George ROCA

 

 

George ROCA: Distinse domn, va multumesc ca ati acceptat acest interviu. Stiu ca sunteti vesnic ocupat si nu as vrea sa va rapesc timpul, dar totusi as dori sa aflu cât mai multe despre dumneavoastra. De unde va trageti seva? Cum au fost începuturile?

Al Florin TENE: Pe atunci, sub dealurile molcome cu vii ale Dragasaniului, locul unde am vazut lumina zilei, nu cunosteam un adevar pe care l-a spus monseniorul Vladimir Ghika ca: „Omul este una dintre fapturile care se alcatuiesc cel mai încet si care trec cel mai repede!” Era anul Domnului 1942, luna iunie, 13, când strigatul primului copil al familiei Ion Tene si al Ecaterinei, nascuta Rosianu, ce atunci se nastea, dadea semnalul începerii unei vieti. Era anul când începea ofensiva lui Montgomery împotriva lui Rommel la El-Alamein, în Egipt. În orasul Dragasani, mai târziu, s-au simtit bombardamentele americane care tinteau podul de fier de peste Olt. În timpul acela, când sunau sirenele anuntând un nou bombardament, tata si mama cu mine în brate, punându-mi palaria lui tata în cap sa ma fereasca de soare, fugeau pe Dealul Viilor adapostindu-se sub umbra vitei de vie. Era perioada când locuiam cu chirie la o ruda pe strada Leulesti, actualmente Kogalniceanu, vis-à-vis de Liceul Agricol. În curtea acestei scoli ne jucam pâna seara târziu când apareau stelele, iar noi pe ulita scaparam cu doua pietre alte stele mai mici, întrecându-ne care pietre scapara mai bine si mai frumos.

De acest univers m-am despartit cu greu. În vara lui 1958 ne-am mutat în casa noastra de pe strada Parcului. Construita de parinti, pe credit luat de la banca. Dar din pacate edificiul nu a avut o viata prea lunga. În 1978, casa a fost demolata de comunisti pentru a extinde perimetrul unei centrale termice care alimenta blocurile din apropiere. Culmea ironiei, aceasta centrala termica în prezent este dezafectata. Locuitorii blocurilor si-au instalat centrale de apartament.

Învatând la scoala ca orasul nostru a fost castrul roman numit Rusidava (situat pe teritoriul actualului cartier Momotesti)si ca pe sub coasta de la fântâna Bâtca a trecut Drumul lui Traian spre Sarmisegetusa – Rusidava facând parte din sistemul roman de aparare numit Limes Alutanus – împreuna cu prietenul Ilie Vulpe, istoricul de mai târziu, am început sa sapam în diferite locuri pentru a descoperii vestigii romane. Dar, spre dezamagirea noastra, nu am gasit nimic… Totusi acea „arheologie infantila” ne-a folosit la consolidarea unor cunostinte temeinice despre istoria neamului.

 George ROCA: Vorbiti-mi putin despre scoala româneasca a acelor timpuri!

Al Florin TENE: Clasa întâi am facut-o la Scoala „Fratii Nicolaescu”, careia i se mai spunea „Scoala din Piata”. Prima învatatoare, doamna Radulescu, omorâta de rusi mai târziu! Apoi, parintii m-au transferat la Scoala „Nicolae Balcescu” unde l-am avut învatator pe domnul Moreanu. În clasa întâi am avut tablita de gresie pe care scriam. O am si acum ca amintire. Le-am aratat-o si nepotilor pentru a cunoaste cum se învata în acele vremuri… si cum arata „laptopul” bunicului lor! Învatatorii pe care i-am avut erau foarte exigenti cu noi. Când nu stiam lectia ne puneau la coltul clasei în genunchi pe coji de nuca. Si… astfel învatam de teama… nu din constiinta! Dar învatam! La ciclul primar am avut profesor de limba si literatura româna pe domnul Musulescu. Un barbat frumos si exigent. Când nu stiam lectia ne tragea de perciuni, spunând: „Tatarule nu ai învatat!”.

Dovada ca se facea carte în scolile primare si în liceul din Dragasani este faptul ca multi dintre fostii mei colegi de clasa au ajuns mari personalitati, precum: Radu Vasile, fost prim-ministru al României, Virgil Mazilescu – poet de mare talent, Dumitru Velea – scriitor, Ilie Vulpe -istoric, Mugurel Isarescu, actualul guvernator al Bancii Nationale, iar multi altii, profesori universitari, cercetatori, oameni de stiinta…

Nu pot sa-i uit pe profesorii mei, cei trei „Escu”: Mihaescu, Istocescu si Popescu, de limba si literatura româna, pe profesoara Preda de matematica… care m-a lasat corigent în clasa a X-a. Fiind bun la fizica si chimie, profesorul Cruciachevici mai întotdeauna ma punea, la orele de laborator, sa fac experientele cu care îsi exemplifica lectiile. Nu pot sa uit ca am fost eliminat trei zile pentru faptul ca am fost gasit citind în clasa romanul „Rusoaica” de Gib I. Mihaescu, care era interzis în acea perioada. Cartea o împrumutasem de la Ionica, fiica cea mica a autorului, care locuia împreuna cu mama dânsei, doamna Elena, fosta Stanescu, pe o strada adiacenta cu strada Parcului pe care se afla casa noastra. Era perioada când din dorinta de a ne face cunoscute creatiile literare am înfiintat Cenaclul Literar de pe lânga Casa de Cultura. Era anul 1958: Dupa ce a fost recunoscut (reabilitat) Gib I. Mihaescu am botezat cenaclul cu numele acestuia.

