentul trimiterii la tipar, vin sa intregeasca volumul studiilor de specialitate publicate in tara. La acestea  mai avem de adaugat prezenta sa in mai multe antologii, cu multa lauda mai ales in cele de epigrame. Mai punem la socoteala si cateva premii din Basarabia, dar si de la Observatorul,  prestigioasa publicatie din Toronto, Ovidiu Creanga numarandu-se printre fondatorii ei alaturi de directorul Dumitru Puiu Popescu si de regretatul sculptor  si scriitor Nicapetre. Si cartile si tot ce intreprinde, Ovidiu Creanga le face ca pe cel mai simplu si firesc gest. Intr-o zi, cand discutam despre bateriile cu care functioneaza ceasurile de mana,  imi spune: „Buni, stii tu cine a inventat aceste baterii in urma cu 50 de ani?” Tacerea mea si ridicatul din umeri au adus raspunsul lui scurt. „Eu!” Si a inceput sa imi povesteasca imprejurarea,  in timp ce eu inca nu dadeam semne ca intelegeam prea bine totul. E brevetat, a continuat el  si bine ca mi-ai starnit aceasta amintire, fiindca am sa cer din Romania brevetul de inventie. Si tot la fel de simplu, in cursul aceleiasi saptamani, datorita internetului, mi-a pus in fata brevetul lui de inventie care acum a luat locul langa multe altele pe peretele din elegantul lui birou de lucru.

Ovidiu Creanga poate sa se inscrie printre oamenii deosebiti chiar daca as pune punct aici, dar mai sunt multe de adaugat si, de buna seama, nu le voi putea cuprinde pe toate. A fost inzestrat cu o structura psihologica fericita si cu farmec personal, “lipici” cum se spune in popor. Nascut in ziua indragostitilor, 14 februarie,  ursitoarele au fost bucuroase sa-l inzestreze si cu acest dar. Carisma sa l-a facut sa fie mereu inconjurat de oameni care l-au indragit si apreciat. Conversatia cu el este o rara placere. Ironia, autoironia, persiflarea, alunecarea spre ludic, limbajul simplu, clar, direct, sfatos cu care se adreseaza interlocutorului face ca prezenta acestui “Mos Bodranga” cum ii place sa se prezinte, sa fie una dintre cele mai atragatoare persoane.

Pentru ca firul vietii sale s-a desfasurat pe drumul omului de omenie, i-a mai adus inca o recunoastere de valoare in ochii celor care-l cunosc. Dragostea netarmurita pentru Basarabia sa natala si oamenii ei pentru care nu de putine ori a fost gata sa sara in foc, i-au colorat viata si i-au dat satisfactia ca a putut sa-i ajute, chiar si material, din prea plinul inimii sale. Ovidiu Creanga este model stralucit si pentru fratii sai basarabeni care i-au acordat multe diplome si titluri onorifice, iar cateva scoli, camine culturale si strazi ii poarta numele.

Si ar mai fi de spus inca multe altele. Pentru ca am avut sansa si norocul sa ma numar printre cei apropiati lui si familiei lui, mi-a dat prilejul sa-l admir pentru cum si-a crescut copii si nepotii, pentru intreg devotamentul sau fata de familie, de prieteni si de toti cei care i-au stat aproape, dar si de fiintele necuvantatoare din preajma lui, in special cainii. Daca prinde o musca in casa, nu-l lasa inima s-o omoare, o da afara, sa traiasca si ea, fiindca si ea este o faptura creata de Cel de Sus. M-a uns la suflet dragostea lui  pentru frumos si pentru inalte valori morale. As mai adauga si un alt aspect si anume acela ca ii plac nu numai florile, ci si buruienile, de unde i se trage un anume aspect, este uneori “buruienos la gura” cum obisnuieste sa se “scuze”  pentru  limbajul lui uneori cu picanterii. N-as vrea sa inchei fara sa amintesc de pasiunea lui pentru pescuit, adevarat izvor de povestiri, asemenea oricarui pescar care se respecta. Respectul este si cuvantul cu care inchei aceste randuri si pe care il adaug celuilalt cuvant cel de inima, dragostea, dar si pretuirea, cuvinte care ii sunt adresate de toti cei care il cunosc si de colaboratorii “Obsevatorului”.

SA NE TRAIESTI, dragul nostru Ovidiu Creanga!
LA MULTI ANI!
Si sa ti se indeplineasca dorintele alaturi de cei dragi.

Elena BUICA
Pickering, Toronto, Canada
februarie 2011

MY CHINA !

Despre China.
Informatii culese din lucrarile de semestru ale unei colege

Am crescut intr-o lume in care „Made in People’s Republic of China“ era apogeul luxului proletar. Pasta de dinti MAXAM sau ciocolata in ambalaj auriu care incadra perfect fotografia unui pod erau motive pentru ca fiecare zi in care le gaseam in casa sa semene a Craciun. De atunci lucrurile s-au schimbat radical. China a devenit simplu „Made in China”, o tara care, odata cu preluarea Hong Kongului si Macao, in 1999, a inceput sa puna la grea incercare doctrinele economico-politice potrivit carora, pentru ca o tara sa fie capabila de o puternica si sanatoasa dezvoltare economica, numai sistemul capitalist dublat de democratie, ca forma de guvernare, e singura combinatie posibila.

China este tara cu cele mai atractiva economie, in crestere constanta din 1978, anul in care partidul unic comunist a decis liberalizarea ei, punand accent pe investitii si exporturi. Produsul intern brut aseaza China pe locul doi in lume, dupa Statele Unite, cu o cifra de aproape 5 trilioane de dolari.
 
Degeaba am schimbat regimul politic, degeaba am schimbat continentele, cand vine vorba de cumparaturi, pe orice pui mana in Statele Unite, totul este „Made in China“. Nimic nu mai pare un teritoriu protejat. Toate firmele de prestigiu au lasat in urma atelierele si fabricile din Ecuador, Mexic, Guatemala, Honduras, Sri Lanka si s-au mutat in China. La Macy’s, cele mai vandute cizme au fost cele din cauciuc, care le imita perfect pe cele de calarie si, evident, sunt „Made in China”; la fel ca si punga de hartie lucioasa si roz pe care scrie, cu litere aurii, numele celei mai apreciate firme care deserveste publicul feminin: Victoria’s Secrets.

China nu-si permite sa greseasca in contextul economic actual. Pozitiile pe care le detine in prezent sunt consolidate si datorita unor masuri guvernamentale ca cea care intra in vigoare foarte curand, in 1 februarie, si se refera la jurnalistii economici ce relateaza despre bursa chineza. Potrivit acestei masuri, doar jurnalistii cu minim doi ani de experienta in zona economica au voie sa relateze despre bursa, iar editorii stirilor economice trebuie sa aiba cel putin cinci ani vechime in domeniul. In acest fel guvernul de la Beijing doreste sa se asigure ca actiunile in derulare pe bursa vor fi protejate de fluctuatii cauzate de zvonuri. Masura, care poate se incadreaza in interventionismul unui regim totalitar, se justifica in contextul in care bursele din Shanghai si Shenzhen la un loc formeaza cea mai mare piata, la nivel mondial, pentru companiile care isi fac oferta publica pentru prima data.

Dintre aceste companii, cele care s-au remarcat in ultimii doi ani sunt cele care fabrica panouri solare, China devenind cel mai important jucator in multe din componentele acestei industrii, in primul rand datorita subventionarii eficiente pe care guvernul chinez o practica. Cu doar o saptamana inaintea vizitei oficiale pe care presedintele chinez Hu Jintao o va face la Washington, Barack Obama a semnat un document potrivit caruia panourile solare necesare Departamentului Apararii vor fi de productie interna, americana, chiar daca in acest fel costurile s-ar putea sa fie mai mari. Departamentul Apararii foloseste panouri solare in toate zonele in care soldati americani sunt angajati, fiind o modalitatea sigura si autonoma de gospodarire a resurselor necesare vietii intr-o zona de conflict, fara a depinde de cineva.

* * *
In 2009, cu ocazia vizitei in China, Presedintele american a promis o simplificare in procedura acordarii de vize pentru studiu studentilor chinezi care doresc sa studieze in Statele Unite. Acest fapt a facut ca numai intr-un an numarul chinezilor care aleg SUA ca destinatie academica sa creasca cu 27,5 %. Cei mai multi dintre studentii chinezi provin din randurile a trei universitati: Universitatea Peking, Universitatea Tsinghua si Universitatea de Stiinte si Tehnologie a Chinei. 

