Ping-pong cu pensii speciale – 185.000 de pensii speciale !

Din păcate, politicienii ne-au ignorat mesajele. În această vreme de criză, când zilnic 6 000 de salariați își pierd locul de muncă, privilegiile sunt menținute pentru pensionarii speciali.

Această nedreptate trebuie să fie cunoscută de cât mai mulți oameni. De aceea, vrem să ajungem cu mesajul nostru dincolo de membrii Declic, care au semnat petiții și s-au implicat activ. Forța noastră stă în posibilitatea de a transmite informația dincolo de cei implicați sau direct vizați, care cunosc problema pensiilor speciale. Pentru că doar așa politicienii nu vor mai păcăli alegătorii cu declarații fără susținere. Toți spun că pensiile speciale sunt o mare nedreptate, dar nimeni nu îndreaptă situația. Continue reading “Ping-pong cu pensii speciale – 185.000 de pensii speciale !”

Ovidiu Tânjală: Virus contra virus. Normalitatea lumii domnului Gates.

Cum se îmbogățesc unii pe timp de criză

Deși scriu acest text cu ajutorul unui editor de text gratuit aș putea folosi un editor de text contra cost precum Microsoft Office. Microsoft Office este un produs al companiei Microsoft ce poate fi cumpărat ca abonament (lunar sau anual), eventual poate fi cumpărată o versiune a acestui produs. Cumpărarea unei anumite versiuni nu dă acces utilizatorului la versiuni ulterioare ale produsului, în câțiva ani acesta va fi nevoit să cumpere o altă versiune sau un abonament lunar din cauza diverselor probleme de compatibilitate care apar o dată cu trecerea timpului. Sunt întru totul conștient de calitățile produsului Microsoft în cursul anilor am cumpărat de mai multe ori Microsoft Office versiuni acum vechi, de nefolosit, ce-mi sunt cu totul inutile. Continue reading “Ovidiu Tânjală: Virus contra virus. Normalitatea lumii domnului Gates.”

Petrișor Peiu: “Numai politicienii vor prospera, alături de favorizații sorții: beneficiarii pensiilor și salariilor speciale”

Fostul consilier guvernamental Petrișor Peiu face predicții despre cum va arăta lumea după criză și unde se va situa România

de Vlad Pârău

Prof. Petrișor Peiu realizează pentru Ziare.com o analiză comparativă despre cum se pregătesc să iasă din criza provocată de coronavirus atât marile economii ale lumii, cât și țări din fostul lagăr socialist, și ce viziune de restartare a economiei are clasa politică de la București. Potrivit acestuia, Guvernul României are un plan simplu și lipsit de riscuri electorale: sa faca lucruri usoare, ieftine si care sa nu puna in pericol procentele din sondaje.

„Vreți sa știți cum va arata lumea pentru România după criza coronavirus? Uitați-vă la imaginile miilor de sărmani români înghesuiți pe aeroportul din Cluj pentru a pleca în Germania la cules de sparanghel.

12 curse charter spre destinații din Germania – Berlin, Baden-Baden/ Karlsruhe, Dusseldorf au purtat peste 2.000 de oameni speriați de foame și de sărăcie pe ogoarele nemților într-un gest de umilință națională supremă și niciun lider politic nu s-a îngrozit, niciunul nu a avut decența să plece capul și să tacă măcar pentru o zi. Singurul lucru pe care l-au remarcat politicienii a fost ca cei 2.000 de români nu au respectat distanțele minime dintre ei prevăzute de ordonanțele șefului lui Arafat, cum s-o numi el. Continue reading “Petrișor Peiu: “Numai politicienii vor prospera, alături de favorizații sorții: beneficiarii pensiilor și salariilor speciale””

Menda Sburi: Recesiune. Moarte. Transformare.

Ne îndreptăm spre recesiune. Firme, chiar din cele mari, nu doar cele mici, vor da faliment. Oameni rămași fără locuri de muncă. Sărăcie. O criză economică, doar că de o cu totul altă natură, pentru că forța economică nu e pierdută. E o criză economică fake ce alunecă într-una reală.

Am fost nechibzuiți. Am vrut mai mult, mereu mai mult, senzații, experiențe, obiecte, cioburi lucitoare de sticlă, trăind în afară, doar în afară, uitând cu totul de înăuntrul nostru, tropăind pripit, orbește prin afară, prin lume, clădind împreună la o lume necugetată și tot mai fragilă. Continue reading “Menda Sburi: Recesiune. Moarte. Transformare.”

Criza de personalitate

„Ce zici tu despre tine însuți?”

Evanghelia lui Ioan, 1.22
.
Fiecare om are cele mai bune păreri despre sine însuși. Cea mai crudă realitate  este că, spre deosebire de toate ființele înconjurătoare, omul este singura ființă despre care Domnul Isus spune, în Ioan 8:14, că nu știe  de unde vine și unde se duce.
  .
Astăzi, 12 ianuarie 2011, în ziarul local „Curierul zilei”Nr. 4993 anul XVII, preotul Decebal Floroaica la pagina nr. 7 scria următoarele:
 .
RUDELE ÎN VIAȚĂ ÎL POT  MÂNTUI PE CEL AJUNS ÎN IAD. După 40 de zile pentru mort urmează fie fericire  vecinică, fie calvarul. Continue reading “Criza de personalitate”

CRIZA UMANITATII

 Gabriela CENUSA

Am spus în nenumarate rânduri ca omenirea se confrunta atât cu o criza economica cât si cu o criza de ordin moral care pare sa ne arunce din ce în ce mai mult într-o groapa cascata a dezumanizarii. Spun toate acestea cu un imens regret ca cetatean al României, ca tânara studenta, ca o simpla tânara de douazeci de ani. Situatia actuala ma întristeaza profund si sunt ferm convinsa ca nu sunt singurul individ care traieste zilnic o dezamagire continua, înca de când te hotarasti sa pasesti pragul casei si pâna te reîntorci in singura oaza de liniste pe care o poti avea si anume locuinta proprie, te confrunti cu nenumarate situatii care mai de care mai intrigante, provocate bineînteles de oameni, o notiune care pare sa devina din ce în ce mai abstracta.

În acceptiunea mea o fiinta umana este alcatuita din trairi, sentimente, în fapt, fiinta umana nu este altceva decât produsul societatii. Ne nastem neslefuiti, straini de intrigi si rautate, straini de mocirla în care se scalda parca din ce în ce mai multi indivizi si care par a fi fericiti de acest fapt… Ne nastem zâmbind, zâmbet care de asemenea dispare cu timpul sau pe care odata cu trecerea anilor îl afisam tot mai rar sau mai fortat. Uitam de sentimentele sincere, uitam sa fim noi, ajungem sa fim mereu constrânsi de societate, uitam de unele valori si ne formam altele pentru „a supravietui” într-o societate care pare sa ne înstraineze tot mai mult de notiunea de fiinta umana.

Observ ca toate par sa se piarda, se pierde notiunea de iubire, prietenie, sau mai nou chiar si cea de familie, aud zilnic de nenumarate despartiri, de oameni care nu mai pot convietui împreuna, fapt datorat desigur de asemenea tot societatii care ne face tot mai inaccesibili tot mai dificili, mai dornici de singuratate, tot mai suferinzi de mizantropie. Ne e frica sa ne încredem în oameni, sa ne destainuim, ajungem sa ne pastram în suflet toate lucrurile care ne macina, sa formam un zid de autoaparare, este tot mai greu sa lasam pe cineva sa ne deschida sufletul, fapt de altfel destul de usor de înteles intr-o societate care pare sa fie dispusa sa dea din coate indiferent de cât de tare ar lovi pe ceilalti. Ajungem sa fim tot mai interesati doar de propria noastra viata uitând ca ne-am nascut sa traim in armonie si ca indirect modul de viata al celorlalti ne afecteaza, uitam ca trebuie sa existe echilibru si ca fiecare fiinta umana are dreptul la un trai frumos, ca fiecare are dreptul sa zâmbeasca când se trezeste în loc sa îsi plânga soarta si sa traiasca mereu cu grija zilei de mâine.

Este nedreapta inegalitatea si un ideal egalitatea… îmi este incredibil de greu sa vad batrâni si copii abandonati pe trotuare iar pe strazi masini de lux conduse de oameni cu mentalitate de lumea a treia în mare parte- Îmi e greu sa înteleg mentalitatea celor nascuti inconjurati de bani si care nu stiu sa ofere, sa se inconjoare de multumiri sincere si gânduri frumoase, care prefera sa se inconjoare de prietenii fortate, de o lume creata de bani, în lipsa carora multi ar fi doar oameni mediocri dupa care nu ai putea nici macar sa întorci capul sau care nu ar merita nici macar un gând.

Traim în era superficialitatii, traim vremurile în care nu mai stim sa ascultam oamenii pentru ceea ce sunt, vremuri în care privim mai întâi imaginea, ceea ce ne compune fiind pe ultimul plan, uitam ca o conversatie frumoasa de câteva minute ne poate schimba viziunea si poate chiar întreaga mentalitate, imaginea este componenta cea mai trecatoare din viata unui om, în final nu ramânem decât cu ceea ce ne-am cladit în interior, restul… se pastreaza poate doar in fotografii.

Cu toate astea nu mi-am pierdut pe deplin încrederea în oameni, înca cred ca mai stim sa traim frumos, înca mai cred ca nu ne nastem pentru a fi patati de rautate, înca mai cred ca rautatea nu face altceva decât sa ne distruga noua echilibrul interior. Poate sunt si voi ramâne o visatoare dar continui sa cred în iubire, reciprocitate si sentimente pe care trebuie sa le împartasim… altfel… vom ramâne doar masinarii cu denumirea de oameni!

Gabriela CENUSA

Bucuresti

27 martie 2012

Criza neascultării de Dumnezeu

George Danciu

“Din bube mucegaiuri și noroi,                   Iscat-am frumuseți și preturi noi.”

      TESTAMENT – T. Arghezi

.

DIN NIMIC …

De-a lungul veacurilor,  omenirea a trecut prin diferite crize care i-a marcat definitiv existența, și,  care au adunat  multe pagini însângerate, consemnate aidoma de cărțile timpului!

În secolul trecut – spre exemplificare -, crizele au facut mari ravagii în întreaga lume. De notorietate pentru multi dintre noi e criza Continue reading “Criza neascultării de Dumnezeu”

BACALAUREAT 2011

Supercultura hamburger, jeep, etnobotanice, internet

sau

O noapte pierduta” si „O scrisoare furtunoasa” =

Bacalaureat 2011

[pullquote] „Este o bucurie sa vezi încotro adie vântul si tu sa-ti întinzi pânzele si sa mergi chiar într-acolo.” – Máica Siluana

Centrul de formare si consiliere Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil[/pullquote]

Noi nu stim privi. În adâncul lucrurilor, în esenta lor definitorie. Când se întâmpla ceva anume, brusc se cauta vina peste tot. Chiar si în closet, am putea spune. A detecta în detaliu si cu mare exactitate însa întreg ansamblul de cauze ale rezultatelor dezastruoase de la examenul de bacalaureat din acest an înseamna a se patrunde în mod completamente responsabil de catre toti vectorii constituenti ai actualului sistem de învatamânt românesc pâna în miezul putred al faptelor desfasurate acum. Iar acest miez nu e deloc greoi de observat. Faptul cel mai grav mi se pare ca se omite a se spune cu claritate ca, de fapt, aici s-a dorit a se ajunge – din varii motive, se întelege, unul dintre ele fiind acela ca o natie azvârlita în bratele larg deschise ale unei vadite inculturi e una tocmai buna pentru a fi manipulata fara un prea mare chin în fel si chip oricând si de catre oricine. Lipsa constanta a modelelor pozitive autentice de pe firmamentul sferei publice românesti si vârâtul pe gât a lungilor siruri de imagini grotesti ale asa-ziselor „personalitati” de moment – niste simple „personagii”, mai bine spus, umplute pâna la refuz cu „modernisme” penibile create în spatiul mediatic autohton – au cascat în mintea multor tineri prapastia fara fund a neamprostiei si a ideii ca merge oricum în ziua de azi, adica de-a valma.

[pullquote]Noi suntem cu totii cumva schizofrenici, adica avem doua fete ale personalitatii. Mai precis, avem o umbra, cum zicea Jung. Si aceasta umbra nu este crestinata.”

Máica Siluana [/pullquote]

 Când un profesor de filozofie avea curajul sa afirme public în vremi de dictatura comunista faptul ca „materia nu poate fi o forma superioara de organizare”, iar de aici sa suporte constient decaderea din drepturile firesti ale profesiei sale, acesta nu poate fi interpretat astazi decât ca un act de mare, de foarte mare libertate a cugetului sau. Cu alte cuvinte, daca Maica Tereza a fost, dupa mine, primul om care a dat o lectie strasnica unei religii bimilenare, înfiintând propriul sau ordin monahal, tot astfel Maica Siluana Vlad de la „Centrul de formare si consiliere Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil“ cred ca poate fi considerata drept unul dintre intelectualii români, care a plesnit în fata cu putere conceptia sui-generis a unui întreg sistem de gândire antedecembrist. Nu stiu daca azi mai exista dascali de acest gen, adevarate modele unice de demnitate ale spiritului uman. Ar fi fost exact tipurile de repere benefice pentru copiii impregnati pâna la saturatie cu vaporii „culturii” distructive a consumerismului dominant din prezent. „Noi suntem cu totii, cumva, schizofrenici, adica avem doua fete ale personalitatii. Mai precis, avem o umbra, cum zicea Jung. Si aceasta umbra nu este crestinata.”, spunea Maica Siluana. Accentele puternic patologice ale societatii contemporane nu au dus decât la acest soi de derapaj curent în care salasluim cu groaza zilnica acum.

 Totdeauna am considerat ca orice copil este un aluat fraged în mâinile profesorului sau, fata de care acesta are o responsabilitate majora în a-i calauzi pasii de început ai liniei lui destinice. Un dascal îti poate scoate sinele la Lumina din linistea lui, altfel spus, te poate scoate pe tine din tine, dar, în cel mai rau caz, te poate si îngropa definitiv, taindu-ti cu indiferenta aripile. Consider ca absolut niciun profesor cu har nu are voie sa dea gres cu vreunul dintre elevii sai. Rateul profesional nu trebuie sa faca parte din filozofia vietii lui. De aceea, nu am sa formulez în mod depreciativ „generatia hamburgher, jeep, etnobotanice, internet”, dar am sa pedalez insistent pe ideea de „supercultura hamburgher, jeep, etnobotanice, internet”, fiindca ma deranjeaza enorm acest deja fenomen, iata, l-am putea numi. Este cert, nimeni nu se îndoieste de acest fapt, ca tipologia scolarului actual s-a modificat profund fata de ceea ce însemna aceasta în trecutul nu foarte îndepartat. Ceea vreau sa spun însa, acum ca s-a încheiat tumultuosul examen de maturitate al anului 2011, e faptul ca inutil se tot cauta în gramezile imense de gunoi societar tapi ispasitori, unul mai vinovat si mai urât mirositor decât altul. Promovabilitatea scazuta la nivel national ar trebui sa dea de gândit tuturor, dar mai ales celor care au pus umarul la degradarea evidenta a sistemului românesc de învatamânt timp de doua decenii încoace. Factori diversi, evident, si multi, carora le este greu, foarte greu, desigur, sa îsi deconstruiasca responsabil edificiul propriei lor culpe.

 Recunosc faptul ca nu îmi pot înca imagina o lume cu trupul mai rece decât gheata, pe care se va catara necontenit singura dihania amoralitatii si unde poezia nu se va mai auzi deloc (din simplul motiv ca aceasta nu va mai fi citita de nimeni). Nu am fost vreodata în stare a gândi ca se va ajunge la momentul când de principiile mecanicii newtoniene nu îsi va aminti mai nimeni nici macar în prag de examen, asa cum nu am crezut ca va sosi fatidica secunda în care fiorii emotiilor unui examen vor fi înlocuite cu cei ai microvibratiilor emise asupra timpanului urechii umane de un aparat extrem de performant si greu de depistat, prin intermediul caruia sa se poate face fata cu „succes” garantat unui anume examen. Nu am avut, se vede, capacitati de clarvazator.

