Craciunul de-a lungul secolelor

Dupa un an cu reusite si neîmpliniri iata-ne, din nou, în fata Sarbatorilor de iarna. Începuta înca din data de 6 decembrie cu ocazia Sfantului Nicolae, aceasta perioada sacra mai cuprinde Nasterea Domnului sau Craciunul, Anul Nou, Sfintii Vasile, Grigore si Ioan si Boboteaza. Probabil ca ne aflam în cadrul celei mai frumoase perioade a anului, perioada in care lasam în urma tot ce a fost rau in anul care se apropie de final, il asteptam pe Mos Craciun si ne facem primele sperante cu privire la anul care bate la usa.
Cu toate acestea, elementul central al Sarbatorilor de iarna este reprezentat de Nasterea Domnului Iisus sau “Craciunul”. Este interesant de stiut ca pâna catre sfârsitul secolului al IV-lea, Craciunul se sarbatorea odata cu Boboteaza la 6 ianuarie. Desi unii cercetatori (P. Papahagi, V. Pârvan, S. Puscariu) considera ca termenul “Craciun” provine din latinescul “calatio” prin care se întelegea convocarea poporului de catre preotii pagâni în fiecare zi de întâi a lunii pentru anuntarea sarbatorilor din luna respectiva, si, cea mai importanta “calatio” era aceea de la 1 ianuarie, mai exista si o alta varianta etimologica sustinuta de O. Densusianu sau A. Rosetti care afirma ca originea acestui termen provine din latinescul “creatio”. Indiferent care ar fi originea acestui termen, sarbatorirea Craciunului pe data de 25 decembrie pare a fi o data aleasa arbitrar, întrucât Evangheliile nu consemneaza o data exacta, iar în acea zi romani pagâni sarbatoreau cu fast “Dies Solis Invicti Nati, Deus Sol Invictus”, zi în care primii crestini se puteau manifesta mai liber.

Dar totusi, etimologiile sau datele istorice par lipsite de importanta în fata insemnatatii mesajului cristic. Fiul lui Dumnezeu a ales sa se nasca în conditiile precare oferite de un adapost pentru animale. Singurii martori ai acestui eveniment marcant pentru istoria omenirii au fost niste pastori si 3 astronomi. Iisus s-a nascut în mijlocul animalelor si a fost adapostit într-o iesle, departe de toate facilitatile de care ar fi putut dispune. A ales modestia, umilinta, cai pe care le-a urmat toata viata.

Prealuând acest model, la peste 2000 de ani de la acest moment, suntem datori sa meditam la aceste aspecte. Pentru a ne bucura de nasterea lui Iisus nu avem nevoie de fastul bunurilor lumesti, de locuinte luxoase si pline de bunuri inutile, de brazi taiati, de cadouri scumpe aduse Mos-Craciuni închipuiti. Singurul cadou viabil este posibilitatea mântuirii. Iar acest cadou a fost oferit umanitatii în seara de Craciun.

Imi amintesc cum, în copilarie, mergeam la colindat. Eram la Rohia, un umil sat maramuresan. Dupa o îndelungata asteptare, pregatita de multe repetitii, colindul trupelor de copii debutau seara, negresit la manastire, dupa care, pâna când mijeau zorile, strabateam, prin nameti de omat, întreg satul. Întreaga comunitate era conectata la maxim la acest eveniment si nimeni nu închidea un ochi toata noaptea în asteptarea colindatorilor. Din toate partile se auzeau ecouri de colinde. În schimbul acesteia primeam un colacel pe care îl puneam pe o sfoara…

Acesta era adevaratul spirit al sarbatorii. Pe pamânt era pace si între oameni bunavoire. Sufletele noastre radiau de bucuria sufleteasca, aceasi bucurie împartasita si de cei aflati în preajma ieslei din Betleem.

Haideti sa încercam sa traim aceste Sarbatori la adevarata lor semnificatie, aceea spirituala. Numai asa ele vor fi cu adevarat fericite.

Sarbatori fericite!

Mihai Cucerzan

Sarbatoarea bucuriei împlinite

George Danciu

(din Cuvântul pastorului Nelu Urs, din 25 Decembrie 2011, la Biserica din Hickory, NC)

La început era Cuvântul, si Cuvântul era cu Dumnezeu, si Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost facute prin El; si nimic din ce a fost facut, n-a fost facut fara El. În El era viata, si viata era lumina oamenilor. Lumina lumineaza în întuneric, si întunericul n-a biruit-o. (…)Si celor cati l-au primit, adica cei care cred in Numele Lui, li s-a dat dreptul sa se faca fii ai lui Dumnezeu. nascuti nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.

Si Cuvântul S-a facut trup si a locuit printre noi, plin de har si de adevar. Si noi am privit slava Lui, o slava întocmai ca slava Singurului nascut din Tatal. –

Ioan a marturisit despre El, când a strigat: „El este Acela despre care ziceam eu: „Cel ce vine dupa mine este înaintea mea, pentru ca era înainte de mine”. Si noi toti am primit din plinatatea Lui si har dupa har; caci Legea a fost data prin Moise, dar harul si adevarul au venit prin Isus Hristos. Nimeni n-a vazut vreodata pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut.”

                                                                                      Evanghelia dupa Ioan, 1: 1-5; 12-18

 


ÎNTRUPAREA CUVÂNTULUI

Sarbatoarea întruparii lui Dumnezeu în omenire

Moartea presedintelui corean, Kim Jong II, a prilejuit pentru nord-coreeni o isterie în masa, fiind cu totii bulversati. Au decretat 12 zile de doliu, în care se opresc de trei ori pe zi si-l preamaresc pe fostul conducator-dictator, plecat de curând la cele vesnice.

Si, daca cei din Coreea de Sud, mai bine de 5 decenii nu si-au putut vizita rudele apropiate din Coreea de Nord, în aceste zile, de închinare înaintea celui decedat – Kim Jong II -, o pot face, granitele sunt deschise doar pentru acest scop!

Dar ce s-a întâmplat atunci când Împaratul legitim a venit în lumea noastra? El n-a gasit nici loc de poposire, iar împaratul Irod a ordonat, mai apoi, ca toti copiii cu vârsta de pâna la 2 ani sa fie omorâti, apreciind ca asa se va sfârsi cu Acest Împarat!

Multi uita ca asta era atitudinea comunistilor si în România lui Ceausescu, care a învatat lectia cultului personalitatii presedintelui în urma unei vizite la Phenian, în vremea lui Kim Ir Sen, în 1978.

Însa a venit Fiul Cerului si oamenii nu au facut un spectacol grandios, de bucurie si omagiere, dimpotriva, L-au respins.

Si astazi este aceeasi tendinta: accentul cade pe noi, pe oameni, pe eul nostru, care este satisfacut cu ocazia Craciunului (cadouri si fast).

În cotidianul Gândul gasim MESAJUL DE CRACIUN AL PAPEI BENEDICT AL XVI-LEA. “Craciunul a devenit o sarbatoare comerciala, ale carei scântei orbitoare ascund taina umilintei lui Dumnezeu.

Sa evitam a avea doar o închinare formala, închinare care adesea  lipseste cu desavârsire, desi i se cuvine toata atentia si gloria, pe care sa I le acordam din toata inima Creatorului nostru, Marelui Dumnezeu.

***

Daca ceilalti evanghelisti – Matei, Marcu si Luca-, prezinta faptele istorice, evanghelistul Ioan a tras concluziile marete. HRISTOS, Cel fara de început,  era de la început …

Întruparea Cuvântului are o mare însemnatate. Ioan ne deschide ochii sa vedem ca nu un copil, ci Însusi Cuvântul Dumnezeu S-a întrupat. Noi comunicam prin multe cuvinte, dar Dumnezeu ne-a comunicat si ne-a adus nu doar un mesaj, ci însasi Viata (lumina, Adevarul, Pâinea…totul) prin Acest singur Cuvânt facut Trup, pentru noi. E totodata si o mare taina…

Cuvântul S-a facut Trup; nu Maria a facut, El S-a facut pe Sine (a ramas însarcinata prin umbrire de la Duhul Sfânt).

Lucrarea lui Dumnezeu nu o putem întelege decât prin credinta.

Papa Benedict al XVI-lea a vorbit celor peste 1 mld de catolici, cerându-le, sa puna la o parte luxul, sa se smereasca, pentru ca acest pamânt (om) sa-L poata primi pe El, sa poata lua trup în fiecare.

Hristos s-a nascut în umilinta.

Iar Craciunul, azi, nu mai e în lipsuri, în nevoi, e acela al bunastarii si îmbuibarii!

Isus nu poate fi gasit de cei mândri, caci ei, dimpotriva, cauta sa-l omoare!

Cuvântul (…) TRUP,  Acesta e miracolul cel mai mare, nu îngerii sau magii sau pastorii sau Maria sau Iosif! Nu ei, unii ca ei au mai fost si vor mai fi.

Doar Acesta este Unic, un miracol. El e miracolul care ne poate schimba viata, în mod dramatic, dar în sens pozitiv. Trecându-ne, dintr-o moarte spirituala, la o viata spirituala. De la viata imorala, la o viata morala, binefacatoare.

El, Cuvântul Întrupat, Isus, este adevarata Sarbatoare si pricina laudelor noastre si bucuria noastra.

Domnul Isus – prin Întruparea Sa, glorioasa -, intra în istorie, El care era separat de creatia Sa (El fiind din vesnicie Dumnezeu), intra în creatie si totusi ramâne Dumnezeu (si Om).

El, Isus, e Cuvântul ce a ales sa fie Trup si a fost si este mereu în control. La 12 ani era de negasit de catre Iosif si Maria si le-a spus: Oare nu stiati ca trebuia sa fiu în Casa Tatalui Meu?

Cea mai mare minune e ca El poate fi cu fiecare care Îl primeste:

Isus i-a zis: „Daca Ma iubeste cineva, va pazi Cuvântul Meu, si Tatal Meu îl va iubi. Noi vom veni la el si vom locui împreuna cu el. (Ioan, 14.23)

La început Dumnezeu a facut cerurile si pamântul (Geneza, 1.1)

La început era Cuvântul, si Cuvântul era cu Dumnezeu, si Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost facute prin El; si nimic din ce a fost facut, n-a fost facut fara El. (Ioan, 1.1-2)

La început era Hristos …Si toate s-au facut prin El…

Dumnezeu a voit sa le faca cunoscut … taina … si anume: Hristos în voi, nadejdea slavei. (Coloseni, 1.27)

Hristos a lasat slava Sa, din Cer, a coborât si a luat chip de rob, de om smerit, si a împlinit lucrarea lui Dumnezeu de salvarea a omului din moarte si pacat, facându-se în locul nostru pacat si moarte!

