NECHITA IOAN – Fost secretar al Arhiepiscopiei Cluj si preot paroh la Catedrala 2 Cluj-Napoca –
Marturia inregistrata la Zalau in Octombrie 2008
EPISODUL 4
In acest episod fostul preot ortodox Nechita Ioan povesteste cum a primit treptat intelepciune de la Dumnezeu, si intelegerea biblica privind traditia omeneasca a parastaselor. Vom vedea daca „asigura” sau nu pot asigura pe cei morti de locuri vesnice cu verdeata!
NECHITA IOAN: … Acum, intram in planul doi de slujire, liturgical.
Vedeam adesea venind la oficiul parohial oameni cerniti, cu sufletul plin de durere, impovarati, cu fetele intristate, mimica fetei ii trada ca poarta o durere in sufletul lor, imbracati in acele haine de doliu.
[pullquote] Constiinta este îngerul lui Dumnezeu care îl pazeste pe om.
Paisie Olaru [/pullquote]
– Ce s-a intamplat?
– Parinte, x, y, cel mai drag sufletului nostru ne-a parasit!
Cautam sa le aduc o raza de speranta, o raza de lumina, sa le incalzesc sufletul.
– N-am venit in aceasta lume toti deodata, si nici nu vom pleca toti deodata. Mai devreme sau mai trâziu, toti vom pleca, la rândul cetei noastre. Dar si raspunsul lor venea imediat:
-Parinte, problema este tragica si ne framânta. A plecat. Stim ca vom pleca toti. Dar durerea care este si ne framânta este asta: el a murit nespovedit, neimpartasit si fara de lumânare. El va avea parte de lumina invierii lui Christos?
[pullquote] Constiinta este lucrul cel mai dumnezeiesc din noi.
Oscar Wilde [/pullquote]
– Desigur!, le dadeam eu incredintarea:
“Prin aprinderea cât mai multor lumânari, un numar cât mai mare de lumânari, veti aduce lumina in sufletul lui, in viata lui. Apoi, sa pregatiti 6 kg de ceara fara parafina, sa confectionati o lumânare de inaltimea defunctului si in noaptea invierii, acolo, când voi striga pentru prima data „Veniti de luati lumina!”, aprinzând de la mine, pentru prima data, veti aprinde lumina in sufletul lui.”
Dar, dupa aceste indemnuri, iata ca am sesizat ca evanghelistul Ioan vine si prezinta ce spune Isus : „Eu sunt Lumina lumii. Cel ce vine dupa Mine nu va umbla in intunerec si va avea lumina vietii.”
Apoi, in cele 3 zile când se indeplineau formele actului de deces, ora plecarii, procesiunea de inhumare, veneau si imi cereau consultanta si asigurarea:
– Parinte, el a dus o viata cam necanonica, cam neortodoxa, i-a placut si paharul si desfrânarea si hotia si a fost si clientul penitenciarelor si Internelor, oare el va avea parte de imparatia lui Dumnezeu? Asta ne intereseaza.
– Desigur, prin moliftele pe care le voi da eu citire la data inhumarii. Si-n una din molifte, se zice asa: Dumnezeul duhurilor si a tot trupul, care ai calcat moartea, pe diavol l-ai surpat si ai daruit viata lumii Tale…; pâna aici textul era valabil, biblic. Dumnezeu a surpat moartea, a daruit si vrea sa daruiasca viata lumii Lui.
Numai ca de aici textul schimba intelesul biblic: Pe robul Tau, pe roaba Ta, plecata de la noi, ea a cazut sub pacatul lui, sub pacatul mamei ori al tatalui, ori pe un preot a amarât si a luat de la el legatura nedezlegata, eu il dezleg de pacatul trupesc si sufletesc in veacul acesta si in cel ce va sa vie si-l asez in loc de verdeta, in loc de odihna unde nu este durere, chin sau intristare, nici suspin, ci viata fara de sfârsit.
Ca viata e fara de sfârsit, adica ireversibila, era un adevar. Cu ocazia Sarbatorilor Pascale, preotul paroh isi saluta enoriasii, el primul, din noaptea invierii, pâna in Duminica Tomii:
[pullquote] Sfântul numeste sufletul constiinta.
