Tag: Bucuresti

„TIGANIADA” MAGHIARILOR

On By nelursIn CultureLeave a comment

„TIGANIADA” MAGHIARILOR SI…GRIJILE „INTELIGHENTIEI” ROMÂNESTI CONTEMPORANE


prof. dr. Adrian Botez


…Aflam, prin presa scrisa si vizuala, ca Ministrul Culturii Românesti, dl Kelemen Hunor (ce nume sonor de valah!), îi îndeamna pe etnicii unguri, din România, sa iasa în strada – sa „manifesteze” contra regionalizarii în 8 „zone” (ale ABSURDULUI PERFECT SI DISTRUCTIV DE ROMÂNIE!!! – …dar aceasta/DISTRUGEREA, nu doar pentru si nu în primul rând pentru maghiari…caci România, distrusa si rastignita prin aceste „regiuni-zone” este, în primul rând, a Românilor…însa pe români, se vede treaba, nu-i manânca, înca, la…”manifestatie”!!!). Nu zice el, Hunor-ul, foarte clar – dar deducem ca nu vor iesi în strada ca sa strige „Chiralesa!” – ci cu arme în mâini! – …ca daca, nici acum, urmasii lui Dücsö Csaba (autorul manifestului „Nincs kegyelem” – Fara îndurare!, Budapesta, 1939) nu-si folosesc Garda Secuiasco-Maghiara, le ruginesc, degeaba, armele, trecute, din 1989 încoace, zi de zi si noapte de noapte, prin Vama Bors…

…Oare maghiarii (cetateni români, cica!) ies sa „manifesteze” pentru drepturile „tuturor românilor” si…de dragul României Românilor? Evident, nu: ci pentru drepturile maghiarilor, de a avea dreptul sa-i lipseasca pe români de…ORICE DREPT (…foarte curând, pâna si la LIMBA!), în Tara lor, a Românilor! (DREPT la care românii par a fi renuntat!) – …si pentru dreptul maghiarilor de a anexa (cel putin moral, dar si geografic, zic si clameaza ei, tot mai sfidator…!) România, la…piticul maghiar, bagat în colaps economic, de premierul Ungariei, Viktor Orban – si de fascistii lui!

…Da-da, ca ei, românii, n-au de ce sa se rascoale si sa „manifesteze” (macar cu oarece bolovani…!) – pentru ca ei, românii, au „gatit” cu capatarea drepturilor lor, în propria tara… – …mai exact: cât au renuntat ei, de buna-voie si din prostie (doar un naiv ar putea numi atitudinea lor, a lepadarii de Demnitate si de Cautare a Adevarului Hristic, drept: „crestineasca”!), cât le-au fost „gatite”/ispravite/”furluate” si eludate toate drepturile, de catre guvernanti români tradatori – … si, de-acum, în România, au ramas, cu DREPTUL DE A-SI CERE DREPTURI…DOAR MAGHIARII!

…”BRAVO LOR, RUSINE NOUA!!!” – ai fi tentat a zice, la o prima „ocheada”.

…Pentru ca Presedintele Românilor, dl Traian Basescu, dupa spusa popii Tökes, este cel mai „de inima” prieten al secuio-maghiarilor… – si asta, pentru ca, gata, „i-a trecut de dorul” …românilor! Si asta vitregire ”de tatic” li se trage românilor…tot de la „Iesi afara/Javra ordinara!” – ….ca Traianu-i Traian odata si el NU UITA, EL NU IARTA…! – ce mai, adevarat „Roman” (înlocuitor al lui Neulander…Petre „Romanul”)!!!

…Dar si pentru ca valahilor le-au întepenit mintile, gâtul si salele, de când se to-o-o-ot uita în gura…tacerii si rabdarii. De când jinduiesc dupa slujba de „apa si balie a lui Basescu”, cel îmbaiat (desi nebotezat!), în multimea (gregara) a prostiei lui Gura-Casca cel Valaho-Manelist, grozav de sictirit pe munca si viata: prefera „muieti-s posmagii”, decât sa „munceasca” si sa lupte, în strada ori pe câmpul de bataie, precum mosii lui, MARTIRI SI EROI – pentru Dreptul lui Cel Sfânt!

 

…Deci, cu „janalaii” si „baroreii” si „slobozanii” în frunte, maghiaro-„tiganii” (deveniti la fel de grotesti, ei, cei de „strada”, ca si manelistii nostri, cei de …”e-strada”!) ies la parada, dând lectii de autentic maghiarism…ÎN BURICUL ROMÂNIEI! Sa-si ceara drepturile maghiarii „cei viteji” (precum „tiganii” lui Ioan Budai-Deleanu, în vremea lui Tepes Voda… – de a-si face STAT…în Stat!!!), într-o Românie, în care românii au renuntat, suparati doar …„în imagine”…îîîhhîîî: adicatelea, vezi tu – ei, românii, nu mai au nevoie nici de drepturi, nici de Dreptate! „Da-le-e-e-ee…cui le-o lua!”

Si, iaca, se cam gasesc destui, care sa vrea sa ia/fure, din Gradina Maicii Domnului, Cea (ACUM!) Nepazita de Arhangheli Gradina!!! Nici de PSD, nici de PNL, nici de PDL…ca toti au fost (din 1990 si pâna azi, în 2011!) la „puterea” HOTIRII SI DISTRUGERII BARBARE DE ROMÂNIE, cu UDMR-ul DIMPREUNA!!!

…Sa mai amintim, oare, ca vecinii nostri iubiti, ucrainienii, carora le-am dat („Luati de ici, bre, de sufletul…bunicilor nostri : Basarabia de Sud, Bucovina de Nord, Tinutul Hertei, Insula Serpilor…luati, va rugam frumos, chiar sa nu ne refuzati…ca tot se strica degeaba!”), CU MÂNA NOASTRA („emilconstantineasca” si „adrianseverineasca”!), prin Tratatul din 1997, aproape o treime din Glia Basarabo-Musatina! – vor acum si treimea Moldovei de DINCOACE de Prut, ca s-o „în-soreasca”, cu aia de DINCOLO de Prut („ca sa nu se piarda de neamuri, deh!”) …sau ca, în ziarele din Sofia, bulgarii cer, de cel putin 21 de ani încoace, „Dobrogea de Nord” (de parca cea „de Sud” ar fi fiind, de la sine înteles, a lor!)…sau ca la Belgrad, de tare multa vreme, se striga dupa cealalta jumatate de Banat, cea româneasca, pentru ca sa împlineasca Banatul… pe malul lor, cel sârbesc…!!! – …la fel si pe „sora” Oltenia…”de ce sa n-o <<maritam>>, peste Dunare, cu Drina”?!

…Care va sa zica, valahii stau si se uita la televizor cum, în România, maghiarii ies sa-si ceara dreptul…la ce?! La „Tara Secuilor”! La coridorul de ungarizare a Ardealului – „Covasna-Harghita-Mures-Salaj-Bihor…cu statia „pe dreapta”, <<UNGARIA>>”!!!

Mesajul de la Târgu-Mures/ROMÂNIA, al premierului dreptei maghiare-Fidesz, Viktor Orban al Ungariei, din 15 martie 2011: “ <<Sa fie Ardealul CUM A FOST si natiunea ungara CUM A FOST!>>, este mesajul transmis de premierul ungar, Viktor Orban, maghiarilor care participau la manifestarile de marcare a Revolutiei de la 1848-1849, organizate, marti, de Partidul Civic Maghiar (PCM) si de Consiliul National Secuiesc (CNS), la Târgu Mures”, relateaza Agerpres.

 

…Bravos, natiune româna…deznationalizata! Priviti, români „verzi ca balega de gâsca”, la marsul glorios al „tandalerilor” si „parpanghelilor” gingasi, urmasi ai „celei mai nobile rase”…cea a hunilor lui Attila – pentru a va înlocui la Masa Drepturilor Românesti, DIN ROMÂNIA!

…Iar la Budapesta, ungurii nu mai sufera nici macar sa se ASEMENE culorile steagului lor, cu culorile steagului nostru (este evident acest lucru: desi steagul nostru are dungile verticale, iar al Budapestei are dungile orizontale, ei l-au smuls, la modul revolutionar-fascistoid, si-l vor re-arbora, numai când va avea TOTUL schimbat, fata de cel al României, „tovarasa si pretena”: „alb, pe margini cu triunghiuri rosii, albe si verzi, în centru având stema Budapestei”!)…

…Steagul nostru? Steagul pe care, la casa popii Tökes, în decembrie 1989, l-am si mutilat, cu o inconstienta grotesca si sinistra, în acelasi timp…: l-am gaurit, exact în dreptul „gaurii” de autoritate statala româneasca de azi: ÎN MIJLOC, exact acolo unde UDMR-ul si Partidul Civic Maghiar (partid al lui popa Tökes si al lui Basescu-nasul „partinic” – deci, partid egal „apartinatoriu”, popii si presedintelui României, întru vina si tradare de Românie!) „deseneaza”, azi, ÎNCEPUTUL visului lor de secesiune (fata de România) a Ardealului Sfânt…urmând, într-o logica hunico-attiliana, alipirea fortata la „Ungaria Mare” (???!!!), sub ochii închisi a tradare miselnica, ai unei Uniuni Europene care a acceptat, senina si criminala, „precedentul Kosovo”!!!

***

…Si-n vremea asta, capetele luminate ale Valahiei, ce zic si ce fac, „pentru binele si prosperitatea României”?! Pai, cam tot asa fac…vorbesc! (DACA o fac si pe asta, de frica sa nu-i spulbere „jupânul” de la Cotroceni, si el academician, deh!): „Catavencu: Dupa lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani, iata visul nostru realizat! Ce eram acuma câtva timp? (…) Am luptat si am progresat: ieri obscuritate, azi lumina! ieri bigotismul, azi liber-pansismul! ieri întristarea, azi veselia!… Iata avantajele progresului! Iata binefacerile unui sistem constitutional! Pristanda: – Curat constitutional! Muzica! Muzica!”

…De exemplu, cel mai înalt for intelectual al României – ACADEMIA ROMÂNA! – … ce zice, oare…- …cât nu doarme ea si se zbate, oare?! Pai, nu prea zice NIMIC, ba si doarme de rupe, si nu se zbate nici în somn, macar – de grija a ceva! Un academician cam zurliu, dl Dinu C. Giurescu (cel care, în 1997, striga, pe toate posturile TV, ca Tratatul cu Ucraina, Tratat Nesilit Ultimativo-Armat!!! – …Tratat de Rapt si Sfâsiere din Trupul Basarabo-Musatinilor – … „este o necesitate nationala”!), acum a „schimbat macazul”, si, cu clatinari din cap de baba cu dureri de dinti, o face pe Pytia, slobozind, odata cu ploaia de scuipat, prorociri de… Apocalipsa Maghiara!

…Din pacate, spusele lui de proroc întârziat acopera un adevar cumplit: s-a reusit, prin tesaturi diabolice ale Masoneriei Globalizante, ca (aproape) niciun elev/student/tânar, din generatia noua, sa nu mai aiba sentimentul de apartenenta la un Dumnezeu-Hristos si la un Neam, simtamântul ca s-a nascut nu la maternitate, ci dintr-un ANUME popor (mai brav si mai vechi, pe Pamânt, decât toate celelalte, si cu o Misiune Terestra Minunata!) , aflat între niste granite sfinte (ne-reîntregite, AZI, din pricini de slabiciuni de Duh al poporului istoric al Românilor!), trasate cu sânge de Martiri si de Sfinti…si cu un Duh aparte de al tuturor celorlalte Duhuri de Neamuri ale Terrei! Daca ar vedea, acesti tineri, pe geamul de la bucatarie, venind, prin curtea lor, spre cimitirul satului, niste tancuri, ceva… – ei nu ca n-ar întreba macar ale cui sunt si cu ce drept trec pe-acolo (si ce misiune ar avea EI, EI cei locuitori în acea casa, fata de samavolnicia trecerii tancurilor, peste mormintele cele sfinte, de mosi si stramosi!), ci s-ar urca în ele/tancurile (placându-le motorul „tare”!)… – … chit ca, apoi, ar trebui sa traga, cu tunul de pe turela, în casa lor de la bunici si în carnea parintilor si fratilor lor, de-o carne si-un sânge!

…Am devenit un neam de mercenari nemernici, de roboti numai buni de facut sclavi, pe plantatiile mondialiste, ale demonilor care ne vor da doar de mâncare, cât sa lucram pentru ei…iar de ne-om înghesui prea multi, ne vor învrajbi (ca sa nu cheltuiasca, tot ei, munitie ori cânepa de streang!), pâna ne vom macelari NOI ÎNTRE NOI, de-om ajunge la un numar „rational si convenabil/confortabil” Negustorilor Lumii: de la 7 miliarde jumate, la cel mult…DOUA!!!

…Am devenit si înca vom mai deveni O LUME CORCITA STRASNIC, iar corceala „preste fire si preste orice hotar de întelepciune si chibzuinta” produce întunecarea Duhului si slabirea, pâna la uitare, a cugetului si a instinctelor celor dumnezeiesti!!!

…Dar, pentru Dumnezeu, daca tot esti la o zvârlitura de bat de Cotroceni, dle Dinu C. Giurescu, BATRÂN ISTORIC AL NEAMULUI ROMÂNILOR SI DIN NEAM DE BATRÂNI ISTORICI AI NEAMULUI ROMÂNILOR! – de ce nu iei …batul cu care ti-ai masurat „distanta”, si sa-l altoiesti cu el, pe spate, pe Traianul cel delirant (de la „bauturile alcoolice”!), ranchiunos, HIDOS CA DRACUL… si TRADATOR (…desi e greu ca Braunovici sa-i tradeze pe Ion si pe Gheorghe… – …MACAR SPERJUR SI BLASFEMIATOR TOT ESTE, CA A JURAT PE BIBLIE SI PE CONSTITUTIE, EGAL!)?!

…Pentru Dumnezeu, voi, cei din Bucuresti, care sunteti la doi coti de el, de Traian si de „ceata lui Pitigoi” pedelista, de ce nu-i alungati cu pietre, din Tara Românilor (nu „Tara Secuilor”…logic, daca asta ar mai însemna ceva, azi: nu pot 260 de oameni, urmasi ai unor venetici din Asia, de prin veacul al V-lea! – sa se instituie într-o tara…si, mai ales, peste capul a 22 de milioane de oameni-locuitori multimilenari, ai României Thracilor!!!), pe toti acesti nemernici care, în vremuri normale si de catre un popor cu fond moral normal, ar fi spânzurati de cracile primului copac mai zdravan, mai de „Doamne,-ajuta”?!

…De ce?! Pentru ca ROMÂNII NU MAI AU LIDERI MORALI, pentru ca liderii morali (cum erau ei întelesi în veacurile trecute: oameni de isprava si gospodari, curati la suflet si chibzuiti la cuget si fapta – dar napraznici, în fata nedreptului si a umilintei nemeritate!) au fost lasati, sau…”ajutati” (precum VIRGIL SAHLEANU, de la Tepro-Iasi, asasinat, pe 7 septembrie 2000, de oamenii cehului František Priplata, hot si escroc, „patronul” firmei cehe “Zelezarny Veseli” -“Fierarii Veseli” – …da, Priplata, abuziv „cocotat”, prin privatizarile banditesti pe 1 LEU!!! – … pe care le-a început Neulander si le continua familia Basescu-Braunovici!!!) sa moara, rând pe rând…iar în locul lor, televiziunile cele parsive au fabricat LIDERI DE MUCAVA, plini, în gusa, de veninul cel negru al TRADARII!!!

…Uitati-va, spre exemplu, nu doar la Academia Româna (condusa de un inginer cvasi-anonim, ca afirmare a personalitatii – poltron si fricos si de umbra lui, care se încalzeste la proriile-i flatulatii – Ionel Haiduc!), ci si la U.S.R.! Scriitorii (cu exceptia câtorva sute… – în majoritatea lor, cica peste 2.000, o majoritate de „nule”!, care ne exaspereaza, prin „gonflarea” ei!) au devenit niste negustori slinosi, care nici gânduri nu au, nici cuget, d-apoi vise de foc, vizionare: Cartarescu vorbeste cu aceeasi limba pe care-o învârt, între dintii lor ascutiti, „pleziristii” de Liiceanu si Plesu (care-si faceau, pâna mai ieri, un promo elegant si sforaitor si „cascacios”, chiar pe TVR-1, sâmbata, „la ora de vârf”, între orele 18-19!!!), si toti trei vorbesc, în esenta, ca Patapieviceanul cel Viteaz…”viteaz” cât un fund de ponei cu zwastika!…sau cât „omagiul” erect al lui Iuda… – si toti „seniorii” sunt „armonizati” la vorba si la NE-IDEE cu „juniorul-junele” Petre Fluierasu…Fluerasu e la fel de coprologic precum Mihail Galatanu…, si nu vrea niciunul (NICIUNUL, macar, din liota asta de netrebnici si pacalici gretosi!) GLORIA IDEILOR, ci…vor, toti, cu foame de boa constrictor si anaconde, sa-si vânda, pe bani multi, cât mai multe carti, cât mai multor fraieri – …ACUM, si cât mai degraba sa fie „acum”-ul!!!

„Posteritatea este… posteriorul”, mediteaza si graieste, cu fruntea-i încretita, rau de tot, Întelepciunea sa Gângava, „canonizatul” (de catre „PREAFERICITUL” N. MANOLESCU!) – dl Mircea Cartarescu…!!!

…Iar când un poet onest (nu mereu eleganto-rafinat, dar, cel putin, foarte apropiat de ONESTITATE, ceea ce-i o calitate cvasi-incredibila, în aceste vremi… – …cel putin asa-l „pipai” eu, dupa expresie si scris…) vrea sa strige (si chiar STRIGA!) ca „Împaratul e gol!” (adica, „hristosul mincinos”, N. Manolescu, cel care-si conduce „turma valaha”…de la Paris, pe multe miliarde pe luna, ca ambasador U.N.E.S.C.O. la …„franci”!), atunci el, nefericitul „strigacios” se alege cu „streangul de matase” (la modul turcesco-fanariot!), din partea „imbrohorului”-sef de filiala U.S.R.-Sibiu, Ioan Radu Vacarescu! SA-SI DEA DEMISIA ADRIAN SUCIU, CA I-A FACUT DE RÂS PE HOTI, ZICÂNDU-LE HOTILOR – CHIAR…HOTI – SI IMPOSTORILOR – CHIAR…IMPOSTORI, SI SUSANELISTILOR – CHIAR SUSANELISTI!!! Adica, a NUMIT Adevarul, cu Numele Lui cel Adevarat/”Necosmetizat”.

„Pai, de aia te-am primit noi ca <<nembru>>, de aia ti-am si dat premii pentru Poezie, ca tu sa nu stii sa ne acoperi, princiar, hotia si impostura si susanelismul, în …metafore imperiale?! Hai-hai, da-ti, repejor, demisia, ca nu stii decât sa vorbesti pe sleau! Or, noi avem nevoie de ADEVARATI artisti, care sa-mbrace rahatul… în staniol sclipitor!”

…Iata ce zicea Poetul Adrian Suciu, într-un articol, de care redactorul-sef al Retelei literare online (Gelu Vlasin) s-a dezis urgent si taios, ca Iuda de Hristos:

Fariseul Manolescu si sfertoautorii. Un articol de Adrian Suciu Postat de Alexandru Petria, în Iunie 14, 2011 la 5:57pm

Nimic durabil nu se construieste pe minciuna. Literatura româna de azi, în latura ei oficiala, aceea de care tin pîrghiile administrative ale fondurilor publice si puterile iluzorii ale unor institutii inutile e jalnica. Ca unul care a trait cît sa fie constient în regimul comunist si a vazut, în amîndoua regimurile, scriitori români lingînd dosurile puternicilor zilei, pentru trei arginti, onoruri inutile si tinichele zornaitoare, am dreptul sa spun ca, pentru mine, diferenta între o constiinta vie si o jigodie e limpede. Ca unul care nu doreste în literatura nimic, care nu datoreaza nimic nimanui si dispretuieste profund elasticitatea coloanelor vertebrale ale majoritatii colegilor de breasla, voi deschide gura si voi vorbi liber. Ca unul care este neinteresat de bunavointa mai marilor literaturii române, de burse si sinecuri, de cabale literare si de dispute de dugheana, voi spune ca împaratul e gol!

Literatura româna contemporana, în latura ei oficiala, e o minciuna. Prima minciuna e în chiar vîrful ei: de ani de zile, un întreg complex financiar, organizational si mediatic este pus în miscare în chip absolut inutil pentru a-l transforma pe Mircea Cartarescu într-un scriitor nobelizabil. Mircea Cartarescu este un mare scriitor si o spun ca unul fascinat de literatura lui. Dar nu va lua niciodata premiul Nobel pentru literatura, iar orbirea celor care nu pricep acest lucru este sublima daca n-ar fi vinovata, cîta vreme fonduri publice imense raportate la saracia din literatura româna, de pilda prin Institutul Cultural Român, sînt folosite pentru a promova în exterior literatura acestuia. Mircea Cartarescu e un mare scriitor, dar un individ atît de profund ratat ca si constiinta publica, încît simtul ridicolului ar trebui sa-l împiedice a se mai manifesta ca atare. Asta, înca, n-ar fi un pacat asa de mare. În spatele naivitatii sale funciare, însa, o întreaga armata de profitori, lichele, impostori, panglicari, curve obosite si geambasi literari – constituie o curte de tip bizantin, atît de intens preocupata sa conserve privilegii, sinecuri si relatii, în dauna oricarei evolutii a literaturii române, încît Mircea Cartarescu, care nu va lua premiul Nobel, este si principalul obstacol în calea unui Nobel românesc pentru literatura, cîta vreme curtea sa, în frunte cu nevasta, va fi buricul literaturii române oficiale.

O feroce cabala a mediocrilor, de functionarea careia Cartarescu se face vinovat doar prin naivitate, aneantizeaza orice competitie reala, la adresa acestuia- si permite o cariera literara internationala, cu voie de la oficialitatile literaturii romane, doar unor mediocritati, care au facut pactul cu „sistemul ticalosit” si au acceptat sa-i reprezinte interesele. Institutul Cultural Român este, în acest moment, o institutie la fel de utila pentru prestigiul international al literaturii române, ca si o frectie la papionul lui Horia-Roman Patapievici.

Aproape toate ierarhiile oficiale ale literaturii române contemporane sînt profund viciate de coruptie, majoritatea premiilor cu relevanta nationala se dau în urma unor negocieri de talcioc, între critici, editori, scriitori si organizatori. Uneori, presedintii juriilor respective împart sumele de bani aferente premiilor respective cu scriitorii premiati. Alteori, criteriul dupa care se fac nominalizarile si premierile e sa nu se „supere” vreo editura importanta ca n-a fost la masa bogatilor iar Uniunea Scriitorilor a devenit o simpla bursa a trocurilor literare. O literatura în care una dintre cele mai bune carti de poezie ale ultimului deceniu, „Aerostate plîngînd” a lui Traian T. Cosovei e complet ignorata de mai-marii literaturii pentru ca personajul le e neplacut e un fals în acte publice. O literatura în care cei mai puternici debutanti ai ultimilor ani, Marius Stefan Aldea, Dan Herciu sau George Asztalos sînt trecuti cu vederea pentru ca sînt excentrici complexului editorial si mediatic specializat în crearea de mituri umflate cu pompa pe care sa le vînda pulimii e o impostura. O literatura în care scriitori de talia Danei Banu, a Ancai Mizumschi, a lui Eugen Suciu, a lui Viorel Muresan ori a lui Ion Chichere, ca sa dau doar cîteva nume din generatii diferite, sînt nebagati în seama de establishment – e o literatura de labari. As putea sa dau exemple în continuare, dar prefer sa ramîn la acestea, în scop didactic. Oricum, o dezbatere reala si onesta asupra functionarii mecanismelor succesului si promovarii în literatura româna contemporana nu va avea loc în curînd, cîta vreme lichelele conduc, se autoreplica si-si conserva privilegiile meschine – e acelasi lucru cu „reforma clasei politice”. La alta scara, dar identic.

Astfel, literatura româna, în latura ei oficiala, seamana ca doua picaturi de apa cu viata publica româneasca si nici n-ar fi putut fi altfel. Mizele luptei literare, însa, sînt rizibile. Daca politicienii se lupta pentru acces la resurse, femele si putere, scriitorii se lupta pentru mize ridicole si glorii de carton. As putea glosa în continuare pe marginea acestui subiect dar prefer sa tac mai departe.

Pentru ca mai departe gasim Uniunea Scriitorilor din România. Uniune de breasla, cum ar veni. Vorbesc din calitatea de membru al USR si premiat de doua ori cu premii ale acesteia, deci n-am alta frustrare, decît aceea ca institutia asta e prost condusa. În fruntea USR îl gasim pe Nicolae Manolescu, un individ care este cea mai limpede ilustrare a adevarului ca niciun om nu traieste pîna la moarte. În cazul lui Manolescu, acesta a încetat sa mai traiasca, în sensul adagiului sus-mentionat, prin anii 90, de cînd s-a transformat într-o pernuta de înfipt acele decoratiilor, insignelor si tinichelelor. De fapt, pe Manolescu îl doare undeva de scriitorimea româna: plantat la Paris, într-un functiune decorativa, domnia-sa a delegat, practic, conducerea Uniunii unor nenea si unor tanti. Trecînd peste pierderea sediului USR, Casa Monteoru (în niste procese în care e limpede ca cineva, nu stiu cine, a încasat spagi babane pentru non-combat), Manolescu a patronat o dramatica pierdere de statut a scriitorului român. Maestru al dezinformarii si manipularii, pe care le practica atît de abil, încît eu unul îl banuiesc de participarea la stagii periodice de perfectionare, dintr-o pozitie activa si acoperita, Nicolae Manolescu este cel mai prost administrator pe care l-a avut Uniunea Scriitorilor în ultimii douazeci de ani. Fariseu si impostor, contestat virulent si pe buna dreptate, Nicolae Manolescu se tine cu dintii de o functie de care îsi bate joc, desi n-ar avea motive sa fie atît de încrîncenat în a reprezenta prost scriitorimea româna: ramîne în istoria literaturii române ca cel mai bun produs al regimului comunist în materie de critica literara, nu cred ca are probleme financiare si nici pupincuristii din jurul domniei-sale nu merita un sacrificiu atît de dramatic! Mai ales ca, lipsit de legitimitatea pe care o da competenta, dl. Manolescu începe a se transforma, din dorinta de a-si salva gasca, într-un simplu instrument de propaganda politica. Urît final pentru cineva cu pretentiile d-voastra, dle. Presedinte!

Un alt personaj detestabil ale literaturii române contemporane e geambasul literar. Atotstiutor si trend-setter, de obicei scriitor ratat si interesat nu de literatura ci de propria lui statuie, geambasul literar român preseaza asupra oricui, mituieste în dreapta si în stînga, pupa mîni si cururi daca e cazul, spala pahare la chefurile celor puternici, are prieteni în lumea buna si practica machiaverlîcul de balta. E prieten cu politicieni, ia bani de la Minister, de la Consiliul Judetean, de la Fundatii si Asociatii. În sine, n-ar fi nimic rau în asta, lumea e plina de personaje detestabile. Din nefericire, însa, geambasul literar român e persoana cu influenta; orice scriitor care nu-i face temenele si nu-i ridica osanale va fi marginalizat si considerat ciumat. La vîrful literaturii române, asa cum e ea acuma, nu rezista decît cei dispusi sa-si miroasa reciproc pîrturile si sosetele nespalate prefacîndu-se ca reprezinta o elita valorica. Din pricina geambasilor literaturii române, mari scriitori sînt trecuti cu vederea si aruncati în uitare! Cum ierarhiile oficiale sînt, în buna masura, rezultatul activitatii acestor personaje sinistre, literatura româna e o gluma. Sigur, în tot acest complex mizerabil, chiar si statistic vorbind, aterizeaza si scriitori de calitate, doar atunci cînd acestia, din diverse pricini, nu mai pot fi ignorati. Simptomatic e cazul lui Ion Muresan, care, dintr-un „marginal” al generatiei 80 – a ajuns sa ameninte pozitia de lider a lui Mircea Cartarescu. Dar nu ne intereseaza soarta lui Ion Muresan, ci soarta literaturii române.