 Fara prea multe notiuni generale din vreun domeniu favorit si lipsiti de un vocabular propriu dezvoltat, insii-elevi de azi bat la portile unui sistem de învatamânt românesc ce seamana izbitor cu o imensa groapa de cadavre, unde vor muri cu zile în mod sigur de aici înainte generatii si generatii de spirite juvenile, care se vor trezi ciocanind zadarnic la poarta unei asa-zise cunoasteri, dar si la aceea a propriului lor viitor. Starea de nepasare prezenta în rândurile tuturor factorilor implicati aici este, daca vreti, aidoma starii de inactivitate psiholocomotorie în care se afla un alcoolic. Nimeni nu vede raul actual profund, radacina acestui rau, însa toata lumea discuta. Mult si inutil, spre a se auzi doar pe sine însusi si pentru consolidarea propriei imagini mediatice, fara a se face însa cu concretete ceva palpabil. Palavre, palavre, palavre, asa precum ar fi spus Petre Tutea. Tot ceea ce mai era viu în organismul complex numit scoala a ajuns azi, iata, în moarte clinica. Revenirea la viata îmi pare a fi ceva totalmente irealizabil în conditiile de acum.

 Criza educatiei, în care ramâne sa salasluiasca o întreaga natie româneasca a prezentului acesta discontinuu si haotic, se adânceste, iata, cu evidenta, cumplit de mult. Analfabetismul si subcultura ameninta crunt întreg spectrul societar fara ca ele sa fie luate în considerare ca puncte grave de dezechilibru pentru viitorul extrem de apropiat al acestei tari. „Tot ceea ce se întâmpla cu noi tine de darul disponibilitatii”, spunea Maica Siluana Vlad, dar si de cel al împartasirii unii altora a masurii harului interior dat fiecaruia în parte de Pronia cereasca, completam noi.

Mi-e din ce în ce mai clar ca integrala simpla din x în raport cu aceeasi variabila nu va mai avea o rezolvare corecta prea curând de aici înainte de catre marea masa a elevilor, dificultatea (si inutilitatea) ei trebuind a fi transferata, cica, doar catre scolarii dotati nativ cu duhul pentru a o rezolva. Exact ca la învatamântul vocational. Cânta opera, joaca teatru sau danseaza pe sârma doar specimenele înzestrate a o face, nu orisicine (e mult de discutat pe seama acestui aspect foarte serios conturat din plin zilele acestea pe piata vorbelor spuse sau scrise). Sa admitem însa cu îngaduinta si acest fapt. Dar un soi de „iesire” din situatia mult încâlcita a învatamântului românesc contemporan – caracterizat completamente numai de „culoarea care nu se mai întoarce niciodata”, asa cum frumos definea „negrul” pictorul Ion Salisteanu într-un interviu acordat Eugeniei Voda – tot ar exista. Una extrem de simpla: rugaciunea – unicul si de folos sufletului omenesc ajutor în momente de mare cumpana -, dar nu rugaciunea elevului, ci… „Rugaciunea unui dac”, poate. Cine o fi scris-o, oare, ca nu-mi mai aduc bine aminte acum?!… Ma poate ajuta cineva dintre elevii români, care nu au promovat bacalaureatul în vara lui 2011, sau dintre liceenii dependenti de computer, de droguri si de sex (dar extrem de putin de carte) ai Occidentului, autorul sau fiind unul dintre cei mai mari poeti din toate timpurile ai literaturii acestei lumi?!… Iata, am dat deja un prim indiciu întru aflarea rapida a autorului ei.

4 iulie 2011, România!

MASURI PENTRU COMBATEREA CRIZEI

Jianu Liviu-Florian

 
Mai ducem corcoduse, langa strana –
Sa-Ti cante – cu evlavie, sa le-nghita
Cate-un stomac de sfant, sau de icoana,
In loc de asteptata zilei pita –
 
Se fac economii, in cer, de rana –
O corcodusa, nu e o ispita –
Putin muncita e aceasta toana –
Si totusi, face-o gura fericita –
 
Ce scumpa este painea, de sarmana –
Si corcodusa, cat de gratuita –
Culegeti in aceasta viata vana
Pomana lor, si dati-o-n cer, ca mita!…

Criza, dupa Visarion

 

Jianu Lucian-Florian

 

Conduc. Si sunt in criza, la volan.

Si nici nu stiu ca tot ce se consuma

E criza de acum, si dintr-un an

Ce nu are nici tata, si nici muma –

 

Merg in concediu: Alpi, Taiwan, Hawai –

Si nici nu stiu, dar iarasi sunt in criza –

Tot ce consum, sa am pe lume Rai,

Imi cere pentru viata,  maine, viza –

 

Colind planeta: criza, ce usor

Se ia, ca o holera, sau o gripa  –

Ce se consuma, astazi, , zbor cu zbor,

E maine, lipsa crunta de-o aripa –

 

Conduc. Consum. Conduc. Consum. Conduc.

Ramane-n urma mea, si-a ta, tot drumul

O criza noua, cu parfum caduc,

Eliberandu-si, azi si maine, fumul –

 

Si e frumos acum, cat mai e timp,

Caci maine nu mai este, poate, totul!

Sa ardem, anotimp cu anotimp!

Sa traim clipa! Dupa noi, potopul!

 

Conducem. Criza este la volan.

Si zboara in rachetele stelare.

Migreaza criza-n universul van.

Cu noi, bacilii bolii planetare –

 

Cat consumam ce nu produce, iar,

Prea muribund, si propriul nostru soare,

Cat niciun zeu din cer n-are habar

Ca nasterea, cu moartea e datoare,

 

E prea frumos acum, cat mai e timp?!

Caci maine nu mai este, poate, totul?!

Sa ardem, anotimp cu anotimp?!

Sa traim clipa?!… Dupa noi, potopul?!…

 

DUPA 21 DE ANI… sau: PENTRU DISPARITIA STATULUI MASONIC

PRELIMINARII

…Cine priveste „peisajul” socio-politic (nu mai vorbim de cel moral-spiritual-cultural!) – nu doar romanesc, ci chiar european si mondial, dupa acesti 21 de ani, de la revolutia „omagial”-masonica, din 1989 („sarbatorirea” implinirii a doua sute de ani de la Revolutia „Franceza” Regicida, 1789-1989 – revolutie „franceza”, de fapt, iudeo-masonica, prin care Francmasoneria a adus la putere, in Franta, in Europa si in lume, PLUTOCRATIA IUDAICA…si, politic, a „fatat”  si, implicit, a marcat extremele –  intersanjabilitatile Chipului Demonic al Lumii, de fapt!  – …”solutiile socio-spirituale”, „UNICELE alternative ontologice terestre” – ziceau ei… – „succesive ori simultane”: COMUNISMUL si LIBERALISMUL”!!!) – vede ca nimic nu se potriveste cu propaganda iudaica…furibunda si triumfalista, pana prin anii „basisti pur-sange” – 2009-2010:

1- in loc de „BUNASTARE” – CRIZA CEA MAI CRONICIZATA SI MAI  DUBIOASA, din intreaga istorie moderna… – …somajul endemic, saracirea „maselor” pana la genocid…!, CORUPTIE GENERALIZATA! – de la nivel de ghiseu si pana la nivel prezidential… (inca din secolul al XVIII-lea, masonul Dimitrie Cantemir, in lucrarea sa Incrementa atque decrementa Aulae Othomanicae”, prevestea ca semnele cele mai clare pentru disparitia/moartea „fizica” a imperiilor si statelor este stufosenia aparatului birocratic si, pe cale de consecinta, coruptia ajunsa la stadii delirante…); umilinta a atins cote maxime: fosti profesori de liceu si fosti universitari-pensionari (din Bucuresti, Constanta etc.) stau la cozi nesfarsite, la „mana si generozitatea” (ei, care au creat, in amfiteatrele universitare, genii, uluitoare pentru lumea intreaga!) unui „sponsor analfabet”si teribil de umflat de generozitatea lui, invelit in propria-i grasime si care-si trambiteaza „mila” sa nemaivazuta, la toate posturile TV… – stau, bietii pensionari (care trebuie, cat mai degraba, „sa iasa din sistem”!) ca sa capete O paine, de care sa „traga” … o saptamana…!!!

2-in loc de SPIRITUALIZARE – LINSAJUL ELITELOR SI CALOMNIEREA MARTIRILOR NEAMULUI (…acestea se realizeaza prin moartea/asasinarea civila si chiar fizica a oamenilor de AUTENTICA valoare de Duh ai Neamului Romanesc, prin distrugerea sanselor de afirmare si crestere intru Duh, ca spiritualizare luminoasa si senina, ale tineretului TOT MAI ATEIZAT SI HAITUIT SPRE INAFARA DINTRE GRANITELE „GRADINII MAICII DOMNULUI”…SPRE AMURGUL/APUSUL LUMII!!! – ora de Religie, care numai de Hristos nu vorbeste, esential, este masca sub care se pregateste „ecumenismul”, de catre „Preafericitul Antihrist”!!!  – …prin distrugerea Cercetarii, prin manipularea, selectarea perversa, rastalmacirea, falsificarea si amalgamarea halucinanta a Informatiei…: pe Internet, stau, plasati cu intentii vadit demonice,  SFINTII LANGA CURVE, instinctele cele mai josnice si mudare sunt preaslavite, aberatiile sexuale impotriva Sfantului Duh, precum INCESTUL, sunt laudate si promovate ca LUCRURI FIRESTI, iar SPIRITUALIZAREA CURATA SI LUPTATOARE INTRU HRISTOS, precum si insusi MARTIRIUL – sunt blamate, ca fiind dovezi de…”DEMENTA SI HABOTNICIE”!!!); pentru ca lucrurile sa involueze mai repede, s-a inventat „NAUCENIA RELIGIOASA A POPOARELOR”, prin amestecarea Dumnezeului Cel Viu cu toate ereziile si paganismele, retrogradante spiritual – asa-numitul „ecumenism” sau Miscarea New Age (fete ale aceluiasi Moloh de-spiritualizant!);

3-in loc de JUSTITIE – sfidarea umanitatii, prin rejectarea, in spatiul social si media, a celor mai patibulari banditi, pe post de… „elite sociale si politice”, de „presedinti de republica”…de „regi” prefabricati („regisori de vitrina”, care, ei insisi, sunt de o calitate moral-spirituala mai mult decat indoielnica: nu doar ca regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii isi da coroana jos de pe cap, in fata negustorimii iudeo-anglicizate din City-ul lononez (…City of London, cel mai important cartier financiar al Regatului Unit…), dar regina Elisabeta a Marii Britanii este, ea insasi, una dintre cele mai bogate (in lire, nu in Duh!) fapturi de pe Terra… etc.;

4-in loc de”PACE SOCIALA” – nu doar „RAZBOAIELE ENERGIEI” (purtate de SUA si „lingaii” lor, printre care, CU MISELIE, se inscrie si…Romania! – EXACT pe „traseele” desenate de Israel… – adica, „sa impuscam doi iepuri deodata”: a-monopolul asupra petrolului planetar/resurselor energetice planetare si b-  „lichidarea” neamurilor care cartesc in legatura cu dreptul „statului Israel” de a exista, PESTE DREPTURILE ISTORICE, DE EXISTENTA, ALE  POPOARELOR ISLAMICE,  DIN ZONA…!) sau „RAZBOAIELE HEGEMONISMULUI LOCAL” (purtate de SUA, si fosta URSS…dar si de China si de India…si de multe state africane, „zadarate” tot de „Jandarmul Lumii”/SUA, pentru ca, „absolut intimplator”, pe acolo se afla diamante sau niscaiva uraniu…), ci si REVOLTELE NEISTOVITE ALE TOT MAI SARACITILOR OAMENI DE PE PAMANT…iar replica organelor de represiune, fata de aceste revolte, este tot mai violenta si mai revoltator-inumana, exterminatoare… – ci si crearea de „ZONE CENUSII”, pentru pastrarea unui potential de violenta constant crescut, bun de  exploatat-utilizat, de manipulat si amplificat, „in vremuri viitoare”…;

5-in loc de HRANA ESENTIALA – OTRAVIRE GLOBALA! – prin e-urile cancerigene, dar, in primul rand, prin otravirea pamantului, apelor si aerului, prin mutatiile genetice din organismele propuse spre hranirea „terestrilor”, si, ca o incoronare a crimei: Codex Alimentarius, prin care umanitatea TREBUIE sa se supuna genocidului prin otravirea… „alimentara”…!!!

…Nu ne-a mai mirat, deci, raspunsul unui pedelist „autohton”, Petre Tinel, care, intrebat (in cadrul unei emisiuni televizate) cu ce se vor incalzi elevii din scolile buzoiene, vasluiene etc., de vreme ce se desfiinteaza nu doar scolile, ci si sursele de intretinere si de  incalzire a scolilor – a dat urmatorul memorabil raspuns: „Sa puna mana pe TOPOARE! -…si sa taie copacii de pe marginea drumului, ca si asa copacii aia incurca circulatia masinilor!”…
Nu copacii incurca …”circulatia sangelui romanesc”, ci „VOI, NENOROCITILOR DE TRADATORI DE TARA SI IMBECILI SINISTRI”! – ar fi trebuit sa i se replice respectivului „pedeleu”, de catre moderatorul emisiunii TV…”DOAR LA TAIAT VA PRICEPETI – DE LA TAIATUL DE SALARII SI PENSII, LA TAIATUL DE PADURI/COPACI DE PE MARGINEA STRAZII… – DECI, SUNTETI SPECIALIZATI IN … „TOPOARE”!!!”

…LA RAPA CU TOTI GOLANII SI MIZERABILII ASTIA, CARE GANDESC CA GRADINA MAICII DOMNULUI ESTE…COCINA LOR PERSONALA!”

…Ideea cu „pusul mainii pe topoare” ne aduce aminte de „ideile” europarlamentarului „roman” LASZLO TÖKES (cica „pastor”! – care ne tradeaza si injura, la Strasbourg, pe banii nostri!!!), cel care ii indemna, anul acesta, pe secui si pe maghiari, „sa iasa in strada” (…pentru fortarea Guvernului Romaniei, de a accepta autonomia Szeklerlandului/”Tinutului Secuiesc”!) – …da, „sa iasa in strada, ca la revolutia din 1989” („revolutie” inceputa si facuta in…”batatura” lui Tökes!). Daca un „pedeleu” aflat la putere vorbeste de „pusul mainii pe topoare” (contextul „spuselor” este neglijabil, cel putin in aceste circumstante…), iar un europarlamentar „roman” vorbeste despre solutia violentelor de strada…, oare de ce n-am adopta, si noi, cei cu adevarat necajiti si obiditi, aceste solutii radicale – IN SPIRITUL NESUPUNERII CIVICE?! Da, ar trebui sa indemnam, si noi, in linia comportamentului (cerut pentru…”incalzire”!) de… cei din ”arcul guvernamental”, „pedelei” sau „ude-MEREI”: „ROMANI, PUNETI MANA PE TOPOARE! ROMANI, IESITI IN STRADA, CA NU SE MAI POATE TRAI ASA!”
…”Asa”, adica jefuiti, fara dureri de inima, si de organismele internationale masonice, precum F.M.I-ul, Banca Mondiala, Uniunea Europeana etc., dar jupuiti de sapte piei si…”de ai nostri ca brazii” (tradatori de marca …romaneasca, dar si de „marca” iudaico-romaneasca: de exemplu, „Rosia Montana” este instrainata de Romania, prin cardasia lui BASESCU-BRAUNOVICI cu evreul MAX RICH, dna ELENA COCOS-UDREA „face” ca, la o licitatie imobiliara de la Braila, sa castige…evreul de pe locul 4…din 4:  MAX BOEGEL etc. etc. etc. !).

…Atunci cand statul devine un organism strain si „vampiroido-antropofag”, care-si devoreaza „propriii copii”, NESUPUNEREA CIVICA NU DOAR ESTE INDICATA, CI DEVINE OBLIGATORIE, PENTRU NISTE AUTENTICI CETATENI!!!

…Generali de armata si generali-maiori, din Romania, precum MIHAI CHIRITA si ION MARIAN, sunt implicati in grave scandaluri de coruptie…Daca si ARMATA (in care populatia avea increderea cea mai mare, imediat dupa Biserica!… – dar nici Biserica nu sta mai bine decat Armata, la nivelul CORUPTIEI, morale si fizice…!!!) se „prostitueaza” (sau este impinsa spre „prostituare”, morala si fizica (si se compromite atat de grosolan: cate 46 de mii de euro, mita pentru angajarea, la Scoala de Aplicatie de la Pitesti, a 38 de persoane…!), atunci, cu adevarat, statul masonic a intrat in disolutie…ARMATA ar fi fost/putut fi una dintre sperantele noastre, pentru ca dictatura crimei si genocidului sa nu se instaureze in Romania…Nu mai este, din pacate.

