Doamne, ce vrei să fac?

stpaul-conversionof-parmagianino-699

Cuvintele acestei întrebări arată sinceritatea perfectă a unui om integru, atitudinea cea mai dreaptă şi singura de altfel, pe care trebuie s-o aibă orice om care s-a întâlnit cu Domnul Isus, nu neapărat pe un drum al Damascului, ci în orice fel.

Doamne, ce vrei să fac?” “Scoală-te”, i-a zis Domnul, “intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci.”

Faptele apostolilor 9:6

Domnul în îndurarea Lui, a binevoit să ne iasă înainte ca să ne oprească de pe un drum fatal şi să ne aşeze pe drumul care duce la fericire şi viaţă veşnică. Saul, mai târziu apostolul Pavel, trăia o viaţă religioasă după cea mai îngustă partidă a religiei iudaice, fiind sincer, în felul lui, fără să-şi dea seama că, cu toată sinceritatea lui, era un ucigaş. Deci sinceritatea noastră, oricât de sinceră ar fi, nu este un criteriu că suntem în limitele voii lui Dumnezeu. Dar când Pavel s-a întâlnit cu Domnul Isus, a renunţat imediat la sinceritatea religioasă pe care o avea, şi din toată inima a întrebat: “Doamne, ce vrei să fac?” Continue reading “Doamne, ce vrei să fac?”

Scoaterea religiei din școli, atentat la ființa națională, la credința neamului, ofensă adusă Maiestății Divine

ips pimenArhiepiscopul Sucevei si Rădăuților, IPS Pimen, critică dur, în Pastorala la sărbătoarea Nașterii Domnului, decizia privind eliminarea religiei dintre disciplinele studiate în mod obligatoriu în școlile din sistemul public de educație, scrie Adevarul.

Potrivit lui IPS Pimen, scoaterea religiei din școli reprezintă “un atentat” la ființa natională și la credința neamului.

Intenția de a scoate din trunchiul comun al învățământului românesc predarea religiei este un atentat la ființa noastră națională, la credința neamului nostru românesc, este o ofensă a Maiestatii Divine. Continue reading “Scoaterea religiei din școli, atentat la ființa națională, la credința neamului, ofensă adusă Maiestății Divine”

Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă

Tree-Faith-Commitment

 

 

 

 

Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?“. Pavel şi Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta“.

Fapte 16: 30-31

 Într-o ţesătorie de stofă foarte fină, muncitorii au primit indicaţia să apese imediat pe un buton când observă că apare un deranjament în procesul de ţesere. Continue reading “Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă”

Răscumpărarea prin Evanghelie creează o nevoie pe care tot ea o împlineşte

Evreu citind BibliaDar omul natural nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, deoarece sunt nebunie pentru el.”

1 Corinteni 2:14.

Evanghelia lui Dumnezeu creează un sentiment al nevoii după Evanghelie.

Pavel spune: „Şi dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită” – pentru cei care sunt netrebnici? Nu. “pentru cei ce sunt pe calea pierzării, a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia“.

Majoritatea oamenilor se cred cu totul morali, de aceea nu simt nevoia după Evanghelie. Dumnezeu este Cel care creează acea nevoie de care nici un om nu este conştient până când nu i Se revelează Dumnezeu însuşi. Isus a spus: „Cereţi şi vi se va da“, dar Dumnezeu nu poate da până când omul nu cere. Nu e vorba că El nu vrea să dea, ci acesta este modul în care a constituit El lucrurile pe baza Răscumpărării. Prin cererea noastră. Continue reading “Răscumpărarea prin Evanghelie creează o nevoie pe care tot ea o împlineşte”

Lăcrămioara: AJUTOR ÎN RUGĂCIUNE

RugaCând cu Lazăr, prietenul lui Isus, bolnav, evanghelistul Ioan ne dezvăluie că Isus plângea

Ioan 11:35

Despărțirea fizică de cineva drag produce durere, iar lacrimile atunci sunt inevitabile. Ca om, nici Domnul Isus nu a fost altfel, căci El avea cea mai simțitoare inimă și-Și iubea prietenul.