Cei aproape un milion de studenti chinezi care sunt cuprinsi in sistemul de invatamant american, la toate nivelurile, ajung sa fie acceptati datorita efortului depus de firme de consultanta la care acestia apeleaza. Prea putini dintre tinerii chinezi reusesc sa faca singuri curte unei universitati americane si sa fie acceptati datorita efortului personal depus. Dosarele celor care doresc sa studieze in SUA sunt realizate cu scrupulozitate de firme de consultanta care functioneaza legal in China. Pentru serviciile lor, acestea percep intre 20.000 si 50.000 RMB, echivalentul a 3.000-7.500 de dolari americani. Detinute de chinezi care la randul lor au studiat in SUA, aceste firme de consultanta se implica intr-o paleta intreaga de lucruri, de la descoperirea unui program academic care sa corespunda cu cerintele studentului – client, pana la efectiv completarea documentelor online necesare pentru a aplica la o universtate americana, completarea documentelor necesare obtinerii de viza si chiar cumpararea de bilet de avion pana la destinatie. Firmele de succes sunt cele care reusesc sa trimita cat mai multi studenti chinezi in SUA, iar numele lor este cunoscut de clientela interesata.

Schimbul de informatii intre studentii plecati la studii si colegii ramasi in China se face prin Renren (in traducere reteaua din campus), un fel de facebook chinezesc, folosit in special de studentii din universitatile chineze si care numara peste 40 de milioane de utilizatori.

Studentii chinezi nu discuta politica niciodata, nici despre a lor dar nici nu comenteaza chestiuni la ordinea zilei care se intampla in Statele Unite sau aiurea, in lume. Wei –Wei Wang este bursiera Getty, in jurnalism, originara din Taiwan dar care isi desfasoara activitatea la Beijing. In articolele ei a povestit lumii intregi despre o serie de cladiri apartinand unor foste fabrici dezactivate si care, ani la randul au fost folosite, cu acordul autoritatilor, ca spatii – galerii si studio de catre tineri artisti chinezi. In timp zona a devenit cunoscuta sub numele de 798 Art District si un fel de magnet pentru o noua elita, un nucleu al tinerei generatii care insa a fost rapid etichetata de catre aceleasi oficialitati ca fiind „tineri furiosi”. Drept urmare, zona a fost culcata la pamant, distrugandu-se o serie de graffitti si alte forme de arta urbana. Numerosi artisti care au incercat sa-si protejeze operele au fost arestati si sunt in continuare inchisi, chiar si la aceasta ora, pentru nealinierea lor.

China defineste in acelasi timp doua entitati: guvernul si poporul. Suprapunerea nu mai este perfecta.

Ioana MOLDOVAN*
Los Angeles
31 ianuarie 2011
——————————

* Ioana Moldovan este bursier Fulbright la School of Theater din cadrul University of Southern California, Los Angeles. (n.r.)

MIAMI OPEN-AGAPE-SOCCER TENNIS

Johnny Sandulescu impreuna cu Corul Agape organizeaza in Hollywood,Florida,turneul de Tenis cu piciorul,,MIAMI OPEN-AGAPE-SOCCER TENNIS,care va avea loc pe data de 25-26 feb intre orele 10am-6pm.

Turneul va contine 2 competitii;la simplu si dublu.Pentru turneul de simplu se va juca un set mare pina la 21 cu schimbare de teren la 11,pentru dublu se vor juca seturi mici,2 din 3.

Regulamentul este cam acelasi ca si la turneul de la Hickory cu mici imbunatatiri care se vor fixa la fata locului.

Click aici pentru a citi regulamentul de la Hickory.

Taxa de participare este-25 de dolari pt fiecare competitie.Inscrierile se fac pina in 20 feb prin telefon la:
-Johny Sandulescu-tel 954-496-3518,
-Iacob Brincovan-tel 828-312-1052

si prin email: jdbrancovan@yahoo.com.

Alte detalii vi le vom comunica mai tirziu celor interesati.

Va asteptam cu drag.

Comitetul de organizare

Beach Books: ‘Out of the Transylvania Night,’ by Aura Imbarus

By Annie Lubinsky

Having emigrated from Romania to the United States to live life to the fullest, Aura Imbarus returned to her native home and family roots when she wrote her memoir, “Out of the Transylvania Night.”

Imbarus, who will be visiting Pages and Barnes & Noble bookstores in Manhattan Beach this week, had originally intended to write a book about the Los Angeles dating scene, but then she received news that her mother had liver cancer and had only months to live.

“I told my publisher, ‘I know I’m under contract, but I can’t deliver the book,’” Imbarus said.

The publisher, who was interested in creating a boutique company that produced memoirs, asked Imbarus to write a few pages describing her last week in Romania.

“How about the last five minutes?” Imbarus quipped at the time.
“I had so many emotions about whether I should leave or not,” she told The Beach Reporter. “I saw my mom’s face and my dad’s face, and my mom was crying, saying ‘Please don’t leave me here.’ She was shaking. Then the plane takes off and I’m sobbing. I relived my childhood in reverse, seeing my parents and grandparents. It was a bubble of time where my whole life passed by.”

“Out of the Transylvania Night” tells the story of the life Imbarus led in Romania and the one she created for herself in the United States. Throughout her life, Imbarus has maintained a powerful connection with her family and a deep understanding of how living in Romania affected her family’s history and her own potential.

“My family was a family of adventurers,” she said. “They owned a carriage business, transporting goods to and from Athens, Transylvania and Vienna. Our family was doing well and had its own coat of arms. We were the fourth family in Transylvania, and my dad grew up with money.”

That ended in 1947, when the communists took away the Imbarus family’s property and carriage business.

“We went from high to poor — we had so much, and they took it away,” Imbarus said.

The communist regime in Romania came to an end on Dec. 21, 1989, when the revolution started. Imbarus knew something had changed profoundly when, during a family shopping excursion, bullets whizzed by her head.

“The president and his wife were shot on national television on December 24,” Imbarus said. “Everyone knew about it, except us in Romania, until we saw the taping of the shooting the day after. We didn’t know if it was the president or one of his five stand-ins.
“The new regime promised transparency, but it never happened. From 1989 to 1996, I was waiting for full transparency.”

Imbarus continued, “I told my parents I wanted the revolution to happen to live a fulfilled life in Romania, but it didn’t happen. It was the wrong system, and no matter how I worked, I could not change it. You want to work, be paid, and enjoy the rewards of a nicely designed life. I felt cheated by the first government, and the second one I felt was not transparent, so I decided I would leave.”

As soon as she arrived in Los Angeles in 1997 with her husband, Michael, Imbarus knew she had come to the place she was meant to live.

“As I child, I’d had a vision of myself living in a place near a coastline with palm trees,” she said. “When I was 14 years old, my aunt passed away and I was told I would get her house. ‘I don’t need her house,’ I said. ‘I am not going to grow old here.’”

Emphasizing her proficiency in foreign languages, Imbarus was soon hired at a hotel. She continued the work on her Ph.D. that she had begun in Romania, and she took classes to earn teaching credentials that would allow her to work as a teacher, a career she loved.

Within seven years, Imbarus and her husband were living the American dream, making good money, buying expensive cars and a beautiful home in Los Angeles.

Imbarus then experienced a series of setbacks. In 2007, her house was broken into, and the heirloom jewelry that had been in her family for generations was stolen. Imbarus and her husband also filed for divorce in 2007. Then in 2008, they lost all of their investments and ending up owing thousands of dollars.

“My marriage ended, my family heirlooms were stolen, and I was broke,” Imbarus said. “It happened so fast. It felt like I was back in 1997, I had to start all over.”

Soon she was dating and writing about her experiences meeting new people — until the news of her mother’s illness sent Imbarus in a new direction.

“The publisher asked me to write about 12 peaks in my life,” Imbarus said. “At that point, I knew my mother had only months to live. I wanted her to read the book, and so I knew it was a race with her time.”

Nine months later, Imbarus gave the story to her mother.

“Before she died, she read the final manuscript and knew that I had signed the contract to have it published,” Imbarus said. Her mother died on the last day of 2008, and the book was published in September of last year.

Imbarus will publish a book on teenagers in the fall of 2011, after 12 years of teaching.

“But there will never be another book like this one. You can only have one memoir,” she said. “Another book will never be of the importance that this one was.”

