Interviu cu pastorul Nicu Butoi

 Hăituit şi arestat de comunişti pentru că predica şi răspândea Biblii, Nicu Butoi este protejat şi hrănit ca de îngeri prin cele 90 de zile de înfometare şi muncă silnică din penitenciarul Bacău şi scăpat de condamnarea secretă la moarte, în timp ce nu conteneşte “să predice pe Domnul” şi să încurajeze pe toţi cei din jur, arestaţi şi gardieni deopotrivă, chiar acolo în detenţie.”            Octavian Curpas

Evanghelistul internaţional de origine română, Nicu Butoi, se înscrie cu siguranţă pe lista celor mai de succes predicatori la nivel mondial. La vârsta de 16 ani, după ce viaţa lui a fost tranformată de Cuvântul lui Dumnezeu, primul lucru pe care l-a făcut, după botez, a fost să-i ceară unui pastor “o carte de predici” ca să prezinte şi altora pe Domnul Hristos. În perioada comunistă, a găsit o metodă foarte ingenioasă de-a predica Evanghelia prin faptul că a decis să lucreze ca zugrav, această meserie conferindu-i posibilitatea să intre în sute de case şi să ducă Cuvântul speranţei. Continue reading “Interviu cu pastorul Nicu Butoi”

ANTOLOGIA STARPRES 2012

 

Ligya Diaconescu


Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume – Starpress 2012

 

 L’Antologie des ecrivains roumains de tout le monde- Starpress 2012

 

.
Editura Fortuna 2012

.

.
La initiativa doamnei Ligya Diaconescu, Antologia Starpress 2012 (207 pagini, format A4) a aparut de aceasta data în varianta româno-franceza, pentru a reuni, parca, suflul latin într-un singur manunchi si acela sa fie încununat de trairile si ofranda literara adusa de catre cei 35 de autori. Cartea este structurata în doua capitole: proza si poezie, o atentie deosebita si un spatiu mai amplu acordându-i-se poeziei. Textele sunt, în mare parte, scrise în româna si traduse ulterior în limba franceza de catre autorii acestora sau de traducatori autorizati. Creatiile ce pot fi citite în oglinda româno-franceza, alocate fiind câte patru pagini fiecarui autor, scot în evidenta sensibilitatea, talentul, credinta si inima deschisa de care scriitorii dau dovada.

Poeta, scriitoarea, jurnalista si publicista Ligya Diaconescu reuneste cu pricepere nume sonore sau mai putin cunoscute ale scrisului românesc contemporan. Desi plecata des din România, domnia sa are o activitate importanta în domeniul cultural si jurnalistic românesc. Este director general al S.C. Starpress SRL, Râmnicu Vâlcea si al Asociatiei Internationale de Cultura si Turism Starpress, proprietar al revistei cu acelasi nume, publicatie bilingva româno-canado-americana cu redactii în România, Canada, SUA, Israel, Italia si corespondenti în întreaga lume.

Scriitorul Adalbert Gyuris din Germania deschide volumul cu un Cuvânt înainte intitulat „Ecouri regasite”, în care noteaza ca „prin aceasta lucrare se promoveaza cât se poate de elocvent imaginea României, oferind tarilor din întreaga lume poezii pasnice, adevarate buchete de flori si proza scrisa din suflet, pentru suflet.”

Doamna Elena Buica din Canada apreciaza ca „aceasta Antologie formeaza dovada ca literatura noastra se maturizeaza, ca îsi capata propriul sau profil.”

Prof. dr. Adrian Botez din România intituleaza antologia bilingva – EPIFANIE. Si nu este nici macar una laica, pe de-a-ntregul: se arata, de fapt, divinitatea ca Duh Dumnezeiesc, ca Logos al unui Neam exprimat în cultura/literatura.”

Scriitoarea Lucretia Berzintu din Israel marturiseste ca ”solidaritatea noastra, a românilor de pretutindeni, e în mirajul creatiei literare, a culturii” si “o asemenea întâlnire, uniti prin limba româna, ne întareste încrederea în puterea spirituala.”

Felicitari tuturor celor care au contribuit la realizarea antologiei STARPRES 2012 dupa cum urmeaza: Elena Buica (Toronto, Canada), Dora Alina Romanescu (Mangalia, România), Adrian Botez (Adjud, România), Mihaela Cristescu (Sydney, Australia), Camelia Iuliana Radu (Ploiesti, România), Ovidiu Creanga (Toronto,Canada), Victorita Dutu (Bucuresti, România), Daniela Gîfu (Iasi, România), Stefan Lucian Muresan (Bucuresti, România), Victoria Fatu Nalatiu (Bistrita, România), Mirela-Ramona Neagu (Braila, România), Ligya Diaconescu (România/Canada), Monalisa Livia Gheorghiu (Galati, România), Ioana Nina Botici (Toulan, Franta), Constantin Frosin (Galati, România), Virgil Ciuca (New York, SUA), Silvia Petre-Grigore (Pitesti, România), Gheorghe Mizgan (Bistrita, România), Ionela Flood (Londra, Anglia), Cristina Maria Purdescu (Bucuresti, România), Stelian Platon (New York, SUA), Mariana Doina Leonte (Suceava, România), Adalbert Gyuris (Germania), Coriolan Paunescu (Galati, România), Mariana Zavati Gardner (Londra, Anglia), Eugen Axinte (Brasov, România), Gigi Stanciu (Constanta, România), Ania Vilal (Bucuresti, România), Vavila Popovici (Carolina de Nord, SUA), Ioana Greier (Augsburg, Germania), Sorin Micutiu (Simeria, România), Maya Maria Musat (Bucuresti, România), Tatiana Scurtu-Munteanu (Galati, România), Maria Bendou (Onesti, România), Lavinia Hutisoru Dumitru (Bucuresti, România).

——————————————–

Tatiana SCURTU-MUNTEANU

15 februarie 2012

MAI ESTE NEVOIE DE MISCARE SINDICALA, ÎN ROMÂNIA ANULUI 2012?

prof. dr. Adrian Botez

..Auzim, nu de azi, nu de ieri, ci de câtiva ani încoace: „Si sindicatele astea…Ce dracu’ fac ele, pentru bietul om? NIMIC! Ar trebui desfiintate – n-are rost sa platim cotizatie, DEGEABA!!!”

…Stim de ce si de unde vin aceste fraze. Stim si cât de mult adevar (aparent/instigat sau nu) contin ele.

Aceste fraze provin:

1-pe de o parte, dintr-o realitate si dintr-o experienta adevarata si teribil de amara: sindicatele (mai ales cele din învatamânt!) TRADEAZA (în majoritatea lor!), pe toti cei care nu doar ca „platesc cotizatie”, ci investesc, în sindicat, ÎNCREDERE ! Încrederea ca liderul de sindicat va lua apararea bietului angajat, în fata vulpilor si vulturilor din patronat – dar si a dictatorilor violent-abuzivi, din zona bugetarilor /sectorul „de stat”. Multi lideri sindicali s-au îmbogatit malonest, peste orice masura si rusine (prin frauda clara, fizica si morala!), au intrat în politica, s-au aliat cu dusmanul, ajungând prim-ministri si uitând (ca de moarte!) de „originea” lor sindicala etc. – pe spinarea si împotriva înselatului om al muncii. Încrederea este foarte greu de capatat…daramite de…re-capatat, când omul, bietul om care munceste cinstit si vrea, NUMAI, sa nu fie pacalit si batjocorit si distrus („pentru un om mort, asteapta, la poarta uzinei, 300 de oamenii care vor sa traiasca”!), ajunge sa „sufle si-n iaurt” si nu mai vrea sa auda de „lupta sindicala”: ori cade la „mica întelegere” cu patronul sau cu „seful” de la „stat” (mituind, lingusind, tradând… – …si el, dupa modelul liderului, nu?…), ori începe o lupta surda si periculoasa, anarhica, de „vigilantes” sau de „franctiror” – ceea ce poate duce pâna la crima si anarhie sociala. Si nici macar „serviciile” (secrete, se-ntelege!) nu sunt în stare sa monitorizeze astfel de nemultumiri aleatorii, dispersive, browniene…

Sindicatele, cu tot cu liderii lor compromisi, parca au cazut „în adormire”, ca masonii… – numai ca masonii „adormiti” sunt ca agentii secreti: când se trezesc, au capatat puteri proaspete, pentru misiuni letale!;

2-pe de alta parte, dintr-o dorinta diabolica a presedintelui Basescu, de a compromite si, deci, distruge – definitiv si irevocabil! – influenta sindicala, prin care se realizeaza cea mai temuta arma, pentru capitalistii „cimpanzeici” (de fapt, niste mârlani cu mamaliga-ntre dinti, acum ajunsi, prin jaf naucitor, „stapâni” de vile, elicoptere si de pipite si de …„jakuzzi”, niste ciocoi ordinari, cu aere de…”internationalisti” mafioti!) si pentru conducatorii (de institutii de stat) cu apucaturi tiranic-totalitariste: SOLIDARITATEA UMANA!

…Dar nici patronii, nici directorii, nici presedintele (dublu!) ales, Traian Basescu – nu-si dau seama ca…”danseaza peste vulcani”: „lupta sindicala” este singura care ordoneaza fortele nemultumirii umane muncitor-profesionale, singura care poate produce previzibilitate, în desfasurarea luptei! Deci, se evita atât anarhia, cât si, chiar, instabilitatea politica (loviturile de stat…a se vedea, în acest sens, cazul Armatei – iar cazul locotenentului Alexandru Gheorghe este simptomatic, pentru ceea ce dezvoltam noi, aici: daca nu se vor „democratiza”, nu „stil C.A.D.A.”, neaparat – dar, macar, cât de cât, structurile întepenite ale Armatei – se risca intrarea „în vrie” periculoasa: tot mai multi militari, nemultumiti de taierea pensiilor, dar si de ramânerea în tiparele „executiei oarbe” a actului militar, se vor razvrati împotriva acestei situatii de tolerare, vetusta, a statutului de „faptura decerebrata”, de marioneta, de „unealta distructiva”/”terminator”/zombi”, al militarului…ceea ce produce efecte negative grave, cu reverberatii chiar la „vârf”: a se vedea multiplele cazuri de implicare a Armatei, în diversele lovituri de stat, din lumea a treia, respectiv aparitia formelor de conducere statala prin „junta militara”…dar si cazuri multiple de tentative de preluare a puterii de stat, în SUA…aliante contra firii, între Armata si Mafie, precum în cazurile J.F.K. sau George Bush junior, din 11 septembrie 2001… – …si nu numai!).