Toata Biblia e plina de prorocii care s-au împlinit:

Geneza 3.15: Vrajmasie voi pune între tine si femeie, între samânta ta si samânta ei. Aceasta îti va zdrobi capul, si tu îi vei zdrobi calcâiul.

Deut. 18.15: Domnul Dumnezeul tau îti va ridica din mijlocul tau, dintre fratii tai, un proroc ca mine: sa ascultati de el!

Ps.2.7: „Eu voi vesti hotarârea Lui” – zice Unsul – „Domnul Mi-a zis: „Tu esti Fiul Meu! Astazi Te-am nascut.

Mica 5.2: „Si tu, Betleeme Efrata, macar ca esti prea mic între cetatile de capetenie ale lui Iuda, totusi din tine Îmi va iesi Cel ce va stapâni peste Israel si a carui obârsie se suie pâna în vremuri stravechi, pâna în zilele vesniciei.

Dar toate aceste profetii, sunt cumva palide prevestiri, fata de slava extraordinara a Întruparii eterne.

În secolul nostru este un atac fara precedent la realitatea istorica a nasterii din fecioara. Iar Evangheliile (evanghelistii) nu fac interpretari pe aceasta tema, consemnând-o ca atare, istorie si evanghelie. Îns? nu au fost atacuri în prima suta de ani, deoarece era o realitate istorica, se putea pune degetul pe data când s-a întâmplat evenimentul!

Prin nasterea din fecioara, Sarbatorim intrarea Supranaturalului în natural (Luca, 2.32-33). E un nou început pentru omenire. A venit Emanuel (Dumnezeu e cu noi). Prezenta lui Dumnezeu este cu noi si în noi. I se va pune Numele Isus, caci va mântui pe poporul Lui de pacate. A deschis drumul si oportunitatea spre mântuire.

Caci prin har ati fost mântuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. (Efeseni, 2.8)

Se descopera ca Dumnezeu si Om, în acelasi timp.

caci M-am coborât din cer ca sa fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis. (Ioan, 6.38)

Isus, fiindca stia ca Tatal Îi daduse toate lucrurile în mâini, ca de la Dumnezeu a venit si la Dumnezeu Se duce… (Ioan, 13.3)

Dar putea Dumnezeu sa ne aduca si altfel mântuirea (iertarea si salvarea din starea de pacat)? Nu, categoric, nu (Romani, 3), ci a adus-o prin El, Dumnezeu-Om.

Daca Cuvântul nu se întrupeaza în noi, nu avem Craciun!

Iar când se întrupeaza, avem bucurie legitima!

Nu este minune, miracol, fara El. Isus este primul nascut dintre mai multi frati („…asemenea chipului Fiului Sau, pentru ca El sa fie Cel întâi nascut dintre mai multi frati.” Romani, 8.29).

Nasterea din nou este miracolul facut de Dumnezeu, prin Duhul Sfânt în om.

Aceasta Sarbatoare este una pur omeneasca, daca nu avem Cuvântul Întrupat în noi.(BIBLIA, Ioan, 14.23; Coloseni, 1.27).

Însa despre aceasta Sarbatoare vorbesc majoritatea oamenilor, e pe buzele omenirii! Pacat ca nu e si în inima Sarbatoarea sfintei întrupari!

Dumnezeu face minuni! El ne scoate din ghearele pacatului, al Satanei, si ne aseaza în locurile ceresti, morale si curate.

Sa saltam în sus de bucurie, ca experimentam aceasta întrupare, acest Maret Adevar, aceasta Mare Promisiune!

Fiecare dintre noi trbuie sa fie Maria, pentru a-L putea avea pe El, în fiecare zi cu noi, pe Dumnezeu (Emanuel), Cuvântul care S-a îmbracat în timp…în omenire!

Crezi? El îti va schimba viata.

Asta e Sarbatoarea Biruintei Lui, a Luminii asupra întunerecului (din lume) din inima ta!

Glorie Domnului Nascut, Întrupat! Amin.

 

 

SARBATORI FERICITE si LA MULTI ANI 2012

RETETA DE CRACIUN

Se ia binecuvantare,
Se adauga-un strop de soare
Si o pulbere de stele,
Se amesteca-ntre ele.
Se mai pune bunatate
Si iertare de pacate.
Iar iubire…
Cat cuprinde!
Si de la Isus Cristos
S-aveti un Craciun Frumos!

SARBATORI FERICITE
si
LA MULTI ANI 2012 !


George ROCA
Sydney-Australia
Rexlibris Media Group

Cuvant de multumire

Cerul peste noi coboara
Si cu ingeri ne-mpresoara,
Ingerii sunt de matase,
Sa ne binecuvanteze-n case.

Craciunul si Pastele sunt doua mari sarbatori crestine, in preajma carora incercam sa ne apropiem de oamenii dragi, sa le multumim atat lor cat si Bunului Dumnezeu pentru credinta, speranta, rabdarea si dragostea cu care ne incununeaza zi de zi. De Craciun ne dorim sa oferim mai mult decat sa primim bucurie celor din jur. Suntem inspirati de iubirea divina care coboara peste noi.

In urma cu doi ani, ca si astazi, portile preapline de bunavointa ale revistei Phoenix Mission se deschideau in intampinarea celor care aveau ceva de spus, in fata iubitorilor de frumos, revista urmarind sa identifice si sa promoveze potentiali colaboratori, scriitori, cercetatori, artisti sau tineri talentati indiferent de domeniul in care isi desfasoara activitatea. Atunci am pasit si eu pe taramul vast al scrierii online, intesat cu oameni, opinii, lucrari, opere si comentarii transmise in timp real. Am debutat in pagina de poezie a revistei. Primii pasi pe scena literara online mi-au adus incredere si imboldul pentru poemele scrise mai tarziu, curajul pentru concursurile literare si calea spre antologiile de poezie.

De aceea in pragul Sfantului Craciun vreau sa-mi indrept recunostinta catre domnul Octavian Curpas, redactorul-sef si fondatorul revistei Phoenix Mission, si sa-i multumesc pentru toata daruirea si sustinerea, pentru sfaturi si incurajari, pentru dojeni sau laude si pentru tot aportul si implicarea sufleteasca de care da dovada.
De-a lungul colaborarii mele la aceasta publicatie, in spatele paginilor frumos aranjate, am descoperit o munca asidua, continua si voluntara de corectura, aranjare in pagina, publicare, promovare, informare, realizata in mare parte nu de o echipa, ci de un militant al culturii si literaturii, Octavian Curpas, un ambasador al creatiei jurnalistice romanesti in Statele Unite ale Americii si in intreaga lume.

Stabilit de 15 ani in SUA, Octavian Curpas da dovada nu numai de solidaritate, ci si de modestie, cinste, generozitate, serviabilitate, talent in ceea ce face, multa seriozitate si sarguinta. Cei care-l cunosc pot fi mandri ca au alaturi un coleg, un prieten si un povatuitor cum rar intalnesti.

In numele tuturor celor care au intrat in marea familie Phoenix Mission si poarta cu demnitate misiunea de a transmite mai departe Cuvantul, vreau sa-i urez lui Octavian Curpas sanatate, bucurie, sfintenie si desavarsire launtrica. Fie ca Domnul sa-i innobileze viata cu lumina, intelepciune si oameni vrednici alaturi!

Cu gratitudine si apreciere deosebita,
Tatiana Scurtu-Munteanu.

Interviu de Craciun cu Ina Sava – artista handmade

Ina Sava, o tânara artista autodidacta din Dej ne dezvaluie din secretele pasiunii sale pentru « margelit».

A realizat sute de piese unicat pâna în prezent, bijuterii de o rara frumusete pe care orice doamna si le-ar dori. Accesoriile realizate de Ina Sava reliefeaza caracterul sensibil si creativ al autoarei careia îi plac florile, cartile, culorile, zilele însorite de primavara si cele ploioase de toamna.

Cum a început pasiunea ta pentru „margele”?

Pasiunea aceasta a început acum 3 ani din dorinta de a realiza un cadou mai special surorii mele de ziua ei. Am cumparat cele necesare si am confectionat un tortulet, care îsi are locul de cinste în casa si acum.

Cât timp îti ia sa lucrezi o piesa?

Depinde bineînteles de complexitatea acesteia. De cele mai multe ori nu am o idee clara a ceea ce vreau sa fac, atunci când încep sa modelez, dar etapele procesului sunt cam acestea : ma decid asupra tehnicii pe care vreau sa o folosesc, apoi a culorilor si încet, încet argila începe sa prinda viata. Urmeaza coacerea, slefuirea si lacuirea, dar îmi place ce fac si adevarul e ca nici nu observ cum zboara timpul.

Ce materiale si instrumente folosesti?

Argila polimerica, ce vine într-o gama vasta de culori, preferatele mele fiind cele metalizate si perlate, lamele speciale pentru argila, masina cu care întind argila, care este un fel de masina pentru taietei, diferite forme de taiat, clesti, metalele necesare asamblarii bijuteriilor, precum si multe alte obiecte pe care le gasesc prin casa: diferite texturi, obiecte din sticla, hârtie, cutii si chiar nasturi.

De unde te inspiri în realizarea bijuteriilor?

Toate tehnicile pe care le stapânesc, le-am învatat cu ajutorul internetului. Exista artisti care creeaza adevarate capodopere din argila polimerica, astfel ca daca esti dispus sa înveti, ai de unde, iar inspiratie poti gasi în aproape orice: fotografii, forme, materiale, culori si chiar oameni. Exista momente când am inspiratie si as crea continuu, iar atunci când nu stiu cu ce sa încep, inspiratia vine pe parcurs.

Fiecare femeie îsi doreste sa aiba cât mai multe bijuterii, despre tine ce poti sa spui la acest capitol?

Nu am facut parte niciodata din categoria celor care poarta multe accesorii, desi îmi plac. Iar acum ca am atât de multe, nu pot spune ca le port mai des, probabil si datorita faptului ca oricând îmi pot crea ce vreau.

Care este secretul acestei pasiuni?

Nu stiu daca e vreun secret. Conteaza mult sa îti placa ce faci, sa o faci cu pasiune si dragoste si cu siguranta te ajuta sa ai si ceva înclinatii artistice imprimate în materialul genetic.

Realizezi si modele în serie sau toate piesele sunt unicat?

În general încerc sa creez doar piese unicat, am facut si câteva în serii mici: 2, 3 bucati, dar si acolo ma straduiesc de fiecare data sa adaug sau sa schimb anumite detalii.

Te adresezi unei categorii de vârsta anume prin creatile tale sau crezi ca acestea pot fi purtate oricând si oriunde?

Am creat de la albinute, floricele pentru zile de vara si primavara pâna la piese masive, cu aer si aspect vintage, astfel încât îmi place sa cred ca accesoriile pe care le creez pot fi purtate oricând si oriunde, de catre oricine, e o chestiune de gust, pâna la urma.