Meet the author

Pages bookstore will host a reception for Aura Imbarus on Thursday, Feb. 3, at 7 p.m., where she will sign copies of “Out of the Transylvania Night.” Pages is located at 904 Manhattan Ave. in Manhattan Beach. For more information, call (310) 318-0900 or visit http://www.pagesabookstore.com.

On Saturday, Feb. 19, Imbarus will visit the Manhattan Beach Barnes & Noble at 12 p.m. The bookstore is located at 1800 Rosecrans Ave., Bldg. B. For more information, call (310) 725-7025 or visit http://store-locator.barnesandnoble.com/store/2986.

For more information on Imbarus and “Out of the Transylvania Night,” visit http://www.auraimbarus.com.

Local authors can send information about their books to Annie Lubinsky at annie.beachreporter@gmail.comThis e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it

THE BEACH REPORTER

http://www.tbrnews.com

SIMPOZIONUL ANUAL MIHAI EMINESCU LA CONSULATUL ROMAN DIN NEW YORK

Sambata 15 ianuarie 2011, la Consulatul General al Romaniei  la  New York, a avut loc Simpozionul anual Mihai Eminescu – „Mihai Eminescu, de la idolatrie la contestatie”. Simpozionul a fost organizat de Institutul Roman de Teologie si Spiritualitate Ortodoxa, Cenaclul „M. Eminescu”, Revista „Lumina Lina” si Galeria „Spiritus”, ce apartine aceluiasi Institut, avand co-sponsori Societatea Romana Crestina „Dorul” si Academia Oamenilor de Stiinta din Romania.

Organizat in cinstea zilei de nastere a marelui nostru poet national, simpozionul s-a aflat la a saptesprezecea editiea sa si reprezinta cel mai mare eveniment cultural si academic dedicat poetului, pe teritoriul Statelor Unite.

Ca si in anii precedenti, au participat la simpozion scriitori, critici literari, cercetatori, poeti, artisti plastici, si iubitori ai operei eminesciene, admiratori si comentatori ai personalitati sale politice.

In partea intaia a programului, dupa cuvantul de deschidere rostit de prof. Pr.Dr. Teodor Damian presedintele Institutului a urmat o emotionanta rugaciune, dupa poemul „Rugaciune” de Mihai Eminescu cantata de renumita artista Lia Lungu.

Excelenta sa Marian Parjol, Consulul Generalal Romaniei la New York, a adresat un mesaj aniversar dedicat momentului, salutand initiativa institutului de sarbatorire a poetului national. Atat in cuvantul de deschidere oficiala cat si pe parcursul simpozionului, Excelenta sa si-a aratat surprinderea si admiratia fata de continutul si nivelul inaltul standard academic si estetic al simpozionului, subliniind importanta acestuia in contextual cultural actual, cand in Romania se inregistreaza vadite tendinte de marginalizare al marelui nostru poet national. Ca o dovada a aprecierii sale, Domnia Sa si-a exprimat credinta ca acest simpozion este de o mare valoare culturala pentru Romania si a lansat invitatia de colaborare cu institutul, oferind gazduirea acestui eveniment si in anii viitori.

Partea intaia a programului s-a incheiat prin cuvantul presedintelui Societatii Romane Crestine „Dorul”, Ing. Cristian Pascu, care a vorbit despre initiativele legate de „Proiectul Eminescu” – crearea si amplasarea bustului poetului  intr-un spatiu public din New York.
In partea a doua a simpopzionului, s-au prezentat ample comunicari  ale participantilor.

Doina Uricariu a vorbit despre: „Eminescu: Patrimoniu ca o prada”. Analizand critic fenomenul Eminescu, scriitoarea precizeaza faptul ca atat inainte cat si dupa revolutie, critica literara a deformat imaginea poetului din considerente extra estetice. Daca inainte manualele au modificat titluri, elemente biografice, contexte si sensuri, astazi  exista o tendinta de marginalizare a poetului venita din partea unor personalitati influiente din cadrul culturi romanesti. Scriitoarea subliniaza necesitatea crearii unui Institut Eminescu dupa model occidental, care sa puna in lumina multiplele valentele si complexitatea personalitatii marelui nostru poet national.

M.N. Rusu, critic si istoric literar, eminescolog, vorbeste despre „Eminescu, insurgentul” scotand in evidenta, in urma studiilor sale facute in arhivele din Budapesta si Viena, un element biographic important si elocvent pentru formarea unei imagini mai clare asupra vietii si atmosferei politice in care poetul a petrcut ultima parte a vietii sale: existenta unui pistol pe care Eminescu avea permisiunea sa il poarte permanent, chiar si in spital, pentru a se apara.

Dr. Theodor Damian, in comunicarea sa „Accente crestine in poezia lui Eminescu”  priveste cu ochiul critic al teologului dar si cu subtilitatea filozofului si a poietului, opera  eminesciana si scoate in evidenta profundul sentiment crestin al lui Eminescu, care sta la baza pietatii sale in poemele religioase, pietate ce apare implicit ca izvor al conceptiei sale despre lume, oglindita in opera sa poetica.

Valentina Ciaprazi, a vorbit despre „Mihai Eminescu, Charles Baudelaire si Septime Gorceix “ si traducerea lui Eminescu in limba franceza, evidentiind valoarea universala a poeziei eminesciene. In incheiere cu un remarcabil talent actoricesc, V. Ciaprazi a recitat intr-o franceza impecabila un poem de Mihai Eminescu.

Doru Tsaganea, a prezentat lucrarea: „Semnificatia Congresului de la Berlin in publicistica lui Eminescu”. O nota deosebita a acestei comunicari a conferit-o prezentarea tabloului: „Congresul de la Berlin” pictat in 1881 de celebrul pictor Anton von Werner si care nareaza prin gestica si amplasarea personajelor, pozitia marilor puteri in contextul Congresului din 1878, in care se recunoaste si independenta Romaniei.

Dr. Napoleon Savescu a vorbit despre: „Fenomenul dacic in viziunea lui Eminescu”, dialogand cu  audienta si recitand versuri din Eminescu. Scriitorul Mircea Sandulescu in interventia sa, a scos in evidenta trasaturile pozitive si parti negative in personalitatea poetului.

Master of ceremony a fost jurnalista, critic literar Mariana Tera, care secondata de doamna Solomon, a introdus pe rand fiecare moment prin comentarii extreme de pertinente. Atmosfera academica si nivelul estetic in care s-au desfasurat lucrarile a fost completata de un recital de poezie sustinut de Claudia Damian, recitarea in limba germana a poemului „Mai am un singur dor” de Ion Vitelariu  recitare „Umbra lui Istrate Dabija-voievod”, si un moment musical de cantece si romante pe versuri de Eminescu in interpretarea talentatei soliste Lia Lungu, mesagera artei lirice romanesti in America.

Galeria „Spiritus” a Institutului Roman de Teologie si Spiritualitate Ortodoxa, condusa de artista plastica Viorica Colpacci, a prezentat o expozitie dedicata marelui poet. S-au expus lucrari de pictura, sculptura si fotografie de arta ale artistilor din New York, Doru Tsaganea, a prezentat doua printuri de fotografie digitale de largi dimensiuni realizate in intregime de autor. Lucrarile surprind atat prin maestria tehnica cat si prin semnificatiile lor crestine si patriotice. Unul din tablouri intitulat „Eroul Muntilor” il prezinta pe caporalul Musatescu, care invalid fiind, a cerut totusi sa lupte aruncand grenade. Statuia eroului din primul razboi mondial se profileaza pe fundalul muntilor, sub semnul si protectia crucii Caraimanului. Eroismul, dragoste de tara si de Dumnezeu, ca trasaturi esentiale ale poporului nostru este mesajul evident al acestei remarcabile creatii.

Garabet Salgian, a prezintat un peisaj de iarna stilizat, amintind nostalgic de iernile natale. Pictorul imbina cu maiestrie tehnici insusite la scoala bizantina cu lirismul subtil intr-o rafinata armonie de griuri si argint.

Picturile Ruxandrei Dumitrescu, mai putin cunoscute pana acum in comunitatea romaneasca din New York, ne dezvaluie o pictorita de talent  care stie sa manuiasca  culoarea si sa transmita prin  imaginea unui simplu peisaj de iarna o lume interioara, poetica si spiritualizata.