…Astazi, situatia miscarii sindicale, ca necesitate de SOLIDARITATE si de SECURITATE (colectiva si personala!), s-a complicat infinit, fata de veacul trecut, ba chiar si fata de timpul ante-1989: fiinta umana nu doar ca se dovedeste mult mai vulnerabila si mai friabila (teribil de nesigura pe sansa continuitatii existentei terestre, nu doar din punct de vedere religios, ci si…biologic, prin generatii ulterioare!), dar si mai…isterica/isterizata! De „rezonanta Schumann”, de zvonistica apocaliptica (cu „dovezi”/”argumente irefutabile”, în cutremure, inundatii, radiatii solare etc. etc.! – …evident, si Biserica Crestina – în primul rând EA! – are partea ei de vina, pentru acest proces accelerat de „parasire de sinespre vidarea de sine”, de „uscaciune” întru egoism si degenerescenta spirituala, de „deraiere” de pe traiectul existentialo-spiritual corect, a umanitatii terestre!), de alimentatia tot mai periculoasa, de boli tot mai multe, diverse si ciudate (se arata, cu degetul – deocamdata! – …tot mai mult, spre laboratoarele „savantilor dementi”, dar si la/spre „complotul planetar”, de reducere a populatiei terestre, de la 7 miliarde la …260 de milioane!), de somaj (razboiul economic!), dar si de amenintarile, tot mai brutale, ale razboiului clasic-conventional (a se vedea cazurile Iraq, Afghanistan, acum si Iranul blocheaza strâmtoarea Ormuz, exasperat de embargou si de pretentiile hegemonice ale Israelului, cu „lacheu”-SUA!)…Ba, acum s-a creat si alta situatie aberanta, mult mai alarmant-isterizanta chiar decât…A.C.T.A.: „terorismul la domiciliu” – dreptul SUA de a declara (si aresta, PE LOC!), drept „terorist”, în orice punct de pe glob, pe…”ORICE SUSPECT”!!! Deci, se întrevede cea mai severa (din istoria moderna!) restrângere a intimitatii umane, a „drepturilor omului”, atât de clamate, în timpul revolutiilor „illuminati”, din veacul al XVIII-lea…!!!

Cum raspunde societatea, omului acestuia ajuns în faza ultima a isteriei/isterizarii, aproape…”cu clabuci la gura”? În niciun fel, deocamdata – sau, mai rau: prin desfiintarea miscarii sindicale – ultimul refugiu (laic!) al omului singur si isterizat de socio-existenta.

Cu toate ca, azi ca si ieri, pericolele disparitiei, prin „comploturile dementei terestre”, sunt nu doar uriase, neschimbate – ci si mult mai evidente si probabile.

În 1989 s-a prabusit nu doar statul redistributiv al „bunastarii“ – ocarît sub numele de „socialism de stat“, dar fiind de fapt capitalism de stat –, ci si sta­tul social-democrat occidental al „bunastarii“, bazat pe capitalul privat-corporatist. S-a prabusit atît dictatura „bunastarii“, cît si democratia „bunastarii“. S-a terminat cu lumea calduta a pacii de clasa obtinute prin forta si compro­mis. S-a terminat si cu lumea revoltei domesticite prin tinerea în frîu a inegalitatii si prin cooptarea graduala. Miscarea grevista înabusita a muncitori­lor polonezi a împins Solidaritatea spre compromis, iar reprimarea miscarii grevis­te a minerilor britanici a facut acelasi lucru cu Partidul Laburist. O data cu neoconservatorismul/neoliberalismul a fost suprimata pîna si alternativa reformista, iar moartea politica a blocului sovietic a deschis posibilitatea ca, prin slabirea statului, marele capital sa preia nemijlocit puterea. S-a înfaptuit astfel globalizarea capitalista, care – trecînd pe deasupra granitelor sta­telor-natiune social-democrate ale bunastarii – a raspîndit, de data asta fara interventia de trupe colonizatoare, capitalismul liberal si, de asemenea, revo­lutia telecomunicarii, a industriei spectacolului si a informaticii ultramoderne (…).

Se pare însa ca altceva arata indexul nivelului de dezvoltare (human deve­lop­ment index) întocmit de Programul de Dezvoltare al ONU (PNUD), care, în afara de încasarile în bani gheata, mai masoara si lucruri precum mortalitatea infantila, alfabetizarea, egalitatea dintre sexe etc. (La asta se adauga ca, între 1989 si 2000, în fostul bloc estic a scazut chiar si nivelul de trai ma­surat în mod traditional, iar salariul real al muncitorilor din industrie, transporturi si comerts-a diminuat pîna si în Statele Unite.) Centre For Economic and Policy Research [Centrul de Cercetari Economice si Strategice] de la Wa­shing­­ton a demonstrat pe baza indexului PNUD ca dezvoltarea a sca­zut în perioada 1980–2000 a globalizarii. Se pare ca, înainte de 1980, sca­de­­rea mortalitatii infantile si raspîndirea scolarizarii în tarile mediu dezvoltate si în cele sarace au fost mai rapide (Jonathan Steele, The Guardian, 3 au­gust 2001). Ast­fel de date pot fi citate si pentru alte periodizari, vasazica nu e de gasit ni­caieri utopia care, cica, ar face inutile organizatiile muncitoresti bazate pe lupta de clasa. În acelasi timp însa, nu sînt de gasit nici instrumentele institutionale care sa echilibreze, macar în cadrul sistemului însusi, pendularile si crizele ciclice ale economiei mondiale.

Prabusirea „socialismului real si existent“ (a capitalismului de stat însotit de dictatura) („the collapse of communism“) si constituirea hegemoniei neolibe­rale au avut consecinte neprevazute a caror analiza, în esenta, se lasa înca asteptata (desi exista exceptii)”- cf. G. M. Tamas, Chestiunea sindicala în secolul al XXI-lea, în CRITICATAC, din 2 mai 2011 – traducere de Al. Polgár.

Cei care, printr-o obtuzitate si mancurtizare cu „indice crescut”, mai dondanesc, si azi, despre pericolul „comunismului”, prin lecturarea batrânului evreu Karl Marx (confundând „izvorul” socialist, cu monstrul/”mutantul genetic” bolsevic!) – nu sunt decât niste sfertodocti, care n-au vazut, în viata lor, „Das Kapital” – ori traiesc…în nori! Pericolele „brutarilor undersellers”, care „vând, fara exceptie, o pâine falsificata cu un amestec de piatra acra, sapun, cenusa, var, ipsos de Derbyshire si alte ingrediente asemanatoare” – se traduc, azi, prin e-urile cancerigene si modificarile genetice ale alimentelor (de origine vegetala si animala) „generalizate”! Pentru ca noi, cei lipsiti de aparare, „turma umana”, suntem, azi, nu doar ¾ din populatia afectata negativ…ci 99% !!! – iar „ei”, adica „stapânii dementi ai Terrei”, sunt mai putin de 1%, sunt singurii care-si rezerva dreptul la o hrana „hranitoare si de sanatoasa”! …sa zicem: pentru ca, în definitiv, într-o lume unde crima s-a mondializat/generalizat, si hrana a fost otravita înca „de la surse/izvoare”! Nu poate disparea Terra, iar „stapânii” sa „pluteasca”, lejer si fara griji, în spatiul interstelar…!!!

La Londra (n.n.: secol al XIX-lea!) exista doua feluri de brutari, anume <<full princed>>, cei care vând pâinea la valoarea ei integrala, si <<undersellers>>, cei care o vând sub aceasta valoare. Ultima categorie formeaza mai mult de ¾ din numarul total al brutarilor (…). Acesti <<undersellers>> vând, fara exceptie, o pâine falsificata cu un amestec de piatra acra, sapun, cenusa, var, ipsos de Derbyshire si alte ingrediente asemanatoare, tot atât de placute, de hranitoare si de sanatoase (…). Este notoriu ca pâinea fabricata cu aceste amestecuri SE FACE SPECIAL PENTRU ACEST SOI DE CLIENTI!” – cf. Karl Marx, Das Kapital, Ed. pentru Literatura Politica, 1953, vol. I, p. 203.

Da, „soiul” fraieritilor si batjocoritilor (de catre pseudo-elitele terestro-luciferice!), pentru ca sunt…SINGURII NE-PARAZITI, SINGURII CREATORI DE VALOARE AUTENTICA, AI TERREI!!!

…În definitiv, nu avem dreptul la uitare si incorectitudine: SOCIALISMUL (iar nu …”comunismo-bolsevismul”!) are, si el, martirii sai, care ne-au adus, prin lupta si sângele lor jertfelnic, drepturi de care azi ne bucuram, dar uitam (premeditat ori ba!) cui suntem datori, moral! De pilda, lupta lor/socialistilor, pentru a înlocui abrutizantele 16 ore de munca pe zi – cu cele 8 ore de munca productiva (rezonabile!)! – …iar în învatamânt, trebuie sa ne strângem, umar lânga umar, cu înversunare, pentru a ne apara norma de 16 ore (pe saptamâna), în fata atacului turbat al „mossadistului” premier…”raz(va)nit” – care vrea sa-i tina pe profesori, în scoala, ca pe câmp, 8 ore… – …ori ca au ce munci (ca ore cu elevii), ori ca nu au!!!

În anul 1889, Congresul Internationalei Socialiste a decretat 1 maiZiua Internationala a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorata prin manifestatii muncitoresti. Cu timpul, 1 mai a devenit sarbatoarea muncii în majoritatea tarilor lumii, diversele manifestari capatând amploare pe masura ce autoritatile au convenit cu sindicatele ca aceasta zi sa fie libera (…). Reducerea normei orare zilnice de lucru sta la originea semnificatiei zilei de 1 mai, de sarbatoare internationala a lucratorilor. În anul 1872, circa 100 de mii de lucratori din New York, majoritatea din industria constructiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore.

Data de 1 mai apare, pentru prima data, în legatura cu întrunirea, din anul 1886, a Federatiei Sindicatelor din Statele Unite si Canadei (precursoarea Federatiei Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor si Tâmplarilor a initiat introducerea unei rezolutii care stipula ca: „8 ore sa constituie ziua legala de munca de la, si dupa 1 mai 1886”, sugerându-se organizatiilor muncitoresti respectarea acesteia.

La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanti au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite. Însa, cea mai mare demonstratie a avut loc la Chicago, unde au marsaluit 90 de mii de demonstranti, din care aproximativ 40 de mii se aflau în greva. Rezultatul: circa 35 de mii de muncitori au câstigat dreptul la ziua de munca de 8 ore, fara reducerea salariului.

Dar, ziua de 1 mai a devenit cunoscuta pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piata Heymarket din Chicago. Numarul grevistilor se ridicase la peste 65.000. În timpul unei demonstratii, o coloana de muncitori a plecat sa se alature unui protest al angajatilor de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Politia a intervenit, 4 protestatari au fost împuscati si multi altii au fost raniti” – cf. wikipedia.

Cu siguranta, SOCIALISMUL NU ESTE SIGURA CALE DE A NEUTRALIZA BRUTALITATEA TROGLODITA A CAPITALISMULUI!!!

