O DEZBATERE DESPRE „ROMÂNIA NOASTRA”
George ROCA în dialog cu Simona BOTEZAN
(JURNALIST DE LIMBA ROMÂNA DIN WASHINGTON DC, DIRECTOR ADJUNCT AL REVISTEI „ MIORITA”, SACRAMENTO, CALIFORNIA, SUA)
Simona BOTEZAN: Draga Geo, eu am o nedumerire vis à vis de concursul copiilor din Vaslui. Pâna la urma câti elevi au participat la concursul „România Mea”? Cred ca am primit de la tine vreo 30 de materiale pe tema asta (daca nu cumva mai multe!), dar înca tot n-am aflat cine a câstigat concursul, cine a facut parte din juriu s.a.m.d. Viorel Nicula, directorul revistei „Miorita”, a pus în luna mai trei articole din aceasta gama pe o pagina a revistei tiparite. Eu sunt de parere ca era mai bine sa faca cineva un articol de sinteza pe acest subiect si dupa aceea sa se publice articolele câstigatoare. Mersi pentru informatii, înca mai citesc la ele. A zis Viorel sa selectez ceva din ce mi-ai trimis luna asta tot pentru ziarul tiparit. Sa ai o zi minunata!
George ROCA: Draga Simona, în legatura cu concursul „România mea” am sa încerc sa fac lumina… Acesta a fost organizat de catre Partidul National Liberal, filiala Vaslui, cu scopul de a monitoriza si promova patriotismul si notiunea de „tara de care apartinem” în conceptia elevilor de liceu din judet. Au participat la concurs 62 de eseuri scrise de tot atâtia elevi de la diferite scoli. Implicarea politicienilor nu a fost decât pe latura promovarii si sponsorizarii. A fost instituit un juriu international, compus din jurnalisti, scriitori si oameni de arta din mai multe tari. Presedinta juriului a fost doamna Lia Lungu, muzician si jurnalist american. Din juriu au facut parte: Dr. Theodor Damian, teolog, poet si jurnalist newyorkez; Viorel Nicula, directorul revistei „Miorita” din Sacramento, California; Lucian Oprea, director al ziarului „Gândacul de Colorado”, din Estes Park, Colorado; Sorin Olariu, poet, jurnalist, la revista „Curentul International”, Detroit; Tatiana Solomon, jurnalista la ziarul „Libertatea”, România si eu, George Roca, din Sydney, Australia.
Simona BOTEZAN: Asa o fi! N-am citit cu atentie toata povestea. Am recitit trimiterile tale si mi-am amintit motivele care m-au determinat sa ignor subiectul. Tin minte ca mi-a spus si Viorel Nicula la telefon despre concurs (când s-a lansat) si despre faptul ca face parte si el din juriu, împreuna cu tine, cu Lucian Oprea si Lia Lungu.
Nu-mi plac concursurile cu teme patriotice! Îmi repugna activitatile si evenimentele organizate de partide si politicieni (de-aia evit sa particip si la cele organizate de Ambasada Româna din Washington DC). Îti marturisesc asta, cu riscul ca te superi sau ma vei cataloga drept cinica, frustrata sau ingrata. Din pacate este parerea mea si nu mi-o schimb. Sunt satula de subiectul „România mea” pâna în gât! Nu ma refer strict la eseuri, ci în general. Concursul de eseuri mi-a reamintit motivele pentru care am plecat de acasa. Am scris si eu despre România asa cum o vad eu, de mai multe ori. Dar oricum n-are importanta… nimeni nu convinge pe nimeni si nici nu mi-am propus asta când am scris despre „România mea”. Recunosc cinstit ca nu dau pe dinafara de patriotism si nationalism, ci dimpotriva… Îmi place mai mult ideea de cosmopolitanism, de cetatean european sau cetatean al planetei.
Mie nu îmi este dor de România, desi n-am mai fost pe acolo de ani de zile. Toata lumea vorbeste despre „dor” un sentiment pur românesc, pe care-l resimti acut când pleci din România. O fi ceva defect la mine, dar mie nu mi-e dor de România! Pentru mine „acasa” este aici unde pot trai decent si sunt cu familia mea.