Lee Vasu format la scoala artei Bizantine, a expus doua tablouri inspirate de pictura Bisericii Sfanta Sofia. In lucrarile sale „Albastru Regal Bizantin” si „Rosu Regal Bizantin”, contactul cu spiritualitatea si arta crestina se resimte in puritatea stilistica si atmosfera spirituala. Ele exprima cu mijloacele abstracte ale artei spirituale moderne, frumosul transcendental.

Maria Tazlauanu, pictorita trairilor interioare si a metaforelor vizuale, descrie in pictura sa o lume imaginara, fascinanta. In tabloul expus, „Anxietate de Primavara” pictorita ne prezinta o stare de vis, de asociatii poetice inedite, metafore vizuale surprinzatoare, totul tinut intr-o gama linistita, intr-o armonie de rosuri si verzuri care creeaza acea  detasare de lumea realitatii obiective, invitandu-te intr-o alta lume necunoscuta, atemporala.

Tabloul „Irisi” al lui Serban Chelariu in tonalitati aurii, aproape monocrome, aduce o atmosfera de toamna, de  liniste, parca detasata de violenta lumii, conducand catre  meditatie si contemplare. Este o atmosfera interioara in acest tablou ce parca te indeamna sa meditezi asupra trecerilor, asupra apropierii de liniste, ca intr-un poem filozofic.

Viorica Colpacci expune o sculptura luminoasa, monumentala intitulata „Steaua” care reprezinta o schimbare de directie in creatiea sa. Artista foloseste lumina ca parte integranta si element compositional pentru a transmite semnificatii metaforice si metafizice. Ea manuieste simboluri universale din traditia culturala iudeo-crestina cum ar fi punctul, cercul, crucea si simboluri numerice, inspirandu-se din filozofia si mistica medievala si cosmologia moderna. Scopul autoarei este ca prin folosirea tehnicii asamblajului formata din obiecte „ready made”, lumina fluorescenta si LED in combinatie cu tehnica otelul sudat, sa exprime, prin mijloacele de limbaj al artei contemporane, adevaruri biblice. Lucrarile sale recente  din care face parte si aceasta, au diferite straturi de semnificatii si necesita o hermeneutica interdisciplinara.

Dedicata lui Mihai Eminescu, expozitia in ansamblul, prin caracterul ei patriotic, liric si crestin ar putea cu siguranta ilustra un volum de versuri al marelui poet. Simpozionul Mihai Eminescu din acest an este fara indoiala o reusita a institutului, aducand o contributie importanta la cultura romaneasca.

Viorica COLPACCI
New York
ianuarie 2011

ROMANIA VAZUTA DINAUNTRU SI DIN AFARA

Acum doi ani, 70.000 de voturi in favoarea Presedintelui Basescu, exprimate in diaspora, au determinat ramanerea acestuia pe post, pentru a doua legislatura. Un bun prieten din tara nu mi-a iertat-o luni de zile: „Multumita tie  il avem din nou pe asta presedinte!” cu toate ca eu nu am drept de vot si… n-am votat nici cu Basescu… nici impotriva lui. Insa si eu am gandit la fel ca multi din diaspora: „Se pare ca Basescu este raul cel mai mic, ii dam lui votul nostru!” Cine are – sau a avut – dreptate? Colegul meu din tara sau romanii din diaspora?

Acelas coleg si prieten mi-a dezvaluit preferintele lui politice: „Antonescu este cel mai capabil politician roman actual!”… „Nimic de zis…”, m-am gandit eu in necunostinta de cauza, “…daca prietenul meu din Romania zice asa…asa o fi!” Dar eu…am exprimat numai o rugaminte, una mica: “Mai, trimite-mi si mie programul partidului lui!” …si am asteptat sa citesc programul celui mai capabil om politic… Astept si astazi… Au trecut mai mult de sase luni de zile…Un partid politic fara program…? Mai are dreptate prietenul meu? Sau nu? Dar…ce parere ciudata am eu, asta…cel din afara! Auzi: sa cer programul partidului!!
Dar ce diferente intre punctele de vedere ale celor din tara si din afara!

In urma cu vre-o 10 ani am auzit ca la un teatru din Germania se juca o piesa in care juca un actor roman, Dan Puric. Am retinut bilete telefonic, m-am suit in masina si am mers 200 Km sa vad piesa – extraordinara prestatia lui Puric!! – pe urma am mai mers 200 de km ca sa ajung acasa unde am ajuns obosit tarziu dupa miezul noptii…A meritat, ce a facut Puric a fost genial! De atunci, pentru mine numele Puric a fost  sinonim cu extraordinar…pana ce am aflat de curand ca Puric incearca sa gaseasca si sa ofere o solutie pentru problemele Romaniei…Solutia lui consta pe de o parte in rugaciuni, pe de alta parte in blesteme la adresa presedintelui Basescu si inca pe de alta parte in relansarea economiei traditionale taranesti…O fi chiar asa de simplu? O fi solutia aceasta – Romania sa se intoarca, cu ajutorul lui Dumnezeu, la o economie agricola – atat de eficace? Poate duce asta la ceva bun pentru omul din Romania? …Sunt destui romani care citesc cu interes ceea ce publica Puric.

Pentru locuitorii tarii in care actorul Puric a fost atat de apreciat – Germania – asa ceva ar fi greu de inteles! Ei ar spune ca Puric, in cautarea binelui, s-a ratacit… putin, pe alte taramuri, prea sus! Asa ar gandi probabil cineva din afara. Ce deosebire de puncte de vedere! Eu stau de o parte – in afara tarii – si ma uit la framantarile ingrozitoare ale conationalilor mei, la soarta lor deloc usoara…Dar si mai apasatoare mi se pare lipsa unei orientari, a unei perspective…As putea spune ca este vorba de o dezorientare totala a celor mai multi cetateni ai natiunii romane…Este vorba de disperarea lor in fata saraciei lucii cu care sunt confruntati foarte multi…O solutie generala, rapida si valabila pentru 20 de milioane de oameni nu am… De fapt…nici nu exista: ceea ce nu s-a facut in 20 de ani nu se poate recupera intr-un timp mai scurt decat tot atat…Daca se mai pun la socoteala si ultimii ani de dictatura … atunci sunt peste 30 de ani necesari ca Romania sa recupereze handicapul fata de tarile europene avansate…Asta este o viata de om!! Trista perspectiva pentru cei care n-au o alta solutie!

Poate ca ar fi bine sa ajut sa facem mai intai putina ordine? Poate as putea sa le pun la dispozitie cateva idei? “Ideile apartin idiotilor” imi aduc aminte din copilarie…STOP!! Nu este adevarat! Cu asta trebuie inceput! Ideile sunt materia prima din care se pot produce solutii si de aceea sunt extrem de importante in evolutia unei persoane, a unei natiuni! Dar nu toate ideile au aceasta calitate – vezi ideile actorului Puric! – ci numai cele care sunt in concordanta cu conceptele de viata ale altora, ale celor care au succes in viata! Daca analizam la nivelul Romaniei…atunci ideile altor natiuni de succes – cum ar fi Germania sau Franta – sunt cele care trebuiesc puse pe masa si analizate! Asa se ajunge imediat la refuzul acestor tari de a primi Romania in Schenghen…Despre asta am scris intr-un articol saptamana trecuta, dar acum as vrea sa incep dintr-un alt loc, sa consider un alt punct de vedere…

Libertatea cuvantului

Sa ne intoarcem in gand in urma cu 20 de ani…La vremea aceea Ceausescu fusese tocmai executat si poporul roman, care timp de decenii n-a avut voie sa spuna decat “Traiasca conducatorul cel mai iubit…!” a primit dreptul sa spuna tot ce vrea! Deosebirea a fost imensa, dar din aceasta nu a rezultat nici dupa 20 de ani un salt calitativ substantial fiindca nimeni n-a atras masiv atentia ca – daca vrei sa nu pierzi vremea – trebuie sa inveti din experienta altora! Proverbul respectiv exista si in limba romana insa dorinta de a spune ceva – indiferent ce! – a fost si mai este atat de mare incat…s-a ajuns la situatia de astazi: exista o gramada de publicatii, exista o multime de autori, exista o multitudine de pareri si intre timp a aparut si o cacofonie – aproape de nesuportat – a limbajului…dar nu exista o solutie, nu exista un concept! Numai foarte, foarte putini au invatat din experienta altora!