SOCIALISMUL NU ESTE “A TREIA CALE” (DE DEPARTE, NU ESTE NIMIC IDEAL, SOTERIOLOGIC SI MESIANIC, ÎN MISCAREA SOCIALISTA!) – SI NU POATE DEVENI, NICICÂND, O RELIGIE CU POTENTE SOTERIOLOGICE!!!

DAR, CEL PUTIN, SOCIALISMUL OFERA, PRIN MISCAREA SINDICALA, CAI PRACTICE DE EVADARE DIN “MENGHINA” MANCURTIZANTA, EXTREM DE PERNICIOASA SI DISTRUCTIV-ANEANTIZATOARE (MORAL-SPIRITUAL SI FIZIC!), A CAPITALIMULUI CELUI “SUFOCANT DE DUH” AL VIETII – BIOLOGICE SI SPIRITUALE!!!

Evident ca, daca ne vom complacea în stadiul de azi al miscarii sindicale (din învatamânt sau din oricare alt sector de activitate, de stat sau privat!), daca nu vom sti sa ne alegem liderii care sa fie alaturi de noi, iar nu alaturi de inamicii nostri sociali (crestinismul nu a reusit, deocamdata, sa amelioreze prea multe, în ce priveste realitatea “luptei de clasa”, între cei ce au prea mult si cei ce n-au de nici unele, între cei care huzuresc, nu pentru ca au merite de exceptie si produc ceva deosebit de folositor oamenilor, ci pentru ca stiu sa ne manevreze iluziile si buna-credinta ori naivitatea…) – atunci, însasi planeta Terra este în pericol!

Iata ce zic (si nu sunt decât doua dintre cele mai cunoscute voci masonice mondiale!) aceste pseudo-elite luciferice (de care vorbeam mai sus): În scopul de a stabiliza populatia lumii, TREBUIE SA ELIMINAM 350.000 DE OAMENI PE ZI. Acesta este un lucru oribil pe care trebuie sa îl spun, dar este la fel de rau sa nu-l spun– cf. J. Y. Cousteau, 1991 –  explorator si reprezentant UNESCO. Sau: -“Astazi lumea are 6.8 miliarde de oameni. Si ar putea creste pâna la aproximativ noua miliarde. Acum, daca am face o treaba foarte eficienta cu noile vaccinuri, cu asistenta medicala, cu serviciile de sanatate si control al reproducerii, am putea reduce aceste cifre cu 10 sau chiar 15 la suta!” – zice însusi … BILL GATES !).

…Si sunt sute de astfel de voci „elitisto-terestro-luciferice”!

…Solutii pentru apararea noastra, în fata dementei „stiintifice”, din „Balamucul Mamonei”?!

Tot sociologul si politologul G. M. Tamas pare ca încearca a ne lumina ( fireste ca…relativ, pentru ca…”criza-i mare, Marine!”) – trecând prin „istoria tradarilor si esecurilor socio-democratiei” si…depasind-o, într-un registru extrem de lucid si de realist (pastrându-si, însa, scepticismul de rigoare!):

Oricum ar sta lucrurile, social-democratia a esuat, iar partidele sale de odini­oara (mai ales în Germania si Anglia) impun obligativitatea capitalista a muncii prin mijloacele statului politienesc, prin suprimarea alocatiilor, prin programele de munca publica recompensate cu salarii ale foamei ce nu asigu­ra nici macar minimul de trai si prin celelalte tehnici deja binecunoscute. Idolul lor, Clinton, cu balivernele lui „social-democrate“, a fost executorul, mai necrutator chiar decît Reagan sau Mrs. Thatcher, al contrarevolutiei neoconservatoare/neoliberale silentioase a „demantelarii“. Dupa cum stim din cer­cetarile lui Loren Goldner, din 1973 nivelul de trai al clasei muncitoare americane a scazut cu 20%, iar saptamîna de munca s-a prelungit cu 10–20%. Între 1989 si 1993, venitul mediu pe familie a scazut cu 2.737 de dolari pe an (The Guardian, 20 februarie 1995). Cînd Clinton si-a preluat mandatul, 14,1 milioane de oameni beneficiau de alocatii; spre finele presedintiei sale au ramas doar 7,3 milioane (The Times, 4 august 1999). Cresterea productivitatii nu se datoreaza inovatiilor tehnologice, ci prelungirii zilei de munca, concediilor mai scurte si sarcinilor de munca din ce în ce mai dificile. (Despre întreaga problematica vezi: „The Retreat of Social De­mocracy: Re-imposition of Work…“ [Reculul democratiei sociale: reimpunerea muncii], Aufheben, nr. 8, toamna 1999.) În tot acest timp, doua mi­lioane de americani stau la racoare (vezi Loic Wacquant: Les prisons de la misère [Închisorile mizeriei], Paris, Ed. Raisons d’Agir, 1999). Iar în Anglia si alte locuri, salariul minim functioneaza ca prag de salarizare indirect. (…) Partidele odinioara social-democrate, devenite ale celei de „a treia cai“ si ale „noului centru“, atîta la sovinism, rasism si xenofobie împotriva imigrantilor si a refugiatilor (mai ales în Anglia lui „Tory“ Blair). Ele concediaza – în perfecta armonie cu colegii lor de dreapta – garantiile statului de drept (ha­beas corpus fiind deja ceva de domeniul trecutului), mîndria burgheziei liberale (inviolabilitatea vietii si a afacerilor private, toleranta, pluralismul, rezerva fata de cruzime; fara a mai vorbi de vir­tu­tile de odinioara ale burgheziei liberale, ironia si autoironia).

Logica ocnei e cea care domneste. În tara-model a lui „Tory“ Blair – care a pastrat toate legile, ordinele si masurile antisindicale, antimuncitoresti si antisociale ale Mrs. Thatcher – exigenta „înrolarii tuturor în cîmpul muncii“ înseamna ca nu se mai doreste ca din impozitele cetatenilor sau din veni­turile suplimentare sa se finanteze supravietuirea supusilor ce se afla în imposibilitatea de a-si purta singuri de grija, ca nu se vrea asigurarea libertatii si dem­nitatii întretinutilor, ca nu se tolereaza revoltele somerilor, ca toti sînt ferecati în obada muncii de sclav de rangul cel mai inferior, iar alocatiile se acorda doar cu conditia supravegherii permanente si a hartuirii neînce­tate. Iar cei împinsi astfel în bratele razvratirii fara forma si tinta (delincventa, drog, huliganism, distrugeri fara sens, societatea bandelor si razboirea dintre acestea, neonazism si integrism/fundamentalism ascetic) sînt asteptati de pus­carii – din ce în ce mai multe, din ce în ce mai mari, din ce în ce mai mo­der­ne si din ce în ce mai ucigatoare. Se desfiinteaza pîna si pomana aruncata din cînd în cînd radicalismului de stînga si apararii drepturilor minoritatilor, pîna acum tolerate undeva la marginea social-democratiei. O data cu in­dustrializarea învatamîntului superior s-a terminat si cu sansele subcultu­rilor, care, de bine, de rau, mai scoteau capul din cusca logicii muncii salariate. Integrarea peste tot în lume a sindicatelor în programele de îmbunatatire a calitatii produselor si de intensificare a productiei de marfuri transforma asociatiile înfiintate pentru a apara interesele muncitorilor în complicii spo­ririi intensitatii muncii (a se întelege: ai intensificarii exploatarii). Extinderea ideo­logica asupra proletariatului a asa-numitei etici „protestante“ a muncii (vezi Orbán: „ordine, munca, învatatura“ sau maresalul Pétain: „familie, mun­ca, patrie“, famille, travail, patrie) demonstreaza, chiar lasînd la o parte folosul imediat si evident al burgheziei si stabilitatea statului burghez bazat pe clase, dominatia crescînda a muncii alienate asupra vietii vii a oamenilor. Constatarea elementara conform careia cresterea intensitatii si a timpului muncii executate în folosul capitalului nu e spre folosul poporului pare ca e din ce în ce mai uitata de asa-numita „stînga moderata“ – de fostele partide social-democrate sau „comuniste“. În treacat fie spus, cultul bezme­tic al muncii goleste de continut pîna si privilegiile existente ale burgheziei. ?i sa nu uitam ca, într-o societate bazata pe clase, timpul liber al clasei domi­nante este temeiul si primul garant al culturii” – dupa care tot el, G. M. Tamas, afirma, cu ochii strâns mijiti, într-o privire deosebit de îngrijorata:

Pîna acum, o viata demna de om era posibila numai în bresele capitalismului (sau, folosind expresia epicureilor, în intermundiile sale). Aceste brese se îngusteaza însa din ce în ce mai mult. Lichidarea contraputerii si a contraculturii miscarii muncitoresti social-democrate, desfiintarea statului social redistributiv-planificator („al bunastarii“) astupa bresele. Dispare si umanismul cetatenesc ce viza întreaga societate, iar locul lui e luat de îngrozitul egoism de clasa burghez, agresiv si regresiv. Cuvîntul de ordine al burgheziei nu mai este „unificarea intereselor“, „extinderea dreptului“ si „purtarea în comun a poverilor publice“, cum se întîmpla înca în cazul precursorilor lor liberali din secolul al XIX-lea, si nici „razboiul împotriva saraciei“ (war on want), cum se spunea în penultimul sfert al secolului XX, ci lupta împotriva „de­pendentei de alocatii“ (benefit dependency), împotriva „traiului pe degeaba“, deci nu împotriva saraciei, ci împotriva saracilor. Control institutional (politienesc, graniceresc, militar, fiscal, ministerial, epidemiologic, de igiena mentala sau tinînd de serviciile secrete) al noului proletariat în loc de eman­cipare cetateneasca. De la institutiile de plasare a copiilor, semanînd mai degraba cu niste centre de reeducare, si pîna la televiziunea comerciala si industria divertismentului, de la superstitiile de epoca de piatra si xenofobia raspîndite de revistele de senzatii (tabloids) subuman de primitive si pîna la sutele de mii de portaluri-internet manipulate si muzica pop de proasta calitate revarsîndu-se de peste tot, imbecilizarea josnica a poporului este deja un atentat la viata personala suverana si la bucuria de a trai”.

Iar dupa aceste constatari ale “fascizarii societatii terestre” – G.M. Tamas trece la analiza, cu ambii ochi deschisi spre lumea REALA, nu spre cea a propagandei, infinit de gretoase (…mai ales pentru noi, cei mai în vârsta, care ascultam, paralizati, în anii ’80, Europa libera si Vocea Americii, la radiouri puse pe calorifer…!), a statului capitalist vampiric, prin permanenta trimitere la dimensiunile valabile si functionale ale “vechii contraculturi socialiste”:

Vechea contraputere si vechea contracultura socialiste au protejat, întrucîtva, muncitorimea organizata, de potopul de gunoaie de doi bani, pe care aface­ristii culturii de masa le produceau, déjà, din secolul al XVIII-lea, pentru plebe. (Evident, ele n-au putut s-o protejeze de propriile tradari si compromisuri. De altfel, extinderea culturii înalte la scara întregii societati – desi neorganica si temporara, dar totusi reala – este una dintre putinele reali­zari efectiv emancipatoare ale „socialismului real si existent“, pe lînga acce­lerarea mobilitatii verticale si pe lînga egalizarea antifeudala, îndreptata împotriva spiritului de casta.)”.