Care, atîta vreme cît va ramîne doar o anexa a intereselor actualilor diriguitori ai destinelor sale, va ramîne o activitate de sera, menita sa satisfaca orgoliile si interesele meschine ale unei întregi categorii de trepadusi. Literatura româna oficiala este atît de departe de public si atît de rupta de realitate, încît numai naivii se pot mira ca, de cele mai multe ori, evenimentele literare oficiale sînt atît de plicticoase, încît se scorojeste varul pe peretii salilor care le gazduiesc. Rupta de public, literatura româna oficiala e un fel de snobareala fara miza, în care diversi sfertoautori se afla în situatia de a pretinde ca fac revolutie cu voie de la Guvern si avangarda cu bani de la stat.

Adrian Suciu” – cf. Reteaua literara, 14 iunie, 2011

…Neîndemânaticul (cu… “limba”!) Poet primeste “streangul de matase”, sub urmatoarea forma, subtil-parsiva, neo-fanariota:

“Domnule Adrian Suciu,
am luat la cunostinta cu stupefactie de atacul dvs., pe blogul personal, la adresa USR, a domnului presedinte Nicolae Manolescu si a conducerii Uniunii. Va anunt oficial, deocamdata pe acest mail, ca Filiala Sibiu, prin Comitetul sau, dezavueaza cu toata taria afirmatiile dvs. la adresa celor de mai sus, considerindu-le minciuni si jigniri cum rar se poate vedea in lumea noastra de azi. Ati fost premiat de curind de Filiala Sibiu pentru o carte de poeme. E cea mai buna dovada ca vi s-a acordat atentia cuvenita. Raspunsul dvs. la acesta atentie este de neimaginat pentru un scriitor si un om pe care, pina azi, l-am apreciat si l-am invitat in urma cu cinci ani de a face parte din Filiala Sibiu a USR. Va anunt ca, in perioada urmatoare, Comitetul Filialei Sibiu a USR va propune Consiliului USR excluderea dvs. din USR, pentru incalcarea grava a Statului organizatiei noastre. In orice caz, din acest moment, va rog sa nu va mai considerati coleg cu noi in Filiala Sibiu a USR si, eventual, sa va dati demisia de onoare din Filiala noastra.
Ramas bun, Ioan Radu Vacarescu, presedinte Filiala Sibiu a USR”.

 

…si mai are obrazul, acest domn Adrian Suciu, sa “posede” si raspuns demn si inteligent, în fata calailor sai improvizati si…improvizatori:

“Dle. Ioan Radu Vacarescu,
Nu am motive sa-mi demisia din Uniunea Scriitorilor din România, nu stiam ca Statutul Uniunii interzice dreptul la libera exprimare! Desigur, ca sa va usurez sarcina, nu o sa fac uz de dreptul la aparare, prevazut de Statutul Uniunii Scriitorilor din România. Asa încît va invit sa-mi comunicati pe cale oficiala Decizia de excludere a mea din Uniunea Scriitorilor din România, urmînd sa o pastrez în cutiuta cu amintiri personale, laolalta cu belciugele boilor de la bicicleta!
Cu mult respect si cu siguranta ca, în ciuda tonul d-voastra oficial, Nicolae Manolescu nu e vesnic în fruntea Uniunii Scriitorilor din România,
Adrian Suciu” – Reteaua literara, 16 iunie , 2011.

***

…Mda. Unii ar zice ca “am picat în plasa fleacurilor si bârfelor”. Eu va zic asa: câta vreme românii din România nu vor avea suflete arzatoare si cugete drepte si mândre, nu vor merita decât ceea ce au acum!!! – …adica, NIMIC!!! – …sfârtecari umilitoare, de steag si de mândrie si de teritorii geografice.

…CACI TARA CEA SFÂNTA VINE DUPA OAMENII CEI SFINTI SI DE NADEJDE SI MÂNDRI SI DE ISPRAVA (…iar nu invers!!!) – IAR OAMENILOR NEMERNICI SI “FARA SIRA SPINARII DREAPTA” – LE FUGE PÂNA SI PAMÂNTUL CÂT ÎL AU EI SUB PICIOARE!!!

…Si avem, mai avem, oare, oameni SFINTI?!

Avem, dar noi nu ne uitam în directia în care trebuie si nu facem ce se cuvine: în loc sa privim (ori sa “tragem cu ochiul”, MEREU SI NUMAI!) la ecrane mincinoase si paralizante de personalitate si de dumnezeire – SA ARDEM ÎNSPRE MÂNASTIRILE SI CHINOVIILE SI SIHASTRIILE ORTODOXIEI!!!

Iar spre învatatura, sa nu ne luam dupa cuvântul cel fals al iudelor “intelighentiei” românesti contemporan-tradatoare (…cum altfel, când “buzele lor reci” se-ncalzesc prin posteriorul…basesc?!), ci dupa graiul de flacara al Sfintilor Parinti si Martiri!!!

…Nu sa ne ghiontim la pomana, înlaturând pe fratii nostri, cel putin la fel de flamânzi si lipsiti, ca si noi… – si sa tratam Sfintele Sarbatori ori Sfintele Moaste ca pe-un CIRC si ca pe-o CRÂSMA ori ca pe-o ZALHANA A MIEILOR! – …ci s-ar cuveni ca noi SA ARDEM ÎNTRU DUHUL LUI HRISTOS-MÂNTUITORUL LUMII!!!

…Deci, si Mântuitorul Duhurilor noastre (de ne-om pocai ca Dismas, fie si în ultima clipita de viata/vreme/istorie!)…si iertatorul tâmpeniilor si lenilor noastre, “cele de toate zilele”!

 

DRUMUL REGASIRII SPERANTEI

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

DRUMUL REGASIRII SPERANTEI, RENASTERII SI AL UNUI NOU ÎNCEPUT

 

de Octavian LUPU

 

Îmi plac zilele în care vremea este ploioasa, când stropii de apa veniti din înaltul cerului îti izbesc fata cu putere în timp ce mergi pe strada, de multe ori grabit, în cautarea unui adapost. În astfel de ocazii traiesc o senzatie de primordialitate, un fel de întoarcere catre începuturile fiintei mele si ale întregului univers. Este ca si cum m-as contopi într-o esenta unica cu tot ce exista, iar gândurile mi s-ar uni cu materia într-o tesatura tainica, dar plina de lumina.

De fapt, imaginea ploii si a norilor încarcati de apa, plutind într-un vazduh întunecat, a fost des folosita în cinematografie pentru a sublinia o anumita nuanta de mister ce învaluie expunerea unei anumite povestiri dramatizate. Iar alteori, forta ploii este combinata cu motivul teluric al apelor învolburate ce tind sa iasa din matca sau al valurilor marii, ce izbesc cu putere tarmul. Rezultatul este de fiecare data garantat, mai ales daca se adauga si o coloana sonora corespunzatoare.

De asemenea, îmi place sa ascult ploaia, sa disting acele sunete pline de tonalitati nebanuite generate de picaturile de apa ce ating pamântul. As sta ore întregi numai pentru a privi si auzi spectacolul naturii într-o astfel de ocazie, sa ma minuneze de frumusetea marii creatii ce ma înconjoara. În astfel de clipe simt cum toate întrebarile launtrice se topesc în armonia sunetelor ce rezulta din unirea cerului cu pamântul în gestul daruirii fragmentelor de apa ca picuri de ploaie. În astfel de momente îmi doresc sa transcend realitatea, sa ma unesc cu eternitatea existentei, sa depasesc orizontul imediat si limitat a ce zaresc în jurul meu.

Uneori, când eram adolescent, îmi placea sa stau noaptea în fata ferestrei deschise si sa simt adierea plina de umezeala a ploii lovindu-ma peste fata asemenea unei pânze realizate dintr-o textura fina. Privirea mi se adâncea în albastrul dens al cerului întunecat de prezenta norilor. Cu cât era furtuna mai mare, cu atât traiam o bucurie extatica tot mai mare închipuindu-mi ca ma aflu pe puntea unei corabii în mijlocul oceanului. Frigul patrunzator al noptii ma înfiora de fiecare data în chip respingator si atragator deopotriva. Daca te-ai nascut si ai crescut la munte, cu siguranta ca ai trait ceva similar pe vremea când erai copil sau tânar.

Îmi mai aduc aminte de furtunile vijeliose ce faceau sa se clatine si chiar sa se rupa copacii falnici. Într-o anumita împrejurare, am stat singur într-o noapte când eram mic si am simtit cum casa în care locuiam se clatina din temelii în rasunetul tunetelor ploii dezlantuite. În astfel de momente de teama, dar si de venerare a puterii naturii, am început sa am tot mai clar simtamântul transcendentului, al existentei lui Dumnezeu, depasind impresiile cotidianului ateu si al educatiei nihilist comuniste.

 

Ploaia, furtuna, fulgerele si tunetele aveau o capacitate de a predica mai elocventa decât a celui mai stralucit vorbitor. Era o putere a exprimarii ce decurgea nu din multimea informatiilor transmise, ci din elementaritatea simtamintele comunicate prin sunete si imagini, ce se imprimau definitiv în memoria clipei.

La acea data nu citisem Biblia si nu eram influentat de vreo ideologie religioasa. Din acest punct de vedere, ateismul mi-a facut un bine nesperat, prin faptul ca impresiile mele despre Dumnezeu s-au format în mod natural prin contactul direct cu o realitate în genere capricioasa si lipsita de sentimente.

Teama o experimentam prin nesiguranta generata în perioadelor obisnuite ale vietii prin dispozitia schimbatoare a oamenilor de care sub o forma sau alta depindeam. Dar atunci când izbucnea furtuna, îmi trecea orice fel de temere si aveam ocazia sa vad cum curajosii zilei dadeau bir cu fugitii în fata dezlantuirii naturii. Tot orgoliul lor si toata înfumurarea dispareau într-o clipa.

Pentru mine furtuna si stihia aveau ceva eliberator si purificator. În alte ocazii, când eram elev în diferite internate militare, dezlantuirea naturii îmi aducea satisfactia de a vedea pe cei ce ne asupreau comportându-se bezmetic, asemenea unor copii, mai ales când primejdia era iminenta. Simteam ca în furia naturii gaseam un aliat de neînvins, si astfel în spatele chipului ei am început sa intuiesc un Chip inteligent, dobândind în cele din urma constiinta despre prezenta Marelui Autor.

Abia dupa aceea am avut ocazia, la o vârsta matura, sa citesc Biblia, recunoscând imediat amprenta Marelui Autor sub forma Creatorului cerului si al pamântului. Atunci cele doua s-au unit zamislind în mine dorinta de a trai, suferi si muri pentru El.

De fapt, în fiecare picatura de ploaie si în fiecare strop de roua se ascundea un mesaj pentru mine, o dorinta de comunicare cu ceea ce nu se putea vedea în mod direct, însa totusi Exista. De aceea, când am venit în Bucuresti în acei ani când chipul sau era desfigurat de buldozerele ce îi stergeau identitatea si trecutul, am reusit sa îmi mentin constiinta prezentei Marelui Autor privind la elementaritatea lucrurilor, mai precis la picaturile de ploaie, la firele de praf si la albastrul de nesters al cerului îmbracat de fiecare data altfel în mantia norilor, dar mai ales a noptii. Iar mesajul era acelasi ca atunci când îndragostit de imaginea de nesters a muntilor admiram profunzimea boltii pline de stele si simteam marama fina a ploii mângâindu-mi fata.

Si chiar acum, când prizonier sunt prin forta împrejurarilor în acest mare oras, pot distinge înca natura vorbindu-mi prin ploaie, prin firele de praf si prin cerul înstelat, amintindu-mi de fiecare data ca nu sunt decât un simplu calator pe pamânt aflat pe drumul care duce în vesnicie la Marele Autor al tuturor lucrurilor. Chiar daca mi-as retrai de mii de ori aceasta viata, cred ca mesajul ploii din cer mi-ar aduce aminte de fiecare data acelasi lucru despre existenta Marelui Autor. Iar în aceste clipe ce atârna greu sub fatada unei false modernitati, amintirea chipului Creatorului vesnic pe fata naturii nu face altceva decât sa îmi dea de fiecare data speranta regasirii, renasterii si a unui nou început.

 

„Un val cheama un alt val, la vuietul caderii apelor Tale; toate talazurile si valurile Tale trec peste mine. Ziua, Domnul îmi dadea îndurarea Lui, iar noaptea, cântam laudele Lui si înaltam o rugaciune Dumnezeului vietii mele. Pentru ce te mâhnesti, suflete, si gemi înauntrul meu? Nadajduieste în Dumnezeu, caci iarasi Îl voi lauda; El este mântuirea mea si Dumnezeul meu.”

 

Bucuresti,

11 iunie 2011

 

 

“INVENTEZ FORME PE CARE LE ÎMBRAC ÎN CULOARE”

On By nelursIn InterviewLeave a comment

De vorba cu Lucica Andreicut despre rostul picturii ca exprimare a bucuriei de a trai

 

Lucica Andreicut este o femeie careia îi plac noutatea si provocarile. De altfel, o provocare a fost pentru ea si pictura, pe care aceasta a ales-o ca o întruchipare a dragostei de frumos de care se simte neîncetat calauzita. Lucica Andreicut picteaza cu usurinta, firesc, acordând atentie detaliului, transpunând pe pânza cu minutiozitate idei ample. Nascuta dintr-o nevoie interioara, pasiunea ei pentru pictura a devenit treptat un mod de a fi, o oda închinata miracolului vietii.

“M-am întors la prima dragoste, la meseria de profesor”

– Cine este Lucica Andreicut? Te rog sa te prezinti cititorilor.

– M-am nascut pe 10 aprilie 1967 la Galati. Am terminat prima facultate la Universitatea Bucuresti, Facultatea de Filologie, specialitatea Rusa-Ceha, 1985-1989. A doua facultate am facut-o la Universitatea de Nord Baia Mare, Facultatea de Litere, specialitatea Româna-Franceza, 2006-2009. În perioada 2009-2011 am terminat un masterat la Facultatea de Litere a Universitatii de Nord, specialitatea Limba franceza în texte specializate. Din 2003 lucrez ca traducator autorizat pentru limba rusa si ceha, iar din 2010 am devenit traducator autorizat si pe limba franceza. În iulie 2009 – martie 2010 am obtinut Certificatul de absolvire a cursului de management în afaceri la Universitatea de Nord Baia Mare, Facultatea de Stiinte si Universitatea din Oradea, Facultatea de Stiinte Economice. Vorbesc 7 limbi si acum studiez limba germana. În prezent locuiesc la Baia Mare. Am doi fii, Filu si Mihai, de 23 si 24 de ani, amândoi studenti in Bucuresti.

– Vorbeste-ne despre cariera ta.

– De-a lungul celor 20 de ani de munca, am schimbat de câteva ori domeniul de activitate. Dupa 9 ani de profesorat, am avut curajul sa ma angajez într-un domeniu nou, în vânzari, marketing, în Cehia si Polonia, unde am lucrat ca director adjunct si ca administrator de firma timp de 7 ani. M-am întors la prima dragoste, la meseria de profesor, dar de data aceasta în învatamântul special, iar de un an lucrez într-un domeniu si mai nou, contabilitate pentru un fond de pensii. În toti acesti ani am fost si traducator si interpret pentru limba ceha, rusa si franceza.

“Pictez pe sticla, sfinti, figurine abstracte, animale, flori”

– Impresionant. De aici si pâna la pictura este un drum lung. Deci, când ai început sa pictezi?

– Din 2005 pictez pe pânza în ulei, tin minte ca în trei luni de zile am pictat vreo 5 tablouri, de dimensiuni mari chiar. Primul meu tablou se numeste “Tornada”, o lucrare abstracta, care este preferata mea. Din 2009 pictez pe sticla, sfinti, figurine abstracte, animale, flori.

– Cum ti-ai descoperit aceasta pasiune?

– Înca de cand eram la scoala generala profesorul meu de desen îmi ducea lucrarile la concursuri de pictura si desen si ma trezeam cu tot felul de carti premiu, pe care mi le aducea la scoala.

“Îmi place abstractul”

– Ce îti place sa pictezi?

– Îmi place mult jocul de culoare si pictez forme care îmi vin în minte. Pictez si icoane pe sticla, pe panza în ulei.

 

– Care este stilul care consideri ca te reprezinta?

– Îmi place sa cred ca nu am un stil anume, dar lucrarea “Sarutul” aminteste de Chagal, chiar daca la acea ora nu îl studiasem pe ilustrul pictor.

– Ce teme preferi sa alegi în picturile tale?

– Îmi place abstractul, nu sunt un bun desenator sau un copiator al naturii, prefer sa inventez forme pe care sa le îmbrac în culoare.

 

– Ce surse de inspiratie ai pentru tablourile pe care le realizezi?

– Depinde de momentele mele, de obicei pictez când simt ca trebuie sa exprim ceva, când sunt trista sau melancolica.

– Ceea ce pictezi oglindeste experienta ta de viata?

– Da, în momentele tumultuoase ale vietii mele pictura m-a ajutat sa îmi exprim sentimentele si sa privesc cu seninatate înainte, prin culoare am redat bucuria de a trai, dar si furia sau dragostea pentru cei de lânga mine.

“Mereu am cautat o provocare”

 

– În afara de pictura, ce alte pasiuni mai ai?

– Imi place sa calatoresc în alte tari pentru a interactiona cu alte culturi. Îmi plac limbile straine, am învatat limba polona în doua luni, iar italiana o vorbeam dupa doua saptamâni. Îmi place sa fotografiez, sa îmi confectionez singura haine, îmi place sa gradinaresc si sa îmi privesc florile în fiecare zi.

– Ce iti propui pentru viitor în privinta picturii?

– Multe dintre lucrarile mele le-am daruit cu drag prietenilor, rudelor. Poate într-o zi voi organiza o expozitie cu aceste lucrari, desi fiii mei uneori glumeau pe seama mea, spunând ca trebuie sa pictez si ceva concret, nu numai lucrari abstracte.

“Mi-as dori ca în viitor sa pot lucra cu copii autisti”

– Alte planuri de perspectiva?

– Pot spune ca mereu am cautat o provocare pentru a învata lucruri complet noi. Mi-as dori ca în viitor sa pot lucra cu copii autisti, sa pot înfiinta un centru specializat în care sa se desfasoare activitati adecvate cu acestia.

– Ce iti doresti ca mama, pentru fiii tai?

– Mihai a absolvit Facultatea de Urbanism din cadrul Universitatii de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu, acum este masterand în primul an la Urbanism. Filu este în ultimul an la Politehnica, specializarea Inginerie economica. Amandoi sunt persoane ambitioase si stiu ce vor de la viata. Înca din timpul facultatii au avut job, au mers la scoala, au avut burse in strainatate si pot spune ca sunt mândra de ei. Le doresc sa fie în primul rand sanatosi, sa aiba o viata frumoasa, plina de realizari, o familie, bineînteles, si sa ma bucur de ei ca si pâna acum.

Invitatie la pictura

– La final, te rugam sa le transmiti un mesaj cititorilor nostri care la fel ca si tine, doresc sa picteze în timpul liber.

– Îi încurajez pe toti cei care simt nevoia sa se elibereze de frustrari , de gânduri, sa picteze daca simt asta, chiar daca nu au studii de specialitate. Eu la 38 de ani am simtit nevoia sa pictez si, fara sa traiesc vreun sentiment de vina sau rusine, am continuat si, chiar i-am învatat si pe elevii mei sa picteze cu drag.

 

Corina Diamanta Lupu

Bucuresti

16 iunie 2011

 

 

PRIZONIERI ÎN LIBERTATE

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

de Dona TUDOR

 

Ies cuvintele ca niste roiuri de tântar din televizor. Stam pe tabla de sah. Pioni resemnati. Cai dresati. Regi. Regine. Nebuni. Si câte o tura. Unii se învârtesc mereu. Nebunia nu e molipsitoare. Si totusi. Regii aiureaza. Reginele au ajuns iele. Pionii cad singuri. Caii au uitat ca au fost salbatici. Vremea merge înainte. Învrajbita vreme. Framântarile politice fac, din gândurile noastre, hârtie de prins muste. Tacuti, privim duios spre spectacolul vietii. Supravietuitori zilnici.

Ne prinde somnul cu grijile politicii în perna. Nu mai stim ce ne fac toate neamurile, dar ce fac blondele si brunetele din politica si de pe lânga, stim în amanunt. Din tot ce avem, parca nimic nu ne mai apartine. Descoasem si înnodam divorturi, crime, violuri, presedinti, premieri, nunti, botezuri, spaime, preturi, inflatie, accidente, morti, vii, în acelasi cazan cu vorbe. Vorbe daruite. Vorbe ostenite. Cazanul suna. Când a gol, când a plin. Încordati în ascultare, zumzetul dintre pereti, fac grijile sa dispara.

Gândurile noastre se volatilizeaza. Ramânem doar cu el. Cu televizorul. Ecranul straluceste ca o bacnota. E a fiecaruia. E a noastra. Mirati, speriati, fericiti, ne platim cu ea un ochi de viata. Pumnul, strâns pe telecomanda, ne duce în alte ochiuri de viata. Paienjenisul cu vise nedormite se scamoseaza în lumina zorilor de zi.

Un salas pentru clatit privirea. Cuvintele, dimineata, s-ar vrea sa fie de plus. Molatice s-ar vrea. Matasoase. Vorbele fara ecran sunt aspre ca un pârjol. Nu mai gasim în ele un loc de taina. Realitatile de ieri se întorc. Tiptil. Furtunos. Tandru. Spicuitor. Discret. Zgomotos. Artagos. Încercate de vise si iluzii. Ar trebui sa intram în realitate cât nu e prea târziu.

Creste pretul la cartofi mai repede decât creste iarba si nu stiu daca s-a marit suprafata cultivata. Nu prea s-au înghesuit doritorii de solarii în curte. Se înalta întrebarile în marile piete de legume si fructe. Dar, nu prea alearga multi, la casa parinteasca, sa mai planteze niste fire de rosii sau de ardei. Ne uitam la pamânt ca si cum el ar trebui sa produca singur. Nu mai suntem nici cu sapa, nici cu mapa. Nu mai suntem nicicum. Sus cu munca, sa nu ajungem noi la ea, se spunea zeflemitor.

Oameni traitori din munca, ignorând munca. Nu mai pica orice para malaiata, în gura oricarui natafleata. Nu mai stim sa ne întindem cât ne e plapuma. Ba, chiar ne-am simti mai bine, în a altuia. Pamântul la indiferenta se razbuna. Suntem saraci, într-o tara bogata. Ne convine, sa aruncam nemunca, în spinarea altora.

 

De peste 20 de ani, tara se scurge. Ca niste boabe, a fost risipita printre degete. Cine a stiut sa strânga, a strâns. Cramponati în rafuiala cu statul, oamenii muncii au uitat munca. Cine e în putere se duce sa munceasca pe pamântul altora. Pamântul tarii se înabusa nemuncit. Lacrima parasirii pârjoleste. Traim, în Gradina Maicii Domnului, orbiti de ochiul dracului.

Dona TUDOR

Bucuresti

15 iunie 2011

 

EMINESCU ÎN ETERNITATE

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

de Elena ARMENESCU

 

Mi-au venit în minte, aduse de un gând razlet, urmatoarele versuri despre demnitate scrise în urma cu peste o suta de ani:

„Din zei de-am fi scoborâtori,

C-o moarte tot suntem datori!

Totuna e dac-ai murit

Flacau ori mos îngârbovit;

Dar nu-i totuna leu sa mori

Ori câine-nlantuit.”

(G Cosbuc – Decebal catre popor)


Acest mesaj a lui Decebal, regele dacilor m-a purtat fulgerator pe tunelul istoriei, si scanner-ul memoriei cauta, cauta acea rugaciune a unui dac, cu siguranta un întelept cu a carui gânduri numai Eminescu a putut intra în rezonanta anulând veacurile, aducându-l în prim planul presei sfârsitului de secol nouasprezece, ca prin intermediul acesteia sa ajunga la popor, sa-l trezeasca, pentru ca Eminescu a fost un trezitor al neamului sau! Redau doar prima parte a acestei poezii si propun ca nimeni sa nu mai citeasca partea a doua, cea cu blestemele, pentru ca se stie ca energetic, putem atrage fortele raului. Ele nu asteapta sa fie de doua ori invocate, pentru ca salasuiesc printre oameni, în oameni.

 

Rugaciunea unui dac

 

Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,

Nici sâmburul luminii de viata datator,

Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeuna,

Caci unul erau toate si totul era una;

Pe când pamântul, cerul, vazduhul, lumea toata

Erau din rândul celor ce n-au fost niciodata,

Pe-atunci erai Tu singur, încât ma-ntreb în sine-mi:

Au cine-i zeul carui plecam a noastre inemi?

El singur zeu statut-au nainte de-a fi zeii

Si din noian de ape puteri au dat scânteii,

El zeilor da suflet si lumii fericire,

El este-al omenimei izvor de mântuire:

Sus inimile voastre! Cântare aduceti-i,

El este moartea mortii si învierea vietii!

Si el îmi dete ochii sa vad lumina zilei,

Si inima-mi umplut-au cu farmecele milei,

În vuietul de vânturi auzit-am al lui mers

Si-n glas purtat de cântec simtii duiosu-i viers,

Si tot pe lânga-acestea cersesc înc-un adaos:

Sa-ngaduie intrarea-mi în vecinicul repaos!

S-a trezit oare acest popor? Acest neam caruia i-au fost dedicate atâtea pagini de catre toti gânditorii nascuti din el, din miezul lui, purtând în fiecare celula a corpului lor fizic genomul originar din aceste locuri, indiferent unde si-au petrecut fiecare pâna la urma viata: Mircea Eliade în America, Emil Cioran în Franta, Petre Tutea în închisorile din România, Pan Vizirescu în hruba casei din Slatina si lista ar putea continua pe sute de pagini.În oricare dintre acestia, fie în glorie si libertate, fie în poienile interioare ale spiritului neîncatusat a fost prezent mereu Eminescu, atât cu poezia sa flozofica, cu setea sa de alsolut –magistral analizata de Rosa del Conte*, ori cu poezia sa devenita rugaciune!

S-a vorbit mult si s-a scris despre credinta ortodoxa a poetului. Impresionante sunt relatarile supravietuitorilor din închisorile comuniste. De pilda, în urma cu câtiva ani, am ascultat cu profunda emotie pe doctorul Mija Teofil** – Teo-fil, nume predestinat sa-l iubeasca pe Dumnezeu – fost detinut politic povestind despre efectul întaritor al poeziilor lui Mihai Eminescu pentru psihicul celor aflati în iadul închisorilor comuniste.

Generatii întregi, în perioada comunista nu au cunoscut decât ceea ce a permis cenzura acelor vremuri, subliniind doar geniul sau poetic care culmina în Împarat si proletar cu revolta poetului împotriva celor avuti. Despre opera sa politica, despre caracterul profund nationalist în sensul bun al cuvântului pentru ca scria totul din dragoste de adevar si de neamul despre care –dupa îndelungate dialoguri cu Densusianu – aflase cât de vechi este pe acest pamânt, chiar de la facerea lumii! Cine stia în acele vremuri de dictatura, (în afara celor ce apartineau generatiei interbelice) poezia care a devenit rugaciune pentru cei întemnitati?

Copiii erau învatati de profesorii lor ca Eminescu a fost ateu, nu un cautator, nu un om care este strabatut de îndoieli, framântat de a gasi raspunsuri, asa cum se întâmpla cu multi pâna îsi gasesc calea cea dreapta spre Dumnezeu. Dupa ce trecuse prin toate treptele cunoasterii, nefiind strain de marile religii ale lumii, inclusiv cea indiana care promoveaza credinta în metempsihoza, în migrarea eterna a sufletelor pâna la desavârsire, dupa ce suferise ca un orfan de dumnezeu considerându-se „Bolnav în al meu suflet”, se întoarce la matca credintei practicata de parintii, mosii si stramosii sai.

