Adrian Botez – CINE SUNTEM CU ADEVĂRAT ŞI CE (NE) CREDEM

Adrian Botez(fragmente de corespondenţă)

…Probabil că aveţi oarece dreptate, atunci când afirmaţi că trebuie să am mai multă încredere în oameni/omenire! Şi eu mă gândesc, tot mai des, că e/ar fi bine să am mai multă încredere în “anticorpii” spirituali, pe care Hristos i-a pus in om… – …Mircea Eliade zice, în Les Trois Grâces, că este imposibil ca Dumnezeu să nu fi lăsat, în OM-Fiul Omului, “secretul/miracolul nemuririi” – al “tinereţii fără bătrâneţe şi vieţii fără de moarte”! Şi dacă a făcut acest lucru Dumnezeu (şi eu nu mă îndoiesc de aceasta, nici măcar o clipă!) – înseamnă că vom putea rezista (cei cu EDUCAŢIE ŞI CREDINŢĂ CREŞTINĂ AUTENTICĂ!), la toate “politicile” maloneste (de la nivel de oraş, ţară, planetă!) – “politici” demente, “politici” trădătoare, jefuitoare de Patrie şi de popoare, “politici” criminale! – dar noi vom rezista, prin credinţa/trăirea creştină (autentică şi vie!), la toate încercările satanice, care au loc şi ne revoltă, ori ne “bagă în răcori” (după fire şi caracter!), acum/azi, mai mult decât oricând, pe Terra! Continue reading “Adrian Botez – CINE SUNTEM CU ADEVĂRAT ŞI CE (NE) CREDEM”

Campania anuală AFR 2% și alte subiecte de interes major

FamiliaALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

Str. Cetatea Ciceiului nr. 23, sector 6, Bucuresti
Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082
.

 28 Februarie 2013

.
CAMPANIA ANUALA AFR 2%

http://www.alianta-familiilor.ro/doilasuta.html

In fiecare an, la începutul primăverii, lansăm o pledoarie speciala către toti cititorii, membrii si simpatizantii nostri să directioneze 2% din taxele lor către AFR. O facem din nou si anul acesta. Ne cunoasteti de mai multi ani, stiti că ne preocupă îngrijorările voastre si că promovăm cu abnegatie valorile morale si crestine peste tot unde avem acces. Am facut-o de mai multi ani si vom continua sa o facem atâta timp cât Dumnezeu ne va da puterea si indemnul si vom avea libertatea sa o facem. Impactul miscarii noastre este bine cunoscut. Il cunoastem si din multele materiale si mesaje care le primim din partea d-tră. Intentionam sa continuam sa va informăm, să vă atragem atentia asupra pericolelor care privesc familia si valorile, si să vă facem vocea si interesele auzite peste tot. Continue reading “Campania anuală AFR 2% și alte subiecte de interes major”

Liceul “George Cosbuc” se vrea “cool”!

Liceul George Cosbuc

Alianța Familiilor din România
..

Liceul “George Cosbuc” din Bucuresti se vrea “cool”. Se doreste a fi varf de lance in promovarea in rindul tinerilor adolescenti din Romania a homosexualitatii si a noii ideologii sexuale. Fara jena. Daca anul trecut a facut primul pas ingaduind organizatiei Accept sa organizeze un eveniment legat de luna homosexualitatii in Romania, anul acesta a facut un pas si mai mare si indraznet – a programat o parada a homosexualitatii pe 15 februarie. Conducerea liceului se vrea “cool” si probabil multi dintre elevi si ei doresc sa se dea “cool”. Doresc sa apara “broad minded” (ca sa folosim si noi un termen dintr-o limba alta decit cea romaneasca!), neintelegind, ori nestiind, si cealalta parte a axiomei, luata tot din vocabularul englez ori american — “if you are too broad-minded your brains might fall out” (adica, in limba romana, “daca esti prea deschis la minte s-ar putea sa-ti cada creierii din cap”). Continue reading “Liceul “George Cosbuc” se vrea “cool”!”