Privind din interiorul Romaniei…este minunat ca acum poti sa spui ce vrei cui vrei si cand vrei…”Asta este democratie!! Am asteptat-o atatia ani!” spun multi romani. Privind din exteriorul Romaniei…situatia este diferita: nici-una dintre democratiile vesteuropene – bine stabilite, verificate in timp si cu cetateni multumiti cu regimul democratic al tarilor lor si care mai si constituie un exemplu pentru Romania – nu permit sa spui ce vrei cui vrei si cand vrei! Nici vorba! In primul rand trebuie respectat rangul politic, pe urma varsta, gradul academic…pe urma limbajul trebuie sa fie respectuos…iar ceea ce are de spus cineva trebuie sa fie relevant pentru persoana careia ii este adresat mesajul! Altfel…sau nu primeste cuvantul sau ce spune…nu este bagat in seama!

“Si asta se mai cheama democratie?!!” ar intreba unul dintre autorii din ziarele romanesti pe care-l citez acum cand scrie: “Basescu, calaul democratiei romanesti! Escroc, incult si betiv, inconjurat de interlopi, interloape, toape si falsi intelectuali…” Da, democratia , libertatea cuvantului – in varianta occidentala, practicata in toata lumea – nu inseamna o insiruire necontrolata de invective…Daca anumite ziare romanesti folosesc o alta varianta a democratiei – varianta romaneasca – atunci vest europenii  si americanii vor spune ca romanii nu au ajuns la nivelul lor de intelegere… ca au ramas undeva in urma, au ramas de caruta…Vor mai spune ca cei 20 de ani de la impuscarea lui Ceausescu nu le-au folosit la nimic… Aprecierea nu va ramane limitata la ziarele respective ci se va rasfrange asupra intregului popor roman…De aceea invectivele ar trebui sa dispara mai intai din ziare…pe urma vor dispare si din limbajul curent iar mai tarziu…se va schimba si parerea strainilor despre Romania!

Nu am nici-o simpatie deosebita pentru Basescu, dar am o simpatie teribila pentru ceea ce ar trebui sa fie natiunea romana in mijlocul natiunilor europene…De aceea ma uit cu tristete la textul de mai sus si-mi spun: nu cumva ar trebui inceput de aici? Haideti sa facem un prim pas si sa vedem cel putin daca adjectivele de mai sus reflecta realitatea…Sa luam “incult” si sa verificam in Google: acolo gasim ca Basescu a absolvit Facultatea de Navigatie a Institutului de Marina din Constanta. Aceasta echivaleaza aproximativ cu o diploma de inginer iar un inginer…nu face parte dintre incultii Romaniei!  A mai absolvit Cursurile Avansate de Management in Transportul Maritim organizate de Academia Norvegiana…Asta ar fi probabil un fel de MBA in marinarie, facut in strainatate…Nu, o persoana cu un MBA in strainatate …nu este un incult: autorul greseste masiv! Mai mult decat atat: autorul dezinformeaza masiv!!

De ce oare? Ce urmareste?

Treaba lui! Nu este important sa aflam ce urmareste autorul articolului, este mai important sa aflam ce gandesc altii despre natiunea romana cand citesc asa ceva, acesta era telul analizei de fata. Intern, in mediul romanesc, textul de mai sus este acceptat: n-am vazut nici un protest la adresa lui.

Privit din afara, de un vesteuropean, textul plin de invective nu este inteles in nici un caz ca un atac la adresa Presedintelui Romaniei Traian Basescu. Nu! Nici nu este bagat in seama in acest sens ci…este luat in considerare pentru a demonstra diferenta imensa care exista intre intelegerea occidentala a democratiei si felul in care aceasta este inteleasa in Romania. Inca mai simplu exprimat…este justificarea pentru  neprimirea Romaniei in…poate nu in Schenghen fiindca nu are legatura directa cu Schenghen-ul ci…in alte foruri europene. “Romanii…mai au mult pana sa ajunga la nivelul nostru!” vor spune nemtii sau francezii si vor dirija investitiile – si atentia  – lor catre Ungaria, Lituania sau Slovenia…nu catre Romania.

Ramane Presedintele statului Roman, Traian Basescu…Pentru jumatate din populatia romana el este “…calaul democratiei romanesti! Escroc, incult si betiv…” Cealalta jumatate a populatiei nu-l vede si nu-l apreciaza a fi asa, ca dovada ca i-a acordat votul…Cum il vede strainatatea?

Pentru Presedintele Frantei, Sarcozy si pentru cancelarul german Merkel, Basescu este colegul care indeplineste functia de Presedinte al Romaniei in a doua legislatura, dupa ce a supravietuit o incercare de indepartare din functie in prima legislatura: deci este o personalitate politica verificata pe plan intern in divergente politice dificile. Basescu  este partenerul lor de discutii si prin urmare garantul ca  politica UE este realizata si in Romania. In favoarea lui Basescu pledeaza si faptul ca partidele de opozitie nu sunt in stare sa ofere nici-un fel de program politic ci se straduie numai sa-l inlature: asta nu este inteles ca o necesitate ca Presedintele Romaniei sa fie inlaturat din functie ci este inteles ca o dovada ca Basescu a reusit sa mobilizeze toate fortele si conceptele politice existente in Romania. In afara de ce spune sau reprezinta el…nu exista nici-un concept politic! Ca urmare, Basescu este vazut drept omul potrivit la locul potrivit la timpul potrivit!

Surprinzator, nu? Ce diferenta imensa intre unele pareri exprimate cu vehementa in unele ziare romanesti  si felul in care este vazut Basescu din exterior! Poate ca romanii din interior ar trebui sa analizeze si sa considere parerea celor din exteriorul Romaniei, din cadrul UE? A acelora care conduc UE, care conduc lumea? Poate ca ar trebui sa foloseasca intr-un cu totul alt mod acest cadou imens al democratizarii tarii, libertatea cuvantului?

Controlul de calitate al textelor “bune de tipar”

Cine ar trebui sa asigure controlul de calitate al articolelor trimise spre publicare? Imi aduc aminte ce mi s-a intamplat cand am trimis primul meu articol de doua pagini la ziarul german Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ): au publicat 15 randuri din el, cu toate ca nu continea nici-o invectiva la adresa nimanui… A fost asta cenzura? Nu am gandit asa!…A fost mai curand o dovada de respect la adresa cititorilor, care aveau – probabil – un nivel de cunostinte si un interes diferit de al meu si pentru care cele 15 randuri au fost suficiente!

Cel care a stabilit aceasta a fost redactorul paginii respective: FAZ este un concern de presa imens, renumit ca unul dintre cele mai bune in Germania. Pentru a garanta calitatea ireprosabila a fiecarui numar, a fiecarui articol, fiecare pagina – sau grup de pagini – are un redactor responsabil care…raspunde cu capul lui pentru fiecare rand publicat. Sunt oameni cu studii de specialitate, de foarte inalta calificare, alesi intr-un process de selectie care dureaza ani…si sunt platiti…dumnezeeste! Plata vine in urma calitatii ireprosabile a publicatiei a calitatii care este atat de inalta incat stabileste linii de ghidare in domeniul respectiv – politic, tehnic sau economic – in toata tara. Unii dintre redactori sunt solicitati sa treca in industrie sau in politica, ca purtatori de cuvant sau ca manageri superiori… Activitatea publicistica creeaza elita societatii!

Desigur ca in diaspora romana situatia este complect diferita: jurnalistii sunt – in marea majoritate – calificati in alte meserii decat in cea…jurnalistica! Jurnalistii fac aceasta meserie cu placere…dar fara bani, sau cu numai prea putini bani…Calitatea limbajului folosit in general este acceptabila, nu seamana de loc cu citatul de mai sus…Nici propietarii ziarelor – cei care decid ce si cum apare – nu au o calificare asemanatoare celor de la FAZ… Mai ramane calitatea informatiei…pentru care cei care publica in ziarele romanesti sunt calificati… la locul de munca.

Toate cele de mai sus sunt adevarate, greutatile pe care le intampina propietarii ziarelor – cel putin in diaspora – sunt imense si sunt si cunoscute dar…aceasta nu poate fi o scuza pentru ceea ce cititorul roman are dreptul sa astepte: calitatea ireprosabila a informatiilor difuzate, calitate masurata atat in alegera informatiilor, in exactitatea relatarii faptelor cat si in limbajul folosit! S-ar putea  mai bine? Ar merita cititorul din tara si cel din diaspora romana o presa calitativ superioara?