Cuviosul Agaton [/pullquote]
– Christos a inviat! Enoriasii raspundeau:
– Adevarat, a inviat!, imediat venea confirmarea.
– Iubiti credinciosi, aveti incredintarea ca aveti parte de lumina invierii lui Christos?
– Nu stim, parinte! Dumnezeu stie!
– Dar nu ati dori sa stiti?
– Parinte, mai are vreun rost sa stim? Pentru ca de când ati venit in Cluj-Napoca d-voastra si altii inaintea d-voastra, slujbasi ai altarelor, mereu aud, indiferent de viata lui, de traire si de rugaciune, de viata lui cu Dumnezeu, de a fost pacatos, de a fost nepacatos, dvs. tot in sânul lui Avraam ii ingramaditi, acolo.
– ?!
– Si când vin enoriasii la dv. si va intreaba: Parinte, va avea el parte de imparatia lui Dumnezeu, dv. ziceti: „- Desigur, pentru ca daca veti savârsi cât mai multe parastase, numarul parastaselor il aseaza pe mort in pozitia cea mai favorabila!
– ?!
– Dar unde e mai potrivit, parinte, in dreapta, ori in stânga lui Avraam? In fata, mai in spate, in centru, unde e locul mai potrivit si va fi mai bine?
– Depinde de dumneavoastra, de numarul de parastase pe care le faceti!
Dar iata ca imputatia si reprosul pe care mi-l aduceau enoriasii, erau indreptatite!
Retragându-ma in biblioteca cancelariei Parohiei, deschizând Sfânta Scriptura, intâlnesc urmatoarele, in Ezechiel: „Tatal, nu raspunde de nelegiurea fiului. Fiul, nu raspunde de nelegiurea tatalui. Sufletul care pacatuieste, negresit va muri.”
Apostolul Pavel vine si enunta in Epistola catre romani: „Plata pacatului este moartea.” Si deodata parca imi dadeam raspunsul. Punându-mi intrebarea, se cerea sa-mi dau si raspunsul.
Deci, tatal, nu raspunde de nelegiuirea fiului, fiul nu raspunde de nelegiuirea tatalui. Din a cui autoritate, din a cui incredintare, din partea cui am primit eu aceasta autoritate, aceasta incredintare de a-i ierta pacatul (unuia, altuia, mortului etc), pentru ca gasim scris in Biblie: ” Ia aminte Israele, Eu iti iert pacatul si-ti indepartez nelegiuirea ca pe un nor.”.
„Eu îti sterg faradelegile ca un nor, si pacatele, ca o ceata: întoarce-te la Mine, caci Eu te-am rascumparat.” – Isaia, 44:22
„ca sa-ti aduci aminte de trecut si sa rosesti, si sa nu mai deschizi gura de rusine, când îti voi ierta tot ce ai facut, zice Domnul Dumnezeu.” – Ezechiel, 16.63.
Apoi, ca: in Ceruri s-a deschis o carte de aducere aminte si in ea au fost scrise faptele oamenilor. Fericiti de mortii care mor in Domnul, caci faptele lor ii urmeaza! Cei morti au fost judecati dupa faptele lor.
Apoi, evanghelistul Ioan, in Apocalipsa scrie: nimic spurcat, pacatos, intinat, defectuos, nu va intra in imparatia lui Dumnezeu. Vine ceasul când cei din morminte vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu si cei ce-L vor auzi si au facut cele bune vor iesi in invierea vietii, cei ce au facut cele rele, in invierea osândei.
Acestea versete enuntate aici, mi-au rascolit atât de puternic inima, incât, sufocat de intrebari, ma vedeam ca sunt intr-o pozitie nebiblica!
Dar totusi imi venea in gând sa decupez aceste versete citate, aceste capitole si versete din Biblie, pentru ca-mi sunt potrivnice! Pentru ca aveam (pâna atunci) incredintatrea, ca, prin punerea mâinilor episcopului, aratându-ma in fata opiniei publice, in fata bisericii, in fata asistentei in serviciile acelea liturgice solemne, ca am incredintarea, puterea de a ierta si de a dezlega pacatul.
Si iata ce am constatat, ca rezolvarea pacatului nu era acolo, prin molifte sau in scaunul de spovedanie, dupa ce audiam neputintele, scadentele celor ce-si marturiseau lacunele din viata lor.