Care este modalitatea prin care îti faci cunoscute produsele? Te-ai gândit sa-ti deschizi un magazin personalizat de accesorii?

În mare parte cu ajutorul internetului: pagina proprie pe care postez toate noutatile, site-uri de socializare, site-urile comunitatilor artizanale, iar o parte din produse sunt expuse si oferite spre vânzare într-un magazin din oras cu obiecte de decor si accesorii lucrate manual. În afara de acestea, cea mai buna reclama o face, bineînteles, un client multumit. As minti daca as spune ca nu-mi surâde ideea unui magazin personalizat, însa constientizez ca e nevoie de multa munca si mai am pâna a ajunge acolo.

Ai un atelier în care lucrezi?

Mi-as putea numi atelier întreaga casa, pentru ca am peste tot ascunse si împrastiate materiale, dar sigur ca visez la un coltisor doar al meu, special amenajat, în care sa pot crea linistita…

Care sunt preturile pe piata româneasca pentru asemenea produse? Crezi ca e o activitate care îti poate aduce profit?

Consider ca multi artizani care îsi comercializeaza produsele sunt nevoiti sa le vânda la preturi destul de mici… si aceasta pentru ca la noi putini consumatori sunt familiarizati cu notiunea de handmade sau stiu sa aprecieze aceste produse la adevarata lor valoare, iar ca sa îti raspund la cealalta întrebare: da, cred ca poate fi o activitate care sa aduca profit, e nevoie însa de munca, rabdare, ambitie, perseverenta si multa creativitate.

Exista concureta în acest domeniu în România?

Partea frumoasa în acest domeniu, în tot ceea ce tine de handmade, este ca desi exista atât de multe produse, unele poate chiar asemanatoare, sunt totusi foarte diferite, pentru ca fiecare artizan îsi lasa amprenta proprie în fiecare lucrare a sa, imprima o particica a personalitatii sale în fiecare piesa, astfel ca, desi sunt multi creatori de accesorii handmade, unicitatea lucrarilor te face sa nu observi aceasta concurenta.

Ai participat la vreun târg sau expozitie de bijuterii handmade?

Nu am participat, din pacate, dar o voi face cu siguranta într-o buna zi.

Care e proportia între arta si munca în ceea ce faci?

Nu stiu daca este vorba de arta în ceea ce fac, pentru mine acesta e un cuvânt mare, dar cu siguranta este vorba de multa munca pentru a ajunge acolo, la arta. Este vorba si de munca, pe care o fac cu mult drag si de rezultatele careia sunt multumita.

Am vazut ca ai printre colectiile tale si obiecte de decor. Ce ne poti spune despre ele? Ti-ar placea sa-ti extinzi activitatea si spre obiectele de decor interior?

Mi-am încercat norocul si cu putine obiecte de decor : câteva globuri, omuleti de zapada si chiar cutii decorate, dar nu am mers foarte departe. Îmi place sa încerc lucruri si tehnici noi si chiar daca am avut câteva încercari esuate la acest capitol si mai multe proiecte nefinisate, voi continua sa încerc, poate într-o zi voi ajunge si la obiecte de interior, de ce nu?

Ce ai pregatit în colectia ta pentru sarbatorile de iarna?

Iarna aceasta am omuleti de zapada pe care îi fac în fiecare an de sarbatori, sunt micuti si dragalasi, iar anul acesta m-am gândit sa îi fac si sub forma de cercei. Am creat si câteva decoratiuni pentru brad, precum si niste braduti, care pot fi folositi ca obiecte de decor sau prinsi în pomul de Craciun.

Ina, îti multumim pentru aceste dezvaluiri. Îti dorim mult succes si Sarbatori fericite !

By Tatiana Scurtu-Munteanu

Promisiuni sigure

George Danciu

Domnul zisese lui Avram: „Iesi din tara ta, din rudenia ta si din casa tatalui tau si vino în tara pe care ti-o voi arata.Voi face din tine un neam mare si te voi binecuvânta; îti voi face un nume mare si vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta si voi blestema pe cei ce te vor blestema; si toate familiile pamântului vor fi binecuvântate în tine.„                                      (Geneza, 12.1-4)

Fiindca atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”                                                                                                                             (Ioan, 3.16)

.


ÎN CALATORIA VIETII


Trista istorie a celebrului Vas maritim, TITANIC, este binecunoscuta!

Scurt timp a fost cel mai mare pachebot din lume. Toata lumea care avea tangenta cu el era entuziasmata. Pe data de 10 aprilie 1912 atunci când Titanic a plecat în calatoria sa inaugurala din Southampton-Anglia cu destinatia New York, nimeni nu putea banui cât de scurta îi va fi viata!

Calatorii au platit sume enorme pentru o calatorie unica, dupa cum s-a dovedit, din nefericire.

Atât proiectul cât si executia au dat mari garantii prin mass media cu privire la siguranta sporita a acestui Gigant al transportului maritim!

Dar … la trei zile de la plecare, la ora 23:40 în data de 14 aprilie 1912, s-a ciocnit cu un aisberg si s-a scufundat la ora 2:20 în dimineata urmatoare, în urma careia si-au pierdut viata 1.517 persoane în una din cele mai cumplite dezastre maritime pe timp de pace, din istorie.

Capitanul a ordonat viteza maxima, 21 Nd (42 Km/h), apoi, dupa ce a primit avertizari de iceberg la orizont, a marit-o la 46 Km/h, vaporul putând genera 26.000 de CP.

Cauza catastrofei s-a dovedit a fi aceea ca cel de la cârma, capitanul Smith (dar si proprietarul si constructorul), s-au crezut în siguranta în orice conditii, iar viteza a fost unul din factorii principali ai scufundarii. La acea viteza, nava avea nevoie de 3 km pentru a se întoarce la 90 de grade si a evita impactul cu aisbergul.

Capitanul a luat decizii catastrofale. S-a increzut prea mult in constructia si arhitectura de exceptie ale Titanicului, crezându-sestapân pe situatie. Nu a folosit nici ultima sansa de a reduce viteza de deplasare si, aflat in fata icebergului gigant, impactul puternic a rupt nava, provocând o taietura în carena pe o lungime de 90 m din cei 300 m ai navei, cinci din compartimentele etanse au început sa fie inundate foarte rapid, iar dupa 2 ore si 40 minute, pe 15 Aprilie 1912, Titanicul, s-a scufundat rupându-se în doua parti. S-au salvat 700 de vieti, iar cca 1500 si-au pierdut viata neputinciosi in apele inghetate ale oceanului.

Timpul deciziilor bune si viabile trecuse demult pe lânga capitanul Smith si pentru vasul gigant care-i fusese încredintat, care probabil inca mai spera ca e valabila expresia Niciodata nu e prea târziu! Dar – pentru el, cât si pentru cei peste 1500 de oameni care si-au pierdut viata – a fost mult prea târziu!

***

Avraam – un model de viata

Avraam evreul, cum îl numise Dumnezeu, fusese invitat de catre Acesta la o calatorie urmata de mari promisiuni.

Iesi din tara ta, din rudenia ta si din casa tatalui tau si vino în tara pe care ti-o voi arata.Voi face din tine un neam mare si te voi binecuvânta; îti voi face un nume mare si vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta si voi blestema pe cei ce te vor blestema; si toate familiile pamântului vor fi binecuvântate în tine. Avram a plecat, cum îi spusese Domnul …

Sunt oameni care au un fler special, un feel care-i ajuta si îi determina sa ia deciziile cele mai favorabile. Însa acestia au în spate o oarecare pregatire, un caracter, o vigilenta … care le determina actiunile. Au si un anumit scop pe care-l urmaresc, nu navigheaza la întâmplare, evita apele tulburi si învolburate.

Asa se face ca Avraam L-a înteles pe Dumnezeu. El a cântarit bine chemarea. Si-a dat seama ca nu are nimic de pierdut, ci dimpotriva, doar de câstigat. Avraam a fost un om responsabil. Nu a zis Dupa mine, potopul! Datorita deciziilor sale, bune, omenirea are o cu totul alta perspectiva. Binecuvântarea omului, de catre Dumnezeu, îsi are radacina si în promisiunile facute de Dumnezeu lui Avraam.

Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta si voi blestema pe cei ce te vor blestema; si toate familiile pamântului vor fi binecuvântate în tine.

Daca Avraam nu avea credinta în promisiunile lui Dumnezeu, ar fi fost poate un anonim care nu s-ar fi bucurat de multimea binecuvântarilor primite. Avraam l-a ascultat si l-a urmat pe Dumnezeu. Dar viata lui Avraam nu a fost asa de roz cum am putea crede.

Credinta lui a fost supusa la încercari, a fost testata. El a urmat o scoala a credintei predata de însusi Dumnezeu (viata la care suntem chemati fiecare). Prima încercare a fost aceea ca l-a chemat sa iasa din confortul în care se afla împreuna cu rudele sale, din acel loc, si sa mearga unde-i va arata Domnul …

Apoi a venit o foamete, Avraam a coborât în Egipt…

Apoi s-a temut si a zis ca Sara e sora sa, ca sa nu aiba neplaceri în Egipt… Apoi a mai repetat aceeasi greseala, zicând ca e sora sa, când cu împaratul Abimelec…

Sunt multe cazuri de familii care nu pot sa aiba copii pe cale naturala. Dupa îndelungi tratamente sau interventia decisiva a Creatorului, sunt si cazuri de reusita, si li se împlineste dorinta.

Când l-a chemat Dumnezeu pe Avraam, el si Sara nu aveau copii. El avea 75 de ani, iar Sara, sotia sa, de asemeni era în vârsta si nu-i mai venea rânduiala femeilor care puteau sa aiba copii. Iar Dumnezeu i-a promis ca daca are credinta, daca asculta de el, si-L urmeaza, îl va face un neam mare, binecuvântat.

Avraam a pornit pe drumul ales de Dumnezeu si, treptat, treptat, a învatat sa se încreada tot mai mult în El, crezând ca Dumnezeu ce promite si face… Si copilul (Isaac) l-a primit târziu, dupa 25 de ani, când el era în vârsta de 100 de ani, iar Sara avea 91 de ani!

La Scoala de credinta, Dumnezeu îi pregateste lui Avraam un Test Final!

Avram a crezut pe Domnul, si Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihanire (Geneza 15.6).

În Geneza 22 gasim istoria “Jertfirea lui Isaac“.

Dupa aceste lucruri, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam si i-a zis: „Avraame!” „Iata-ma!”, a raspuns el. Dumnezeu i-a zis: „Ia pe fiul tau, pe singurul tau fiu, pe care-l iubesti, pe Isaac; du-te în tara Moria si adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ti-l voi spune.

Marea încercare a credintei!

