Despre Biserică și Dumnezeu

Biserica  Anglicana din  SalisburyText și imagini de la un prieten –  Doru P.

(circulă pe internet)

1. nu e ciudat cum o bancnota de 20 de $ pare o suma mare când trebuie să o dai la biserică, dar e o sumă atât de mică când mergi la cumpărături?

Continue reading “Despre Biserică și Dumnezeu”

Advertisement

GENEZA – La început Dumnezeu a facut cerurile si pamântul

Lavinia.blogspot

Biblia – Capitolul 1

1. La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.

2. Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor.

3. Dumnezeu a zis: “Să fie lumină!” Şi a fost lumină. Continue reading “GENEZA – La început Dumnezeu a facut cerurile si pamântul”

Locul din care vezi slava lui Dumnezeu…

579484_291960304247343_1216152779_n

“Vai de mine …. e Încarnare, e Crăciun!” – Pastorală la Sărbătoarea Întrupării 2012

.

.

În acest an în minte mi s-au alăturat două texte care la prima vedere nu au legătură unul cu celălalt. Cîntarea îngerilor din Luca și un text din Vechiul Testament. Legătura  a fost aproape obsesivă.

Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, şi pace pe pămînt între oamenii plăcuţi Lui.

Cîntarea îngerilor anunță unirea cerului cu pămîntul. Locuința lui Dumnezeu din cerurile prea înalte cu pămîntul locuit de oameni sînt legate prin încarcerarea în somatic a Dumnezeului adevărat. Continue reading “Locul din care vezi slava lui Dumnezeu…”

SATUL

 Jianu liviu-Florian

 

 Am saturat de corcoduse Raiul tot!

Nici Sfintii sa manance, nu mai pot!

 

Cereasca-Imparatie, cu placere,

Obeza e, de la un pumn de mere!

 

Dovada: astazi,  cand sa pun pe masa

Bisericii, cu fructe, noua plasa –

 

Arhanghelii, si ingerii ceresti,

Inchis-au usa, gauri, si feresti –

 

Si m-au rugat, chiar fara un cuvant,

Sa-mpart din cele poame – pe pamant!

 

Ce ratii mici, ce nobila masura,

Au fiintele ceresti, la burti, si gura –

 

Si cum nu se ajunge, bunoara,

Un pumn de poame verzi, la toti de-afara!

 

E drept! Acum Biserica-i sub cheie,

Dar cand o va deschide, o femeie,

 

Sa navaliti in ea, pe langa strane,

Ca sa mancati si mere, si  mosmoane!

 

 Si daca veti ramane tot flamanzi,

Va rog sa fiti cu mine foarte blanzi,

 

Caci eu mananc, cat sa-mi ajunga-n ranza,

Paine cu rosii, si dovleci cu branza!

 

Ma mir si eu, cam cate ne sunt date

Sa impartim.. si mi le-mpart pe toate!

 

Ma mir si eu, precum un somnambul,

Ca-n veacul tot – doar cerul e satul!

 

Rascruce de îngeri …

de Aurelian ROMEO

 

Pruncul


De dincolo de râul de zgura,

se apropie un prunc trandafiriu

pasul avândul curtat

de un înger cu aripi de zahar

si buze ciresii.

 

– Lasatii-i sa zboare, va zic!

Pe ei, pe copii.

Lasati-i sa fie îngeri!!!


 

pe sub gândul de azi


pe sub gândul de azi
mi-am tras un tricou jerpelit si murdar
doar, doar nu s-o vedea
cu fiul meu dintr-o viata anterioara.


colivia a iesit la promenada


din oglinda înnorata,
colivia a iesit la promenada.
mânjita în rosu,
ca inima privita prin gaura cheii.

prin gaura coliviei
cheia se vede de pe acum
liliachie…


apocalipsa în pijama rosie


apocalipsa
cu barba de un cot
deseneaza din fumul oglinzii
singuratatea în pijama rosie.

…………………..

 

Rastignirea dupa Dali


pentru ca asa a vrut Dali,
Iisus sta pe cruce, cu barbia-n piept;
Cerul Îl priveste, de Sus, în desert;
El nu are ochi pentru Tatal,
nici gând,
ci ochii, murind Si-i îndreapta
tot catre omul-pamânt.