Tot în acel an, 1958, împreuna cu colegii Ilie Vulpe, Nicusor Barbulescu si Liviu Lica, am facut o gazeta de perete din scânduri, frumos construita cu patru rubrici, intitulata „Gazeta literara dragaseneana”, pe care am pus-o pe gardul scolii chiar la intrare. Era noaptea. La cele patru rubrici am „publicat” poezii si articole despre activitatea cenaclului pe care-l conduceam. Dimineata, înfuriat, directorul Liceului, profesorul Chelarescu, a dat ordin sa fie data jos gazeta noastra, iar pe noi ne-a eliminat trei zile si apoi am fost criticati de mama focului în sedintele de UTC.

Conducând, ca elev în clasa a XI-a, cenaclul literar pe care-l înfiintasem, am invitat la sedintele acestuia colegi si prieteni dragi, iubitori de literatura, precum Dumitru Velea, viitorul dramaturg, eseist, poet (elev în acea vreme la Liceul Agricol din localitate), Constantin Dumitru, ajuns renumit ziarist, Nicolae Cochinescu, procuror în Dragasani, viitor membru al Curtii Supreme de Justitie, poetul Virgil Mazilescu care era deja student la Bucuresti, Ion C. Vasile, tatal viitorului prim-ministru, profesorul Nita Popescu, poetul Dumitru Raiciu, profesorul Emil Istocescu si altii. Demn de recunoscut este faptul ca am avut mare noroc cu dascalii nostrii din acele vremuri, deoarece ne-au pregatit cu daruire la toate materiile, ne-a transmis dragostea de cunoastere si ne-au „deschis ochii”, învatându-ne cum sa tinem piept vietii…

 George ROCA: Am aflat din relatarile de mai sus ca „acolo” la Dragasani ati avut concitadini oameni de litere, artisti si chiar politicieni de valoare. Puteti sa ne dati mai multe detalii si desigur, sa ne mai spuneti câteva cuvinte despre domniile lor…

Al Florin TENE: Locuind nu departe de casa familiei Gib I. Mihaescu, înca de prin clasele primare am aflat ca acolo a stat un mare prozator. Doamna Elena, sotia scriitorului cu cele doua fetite Miruna si Ionica, au fost scoase de comunisti din locuinta lor, pe motiv ca erau boieroaice si faceau parte din familia „legionarului” Gib I. Mihaescu (cel care a publicat la revista „Gândirea”) si mutate într-o casa de tigani. Abia în 1967, dupa ce a fost retiparit Gib, le-a fost retrocedata casa… În acea perioada vizitam familia, împrumutam carti si cercetam manuscrisele. Aveam si un concurent, pe prietenul meu, profesorul Emil Istocescu, care s-a implicat cu daruire în cercetarea operei autorului, în special al volumului „Bratul Andromedei”, publicând câteva carti de referinta despre opera lui Gib I. Mihaescu.

 George ROCA: Care au fost motivele plecari din orasul natal? Erati deja cunoscut în Dragasani ca persoana publica, ca promotor cultural. Care a fost prima institutie de învatamânt postliceal? Am aflat ca ati studiat mai întâi la Bucuresti la Scoala Tehnica de Tehnoredactori „Dimitrie Marinescu” pe care ati absolvit-o dupa doi ani, dupa care ati urmat cursurile Facultatii de Filologie-Istorie la Baia Mare. De ce un salt atât de mare ca distanta geografica?

Al Florin TENE: Asa este! Dupa terminarea liceului am studiat la „Dimitrie Marinescu” la Bucuresti, dupa care m-am înscris la Facultatea de Filolgie-Istorie la din cadrul Institultului Pedagogic de la Baia Mare. Dupa absolvirea facultatii, am fost repartizat profesor la Tarna Mare, comuna situata la granita cu Ucraina, pe atunci parte intergtanta a a Uniunii Sovietice. Acolo am stat doi ani. Este locul unde m-am casatorit cu poeta Titina Nica Tene, care era învatatoare acolo… la scoala condusa de fratele ei Ion. Ca o coincidenta, sotia mea îsi tragea radacinile din Usurei, un sat de lânga Dragasani. Ne-am casatorit în acea localitate maramureseana… având verighete câte un fir de iarba… pe deget! De unde aur, când acest metal pretios era monitorizat de comunisti?! Tin minte ca la casatoria noastra ne-a cântat la pian o doamna unguroaica si am ciocnit câte un pahar de vin de Tarna Mare. Asta a fost frumoasa noastra nunta… Eram atât de tineri, plini de sperante si vise…

George ROCA: Deci dupa terminarea facultatii ati fost repartizat ca profesor la Tarna Mare, o localitate situata în judetul Maramures. Cum s-a acomodat un regatean get-beget cu oamenii din Tara Oasului? Ce amintiri va leaga de aceea perioada?