Sa observam si sa întelegem ca ispitirile pe care le avem, deseori, ne apar ca rezonabile, chiar daca contravin moralei pretinse de Dumnezeu. Ce e asa de grav daca vorbesc mânios, daca vorbesc neelegant, vai, poate trivial, ce e asa grav daca râvnesc ceea ce Dumnezeu zice ca nu e bine, ca-mi dauneaza? Cum poate sa-mi dauneze ceva care-mi place? Manânc ce-mi place, dar medicul îmi va zice ca-mi va face rau! Si asa e. Îmi place sa fiu mândru, dar Dumnezeu zice ca-mi va aduce necaz. Si asa e.

Acum sa întelegem ca testarile ni se par adesea ca nerezonabile!

Ba chiar ilogice! Cum, sa-i ceara lui Avraam asa ceva?!

Gândirea noastra, superficiala, nedocumentata, neîncercata, nu pricepe multe, fiind lipsiti de aceste exercitii atât de necesare pe calea credintei.

Avraam s-a încrezut total în Dumnezeu si L-a ascultat. Chiar daca noi, ceilalti, zicem ca pretentia lui Dumnezeu este ilogica si nerezonabila.

Prin credinta a adus Avraam jertfa pe Isaac, când a fost pus la încercare: el, care primise fagaduintele cu bucurie, a adus jertfa pe singurul lui fiu! El caruia i se spusese: „În Isaac vei avea o samânta care-ti va purta numele!” Caci se gândea ca Dumnezeu poate sa învie chiar si din morti; si, drept vorbind, ca înviat din morti l-a primit înapoi. (Evrei, 11.17-19)

Lui Avraam, i l-a cerut pe Isaac, ca pe o jertfa,  cu ce cuvinte …

Ia pe fiul tau, pe singurul tau fiu, pe care-l iubesti, pe Isaac; du-te în tara Moria si adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ti-l voi spune.

… singurul tau fiu, pe care-l iubesti …

Doua chestiuni care pe orice om rational îl va opri sa înfaptuiasca cererea Domnului!

Si credinta este o încredere neclintita în lucrurile nadajduite, o puternica încredintare despre lucrurile care nu se vad.(Evrei, 11.1)

O definitie a credintei, neoficiala, care ne poate ajuta sa pricepem mai mult, ar fi aceasta: Credinta se bazeaza pe ratiune si e superioara acesteia!

Singurul fiu, pe care-l iubeste. Ce drama e în inima oricarui tata! Între ei (tata si fiu) a fost o comunicare atât de normala, s-au încrezut unul într-altul (mai ales fiul în tata, care nu i-a împiedecat credinta tatalui). Ei, îi preînchipuie pe Dumnezeu si Fiul Isus, care au fost întotdeauna una, Fiul S-a încrezut pe deplin în Tatal, i-a împlinit voia Sa.

Trebuie sa ne concentram pe promisiuni, nu pe explicatii.

Prima lectie, e aceea ca trebuie sa ne asteptam la testari.

Dumnezeu, când a vazut ca voia sa împlineasca cerinta (exagerat de grea si ilogica, pentru oricine), Dumnezeu l-a oprit si i-a pus la îndemâna un berbece, un animal curat si nevinovat.

Însa, Dumnezeu va da la momentul potrivit pe unicul Sau Fiu, pe care-L iubeste, pe Isus, pe acelas deal;  care si-a dat cu adevarat viata pentru pacatele noastre, ca Jertfa de ispasire.

Fiul Sau – Isus Hristos, Mielul fara cusur -, va înlocui pe fiecare om care are credinta, în moarte, ca plata a pacatelor fiecaruia. Dar darul fara plata, pentru credincios, este viata vesnica. Glorie Domnului!

Fiindca plata pacatului este moartea, dar darul fara plata al lui Dumnezeu este viata vesnica în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani, 6.23)

Pentru ca atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.” (Ioan, 3.16)

A Împaratului vesniciilor, a nemuritorului, nevazutului si singurului Dumnezeu, sa fie cinstea si slava în vecii vecilor! Amin.


***

Geneza 22. 7-18

Atunci Isaac, vorbind cu tatal sau, Avraam, a zis: „Tata!” „Ce este, fiule?”, i-a raspuns el. Isaac a zis din nou: „Iata focul si lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?” Fiule”, a raspuns Avraam, „Dumnezeu însusi va purta grija de mielul pentru arderea de tot.” Si au mers amândoi împreuna înainte. Când au ajuns la locul pe care i-l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar si a asezat lemnele pe el. A legat pe fiul sau, Isaac si l-a pus pe altar, deasupra lemnelor. Apoi Avraam a întins mâna si a luat cutitul ca sa înjunghie pe fiul sau. Atunci Îngerul Domnului l-a strigat din ceruri si a zis: „Avraame! Avraame!” „Iata-ma!”, a raspuns el. Îngerul a zis: „Sa nu pui mâna pe baiat si sa nu-i faci nimic; caci stiu acum ca te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai crutat pe fiul tau, pe singurul tau fiu, pentru Mine.” Avraam a ridicat ochii si a vazut înapoia lui un berbec încurcat cu coarnele într-un tufis; si Avraam s-a dus de a luat berbecul si l-a adus ca ardere de tot în locul fiului sau. Avraam a pus locului aceluia numele: „Domnul va purta de grija”. De aceea se zice si azi: „La muntele unde Domnul va purta de grija”. Îngerul Domnului a chemat a doua oara din ceruri pe Avraam si a zis: „Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentru ca ai facut lucrul acesta si n-ai crutat pe fiul tau, pe singurul tau fiu, te voi binecuvânta foarte mult si-ti voi înmulti foarte mult samânta, si anume: ca stelele cerului si ca nisipul de pe tarmul marii; si samânta ta va stapâni cetatile vrajmasilor ei. Toate neamurile pamântului vor fi binecuvântate în samânta ta, pentru ca ai ascultat de porunca Mea!”

Colind de Vavila Popovici

 

(Sa ninga, o, Doamne, sa ninga…

 

 

E rugamintea poetei Vavila Popovici, care-si doreste acea clipa când iubitul sa-i cânte-un colind, tristetea sa i-o alunge în seara splendida de-Ajun de Craciun…

                                                                                       N.red.)

 

   VAVILA POPOVICI, Raleigh, NC

 

Sa ninga!

(Colind)

 Sa ninga, iubite, sa ninga
în seara de – Ajun de Craciun,
o clipa nebuna te-aduca
la mine la usa sa suni.

Credea-voi ca sunt colindatori
si usa larg voi deschide-o
si tu-mi vei cânta un colind,
tristetea o vei ucide.

Sa ninga, o, Doamne, sa ninga
si tu prin troiene sa treci…
Hai vino, cânta-vom colinde,
vom spune atâtea povesti!

Sa ninga, iubite, sa ninga
în seara de-ajun de Craciun,
o clipa nebuna te-aduca
la mine la usa sa suni.

În casa e cald si e bine,
si bradul e plin cu astre,
prin fereastra vad fulgii zburând,
fulgii iubirilor noastre.

Sa ninga, o, Doamne, sa ninga…

 

Din volumul “Scrisori de departe”


IARNA

Cârdei V. Mariana

 

Afara ninge-ntruna
pe geamuri, flori de gheata,
in noapte-apar castele
pe munti ascunsi in ceata.

In albe blanuri Iarna
s-a-nvesmântat sfioasa,
in juru-i roiesc fulgii,
facaâd-o mai frumoasa.

Ii sufla vântu-n plete
si fata ii dezmiarda,
Craiasa a zapezii
tronand in noaptea alba.

Ce peisaj feeric,
iata-l pe Mos Craciun,
cu sacul plin de daruri
porneste iar la drum.

Copii cuminti viseaza,
dorinte se-mplinesc,
sub bradul plin de globuri
cadouri stralucesc.

Ce cald e in odaie,
miroase-a cozonac,
in oala fierb sarmale,
friptura-i la protap.

Pe strazi s-aud colinde,
urari de voie buna,
si-n noaptea minunata
petrecem impreuna.

E sarbatoarea lumii,
azi s-a nascut Cristos,
din inimi se revarsa
al dragostei prinos.

 

UN MAESTRU AL GRAVURII

In decembrie eram in cautarea unui cadou deosebit pentru sotia mea: urma sa iasa la pensie dupa 50 de ani de activitate profesionala si asta este un eveniment cu totul deosebit! 50 de ani!! Ne cunoastem deja de 55 de ani, de cand am inceput sa studiem la Facultatea de Mecanica a Politehnicii din Bucuresti… Ce sa-i iau? Un parfum, un ruj, un ceas de aur, un concediu impreuna intr-o tara indepartata? Desigur, toate pot fi cadouri minunate. dar eu vroiam ceva special, ceva care nu se consuma si care isi mentine valoarea simbolica peste ani si decenii… Sunt doar 50 de ani (de profesie) de sarbatorit! Si… mai vrem sa traim inca 50 de ani!

Intr-o duminica dimineata m-am dus ca de obicei la biserica Nasterea Domnului din Chicago cu gandul ca dupa slujba sa mai stau de vorba cu unul sau altul dintre cunoscuti. La intrarea in sala comunitatii privirea mi-a cazut pe o imagine cunoscuta: Chicago Tribune Building situata pe Michigan Ave, dincolo de podul peste raul Chicago. Este o opera arhitectonica cu care orasul se mandreste iar eu am admirat-o de atatea ori incat mi-a intrat cumva in subconstient: face parte din viata mea actuala. O vad, o recunosc, imi face placere s-o reintalnesc, o salut cu bucurie si ma simt exaltat de frumusetea si perfectiunea ei incat trec mai departe cu o unda proaspata de bucurie de viata. Ce oras minunat este cel in care traiesc!

Asa s-a intamplat si in duminica aceea dinainte de Craciun! Am trecut mai departe, bucuros ca am mai absorbit o data in mine o creatie minunata si uitandu-ma dupa prieteni… „Stai!” imi trece brusc prin cap. „Asta  nu poate sa fie Chicago Tribune Building! Cladirea are vre-o 40 de etaje si tu esti deja intr-o camera obisnuita! N-are loc aici!” Ma opresc, inchid ochii si rechem in memorie imaginea bine cunoscuta. Care dintre ele? Cea vazuta cu cateva clipe mai inainte sau cea pe care o stiu de mult? Acum realizez ca sunt doua imagini, sunt doua imagini identice, numai ca intr-una sunt mai multe masini pe strada… „Hei, trezeste-te! Ce-i asta?” imi trece din nou prin cap.  Fac cu grija cativa pasi inapoi, cu spatele, ca sa nu tulbur imagiea din fata ochilor,  intorc capul spre stanga… Chicago Tribune Building! „Nu se poate!” imi zic eu si ma apropii cu grija in timp ce-mi potriveam ochelarii mai bine pe nas. Recunosc la parter decoratiile in marmora de la intrarea in cladire, pe urma basoreliefurile de la etajul 3, pe urma forma ferestrelor, liniile verticale ale fatadei. Totul in miniatura, numai pe o pagina de cam un metru inaltime… Imi scot ochelarii de pe nas, ii curat bine, lustruiesc lentilele: Chicago Tribune Building este inca aici, in fata mea, la o lungime de mana! Minunata constructie, zvelta si eleganta, un simbol stralucit al scolii de arhitectura din Chicago, una dintre cele mai celebre din lume.

