Gândul zilei: RUGĂCIUNEA ÎN NUMELE LUI

RugaNu toţi credincioşii ştiu să ceară ceva în Numele Iui Isus; a te ruga, nu numai din dragoste pentru El, ci în Numele Său, ca şi cum ai fi împuternicit de El, este o treaptă înaltă a rugăciunii.

“Şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul”.Ioan 14:13

Sunt unele lucruri pe care noi n-am îndrăzni sa le cerem în Numele acesta binecuvântat, căci ar însemna să-l necinstim; dar când cererea este vrednică să fie sprijinită pe numele lui Isus, ea va fi primită şi împlinită.

Cu cât o rugăciune este mai mult spre slăvirea Iui Dumnezeu prin Fiul, cu atât este mai sigur că ea va reuşi. Ea aduce slavă pentru adevărul Său, pentru puterea Sa, pentru credincioşia Sa şi pentru harul Său. Continue reading “Gândul zilei: RUGĂCIUNEA ÎN NUMELE LUI”

Cum îţi vei pune dalta în piatră, o vei pângări…

Evreu citind BibliaAltarul lui Dumnezeu trebuia să fie construit din pietre necioplite, astfel încât să nu se vadă nici o urmă de lucrare omenească pe el:

Căci cum îţi vei pune dalta în piatră, o vei pângări.Exod 20:25

Înţelepciunea omenească vrea să rânduiască şi să aranjeze învăţăturile crucii într-un sistem mai artificial şi mai potrivit cu gusturile depravate ale naturii decăzute; totuşi, în loc să îmbunătăţească Evanghelia, înţelepciunea trupească o pângăreşte, până când devine o altă evanghelie, total diferită de adevărul lui Dumnezeu.

Toate modificările şi îndreptările la Cuvântul Domnului sunt profanare şi pângărire. Inima mândră a omului este nerăbdătoare să intervină în îndreptăţirea sufletului în faţa lui Dumnezeu; pregătirile pentru Christos sunt gândite, umilinţa şi căinţa devin motiv de încredere, faptele bune sunt strigate în gura mare, priceperea naturală este lăudată, şi se încearcă pe toate căile cioplirea pietrelor de altar. Continue reading “Cum îţi vei pune dalta în piatră, o vei pângări…”

Gândul zilei: Cum îţi vei pune dalta în piatră, o vei pângări…

Evreu citind BibliaAltarul lui Dumnezeu trebuia să fie construit din pietre necioplite, astfel încât să nu se vadă nici o urmă de lucrare omenească pe el:

Căci cum îţi vei pune dalta în piatră, o vei pângări. –Exod 20:25

Înţelepciunea omenească vrea să rânduiască şi să aranjeze învăţăturile crucii într-un sistem mai artificial şi mai potrivit cu gusturile depravate ale naturii decăzute; totuşi, în loc să îmbunătăţească Evanghelia, înţelepciunea trupească o pângăreşte, până când devine o altă evanghelie, total diferită de adevărul lui Dumnezeu.

Toate modificările şi îndreptările la Cuvântul Domnului sunt profanare şi pângărire. Inima mândră a omului este nerăbdătoare să intervină în îndreptăţirea sufletului în faţa lui Dumnezeu; pregătirile pentru Christos sunt gândite, umilinţa şi căinţa devin motiv de încredere, faptele bune sunt strigate în gura mare, priceperea naturală este lăudată, şi se încearcă pe toate căile cioplirea pietrelor de altar. [Continuarea AICI]

 

Gândul zilei: UN DUMNEZEU DEMN DE ÎNCREDERE

praha-1Cunoşti tu legile cerului? Sau tu îi orânduiești stăpânirea pe pământ? –  Iov 38: 33

Dumnezeu nu se schimbă. La fel, legile pe care le-a pus în funcţiune, atunci cînd a făcut lumile, sînt fixe si previzibile. Cu toate că secolele se scurg, legile rămîn valabile ca o mărturie a faptului că ne putem bizui pe Dumnezeu.