Acomodarea nu a fost prea usoara. Vorba lui Tutea „de multe ori, adaptarea la împrejurari se cheama conformism si conformismul se deosebeste de plosnita doar prin aceea ca ea n-are ratiune”. Obiceiurile, dar mai ales faptul ca osanul caruia îi faceam vizite la domiciliu, ca diriginte al feciorului sau, ne obliga sa bem o horinca-doua-trei si sa mâncam slana… (caci daca nu beam însemna ca îi suntem dusman!), nu ne placeau deloc. Asta ne-ar fi obligat sa fim mereu cu „capul plin”… adica beti! Greu ne-am acomodat în acest sens. Dar „am supravietuit” si i-am iubit mult pentru puritatea lor!

Acolo eram preocupat de literatura cu aceeasi ardoare. Deseori trimiteam articole si poezii la ziarul din Baia Mare, la „Gazeta Literara” din Bucuresti sau la „Tribuna” din Cluj. Multe dim acestea au fost publicate spre bucuria „autorului”! Ne duceam, împreuna cu sotia, iarna, pe o vreme de crapau lemnele de frig, la un cenaclu din Satu Mare, condus de poetul Petre Got. Desigur, nu ocoleam nici Baia Mare, unde eram atras sufleteste de cenaclul „Nord” – înfiintat de mine, de poetul Vasile Radu Ghenceanu si pictorul Mihai Olos.

 George ROCA: În 1964 ati devenit redactor al Statiei de Radioficare Dragasani. Sa întelegem ca a fost o încercare de a va reîntoarce la matca!?

Al Florin TENE: Chemati la Dragasani de tatal meu, care era în acea vreme sef-contabil la Banca Nationala a raionului Dragasani (iar Constantin Isarescu, tatal lui Mugur Isarescu Guvernatorul Bancii Nationale, era inspector sef), am „încercat” sa gasesc un serviciu în orasul natal. Normal, nu-i asa? Pâna la urma am gasit de lucru la Statia de Radioficare din oras, iar sotia… contabila la Intreprinderea de Transport Auto, tot în Dragasani.

Devenind redactor la Statia de Radioficare aveam zilnic o emisiune de o ora în care difuzam reportaje despre oras, anchete economice, montaje literar-muzicale, poezii si cântece. Am preluat din nou conducerea cenaclului pe care-l înfiintasem. În aceasta perioada, facând schimburi de experienta cu cenaclul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea si invitându-i, pe unii din ei, la emisiunile Statiei de Radioficare, i-am cunoscut pe Doru Motoc, care într-o perioada a fost redactor la revista „Arges” din Pitesti, unde publicam articole si poezii, pe regretatul poet Traian D. Lungu, o fire prietenoasa si volubila, pe Ion St. Lazar care era inspector la Casa Creatiei din Râmnicu Vâlcea, si pe directorul acesteia, Gheorghe Diaconu. I-am cunoscut în perioada când editau antologii de poezie pe diferite teme (si unde publicau si poezii de-ale mele). Am avut colaborari la realizarea unor spectacole cu montaje literar-muzicale, cu participarea unor artisti, muzicieni si poetii din Râmnicu Vâlcea precum: George Tarnea, Felix Sima, Doru Motoc, Traian D. Lungu, Lucian Avramescu si Gheorghe Voica.

Prin 1966-1967, Nicolae Cochinescu, care era procuror la Dragasani, a scris cartea pentru copii numita „Calaretul albastru”. Aproape toate povestirile din cartea care a aparut mai târziu la Editura „Ion Creanga”. Deseori le-a citit în sedintele cenaclului pe care-l conduceam. Unele din ele le-am difuzat, în lectura autorului, în cadrul emisiunilor Statiei de Radioficare din Dragasani, care avea peste 5.000 de abonati. Pe Nicolae Cochinescu l-am însotit (facând si înregistrari audio) la întâlnirile sale cu copiii din clasele primare. Dorea sa cunoasca reactiile viitorilor cititori ascultându-i povestirile. Pe istoricul literar Costea Marinoiu l-am cunoscut când participam la sedintele lunare ale cenaclului „Anton Pann”. Despre cartile lui am scris câteva cronici pe care le-am publicat în revistele „Povestea Vorbei” si „Arges”. Cu George Tarnea am participat la mai multe spectacole de poezie si i-am admirat excelenta-i memorie. Avea usurinta versificatiei… asa cum o aveau creatorii populari. El venind din comuna Sirineasa, judetul Vâlcea a mostenit acel „filon” al talentului de la mama sa (care era sora cu mama lui Mugur Isarescu).

Erau pe-atunci si multi impostori, strecurati printre noi de securitate. Îi ghiceai usor, deorece nu prea stiau „carte”! Îi tratam asa cum scria odinioara Garabet Ibraileanu: „Inteligentii joaca roluri fata de altii: prostii joaca roluri fata de ei însisi si, daca sunt prea prosti, reusesc sa se însele singuri”.