Bine, dar cum a ajuns aici, pe o bucata de hartie? Pun mana… Ah, nu! Nu este hartie, este un material special mai gros, care permite executarea unor linii adancite si fine… Permite executarea a mii de liniute minuscule care de abea se deosebesc una de cealalta dar care toate impreuna – sunt poate cateva milioane – formeaza Chicago Tribune Building in toata splendoarea ei! Asta este gravura, o arta raspandita destul de mult in urma cu secole si retrezita al viata de un artist in urma progreselor realizate in tehnologia materialelor. Ah, trebuie sa-l gasesc pe artist!

Intr-un colt al gravurii descifrez „CC” ceea ce pentru mine inseamna „Comitetul Central”, dar acesta nu poate sa fie! CC…? Arunc o privire imprejur si vad mai multe lucrari de acelas gen, printre care si portrete, iar printre ele descopar o figura cunoscuta: Costica Cobarzan! Cum sa nu! El este fotograful comunitatii romane din Chicago, l-am intalnit de atatea ori cu atatea ocazii, i-am admirat fotografiile de atatea ori! Nu stiam ca este si un artist, cu toate ca trebuia sa-mi fi inchipuit: in fotografiile lui se poate identifica imediat sensibilitatea omului de arta, a celui care poate sa puna frumusetea in valoare, s-o extraga de acolo unde este efemera, de unde ar disparea dupa cateva clipe si s-o imortalizeze pe hartia fotografica.

Costica… unde esti?

Greu de gasit in inghesuiala asta, printre atata lume care se imbulzea sa vada ceva neasteptat, nou si minunat. Era o atmosfera de sarbatoare si asta nu numai fiindca era duminica si ajunul Craciunului ci si pentru ca oamenii sunt emotionati ori de cate ori vad ceva frumos, ceva perfect, ceva care le stimuleaza simtamantul de mandrie, de apartenenta la un popor cu multe probleme la ora actuala dar si cu realizari remarcabile. Lucrarile lui Cobarzan constituiau o raza de lumina in aceasta furtuna contemporana.

L-am intalnit pe Costica in urma cu cinci ani, cand m-am mutat in SUA. Oameni inca putini cunoscuti mie – dar care urmau sa-mi devina buni prieteni – mi-au pus in mana un catalog cu personalitatile romane din Chicago: sa ma informez si sa stiu cu cine voi avea de a face. Pe una dintre primele pagini era si imaginea autorului, un barbat de varsta mea, cu un cioculet de barba si cu o basca frantuzeasca pusa cochet pe o ureche. Privirea lui deschisa, dreapta, m-a indemnat sa-i rasfoiesc catalogul dar mi-a si deschis in acelas timp  o poarta a sufletului prin care am recunoscut pe acel roman de poveste, „bun de pus pe rana” cum se spunea in copilaria mea.

M-am bucurat ca am mai intalnit un asemenea om, un om bland, putin visator dar prin aceasta creativ, care si-a dedicat viata unui anumit gen de arta, o arta pe care o gustam zilnic, fara a fi pe deplin constienti de ea, dar care ne bucura ochiul si sufletul: aceea de grafician. In tara, in vremea in care lucra pentru Camera de Comert, a conceput si a configurat prospectele produselor romanesti, contribuind astfel la vanzarea acestora cu succes in multe tari ale lumii. Fondul Plastic si numeroase reviste i-au solicitat colaborarea, ceeace el a facut cu placere, cu multa dedicatie si cu acelas zambet  sfios si cald care-i lumineaza fata si acum. Contrastul dintre libertatea de care el avea nevoie ca artist si cerintele dictaturii l-au determinat sa plece din tara, sa caute un alt loc unde sa-si poata desfasura activitatea creatoare. Asa a ajuns din Bucuresti  in 707W, Waveland Street,  Chicago IL 60613, in urma cu 20 de ani!

Costica…unde esti?

Il gasesc, insfarsit, si-l rog sa-mi explice cum a ajuns el sa stapaneasca acest mestesug, care este de fapt o arta. Mi-a spus ca – de fapt – el o stapaneste de mult, ca a facut multe lucrari la comanda, lucrari care acum impodobesc foaieurile de la intrarea in firmele respective. Mi-a aratat cateva fotografii ale acestora: minunate! Cu timpul a inceput sa lucreze si la modelarea portretelor unor personalitati – presedintele Robert Kennedy se numara printre acestia – si uite asa a juns sa fie din ce in ce mai cunoscut nu numai ca fotograf ci si ca artist gravor.

Presedintele Kennedy? Hmmm! Am si eu un presedinte acasa care insa pentru mine este mai important decat Kennedy – Presedintele… o gravura ar fi un cadou – surpiza nemaipomenit! Hmmm! „Cum sa facem?” il intreb eu… „Trimite-ti-mi o fotografie la constant.2003@yahoo.com si v-o fac in cateva saptamani. Stiti, am multe comenzi.” se scuza el…
*
Intre timp am primit gravura cu chipul sotiei, am montat-o intr-o rama de argint si impreuna cu un buchet de flori rosii, am pus-o pe masa din sufragerie de ziua ei! Ce surpriza, ce bucurie a fost! Cum sa nu: gravura este exceptionala! Costica a reusit sa redea  pana si zambetul discret din coltul gurii care ii impodobeste fata sotiei si o face sa aduca cu Mona Lisa! Zambetul acesta ma trezeste pe mine din amorteala, m-a facut s-o urmez de  mai bine de 5 decenii… Ei, acum il am mereu in fata, chiar si atunci cand ea s-a dus pe la prietene sa bea o cafeluta! Dar… si prietenele isi doresc… sa aiba asa ceva si asteapta cu nerabdare – pentru prima oara in viata unei femei! – sa vina mai repede urmatoarea zi de nastere! Barbatii m-au contactat deja si si-au notat telefonul lui Costica Cobarzan: (773) 904 8547! Cat m-a costat? Mai putin decat o fotografie mare si colorata, dar pentru asta am ceva infinit mai pretios! „Multumesc, Nea Costica! Artistule!” – asta a spus… sotia mea!

Radu MIHALCEA
Chicago
ianuarie 2011

MY CHINA !

Despre China.
Informatii culese din lucrarile de semestru ale unei colege

Am crescut intr-o lume in care „Made in People’s Republic of China“ era apogeul luxului proletar. Pasta de dinti MAXAM sau ciocolata in ambalaj auriu care incadra perfect fotografia unui pod erau motive pentru ca fiecare zi in care le gaseam in casa sa semene a Craciun. De atunci lucrurile s-au schimbat radical. China a devenit simplu „Made in China”, o tara care, odata cu preluarea Hong Kongului si Macao, in 1999, a inceput sa puna la grea incercare doctrinele economico-politice potrivit carora, pentru ca o tara sa fie capabila de o puternica si sanatoasa dezvoltare economica, numai sistemul capitalist dublat de democratie, ca forma de guvernare, e singura combinatie posibila.

China este tara cu cele mai atractiva economie, in crestere constanta din 1978, anul in care partidul unic comunist a decis liberalizarea ei, punand accent pe investitii si exporturi. Produsul intern brut aseaza China pe locul doi in lume, dupa Statele Unite, cu o cifra de aproape 5 trilioane de dolari.
 
Degeaba am schimbat regimul politic, degeaba am schimbat continentele, cand vine vorba de cumparaturi, pe orice pui mana in Statele Unite, totul este „Made in China“. Nimic nu mai pare un teritoriu protejat. Toate firmele de prestigiu au lasat in urma atelierele si fabricile din Ecuador, Mexic, Guatemala, Honduras, Sri Lanka si s-au mutat in China. La Macy’s, cele mai vandute cizme au fost cele din cauciuc, care le imita perfect pe cele de calarie si, evident, sunt „Made in China”; la fel ca si punga de hartie lucioasa si roz pe care scrie, cu litere aurii, numele celei mai apreciate firme care deserveste publicul feminin: Victoria’s Secrets.

China nu-si permite sa greseasca in contextul economic actual. Pozitiile pe care le detine in prezent sunt consolidate si datorita unor masuri guvernamentale ca cea care intra in vigoare foarte curand, in 1 februarie, si se refera la jurnalistii economici ce relateaza despre bursa chineza. Potrivit acestei masuri, doar jurnalistii cu minim doi ani de experienta in zona economica au voie sa relateze despre bursa, iar editorii stirilor economice trebuie sa aiba cel putin cinci ani vechime in domeniul. In acest fel guvernul de la Beijing doreste sa se asigure ca actiunile in derulare pe bursa vor fi protejate de fluctuatii cauzate de zvonuri. Masura, care poate se incadreaza in interventionismul unui regim totalitar, se justifica in contextul in care bursele din Shanghai si Shenzhen la un loc formeaza cea mai mare piata, la nivel mondial, pentru companiile care isi fac oferta publica pentru prima data.

Dintre aceste companii, cele care s-au remarcat in ultimii doi ani sunt cele care fabrica panouri solare, China devenind cel mai important jucator in multe din componentele acestei industrii, in primul rand datorita subventionarii eficiente pe care guvernul chinez o practica. Cu doar o saptamana inaintea vizitei oficiale pe care presedintele chinez Hu Jintao o va face la Washington, Barack Obama a semnat un document potrivit caruia panourile solare necesare Departamentului Apararii vor fi de productie interna, americana, chiar daca in acest fel costurile s-ar putea sa fie mai mari. Departamentul Apararii foloseste panouri solare in toate zonele in care soldati americani sunt angajati, fiind o modalitatea sigura si autonoma de gospodarire a resurselor necesare vietii intr-o zona de conflict, fara a depinde de cineva.

* * *
In 2009, cu ocazia vizitei in China, Presedintele american a promis o simplificare in procedura acordarii de vize pentru studiu studentilor chinezi care doresc sa studieze in Statele Unite. Acest fapt a facut ca numai intr-un an numarul chinezilor care aleg SUA ca destinatie academica sa creasca cu 27,5 %. Cei mai multi dintre studentii chinezi provin din randurile a trei universitati: Universitatea Peking, Universitatea Tsinghua si Universitatea de Stiinte si Tehnologie a Chinei. 

