A fost Isus cu adevărat o persoană reală?

isusBeni Drădici

A existat cu adevărat Isus Hristos, sau creştinismul s-a construit doar pe o legendă? Puţini cărturari au pus la îndoială existenţa lui Hristos, dar unii duşmani ai creştinismului încearcă să demonstreze contrariul.

Într-un proces contra Vaticanului, Biserica a fost acuzată că a inventat istoria existenţei lui Isus. Chiar dacă cazul a fost refuzat de către justiţie în Februarie 2006, reclamantul Luigi Cascioli a făcut apel.

Argumentul în contra existenţei lui Isus a fost făcut public la televiziunea naţională într-o transmisie de la CNN, cu următoarea declaraţie surprinzătoare: Continue reading “A fost Isus cu adevărat o persoană reală?”

Arheologia – vocaţie în cercetare

Posted on by

Gabriel Barkai, un professor foarte apreciat la Universitatea Ebraica din Ierusalim si la Universitatea Bar – Ilan, a făcut în ultimii ani câteva descoperiri arheologice importante.  Gabriel  Barkai - arheologulMai mult, citindu-i interviul veti constata pe Cine slujeste acest om,  cinstit si onest în  meseria lui.“ Din anul 2003, de-a lungul gardului de siguranță ridicat în jurul Muntelui Templului s-au descoperit numeroase biserici antice. O descoperire fascinantă a fost făcută la Mar Elias, pe drumul care duce dinspre Ierusalim inspre Bethleem: o celulă săpată în stâncă și un schelet prins în lanțuri. Acesta nu era un prizonier, ci un sihastru din perioada bizantină. In literatura  epocii putem citi cum călugării ascetici cereau să fie legați în lanțuri, dar, până în acel moment, aceasta practică nu fusese dovedită din punct de vedere arheologic. (Mai departe, AICI)

Sursa: http://otnielabattzion.wordpress.com/

Noi descoperiri care dau peste cap evolutionismul

     Dovezi incontestabile care atesta pasaje din Biblie

Antena3.ro din 10 Mai 2012 are un articol care aduce marturii clare care atesta autenticitatea Bibliei prin noile descoperiri arheologice.

DailyMail dezvaluie ca profesorul Yosef Garfinkel, de la Institutul de Arheologie din cadrul Universitatii Ebraice, a facut sapaturi la Khirbet Qeiyafa, un oras fortificat in Iudeea, langa Valea Elah, în urma caror sapaturi arheologice a facut descoperiri stiintifice care vin în sprijinul celor consemnate în Biblie.

 

Pentru prima data, arheologii s-au afundat în viata regilor antici din Biblie, explorând un altar care dateaza dinaintea Templului lui Solomon cu trei sau patru decenii.

Ei au gasit dovada ca religia iudaica era practicata în timpul regelui David, religie care interzicea consumul carnii de porc si gravarea pietrelor cu imagini care sa reprezinte oameni sau animale, ambele interdictii fiind clar formulate in Biblie.

Potrivit DailyMail, profesorul Yosef Garfinkel, de la Institutul de Arheologie din cadrul Universitatii Ebraice, a facut sapaturi la Khirbet Qeiyafa, un oras fortificat in Iudeea, langa Valea Elah, unde a gasit ceramica,  instrumente de metal si piatra, si multe obiecte de arta si de cult.

Altarele descoperite aici sunt cu 30-40 de ani mai vechi decât constructia Templului lui Solomon. De aceea, este considerata prima dovada a existentei religiei iudaice pe acest teritoriu.

 

Noile informatii sunt extrem de importante atât pentu arheologi, cât si pentru expertii biblici si religiosi.

Traditia biblica prezinta poporul Israel ca practicând o religie diferita de toate celelalte natiuni ale Orientului Apropiat, fiind monoteista.

Cu toate acestea, nu este clar daca aceste practici au fost formulate în timpul monarhiei, sau mai târziu, în timpul epocii persane sau elenistice.

Lipsa imaginilor de cult care reprezinta oameni sau animale în cele trei altare, ofera dovezi ca locuitorii aveau un cult diferit de cel al canaanitilor sau filistenilor, respectând interdictia icoanelor.

Descoperirea atesta si un stil architectural caracteristic perioadei regelui David. Ele confirma ceea ce istoricii credeau pâna acum despre alcatuirea palatului regal si a Templului din Ierusalim.”

Între mit si mister – GERMISARA

Despre stiinta de a calatorii cu folos spre locuri ce pastreza cele mai proaspete tonuri visate de ochiul omenesc,leac intaritor  pentrusuflet,sepoate rosti uneori un singur cuvant.O vorba spusa dimineata te  poate urmari toata ziua sau o intreaga vacanta.Asa mi s-a intampatl cand s-a rostit numele zeului tamaduirii,in mitologia greaca ASCLEPIOS, patronul medicinei,cunoscut la noi  si denumit ESCULAP  inca de pe vremea romanilor.Pentru ca i s-au inchinat romanii si i-au ridicat altare in termele cu ape tamaduitoare de  la Germisara (azi-Geoagiu-Bai).