 

Din gura pruncilor

 

Plutesc biserici peste tot,
iar soarele rasare
din spatele oglinzii.

Icoane ning din ramuri
si din prunci,
iar luna-si face mantie
din ciucurii cortinei.

 

Suspendat între nori

 

Suspendat între nori,

cuvântul

– de-o tristete vecina

cu clipa.

 

Risipa îl cheama

s-o urce în adânc,

sa-i lumineze cu mormântul sau,

cripta.

 

Rascruce de îngeri

 

Te-ai nascut la rascruce de epoci

Si-ai crescut la rascruce de cruci.

Azi o rascruce de îngeri te-ncearca

Si nu-ntrebi: “Unde Doamne?”,

Dar te duci.

 

Cu ochiul ceasului


tu ma privesti cu ochiul
ceasului,
eu din nisip îmi desenez
colinda;
întreaba marul unde ma
ascund,
când pasul înfrunzit fluiera
cu aripi.

 

Tropotind prin furtuna


Herghelia cailor negri
strapungând prin furtuna.

Selena-i vrajita, acolo-n
astralul târziu
si uita sa-i caute
marii, prin plete

 

 

Nicoleta MILEA

Cântec de noi

 

Cu talpile goale

colind

prin seminte de mac

strigându-te…

 

Soapta muta,

descânta-mi

sângele ierbii

în potirul cerului!

 

Strânge-mi sufletul

cu bratele tale

de dor sihastrit

în pântecul noptii…

 

Flamânde metafore

nemuresc în

flacari albastre

cântec de noi!

 

BUCURIE SI INVIDIE

„Invidia este un fel de întristare pentru fericirea de care ni se pare ca se bucura egalii nostri.” Aristotel