Haddon Robinson a ilustrat acest adevăr îndreptîndu-ne atenţia asupra unui orologiu celebru. El a scris: „în turnul primăriei din Copenhaga există cel mai complicat orologiu din lume. Au fost necesari 40 de ani ca să fie construit, la un cost de peste un milion de dolari. Ceasul are zece cadrane, 15.000 de piese şi o acurateţe de două cincimi de secundă la 300 de ani. Ceasul arată timpul zilei, zilele săptămînii, lunile anului, mişcarea planetelor pentru 2.500 de ani. Unele piese ale ceasului nu se vor pune în mişcare numai după ce vor trece 25 de secole“. Continue reading “Gândul zilei: UN DUMNEZEU DEMN DE ÎNCREDERE”

Gândul zilei: Harul lui Dumnezeu

154x212-images-stories-altele-biblia1Acesta este Cuvântul Domnului vorbit lui Ieremia:”Scoală-te şi coboară-te în casa olarului; acolo te voi face să auzi cuvintele Mele.

Ieremia 18:1-2

Poporul Israel s-a abătut de la căile Domnului şi nu a mai vrut să asculte. Dumnezeu însă, prin îndurarea Lui îşi întinde mâna spre ei, şi le vorbeşte printr-o plidă.

Ieremia s-a coborât în casa olarului, care tocmai lucra la roată şi vasul pe care-l făcea nu i-a reuşit. De aceea, din acelaşi material a făcut un vas după cum i-a plăcut: „ Nu pot Eu să fac cu voi ca olarul acesta? Iată, cum este lutul în mâna olarului, aşa sunteţi voi în mâna Mea, casa lui Israel!” – zice Domnul lui Ieremia. Continue reading “Gândul zilei: Harul lui Dumnezeu”

Gândul Zilei de 8 Mai 2014

SlabanogulDar cel vindecat nu ştia cine este Isus.

Ioan 5:13

Timpul trece repede pentru cei fericiţi şi sănătoşi, dar sărmanului slăbănog trebuie să i se fi părut o veşnicie cei treizeci şi opt de ani de boală. De aceea, atunci când Isus l-a vindecat printr-un cuvânt în faţa scăldătorii din Betesda, a simţit o extraordinară schimbare. Ca şi el, păcătosul care a fost paralizat de disperare săptămâni şi luni la rând, aşteptând îndurerat o schimbare, este foarte conştient de bucuria şi pacea pe care i-o aduc cuvintele lui Isus.

Răul îndepărtat este prea mare pentru a putea fi nimicit pe nesimţite, viaţa nouă este prea minunată ca să poţi sta liniştit în continuare, şi schimbarea este prea miraculoasă ca să nu fie percepută. Totuşi, sărmanul om nu ştia cine este Autorul vindecării sale. Nu ştia nimic despre sfinţenia persoanei Sale, despre slujbele pe care le îndeplinea, ori despre misiunea care îl adusese printre fii oamenilor. Mulţi ignoră că Isus este Cel care le-a adus vindecare prin sângele Său. Continue reading “Gândul Zilei de 8 Mai 2014”

Încearcă îndurarea Domnului

the-four-lepers-that-discovered-the-empty-syrian-campLa ce să ședem aici până vom muri?

2 Împărați 7:3

Dragă cititorule, această Carte a fost scrisă special pentru zidirea credincioșilor, dar dacă tu ești încă nemântuit, inima mea plânge.  Ți-aș spune bucuros câteva cuvinte care să reprezinte  o binecuvântare pentru tine.

Deschide-ți Biblia și ciește povestea leproșilor. Observă pozitia lor, care seamănă farte mult cu poziția ta. Dacă rămâi unde ești,vei pieri, dar dacă mergi la Iisus, nu poți decât să mori. Nu riști, nu câștigi, spune înțeleptul proverb, și în cazul tău riscul nu este mare. Continue reading “Încearcă îndurarea Domnului”

C.H. Spurgeon – FII EDIFICAT

One Way.Mântuirea vine de la Domnul.

Iona 2:9

Mântuirea este lucrarea lui Dumnezeu. Doar El poate trezi sufletul „mort în greșeli și  păcate” (Efeseni 2:1), si doar El îl poate menține în viața duhovnicească. “EU sunt Alfa și Omega, începutul și sfârșitul” (Apocalipsa 1:8). „Mântuirea vine de la Domnul“.

Dacă eu sunt credincios în rugăciune, Dumnezeu m-a făcut așa Continue reading “C.H. Spurgeon – FII EDIFICAT”

Unde L-ai pierdut pe Christos?

Song of solomon 2L-am căutat, dar nu l-am gasit.