Declinul Credintei Crestine în România si în întreaga lume

HotNews.ro , din 18 Aprilie,  semnaleaza o situatie alarmanta pentru lumea  crestina


Credinta in Dumnezeu este in declin in intreaga lume, cu exceptia Rusiei, Sloveniei si Israelului. Cei mai multi atei, in tarile scandinave – studiu

În studiu putem citi ca „Filipinezii sunt poporul cel mai credincios din lume, spre deosebire de scandinavi si de locuitorii din fostele tari ale blocului comunist, potrivit unui studiu al cercetatorilor americani care noteaza ca, cu cat o persoana este mai in varsta, cu atat crede mai mult in Dumnezeu, relateaza AFP.

Tarile in care oamenii cred cel mai mult in Dumnezeu sunt adeseori catolice. La acestea se adauga Statele Unite, Israelul si Cipru, potrivit raportului universitatii din Chicago (NORC) “Credinta in Dumnezeu in timp si pe tari”, bazat pe studii internationale realizate in 30 de tari in 1991, 1998 si 2008. Romania nu a fost cuprinsa in acest studiu.

Aproximativ 94% dintre filipinezi sunt credinciosi, urmati de chilieni (88%) si americani (81%), fata de doar 13% dintre germanii din fosta RDG si 20% dintre cehi.

Potrivit acestui studiu, tarile cu cei mai multi atei sunt cele scandinave si cele ale fostului bloc estic (cu exceptia Poloniei). Cea mai mare proportie de atei se intalneste in randul germanilor din fosta RDG (59%), care nu au crezut niciodata in Dumnezeu.

Credinta in Dumnezeu este in declin in intreaga lume, cu exceptia Rusiei, Sloveniei si Israelului.

In Statele Unite, 54% dintre tineri sunt siguri de existenta lui Dumnezeu, fata de 66% in randul persoanelor in varsta

***

Studiul scoate în evidenta o trista realitate, procentul mic al tinerilor care cred în Dumnezeu, 23%:

In schimb, credinta este mai mare la persoanele in varsta. In medie, 43% dintre oamenii în vârsta de 68 de ani sau peste sunt siguri ca Dumnezeu exista, fata de 23% in rândul persoanelor cu varste de 27 de ani sau mai tinere.”

***

Dintre posibilele cauze, mentionam:

1. Ateismul este starea normala a omului natural, firesc. Îns? ortodocsii cred, gresit, ca omul se naste in religia parintilor lor, precum primesc cetatenia, care vine de la sine.

2. Traditiile oamenilor nu sunt crestine. Scoala nu mai promoveaza crestinismul, Biblia nu e o carte recomandata.

3. Oamenii, prin „grija” si la îndemnul preotilor,  au scos vorbe cum ca au vazut icoane facând minuni, ape care au tamaduit, locuri care au facut cutare sau cutare lucruri. Aceste “fapte” nu sunt decât niste minciuni scornite care sa atraga oamenii (populatia) în acele locuri unde si-au deschis ei punctele de lucru.

Observatie: În toate locurile, satele, orasele lumii, nemaivorbind de spitale si policlinici, Dumnezeu a facut si face zi de zi multe minuni,  dând sanatate oamenilor în nenumarate rânduri. Iar în acele locuri speciale, nu s-a întâmplat  si nu se întampla nimic iesit din comun.

4. Religia crestina – majoritara, catolica sau ortodoxa – promoveaza obiceiuri omenesti, interesele conducatorilor lor, materiale, doctrine false (icoanele, crucea, moastele si mistificari, fara numar), puse alaturi de adevarul prezentat deformat.

5. Nu este promovata Scriptura – Biblia, Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu, ci surogate ale denominatiunilor crestine

6. Nu este urmarita smerenia înaintea Dumnezeului nevazut, Creatorului  care poarta de grija creatiunii Sale, omului. Nu icoanele si apele, zise tamaduitoare, aduc binele omului, ci numai Dumnezeu care e Singurul care  face minuni.