Pe parintele Balasa l-am cunoscut prin 1965, pe vremea când lucra la Monografia orasului Dragasani. Ma plimbam seara cu dânsul si îi povesteam despre cenaclu nostru. Am avut câteva emisiuni la Statia de Radioficare despre istoria Dragasaniului, a originii limbii si poporului român. Dar colaborarea noastra la emisiuni nu a durat prea mult, fiindca Comitetul Orasenesc de Partid a interzis continuarea difuzarii rubricilor cu preotul Balasa. Mai târziu, la Cluj, baiatul meu, Ionut, l-a invitat, împreuna cu poetul-preot Ion Marinescu din Sutesti-Vâlcea, sa-si lanseze cartile si revistele în Sala de Sticla a Primariei clujene. Reîntâlnirea noastra a fost o bucurie spirituala ce nu se uita niciodata. Atunci am înteles ca omul de cultura este deseori „fiul durerii”. Tot ce are mai frumos în el se naste cu durere si din durere. La radacina fiecareia din ideile sale se gaseste o rana.

George ROCA: Deci reîntors la Dragasani… ati avut o activitate culturala si literara destul de intensa!

Al Florin TENE: În orasul natal, dupa ce s-a desfiintat Statia de Radioficare, în 1968 (atunci când s-au înfiintat judetele) am lucrat ca economist la Baza de Aprovizionare Pentru Agricultura nr.38. Aprovizionam cu materialele necesare toate unitatile agricole din judet. Era multa munca. Lucram si 10 ore pe zi, inclusiv sâmbata, iar duminica ne chemau la munca voluntara. În timpul liber ramas scriam la cartile mele. În perioada aceea l-am cunoscut pe Mircea Ciobanu, având la el un manuscris cu poezii pentru Editura „Cartea Româneasca”. Propusese volumul pentru planul editorial, dar din pacate nu a fost aprobat de Marin Preda. Mircea Ciobanu chiar mi-a spus în fata lui Mircea Danielov, care venise sa-I ceara niscaiva bani: „Tene are poezii ce se scriu odata la o suta de ani!”.

George ROCA: Si in anii care au urmat ce fel de activitate literara ati desfasurat? Câteva exemple va rog?

Al Florin TENE: În perioada 1970-1971 am lucrat la ziarul de santier „Lumina de pe Lotru”. Acolo am cunoscut oameni, fapte si drame care s-au coagulat în romanul „Chipul din oglinda”, aparut mult mai târziu, dupa evenimentele din decembrie 1989, la editura Fundatiei „I.D. Sârbu”. Când am depus manuscrisul acestui roman la editura „Dacia” din Cluj, unde director era Al. Capraru, redactorul de carte, Viorica Marii (sora lui D.R. Popescu), dupa ce l-a citit, mi-a spus textual: „Tovarase Tene, romanul nu se poate publica. Daca l-as publica am intra amândoi în puscarie!”. „Chipul din oglinda” este o fresca a societatii românesti din perioada ceausista, o critica aspra a politicii economice de atunci.

Deci cam asa a fost o întoarcere la marea iubire, orasul Dragasani! Asa cum îsi intitulase un volum de poezie prietenul meu, Anghel Dumbraveanu, numit „Fluviile vizeaza oceanul”… asa si eu am considerat ca „oceanul meu” a fost si este orasul natal. Acolo s-au nascut cei doi feciori ai mei, Florin, care, astazi, este specialist în imagine la televiziune, autor de reportaje, si Ionut, doctor în istorie si drept, autor a 16 carti publicate.

George ROCA: Sunteti o familie complexa de artisti si oameni de litere. Mai întâi i-am cunoscut scrierile lui Ionut, mai apoi ale dumneavoastra si în cele din urma ale doamnei Titina Nica Tene. Trei membri de familie cu trei stiluri diferite de scris… de la jurnalism, la critica literara, si de la poezie la povesti si povestiri. Multe (chiar foarte multe) le-am redactat si publicat în revistele cu care colaborez. I-am lasat pe cititori sa judece, sa îsi spuna parerea… parere care vesnic a fost pozitiva si laudativa. Cum ati reusit sa produceti o „familie” atât de literara. Descrieti-i va rog în câteva cuvinte pe membrii familiei dumneavoastra. Nu-l uitati nici pe Florin junior!

Al Florin TENE: Nu eu am reusit sa-i fac literati pe membrii familiei mele. Dumnezeu le-a transmis harul acesta, sau poate l-am mostenit (cu totii) de la mama mea. Sotia are în proza si poezie o spontaneitate jucause si optimista, care deseori se evidentiaza chiar si în poeziile cu iz putin dramatic. Ionut este un ambitios, un cautator de noutate si formator de opinie, pe când Florin este un bun practician. Se zice ca în mâna lui… orice lucru se transforma… în „aur”!

George ROCA: Cum ati ajuns, dupa aceea, iar în Ardeal? Si… tocmai la Cluj-Napoca de data asta!?

Al Florin TENE: Exista un proverb românesc: „în orice rau exista si un bine”, proverb care s-a materializat si în soarta familiei mele. Demolându-ni-se casa din Dragasani, asa cum spuneam la început, ne-am hotarât sa ne mutam la Cluj, unde sora mea Violeta era profesoara de biologie la un liceu din oras. Am facut împrumut pe 25 de ani la banca si am cumparat un apartament cu patru camere în care am locuit cu parintii si cei doi baieti ai nostri, pâna când copii s-au casatorit si s-au „asezat” la casele lor. Parintii… au trecut la cele vesnice de aproximativ zece ani. Aceasta este istoria si motivul venirii mele la Cluj în vara anului 1978, astfel ca istoria nu-si are o scuza în fata vesniciei, fiindca ea „…scuza prea mult timpul”, cum spunea Cioran.