Cântarea Cântarilor 3:1

Spune-mi unde ai pierdut tovărășia lui Christos, si eu o să-ti spun unde ÎI vei găsi. L-ai pierdut pe Christos fiindcă nu te-ai rugat? Atunci trebuie să-L cauți pe genunchi si ÎI vei găsi. L-ai pierdut pe Christos păcătuind? Nu ÎI vei găsi decât renunțând la păcat si încercând, prin Duhul Sfânt să îndepartezi membrul prin care vine păcatul. L-ai pierdut pe Christos neglijând Scriptura? Trebuie să-L cauți în Scriptură. Este adevărată zicala „Caută un lucru unde l-ai scăpat; este acolo“.

Caută-L pe Christos unde L-ai pierdut, fiindcă El nu a plecat. Dar este greu să te întorci la Christos. Jonh Bunyan spune că drumul de întoarcere al pelerinului a fost cel mai greu. Douăzeci de mile înainte sunt mai ușor de străbătut decât o milă înapoi pentru a găsi ceva pierdut. Ai grijă să stai aproape de învățător, odată ce L-ai găsit. Continue reading “Unde L-ai pierdut pe Christos?”

MANIFEST PENTRU POCAINTA

„Caci suntem în clipa când judecata sta sa înceapa de la casa lui Dumnezeu ..” (1 Petru 4:17)

CÂTEVA ÎNTREBARI FUNDAMENTALE:

Te-ai întrebat de ce inainte de revolutie, Biserica nu se confrunta cu asa mult
materialism, divorturi, probleme cu adolescentii, consum de alcool, pornografie, cum se
confrunta azi ? Afirmam ca nu mai suntem legalisti cum au fost cei de atunci, ca
întelegem mai bine harul lui Dumnezeu…

De ce în ciuda marilor progrese în întelegerea Cuvântului lui Dumnezeu, a
nenumaratelor resurse pentru viata crestina, în multe situatii, nu este nici o diferenta
între stilul de viata lumesc si stilul de viata al crestinilor ?

Cum de trecem prin aceleasi crize agonizante ca si cei din lume ? În loc sa fim un ajutor
pentru cei din lume, facem parte din rândul victimelor lumii.

Unde este marturia noastra?

UN RASPUNS FUNDAMENTAL: „Suflete preacurvare! Nu stiti ca prietenia lumii este
vrajmasie cu Dumnezeu? Asa ca cine vrea sa fie prieten cu lumea se face vrajmas cu
Dumnezeu.“ (Iacov 4:4) „Voia lui Dumnezeu este sfintirea voastra…. Caci Dumnezeu nu ne-a
chemat la necuratie, ci la sfintire. De aceea, cine nesocoteste aceste învataturi, nesocoteste
nu pe un om, ci pe Dumnezeu, care v-a dat si Duhul Sau cel sfânt.“ (1 Tesaloniceni 4:3, 7-8).

Raspunsul oferit de Scriptura este evident: am cautat prietenia cu lumea si am sacrificat
sfintenia. Pentru a fi înteles, prietenia cu lumea înseamna adoptarea culturii popi în
Bisericile noastre (vezi explicatia la sfârsit). Am crezut ca este bine sa adoptam
modernismul, dar s-a dovedit a fi neopagânism cu efecte mortale pentru viata spirituala.
Cultura pop a adus cu ea lumea si pacatul. Cultura pop a facut multe din bisericile
noastre sa fie o batjocura. Cultura pop din Bisericile de azi atrage oamenii ce cauta distractia, nu pe Dumnezeu, nu pocainta si sfintenia. Numerosi crestini, adepti ai culturii pop, sunt dispusi sa mearga la biserica, la studii biblice, sa dea zeciuiala, chiar sa mearga în excursii misionare, exceptie facând trairea în sfintenie. „…având doar o forma de evlavie dar tagaduindu-i puterea. Departeaza-te de oamenii acestia.“ (2 Timotei 3:5)

Majoritatea crestinilor adepti ai culturii pop nu sunt nascuti din nou. Crestinatatea fara
sfintenie/evlavie este o crestinatate apostaziata! Traim vremurile din urma când apostazia vrea sa acapareze Biserica. Tagaduim apostazia, iar când constiinta ne acuza o suprimam spunând sfinteniei ca este legalism.
O nota importanta: Dumnezeu sa fie glorificat pentru cei “sapte mii” de credinciosi, de
biserici, de organizatii crestine si seminarii crestine din toata România si din toata lumea
care nu si-au plecat genunchii înaintea lui Baal si a culturii pop. (1 Împarati 19:18).