Viata noastra este un amestec de frumos si urât, iar noi suntem înzestrati cu calitati si defecte. Daca am putea privi sufletul nostru asa cum ne privim trupul, am putea vedea toate acestea, dar fiindca suntem privati de acest drept, obligatia noastra este de a le descoperi si a lucra pentru dezvoltarea calitatilor si diminuarea defectelor. Nu în zadar au strigat de-a lungul timpurilor filosofi si teologi : „Cunoaste-te pe tine însuti !”. Numai prin autocunoastere ne putem modela viata spre bine. Nu este un lucru usor de a te cunoaste pe tine însuti, fiindca multe sunt ascunse în sufletul nostru si multe tindem sa le ascundem, dar trebuie încercat. Unii dintre semeni se supraapreciaza, altii se subapreciaza. Trebuie sa stim cum suntem în realitate, sa cautam cântarul din sufletul nostru, sa vedem ce avem de pus în balanta si pe baza unor reale capacitati sau defecte, sa putem a ne schimba, a adopta în final un comportament placut noua, placut celor din jurul nostru, placut lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, un mod mai profund al întelegerii, poate duce la ascensiunea sufletului, aici, pe pamânt. Mi-au placut afirmatiile unui Sfânt într-una din cartile sale: „Daca vrei sa ajungi la libertate prin revolutie, fa mai întâi revolutie în tine însuti; si te vei încredin­ta apoi ca toate celelalte revolutii sunt de prisos. Daca vrei sa ajungi la libertate prin razboi, porneste mai întâi razboi împotriva ta însuti; si daca vei duce acest razboi la bun sfârsit, atunci te vei convinge ca toate celelalte razboaie sunt de prisos.”
A vedea ceva frumos si a dori sa distrugi doar pentru ca nu poti obtine acel frumos, nu e o atitudine pe care s-o putem accepta. Sa vezi ca celalalt are si este mai presus de tine, sa abandonezi lupta cu tine însuti, sa nu vrei sa-ti cunosti calitatile si sa te bucuri de ele, sa nu le fructifici, si sa începi a-ti transforma frustrarile în invidie, nu este o solutie rezonabila. Esti „mic” de statura, de exemplu, si nu te împaci cu ideea ca nu mai poti creste. În loc sa te opresti la admiratie pentru cel înalt, parca îti vine sa-i retezi capul ! Uiti ca de multe ori „esentele tari se tin în sticlute mici”, îti neglijezi calitatile, uitând ca Dumnezeu a dat talanti fiecarui om, important fiind sa le constientizezi, sa le poti dezvolta si sa nu le „îngropi”.
Daca stam si ne gândim bine, invidia începe cu dorinta de a avea ceea ce de fapt nu poti sa ai, nu poti sa fii sau sa devii. Nu vrei sa vezi ca ai alte calitati (însusiri) si nici sa accepti ca ai defecte pe care trebuie sa le corijezi pentru a te înalta; o teama, o nesiguranta apare în sufletul tau, ca nu vei reusi sa atingi acel ideal, nu sti sa alegi drumul, te încapatânezi, te înciudezi, te înveninezi si încerci sa-l distrugi pe cel pe care începusesi, poate, prin a-l admira; demolezi singur sau îi antrenezi si pe altii în actiunea distrugatoare; alteori din lasitate transferi cu abilitate actiunea altora, dupa ce i-ai înveninat, si „ scoti castanele din foc cu mâna altuia”, cum s-ar zice. Biserica noastra exemplifica viata Sfântului Stefan, întâiul mucenic al Domnului Iisus, invidiat de farisei pentru întelepciunea sa si harul vorbirii, condamnat la moarte prin lapidare (ucidere cu pietre). Invidiat a fost si Iisus Hristos, dat pe mana lui Pilat si în final rastignit pe cruce. Asa procedeaza si astazi multi si arunca cu „pietre” în semeni, pietre fiind si vorbele urâte sau strigatele disonante, bârfa, clevetirea, defaimarea, dispretul, privirea dusmanoasa, lovirea fizica.
Invidia este o boala de care sufera multi, dar ca orice boala, nefiind genetica, ea poate fi lecuita. Este o problema de mentalitate, de stilul în care vrei sa-ti traiesti viata în urma autocunoasterii, a educatiei pe care ti-ai format-o sau ai primit-o, a experientei pe care ai dobândit-o. Nu poti trai toata viata ghidându-te dupa proverbul: „Sa moara capra vecinului !” Oamenilor din jurul tau le poti expune frustrarile; se poate gasi o solutie pentru a te debarasa de acea frustrare, înainte de a ajunge la invidie.
Amintesc noua viziune asupra alegerii conducatorilor: Sunt exclusi cei duri, egoisti, invidiosi si acceptati oamenii generosi, energici care stiu sa-si modereze energia, fapt care s-ar datora educatiei, oameni cu comportament modest, nobil, oameni care sa asculte ideile celorlalti si împreuna cu ei sa ia decizii. Stim foarte bine ce s-a ales cu omenirea atunci când a fost condusa de oameni orgoliosi, invidiosi care si-au impus punctul de vedere prin forta. Astazi se vorbeste despre o calitate necesara conducatorilor, cea a Inteligentei emotionale, adica a întelegerii si gestionarii propriile emotii, a întelegerii celor din jur, a crearii de relatii armonioase la toate nivelele, a putea face fata stresului si frustrarii, a fi flexibil si adaptabil la schimbare. Aceasta competenta emotionala se spune ca este mai importanta decât abilitatile tehnice sau intelectuale. Cum s-o numim altfel decât stapânire de sine, putere de reflectie, dorinta de armonie si bucurie?