 Istorie si arheologie

Intr-o depresiune formata de ultimile ramificatii ale Muntilor Metaliferi, pe    un afluent al Muresului,raul  Geoagiu,romanii au descoperit o cetate dacica  bogata in ape minerale si termale ,construind aici castrul roman GERMISARA(toponimic de origine dacica:,mostenit si transmis in aceasta forma si in epoca romana,etimologia cuvantului exprimand:germ-cald,iar sara-apa). Esculap este venerat ca zeu al izvoarelor calde, tamaduitoare, mostenindu-se divinitatile locale.Imediat dupa cucerirea Daciei,teritoriul GEOAGIU  sufera prima sistematizare.Un detasament al Legiunii a XIII-a Gemina cantonata la Apullum sapa in calcare o instalatie balneara,ale carei vestigii se vad si azi. Se cunoaste si numele constructorului :Lucretius Aqvila,imprimat pe o tigla fixata in peretele bazinului mic.In inscriptiile descoperite prin sapaturi arheologice se afla marturia unui ofiter roman care multumea divinitatilor protectoare si lui Esculap ,in special,pentru apele acestor bai care l-au salvat de la moarte.De aceea erau frecventate si de guvernatorii provinciei,care –in bazinul mare al termelor -au ridicat un altar lui ESCULAP dar si zeitei sanatatii-HYGEEA sub comanda lui Furius Saturninus,guvernator al Daciei la 165 e.n.Cercetarile arheologice au descoperit resturi de coloane de marmura si altare votive.Una din incaperi pastra ,inca,in pardoseala infiltratii din apele izvorului antic.

GEOAGIU BAI  -SUB  SEMNUL ZEITEI SANATATII- HYGEIA

Mit si mister – simboluri prin care se pot proiecta sperantele,temerile – modele prezente ,ca o amintire ancestrala uitata  ..Mitul poate reprezenta si un exemplu de actiune,de spiritualitate.Cat de mult ne influienteaza in spectacolul vietii?
M-a emotionat faptul ,ca stramosii nostri au facut baie  acolo,unde ne scaldam si noi astazi, in apele tamaduitoare.Imi place sa cred, ,ca Ii se vor da o importanta mai mare acestor bai termale romane si se va constientiza valoarea pe care o reprezinta in circuitul turismului balnear cultural..Va creste astfel,valoarea istorica a locului acesta ,vechi de milenii si  se vor cunoaste de catre calatorii de pretutindeni valentele sale balneare.
Tot Ardealul beneficiaza,de fapt  de ape termale : la Sacuieni apa ajunge la 90C,la Vata, 57C la Cezara siCalacea 37C,iar  in centru se afla binecuvantata, inca din Antichitate, Geoagiu-Bai,cu apa termala la 31C. Iar Geoagiu s-ar  putea transforma  intr-o zona de mare atractie turistica, daca i s-am prezenta imaginea in totalitate ,cu multiplele sale
 valente ,incluzand situl arheologic , urmele cetatii dacice, castrul roman Germisara si monumentele vechi:biserica paleocrestina, sec.X!!,construita de cruciati si de biserica din centru sau cea din satulBozes,din secolul al XV-lea.

Vacanta la Geoagiu – Bai

Cineva spunea,ca toata natura este plina de miracole,dar de miracole ale ratiunii. Mitul si ritualul devin expresii complementare ale aceluiasi destin de-a lungul istoriei traite.Daca ajungi la  Geoagiu ai parte,calatorule, -de oriunde ai fi-  de climatul reconfortant,tonic si in acelasi timp,beneficiezi de atat de cautata aeroionizare negativa dar, te vor retine izvorele tamaduitoare pentru diferite afectiuni. Am intalnit si oaspeti straini,nu atatia cati ar putea fi daca statiunea ar avea un brand,chiar daca reprezentanti zonali ai Uniunii Europene vin in week- end sa beneficieze de soare si de apa termala din bazinul olimpic Calatorii din toata Europa sau de oriunde, ar putea sa beneficieze de statutul sau de statiune balneara cu caracter cultural.Se impune o cercetare arheologica sistematizata a vestigiilor antice din statiune si poate,dece nu?,s-ar pune intr-o lumina noua elementele de medicina daco-romane cunoscute in prezent.Se fac investitii in vederea atingerii normelor europene:exista un complex balnear de 4 stele,se modernizeaza complexul de odihna si tratament .

Atractia  legendei”Lacul Miresei”

La Natau,in apropiere de statiunea balneara exista un lac ,ce s-ar putea transforma in punct  turistic.Legenda spune ,ca o prea frumoasa fata s-a  indragostit de un comandant roman,care o si cere de sotie.Parintii fetei,care-i considerau pe romani  invadatori se opun.Mireasa fuge din casa parinteasca si icercand sa treca lacul calare s-a inecat.Se spune ca a ajuns-o blestemul parintilor.Batranii povestesc, cum si astazi in noptile senine se aude cantecul miresei,iar umbra unui tanar solitar,cauta pana in zori trupul iubitei…Adevar sau legenda..totul se transforma azi intr-o invitatie   de  vacanta de mai multe  stele.
 
Germisara moderna mai are un drum lung de parcurs.Statiunea de inters national Geoagiu –Bai se prezinta in primul deceniu de secol XXI , cu unelei carente din secolul trecut.Cand va deveni  o statiune la standarde europene,pe traseul turismului balnear ?

Germisara de azi ar  trebui citita ca o metafora prelungita,cu sens ascuns in istorie,care uneori e imposibil de rostit.O statiune cu un vestigiu pretios,care da informatii asupra existentei noastre milenare.Un simbol pe care trebuie sa-l pastram ,definind o civilizatie.
                                                                            ELISABETA IOSIF

Cinquantenaire – Muzeul Regal de Arta si Istorie

Muzeul Cinquantenaire, situat in parcul cu acelasi nume din Bruxelles, este destinatia cea mai importanta dintre muzeele Regale de Arta si Istorie. Intrarea in aceasta cladire construita in secolul al XIX-lea, la cererea regelui Leopold II, te lanseaza intr-o calatorie fascinanta de explorare prin timp si spatiu pentru a-ti pune in fata istoria umanitatii si a civilizatiilor sale.
Vom descoperi aici colectii din toate domeniile de arta, exeptand pictura, de pe cele cinci continente, mai putin din Africa sub-sahariana. Acestea sunt impartite in patru  sectiuni principale: antice, arheologia nationala, civilizatiile noneuropene si artele decorative europene. In total muzeul detine in jur de 650.000 de piese, asezate pe mai bine de 60.000 de mp in sali de expozitie si de rezerva, facand din muzeul Cinquantenaire cel mai mare muzeu din Belgia.
De asemenea, in mod regulat au loc expozitii temporare de inalta calitate, organizate pentru a descoperi si alte fatete ale istoriei artelor, precum si alte activitati culturale si educative.