DESCRIEREA APOSTAZIEI: „…Iata ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios si adevarat,începutul zidirii lui Dumnezeu: „stiu faptele tale: ca nu esti nici rece, nici în clocot. O, daca ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindca esti caldicel, nici rece, nici în clocot, am sa te vars din gura Mea. Pentru ca zici: „Sunt bogat, m-am îmbogatit, si nu duc lipsa de nimic”, si nu stii ca esti ticalos,nenorocit, sarac, orb si gol,“ (Apocalipsa 3:14-17)

„Sa stii ca în zilele din urma vor fi vremuri grele. Caci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, laudarosi, trufasi, hulitori, neascultatori de parinti, nemultumitori, fara evlavie, fara dragoste fireasca, neînduplecati, clevetitori, neînfrânati, neîmblânziti, neiubitori de bine, vânzatori, obraznici, îngâmfati; iubitori mai mult de placeri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o forma de evlavie dar tagaduindu-i puterea. Departeaza-te de oamenii acestia. Sunt printre ei unii, care se vâra prin case, si momesc pe femeile usuratice îngreuiate de pacate si framântate de felurite pofte, care învata întotdeauna si nu pot ajunge niciodata la deplina cunostinta a adevarului. Dupa cum Iane si Iambre s-au împotrivit lui Moise, tot asa si oamenii acestia se împotrivesc adevarului, ca unii care sunt stricati la minte si osânditi în ce priveste credinta.“ (2 Timotei 3:1-8)

„Copilasilor, este ceasul cel de pe urma. si, dupa cum ati auzit ca are sa vina anticrist, sa stiti ca acum s-au ridicat multi anticristi: prin aceasta cunoastem ca este ceasul de pe urma.“
(1Ioan 2:18)

MARTURISIRE: Mi-am îndreptat fata catre Domnul pentru a face cereri prin rugaciune si implorare, cu post, în sac si cenusa. M-am rugat Domnului Dumnezeului meu si am
marturisit: “O Doamne mare si minunat, care faci ce ai promis si esti îndurator cu cei ce Te iubesc si pazesc legamântul Tau; am pacatuit si am comis faradelegea, am facut ce era rau si rebel, chiar prin faptul ca ne-am îndepartat de principiile si hotarârile Tale. O Doamne, dreptatea îti apartine, iar noua rusinea: conducatorilor crestini de biserici, a membrilor bisericii, a profesorilor de seminar, a organizatiilor crestine; fiindca am pacatuit împotriva Ta, permitând culturii pop, neopagâne sa acapareze familiile, bisericile noastre, organizatiile crestine. Am fost atenti sa nu ofensam pe careva, si nu ne-a mai pasat daca te ofensam pe Tine; am devenit corecti din punct de vedere politic, am numit sfintenia legalism, si am permis la tot felul de pacate sa ne invadeze viata privata si cea din sânul Bisericii; ne-am facut ca obiectiv principal sa fim relevanti pentru lume, decât ascultatori de Tine. Domnului Dumnezeului nostru Îi apartine mila si iertarea, chiar daca am fost rebeli împotriva Lui. Acum, Doamne, asculta rugaciunea si cererile noastre si fa ca fata Ta sa straluceasca peste Biserica Ta, care este invadata de apostazie…(Marturisire facuta pe baza Daniel cap.9)

UN STRIGAT ÎMPOTRIVA APOSTAZIEI

1. Pentru pastorii care cauta sa multumeasca oamenii. „Caci va veni vremea când oamenii nu vor putea sa sufere învatatura sanatoasa; ci îi vor gâdila urechile sa auda lucruri placute, si îsi vor da învatatori dupa poftele lor. Îsi vor întoarce urechea de la adevar, si se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.“ (2 Timotei 4:3-4)

Încetati sa aduceti oameni în Biserica prin orice mijloace în detrimentul sfinteniei! Predicati întreg Cuvântul lui Dumnezeu asa cum este el! Când predici, condamna pacatele cu care se confrunta biserica ta. Cheama oamenii la o viata practica de sfintenie. Avertizeaza-i pe oameni de iminenta judecata a lui Dumnezeu împotriva bisericii de azi, invadata de apostazie. Probabil vei fi nemultumit la gândul ca multi vor parasi biserica. Lasa-i sa plece!
Cuvântul lui Dumnezeu va înlatura pe apostati. Lumea din jurul nostru este satula de
biserici în crize. Asigura-te ca nu esti prins de pornografie, materialism, alcool si alte pacate mortale. Practici disciplinele spirituale? Ai putea spune ca a te opune de la amvon, homosexualitatii, avorturilor sau altor pacate este politica, în realitate însa, tu nu vrei sa îi superi pe oameni. Unii dintre voi, pastorii de felul acesta poate nici nu sunteti nascuti din nou. Pocaiti-va! spune Scriptura.