Cei aproape un milion de studenti chinezi care sunt cuprinsi in sistemul de invatamant american, la toate nivelurile, ajung sa fie acceptati datorita efortului depus de firme de consultanta la care acestia apeleaza. Prea putini dintre tinerii chinezi reusesc sa faca singuri curte unei universitati americane si sa fie acceptati datorita efortului personal depus. Dosarele celor care doresc sa studieze in SUA sunt realizate cu scrupulozitate de firme de consultanta care functioneaza legal in China. Pentru serviciile lor, acestea percep intre 20.000 si 50.000 RMB, echivalentul a 3.000-7.500 de dolari americani. Detinute de chinezi care la randul lor au studiat in SUA, aceste firme de consultanta se implica intr-o paleta intreaga de lucruri, de la descoperirea unui program academic care sa corespunda cu cerintele studentului – client, pana la efectiv completarea documentelor online necesare pentru a aplica la o universtate americana, completarea documentelor necesare obtinerii de viza si chiar cumpararea de bilet de avion pana la destinatie. Firmele de succes sunt cele care reusesc sa trimita cat mai multi studenti chinezi in SUA, iar numele lor este cunoscut de clientela interesata.

Schimbul de informatii intre studentii plecati la studii si colegii ramasi in China se face prin Renren (in traducere reteaua din campus), un fel de facebook chinezesc, folosit in special de studentii din universitatile chineze si care numara peste 40 de milioane de utilizatori.

Studentii chinezi nu discuta politica niciodata, nici despre a lor dar nici nu comenteaza chestiuni la ordinea zilei care se intampla in Statele Unite sau aiurea, in lume. Wei –Wei Wang este bursiera Getty, in jurnalism, originara din Taiwan dar care isi desfasoara activitatea la Beijing. In articolele ei a povestit lumii intregi despre o serie de cladiri apartinand unor foste fabrici dezactivate si care, ani la randul au fost folosite, cu acordul autoritatilor, ca spatii – galerii si studio de catre tineri artisti chinezi. In timp zona a devenit cunoscuta sub numele de 798 Art District si un fel de magnet pentru o noua elita, un nucleu al tinerei generatii care insa a fost rapid etichetata de catre aceleasi oficialitati ca fiind „tineri furiosi”. Drept urmare, zona a fost culcata la pamant, distrugandu-se o serie de graffitti si alte forme de arta urbana. Numerosi artisti care au incercat sa-si protejeze operele au fost arestati si sunt in continuare inchisi, chiar si la aceasta ora, pentru nealinierea lor.

China defineste in acelasi timp doua entitati: guvernul si poporul. Suprapunerea nu mai este perfecta.

Ioana MOLDOVAN*
Los Angeles
31 ianuarie 2011
——————————

* Ioana Moldovan este bursier Fulbright la School of Theater din cadrul University of Southern California, Los Angeles. (n.r.)

SARBATOAREA REGILOR MAGI LA MADRID

MOTTO:
„Oriunde m-as afla,
niciodata nu voi uita
ca sunt romanca! (MMT)

Traditia spune ca trei Regii Magi (cunoscuti si ca „Regii Magi ai Orientului”), au pornit ghidandu-se dupa o Stea, numita „Steaua Bet-Lehem-ului” tocmai pentru ca aceasta i-a condus pana la Bet-Lehem (orasul painii, in traducere), unde au cautat pe Pruncul Isus Hristos, recent nascut, pentru a I se inchina, a-L preamari si a-I oferi daruri: aur (un dar special ce se oferea numai Regilor, reprezentand bogatia), tamaie (dar deasemenea special ce se oferea numai Sfintilor, reprezentand natura divinitatii Sale) si smirna (compozitie folosita la imbalsamarea mortilor, reprezentand suferinta si moartea prin care urma sa treaca Mantuitorul). Preluat din sursa biblica, acest obicei a ajuns si in Spania sa imbrace forma unei traditii, in care copilasii scriu Regilor Magi scrisori de cerere a unor cadouri mult dorite de ei, iar acesti „Regi” buni se si grabesc sa le-o indeplineasca, daca parintii copiilor respectivi confirma ca iubitele lor odrasle au fost intr-adevar cuminti si silitori la invatatura.

„Bet-Lehem”, in ebraica si „Betleem” in romaneste). Spaniolii numesc „Belén” (dupa numele orasului), lucrarea aceasta artistica ampla care reprezinta anumite scene miniaturizate, din Evanghelie, legate de tema Nasterii Mantuitorului, cuprinzand calatoria  dupa stea a Magilor spre Bet-Lehem, staulul cu Pruncul si parintii Sai, si pastorii  cu oile lor anuntati de inger. Oamenii monteaza langa Pomul de Craciun si acest „Belén”, cu participarea expresa a copiilor si nepotilor lor.

Ziua de 6 Ianuarie reprezinta in Spania o foarte mare sarbatoare, care depaseste cu mult trecerea de la un an la altul din Noaptea de Revelion, spre exemplu. De ce? Pentru ca este sarbatoarea mult aseptata de copiii lor! Si cum sa nu fie, cand de sapte ani consecutiv si eu am vazut cum, biblicii Regi Magi ai Orientului, dupa ce au trecut prin Finlanda sa-si ia in primire saniile cu renii gata inhamati si cu sacii plini doldora de jucariile mult asteptate si cerute de copiii intregii lumi? In Spania ajung cu exactitatea ceasornicelor elvetiene pe 5 Ianuarie. Fac ei cum fac acesti Regi buni si, in noaptea de 5 spre 6 Ianuarie, cand toti copiii dorm, intra tiptil in casele oamenilor pentru a lasa darurile cerute langa Pomul de Craciun (el Arbol de Navidad) si Belén-ul lor frumos.

Imi trece prin minte ironia tatalui meu, care ne spunea, cand am mai crescut si noi mai mari ca, in Romania, tot niste „regi” condusi de un ”gerila” calare nu pe o sanie, ci pe un tanc, au adus copiilor romani, fara ca ei sa le fi cerut astora asa ceva, un comunism rosu in sacii lor, in loc de jucarii. Asa ca de atunci, din 1945, cumparam noi, parintii, jucarii copiilor… Iar dupa 1989, constatam cu totii cum tot acestia, ii impiedica pe Mos Craciun adevarat si pe Regii lui Magi, facandu-i sa vina din ce in ce mai mai rar si tot mai sarac incarcati pentru copiii plebeilor, si din ce in ce mai des si mai bine incarcati cu daruri doar pentru odraslele politrucilor, pentru ca este mosul lor…

Zi de sarbatoare in Madrid, dar cu ploaie si frig. Mijloacele de transport circula, ca intotdeauna in astfel de zile, la intervale mai mari de timp, pentru ca majoritatea madrilenilor sunt in toiul sarbatorilor. Am urcat in autobuzul gol, in care doar doua persoane mai priveau ganditoare, ca si mine, la picaturile ce se scurgeau pe geamuri. Traseul pe care de obicei il parcurgeam in 30-40 de minute, acum l-am facut in mai putin de un sfert de ora, caci si soselele erau goale. Apoi am luat Metroul: la fel de gol si acesta! Iar pe peroanele statiilor, nimenea nu-l mai astepta…

Am ajuns la servici. Lucrez ca bucatareasa la o doamna in varsta care a adus pe lume doisprezece copii, asa ca, atunci cand se strang cu totii (cu ocazia unor astfel de evenimente), eu numar de la patruzeci de persoane in sus. Intru in bloc si sun la usa. Prin usa capitonata razbat glasurile vesele ale copiilor. In sfarsit mi s-a deschis usa. In fata ochilor mei mi-a aparut o imagine de povesti, un Univers al jucariilor prin care inota o multime de copii de toate varstele intr-o veselie imposibil de descris in cuvinte, despachetand inca la darurile primite din partea Regilor Magi, care au avut grija sa scrie pe fiecare pachet chiar si numele copilasului destinatar (amanunt ce a trezit si-n mintea mea imaginea vremurilor copilariei mele). Imensul salon, numai eu mai stiam ca este salon, caci copiii l-au transformat, intr-un timp foarte scurt, intr-un fel de supermarket foarte dezordonat: pe fotoli, pe canapele, pe mese si pe polite chiar, numai jucarii. Nici nu am apucat sa-mi trag bine sufletul, caci marea de copii m-a si incercuit:
– Mariana, uite ce mi-au adus mie Regii!
– Uite ce mi-au adus mie, Mariana: un catelus adevarat, …viu! – imi zice alt copilas.
Puisorul de catelus pufos si negru ca taciunele, ma privea speriat, cu frumosii sai ochisori. L-am mangaiat si eu, transmitandu-i pace si liniste caci, daca el nu putea realiza, eu eram sigura ca nu va ajunge niciodata in strada, fara stapan, rabdand foamea, precum multi catelusi patesc ceea ce patesc deopotriva si copii si batranii – dupa 30-40 de ani de munca – si azi inca prin Romania mea, cea de dupa cel de-al II-lea Razboi Mondial…
– Si cum se numeste catelusul tau?
– Haco!
Acest nume vine din filmele de desene animate, de unde am dedus ca va creste foarte mare!
– Tu i-ai pus acest nume frumos sau Magii?
– Asa le-am scris: sa-mi aduca un catelus pe care sa-l cheme Haco, si asa mi-au adus!
– Inseamna ca ai fost cuminte!
– Desigur!
Am privit cateva secunde peste tot, dand roata cu privirea, cutiile, hartiile, cadourile si multimea de balonase care au inundat intreg salonul de la un colt la altul: un adevarat magazin de jucarii cum era pe vremea parintilor mei ”Romarta copiilor”. Apoi am inaintat incet-incet spre bucatarie. Dar tot n-am scapat:
– Mariana! Mariana!
– Da, Jaime! Ce s-a intamplat?
– Uite ce mi-au adus mie Regii!
– Un trening alb frumos!
– Bravo…! Am incercat eu sa-l aprob, dar am fost intrerupta…
– E de „Real Madrid”! Nu vezi? – zise el aratandu-mi emblema. E original! Si mi-au adus si o minge cu toate semnaturile „galacticilor” (asa-s numiti jucatorii acestui Club).
Am privit curioasa acea frumoasa emblema a clubului, pentru ca si sotul meu tot cu ei tine, gandindu-ma ca un astfel de echipament, chiar daca este pentru un copil mic de numai cinci anisori, nu este de loc ieftin.
– Inseamna ca vrei sa ajungi si tu unul ca ei?
– Claro!
Am reusit insfarsit sa strabat acea „mare” involburata de jucarii si copii, si sa intru in bucatarie, adica intr-o alta „mare”… de farfurii si de tot felul de vase. Dar un cor puternic de oameni mari si copii ma strigara iar:
– Mariana! Mariana! Lasa, treaba mai tarziu… Vino sa iei si tu o felie de „roscon”. Acesta este un cozonac traditional de forma unui colac, care se face, ca marime, in functie de cat este familia de numeroasa. Asa ca va puteti inchipui cat de mare era roscon-ul lor! Acesta se taie in jumatate pe toata circumferinta sa, se presara cu surprize, cu  pachetele, cu jucarii micute si bani, de la 1 euro si pana la 50, 100… dupa cat il tine punga pe fiecare! Se tapeaza cu un strat gros de frisca peste care se aseaza cealalta jumatate a roscon-ului. Apoi se taie felii in functie de numarul de persoane. Exista sansa ca unul sa ia o felie fara nimica, iar altul sa ia o felie cu doua sau trei pachetele, insa fiecare viseaza desigur sa o ia pe aceea cu bancnota cea mai valoroasa. Am luat si eu o feliuta, multumind pentru amabilitatea lor si inscriindu-ma, cu bucurie bineinteles, in fastul acesta traditional spaniol. Am avut parte si de un pachetel, nu cu „lozul” cel mai mare, dar nici cu jucarie, ci cu cinci euro! Traditia zice ca, indiferent de suma, daca iei felia ce contine un ban, vei avea parte de bani in anul respectiv! Apoi m-am retras la treaba mea, traversand inca odata salonul plin de copiii fericiti de jucariile primite…