Pregatirea continua

Desigur ca se poate! Americanii au inventat de mult si aplica aceasta la locurile de munca din industrie:  “continuing education”; europenii au formulat principiul “A invata o viata intreaga!” si o si practica cu insistenta…ba chiar Lenin a descoperit aceasta si a formulat acum 90 de ani: “Invatati, invatati, invatati!” “Mai este valabil un dicton comunist in zilele noastre?”…ar intreba cineva care ar vrea sa puna o intrebare “incuietoare”… Raspunsul este foarte simplu: nu te obliga nimeni sa faci ceva dar… daca nu faci… maine se va gasi unul care a facut asta – ce se cere – intr-un mod consecvent…si care te va inlocui! Este un fel de activitate voluntara …care insa devine obligatorie daca vrei sa-ti pastrezi locul de munca…Si asta se cheama … democratie 100%! Obligatia… acceptata voluntar!

Si iarasi intalnim paradoxul acesta al democratiei, al diferentei intre felul in care se intelege ceva in Romania si in exteriorul Romaniei, de felul in care inteleg ceva romanii si cei care apartin unei alte natiuni. Intr-o democratie nu exista nimic obligatoriu, poti sa faci ce vrei…dar daca nu faci ce trebuie …”te ia mama dracului!” daca imi permiteti sa exprim situatia in clar text romanesc…Adica…ramai fara serviciu, ramai in urma, ramai dator vandut…ramai…asa cum a ramas Romania la ora actuala. In Romania s-a perceput numai prima fata a medaliei: poti sa faci si sa zici ce vrei! Insa…daca te uiti bine si pe fata a doua…care este mult mai importanta decat prima si a inceput deja sa fie aplicata…atunci… vezi Schenghen! Neprimirea in Shenghen este o consecinta directa a acestei priviri selective, “chioare” daca vreti mai clar: numai drepturi dar fara obligatii!…Si-a dorit cineva asta? Sunt sigur ca nu si-a dorit nimeni…numai ca foarte multi au actionat si actioneaza intr-un fel care nu corespunde cu asteptarile democratice ale mediului european…

In ce ar consta aceasta “educatie continua” a cetateanului roman, a membrilor diasporei, a ziaristilor romani din tara si din strainatate? Pai…in primul rand…in stiinte politice! “Iarasi marxism??!” aud intrebarea neformulata a unui interlocutor imaginar…”Da, desigur!” as spune eu”…”Dar nu numai!”

De catva timp urmaresc cu mai multa atentie presa romana de pretutindeni si sunt deadreptul uluit de nivelul politic extrem de scazut al materialelor publicate (cu cateva exceptii, desigur!)…Prin nivel politic nu se intelege numai modul de analiza a activitatii politice a guvernelor – asta este politica inalta, aproape neanalizata in presa romana – ci insasi modul de abordare al problemelor zilnice: si aceasta este “politica” (la scara mica, desigur) si asta se poate citi in cursurile de “stiinte politice”. Din lipsa acestor cunostinte rezulta o lipsa de progres in tratarea problemelor zilnice, rezulta neintelegeri, solutii neadecvate, confuzii…Desigur ca cu timpul, dupa decenii, participantii romani vor capata experienta si vor ajunge la nivelul de intelegere existent astazi in SUA si in UE… Dar … dupa cum se stie: cine vrea sa progreseze repede…invata din experienta altora!

In SUA, in Europa chiar si in tara exista un volum urias de literatura politica de excelenta calitate, complect ignorata atat in Romania  cat si de catre jurnalistii romani din diaspora…Ce si cum functioneaza in politica si in economia SUA si in cea mondiala este analizat in profunzime, din mai multe puncte de vedere, sta la baza multor articole din ziarele europene si americane…numai (ca multi dintre) jurnalistii romani trec pe langa acestea ca si cum n-ar exista…Multi dintre cei care publica in ziare inventeaza conceptele lor proprii pe care le expun cu convingere (De exemplu: citeste-l pe Dan Puric!)…dar acestea nu se bazeaza decat pe simtaminte si nu pe o analiza stiintifica…si nu pot fi aplicate. Autorii raman izolati in experienta lor, cititorii se orienteaza eventual dupa aceste pareri si raman si ei izolati si blocati, fara intelegerea necesara pentru ceea ce se intampla in jur, Romania bate pasul pe loc…Deci: stiinte politice!

Marketingul reprezinta 75% din ceea ce se intampla in SUA si in lume…Cunostinte de marketing occidental nu au fost disponibile in Romania…Psihologie, asigurarea calitatii, practica ziaristica…sunt tot atatea obiecte de studiu la universitatile americane sau europene, sunt expuse in nenumarate carti care se gasesc si in bibliotecile din tara: le-ar fi foarte folositoare jurnalistilor romani din tara si din diaspora.

Vor – nu – vor, jurnalistii creeaza sau influenteaza masiv opinia publica de oriunde. Pentru a o influenta in bine, pentru a o intelege si pentru a-i oferi explicatiile de care are nevoie, jurnalistii  trebuie sa fie in frunte, trebuie sa aiba un nivel de cunostinte si de intelegere mult deasupra celui al cititorului. ACEST NIVEL TREBUIE MAI  INTAI DOBANDIT !

Daca se ia in mana un manual de ziaristica se intalneste chiar pe primele pagini o realitate surpinzatoare: ziaristica precizeaza – contrar parerii generalizate printre jurnalistii romani – ca nu orice cuvant scris este demn de publicare! Poate ca ar fi util ca ziarele romanesti sa inceapa sa se orienteze dupa regulile EU sau dupa cele americane – exista un cod al eticii ziaristilor americani si exista un cod etic al ziaristilor europeni – si sa le aplice cu consecventa. Ceea ce se va schimba in bine este calitatea informatiilor catre publicul romanesc; de aici va apare o schimbare a intelegerii realitatii de catre publicul romanesc…De aici incepe adaptarea la mediul in care traiesc romanii in lume: de aici incepe alinierea Romaniei si a romanilor la celelalte tari si natiuni dezvoltate… N-ar fi bine sa fie asa?

Retrospectiva…spre viitor

Daca ne intoarcem la Dan Puric, un om de geniu mutat in tribun politic…am putea spune ca experienta capatata de el pe scena nu duce la gasirea unei solutii pentru multiplele probleme ale poporului roman…Duce mai curand la confuzie. Ceea ce trebuie facut este altceva decat a te ruga: trebuie inteles cum functioneaza sistemul politico-economic  romanesc si cel european, care sunt diferentele intre ele, trebuie stabilit  ce ar trebui sa faca Romania si poporul roman pentru a fi acceptat fara reserve ca partener al natiunilor occidentale…si… trebuie mers consecvent pe drumul respectiv! Genialului actor Puric ii  lipsesc cunostintele de specialitate pentru a se putea pronunta asupra evenimentelor politice si economice, ii lipseste maturitatea politica necesara pentru a conduce poporul roman spre mai bine…Patriotism, dragoste de tara, romanism…nu sunt de ajuns! CUNOSTINTELE  DE  SPECIALITATE  SUNT  IMPERIOS  NECESARE! Acelas lucru se poate spune despre foarte multi dintre cei care contribuie ca ziarele sa apara zilnic…

“Maturitate politica”? vor ridica din sprancene unii dintre cititori: “Asta este un termen comunist!”
O fi…Numai ca maturitatea politica:
a)    este necesara si in democratie
b)    are in democratie un alt continut decat in comunism.
Dar de necesitatea maturitatii politice nu scapa nimeni, nici chiar autorul articolului citat mai sus! Inlocuirea conceptelor prin invective nu denota prezenta maturitatii de nici-un fel, nu numai a celei politice.

Cunostintele de specialitate sunt imperios necesare…dar…tot nu sunt suficiente pentru a putea intelege si comenta  competent fenomenul politic la nivel de guvern sau de presedinte al unei tari! Este necesara experienta in aplicarea acestor cunostintelor  politice, este necesara confruntarea cu realitatea responsabilitatii multiple si simultane – fata de cetateni, fata de partidul de care apartii sau pe care il simpatizezi, fata de legile statului in care traiesti, fata de procesele complexe in urma carora se ajunge la o decizie politica, fata de responsabilitatile internationale ale tarii – pentru a te putea apropia treptat de stadiul de maturitate politica necesar unui ziarist intr-un stat democratic. Este un drum lung si greu…dar numai acesta duce la stadiul din care o populatie dezorientata, saracita si in parte disperata poate fi orientata cu succes spre gasirea unei solutii. Invectivele, din contra…nu duc la nimic. Ele arata numai ca cel care le publica este la fel de dezorientat ca si cititorul si atunci…de se sa fie citit?! Activitatea de jurnalist implica o responsabilitate sociala imensa, despre care nu s-a discutat de loc in cei 20 de ani de cand presa a devenit libera!