Pentru ca este mai putin cunoscut, transcriu poemul: „Bolnav în al meu suflet, în inima bolnav,/ Cu mintea depravata si geniul trândav,/ Închin a mea viata la scârba si-ntristare/ si-mi târâi printre anii-mi nefasta aratare,/ Prea slab pentru-a fi mare, prea mândru spre-a fi mic/ Viata-mi, cum o duce tot omul de nimic./ Nascut far’ de-a mea vina, traind far’ mai s-o stiu,/ Nu merg cum merg alti oameni, nu-mi pasa de-unde viu,/ Supus doar, ca nealtii, la suferinte grele/ Unesc cu ele stirea nimicniciei mele./ Sfânt n-am nimic, în bine nu cred si nici în rau./ Viata mea aceasta nici vreu si nici n-o vreu:/ A vietii osteneala o simt si n-o combat,/ As râde doar de-o viata, dispretuind-o toata,/ Muncind cu mii de chinuri suflarea ei spurcata,/ Muncind în mine însumi, vointa-n orice nerv,/ Peirea cea eterna din mine sa o serv,/ Dar vai! nici siguranta n-o am ca mor pe veci,/ – si daca oare – a mortii mâni palide si reci/ În loc sa sfarme vecinic a vietii mele norma/ Ar pune al meu suflet sarman în alta forma?/ La sorti va fi pus iarasi, de catre lumi din cer,/ Ca cu acelasi suflet din nou sa reapara,/ Migratiei eterne unealta de ocara?/ Nimic, nimic n-ajuta – si nu-i nici o scapare./ Din asta lume – eterna ce trecatoare pare,/ Gonit în timp si spatii, trecând din forma în forma,/ Eterna fulgerare cu inima diforma,/ De evi trecuti fiinta-mi o simt adânc ranita,/ Pustiu-alergatoare, cumplit de ostenita…/ Si-acum din nou în evu-mi, lui Sisif cruda stânca/ Spre culmea mortii mele ridic s-ast’ data înca./ S-ast’ data?/ Cine-mi spune ca-i cea din urma oara?/”

Despre aceasta poezie, Zoe Dumitrescu Busulenga avea sa afirme: „Nu cunosc pagina existentiala mai disperata în toata poezia lumii. Se îmbina aici atâta durere, atâta spaima de viata, atâta groaza de posibilele reveniri (migratia eterna) preconizate de filosofia indiana, atâta dorin’a, neputincioasa însa, de a distruge voin’a de a trai (aceea în care Schopenhauer vedea izvorul vietii), dar si atâta umilinta si dispret de sine (nimicnicia lui) încât existentialistii secolului al XX-lea apar, pe lânga el, ca niste snobi dezgustati de o viata odioasa. Deznadejdea concentrata aici, atât de cumplita, nu e crestina, însa izbucneste dintr-o sinceritate sfâsietoare”.

Acesta sinceritate, deschiderea sufletului ca la o spovedanie, este caracteristica totusi omului crestin, trasatura împregnata copilului Mihai care copilarise în tara de vis si de basm a Bucovinei (Tara fagilor), tara colindelor care ne încânta si azi, asa cum cu siguranta l-au încântat si pe viitorul poet, acum o suta cincizeci de ani.

Spre sfârsitul scurtei dar luminatoarei sale vieti, dându-si seama asemeni Fericitului Augustin care afirma patruns de adevar: „Unde sa te caut Doamne, daca eu ma aflu chiar în pântecul Tau?”, sub imperiul amintirii slujbelor de liturghie si a cântarilor slavitoare ascultate în copilarie în bisericuta din curtea casei parintesti, ori a corului calugarilor de la Mânastirea Neamt, patruns de dorinta de apropiere fata de Dumnezeu, scrie o invocare devenita nemuritoare, recitata ori cântata acum de multe corale: „Rasai asupra mea, lumina lina,/ Ca-n visul meu ceresc de-odinioara;/ O, Maica Sfânta, pururea fecioara,/ În noaptea gândurilor mele vina./ Speranta mea tu n-o lasa sa moara/ Desi al meu e un noian de vina./ Privirea ta de mila calda, plina,/ Înduratoare – asupra mea coboara./ Strain de toti, pierdut în suferinta Adânca a nimicniciei mele,/ Eu nu mai cred nimic si n-am tarie./ Da-mi tineretea mea, reda-mi credinta si reapari din cerul tau de stele,/ Ca sa te- ador de-acum pe veci, Marie!/”. Poezie învatata ( pentru ca acea generatie o memorase înainte de a intra în acel iad!) stiuta, recitata cu smerenie de oricare dintre supravietuitorii închisorilor comuniste.

Eminescu se roaga scriind, ori scrie rugându-se: „Privirea ta de mila calda, plina, Înduratoare – asupra mea coboara”, culminând cu acceptarea (sub influienta lui Creanga) a tratamentului sau din perioada ultima a bolii, la Mânastirea Neamt, unde se spovedeste si primeste si sfânta împartasanie. Aceasta atitudine vine sa confirme întoarcerea sa definitiva la credinta mântuitoare.

Amintindu-ne ca Eminescu facea, cu privire la iubirea de patrie precizarea: „Oare n-am uitat cumva ca iubirea de patrie nu e iubirea brazdei, a tarânei, ci iubirea trecutului” sa nu uitam nici îndemnul sau profund crestinesc cu privire la înlaturarea dezbinarii: „Nu merge la mormintele Domnilor tai cu samânta desbinarii în inima, ci precum mergi si împartasesti cu sângele Mântuitorului, astfel împartaseste-ti sufletul tau cu reamintirea trecutului; fara patima si fara ura între fiii aceluiasi pamânt, cari, oricât de deosebiti ar fi în pareri, frati sunt, fiii aceleiasi mame sunt.”

Tendinta actuala este ca cititorul sa devina egal cu autorul într-un sistem de valori legat de trairea în aceeasi gama, de rezonanta, de recunoastere, dovedind aceasta prin propria ardere pâna la incadescenta, cum ne-a sugerat poetul, ardere metaforica interioara a propriei fapturi, asa cum scriam – închinând un poem lui Eminescu – în urma cu câtiva ani:

„Flacara gândului bun

Vesnic arzator, plinitor

Alearga prin univers

într-o credincioasa dezvaluire

a sacrului

Întru Adevar”!

Poetul a dat operei sale sansa de durata – alaturi de operele nemuritoare ale literaturii universale care s-au scris înaintea sa ori dupa – cel putin cît va exista si neamul omenesc, pentru ca Eminescu se înscrie, mai bine zis a fost înscris de Dumnezeu în cartea celor vii, ai Cuvântului.

Scrierile lui Eminescu ramân alaturi de cele ale altor luminatori ai neamului, adevarate torte aprinse la lumina carora, noi si generatiile care urmeaza, favorizati de era schimbarilor în care am intrat sa putem împleti gândul cu fapta, sa reliefam si sa ne regasim partea aceea ascunsa din noi responsabila cu armonia, blândetea, dreptatea si echilibrul, trasaturi pe care le avem înscrise în codul nostru genetic. Procesul extraordinar de trezire a Omenirii, pe care l-am trait pe parcursul primilor zece ani din secolul al XXI-lea, a fost miraculos! Se vorbeste mult despre transformarea constiintei care va avea drept rezultat unirea a milioane de oameni.

Sa nu uitam ca Eminescu a început aceasta lucrare în urma cu peste o suta de ani, si acest interval de timp ar trebui sa conteze mult în devenirea noastra.

———————————————-

* Rosa del Conte, critic si scriitor italian care în anul 1956 l-a propus pe Lucian Blaga pe lista nominalizatilor la Premiul Nobel pentru literatura.

** Doctorul Mija Teofil – iubire demonstrata conform îndemnului cristic, prin iubirea aproapelui concretizata de domnia sa prin înfiintarea si organizarea Azilului pentru batrâni din Sacele, judetul Brasov

Elena ARMENESCU

Bucuresti

15 iunie 2011

 

Dumnezeu cere ascultare

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

MEDITATIE  –   de George Danciu

„Întareste-te numai si îmbarbateaza-te, lucrând cu credinciosie dupa toata Legea pe care ti-a dat-o robul Meu Moise; nu te abate de la ea nici la dreapta, nici la stânga, ca sa izbutesti în tot ce vei face.”–    

                                                                                                            BIBLIA, Cartea  Iosua, 1.7


 

E de la sine inteles faptul ca un copil, nu doar ca e dependent de parinti, dar el si  trebuie sa asculte de parinti pentru a nu pati ceva nedorit si neasteptat. Micutul nu are de unde sti ce pericole îl pândesc la tot pasul si nici nu stie cum sa se fereasca din calea lor.

Dar, de asemenea, lucru binecunoscut de toti, omul cat traieste invata mereu!

Unul dintre primele procese de instruire din armata este acela de a învata noii recruti ca trebuie sa asculte ordinele superiorilor, in ordinea ierarhica a gradelor, fara discutie. E o stare de fapt care nu se negociaza!

Dupa terminarea Facultatii de Transporturi Cai Ferate am inceput lucrul in cadrul CFR, iar dupa aproximativ un an am fost incorporat la o Unitate Militara din Cernica (Bucuresti) pentru o perioada de instruire de doar4 luni, cât se facea pentru CFR-isti cu studii superioare.

Dar ce vreau sa spun? Primele zile, poate saptamâni, au trecut repede fara ca noi, noii recruti, sa intelegem care e de fapt treaba noastra, in detaliu, care sunt pretentiile superiorilor care conduc acea Unitate Militara.

Intr-o buna zi, pe la ora 9.00, locotenentul major care avea functia de comandant al Campaniei C.F.R.-istilor cu termen redus, un domn numit Superficialitatea Intruchipata, un Don Juan plin de sine, chipes de altfel, usuratic si superficial, trimite vorba sa ma prezint de indata la dumnealui. Se afla undeva pe platoul din curtea cazarmii, timpul fiind frumos, de primavara, insorit. Intrucât dl Superficialitate, comandantul nostru, aparea dimineata, dupa ora 7.00, când ne scotea din dormitoarele spatioase,  si, intr-unul din paturile cu cearceafurile albe, intinse, se întindea dumnealui pentru completarea odihnei de peste noaptea agitata care trecuse in graba!

Nici vorba sa se preocupe de instruirea noastra. Dar ne povestea (se lauda, cum se zice) scurte episoade cu aventurile sale nocturne care nu-i lasau ragazul necesar pentru odihna. E drept, sergentul responsabil cu echipamentul ne impartea si  Manualele cu temele de  instruire (salutul,  pozitiile regulamentare, careul etc), iar locotenentul ne trimitea la învatat in clasa pregatita pentru noi, de alaturi. Dar nu prea invata nimeni. Poate unii citeau, cât de cât, dintr-un sentiment de plictiseala.

In ce ma priveste, n-am înteles ce inseamna pentru dl locotenent Superficialitate, sa-l aiba in control pe dl Colonel Respecta Legea Intocmai, un barbat ursuz, corect si disciplinat.

In acea zi, m-am prezentat direct la dl Lt. Major, oprindu-ma la o distanta reglementara, de cei doi, luând pozitia de drepti, cu mâna la boneta, am salutat si, ca intre barbati cu oarece pregatire, am spus:

– Domnule locotenent major, m-am prezentat la ordinul dumneavoastra!

Dar, ce vad? Ambele grade sunt contrariate!   Se uita când la mine, când unul la celalalt!  Stupoare!  Tacerea se prelungeste, ca si nemultumirea sesizata pe fetele lor. Atunci am inteles ca sunt departe de comportamentul militar la care se asteptau dumnealor!!!  Dupa un timp,  penibil  si diferit perceput de fiecare dintre noi,   s-a auzit glasul dlui colonel care a intrerupt tacerea:

– Puteti merge la clasa, fruntas Neinstruit!

Ce-i drept, eram fruntas, deoarece dupa inaltime, eram cdt de grupa, persoana importanta, ce mai! Si Neinstruit pe deasupra. De mine era vorba. Nu era nici o confuzie. Imi cunosteau numele si gradul!

Va dati seama ce ar fi insemnat sa citesc in fiecare zi din acel Manual de Instructie?

[pullquote]

Ferice de cine citeste si de cei ce asculta cuvintele acestei prorocii si pazesc lucrurile scrise în ea! Caci vremea este aproape! – Apocalipsa, 1.3

[/pullquote]

 

E drept,  nici mai pe urma, nici comandantul Campaniei CF, nici noi,  n-am luat indeajuns de in serios programul pentru care eram convocati 4 luni intr-o Unitate Militara.  Dar e la fel de adevarat ca la celelalte activitati, unde programele aveau in fata noastra oameni responsabili, timpul de instruire s-a desfasurat cu folos.

 

Ce spune insa Dumnezeu, cu privire la Manualul de Instructie – BIBLIA –, lasat pentru instruirea noastra:


„Cartea aceasta a Legii sa nu se departeze de gura ta; cugeta asupra ei zi si noapte, cautând sa faci tot ce este scris în ea; caci atunci vei izbândi în toate lucrarile tale si atunci vei lucra cu întelepciune.”– Iosua, 1.8

 

Ce facem, noi oamenii?

 

Mai intâi, ce fac cei pusi in fruntea celorlalti?

[pullquote]

Luati seama, dar, la voi însiva si la toata turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca sa pastoriti Biserica Domnului, pe care a câstigat-o cu însusi sângele Sau.– Faptele apostolilor, 20.28

[/pullquote]

 

Ce fac preotii pusi episcopi peste turma care le-a cazut la imparteala, impart ei drept Cuvântul lui Dumnezeu? Lucreaza ei responsabili, stiind ca intr-o zi va sosi in control Persoana cu Gradul cel Mare si vor da socoteala de orice cuvânt rostit?

 

Apoi, ce facem noi, oamenii de rând, avem Testamentul unde ne este lasata mostenirea vesnica, precum si codicilele cu conditiile de indeplinit pentru a putea intra ca deplini stapâni pe Mostenire?

 

Citim noi Biblia? Ascultam noi de Dumnezeu, cautand sa implinim poruncile Lui?

 

DUMNEZEU SA NE AJUTE SA-I FIM ASCULTATORI!

 

DOAMNE AJUTA! DOAMNE DA IZBANDA!

 

 

 

MÂINI CARE UCID!

On By nelursIn Life and HealthLeave a comment

by Alianta Familiilor din Romania

 

Privind titlul editiei de astazi am oscilat intre  “Mâini care ucid!”  si  “Doctori care ucid!”  Pentru  ca doctorii zilelor noastre ucid.  Cu mâinile.


Primesc licente la absolvirea facultatilor nu doar sa vindece ci sa si ucida, iar in facultati invata nu doar sa vindece ci si sa ucida.

Asa incât acelasi mâini care vindeca, si ucid. Ucid de câteva decenii, spre deosebire de colegii de breasla cu multe decenii sau secole in urma. Ucid pe bani. Multi se imbogatesc nespus de mult ucigând oameni. Atât nenascuti cât si nascuti. Atât la inceputul vietii cât si la sfarsitul ei. La inceputul vietii ucid in numele unui asa numit drept al femeii de a dispune in mod liber de propriul trup (numit in termeni de “etica morala” ca “dreptul la auto-determinare”), iar la sfârsitul vietii in numele deminitatii umane (numit, tot in termeni de “etica morala” ca dreptul la “autonomia personala.”) Asistam deci la o inversiune totala si radicala a valorilor – contravalorile devin valori si valorile devin contravalori. In cuvintele Profetului Isaia “raul se transforma in bine si binele in rau.” Iar tot mai multor doctori constiinta le este adormita de câstigul pe care-l fac avortând vieti nevinovate. In pas cu delasarea constiintei, etica privind respectul fata de viata s-a modificat si ea radical in mai putin de câteva generatii de oameni. In 1948 juramântul medical, inscris in asa numita Declaratie de la Geneva, afirma “Jur sa am un respect deosebit fata de viata umana, incepând cu momentul conceptiei.” In 1984, insa, ultimele cuvinte (“din momentul conceptiei”) au fost eliminate si inlocuite cu fraza “de la inceputul vietii.” Iar in 2005 si aceste cuvinte au fost eliminate.

In România ultimilor 60 de ani medicii lipsiti de constiinta au avortat peste 20 de milioane de copii. Cu consimtamintul legii si cu aprobarea tacita a noastra a tuturora si a celor dinaintea noastra. Doctorii de fapt au ucis in toata lumea, nu doar in România, de când ideea avortului s-a inradacinat in moralitatea seculara a socetatii incepând cu mijlocul secolului XIX. Studii recente despre care am scris mai pe larg in buletinele noastre informative de marti conchid ca in lipsa avortului astazi am fi pe planeta cu poate 2 miliarde de fiinte umane in plus. In alte cuvinte, in epoca moderna mâinile doctorilor au ucis aproximativ 2 miliarde de copii nenascuti. Nu e greu deci de afirmat ca in societatea moderna cel mai periculos loc pentru un copil este pântecele mamei lui.

Statisticile arata ca in Romania un copil nenascut are o sansa de mai putin de 50% de a vedea lumina zilei. Ati citit corect. Pentru ca in tara noastra peste 50 din 100 de sarcini sunt avortate. Incetul cu incetul ne transformam tara in Tofetul Europei, adica tara in care se savârsesc cele mai multe avorturi de pe continent.

Curios, se afirma ca avortul e necesar pentru a salva viata mamei la nasterea copilului. Asta este argumentul standard si cel mai mult propagat de catre organizatiile internationale care promoveaza avortul. Si este acceptat fara discernamint, in spatele lui aflindu-se sume enorme de bani care-l propulseaza. Dar nu este un argument bazat pe adevarul faptic. Foarte putine femei  mor in timpul si din cauza sarcinii. Incidenta mortalitatii mamelor in cursul sarcinii este cea mai scazuta in Chile, o tara care inca refuza sa legalizeze avortul. La fel si in Irlanda. Copiii nu ucid mamele. Studii publicate recent in The Lancet, publicatia Colegiului Medicilor din Marea Britanie, confirma ca majoritatea covirsitoare a femeilor care mor in timpul sarcinii mor din cauza impactului drogurilor, al lui SIDA, al alcoolismului, si al lipsei de conditii igienice si sanitare pentru purtatea sarcinii pina la capat.

Avortul nu doar transforma Romania in Tofetul Europei, dar ne si distruge ca natiune. Cu cunostinta, aprobarea si indiferenta clasei politice, a executivului si a guvernului. Cultura destructiva si antiviata din Romania e finantata din fondurile publice, costul avorturilor fiind si el acoperit tot din fondurile publice. Adica din banii nostri, al fiecarui cititor al acestor rinduri. Fara ca sa putem spunem ceva. Schimbarile de sex sunt si ele finantate tot din fondurile publice. Oare cit timp poate dainui o tara sau civilizatie care priveste ca normal ceea ce constiinta spune ca este anormal si ceea ce Dumnezeu numeste pacat? Oare nu ar trebui Romania sa faca asa cum fac alte tari, in principal SUA, unde acoperirea costului avortului din fondurile publice e interzisa? Si unde tot mai multe state adopta legi care interzic finantarea oricaror programe de planificare de familie (family planning) din fondurile publice. Un ultim exemplu e Statul Texas unde doar ieri Senatul a votat o lege care interzice finantarea din fondurile publice a spitalelor care presteaza servicii de avort. http://www.lifenews.com/2011/06/08/texas-hospitals-cant-get-tax-funds-if-they-do-abortions/ In ani recenti Senatorul Iulian Urban sugerase un proiect legislativ care ar fi obligat pe alcoolici sa-si plateasca spitalizarea din fondurile proprii. O idee buna, dar una care ar trebui extinsa si in privinta avortului si a operatiilor de modificare a sexului.

Nu suntem singurii care gândim asa. Tot mai multe voci in intreaga lume se ridica impotriva doctorilor lipsiti de constiinta ale caror mâini ucid. In martie am dat peste articolul de mai jos, publicat pe 28 februarie in ziarul londonez Daily Mail, exact pe aceasi tema. Va indeman sa-l cititi cu multa atentie. A fost tradus pentru noi de catre Manuela Grindei, studenta la Iasi si voluntar AFR. Ii multumim. Traducerea este excelenta. Articolul poate de asemenea fi citit in original in limba engleza aici: http://www.dailymail.co.uk/debate/article-1361285/What-hope-doctors-wont-respect-unborn-children.html#ixzz1MW6oqE9v

Ce speranta ne mai ramâne daca doctorii nu respecta copiii nenascuti?

by Melanie Phillips

Este greu de spus care este efectul extrem al culturii noastre politic corecte – modul in care abrutizeaza oamenii sau modul in care ii transforma in automate fara judecata? Amandoua atributele au fost prezente in mod socant in ultimul ghid din partea augustului organism al Colegiului Regal al Obstreticienilor si Ginecologilor. Acest ghid, adresat tuturor medicilor, asistentelor si consilierilor femeilor care iau in calcul un avort, spune ca acestor femei sa li se spuna ca avortul este mai sigur decat a avea un copil. Salbatic: “Este foarte ingrijorator ca medicii specializati in aducerea copiilor pe lume au cazut prada acestui salbatic reductionism.”  La care cineva se poate intreba: mai sigur pentru cine de fapt? Nu pentru copil, evident.

Acesta nu se vrea a fi un comentariu ironic. Pentru ca acesti medici par sa fi pierdut din vedere aici o umanitate elementara. Avortul este – sau ar trebui sa fie vazut ca- in cel mai bun caz, un rau necesar. Unele persoane religioase, desigur, nu accepta nici macar asta. Ei privesc avortul pur si simplu ca pe uciderea copilului nenascut si o crima impotriva umanitatii si a Domnului. Desi vederile lor trebuie respectate, de fapt foarte putini oameni ar vrea reintoarcerea la zilele cand avortul era ilegal.

Statistici incomode

Totusi, exista o neliniste in crestere, foarte raspandita, privind avortul – pe marginea ratei la care se produce, cat si la degradarea valorilor la care a condus. Pentru ca asemenea multor altor masuri eliberatoare, ceea ce a inceput ca un raspuns uman – in acest caz la macelarirea periculoasa a femeilor disperate – s-a transformat in ceva complet diferit. Autorii legislatiei initiale nu au prevazut niciodata ca avortul se va transforma intr-o metoda contraceptiva de rutina. Si totusi asta s-a intamplat.

Cifrele oficiale pentru 2009 arata ca au fost 189 100 de avorturi in Anglia si Tara Galilor- cu nu mai putin de 42,4 % din toate sarcinile femeilor sub 20 de ani terminandu-se prin avort, crescand la aproximativ 60% pentru cele sub 16 ani. Intr-adevar, din 1969, numarul avorturilor la fetele sub 20 de ani a crescut de mai mult de 4 ori pana la circa 40 000 in 2009.

Expertii au spus ca desi s-a facut un mic progres in reducerea ratei sarcinilor la adolescente, cea mai mare din lume in Marea Britanie, avortul este vazut de din ce in ce mai multe femei tinere drept metoda majora de contraceptie. Aceste cifre sunt inspaimantatoare. Avortul ar trebui sa fie ultima solutie. Legea a fost gandita sa conduca la un echilibru intre diverse nivele ale raului. Distrugerea fatului poate fi facuta numai in conditiile in care raul adus mamei de nasterea copilului ar fi considerat prea mare. Aceasta fiindca produsul conceptiei a fost considerat o forma timpurie de viata umana. Si cu toate ca nu i s-a acordat acelasi statut ca unui copil dezvoltat, s-a considerat odata vital sa fie tratat cu respect. A proceda altfel ar fi insemnat devalorizarea vietii insesi si a umanitatii noastre comune.

Ideologia avortului

Ei bine, exact asa s-a intâmplat. Acel echilibru s-a pierdut acum mult timp la presiunea ideologilor proclamand dreptul femeii de a alege, care privesc avortul numai din perspectiva intereselor mamei. Este intr-adevar ingrijorator – chiar daca nu surprinzator – ca insisi medicii specializati in aducerea copiilor pe lume au cazut prada acestui salbatic reductionism. Privita ca simpla procedura, se poate ca nasterea copilului sa fie mai periculoasa decat avortul.

Controversa: “Avortul trebuie sa fie ultima solutie. Legea a fost gândita pentru echilibrarea diferitelor nivele de rau.” Dar sa afirmi ca a avea un copil este o procedura periculoasa reprezinta un act dezonorant de alarmism.  Se ajunge la manipularea psihologica a femeilor care sunt deja intr-o stare vulnerabila. Este o forma de intimidare si un mare abuz de puterea medicala. Si nu numai atât. Ghidul spune de asemenea ca femeilor care se decid daca sa avorteze sau nu sa li se spuna ca majoritatea nu sufera nici un prejudiciu psihologic de la procedura.

Insa ratele bolilor psihice si automutilarii la femei sunt mai ridicate la cele care au facut un avort. In timp ce cauza si efectul nu pot fi probate, este impotriva bunului simt sa spui ca nu exista nici o legatura. “Ratele bolilor psihice si automutilarii la femei sunt mai mari la cele care au facut un avort.” Intr-adevar, dupa spusele consultantului psihiatru prof. Patricia Casey, exista mai mult de 30 de studii aratand o asociere intre avort si trauma psihologica.

Mai mult decât atât, acest nou ghid este cu atât mai extraordinar de vreme ce doctorii sunt intotdeauna obligati sa isi bazeze sfaturile pe circumstantele particulare ale fiecarui pacient. Si totusi acestea sunt sfaturi de baza pentru tratarea tuturor femeilor care se gandesc la avort. Ele nu sunt, prin urmare, adaptate nevoilor fiecarei femei. Ele sunt mai degraba date pentru atingerea unui singur scop – ca toate aceste femei sa faca avort. Aceasta nu e nicidecum o agenda medicala, ci una ideologica – si inca una teribil de inumana.

Doctori fara constiinta

Se pare ca, surprins de vehementa reactiei la acest ghid, Colegiul Regal are dubii acuma privind cuvintele alese. Dar intrebarea ramane cum de medicii si-au pierdut intr-atata simtul moral incat sa dezumanizeze viata in acest fel si sa denumeasca “tratament” manipularea unor pacienti fragili. Raspunsul este ca medicina insasi a fost treptat abrutizata sub impactul avortului.

In 1948,  ca urmare a atrocitatilor perioadei naziste, medicii subscriau la un juramant profesional inclus in Declaratia de la Geneva care continea aceasta clauza: “Voi avea cel mai mare respect pentru viata umana, din momentul conceptiei…” Pana in 1984, totusi, ultimele cuvinte au fost schimbate in “de la inceputurile sale” – si, in 2005, au fost sterse complet. Inceputul vietii a fost exclus din documentul mondial oficial de etica medicala ca fiind prea incomod. Nu se putea permite interferenta cu “drepturile” unei femei sau fete, inclusiv “dreptul” de a avea activitate sexuala fara oprelisti. Produsul initial al conceptiei si-a pierdut astfel valoarea umana.

“Intrebarea ramane cum de medicii si-au pierdut intr-atata simtul moral incat sa dezumanizeze viata in acest fel.” Rezultatul acestei schimbari culturale profunde a fost nu numai ca o dilema solemna si chiar tragica s-a transformat intr-o extensie incredibila a alegerii stilului de viata, care a distrus respectul intrinsec pentru viata umana care defineste o societate civilizata, ci a si ajutat la subminarea copilariei si la expunerea tinerelor fete la un rau psihologic si fizic si la exploatare. Convingerea ca singurul rau care poate rezulta din activitatea sexuala a tinerilor adolescenti este consecinta nefericita de a avea un copil a ajutat la promovarea nu numai a normalitatii avortului, dar si la sexualizarea prematura chiar si a copiilor foarte mici.

O societate imorala

Asa dupa cum rezultatele unei investigatii facute de ziarul nostru saptamana trecuta arata, afacerile au ca tinta copiii mai mici de 10 ani pentru petreceri ‘Lipstick and Limo’ si parade de moda in stil american pentru mini-modele, complete cu tiare in stil pageant si defilari in miniatura, ‘pamper parties’ (n. trad. petreceri pentru fete) si sfaturi cosmetice rezervate inainte adultilor. In plus, copiii sunt indemnati de parinti sa faca video-uri YouTube in care canta cantece pop sexualizate sau sub influenta drogurilor, imitand spectacolele provocatoare ale starurilor gen Lady Gaga si Madonna.