(…)Miscarea sindicala occidentala, împletita cu fosta social-democratie si cu fostele partide „comuniste“, precum si cea est-europeana, renascuta dupa 1989, fiind însa imediat atacata si marginalizata, divizata si atomizata, se afla astazi în fata unor sarcini gigantice, abia realizabile – dilemele seculare sînt înca nerezolvate, iar numarul celor noi este în crestere. A scrie despre aceste dile­me e greu si pentru ca – desi în Occident stînga intelectuala si politica e pe cale de a renaste întru totul independent de partidele muncitoresti de odini­oara, dar nu si de miscarea generala a noului proletariat (asta ar fi numit Marx „socialism“) – în Est însa, din motive istorice de înteles, aceasta turnura se mai lasa asteptata, aici fiind numite „de stînga“ formatiuni de diverse nuante si caziere, dar în primul rînd acelea care, ca personal, tineau de regimul de dinainte de 1989, formatiuni ce, la fel ca social-democratia occidentala, re­prezinta versiuni cu constiinta încarcata ale liberalismului burghez. În Est, teoria sociala si vocabularul conceptual de stînga au fost uitate, desi primele semne ale iesirii din aceasta situatie sînt deja vizibile, asta însemnînd inclusiv o noua receptare a marxismului. În Europa de Est, unde „marxism-leni­nismul“ se preda la zeci de milioane de oameni, despre învataturile lui Marx se pot spune – fara contradictie – lucruri ce chiar si în 1860 ar fi dat do­vada de o incultura rusinoasa. Proasta întelegere este deci inevitabila.

Asa cum demonstreaza clar întreaga istorie a miscarii muncitoresti, iar în ce priveste Occidentul, mai ales ultimele patru decenii, existenta alternativei politice la capitalism e o conditie necesara, desi nu suficienta pîna si a luptei ce se da aparent numai pentru protejarea intereselor [muncitoresti]. Continuarea luptei sisifice a clasei muncitoare împotriva economiei capitaliste care o nenoroceste si împotriva statului burghez bazat pe clase si înarmat pîna în dinti tocmai pentru a se apara de clasa muncitoare, continuarea acestei lupte numai pentru a obtine avantaje provizorii si temporare (sau mai precis pentru a contrabalansa niste handicapuri) pentru care va trebui sa se lupte apoi din nou, fara a se putea spera succese de durata, ar fi o pu­ra imposibilitate psihologica”.

Ce-i de facut, în aceasta situatie exasperant de complicata (prin însasi natura relatiilor sociale tot mai slab definite, hibridate si versatile-“grizonate”, de propaganda capitalist-masonica!) si fara iesire…decât spre un …NEO-FASCISM (“Partide si guverne ce-au fost cîndva social-democrate/„eurocomuniste“ conduc – chiar cu elan militant si lipsa de scrupule – ultimul asalt împotriva noului proletariat, împotriva minoritatilor rasiale si etnice, împotriva inutili­zabililor, împotriva celor ce nu pot fi angajati si împotriva celor ce se afla în imposibilitatea de a se integra. Pseudo-stînga „social-liberala“ edifica sta­tul-politienesc digital al versiunii postmoderne a Marelui Frate, în timp ce dreapta traditio­nala ramasa fara sponsori, program si alegatori se fascizeaza în tacere”) …?!

Navigând printre ruine, falii, “ravene” si “morene” socio-economice de tot felul, lasate în urma de succesivele esecuri ale diverselor ideologii experimentate pe spinarea omenirii, de trei veacuri încoace, G.M. Tamas concluzioneaza:

Sindicatele vor trebui sa decida daca vor accepta sa conlucreze cu grupurile de stînga ce încearca sa scape din ruina definitiva a social-democratiei si a „eurocomunismului“, daca vor accepta si daca vor fi în stare sa se asocieze cu curentele antiglobaliste-anticapitaliste, cu miscarile feministe, cu ecologistii care s-au rupt de coruptia partidelor verzi, cu reprezentantii apararii mi­no­ritatilor, ai drepturilor omului, ai consumatorului si ai antirasismului/antifascismului, sau daca vor încerca, dimpotriva, sa ajunga la o pace separata cu capitalul. (…) Întrebarea cea mai dificila este însa de natura politica. De un secol si jumatate, sindicatele au ramas pentru prima oara fara reprezentare si protectie politica (nemaivorbind de raspîndita ideologie media, care neaga chiar si simpla existenta a claselor si a luptei de clasa, vorbindu-ne numai de „culturi de grup“, de „lumi de valori“ etc.). Miscarea sindicala va deveni fie subdirectoratul capitalului în ce priveste organizarea muncii si dezvoltarea sa­larizarii, un „politist bun“ al pacii de clasa, al cooperarii, al stabilitatii, al resemnarii si al lipsei de speranta (unde „politistul rau“ este aparatul birocratic si represiv al statului), fie noul punct în care se focalizeaza politica anticapitalista, de data aceasta definitiv si fara iluzii în afara parlamentului.

În Europa de Est, rezistenta are pe alocuri o traditie vie (ca în Polonia, Ro­mânia, Serbia, Bulgaria, Albania, Grecia), în alte parti (ca în Ungaria) ea nu dispune de asa ceva, lucru ce influenteaza ceea ce se gîndeste în mod rational despre politica populara sau, exprimat în mod traditional, despre politica de clasa a proletariatului. Din partea politicii burgheze „oficiale“, ocupîndu-se mai degraba de statisticile de popularitate, de scandalurile mediatice si de clientelism, nu putem spera nimic, desi împotriva pericolului dictaturii – cu o farîma de colaborare între clase, dar, iarasi, fara iluzii – va trebui sa apa­ram ramasitele lamentabile ale democratiei burgheze. Autoapararea gene­rala democratica, politica defensiva a frontului popular nu poate înlocui însa stînga ce exista în Europa de Est doar prin cîteva urme ale sale. În perioada ce vine, stînga fie va consta în sindicate, fie va disparea”.

În prezent, nu exista o categorie sociala mai singura/însingurata, mai expusa la iluzionari de tot felul si mai predispusa la cedari infinite, ale moralitatii si ale profesionalismului, decât profesoratul…! Nu ne referim la “belferii” din mediul universitar, care si-au aranjat, prin intermediari parlamentari ori ministeriali (tip Ecaterina Andronescu!), “apele” – ci, evident, la profesorii din liceele României/învatamântul preuniversitar. Daca acestia nu vor întelege ca singura scapare (atât în plan existential, moral, economic – cât, mai cu seama, în planul demnitatii profesionale!) este SOLIDARITATEA (iar SOLIDARITATEA nu poate dainui si reconstrui bazele sanatoase ale învatamântului românesc, prin acte dezlânate, sovaielnice si tranzitorii/tranzactioniste – ci NUMAI prin structuri ferme, rezistente fata de factorul timp – nu…37 de “reforme” ale învatamântului, în 22 de ani!!! – …înalt-profesionalizate si, mai ales, coerente, responsabilizate – LA SUPERLATIV! – …si chiar vizionare!) , în fata celor care doresc, din tot sufletul, imbecilizarea populatiei terestre (în primul rând, a celei tinere, pentru ca este mai usor de manipulat si fanatizat sinucigas!), spre a dobândi mâna de lucru nu doar foarte ieftina, ci chiar…gratuita (ceea ce va produce, în timp, dar peste generatii, nu peste câtiva ani…! – efecte dezastruos-apocaliptice si ireversibil-entropice, în toata biosfera si noosfera terestra!) – atunci scoala, ca forma spiritual-superioara de initiere umano-divina, în mediul terestru…pur si simplu, VA DISPAREA!!!

Si nu va fi înlocuita CU NIMIC! Teoriile imbecile, legate de “Internetul-Dascal”, ramân niste deliruri periculoase, ale unui capitalism nazist si agonic…si atât! Niciodata SCOALA – de la Academia Platoniciana(circa 387î.e.n. – într-o gradina din apropierea Atenei, care ar fi apartinut eroului mitologic Akademos) – si pâna la învatamântul veacului XX – n-a însemnat nici roboti, nici robotizare – CI INVESTITIE MAJORA DE SUFLET/AFECTE!!! Nu poti cere unei masinarii (fie ea si Internetul!) sa-ti explice notiuni precum Sublimul, Maretia, Eroismul, Altruismul, Autosacrificiul pentru o Cauza Nobila — Onoarea, DemnitateaPatria-Patriotismul, Neamul, Duhul si DUMNEZEIREA!!!

Cel mult, sa te învete, prin imagini “movie”, cum sa manânci fara sa clefaiesti…dar si asta s-ar putea dovedi ca este o cerinta maximala (sau chiar…o proba de netrecut!), pentru o masina, oricât ar fi ea de…”siliconata”!

Omul nu poate ramâne om decât prin dialog, nu prin autoreflectare narcisiaca autofaga sau dispersie a personalitatii, în mediul virtual….pâna la vidarea deplina a personalitatii!

Astfel, filosofia sindicala, pentru a deveni utila/functionala, trebuie sa recapituleze experimentele sufletului si intelectului uman, de-a lungul întregii lor manifestari terestre. Într-o istorie care, daca este studiata cu buna-credinta, se va dovedi vital de utila!

Se va vedea, atunci, ca nu poate exista “ruptura între generatii”, decât prin comploturi criminale (…cu “izvoare” în schizofrenia/paranoia îmbatrânitei rase umane) ori/si sinucigase!

Omul este o fiinta sociala. Ca sa ramâna astfel, trebuie sa nu-si paraseasca altruismul si vizionarismul. …Deci, SOLIDARITATEA altruista si… vizionara –…pentru ca nu-ti foloseste tie, om singur/”fiara însingurata”, sa afli ce te asteapta, ca individ egotist/egocentrist/plezirist/narcisiac – ci NUMAI ca Teleologie Cosmica – de Neam, sau de Specie Adamica!


Garantat sută la sută

George Danciu

Domnul zisese lui Avram: „Iesi din tara ta, din rudenia ta si din casa tatalui tau si vino în tara pe care ti-o voi arata.Voi face din tine un neam mare si te voi binecuvânta; îti voi face un nume mare si vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta si voi blestema pe cei ce te vor blestema; si toate familiile pamântului vor fi binecuvântate în tine.„                                   (Geneza, 12.1-4)

Fiindca atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”(Ioan, 3.16)

ÎN CALATORIA VIETII

Trista istorie a celebrului Vas maritim, TITANIC, este binecunoscuta!

A fost cel mai mare pachebot din lume, dar, din păcate,  doar pentru scurtă vreme  deoarece tragedia primei curse l-a prăbușit pentru totdeauna în apele înghețate ale Oceanului.