Fiecare  trecem prin astfel de situații. Viața nu ocolește pe nimeni, înafara  cazului când plecăm din această lume înaintea celorlalți. Continue reading “Lăcrămioara: AJUTOR ÎN RUGĂCIUNE”

Dumnezeu nu ne dă niciodată discernă­mânt ca să îi criticam pe oameni, ci ca să mijlocim pentru ei!

PericolDonald Trumpul disprețului

Ai milă de noi, Doamne, ai milă de noi că suntem sătui de dispreţ. – Psalmul 123:3

Trebuie să ne ferim nu atât de mult de lucrurile care lovesc în credinţa noastră, cât de lucrurile care lovesc în caracterul nostru creştin. „… luaţi seama la duhul vostru, ca să nu vă purtaţi cu necredinciosie” (Maleahi 2:16). Atitudinea minţii are efecte uimitoare. Ea poate fi duşmanul care pătrunde direct în suflet şi ne îndepărtează gândurile de la Dumnezeu. Continue reading “Dumnezeu nu ne dă niciodată discernă­mânt ca să îi criticam pe oameni, ci ca să mijlocim pentru ei!”

Andrei Marga: Chestiuni delicate

Andrei Marga«Nu orizontul de cunoaştere, mai larg sau mai restrâns, distingea candidaţii, ci cu totul altceva: disponibilitatea de a se angaja pe altă rută decât cea pe care, din nefericire, politica românească stagnează de ceva vreme şi care înseamnă duplicitate, reducerea competenţei la descurcare, preferinţa pentru inşi slab pregătiţi şi sărăcia de idei.»

Andrei Marga

În campania prezidenţială 2014 din România s-au ridicat trei chestiuni delicate: este pregătit cineva care a lucrat numai în provincie pentru principala funcţie în stat? se cuvine să devină preşedintele ţării membrul unei minorităţi etnice? poate fi un luteran, într-o ţară majoritar ortodoxă, acel preşedinte? Continue reading “Andrei Marga: Chestiuni delicate”

Respectați Dreptul Președintelui la credința proprie!

REPLICĂ la PETIȚIA formulată onlinehttp://www.petitieonline.com/botez_presedinte
ANI-Iohannis

CONSTITUȚIA ROMÂNIEI

prevede:

Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale

ARTICOLUL 29 Libertatea conştiinţei

(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.

(2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc. Continue reading “Respectați Dreptul Președintelui la credința proprie!”

Atitudine de candidat la președinția României!

Ponta VictorCe credeți, un om la vârsa de 42 de ani – cu studii de drept, în politică de peste 20 de ani,  persoană publică, premier al României, un om infatuat că e cel mai potrivit să fie ales ca președinte al României, cel care în ultimii ani a vizitat multe Biserici ortodoxe și Mănăstiri și  care a pompat sume importante de bani din PIB-ul Țării pentru acestea –, are o relație  apropiată cu Dumnezeu, știe cine este Dumnezeu, vorbește cu El despre năzuințele sale și pentru binele poporului?  Continue reading “Atitudine de candidat la președinția României!”

Gândul de azi: Ce ne promite de fapt!?

deut-33-v-27Dumnezeul cel veşnic este un loc de adăpost. –  Deuteronom 33:27

Cuvântul „adăpost” poate fi tradus prin „casă”, sau „locuinţă”, ceea ce ne face să credem că Dumnezeu este căminul şi locuinţa noastră. Există plinătate şi dulceaţă în metafora aceasta, fiindcă ne iubim căminele, chiar dacă sunt căsuţe umile. Cu mult mai mult Îl iubim pe Dumnezeu, „căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa” (Fapte 17:28).

Acasă ne simţim în siguranţă, închidem lumea afară şi locuim în siguranţă şi pace. În acelaşi fel, atunci când sunt cu Dumnezeu, „nu mă tem de nici un rău” (Psalmi 23:4). El este scutul şi apărarea noastră, adăpostul nostru în vreme de nevoi. Continue reading “Gândul de azi: Ce ne promite de fapt!?”