Nu am amintiri placute din tara mea natala. Am trait acolo, fara perspective, anii care ar fi trebuit sa fie cei mai frumosi. Pastrez doar amintirea unui lung sir de greutati, privatiuni, nedreptati si probleme fara solutie. Pastrez amintirea jertfei zadarnice a tinerilor din generatia mea la Revolutia din ’89, bâlciul politic post-decembrist centrat exclusiv în jurul luptei pentru ciolan; clientela politica si grupurile de interese care au distrus totul, au vândut totul s.a.m.d. Nu-mi amintesc cine a spus asta, dar sunt de acord ca „fiecare popor îsi merita conducatorii”, iar noi „avem o tara frumoasa si bogata, pacat ca e locuita!”.
George ROCA: Interesanta descarcarea ta sufleteasca referitoare la „România noastra”! M-ai provocat la o conversatie pe aceasta tema, cu toate ca ma feresc sa discut acest subiect cu altcineva! De ce? Pentru ca se pot ajunge la polemici, la controverse… De multe ori gândim (poate! sic!) cam la fel… chiar daca nu în acelasi timp… ci poate în perioade diferite de viata. La o vârsta „x” am gândit si eu poate (iar zic „poate”!) la fel ca tine. Deci o fi ceva ciclic si poate chiar specific neamului nostru. Ceva asemanator cu faptul ca tinerii nu se prea se duc la biserica si deseori se declara chiar atei, iar batrânii se duc si mai abitir decât în restul vietii vroind parca sa demonstreze ca Dumnezeul seniorilor e mai puternic decât cel al juniorilor.
Ti-am scris cele de mai sus referindu-ma la prelegerea ta despre patriotism si despre „România Mea”! Fara sa vrei, vei vedea cu timpul, vei deveni si mai patrioata… dar nu una de linie dura, ci una gânditoare, analitica! Sau o patrioata-visatoare! Utopica! Si îti mai spun ceva! Sa fii sigura ca pentru tine (mine!) si majoritatea emigrantilor români patria stramosilor va ramâne puternic în memorie. Cu timpul se vor dilua „relele” si motivul pentru care am fost nevoiti sa parasim România. Vom pastra în gând doar amintirile placute… si vom uita de cele rele! Asa este facut omul! Sa uite de rele si sa îsi aduca aminte de perioadele frumoase ale vietii! Poate si pentru faptul ca „trecutul” reprezinta pentru individ „tineretea”! Tineretea cu griji mai putine, tineretea în care erai „aparat” de parintii, tineretea când erai foarte sanatos…
Simona BOTEZAN:Asta înseamna ca multi dintre noi ar trebui sa faca o cale întoarsa?
George ROCA: Îti spun… dupa mai bine de treizeci de ani de „plecare de-acasa”, ca nu prea exista cale de reîntoarcere! Degeaba fac unii eforturi (guvern, opozitie, societati civile, etc) sa demonstreze ca „va veni soarele si pe strada noastra” (a se citi „tara noastra”) caci chiar daca ar fi asa… de întors ar fi foarte greu… Stii de ce? Deoarece frigiderul, catelul si purcelul pentru care ai transpirat sa ti-l oferi (procuri, obtii…) în strainatate este foarte greu de stramutat spre tara de bastina! Dupa cum vezi nu am pus niciun „avantaj” spiritual precum … liniste, democratie, nebalcanism, strazi curate, relatia cu autoritatile, moralitatea si mentalitatea celor care te înconjoara, plata muncii tale, etc…
Când am plecat din tara am zis în sinea noastra ca va veni vremea reîntoarcerii. Sunt convins ca toti s-au gândit sa revina si sa moara pe pamântul natal! Dar nu se poate! E greu tare la o vârsta „x” sa îti iei hangaralele, boccelele, frigiderul, catelul si purcelul si sa te reîntorci la matca! De ce? Pentru ca nu stii ce te asteapta acolo? Poate „acolo” a devenit un loc „mai strain” decât cel de unde pleci. Si n-am pus în balanta reîntoarcerii faptul ca urmasii tai nu vor voi sa te însoteasca la „repatriere”, ramânând în continuare raspânditi pe mapamond, în tara lor natala!!! (sic!). Deci nu-i poti lua cu tine si astfel ramâi fara „stâlp la batrânete”! Plus ca esti (mai) batrân, prietenii ti-au murit, oamenii s-au schimbat, mentalitatile asijderea, locurile s-au transformat si astfel tu „sentimentalule” vei avea o senzatie de înstrainare!