A-i trata pe copii ca si cum ar fi mini-adulti in acest mod grotesc ilustreaza inca o data esecul intelegerii ca adultii au datoria de a-si indruma copiii prin a le stabili limitele potrivite si astfel sa ii protejeze de rau. Intr-adevar, daca siguranta individuala ar fi prioritatea 0, societatea noastra ar incerca sa inverseze doctrina dezastruoasa a “alegerii stilului de viata” care a condus la aceasta promiscuitate sexuala nestapanita si a cresterii catastrofale a ratei avortului la adolescente. Dar nu va asteptati ca automatele dezumanizate de la Colegiul Regal al Obstreticienilor si Ginecologilor sa o spuna.

AFR Recomanda:  Populatia de culoare a Americii se impotriveste tot mai mult avortului. Avortul, concubinajul, drogurile si prabusirea institutiei familiei, au decimat-o. In ultimii ani, insa, a devenit tot mai constienta de originile eugeniste si rasiste ale miscarii avortiste inceputa in Marea Britanie la mijlocul secolului XIX. Recent, a lansat DVD-ul alaturat pentru a atrage atentia asupra genocidului prin avort a populatiei de culoare din SUA. http://www.maafa21.com/

Va recomandam deasemenea un album de fotografii despre genocidul impotriva fetitelor nenascute in India. Observati sloganele de pe strazi “Save the Girls! Same the Family!” (“Salvati fetitele! Salvati familia!”) http://news.yahoo.com/nphotos/slideshow/photo//110524/photos_wl_sa_afp/0d2e1aaa1e34ed2d09e40fed34a2488b/

MAINI CARE UCID – MATERIAL VIDEO

Nu doar mainile medicilor lipsiti de constiinta ucid. Si ale autoritatilor. Va sugeram materialul video alaturat privind avortul fortat la care sunt supuse tinerele din China. Veti vedea grafic o tinara insarcinata in luna a saptea agresata in strada, legata de o masa, si fortata sa avorteze. http://www.youtube.com/watch?v=JjtuBcJUsjY. Ce poate fi mai inuman ca asta?

UN DOCTOR ROMAN RENUNTA LA AVORT

Tocmai cind pregateam materialul de astazi am primit buletinul informativ al colegilor de la Darul Vietii care contine un articol miscator despre un doctor care a renuntat sa mai faca avorturi. http://www..darulvietii.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=458:un-medic-renun-la-avort&catid=47:evenimente&Itemid=79

Un medic renunta la avort

de Gerda Chisarau

Dr. Olimpia Oprea, medic ginecolog din Timisoara, a fost data în judecata în septembrie 2009 pentru a nu fi avertizat un cuplu ca exista un anumit risc ca copilul lor sa se nasca cu sindromul Down. În ultimii ani dr. Olimpia avea o retinere din ce în ce mai pronuntata de a mai face avorturi, motiv pentru care a cautat sa-si încurajeze pacientele sa duca sarcina pâna la termen.

Confruntata fiind cu sarcina Mihaelei-Ribana Rosculescu a observat ca exista un risc infim, sub 1: 200, ca copilul sa se nasca cu sindromul Down, un risc pentru care medicii ginecologi  nu obisnuiesc sa trimita pacienta la amniocenteza – o analiza care la rândul ei aduce riscuri mult mai mari, punând în pericol însasi viata copilului.  Seria de analize prezentându-se cu totul neconcludenta pentru existenta sindromului Down la acest copil, într-o faza destul de avansata a sarcinii, medicul a facut doar ceea ce ar fi facut oricare dintre colegii ei, si anume a lasat sarcina sa decurga normal.

Dat fiind si faptul ca legislatia nationala prevede ca avortul dupa 14 saptamâni este ilegal, în afara de cazul când viata mamei se afla în pericol, deci inclusiv pentru cazuri de malformatii sau sindrom Down, decizia medicului Olimpia Oprea a primit ulterior consensul tuturor colegilor ei..

Cu toate ca sotii Rosculescu au câstigat prima faza a procesului, obtinând o despagubire morala si materiala de 10.000 lei, ei nu au fost multumiti, si au facut recurs cerând o despagubire de 48.000 lei. La rândul ei, si dr. Oprea a facut recurs, stiind ca a procedat corect si aducând alte dovezi. Cazul devenind public, Organizatia Provita Bucuresti pentru Nascuti si Nenascuti a contactat-o pe d-na dr. Olimpia  si a sarit în ajutorul ei trimitându-si avocatul la proces. Acesta a fost momentul când d-na dr. Olimpia a luat decizia definitiva de a nu mai face avorturi (!). De asemenea Asociatia Darul Vietii a luat legatura cu dânsa si a asigurat-o ca Biserica Sf. Maria Regina Pacii se afla în spatele ei si se roaga pentru câstigarea procesului – ceea ce a încurajat-o foarte mult sa mearga înainte. Ne-a marturisit ca „a însemnat enorm de mult pentru mine faptul ca m-a sunat parintele Chisarau, chiar înaintea procesului, în ziua respectiva!”

În aceeasi saptamâna din mai a.c. a venit la ea o femeie sa faca un avort, pe care l-a refuzat, marturisind ca ea nu mai face avorturi. Raspunsul femeii a fost: deoarece nu avea încredere în alt medic, a decis sa pastreze copilul! Alta coincidenta semnificativa: Asociatia Darul Vietii organizase în aceeasi luna, în 7 mai 2011, o Veghe de rugaciune pentru Viata în fata Clinicii de Ginecologie Dr. Olaru pe str. Mehadiei, unde lucreaza dr. Oprea, pe lânga jobul primar în spital (!).

Asadar ceea ce s-a întâmplat în cazul acesta este cu totul în ton cu ceea ce recomanda morala crestina  si organizatiile pro-vita: amniocenteza (o procedura prin care se extrage lichid amniotic din uter pentru analize) pune viata copilului în pericol si este interzisa din punct de vedere moral, conducând foarte usor spre eugenie. Un adevarat crestin nu vâneaza bolile copilasilor nenascuti si stie ca trebuie sa poarte de grija pentru cel slab si lipsit de aparare, cel dizabilitat, fie el nenascut sau batrân.

Geneticianul Jerome Lejeune a spus: „Noi vedem cum reapare non-sensul absolut de a învinge boala, suprimând bolnavul! Era nevoie de un Moliere pentru a-i ridiculiza pe acei oameni care discutau cu gravitate în jurul unui bolnav: ‘cine este acest impertinent care nu se lasa vindecat, care îndrazneste sa reziste artei noastre? Sa-l suprimam.’ Medicina devine o nebunie daca ea ataca pacientul, în loc sa lupte contra bolii. Trebuie sa fii totdeauna de partea pacientului, totdeauna.”

Câteva date biografice: Doamna dr. Olimpia Oprea s-a nascut în 22 februarie 1961, Valea Bradului (Hunedoara), a urmat Facultatea de Medicina Generala din Timisoara, unde lucreaza ca medic primar la Spitalul de Obstetrica si Ginecologie „Alexandru Odobescu” din Timisoara. Are un baiat, Tudor, de 12 ani. Medic ginecolog, devotata meseriei ei, a petrecut mai bine de jumatate din viata în maternitate, unde a înfiintat primul sindicat al medicilor si asistentelor din spital. Chiar ea a ajutat peste 1.000 de femei sa dea viata copilasilor pe care îi purtau în pântece.

EVENIMENT PROVITA IN MOLDOVA

Pe 1 iunie colegii de la Coalitia ProFamilia din Moldova au organizat o demonstratie pro-viata la Chisinau. Este primul eveniment de acest gen organizat in Republica Moldova. Ii felicitam si speram ca intregul neam romanesc sa se constientizeze de inumanitatea avortului. In link vedeti articolul in original si poze: http://salvareafamiliilor.com/2011/06/foto-marsul-pentru-viata-si-eu-sunt-copil-am-dreptul-la-viata/

Mai multe organizatii non-guvernamentale si culte religioase au organizat miercuri, 1 iunie, în diferite intersectii din capitala o actiune de sensibilizare a opiniei publice cu privire la drepturile copiilor care înca nu au fost nascuti. Manifestantii au cerut autoritatilor statului sa interzica avortul. „Consideram ca avortul este un omor premeditat si cerem autoritatilor abolirea legislatiei care permite avortul în Republica Moldova”, a declarat pentru Info-Prim Neo vicepresedintele Aliantei pentru Salvarea Familiilor din Moldova, Vitalie Marian.

Dupa ce au manifestat în intersectiile de pe bulevardul Stefan cel Mare participantii la actiune s-au îndreptat în mars spre Catedrala Mitropolitana, unde au aprins lumânari în memoria pruncilor avortati de la 1992 încoace. „Din 1992 si pâna în prezent au fost avortati mai multi prunci decât s-au nascut. Daca din 1992 si pâna în 2011 s-au nascut 1,2 milioane de copii, atunci numarul celor avortati este de peste un milion si jumatate”, a mentionat vice-presedintele Aliantei pentru Salvarea Familiilor din Moldova. Sursa stire: InfoPrimNeo Aici puteti descarca albumul foto de la eveniment. Aici puteti accesa reportaje video realizate de ProTV si Moldova 1.

MARSUL HOMOSEXUAL DE LA BUCURESTI

Pe 4 iunie a avut loc marsul homosexual anual de la Bucuresti cu 150 de participanti, cu 50 mai putini ca anul trecut. Ambasadorul SUA si ambasadorul Marii Britanii au participat. Detalii aici: http://www.mediafax.ro/social/marsul-diversitatii-a-inceput-in-capitala-participantii-sunt-imbracati-in-rochii-de-seara-cu-pene-8313827/ Notam ca, spre deosebire de anul trecut, anul acesta ambasadele straine nu au mai emis o Declaratie Comuna in sprijinul marsului. Suntem incredintati ca demersurile pe care AFR le-a fact anul trecut au avut efect.

In mai 2010, 11 ambasade straine au emis o Declaratia Comuna in sprijinul marsului homosexual din 2010, printre ele Cehia, Canada si Africa de Sud. AFR a intervenit direct la ambasada Africii de Sud protestind adeziunea ambasadorului ei la Declaratia Comuna, iar dupa citeva luni de tratative private, ambasadorul Africii de Sud si-a restras adeziunea. Am emis o nota similara Ambasadei Cehiei care insa, prin intermediul Ministerului de Externe Ceh, ne-a dat un raspuns cit se poate de nepoliticos. Am facut deasemenea demersuri pe linga Centrul Cultural Ceh care, spre deosebire de anul trecut, anul acesta nu s-a mai implicat in mars. Iar tot in vara anului trecut am lansat un boicot al produselor cehe vindute in Romania. In ceea ce priveste Canada, la cererea AFR, Organizatia Femeilor Crestine Canadiene a inaintat o nota de protest Primului Ministru canadian Stephen Harper, criticind adeziunea Ambasadei canadiene la Declaratia Comuna. Am inregistrat deasemenea o nota de protest la Ambasada Olandei. In consecinta, anul acesta, aceste patru ambasade nu am mai participat la mars si nici nu si-au mai mobilizat angajatii sa participe. Concluzia este deci evidenta: daca romanii isi afirma valorile si suveranitatea, rezultatele sunt pozitive.

Cori Gramescu: Se zice despre Cori Gramescu ca e expertul numarul unu al Romaniei in domeniul de fitness. In preajma marsului homosexual si-a exprimat adeziunea fata de mars si de “dreptul” homosexualilor de a se casatori si de a adopta copii. http://www.agentiadepresamondena.com/cori-gramescu-sustine-marsul-gay/

Avem si noi un indemn si o sugestie pentru d-voastra: exprimati-va si d-voastra convingerile si valorile boicotându-i cluburile de fitness! Familia româna nu are nevoie de astfel de modele pentru copiii nostri.

MONICA MACOVEI SPRIJINA MARSUL HOMOSEXUAL

Comunitatea homosexuala din Romania are un sprijinitor de mare vaza, nimeni alta decit europarlamentara PDL Monica Macovei. De citiva ani vine in sprijinul “minoritatilor sexuale” si pune presiune asupra Republicii Moldova sa adopte legislatii favorabile homosexualilor. Va rugam votati afara din parlamentul Europei pe Monica Macovei. Si nu numai pe ea ci pe toti europarlamentarii romani care sprijina sau promoveaza contravalorile, imoralitatea si tot ce este antiromanesc. Pe toti cei carora le este rusine ca sunt romani, le este rusine de valorile noastre traditionale, si sunt “insetati” dupa modelele sociale straine pe care doresc sa le implementeze in Romania. Cu prilejul marsului homosexual Monica Macovei a transmis urmatoarea nota organizatiei homosexualilor romani Accept.

Asociatia ACCEPT, Bucuresti, Romania, Bruxelles, 25 mai 2011

Dragi prieteni, Va multumesc pentru invitatia de a participa la Gay Fest 2011. Inca din anii ‘90 am fost alaturi de voi pentru abrogarea art. 200 si eliminarea discriminarii pe motiv de orientare sexuala din legea penala. Raman alaturi de Asociatia ACCEPT si comunitatea de gay, lesbiene, bisexuali si transexuali, precum si heterosexuali care impartasesc scopul comun de a trai cu demnitate in Romania, cu respectarea tuturor drepturilor, fara discriminare pe orice motiv, inclusiv orientare sexuala sau identitate de gen. Orientarea sexuala este unul din criteriile de nediscriminare prevazute de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (art.21).

Regret ca nu voi putea lua parte la evenimentele festivalului, insa va doresc succes in eforturile voastre de acceptare a diversitatii. Cu prietenie, Monica Macovei

A DIVORTA SAU A NU DIVORTA?

Am primit la redactie urmatoarea nota din partea unui cititor care atesta durerea pe care divortul o cauzeaza in familie. Am modificat textul pentru a-i proteja identitatea: “Traiesc o asemenea drama a divortului si n-am crezut niciodata ca sotia mea va face acest pas spre divort. Suntem de … ani impreuna si avem doua fetite …. Suferinta provocata de aceasta despartire nu se poate exprima in cuvinte. Acum urmeaza partajul care ma obliga pe mine ca tatal a celor doua fetite care au ramas cu mine sa impartim toate bunurile si neavand bani s-o despagubesc mi-a pus casa in vanzare si voi fi obligat sa parasesc locuinta unde acele doua fetite au deschis ochii prima data, deasemenea trebuie schimbata scoala, colegii, profesorii etc, etc. Ce poate fi mai cumplit pentru copii decat ceea ce se intampla acum cu noi? Pe ea n-o intereseaza copiii si nici situatia afectiva a lor cu atat mai mult cu cat este o femeie religioasa ortodoxa. … Acum merc (sic!) la Psiholog pentru ceea ce mi se intampla si sper sa nu cad psihic sau fizic din cauza acestei despartiri. Daca puteti sa-mi scrieti ar fi foarte bine, ma ajuta mult discutiile pozitive si incurajatoare.”

APEL: Rugam pe aceia dintre d-tra care sunteti consilieri de familie si doriti sa va implicati in consilierea celor care trec prin situatii similare, sa ne scrieti. Dorim sa alcatuim o lista a unor astfel de consilieri pentru a putea directiona catre ei persoane care doresc sau au nevoie de consiliere, impacare si reconciliere in familie.

ANUNT

Libraria Sophia din Bucuresti va invita la lansarea volumului CRESTINISM DE VACANTA de parintele Constantin Necula, joi, 9 iunie 2011, ora 18.00.

Libraria Sophia va invita la vernisajul expozitiei de icoane: CHIPURI DE LUMINA, iconar: Ruxandra Lacatusi, invitatii si cursantii ei, Invitat: Parintele Visarion Alexa, miercuri, 8 iunie 2011, ora 18.00. Expozitia va fi deschisa în perioada 8 – 17 iunie 2011.

DECLARATIA DE LA TIMISOARA

Datorita d-tra am trecut de 6.200 de adeziuni la Declaratia de la Timisoara. Va multumim. Tinta este de 7.500. Deci, mai este loc. Va rugam continuati sa semnati si sa dati mai departe Declaratia la cit mai multi sa o semneze.

Semnarea Declaratiei se face in doua etape. Bifati linkul si semnati Declaratia. http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php Dupa aceea veti primi un mesaj care va va cere sa confirmati semnatura apasind pe un link de confirmare. Fara confirmarea semnaturii, numele si semnatura d-tra nu vor apare in lista semnatarilor. Linkul de confirmare a semnaturii apare in limba englaza cu urmatorul text: “Thanks for filling out our petition, you’re almost done! Please confirm your signature by clicking on the link below:” (Adica: “Multumim pentru ca ati completat formularul petitiei. Semnarea petitiei e aproape gata. Va rugam confirmati-va semnatura apasind pe linkul de mai jos.”)

Declaratia accepta doar o singura semnatura pe adresa electronica. Ca atare, sugeram ca in situatiile unde doua persoane folosesc aceasi adresa electronica, de exemplu sotul si sotia, semnatura sa fie data in numele ambilor soti, de exemplu “Ioan si Maria Ionescu.”

Rugaminte: Va rugam semnati Declaratia cu numele intreg nu doar cu initiale. Va multumim.

VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro..

FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la:

contact@alianta-familiilor.ro.

Alianta Familiilor din Romania www.alianta-familiilor.ro.

 

PROFESORUL DINU GIURESCU ALERTEAZA

On By nelursIn CultureLeave a comment

ZIARISTI ONLINE prezinta:

 

PROFESORUL DINU GIURESCU ALERTEAZA ROMÂNII: „STATUTUL MINORITATILOT POATE DUCE LA PRABUSIREA HOTARELOR ROMÂNIEI”

 

O afirmatie deosebit de grea si un semnal de alarma extrem de grav catre toate autoritatile statului a facut ieri profesorul academician Dinu C Giurescu la dezbaterea privind Statutul Minoritatilor, organizata de societatea civila romanesca la Senat.

„Am asistat odata la prabusirea frontierelor României, în 1940, ca elev de liceu. N-as vrea sa asist a doua oara la prabusirea hotarelor tarii prin vointa factorilor politici interni”, a spus istoricul Dinu C Giurescu, în încheierea alocutiunii sale despre Statutul Minoritatilor si atacul la fiinta nationala si statul român prin Legea Educatiei si propunerea de regionalizare a tarii. „Este o adevarata ofensiva la articolul I din Constitutia României. Miza este de prima însemnatate: este vorba de destramarea treptata a statului român si a hotarelor sale”, a subliniat profesorul Giurescu.

De observat ca desi au fost invitate toate formatiunile politice, singura care a stralucit prin lipsa, sfidând academicieni, istorici, membri ai societatii civile si, mai ales, pe reprezentantii romanilor din Harghita, Covasna si Mures, a fost tocmai organizatia etnica responsabila de santajarea PDL si tentativa de destramare a României: UDMR. „Ce vreti, domnilor?” – s-a adresat profesorul Giurescu marilor absenti minoritari – „vreti sa retransformam Transilvania într-o provincie maghiara. E, asta nu se mai poate! Se poate doar daca factorii interni cedeaza”. Vorbind despre modalitatea “dibace” prin care extremistii maghiari au desprins unele judete ale României pentru a le baga în „Casa Ungariei” de la Bruxelles, academicianul a spus: „Le desprindem din România daca noi le dam. Aici e o chestiune de interes national. Pentru mine ca istoric si ca fiul al parintelui si bunicului meu sunt absolut… nu-mi vine sa cred ca partidele politice romanesti nu pot sa gaseasca o solutie împreuna ca sa pastreze coeziunea statului român si sa apere identitatea nationala a acestei tari”.

Ziaristi Online ofera, în exclusivitate, cele mai importante luari de cuvânt de la aceasta dezbatere, la care, printre altele, s-a solicitat imperativ respingerea acestui atentat la statul national unitar roman – Statutul Minoritatilor – si înfiintarea unei Comisii parlamentare de ancheta asupra încalcarilor repetate ale Legii de catre reprezentatii organizatiei maghiare aflata la Guvernare si în ceea ce priveste neaplicarea Legii de catre organele MAI din Harghita, Covasna si Mures, la ordinele conducerii politice a Ministerului de Interne. Este de luat în seama, de catre unele personaje pripasite prin politica dâmboviteana si teleghidate de grupuri de interese antiromânesti, ca o eventuala asumare a raspunderii pe Legea Statutului Minoritatilor va fi cântecul de lebeda al PDL.

 

Vizionati interventiile si cititi mai jos Comunicatul final al dezbaterii – publicat si de RGN Press – si o Sinteza documentara asupra consecintelor impunerii Statutului Minoritatilor anti-România.

***

Centrul European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române

Centrul European de Studii Covasna – Harghita

COMUNICAT

 

Centrul European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române si Centrul European de Studii Covasna – Harghita a organizat în data de 7 iunie a.c., în sala „Avram Iancu” din Parlamentul României, dezbaterea cu tema „Consecintele adoptarii statutului minoritatilor nationale asupra Statului Român si a românilor din judetele Covasna, Harghita si Mures”.

La dezbatere au participat: academicianul Dinu C. Giurescu, prof. Univ. Dr. Radu Baltasiu director al Centrului European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române,  Eugen Popescu,   presedinte executiv al  Fundatiei Nationale pentru Românii de Pretutindeni (moderatorul dezbaterii), dr. Ioan Lacatusu, director al Centrului European de Studii Covasna – Harghita, Mircea Dusa, vicepresedintele Camerei Deputatilor, parlamentari PSD, PDL si PNL, din care amintim Lia Olguta Vasilescu, Florin Postolachi, Sergiu Andon, Horia Grama alti parlamentari, cercetatori, profesori universitari,  juristi, istorici, istorici,  jurnalisti precum si reprezentantii Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita si Mures.

Participantii la dezbateri au hotarât sa solicite parlamentarilor din cadrul Camerei Deputatilor sa nu adopte proiectul legii Statutului minoritatilor nationale, în forma propusa de UDMR, deoarece aceasta initiativa legislativa urmareste în fapt reglementarea drepturilor colective, teritorialitatea ca element fundamental al exercitarii drepturilor colective, înfiintarea unor institutii entice, paralele cu cele ale Statului Român, realizându-se astfel un transfer de suveranitate de la majoritate la minoritate, un pas decisive spre realizarea autonomiei teritoriale pe criterii entice.

S-a cerut membrilor coalitiei guvernamentale sa nu adopte proiectul legii Statutului minoritatilor nationale, prin asumarea raspunderii guvernamentale, deoarece actul normativ respectiv reglementeaza probleme de interes national, care vizeaza prezentul si viitorul Statului Român, integritatea si suveranitatea sa.

S-a evidentiat necesitatea, ca la baza adoptarii unei legi de o asemenea importanta, sa stea studii temeinice elaborate de Academia Româna si alti specialisti din mediul universitar si din institutiile abilitate ale statului.

S-a solicitat ca proiectul legii Statutului minoritatilor sa fie pus în dezbaterea Parlamentului României, numai dupa aparitia reglementarilor unitare ale Uniunii Europene, în problema minoritatilor nationale.

S-a hotarât participarea reprezentantilor mediului academic si ai Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita si Mures la dezbaterea proiectului legii Statutului Minoritatilor Nationale, din cadrul Comisiei pentru drepturile omului si minoritati, din cadrul Camerei Deputatilor.

S-a solicitat înfiintarea unei Comisii care sa efectueze o ancheta parlamentara în judetele Covasna, Harghita si Mures pentru cercetarea aspectelor referitoare la disolutia Satului Român, discriminarea, marginalizarea si asimilarea românilor din cele trei judete si activitatea organizatiilor maghiare de extrema dreapta care actioneaza nestingherite în spatiul public românesc.

 

S-a cerut initierea unor proiecte de legii privind sustinerea finaciara, de la bugetul central de stat, a unor publicatii românesti din judetele Covasna, Harghita si Mures si continurea demersurilor în vederea asigurarii finantarii, de la bugetul central, a proiectelor culturale ale asociatiilor, ligiilor si fundatilor membre ale Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita si Mures.

S-a convenit înfiintarea, din rândul parlamentarilor, apartinând întregului spectrul politic românesc, a unui “Pact pentru România”, care sa militeze pentru promovarea valorilor si identitatii românesti si contracararea razboiului de imagine care se duce împotriva României.

Biroul de presa al Centrului European de Studii Covasna – Harghita

***

Consecintele adoptarii statutului minoritatilor nationale asupra Statului Român si a românilor din judetele Covasna, Harghita si Mures

 

Sinteza documentara

Prezenta Sinteza documentara cuprinde selectiuni din mai multe studii, articole, rapoarte, comunicate, rezolutii, apeluri ale unor specialisti din mediul academic, reprezentanti ai principalelor partide politice parlamentare, si ai Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita si Mures,

Alte materialele care abordeaza problematica consecintele adoptarii statutului minoritatilor nationale asupra Statului Român si a românilor din judetele Covasna, Harghita si Mures sunt postate pe site-ul Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita si Mures, la adresa: www.forumharghitacovasna.ro

*        *        *

I. Consideratii generale referitoare la proiectul de lege privind Statutul minoritatilor nationale din România.

I.1. Principalele initiative si proiecte anterioare proiectului de lege privind Statutul minoritatilor nationale

Initierea proiectului de lege privind Statutul minoritatilor nationale din anul 2005 a fost precedata începând cu anul 1990 de o serie de initiative care se întind de la recunoasterea altor drepturi individuale ale persoanelor apartinând minoritatilor nationale decât cele deja reglementate pâna la acordarea autonomiei teritoriale pe criterii etnice, sub denumirea de tinutul secuiesc unei regiuni care ar urma sa includa judetele Covasna, Harghita si partial Mures.

Astfel, în anul 1993 a fost initiat de UDMR proiectul de lege privind minoritatile nationale si comunitatile autonome. Similar proiectului de lege în discutie si acest proiect viza deopotriva acordarea de drepturi individuale si acordarea de drepturi colective. Proiectul prevedea împartirea statului pe criterii etnice, recunoasterea minoritatilor etnice ca elemente constitutive ale statului si deci consacrarea statului multinational, precum si acordarea autonomiei teritoriale pe criterii etnice.

O alta propunere legislativa, initiata de parlamentari ai UDMR, o reprezinta proiectul de lege privind Statutul de autonomie a Tinutului Secuiesc din anul 2004. De mentionat aici este ca, dupa respingerea la Senat, aceasta initiativa a fost transmisa Camerei Deputatilor ca si camera decizionala care a ezitat pâna în prezent sa se pronunte asupra ei. Acest proiect de lege se afla la Camera Deputatilor din 12 octombrie 2005. Propunerea vizeaza constituirea unei regiuni autonome sub denumirea de tinutul secuiesc în care, colectivitatea autohtona sa dispuna de prerogative de autoadministrare si chiar de unele prerogative de ordin statal. Potrivit proiectului, tinutul secuiesc ar fi o regiune autonoma cu statut special si ar avea urmatoarele autoritati: consiliul de autoadministrare, ca autoritate legiuitoare autonoma, comisie de autoadministrare si presedinte al tinutului secuiesc ca autoritati executive autonome.

Cele doua initiative prezentate sunt însotite de o multitudine de alte proiecte cu caracter segmentar si de etapa. De amintit sunt în context si initiativele legislative si/sau de alta natura care converg spre acelasi scop, ori demersurile pe lânga organizatiile internationale ale Republicii Ungare de sustinere a drepturilor colective si a acordarii de catre România a autonomiei politice pentru minoritatile nationale si, în special, pentru minoritatea maghiara.

Din punctul de vedere al initiatorilor, aceste proiecte de acte normative ori acte normative adoptate, interne si externe, sunt fundamentate pe faptul ca maghiarii sunt considerati o componenta inalienabila a natiunii maghiare universale. Pe fond, aceste deziderate nu doar ca exced în totalitate sistemului de protectie al minoritatilor nationale consacrat de catre dreptul international dar, nici nu se afla în legatura cu drepturile si obligatiile ce fac obiectul acestui sistem care urmaresc si sunt circumscrise obiectivului egalitatii depline si efective între persoanele apartinând minoritatii si persoanele apartinând majoritatii. În literatura de specialitate acestea au fost considerate formule alternative la variantele revizioniste traditionale

I.2. Consideratii privind proiectul de lege privind Statutul minoritatilor nationale din România

Proiectul de lege privind Statutul minoritatilor nationale din România a fost initiat de catre Guvernul României în anul 2005 si a fost respins de catre Senatul României la data de 24 octombrie a aceluiasi an si se afla în prezent în dezbaterea Camerei Deputatilor.

