RELIGIA ÎN ȘCOALĂ: Câteva idei și móstre din opera clasică

biblia-imi“A nu ști Biblia, în speță Vechiul Testament și Noul Testament, pentru un european este un fapt de incultură îngrozitoare.”

Gabriel Liiceanu

Subiectul religia în școală este unul fierbinte acum. De aceea nici nu mai e nevoie de multă teorie, deoarece  asta ne-ar îndepărta de chestiune și mai mult, mai ales că părerile pot fi (pentru aproape orice) pro sau contra.

Însă, pentru a clarifica un punct sau două, esențiale, voi pune o întrebare,  pertinentă – Fără Eminescu, ce ar fi educația și cultura elevilor români?  Dar, totdată, mai pun și o a doua întrebare, la fel de îndreptățită –  Fără Dumnezeu, ce ar fi educația și cultura elevilor români?
Continue reading “RELIGIA ÎN ȘCOALĂ: Câteva idei și móstre din opera clasică”

O moarte care n-a cântărit nici cât un fapt divers

Max BleherM.Blecher (1909-1938)

75 de ani de la despărțire

„In dimineaţa de 31 mai, a murit la Roman, în vârstă de 29 de ani, după o viaţă trăită în spitale şi sanatorii, cu amândouă picioarele îndoite şi anchilozate de la genunchi, cu şira spinării distrusă de tuberculoză… cu doi ochi mari, puţin sticloşi, dilataţi în lunga lor insomnie, scriitorul M. Blecher. El lasă în urma lui două cărţi tipărite care- nu am nici o îndoială- îi vor păstra pentru totdeauna dureroasa lui memorie”, nota Mihail Sebastian în revista VIAŢA ROMÂNEASCĂ din iulie 1938. Un Iov al istoriei literare a fost Blecher, care s-a născut la 8 septembrie 1909 , la Botoşani, în familia unui negustor de porţelanuri. Şi-a dat bacalaureatul la Paris, iar la vârsta de 19 ani se îmbolnăveşte de morbul lui Pott, boala de care vorbea Sebastian.

Soarta i-a rezervat zece ani de chin, dar şi de vise şi răgaz de creaţie, pentru că Max – Marcel Blecher avea talent, se entuziasmase de suprarealism, modernism în genere, era un precursor al oniricilor, la noi, avea ce spune. Continue reading “O moarte care n-a cântărit nici cât un fapt divers”

ROMÂNIA MEA: „TARA MEA”

CONCURSUL DE ESEURI „ROMÂNIA MEA” – PNL VASLUI 2011


 

Andreea MAXIM – Liceul Teoretic “Emil Racovita” Vaslui

(eleva in clasa a XI-a)


ROMÂNIA MEA: „TARA MEA”

 

 

E greu de spus ceva despre România atâta timp când nu iesi din tara, cât nu ai termeni de comparatie. Odata iesit de 2-3 ori începi sa privesti altfel lucrurile, vezi partile bune, vezi partile rele, ti se schimba modul în care gândesti si apreciezi lucrurile. Spun acest lucru deoarece am fost plecata în strainatate si mi-am dat seama cât de mult sunt evoluate tarile din Occident, în comparatie cu România.

Ca imagine de ansamblu, România este o tara ce merita a fi apreciata. Natura ne-a înzestrat cu locuri absolut superbe, muntii, marea, lacurile-locuri apreciate în întreaga lume. România privita din exterior este o tara demna de invidiat pentru aceste locuri frumoase, variate… un loc superb pentru „o vacanta” sau pentru un „tur” prin cele mai interesante locuri din fiecare regiune. România îmi da ocazia de a ma putea bucura de peisajele ei minunate, de atmosfera placuta. Îmi place tara în care locuiesc pentru ca îmi ofera mereu noi experiente. Este mereu surprinzatoare, mereu te lasa sa îi mai descoperi o taina sau o frumusete. ?i când crezi ca nu mai ai nimic de vazut, hop apare misterul unei noi descoperiri. Pot spune ca îmi iubesc poporul doar pentru oamenii pe care i-a creat, oameni care ne-au facut cunoscuti în lume prin perfomantele lor: Ilie Nastase, Nadia Comaneci, Gheorghe Hagi, Ivan Patzaichin si altii… Dracula, este renumit peste tot, la fel si Nicolae Ceausescu sau alte personalitati marcante ale istoriei romanesti. Iubesc România pentru cultura, pentru unii oameni pe care i-a dat si pentru oamenii pe care am credinta ca îi va da în continuare. O iubesc pentru Caragiale, Bacovia, Eliade, Creanga, Arghezi.