Vor avea un aport important si cei „de-acasa” sa te faca sa te simti strain! Deseori vei fi palmuit cu remarci de alde: „Americanule/australianule… tu n-ai mâncat salam cu soia!” sau „La banii tai…”, „Ba… australianule… shush! Tu nu stii prin ce am trecut noi acilea! Tu stateai la caldurica si te bucurai de dolari!”. Spun toate astea tot din experienta! Multi de aici, din îndepartata Tara a Cangurului, au dorit sa se reîntoarca la matca. Unii au facut eforturi enorme sa se poata repatria! Totul, pentru a-si îndeplini dorinta (de reîntoarcere!) pe care au planuit-o înca din momentul dezradacinarii. Si… s-au reîntors la matca, la strabuni! Ajunsi acolo, si-au dat seama ca „nu merge”, ca nu se pot reacomoda! Nu as vrea sa fiu critic si sa enumar neajunsurile… dar ti-o spun ca, din zece repatriati, sapte ar dori sa se reîntoarca din nou în strainatate… în tara exilului lor. De fapt chestia asta este o boala pe care eu am numit-o „emigritis”!
Cât despre ipocritii neamului nostru stabiliti în strainatate… ce sa zic? Nimic! Ma feresc de comentarii… Îi vor judeca semenii lor pacaliti… si viata! Asa ca eu m-am consolat… Iubesc România aceea pe care mi-am construit-o în sufletul meu, îi ajut cum pot pe cei de-acasa, promovez pe cât pot limba, literatura si cultura româna… dar sunt un ambiguu notoriu româno-australian! Omul cu doua patrii! Punct!
Simona BOTEZAN:Interesanta prelegere, interesant punct de vedere! Hai sa mai pun putin gaz pe foc, sa te mai provoc! Consider ca cel mai mare handicap din viata mea este faptul ca m-am nascut în România si cel mai mare cosmar ar fi sa trebuiasca sa ma întorc definitiv acolo. Sunt convinsa ca as fi avut alte sanse, alte oportunitati si un alt viitor daca ma nasteam într-o tara civilizata. Nu stiu cum simti tu, dar pentru mine este dureros sa ma simt respectata si apreciata printre straini mai mult decât am fost vreodata în tara mea. Vreau sa-i ofer copilului meu o sansa reala de a scapa de „handicapul românesc”. Am plecat din România pentru ca ma saturasem de balcanisme si de atâta „bine”!
Niciodata n-am fost „pro” emigrare si nici atunci când am plecat nu eram convinsa ca va fi definitiv. Am plecat dupa zece ani de gândire si analiza; am plecat dupa ce am încercat de toate si m-am convins ca „acolo” nu exista solutii pentru oamenii obisnuiti, fara pile, cunostinte si relatii. Abia dupa ce am facut pasul acesta am înteles de ce insista unii ca „Viata e frumoasa!”. Pentru prima generatie de emigranti este foarte greu, dar pentru copiii nostri, merita sacrificiul! Abia dupa ce am plecat din România am realizat cât de „strâmt” este cercul în care am trait (si în care continua sa traiasca românii) si cât de penibili sunt când încearca sa-si demonstreze unii altora (si mai ales strainilor) ca România este buricul pamântului… iar apoi cersesc dolari, cadouri si favoruri occidentului si încep sa se plânga cât de rau le este. Cei din România îsi imagineaza ca daca locuiesti în SUA „te-ai scos”, automat esti miliardar, o tii tot într-o vacanta si încep sa-ti ceara o multime de favoruri, de te si miri ce ar tot vrea din America! Probabil ca asa e si la voi în Australia! Am scris un articol odata pe aceasta tema: http://www.mondonews.ro/Fite-si-snobisme-romanesti-in-comunitatile-virtuale+id-12734.html