Originile muzeului Cinquantenaire

Din secolul al XV-lea pana in secolul al XVII-lea, cadouri diplomatice, suveniruri si curiozitati care apartineau ducilor de Brabant si mai tarziu arhiducilor de Habsburg, au fost expuse in arsenalul regal, o sala mare din palatul Coudenberg, primele colectii care si-au gasit locul in Muzeul Regal de Arta si Istorie. Din pacate, multe dintre aceste comori au fost transferate la Muzeul Imperial din Viena.
In 1835 tanarul stat belgian deschide un muzeu de arme vechi, armuri si obiecte de arta numismatica sub conducerea contelui Amédée de Beauffort, cu ambitia de a vedea statul independent dintr-o perespectiva istorica. Colectiile au fost aduse la Palatul Industrial, acum aripa stanga a Muzeului Regal de Arte Frumoase din Belgia. Institutia a devenit mai tarziu cunoscuta sub numele de Muzeul Regal de Armuri, Antichitati si Etnologie. Colectiile sale au fost mutate la Porte de Hal, iar atunci cand Porte de Hal a devenit neincapator pentru a gazdui numarul tot mai mare al exponatelor, s-a decis separarea colectiilor. Sub conducerea noului sef conservator Eugène Van Overloop, obiectele din antichitatea clasica au fost mutate in 1889 in palatul Cinquantenaire. In 1906 si colectia etnografica a fost trimisa acolo. Colectia de arme si armuri a ramas la Porte de Hal, iar noul complex muzeal din Parcul Cinquantenaire a luat apoi numele de Muzeul Regal de Arte decorative si industriale.
In anul 1912 s-a nascut Muzeul Regal din parcul Cinquantenaire. Dupa construirea Muzeului Armatei in1922, adapostit de asemenea in parcul Cinquantenaire, s-a decis sa se aleaga un nou nume, pentru a se evita confuzia. In 1926, deci, numele Muzeul Regal de Arta si Istorie a devenit numele oficial si inca mai este si astazi.
In 1925 Jean Capart il succede pe Eugène Van Overloop. In timpul mandatului sau, muzeul devine o institutie stiintifica de frunte. Perioada interbelica a fost una benefica pentru muzeele din Cinquantenaire: numarul colectiilor a crescut, au fost create diverse centre de studiu si fondurile pentru acestea s-au inmultit.
Odata cu al doilea razboi mondial activitatile muzeului s-au oprit brusc. Colectiile sale au fost puse la adapost. In 1942 Henry Lavachery a preluat postul lui Jean Capart. Imediat dupa razboi, el a inceput o reorganizare majora a institutiei. In 1946 un incendiu a mistuit o aripa a muzeului. O parte din colectii au fost distruse. Reconstructia a fost lunga si dificila si abia in 1966 s-a inaugurat noua aripa. Lucrarea a fost condusa abil de contele Joseph de Borchgrave d’Altena si mai apoi de Pierre Gilbert. Intre timp acestia s-au ocupat si de largirea colectiilor, printre altele si prin achizitia tapiseriei din seria „Povestea lui Iacov”.
De la mijlocul anilor 70 au fost organizate expozitii temporare majore.
Structura Muzeului Regal de Arta si Istorie
Muzeul este o institutie publica care este parte a unitatilor federale stiintifice. Acesta depinde de ministrul responsabil la nivel federal cu cercetarea stiintifica. Muzeul este impartit in patru departamente, fiecare dintre ele fiind sub conducerea unui sef de departament:
– Antichitate
– Arta industriilor
– Arheologie generala si civilizatii noneuropene
– Muzeul de instrumente muzicale
Departamentele sunt si ele impartite in mai multe sectiuni, in functie de natura colectiilor care le compun. Sectiunile sunt gestionate de catre sefii de sectie. O serie de servicii generale face, de asemenea, posibila o buna functionare a institutiei: serviciul de securitate, administrativ, educational, cultural, de comunicare, de evenimente, de documentare, al expozitiilor temporare, informatic sau tehnic.
In afara de prezentarea vizitatorilor a colectiilor si a expozitiilor temporare, muzeul mai are in plus o munca de culise mai putin cunoscuta publicului larg, dar a carei importanta nu poate fi pusa la indoiala. Aceste sarcini constau in:
– dobandirea si conservarea operelor de arta
– inventarierea fiecarui obiect
– arhivarea documentelor
– colectarea datelor stiintifice cu privire la colectiile muzeale
– efectuarea unor activitati stiintifice
– dezvoltarea si difuzarea cercetarilor stiintifice la nivel national si international
– participarea activa la misiuni stiintifice
– participarea activa la proiecte si reuniuni stiintifice la nivel national si international
– informarea publicului asupra colectiilor, organizarea activitatilor educationale
– crearea unei baze de date cu privire la operele de arta cu acces la public
– publicarea lucrarilor stiintifice si de alta natura pentru public.
Inaugurarea Muzeului de Instrumente Muzicale are loc in 1877. Parte din Conservatorul Regal de Muzica, el a fost creat in scopuri didactice: familiarizarea studentilor cu instrumentele vechi. Doua colectii de instrumente muzicale stau la baza acestei creatii: pe de o parte colectia celebrului muzicolog belgian François-Joseph Fétis (1784-1871), cumparata de statul belgian in 1872, si pe de alta parte o colectie de sute de instrumente indiene de la Sourindhro Mohun Tagore (1840-1914), oferite regelui Leopold II in 1876.
Victor-Charles Mahillon (1841-1924) este primul conservator care a continuat lucrarea predecesorilor sai, constituind asadar cea mai mare colectie din lume. La moartea sa muzeul avea 3.177 de instrumente muzicale.