Eu îmi iubesc tara, dar din iubirea mea face parte si disperarea mea de a vedea ce traim si cum traim. Este totusi tara mea, tara în care m-am nascut, locul în care am crescut, locul în care ma formez ca om… Nu pot sa aduc injurii la adresa ei, însa nu sunt nici foarte multe aspecte pe care sa le pot lauda în afara de ce am amintit mai sus. Sentimentele mele pentru aceasta patrie sunt contradictorii, si de ura si de iubire.

Urasc tot ce se întâmpla rau în tara asta. De ce mi-as iubi tara în care m-am nascut, dar care nu ma sprijina în ceea ce vreau sa fac si ma motiveaza tot mai mult sa o parasesc în viitor pentru alte meleaguri mai bune? Tara la care tot mai multi tineri renunta si pleaca în strainatate pentru a le fi apreciate cunostintele la adevarata lor valoare, pentru a se integra într-o comunitate studenteasca adevarata.

 

De ce mi-as iubi tara în care valorile culturale sunt marginalizate si în locul lor sunt promovate vedetele de carton care nu fac altceva decât sa contribuie la imbecilizarea romanilor? Tara în care mediocritatea si incultura sunt promovate de catre televiziuni ca standarde si manipularea a ajuns la cote alarmante.

De ce mi-as iubi tara înzestrata cu relief, locuri si peisaje dintre cele mai diverse, pe care însa nu le stim pune în valoare si le distrugem pe zi ce trece tot mai mult fara a tine seama de consecintele pe care le pot avea faptele noastre? Este un semnal de alarma pentru oamenii cu suflet adevarat care fac diferente si din pacate realizeaza ca suntem cu veacuri în urma altora.

Pacat ca locurile în care ne-am nascut si am crescut, încetul cu încetul devin-datorita mentalitatilor grobiene – zone detestate si, încerci cu disperare sa visezi macar daca nu, chiar, sa pleci în alta tara. Când constati ca bunul simt este un defect major, mai poti dori sa ramâi în tara? Când la tot pasul vezi câini vagabonzi, mizerie si agresivitate, te mai poti gândi la patriotism? Poate altii sunt în stare sa o faca, eu una nu. Istoria este acum o poveste, interpretata, adaptata, înflorita de înaltii demnitari. Iar în baza acestei istorii sarbatorim „diverse”. Mai mult, România este îngrozitor de grozava de ziua ei. Ca atunci când moare un om si, de abia dupa aceea, este cel mai tare, cel mai talentat, cel mai bun din tot Universul, însa trebuie sa moara sa fie ridicat la acest grad.

Nu ma mândresc ca sunt românca. Nu cânt imnul national. Nu duc mâna la inima sa arat ca îmi iubesc tara, doar de ziua ei. Nu ma înflacarez cu stegulete, pe care nu le flutur. Nu explic ce înseamna 1 Decembrie pentru mine. Nu pot iubi în fals. Nu iubesc România în cântece, în tancuri si în parade militare. Poate pentru ca sunt sunt de etnie rroma, si doar pe jumatate românca. Nu îmi este rusine sa recunosc adevarata mea identitate. Chiar ma mândresc, desi etnia mea nu este bine vazuta în aceasta tara. Acesta este un alt motiv pentru care îi acord României o bila neagra!

As iubi mai mult România daca nu m-as lovi la orice pas de nesimtirea si prostia unora, de comportamentul specific al romanilor. Ma enerveaza coruptia si cum se musamalizeaza totul. Ma irita ca nimic nu merge cum trebuie si aliantele politice de peste noapte din politica. Stânga se ia de mâna cu dreapta si se ard dosare dupa placul inimii. Poate ca nu e asa, dar faptul ca în România se poate orice tinde sa devina un adevar.

Am ajuns sa traim în tara lui Papura-Voda si degeaba exista o mâna de oameni de valoare, care se straduiesc sa schimbe imaginea României, în special peste hotare, unde suntem atât de prost vazuti, când pe de alta parte sunt mult mai multi care au ajuns sa faca de rusine numele de român, în sensul ca atunci când spunem „român” deja îl asociem cu anumite caracteristici ale acestui neam (ca de exemplu smechereala, mica învârteala, mica ciupeala, sau „timpul trece, leafa merge”… parerea gresita ca romanii sunt mult mai destepti comparativ cu cei din alte tari! Exista altii mult mai buni decât noi!