George ROCA: Cum v-ati încadrat în faimoasa „oaste literara” a Clujului?

Al Florin TENE: Dupa ce am cunoscut viata de huzur al redactorilor de la revistele literare din Cluj si Bucuresti, care veneau la redactie la ora 10 si plecau la 13, dar nu lucrând la birou, ci pierzând timpul prin cârciumi… nu m-a mirat ca acestia nu au prea scris lucrari de valoare. Aproape tot ce au publicat nu a fost bun nici macar pentru „prezentul” de atunci, ne mai vorbind de viitor.

Toata viata am fost un luptator, întelegând faptul ca trebuie sa am un destin „drept” prin fapte, în folosul societatii, fiindca resemnarea este un viciu. Îmi amintesc ca în anul 1980, sotia mea si tata, în prezenta mea, au scris o scrisoare nesemnata lui Adrian Paunescu, la revista Flacara, în care era criticat Ceausescu ca înfometeaza tara. La Cluj nu se gasea nimic. Se murea efectiv de foame. Scrisoarea a fost data la Securitate si un an de zile au cautat… pâna ne-au gasit! Am fost anchetati o zi si doua nopti. Apoi ne-au dat drumul. În urma acestui fapt sotia a fost data afara din servici si eu sanctionat pe linie administrativa. Însa, peste câteva luni, Titina a intrat secretara la revista „Tribuna”! Mai aparea si pentru noi dim când în când câte un înger pazitor sau câte un bun samaritean!

Mai adaug faptul ca ofiterul anchetator, colonelul Velea, si-a cerut scuze când, dupa revolutie, m-am întâlnit cu el. Iar un alt colonel de securitate, poetul Vasile B. Gadalin si-a cerut iertare în fata Icoanei Facatoare de Minuni de la Manastirea Nicula. Mai mult, pentru a demonstra ca nu suntem razbunatori, poetul Vasile B. Gadalin, a fost admis ca membru al filialei clujene a Ligii Scriitorilor Români.

Am fost un luptator împotriva sistemului comunist. Nu am crezut niciodata în ideologia marxist-leninista. Stiam ca în democratie legea functioneaza, în vreme ce în comunism legea nu exista, „e tiranie”, cum îndârjit spunea Petre Tutea. Datorita acestui fapt si a unor împrejurari am participat activ la Revolutia din decembrie 1989.

George ROCA: Si dupa revolutie…?

Al Florin TENE: Dupa revolutie am lucrat ca redactor la „Curierul Primariei” si la „Cetatea Culturala” unde am promovat tinere talente si unde am publicat consideratiile mele despre aparitia noului curent literar „Globmodernismul”, cel care a înlocuit postmodernismul care… a stâlcit limba româna si care nu spunea nimic. Globmodernismul este fenomenul reîntoarcerii, pe jumatate, la un clasicism împletit cu mijloacele moderne de astazi.

La Cluj am înfiintat în anul 2006 cenaclul literar „Vasile Sav” ce functioneaza în cadrul unei sectii a primariei Cluj-Napoca, iar în ianuarie 2011 am înfiintat si cenaclul „Artur Silvestri” al Ligi Scriitorilor Români, sedintele tinându-se în sediul Cercului Militar Cluj.

George ROCA: Deci pe parcursul vietii ati înfiintat mai multe cenacluri… unul în fiecare loc pe unde ati umblat, de la Dragasani la Cluj, via Baia Mare! De curând a mai aparut si al patrulea… cenaclul „Artur Silvestri”! Care este menirea si scopul acestuia? Este un omagiu marelui carturar disparut, a marelui promotor cultural?

Da! Asa este! În luna ianuarie a acestui an am înfiintat cenaclul literar „Artur Silvestri”. Acest OM, care-i poarta numele, mi-a fost prieten spiritual. L-am înfiintat cu scopul de a fi o scoala de literatura pentru membrii Ligii Scriitorilor români, si nu numai. La sedinte participa de obicei peste o suta de persoane. Am înfiintat acest cenaclu în spiritul lui Garabet Ibraileanu care spunea: „Cultura nu e un lux, este un strict necesar. Fara cultura un popor nu poate rezista în concurenta vitala dintre popoare”.

George ROCA: V-as ruga sa îmi dati mai multe amanunte despre debutul dumneavoastra în literatura? Cu ce gen ati început sa va faceti cunoscut?

Al Florin TENE: Am debutat cu poezie „Eu m-am nascut când…” în luna mai a anului 1959, în revista „Tribuna” din Cluj. Am trimis poeziile semnate asa cum sunt în buletinul de identitate, adica Tene Florinel Sandu. Mai târziu am aflat cine mi-a fost „nasul” de botez literar, cel care mi-a pus pseudonimul „Al. Florin Tene”. Era poetul Negoita Irimie, seful sectiei „Poezie” din cadrul redactiei. Pe atunci era redactor sef Dumitru Mircea, cel care publicase romanul „Pâine alba”. Mult mai târziu în 1974 am publicat la Editura „Litera” din Bucuresti volumul de versuri „Ochi deschis”, fiindu-mi redactor de carte distinsul romancier si editor, de pe vremurile de dinaintea celui de-al doilea razboi mondial, Radu Albala. Si al doilea volum, aparut în 1979 la aceeasi editura, a fost redactat tot de Radu Albala. Volumele de poezie „Cerul meu de hârtie” si „Masa cea fara de taina” au fost traduse în limbile engleza si sârba. Volumul „Cerul meu de hârtie” a fost publicat la Uzdin, în Serbia, de catre prietenul Vasile Barbu, în urma primirii Marelui Premiu la Festivalul International de Poezie.