…De JUSTITIE, ce sa mai vorbim…cata vreme presedintele este tot…presedinte, iar nu…DETINUT DE DREPT COMUN!!!…cata vreme Roberta Numaracioasa este tot presedinte….la Camera Deputatilor… – iar Elena din Troia Basista Incendiata/DATA PE FOC arunca de pereti cu 4,5 miliarde de euro, si toti tac si o intampina, pe unde trece (si, oare, pe unde NU trece?!), cu ovatii si cu…paine si sare…(…NU IN OCHI!!!)?! Plus alte mii de dosare…dosite, ale fraudatorilor (…de tot soiul si de toata culoarea…)!
…Secretarul de Stat de la Ministerul Finantelor, dna GRATIELA IORDACHE, a luat o spaga cam de 10 ori mai mare decat…”generalii”: 44 de MILIOANE DE EURO!!! Pai, sa se stie, ce naiba, ce-s alea…”FINANTE”! Sa nu se confunde cu…orice gainar de pe strada (ori de pe Calea Ferata: au aparut, ca prin anii ’20 in Rusia/URSS, sau in Romania anilor comunisti ’47-’50… – furturi din trenuri cu alimente si cu…ingrasaminte!) – care gainari, ca orice gainari, fura de foame…!
…Pe cand „pedeleii” fura cu miliardele (facand sali de sport in satele, orasele si cartierele cu primari pedelisti!), profesorul de Educatie fizica OVIDIU RIZEA, „nepedelist” din Glodeni/Dambovita, care a pregatit campioni nationali si europeni la handbal, face antrenamente avand poarta marcata cu…o panza pe perete, si are o pensie de 1.200 de lei, din care cumpara echipamentele elevilor „inglodati” in Glodeni…si, din acesti bani de pensionar, iese bronzul campionilor si campioanelor de handbal…Campionul  mondial la scrima, MIHAI COVALIU, renunta la sport, pentru ca, din banii pe medalii, nu-si poate da copilul la scoala!!! Sportivi care au marcat locul Romaniei pe harta lumii si Artisti de geniu (care l-au „plimbat” pe Orfeu pe toata Terra!), de la „minusculi” copii talentati/copii-minune si pana la genii consacrate universal (la Scala din Milano!), precum Dan Iordachescu sau Gheorghe Zamfir, traiesc la limita subzistentei…
…”Eroii Revolutiei”, cei ce au visat la „mai bine si mai frumos si mai liber”, in iarna lui 1989…ori deja… „au fost sinucisi”, ori au fost lasati sa putrezeasca de vii, cum este cazul lui ION JULA, cel schilodit de tanchisti si, apoi, torturat, de Securitate, sub zodia zapezilor vagi, din 1989… – tintuit, 18 ani, in caruciorul neputintei si sclerozei multiple, cu 500 de lei pe luna…a trecut dincolo, cu ochii cerniti de disperare, in 2008…
Si cate sute ca ION JULA!!! Dar si cate mii de profitori…”pe de-a moaca”, de o nesimtire si de-un cinism rarissime!
…Personal, cunosc situatia asa-zisei „revolutii din Adjud”:
-11 oameni (doi dintre ei fusesera numiti, din cate informatii posedam la ora actuala… – de catre Securitate, direct de la Bucuresti, drept „comandanti ai Frontului Salvarii Nationale”!) au fost „bombardati”, in zilele de 23 decembrie 1989-28 ianuarie 1990, cu mii de telefoane alarmisto-manipulatorii: ca a fost coborat (fireste, cu elicopterul!) un desant de parasutisti… „teroristi” (cum altfel?) pe ambulatoriul TBC din Adjud, ca a fost otravita apa de la Turnul de Apa din Adjud etc. etc.  – dar, propriu-zis, nu s-a intamplat ABSOLUT nimic … –
-…decat, poate, ca subsemnatul, cu sprijinul, moral si de autoritate, al Poetului, Artistului si Cetateanului Activ, AUTENTIC dizident  – …dar tot atat de naiv, in sensul pagubos al cuvantului, cat si subsemnatul… – LIVIU IOAN STOICIU (pe atunci, pus de papusarii de la Bucuresti, „de paravan”, ca sef al FSN-ului pe judetul Vrancea…), am incercat sa combat mafiotismul si sa institui, cat de cat, starea de normalitate, in Adjud…(„lucru/lucrare” care s-a dovedit ABSOLUT imposibil/a … –  prin tradarea, din partea „fratilor de conducere municipala”… – dar si „lucru/lucrare” care mi-a umplut telefonul de amenintari mafiote, cu moartea, la adresa mea si a familiei mele… – iar cei pe care am incercat sa-i dau jos din pomul unde se suisera, precum scroafa din zicala, au revenit si devenit „magnatii contemporani ai orasului/municipiului Adjud”…bietului oras-municipiu Adjud!… sa nu uit: AUTENTICUL DIZIDENT LIVIU IOAN STOICIU este, azi, somer…: CUM ALTFEL, IN „ERA BASESCU”…Basescu, a carui gandire „depaseste limitele Galaxiei”, dupa spusele lui Traian Ungureanu?!?!) –
-…nici macar cat in Focsani (…unde un „erou” militar, strafulgerat de fiorii…eroismului, fireste,  a descarcat, in bezna noptii, un Kalasnikov, spre o mata disperata, care se agatase de tablaria Postei din municipiu…si o zgaria la modul…”teroristic”, in caderea/alunecarea ei …”involuntara si progresiv-accelerata”, de pe „obiectivul strategic” al Postei!)…, dar, cel putin doi dintre „eroii adjudeni” s-au repezit, ca vulturii hoitari, sa-si procure „diplome de revolutionari”…”get-beget”! Si, evident, prin „diplomele fermecate”, au „curs”, spre respectivii, toate celelalte…”accesorii”: pamanturi, scutiri de taxe si impozite, facilitati  de tot felul etc. etc.
Cand au venit sa ma determine sa ma alatur imposturii lor, le-am spus, cu patetism donquijotesc (…care, azi, imi apare cumplit de penibil si melodramatic…): „Cum as putea sa ma manjesc cu sangele ADEVARATILOR eroi?!  Pe sangele eroilor ADEVARATI  s-a cladit <<visul revolutiei>>, al celor morti si…al unora neingropati si neidentificati…de la Timisoara, Bucuresti, Cluj, Brasov, Turda…?! Oare nu m-ar scuipa copiii mei drept in obraz…” – dar am fost intrerupt, brutal,  din tirada mea… – si  raspunsul a venit, senin si…”realist”: „Si cine stie toate rahaturile astea?!” Chiar asa! Nimeni, decat Securitatea (cea eterna…!), Ion Iliescu si ai lui…”eroi”!!!
…In invatamantul romanesc, prin „Legea Funeriu”, toti directorii de scoli vor fi inscaunati politic, deci vor fi pedelisti… – si acesti „sefi” impostori vor avea drepturi discretionare, in ce priveste angajarea sau soarta angajatilor: lingaii incompetenti vor huzuri, fara sa trebuiasca decat sa nu-si intrerupa „lucrarea cu…limba si buzele”, profesorii buni si foarte buni/competenti/performanti, dar demni, vor fi scosi, cat mai repejor, din sistem (prin infarct provocat sau prin plecarea in strainatatea inca primitoare de „aur cenusiu”!), iar interesul elevilor….va fi ultima grija a statului masonico-pedelist (cel care decretase, cu ani in urma, ELEVUL-REGE!).
Ei bine, deja vedem ca se pregateste „ELEVUL/TANARUL-JIVINA”, INCULT PANA LA BARBARIE SI SCLAVIE !!! – …egoist si TOTAL IRESPONSABIL, feroce si singur, satanic si infiorator de singur…pentru o viitoare lume apocaliptica…de fapt, preconizat a fi SATANICA!!!
…Masonii sunt indivizii cei mai cruzi mincinosi si lipsiti de scrupule, CEI MAI NERUSINATI IMPOSTORI SI CREATORI DE IMPOTORI SI DE IMPOSTURA, din toata istoria Terrei…: modelul clasic, cel mai la indemana romanilor, este „presedintele” Traian Basescu!). De fapt: SATANA – MARELE ILUZIONIST!!!

…La fel ca in Romania, si in Anglia, noul sistem de taxe, ENORME, din invatamant, taierea salariilor, sortirea pensionarilor aruncarii de pe „stanca tarpeiana”, SARACIREA FAMILIILOR… „NETELEVIZABILE”… – vor distruge elitele veritabile si le vor inlocui cu elitele falsificate/despiritualizate (Elitele Negre, le numeam noi, undeva…!): copiii celor bogati si…alesi de masoni! La fel se „intampla” haosul in Italia, Franta, Spania, Portugalia, Grecia…

…NIMIC NU S-A SCHIMBAT! Securistii si activistii de PCR de ieri (din Romania, deocamdata…) si-au plasat copiii in posturi-cheie, de conducere…si acestia vor face la fel cu odraslele lor…!!!
Vorba ceea: „COPIII SEFILOR NOSTRI DE AZI VOR DEVENI SEFII COPIILOR NOSTRI, DE MAINE…!”

…”Ce-i de facut?!” – intreba masonul socialist  rus Nikolai Cernasevski, la final de secol al XIX-lea… – asa ne intrebam si noi, care suntem anti-mason, la inceput de veac XXI. Opinia noastra nu difera esential de opiniile lui NIKOLAI BERDIAEV – deci, solutia, pe care o oferim mai jos, se intemeiaza pe viziunea sa asupra „Noului Ev Mediu”…: ESTE NECESARA INTOARCEREA LA HRISTOS!!! –  si, deci, este absolut necesara renuntarea, radicala, la toate MREJELE DE SUPRA-LENE ale asa-zisului „modernism” masonic, renuntarea radicala la „optimista conceptie despre progres, conceptie sumbra si aducatoare de moarte pentru tot ce este viu” (cf. N. Berdiaev)  – si intoarcerea, deci, din „paradisul” fals si sinucigas al „cuceririlor tehnice”, LA ASA-ZISUL „PRIMITIVISM” RELIGIOS, la AUTENTICUL OTODOXISM… adica, „de la aceasta istorie pamanteasca, trebuie sa trecem iarasi la istoria celesta”. Iar nu sa „evoluam” spre…”dozatorul de agheasma”, spre „rugaciunea catre moastele de pe FaceBook” si spre… „spovedania pe Internet”…!!!

…Sa ne intoarcem la ADEVARATA LIBERTATE, IAR NU SA MOTAIM  IN SCLAVIA MOLATICA A SATANEI!!! “Autonomia nu trebuie sa fie decat un drum spre TEONOMIE, spre o stare de suflet superioara, spre libera acceptare a vointei lui Dumnezeu, spre libera subordonare a acesteia” (cf. N. Berdiaev).

Nu avem nevoie nici de Spatiul Schengen, nici de Uniunea Europeana (care a si inceput sa conduca/mane Romania spre abatoare, prin comisarii ei…!)… – n-avem nevoie de nimic din istoria terestra, in general – si din istoria masonilor, in special! – ci EXCLUSIV DE HRISTOS-DUMNEZEU!!!

SA DAM DE PAMANT, DECI, CU „STATUL MASONIC MODERN” – si SA CREAM UN ALTFEL DE STAT (prezenta statului nu o vedem ca fiind necesara decat pentru protectia specificului spiritual al Neamurilor, iar nu pentru… FURTURI ORGANIZATE SI CINICE  si pentru „incasarea optima a taxelor si impozitelor”!) – „STATUL” LUI HRISTOS – … caruia sa-i zicem (…nu-i asa, totul „trebuie sa poarte un nume”…?!), pentru ca nu avem la indemana termeni specializati (deocamdata!): TEOCRATIA AUTENTICA, HRISTICA!!!

***

NIKOLAI BERDIAEV SI NOUL EV MEDIU: “MUTATIA LAUNTRICA” SI TRANSCENDEREA ISTORIEI-LEGE

Dupa esecul evident al „Contractului social” masonico-rousseau-ist, din veacul al XVIII-lea, rusul Nikolai Berdiaev, in plin secol XX (cf. Un Nou Ev Mediu, Omniscop, Craiova, 1995), afirma ca umanitatea, dupa ratacirile spirituale ale veacurilor moderne, se situeaza intr-un moment de criza suprema, care nu se va putea rezolva decat printr-o transfigurare, printr-o nemaivazuta revolutie interioara si exterioara, prin care adevaratele dimensiuni divino-umane vor fi revelate. Dupa experienta falimentara a socialismului si capitalismului, ambele situate in zona Antihristului-Antispiritului (socialismul “divinizand munca materiala” [1], in dispretul valorilor calitative, “uitand scopul si sensul vietii”, aducand “satanocratia”:”un astfel de monstru nu cuprinde un suflet omenesc nou, caci nu-l contine deloc” [2]  –  capitalismul asa-zis democratic reificand societatea umana, “niveland individualitatea umana” [3], “atomizand societatea” [4], “ignorand, in realitate, poporul” [5], “nascand toate nenorocirile societatii” [6] –  concluzia:”Sub vesmantul burghez sau socialist se poate adaposti aceeasi substanta sau, mai degraba, aceeasi lipsa de substanta” [7])  –  lumea, pamantul  –  se cutremura si cedeaza sub picioarele noastre. Au disparut “speranta si iluzia, totul este dezgolit si demascat”  –  omul care s-a impotrivit teocratiei Evului Mediu, voind sa se echilibreze spiritual  –  “a trecut la afirmarea de sine si aceasta afirmare a sfarsit cu exterminarea omului prin sine insusi, autoexterminarea” [8]. Caci “autonomia nu trebuie sa fie decat un drum spre TEONOMIE, spre o stare de suflet superioara, spre libera acceptare a vointei lui Dumnezeu, spre libera subordonare a acesteia” [9]
N. Berdiaev traseaza, in cartea sa Un Nou Ev Mediu, drumul Omului, printre obstacole infioratoare, pentru A SE LEPADA DE ANOMIE SI A AJUNGE LA TEONOMIE. In fapt, acesta este si drumul tanarului, care repeta drumul umanitatii, in propria persoana evolutiv-spirituala  –  de la ANOMIA copilariei  –  la constientizarea universului normat dublu: prin legi cosmice divine si prin legi sociale. Cand aceasta dubla marcare se va armoniza spiritual, in constiinta adolescentului/maturului(cosmico-divinul si socialul intrand sub acelasi cerc al intelegerii)  –  se va ajunge la starea de TEONOMIE. Omul-tanar trebuie sa inteleaga ca-si va rezolva destinul nu  prin egoismul copilariei, nici prin schizofrenia actuala cosmic-sociala  –  ci prin solidaritatea sociala, conforma cu armonia cosmico-divina. Problema destinului individual este “irezolvabila in limitele istoriei”  –  spune filosoful rus: “In limitele istoriei, este irezolvabil si conflictul tragic al destinului individual cu destinul intregii umanitati. De aceea, istoria trebuie sa se incheie. Lumea trebuie sa intre intr-o realitate superioara, intr-un timp integral, in care sa se rezolve problema destinului individual uman, iar conflictul tragic al acestui destin individual cu destinul universal trebuie sa-si gaseasca o solutie. (…) Istoria nu are o evolutie infinita in timpul nostru, nu are firescul fenomenelor naturale tocmai pentru ca istoria este declin. Aceasta este ultima concluzie a metafizicii istoriei(…) Metafizica istoriei ne invata ca ceea ce este irezolvabil in limitele istoriei se rezolva dincolo de limitele ei. Acesta si este cel mai important argument in favoarea faptului ca istoria nu este fara sens, ca ea are un rost superior. Daca ar avea numai un sens pamantesc imanent, tocmai in acest caz ar fi absurda, fara sens, pentru ca atunci toate dificultatile fundamentale, legate de natura timpului, ar fi irezolvabile, sau toate rezolvarile ar fi fictive, aparente si neadevarate. O astfel de metafizica a istoriei relativ pesimista rupe mreaja iluziilor legate de divizarea viitorului si rastoarna ideea de progres, dar intareste speranta si nazuinta in solutionarea suferintei istoriei din perspectiva eternitatii, din perspectiva realitatii vesnice. (…) Trebuie sa aiba loc o anumita mutatie launtrica (s.n.), dupa care istoria universala nu se va mai infatisa in perspectiva fluxului distrugator al timpului, aruncata parca in afara din adancul spiritului  –  ci in perspectiva eternitatii, a istoriei celeste. Istoria universala se va intoarce in adancime, ca un moment din vesnicul mister al Spiritului.” [10]
Daca aceasta intelegere profunda a fiintei sale istorice si a rezolvarii crizelor ei de identitate  –  intru Norma Cosmico-Divina va putea fi pusa in opera de catre EDUCATOR, care-l va transfigura pe tanar, dintr-o fiinta animala, instinctual-oportunista  –  intr-una armonios-umana, cu ritmuri spiritual-cosmice, cu privirea mereu in sus, spre sursa Binelui Suprem  –  atunci se va putea vorbi despre victoria deplina a educatiei SI prin educatori. Deci, in opera de educatie juridica, tocmai pentru a-i revela acesteia finalitatea superioara, prin care se transfigureaza jungla in paradis, si fiara in fiinta cu chipul lui Dumnezeu  –  este necesara, pe langa “nunta” spirituala a Dreptului cu Pedagogia  –  devotiunea amandurora, in zona RELIGIEI.
***
INVARIABILUL LEGII SI AUTORITATEA DIVINA