Ce e mai rau e ca aproape în orice problema suntem toti bagati în aceeasi oala, mai ales din punctul de vedere al strainilor. Orice tara are probleme, dar diferenta dintre România si alte tari e ca noi aratam orice prostie si orice e în neregula si… ramânem cu aratatul. Tarile dezvoltate nu arata tot ce se petrece la ei, însa în schimb cauta sa rezolve cât mai repede problemele negative care apar.

 

Am obosit de tara care ma transforma în victima sau complice. În victima, fiindca oricât de multe rele s-ar  întâmpla în tara asta, oricât de multa coruptie ne-ar taia rasuflarea cu duhoarea ei, statul, legile, functionarimea, judecatorii, guvernul, parlamentul par cu toate ca exista într-un univers  diafan, paralel cu al nostru, din care arunca, din când în când, o ocheada catre noi, sa ne supravegheze.

Urasc foarte multe aspecte negative din aceasta tara: saracia, lipsa interesului acordat de stat si guvern oamenilor, circulatia rutiera de cosmar care face extraordinar de multe victime, sistemul sanitar depasit, educatia din scoli si licee… toate acestea plecând de la lipsa alocarii fondurilor acolo unde e nevoie. Se investesc miliarde de euro în campanii electorale pentru a se putea fura înmiit dupa ce se vor fi ales. Pentru asta si pentru multe altele pot spune ca urasc viata din România. Pentru ca ne batem pur si simplu joc de ce avem: poluam marea, distrugem parcurile nationale… Nu numai ca nu valorificam bogatiile cu care am fost înzestrati: ape minerale, namoluri sapropelice, etc. Dar le distrugem constiincios, zi de zi. Pentru ca taiem paduri doar pentru ca e mai usor sa tai lemne decât sa ai rabdare sa astepti sa creasca ce ai plantat. Pentru ca exploatam pâna la ruina orice lucru facut de altii, fie ca e vorba de statiuni, hoteluri, drumuri, etc însa nici nu ne gândim sa le reparam, întretinem, sau doamne fereste sa le modernizam.

Urasc tara asta pentru ca nu mi-a dat niciodata mai nimic. N-am avut niciodata tot ce mi-am dorit, si asta nu pentru ca parintii mei nu erau suficient de muncitori; ci pentru ca meseriile de la buget nu erau prea bine platite.

Urasc România pentru sistemul penibil de învatamânt. Urasc faptul ca elevii nu sunt îndrumati înca de pe bancile scolii în directii potrivite pentru abilitatile fiecaruia. Asa am ajuns ca în ziua de azi oricine sa poata termina o facultate, iar când cei cu adevarat talentati îsi cauta un loc de munca în domeniu, n-au loc de uscaturile care, întâmplator, au si ele o diploma.

România a fost o tara frumoasa si probabil înca mai are potential sa fie o tara frumoasa, dar pe drumul pe care l-a apucat nu prea vad motive pentru care sa zic „iubesc efectiv România, pentru ca e România!”. România are o istorie frumoasa, dar asta apatine trecutului, pacat ca viitorul este sumbru si murdareste si trecutul. M-am nascut aici si probabil îmi va fi greu sa plec.

Cu toate ca relatia mea cu România este una cu suisuri si coborâsuri, simt ca am ceva pastrat în inima mea si pentru aceasta tara. „Traim în România si asta ne ocupa tot timpul!” Iubesc România pentru cultura, pentru unii oameni pe care i-a dat… si pentru oamenii pe care am credinta ca îi va da în continuare. O iubesc pentru Caragiale, Bacovia, Eliade, Creanga, Arghezi…

 

Andreea MAXIM

iunie 2011


Promisiuni conditionate

 

Promisiunile lui Dumnezeu sunt conditionate- insa toate sunt DA. AMIN!