George ROCA: Unde ati mai publicat? Stiu ca pe internet sunt nenumarate saituri de reviste care fac referinta la numele dumneavoastra! Câte articole ati publicat?

Al Florin TENE: Am publicat poezie, articole, critica literara si eseu în revistele: Luceafarul, Gazeta Literara, Familia Româna, România Literara, Arges, Secera si ciocanul, Orizont, Scrisul Banatean, Iasul Literar, Convorbiri Literare, Confluente, Cronica, Ramuri, Mozaic, Agora Literara, Cetatea Culturala, Ardealul Literar, Curierul Primariei Cluj, Flagrant, Postasul, Orient Latin, Heliopolis, Rusidava Culturala, Poezia, Oglinda literara, Esteu, Columna, Citadela, Aurora, Al cincelea anotimp, Pietrele Doamnei, Climate Literare, Viata de pretutindeni, Napoca News, Faclia, Adevarul de Cluj, Mesagerul transilvan, Radix (Belgia), Românian VIP (Dallas, Texas), Iosif Vulcan (Australia) s.a. În total am publicat peste 6000 de articole si reportaje în presa.

George ROCA: Am aflat ca ati fost membru activ al Uniunii Scriitorilor Români. Ati parasit acest forum fiind acuzat de plagiat! Care este adevarul? Ni-l puteti relata? Ce argumente aveti în apararea dumneavoastra? Daca vi se pare o întrebare jenanta puteti „sari” peste ea!!!

Al Florin TENE: Pardon! Nu am nimic de ascuns! În anul 2000 am fost exclus din Uniunea Scriitorilor din România fiind acuzat de plagiat! De fapt folosisem intertextualitatea, asa cum au folosit-o foarte multi altii din generatia optzecista. Adevarul este ca… publicând un articol într-un ziar din Valea Jiului, unde am aratat ca o parte din conducerea Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor a colaborat cu securitatea comunista… am fost „executat”! M-am bazat pe unele documente gasite în Comitetul judetean PCR Cluj în timpul Revolutiei din Decembrie 1989. Trei scriitori din conducerea filialei s-au simtit cu „musca pe caciula”! Ca urmare acestui fapt… m-au asteptat la „cotitura” si „m-au pocnit”! Metode mostenite de la comunistii-stalinisti! Noroc ca nu m-au trimis la „canal”! Doar o parte din conducere a votat excluderea mea din Uniunea Scriitorilor înscenând plagiatul. Acest fapt m-a determinat sa înfiintez Liga Scriitorilor Români! Pe atunci era presedintele Filialei USR amicul Constantin Cublesan, care a ramas pentru mine doar a-mic cu toate ca mi-a trimis o scrisoare în care îsi recunostea greseala, cerându-si iertare! La Bucuresti, la Comisia de Disciplina, din cinci persoane, doar trei au votat excluderea. Despre acest caz s-a scris mai amanuntit. Scriitorul hunedorean Petre Birau, în cartea sa „Al Florin Tene – viata ca literatura” a publicat si scrisoarea lui Constantin Cublesan. Adevarul scris de mine s-a adeverit. Eugen Uricariu, Ion Muresan, Augustin Buzura si multi altii s-au dovedit a fi colaboratori ai odioasei institutii de tortura, stiind faptul ca nu puteai functiona ca redactor la o publicatie importanta daca nu dadeai cu… subsemnatul a „secu”! În conditiile în care aceasta functie echivala cu cea de activist de partid. Cum se explica faptul ca tovarasul scriitor Cublesan, a fost pe vremea odiosului „cel mai calatorit” scriitor din tara? Cum se explica faptul ca imediat dupa revolutie, Horia Badescu, Mircea Oprita si Vasile Igna au fost trimisi de tov. Iliescu, ca directori la Centrele Culturale din Paris si Budapesta? Nu cumva aveau dosarele verificate înca dinainte, de catre cine trebuie?

George ROCA: Dupa revolutie ati fost selectionat de catre Uniunea Europeana pentru a participa la cursurile internationale de jurnalism organizate de aceasta. Câteva detalii v-as ruga. Stiu ca ati fost foarte apreciat, ca ati primit si premii…

Al Florin TENE: Nu au fost cursuri. Comisia Europeana de la Bucuresti condusa pe atunci de Karen Fogg, a organizat un concurs de jurnalism, având ca premiu o bursa în structurile Uniunii Europene de la Bruxelles. Am trimis materialele, câteva reportaje, pe temele solicitate si am obtinut bursa. Alaturi de mine, a mai fost selectionat si filozoful Gabriel Andreescu împreuna cu care am fost în capitala Belgiei. În urma acestei burse si al concursului am obtinut „Diploma de Jurnalist European”.

George ROCA: În urma cu un an mi-ati trimis spre publicare un manifest adresat Patriarhiei Romane prin care propuneati acesteia sanctificarea poetului national Mihai Eminescu. Care a fost si este motivatia dumneavoastra? Ce ecouri a avut acest manifest?  

