Cârdei V. Mariana

 

Cic-a fost odat-un mos,
ce-avusese un cocos –
El i-a dat averea toata
si-o viata minunata.

Avea mosul trei copii:
un caine – paznic in vii,
o pisica jucausa,
un soarece, dupa usa…

Ea, felina, delicata,
se alinta-n gratii scaldata,
miorlaie si se rasfata
n-are nicio grija-n viata.

El – o latra hamaind-
oare ce-o mai fi dorind?
si inchis in curtea mica,
maraie catre pisica.

Ea pe garduri se cocoata
chiar pe poarta, vizavi,
parc-ar vrea sa il provoace,
oare cine poate sti?

El se da dulau de curte,
casa zice c-o pazeste,
asta, patru anotimpuri,
chiar de iarna-l troieneste.

Pisica-i stapana-n casa,
pe fotolii si pe masa,
pe soareci i-a izgonit
si-si cauta un iubit.

Chiar in zori, dis-dimineata,
se spala pe cap, pe fata,
blana-ntreaga-si netezeste
si in strada o zbugheste.

Mai demult, cica, batranul
a facut un mic zapis,
si-a lasat averea toata
celor trei, cum le-a promis…
Pisica a pus inscrisul
dup-o grinda, dragii mei,
sa ne fie clar “permisul
ca pot sta-n casa si ei”.

Soricelu-a ros zapisul
si pisica-l tot alearga,
cainele o dusmaneste
fiindca l-a lasat in strada.

Uneori urla in noapte
si spune ca nu mai poate,
nu mai vrea s-o duc-asa,
Doamne, ce viata grea!

Stapanii s-au tot schimbat,
azi, cainele doarme-n pat,
zilnic iese la plimbare,
are haine si mancare!

Pisica tot cerceteaza,
casa-ntreaga controleaza,
pe stapani ii linguseste,
si le toarce, ca-i iubeste.

Pe soarece l-au uitat,
si de-atunci s-a razbunat
“Cand pisica nu-i acasa,
soarecii joaca pe masa!”