Înaintea istoricei croaziere, toata lumea era extraordinar de entuziasmata Continue reading “Garantat sută la sută”

Mâna dragostei …

George Danciu

De CRACIUN 2011 s-au expediat mii de tone si miliarde de declaratii de dragoste si empatie fata de colegi si prieteni, fata cunoscuti si necunoscuti. Posta traditionala si cea electronica a strabatut în lung si lat Mapamondul cu asemenea mesaje.

Miliarde de mesaje au cuprins doar cuvinte cu  urari de fericire si sanatate, prilejuite de Aniversarea Nasterii Mântuitorului Iisus.

Dar, când avem ocazia, sa trecem la fapte de la vorbele frumoase si pompoase … STOP!

Ceva ne opreste si ne frânge gestul nobil la care s-ar astepta cineva sa-l vada si sa-l gaseasca la expeditorii unor asemenea mesaje pline de iubire si de deschidere fata de semeni.

Pe HotNews.ro gasim o stire care ne cutremura:

Un iranian condamnat la moarte in Teheran pentru ca a trecut la crestinism cere azil autoritatilor romane; cererea i-a fost respinsa (publicata a doua zi de Sarbatoare, Luni, 26 decembrie 2011)

Un iranian refugiat in Romania, condamnat la moarte de un tribunal din Teheran pentru apostazie, a solicitat azil Oficiului Roman pentru Imigrari, insa cererea i-a fost respinsa, imigrantul adresandu-se mai multor institutii ale statului roman, informeaza Mediafax…

Puteti citi întregul articol de V.M. HotNews.ro despre cazul lui Habin Bastam, cert este ca, acum câtiva ani fratele lui Assadollah Masoud Bastam, a primit cetatenie iraniana si a fost salvat din ghearele mortii iminente.

Acuzatia de apostazie (adica renuntarea publica la o anumita credinta religioasa; renegarea unei doctrine sau conceptii) adusa lui Habib Bastam “se fundamenteaza pe faptul ca acesta s-a nascut din parinti musulmani, iar la varsta maturitatii a acceptat Islamul, conformandu-se preceptelor acestuia, pentru ca apoi sa declare verbal si prin fapte renuntarea de Islam, ocupandu-se totodata de organizarea de intruniri evanghelice, chemand si pe altii sa imbratiseze crestinismul, formand o biserica in casa, desfasurand ceremonii de botez, predicandu-si credinta in crestinism in fata adunarii formate din vecini de-ai sai si negand preceptele islamice”, potrivit hotararii prin care a fost condamnat la moarte.

Sigur, situatia politica internationala e mai complexa, acum când Iranul are o atitudine agresiva fata de tarile Occidentale.

Însa credinta si învatatura Mântuitorului Isus, spiritul Craciunului si solidaritatea umana ar trebui sa încline hotarâtor balanta în luarea unor decizii fara echivoc în acordarea azilului politic solicitat.

Mâna dragostei solicitate acum, si întinsa de crestinul Habin Bastam, cu speranta de ajutor catre autoritatile române crestine, e tinuta închisa de partea româna.

Suntem insensibili la strigatul disperat al unui om care-L are ca Domn si Stapân pe Iisus Regele Universului!

E respins fratele nostru crestin, punând mai presus de nevoia acestuia, imediata, spoiala unui crestinism cu numele, fatarnicia ridicata la rang parlamentar, de partid si de stat, indiferenta umana, ori, Mântuitorul a pretins ca, manifestarea iubirii s-o avem fara a se avea în vedere fata omului (aprapelui) aflat în nevoie…

Doamne, da-ne mintea românului cea de pe urma!

Promisiuni sigure

George Danciu

Domnul zisese lui Avram: „Iesi din tara ta, din rudenia ta si din casa tatalui tau si vino în tara pe care ti-o voi arata.Voi face din tine un neam mare si te voi binecuvânta; îti voi face un nume mare si vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta si voi blestema pe cei ce te vor blestema; si toate familiile pamântului vor fi binecuvântate în tine.„                                      (Geneza, 12.1-4)

Fiindca atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”                                                                                                                             (Ioan, 3.16)

.


ÎN CALATORIA VIETII


Trista istorie a celebrului Vas maritim, TITANIC, este binecunoscuta!

Scurt timp a fost cel mai mare pachebot din lume. Toata lumea care avea tangenta cu el era entuziasmata. Pe data de 10 aprilie 1912 atunci când Titanic a plecat în calatoria sa inaugurala din Southampton-Anglia cu destinatia New York, nimeni nu putea banui cât de scurta îi va fi viata!

Calatorii au platit sume enorme pentru o calatorie unica, dupa cum s-a dovedit, din nefericire.

Atât proiectul cât si executia au dat mari garantii prin mass media cu privire la siguranta sporita a acestui Gigant al transportului maritim!

Dar … la trei zile de la plecare, la ora 23:40 în data de 14 aprilie 1912, s-a ciocnit cu un aisberg si s-a scufundat la ora 2:20 în dimineata urmatoare, în urma careia si-au pierdut viata 1.517 persoane în una din cele mai cumplite dezastre maritime pe timp de pace, din istorie.

Capitanul a ordonat viteza maxima, 21 Nd (42 Km/h), apoi, dupa ce a primit avertizari de iceberg la orizont, a marit-o la 46 Km/h, vaporul putând genera 26.000 de CP.

Cauza catastrofei s-a dovedit a fi aceea ca cel de la cârma, capitanul Smith (dar si proprietarul si constructorul), s-au crezut în siguranta în orice conditii, iar viteza a fost unul din factorii principali ai scufundarii. La acea viteza, nava avea nevoie de 3 km pentru a se întoarce la 90 de grade si a evita impactul cu aisbergul.

Capitanul a luat decizii catastrofale. S-a increzut prea mult in constructia si arhitectura de exceptie ale Titanicului, crezându-sestapân pe situatie. Nu a folosit nici ultima sansa de a reduce viteza de deplasare si, aflat in fata icebergului gigant, impactul puternic a rupt nava, provocând o taietura în carena pe o lungime de 90 m din cei 300 m ai navei, cinci din compartimentele etanse au început sa fie inundate foarte rapid, iar dupa 2 ore si 40 minute, pe 15 Aprilie 1912, Titanicul, s-a scufundat rupându-se în doua parti. S-au salvat 700 de vieti, iar cca 1500 si-au pierdut viata neputinciosi in apele inghetate ale oceanului.

Timpul deciziilor bune si viabile trecuse demult pe lânga capitanul Smith si pentru vasul gigant care-i fusese încredintat, care probabil inca mai spera ca e valabila expresia Niciodata nu e prea târziu! Dar – pentru el, cât si pentru cei peste 1500 de oameni care si-au pierdut viata – a fost mult prea târziu!

***

Avraam – un model de viata

Avraam evreul, cum îl numise Dumnezeu, fusese invitat de catre Acesta la o calatorie urmata de mari promisiuni.

Iesi din tara ta, din rudenia ta si din casa tatalui tau si vino în tara pe care ti-o voi arata.Voi face din tine un neam mare si te voi binecuvânta; îti voi face un nume mare si vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta si voi blestema pe cei ce te vor blestema; si toate familiile pamântului vor fi binecuvântate în tine. Avram a plecat, cum îi spusese Domnul …

Sunt oameni care au un fler special, un feel care-i ajuta si îi determina sa ia deciziile cele mai favorabile. Însa acestia au în spate o oarecare pregatire, un caracter, o vigilenta … care le determina actiunile. Au si un anumit scop pe care-l urmaresc, nu navigheaza la întâmplare, evita apele tulburi si învolburate.

Asa se face ca Avraam L-a înteles pe Dumnezeu. El a cântarit bine chemarea. Si-a dat seama ca nu are nimic de pierdut, ci dimpotriva, doar de câstigat. Avraam a fost un om responsabil. Nu a zis Dupa mine, potopul! Datorita deciziilor sale, bune, omenirea are o cu totul alta perspectiva. Binecuvântarea omului, de catre Dumnezeu, îsi are radacina si în promisiunile facute de Dumnezeu lui Avraam.

Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta si voi blestema pe cei ce te vor blestema; si toate familiile pamântului vor fi binecuvântate în tine.

Daca Avraam nu avea credinta în promisiunile lui Dumnezeu, ar fi fost poate un anonim care nu s-ar fi bucurat de multimea binecuvântarilor primite. Avraam l-a ascultat si l-a urmat pe Dumnezeu. Dar viata lui Avraam nu a fost asa de roz cum am putea crede.

Credinta lui a fost supusa la încercari, a fost testata. El a urmat o scoala a credintei predata de însusi Dumnezeu (viata la care suntem chemati fiecare). Prima încercare a fost aceea ca l-a chemat sa iasa din confortul în care se afla împreuna cu rudele sale, din acel loc, si sa mearga unde-i va arata Domnul …

Apoi a venit o foamete, Avraam a coborât în Egipt…

Apoi s-a temut si a zis ca Sara e sora sa, ca sa nu aiba neplaceri în Egipt… Apoi a mai repetat aceeasi greseala, zicând ca e sora sa, când cu împaratul Abimelec…

Sunt multe cazuri de familii care nu pot sa aiba copii pe cale naturala. Dupa îndelungi tratamente sau interventia decisiva a Creatorului, sunt si cazuri de reusita, si li se împlineste dorinta.

Când l-a chemat Dumnezeu pe Avraam, el si Sara nu aveau copii. El avea 75 de ani, iar Sara, sotia sa, de asemeni era în vârsta si nu-i mai venea rânduiala femeilor care puteau sa aiba copii. Iar Dumnezeu i-a promis ca daca are credinta, daca asculta de el, si-L urmeaza, îl va face un neam mare, binecuvântat.

Avraam a pornit pe drumul ales de Dumnezeu si, treptat, treptat, a învatat sa se încreada tot mai mult în El, crezând ca Dumnezeu ce promite si face… Si copilul (Isaac) l-a primit târziu, dupa 25 de ani, când el era în vârsta de 100 de ani, iar Sara avea 91 de ani!

La Scoala de credinta, Dumnezeu îi pregateste lui Avraam un Test Final!

Avram a crezut pe Domnul, si Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihanire (Geneza 15.6).

În Geneza 22 gasim istoria “Jertfirea lui Isaac“.

Dupa aceste lucruri, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam si i-a zis: „Avraame!” „Iata-ma!”, a raspuns el. Dumnezeu i-a zis: „Ia pe fiul tau, pe singurul tau fiu, pe care-l iubesti, pe Isaac; du-te în tara Moria si adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ti-l voi spune.

Marea încercare a credintei!

Sa observam si sa întelegem ca ispitirile pe care le avem, deseori, ne apar ca rezonabile, chiar daca contravin moralei pretinse de Dumnezeu. Ce e asa de grav daca vorbesc mânios, daca vorbesc neelegant, vai, poate trivial, ce e asa grav daca râvnesc ceea ce Dumnezeu zice ca nu e bine, ca-mi dauneaza? Cum poate sa-mi dauneze ceva care-mi place? Manânc ce-mi place, dar medicul îmi va zice ca-mi va face rau! Si asa e. Îmi place sa fiu mândru, dar Dumnezeu zice ca-mi va aduce necaz. Si asa e.