Textele proiectul de lege pot fi clasificate în doua mari categorii: a) texte care reiau prevederi legale deja existente, precum cele privind prevenirea faptelor de discriminare, utilizarii limbii materne în relatia cu autoritatile publice, învatamântul în limba materna, organizarea si finantarea de la bugetul statului de mijloace mass-media în limba materna, libertati religioase etc. si, b) texte care reglementeaza autoritati, institutii juridice si alte elemente circumscrie sferei autonomiei politice a minoritatilor nationale.

Principalele referiri vizând acordarea autonomiei politice si consacrarea drepturilor colective pentru minoritatile nationale sunt: cele privind impunerea minoritatilor nationale ca factori constitutivi ai Statutului Român, cele privind constituirea minoritatilor ca persoane juridice, cele privind înfiintarea de organisme ale minoritatilor nationale (cele mai reprezentative astfel de organisme fiind consiliile nationale ale autonomiei culturale, dotate cu personalitate juridica de drept public si investite cu autoritate de stat), cele privind obligarea autoritatilor statului de a obtine acordul Consiliului National al Autonomiei Culturale al Minoritatii respective, înainte de adoptarea unor decizii si în acele situatii prevazute de proiectul de lege etc.

Având în vedere cele expuse se poate formula o prima concluzie si anume aceea ca, prin aceste prevederi, dar si prin alte prevederi subsidiare, Statutul minoritatilor nationale, în aceasta forma, pune bazele schimbarii caracterului de stat national al României în acela de stat multinational. Aceasta deoarece, reglementarile mai sus amintite sunt specifice acestei forme de organizare statala. Din acest punct de vedere proiectul de lege poate fi apreciat ca fiind neconstitutional în cazul dispozitiilor subsumate acordarii autonomiei politice. Aceeasi concluzie se impune si în situatia impunerii obtinerii acordului consiliilor nationale ale autonomiei locale de catre autoritatile centrale ale statului, fara de care, adoptarea deciziilor de interes pentru minoritatile nationale nu se poate face. Alaturi de alte prevederi ale proiectului, acest element, statueaza implicit realizarea unui partaj de suveranitate între stat si minoritati.

O a doua observatie cu caracter general, facând abstractie de discutia referitoare la neconstitutionalitatea proiectului, acesta nu tine cont de posibilitatile concrete ale României de sustinere financiara a drepturilor colective si de oportunitatea unei astfel sustineri.

Pe de alta parte, proiectul de lege contine paragrafe confuze, în unele situatii minoritatile nationale parând a fi vazute ca natiuni. Astfel, în continutul proiectului se face vorbire de comunitatile minoritatilor nationale ori de simboluri nationale si sarbatori nationale.

Pe fondul prevederilor referitoare la învatamântul la toate nivelurile în limba minoritatilor nationale, utilizarea în toate raporturile publice a limbii materne, obligativitatea cunoasterii de catre functionari publici, agenti de politie, grefieri, personal medico-sanitar, sustinerea tuturor sustinerea tuturor examenelor educationale ori profesionale în limba materna, fara prevederi referitoare la platforme si instrumente de însusire a limbii oficiale române, putem concluziona ca efectele acestui mod neechilibrat de reglementare va conduce în timp la formarea unor grupuri de persoane apartinând minoritatilor nationale care nu vor cunoaste limba româna.

Aceleasi reglementari, prin modul de formulare, precum si dispozitiile referitoare la redactarea documentelor oficiale în limba materna a persoanelor apartinând minoritatilor nationale de catre autoritatile publice centrale, institutii de învatamânt, institutii de cultura, culte, indiferent daca acestea se afla sub autoritatea statului, organelor administratiei publice locale sau autoritatilor minoritatilor nationale, constituie o aducere a limbilor minoritatilor nationale în sfera caracterului de limbi oficiale. Prin faptul ca aceste prevederi incumba si administratiei centrale a statului, nu doar autoritatilor locale, vom remarca faptul ca acest text confera limbilor minoritatilor nationale caracter de limba potential oficiala la nivel national, depasindu-se astfel chiar eventual caracter, oricum neconstitutional, de limba oficiala regionala.

Un aspect esential de analizat priveste consecintele adoptarii si aplicarii în aceasta forma a statului persoanelor apartinând minoritatilor nationale asupra cetatenilor români de nationalitate româna din unitatile administrativ – teritoriale în care acestia sunt numeric inferiori, care reclama adâncirea inechitatilor si a discriminarii la care sunt deja supusi, discriminare constata prin mai multe hotarâri al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii si care, de facto, fiind numeric inferiori, suporta toate avatarurile situatiei de minoritar. Acestia considera ca inechitatile si discriminarile vor lua amploare pâna la determinarea mai mult sau mai putin pasnica de parasire a judetelor Covasna si Harghita, deziderat ce reiese din unele discursuri publice ale liderilor politici si civici maghiari precum si din presa controlata de acestia.

Nu în ultimul rând, o analiza pragmatica a efectelor eventualei adoptarii a proiectului de lege în discutie, se impune si în raport de obtinerea de catre persoanele apartinând minoritatii maghiare, organizate în baza acestui proiect România în corporatii publice cu drept de autoadministrare, a cetateniei maghiare în baza noi legii maghiare a cetateniei din anul 2011.

Pe fondul celor aratate, se poate formula concluziona cu certitudine asupra caracterului neconstitutional al proiectul de lege privind Statutul minoritatilor nationale din România, asupra faptului ca acesta excede sistemului de protectie al minoritatilor nationale reglementat în documentele juridice internationale. El poate fi apreciat exclusiv ca un deziderat politic al UDMR, pe care România îl poate satisface sau nu, în baza vointei sale suverane si nu în baza unor obligatii internationale si numai în urma unei eventuale si prealabile revizuiri constitutionale.

II. Proiectul legii Statutului minoritatilor nationale asigura cadrul legal pentru constituirea enclavei maghiare pe cuprinsul judetelor Harghita, Covasna si partial Mures

Proiectul Statutului minoritatilor nationale promoveaza concepte cu vocatie de suveranitate la adapostul retoricii drepturilor minoritatilor. Proiectul mentionat destructureaza juridic statul român, prin instituirea unor elemente statale noi, precum: „comunitatea nationala a minoritatilor”; „pamântul natal al comunitatii” maghiare si „autonomie culturala a minoritatilor nationale”.

Destructurarea statului se dovedeste o actiune juridica complexa, de destramare a normelor de drept care reglementeaza statul, fiind promovata de UDMR. Destramarea normelor de drept se realizeaza prin introducerea în legislatie a conceptelor de natura etnica, care modifica continutul elementelor statului si inhiba functionarea eficienta si plenara a statului în domenii fundamentale.

În noul cadru legal, în care statul national devine precar, principiile etnice se instituie ca eficiente, având forta juridica de a constitui o noua entitate statala, de natura etnica. În aceste conditii, în teritoriul în care maghiarii sunt majoritari, constituirea entitatii statale devine o realitate juridica eficienta si plenara, în eventualitatea adoptarii Proiectului Statutului aceasta realitate devenind si legitima.

Noile concepte de drept public promovate de Proiectul Statutului minoritatilor sunt însotite de prevederi care largesc cadrul juridic segregationist si reglementeaza în sensul unei actiuni de enclavizare promovata prin lege, în contra reglementarilor constitutionale si vointei poporului roman.

Teza minoritatilor nationale ca factor constitutiv în stat este întarita în cuprinsul Proiectului de lege printr-o multitudine de alte instrumente juridice noi, neacceptate de dreptul public. Conceptul de „comunitate nationala a minoritatilor”, reflectat în forme juridice diverse precum: „minoritate nationala”, „identitate a comunitatii minoritatilor nationale”, „componenta etnica a unor regiuni locuite în mod traditional de anumite comunitati etnice”, „pondere a minoritatilor nationale” este un astfel de instrument, expresie a viziunii revizioniste si segregationiste a UDMR.

Un alt concept juridic nou promovat de Proiectul Statutului, care tine de esenta drepturilor colective etnice, propriu viziunilor segregationiste si separatiste, îl reprezinta cel de „pondere a minoritatilor nationale care locuiesc în anumite zone sau regiuni”. Acest concept intra în conflict cu întreaga filosofie constitutionala, întemeiata pe drepturi, libertati si îndatoriri individuale, precum si pe egalitatea între cetateni sau solidaritatea acestora.

Textele sunt inacceptabile într-o societate moderna, democratica, bazata pe drepturi individuale ale cetatenilor, asemenea concepte, de substanta colectivista si etnica, fiind de natura a genera logica periculoasa a conflictelor si a purificarilor etnice.

Prin urmare, Proiectul Statutului minoritatilor nu instituie numai un element nou al statului, minoritatile nationale ca factor constitutiv, ci creeaza si instrumente juridice noi, de limitare a drepturilor cetatenilor în teritoriile locuite majoritar de maghiari, pe criterii etnice, lingvistice, de nationalitate si religioase. Aceste instrumente, precum cel al impunerii respectarii unor „ponderi” numerice etnice, reprezinta o conditie noua pentru instituirea minoritatilor etnice ca elemente ale unei entitati statale constituite pe teritorii precis delimitate

Destructurarea statului prin instituirea unui element nou statal fata de cel de „teritoriu national”, si anume „pamântul natal al comunitatii maghiare”, care apare în Proiectul Statutului minoritatilor sub forma: „zone ale tarii unde minoritatile se regasesc traditional”, „regiuni locuite în mod traditional de anumite comunitati etnice”, „zone în care se vorbeste aceeasi limba”, „zone unde exista o anumita pondere a minoritarilor” etc.

Destructurarea statului prin instituirea unui element statal nou, diferit de cel al „suveranitatii nationale”, sub forma: „autonomia culturala a minoritatilor nationale”

Conceptul de „autonomie culturala a minoritatilor nationale” nu este reglementat de Constitutie. Întelegem continutul „autonomiei culturale” ca pe un drept decizional al natiunii maghiare de exercitare a suveranitatii în numele poporului maghiar, prin institutii de drept public, în domenii fundamentale ale statului: organizarea învatamântului, culturii, economiei, administratiei publice. Conceptul de „autonomie teritoriala”, definit ca o simpla asociere a administratiilor publice locale, în baza vointei suverane a natiunii maghiare majoritare din cadrul acelor teritorii, apare ca o consecinta fireasca a „autonomiei culturale”, un act juridic formal si cu neputinta de îngradit prin instrumentele statului national.

În consecinta, „autonomia culturala” reprezinta corolarul juridic al Proiectului Statutului, cel de al treilea element al statalitatii: suveranitatea poporului maghiar si a institutiilor publice etnice maghiare, în domeniile nationale ale învatamântului, culturii si administratiei publice locale, în teritoriile locuite majoritar de maghiari.

Proiectul Statutului minoritatilor reglementeaza, totodata, în Capitolul V, modul în care sunt organizate, functioneaza si sunt alese organele puterii de stat etnice: Consiliile Nationale ale Autonomiei Culturale. Având ca fundament vointa comunitatilor nationale ale minoritatilor, exprimata prin vot, Consiliile Nationale ale Autonomiei Culturale reprezinta adevarate parlamente etnice, care functioneaza în sesiuni plenare si în comisii de specialitate, dupa modelul Parlamentului României. Consiliile Nationale Autonomiei Culturale au vocatia legala de a primi delegari de competente din partea Parlamentului, Guvernului, autoritatilor administratiei publice locale alese privind „identitatea etnica, culturala, lingvistica a minoritatii nationale”.

Consiliile Nationale ale Autonomiei Culturale dispun de secretariate proprii, care reprezinta atributul executiv al acestora. Consiliile Nationale ale Autonomiei Culturale au vocatia de a intra în conflict cu autoritatile statului român, în acele situatii, pentru solutionarea conflictelor fiind competente instantele judecatoresti de contencios administrativ (art. 72 din Proiect).

Practic este vorba despre conflicte institutionale între organisme statale care exercita, în mod paralel, puterea de stat: pe de o parte puterea publica a poporului român, pe de alta parte puterea publica a comunitatii maghiare, în domeniile expres prevazute de lege.

Proiectul Statutului minoritatilor nationale este reflectarea Programului politic al UDMR, fundamentat pe concepte ideologice si juridice neconstitutionale, de esenta revizionista, segregationista si separatista, care pun în centrul viziunii autoorganizarea, autoadministrarea si autodeterminarea comunitatilor minoritare, mai precis a comunitatii maghiare, pe criterii etnice.

Actiunea legislativa reprezinta o înlaturare a conceptelor si principiilor juridice constitutionale legate de definirea, organizarea si functionarea statului român. Complexul de concepte si principii juridice noi, fundamentate pe teoria drepturilor colective, a drepturilor istorice la pamântul natal, a drepturilor de autoorganizare, autoadministrare si autodeterminare substituie conceptele constitutionale. Acest complex reprezinta o actiune de destructurare juridica sistematica a statului national, suveran si independent, unitar si indivizibil român, creat pe principiul drepturilor individuale ale cetatenilor. Destructurarea consta în denaturarea si redefinirea celor trei elemente fundamentale ale statului: populatia, teritoriul si suveranitatea, ca realitati juridice etnice.

Actiunea legislativa reprezinta, în acelasi timp, constituirea unei noi entitati statale, de esenta etnica, apartinând minoritatii maghiare, în teritoriile locuite majoritar de aceasta, cu organisme de stat etnice, care limiteaza suveranitatea nationala si o substituie printr-o suveranitate noua, etnica, în domenii fundamentale ale vietii publice: învatamânt, educatie, cultura, alte drepturi de natura etnica, lingvistica, religioasa.

Actiunea legislativa reprezinta, în fapt, constituirea autonomiei teritoriale a minoritatii maghiare în teritoriile locuite majoritar de aceasta, autonomia culturala continând implicit elementul teritorialitatii. Autonomia teritoriala este, în acceptia Programului UDMR, un ultim pas, pur formal, de asociere a administratiilor locale în teritoriile locuite majoritar de maghiari.

Proiectul nu reprezinta interesele comunitatii maghiare si nici ale românilor, mai ales a românilor numeric minoritari în judetele Harghita, Covasna si partial Mures. Proiectul are conotatii proprii ideologiilor de tip totalitare.

III. Alte aspecte generale privind consecintele adoptarii statutului minoritatilor nationale asupra Statului Român si a românilor din judetele Covasna, Harghita si Mures

Înca de la supunerea spre dezbatere publica a proiectului Legii statutului minoritatilor nationale, reprezentantii societatii civile si ai principalelor partide politice din judetele Covasna, Harghita si Mures, precum si ai mediului academic, si-au exprimat public dezacordul fata de adoptarea acestui proiect de lege, subliniind consecintele grave ce le-ar avea adoptarea lui în forma propusa de UDMR.

Din multitudinea demersurilor întreprinse, în acest sens, am retinut câteva:

A. MEMORANDUM înaintat la 1 noiembrie 2005, de catre reprezentantii organizatiilor civice si formatiunilor politice din judetele Covasna si Harghita, în care, printre altele se mentioneaza:

„Ne exprimam îngrijorarea fata de demersurile liderilor UDMR privind realizarea cu orice pret a autonomiei teritoriale pe criterii etnice a asa-zisului „Tinut Secuiesc”, obiectiv pentru care autonomia culturala este, dupa cum nu se sfiesc sa o declare, un pas decisiv, acesta asigurând cadrul institutional si functional al autonomiei teritoriale pe criterii etnice. Consideram ca acest demers, facut cu ignorarea totala a comunitatii românesti, este un act nepermis de aroganta si sfidare la adresa locuitorilor care nu apartin etniei maghiare din judetele Covasna, Harghita si Mures si care reprezinta peste 40 % din totalul populatiei celot trei judete”.

B. Comunicatul de presa al Forumul Civic al Românilor din Harghita si Covasna, din 7 septembrie 2006, document în care se reafirma pozitia societatii civile românesti din cele doua judete, de respingere a proiectului Statului minoritatilor nationale, dupa cum urmeaza:

„Printre altele, proiectul ignora cu desavârsire asigurarea protectiei persoanelor de nationalitate româna, aflate în minoritate în ariile locuite preponderent de minoritati nationale. Exemplul tipic este Harghita si Covasna unde, daca s-ar adopta în forma actuala, proiectul ar duce la crearea de jure a unui stat în stat, guvernat de UDMR, ceea ce contravine tuturor legilor si conventiilor europene. Atunci când vor vota, parlamentarii trebuie sa aiba în vedere si efectele nefaste în climatul psiho-socio-cultural si uman pe care le-ar putea avea aprobarea acestui proiect asupra românilor din Covasna si Harghita, care se vad abandonati de statul român si considerati „pierderi colaterale”, inevitabile, în procesul de tranzitie si de integrare în Uniunea Europeana.

Actualul cadru juridic asigura pe deplin protectia minoritatilor nationale, exercitarea nestingherita a tuturor drepturilor identitare, culturale, educationale, la standarde superioare celor europene. În aceasta situatie, cei care au nevoie de un cadru legal de protectie sub acest aspect sunt românii din zona, ce constituie o minoritate numerica supusa discriminarii si marginalizarii sub „sceptrul UDMR”, în mijlocul României. Facem apel la toate fortele politice si civice românesti, din întreaga tara si din Diaspora, sa actioneze pentru sustinerea demersului nostru menit de a preveni legiferarea unui astfel proiect de lege contrar legislatiei europene si Constitutiei României.”

 

C. Apelul pentru apararea demnitatii nationale al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita si Mures, din 2 aprilie 2011, din care redam:

„Reprezentantii românilor din cele trei judete si-au exprimat îngrijorarea fata de efectele unor actiuni organizate în 15 martie, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, precum si fata de consecintele pe care le-ar avea adoptarea unor proiecte de legi în forma propusa de UDMR în principal proiectul Legii statutului minoritatilor nationale si cel al regionalizarii României. S-a facut apel pentru apararea demnitatii nationale si s- a solicitat crearea unui curent în Parlamentul României, fara culoare politica, care sa împiedice votarea unor legi care duc la pierderea autoritatii statale în judetele Covasna, Harghita si Mures. S-a precizat ca grupul de actiune pentru demnitatea nationala va face tot ceea ce îi sta în putinta pentru mentinerea unei stari de normalitate în Harghita, Covasna si Mures, unde etnicii maghiari din România traiesc în majoritate, precizându-se ca normalitate înseamna convietuire multietnica si pluriconfesionala si nu o enclava etnica în inima României”

Toate analizele prezentate, si multe altele, au avut la baza studierea legislatiei europene în materie, concluziile unor cercetari sociologice si pozitia principalelor segmente ale societatii civile românesti si ale partidelor politice din judetele Covasna, Harghita si Mures.

Demersurile întreprinse au pus în evidenta faptul ca, autorii acestui proiect legislativ configureaza viitorul statut al minoritatilor etnice din România pe câteva paliere dominante: reglementarea drepturilor persoanelor apartinând minoritatilor etnice ca drepturi colective; teritorialitatea, ca element fundamental al exercitarii drepturilor colective; delegarea competentelor autoritatilor statului (la nivel central si local) catre organe alese pe criterii etnice.

Prin prevederile sale, proiectul Legii statutului minoritatilor nationale, va conduce la adâncirea inechitatilor si discriminarii la care sunt deja supusi românii din Covasna si Harghita, care, de facto, fiind numeric minoritari, suporta toate avatarurile situatiei de minoritari, fara a se bucura de jure de protectia statutului juridic de care beneficiaza toate minoritatile nationale.

Obiectivul principal al proiectului de act legislativ îl reprezinta obtinerea cu orice pret a autonomiei teritoriale pe criterii etnice a asa-zisului „Tinut Secuiesc”, obiectiv pentru care autonomia culturala este, dupa cum nu se sfiesc sa o declare, un pas decisiv.

Proiectul legislativ adopta un punct de vedere centrat nu pe individ ci pe colectivitati, „comunitatile nationale”, abordare ce contravine normelor dreptului international în materie, încalcând, totodata, ordinea juridica constitutionala si valorile fundamentale ale statului român. Nicio conventie internationala nu acorda minoritatilor etnice dreptul la autonomie sau la autodeterminare.

Unele dispozitii ale proiectului pot conduce, prin consecintele lor, la construirea unei realitati dominata de existenta separata a minoritatilor nationale, punctele de legatura dintre acestea si populatia majoritara urmând sa fie reduse la minimum.

Evolutia societatii românesti postdecembriste ne arata ca, proiectul Legii statutului minoritatilor nationale, nu reprezinta un obiectiv final al UDMR, ci doar o noua etapa în realizarea dezideratului sau strategic: separatismul teritorial, scoaterea judetelor Covasna, Harghita si partial Mures, de sub suzeranitatea Statului Român.

Data fiind natura obiectului acestui proiect de lege, faptul ca efectele sale depasesc cadrul strict al drepturilor minoritatilor nationale, specialistii considera ca dezideratele politice care stau la baza sa, nu pot fi satisfacute în cadrul unor negocieri politice între partide sau prin simplul vot al Parlamentului. Interesând suveranitatea nationala, prin partajul de suveranitate pe care acest proiect îl presupune, dar si ordinea constitutionala, modificarile constitutionale si legale pe care aceasta initiativa le presupune vor trebui validate prin referendum national. Prin prisma art. 152, alin. (1) din Constitutie însa, o revizuire care sa afecteze caracterul national, integritatea teritoriala si limba oficiala nu este posibila.

Sf. Gheorghe, 6 iunie 2011

Biroul de presa

Al C.E.S.C.H

***

ZIARISTI ONLINE

http://www.ziaristionline.ro/2011/06/08/profesorul-dinu-giurescu-alerteaza-romanii-statutul-minoritatilor-poate-duce-la-prabusirea-hotarelor-romaniei-videoaudiofotodoc/

 

SA DIVORTEZ SAU SA NU DIVORTEZ?

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

SFATURI PRACTICE

 

 

Sa divortez sau sa nu divortez? Fara indoiala asta este o intrebare pe care multi dintre noi deja ne-am pus-o, ne-o punem, sau ne-o vom pune in viitor. Astfel de intrebari sunt ispititoare si ca oricare ispita intrebari de genul acesta trebuie bine cumpatate iar in final respinse. Rare sunt motivele bine intemeiate pentru a divorta.

Divortul este unul dintre fenomenele moderne care distrug nu doar familia individuala ci institutia sociala in sine a familiei si a casatoriei. Divortul este un pacat social des intilnit la romani. Nu este demn de o natiune care se numeste crestina. Atit in Romania cit si in Moldova incidenta divortului este foarte ridicata. Citeam recent pe un blog ortodox ca Moldova se afla pe locul patru in lume privind incidenta divortului. Pare ireal, nu? Ce rusine! Ce mare rusine?

La inceput a fost ideea divortului. Toate plagile sociale cu care ne confruntam ca societate la ora actuala parca au inceput dintr-o data: avortul, divortul si revolutia sexuala. Ideea divortului a mers mina in mina cu emanciparea feminista inceputa la mijlocul veacului trecut. Fondatorii comunismului au promovat-o si ei ca o modalitate de “eliberare” a fameii de sub autoritatea “patriarhala” a barbatului si a societatii in general. Asa, ideea a devenit ispititoare si a incoltit in mintea societatii. In goana dupa voturi, legiuitorii au promis iar dupa aceea au legiferat divortul incepind din anii 50. Dar nu s-au oprit aici. Nici ei nici presiunea societatii pentru liberalizarea continua a divortului. Asa incit s-a ajuns ca din divort pe motive bine intemeiate sa fie acuma acordat mai pe ori si care motiv, oricit de trivial ar fi el, si fara a se pune prea multe intrebari.

In timp ce alte tari crestine, cum ar fi SUA, incep sa  adopte legi pentru diminuare divortului, Romania crestina se indrepta tocmai in directia opusa – liberalizeaza divortul. Uita cuvintele lui Dumnezeu “Eu urasc despartirea in casatorie.” (Maleahi 2:16. “Caci Eu urasc alungarea femeii”, zice Domnul Dumnezeul lui Israel”) Ba sunt unii parlamentari care sugereaza ca in situatii in care nu sunt implicati copii sau bunuri materiale seriose, partilor ar trebui sa li se acorde divort la cerere printr-o simpla infatisare in fata unui ofiter de stare civila, cu aceasi usurinta cu care au incheiat casatoria tot in fata unui ofiter de stare civila. Ba mai mult, unii comentatori din presa romana afirma, fara intelepciune, ca ar fi bine ca Romania sa intre in “rind cu lumea” facind, la fel ca Austria sau Italia, “tirguri ale divorturilor.” Idei bizare se raspindesc tot mai mult si in Germania, la moda fiind notiunea ca un certificat de casatorie sa nu fie valabil mai mult de 10 ani, dupa care fie ca se dizolva casatoria in mod automat, fie ca e reinnoita pentru inca 10 ani prin aceptul partilor.

Astea sunt teorii ale unei societati contemporane obosite si careia ii lipseste sensul moralitatii. Dar noi? Ne gindim oare la conscintele acestei practici odioase asupra societatii? Asupra partilor care divorteaza? Asupra celor afectati de divort, in special copiii? Asupra rudeniilor si a bunastarii morale a societatii? Divortul este doar unul din multele fenomene contemporane care distrug institutia familiei si a casatoriei. Daca o trivializam prin divort, infidelitate ori lipsa de  interes s-ar putea sa o pierdem. Aici bisericile au un rol foarte important. Ele trebuie sa calauzeasca credinciosii spre intarirea casatoriei si consilierea cuplurilor intr-o directie diferita decit cea a divortului. Asta mai ales avind in vedere ca conform statisticilor incidenta divortului intre cei care frecventeaza biserica este la fel de mare ca si intre cei care se declara nereligiosi si nu frecventeaza biserica. Ba sunt si unele studii care indica, si mai rusionos, ca divortul e mai putin intilnit intre atei decit intre crestini.

Indemnam dar pe cei care se gindesc la divort sa se razgindeasca. Divortul nu este o optiune. In sensul acesta am pregati pentru d-tra materialul alaturat, prelucrat dupa un studiu mai aprofundat publicat mai in primavara de catre prestigioasa organizatie crestina profamilie americana Focus on the Family cu titlul “Should I Get a Divorce?” (“Sa Divortez?”). Speram sa va faca sa va razginditi. Materialul a fost prelucrat pentru AFR de catre Marieta si Daniel Tut, membri AFR Timisoara. Le multumim. Textul integral in limba engleza poate fi aflat aici: http://www.focusonthefamily.com/marriage/divorce_and_infidelity/should_i_get_a_divorce.aspx?p=1&series=1

Sa Divortez sau Nu?

Cine totusi divorteaza? Cum m-ar afecta divortul? Cum mi-ar afecta copiii? Ar fii divortul solutia ideala de scapare dintr-o situatie sau relatie neplacuta? Este divortul acceptat din punct de vedere biblic?… Ar mai fii vreo sansa pentru casnicia mea? Binecunoscuta organizatie mondiala pro-familia “Focus on the Family” cauta sa raspunda la aceste intrebari, oferind raspunsuri practice, sustinute de studii si întarite de experintele celor care s-au confruntat cu divortul.

Natural, nici un cuplu nu intra în casnicie gândindu-se ca nu va avea o casnicie reusta sau fericita. Întradevar la nunta ai crezut ca va promiteti dragoste pe viata, dar acum din motive pe care nu le întelegi din plin, acest vis parca s-a spulberat. Divortul ti se arata ca o scapare usoara din nereusita, si poate-ti spui ca ”doar viata e plina de a doua sansa si poate in prima casatorie nu l-ai gasit pe Dl. sau Dna Potrivita”. Poate o vei gasi sau i-l vei gasi in a doua casatorie.

Înainte de a lua decizii pripite considera cu atentie la ce te vei expune. Majoritatea celor care divorteaza nu sunt pregatiti pentru încercarile vietii dupa un divort. Acest articol te va ajuta sa faci o decizie informata bazata pe fapte sigure. Fii încurajat ca oricât de fara speranta ti se pare casnicia în acest moment exista o mare posibilitate ca sa fie salvata, daca este decizia ta sincera de a o trasforma într-o relatie plina de iubire asa cum ai sperat-o atunci când la inceput ai spus “da”..