Colectiile muzeului

Ramasite ale civilizatiilor preistorice, instrumente muzicale, mozaicuri, sticla, ceramica, mobilier, obiecte etnografice din Asia, Oceania, America si lumea islamica, toate aceste lucrari sunt unite cu scopul conservarii lor si de transmitere generatiilor urmatoare. In fiecare an colectiile se imbogatesc cu noi achizitii.
Importanta colectie de textile copte apartine ansamblului de piese de arta crestina sau islamica incepand cu secolul III d. Hr. si pana in secolul al XII-lea descoperite in Egipt. Cuvantul copta provine din qibt, numele arab al populatiei indigene din Egipt, care vine la randul sau din termenul grec aigyptios. Egiptul a fost crestinat in jurul anului 50, iar in timpul secolului al III-lea crestinismul s-a raspandit in randul populatiei indigene. Cu toate acestea in anul 639 incepe convertirea la islamism. Textilele sunt unele dintre cele mai celebre discipline ale artelor practicate de copti. Aceasta colectie insumeaza circa 550 de piese dintre care majoritatea sunt articole de imbracaminte si tesaturi de uz casnic.
Oceania este numele dat continentului format din mai multe insule din Oceanul Pacific. O parte importanta a acestei colectii cuprinde piese din Polinezia al carei pilot este o statuie colosala din piatra, cu o greutate de sase tone si reprezinta, probabil, zeul pescarilor de ton. In 1935 ea a fost adusa in Belgia de o expeditie belgiano-franceza la bordul navei Mercator. Harti si fotografii explica clima si geografia acestei regiuni vaste, precum si originea si cultura locuitorilor.
Colectia costumelor civile si religioase, broderii si textile fac obiectul unei prezentari temporare in sala Errera. Aici hainele, tesaturile, stofa si dantela contemporana ofera o imagine de ansamblu a patrimoniului belgian din acest domeniu.
In aripa dreapta a manastirii, printr-o combinatie a stilurilor gotic-renascentist-baroc, cu vedere spre gradina interioara, isi deschide usile o exceptionala colectie de sticla antica. Acoperind perioada antica pana in secolul al XIX-lea, este in mare parte dedicata productiei din vechile provincii din Belgia.
Colectia artelor decorative europene ofera o imagine de ansamblu a principalelor tendinte stilistice care au inflorit in arta din 1890 pana in 1940, decoratiuni caracterizate prin sculpturi, sticlarie si ceramica.
Muzeul Regal de Arta si Istorie ramane cea mai mare colectie nationala de arheologie din Belgia. Sectiunea de arheologie nationala poseda exponate din mileniile IV-III i. Hr.  Prezenta acestei colectii la Bruxelles, a carei calitate este de invidiat, se datoreaza muncii a doi ingineri belgieni, fratii Siret, care dupa stabilirea lor in Spania in secolul al XIX-lea, au scos la lumina toate aceste documente, podoabe din aur si argint, arme din cupru, textile, ceramica, statui…
Colectiile departamentului de antichitati ies in afara frontierelor belgiene si conduc vizitatorii de la valea Nilului pana la Tibru si Eufrat sau la insulele Greciei continentale. Colectia egipteana ilustreaza mai mult de trei mii de ani de istorie. Antichitatile clasice contin una dintre cele mai mari colectii de vase grecesti, alternand cu sculpturi in lut, statui de bronz si obiecte de uz casnic.
Departamentul civilizatiilor noneuropene reuneste obiecte arheologice, etnografice si artistice originare din America, Asia si Oceania. Africa este reprezentata doar prin colectia islamica din nordul continentului.

Pentru a intelege si aprecia bogatia si diversitatea colectiilor muzeului, acesta ofera o gama larga de servicii educationale si culturale prin diverse activitati, cum ar fi tururile ghidate pentru toate varstele, conferinte, ateliere de lucru, cursuri, etc.
Personalul stiintific al muzeului este dedicat modernizarii patrimoniului prin intermediul unor studii continue de arheologie si epigrafie referitoare la istoria artei cuplate cu analiza in laboratoare si ateliere de restaurare. Rezultatele cercetarilor sunt comunicate publicului prin publicatii, expozitii si intalniri (inter)nationale. Profesionalismul personalului este apreciat de catre institutii academice si stiintifice din intreaga lume.

