IARNA

Cârdei V. Mariana

 

Afara ninge-ntruna
pe geamuri, flori de gheata,
in noapte-apar castele
pe munti ascunsi in ceata.

In albe blanuri Iarna
s-a-nvesmântat sfioasa,
in juru-i roiesc fulgii,
facaâd-o mai frumoasa.

Ii sufla vântu-n plete
si fata ii dezmiarda,
Craiasa a zapezii
tronand in noaptea alba.

Ce peisaj feeric,
iata-l pe Mos Craciun,
cu sacul plin de daruri
porneste iar la drum.

Copii cuminti viseaza,
dorinte se-mplinesc,
sub bradul plin de globuri
cadouri stralucesc.

Ce cald e in odaie,
miroase-a cozonac,
in oala fierb sarmale,
friptura-i la protap.

Pe strazi s-aud colinde,
urari de voie buna,
si-n noaptea minunata
petrecem impreuna.

E sarbatoarea lumii,
azi s-a nascut Cristos,
din inimi se revarsa
al dragostei prinos.

 

1 Decembrie 2011

Cârdei V. Mariana

 

De-ai fi trait iubite,
ce bine ne-ar fi fost,
copila noastra are
in viata al ei rost.

Ne amintim de tine
si inca regretam,
ai plecat prea devreme
dar noi nu te uitam!

In ziua asta draga
te-am fi aniversat
a 70-a oara
si te-am fi adorat.

Noi te avem in minte
asa cum tu erai,
ne amintim fervoarea
cu care ne iubeai.

Ai fost iubitul, tatal
si ti-ai iubit parintii,
dar le-ai ascuns pe toate
intr-un ungher al mintii.

Ai ratacit cararea,
te-ai imbatat cu vise
si ai parasit viata,
sorocul nu venise…

Azi iti dedic iubirea
ce inca dainuieste
si ma mai rog la Domnul
pentru iertarea ta,
sa iti deschida poarta
cetatii strajuite,
sa-ti dea loc de odihna-n
Imparatia Sa.

Alarma

Cârdei V. Mariana

 

Ursi, mistreti si alte animale
traiesc din ce în ce mai greu,
fiindca nu au de mâncare
si nici un leu în portmoneu.

În Racadau, pe înserat,
coboara ursii ca sa vada
cât suntem noi de omenosi
cu puii lor, în timp de iarna.

Padurea-i goala si pustie,
doar vântul trece hoinarind,
si de mâncare nicaieri
ursoaica nu a mai gasit.

Micutii nu mai sug demult,
ursoaica lapte n-are,
si cauta cu disperare,
mici resturi de mâncare.

Sunt hamesiti, n-au hibernat,
si nimeni nu gândeste
sa le ofere ajutor
când puii vor mai creste.

Ei se hranesc cu radacini
si resturi din gunoaie
si uneori, în miezul noptii,
dau iama în saivane.

O oaie, uneori o capra,
un porc sau un vitel
servesc ursilor drept hrana,
întremându-i putintel.

Ma-ntreb: de ce mai marii
zilei la ei nu se gândesc
si-i fac vedete negative
când se razvratesc?

Ca vânatoarea nesabuita
si defrisarea de paduri
constrâng bietele animale
ca sa cerseasca firimituri.

VRAJMASIE

  Cârdei V. Mariana

 

Cic-a fost odat-un mos,
ce-avusese un cocos –
El i-a dat averea toata
si-o viata minunata.

Avea mosul trei copii:
un caine – paznic in vii,
o pisica jucausa,
un soarece, dupa usa…

Ea, felina, delicata,
se alinta-n gratii scaldata,
miorlaie si se rasfata
n-are nicio grija-n viata.

El – o latra hamaind-
oare ce-o mai fi dorind?
si inchis in curtea mica,
maraie catre pisica.

Ea pe garduri se cocoata
chiar pe poarta, vizavi,
parc-ar vrea sa il provoace,
oare cine poate sti?

El se da dulau de curte,
casa zice c-o pazeste,
asta, patru anotimpuri,
chiar de iarna-l troieneste.

Pisica-i stapana-n casa,
pe fotolii si pe masa,
pe soareci i-a izgonit
si-si cauta un iubit.