Al Florin TENE: Daca nu s-a facut pâna acum sanctificarea lui Eminescu, sunt sigur ca peste câtiva ani se va face! Înainte de a propune acest lucru, am cercetat arhivele si am dat peste informatia ca la „Serbarilor de la Putna” din august 1870, Mihai Eminescu a propus ca Stefan cel Mare sa fie facut Sfânt! Un jurnalist anonim de la ziarul „Traian”, scria ca „cititorii s-au obisnuit cu aberatiile lui Eminescu. Auzi, Domnule, Stefan cel Mare sa fie sfânt!?”. Iata însa ca astazi, Stefan, Domnul Moldovei, este sfânt în Calendarul Ortodox. Asa am patit si eu cu propunerea mea! Au fost câtiva care m-au dezaprobat… ba chiar criticat vehement! Dar… sunt sigur ca viitorul îmi va da dreptate.

George ROCA: Sa revenim la Liga Scriitorilor Români. Fiind presedintele acesteia si prim-membru fondator, v-as ruga sa ne relatati mai multe detalii despre înfiintarea ei. Care este menirea ei? Este o concurenta a Uniunii Scriitorilor Romani!? Cine au fost/sunt primii membri? Ce efective aveti în anul 2011? Cum va desfasurati activitatea? Ma refer la membri, filiale, organizare, etc.

Al Florin TENE: Initiativa de a înfiinta o noua organizatiei scriitoriceasca în România am avut-o eu, dupa ce m-am reîntors din Belgia. Vazând ca in aceasta tara functionau cinci asociatii scriitoricesti (în buna întelegere! Sic!) si cunoscându-i pe unii scriitori de acolo, mi-a venit ideea de a democratiza si în tara noastra miscarea scriitoriceasca. Dar nu înainte de-a ma interesa despre celelalte „uniuni” din fostele tari socialiste. În urma documentarii, am aflat ca numai în România a ramas o singura asociatie scriitoriceasca de tip sovietic, adica Uniunea Scriitorilor. În toate celelalte tari, foste socialiste deci, „uniunile” s-au desfiintat, iar în locul lor s-au înfiintat mai multe organizatii scriitoricesti. Asa cum s-a întâmplat si cu partidele politice.

Cunoscând realitatea din Europa am luat hotarârea, împreuna cu alti 10 scriitori clujeni, sa înfiintam Liga Scriitorilor Români. Hotarârea judecatoreasca de înfiintare dateaza din august 2007. Astazi, dupa aproape patru ani de la cea data, avem 31 de filiale, publicam 12 reviste, din care 9 pe hârtie, dar toate pe internet, avem un site, sigla nationala, sigle ale filialelor, etc. Fiecare filiala are un cenaclul literar, iar unele, cum ar fi cele din Timisoara, Vrancea, Vâlcea, au editat Antologii si Anuare. De curând am editat primul volum al „Dictionarului biobibliografic al Ligii Scriitorilor”, în format A4, având 446 de pagini si cuprinzând 200 de autori. Acum lucram la volumul doi, care speram sa apara pâna în noiembrie. Filialele au organizat lansari de carti, medalioane literar-muzicale, inclusiv sedinte de cenaclu. Cu sprijinul poetei Daniela Voicu, membra a Ligii, am organizat anul acesta la începutul lunii iulie, în Elvetia, „Festivalul de Arte umane”, la care au participat 25 de scriitori, atât din tara cât si din Germania, Canada si Elvetia, unii dintre ei fiind atât membri ai Ligi cât si ai Uniunii Scriitorilor.

George ROCA: Ce alte „secrete” ne dezvaluiti despre activitatile LSR?

Al Florin TENE: Sunt foarte multe de spus despre activitatile Ligii Scriitorilor. Mai pe larg le-am expus pe parcursul a sase pagini din prefata dictionarului de curând aparut. Tin sa subliniez ca Liga Scriitorilor nu face concurenta nimanui. Ea acopera o arie ce nu poate, sau nu doreste Uniunea Scriitorilor sa o cuprinda. Noi dorim sa evidentiem si sa îi aducem în atentia publicului pe scriitorii din România profunda, acei autori care cu modestie si bun simt îsi scriu si îsi publica volumele, fara sa apara „tendentiosi” si înfumurati pe micile ecrane si pe primele pagini ale revistelor aservite. Ei sunt cei care trudesc la construirea edificiului cultural al tarii fara sprijinul nimanui. Datorita fenomenului de globalizare aceste opere ar fi în pericol sa piara, sa se estompeze. Noi însa, cei din Liga, fiind constienti de acest fenomen, ne dam seama ca tot ceea ce creeaza acesti autori face parte din lada de zestre spirituala a neamului românesc. De aceea încercam sa promovam aceasta creatie, sa o impunem atentiei cititorilor si desigur si forurilor culturale. În acest context am depus conform legii, la Ministerul Culturii, dosarul privind obtinerea statutului de „Asociatie de utilitate publica” a Ligii Scriitorilor. Sunt confirmari din partea oficialilor ca vom obtine acest deziderat.

George ROCA: O întrebare la care as dori sa îmi raspundeti cât mai amanuntit. Cum se defineste Al Florin Tene pe plan literar? Poet, scriitor, jurnalist sau critic literar? Ce va distinge mai mult?