Tatiana Scurtu-Munteanu

ORIZONTURI DACO-ROMANE

De curand a aparut, la Cluj-Napoca, cel de-al III-lea volum al lucrarii intitulate „Orizonturi daco-romane” a cunoscutului arheolog si dascal, academician prof. dr. Dumitru PROTASE. Lucrarea cuprinde 37 de articole si studii pe care  autorul le-a publicat de-a lungul timpului in tara sau peste hotare, consacrate trecutului nostru daco-roman in perimetrul carpato-danubian. Reamintim ca volumele precedente au aparut in anii 1995 si respectiv 2005, bucurandu-se de o calduroasa primire in cercurile academice si stiintifice din intreaga tara, avand in vedere abordarile incitante si gradul de noutate pe care il oferea celor interesati.
 Si acest nou volum, asa cum ne avertizeaza autorul insusi in Prefata lucrarii sale, este, asemenea celor anterioare, structurat pe aceleasi principii si utilizeaza aceeasi grupare a materialelor publicate. In acest sens, studiile cuprinse in aceasta carte sunt structurate pe capitole ca „Dacia independenta”, „Dacia romana”, „Dacia post-romana” si  „Varia.”
 Deoarece, asa cum precizam, in aceasta lucrare sunt cuprinse articole publicate in tara si peste hotare, o mare parte din texte sunt nu numai in romana, ci si in limbi ca engleza, franceza, germana si maghiara, oferind astfel si unor specialitti sau cititori straini posibilitatea  de a lua la cunostinta despreb rezultatele cercetarilor ca si despre descoperirile facute de neobositul universitar si arheolog  acad. Dumitru PROTASE. Autorul, demn continuator al lui Vasile PARVAN, aduce, prin lucrarea de fata, in atentia istoricilor, dar si a publicului obisnuit numeroase elemente, date si dovezi extrem de utile in intelegerea trecutului nostru daco-roman, de pe o arie extrem de extinsa, cu cercetari intreprinse atat pe intregul teritoriu Transilvan cat si in afara acestuia.
 Observatiile academicianului prof. dr. Dumitru PROTASE, sustinute de date rezultate in urma unor sapaturi si cercetari minutioase, dar si a unei adecvate cunoasteri a lucrarilor stiintifice consacrate acestei tematici, aduc contributii noi, extrem de interesante atat in ceea ce priveste prezenta propriu-zisa a romanilor in spatiul carpato-danubian, cat si a altor semintii aflate in contact sau relatii cu aceste teritorii. Se refera in acest sens la invazia carpilor in anul 242 in Dacia, probleme ale crestinismului la gotii din transilvania, crestinismul la daco-romani inainte de venirea slavilor, fondul lexical dacic si semnificatia lui in limba romana etc.. Academicianul Dumitru PROTASE, continuand o indelunga si prodigioasa activitate de cercetare, aduce competente si pertinente clarificari legate de zone sau subiecte incerte sau controversate, recurgand exclusiv la o argumentatie stiintifica elevata si eliminand din demersul sau stiintific orice ingerinte propaganditice sau politice.
 Astfel, domnia sa ajunge la concluzia ca „Teoria lui Roesler nu s-a nascut din motive stiintifice, ci din motive politice”, sau dezvaluie „adevaruri fundamentale in istoria romaneasca. Permanenta si continuitatea in tinuturile de la Dunare si Carpati”. Academicianul prof. univ. Dumitru PROTASE nu este robul exclusiv al materialelor arheologice descoperite caci, pentru a-si demonstra asertiunile, recurge si la argumente de ordin lingvistic sau lexical care, coroborate cu vestigiile arheologice, intregesc in mod fericit tabloul trecutului nostru daco-roman, in acest spatiu.
 Am mai remarcat o trasatura exceptionala  a demersului sau stiintific si anume, faptul ca academicianul Dumitru PROTASE evita abordari subordonate unor scopuri conjuncturale, chiar daca de buna credinta, si are capacitatea sa deceleze intre faptul istoric si interpretarile interesate sau justificate de o anumita orientare de circumstanta. Fiecare dintre abordarile domniei sale dincolo de competenta indiscutabila a specialistului, degaja o dragoste netarmurita fata de trecutul nostru istoric, dar si o incredere extrem de tonica, mai ales in acest context de criza complexa, in viitorul tarii noastre.
 Peste cateva zile, mai exact la 1 februarie a.c., distinsul academician prof. univ. dr. Dumitru PROTASE, rectorul Universitatii Populare Cluj-Napoca, va implini frumoasa varsta de 85 ani. Este un  prilej de a-i adresa nu numai felicitari pentru aceasta recenta carte exceptionala, ci si sincere urari de viata lunga si cu sanatate, rodnica in noi viitoare lucrari fundamentale in domeniul pe care il ilustreaza de decenii in mod stralucit.
Dr. Dan BRUDASCU