George ROCA: Si ai nostri românasi din Aussieland sunt la fel! Au culoare… Se pupa, se invidiaza, se bârfesc, se cearta… apoi reiau legaturile de prietenie… Cât despre trimisii MAE ca sa zic? Ei ar trebui sa fie fie un catalizator între cei de acasa si cei din emigratie. Acolo la MAE, de fapt, lipseste sectorul IMAGINE! Acesta ar trebui sa fie unul dintre cele mai importante departamente! Departamentul de imagine din MAE! Acolo sa studieze tehnica comunicarii, a bunelor maniere, a întelegerii… Sa fie atenti cum se îmbraca, cum vorbesc, cum merg, cum se prezinta… cum promoveaza si cum lupta pentru IMAGINEA ROMÂNIEI! Mai avem de învatat de la straini! Bata-ne norocul… sa ne bata! Pe vremea lui Ceausescu era si mai rau…
Cel mai mult ma deranjeaza ca nu se ia atitudine atunci când ni se denigreaza poporul si tara! Parca n-ar vrea domniile lor sa îi supere pe denigratori! Îti spun ca au existat, si mai exista înca, multi rauvoitori din strainatate ne-au facut reclama proasta prin propaganda lor tendentioasa… Ma refer aici la anumite grupuri de interese, la mass-media aservita si chiar doritori de a reîntoarce istoria asa cum a fost acum o suta de ani… Poate si asta te face sa stai de-o parte… acolo unde te-a aruncat soarta!
Simona BOTEZAN:Posibil! Desi m-am enervat cumplit când am vazut emisiunea aceea de la francezi, a carei tema centrala era ca românii sunt niste cersetori. Paradoxal, dar într-un fel le dau dreptate – prima impresie pe care ti-o lasa românii este exact asta – chiar si în calitate de român care traieste altundeva… Îmi imaginez ce impact are asupra strainilor când încep si se plâng întruna, cersesc atentii, favoruri, bani, bunuri materiale si considera ca simplul fapt ca locuiesti în alta tara înseamna ca esti miliardar. „România mea” este o tara în care clasa politica e o adunatura de trogloditi, iar ineptiile politice se tin lant. „Vin ai nostri/ Pleaca ai nostri/ Noi ramânem tot ca prostii!” În ce tara civilizata ai mai vazut o conducere de stânga-centru-dreapta? În România nu exista doctrine politice clare, nici politicieni adevarati, ci o adunatura de parveniti de mâna a patra, de cameleoni care se schimba de la un partid la altul, bisnitari care s-au apucat de politica… si se pricep la aceasta precum vaca la balet! Se fac niste aliante politice de-ti sta mintea în loc! Ungurii ni s-au urcat în cap. Avem partide politice pe criterii etnice, care fac aliante cu oricine e la putere, numai ca sa nu intre în opozitie. Cameleoni! Minoritatile cer niste drepturi pentru care, în SUA ar lua cel mult un sut în dos si o palma peste cap. Cel mai mult mi-a placut eseul fetei de 17 ani care a scris ca în România votul echivaleaza cu un litru de ulei. Nici nu stii daca sa râzi sau sa plângi…
George ROCA: Vad ca esti suparata foc si pe guvernantii „de-acasa”…
Simona BOTEZAN:Stai asa… ca mai am ceva de spus! Mai tii minte sloganul: „Mândra corabia, mester cârmaciul!”? Presedintele ICR (H.R. Patapievici, pe care personal nu-l agreez) într-un material intitulat „România Medievala” (un material pregatitor adresat ambasadelor, în perspectiva unei viitoare carti despre istoria românilor), sustine elucubratiile lui Laurent Chrzanovski: „Aceasta pentru ca România, unul dintre cele mai tinere state ale Europei actuale, nascut din Unirea de la 1859 (a Moldovei si Tarii Românesti) si din Marea Unire de la 1918 (realizata prin aderarea Transilvaniei), nu fusese niciodata pâna atunci o Natiune, ci mai degraba un mozaic de civilizatii, de populatii, de culturi si de etnii care au învatat sa traiasca împreuna, sa dialogheze, sa faca comert, si, mai presus de toate, sa îsi construiasca o limba si o constiinta comune în timp ce erau supuse, de-a lungul secolelor, predominantei politice a uneia sau alteia dintre marile puteri vecine” !?