Acum sa întelegem ca testarile ni se par adesea ca nerezonabile!

Ba chiar ilogice! Cum, sa-i ceara lui Avraam asa ceva?!

Gândirea noastra, superficiala, nedocumentata, neîncercata, nu pricepe multe, fiind lipsiti de aceste exercitii atât de necesare pe calea credintei.

Avraam s-a încrezut total în Dumnezeu si L-a ascultat. Chiar daca noi, ceilalti, zicem ca pretentia lui Dumnezeu este ilogica si nerezonabila.

Prin credinta a adus Avraam jertfa pe Isaac, când a fost pus la încercare: el, care primise fagaduintele cu bucurie, a adus jertfa pe singurul lui fiu! El caruia i se spusese: „În Isaac vei avea o samânta care-ti va purta numele!” Caci se gândea ca Dumnezeu poate sa învie chiar si din morti; si, drept vorbind, ca înviat din morti l-a primit înapoi. (Evrei, 11.17-19)

Lui Avraam, i l-a cerut pe Isaac, ca pe o jertfa,  cu ce cuvinte …

Ia pe fiul tau, pe singurul tau fiu, pe care-l iubesti, pe Isaac; du-te în tara Moria si adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ti-l voi spune.

… singurul tau fiu, pe care-l iubesti …

Doua chestiuni care pe orice om rational îl va opri sa înfaptuiasca cererea Domnului!

Si credinta este o încredere neclintita în lucrurile nadajduite, o puternica încredintare despre lucrurile care nu se vad.(Evrei, 11.1)

O definitie a credintei, neoficiala, care ne poate ajuta sa pricepem mai mult, ar fi aceasta: Credinta se bazeaza pe ratiune si e superioara acesteia!

Singurul fiu, pe care-l iubeste. Ce drama e în inima oricarui tata! Între ei (tata si fiu) a fost o comunicare atât de normala, s-au încrezut unul într-altul (mai ales fiul în tata, care nu i-a împiedecat credinta tatalui). Ei, îi preînchipuie pe Dumnezeu si Fiul Isus, care au fost întotdeauna una, Fiul S-a încrezut pe deplin în Tatal, i-a împlinit voia Sa.

Trebuie sa ne concentram pe promisiuni, nu pe explicatii.

Prima lectie, e aceea ca trebuie sa ne asteptam la testari.

Dumnezeu, când a vazut ca voia sa împlineasca cerinta (exagerat de grea si ilogica, pentru oricine), Dumnezeu l-a oprit si i-a pus la îndemâna un berbece, un animal curat si nevinovat.

Însa, Dumnezeu va da la momentul potrivit pe unicul Sau Fiu, pe care-L iubeste, pe Isus, pe acelas deal;  care si-a dat cu adevarat viata pentru pacatele noastre, ca Jertfa de ispasire.

Fiul Sau – Isus Hristos, Mielul fara cusur -, va înlocui pe fiecare om care are credinta, în moarte, ca plata a pacatelor fiecaruia. Dar darul fara plata, pentru credincios, este viata vesnica. Glorie Domnului!

Fiindca plata pacatului este moartea, dar darul fara plata al lui Dumnezeu este viata vesnica în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani, 6.23)

Pentru ca atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.” (Ioan, 3.16)

A Împaratului vesniciilor, a nemuritorului, nevazutului si singurului Dumnezeu, sa fie cinstea si slava în vecii vecilor! Amin.


***

Geneza 22. 7-18

Atunci Isaac, vorbind cu tatal sau, Avraam, a zis: „Tata!” „Ce este, fiule?”, i-a raspuns el. Isaac a zis din nou: „Iata focul si lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?” Fiule”, a raspuns Avraam, „Dumnezeu însusi va purta grija de mielul pentru arderea de tot.” Si au mers amândoi împreuna înainte. Când au ajuns la locul pe care i-l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar si a asezat lemnele pe el. A legat pe fiul sau, Isaac si l-a pus pe altar, deasupra lemnelor. Apoi Avraam a întins mâna si a luat cutitul ca sa înjunghie pe fiul sau. Atunci Îngerul Domnului l-a strigat din ceruri si a zis: „Avraame! Avraame!” „Iata-ma!”, a raspuns el. Îngerul a zis: „Sa nu pui mâna pe baiat si sa nu-i faci nimic; caci stiu acum ca te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai crutat pe fiul tau, pe singurul tau fiu, pentru Mine.” Avraam a ridicat ochii si a vazut înapoia lui un berbec încurcat cu coarnele într-un tufis; si Avraam s-a dus de a luat berbecul si l-a adus ca ardere de tot în locul fiului sau. Avraam a pus locului aceluia numele: „Domnul va purta de grija”. De aceea se zice si azi: „La muntele unde Domnul va purta de grija”. Îngerul Domnului a chemat a doua oara din ceruri pe Avraam si a zis: „Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentru ca ai facut lucrul acesta si n-ai crutat pe fiul tau, pe singurul tau fiu, te voi binecuvânta foarte mult si-ti voi înmulti foarte mult samânta, si anume: ca stelele cerului si ca nisipul de pe tarmul marii; si samânta ta va stapâni cetatile vrajmasilor ei. Toate neamurile pamântului vor fi binecuvântate în samânta ta, pentru ca ai ascultat de porunca Mea!”

Marturia fiului lui Richard Wurmbrand

Scrisoarea lui Mihai Wurmbrand, fiul pastorului luteran R.WURMBRAND

– 30.01.2009 -Articol preluat de pe http://www.richard-wurmbrand.ro/

Unul dintre subiectele fierbinti legate de persoana pastorului Richard Wurmbrand este acela legat de zvonul prezentat drept “certitudine” în anumite medii, cum ca spre sfârsitul vietii acesta s-ar fi convertit la ortodoxie.

Acest zvon a aparut imediat dupa clasarea lui pe locul cinci în cadrul concursului MARI ROMANI, situatie care imediat a trezit se pare dorinta multora de a si-l revendica pe surprinzatorul evreu crestin.

Am primit din partea domnului MIHAI WURMBRAND un material prin care acesta aduce lumina asupra multor “mituri” false referitoare la tatal sau, raspândite de altii cu buna stiinta.

Va prezentam mai jos acest material, nu fara a-i multumi domnului Mihai Wurmbrand pentru eforturile domniei sale in cunoasterea adevarului de catre români.

(1) In poza de sus, alaturi de familia Regala (Regele Mihai si regina Ana), e Richard Wurmbrand

Continue reading “Marturia fiului lui Richard Wurmbrand”

CÂND „CEI USURATICI APRIND FOCUL ÎN CETATE, ÎNTELEPTII POTOLESC MÂNIA”

 Vavila Popovici


Incidentele care au avut loc la Londra luna trecuta (august) au fost considerate ca cele mai violente din ultimii 30 de ani. Potrivit politiei londoneze, peste o mie de persoane au fost arestate, dintre care 396 minori. Violentele, care au început în nordul Londrei s-au extins ulterior în mai multe orase britanice, între care Birmingham, Manchester si Liverpool. A fost vorba în principal de actiuni de efractie, vandalizari de autoturisme si furturi, dar si incendii provocate. Incidentele au provocat o mare indignare asupra populatiei acestei tari si au determinat o reactie ferma din partea autoritatilor. Potrivit Scotland Yard, din cele 1.838 de persoane retinute în timpul violentelor, 1.049 au fost puse sub acuzare, 218 dintre acestea fiind minore. Premierul britanic David Cameron si-a întrerupt vacanta si a declarat în Parlamentul britanic : „Nu este vorba despre politica, nici despre manifestatii, ci despre furt […] Aceasta este infractionalitate, pur si simplu si pentru aceasta nu exista scuze. Nu este o problema de saracie, ci de cultura. O cultura a violentei, lipsei de respect fata de autoritate […] trebuie sa aratam lumii ca Marea Britanie nu este o tara care distruge, ci o tara care construieste, care nu se resemneaza, o tara care face fata, care nu priveste în urma, ci totdeauna înainte”. În cele din urma violentele au fost stopate, fiind antrenati în aceasta actiune 16000 de politisti. Au fost implicate persoane cu statut social diferit, copii, tineri si oameni mai în vârsta.

De aici începând, fenomenul, fiindca el poate fi denumit astfel, poate fi amplu analizat. Nu am sa îndraznesc decât o succinta analiza, privita din punctul de vedere al libertatii zilelor noastre, prost înteleasa de unii oameni. Si nu este o remarca noua si nici restrânsa, ci valabila pentru foarte multe tari de pe glob.

Libertatea este un concept filosofic, a carui semnificatie ar putea fi rezumata prin sintagma „lipsa constrângerilor”. Ea zugraveste comportamentul uman. A fost o tema care a preocupat filosofii, teologii, precum si statul.

Pentru Socrate, de exemplu, libertatea este poarta tuturor dereglarilor individuale si sociale, calea spre desfrâu si descompunere; pentru Aristotel, aparator al libertatii, este poarta prin care intra bucuria de a trai, poarta prin care intra viciile fiind cea a pasiunii. Venind mai aproape de vremurile noastre, pentru filosoful britanic John Stuart Mill (1806–1873), libertatea este determinata de raporturile dintre individ si societate, sfera libertatii umane cuprinzând anumite libertati printre care si „libertatea alegerii unui stil de viata”. Si ce stil de viata trebuie ales? Chiar nu stim sa alegem, nu stim sa discernem? Stilul de viata presupune într-adevar cultura! Este gustul pentru elevat si frumos. Stilul nu presupune cantitatea, ci calitatea; înseamna atitudine corecta, cuviincioasa, actiune folositoare, idei sanatoase, înseamna bucuria de a trai, dragostea, prietenia, dorinta de înaltare, de a deveni o persoana cu o carte frumoasa de vizita. A fi bogat si lipsit de caracter, nu poate fi decât un stil ales daunator atât tie cât si oamenilor din jurul tau.