Cine divorteaza? Decizii pripite

Studiile arata ca majoritatea casniciilor care sfârsesc prin divort au totusi nivelul mediu de fericire si conflict. Chiar daca rata divorturilor in America este în declin usor, totusi rata divorturilor este de patru ori mai mare decât a fost înainte de 1960. Se estimeaza ca din patru cupluri care se casatoresc, 40 -50 la suta se vor separa, rata fiind mult mai scazuta la cei care se casatoresc peste 21 de ani, au studii superioare sau sunt împlicati religios. Printre credinciosi, rata divorturilor a crescut, fiind la fel sau chiar mai ridicata fata de rata divortului in societatea  seculara. Acceptarea divortului devine tot mai usoara si mai tentanta.. În alte cuvinte, casniciile care esuaza nu se afla in probeme adânci, cu relatii abuzive fizice si verbale. Chiar si acestea de pe urma nu sunt rupte definitiv. Pe scurt, casniciile sunt “sufficient  de bune” si pot fii înbunatatite pe parcurs daca sotii nu ar face decizii pripite de a se separa si ar sta împreuna.

Cum ma va afecta divortul?

Dupa mai mult de 30 de ani de cercetare se stie sigur acum ca divortul rareori duce la o viata mai buna. Familiile divortate sufera atât financiar dar mai ales afectiv si emotional. Studiile arata ca femeile divortate experimenteaza o scadere cu 30 de procente al nivelului de trai pe care îl aveau înainte, iar barbatii divortati o scadere cu 10 procente. Divortul în sine costa o avere oricât de simplu se pare, si implica sume enorme pentru a reglementa bunurile commune si a plati avocatii.

Se stie foarte bine ca divortul rareori duce la mai bine. Iata câteva dintre constatarile facute pâna în prezent: (1) durata medie de viata este semnificativ mai redusa la cei divortati, ea fiind cea mai lunga la persoanele ce apartin unei casatorii; (2) cei care au fost nefericiti în casnicie dar totusi au stat împreuna au fost mult mai fericiti in decurs de 5 ani comparat cu cei divortati; (3) consecintele sanatatii unui divortat sunt asa de severe ca un cercetator de la Universitatea Yale a exclamat ca ”fiind divortat si nefumator este doar cu putin mai periculos decat daca ai fuma un packet de tigari pe zi si ai sta casatorit”; (4) dupa o diagnosticare de cancer, cei casatoriti au o rata mare de a se reface pe când cei divortati poarta în plus trauma divortului pe termen lung iar sanatatea e greu de recuperat; (5) atât femeile cât si barbatii sufera un declin mental dupa divort, iar cercetatorii arata ca femeile sunt cele mai afectate. Ca si indicatori ai declinului mental se înregistreaza depresii, ostilitati, neacceptarea de sine, iar binele personal si relatiile cu altii sunt affectate profund.

Cei mai multi vad în divort sfârsitul unei lupte, dar de obicei problemele nu dispar ci se accutizeaza si nici nu se rezolva prin o a doua casnicie. In plus, a te casatorii a doua oara înseamna sa te expui unei sanse mult mai mari de a divorta din nou.

Cum poate afecta divortul copiii?

Începând cu multi ani în urma a început sa circule mitul ca daca parintii nu sunt fericiti împreuna, nici copiii nu vor fii fericiti. Se presupune ca ceea ce este bine pentru parinti este bine si pentru copii. Realitatea covârsitoare a studiilor, insa, indica cu totul altceva: copiii sufera enorm atunci când mama si tata se despart. Consilierul si terapistul Steven Earll subliniaza faptul ca mama si tata sunt vazuti de copii ca cei care pot rezolva orice problema. Parintii sunt perceputi ca oameni foarte competenti, ca detinând puteri supranaturale sa împlineasca orice nevoie avuta. Pentru un copil divortul spulbera  securitatea  si siguranta ca parintele poate sa ofere bunastarea lui. Copiii au bine întiparit sentimentul ca exista doar o singura relatie sigura si aceasta este mama si tata împreuna.. Orice alta configuratie relationala va fii perceputa ca un atac direct, conflict si tradare a întelegerii vietii.

Studiile facute pe copiii proveniti din familiile divortate in comparatie  cu copiii din familiile integre arata în unanimitate ca cei provenitii din divorturi sufera din punct de vedere academic, experimenteaza probleme de comportament, si sunt mai predispusi în a nu absolvi un liceu. Sunt mult mai predispusi sa aiba abateri juvenile si sunt mult mai afectati de saracie. Adolescentii sunt mai predispusi la folosirea drogurilor, alcoolului si sunt implicati sexual. Din punct de vedere medical, sunt mai frecvent bolnavi si nu de putine ori sunt implicati in abuzuri sexuale. Chiar daca un mic procent din ei nu vor experimenta aceste lucruri, trauma divortului va avea impact de lunga durata. Pentru totii copiii divortul va “colora”imaginea lor despre viata, semeni si relatii pentru tot restul vietii.

Studiul Wallestein vine sa confirme trauma prezenta zi de zi in sufletele copiilor. Psihologul Judy Wallerstein a urmarit un grup de copii proveniti din familii divortate intre anii 1970 pana in 1990. Interogându-i la 18 luni, la 5,10,15 apoi la 25 de ani de la divort, a fost uimita sa constate ca nu si-au revenit, înca experimentau nereusita, teama de pierdere, teama de schimbare si de conflict. Ei nu vor trece niciodata peste divort si le va fi la fel de greu peste ani, în special in prag de sarbatori, aniversari, absolvirea unei institutii educationale, casatorii, nasteri sau celebrarea vreunui eveniment.

Este vreo sansa pentru casatoria mea?

Pentru a avea o casatorie fericita trebuie eliminate slabiciunile pentru ca relatia sa se consolideze. De multe ori gândim ca un cuplu nefericit are doar doua optiuni: sa ramâna împreuna si sa fie mizerabili sau sa divorteze si sa-si continuie viata. Exista însa o a treia optiune dovedita prin studii care arata ca cei care erau mizerabili in casnicia lor, dar au stat împreuna în decurs de 5 ani, au evaluat-o mai apoi ca fiiind foarte fericita.

Ce face o casatorie sa mearga înspre bine? Un prim lucru este asteptarea. Presiunile externe precum munca costisitoare, cresterea copiilor sau alte circumstante se vor schimba. Apoi, refacerea comunicarii efective între soti, ascultarea activa a celuilalt, complimentarea si încurajarea celuilalt. Nu în ultimul rând, fericirea personala prin gasirea unui hobby nu doar bazat pe dispozitia  celuilalt si  schimbare radicala din apucaturile nesanatoase ale unuia dintre soti prin fermitatea celuilalt.

Cum ar trebui un crestin sa perceapa divortul?

Trebuie sa ne reamintim deasemenea ca Dumnezeu, Creatorul a instituit casatoria ca un model perfect si infailibil care trebuie pastrata asa cum a fost creata. Toata Biblia insufla acelasi mesaj: casatoria este sacra, Dumnezeu uraste divortul, casatoria este instituita pentru a produce odrasle de bun character. IIsus Hristos reitereaza importanta casniciei ca un lucru sacru, creat de Dumnezeu pe care omul nu are voie sa-l rupa. Singurele motive absolvite de Biblie pentru divort sunt imoralitatea sexuala a unuia dintre soti si nedorinta de a se pocai si schimba, si abandonul unuia dintre soti pentru credinta celuilalt.

Înainte de a face decizii de separare, expertii crestini sugereaza rugaciunea si calauzirea lui Dumnezeu pentru vindecarea si restaurarea casniciilor. Înainte de a cauta separarea legala considera o separare pe o perioada de timp în care sotii pot analiza la rece situatia lor. Cautati sa deschideti canale de comunicare la inima celuilalt, sa-ti dea rabdare si un spirit iertator.

Atunci când sunt probleme mult mai adânci si grave în casatorie precum adulterul, abuzul fizic si adictiile este mandatorie apelarea la persoane specializate in consiliere biblica familiala. Aici e imperativ consultarea cu liderii spirituali din biserica sau parohia din care faci parte. Se sugereaza in plus comunicarea cu cuplurile in varsta care sunt cunoscute in comunitatea in care traiti pentru viata conjuugala exemplara pe care o traiesc, pentru a invata de la ei metodele refacerii relatiilor de casnicie. Iar in incheiere este util de reamintit ceea ce Dr. Bill Maier a realizat dupa multi ani de cercetari: rata covârsitoare a divorturilor cu probleme “usoare” în cultura în care traim, arata ca  casnicia are la baza concepte mult prea individualiste, bazate pe sine si fericirea proprie. Casnicia însa e mult mai mult decât împlinirea dorintelor si asteptarilor personale. E pastrarea sacra a ceea ce Dumnezeu a instituit: un juramânt pe viata  care implica jertfire de sine, iertare si dragoste unul pentru celalalt si punerea bunastarii celuilalt înaintea ta.

DE CE DIVORTEAZA ROMANII?

De la teorie ne intoarcem la practica si la noi la Romani. De ce divortam? In octombrie 2010 am dat peste articolul alaturat publicat in Adevarul care dezvaluie motivele puerile care ne duc in fata judecatorului cerind divort. Aici aflati articolul in intregime, http://www.adevarul.ro/actualitate/social/Motivele_pentru_care_divorteaza_romanii_0_360564563.html, iar ma jos o versiune prescurtata.

Motivele pentru care divorteaza românii

Mihai Voinea, Miercuri 27 octombrie 2010

Barbatii sunt de trei ori mai vinovati decât femeile

Conform celor mai recente date centralizate de Institutul National de Statistica (INS), în anul 2009 s-au înregistrat în România 32.341 de divorturi. Cea mai mare rata a divortialitatii a fost în judetul Brasov (2,79 la mie), în timp ce oltenii par a avea cele mai trainice casnicii, judetul Dolj înregistrând o rata de 0,83 la mie pe parcursul anului trecut. Printre cauzele de divort invocate se numara: infidelitatea conjugala (7,5%), alcoolismul (5,8%), violentele fizice (4,6%), acordul partilor (29,5%), cauze combinate (8,2%) si alte situatii (44,4%). Interesant este ca, potrivit statisticilor oferite de INS, numarul divorturilor aparute din vina sotului este de 3 ori mai mare decât al celor din vina sotiei. Daca dragostea dureaza trei ani, în România o casnicie care ajunge la divort dureaza, în medie, 13,3 ani. Vârsta medie a barbatilor implicati în procesele de divort este de 40 de ani, în timp ce în cazul femeilor ajunge la 46,4 ani.

In instanta

Usile salilor de judecata sunt deschise pentru toti cei care sunt curiosi sa vada cum decurge un proces de divort. În rigiditatea si în absurditatea lui, sistemul juridic transforma despartirea unor oameni într-un soi de spectacol tragicomic, în fapt o imagine sumbra a societatii bolnave în care traim. În România nu se poate divorta amiabil decât în anumite conditii (atunci când ambii soti îsi dau acordul, casnicia este mai veche de un an, iar din ea n-au rezultat copii înca minori), asa ca de cele mai multe ori se ajunge la divortul pentru motive temeinice. Întrucât solicitarea divortului din culpa proprie nu este permisa de lege, persoana care înainteaza actiunea de divort trebuie sa precizeze motivele pentru care celalalt se face vinovat si sa aduca dovezi în sustinerea acestora. Sistemul pare construit în asa fel încât sa ucida si ultimele sentimente care ar mai putea exista între un sot si o sotie a caror casnicie a ajuns la rascruce: îi forteaza sa-si vâneze defectele si le lipeste doua etichete cumplite, a caror simpla pronuntare sugereaza ca nu mai exista drum de întoarcere – unul devine reclamant, iar celalalt, pârât.

La Judecatoria Sectorului 1, într-o sala cât sufrageria unui bloc comunist, transpira laolalta barbati si femei de toate vârstele, plus o pleiada de avocati plictisiti care îsi asteapta rândul la bara. Un gardian mustacios le scruteaza dintr-un colt pe viitoarele femei divortate, în timp ce judecatoarea o îndeamna pe o tânara îmbracata modest sa puna mâna pe Biblie si sa repete dupa ea: „Jur sa spun adevarul si sa nu ascund nimic din ceea ce stiu. Asa sa îmi ajute Dumnezeu”.

Într-adevar, tânara despre care grefierul noteaza ca este verisoara reclamantei este hotarâta sa nu ascunda niciun detaliu: „Eu am stat la ei în casa timp de patru luni. A batut-o la fundul gol pâna i-a dat sângele. I-a facut o schema de karate de a doborât-o la pamânt. Dupa aia a dat cu pumnul în tavan si a spart frigiderul cu ciocanul”. Pârâtul, un barbat înalt si foarte bine legat, pare consternat de cele afirmate la adresa sa. Judecatoarea face eforturi sa îsi stapâneasca zâmbetul si, întorcându-se catre grefier, dicteaza pe un ton impersonal: „Declar ca am asistat personal la agresiuni fizice între cei doi. Am vazut cum pârâtul i-a aplicat reclamantei o schema de karate, iar aceasta a cazut la pamânt”.

Dosarul urmator pare mult mai complicat, chiar daca nu a ajuns înca în faza martorilor. Judecatoarea pune întrebari, cei doi raspund si îsi arunca acuzatii. Din aceasta discutie în trei se developeaza toata intimitatea unei casnicii care dureaza, cum-necum, de peste 15 ani. Sotul, inginer, pleca des în calatorii de serviciu. Sotia, profesoara, se titularizase într-o localitate aflata la 200 de kilometri de Bucuresti. Se vedeau mult prea rar pentru ca sentimentele de la început sa reziste, dar destul de des încât sa faca trei copii. Cel mic si cel mare locuiesc acum împreuna cu tatal. Acesta i-a dus pe trasee de munte interzise. Mijlociul sta cu mama si a avut o tentativa de sinucidere. Urmatorul termen – peste trei saptamâni.

Televizorul si frigiderul

Dosarele se succed într-un ritm alert. Înfatisarile dureaza putin si nu par sa rezolve nimic. Unii aduc drept martor un vecin, altii – un coleg de serviciu, altii – o ruda. Se vorbeste despre un barbat alcoolic care nu aduce niciun ban în casa, despre o femeie care nu spala si nu face mâncare si despre un cuplu în care cei doi stau prea mult la serviciu si fiecare si-a gasit pe altcineva. Dupa numai patru ani de casatorie, un cetatean de origine turca si o românca aratoasa s-au hotarât sa continue pe drumuri separate. L-au adus în fata instantei, ca martor, pe un prieten comun, si el tot cu obârsii otomane. Judecatoarea întreaba cu hotarâre, ca si cum omul acela chel si negricios din fata ei ar avea raspunsuri pentru toate întrebarile din lume: „De ce nu se mai înteleg cei doi?”. Turcul îsi scoate mâinile din buzunare si începe sa gesticuleze: „Problem cu banii. E criza asta, certuri mari! Problem cu banii!”.

Varianta cea mai simpla a unui divort pare aceea în care copiii sunt suficienti de mari încât sa nu mai fie afectati direct de despartirea parintilor, iar sotii îsi împart agoniseala fara conflicte. Scena are ceva din linistea si tristetea unui sfârsit de octombrie: un cuplu aflat în pragul vârstei a treia se înfatiseaza timid în fata judecatoarei. Barbatul poarta pantaloni de culoarea oului de rata calcati impecabil, la dunga. Femeia are parul pieptanat într-o parte si o rochie neagra, foarte eleganta cândva. Judecatoarea rasfoieste hârtiile din dosar si începe sa citeasca: „Partile au convenit la împartirea bunurilor dupa cum urmeaza: parterul imobilului din strada Moldovei îi revine reclamantei, iar etajul si mansarda îi revin pârâtului. Televizorul Sony îi revine reclamantei, iar frigiderul marca Beko îi revine pârâtului. Autoturismul Matiz va ramâne în proprietatea reclamantei, iar autoturismul Oltcit îi va reveni pârâtului”.

Din 2011, divortul e mai usor

Începând cu 2011 divorturile în care cei doi soti se înteleg pe cale amiabila vor putea fi rezolvate doar prin notar, fara a mai ajunge la tribunal. Legea „micii reforme” în justitie, promulgata luni [Nota AFR: octombrie 25, 2010] de Traian Basescu, vizeaza si solutionarea proceselor de divort pe cale administrativa. Dupa 1990 a fost un val de divorturi. Existau acele casnicii care nu se puteau desface în comunism si care au fost rupte odata cu intrarea în democratie. Înainte ea spunea ca el e betiv si el zicea ca ea e curva. Îsi spalau rufele în fata instantei, veneau cu câte cinci pagini cu motivari. A venit apoi o perioada de acalmie, iar dupa 2000 a început iarasi. Prosperitatea economica îsi spunea cuvântul. La un moment dat, cu cât mai gros e portfofelul, cu atât e mai putina dorinta de a fi într-o familie. Adica barbatii în vârsta si cu bani si-au dorit femei mai tinere si mai frumoase. Subit, sotiile erau niste babe urâte. Prosperitatea financiara nu duce, de regula, la prosperitate familiala.

Care sunt cele mai frecvente motive pentru care se înainteaza divort?

Acum este moda nepotrivirii de caracter, o sintagma care ascunde, de fapt, multe lucruri. Vine apoi infidelitatea, acuzata, de regula, de femei. O cauza frecventa este evolutia separata a sotilor în casnicie. Unul progreseaza mai repede profesional sau se maturizeaza mai repede. Desi au plecat din acelasi loc, sotii nu mai sunt pe aceeasi lungime de unda. ?i saracia este o cauza des întâlnita. De remarcat, totusi, ca infidelitatea este invocata în aproape toate cazurile. Din cauza crizei, anul trecut a fost un val mare de divorturi. Care mai este si acum si care va continua. Copiii sunt de multe ori victime ale divortului. Multi cred ca parintii se despart din cauza lor pentru ca îi aud cum îsi reproseaza ca n-au avut grija de ei. Majoritatea divorturilor au problema copilului, ce se întâmpla cu el. Copiii îsi iubesc ambii parinti, nu au perceptia faptului ca un parinte este infidel sau ca ei nu se mai potrivesc. Copiii dezvolta, adeseori, un complex, crezând ca ei sunt vinovati de despartirea parintilor.

AFR VA RECOMANDA:

Divortul este o problema nu numai la romani sau in tarile “creatine.” E o problema crescinda si la musulmani, dar sfatul e aceleasi: nu divorta! http://www.albalagh.net/book_review/yamani.shtml

Va recomandam deasemenea “The Impact of Marriage and Divorce on Children” (“Impactul casatoriei si a divortului asupra copiilor”), un studiu publicat in 2004 de prestigioasa fundatie (think tank) americana The Heritage Foundation. Divortul duce la saracie si probleme de toate felurile pentru soti dar mai ales pentru copii. http://www.heritage.org/research/testimony/the-impact-of-marriage-and-divorce-on-children

Ultimul studiu, de 26 de pagini, a fost facut si emis de Family Research Council (Washington DC) http://downloads.frc.org/EF/EF11E70.pdf. El indica ca divortul rezulta in scaderea nivelului financiar al fostilor soti la jumatate. In contrast, familiie unde sotii nu divorteaza au nivelul cel mai ridicat de venituri din SUA. Iar copiii care sunt crescuti in familii unde nu se divorteaza au si ei la rindul lor o probabilitate statistica mult mai redusa, in comparatie cu copiii care cresc in familii divortate, de a divorta ori de a cistiga, ca adulti, un venit sub media venitului national. In final, studiul raspunde unor intrebari fundamentale: Vrei sa fii bogat? Casatoreste-te! Vrei sa fii bogat pina la adinci batrinete? Casatoreste-te. Vrei sa fii sarac? Divorteaza sau nu te casatori.

A MINTIT GUVERNUL MOLDOVEI?

In februarie si martie am scris pe larg despre proiectul legii nediscriminarii propus de Guvernul Filat in Republica Moldova. Atrageam atentia asupra aspectelor imorale a proiectului si mai ales al pericolelor pe care el il are pentru Moldova, societatea moldoveneasca, si mai ales libertatea religioasa, de exprimare si de constiinta. Motivul principal este ca proiectul legislativ include si interzicerea discriminarii pe baza de orientare sexuala. Avem insa motive sa credem si sa afirmam ca Guvernul Filat nu a fost suficient de transparent cu cetatenii Moldovei in argumentele pe care le-a facut pentru promovarea proiectului legislativ. Intre altele, a afirmat ca legea e obligatorie, a fost propusa la cererea Uniunii Europene, si e necesara pentru obtinerea facilitatii de vize pentru cetatenii moldoveni in Uniunea Europeana.

Luna trecuta d-l Valeriu Gheorghe, Director in Ministerul Afacerilor Externe a Republicii Moldova, a transmis o scrisoare d-lui Marian Vitalie, Director Executiv al Aliantei pentru salvarea Familiilor din Moldova in care afirma tocmai reversul: obiectivele proiectului legislativ nu au facut “obiectul negocierilor” intre Moldova si Uniunea Europeana, ci “reprezinta o oferta a Uniunii Europene” adresata Moldovei. Afirma deasemenea ca “Programul national de implementare nu a fost negociat cu Uniunea Europeana. Prin urmare nu au existat nici negociatori.” Dimpotriva, afirma scrisoarea, proiectul legislativ a fost initiat de Guvernul Filat prin consultatii informale cu “Comisia Europeana si a fost obtinuta sustinerea acesteia.”

Pe de alta parte notam cu satisfactie ca Alianta pentru salvarea Familiilor din Moldova isi continua opozitia fata de proiectul Filat. Pe 26 mai a organizat la Chisinau o masa rotunda la care au participat oaspeti ilustri din Marea Britanie, SUA, si parlamentari moldoveni care s-au pronuntat in unison impotriva legii Filat. Detalii si poze aici: http://salvareafamiliilor.com/2011/05/masa-rotunda-%e2%80%9elegea-anti-discriminare-probleme-si-solutii%e2%80%9d/ Felicitam pe colegii din Republica Moldova pentru perseverenta lor si ii incurajam sa-si continue opozitia fata de proiectul Filat, un proiect cu totul daunator valorilor crestine si bunastarii morale a societatii moldovene.

CONFERINTA PRO-FAMILIE LA PALATUL PATRIARHIEI

Alianta Familiilor din Romania a fost invitata si a participat, prin directorul ei executiv Bogdan Mateciuc, marti, 24 mai, la conferinta cu titlul „Sa convietuim intr-o perioada de criza: familia lui Dumnezeu, familia omului, familia popoarelor” organizata de Patriarhia Romana in colaborare cu Comunitatea romano-catolica Sant’ Egidio. Au participat preoti si misionari ai celor doua biserici, precum si reprezentanti ai societatii civile. Printre vorbitori s-au numarat dl Andrea Riccardi, fondator al Comunitatii Sant’ Egidio, Prof. Nicolae Achimescu de la Facultatea de Teologie din Iasi si Prof. Ilie Badescu, Facultatea de Sociologie din cadrul Universitatii Bucuresti. Printre ideile dezvoltate au fost urmatoarele. Mare parte din istoria Occidentului este bazata pe eliberarea de orice legaturi, o eliberare in singuratate. Omul sarac stie ca singuratatea e o forma suplimentara de saracie. Ruperea de catre om a legaturii cu Dumnezeu atrage dupa sine ruperea relatiilor cu semenii, in familie si comunitate. Individualismul si egoismul au patruns si in Biserica, unde din ce in ce mai mult avem de-a face cu individualitati insingurate, iar nu cu o comunitate. Formele alternative de convietuire – concubinajul, relatiile homosexuale… – sunt expresii ale degenerarii familiei naturale.

LEGEA PORNOGRAFIEI IN ROMANIA

Pe parcursul ultimelor luni v-am informat periodic privind evolutia amendamentelor la legea pornografiei initiate si promovate de diverse grupuri pro-valori din Romania. Avem neplacuta obligatie insa sa va informam ca propunerile, care acuma sunt dezbatute in Camera Deputatilor, au suferit modificari neplacute cu consecinte daunatoare valorilor. Spre surprinderea noastra chiar si Comisia Drepturilor Omului a agreat cu unele modificari. Modificarile le aflati aici: http://www.cdep.ro/comisii/drepturile_omului/pdf/2011/av220.pdf Printre altele s-a schimbat titlul legii si s-au eliminat termenii “protectia moralei publice si a pudorii.” Au eliminat un amandament fundamental care ar fi impus siturilor electronice pornografice obligatia de a verifica varsta vizitatorilor siturilor pornografice inainte de a li se permite acces. Ne exprimam in mod cit se poate de categoric dezaprobarea fata de modificarile propuse dar va reamintim ca avem ochii atintiti asupra parlamentarilor care fie ca au facut aceste modificari negindite fie ca au stat indiferenti fata de atentionarea pe care le-am facut-o. La alegerile din 2012 va vom spune cine sunt.

CASA IOSIF – BEIUS

Casa Iosif din Beius (Bihor) este un centru pentru copii abandonati, orfani, sau parasiti de mamele care din fericire nu i-au avortat ci i-au lasat sa traiasca. D-l Petrica Lucaciu, Directorul ei Executiv, ne anunta ca pe 27 mai Casa Iosif a fost vizitata de un oaspete de mare notorietate, fostul ambasador SUA la Bucuresti, David Funderburk. In linkul alaturat aflati poze si detalii. Avem copii frumosi! http://www.photoshow.com/watch/Gr2tv5Nv?p=photoshow_deluxe&v=6.0.0&d=791&l=full_paid&s=downloadcom_ Vizitati si situl Casei Iosif: www.remm-ministry.org

MATERIAL VIDEO

Va preocupa faptul ca Uniunea Europeana submineaza suveranitatea nationala a Romaniei? Pe britanici ii preocupa subminarea suveranitatii nationale a Marii Britanii. Daca si pe unii dintre d-tra va preocupa, va recomandam sa vizionati prezentarea video alaturata facuta de citiva parlamentari britanici pe aceasta tema. Sunt doua prezentari de cite 30 de minute fiecare. http://www.brugesgroup.com/eu/parliament-the-eu-and-national-sovereignty.htm

DECLARATIA DE LA TIMISOARA

Datorita d-tra am ajuns la 6.200 de adeziuni la Declaratia de la Timisoara. Va multumim. Tinta este de 7.500. Deci, mai este loc. Va rugam continuati sa semnati si sa dati mai departe Declaratia la cit mai multi sa o semneze.

Semnarea Declaratiei se face in doua etape. Bifati linkul si semnati Declaratia. http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php Dupa aceea veti primi un mesaj care va va cere sa confirmati semnatura apasind pe un link de confirmare. Fara confirmarea semnaturii, numele si semnatura d-tra nu vor apare in lista semnatarilor. Linkul de confirmare a semnaturii apare in limba englaza cu urmatorul text: “Thanks for filling out our petition, you’re almost done! Please confirm your signature by clicking on the link below:” (Adica: “Multumim pentru ca ati completat formularul petitiei. Semnarea petitiei e aproape gata. Va rugam confirmati-va semnatura apasind pe linkul de mai jos.”)

Declaratia accepta doar o singura semnatura pe adresa electronica. Ca atare, sugeram ca in situatiile unde doua persoane folosesc aceasi adresa electronica, de exemplu sotul si sotia, semnatura sa fie data in numele ambilor soti, de exemplu “Ioan si Maria Ionescu.”

Rugaminte: Va rugam semnati Declaratia cu numele intreg nu doar cu initiale. Va multumim.

VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.

FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro.

Alianta Familiilor din Romania

www.alianta-familiilor.ro.

INTERVIU CU DJ SIMINA GRIGORIU

On By nelursIn InterviewLeave a comment

Consemnat de George ROCA

 

George ROCA: Simina Grigoriu, un nume sonor românesc, un nume cunoscut la ora actuala ca fiind al unuia dintre cei mai faimosi disc jockey din Europa. În ultimele luni prezenta ta a fost remarcata din ce în de mai des în „Top 10 DJ Charts”* Cum a fost posibil sa urci pe treptele cele mai înalte ale „Hall of Fame” al discotecilor?