Deocamdata, Justitia nu face decat gesturi de concesie trufasa (dar, si acestea, extrem de zgarcite!), de condescendenta aroganta, fata de Religie. Juramantul conducatorilor sociali pe Biblie si prezenta crucii in sala de judecata  –  ar fi singurele castiguri ale Religiei, dupa ateismul comunist. Dar aceasta-i prea putin, atingand un nivel spiritual superficial. Suntem inca extrem de departe de o recunoastere cinstita si deschisa a planarii permanente a DIVINULUI, asupra Balantei Justitiei umane. Un ocean de neintelegere mai este de parcurs, pana cand se va recunoaste ca actul justitiei trebuie supus normei divine si finalitatii divine  –  iar legile sa reflecte, clar biblic  –  INVARIANTUL LEGII DIVINE dublu revelata (veterotestamentar si neotestamentar  –  complementar!).
Caci, din momentul in care legea nu mai provine din Legea Invarianta Divina, ca varianta adaptata social si spatio-temporal, la o anumita societate, a unei anumite epoci istorice si dintr-un anumit spatiu spiritual(intelegem prin Lege Invarianta Divina  –  fie invariabilul Sacral-SINAI, Legile mozaico-iudaice, revolute, ale Vechiului Testament  –  fie Invariantul-HRISTOS  –  Fericirile din Predica de pe Munte/NOUL TESTAMENT  –  legea nu mai are valabilitate de lege, ci este un text oarecare, fara autoritate reala. Autoritatea eroica, de care vorbea, candva, in veacul al XVIII-lea,  Giambattista Vico, era consecinta tot a apelului la autoritatea divina: bratul care crea spatii pentru popoare era subordonat hotararii Bratului Divin, constiinta ctitorului de state si natiuni era “turnata” in Potirul Constiintei si Vointei Divine(a se vedea mitologia intemeierii, la toate neamurile-natiuni). Nu acelasi lucru se poate spune despre autoritatea uman-comuna, a ultimelor veacuri.
AUTORITATEA ORI ESTE DIVINA SAU DELEGATA DE CATRE DIVINITATE  –  ORI NU E DELOC. (A se vedea crimele bestiale ale Revolutiei Franceze-1789: Dumnezeu n-a delegat “poporul francez” sa ucida si sa comita regicid  –  ci, cum s-a dovedit ulterior, Revolutia Franceza, ca orice revolutie umana  –  a fost rezultatul unei conspiratii din partea unei minoritati luciferizate. De aceea, ea ramane, ca si razboaiele mondiale ale secolului XX, un obiect de studiu pentru medicii patologi  –  si un motiv de serioasa reflectie pentru Biserica). Legislatorul trebuie sa accepte ca autoritatea sa-i fie delegata pentru a se impartasi din lumina divina a ORDONARII. Deci, autoritatea divina sa fie delegata catre Legislatorul terestru, care reveleaza (nu opacizeaza, nu ascunde  –  cum face azi  –  trambitand fals “umanismul” legilor  –  adica impostura si arbitrariul) Legea Divina   –  candva, cea proclamata, pentru sange (adresata MEMORIEI si FIZICULUI), pe Muntele Sinai  –  astazi, cea proclamata, DIRECT PENTRU SPIRIT, pe Muntele Maslinilor.
***
HRISTOS-LEGISLATORUL

Dumnezeu-Tatal, prin aspectul sau filial (Dumnezeu-Hristos) , devine cel mai mare legislator al tuturor timpurilor pamantesti (concomitent cu cele ceresti). Trebuie sa se inteleaga foarte clar ca legislatia umana terestra a inceput in Legislatia divina si trebuie sa se-ntoarca, logic (chiar daca sub forme  diversificate) , in esenta legislativa din care a pornit. Tocmai aceasta cale de intoarcere la obarsia divina a legislatiei terestre si premizele ei le infatiseaza Hristos-Dumnezeu , prin predicile si parabolele de la Templul din Ierusalim si, in primul rand, prin Fericirile expuse la Predica de pe Munte (Matei, cap. 5,6,7), ca si lamuririle catre apostoli, la Cina cea de Taina (Ioan, cap.14,15,16,17). El spune, foarte clar, ca, prin toate legislatiile istoriei, prin toate oranduielile si oranduirile umanitatii  –  nu se face altceva decat implinirea, discreta, progresiva si secreta (mistica, ascunsa ochilor ne-spirituali) a MARII LEGI, Unicei Legi; Obarsia preaputernica a tuturor legilor ce vor fi fost vreodata pe fata Pamantului: (Matei, 5,18)”Caci adevarat zic voua : Inainte de a trece cerul si pamantul, o iota sau o cirta din Lege nu va trece, pana ce se vor face toate.” Deci implinirea Legii prin legi se va face desavarsit si absolut integral, prin insasi trecerea-istorie (“mentalitatea”…), continuu evolutiv-spirituala, a mediului uman-terestru  –  atat in forma-emergenta (iota=semnul literei de inceput al lui Iahve-Dumnezeu), cat si in continutul-imergenta (cirta=semnul literei de mijloc).
Cine afirma ca legea crestina e prea ingaduitoare, sau, chiar, ca n-are sanctiuni, ci doar ingaduinte  [11] –  amarnic se insala si nu are habar despre crestinism. Da, ne sunt dezvaluite, prin noua Lege, a lui Hristos, limitele cele mai departate, spre desfiintarea limitei spirituale, catre Dumnezeu  –  daca ne supunem desavarsit Legii: acestea sunt Fericirile  –  dar starea de FERICIT se traduce prin DESAVARSIT MORAL-SPIRITUAL, desavarsit virtuos, desavarsit supus Legii  –  pana la renuntarea completa la egotism si egoism, deschiderea definitiv generoasa, autosacrificiala, catre “ceilalti”, catre Iubire  –  care Iubire, adusa in parametrii hristici, echivaleaza cu desavarsirea paradisiaca a lui Dumnezeu (prin Adam-Omul reordonat spiritual, rearmonizat legislativ, perfect conformat Legii  –  adica eliberat deplin de anomia satanica). Dar acesta este scopul cel mai inalt, pe care bietele legi omenesti nici nu-l intrevad, prin formularile lor ambigui si din greu gafaite, ingaimate, balbaite. Legile umane, insa, daca vor sa mai existe(ca autoritate efectiva) in istoria evolutiv-terestra, trebuie “sa traga cu urechea”, cat mai atent, tocmai la scopul legislativ hristic.
Nimic din legile umane nu are, deocamdata, prevazuta finalitatea legislativa suprema, dreptul legislativ formulat in Fericiri  –  dar tocmai acesta este motivul pentru care legile umane nu sunt ascultate decat cu o jumatate de ureche, si in sila: ele nu sunt in stare sa zareasca, sa exprime ce zaresc (daca zaresc)  –  anume, obiectivul legislativ hristic, care este transfigurarea fiintei umane, dintr-una anonima, aflata in permanenta stare de zavistie cu sine si cu mediul sau social  –  intr-una perfect impacata-armonizata cu sine si cu mediul sau socio-natural(caci intregul COSMOS este “societatea” Omului!). O foarte palida imagine a Cetatii Legislative a lui Dumnezeu [12], o vedem in unele manastiri crestine, unde ascultarea legislativ-divina (alaturi de voturile saraciei si castitatii  –  care au tot o natura legislativa, dar mai inalta si mai greu de inteles pentru oamenii de rand: desfiintarea totala a egotismului, prin saracie trupeasca-sociala, desfiintarea semintei metafizice de vrajba, sexualitatea  –  care a despartit si invrajbit Omul cu Dumnezeu si, astfel,  pe om cu sine insusi, orice cu orice, opunand totul istoric, autodistructiv si perisabil  –  TOTULUI CERESC ETERN-DESAVARSIT)  –  este atat de aspra, cat nu si-a inchipuit niciodata vreun legislator ca vreo lege ar putea avea vreo astfel de teribila consecinta.
Dar, daca rasplata-finalitate a efortului spiritual-legislativ este desavarsita, doar printr-o ascultare desavarsita, a unei Legi (aparent supraumane  –  dar care priveste, in mod direct, doar FIINTAREA UMANA, si nimic altceva [13])  –  ei bine, pedeapsa pentru neintegrarea Omului in Lege si, mai cu seama, a celor chemati sa reprezinte Legea si sa-i calauzeasca pe oameni spre Lege, dar care-si incalca sistematic misiunea juridico-umano-divina(PREOTII-JURISTI AI TEMPLULUI) este marcata prin exclamatia prevestitoare de prabusire apocaliptica:”Vai voua!” [14]:
-“Vai voua, carturari si farisei fatarnici, ca inchideti oamenilor imparatia cerurilor, caci voi nu intrati si nici pe cei ce vor sa intre nu-i lasati!(…) Nebuni si orbi, ce e mai mare? Aurul, sau biserica, care sfinteste aurul?(…) Vai voua, carturari si farisei fatarnici, ca dati zeciuiala din minta, din marar si din chimen, si nesocotiti cele mai de sama ale legii: dreptatea, mila si credinta. Acestea trebuie sa le faceti si pe acelea sa nu le lasati!(…).Drept aceea, insiva marturisiti de voi, ca sunteti fiii celor ce au ucis pe proroci. Si impliniti si voi masura parintilor vostri. Serpi, pui de vipere, cum veti scapa de osanda gheenei? De aceea, iata Eu trimet la voi proroci, intelepti si carturari, si pe unii din ei ii veti ucide, si-i veti rastigni  –  si pe altii din ei ii veti bate in sinagogile voastre si-i veti alunga din cetate  –  ca sa vina asupra voastra tot sangele drept, care s-a varsat pe pamant, de la sangele lui Abel celui drept pana la sangele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-ati ucis intre biserica si altar. Adevarul va graiesc: toate acestea vor veni peste voi! (…) Iata vi se lasa casa voastra pustie, caci va spun: de acum, nu Ma veti mai vedea pana nu veti striga: binecuvantat fie Cel ce vine intru numele Domnului!” Sanctiunea suprema a frivolitatii fata de Lege si Misiune a Legii: dez-identitatea si atoate-invinuirea, urmate de orbirea fata de lumina  –  pana la descatusarea CONSTIENTA, ABISALA  –  a constiintei raului din Sine.
Cei care sunt chemati sa dezvaluie, in om, prin educatie si credinta, Legea sadita de Dumnezeu   –  si incalca, sfidator si iresponsabil, menirea  –  sunt supusi imprecatiei hristice pe pamant  –  dar Legea nu e de pe Pamant. De aceea, acest “vai voua!” este vizionar: legislatorii si juristii, care se fac ca nu vad Legea, si scot legi supte din deget, pentru confortul lor personal  –  vor primi suprema pedeapsa: DES-FIINTAREA (scoaterea inafara planului divin al Fiintei). Legislatorul si juristul care nu e vizionar , ci bucher si tipicar, speculand meschin, rau-voitor  –  isi auto-suprima fiinta, se sinucide spiritual. Caci vesnica osanda a Gheenei este Focul ce arde toate matritele gresite ale Facerii  –  sterge din planul ontologic pe cei care nu s-au supus comandamentului Legii: “casa voastra [n.n.: planul existentei terestre si cosmice] vi se lasa pustie.” Si nu-L vor mai vedea (n.n.: adica, nu se vor mai putea vedea-identifica, macar formal  –  in/cu Matrita Fiintei-Hristos) pana cand nu vor recunoaste, dincolo de legile chitibusaresti-egotiste  –  pe Dumnezeu-Legea:”De acum nu Ma veti mai vedea, pana cand nu veti zice: Binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului”.