Arheoparcul Gumelnita

Draganesti-Olt, un oras situat la contactul dintre Campia Boianului si Valea Oltului are la vest o lunca cu depresiuni lacustre si grinduri, iar la est Campia Boianului.
Cautarile neobosite ale unui temerar al arheologiei au scos la iveala, in aceasta zona, o serie de vestigii reprezentative ale perenitatii umane, unele dintre acestea datand inca din mileniul VI i.d. Hr. Profesorul Traian Zorzoliu, director al Muzeului Campiei Boianului, pe langa dotarea de exceptie pe care a adus-o lacasului de cultura pe care-l pastoreste, ofera publicului larg un proiect inedit cu un profund caracter istoric si creativ: satul neolitic gumelnitean, din incinta Muzeului Campiei Boianului, reprezentand o realizare unica in tara si printre putinele reconstituiri de acest gen din Europa, constituind totodata si un nou mod de prezentare muzeistica a istoriei.
Strajuit de un sant de aparare si ingradit cu gard din nuiele impletite, intrarea in sat se face pe o punte din lemn sub care curge alene un fir de apa. Patrunzand pe ulita satului, pe partea stanga, vizitatorul poate observa o locuinta lacustra (suspendata pe un pat confectionat din lemne) care constituia la acea vreme un soi de magazie-depozit de alimente. Pe partea dreapta te intampina o coliba mai mare si mai bine utilata. Aceasta reprezenta casa conducatorului de trib in care se gasesc: altarul de cult, pe care sunt asezati doi idoli, barbat si femeie; o masa de magie cu ierburi pentru descantat.  inaintand pe ulita, pe stanga, se observa casa unui olar. in ea pot fi remarcate uneltele confectionate din os cu care mesterul realiza ornamentele pe obiectele din lut realizate pentru diverse intrebuintari. Casa vanatorului, alaturi de ce a olarului, supune atentiei uneltele utilizate in acea perioada de catre om pentru a-si procura hrana. Pe peretele exterior este intinsa o plasa de pescuit, impletita din fibre vegetale avand, in partea de jos, legate, greutati facute din pamant ars, iar pe peretele interior, sunt agatate: harponul, o sulita si un cutit din os. Urmeaza casa agricultorului. Aici se pot vedea uneltele folosite la munca campului, respectiv sape si sapaligi confectionate din corn de cerb. Pe latura cealalta a ulitei, pe partea dreapta, in apropierea colibei sefului de trib, este amplasat un foisor din nuiele impletite. Aici se adunau la sfat, mai marii tribului, pentru luarea unor decizii cu privire la diversele probleme care existau la un moment dat. Catre extremitatea dreapta a ulitei este situat un obor pentru animale.
Inaugurarea arheoparcului s-a facut in prezenta a 100 de specialisti, arheologi, reprezentanti ai 24 de state europene, participanti la Conferinta Internationala de Arheologie Aeriana AARG 2010, organizata de catre Asociatia Internationala Grupul de Cercetare pentru Arheologie Aeriana (Aerial Archaeology Research Group – AARG) si Institutul de Memorie Culturala – CIMEC din Bucuresti.
Toate aceste elemente care constituie Arheoparcul Gumelnita, reprezinta o marturie istorica pe meleagurile draganestene a unei culturi vechi de aproximativ 6.000 de ani. Cercetarea efectuata in decursul unei cariere de scotocitor neobosit prin siturile descoperite prin diferite zone, l-a determinat pe profesorul Traian Zorzoliu sa lase umanitatii un ansamblu de locuinte de la care se poate porni in realizarea unui studiu amplu si pertinent in ceea ce priveste evolutia speciei umane.  Aceasta realizare s-a facut cu eforturi deosebite, fizice, dar mai ales de ordin financiar. Un sprijin in acest sens, l-a gasit la domnul Paul Stanescu, Presedintele Consiliului Judetean Olt, care a inteles importanta demersurilor domnului Zorzoliu si, din fonduri proprii, a acordat de nenumarate ori sume consistente pentru definitivarea acestui obiectiv.
Noi, oltenii din aceasta zona a Romaniei, aducem multumiri domnului profesor Traian Zorzoliu pentru ceea ce a facut si mai face pentru dezvoltarea si punerea in evidenta a bogatului tezaur cultural de care dispune judetul Olt.

George Smarandache,
Slatina, 2010

MANUSCRISELE DE LA MAREA MOARTA 2000 DE ANI IN DESERTUL IUDEII, SASE LUNI IN RALEIGH

by Vavila Popovici

Manuscrisele de la Marea Moarta este o expozitie care spune o poveste dincolo de lume, dincolo de timp si dincolo de imaginatia noastra, experienta cea mai remarcabila a descoperirii arheologice din secolului 20 – manuscrisele cele mai vechi supravietuitoare ale bibliei ebraice, cunoscute crestinilor ca Vechiul Testament”, asa îsi începe prezentarea, Muzeul de Stiinte Naturale din Carolina de Nord, orasul Raleigh.

Astazi, calendaristic, este o zi de iarna, ultima zi în care este deschisa aceasta expozitie la Muzeul de Stiinte Naturale din Carolina de Nord. Aici, în sud-estul Americii, soarele se rasfata pe cer, trimitând fâsii de argint care se frâng în bataia unui vânt puternic. Pamântul îsi schimba haina, ornând-o cu frunze ce se învalatucesc când ordonat, când dezordonat, confirmând ciudate geometrii spatiale. Aspect de toamna târzie, grabita sa-si pregateasca perne calde din frunze ruginii…

Muzeul este amplasat în Dawn Town (centrul orasului), între Capitoliu si cladirea Legislaturii, la întâlnirea strazilor Jones si Salisbury din Raleigh, capitala acestui stat. Colectia muzeului se focalizeaza pe Zoologia, Geologia si Paleontologia sud-estului Statelor Unite. Exista aici mai mult de 95% din colectiile cercetate, peste un milion de vertebrate, nevertebrate, roci, minerale si specimene de fosile din Carolina de Nord si sud-estul Americii. Mai sunt pesti si reptile, pasari si mamifere, o multime de plante exotice, de marimi foarte mari. Am vizitat acest muzeu cu câtiva ani în urma, la invitatia nepoatei mele, care la acea vreme era eleva la liceu (High School) si am fost impresionata de smaraldele existente, de la gemuri fine, mici, pâna la adevarate „regate” ale Carolinei, aur si argint, pietre, cristale, multe dintre ele cristale perfecte, gratioase prin forma lor geometrica si coloritul divers. Schelete imense atârnate de tavanul cladirii sau expuse pe podea, rânjeau parca în fata trupurilor noastre mici, aratându-ne forta lor de odinioara. Ochii nostri se deschideau avizi, fermecati, coplesiti de atâta bogatie a exponatelor. M-a impresionat atunci si marimea acestui muzeu, amplasat pe trei etaje.