 

Simina GRIGORIU: Înainte de a ajunge în „Top Charts”, succesul meu ca artist si DJ a fost creat si remarcat în cluburi si sali de spectacole din Europa si de pe continentul american. Aceasta se datoreste faptului ca am performat ca la dechiderea unor concerte de mare popularitate. De doi ani numai am început sa produc muzica mea. Spectatorii loiali din salile de concerte mi-au apreciat muzica imediat si m-au sustinut în dezvoltarea mea ca artist chiar de la primul EP care se numeste „Mukluks and Ponytails”.

 

George ROCA: Te-as ruga sa fii mai explicita cu notiunea de deejay. Ce face un asemenea profesionist, caci sunt convins ca nu e o meserie la îndemâna oricui? Ce aptitudini trebuie sa ai pentru a putea deveni DJ? Când a început pentru tine aceasta pasiune?

 

Simina GRIGORIU: Maiestria unui deejay este sa mixeze doua sau mai multe discuri/platane fara întrerupere. Partea artistica necesita o pasiune pentru muzica, cunoasterea intima a fiecarei piese, un plan si o intuitie în a le lega într-o „poveste” armonioasa. Partea tehnica este stapânirea tehnologica a unui „mixer” foarte complicat si complex, care filtreaza piesele muzicale si îmi permite sa gradez tonuri si ritmuri pentru un rezultat artistic.

 

George ROCA: As dori sa te întreb daca ai vreo pregatire muzicala. Cânti la vreun instrument? Ai compus vreodata muzica? Ce gen îti place mai mult?

 

Simina GRIGORIU: Am o formare artistica înca din scoala generala. Am facut muzica, dans si pictura… de când ma stiu. Am crescut cu pasiunea muzicii mostenita de la parinti care aveau o colectie valoroasa de LP-uri aduse cu greu din România la Toronto… atunci când au emigrat. Am cântat în copilarie la vioara si la pian, dar nu am început sa compun decât de putina vreme. Ascult tot felul de muzica, de la rock, la rap, la muzica folclorica si sunt receptiva la genuri noi de muzica.

 

George ROCA: Stiu ca sunt mai multe feluri de disc jokey: cei de la radio, de pe stadioane, festivaluri, din discoteci… sau chiar pe internet. Unii schimba doar benzile cu muzica prin localuri sau baruri, altii îmbina muzica cu aptitudinile lor artistice, precum sunete speciale, diferite efecte sonore create de diferitele „turntables” (patefoane). Altii sunt chiar un fel de maestrii de ceremonii (MC). Deseori acestia au interventii vocale, sau cânta chiar alaturi de artistul de pe disc, pe ritmurile înregistrate sau melodii proprii. Tu unde te încadrezi? Ce faci practic acolo printre aparatele acelea de produs sunete melodioase?

 

Simina GRIGORIU: Eu sunt un deejay de club. Mixez „live” în cluburi, festivaluri si sali de concerte. Folosesc discuri de vinyl, niciodata CD-uri si de obicei folosesc sistemul Traktor. Acest sistem îmi faciliteaza sa pun muzica digitala folosind platane digitale. Pot manipula muzica digitala la fel ca un vinyl real. În cele câteva ore de concert alternez discuri digitale si vinyl-uri.

 

George ROCA: Esti nascuta în România, esti cetatean canadian, lucrezi la Berlin de trei ani… Pe unde ai mai performat? Care este motivatia acestor peregrinari? Ai fost si în tara natala?

 

Simina GRIGORIU: Am emigrat în Canada cu parintii la 4 ani, direct la Toronto de la Bucuresti. Am bunici si rude în România pe care i-am vizitat frecvent. Am pastrat o legatura simbiotica cu radacinile mele românesti. ?coala si pregatirea academica le-am terminat la Toronto. Am profesat în meseria mea de marketing si productie grafica în firme internationale, facând muzica drept… hobby. Mi-am dat seama curând ca trebuie sa îmi dedic timpul integral pasiunii pentru muzica. La mutarea în Berlin am facut aceasta schimbare si nu regret de loc. Am performat si în România de câteva ori. Am un „agent” român si abia astept sa ma reîntorc si sa pun muzica la concerte românesti.

 

George ROCA: Sa vorbim putin despre performantele tale în domeniu. Am vazut pe YouTube un filmulet cu tine în care erai reprezentata nu numai prin „omul de la pupitru de comanda” ci si prin fotografii stilizate cu tine transpuse pe un ecran enorm, imagini care încântau privirea audientei… De asemenea pe Facebook am vazut ca ai aproape 20 mii de prieteni! Asta înseamna pentru tine faptul ca esti apreciata, cunoscuta si adorata! Cu ce te distingi de ceilalti colegi de breasla! Care este hallmarkul tau, punctul tau de atractie?

 

Simina GRIGORIU: Am venit în acest domeniu cu o educatie deja realizata. Nu aveam 19 ani si parul albastru! Am destula confidenta si competenta în ceea ce fac si nu am nevoie sa epatez prin nimic. Ma prezint exact cum sunt, pun muzica care sa placa audientei si sunt „cu picioarele pe pamânt”. Mai am un avantaj: sunt putine femei în acest domeniu si câteodata, recunosc, sunt favorizata pentru acest motiv. E o sabie cu doua taisuri. Tot ce îmi doresc este sa îmi mentin nivelul de profesionalitate în productie si pe scena.

 

George ROCA: Ai o fata placuta, un fizic frumos, o voce minunata… Ai încercat sa faci si altceva decât meseria de disc jockey? De exemplu actorie de teatru sau film… sau sa devii cântareata?

 

Simina GRIGORIU: La 16 ani am dorit sa devin manechin. Am un portofoliu de poze foarte frumoase si cam atât. Mi-am dat seama foarte repede ca nu este domeniul meu de activitate. Pozatul nu este ceva ce ma intereseaza, dar sunt dispusa sa încerc sa joc într-un film sau sa cânt. Înca nu stiu daca pot sa cânt în public. 🙂

 

George ROCA: Am aflat ca esti producator muzical. În ce consta acesta? Poti sa dai câteva detalii? Ce productii ai avut?

 

Simina GRIGORIU: Produc muzica techno cu un program care se cheama Ableton Live. Am realizat pâna acum 4 EP-uri si am colaborat cu alti artisti la piese si remixari. În vara aceasta voi mai scoate câteva EP-uri. În toamna încep sa lucrez la primul meu album, care va fi prezentat la public în 2012.

 

George ROCA: Ai lansat anul trecut primul tau EP (extended play), album intitulat „Mukluks & Ponytails”. Câteva detalii te rog? De unde ai luat titlul acesta haios cu conotatii aborigene inuite sau yupike!? Ce alte albume mai mai contine discografia ta?

 

Simina GRIGORIU: Primul EP am vrut sa ma reprezinte cât mai mult. Port cu pasiune ghetute mukluks** si am parul într-o codita pe o parte (ponytail***). Mi s-a parut foarte potrivit. Muzica este inspirata si foloseste bucati de sunet ale Mariei Tanase. Îmi place sa încorporez elementele armonioase ale muzicii populare romanesti! Combinatia de muzica traditionala cu tobe electronice devine stilul meu...

 

George ROCA: Cu multumirile de rigoare pentru acest spumos interviu încheiem cu ultima întrebare: „Ce proiecte de viitor are DJ Simina Grigoriu?”

 

Simina GRIGORIU: Pe lânga turneul si productiile mele voi performa la Goldfinger Tour pe teritoriul întregii Germanii, iar mai târziu anul acesta voi mixa din nou în turneul lui Paul Kalkbrenner, PK Tour 2011. La sfârsitul anului sper sa termin primul meu album si voi vedea ce aduce anul viitor.

—————————————–

* Top 10 DJ Charts”,vezi: http://www.residentadvisor.net/dj/siminagrigoriu/top10)

** Mukluks sau Kamik, botine confectionate din blana de ren si purtate de populatia inuit si yupik, din zonele artice canadiene si estul Alaskai.

*** Poneytail, pieptanatura tinereasca prin care parul este adunat într-un manunchi în partea de sus a capului, numita si „coada de cal”

 

A consemnat,

George ROCA

Sydney – Toronto – Berlin

1 iunie 2011

Sfânta zi de Duminica

On By nelursIn MemoriesLeave a comment

de Corina-Lucia Costea

 

E duminica dimineata. Am decongelat de cu seara un pui. Stau în fata lui si ma gândesc cum sa-l împart. Nu ca n-as fi facut de mii de ori treaba asta…dar niciodata nu am uitat vacantele în care vedeam scena asta la Seica Mare, lânga Sibiu, la una dintre matusile mele (sora cu tata). Dina avea de hranit 8 guri…6 copii, ea si sotul ei…la care ne mai adaugam si eu si sora mea (în unele vacante), dar si o fetita din casa de vizavi, care nu voia sa manânce singura. Un pui la 11 guri, nu e simplu, dar nu se ridica unul de la masa nemultumit ori flamând. Erau vacante când eram 12, ca venea si baiatul de la Oradea.

“Baiatul de la Oradea” era sufletul ei.

Când nu împlinise 15 ani, pe Dina o trimisera parintii, din Oltenia, la Bucuresti, la o sora mai mare, sa urmeze scoala de infirmiere. Sora cea mare era asistenta la spitalul ORL si cu atâta se oferise si ea sa-si ajute familia: scolarizând-o pe cea mica. Tentatiile orasului au fost mari! Nu stiu cum, dar la un moment dat, tatal meu, care era pe vremea aceea înca student, la Craiova, a primit o scrisoare, de la asistenta, ca Dina era însarcinata si nu vrea sa spuna cu cine. Cum sa-si anunte parintii, care-si pusesera atâta nadejde în copiii lor?

Tata lua primul tren spre Bucuresti si, dupa o noapte de conversatii, mai dure si mai înlacrimate, afla de la Dina ca cel care profitase de naivitatea ei fusese un tânar de la scoala de ofiteri…caruia nu-i stia nici numele.

La prima ora, când se da raportul la unitatea militara, comandantul o puse pe Dina, care mergea tremurând cu tata de mâna, sa-l identifice pe cel care o lasase însarcinata. Toti erau în pozitie de drepti. Dina se opri în dreptul lui. Era fiul unui învatator din Oradea, un copil crescut cu mare drag si cu respect pentru oameni, dar care, în anturajul bucurestean uitase tot ce parintii l-au învatat. Pâna spre seara, sosi si domnul învatator.

Eu nu stiu toate amanuntele, pentru ca era un subiect tabu în familia noastra, dar mereu exista binevoitori, care mai spun câte ceva. Treaba e ca acel copil a fost înfiat de bunicii lui, de d-nul învatator, si crescut la Oradea.

În vremea acestor evenimente, la Scoala de ofiteri, era, ca soldat în termen si Costica, de loc, de lânga Sibiu. Fusese de serviciu, la poarta, când se facu „identificarea”. Interesându-se „de caz” mai departe, afla ca i se facusera analize, dupa nastere, copilului si se dovedise clar, ca acel copil era al tânarului indicat de fata. Oradeanul pierdu, dupa acest “incident”, cariera militara, dar nici nu voise sa se casatoreasca cu Dina.

În ziua eliberarii, Costica, soldatul sibian, rupse din registrul de la poarta, pagina pe care notase actele de identificare ale Dinei si ale tatalui meu, din ziua când venisera la unitate. Desi era cu un cap mai mic (în înaltime) si cât 1/3 din greutatea fetei, se înfatisa la poarta asistentei, cautând-o pe lehuza. Dina era singura acasa. Iesise în curte si, necunoscându-l, vorbisera prin gard. Ce i-o fi spus, ce nu i-o fi spus, Dina îsi facu rapid bagajul si pleca cu Costica…”undeva, lânga Sibiu” (asa-i lasase scris, pe bilet, asistentei).

“Draga cumnate…îi scrisese Costica prima scrisoare, tatalui meu…am ajuns cu bine acasa, la Seica Mare. Mama a primit-o bine pe Dina. Si Dina pare multumita. Nu suntem bogati, dar îl avem pe Dumnezeu. El ne va ocroti si ne va face sa razbim prin toate ale lumii…”

Si acum îmi amintesc, atât de viu, casa lor: o casa cu dragoste.

Costica era pictor naiv. Poarta casei era pictata cu o scena de vânatoate. Holul surprindea dansul ielelor, în voaluri sau goale, pe malul unui râu. Prima încapere, sufragerie si bucatarie si dormitor al parintilor si camera de zi…pastra mereu un aer proaspat, cald, ca o îmbratisare. Urmatoarea camera, spre stânga, era “ de baieti”, iar ultima “de fete”. În curtea casei era atelierul unchiului meu si camera în care pastra plantele medicinale. Cel mai mult îmi placea sa umblu încaltata cu sabotii lui de lemn, pictati (cum au olandezii, pentru care avea sute de comenzi).

Tot satul ramasese mut când iesisera, în prima duminica, la biserica: Costica, cu Dina si cu mama lui. Dina era o frumusete. Înalta, voinica, cu un par negru, lucios, ce-i trecea de fund, adunat într-o coada groasa, pielea alb-sidefie, buzele mereu rosii si umede, ochii mari, verzi.

Si-au urmat copiii: una, doua, trei, patru fete…apoi un baiat si înca o fata. Dupa sase-ba chiar sapte nasteri, medicul, pe raspunderea lui, îi lega trompele.

Dupa a patra fetita, deja se simteau greutatile materiale. Tatal meu, nu ne avea înca pe noi si îi trimitea lunar, cumnatului sau, “un mic ajutor” (fara sa stie nevasta si socrii); ba chiar îi propusese mamei sa o înfieze pe cea mai mica. Dar Dina s-a opus. Si-a taiat coada si si-a vândut parul, doar sa nu o dea.

Înainte de Sarbatorile de iarna, când era însarcinata cu baiatul, a primit prima scrisoare de la întâiul ei nascut, de la Oradea. A lesinat, de emotie, cu scrisoarea-n mâna, pe zapada, lânga poarta.

“Draga mama, scrisese N. printre altele, bunicul mi-a spus ca mai am surori, ca ai alti copii. Pe mine m-ai uitat? Stii ce înaltime am? Ce note iau la scoala? Tata spune ca sunt frumos, ca tine…”

Plânse Dina o noapte întreaga. Când s-au ivit zorile, Costica îi spuse mamei sale: “Sa nu o trezesti! Ma duc la Oradea, dupa copil!”

Si a venit Costica, la d-nul învatator. I-a povestit si i-a aratat poze cu Dina, cu fetele, cu casa lor si l-a implorat sa lase baiatul sa-si vada mama. Acum aflase si unchiul meu ca, la împlinirea vârstei de 10 ani, bunicul a hotarât sa-i spuna lui N. adevarul despre parintii lui. Tatal sau natural, nu era, asa cum stia el, bunicul lui. N. a voit sa-i scrie mamei sale si bunicul nu s-a opus. Aflase de la tatal meu adresa Dinei, caci tatal meu îl vizita, de câte ori avea ocazia: “Si el e nepotul meu!”

În Ajun, când Dina împodobea bradul, cu fetele, în casa intrara “musafirii de la Oradea”!

N-am avut Craciun mai frumos în viata mea! povesteste si acum N….la aproape 60 de ani ai lui. Era stiut: când mergeam eu la Seica, eram rasfatatul mamei!

În vacante ne gaseam de multe ori cu el, acolo, sau venea el la noi, cu 1-2-3 dintre fratii lui de la Sibiu.

Nu voi uita niciodata sentimentul pe care l-am avut în casa lor: ca poti sa ai, material vorbind, tot ce vrei, daca lipseste dragostea care uneste…tot degeaba.

Ma uit cu tristete la puiul din fata mea…în câte parti sa-l tai?

Îl iau de-o aripa si-l pun întreg în tava.

 

Timisoara,05.06.2011

 

EUGÉNE IONESCO, ÎNTRE OROAREA DE A TRAI SI OROAREA DE A MURI

On By nelursIn HistoryLeave a comment

de Andrei OISTEANU

 

 

Cum comemoram un scriitor clasic?

Slefuindu-i lespedea de pe mormânt? Lacrimând patetic la poalele monumentului?

[pullquote]

Cum comemoram un scriitor clasic? Slefuindu-i lespedea de pe mormânt? Lacrimând patetic la poalele monumentului? (Re)citând nostalgic câteva clisee uzate si abuzate? Sau încercând sa aflam mai multe despre viata si opera lui, despre sperantele si nefericirile lui, despre eventualele lui traume si despre modul cum a stiut sa le depaseasca?

[/pullquote]

(Re)citând nostalgic câteva clisee uzate si abuzate? Sau încercând sa aflam mai multe despre viata si opera lui, despre sperantele si nefericirile lui, despre eventualele lui traume si despre modul cum a stiut sa le depaseasca?

 

Într-un text programatic din 2003, intitulat Mai e nevoie de biografii?, Mircea Cartarescu – intrigat de sablonizarea si falsificarea biografiilor scriitorilor români – scria urmatoarele: „Biografia autorilor era plicticoasa si greu de suportat în istoriile literare clasice nu numai datorita acumularii seci de date, ci si sentimentului ca ti se vinde o butaforie, sentiment pe care l-am avut de-atâtea ori ca student ascultând cursuri despre olimpianismul lui Odobescu (fara sa se sufle o vorba despre sinuciderea lui din dragoste si despre morfinomania sa)”.

Se împlinesc o suta de ani de când, la 13/26 noiembrie 1909, s-a nascut la Slatina Eugen Ionescu. Cu acest prilej, public un fragment dintr-o carte în curs de aparitie la editura Polirom, intitulata Narcotice la români. Istorie, religie si literatura.

 

Ionesco diagnosticat de Cioran

Lui Cioran i-a placut sa-i diagnosticheze si sa-i doftoriceasca pe altii. „Ca orice bolnav care se respecta – observa inspirat Marta Patreu –, [Cioran] a început sa faca pe doctorul. Nu numai cu sine, ci si cu altii”. În ceea ce-l priveste pe Eugène Ionesco, diagnosticul dat de Cioran este de domeniul psihiatriei: „În fond [Eugen] e foarte nefericit, vesnic pândit de crize depresive, de accese insuportabile de apatie”, îi scria Cioran prietenului Arsavir Acterian la 13 martie 1979. O criza severa de depresie psihica a traversat Eugène Ionesco în primavara anului 1967, când a plecat în Elvetia pentru tratament. Ca sa-si depaseasca depresia, dramaturgul bea alcool, care evident îi accentua criza. Nu putea iesi din acest cerc vicios si cauta alinare, telefonându-i lui Cioran la Paris. Paradoxal, proverbialul propovaduitor al sinuciderii a devenit psihiatrul care îl alina pe depresiv.

Ceea ce-si noteaza Cioran în Caiete în aprilie 1967 pare incredibil: „E[ugen] îmi telefoneaza din Lucerna, unde ar trebui sa faca o cura într-o clinica. E ora 10 dimineata si îmi spune ca nu mai rezista; ca nu poate iesi din crizele de depresie si ma întreaba cum fac ca sa traiesc. Îi raspund ca exact aceeasi întrebare mi-o pun si eu, si ca ma admir ca pot sa continui. Eu însa nu beau, si i-am spus lui E[ugen] ca alcoolul e diabolic, ca atâta vreme cât o sa bea nu va putea iesi din infern […]. E[ugen] telefoneaza taman la miezul noptii de la Zürich. Plânge, suspina, miorlaie aproape, îmi spune c-a baut în cursul serii o sticla de whisky, ca e în pragul sinuciderii, ca-i e frica […]. Îl implor sa nu mai bea, sa plece din Elvetia si sa se interneze într-o clinica la Paris, ca sa poata fi vizitat. […] I-am spus ca trebuie neaparat sa se abtina de la alcool; îmi spune ca nu poate; c-a încercat si stie ca-i e cu neputinta. […] I-am spus ca daca nu renunta macar o saptamâna-doua la alcool, e pierdut. Astazi i-am spus: nu bea, daca simti ca ai pofta sa bei, ia o carte de rugaciuni, spune o rugaciune. Îmi spune ca nu mai poate sa se roage, ca a încercat mai de mult, dar ca acum îi e cu neputinta. Si începe iarasi sa se plânga si sa protesteze: Nu mai sunt jucat în Germania etc. […]. E[ugen] îmi telefoneaza de doua ori pe zi de la Zürich. Dimineata îmi promite ca nu bea, seara e beat si-mi vorbeste despre sinucidere. Iar eu, care am facut apologia sinuciderii, încerc sa-l împiedic s-o faca”.

Principalul motiv al deprimarii dramaturgului era impresia ca nu mai este jucat si ca celebritatea lui apune. Impresia lui Eugène Ionesco era falsa, având în vedere faptul ca în acei ani piesele lui erau foarte jucate în toate teatrele din Europa (din 1964 chiar si în România comunista). Dar, cum stim, perceptia unui fenomen poate sa fie complet diferita de fenomenul însusi. „Gloria lui morbida, absurda, nefasta, – scrie Cioran – nu a facut decât sa-i agraveze starea si problemele. O glorie ce are chipul blestemului.”

Diagnosticul lui Cioran este de nivelul unui autentic psihiatru. Celebritatea are asupra lui Eugène Ionesco efectul unui drog periculos, care produce dependenta. Este un soi de „elixir al diavolului”. Când doza acestui narcotic scade, dramaturgul îl înlocuieste cu un alt narcotic, alcoolul, care este însa si mai periculos. “«Celebritatea» – noteaza Cioran în Caiete – este o otrava pentru el, un drog ce i-a adus [lui Ionesco] doar neajunsuri, din care nu se-alege cu nici o bucurie adevarata: o tortura, o pedeapsa, o veritabila agonie, de care însa nu s-ar putea lipsi. […] Alcoolul si celebritatea sunt lucrari ale diavolului. Sa nu cazi în patima celui dintâi, sa n-o cauti pe cea de-a doua. Doua primejdii care nu ma pândesc, chiar daca în tinerete am trecut foarte aproape de prima”.

 

Uitarea de sine

De regula, se stie despre alcoolofilia lui Eugène Ionesco. În dimineata de 2 iulie 1966, de pilda, Cioran se întorcea „beat crita” dupa un pantagruelic chef nocturn cu Ionesco: „Este incredibil cât poate E[ugen] sa manânce si sa bea”, îsi noteaza Cioran în jurnal. Putem oare sa dam totala crezare notatiilor de jurnal semnate de Cioran? Sunt notatii cvasi-caricaturale în ceea ce-l priveste pe Ionesco. Stim ca Emil Cioran era excesiv în scris si ca ar fi putut sa exagereze si în cazul depresiei dramaturgului. „A gândi înseamna a exagera”, îsi nota el în jurnal în 1963. „Exagerez, fara îndoiala”, îi scria Cioran lui Arsavir Acterian într-o epistola din 1974.

Ar trebui deci sa coroboram informatiile provenite de la Cioran cu altele. Ar fi unele semnale din tineretea bucuresteana a lui Eugen Ionescu. Mihail Sebastian, de pilda, îsi nota în jurnal, în februarie 1941, ca într-o dimineata Ionescu (atunci în vârsta de 31 de ani) s-a „îmbatat repede, dupa câteva cocktail-uri”. Foarte agitat psihic si „ametit de bautura”, Ionescu s-a confesat prietenului Sebastian ca mama sa „a ramas evreica pâna la moarte, când el – Eugen – cu mâna lui, a botezat-o”. Ionescu s-a destainuit „ca si cum l-ar fi apasat [o taina], ca si cum s-ar fi înabusit”, noteaza Sebastian în jurnal. Trebuie sa tinem cont de conjunctura momentului. Scena se producea la circa doua saptamâni dupa rebeliunea legionara si pogromul de la Bucuresti (21-23 ianuarie 1941), când cripto-evreitatea lui Eugen Ionescu era într-adevar în masura sa produca angoase. Informatia nu este complet relevanta, dar este un simptom ca, atunci când trecea printr-o tulburare psihica, Eugen Ionescu încerca sa se echilibreze bând alcool.

 

Informatiile provenite din jurnalul lui Cioran din anii ‘60 pot fi coroborate cu cele provenite de la Eugène Ionesco însusi, din aceeasi perioada. Sa luam un text confesiv, „Présent passé, passé présent”, scris de Ionesco chiar în anul 1967. Dramaturgul se plânge ba ca a ajuns „la capatul succeselor”, ba ca îl doare cumplit capul dupa ce s-a îmbatat, ba ca – la nici 58 de ani – îsi pierde complet memoria din cauza bauturii: „Când beau prea mult, nu-mi mai amintesc ce s-a întâmplat, ce am spus, ce mi s-a spus, ce am facut. Mi se povesteste a doua zi. Nici o amintire, doar o pata neagra”. Este declaratia unui om caruia îi este groaza de uitarea de sine „ca de moarte”: „Mi-e frica de uitare ca de moarte. Ma uit pe mine. Ma pierd pe mine. Ma înstrainez de mine”. Într-un cunoscut studiu (Mythology of Memory and Forgetting, 1963), Mircea Eliade a comentat mitologia si simbolistica „uitarii”, a „betiei” si a „pierderii de sine”.

 

„Fericit nu eram decât beat”

Concludent este si un alt text confesiv al dramaturgului, Journal en miettes, publicat la sfârsitul anului 1967. Din pacate, intrarile în jurnal nu sunt datate. Volumul este compus din pagini de confesiune tinute de scriitor în anii ‘60, pâna în vara anului 1967. Jurnalul cuprinde deci si episodul internarii în clinica de la Zürich, din aprilie 1967. Era probabil vorba despre celebra Clinica psihiatrca a Universtatii din Zürich, unde a lucrat dr. C.G. Jung la începutul secolului. „Betia nu rezolva nimic, dar nici psihologia elvetiana”, conchide pesimist Ionesco.

Problema „celebritatii” („parte placuta, parte insuportabila”), ca motiv al depresiei dramaturgului (“nu mai sunt jucat”), transpare si în acest caz: „Administratorul Comediei Franceze m-a chemat chiar adineaori la telefon spunându-mi ca îl intereseaza ultima mea piesa. Ce putin îmi trebuie ca sa ma reechilibrez în dezechilibru”. Totusi problema gloriei personale apare în jurnalul tinut de Eugène Ionesco într-o forma mai putin obsesiva decât o prezinta Emil Cioran. Autorul Rinocerilor nu risca sa devina “marioneta propriei vanitati”, cum prevazuse cu trei decenii înainte Pompiliu Constantinescu („Eugen Ionescu – sau marioneta propriei vanitati”, 1934). Poate doar „un clown singuratic si trist”, cum l-a descris cu drag Michael Finkenthal: „Iubitul nostru clown, Ionesco”.

Aevaratul motiv al depresiei lui Eugène Ionesco este, simplu spus si cu propriile sale cuvinte, „frica de moarte”. El supravietuieste dilematic, „sfâsiat între oroarea de a trai si oroarea de a muri”. Paradoxal, frica de moarte poate sa dea nastere gândurilor suicidare. Este vorba de o spaima terorizanta în fata misterului mortii si o povara strivitoare de a trai în bezna emanata de „Soarele negru al melancoliei”, în celebra formulare a lui Gérard de Nerval, citata în jurnal chiar de dramaturg. „Am fost chinuit, sunt si acum, deopotriva de frica de moarte, groaza de vid, si de dorinta fierbinte, nestapânita, presanta de a trai”, noteaza Eugène Ionesco. Melancolia lui Ionesco se confunda cu nefericirea de-a se simti “pierdut în lumea asta sortita mortii”. Printre altele, alcoolul este considerat un remediu împotriva melancoliei si a spaimei patologice. Iata câteva “farâme” din jurnalul intim al dramaturgului, în care “uitarea de sine” este provocata de pierderea memoriei, provocata la rândul ei de betia alcoolica: „N-am stiut sa uit de mine. Ca sa uit de mine, ar fi trebuit sa uit nu numai de propria mea moarte, ci sa uit totodata ca cei pe care îi iubim mor si ca lumea are un sfârsit. Ideea de sfârsit ma înspaimânta si ma scoate din minti. Cu-adevarat fericit n-am fost decât când eram beat. Din pacate, alcoolul ucide memoria, si n-am pastrat din euforiile mele decât niste amintiri încetosate”. Sau: „Fericit nu eram decât beat. Din pacate, a doua zi uitam aproape tot, nu mai aveam habar din ce fusese facut acel soi de fericire.”. Sau: „Frica asta cumplita, panica asta. La caderea noptii, navaleste peste mine. Doresc singuratatea, nu o pot suporta […] Bautura îmi lipseste. Un pahar e deajuns ca frica sa dispara.” Scris într-o clinica de psihiatrie din Elvetia, ultimul pasaj pare sa fi iesit din mantaua melancolicului Bacovia: “Singur, singur singur… / I-auzi cum mai ploua. / Vreme de betie / Ce melancolie !” (poezia Rar, 1906).