Si unii veneau cu toata sinceritatea, dorind eliberarea, dorind usurarea si deindata le dadeam: „- Te iert si te dezleg de toate pacatele tale! „
Am constatat ca toate acestea, in plan liturgic, si in plan liturgical, nu-si au asezarea biblica, nu-si au temelie scripturistica.
Ca si in celelalte planuri de slujitre in ce priveste cultul sfintilor, cultul icoanelor, sunt atât de potrivnice, ca practica, desi le practicam cu sinceritate si credinciosie, cu toata incredintarea, erau potrivnice Sfintei Scripturi, Bibliei – singura autoritate divina.
Nutream acea incredintare ca sfintii sunt mijlocitori, sfintii sunt cei care ne reprezinta, cei care intervin, ei sunt ca o casa de avocatura in fata lui Dumnezeu. Si ei te reprezinta, daca te rogi lor, ei te absolva de orice penalitate, de orice responsabilitate a pacatului.
Dar iata ca deschid in Faptele apostolilor capitolul 4 cu versetul 12, unde Apostolul Luca relateaza cum atunci cand Petru a fost chemat in fata mai marilor rabini si preoti, incultul si fricosul de altadata, Petru, acum, când li s-a pus in vedere sa nu mai predice mântuirea in Numele lui Isus Christos, el va spune cu mare indraznela si apasat: “In nimeni altul nu este mantuire, caci nu este sub cer un alt Nume dat oamenilor in care trebuie sa fim mantuiti.!”
Apoi in 1 Timotei, 2:5, apostolul Pavel vorbeste si mai clar: „ Nu este nici un alt Mijlocitor intre om si Dumnezeu decât Omul Isus Christos.”
Si asa am constatat ca rezolvarea pacatului s-a facut acolo la Golgota, pretul pacatului, nota, s-a achitat pe Crucea de lemn prin rastignirea lui Isus, cel neprihanit. Si, preotia, pe care eu o predicam si o profesam nu avea nici cel putin fundament din punctul de vedere al Vechiului Testament, al preotiei aaronice.
Când Isus a spus pe Cruce „Sfarsitu-s-a”, „Savarsitu-s-a”, Evanghelistul Matei (27.51) arata: „catapeteasma Templului s-a rupt de sus pâna jos. Una din editiile biblice, din vremea diaconului Coresi, a Noului Testament de Balgrad, iesite din teascurile Târgovistei, arata foarte clar (nu stim cum de corectorii sinodali au permis acest fapt): Catapeteasma Bisericii s-a rupt in doua de sus pâna jos, aratând incheierea si caderea preotiei.
Si, despre incheierea acestei preotii o arata atât de clar apostolul Pavel in Epistola catre Evrei, capitolele 7, 8 si 9. Acolo se arata ca preotii erau multi, pentru ca moartea ii impiedeca sa ramâna pururea.
Dar astazi avem un Mare Preot, pe Isus Christos. Pâna atunci era un mare preot pamântesc, care intra odata pe an in Sfinta Sfintelor cu jertfe de sange pentru pacatele sale si ale poporului. Dar, de-acum, odata cu Invierea Domnului Isus, avem un Mare Preot, care S-a adus pe Sine ca Jertfa fara cusur odata pentru totdeauna si care sta la dreapta lui Dumnezeu (fara pacat) si Mijloceste pentru sfinti (oameni) dupa voia Sa. S-a terminat cu acea preotie, acolo si atunci (in Ierusalim, la Cruce). Lucrarea marelui preot din VT directiona spre ce avea sa vina prin Domnulm Cristos, prin Jertfa Lui, il prefigura pe El.
Constatând toate acestea, am inceput sa renunt la o parte din patristica, sa renunt la o parte din sfânta traditie, din randuielile bisericii, la predanii (datina, obicei, traditie) si sa aduc Cuvântul lui Dumnezeu cât mai aproape de enoriasi, eliberat de obiceiurile acestea atât de stufoase, de tenebroase, atât greu de suportat (nebilice fiind), sa-i indrept catre Christos Domnul.
Evident au inceput sa apara petitiile, plângerile din partea colegilor: Parintele Nechita Ioan predica in stilul bisericilor evanghelice, sectare…
VA URMA !!!