2. Pentru pastorii de tineret dusi în eroare. „Dar pentru oricine va face sa pacatuiasca pe unul din acesti micuti, care cred în Mine, ar fi mai de folos sa i se atârne de gât o piatra mare de moara, si sa fie înecat în adâncul marii.“ (Matei 18:6)

Multi din voi se comporta ca niste clovni încurajând tinerii sa pacatuiasca. Nu aveti nici un discernamânt! Tu, ca pastor de tineret, esti responsabil pentru ruinarea viitorului unei
generatii întregi. Fii un model pentru cei tineri! (1Tim.4:11-16; 6:11-19). Fii primul care traieste o viata de sfintenie, incluzând rugaciunea si postul si normalitatea în îmbracaminte. Instruieste-i pe tineri în practicarea disciplinelor spirituale. Ei nu au nevoie de distractie; ci de bucuria unei vieti sfinte din Duhul Sfânt. Sunt flamânzi dupa recunoasterea si valoarea pe care numai Dumnezeu o poate oferi, asa ca arunca toate strategiile tale lumesti. Unii dintre voi aveti functii de conducere, dar nici o autoritate, iar unii dintre voi poate nici nu sunteti nascuti din nou. Pocaiti-va! spune Scriptura.

3. Pentru tatii iresponsabili. „Suflete preacurvare! Nu stiti ca prietenia lumii este vrajmasie cu Dumnezeu? Asa ca cine vrea sa fie prieten cu lumea se face vrajmas cu Dumnezeu.“ (Iacov 4:4)

Tatilor, multi dintre voi va faceti vinovati de mare pacat, lasând ca mass media cu un
continut explicit de violenta, satanism, sexualitate, sa va polueze viata de familie. Nu
cenzurati nimic copiilor dvs. Altarul familiilor voastre este, fie televizorul, fie internetul.
Permiteti sotiilor si fiicelor voastre sa se îmbrace indecent. Nu aveti nici o idee despre ce sunt învatati copiii vostri în scoala si nu va pasa cine este în anturajul lor. Fii un lider
spiritual pentru casa ta. Fii primul care se schimba, iar familia ta te va urma. Slujeste
Împaratiei lui Dumnezeu si nu tie însuti. Unii dintre voi sunteti prinsi de lucruri precum
consumul de alcool sau folosirea intensiva a televizorului. De multe ori anulati orice
activitate de la biserica pentru un eveniment sportiv. Altii sunt sclavii cautarilor
materialiste, pornografice, trairii în adulter, sau consumului de droguri. Pocaiti-va! spune Scriptura.

4. Pentru mamele iresponsabile. “…Domnul zice: „Pentru ca fiicele Sionului sunt mândre, si umbla cu gâtul întins si cu priviri pofticioase, pentru ca pasesc maruntel, si zornaiesc cu verigile de la picior, – Domnul va plesuvi crestetul capului fiicelor Sionului, Domnul le va descoperi rusinea”. În ziua aceea, Domnul va scoate verigile care le slujesc ca podoaba la picioare, si sorisorii si lunisoarele, cerceii, bratarile si maramele; legaturile de pe cap, lantisoarele de la picioare si brâiele, cutiile cu mirosuri si baierile descântate; inelele si verigele de la nas; hainele de sarbatoare si camasile cele largi, mantiile si pungile; oglinzile si camasile subtiri, turbanele si maramele usoare.“ (Isaia 3:13-23)…
”femeile usuratice îngreuiate de pacate si framântate de felurite pofte“ (2 Timotei 3:6b)

Mamelor, multe dintre voi nu sunteti modele demne de urmat! Concurati cu fetele voastre în moda si indecenta. Va uitati prea mult la televizor, mai ales la programele siropoase, ca telenovelele, la programe cu vedetele de la Hollywood. Suferiti de o imagine de sine scazuta. Va faceti vinovate de neglijarea intentionata a copiilor vostri. Ati lasat grija copiilor vostri în seama televizorului,scolii, dadacelor angajate, sau a anturajului copiilor vostri. Pocaiti-va! spune Scriptura.