Liga Studentilor Români din Strainatate, cu sprijinul ambasadei României la Washington, sustine sus si tare (în rândul studentilor români din SUA) ca e mai bine pentru ei sa se întoarca în tara la finalizarea studiilor. Practica arata ca nici cei care au fost sponsorizati de statul român (si aveau contract cu statul) n-au fost angajati când s-au întors în România. Ce sanse au ei acolo? Niciuna! Statul român îi încurajeaza sa-si rateze viitorul, sa se întoarca în tara, unde vor îngrosa rândurile somerilor de lux (sau vor lucra munci prost platite si sub pregatirea lor). Vor face parte cu succes din rândurile muritorilor de foame cu diplome universitare etc. etc.
George ROCA: Dar conationalii tai români stabiliti în SUA cum sunt? Câteva exemple te rog!
Simona BOTEZAN:Subiectul e vast! Greu de descris… Românii mei din America sunt colorati, la fel ca cei de-acasa! Multa vreme am avut impresia ca în occident (în speta în SUA, caci pe acestia-i cunosc mai bine) n-a ajuns oricine. Cu timpul, am constatat ca sunt aceiasi oameni ca si acasa… animati de invidie, de ambitii si vanitati, de egoism si mândrie prosteasca. Cei care au fost OAMENI (cu majuscule!) în tara, sunt si printre straini la fel, ceilalti… balast… nu te ajuta niciunul… numai daca au vreun interes… sau daca te pot îngenunchia, pentru a parea ei înalti si mareti!
Chiar m-am gândit serios ce s-ar întâmpla daca eu as avea nevoie si as apela la ajutorul românilor. Nu s-ar opri niciunul din drumul lui; nu si-ar lua liber de la job ca sa ma rezolve pe mine; nu mi-ar oferi din timpul si cunostintele lor ca sa ma ajute. Sincer, am început sa-i înteleg pe românii din diaspora care prefera sa stea departe de comunitatea româneasca si prefera sa-si vada strict de viata lor.
Ca urmare, eu încerc sa pastrez distanta fata de majoritatea românilor, sa nu mai initiez contacte noi, iar dintre cele vechi sa fiu cât se poate de selectiva, pentru ca aceasta „iubire” profunda fata de conationali nu mi-a adus prea multe lucruri bune, ci doar probleme în plus, voluntariat, stres si batai de cap. Desigur ca as dori sa îmi fac prieteni de nadejde, dar sincera sa fiu… e foarte greu!
George ROCA: Observ ca ti-e sufletul tare necajit. Tu care esti o jurnalista excelenta… poate ar trebui sa fii un pic mai insensibila la necazuri. Cum e presa româneasca din America?
Simona BOTEZAN:Vorbind de presa româneasca de aici, hai sa îti dau un exemplu! A organizat si Marian Petruta, presedintele NARPA (North American Romanian Press Association) un concurs pentru jurnalistii români din SUA… Probabil ca ai auzit despre el. Premiile au fost niste statuete si diplome oferite de DRP (Directia Românilor de Pretutindeni) – sponsor oficial al festivalului de la Chicago. Am avut asa… un sentiment de neplacere când am vazut ca juriul va fi format din jurnalisti din România… Pâna la urma m-am mai linistit ca n-au fost de la ziarele de scandal, ceea ce m-a determinat sa selectez niste articole pentru concurs. Ulterior am avut a doua surpriza neplacuta – directorii ziarelor românesti din SUA (care trebuiau sa faca nominalizari de articole pentru concurs), s-au propus pe ei însisi, nu pe colaboratorii lor. Tipic românesc! Mie nici prin cap nu mi-ar fi trecut sa ma propun… eu pe mine. Mi se pare de un prost gust iesit din comun. Consider ca asta spune multe despre calitatea presei românesti din diaspora… Am ramas cu impresia ca si premiile s-au dat tot asa – dupa prietenii, dupa criteriul cine face un efort si vine pâna aici sa-si ridice premiul?