Desigur ca cele scrise mai sus nu aduc nici-o contributie directa la rezolvarea problemelor economice actuale ale Romaniei. Romania a mers atat de departe spre un colt izolat si singur al economiei si politicii mondiale incat un articol nu poate schimba mare lucru. Daca insa, pornind de la acest articol, se va incepe o introspectie si o schimbare a parerilor, a atitudinilor, a pozitiilor exprimate – atat la ziaristi cat si la publicul cititor – atunci…va incepe o schimbare de mentalitate spre bine. Daca se aduna mai multi participanti … izvorul devine un parau, pe urma un rau…pe urma…va incepe schimbarea in bine a Romaniei.  Schimbarea in bine incepe cu schimbarea calitatii mass media: aceasta este ceeace se vede pentru Romania, privind din afara.
Succes!

Radu MIHALCEA
Chicago, SUA
16 ianuarie 2011

Amintiri, realizari si perspective, la final de 2010, cu Daniel Ganea (Phoenix, Arizona), actor roman la Hollywood

By Alina Ilioi

Te-as ruga sa ne povestesti putin despre copilaria ta.
M-am nascut in anul 1972 la 29 iulie, in orasul Cluj-Napoca. Am copilarit la Cluj si mergeam foarte mult la bunici si la alte rude de la Brasov, mama fiind brasoveanca. Pot sa spun din toata inima ca perioada copilariei si a adolescentei a fost cea mai frumoasa perioada din viata mea, care nu se poate uita niciodata. Si acum viata este destul de frumoasa, dar parca atunci avea o culoare deosebita.

Ai vrea sa ne spui cate ceva si despre familia ta?
Suntem in viata cinci frati, dintre care eu si cel mai mic, impreuna cu parintii, suntem in S. U. A. Sora cea mare locuieste de multa vreme in Austria, celalalt frate este la Londra si mai am unul, care este in Romania. El este cel mai fericit, nu-i prea place strainatatea si, totodata, fiind multumit de toate cadourile trimise de noi, ne transmite mereu ca, pana o tinem asa, treaba e buna…
La Cluj, fiind, la un moment dat, foarte indragostit, m-am casatorit de tanar cu Anita. Suntem casatoriti de 19 ani, ne bucuram de o viata frumoasa impreuna, avem 2 baieti – pe Jacob si pe Joseph. Lui Jacob ii place mult baschetul, joaca in echipa de baschet din orasul in care locuim acum, iar lui Joseph ii place actoria: el ma urmeaza pe mine. Anita lucreaza in domeniul medical.

Cum ai hotarat sa pleci din Romania?
Terminasem scoala la Cluj, si ma apucasem, prin ani ’90 de actorie si model. Imi placea mult arta, eram o fiinta cu adevarat visatoare si foarte romantica. Pentru mine actoria inseamna modul de a ma exprima. Indiferent de natura personajului pe care il am de interpretat, incerc sa caut esentele. Si cele mai bune sunt cele gasite in viata noastra, pentru ca fiecare suntem inzestrati cu bune sau rele.. Nu apucasem sa fac multe in Cluj, deoarece parasisem Romania foarte de tanar, cand aveam doar 20 de ani. Stiam ca plec si nu am sa ma mai intorc, poate, niciodata, altfel decat in vizita. Si asa a fost. Plecasem sa imi implinesc visul. Cum spuneam, eram foarte visator. Iubesc foarte mult Clujul si Tara, si simt ca ma leaga ceva acolo care nu se poate uita niciodata, oriunde as fi pe aceasta planeta. Dar, cum spuneam, a trebuit sa mi implinesc visul, si multumesc lui Dumnezeu care m-a ajutat. Ii sunt foarte recunoscator caci, daca El nu ma ajuta, nu puteam reusi singur, pentru ca nu a fost usor. Si nici chiar acum nu este usor, dimpotriva, este destul de greu. Important este insa, pentru a-ti implini visul, sa-ti placa munca, chiar daca ai de infruntat greutati.

Tii legatura cu cei din Tara?
In ce priveste Tara, ma alatur celor care sunt plecati si spun din toata inima ca sunt gata sa ajut Tara cu orice imi sta in putinta si oricand e nevoie. Chiar fusesem cu sotia anul trecut in vizita prin Tara. Ne am simtit foarte bine, fuseseram invitati la Sighetu Marmatiei, sa asistam la datini, traditii romanesti. Am fost invitat de doamna primar sa ramanem si la spectacolele din sala, sa realizam impreuna un spectacol romano-american, cu traditii romanesti si „tricuri” din Hollywood. Apoi ne-au uimit mult manastirile si traditiile locale. Si mancarea a fost nemaipomenit de buna. Am petrecut extraordinar, am uitat de orice. Imi amintesc mereu de Cimitirul Vesel. A fost superb. Cei cu organizarea au fost foarte primitori, explicandu-ne totul, pana si ce inseamna bataia clopotelor singure, de bunavoie, dupa ce ele sunt oprite total de dansii. (Este putin infricosator… dar e ok). Cei care sunt interesati, vor putea gasi in scurt timp pe youtube, facebook, etc. filmul intitulat „Vizita facuta de Daniel Ganea la Cimitirul Vesel Romania”. Intentionam sa mergem din nou, la anul, in vizita, daca nu ne va sufoca prea tare munca.
La ce ai lucrat in ultimul timp?
Anul acesta am avut privilegiul sa lucrez la mai multe reclame, printari si in cinci filme importante pe care le-a facut Hollywoodul. Ele vor putea fi vizionate in viitorul apropiat la cinematografe sau pe unele site-uri ca: youtube, IMDB, flixter, face book, twitter etc. Se intituleaza: „King’s Man”, eu avand, aici, rolul de mafiot; „Love a la carte”, de producatorul si directorul Tim MC Spaden, eu interpretand rolul Doctorului; „Star Trek”, comedie de Lara Huston, in care am rolul ofiterului Sulu. Alt film se cheama „Everything must go”, regizat de directorul Dan Rush, starul principal fiind Will Ferrell, care la ora actuala este unul dintre cei mai buni actori comedieni ai Hollywoodului. Eu am rolul de vecin al lui. Filmul trebuie sa apara pe marile ecrane de aici si, in difuzare internationala, prin 2011. Apoi, am avut privilegiul de a fi contactat de catre casting directorul din Los Angeles, de la „It’a a Laugh Production”, fiind selectionat pentru a juca in episodul 4, alaturi de tanara adolescenta, iubita de majoritatea: Hannah Montana (Miley Cyrus). A fost o experienta placuta de a lucra (juca) impreuna cu dansa. Este o fata superba. Am avut ocazia sa-l intalnesc si pe tatal ei, Billy Ray Cyrus, si pe bunica ei, la KT LA Studio Hollywood NR. 9 pe set (scena de filmare). Agentia mea si eu, personal, nu solicitaseram niciodata acest rol, pentru ca nu ma gandeam ca mi-ar fi potrivit, din cauza diferentei de varsta etc. Dupa ce mi-am validat acceptul si am fost scrinuit (verificat) a doua oara, in totalitate, pentru rolul respectiv, ma imprietenisem si mai mult cu casting directorul si ma gandisem oarecum sa imi permit sa-l intreb de ce am fost eu distribuit in rolul acesta, pentru ca nu ma asteptam la asa ceva. In Los Angeles, la Hollywood, este foarte mare profesionalism. Directorii sunt foarte ocupati si duri, daca ai spus un cuvant nepotrivit, vorba romanului nostru, ai pus-o de mamaliga cu Hollywoodul. Am stiut asta, dar mi-am zis ca acum e momentul sa-l intreb, daca nu, cred ca am sa plesnesc. M-am gandit ca, daca aflu adevarul, o sa incerc sa intrebuintez metoda aceea si la alte roluri, pentru a le putea lua. Nu aveam de la cine sa aflu, decat de la dansul si numai atunci. Asa am si facut. L-am intrebat, si mi-a raspuns respectuos, zicandu-mi: „Ceea ce ne-a facut sa te sunam pentru rolul acesta si sa il iei dintre sutele de actori care au aplicat pentru acest rol este zambetul real de pe fata ta”. Sunt o fiinta care nu poate sa planga din orice, dar cand am auzit acele cuvinte, mi-au jucat lacrimile in ochi. Si mi-am zis: am mai invatat o lectie si am s-o impartasesc cu oricine voi putea. Toti avem un zambet frumos pe fata noastra, pentru ca asa am fost creati, dar depinde de noi cum il dam si daca vrem sa-l impartasim cu cei din jurul nostru. Trebuie sa ne gandim ca am fost creati si pentru bucuria celor din jurul nostru, nu numai pentru noi insine. Sa nu ne fie greu sa dam un zambet adevarat, acel zambet al tau poate aduce fericire unei inimi posomorate si implinirea zilei cuiva din apropierea ta.