***
CIVILIZATIA CRESTINA  –  CIVILIZATIE LEGISLATIVA
Multa lume (juristi si nejuristi) are o parere complet falsa despre lege si crestinism, crezand a identifica, chiar, o incompatibilitate intre cele doua notiuni. [15]De fapt, adevarul consta exact in formularea inversa a judecatii: cine nu vede ca numai prin crestinism, legile capata valoarea de Lege  –  acela habar nu are ce-i Legea, acela nu vorbeste, de fapt, despre Lege  –  ci despre ce vrea el, adica, despre nimic.
Este tot atat de absurd sa afirmi ca religia crestina n-are de-a face cu legislatia, precum este de absurd sa afirmi ca legislatia nu are de-a face cu morala, sau ca morala nu are de-a face cu religia.
In definitiv, ce scop are Legea? Are scop in sine? Nu poate,  caci e pentru oameni  –  iar nu un text pentru un text ( “arta pentru arta”…). Dar oamenii, sunt in sine? Nu, pentru ca nu sunt propria creatie  –  ci creatii ale lui Dumnezeu, cu finalitate de la Dumnezeu. Sunt legi pentru Dumnezeu? Dumnezeu este Legea, deci n-are nevoie de legi. Atunci, pentru ce sunt legile? PENTRU OAMENI CARE VOR SA AJUNGA LA LEGE  –  ADICA LA DUMNEZEU.
Cat despre faptul ca legea nu are de-a face cu Morala  –  aceasta este o afirmatie pe care numai infractorii pot s-o admita, fara mustrare de cuget. La fel, ca Morala n-ar avea de-a face cu Religia. Adica, de ce sa te comporti bine, daca nimeni nu vegheaza asupra Binelui, si nici nu stii ce-i acela Bine? Dar daca admiti ca Binele exista si ca este Cineva care vegheaza la implinirea lui  –  te vei  supune legilor Binelui. Arbitrat-Supravegheat. Altfel , in ruptura Moralei de Religie si a moralei religioase de Lege apar radacinile ANOMIEI. Ale crimei generalizate, trecand drept “bine public”…
Juridica trebuie sa contina si Pedagogia. Si invers. Omul daca nu e invatat sa invete legea  –  si daca nu-i este stimulata intelegerea scopului final al legii  –  devine fie terorizat de lege, fie indiferent fata de lege. Iar prin teroare si indiferenta n-a functionat lunga vreme nici o societate umana  –  ci societatile bazate pe lipsa de ratiune si implicare rationala a cetatenilor in treburile Cetatii  –  s-au sinucis, au disparut din istorie. Omului trebuie sa i se explice, in amanunt, cu multa rabdare, la varsta cand plamada lui umana este maleabila si permeabila  –  cine este el si cum sa actioneze si de ce sa actioneze, intr-un fel si nu in altul. Pedagogia juridica trebuie facuta chiar de la 2-4 ani, cand apar primele scantei de intelegere  –  pentru ca fixarea strategiei juridice si a finalitatii ei sa aiba loc la varsta deplinei intelegeri, a deplinei formari a capacitatilor rationale, emotionale, atitudinale, spirituale: adolescenta. Numai un om educat spre inalta si cat mai  deplina intelegere a intregului sistem juridic, social si cosmic, va avea posibilitatea sa actioneze ca un om adevarat, sa-i formeze, la randul lui, prin convingere rationala (dar si intuitiva) pe alti oameni(tovarasi, copiii lui, chiar pe parintii lui neinstruiti)  –  si doar astfel poate sa se-nchege si sa reziste o societate umana sanatoasa  –  autentic umana, prin spiritualitate evoluata.
Accidentele istorice nu sunt de neglijat, nici de dispretuit  –  dar nu ele dicteaza marele mers al istoriei umanitatii. Trebuie acordata asistenta sociala materiala, dar si moral-spirituala, intelegere si respect pentru efortul lor uman, tuturor celor care nu pot tine pasul cu cerintele ritmului evolutiv al spiritului uman terestru  –  dar trebuie stimulate si respectate, in primul rand, elitele, varfurile societatii, CALAUZELE, cei care mentin constant , fara sincope prea mari, ritmul evolutiei spiritului terestru. Apostolatul trebuie sa fie misiunea nu doar a dascalilor de scoala, ci si a juristilor, intorsi in scoli, redeveniti dascali – si, in principal,  a preotilor (caci, in Noul Ev Mediu, prezumat de N.Berdiaev, functiile sacerdotala, educationala si juridica trebuie cumulate de acelasi om  –  omul vremii noi, vreme despre care Malraux spunea:”Secolul XXI va fi religios, sau nu va fi deloc”). Ca azi a cazut unul, din disperare, ca maine vor suferi multi si vor carti  –  trebuie sa le acordam intreaga noastra compasiune  –  iar pe cei ce traiesc, fizic si spiritual  –  sa-i inconjuram cu blandete si, asemeni lui  Hristos, sa-i sfatuim, sa-i insotim cativa pasi, sa le explicam cu intelepciune, cu spirit de autosacrificiu si cu rabdare ingereasca: “Iaca Eu va trimet ca pe niste oi in mijlocul lupilor: fiti deci intelepi ca serpii si blanzi ca porumbeii”(Matei, 10, 16). Sa-i mustram pe cei prea (si nejustificat) lenesi, sa-i izolam, partial sau total, pe cei care fac totul cu rea-credinta constienta si refuza orice sfat bun  [16] –  sa-i indepartam de societatea umana, pentru a n-o contamina cu raul lor (dar in izolare, sa le incercam, neobosit, puterile sufletului, sa trezim in ei, fie si intarziat, germenii salvarii  –  viziunii umano-divine: preotii si pedagogii sa intre cat mai des, in clasa de elevi cat si-n inchisoare, intr-un ritm sustinut, pentru a forta usile intunericului). Dar, evident, grija principala sa fie pentru sustinerea ritmului general al UMANITATII: aceasta este misiunea legilor si legislatorilor  –  sa nu-si ia ochii de pe Lege  –  STEAUA ETERN CALAUZITOARE. Caci vor exista mereu cetati-oameni care-L vor refuza pe Hristos-Legea Luminii, Legea Omului-Cosmos  –  si nu avem dreptul sa ramanem la aceste cetati, sa ne contaminam de raul lor incapatanat  –  ci avem datoria sa mergem spre cetatile-oameni care accepta Legea Luminii, Legea Omului-Cosmos.
Spun unii: ”Legile sa nu urmeze crestinismul, caci pedepsele vor fi prea mici, sau nu vor fi deloc”. Crestinismul autentic nu pedepseste cu ghilotina, scaunul electric, nici cu parul. Dar viziunea noastra despre sistemul de pedepse este gresita.
Noi reactionam precum paganii sau primitivii veterotestamentari, fara gand si inima, ci doar cu instinctul primar si cu pumnul, cu violenta fizica: “dinte pentru dinte, ochi pentru ochi”. Exista, insa, o reactie spirituala, de autopedepsire, extrem de severa, decat care mai ingrozitoare nici nu exista pe fata pamantului si in istorie: este pedeapsa de tip crestin, cu efect nu de mutilare, schilodire, lichidare fizica  [17] –  ci de transfigurare spirituala, repunere, a celui ce era doar umbra de om  –  in rangul deplin si adevarat de OM. Aceasta pedeapsa cumplita este pedeapsa pozitiva, specifica doar crestinismului, adica NOII LEGI, care, chiar daca inca nu e instituita si nu se intrezareste macar posibilitatea instituirii ei generale  –  asa va fi, peste tot pamantul. Abia atunci, legile vor fi Lege, si se va vedea limpede ca toate sistemele legislative, purcese din morala divina, se indreapta catre finalitatea omului virtuos [18]:  “ci sa fie cuvantul vostru: ce e da, da si ce e nu, nu; iar ce este mai mult decat atata, e de la cel rau”  –  si:”Eu insa va zic: iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc, si va rugati pentru cei ce va nedreptatesc si va prigonesc, ca sa fiti fiii Tatalui vostru, Care este in ceruri; caci El porunceste soarelui Sau sa rasara si peste cei rai, si peste cei buni, si da ploaie si peste cei drepti, si peste cei nedrepti(…). Deci fiti desavarsiti precum este desavarsit Tatal vostru cel ceresc” [19].
Problema “obrazului intors catre noua palma” a facut sa curga rauri de cerneala. Consideram ca avem dreptul sa ne spunem parerea si noi, impotriva celor care afirma ca “crestinul are mentalitate de sclav” (l-am citat pe Emil Cioran…): este cea mai mare stupizenie, cata vreme Hristos vrea sa-l readuca pe Om in ipostaza de FRATE DIVIN. Or, Dumnezeu este ATOTSTAPANITOR, deci nimanui supus  –  cu atat mai putin sclav cuiva.
Deci, palmele despre care vorbeste Hristos nu le induri pe orizontala existentiala, adica, de la om la om. Ci pe verticala recunoasterii permanente a raportarii om-Dumnezeu. Palma prima, pe obraz, este expresia pedepsei lui Dumnezeu, prin mana unui trimis-om. Dar trimisul-om tot om ramane, si deci puterea lui de pedepsire in numele lui Dumnezeu este redusa si restransa de catre chiar limitele conditiei sale umane. Deci, pentru ca eu ma recunosc mult mai vinovat, in fata lui Dumnezeu, decat poate un om sa-mi arate ca sunt vinovat, intorc si celalalt obraz, pe care ar trebui sa mi se “completeze” pedeapsa, de la limita umana a pedepsitorului-trimis divin  –  pana la deplina pedepsire divina, conforma cu imensul meu pacat catre Dumnezeu. Din acest moment, cel care ne-a palmuit  va realiza  ca nu poate el sa ne loveasca, atat cat ar trebui, prin justitie divina-nonumana, sa ne loveasca. Atunci, abia, isi va da seama de limitele lui, de faptul ca nu e decat supusul (robul) catre Dumnezeu-Legea (si Sanctiunea). Deci, NEPUTINTA  lui de a ne lovi il va re-intoarce intre limitele sale umane. Daca se va cai sau nu, daca va lovi iar, sau nu  –  aceasta nu se poate garanta omeneste  –  dar, deja, suntem iesiti de sub “jurisdictia” umana a oricarei lovituri deplin-divine. Dar:
a- lui i s-a facut demonstratia ca e neputincios, fie si in asa-zisa “dreptate”, “violenta punitiva”( cand, de fapt, nu e decat vointa Domnului, prin mana lui, atat cat poate mana si forta maniei sale de om);
b-lovitorul, neputincios de a lovi mai mult decat a lovit, ramane de rusine: isi va da seama ca e un biet om, si-atat; din acest moment, isi va pune problema ca  –  lovitura fiind a lui, nu a lui Dumnezeu  –  s-ar putea ca pedeapsa lui Dumnezeu, pentru impostura lui de a se considera cu drept de pedepsire, de parca ar fi fost Dumnezeu  –  va fi pedepsita de Dumnezeu(si numai Dumnezeu stie cat de grea va fi pedeapsa divina, lovitoare pentru SUPERBIE…);
c-cel lovit nu are de pierdut nimic, ci castiga constienta cat mai acuta, deplina, a vinovatiei fata de Dumnezeu, si va sti (va fi gata) sa astepte O COMPLETARE (oricand) la lovitura  –  ceea ce, oricum, este o mangaiere spirituala: lovit deja fiind, de catre inconstientul impostor, stie ca lovitura lui Dumnezeu, pentru pacatele sale, va fi mai mica decat o merita , pana in momentul lovirii umane (mai mica exact cu lovitura trimisa de Dumnezeu prin impostor, lovitura prin care pacatul partial al lovitului este adaugat pacatelor, pana atunci nerecunoscute, ale lovitorului). Este, pentru lovit, prefigurarea MARTIRIULUI, in numele lui Dumnezeu  –  inceputul studiului legislatiei punitive a lui Dumnezeu. Dar si semnul-sansa a viitoarei mantuiri. De la aceasta “palma” incolo ar trebui, pentru adevaratul crestin, sa urmeze revelatia Imparatiei lui Dumnezeu ! Asa ca, aceia dintre noi care se revolta impotriva “palmei”(si a primei, si a prezumatei…)  –  ar trebui sa ceara ei, cat mai degraba, si de la oricine, semnul loviturii-prefigurare a mantuirii, al milei divine, semnul ca “Dumnezeu nu te-a uitat”…
Cine mai tine cont, in zilele de azi, ale legislatiei laice  –  ca ar putea fi trimis in judecata Focului Vesnic, al retopirii “matritelor fiintiale”  –  “doar” pentru insultarea “fratelui”(oricare semen): “netrebnicule, nebunule”?   –  cand toti suntem calcatori de Lege, deci”netrebnici-nebuni”…
Cine ar accepta azi, in legislatia laica (Doamne, ce-i mai place omului s-o faca pe Dumnezeu, pedepsind, in stanga si-n dreapta, cu mintea lui de om…), sa se autoexileze  , definitiv si irevocabil, de propriii copii  –  daca acestia L-ar nega pe Dumnezeu-Obarsia a Toate, singura garantie a Binelui? [20] Cine ar accepta azi, in legislatia laica, atat de “severa”(?…)  –  sa-si taie mana sau sa-si scoata ochiul, pentru o “simpla” minciuna, tradare? Doar tradarea e relativa, nu?… La fel  –  Adevarul: mereu, in societatea laica avem “puncte de vedere”  –  adica pretexte de a (ne) minti cu nerusinare. Fii pregatit, in orice clipa a vietii tale, sa fii torturat inimaginabil si sa mori pentru Dumnezeu!Adica, pentru revelarea SINELEUI TAU REAL-DIVIN.
“Hotarat lucru, legislatia crestina este mult prea severa  –  si nedemocratica!”  –  vor spune, acum, aflati, oarecum, in cunostinta de cauza, cei care ziceau, pana acum , ca-i legislatie prea blanda si ca orice crestin are mentalitate de sclav. Da, este severa, pentru ca Dumnezeu are pretentii mari de la om(daca vrea omul sa fie Fratele lui Dumnezeu…)  –  dar si rasplati pe masura: Dumnezeu il vrea pe om FERICIT  –  fericit cu adevarat, adica asemeni Lui. Dar aceasta inseamna: PERFECT CURAT-CURATAT DE REZIDUURI NON-PARADISIACE (adica, potrivnice Luminii Lumii)…
Nedemocratica? Dumnezeu nu stie decat despre o singura categorie umana  –  de fapt, despre un singur om: ADAM (sa-l intoarca de unde a purces, plangandu-si greseala  –  in Rai-Paradis). Iar discriminarea ”nedemocratica” …ar incepe de la doi…!!!
Greu, teribil de greu, dar si teribil de maret si nemasurat nobil lucru este sa fii crestin. Fratele lui Hristos-Dumnezeu si Fiul lui Dumnezeu. Prima si singura conditie: respecta Legea Armoniei(cu tine, cu ceilalti, cu lumea). Lege pe care Hristos(cel mai teribil Legislator!fara alt scop decat Dreptatea: “Fericiti cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate, ca aceia se vor satura!” [21]) o numeste atat de frumos: IUBIRE.
Legea il transfigureaza pe om in Dumnezeu. Respecta dumnezeieste Legea!  –  porunceste Juristul Suprem-Hristos. Altfel, pedeapsa ta va fi esentiala si eterna! Vei pierde(sau amana indefinit) Mantuirea, adica starea de iesire de sub Timp-Eveniment-Moarte!
*

Jugul Legii lui Dumnezeu este usor sau teribil de greu, dupa gradul de incredere (in Reperul si Scopul Suprem), de credinta si de supunere fata de Lege: cine s-a obisnuit cu ceva, zi de zi si clipa de clipa(oricat ar fi de cumplit, aparent  –  acel “ceva”)  –  va constata ca e usor si firesc. De aceea, educatia intru Lege trebuie facuta de mic copil  –  dezvoltata si explicitata in adolescenta  –  pentru ca omul matur sa fie Omul Legii, tot asa cum este Omul Respiratiei sau al Bataii Inimii. “Caci jugul meu este bun si sarcina mea usoara”  [22].
***
TANARUL EDUCAT SI DUMNEZEU