În data de 29 aprilie a avut loc un eveniment deosebit, plin de stralucire, nunta Printului William cu fata din popor Catherine Middleton, o nunta de poveste, cu printi, printese, regi, regine, cavalerie si haine de parada stralucitoare. Acest eveniment a facut din Londra centrul atentiei lumii întregi. Am urmarit cu sufletul la gura întregul eveniment. Mesaje de sustinere si de felicitare au fost adresate cuplului princiar din momentul anuntarii acestei casatorii, dovezi ale iubirii, admiratiei, respectului din partea poporului. Uralele si aplauzele care au însotit traseul cuplului au fost de asemenea dovezi ale bucuriei. Cerul a fost limpede, albastru, soarele a luminat hainele divers colorate ale invitatiilor, binecuvântând parca acest eveniment, oamenii au fost senini, rabdatori, iar sarutul mirelui si al miresei în balconul reginei a fost un gest spontan de iubire, facut cu modestie, eleganta, un simbol al unirii, daruit unul altuia dar si lumii întregi. Iar în momentul în care Printul i-a pus inelul în deget, cred ca fiecare dintre ei au purtat în gând visul de dragoste, dorind ca el sa nu se stinga niciodata, fiindca acest vis este esenta vietii de familie, fara de care viata nu ar avea nici un farmec. Si a luat-o de mâna si parca-i citeam gândurile frumoase: „Te voi duce în lumea mea, vom calatori în lumina soarelui si-i vom adauga noi raze; te voi duce acolo unde nu ai mai fost, unde nici nu ai visat sa ajungi vreodata si îti voi spune cuvinte pe care nu le-ai mai auzit; te voi învata sa mergi alaturi de mine, sa fim amândoi la bine si la rau…” Dumnezeu sa le calauzeasca pasii si sa ramâna vesnic la fel de îndragostiti! Sunt convinsa ca multi tineri care au vazut acel sarut, vor încerca sa-l imite! Multor tineri, în acele momente, li s-a transmis acest vis frumos al casatoriei! Totul a fost înaltator ! Nespus de frumos ! Regina Elisabeta a II-a a avut parte de aceste binemeritate momente de bucurie la onorabila sa vârsta.
Imediat au aparut diverse articole si comentarii, unele elogioase, altele în care oamenii, uneori sub anonimat si-au exprimat invidia. Ei nu au înteles ca doar din punct de vedere spiritual suntem toti egali, ca toti meritam iubire si toti trebuie sa învatam sa o daruim si sa o primim fara conditii; ca trebuie sa acceptam în sufletele noastre aceasta stare materiala diferentiata; ca putem crea egalitatea pornind de la gândul ca eu si celalalt suntem la fel de importanti si demni, fiecare cu pozitia si rostul sau în aceasta viata. Deosebirea nu trebuie sa alimenteze neîntelegerea, ci sa sustina pacea si toleranta. „Talantii” nu ne sunt distribuiti în mod egal.. Dumnezeu ne explica ratiunea împartirii acestor daruri : „Eu împart virtutile atât de diferit încât nu dau totul fiecaruia, ci unuia una, altuia alta. (…) Unuia îi dau mai ales iubirea, altuia dreptatea, altuia smerenia, altuia credinta vie. (…)  Si asa am dat multe daruri si haruri de virtute, spirituale si vremelnice, într-o diversitate atât de mare încât nu am împartasit totul nici unei persoane, pentru ca voi sa fiti obligati astfel la caritate unii fata de altii. (…) Am voit ca oamenii sa aiba nevoie unii de altii si sa fie slujitorii mei în împartirea harurilor si darurilor primite de la mine”. Daca nu ar fi asa, ar mai avea viata farmecul diversitatii? Sa ne bucuram deci pentru tineretea lor celor casatoriti, pentru frumusetea lor, pentru buna organizare si transmitere a evenimentului, pentru evlavia lor în fata Altarului Bisericii, sa dorim o viata fericita cuplului princiar si sa speram în acea fericire!
Închei spunând ca invidia este un pacat de care trebuie sa ne pazim, sa nu-i deschidem usa, stiind ca raul îsi cauta cu siretenie usi de intrare. Biblia ne vorbeste despre cele sapte Pacate de Moarte: Mândria, invidia, iubirea de arginti, desfrânarea, lacomia pântecului, trândavia si mânia: „Invidia este prietenul Satanei ; invidiosul se hraneste cu nefericirea aproapelui sau.”

Vavila Popovici – Raleigh, Carolina de Nord

Numele frumusetii…

De frumusetea ta de ce te miri?
Prin ea coboara Cerul peste lume,
Nu esti de vina tu de ma inspiri,
Nu e de vina ea ca are nume!

Cu el in brate mi se face Dor,
Numele tau, din toate cate sunt,
Cel mai bogat si cel mai datator
De pace si de Dragoste-n cuvant!

Eu stiu ca te-nfiori cand ma citesti,
Cum se-nfioara vantul de pe lira,
Nu stiu nici eu anume cine esti
Si ochii mei de ce mi te admira…

Nu esti de vina tu de ma inspiri,
Nu cerceta aceste legi divine,
De frumusetea ta sa nu te miri,
Nici sa nu o-ntrebi de unde vine…

Nicolae Nicoara Horia