Pentru a ajunge sa te poti bucura de libertate, trebuie mai întâi sa-ti înfrângi barbaria, pe care o purtam fiecare dintre noi, unii într-o masura mai mica, altii mai mare, si pentru a-ti înfrânge barbaria trebuie sa te cunosti pe tine însuti si sa reusesti sa-ti modelezi caracterul. La început nu esti atât de constient, te ajuta parintii, scoala, mai apoi te straduiesti singur sa dobândesti un comportament moral care sa fie în armonie cu cei din jur. De altfel normele comportamentului moral au fost cuprinse în cele zece legi biblice comune religiilor mozaica, crestina si mahomedana, religii dominante si la ora actuala în lume. Incorectitudinea, obraznicia, minciuna, lipsa de respect, tin de zonele întunericului; numai spiritul benefic este creator, spiritul malefic este distrugator; omul care ia în brate spiritul malefic ajunge la desfrâu, se deconecteaza de la spiritul Divin. „Vai de feciorii razvratiti, zice Domnul, vai de cei ce fac planuri fara Mine, care fac legaminte ce nu sunt în Duhul Meu, ca sa gramadeasca pacate peste pacate!”(ISAIA 30, 1)

Conceptul de libertate ideal în societate se presupune a fi acela în care orice om e liber sa faca ceea ce doreste, atâta timp cât nu încalca libertatea altui om. Exista si extremele acestui concept. Si vai, cât a avut omenirea de suferit din cauza extremismului! Una dintre extreme este libertatea totala reprezentata în principal de catre curentul Punk. Filosofia acestui curent e simpla: „Sunt liber sa fac ce vreau, inclusiv sa îmi înfig bocancul în fata ta”, filosofie total anarhista. Curentul Punk a aparut între anii ’76-’80. Un adept Punktrebuia sa fie altfel decât ceilalti, sa socheze, violenta fiind omniprezenta în manifestari, de la înfatisare, la limbaj, comportament; un revoltat fara cauza, un om nelinistit, caruia îi place sa traiasca periculos. Cealalta extrema este reprezentata de totalitarism, în care nimeni nu are dreptul sa faca nimic decât ceea ce i se spune. Chiar daca la prima vedere par doua extreme total diferite, ele au un lucru în comun, ni se spune, si anume acela ca societatea e împar?ita în doua grupuri, unul care are libertatea totala ?i unul care nu are deloc.

Rolul statului ar fi sa se apropie cât mai mult posibil de conceptul ideal de libertate, cât mai multi oameni sa se poata bucura de cât mai multe libertati. Pentru a asigura acest lucru exista legi care trebuie respectate. Corectitudinea comportamentala este o manifestare de respect în primul rând fata de tine, dar si fata de cei din jurul tau, respect „fata de autoritate”, dupa cum a exprimat Premierul britanic. A te purta corect, politicos, a fi calm, a cunoaste legile tarii si a le respecta, indica un om care-si iubeste tara, un om instruit, un om care a învatat sa se poarte în societate. Astfel de oameni ofera încredere si lumina celor din jur lor. Iata câta dreptate a avut premierul britanic când a afirmat ca este „o problema de cultura”!, morala fiind aceea care trebuie sa stea la temelia culturii unui individ si a vietii politice a societatii, deoarece se mai întâmpla „sa fii instruit, dar natâng, brutal si simplist” spunea un gânditor român. Mergând mai în adânc, filosoful german Friedrich Nietzsche afirma ca morala apartine credintei, nu politicii.

Dintre cele sapte Pacate capitale, face parte si Mânia, numita si furie, prin care se întelege respingerea iubirii si adoptarea sentimentelor razbunatoare si a gândurilor pline de ura. Ce ne spune Biblia despre mânie? „Nu te grabi sa te mânii în sufletul tau, caci mânia locuieste în sânul nebunilor.”

Filosoful român Nae Ionescu (1890-1940) precizeaza ca problema libertatii se pune în modul urmator: „Exista mai multe drumuri de urmat si omul alege unul din ele. El alege, dar el nu poate actiona decât atunci când cunoaste conditiile multiple în care aceasta actiune este posibila.Daca nu cunoaste aceste posibilitati si implicatii, atunci actiunea nu o face el, ci ea se întâmpla cu el.” Cu alte cuvinte, este luat de val, în necunostinta de cauza! Se pare ca acesta a fost si cazul acelor tineri mâniosi, iesiti în strada pentru a fura, a distruge.„Exista întotdeauna o limita a libertatii. Este un nonsens sa se vorbeasca despre o libertate absoluta. Omul nu poate fi liber sa faca orice vrea el: Libertatea îsi are limitele ei, care sunt indicate de natura omului. Prin urmare, tot ceea ce depaseste normalul, natura omului, poate sa fie interzis, fara însa ca aceasta sa reprezinte un atentat la libertate.”

Statul la emiterea legilor are în vedere conceptele de bine si rau si gaseste un echilibru pentru a reusi sa asigure libertatea cetatenilor sai. Dar mai sunt si reguli pe care statul nu le poate stabili si care tin de bunul simt al omului. Iata ca ajungem din nou la Credinta, la Religie, la invocarea Decalogului care este suma bunului simt crestinesc – Porunca a VIII: „Sa nu furi” si porunca a X-cea: „…sa nu poftesti vreun alt lucru care este al aproapelui tau”.

Este minunat sa ai moralitate de ordin religios! Si cartea de capatâi a acestei moralitati este Biblia. Se stie ca o viata lipsita de credinta este o ratacire în spatiu si timp. Ratacim, ratacim si nu mai gasim calea cea buna!

Apostolul Pavel spunea acum 2000 de ani ca morala este înscrisa în inima omului.

Exista o lege morala cu care te nasti, adica acea predispozitie de a alege binele de rau; dar exista si o constiinta morala, cea care-l face pe om sa discearna cu buna stiinta, adica cunoscând, sa poata alege si sa se manifeste ca atare. Atât legea morala cât si constiinta morala (constiinta fiind un produs al activitatii creierului uman) îsi au izvorul în fiinta lui Dumnezeu. Constiinta morala se poate capata în timp, dupa cum am spus prin educatie, cultura. Ce cultura, ce educatie au avut acei copii si tineri implicati în incidente? Care a fost rolul familiei, scolii, Bisericii? Li s-a vorbit despre Credinta? I-a dus cineva în Biserici unde ar fi putut învata sa fie linistiti, sa nu vorbeasca când nu trebuie, sa cunoasca respectul, sa-si înfrâneze pornirile necuviincioase, sa învete blândetea, bunatatea, corectitudinea, iubirea de Dumnezeu? Cu câti dintre copiii nostri s-a mai întâmplat acest fericit lucru în aceste ultime decenii?

Libertatea poate fi si poarta de intrare a viciilor, însemnând si dreptul de a pacatui, de a face si rau nu numai bine, dar evlavia (religiozitatea) înseamna a cunoaste si a lua din libertate numai ceea ce este bun si frumos, adica a discerne, din dragoste de Dumnezeu.

Întelepciunea poporului român a creat multe zicatori, versuri, în legatura cu educatia omului, a copilului în familie. Zicala „Asta nu-i dus de multe ori la biserica”, atribuita unui om pacatos, spune mult despre acel om”.

Redau mai jos fragmente din „Vorbe cu tâlc” ale poetului român Vasile Militaru (1885-1959) decedat într-una din închisorile comuniste:

Când copilului nuiaua nu-i sta – sfânt – la poarta mintii,/ Râde fericit copilul, dar la urma plâng parintii! […] Pe copil sa-l tii în frâie, de vrei om la toti sa placa;/ Nu-l lasa orice sa-ngâne, nu-l lasa orice sa faca;/ Nu-l lasa dupa placerea-i unde vrea el sa se duca;/ Din acelasi lemn se face si icoana si maciuca./ În rasfat de-ti cresti copilul si-l lasi zilnic fara frâu,/ Tu ai semanat neghina, socotind ca semeni grâu…/ Caci, precum îti cresti copiii, vor fi oameni sau neoameni:/ Din ogor nicicând nu iese decât ceea ce sameni!/ Cei care trudesc o viata si comori mereu aduna/ Ca sa lase mostenire la copii o viata buna,/ Din copiii lor fac trântori care-si vor munci doar dintii/ Sa manânce toata viata ceea ce au strâns parintii.”

Desi traim alte vremuri, poate este bine sa cunoastem si gândurile celor de dinaintea noastra.

Si despre celelalte aspecte ale fenomenului, poate… cu alta ocazie. Dar ar fi trist sa mai existe!

Vavila Popovici – Raleigh, Carolina de Nord

JURNAL LONDONEZ (4)

Reluam povestirea… fara violente!

 

Lavinia IANCU

A trecut ceva timp de când nu am mai scris. Atât de mult… încât am si uitat ce s-a mai întâmplat cu mine, asa ca daca am sa ma repet îmi cer scuze înca de pe acum. Evenimentele londoneze din ultimele saptamâni mi-au distras atentia dându-mi o senzatie de amaraciune! V-am prezentat de curând tristele evenimente ale acestui „August în flacari”. Am sa încerc sa trec în revista cam tot ce am facut de la penultima prezentare a „jurnalului”, adica sa reiau firul normal a povestii unei emigrante la Londra… anului 2011.

Desi ma simt ca un turist, uneori totusi ideea nu e de a ma distra non-stop, asa ca din a doua saptamâna dupa ce am ajuns aici am început sa îmi trimit cv-ul la toate joburile la care ma încadrez cel mai bine. Am început în primul rând sa aplic pentru posturile de cosmeticiana, dar si pentru cele de bona si altele de genul asta… Stiu ca e foarte greu sa-ti gasesti de lucru într-o tara straina mai ales daca nu ai nici acte înca si trebuie sa mucesti la negru… Se pare totusi ca astrele îmi surâd si mai am si câtiva îngeri pazitori care ma ajuta.

Oferta F.P. …dar merita!

La primul interviu, pentru munca de cosmeticiana… interviu care a tinut doua ore (pentru ca am avut si proba practica) mi s-a propus sa fac „work experience”, (experienta în munca) adica mai simplu… munca de voluntar pentru ca altceva deocamdata nu îmi pot oferi si pentru ca aici e foarte diferita munca pe care o presteaza o cosmeticiana de cea din România. Am sa va explic, ca sa întelegeti de ce îmi e putin greu sa ma adaptez. Aici o cosmeticiana face tot, mai putin ce tine de par. Si anume manichiura, pedichiura, epilat, tratamente faciale, corporale, masaj facial si corporal, machiaj, sprâncene pensat vopsit, vopsit gene, epilat peste tot… adica de toate… Si aici se învata pe nivele si se începe cu manichiura si pedichiura, deoarece acestea sunt de baza. Ce e mai ciudat… e ca nu se foloseste foarfeca deloc, ci unghiera, pentru a taia unghiile, si clestele pentru cuticule! Oricum mi se pare ca se lucreaza destul de superficial fata de cerintele din România. Asa ca nu o sa-mi fie greu sa învat mai ales ca am facut cursul de manichiura si pedichiura, înca acasa, doar ca nu am practicat… Totul e sa am încredere în mine si curaj!