5. Pentru cei tineri si pentru cei necasatoriti ce cauta placeri. „Sa stii ca în zilele din urma vor fi vremuri grele. Caci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, laudarosi, trufasi,hulitori, neascultatori de parinti, nemultumitori, fara evlavie, fara dragoste fireasca, neînduplecati, clevetitori, neînfrânati, neîmblânziti, neiubitori de bine, vânzatori, obraznici, îngâmfati; iubitori mai mult de placeri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o forma de evlavie dar tagaduindu-i puterea. Departeaza-te de oamenii acestia.“ (2 Timotei 3:1-5)

Pentru voi baietii, care credeti ca biserica este un alt club pentru distractii, va înselati total!
Voi folositi activitatile bisericesti pentru placerile voastre, pentru a întâlni fete; unii chiar angajânduva în pacate sexuale. Unii din voi consumati alcool si droguri, va îmbracati la ultima moda, sunteti la curent cu noile filme cu continut violent sau sexual, dar nu aveti nici o idee despre ce este sfintenia. Abia de ajungeti la studiu biblic, dar sunteti primii care mergeti la petreceri. Dumnezeul vostru este internetul!

Domnisoarelor, multe dintre voi luati parte la aceeasi destrabalare. Concurati în a va
îmbraca cât mai provocator pentru a va fura prietenul unele altora, bârfiti si sunteti
dependente de mobil, navigati pe internet ore întregi, în permanenta aveti pretentii de la
parintii vostri si nu produceti nimic bun.
Voi tinerilor, pe care v-am descris, fiti gata sa primiti judecata lui Dumnezeu! Voi trageti
biserica în jos! Pastorii si ceilalti membri trebuie sa plece înaintea voastra pentru a va
multumi si pentru a va pastra în biserica; voi calcati în picioare sfintenia necesara Casei lui Dumnezeu! Luati în mod usuratic credinta crestina si nu va pocaiti niciodata cu adevarat!
Pentru unii din voi se potriveste de minune ceea ce apostolul Petru a zis: „Ar fi fost mai
bine pentru ei sa nu fi cunoscut calea neprihanirii, decât, dupa ce au cunoscut-o, sa se întoarca de la porunca sfânta, care le fusese data.“ (2 Petru 2:21) Pocaiti-va! spune Scriptura.

6. Catre cântaretii crestini de muzica “Rock si Heavy Metal”. „Supuneti-va dar lui
Dumnezeu. Împotriviti- va diavolului, si el va fugi de la voi. Apropiati-va de Dumnezeu, si El Se va apropia de voi. Curatiti-va mâinile, pacatosilor; curatiti-va inima, oameni cu inima împartita! Simtiti-va ticalosia; tânguiti-va si plângeti! Râsul vostru sa se prefaca în tânguire, si bucuria voastra în întristare“ (Iacov 4:7-9).
„Nu iubiti lumea, nici lucrurile din lume. Daca iubeste cineva lumea, dragostea Tatalui nu este în El. Caci tot ce este în lume: pofta firii pamântesti, pofta ochilor si laudarosia vietii, nu este de la Tatal, ci din lume. si lumea si pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, ramâne în veac.“ (1 Ioan 2:15-17)

Cântaretilor crestini, care cântati muzica crestina “Rock” si “Heavy Metal”, ati fost dusi în eroare de ideea ca daca va îmbracati si va comportati precum niste ciudati, daca aveti o înfatisare dura si depresiva sunteti la moda! În realitate, asa-zisa voastra slujire este o rusine la adresa lui Dumnezeu si adevaratei Sale Biserici. Spuneti ca evanghelizati lumea cu acest tip de muzica, dar în realitate, v-a cucerit lumea pe voi si pe audienta voastra. Muzica “Rock” si „Heavy Metal” nu pot sluji niciodata Biserica datorita originii sataniste a acesteia, de aceea asa-zisa muzica crestina „Rock” este o contradictie în termeni. Pocaiti-va! spune Scriptura.