Cand tanarul va simti boarea divina in sala de clasa, se va lasa modelat de catre “delegatul” lui Dumnezeu, pana cand el insusi va afirma ca NUMAI viata intru armonie cu oamenii , cu Legea,  cu Dumnezeu este viata reala. Asa cum bine zicea Pytagora, tanarul nu trebuie inselat prin intruziunea, pe canalul dintre substanta divina si sufletul tanarului, a intereselor meschine ale educatorului/legislatorului. Confiscarea (grosolana si brutala) a caii dinspre Dumnezeu  spre sufletul tanarului va duce la grave tulburari spirituale , ale actualei si viitoarei societati umane, care va fi lipsita de harul transfigurarii, singurul factor care poate revela teleologia cosmica si sociala.
Cine-l va intelege pe Dumnezeu, patrunzand in “mintea” lui Dumnezeu, in intentiile Sale sublime  –  acela va fi subiectul ideal pentru educatie. Cine nu, va reprezenta un rebut educational si, consecutiv, un potential pericol de destabilizare sociala, prin faptul ca el insusi nu e stabilizat spiritual  –  si, deci, se constituie in focarul epidemiei non-armoniei  –  epidemia anomica. Epidemie care, deja, “cutremura pamantul sub picioarele noastre”, cum spune un ganditor  –  el intelegand prin aceasta ca, in curand, Dumnezeu nici nu va  mai tine cont de alegerea noastra, si se va revela in toata maretia lui legislativa. Dar pentru ca noi nu suntem pregatiti sa ne supunem Legii si Legislatorului Suprem  –  vom fi inspaimantati de moarte, in loc sa-i aducem slava si sa ne transfiguram de bucuria supremei revelatii.
Deci, de retinut: Dreptul nu e doar o stiinta –  ci o cale potentiala de a-l intalni pe Dumnezeu. O cale pe care poate fi initiat mult mai usor omul tanar  –  daca constiinta responsabilitatii duble(fata de Dumnezeu si fata de chipul sau oglindit –  omul) ar fi trezita in educatorii momentului I si momentului II pedagogic. Cu o conditie: legile sa nu uite de Lege.
***
IN LOC DE CONCLUZII FINALE: REPLIEREA SOCIALA SI CENZURA MORAL-DIVINA A TANARULUI
In trecut, mai ales in lumea satului, autoritatea divina era dublata de autoritatea sociala a obstei, in chip, deseori, armonios  –  si, in mod sigur, totdeauna folositor, pentru pastrarea moralei: “gura lumii”, “gura satului”  –  o adevarata si bine formata(si informata) opinie publica  –  autoritatea obstei.
Egoismul, individualismul, insingurarea moderna, pustiirea sau urbanizarea satelor (mai ales ca mentalitate)  –  au distrus autoritatea obstei. A ramas autoritatea divina  –  prin “delegare educationala”.
Cum trebuie vazuta ea? In zeci, sute de cazuri  –  discutand cu elevii, cu tinerii  –  ne-am dat seama ca autoritatea divina, daca e constientizata si dublata de stimulul religios al familiei (evlavia, morala crestina)  –  impiedica savarsirea de lucruri neplacute, si chiar de lucruri periculoase, nocive in cel mai inalt grad  –  din punct de vedere social. Tanarul trebuie invatat sa aiba un preot-duhovnic stabil, in care sa aiba deplina incredere. Si atunci, cenzura moral-divina va veni pe doua cai, diminuand sau chiar suprimand pornirile rele ale firii tanarului, sau obiceiurile, deprinderile sale proaste:
a-sentimentul veghii, permanente, deasupra sa, a ochiului divin neadormit si mustrator (in cazul neadaptarii sau incetei adaptari la morala crestina);
b- controlul periodic (ca la medic) al sufletului: pregatirea periodica pentru intalnirea cu confesorul-duhovnicul  –  o intalnire de maxima si severa sinceritate.
Astfel, treptat, credinta si increderea re-conformeaza spiritul, rectifica, slefuiesc spiritul si inhiba pornirile pernicioase ale firii.  Acesta este, in definitiv, OMUL NOU de care vorbeste Hristos, omul renascut spiritual  –  nu acela al comunismului ateu, nici acela al liberalismului libertin si anomic. Pur si simplu, HOMO RELIGIOSUS REDIVIVUS, despre care face vorbire Mircea Eliade  [23]. Omul religios regasit-renascut, si pus intre parametri de eficienta spirituala  –  care va deveni corectitudine si omenie sociala. Din dezvaluirile tinerilor, aflati fie in plina terapie religioasa, fie dupa terapia religioasa (intr-un moment de relaxare luminoasa, evlavioasa, recunoscatoare) s-a putut vedea cum atat mici carente psihice si deprinderi rele, nu foarte vinovate in sine(cochetaria celei care pierdea ziua la oglinda, mizeria fiziologica a celui care se masturba sau se scobea intre degetele de la picioare etc.)  –  cat si mari deficiente psiho-fiziologice(porniri homosexuale, cauzate de grave disfunctii, deficiente fiziologice, din pricini congenitale etc.  –  sau nestapanirea nervilor, neascultarea de nici o autoritate exterioara etc.)  –  prin concentrarea atat sub Ochiul lui Dumnezeu, cat si sub cuvantul de folos al duhovnicului  –  fie au fost autoreprimate, fie tinute in frau, stapanite mental, volitiv, pentru a nu face rau celor din jur, si nici siesi sa nu-si mareasca raul, pana la scarba de sine si la sentimentul culpabilitatii , hiperbolizat pana la dorinta de autoeliminare. Impacarea cu sine, redobandirea respectului de sine si a cumpenei interioare, re-armonizarea interioara  –  este ceva de nepretuit. Si doar sentimentul religios autentic(nu superstitia sau bigotismul!!)  rezolva aceste probleme .
ABIA OMUL RELIGIOS POATE FI, ORICAND, O FOARTE BUNA FIINTA JURIDICA  –  DACA SE FACE EDUCATIA JURIDICA DE RIGOARE. Este mai putin valabil inversul afirmatiei. De multe ori, juristi merituosi, pierzand busola spirituala, au clacat moral si profesional.
Deci: STATUL MASONIC A AJUNS  LA CAPATUL IPOCRIZIEI SALE ONTOLOGICE. DIN ACEST MOMENT, LUMEA TREBUIE SA SE PREGATEASCA:
1-FIE PENTRU DISPARITIA FIZICO-SPIRITUALA, in conditiile unei „apocalipse” destul de apropiate de cea descrisa de Ioan din Patmos ,
2-FIE PENTRU UNICA SOLUTIE (…de data aceasta, fara nicio indoiala…UNICA!!!): STATUL TEOCRATIC, STATUL CONDUS DE HRISTOS –MANTUITORUL (direct sau prin delegare apostolica: apostolii Sai nu vor fi, cu necesitate, preotii/clerul, care cler, IN MAJORITATEA SA ZDROBITOARE,  a deviat cumplit, de la misiunea sa spiritualista, „inmalindu-se” groaznic in materia mlastinoasa si puturoasa, desfatat cumplit in ipocrizie, lacomie si minciuna! – …ci vor fi cei mai smeriti si mai aproape, cu Duhul, de Dumnezeul Mantuirii…: vor fi cei mai umili, „nebunii intru Hristos”, dintre monahi; vor fi alesi, PRIN REVELATIE, de catre Insusi Dumnezeu-Hristos!!!)!!!
***

RESTABILIREA  CREDIBILITATII TINERILOR. “BATRANETEA” SI “TINERETEA”  –  CATEGORII PSIHO-SOCIALE
Fortele spirituale tinere :
a-daca vor fi educate in directia generozitatii spirituale, a orizontului spiritual deschis si liber spre “sus”  –  iar nu al unui pozitivism meschin si fosilizat in automatismele de “animal de prada”, strict orizontalizat(sub zodia “economicului”);
b- daca vor fi convinse sa accepte cunoasterea si aprofundarea Legii-Norma( in semnificatiile ei adanci, vitale) si a sistemului general de functiune sociala  –
in mod sigur, vor gasi solutii nu numai noi, ci si mai  fiabile si viabile, multiple si cu grad de solutionare mai inalt. Se vor angaja intr-o autentica spirala a reformei sociale si morale ( nu in simulacre reformiste)  –  asa cum s-a intamplat in toate  momentele critice ale istoriei omenirii : tinerii minoriti au deblocat Biserica Occidentala, scotand-o din criza de credibilitate , care a produs, pe cale de consecinta, tirania religioasa a sistemului inchizitorial;  tinerii artisti , savanti si exploratori  –  au deblocat Evul Mediu   (care alunecase in manierism factice) – nu spre Renastere, ci, mai curand, spre REVELATIILE CRESTIN-ORTODOXE („ortodoxe”, in sensul de „indicatoare” ale Caii Celei Drepte a Duhului Uman!) ALE LUI GIROLAMO SAVONAROLA!!!; tinerii masoni (cei inca neinfectati total de iudaismul masonic…!) ai veacului 18 au deblocat sistemul social feudal (incrancenat in forme golite de divin, in absolutismul despotic, cu pretentii de drept divin, arogant si distructiv de avanturi creative), spre democratie (care, la inceputul ei, parea reala…)  –  si tot tinerii au achiesat primii si la idealurile anului (est si central-european) 1989, doar ca, peste tot in Centrul si Estul Europei, a existat o capcana, gen “Piata Universitatii”-Bucuresti 1990 (adaugata „lucrarii” Papei Ioan Paul al II-lea/iudeul galitian Karel Voitila si puzderiilor de servicii secrete straine, de la cele unguresti si sarbesti, pana la KGB, CIA si…Mossad!) –  revelata mai degraba sau mai tarziu, cu amaraciune. Fortele tinere nu trebuie macinate, pervertite si exasperate  –  ci folosite in mod loial, vizionar, curat  –  determinate, printr-o educatie prealabila, de inalta si sustinuta tinuta spirituala, sa se “injuge” singure, cu entuziasmul specific varstei, la operatia denumita “ameliorare sociala”. Numai asa se pot ele purifica si lumina, constant, de Idealul Umanitatii  –   fara a se intepeni in starea psiho-spirituala,  numita “batranete”, ci pastrand, chiar in varsta senectutii, flexibilitatea si generozitatea extrema, atat de vie, a starii spirituale de “tineret”. Caci, dupa cum credem a se vedea, nu exista un real conflict al generatiilor, decat atunci cand cei varstnici se incapataneaza sa semnifice “cei batrani”-imbatraniti  –  si sa-si aroge drepturi pe care nu le au, in virtutea unor “virtuti”deloc onorabile: isi apropriaza , fara sa si merite, din punct de vedere medical, toate anchilozele psiho-spirituale posibile  –  lucru care duce, inexorabil, la atitudini egoiste si tiranice. “Batranetea” si “Tineretea” se dovedesc a fi, in cele din urma, dar, de fapt,  in primul rand  –   categorii psiho-spirituale si  grade  de atitudine volitiva    ( in cazul celor ce vor sa arate si sa fie “batrani”, este si complacerea de a arata si a fi astfel  –  iar despre “tinerii” cu prejudecata ca ei trebuie sa fie cu totul altceva decat generatia anterioara, iar daca nu sunt, se autoblocheaza moral-spiritual, se poate spune, la fel, ca se complac intr-o atitudine categorisita, doar,  drept “tanara”  –  hyppies, rockers, rappers, punkers etc.  –  dar, in realitate, “imbatranita”prematur,  fara finalitatea , nelinistea creatoare si forta de a fi si insemna“tinerete” autentica). “Le lipseste educatia”  – spunem. Dar chiar li se da educatie adecvata, intr-un mediu social adecvat (???) si de catre factori adecvati (fie si ca atitudine si nivel spiritual)  si de buna-credinta? O educatie care sa stimuleze, in ei, generozitatea si energiile constructive, specifice (in mod normal…) varstei tinere?…
Noi nu credem asta – si, tocmai de aceea, optam pentru/propunem, cu mult discernamant, o varianta noua (si, in acelasi timp, veche…) de societate, in care sa nu mai existe pacalici si pacalitori, si nici obiditi si obiditori: SOCIETATEA TEOCRATICA, in sensul propus de Nikolai Berdiaev, in lucrarea sa – Un Nou Ev Mediu: o societate in care CREDINTA CRESTINA (autentica si ferventa…!!!) sa fie forta spirituala motrice – in care Biserica sa fie Institutie Divino-Umana, nu cu misiune neaparat de supraveghere  a  nivelului de spiritualitate al mediului social – nu atat institutie cu misiune corectiva, cat preventiva, pentru evitarea nu doar a catastrofelor spirituale, cum sunt cele prin care trecem azi, de s-au zapacit de tot pana si sacerdotii lui Hristos-Mantuitorul… –  ci, in special, pentru alinarea durerilor spirituale din mediul social, pentru catalizarea si cultivarea fortelor spirituale nucleice, ascunse in om/umanitate – pentru adeverirea, intarirea si Revelarea Starii de REALA con-fraternitate, dintre oameni: TEOCRATIA propusa de noi NU trebuie sa fie o noua societate totalitara, si nici sa nu utilizeze constrangerea, brutala sau discreta (tot siluire a libertatii divino-umane ar fi, sub orice forma s-ar exercita brutalitatea/constrangerea non-spiritualizanta!) – sa nu aiba scopuri DELOC lumesti, ci exclusiv, obsesiv,  tinand de Revelarea Lui Hristos… – sa nu se nimereasca, Doamne fereste, din nou, cum a fost in zona papala a secolelor Vechiului Ev Mediu – Inchizitia, sau orice alt fel de „politie bisericeasca”…Nu, nicidecum! Ci sa fie Zona Terestra si Zona Divina (totodata! – intalnite!!! – prin Lucrarea Cea Mai Inalta a HARULUI    Dumnezeiesc!), zona de REVELATIE, la nivel de individ, dar, mai cu seama, de SUPRAINDIVIDUALITATE / NEAM. In felul acesta, doar, Biserica va fi iar ceea ce a vrut si vrea Hristos: Mireasa Lui Hristos, Sfanta Unealta de Mantuire/Re-armonizare intru Duh a Omului/Umanitatii, ANTICAMERA PARADISULUI.
Dar, pentru o astfel de societate noua, si totusi veche, originara, daca ne gandim ca ea a fost intaia propunere a Lui Hristos – preotii trebuie sa inceteze definitiv de a se considera un soi de functionari – SI SA RE-DEVINA JERTFELNICI INTRU MISIUNE SFANTA/COSMICA/SUPRAISTORICA!!!
Si aceasta, pentru ca istoria sa aiba finalul prorocit de acelasi mare filosof al Ortodoxiei, Nikolai Berdiaev – re-contopirea istoriei pamantesti cu istoria celesta (cf. Sensul istoriei, Polirom, Iasi, 1996, pp. 195-197) – deci, sa reluam si sa completam, ca pe un memento, ceea ce deja am citat din geniul rus al Ortodoxiei: „In viitor va avea loc o lupta fara precedent intre bine si rau, intre Dumnezeu si diavol, intre lumina si intuneric. Sensul istoriei consta in deschiderea acestor principii opuse, in lupta lor si in conflictul tragic al acestor principii (…). Am inceput cu prologul celest al istoriei, pentru a trece la istoria pamanteasca, iar de la aceasta istorie pamanteasca trebuie sa trecem iarasi la istoria celesta. Numai in acest caz istoria are un sens pozitiv: daca se incheie. Intreaga metafizica a istoriei (…) conduce la constiinta sfarsitului inevitabil al istoriei. Daca istoria ar fi un proces nesfarsit, o infinitate rea, ea n-ar avea nici un sens. Tragedia timpului ar fi de nerezolvat, iar sarcina istoriei – irealizabila, pentru ca, in interiorul timpului istoric, aceasta nici nu se poate infaptui. Destinul omului, aflat la baza istoriei, presupune un scop supraistoric, un proces supraistoric, o solutionare supraistorica a destinului istoriei intr-un alt timp, vesnic. Istoria pamanteasca trebuie sa se contopeasca din nou cu istoria celesta, trebuie sa dispara granitele care separa lumea aceasta de lumea cealalta, la fel cum nu au existat aceste granite in trecutul indepartat, in zorii vietii universale. (…). In acest mod simbolic se vorbeste in Apocalipsa. Se rupe legatura timpurilor,  cercul inchis al realitatii inceteaza sa mai existe. In realitatea lumii se revarsa energiile unor alte trepte ale realitatii, istoria timpului nostru se sfarseste si tocmai de aceea capata sens. O zi din viata noastra individuala este absurda luata in sine, viata noastra capata sens doar prin alaturarea tuturor zilelor ei.
(…) In limitele istoriei, este irezolvabil si conflictul tragic al destinului individual, cu destinul intregii umanitati. De aceea, istoria trebuie sa se incheie. Lumea trebuie sa intre intr-o realitate superioara, intr-un timp integral, in care sa se rezolve problema destinului individual uman, iar conflictul tragic al acesti destin individual cu destinul universal trebuie sa-si gaseasca o solutie. Istoria este, inainte de toate, destin – si trebuie sa fie inteleasa ca destin, ca soarta tragica. Soarta tragica trebuie sa aiba, ca in orice tragedie, un act final, care rezolva totul. In tragedie, catharsis-ul este inevitabil.  Istoria nu are o evolutie infinita in timpul nostru, nu are firescul fenomenelor naturale, tocmai pentru ca istoria este destin. Aceasta este ultima concluzie a metafizicei istoriei. Destinul uman, pe care trebuie sa-l urmarim prin toate perioadele istoriei, nu se poate solutiona in limitele istoriei. Metafizica istoriei ne invata ca ceea ce este irezolvabil in limitele istoriei, se rezolva dincolo de limitele ei. Acesta si este cel mai important argument in favoarea faptului ca istoria nu este fara sens, ca are un rost superior. Daca ar avea numai un sens pamantesc imanent, tocmai in acest caz ar fi absurda, fara sens, pentru ca atunci toate dificultatile fundamentale, legate de natura timpului ar fi irezolvabile, sau toate rezolvarile ar fi fictive, aparente si neadevarate. O astfel de metafizica a istoriei, relativ pesimista, rupe mreaja iluziilor legate de divizarea viitorului si rastoarna ideea de progres, dar intareste speranta si nazuinta in solutionarea suferintei istoriei din perspectiva eternitatii, din perspectiva realitatii vesnice. Iar aceasta metafizica pesimista a istoriei este mai optimista, in sensul ultim si cel mai profund al cuvantului, decat optimista conceptie despre progres, conceptie sumbra si aducatoare de moarte pentru tot ce este viu. Trebuie sa aiba loc o anumita mutatie launtrica, dupa care istoria universala nu se va mai infatisa in perspectiva fluxului distrugator al timpului, aruncata parca inafara din adancul spiritului, ci in perspectiva eternitatii, a istoriei celeste. Istoria universala se va intoarce in adancime, ca un moment din vesnicul moment al Spiritului”.