Chiar in zori, dis-dimineata,
se spala pe cap, pe fata,
blana-ntreaga-si netezeste
si in strada o zbugheste.

Mai demult, cica, batranul
a facut un mic zapis,
si-a lasat averea toata
celor trei, cum le-a promis…
Pisica a pus inscrisul
dup-o grinda, dragii mei,
sa ne fie clar “permisul
ca pot sta-n casa si ei”.

Soricelu-a ros zapisul
si pisica-l tot alearga,
cainele o dusmaneste
fiindca l-a lasat in strada.

Uneori urla in noapte
si spune ca nu mai poate,
nu mai vrea s-o duc-asa,
Doamne, ce viata grea!

Stapanii s-au tot schimbat,
azi, cainele doarme-n pat,
zilnic iese la plimbare,
are haine si mancare!

Pisica tot cerceteaza,
casa-ntreaga controleaza,
pe stapani ii linguseste,
si le toarce, ca-i iubeste.

Pe soarece l-au uitat,
si de-atunci s-a razbunat
“Cand pisica nu-i acasa,
soarecii joaca pe masa!”

Perpetuu

                                       Cârdei V. Mariana

 

Sufletul, divina forta
creatoare de viata,
omenirea-nsufleteste
dandu-i duh si cutezanta.

Suflet si trup, un intreg
ce iubirea o anima,
simbol al trairilor,
torta vesnica, sublima.

Sufletul e raza care
lumineaza cursul vietii,
facandu-ne buni si tandrii
chiar din zorii tineretii.

Sufletu-si cata pereche,
dupa datina straveche
si atunci cand o gaseste
o minune se-mplineste.

Suflet bun, marinimos,
dragoste, afectiune,
esenta iubirilor
ce anima-ntreaga lume.

Azi, traindu-ne viata,
arsita ne parjoleste,
este a iubirii vraja
ce alt suflet plamadeste.

Am primit si am dat viata,
intretinem focul viu,
toti suntem datori s-o facem
cat nu-i prea tarziu.

INTREBARE

Cârdei V. Mariana

Venim in asta lume
deplin increzatori,
destinul ne promite
iubire si comori.

Invatam sa cerem apa,
mancare, dragoste mare,
simtim ca mama si tata
sunt fiinte iubitoare.

Gangurim si facem pasi
suntem tare dragalasi
cercetam jucarioare,
ne ridicam in picioare.

Invatam pe rand cuvinte,
recunoastem pe parinte,
stim sa zicem mama, tata,
de plimbare suntem gata.

Sapte ani avem nevoie
sa-i intram lumii in voie
si toti suntem educati
de parinti, bunici si frati.

Acumulam cunostinte
si ne punem trei dorinte
sa fim mari, sa fim iubiti,
si sa traim fericiti.

Adolescenta ne-nvata
ce sa pretuim in viata:
bogatia sufleteasca
cu iubirea ei fireasca.

Muncii ziua-i daruim,
dragostei a noptii boare.
si in zorii diminetii
sorbim din nectarul vietii .

Viata este o-ncantare,
ne farmeca, ne vrajeste,
si-n vartej turbionar
spre adancuri ne taraste.

Iata, toata omenirea,
fara sa vorbim de rasa,
cand imbatraneste moare
parasindu-si a ei casa.

Intrebarea ce se pune
si raspuns inca nu are
“Cum putem ramane tineri
si plini de ardoare?”

Am trait toti odiseea
si am daruit urmasi
sa descopere enigma
plina de suspans.

“Tinerete fara batranete
si viata fara de moarte”
este inca doar povestea
scrisa intr-o carte…

Ochii tai

Cârdei V. Mariana

 

Albastri cum este cerul sau ca marea schimbatoare,
uneori sunt ca azurul ce-l privesti departe-n zare.

Par un camp cu albastrele – Floare de Nu-ma-uita,
sunt oglinda vietii tale – toata frumusetea ta.

Ei reflecta adevarul, sunt tandri sau visatori,
sunt adancul de laguna, pot fi tristi sau zambitori.

Uneori parca sunt sabii de otel lucind sub Luna,
alteori sunt cum e ceata, reci ca valul in furtuna.