7. Catre crestinii “întelepti în felul lumii” aflati în functii de conducere. „Nimeni sa nu se însele: Daca cineva dintre voi se crede întelept în felul veacului acestuia, sa se faca nebun, ca sa ajunga întelept. Caci întelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu. De aceea este scris: „El prinde pe cei întelepti în viclenia lor.” si iarasi: „Domnul cunoaste gândurile celor întelepti. stie ca sunt desarte.” (1 Corinteni 3:18-20)

Pentru Comitetele Bisericilor care conduc biserica ca pe o afacere…opriti-va, este un nonsens! Ghidati-va dupa Cuvântul lui Dumnezeu, nu dupa concepte manageriale! Abuzati atât de pastor, cât si de membrii Bisericii! Multi din voi afisati o aroganta de sef.
Pentru profesorii de teologie…o parte dintre voi ati crescut cu convingeri umaniste si
continuati sa va schimbati punctul de vedere în functie de mersul lumii! În studiile pentru
lucrarea de doctorat ati urmarit doar sa absolviti cu bine, dar ati neglijat disciplinele
spirituale si evlavia! În consecinta pastorii pe care îi formati seamana cu voi. Multi din ei cad în tot felul de pacate grele.

Pentru bordul de conducere a anumitor scoli de teologie..voi luati decizii capitale, fara a va baza pe întelepciunea lui Dumnezeu. Unii din voi nu aveti nici o expertiza teologica, dar cu toate astea, dezbateti pe marginea unor subiecte de teologie. Adesea, voi, cei din bordul de conducere, sunteti alesi pe baza statutului social sau a puterii financiare pe care le detineti, nu în functie de maturitatea spirituala sau de expertiza teologica.
Pocaiti-va! spune Scriptura.

8. Pentru vedetele si producatorii crestini. „Israel s-a îngrasat, si a azvârlit din picior; – Te-ai îngrasat, te-ai îngrosat si te-ai latit! – si a parasit pe Dumnezeu, Ziditorul lui, A nesocotit Stânca mântuirii lui“ (Deuteronomul 32:15)

Multi din voi va faceti vinovati de cautarea obtinerii de profit si nu de onorarea lui
Dumnezeu! Încet, de-a lungul anilor, promovati muzica lumeasca si reviste lumesti. Sunteti ahtiati dupa recunoastere din partea mass-mediei! Este socant sa vezi în librariile crestine, cd-uri având pe coperta grupuri Rock cu fete bolnave sau asa-zisele cântarete crestine, pozate în îmbracaminte îndecenta. Periodic, familii naive si tineri imaturi se lasa influentati de curentul acesta, lansat de producatorii crestini. Multi dintre cântaretii crestini, care au facut multi bani din aceasta promovare, acum se comporta ca personalitatile de la Hollywood, aratând lipsa de respect la adresa lui Dumnezeu si a crestinilor decenti. Unde în Biblie, ati gasit ca sfintii din Vechiul Testament sau ucenicii Domnului Iisus sa afiseze o atitudine aroganta si sa fie asa de bogati precum sunt multe vedete crestine în zilele noastre? Suntem asa de critici la adresa Vaticanului si la opulenta lui, dar începem sa ne asemanam cu ei. Pocaiti-va! spune Scriptura.

UN SFAT BIBLIC ÎMPOTRIVA APOSTAZIEI

Din partea Domnului Iisus Hristos: „te sfatuiesc sa cumperi de la Mine aur curatit prin foc, ca sa te îmbogatesti; si haine albe, ca sa te îmbraci cu ele, si sa nu ti se vada rusinea goliciunii tale; si doctorie pentru ochi, ca sa-ti ungi ochii, si sa vezi. Eu mustru si pedepsesc pe toti aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvna dar, si pocaieste-te! Iata Eu stau la usa, si bat. Daca aude cineva glasul meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el, si el cu Mine. Celui ce va birui, îi voi da sa sada cu Mine pe scaunul Meu de domnie, dupa cum si Eu am biruit si am sezut cu Tatal Meu pe scaunul Lui de domnie. Cine are urechi, sa asculte ce zice Bisericilor Duhul.“(Apocalipsa 3:18-22)…

„Iata, Eu vin curând si rasplata Mea este cu Mine, ca sa dau fiecaruia dupa faptele lui. Eu sunt Alfa si Omega, Cel dintâi si Cel de pe urma, Începutul si Sfârsitul. Ferice de cine îsi spala hainele ca sa aiba drept la pomul vietii si sa intre pe porti în cetate. Afara sunt câinii, vrajitorii, curvarii, ucigasii, închinatorii la idoli si oricine iubeste minciuna si
traieste în minciuna.” (Apocalipsa 22:12-15)