Al Florin TENE: Este o întrebare dificila. Dar voi raspunde sincer: sunt scriitor. În acest termen intra toate celelalte enumerate de dumneavoastra. Scriitorul este creator de frumos, iar frumosul are si valoare morala, într-o acceptiune mai larga a termenului. Poate nu serveste eticii sociale, dar creeaza ethos. Frumosul purifica, descatuseaza, chiar si atunci când este doar un strigat de disperare… Îl exprima ori pe om, ori divinitatea. Pâna si opera artizanala a acelor artisti cu sufletul urât, turnatori la securitate, prin jocul liber al formelor sale, prin cuvintele scrise frumos, prin lumea ce-o aduce în suflet, întareste moralul, dorinta de viata. Frumosul creeaza astfel, mereu, libertate. Iar etica adevarata înseamna libertate. Daca ar fi existat un gen de arta pura, misiunea artistului ar fi fost mai usoara. Dificultatea însa consta în faptul ca o asemenea puritate nici nu exista si nici nu trebuie sa existe. Daca dorim sa facem arta, trebuie sa atacam, de fiecare data, problema cea mai dificila si, pâna la un anumit punct, insurmontabila, a dreptei masuri ce trebuie respectata în acest amestec.

George ROCA: Câte volume ati publicat pâna în prezent? Enumerati câteva, va rog!

Al Florin TENE: Pâna în prezent am publicat 47 de volume de… poezie, romane, proza onirica, eseu si critica literara. Printre acestea enumar câteva volume de poeme: „Cerul meu de hârtie”, „Cina cea fara de taina”; trilogia românesca: „Insula Viscolului”, cuprinzând romanele „Chipul din oglinda”, „Insula Viscolului” si „Orbul din Muzeul Satului”. Eseurile le-am publicat în mai multe volume, dar acum amintesc doar volumul „Prizonierul oglinzilor paralele”. Critica literara am publicat în câteva volumele printre care „Ochiul magic al metaforei”, apoi teatru în: „Va somez, Domnule Doctor!”, „Arca frumoaselor vise de vânzare”, „O stafie tulbura speranta”. Am publicat si volume de piese de teatru în versuri, toate facând parte din „Epopeea Româna” ce cuprinde: „Florile Sarmisegetuzei”, în cinci acte si „Io, mare Voievod si Domn!”, în trei acte. La aceasta epopee, care va cuprinde în final zece piese de teatru în versuri, mai lucrez înca.

George ROCA: Ati avut parte nu numai de recunostinta cititorilor, dar si de cea a forurilor competente. Ce premii, diplome sau distinctii v-au onorat?

Al Florin TENE: Am primit 53 de Premii si Diplome nationale si internationale pentru activitatea mea literara si de promotor cultural. Acest fapt m-a bucurat si m-a impulsionat sa produc cât mai multa literatura… Am simtit ca oamenii au nevoie de scrierile mele… iar criticii, în majoritatea lor, au scris la modul laudativ despre cartile mele. Însa eu ma feresc de laude si nu iau în seama critica învaluita în elogii! Sub carapacea ei se ascunde deseori sâmburele veninului!

George ROCA: Sunteti director al revistei „Agora literara”. Aceasta este publicatia centrala a Ligii Scriitorilor Romani? Mai sunt si alte reviste apartinatoare de aceasta?

Al Florin TENE: Desigur! Dau doar câteva exemple: „Cetatea lui Bucur”, editata de filiala Bucuresti, „Heliopolis” a filialei Banat, „Moldova culturala”, editata de filiala Iasi, „Dobrogea literara”, filiala Constanta, „Pietrele Doamnei”, filiala Arges, „Memoria slovelor”, de la Râmnicu Vâlcea, „Constelatii diamantine”, „Literaria”, de la Craiova, etc. Dupa cum vedeti filialele Ligii Scriitorilor sunt active. Se pare ca la numarul de reviste concuram cu Uniunea Scriitorilor.

De curând ati devenit membru corespondent al Academiei Româno-Americane. Care au fost criteriile pe baza carora ati fost admis?

Al Florin TENE: Criteriile de baza au fost: opera publicata si activitatea mea de promotor cultural de-a lungul a peste 50 de ani de activitate în domeniul creatiei literare si a promovarii literaturii române în tara si strainatate.

George ROCA: Deziderate, sperante, planuri de viitor?

Al Florin TENE: În primul rând sa fiu sanatos. Apoi sa obtin pentru Liga, din partea Ministerul Culturii si implicit a guvernului, recunoasterea oficiala a acesteia ca asociatie de utilitate publica. În prezent lucrez la un volum de versuri, apoi… vom mai vedea!

George ROCA: Un mesaj adresat cititorilor nostri.

Al Florin TENE: Sa ia seama la faptul ca, daca ar exista numai indivizi si obiective individuale, politica, inclusiv politica editoriala, n-ar mai exista ca disciplina aparte. S-ar confunda cu morala! Din moment ce exista însa grupuri de oameni, inclusiv de artisti si scriitori, si obiective de grup de-o valoare absoluta, a caror servire este si obligatia individului, atunci ia nastere sistemul specific de norme al politicii, sistem care este independent si opus aceluia al eticii.

George ROCA: Va multumesc pentru osteneala de a raspunde la întrebarile acestui lung interviu.