Imaginând un pseudo-jurnal post-mortem tinut, chipurile, de Eugène Ionesco însusi, eseistul Adrian Mihalache îl face pe dramaturg sa-si remenoreze spaima de moarte si remediile care o “anesteziau”: „Mie, alcoolul si tutunul mi-au anesteziat, macar pe moment, angoasa în fata mortii”.

„Injectii sa dea la cap spaimei”

Este greu de crezut ca Eugène Ionesco, având probleme depresive si trecând prin câteva clinici de profil, nu a fost tratat cu preparate farmaceutice psihoactive. În aprilie 1964, Emil Cioran îsi nota în jurnal faptul ca prietenul sau “X” (foarte probabil Eugène Ionesco) era în “degringolada”, plângându-i-se ca un doctor psihiatru “i-a recomandat stupefiante ce-i dau o stare de euforie, urmata de crize de depresie”. Cioran i-a replicat ca stupefiantele (“fericire cumparata”) „nu fac doua parale” si ca un psihiatru „nu va reusi niciodata” sa-l vindece. Este clar ca Cioran ura visceral azilurile psihiatrice si pe doctorii „jalnici” care bântuiau pe culoarele lor. Nu si Eugène Ionesco. Internarea într-un astfel de stabiliment era pentru el placuta abandonare într-un spatiu în care se simtea complet scutit de responsabilitate. „Mi-ar place sa traiesc toata viata într-o clinica, – îsi noteaza dramaturgul – într-o camera luminoasa, curata, de clinica. Din moment ce tot suntem în închisoare mi-ar place macar sa mi-o aleg pe asta.” Elogiul adus parintelui pshiatriei este si el simptomatic. Pentru Eugène Ionesco, Sigmund Freud a fost un „alt mare evreu”, un „mare rabin, din cea mai pura traditie a rabinilor”, un „doctor de suflete” care “a vrut sa exorcizeze ura”.

Dar despre ce fel de “stupefiante” putea fi vorba în cazul lui Ionesco? Ce remedii psihoactive i-au fost recomandate? Unele date transpar chiar din “jurnalul oniric” pe care l-a tinut dramaturgul. Iata un vis din acea epoca (mijlocul anilor ’60), când Eugène Ionesco era internat într-o clinica psihiatrica si se plângea ca îi lipseste alcoolul cu care ar putea sa-si atenueze traumele provocate de spaime. În vis, Eugène Ionesco ajunge la un birt în care cere “ceva de baut”. „Nu pot sa va dau de baut – spune cârciumarul din vis – decât daca îmi prezentati certificatul dumneavoastra de sanatate mintala. […] Se pare ca sunteti nebun, vi s-au facut injectii, sunteti drogat.” „Injectiile acelea mi le-a facut un doctor, ca sa dea la cap spaimei”, explica Eugène Ionesco în vis. Dar nu reuseste sa-l convinga pe cârciumarul din vis, asa ca pleaca la un alt birt, unde comanda acelasi lucru: bautura. „Astept zadarnic, astept si visul se sfârseste în asteptarea asta.” Dimineata, dramaturgul îi povesteste visul rezumat mai sus psihiatrului din clinica în care era internat (probabil doctorului care i-a prescris “drogurile”). Este profund nemultumit de explicatia simplist freudiana data de psihiatru si ajunge la concluzia ca visele lui sunt de fapt reflectari foarte directe, nesublimate, ale realitatii. În aceste conditii, este rezonabil sa banuim ca lui Eugène Ionesco i-au fost într-adevar prescrise injectii cu medicamente psihotrope, menite – cum spune chiar el – „sa dea la cap spaimei”.

„Nevoia de euforizante”

Undeva, în „Jurnal în farâme”, tinut pâna în anul 1967, Ionesco noteaza urmatoarele în privinta modului cum îsi percepe propriul corp: „Am avut întotdeauna o proasta cenestezie: nu mi-e bine în pielea mea. De unde si nevoia de euforizante sau de bautura…”. Ne putem întreba din nou despre ce “euforizante”, “medicatii”, “injectii” si “droguri” ar putea fi vorba. Eugène Ionesco a fost discret în aceasta privinta.

Exista totusi în jurnal un pasaj care îl tradeaza pe dramaturg. El noteaza acolo despre stari de “euforie”, dar nu ca urmare a ciclotimiei, ci provocate de „alte medicatii” care îl „descarca de toxine [psihice]”. Iata pasajul in extenso: „Când si când, [simt] o oarecare euforie. Datorata cui? Singuratatii, regimului alimentar strict si altor medicatii care fac ca organismul meu sa se descarce de toxine? Faptului ca ma descarc de toxine scriindu-le, adica azvârlindu-le afara din mine? Sa fie pur si simplu isidonul pe care-l iau de vreo zece zile si al carui efect trebuie ca începe sa se simta? Cu toate astea, noaptea trecuta, ieri seara si pâna azi dimineata, eram prabusit, în plina disperare. Se pare ca vântul rau de la Zürich provoaca astfel de deprimari; pesemne ca exista si vânturi euforice. Nu filozofia ne vindeca sau ne îmbolnaveste. Suntem la cheremul vânturilor”.

De fapt, nu exista un medicament numit Isidon. Eugène Ionesco (sau cel care i-a transcris jurnalul) a notat incorect numele remediului. Este vorba probabil despre Insidon – un produs al industriei farmaceutice germane, un antidepresiv menit sa vindece bolile „insidioase” (de aici numele medicamentului), care apar fara simptome, din categoria Generalized Anxiety Disorder (GAD), cum este melancolia. Un alt nume comercial al acestui preparat anxiolitic este Opipramol. I s-a dat si acest nume pentru ca este un opioid. În termeni farmaceutici, opioid nu este un medicament care contine opium sau care provine din el (cu alte cuvinte, nu este nici un opiat, nici un opiaceu), ci este un narcotic sintetic al carui efect seamana cu cel al unui opiat.

 

Picto-psiho-terapie

Dupa cum am vazut, starea lui Eugène Ionesco nu s-a îmbunatatit nici peste 12 ani, la sfârsitul anilor ‘70. Eugen este „foarte nefericit” – îi scria Emil Cioran lui Arsavir Acterian în 1979 –, fiind „vesnic pândit de crize depresive”. La batrânete, în perioada 1980-1988, Eugène Ionesco a fost invitat de doi colectionari de arta elvetieni, Franz Larese si Jürg Janett, sa îsi petreaca verile la St. Gallen, un orasel la est de Zürich. Acolo, într-un atelier pus la dispozitia sa, Ionesco participa la sedinte de picto-psihiatrie, dupa cum declara cei doi colectionari. Era vorba de sedinte de picto-psiho-terapie neinstitutionalizate, cum mi-a precizat Ion Vianu, care l-a vizitat în acei ani pe dramaturg la St. Gallen si l-a vazut pictând în atelier. Aceasta metoda de diagnosticare si tratament psihiatric a avut succes în epoca, mai ales în Elvetia, tara lui C.G. Jung.

În patrimoniul fundatei din St. Gallen, Larese und Janett Stiftung, au ramas câteva zeci de lucrari de arta (litografii si guase) realizate de Eugène Ionesco. În 2003 acestea au fost donate, unele la Muzeul de Arta din Basel, iar altele la New Europe College din Bucuresti. Aceste surprinzatoare tablouri, realizate de Eugène Ionesco în anii ’80, pot fi vizionate la sediul NEC, din strada Plantelor, nr. 21. Îi multumesc lui Andrei Plesu, rectorul NEC, pentru ca mi-a oferit aceste informatii.

——————————————————————–

Nota:

Ddin lipsa de spatiu s-a renuntat la notele bibliografice.

Andrei OISTEANU

http://www.revista22.ro

Bucuresti

 

DOI FRATI…ÎMPARATI!

On By nelursIn Art, CultureLeave a comment

de prof. dr. Adrian BOTEZ

 


…A fost odata ca niciodata…Au fost doi frati-ÎMPARATI AI DUHULUI, pe care-i nascuse zbaterea apelor si luncilor Siretului si Trotusului…Unul era Alb, altul era Negru. Unul era „înalt, blond, frumos, si zâmbetul lui era peste putinta de descris (de statuie? de femeie? de copil trezit dintr-un vis cu animale cuvântatoare?)” – Dan Botta – cf. Mircea Eliade, Fragment pentru Dan Botta, text aparut în “Prodromos“, nr.7, iulie 1967, p. 19-21 – celalalt era Duhul “Întunecatului April”… – Emil Botta.

…Asa ar putea începe o poveste, care sa le si placa, cine stie, adjudenilor, vrâncenilor, românilor. Dar noi nu vrem “sa placa”, ci “sa se tina minte”!

…Deci, în mod poate prozaic (noi zicem : MINUNAT!) – Dumnezeu Cel Mare si Bun a vrut ca, în aceeasi casa, din aceeasi localitate, Adjud – sa se nasca doua Duhuri de Înalta Lumina ale Neamului Românesc: fratii DAN si EMIL BOTTA.

S-au nascut într-o familie de medic – tatal fiind Theodor Botta – si al unei misterioase femei-directoare de orfelinat – Aglae – al carei tata, Francesco Maria Franceschi (stabilit în Moldova în 1872, tehnician la Fabrica de zahar, din Sascut!) – era corsican de origine. Adica, din patria unei Mari Furtuni Planetare: Împaratul Napoleon I Bonaparte (cel care, din nascare, s-a numit, destul de vaticinar, desi se tragea din nobilimea marunta : Napoleon BUONAPARTE – “partea cea BUNA”!). Din câte stim azi, totusi, Francesco Maria Franceschi era din familia/clanul lui Filippo Antonio Pasquale di Paoli – DUSMAN al lui Napoleon…Cine stie daca bejenia familiei Franceschi nu a început chiar de pe acele vremi…?!

…Dar sa ne întoarcem pe malurile Siretului nostru…

DAN BOTTA este fratele cel mare. Se naste, însa, într-o zodie a discretiei ucigase de renume – dovada ca, azi, putini români stiu ca Emil Botta a avut un frate. Un frate nascut pe 26 septembrie 1907, în Adjud, mort pe 13 ianuarie 1958, la Bucuresti…Doar 51 de ani de epifanie… – “îsi începe studiile liceale la Liceul Unirea din Focsani, continuându-le la Colegiul Sf. Sava din Bucuresti. Urmeaza, apoi, studii universitare clasice (limba latina si limba greaca) la Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti, fiind dublu licentiat în Educatie Fizica si Sport. Publica în diverse reviste: Rampa, Gândirea, Vremea, La Nation Roumaine etc. Participa la conferintele grupului Criterion si este cooptat în comitetul de redactie al revistei, apoi va face parte, sub conducerea sociologului Dimitrie Gusti, din comitetul de directie al Enciclopediei României, proiectul debutând în 1938”…Apoi, dispare din ochii oamenilor preagrabiti, pe când cadeau zapezile cataclismice, cosmice, ale anului 1958…” în urma unui atac de cord”, cum îl expediaza frivol si abandoneaza misterului cosmic, ziarele vremii, pe Pontiful Frumusetii, Incantatiei si Fervorii:

“(…)Straluceste în orgia
Viorie de pe mare
Luna palida, în zare,
Luna din Infern, sotia
Sufletelor în pierzare.

Tipa-n volburi largi lastunii,
Umbra creste ca o floare,
Ca o floare-ametitoare,
Apa, -n gemetele lunii,
Jos pe stînca alba, moare.

De departe suna cornul,
Cornul serii, cornul marii,
Cornul surd al întristarii,
Cornul marii, cornul serii,
Cornul jelei si-al pierzarii!

(Cornul marii, cornul serii)

… Cât de repede îi expediem noi, înafara planetei Terra, pe cei care “nu mai sunt”. “Unde sunt cei care nu mai sunt?” – întreba, îndurerat, Nichifor Crainic, despre toata generatia tânara interbelica…”Sunt, TOTI, în vesela si iresponsabila uitare a românilor!” – ar trebui ecoul sa raspunda. Pentru ca nu este drept ca sa fie dat uitarii, numai pentru ca a avut adânci si sincere crezuri si întelegeri legionare – sa fie aproape complet dat uitarii un atât de sever si iluminat Poet, un eseist eremit, întelept precum Sfântul Buonaventura, cel vindecat de Sfântul Francisc – …si un Înger Traducator, din greaca zeilor Sofocle (Oedip Rege) si Euripide (Troienele), din franceza vagantului regal, François Villon (Balade si alte poeme), sau din engleza magului Shakespeare (Regele Ioan, Richard al III-lea)… – din americana onirica a lui Edgar Allan Poe si din germana diamantina a lui Goethe sau din portugheza conchistadorica a lui Ferreira de Castro… – …un mare si harnic savant tracolog (în anul 1944, Dan Botta începe lucrul la un laborios studiu filologic asupra genezei limbii române ca sinteza thraco-romana-bizantina, care dureaza 14 ani si însumeaza 1200 de pagini.) – ba chiar sanscritolog! – în fine, ARHEUL ARTISTULUI ROMÂN, pentru ca Dan Botta a înteles ca Scrisul este o Religie, ca nu trebuie sa-ti masori opera cu…camioanele (de maculatura, fireste!), ci ca orice scrie Artistul Arhetipal, de fapt sculpteaza pe Stânca Eternitatii, din Paradisul Lui Dumnezeu.

…Mai mistic: Dan Botta (ca si fratele sau, Emil, fireste!) este DESCENDENT DE VOIEVOZI SI MAGI AI CETATII DACICE A MARAMURESULUI: “(…)descendentul unei vechi familii nobiliare ardelene, stramosii sai Martin si Mihail Botha fiind recunoscuti, la 1579, drept voievozi ai Cetatii si Tinutului Chioarului, din Maramures” – cf. Horia Brad, Dan Botta. 50 de ani de la moarte. Nobilitate neamului sau dupa tata a fost confirmata de Christofor Bathory (în 1579), înrudita fiind familia sa cu episcopul Ioan Bob, co-autor la Supplex Libellus Valachorum!!!

Dan Botta este, alaturi de Eminescu, N. Densusianu si Blaga, printre extrem de putinii români care au înteles, cu clarviziune, ca Neamul Românilor, ROMÂNII, ca expresie de Duh! – nu alcatuiesc, în existenta lor de sute de mii de ani, ca stramosi ai Europei si ai Lumii întregi – o…”cultura minora”, cum s-a înselat un alt român major, contemporan cu Dan Botta – rasinareanul Emil Cioran: “Credea (alaturi de alti câtiva, printre care ma numaram) ca daca o cultura îsi reveleaza constient esentele – într-o creatie poetica, în filozofie, într-o opera spirituala – devine prin însusi acest fapt o CULTURA MAJORA; chiar daca, datorita limbii în care au fost exprimate, valorile ei literare nu se pot bucura de o circulatie universala” – cf. Mircea Eliade, idem.

Si, tot din marturia extrem de pretioasa a lui Mircea Eliade, aflam ca Dan Botta era VÂNATOR DE ARHEI : “De aici, pasiunea lui Dan Botta pentru esente. De aici, de asemenea, convingerea lui ca numai “clasicismul” (orice tip de clasicism, nu numai cel greco-latin) poate constitui sursa exemplara de inspiratie. Pentru ca, spunea Botta, familiarizându-te cu valorile clasice, îti revelezi esentele si înveti sa le descoperi acolo unde nu le vedeai mai înainte. (Numai un “clasicist”, credea Dan Botta, putea identifica marile creatii ale poeziei populare. Ceilalti cercetatori ramâneau la nivelul filologiei, folklorului sau istoriei literare)”.

Si, iata dezvaluirea eliadesca, despre Dan Botta, pe care l-a înteles cum nimeni nu l-a înteles si l-a vazut înconjurat de Lumina Taborica a Fixarii Arheilor, într-un Nou Paradis, cel mai sever si mai straluminat Paradis – cel al ARTEI:

“Nu stiu daca în afara de <<Eulalii>>, Dan Botta a mai publicat un alt volum de poezii (n.n.: da, au mai fost, Maestre Eliade – …dar publicate postum, de parca, în timpul vietii ar fi fost lepros: ciclurile Rune, Epigrame, Cununa Ariadnei si Poem în curs – 1968) . Pâna în 1942, când l-am vazut ultima data, nu publicase. Îmi spunea ca nu vrea sa publice mai mult de patru volume: unul de poeme (<<Eulalii>>), unul de eseuri (<<Limite>>), o drama (<<Alkestis>>) si un dialog platonicean (pe care nu stiu daca l-a publicat) (“…dialogul platonicean” nu poate fi decât Charmion sau despre muzica, publicat în <<Gândirea>>, octombrie 1934 / mai 1935, apoi în volum, 1941 – n. red. Rost). Desi admira pe Proust si iubea pe Stendhal, suspecta romanul ca gen literar. I se parea inutil si necuviincios sa scrii, bunaoara, ca cineva, personaj literar, a taiat o bucata de brânza si a mâncat-o cu pâine. Chiar daca ar fi încercat, Dan Botta n-ar fi putut scrie niciodata o asemenea fraza. Nu credea în realitatea literara a obiectelor si actiunilor de toate zilele.

În fond, pentru el, reale – si deci susceptibile de a interesa un artist – nu erau decât arhetipurile, imaginile exemplare, modelele ideale. De aceea, asa-zisul clasicism al lui Dan Botta, cu toata eruditia greco-latina pe care o implica, nu era rezultatul unei “învataturi” – ci, înainte de toate, un mod de a fi în lume.

Pentru Dan Botta, lumea devenea reala când începea sa-si reveleze structurile ei profunde; adica, atunci când ochiul mintii începe sa desprinda, înapoia aparentelor, imaginile eterne, figurile mitice. Patrundeai misterul unei nopti de vara când izbuteai sa ti-o revelezi ca în aceste versuri din Cantilena: “Pe vânturi ascult/ Orficul tumult,/ Când si-ardica struna/ Fata verde, Una,/ Duce-i-as cununa… “

Cosmosul întreg îsi dezvaluia atunci întelesurile lui adânci. Nu era vorba de o simpla cunoastere a fenomenelor cosmice – caci vântul, luna erau doar cifrul unor mituri si drame stravechi, care faceau deja parte din istoria spirituala a omului. Mai precis: a omului balcanic, întelegând prin acest termen etnic-geografic toata Europa rasariteana, din Marea Egee pâna în Muntii Tatra. Dan Botta avea mare slabiciune pentru acest teritoriu în care se înfruntasera de-a lungul secolelor egeeni: grecii, thracii, ilirii si romanii. Era într-un anumit fel o geografie sacra, pentru ca pe plaiurile si muntii acestia oamenii întâlnisera pe Apollo si Dionysos, pe Orfeu si Zamolxis. Timpul încremenise, acolo – si odata cu el, peisajul. Lumea aceasta, care asteapta vrajita de mii de ani, era si lumea poetului” – Mircea Eliade, idem.

…Cu putin înainte de despartirea de Eliade si, nu mult, si de lume, l-a luat deoparte pe Magul Eliade si i-a soptit: „<<… Dar mai lin, dorule, lin,/ Ca p-aici îi loc strein…>>”.

Si iata dovada alduirii ca initiat zalmoxian, ÎMPARAT AL DUHULUI! – a lui Dan Botta, de catre Magul Mircea Eliade: “<<Loc strein>>, relua el dupa câteva clipe, loc de verdeata si de odihna…>>. August 1942. Era printre cei care întelesesera” – cf. Mircea Eliade, idem, Chicago, 1960.

***

…Fratele Negru…Ei, Fratele negru, EMIL BOTTA, a avut parte de recunoastere publica generoasa, fie si numai prin faptul ca a dat numele celui mai vechi liceu din Adjud…! Dar Fratele cel Negru a avut parte de o dezvoltare sociala incomparabil mai larga decât Fratele cel Alb, DAN BOTTA: dincolo de Poetul Întunecatului April, nimeni nu-l poate uita, daca l-a vazut, pe ACTORUL Emil Botta, cu o voce care parca venea de la Mumele si Vâlvele Pamântului. Rolurile Ion Nebunul, din Napasta lui Caragiale – precum si Regele Ondinilor, din Ondine, de Jean Giroudoux – nu pot fi nici imitate, nici repetate! Niciodata, de nimeni altul: doar sa…”înconjori”, reverentios, pe lânga Imperiul Dramatic-Interpretativ al lui Emil Botta…!

…Se naste, cum am zis, în aceeasi familie de medic si de urmasa a corsicanilor vendettei, ca si Dan – …se naste, pe 15 septembrie 1911, la Adjud – si prinde ceva mai multa viata decât Dan: pleaca “pe partea cealalta”, în 24 iulie 1977, începutul calatoriei mistice fiind la…Bucuresti!

… Visând, de mic copil, sa devina actor – fuge de acasa, la vârsta de 15 ani.În 1929 se înscrie la Conservatorul de arta dramatica din Bucuresti, pe care îl va absolvi în 1932. Dupa ce joaca pe scenele mai multor teatre bucurestene si din provincie, devine actor al Nationalului bucurestean. Interpreteaza rolul unor personaje majore, din dramaturgia lui Shakespeare, Goethe, Cehov, Caragiale.

Apoi, lumea cinematografica, din epoca asa-numit “comunista”, îi va oferi destul de multe sanse expresive, pentru a-si valorifica talentul si maniera de interpretare unica (Se aprind facliile(1939), Viata nu iarta, 1958, Eruptia, 1958, Când primavara e fierbinte, 1961, S-a furat o bomba (regia Ion Popescu Gopo), 1961, Pasi spre luna( tot în regia lui Gopo), Padurea spânzuratilor (regia Liviu Ciulei), 1964, Rascoala, 1965, De-as fi… Harap alb, 1965, Sah la rege, 1965, Dacii, 1966, Faust XX, 1966, Subteranul, 1967, Columna, 1968, Mastodontul, Reconstituirea (regia Lucian Pintilie),1969, Premiera, 1976.

Voce lirica unica, pusa, mereu, sub semnul tragicului, dar si al mastilor unui actor cu teatrul în sânge.

…Ca poet, a debutat, cu poemul Strofa ultima, în revista lui Tudor Arghezi,”Bilete de papagal”.

Poetul a facut parte din grupul intitulat „Corabia cu ratati”, din care s-au desprins si filozoful Emil Cioran sau dramaturgul Eugen Ionescu. A fost poetul preferat (fiind mai putin orfic decât Dan – si mai mult ludic, dar, în niciun caz, nu pâna la…Minulescu!) al generatiei Criterion: pentru versurile sale, Emil Cioran-Apostatul cu Teancuri de Masti, Nicolae Steinhardt Cel Naiv si Blând… – aveau un adevarat cult.

…Este autorul unei poezii negre, existentialiste, dar, totul, prins într-o hora carnavalesca, de Sabat Negru…a jocului de cuvinte (uneori profund, alteori facil! – dar, totdeauna, impresionant, rostit întru gravitate!) – cu personaje dintr-o mitologie proprie a mortii, în consonanta cu filosofia Trairismului interbelic. E un poet al mastilor, eul lyric se devoaleaza prin toate aceste personaje, rezultând o comedie a mortii si a neputintei.

…Orice actor de geniu (si EMIL BOTTA a fost!), care traieste în mijlocul harmalaiei teatrale, este extrem de SINGUR! De aceea, credem ca Fratele cel Negru se autodefineste ireprosabil, dincolo de mistica Nordului, dincolo de metafizica Blestemului catre Simion Dascalul si catre Bureti… – prin CUC, pasarea singuratatii, dar si a reversibilitatii metanoice – …dar si “ondina” fascinanta si pururi misterioasa, a Mareelor Codrului, “stima” care atrage (daca ar putea, LUMEA ÎNTREAGA!), catre Misteriile Funebre si Regenerator-Soteriologice ale Codrului si ale lui Isis-Cybelle.

Dinspre “sleirea” si “frigul” tenebrelor infernale – spre “FOCUL” SI “VÂNTUL-FURTUNA” ORFICA A REVELATIEI, prin LOGOS–Cuvânt-cu-Cuvânt si “fluieratul” Noului Orfeu, deci ORÂNDUITUL SINE, ÎNTRU NOUL PARADIS, PRIN REVELATIA STIHIILOR ARTEI-CA-LOGOS… – dinspre SÂNGELE BLESTEMAT-BINECUVÂNTAT AL GRAALULUI/”Ulciorul cu Cucuta” – spre “…stele fumegânde si FOCURI CRESCÂNDE…”!):

“am înlemnit
la vederea cucului,
un cuc de pripas
la casele noastre.
ce mai cuc sarac
i-am vazut si fata
slabita, sleita.
eu jonglerii,
eu cu clovnerii
încerc sa-l încânt
cu vânt cucu vânt.
sa-l distrez cu nimic
pe Fluiera Vânt
Frig în ochi îi arunc
din ulcioare de cucuta
îi dau sa bea,
ulcioare de foc îi întind
pe pat cu cuie îl culc,
fac din cuc fachir,
lopeti de pamânt
arunc peste el
si stele fumegânde
si focuri crescânde …
eu cu clovnerii,
eu cu jonglerii” (Fachir)

…”FAQR” înseamna, în araba, si “sfânt”, si “sarac cu punga si bogat cu Duhul” – adica, ÎNTELEPT! ÎMPARAT AL DUHULUI…!!!

…Românul, de etnie evreiasca, Andrei Oisteanu – face un studiu despre…ne-întelepciunea lui Emil Botta (cf. Andrei Oisteanu, în rev. Arta Sport: EMIL BOTTA  SI “LECTIA DE OPIUM” – 14 mai 2008), dar tonul articolului (care-l vizeaza si pe un alt legionar, pe genialul Ion Barbu/Dan Barbilian) este atât de insinuanto-insidios, întru demolarea zeilor valahi, încât, pur si simplu, nu ne intereseaza: si Edgar Allan Poe era dipsoman si narcoman, dar, prin asta (ca si Baudelaire, Rimbaud, Verlaine, Gérard de Nerval, Tristan Corbière, Jules Laforgue, Francis Joseph Thompson, Émile Verhaeren, Oscar Wilde, Fernando Pessoa etc. etc..…deci, o întreaga generatie, aceea a simbolistilor “romantico-postromantici”!), si-a dovedit, mai curând, dispozitia martirica fata de Arta, decât vointa de autodegradare prin viciu!

Este, fireste, si cazul lui EMIL BOTTA!

…Nu-l putem parasi, pe Emil Botta, în mâinile lui Oisteanu – deci, ne vom resorbi, taumaturgic si soteriologic, în Dorul lui fara Satiu, pentru a fi si ramâne, noi si tot Neamul Nostru Românesc, alaturi si “trairind” întru Magii nostri adjudeni:

“De un dor fara satiu-s învins
si nu stiu ce sete ma arde.
Parca mereu din adînc,
un ochi rapitor de Himera
ar vrea sa ma prade.
Si pururi n-am pace,
nici al stelei vrajit du-te-vino în spatii,
izvoare sub luna, ori dornica ciuta,
nimic nu ma stinge, nimic nu ma alina
si parca-as visa o planeta pierduta.
E atîta nepace în sufletul meu,
batut de alean si de umbre cuprins…
Un dor fara satiu m-a-nvins,
si nu stiu ce sete ma arde mereu…”

…Speram ca aceasta “sete meree”, de necuprins, sa nu se stinga, niciodata, pentru noi, “Vechea Garda” (dar cu Credinta în Dumnezeu si în Viitorul Neamului Românesc!) – si, mai ales, tragem nadejdea sa-i “învinga” si “pururi n-aiba pace” si “nimic nu-i stinga, nimic nu-i aline”, pe aceasta “planeta de TESTARE A DUHULUI UMANO-DIVIN”, care este Terra… – decât …Nestinsul si Nealinatul DOR DE ABSOLUT! – pe cât mai multi dintre cei ce vin, dupa noi, sa…”schimbe Garda”!!!

…A fost odata ca niciodata…Au fost doi frati-ÎMPARATI AI DUHULUI… – …si, cine stie, poate vor mai fi!