Cand privirea ta profunda vrea sa semene iubire,
poarta-n ea un zambet tandru ce reflecta fericire.

Flori albastre de cicoare pe o fata zambitoare,
sunt intindere de ape limpezi sau involburate.

Cu privirea ta celesta ai facut sa fii iubita,
sotul tau cu ochi albastri ti-a raspuns „Fii fericita!”

Ochii tai sunt ca safirul ori albastri ca topazul,
doi irisi frumosi, albastri, zorele – sa uiti necazul.

S-au desprins din curcubee arcuite dupa ploaie
si-s umbriti sub dese gene de a Soarelui vapaie.

Ochii tai spun adevarul, mi-e deajuns sa te privesc,
draga mea, esti minunata, trandafiri iti daruiesc!.

Ai descins dintr-o poveste de dragoste implinita,
esti lumina vietii mele si-ti doresc sa fii iubita!

O NOAPTE DIN O MIE SI UNA

Cârdei V. Mariana

 

Mi-am dorit sa fiu cu tine, sa te lasi purtat de val
si sa-mi daruiesti iubirea ce mult ne-o doream.
A fost soarta, locul, ceasul, totul sa-mplinit ca-n vis
Eu si Tu iar impreuna ne-am trezit in Paradis.

Mi-ai cantat a cata oara, soptindu-ti dorinta
si vrajiti de intamplare am plonjat in mare.
Tu inoti, cauti izvoare, dulcea alinare…
Iti raspund, eu sunt ecoul simturilor tale.

Auzim cum geme marea in ghiocul plin de vraja
si vibreaza coarda vietii, sub a Lunii raza.
Am uitat de existenta, de timpul pierdut,
revenim la inceputuri cand ne-am cunoscut.

Simt cum Soarele rasare desi e ascuns sub nori
frumoasa aniversare – plina de comori.
Zorii strapung orizontul navalind pe sub perdea,
o superba zi de toamna intra-n casa mea.

VRAJA

Cârdei V. Mariana

 

Seara, ciorile se-ntorc,
Nimeni nu stie de unde,
Multe, negre, vorbarete,
Roluri parand sa invete.

Or fi ciorile maicute –
Fete fara de noroc?
Asta ma-ntrebam aseara
Singura, asa-ntr-o doara.

Unele mai obosite
Pe antene poposesc,
Parca-s note-n portative
Muzicale, emotive…

Altele, in parc ascunse,
Stau pe ramuri nemiscate,
Voind somnul sa le poarte
In visare, peste noapte.

Una pare ca viseaza,
Tot suspina si ofteaza…
Ea-i prezinta unui Pasa
Rochii negre din matase.

El ii cere sa-l iubeasca
Si nunta s-o hotarasca.
Ea-l intreaba, temerara:
„Crezi in dragostea fugara“?

Vreau sa-ti daruiesc palate,
Inele cu nestemate,
Aurul ce-am adunat,
Numai ia-ma de barbat.

Vai, de stol m-am razletit,
Sufletul ti-am daruit,
Si ti-as fi alaturea,
Dar nu sta-n puterea mea!

Maine-n zori, la manastire,
Stareta va da de stire
Ca o maica a plecat
Si-n cioara s-a transformat.

Stai, iti pun un voal pe fata,
Ca „nevoia ne invata!“…
Nimeni n-o sa reuseasca,
in desert, sa te gaseasca.

Se trezeste mica cioara,
Simte-n suflet primavara…

Aripile isi intinde,
Orizontul il cuprinde,
Vede stolul ei in zare
Si-l priveste, visatoare.

Inima-i in piept tresare,
Pasa, demn, tine-a ei cale.
Calarindu-si albul cal,
Flutura un negru voal.

El ii pune-n plisc o floare
Si-o saruta cu ardoare.
Vraja este spulberata,
Tine-n brate-o mandra fata.

Nicicând trecutul

Cârdei V. Mariana

Fiicei mele

 

Nicicând trecutul
n-a fost recuperat,
rascolim amintiri
care apoi ne ard,
parerile de rau
zadarnice sunt.

Sa-ti porti capul
pe umeri
cu multa demnitate,
sa nu-ti pierzi
nici o clipa
increderea in tine.