 


Orice loc pe care-l va calca talpa piciorului vostru vi-l dau, cum am spus lui Moise. (Iosua, 1.3)

 

[pullquote]

Cartea aceasta a Legii sa nu se departeze de gura ta; cugeta asupra ei zi si noapte, cautând sa faci tot ce este scris în ea; caci atunci vei izbândi în toate lucrarile tale si atunci vei lucra cu întelepciune.(Iosua, 1.8)

[/pullquote]

Nu stim ce greutate a pus în vorbele sale un profesor care înainte de 1989 a facut o afirmatie colosala în fata studentilor pe care-i îndruma si de care se simtea foarte apropiat si responsabil: „Nu e om cult acela care nu a citit Biblia cel putin o data.” Sunt curios pâna unde si-a însotit vorbele cu fapta. Ce a facut el însusi, cât de departe l-a dus acea preocupare nobila si curajoasa pentru acel timp cand Bibliile erau aproape complet interzise în particular. Înafara preotilor, exceptand protestantii, aproape nimeni nu citea Biblia.

Se vorbea ca Marin Preda pentru a scrie celebra fraza de la sfarsitul trilogiei Cel mai iubit dintre pamanteni citise toata Biblia si înca una veche! Dar, cu siguranta profesorul nostru se referea la o cultura generala minima.

[pullquote]

“Daca dragoste nu e, nimic nu e.” (Marin Preda, cf. 1 Corinteni, 13)

[/pullquote]

Asa cum românii e musai sa-l citeasca pe Eminescu, tot asa e obligatoriu citirea Bibliei. Se stie ca aceasta Carte unica cuprinde multe genuri literare, scrieri de mare profunzime literara, scrise în perioade de timp stravechi, care se întind pe cca 1.500 de ani, pagini care si-au mentinut nu numai autenticitatea celor scrise, dar si prospetimea si farmecul, intacte.

Toti marii oameni de cultura, Eminescu, Eliade, Arghezi, Blaga, Stanescu, Botta, Botez s.a., lista fiind deschisa, fac referiri de substanta la invatatura Bibliei, întreaga lor opera ar avea o alta directie si o cu totul alta valoare (inferioara) daca ar lipsi cultura si tiparul sfintelor scrieri.

Am zis Biblie, deoarece si altii vorbesc de Sfintele Scripturi, unii incluzand si alte scrieri vechi, cum ar fi upanisadele, de pilda. Ori, Biblia cuprinde cele 66 de carti canonice, dupa cum gasim si explicarea necesara în Prefata la Biblia Ortodoxa, tradusa si tiparita sub îngrijirea distinsului carturar si prea-înalt episcop, Bartolomeu Anania. Biblia Ortodoxa cuprinde si alte cateva carti necanonice, pe care Bartolomeu Anania le numeste bune de citit! Insa, o mare parte a Occidentului, neoprotestantii, Biserica Americana Baptista, au Biblia cu doar cele 66 de carti canonice, celelalte sunt cu totul inafara Bibliei. Nu sunt considerate Cuvantul lui Dumnezeu care sa fi inspirat scriitorii acestora. Pentru cunoscatori, diferenta e mare, intre o carte canonica si una necanonica, se simte imediat ca nu e in vorbirea si scrierea unitara a intregului,  citind Biblia cu aplecare, apoi punand ochii si pe acele scriei bune de citit.

[pullquote]În adevar, fagaduintele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt „da”; de aceea si „Amin”, pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu.” 2 Corinteni, 1.20[/pullquote]

Pentru ca spatiul unui Articol e totusi limitat, voi restrange  acest punct de vedere, doar la aceste afirmatii succinte, de altfel si tema propriu-zisa o voi trata mult prea laconic.

Orice loc pe care-l va calca talpa piciorului vostru vi-l dau, cum am spus lui Moise. (Iosua, 1.3)

Daca veti calca cu piciorul, insa e cu folos sa calcam cu ochii si cu gandul, cu meditatia, locul lasat pentru noi, care trebuie deci cucerit, Dumnezeu ni-l va da, cum a promis. El a lasat ascunse, la prima vedere, lucruri importante pentru viata noastra. Trebuiesc cautate cu multa grija si preocupare, ca pe o comoara de mare pret. Pentru poporul israel, Dumnezeu a promis acea bucata de Pamant care le-a dat-o atunci prin conducatorul lor, Iosua, dupa razboaie care au durat cca 7 ani, si care va fi al lor, conditionat.

[pullquote]

Iosua a împlinit poruncile date de Domnul robului Sau Moise si de Moise lui Iosua; n-a lasat nimic neîmplinit din tot ce poruncise lui Moise, Domnul. – Iosua, 11.15

[/pullquote]

De ce credeti ca toti marii oameni de cultura, printre care il includ si pe Brancusi, s-au preocupat in mod majoritar de invatatura care ne vine din Biblie si de la Dumnezeu?