Am intrat iar in bucatarie. Din salon se auzeau rasete si voie buna, iar de afara ploaia plesnind geamul cu picarurile ei mari si reci. Mohorata vreme! Dar ce conteaza daca in „tara” este cat de cat bine, in casa este cald, si o femeie octogenara este inconjurata de nepoti si stranepoti, frati si surori, fii si fiice, nurori si gineri? Si chiar daca nu ai avea o asa splendida familie, daca le ai pe primele doua, adica… Tara ta, in care sa fie bine, si casa ta, in care sa fie cald, tot gasesti si tu o familie prietena sau cativa vecini mai apropiati, sa petreci si sa te bucuri din plin de o asa sarbatoare… Sa nu fii singur, asta cred eu ca cel mai mult conteaza!

Gandul meu a inceput a colinda spre meleagurile din care imi trag seva. Fericirea si chiotele copiilor transmiteau pe unda nevazuta a gandului, multumiri in sufletul parintilor lor retrasi, discutand de-ale lor, din care nu va lipsi niciodata aceasta „criza”, desigur. Valtoarea acestei veselii contagioase – ca si latina in mijlocul latinilor -, face aproape imposibil sa poti distinge care este cel ce are totusi un serviciu de indeplinit, prin toata aceasta harmalaie. Absolut toti isi aduceau vasele folosite la bucatarie, iar fetele mai tinere au datoria, dupa legea casei, de a ma ajuta, cand sunt „incoltita” de prea multa treaba. Familie mare, bine educata si ordonata de cel care ar fi fost azi si el alaturi de batranica mea, daca nu ar fi plecat la cele vesnice. Ea stie o „lectie” de la raposatul ei sot si nu vrea, nici in ruptul capului, sa se abata de la ea. Am auzit-o odata „ordonand” putin mai taios unui fiu ai ei, cam insistent in ce priveste chestiunea de „bursa si actiuni”: „Mie imi pui procentele actiunilor in Banca Englezeasca, si gata! Ai inteles?” Batranii stiu ce stiu, si stiu bine! Am inteles si eu, nu doar ea, ca in Spania sunt la conducere „socialistii”, ca si… in Romania – doar ca la noi toti sunt dintr-acelasi drac – care peste tot in lume, unde au pus mana pe putere, nu se pricep sa faca altceva decat somaj mare, intrigi sociale si crize economice interne. Iar acum iata-i declansand o noua Criza Mondiala…

Doamne, cati copii romani nu au in aceasta iarna cizmulite sau ghetute in picioare sau o hainuta mai grosuta sa le tina de cald? De jucarii, aproape ca nici nu imi vine sa Te mai intreb! Prin satele izolate ale Tarii, cati inoata prin nametii de zapada zilnic, spre scoala si apoi spre casa, pentru a primi lumina cartilor? Ma gandesc, ca orice mama ce nu traieste de pe urma politicii, la copiii saraci ai Romaniei, pe la care Mos Craciun nu poate inca sa vina si nici macar pe Regii Magi nu poate sa ii trimita… Ce-or avea ei pe masa de aceste sarbatori? Caci, despre parintii si bunicii lor stiu sigur ca au impozite mari pe salarii si pensiile si ajutoarele de somaj sau sociale taiate! Anul trecut mi-am vizitat fina botezata de mine, care este mare acuma, dar are fratiori mai mici, care mi-au cerut „crenvursti”, cand i-am intrebat ce vor sa le cumpar, nicidecum o jucarie, desi eu le adusesem banane si portocale!

Prin ziare se face apel de solidarizare cu cele doar 20 (douazeci) de familii ce abia mai rezista inca expropierilor din Rosia Montana! Politicienii lui Iliescu au vandut toata industria si agricultura, „la fier vechi” zicand ei, ca sa nu le inteleaga toata tara jaful practicat. Astia, ai lui Basescu, vor sa vanda muntii… Oare dupa ce vor vinde tot, vor pleca de pe capul nostru? Ma tem ca nu!

Torentul de bucurie in care am lucrat pe 6 ianuarie mi-a amintit de traditionalele obiceiuri si datini pe care le are poporul roman, in timpul frumoaselor noastre ierni. Mama din mine, isi vede iarasi copiii colindand si isi aminteste cum, intr-o iarna, mi-au venit acasa cu un catelus tot asa ca Haco de micut:
– Mama, uite ce frumos e! E ciobanesc! I-au pus numele „Ursu”. Si pana a murit, Ursu i-a condus pe copiii mei zilnic pana la scoala si apoi venea singur acasa. Mergea cu noi la cumparaturi si ne astepta linistit afara, in fata magazinelor, fara sa fi absolvit nici o scoala inalta de dresaj. Niciodata nu a sarit nerabdator cu labele pe masa, cand noi mancam, caci stia ca la sfarsit toate oasele erau ale lui. In curtea noastra nu a putut intra niciodata cineva strain, daca noi nu eram acasa. Punea doua labe pe gard si, fara sa latre, il privea atata de serios pe cel ce incerca sa intre in curte, incat acesta trebuia sa inteleaga ca „nu este nimeni acasa” si deci, nu are la ce intra.

Azi copiii mei sunt mari si voinici. Ar putea fi de folos tarii, dar „Tara lui Basescu” si a pdl-ului sau, nu are nevoie nici de ei si nici de alti tineri, indiferent de cata pregatire ar avea, fie ei chiar si medici. Dar are o foarte mare nevoie de politicieni, de cati mai multi politicieni. Pentru acestia Romania a devenit „tara politicienilor”, azi ai lui Basescu iar maine a altui neom poate… Are bani asa de multi incat isi permite pana si luxul de a-si tine slugile pe bani de la buget prin toate tarile pe unde muncesc romanii, pentru a le face propaganda politica, campanii electorale, intr-un cuvant: pentru a-si „spala” astfel hotiile si jafurile lor economice. Am avut ocazia sa aud doua astfel de persoane discutand – activiste ale lui Branza Gabriel, deputat in parlamentul tarii si presedinte al pdl-diaspora, cel care l-a scapat de o motiune pe Basescu, cu ajutorul bisericii sale adventiste din Castellon, condusa de varul lui Daniel Ionita – una fiind chiar presedinta pdl-Madrid, doamna Dorina Sisu, care se mira pe ce-o fi venit factura Vodafone a telefonului sau mobil… de 800 de euro, la plata?

As alunga imaginile crunte ale copiilor, malnutriti si exploatati in toate felurile criminal posibile, din Africa, dar nu pot! Imaginea acelor copii doar piele si os, intr-un secol in care si un „discapacitat” a putut calatori in Cosmos, …pentru ce?, pentru a ne da el o „certitudine”: ca nu exista Dumnezeu, din cauza ca nu l-a putut vedea el. Le-o fi fixat, acest sarman om de stiinta, poate si vreo ora de audienta, iar Ei, Dumnezeu si Domnul Isus Hristos, nu au binevoit sa se prezinte la el… Noi Romanii putem comunica lumii intregi, deci si acestui „discapacitat” marunt la suflet, certitudinea noastra: exista oameni fara Dumnezeu si fara suflet, iar noi nu mai scapam de ei de 66 de ani!

Singura mea „salvare” imi este aceasta harmalaie de copii fericiti, care ma obliga sa-mi tin lacrimile in frau si… munca ce trebuie sa o fac! Si desigur, felul familiar cu care sunt tratata, pana nu stiu cand, caci este criza si aici…

Mi-as dori intr-o zi sa aud pe posturile de radio si televiziune romanesti, ca guvernantii de ieri si de azi isi vor cere la unison iertare de la natiunea romana, care a fost atata de indulgenta si de rabdatoare cu ei, si indemnul de a o lua impreuna de la capat, cu cinste si onestitate. Abia atunci voi crede si voi avea si eu certitudinea ca Mos Craciun va fi lasat sa intre cu jucarii si felurite daruri in toate casele copiilor din Romania. Iar acolo unde va sti ca nu mai poate ajunge, isi va trimite cu siguranta Regii Magi sa ii salveze onoarea, caci eu il cunosc, stiu ca este un „Mos de cuvant”, si mai stiu ca azi nu poate ajunge cu cadouri la fiecare din copiii nostri, din cauza politicienilor iresponsabili pe care ii avem! Tuturor acestor „regi” rai si neomenosi… sa le fie rusine!

Fie ca speranta sa nu ne paraseasca, ba din contra, chiar aceste imporante si semnificative neajunsuri, ce vrand-nevrand le traim, sa ne uneasca mai mult, pentru ca la momentul potrivit, sa-i inlaturam definitiv pe toti acesti „regi” hoti si mincinosi ce ne guverneaza azi, si sa alegem in locul lor pe Regele Nostru, cel care a fost gonit tot de ei si nicidecum de Natiunea Romana. Asa sa ne ajute Dumnezeu!

Maricuta MANCIUC-TOMA
Madrid, Spania
Ianuarie 2011

CAMPANIA SUFLET PENTRU ROMANIA

COMUNICAT DE PRESA

Mihaela Serban, Mirco Maschio si Rodica Elena Lupu au trimis daruri copiilor orfani
 
Oameni cu suflet, celebri, cu o cariera de succes si cu numeroase implicari umanitare, cunoscuta realizatoare TV a galelor, Mihaela Serban si Mirco Maschio, au implementat impreuna campania SUFLET PENTRU ROMANIA, care a venit in sprijinul  copiilor orfani si abandonati in maternitati. Astfel, dupa prima editie de strangere de fonduri, au fost trimise cadouri de sarbatori, copiilor orfani din judetul ARAD.