Din partea apostolului Pavel: „Tu, însa, ai urmarit de aproape învatatura mea, purtarea mea, hotarârea mea, credinta mea, îndelunga mea rabdare, dragostea mea, rabdarea mea, prigonirile si suferintele care au venit peste mine în Antiohia, în Iconia si în Listra. stii ce prigoniri am rabdat; si totusi Domnul m-a izbavit din toate. De altfel, toti cei ce voiesc sa traiasca cu evlavie în Hristos Iisus, vor fi prigoniti. Dar oamenii rai si înselatori vor merge din rau în mai rau, vor amagi pe altii, si se vor amagi si pe ei însisi. Tu sa ramâi în lucrurile pe care le-ai învatat si de care esti deplin încredintat, caci stii de la cine le-ai învatat: din pruncie cunosti Sfintele Scripturi, care pot sa-ti dea întelepciunea care duce la mântuire, prin credinta în Hristos Iisus. Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa învete, sa mustre, sa îndrepte, sa dea întelepciune în neprihanire, pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie desavârsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna.“ (2 Timotei 3:10-17)
„Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu si înaintea lui Hristos Iisus, care are sa judece viii si mortii, si pentru aratarea si Împaratia Sa: propovaduieste Cuvântul, staruie asupra lui la timp si ne la timp, mustra, cearta, îndeamna cu toata blândetea si învatatura. Caci va veni vremea când oamenii nu vor putea sa sufere învatatura sanatoasa; ci îi vor gâdila urechile sa auda lucruri placute, si îsi vor da învatatori dupa poftele lor. Îsi vor întoarce urechea de la adevar, si se vor îndrepta spre istorisiri închipuite. Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabda suferintele, fa lucrul unui evanghelist, si împlineste-ti bine slujba.“ (2 Timotei 4:1-5)

Din partea apostolului Ioan: „Copilasilor, nimeni sa nu va însele! Cine traieste în neprihanire,este neprihanit, cum El însusi este neprihanit. Cine pacatuieste, este de la diavolul, caci diavolul pacatuieste de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a aratat ca sa nimiceasca lucrarile diavolului. Oricine este nascut din Dumnezeu, nu pacatuieste, pentru ca samânta Lui ramâne în el; si nu poate pacatui, fiindca este nascut din Dumnezeu. Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu si copiii diavolului. Oricine nu traieste în neprihanire, nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubeste pe fratele sau.“ (1 Ioan 3:7-10)

De la profetului Daniel: Pleaca urechea, Dumnezeule, si asculta! Deschide ochii si priveste la darâmaturile noastre, si la cetatea peste care este chemat Numele Tau! Caci nu pentru neprihanirea noastra Îti aducem noi cererile noastre, ci pentru îndurarile Tale cele mari. Asculta, Doamne! Iarta, Doamne! Ia aminte, Doamne! Lucreaza si nu zabovi, din dragoste pentru Tine, Dumnezeul meu! Caci Numele Tau este chemat peste cetatea Ta si peste poporul Tau!” (Daniel 9:18,19)

Din partea autorului manifestului:

Scapa de televizor.
Limiteaza activitatea la computer pentru temele de la scoala, la munca sau în scop de cercetare.
Arunca toate dvd-urile, revistele, CD-urile, posterele cu continut sexy, pornografic,
violent, ocult, incluzând toata muzica rock sau heavy metal, crestina sau necrestina.
Fii la zi cu ce se întâmpla în jurul tau si în lume, din publicatiile crestine sau stirile
nepoluate de pe internet.
Cere-i lui Dumnezeu sa te ajute sa te întorci la El cu adevarat daca ai indoieli ca esti nascut din nou.
Asigura-te ca citesti zilnic din Biblie si te rogi.
Cere-i lui Dumnezeu sa-ti descopere planul Sau pentru tine si implica-te în el imediat.
Stai aproape doar de crestini evlaviosi.
Scapa de toate hainele indecente.
Daca ai o familie pune-o pe primul loc, dupa Dumnezeu.
Citeste carti devotionale de autori precum: C.H. Spurgeon, John Mac
Arthur, sau altii ca ei.
Evita pe carismatici

TREI ATITUDINI CU PRIVIRE LA ACEST MANIFEST PENTRU
TREZIRE SPIRITUALa

1. Daca esti un crestin treaz, te bucuri la citirea acestui manifest si îl vei trimite si altor
crestini.
2. Daca esti un crestin caldicel, probabil ca te-ai simtit ofensat la început, dar ai realizat pe parcurs ca este timpul sa te trezesti.
3. Daca esti un apostat, te vei revolta dupa citirea acestui manifest, dar daca te vei pocai cu adevarat, Dumnezeu va face din tine un credincios adevarat.

Pastor Paul Dan