Si cu colaboratorii din presa este la fel. Unii încearca sa se apropie de anumiti publisheri ca sa fie siguri ca vor fi publicati si bagati în seama de fiecare data când scriu ceva, indiferent de subiect, indiferent daca se potriveste sau nu cu politica editoriala a publicatiei respective, s.a.m.d.
George ROCA: În încheiere sa revenim la concursul de eseuri… organizat de PNL la Vaslui. Specific ca nu sunt si nu am fost membru al niciunui partid politic, atât din tara cât si din strainatate. Consider totusi, ca actiunea a fost de buna credinta! Eseistii si-au spus cuvântul! Tinerii, noua generatie… Copii sinceri! Mi-au placut mult! De aceea le-am editat materialele pentru a aparea într-o carte. Lansarea o vom face la Vaslui în luna octombrie a acestui an! Sper sa ajung acolo… taman de la Sydney… „pe drumul de costisa ce duce la Vaslui”! O sa depun tot efortul… „Promise is promise mate!”, dupa cum zice englezul.
Câstigatoarea concursului a fost o tânara din clasa a zecea, Gina Camelia Roman, de la Liceul Teoretic „Emil Racovita” din Vaslui! „Roman”, nume parca predestinat! Locul întâi din cei 52 de participanti! Titlul eseului: „România mea – Tara controverselor”. Eseu câstigator al premiului cel mare – o excursie de doua saptamâni în Statele Unite ale Americii!
Dar stai asa, tine-te bine… abia acum începe dandanaua, adica partea urâta a povestii! Pentru a putea ajunge „la voi” tânara eleva de 16 avea nevoie de viza de intrare în Statele Unite ale Americii! Asa ca… s-a urcat fata pe tren, împreuna cu mamica ei… (alti bani, alta distractie si desigur o gramada de oboseala, de asteptat la rând… la portile „raiului”). Când a ajuns în fata functionarului consular… bingo! Refuz total de viza! Fara explicatii… O fi prea tânara, sau ca… ar putea sa ramâna!
Mai, bata-ne noroku’ (scriu cu cu kapa… de suparare!). Pai Gina Camelia Roman a câstigat un concurs!!! Fapt demonstrabil! Ce o sa zica ceilalti copii-eseisti? Cum o sa priveasca „imaginea României” în impotenta guvernului de a face ceva pentru a deveni si noi egali cu alte popoare „alese”!? Ce sperante de viitor pot avea tinerii români! Cum se vor simti când vor vedea ca sunt considerati „cetateni ai lumii… de mâna a doua”. Cetateni ai Uniunii Europene… în care romanii nu sunt egali cu celelalte popoare!
Pun o întrebare! Oare si copiii americani patesc la fel când câstiga un concurs de eseuri unde premiul cel mare este o excursie în România? Ambasada Romana de la tine din Washigton le refuza „micilor elevi americani” viza? Îti dai seama în ce situatie sunt organizatorii! Disperati! Le afecteaza imaginea! Au vrut sa faca o fapta buna… dar a iesit prost… Îsi pot pierde credibilitatea! Sau o fi oare vreo lucratura… a concurentei politice? Cine stie? Poti tu sa dezlegi misterul, caci pe mine ma intriga si depaseste!
Ce-o fi în sufletul acele fetite… Pentru ce sa mai lupte, pentru ce sa mai scrie eseuri câstigatoare…? Poate considera ca locul ei este la gasca capsunarilor! Acolo nu are nevoie nici de viza, nici de scoala si nici de eseuri… Mâhnit! Asta sunt! Mâhnit tare!
Simona BOTEZAN:De data asta m-ai lasat fara replica… Recit în gând… un vers de Eminescu: „Ce-ti doresc eu tie… dulce Românie…!?”. Consider ca subiectul pe care l-am disecat este mult mai vast… Vom continua în alta runda daca vom avea forte…
——————————
Sydney – Washington DC
august, 2011
Revista ARMONIA - Saltmin Media 