…Marele filosof al culturii romanesti, Lucian Blaga, spunea ca romanii „au sabotat istoria”. Foarte bine – nu aveau alternativa, cand demonii istoriei se bat, de la inceputul lumii CAZUTE, rezultate prin cumplitul, incredibilul pacat adamic – cu dumnezeirea eternitatii. MAI ALES ACUM, aceasta istorie masonizata, ingrozitor insangerata,  TREBUIE sabotata!!! Diavolul Crimei si al Sinuciderii trebuie identificat si exorcizat, fara intarziere si fara nicio mila! Trebuie sa ne scuturam de toate efectele ei otravitoare, numite „institutii”, prin care ni se da voie doar…SA NE UCIDEM INTRE NOI SI SA NE SINUCIDEM!  Trebuie sa scapam, cat mai repede si mai profund (prin antidotul cosmic/panaceul numit „re-evanghelizarea intru Hristos-Dumnezeu”!), de efectele, seculare, ale masonizarii (prin masoni si prin uneltele lor…”nationale”!).
CU STATUL LOR DIABOLIC CU TOT!!!
***
NOTE
1 -Nikolai Berdiaev, Un Nou Ev Mediu, Omniscop, Craiova, 1995, p. 126.
2-Idem, p. 127.
3-Idem, p. 116.
4-Idem, p. 117.
5-Idem, p. 118.
6-Idem, p. 132.
7-Idem, p. 127.
8-Idem, p. 129.
9-Idem, p. 129.
10-N. Berdiaev, Sensul istoriei, Polirom, Iasi, 1996, p. 197.
11–Emil Cioran, parca citandu-l pe Marx, dar si pe…Marchizul de Sade,  afirma ca “crestinismul este religia sclavilor”.
12-Cf. Sfantul Augustin, Civitas Dei, in : P. Bernard Stef, Sfantul Augustin  –  Omul.Opera. Doctrina, Colectia Sfinti Parinti ai Bisericii, Cluj-Napoca.
13-Legea a fost sadita si exista in fiinta umana(constientizata), caci altfel nici n-ar fi posibil ca Dumnezeu sa ceara omului ceea ce El n-a dat si pus in fiinta Omului.
14-Matei, 23, 13-39.
15-J.J.Rousseau, Contractul…: “O societate de adevarati crestini n-ar mai fi o societate de oameni”  –  adica, ar fi o utopie. Nu: ea, societatea autentic-crestina, va fi-exista (dupa spusa Bibliei: ”Cand fi-va o turma si-un pastor”)  –  si  abia aceea-acela se va numi pe drept Omul (re-indumnezeit, re-androginizat paradisiac).
16-Matei, 10, 14.”Daca insa nu va va primi cineva, sau nu va asculta cuvintele voastre, atuncea iesind din casa ori din cetatea aceea, sa scuturati si praful de pe picioarele voastre!”
17-Exista si asa ceva, dar ca automutilare mistica  – Matei, 5, 29-30:”De te sminteste ochiul tau drept, scoate-l si-l arunca, caci e mai bine pentru tine sa piara unul dintre membrele tale, decat tot corpul sa fie aruncat in gheena, si de te sminteste mana ta dreapta, tai-o si arunc-o de la tine, caci e mai bine pentru tine sa piara unul din membrele tale, decat tot corpul sa fie aruncat in gheena”. Adica, mai curand suferi de o suferinta trecator(istoric)-corporala, decat sa risti inimaginabila suferinta spiritual-esentiala eterna.
18-Matei, 5, 37.
19-Ibidem, 37 si 44-48.
20-Idem, 10, 34-35:”Sa nu socotiti ca am venit sa aduc pace pe pamant; n-am venit sa aduc pace, ci sabie: caci am venit sa despart pe om de tatal sau si pe fiica de mama sa si pe nora de soacra sa”.
21-Idem, 5, 6.
22-Idem, 11, 30.
23-Mircea Eliade, Tratat de istoria religiilor, Humanitas, Buc., 1992.

22 decembrie 2010                                                   prof. dr. Adrian BOTEZ

P.S.: …Astazi, 23 decembrie 2010, ora 10,30 – in plenul Parlamentului (unde premierul Boc se pregatea de discursul care preceda discutiile pe motiunea Opozitiei la GENOCIDICA Lege a Salarizarii…: „Dragi colegi, membri ai Guvernului…” – si, ca sa-i confirme, lui Boc, exclusiva colegialitate declarata, nu cu Maria Sa Poporul Roman, ci DOAR CU MEMBRII UNUI GUVERN CRIMINAL SI DEMENT!!! –  s-a auzit, IN ACEEASI CLIPA,  o bufnitura infioratoare!), inginerul de sunet al TVR, ADRIAN SOBARU (sot, tata a doi copii, dintre care unul are un grav handicap… – de aceea, nu-si putea acoperi datoriile fata de stat, din salariul „in mana”: 636 RONI! – …iar noua „lege” tocmai ii rapise tatalui dreptul la indemnizatia de insotitor/asistent personal AL PROPRIULUI COPIL…), IN SEMN DE PROTEST ULTIM, s-a aruncat in gol, precum un kamikadze, de pe marginea balconului unei loje parlamentare, purtand scris, pe tricoul sau, alb precum ninsoarea din 25 decembrie 1989:
„Ne-ati ciuruit!
Ati vandut toata tara!
Ne-ati ucis viitorul copiilor!
Ne puteti lua viata, dar nu si
LIBERTATEA!!!”… – iar in mana avand o bila portocalie, cu numarul „13” pe ea (13=Numarul Diavolului si al Mortii). A mai apucat sa spuna, din gura: „Ati luat mancarea de la copii! Pentru tine, Boc!”… – iar cand si-a revenit, pe targa, a soptit: „LIBERTATE…”

…Din pacate pentru decizia lui, ADRIAN SOBARU n-a murit, ci s-a ales cu multiple fracturi (de glezne, de fata, de frunte, de nas etc. etc.). Ceea ce i-a inviorat teribil pe „pedelei”, care s-au grabit sa reia sedinta si, in lipsa Opozitiei din sala (care Opozitie macar a avut minima decenta sa paraseasca, imediat, sala de sedinte…), au continuat, cu un cinism inimaginabil si monstruos, „lucrarile” (?!), respingand motiunea cu un castigator… VOT UNIC („unic”, cel putin, in istoria parlamentarismului european…!): ZERO…peste tot!!!

…Cu o luna in urma (pe 18 noiembrie 2010) un alt angajat al TVR se spanzura (…”mai discret”…NU IN PLENUL Parlamentului si fara…”texte incitante si tendentioase”!).

…Multi pedelisti au pretins ca ADRIAN SOBARU era nebun si drogat…Noi suntem de cu totul alta parere: ca si LIVIU BABES, cel care „s-a ars singur pe rug pe o partie de schi din Poiana Brasov in februarie ’89, protestand impotriva <<Auschwitzului>> ceausist” (cf. Gandul, art. “Scoala-n strada, nu-n spital!”, de C.T.Popescu, din 24 octombrie 2010), ca si Doamna Profesoara CRISTINA ANGHEL (care a stat in greva foamei 70 de zile, in octombrie 2010, fara s-o ia in seama nicio oficialitate mai de “dai Doamne”: dl Funeriu a venit la spital, ca sa-i ofere…UN CACTUS!!! – …si care Doamna N-A INTRAT SI STAT IN GREVA FOAMEI, 70 DE ZILE,  PENTRU BANI MAI MULTI! –  CI PENTRU RESPECTAREA LEGII SI A DEMNITATII, A PRINCIPIILOR NOBILE, DE DUH, IN ROMANIA!!!), si ADRIAN SOBARU nu trebuie categorisit, cu usurinta iresponsabila, drept “un sinucigas care necesita consiliere psihologica”, CI UN NOU MARTIR ROMAN, AL ACESTEI EPOCI APOCALIPTICE!!! Pentru ca el nu “a zburat” de la balconul Parlamentului (institutie care, in decembrie 1989, promitea sa fie locul/ALTARUL sacru al democratiei…”pe bune”!), in primul rand,  pentru niscaiva “nemultumiri/probleme  personale”, ci, INAINTE DE ORICE,  pentru PRINCIPII SFINTE…: VIITOR AL NEAMULUI , INTRU DEMNITATE, INTRU DREPTATE SI LIBERTATE!!! – …ascultati-va constiinta si veti reauzi ce se striga, la Timisoara si Bucuresti, in decembrie 1989: “Vom muri si vom fi liberi!” Era suprema credinta crestina A MARTIRILOR:
DOAR IN CEALALTA  LUME MAI EXISTA NADEJDEA DREPTATII, A VIETII ADEVARATE SI, IMPLICIT, A LIBERTATII DE DUH!!!
…Comentariile “post-factum”:
-Emil Boc: “N-are nicio leziune care sa-i puna in primejdie viata.(…)Fac apel la solidaritate, la luciditate, rationalitate si echilibru” – …sugerand, ba chiar ne-sugerand, ci “pocnind” cu bata-n balta, mult prea…”pe sleau”, ca toti care i-ar urma exemplul lui ADRIAN SOBARU ar fi ori nebuni, ori…drogati!!!… – incheind triumfalist: “Totul e bine!”…
-Cotoi (…Sever…!): „Sunt tulburat!” Nu ne-ndoim…La fel cum era atunci cand a „ajutat-o” pe Roberta la numarat…!!!
-Puiu Hasotti: „Nu pot vorbi – sunt tulburat!” Si liberalul asta e de-o ipocrizie exemplara…asa ca, sa trecem mai departe…poate gasim ceva mai de soi/”revelator”:
-Teo Trandafir: „Eu nu-nteleg ce i-a venit omului astuia!” Nici eu nu-i inteleg pe cei care se „dau in gat” dupa struto-camile, precum domnia-ta, sa…”te scuze…PENTRU PEDELIZAREA SUBITA”…! Pai, numai in PDL ti-ai dezvoltat, deplin…”vocatia de Iuda”!!!
…Noi te-am vedea mai potrivita pentru turnarea plumbului topit pe gat (…la modul/”diateza” pasiv/a…!), precum calpuzanilor…
-Varujan Pambuccian (cu accente GROTESC-eroice): „Si daca ar fi fost cutremur, Parlamentul trebuia sa continue sa functioneze!”
Dar gestul protestatar al lui ADRIAN SOBARU este infinit mai …cutremurator decat orice cutremur: ESTE AVERTIZAREA SUPREMA, ASUPRA ULTIMULUI „HAL” AL DESPIRITUALIZARII SI DEZUMANIZARII, IN TOATA ROMANIA, NU DOAR IN PARLAMENTUL EI!!!
-Elena Udrea, dupa ce a fost intrebata daca crede ca asa ceva s-ar putea intampla in alta tara din Europa…a tacut, tinand ochii in jos, cu o „rusine” circumstantiala (de fapt, scrasnind APRIG din masele!), „rusine circumstantializata” care era curios de apropiata de aceea pe care o afiseaza „traseistele”, in fata camerei de luat vederi, dupa ce au fost prinse intr-o razie a Politiei…
-Un …”geniu” (…ca sa nu-i zicem <<bou>>!) al democratiei, dl Alexandru Cumpanasu (pe postul Realitatea TV, ora 15,30): „Trebuie gasite mijloace legale de protest”. Deci, este ilegal sa mori, in Romania de azi! – ESTE ILEGAL AUTOSACRIFICIUL MARTIRIC!!!
…Numai liberalul Octavian Popa (mai tarziu, si Norica Nicolai…) a declarat ca se simte vinovat…ca-i este rusine ca face parte din Parlament, si ca nu se simte coleg cu niste indivizi cinici si lipsiti de minima umanitate, cum s-au dovedit a fi, azi (mai ales …si extrem de semnificativ si definitiv lamuritor, azi!…”lamuritor” pentru oricine nu e de rea-credinta perfecta sau…cretin de-a binelea!!!), 23 decembrie 2010, cei din PDL…!!!
…De altfel…”Totul este bine”… – „PE FRONTUL MIZERIEI, NIMIC NOU!!!”
…Vine Craciunul…dar noi nu putem zice altfel decat asa: „LA NAIBA CU STATUL MASONIC SI CU LINGAII SAI SLUJITORI! JOS CU HAITA ASTA NESATULA!!!” – …sau, vorba dlui pedelist Petre Tinel (vorba „aruncata” intr-un context tragi-comic, chiar grotesc…): „PUNETI MANA PE TOPOARE!”… – si, speram, Dumnezeu ne va ierta… „iesirea din sistem”…!

…Sa traiesti, ADRIAN SOBARU, ca sa apuci si Ziua Maniei si Judecatii Lui Hristos-Dumnezeu aici, pe Pamant!!!
Atunci, toti detractorii si „minimalizatorii” tai, toate iudele astea imputite  si ipocrite de azi   – se vor ruga, PLANGAND IN HOHOTE, de tine, sa-I  dai Lui marturie mai …”atenuata”, pentru ei!

Adrian Botez

Recesiunea si efectele sale psihologice, intre vinovatia irationala si nevinovatia autentica

Efectele psihologice ale recesiunii

Ne simtim raspunzatori pentru lucrurile pe care nu le-am facut si neajutorati in fata lucrurilor pe care nu le putem face.
Criza economica actuala face ca frica de ziua de maine sa atinga diferite nivele in randul populatiei. Fie ca este vorba de pregatirea in vederea pensionarii sau de lipsa posibilitatilor de a le asigura copiilor cele necesare, mai ales daca acestia se pregatesc sa urmeze un colegiu sau sunt deja la un colegiu – ori de teama de somaj, oamenii sunt preocupati si chiar ingrijorati de recesiune. De altfel, se asteapta ca o asemenea situatie sa aiba un important impact emotional asupra societatii. Teama, iertare, empatie, frustrare, compasiune, acceptare – acestea sunt doar cateva sentimente cu care ne confruntam in mod constant, de la inceperea crizei.
Izolarea inseamna stagnare
Iertarea fata de propria persoana si empatia fata de ceilalti este necesara, dar nu suficienta in afara contextului de iubire neconditionata. Antitodul sentimentului de frustrare, izvorat din impresia subiectiva de neajutorare si neputinta, incepe cu compasiunea si acceptarea, dar nu se incheie aici. El implica durere, suferinta sufleteasca, stari de tensiune, agitatie, recaderi, insa rezultatul final este cel care conteaza, cu conditia sa avem incredere si sa ne dorim acest lucru cu suficienta tarie. Avem nevoie de vindecare psihologica, insa nu separata de vindecarea lumii. Atitudinea noastra naste alte atitudini! Daca ne resemnam izolati pe particica noastra de viata, marile schimbari se vor lasa asteptate.
Mania este o parte a vindecarii de care avem nevoie
Mania este o parte a vindecarii de care avem nevoie. Insa mania noastra publica, manifestata ca urmare a faptului ca ne simtim tradati de lacomia, managementul defectuos si  oamenii politici care au creat criza actuala, este compromisa de modalitatile subtile si imperceptibile prin care evitam confruntarea cu sentimentele dureroase de neputinta, inutilitate sau zadarnicie. In locul acestei confruntari, in locul unei atitudini proactive, ne coplesim cu reprosuri, ne incarcam de resentimente ce adesea ne impiedica sa intrezarim partea noastra de putere, in mod irational.
Acest lucru creeaza o problema politica: in timp ce sentimentul de neajutorare pe care il simtim este legitim, capacitatea noastra de a raspunde rational, incercand sa corectam cauzele sale structurale reale este compromisa de vina si rusinea pe care le-am pastrat inauntrul nostru.
Sta in puterea noastra sa schimbam lumea
Responsabilitatea noastra reala de a schimba lumea – ceva ce putem face – este subminata de sentimentele false de responsabilitate si autoinvinovatire pentru lucruri pe care nu le-am facut si nu tin adesea de noi insine. Paradoxul este ca trebuie sa facem fata acelor situatii in care ne simtim cu adevarat neajutorati, pentru a putea sa stapanim apoi, situatiile in care nu ne aflam in aceasta conditie, fara a cadea prada impulsivitatii sau unei reactivitati neconstructive.
In ce consta alternativa? Alternativa la vinovatia irationala este nevinovatia autentica. Alternativa pentru negare este acceptarea, care este departe de a insemna resemnare. Iar solutia la sentimentul de neajutorare este sa iei atitudine si sa ripostezi, sa ai o atitudine proactiva si nu una pasiv agresiva.
Progresivitatea – o problema practica
Problema progresivitatii nu este doar psihologica, ci si practica. Ne luptam cu totii cu pasivitatea, cinismul si confuzia legate de modul in care am putea schimba eficient climatul actual.
Unii dintre noi asteapta  pe margine, pentru a vedea ce va face Obama, criticandu-l sau bucurandu-se ca a stiut sa isi aleaga consilierii. Altii organizeaza si participa activ la diverse eforturi, pentru a influenta rezultatele  politice. Insa cei mai multi dintre noi, cred, ne confruntam cu dificultatea de a ne mentine si a ne construi speranta si pasiunea ce au prins viata anul trecut, in timpul campaniei prezidentiale.
Reactiile psihologice ascunse sunt raspunzatoare pentru vinovatia noastra irationala
Dupa parerea mea, capacitatea si energia noastra pentru angajamentul politic sunt subminate de reactiile psihologice ascunse fata de catastrofa economica actuala, reactii complicate de sentimentele de vina, responsabilitate si neajutorare.
Ne simtim raspunzatori pentru lucrurile pe care nu le-am facut si neajutorati in fata lucrurilor pe care nu le putem face. Ne simtim vinovati atunci cand ar trebui sa ne simtim nevinovati, cinici – cand ar trebui sa ne simtim plini de speranta, si lipsiti de putere, atunci cand ar trebui sa ne simtim plini de putere. Intelegerea si rezolvarea confuziei ar trebui sa ajute enorm progresivitatea.
Penduland intre rational si irational
Criza nu s-a terminat si se anunta a fi dura. Efectele ei negative se vor face simtite inca mult timp de acum incolo. Fiecare proceseaza stresul economic si anxietatea in mod diferit. Pentru fiecare raspuns rational  la aceasta recesiune, exista unul irational – unul care deriva mai putin din circumstantele obiective si mai mult din ciudateniile psihicului uman. Astfel de ciudatenii nu sunt mai putin irationale, pentru motivul ca sunt comune. Sentimentele irationale de invidie, autoinvinovatire si negare isi itesc capetele urate in multi dintre noi, adesea cu rezultate dureroase.
Jeni Chiriac

Navigand singur prin furtunile vietii

singurSUNT ZILNIC PE MAPAMOND multe cazuri in care oameni aflati in criza intra la jefuit intr-un magazin sau intr-o banca. Ei cred ca asa isi rezolva problemele, ca ea e metoda potrivita pentru situatia in care se afla.
Isi pun cate un fes care sa le acopere figura si intra in actiune. Imediat teroarea se raspandeste peste tot, ameninta cu pistolul, in timp ce persoanele gasite in incinta se intind la podea, fara multa vorba. Personalul de serviciu le intinde sacul cu bani si bunurile dorite, se aud sirenele masinilor de politie. Usa si zidurile cladirii ii separa pe teroristi de stransoarea legii, iar pe ostatici din ghearele terorii spre libertate.