Ce iti place sa faci in timpul liber?
Locuind in una dintre cele mai calde regiuni ale pamantului, Arizona, vara imi place sa-mi petrec timpul langa apa (piscine, Ocean, facand croaziere). La fel, imi place sa admir natura, imi plac drumetiile la munte (Grand Canion, Flagstaff, Sequoia, CA etc.), merg iarna la schi, cu familia. Obisnuiesc sa fac vizite pe la prieteni si rude, frecventez restaurante de seara, cazinouri, particip la jocuri, Disneyland California etc. Si, desigur, merg la Biserica.

Ce hobby-uri ai?
Ascult muzica, dansez, joc fotbal, baschet, biliard, cu prieteni, si copii. Imi place si sa stau sa meditez.

Ce recomandare ai dori sa le faci celor care intentioneaza sa devina actori?
Inainte de a incepe aceasta profesie, sa fie foarte siguri ca aceasta este singura pasiune din viata lor. Este o profesie frumoasa, dar nu poti sa iti permiti sa o inseli, pentru ca risti sa te insele ea pe tine.

Ai un mesaj pentru cititorii nostri?
Le multumesc tuturor pentru interesul de a citi aceste randuri, in special clujenilor mei, si sper sa fi fost de folos. Mi-ar face mare placere, pe viitor, sa ne intalnim personal. Pana atunci, le doresc tuturor mult noroc, sanatate si binecuvantarea lui Dumnezeu sa se reverse peste toti. Si pentru ca suntem in preajma sarbatorilor de iarna, le urez tuturor „Sarbatori fericite” (Nasterea lui Christos sa ne fie de folos) si traditionalul „LA MULTI ANI!
Cu drag si respect, Daniel Ganea

Cand Usa Nu Se Deschide …

Ti s-a intamplat vreodata sa petreci singur-singurel, departe de familie, de prieteni si biserica, una din sarbatorile mari ale credintei crestine? Poate ai fost trimis in delegatie in alt oras, poate ai iesit din cazarma pentru cateva ore cu bilet de voie, pe cand erai militar in termen. Poate, ca elev sau student, la sute de kilometri de casa parinteasca, ai ratacit la intamplare prin oras, nestiind incotro s-o apuci. Poate ca traversezi chiar in aceste zile pustiul de gheata al singuratatii umane …
Frumusetea sarbatorii paleste fara tovarasia celor dragi. Cadrul adecvat pentru bucurie este partasia. In conditiile cele mai putin fericite, chiar tovarasia unor straini este preferabila singuratatii si poate implini nevoia de partasie a inimii, macar la nivelul ei de baza. Asa se explica exuberanta in masa a oamenilor, cand sarbatoresc un eveniment deosebit, cum ar fi izbanda unei revolutii dezrobitoare, biruinta in razboi, sau chiar un eveniment frivol cum este victoria echipei favorite de fotbal. Momentele de bucurie intensa trebuiesc impartasite. Oamenii dau buzna in strada, striga, canta si imbratiseaza niste necunoscuti.
Ori, poate in momente de singuratate, ai nutrit dorinta sa vizitezi o familie recomandata de parinti la plecarea ta de acasa. Te-ai grabit, plin de sperante, spre adresa cautata. Ai apasat cu emotie butonul si auzeai zbarnaitul strident al soneriei dincolo de usa. Ti se parea ca toti vecinii de pe scara blocului aud soneria si-i simteai parca spionandu-te prin vizorul usii lor. Numai in spatele usii din fata ta nu se auzea nici cel mai slab zgomot, oricat de atent iti ciuleai urechile. In cele din urma, convins ca usa va ramane inchisa, coborai scarile cu pasi rari si inima grea, uitandu-te in urma la fiecare cotitura, cu o ultima farama de speranta …
Lumea in care traim este fragmentata de prea multe ziduri si usi, faramitata in spatii prea marunte. Ziduri ridicate cu scopuri legitime, care protejeaza, dar si ca bariere nelegiuite, care izoleaza. Aceeasi usa tine pe unii afara si izoleaza pe altii inauntru. Cu cat cineva traieste vremuri mai bune, cu atat mai multi oameni bat la usa lui si cu atat mai ferecate ii sunt portile, menite sa tina afara pe nedoriti.
Isus n-a avut usi (cum n-a avut nici casa) si n-a fost bariera care sa-i tina pe oameni departe de El. Dar cele mai multe usi L-au tinut (si-L tin inca) pe El afara, pentru ca inimile-L tin la distanta. Mai mult, in limbajul metaforic al Evangheliei Sale, Isus S-a facut pe Sine Usa deschisa spre mantuire si Calea care duce spre cer: Singura Cale si singura Usa!… El a lansat invitatia universala, fara restrictii de nici o natura: “Veniti la Mine, toti …”. A mers inca si mai departe, punandu-se in pozitia de a bate El in mod staruitor la usa inimilor noastre, in timp ce usa Lui o tine mereu deschisa.
“O, ce bine-i cand o usa se deschide cu iubire”, suna binecunoscuta cantare. Dar in fata lui Iosif si a Mariei toate usile Betleemului au ramas inchise, in ziua cand au avut cea mai mare nevoie de gazduire. Pentru perechea cea mai obosita, pentru femeia insarcinata, gata sa nasca, pentru sotul ingrijorat, pentru Pruncul ceresc, pregatit sa descinda in lumea noastra, nu s-a gasit loc in toata cetatea. Pe cine gazduiau oare hanurile de poposire ale Betleemului si odaile de oaspeti din zilele acelea?
Un loc de gazduit se poate pregati aproape intodeauna; un pat se poate asterne oriunde, chiar pe podeaua odaii, ori in bucatarie, daca  in inima este loc de primire. Ti s-a intamplat poate si tie sa poti oferi musafirilor doar un pat improvizat pentru cateva nopti, avand mai tarziu surpriza sa ti se multumeasca mai sincer si mai calduros decat daca le-ai fi oferit dormitoare separate. Ai riscat poate pedepse aspre, ignorand oprelisti comuniste, cand ai deschis usa casei tale spre gazduire clandestina unor musafiri veniti de peste hotare, care nu erau invitatii tai, pe care nici macar nu-i cunosteai. Cand inima accepta si primeste, usa casei se deschide cu bucurie si minunea prezentei ceresti se intampla: “Sa nu dati uitarii primirea de oaspeti, caci unii prin ea au gazduit, fara sa stie, pe ingeri”.
Pentru Iosif si Maria, chiar tara natala a devenit neprimitoare. Nu poti fi popular, cand bati la usa in numele lui Mesia. S-a gasit adapost in Egipt pentru familia sfanta, dar nu in propria tara, pentru ca vatra inimilor era rece, mintile erau impotmolite in prejudecati, iar credinta adevarata mai rara decat argintul.
Astazi, in anul de gratie 2010, a venit randul pentru inima mea si a ta sa dea un raspuns. Daca Domnul insusi ar bate la poarta si L-ai vedea prin vizor, cum I-ai deschide, cum L-ai primi, cum I-ai oferi tot ce ai, intr-un spirit de lepadare de sine revarsat din abundenta peste casa ta prin simpla Lui prezenta!… Dar El bate si astazi la usi, o stim prea bine. Bate prin mana celor mai neinsemnati frati ai Lui. Oare pe cati dintre ei i-am nesocotit, i-am respins, i-am ignorat, i-am considerat nedemni de ospitalitatea noastra, de timpul nostru pretios, de eleganta interioarelor noastre, de valoarea banilor nostri?
Gelu Arcadie Murariu