Sa ai cuget curat,
o minte ascutita,
ca tu sa poti decide
in clipa potrivita,
ce-i bun, ce-i rau,
ce ti se potriveste.

Traieste-ti dragostea
cum este,
nu cauta vreodata
sa inventezi poveste,
primesti de la viata
tot ce iti este dat.

Sa-ti folosesti
puterile si mintea,
sa fii prudenta,
temperata,
sa-ti faci virtuti
curajul si justetea.

Asa tu vei alege
doar ce-i bun si bine,
si vei putea
vietii sa-i dai sansa –
„iubindu-l pe-al tau sot
cum te iubesti pe tine!”.

Trandafirii dragostei

Cârdei V. Mariana

 

Fericiti si-au daruit marea lor iubire,
gradina cu trandafiri, tihna, fericire.

Rozele inimii lor infloresc intregul an
daruindu-le parfumul florilor deschise-n ram.

Trandafirii, plini de roua, stralucesc diamantin,
sub a Soarelui caldura etalandu-se deplin.

Sunt arbusti ornamentali, au crengi lungi, spinoase,
frunze dantelate – verzi, flori ca de matase.

Feerie de culori, incanta privirea,
bobocei trandafirii, roze-n toata firea.

Albi si galbeni, roz, grena cu tenta de catifea,
tonuri calde, sangerii, oranj, corai, sidefii…

Nu pot sa nu amintesc mirosul divin,
oferiti, iubirii voastre, buchetul sublim!

Final de septembrie

Cârdei V. Mariana

  Vibratii lirice pentru Florence-Susanne

O zi splendida de toamna,
cer senin fara de nori,
Soarele-i o mangaiere
pentru noi, frunze si flori.

E toamna cu sine-mpacata,
asa cum sunt acum si eu,
ca-n ziua asta minunata
aniversez odorul meu.

In casa mea e sarbatoare,
mi-am implinit inca un vis,
e o placere sa fii mama,
un sentiment de nedescris.

Trecut-au anii si iubirea
s-apropie de apogeu
ea si-a cladit propria-i viata,
dar mi-e alaturea mereu.

Cand o privesc sunt fericita
este asa cum mi-am dorit
un suflet mare, minunata,
frumoasa, fina, delicata.

E chibzuita-n tot ce face
de parc-ar fi un sef de trib
tenace si ocrotitoare
Florence-Susanne-i un motiv.

E creatoare, inventiva,
o citadela-i casa ei
si timpul liber si-l petrece
alaturi de amicii sai.

41 de toamne-s toate
– colier de nestemate…
„La multi ani!” si sanatate
sa ai timp sa faci de toate…

 

LUNA

Cârdei V. Mariana

 

 

Corabia selenara printre nori pluteste,
oare incotro se-ndreapta si cine vasleste?

Luna-i supla, argintie, si nu-i pasa de nimic…
pe stele le ocroteste, pe Luceafar …ce sa zic?

O regina, o femeie, aveti oare voi idee?
somnul nostru il vegheaza si ne mangaie c-o raza.

Raza ei, raza de luna, ne ureaza „Noapte buna!”
si povesti nemuritoare ea ne spune zambitoare.

O fi fost indragostita de a Soarelui stralucire,
cine oare-a pedepsit-o pentru marea ei iubire?

O fi chiar adevarat ca Soarele-a divortat
si-a iubit o rasarita „Floarea-Soarelui” numita?

Biata fata, cata-n nori cand dispare Luna-n zori;
dupa Soare se roteste si-i sopteste ca-l iubeste.

Luna mandra-si poarta voalul presarat cu stele
si-nhama la Carul Mare cateva din ele.

Uneori in neagra noapte ea se scalda-n mare
oglindindu-si chipul mandru, putin ganditoare.

In oceane lung priveste, o fi cautand un peste?
Pestisorul de aur sa-i dea un tezaur?

Poate vrea si un palat pentru Soare rezervat
sau sa-i dea iubirea lui, stralucirea Soarelui?

Poate, intr-o buna zi, cine stie cand va fi,
vor fi din nou impreuna Soarele si mandra Luna.