Mos Craciun a venit incarcat cu dulciuri alese, cu carti de poezii pentru copii semnate de scriitoarea Rodica Elena Lupu, cu multe alte surprize pentru impodobirea bradutilor si pentru bucuria copiilor.

Serbarea de colinde si daruri, a avut loc la Primaria din Chisineu Cris, judetul ARAD, unde, in prezenta  Primarului GHEORGHE BURDAN, copiii orfani, in numar de cateva sute, au asteptat bucurosi darurile care au sosit din partea campaniei.

Primul pas al campaniei a fost facut catre copiii de varste mici si catre o casa de copii deja existenta in oras. Al doilea pas al campaniei va fi facut in primavara, cand va incepe constructia primului centru de tip rezidential pentru copiii abandonati in maternitati pe terenul oferit de Mirco Maschio, urmand a se face o conferinta de presa oficiala,  care va lansa arhitectura finala a contructiei.

Un lucru esential este faptul ca in urma campaniei SUFLET PENTRU ROMANIA, s-au strans materialele de constructii necesare primului centru.

Campania va continua si in anul 2011 pentru donatii.

IARNA IN FLORIDA

Pentru ca am vazut de cateva ori cum arata Florida – tinutul cu nume crescut din petalele florilor – in anotimpul de maxima inflorire a naturii si a spiritului de organizare turistica, am vrut sa stim cum arata schimbarea la fata din timpul iernii.  Asa ca am facut o vacanta in anotimpul hibernal, de Sarbatori, in apropiere de parcul Disney World cea mai  populara atractie turistica a Floridei, locul pe unde, cu cativa ani mai inainte, ne rupsesem picioarele de atata alergatura. Si acum  a fost o vacanta frumoasa, chiar daca ”iarna nu-i ca vara“, mai ales ca  nu am avut de suportat neplacerile caldurii si umiditatii din timpul verii.
Florida  nu putea sa fie altfel pentru noi. Aceasta zona a pamantului sarutata de soare in mai toate zilele anului,  atat de frumoasa si atat de intersanata, cu un turism bine organizat, a dat prilejul unei  adevarate explozii de localitati si  constructii noi care au atras  numeroase familii, multe  din Canada si a devenit in scurt timp una din cele mai frecventate destinatii de vacanta  ale americanilor, canadienilor si ale multor turisti de pretutindeni, chiar si in vremea de iarna.
Iti starneste admiratia cand te gandesti ca tot ce s-a construit  a luat fiinta doar de-a lungul secolului 20. Aici totul este nou, chiar si dupa standardele societatii americane, societate de altfel tanara la randul ei, iar turismul functioneaza ca pe roate proaspat unse. E un fapt cunoscut ca americanii stiu sa faca bani, dar este tot atat de adevarat ca pe banii primiti, ei stiu si pot sa iti ofere substantial, incat sa iti creeze starea de bine si sa te declari multumit.
Ne-am incumetat sa petrecem o vacanta in timpul iernii  stiind ca nici in acest anotimp nu ii pier toate frumusetile, dar si dupa felul cum se retrag aici multi seniorii canadieni, refugiindu-se de frigul lungilor  ierni  canadiene.
Frumusetea exuberanta a zilelor de vara acum era inlocuita partial cu cea a bogatiei decorului ornamental care se intrecea pe sine in stralucirea multicolora a luminilor revarsate pe cladiri si gradini, pe oglinzile apelor ce impanzesc terenul si in tot locul unde putea fi agatat un fir de lumina. Pe teme si forme diferite, decorurile si luminile formau un univers spiritual omogen deosebit. Ne lasam furati de magia luminilor, traiaiam o stare de sarbatoare, eram incantati ca puteam vedea cum petrec sarbatorile oamenii din alte parti ale lumii si incercam sa deslusim modul lor de a intelege si a-si trai viata. Si totusi…respiram si aerul prea imbibat de izul afacerilor comerciale, iar registrul starilor sufletesti il traiam altfel decat cel in care am crescut si care azi ne creaza starea inalta, linistita, curata, fericita ca pe vremea copilariei petrecuta in locul-icoana numit cu emotie “acasa”. Bucuria acestor zile pe care o traiam acum se impletea cu amintirea altei vacante asemanatoare petrecuta in Andaluzia Spaniei acum 5 ani, dar si cu retrairile indepartatelor vremuri ale copilariei de care nu ne putem desprinde niciodata. Aici era cu totul o alta lume, e adevarat, frumoasa si interesanta, dar care nu facea parte din fiinta noastra si astfel amintundu-ne ca asa cum este ea ticluita, este o lume imperfecta, chiar daca este cea mai buna dintre toate lumile posibile.
Incantatoare a fost si vremea, fiindca aici a imbracat hainele celor patru anotimpuri intr-o singura zi. Dimineata ne intampina un soare stralucitor cu lumina datatoare de fiori plini de viata, incat ne trezeam cantand si saltand de bucurie venita tiptil nu stiu de pe unde. Ne venea sa ne credem mai frumosi, mai tineri, mai generosi, gata sa dam din prinosul de bunatate numai sa fi fost cine sa-l primeasca si completam tabloul primaverii cu amintirea pastrata in urechi a cantecelor pasaretului chemandu-si perechea. La amiaza era o vara mai domoala. Ca sa nu pierdem “anotimpul” de cateva ore ne-am dus la plaja si ne-am aruncat in bazinul de afara cu apa incalzita. Ne-am rasfatat in nisip si in razele soarelui acum calde, dar prea repede trecatoare.

La plaja in Ajunul Craciunului

Ne-am facut fotografii, fiindca nu e de ici de colo amintirea scaldelor pe malul apelor in anotimpul numit “scurta vara din timpul iernii”. Seara gustam din anotimpul toamnelor tarzii, cu natura adormita. Noaptea, temperatura ne incerca pielea ca o iarna blanda, dar tot cu “naravul” stiut.
Atmosfera linistitoare, o eleganta masina inchiriata, eleganta si confortul apartamentului nostru in care ne-am simtit ca acasa, caci, pe buna dreptate, apartamentul, prin sistemul time-share, era proprietatea noastra pe timpul sederii  acolo, jocurile de minigolf si alte distractii au contribuit ca buna noastra dispozitie sa fie deplina.

Satisfactii deosebite ne-au oferit si vizitele imprejurimilor. In localitatea St. Petersburg am petrecut o zi intreaga atrasi de frumusetea orasului cu aer patriarhal asezat pe malul apelor Golfului Mexic si mandrindu-se ca adaposteste colectia tablourilor lui Salvador Dali, aflata acum intr-o cladire devenita neincapatoare si gata de mutare peste cateva zile intr-o noua si moderna cladire, de trei ori mai incapatoare.
Vechiul muzeu SALVADOR DALI.

I-am dat mai multe tarcoale acestei constructii facuta pe masura artei pe care o adaposteste.

Noul DALI se deschide in ianuarie 11, 2011.

In fata tablourilor am ascultat iarasi uimitoarea poveste a acestei importante colectii, un omagiu, nu doar pentru Dali, dar si pentru familia Morses, care a pus baza acestei colectii. Am scotocit iarasi ideile din tablourile lui Dali, acest artist mereu tanar care in mod repetat s-a reinventat pe sine. Am revazut acele aspecte dense si complexe, cu unghiuri diferite, cu peisajele deformate, ambigui, cu obiectele care curg, sau nelalocul lor, cu formele amenintatoare sau contrastele puternice ale tablourile lui. Ne provocau obsesiile si ciudateniile si ne punea pe ganduri perpetua dorinta de schimbare in confruntarea sa cu aceasta lume. Tipic adolescentin… Asa se explica de ce, revenind la acest muzeu dupa catva ani, tablourile aveau inca multe de spus din bogatia de intelesuri ramasa ca o promisiune pentru mereu “data viitoare”.
In aceasta vacanta, nu noutatile au avut precadere in atractia si satisfactia noastra, ci bucuria redescoperirii si reevaluarii celor vazute in alte dati. Cand te afli la primul contact cu lumea in care ai intrat, traiesti noutatea care te intampina, incerci sa o intuiesti, sa o cuprinzi cu toate simturile, sa o cantaresti, sa-i gasesti un loc in scara valorilor, sa-ti intiparesti ce crezi ca trebuie sa ramana in zestrea memoriei pe viata. Ca si tablourile lui Dali, tablourile de viata care se succedau inaintea ochilor nostri aveau ceva mereu de redescoperit, de contemplat, de pus in alti termeni, de privit din alt unghi. Revenind dupa un timp, imaginile iti par o carte deschisa pe care ai citit-o, dar acum a venit timpul sa observi nuante sau amanunte relevante, sa reevaluezi, sa redescoperi, sa gusti mai pe indelete ce ai ingurgitat inainte la repezeala, sa verifici ce ti-a mai ramas din inregistrarile memoriei afective. “De asta iti amintesti?” era intrebarea cea mai frecventa a acestor zile.
Chiar si drumurile de sosire si plecare au fost intr-un fel o reconstituire. Alergand prin aeroporturi de la un terminal la altul, ne-am lasat furati de frumusetea constructiilor si de buna functionare a serviciilor. Cu 15 ani in urma, primele impresii despre uriasele aeroporturi americane mi-au starnit multa admiratie. Acum, optica era alta. Datorita internetului, am putut sa vad aeroporturi noi in Dubai, China, Japonia si aiurea prin lume, cladiri sau chiar orase construite pe apa, sub apa, in plin desert devenit un rai de frumusete, vapor urias, cat un oras de mare si cate alte minunatii… Pentru acestea s-au folosit tehnici de ultima generatie, s-au investit cutremuratoare sume de bani, facand sa stapaneasca un lux exorbitant, iar serviciile sa se ridice la cea mai inalta clasa posibila. Aeroporturile americane care formasera obiectul deplinei mele admiratii nu cu mult timp inainte, acum palisera. Functionau bine si acum, dar mi se pareau prafuite, modeste si la mare distanta de cele construite recent acolo unde s-au adunat cele mai mari bogatii ale lumii, iar  tennica moderna ne-a creat sentimentul de uluire.
In final, ne-am adunat si noi gandurile, am facut ordine in sentimente si ne-am pregatit de plecare acasa. Ca si in celelalte vacante petrecute in Florida, la plecare am simtit ca s-a cuibarit in noi niste vibratii de frumusete  proprie care  incercau sa ne smulga promisiunea de a reveni. Seductia lor era atat de vie, incat  am simtit ca nu vom putea  rezistenta.
In Toronto  ne-a intampinat albul zapezii prin care intrezaream inocenta copilariei si ne-a indulcit regretul ca am parasit frumusetile Floridei. Poate din cauza ca m-am nascut in toiul iernii, oricat de frumos ar fi in Florida sau in alte locuri pamantene, nu mi-ar place sa lipseasca iarna cu puritatea zapezii din peisajul vietii mele.

Elena Buica