Acum, la sugestia nepoatei mele dragi, mergem sa vizitam o expozitie interesanta, care a fost gazduita aici, pentru perioada 28 iunie – 28 decembrie 2008. Expozitia se intituleaza “Manuscrisele de la Marea Moarta”. Aceste manuscrise au fost descoperite între 1947 si 1956 în mai multe grote de lânga Khirbet Qumran si dateaza din perioada 250 î.Hr. – 70 d.Hr.

Intram în impozanta cladire, cumparam bilete. 35$ este costul celor doua bilete, unul pentru o studenta si altul pentru o pensionara. O data cu accesul în expozitie, ni se înmâneaza câte un Headphone. Trecem snurul aparatului în jurul gâtului si îl deschidem, reglam volumul; invitatia este facuta!

Trecem printr-o grota în care sunt expuse câteva vase de lut. Iesim si ne aflam în prima sala a expozitiei. Ascultam prezentarea facuta telefonic. În total sunt 11 sali, cu fotografii, grafice, explicatii detaliate, mostre de manuscrise, totul foarte interesant.

Marea Moarta fiind situata în Orientul Mijlociu, între Israel si Iordania are o suprafata de circa 1000 Kmp (76 km lungime si 16 km latime) si o adâncime de 396 m. Este de fapt un lac interior fara iesire la mare, singurul râu care o alimenteaza fiind râul Iordan. Ea se situeaza cu 400 m sub nivelul oceanului planetar si are cea mai sarata apa din lume. Din aceasta cauza pestii nu pot trai în ea. Legendele spun ca pe fundul acestei mari s-ar afla ruinele oraselor Sodoma si Gomora. Denumirea de Marea Moarta i-a fost data de catre geograful grec Pausanias care a cercetat-o pentru prima data si care a trait în secolul II CE, în timpul domniei împaratului roman Marcus Aurelius, considerat ca unul dintre cei mai importanti filosofi stoici. De mentionat ca aici se foloseste CE (Common Era) = Era Crestina si BCE ( Before Common Era) = Înaintea Erei Crestine. Noi notam: î.H. si d.H.(înainte si dupa Hristos).

Descoperirea primelor manuscrise în desertul Iudeii a fost întâmplatoare. În primavara anului 1947 beduinii din desertul Iudeii pasteau caprele si oile în regiunea Qurman. Un tânar beduin cautând o capra ratacita de restul turmei, a descoperit într-una din multele pesteri raspândite în zona, niste suluri din piele scrise în ebraica si care mai târziu s-au dovedit a avea o vechime de peste 2000 de ani. De la descoperirea lor de catre pastorii beduini, manuscrisele au trecut de la un proprietar la altul, devenind obiecte de tranzactie comerciala. Dar, o data cu gasirea acestor manuscrise, ele au încaput pe mâna unor oameni instruiti si astfel a început seria întrebarilor: Când au fost folosite prima oara pesterile din regiune? Cine erau locuitorii asezarii din regiunea Qurman? Exista o legatura între manuscrise si ruinele din aceasta regiune? Si multe alte întrebari. Pentru a raspunde acestor întrebari, desigur era si este necesara o cercetare amanuntita.

În anii care au urmat de la descoperirea primelor manuscrise, au fost cercetate în jur de 300 de pesteri, naturale sau sapate de mâna omului; multe dintre acestea s-au dovedit a fi goale. Numai în circa 30 de pesteri s-au gasit resturi de cultura materiala de interes minor pentru stiinta, iar în alte 11 pesteri din regiune s-au gasit depozite de manuscrise de valoare. În total au fost descoperite în jur de 40 000 fragmente reprezentând vestigiile a aproximativ 600 de carti, scrise în piei tabacite, papirusuri si tablite de cupru în ebraica si aramaica, texte cuprinzând o perioada de un mileniu ( secolul al III-lea î.Hr. – secolul al VII-lea d. Hr.).

Qumran erau niste ruine pe care lumea nu le-a luat în seama, pâna când s-au descoperit manuscrisele din pestera de acolo. Abia atunci specialistii s-au apropiat de aceste ruine si s-au facut sapaturile care au dovedit ca ele sunt de o foarte mare valoare, ca sunt vechi de peste 2000 de ani.

Dupa cum explica unii teologi, Qumran a fost o comunitate a unei miscari care a aparut prin anii 160 – 142 î. Hr., o ramura din cei asa numiti „hasidim”, adica „piosi” Din acesti „hasidim” se trag pe de-o parte fariseii foarte cunoscuti din Evanghelii, oameni care respectau Legea lui Moise, iar pe de alta parte se trag „esenienii”, care însa erau constituiti în comunitati separate, cu un caracter aparte. Pe vremea Mântuitorului erau destul de multi în ?ara Sfânta. Despre existenta esenienilor se vorbeste ca despre o a treia filozofie dupa cea a fariseilor si a saducheilor, deci erau orientari religioase diferite. Esenienii au aparut în sec. II î. Hr., constituindu-se ca o grupare aparte, ca o comunitate – remarca toti specialistii – eminamente sacerdotala, ei considerând necesara restaurarea preotiei si cultului în puritatea lui initiala. Pliniu cel Batrân spunea: „Niste solitari, tot ce poate fi mai extraordinar pe lume; ei traiesc fara femei, fara dragoste , fara bani. Palmierii sunt singurii lor tovarasi “. E clar deci, datorita acestei localizari pe care o face Pliniu, ca el are în vedere o comunitate de esenieni si anume, comunitatea de la Qumran. Ni se explica ca i se spune Qumran, pentru ca asa îi spun arabii, deci este o denumire posterioara epocii în care ei au trait, de aceea nu se vorbeste în documentele vechi de Qumran, aceasta fiind denumirea actuala a locului.