La portavoce teroristii solicita o masina sau un elicopter cu rezervorul plin de combustibil, mobilul prin care doresc sa fuga cu bani, luand si ostatici care sa le asigure plecarea.

Afara se cauta un negociator din partea comunitatii civile sau armate. Poate fi unul profesionist sau unul de ocazie, care de cele mai multe ori esueaza in incercarea de aplana criza si conflictul deschis.

Peste tot sunt oameni disperati, aflati intr-o durere insuportabila, intr- o mare depresie, la un pas de sinucidere.

Teroristii, isi ascund temporar identitatea sub un fes negru. Ironia e ca si cei de la trupele antitero deseori se ascund sub masti negre.
Nu suntem multumiti de cum ne comportam, dar mergem inainte. Aplicam teoria strutului, care crede ca daca-si pune capul in nisip este in ascuns, nu-l mai vede nimeni.

Psalmistul David spune, in convorbirea sa cu Dumnezeu, ca nu se poate duce nicaieri unde sa fie ascuns de El:
“Unde ma voi duce departe de Duhul Tau, si unde voi fugi departe de Fata Ta? Daca ma voi sui in cer, Tu esti acolo; daca ma voi culca in locuinta mortilor, iata-Te si acolo; Daca voi lua aripile zorilor, si ma voi duce sa locuiesc la marginea marii, si acolo mana Ta ma va calauzi, si dreapta Ta ma va apuca. Daca voi zice: Cel putin intunericul ma va acoperi, si se va face noapte lumina dimprejurul meu! Iata ca nici chiar intunericul nu este intunecos pentru Tine; ci noaptea straluceste ca ziua, si intunericul ca lumina”.

Dumnezeu, Tatal tuturor credinciosilor, insa, e un tata iubitor care cauta cu dragoste de copiii Sai. El doreste sa le dea ce e mai bun pentru ei, chiar daca ochii nostri acum nu vad si nu inteleg prea bine. (“Acum, vedem ca intr-o oglinda, in chip intunecos; dar atunci, vom vedea fata in fata. Acum, cunosc in parte; dar atunci, voi cunoaste deplin, asa cum am fost si eu cunoscut pe deplin”- la sfasit, cand vom fi inaintea scaunului Sau de judecata, ca sa ne dea mantuirea sau sa fim indepartati in iadul pregatit pentru Diavol si discipolii acestuia)

David, in psalmi spune ca: “Legea Domnului este desavarsita, si invioreaza sufletul; marturia Domnului este adevarata si da intelepciune celui nestiutor. Oranduirile Domnului sunt fara prihana, si inveselesc inima; poruncile Domnului sunt curate si lumineaza ochii. Frica de Domnul este curata, si tine pe vecie; judecatile Domnului sunt adevarate, toate sunt drepte. Ele sunt mai de pret decat aurul, decat mult aur curat; sunt mai dulci decat mierea, decat picurul din faguri”.

Apostolul Pavel, in Romani cap. 1, arata ca : ” Mania lui Dumnezeu se descopera din cer impotriva oricarei necinstiri a lui Dumnezeu si impotriva oricarei nelegiuiri a oamenilor, care inabuse adevarul in nelegiuirea lor. Fiindca ce se poate cunoaste despre Dumnezeu, le este descoperit in ei, caci le-a fost aratat de Dumnezeu. In adevar, insusirile nevazute ale Lui, puterea Lui vesnica si dumnezeirea Lui, se vad lamurit, de la facerea lumii, cand te uiti cu bagare de seama la ele in lucrurile facute de El. Asa ca nu se pot dezvinovati; fiindca, macar ca au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslavit ca Dumnezeu, nici nu I-au multumit; ci s-au dedat la gandiri desarte, si inima lor fara pricepere s-a intunecat. S-au falit ca sunt intelepti, si au innebunit; si au schimbat slava Dumnezeului nemuritor intr-o icoana care seamana cu omul muritor, pasari, dobitoace cu patru picioare si taratoare. De aceea, Dumnezeu i-a lasat prada necuratiei, sa urmeze poftele inimilor lor; asa ca isi necinstesc singuri trupurile; caci au schimbat in minciuna adevarul lui Dumnezeu, si au slujit si s-au inchinat fapturii in locul Facatorului, care este binecuvantat in veci! Amin”.

Poetul Nichita Stanescu incearca o definitie interesanta, care ne poate da o lumina:
“Durerea pare a fi intruchiparea vitala a erorii”. “Intelegem durerea ca pe o forma a erorii”.

Tratarea crizei sufletesti (de identitate, de diverse nevoi etc) poate fi rezolvata sau ameliorata prin consiliere de specialitate.
Povara unor dureri de natura fizica sau emotionala e greu de suportat fara participare dinafara. Omul a fost creat sa convietuiasca in armonie cu altii. Singuratatea poate ucide. Inca aflata in plina glorie, Greta Garbo (1905-1990), la varsta de 36 de ani, din motive numai de ea stiute, s-a retras din viata publica, murind treptat fata de acesta lume, desi in fapt a plecat mult mai tarziu, la 84 de ani.
“Nu-mi gasesc nici un loc unde sa traiesc. Sunt ca o corabie in deriva”. Se retrage pentru totdeauna intr-o lume a misterului. Respingerea publicitatii ii face o si mai mare reclama. Pana la sfarsitul vietii, Greta Garbo se ocupa de gradinarit. Isi petrece tot timpul printre flori si legume.

Dar sunt cunoscute numeroase cazuri in care oameni aflati in plina criza n-au mai gasit puterea si ajutorul de-a trece mai departe sfarsind aceasta viata in mod lamentabil si imminent. Ne amintim cu totii de Marilyn Monroe (1926-1962) cel mai celebru star cinematografic, al secolului douazeci. Dar neimplinirea sufleteasca-spirituala a facut-o, dupa ce a trecut prin cateva casatoriii, sa fie intr-o permanenta zbatere, bautura, droguri si calmante, in final sa sfarseasca lamentabil la varsta de 36 de ani.
De asemeni, este cunoscut faptul ca, insuflatde Dumnezeu, renumitul predicator baptist din a doua jumatate a sec. al XX-lea ?i una dintre marile personalita?i americane cu notorietate ale acestei perioade, Billy Graham (n. 7 noiembrie 1918), s-a dus la Marilyn Monroe s-o indemne sa-si puna increderea in Domnul Isus care poate s-o ajute sa-si puna viata pe linia de plutire spre tarmul Cel Vesnic, dar a refuzat.

O, nu respinge al Sau Cuvant, nu refuza harul cel sfant;
Nu-ti impietri inima ta, ci vino astazi.

COR: De ce nu astazi? De ce nu astazi! Sa fii salvat, De ce nu astazi?

Maine se poate e tarziu, Si n-a fi loc pentru tine;
Azi primeste Cuvantul sfant si-ti va fi bine.

Astazi prin mila esti chemat, ai grija n-o nesocoti;
Maine se poate vei muri, deci vino astaz!

Domnul Isus a mantuit, niciodata n-a refuzat;
Pe cei ce aici L-au primit si Lui i-au urmat.

Fiecare dintre noi e un caz unic. Dumnezeu l-a creat pe om sa traiasca intr-o comunitate deschisa de persoane iubitoare, El fiindu-i sustinatorul fundamental.
Copiii, loviti ei insisi de maladia secolului, cu parinti care-i abandoneaza, cu parinti care nu-i iubesc, cu semeni care-i resping, au observat criza si dau si o solutie:

„Cu atatea miliarde de oameni pe aceasta planeta, cineva ar trebui sa conceapa un sistem in care nimeni sa nu mai fie singur”.

Desi suntem inconjurati de multime de oameni, suntem singuri, apatici, retrasi in noi insine, atat de des si atat de multi.

Domnul Isus a coborat din Cer sa rezolve problema. Desi Fiu de Dumnezeu, El Insusi Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, a luat chip de om si s-a smerit sa poata fi primit de orice inima. Si El a fost respins cu brutalitate, si El a suferit. E adevarat ca pe nedrept, El, care merita toata stima si simpatia oamenilor a fost respins si in cele din urma rastignit. Rastignirea, moarte si inviere care ne sunt noua vital necesare.

Apostolul in Epistola Catre Evrei cap 2 spune: „Prin urmare, a trebuit sa Se asemene fratilor Sai in toate lucrurile, ca sa poata fi, in ce priveste legaturile cu Dumnezeu, un mare preot milos si vrednic de incredere, ca sa faca ispasire pentru pacatele norodului. Si prin faptul ca El insusi a fost ispitit in ceea ce a suferit, poate sa vina in ajutorul celor ce sunt ispititi”.

NEGOCIATORUL perfect, incercat si autorizat, deoarece El are toata puterea in Cer si pe Pamant, deoarece are putere de sus de la Dumnezeu – este Insusi Domnul Isus Cristos.

La portavoce, aflam din Evanghelia Sa (cf. Matei cap 1) ca ne cheama pe toti la El, sa ne dea pacea si odihna de care avem atata nevoie. Sa nu mai fim descurajati, apasati, intristati, in depresiei si durere. Numai El poate da vindecarea de care avem disperat nevoie:

„Veniti la Mine, toti cei truditi si impovarati, si Eu va voi da odihna. Luati jugul Meu asupra voastra, si invatati de la Mine, caci Eu sunt bland si smerit cu inima; si veti gasi odihna pentru sufletele voastre”

Geneza 2.7 “ Domnul Dumnezeu a facut pe om din tarana pamantului, i-a suflat in nari suflare de viata, si omul s-a facut astfel un suflet viu”.

Sufletul omului nu poate fi saturat cu materie cu hrana care o luam pentru trup. Sufletul tanjejte dupa Dumnzeu care I-a suflat duh de viata, pentru a fi intretinut, asa cum trupul trebuie sa se alimenteze cu hrana din…pamantul din care a fost facut.

Psalmul 14.1 “Nebunul zice in inima lui: Nu este Dumnezeu! S-au stricat oamenii, fac fapte urate; nu este nici unul care sa faca binele”.

Eroarea produce in cele din urma o mare durere. Mari dureri care nu pot fi vindicate numai de Dumnezeu. Fiecare infaptuim mari erori, intr-un fel sau altul, la tot pasul. Netratate la timp, acestea explodeaza.

Sa ne uitam acum numai la cateva cazuri rezolvate de Domnul Isus, din Evanghelia apostolului Marcu.

Marcu cap. 3: “ Isus a intrat din nou in sinagoga. Acolo se afla un om cu mana uscata.
Si Isus a zis omului, care avea mana uscata: Scoala-te, si stai la mijloc!
…. Atunci, rotindu-Si privirile cu manie peste ei, si mahnit de impietrirea inimii lor, a zis omului: Intinde-ti mana! El a intins-o, si mana i s-a facut sanatoasa.
…. Duhurile necurate, cand Il vedeau, cadeau la pamant inaintea Lui, si strigau: Tu esti Fiul lui Dumnezeu”.
Marcu cap. 4: “S-a starnit o mare furtuna de vant, care arunca valurile in corabie, asa ca mai ca se umplea corabia. Si El dormea la carma pe capatai. Ucenicii L-au desteptat, si I-au zis: Invatatorule, nu-Ti pasa ca pierim? El S-a sculat, a certat vantul, si a zis marii: Taci! Fara gura! Vantul a stat, si s-a facut o liniste mare. Apoi le-a zis: Pentru ce sunteti asa de fricosi? Tot n-aveti credinta?”

Marcu cap. 5: “… I-a facut urmatoarea rugaminte staruitoare: Fetita mea trage sa moara; rogu-Te, vino de-Ti pune mainile peste ea, ca sa se faca sanatoasa si sa traiasca.
Isus a plecat impreuna cu el. Si dupa El mergea mult norod si-L imbulzea.
Si era o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sange. Ea suferise mult de la multi doctori; cheltuise tot ce avea, si nu simtise nici o usurare; ba inca ii era mai rau. A auzit vorbindu-se despre Isus, a venit pe dinapoi prin multime, si s-a atins de haina Lui. Caci isi zicea ea: Daca as putea doar sa ma ating de haina Lui, ma voi tamadui. Si indata, a secat izvorul sangelui ei. Si a simtit in tot trupul ei ca s-a tamaduit de boala.
…..Dar Isus i-a zis: Fiica, credinta ta te-a mantuit; du-te in pace, si fii tamaduita de boala ta. Pe cand vorbea El inca, iata ca vin niste oameni de la fruntasul sinagogii, care-i spun: Fiica ta a murit; pentru ce mai superi pe Invatatorul? Dar Isus, fara sa tina seama de cuvintele acestea, a zis fruntasului sinagogii: Nu te teme, crede numai!” – e cunoscut cazul cum a inviat-o pe tanara aceasta.

Marcu cap. 6.: “Vazându-i cum se chinuiau sa vâsleasca, deoarece vântul le era împotriva, pe la straja a patra din noapte, a venit la ei umblând pe mare. Si voia sa treaca pe lânga ei. ….. ei au început sa strige, caci toti l-au vazut si erau îngroziti. El, însa, a vorbit îndata cu ei si le-a spus: Curaj! Eu sunt, nu va temeti! Apoi, s-a urcat la ei în barca si vântul a încetat, iar ei erau peste masura de uluiti în sine,
……Când au coborât din barca, recunoscându-l îndata, unii au alergat în toata regiunea aceea si au început sa-i aduca pe targi pe cei bolnavi, oriunde auzeau ca se afla el. Oriunde intra El, in sate, in cetati sau in catune, puneau pe bolnavi pe piete, si-L rugau sa le dea voie doar sa se atinga de poalele hainei Lui. Si toti cati se atingeau de El, erau tamaduiti”

Sa-I spun lui Isus orice durere, ce cateodata m-apasa greu.
El m-ajuta si-mi da scapare, El ma pazeste de orice rau.

COR: Sa-i spun lui Isus, sa-i spun lui Isus!
Chinul meu singur nu-l pot purta, Sa-i spun lui Isus!
Sa-i spun lui Isus! Isus ma scapa de grija mea.

Sa-I spun lui Isus oricate grijuri, El mi-e amicul cel mai indurate,
Imi da scapare cand vin la Domnul, si mantuirea de-orice pacat.

Lumea-pacatul vrea sa ma-sele, sa ma-departe de la Isus,
Ii spun lui Isus si-asta durere, si-a Lui putere imi e deajuns.