Pentru ca e de neinlocuit si pentru ca e o sursa inepuizabila de mari binecuvantari.

Citim Cuvantul Sfant, caci El ne poate da bucurii spirituale nespus de marete?

De curând am avut sub ochi un eseu urias, al omului de cultura prof. dr. Adrian Botez: Doi frati … imparati! De care imparati si frati, e vorba? De Dan si Emil Botta, ambii poeti de mare talent. Dan Botta, poet de mare profunzime si scriitor cercetator, fiind printre noi doar 51 de ani (1907-1958). Imparatul mai tanar, Emil Botta (1911-1977), a fost un mare actor si poet talentat, binecunoscut contemporanilor sai prin rolurile memorabile interpretate in teatru si film, remarcat prin stilul de interpretare cu totul inconfundabil, de mare angajament launtric.

 

[pullquote]

Mircea Eliade il omagiaza pe poetul Dan Botta, folosind cuvinte-metafore: “ … pentru ca Dan Botta a înteles ca Scrisul este o Religie, ca nu trebuie sa-ti masori opera cu…camioanele (de maculatura, fireste!), ci ca orice scrie Artistul Arhetipal, de fapt sculpteaza pe Stânca Eternitatii, din Paradisul Lui Dumnezeu.

Dan Botta este, alaturi de Eminescu, N. Densusianu si Blaga, printre extrem de putinii români care au înteles, cu clarviziune, ca Neamul Românilor, ROMÂNII, ca expresie de Duh! – nu alcatuiesc, în existenta lor de sute de mii de ani, ca stramosi ai Europei si ai Lumii întregi – o…”cultura minora”…

[/pullquote]

 

CE VREAU SA ZIC ? Pun fata in fata,  alaturi si  impreuna, Biblia si scrierile marilor poeti amintiti aici.  Mareata Opera le-a fost izvor de invatatura si inspiratie,  tuturora. Dar  Biblia  ea insasi  cuprinde si multe scrieri in versuri cum sunt Psalmii, unele scrieri ale lui Solomon, cartea Iov…

Inca odata remarc credinta poetului Dan Botta, descifrata pentru noi in eseul Doi frati … imparati!:

 

Desi admira pe Proust si iubea pe Stendhal, suspecta romanul ca gen literar. I se parea inutil si necuviincios sa scrii, bunaoara, ca cineva, personaj literar, a taiat o bucata de brânza si a mâncat-o cu pâine. Chiar daca ar fi încercat, Dan Botta n-ar fi putut scrie niciodata o asemenea fraza. Nu credea în realitatea literara a obiectelor si actiunilor de toate zilele.

 

 

Constat, ca si Dan Botta, ca in poezie, cuvintele si ideile, filozofia acestora, imbraca forme de mai mare profunzime spirituala.

 

 

Dan BottaCredea (alaturi de alti câtiva, printre care ma numaram) ca daca o cultura îsi reveleaza constient esentele – într-o creatie poetica, în filozofie, într-o opera spirituala – devine prin însusi acest fapt o CULTURA MAJORA; chiar daca, datorita limbii în care au fost exprimate, valorile ei literare nu se pot bucura de o circulatie universala” – cf. Mircea Eliade.

Si, tot din marturia extrem de pretioasa a lui Mircea Eliade, aflam ca Dan Botta era VÂNATOR DE ARHEI : “De aici, pasiunea lui Dan Botta pentru esente. De aici, de asemenea, convingerea lui ca numai “clasicismul” (orice tip de clasicism, nu numai cel greco-latin) poate constitui sursa exemplara de inspiratie. Pentru ca, spunea Botta, familiarizându-te cu valorile clasice, îti revelezi esentele si înveti sa le descoperi acolo unde nu le vedeai mai înainte. (Numai un “clasicist”, credea Dan Botta, putea identifica marile creatii ale poeziei populare. Ceilalti cercetatori ramâneau la nivelul filologiei, folklorului sau istoriei literare)

 

Sa mergem la adevaratul  izvor  spiritual!

Sa ne bazam pe  promisiunile  – certitudini care ne dau adevarata viata si fericire vesnica – Cuvantul lui Dumnezeu lasat pentru om in Carte, in TESTAMENT (Vechiul si Noul testament- Biblia).

Doamne ajuta! Doamne da-ne izbanda!