Vedem fotografii cu sapaturile facute, macheta regiunii în care s-au facut sapaturile si multe alte documente interesante, explicative. Pentru ca tot mai multi oameni sa aiba acces la misterioasele documente si, în acelasi timp, pentru a se evita ca fragilele pergamente sa fie deteriorate prin expunerea la caldura si lumina, o echipa de cercetatori de la Universitatea Haifa si de la Kings College din Londra au fotografiat fiecare bucata de manuscris atât color, cât si în infrarosu, iar reproducerile au fost puse la dispozitia publicului, în aceasta expozitie.

Cele sapte manuscrise din prima pestera, achizitionate in final de staretul Atanasie si de profesorul Sukenik, sunt însa printre cele mai importante. Scrierile contin cea mai completa copie a cartii lui Isaia, texte de rugaciuni, interpretari biblice, fragmente de poezii, texte de întelepciune, dar si o lista a tuturor locurilor funerare unde erau ascunse obiectele sacre si profane ce alcatuiau tezaurul Templului de la Ierusalim înainte de a fi distrus de catre romani în anul 70 d.Hr.

La studierea manuscriselor descoperite în desertul Iudeii au participat paleografi, arheologi, filologi istorici, cercetatori ai artei antice etc.

Acum, se cunoaste aceasta descoperire, lumea a auzit de scrierile ebraice stravechi ce au fost gasite în pesterile de lânga Marea Moarta, fiind impresionata de aceste descoperiri ale savantilor si presupunând ca acestea ar proveni din comunitatea în care “Ioan Botezatorul a predat, iar Iisus a învatat”. Ideea este ca textele ilustreaza o perioada îndelungata, pierduta, a crestinatatii, când a existat o secta ce a crezut într?un martir “Învatator al Dreptatii”, ce va reaparea, în cele din urma, credinciosilor.

Pâna acum însa, foarte putini oameni au avut sansa de a citi manuscrisele, din simplul motiv ca nici o traducere completa a lor nu a fost pâna în prezent accesibila omului obisnuit. În 2005 a aparut însa o carte cu manuscrise, pentru a satisface aceasta necesitate. Cartea ofera interpretari inteligibile ale principalelor manuscrise din pesterile de la Marea Moarta, dar nu se angreneaza în nici un fel de teorie particulara, ci permite manuscriselor sa se exprime si sa fie o marturie a celor existente în acea perioada. Scopul cartii a fost cel de a traduce o parte din manuscrisele descoperite la Qumran, acele texte care sunt suficient de bine conservate, astfel încât pot fi întelese. Recomandarile se încheie cu urmatoarea fraza: „Pentru cei care vor citi cu întelegere aceste manuscrise, acestea vor avea o valoare nepretuita prin faptul ca transmit mesajul religios al unor oameni care au renuntat la lume si au fost capabili sa-l afle pe Dumnezeu în pustie, pur si simplu pentru ca au preferat simplitatea în locul traiului îndestulat.”

Ne-a impresionat rugaciunea din manuscrise (Manualul de disciplina), citit, în completare, pe internet:

Binecuvântat fii Tu, Tata Ceresc/ Care m-ai condus/ Catre izvoarele datatoare de viata ale gradinii vesnice./ Arborele vietii îsi îndreapta/ Ramurile sale nemuritoare/ Catre cerul infinit/ Si radacinile sale se întind adânc/ În apele adânci din Oceanul vietii./ Si Tu, Tata/ Protejezi frunzele sale./ Îngerii Tai de zi si de noapte/ Si flacari ale luminii Tale/ Vegheaza asupra Creatiei Tale./ Recunostinta mea e mare, o, Tata Ceresc,/ Caci Tu mi-ai ridicat spiritul pâna la sferele binecuvântate/ Si mi-ai deschis inima catre minunile de aici./ Din profunzimile pamântului,/ Tu mi-ai calauzit pasii/ Catre prezenta Ta eterna./ Tu mi-ai purificat corpul/ Pentru ca eu sa ma alatur Îngerilor Pamântesti,/ Si spiritul meu/ Sa-si gaseasca locul/ Alaturi de Îngerii Ceresti./ Tu ai dat eternitatea omului/ Pentru ca în zori si în asfintit/ Cântecul sau sa venereze minunile Tale./ Zi dupa zi/ Într-un elan de recunostinta,/ Voi cânta opera Ta;/ Dimineata, când se lumineaza/ Si seara, când se lasa întunericul;/ Anotimp dupa anotimp/ De-a lungul întregii mele vieti/ Si pâna la sfârsitul timpurilor.

Ni se spune ca dintre documentele scrise pe pergament si pe papirus numai câteva sunt bucati mari. Cele mai multe (circa 900 de documente) sunt farâmitate în 15.000 de fragmente. Acum, la sfârsitul vizitei acestei expozitii, am înteles de ce necesita mult timp pentru cercetare, întelegere, ordonare, transcriere si pastrare.

Iar noi oamenii suntem foarte complicati în interiorul nostru, caci suntem facuti dupa matricea cerurilor si purtam în noi o parte a divinitatii. Pâna vom cunoaste întru totul adevarul, ne vom razboi cu mintea si întelegerea noastra, aici pe pamânt. Cunoasterea si calauzirea spre adevar ne este si ne va fi revelata de Duhul Sfânt. Sa ne bucuram asadar, de orice descoperire, de orice adaos cunoasterii noastre.

Parasim cladirea Muzeului cu trupurile înfiorate si gândurile ametite. Mergem la brat, schimbam pareri… Si vântul îsi înteteste bataia, si frunzele se rostogolesc pe asfalt, si copacii saraciti, flamânzi, îsi întind ramurile tremuratoare spre noi. Ne grabim. Ne grabim sa ajungem acasa.