De curând, am sărbătorit cu toţii, sau aproape toţi creştinii, Sărbătorile Rusaliilor, adică a “Cincizecimii“. Puţini, însă, înţeleg cu adevărat semificaţia evenimentului şi asta din cauza confuziilor şi distragerilor zilnice ale vieţii.
În urmă cu peste două milenii, Domnul Isus Hristos a răscumpărat întreaga rasă umană de pe pământ prin Unica şi sacra jertfă de ispăşire a tuturor păcatelor foste, prezente şi viitoare ale omenirii. Fiind valabilă numai pentru cei care cred în ea. El a murit şi a înviat! Slavă Lui! După care fapt, S-a înălţat la cer, promiţându-le ucenicilor că le va trimite Duhul Sfânt sau, Mângâietorul, respectiv Duhul Adevărului. Şi asta s-a întâmplat la Rusalii.
În grădina Edenului, Duhul Sfânt a fost luat pentru “a nu mai locui pururea în om”, după ce primii oameni au încălcat Cuvântul Lui Dumnezeu prin neascultare. Potrivit lui Oswald Chambers, răscumpărarea prin jertfa lui Isus Hristos reprezintă Continue reading “Despre Sărbătoarea “Rusaliilor””