Asa ca, am acceptat oferta f.p. (adica fara plata! Sic!) si am ramas la acest salon sa fac practica pentru ca sunt fara acte înca, fara exeperienta în „munca britanica” si fara exeperienta în aceste domenii care la ei fac parte din munca unei cosmeticiene. Fara toate acestea nu am sanse prea mari sa ma angajeze cineva. Am acceptat deci sa muncesc ca voluntar pentru o anumita perioada… Prima saptamâna trei zile de la 10:00 dimineata la  20:00 seara si din a doua saptamâna patru zile cu acelasi program. Ei s-au oferit sa îmi deconteaze transportul (ce cumsecade!) pentru ca aici e foarte scump si sunt si distantele cam mari. Echipa de lucru e foarte diversificata din punct de vedere a nationalitatilor: Italia, Spania, Polonia, Australia, Anglia, Estonia, Japonia, Malaesia si desigur ROMÂNIA  (adica eu… mai nou!). Toate suntem de genul feminin, doar proprietarul e barbat… si acesta lucreaza cot la cot cu noi! El face programarile, el deschide si închide salonul, da cu aspiratorul, face aprovizionarea, se implica asa cum ar trebui sa faca orice patron serios… si ne trateaza ca pe niste colege, nu ca pe subalterne!

Supriza a venit dupa prima saptamâna! În loc sa primesc 30 de lire pentru transport, am primit în total 60 pentru ca am muncit si îi merit, dupa cum spunea boss-ul! M-am bucurat nespus! E adevarat ca aici munca de voluntar – ucenic nu e ca în România, unde în prima faza te uiti doar si încerci sa furi meserie. Aici, din prima zi am avut de lucru, iar a treia zi… chiar nu am avut timp nici sa beau apa sau sa ma duc la toaleta, atât am fost de ocupata… Dar nu ma plâng deloc pentru ca e o oportunitate buna pentru mine sa învat noi tehnici si mai ales pe pielea unor persoane originare din Asia sau Africa! Important este ca îmi place, ma înteleg bine cu toata lumea, si simt ca am fost îndragita de toti colegii… Sper!

Apropo, vroiam sa spun ca  pe lânga provocarea cu manichiura si pedichiura, salonul aceste este renumit pentru epilatul impecabil si în cel mai scurt timp posibil. Sa va dau exemple: 15 minute pentru un epilat inginal total, epilat pe spate 15 min,  epilat pe picioare lung 20 de minute,  axila 5 minute, etc. Iar la noi în România un epilat ia cel putin dublu ca timp, plus ca tehnica de epilare aici la Londra… e diferita de cea din România. Aici, e poate mai rudimentara, pentru ca se aplica cu spatula peste tot, dar îti trebuie o oarecare îndemânare si pricepere care e destul de greu de atins, asa ca ma straduiesc sa învat cât de repede si sa absorb cât mai multa informatie.

Carduri pe culori…


Cam asa st
a treaba cu munca si se pare ca în câteva saptamâni, probabil, îmi vor face angajarea si atunci si actele le pot face linistita! Desigur voi aplica pentru „Blue Card”, ceea ce e necesar pentru români si bulgari din 2007. Daca voi avea succes si toate merg bine voi obtine drept de munca permanent. Cardul galben îti da dreptul doar la munca temporara, dupa care, daca poti demonstra ca ai muncit un an de zile de când ai ajuns în tara lor, poti aplica pentru acest „Blue Card”. Se cer o groaza de hârtii, asa ca aici nu se arunca nimic nici macar bonul de casa de la magazin… Nimic, mai ales daca esti PFA!

Babysitter, iubita, gospodina, femeie de serviciu…

În legatura cu jobul vreau sa va spun ca am mai fost la un interviu pentru munca de weekend. Încerc sa mai câstig un banut, cautând o munca de babysitter, adica de bona. Am aplicat la jobul asta (si la mai multe de genul asta) pe siteul „Românii în UK”, si am fost la interviu… dupa ce am mers mai bine de o ora cu trenul si metroul. Desi am mers doar din zona 2 în zona 3! Asta ca sa va dati seama ce înseamna aici distantele! Dupa doua ore petrecute la acest interviu, cu un domn de 51 de ani, român plecat de 24 de ani din Cluj, divortat pentru a treia oara (!!!?), cu trei copii, am realizat ca bietul om era putin cam frustrat ca a îmbatrânit si nu cred ca îsi accepta vârsta… În cele 2 ore 15 minute nu prea a vorbit de îndatoriri si de copiii lui, ci mai mult de fostele sotii, problemele avute în aceste casnicii, viata de noapte, femei, barbati, adica tot ce vrei… doar esentialul nu! Mai ales ca el a vorbit cam 80 % din timp! A fost sincer si mi-a spus ca a vrut neapart sa ma cunoasca si ca el si-ar dori sa îsi gaseasca o bona, o iubita, o partenerea de afaceri, o gospodina, si o femeie de serviciu, toate în aceeasi persoana daca se poate! Asa ca am plecat de acolo cu zâmbetul pe buze, ba chiar distrându-ma de felul cum sunt unele persoane…

Un bun samaritean de pe „Strada Diamantelor”

Sa nu mai spun ca întâmplarea face ca… l-am cunoscut pe seful prietenei la care stau. Un comerciant de pietre pretioase, cu birou pe una din cele mai scumpe strazi din lume! Zice-se ca e cea mai scumpa strada din Europa, numita „Strada Diamantelor”. Se mai ocupa si cu alte afaceri, precum vânzari de rochii de mirese, rochii de seara… export de fructe… si mai stiu eu ce… Ideea e ca la cât de bogat este, e un tip cât se poate de modest si de simplu. Asa ca m-am împrietenit cu el si suntem amici buni (asta am stabilit-o din start) si se poarta ca un „verisor” mai matur care ma îndruma si cred ca ma va ajuta foarte mult. El a fost cel care spunea ca… prima data trebuie sa ma pun pe linia cea dreapta cu actele, apoi serviciul, dupa care sa îmi creez o oarecare stabilitate… Numai dupa aceea sa îmi fac timp sa îmi gasesc un iubit, un sot… Pentru mine cursul de machiaj… este ceea ce vreau acum! Acesta este lucrul cel mai important! Punct!

Asa ca pe lânga amicii care îi am pe aici, am reusit sa-mi fac si alti prieteni într-un timp atât de scurt, prieteni care sunt dispusi sa ma ajute pentru ca ma vad o persoana deosebita (zic ei!!) si… aceste vorbe ma ajuta, în plus îmi dau încrederea în mine.

Eu tot cu NINO o tin!

Am fost la interviul pentru NINO, acel numar pe care daca nu-l ai nu poti face nimic… si din pacate nu cred ca am sa-l primesc acum, dar am sa mai aplic înca odata peste cateva saptamâni. Nu l-am primit deoarece nu am avut acte care atesta faptul ca lucrez… ca sunt angajata sau PFA… Am avut doar acte care demonstrau domiciliul în Londra, cont deschis la o banca din Londra…… dar pentru aceste acte… nu îti acorda nimeni un NINO! E contradictoriu ca nimeni nu te angajeaza fara acel NINO… nici macar ca bona sau ca femeie de servicu. Asa cum se spune ca în tot raul este si un bine,  dupa ce îmi vor face angajarea la salonul de cosmetica, ceea ce sper eu ca se va întâmpla în urmatoarele doua saptamâni, voi putea sa ma duc sa aplic din nou pentru acest NINO (National Insurance Nunmber)… bata-l sa-l bata!

Am deja cont în banca dupa cum spuneam, am facturi pe numele meu, am dovada de adresa (apropo, toate astea le am facute pe adresa amicului astuia cu „diamantele”… pentru ca aici unde stau la prietena mea, nu am stiut pâna acum câteva zile ca aceasta camera este subînchiriata, ceeea ce e ilegal si ca locuinta nu e valida ca dovada de adresa… si ca trezeste suspiciuni… Asa ca nu am avut nici o sansa fara ajutorul „lui” pentru dovada de adresa. Acum am o casuta postala legala unde îmi vine corespondenta… Încet-încet se pare ca totul se clarifica si totul merge din bine înspre foarte bine. Totul se rezuma doar la… rabdare!

Sa nu credeti ca eu am reusit sa farmec atâtea persoane… mai e vorba si de noroc, pentru ca pâna acum nu am avut deloc probleme, poate doar framântari si gânduri cum sa rezolv cu actele si angajarea, dar deseori a aparut imediat ceva sau cineva care sa ma ajute. Asa ca sunt foarte recunoscatoare Divinitatii pentru darurile primite si ca am parte de experiente atât de frumoase si interesante din care învat la fiecare pas. Si mai ales ca am parte de consiliere, îndrumare si ajutor din toate partile, de la cele mai mici probleme pâna la cele mai mari…

London by night

Si acum sa trec si la lucruri mai usoare! Am vazut Londra noaptea… pâna dimineata! Pot sa va spun ca marea metropola nu doarme, e plina de lume, e vioaie, e ca un furnicar. Se bea mult, se fumeaza, si se colinda barurile de seara pâna dimineata, de la mic la mare. Ba chiar în pauza de masa, din zilele lucratoare, vezi lumea stand la bere, vin… orice doar alcool sa fie… dupa care se întorc la munca „groggy”… Ciudat pentru mine, sincera sa fiu! Dar, dupa cum mama mea scumpa spunea, trebuie sa iau totul asa cum vine, fara sa stau sa analizez si sa le întorc pe toate partile, pentru a încerca sa înteleg unele lucruri. Din pacate pe lânga cladirile minunate din centrul orasului si cele noi gen zgârie-nori din sticla, exista un contrast destul de mare… Ma refer la mizeria care domneste pe strazi! Dar macar se face curat… totusi.

Ideea este ca sunt bine! Linistita, fericita, mândra de mine, încrezatoare si optimista! Si mai ales ca urmeaza si ziua mea de nastere… si stiu ca mi se pregateste ceva frumos de amicii noi de aici… Poate am sa ma distrez foarte bine! Sper! Urmeaza sa fac cunostinta si cu viata de noapte de aici… deoarece ma va duce o fosta colega de liceu, Raluca, sa mi-o prezinte. Doar noi fetele… Abia astept!

Hai sa vorbim despre diversitatea culinara a Londrei!

În legatura cu mâncarea, pot spune ca aici e locul ideal sa faci cura de îngrasare! Încerc totusi sa ma abtin si sa am grija. Sunt atâtea variante de a mânca mai sanatos si încerc sa le aplic, doar ca totul aici e gata ambalat, gata de consumat… asa ca uneori mi-e dor de piata autentica din Oradea mea.

Va pot spune ca am mâncat deja la un restaurant chinezesc, libanez, sirian si afgan. A fost mâncare buna… chiar interesanta! Am încercat sisa (adica nargileaua) cu gust de capsuni… Ciudat, nu mi-a displacut deloc, dar asta nu ma va face sa ma apuc de fumat, pentru ca tin prea mult la sanatatea mea… Asa ca o înteleg oarecum pe mama mea careia ii vine greu sa se lase… definitiv de fumat!

As vrea sa puteti vedea si voi ce vad si eu, de lucrurile de care am parte, sa ne bucuram de acestea împreuna! Sunt atâtea frumuseti… De exemplu, am fost la unul din restaurantele de mai sus mentionate unde a fost un show cu „dans din buric”. Foarte frumos! Dansatoarea încerca sa ridice cât mai multi clienti la dans. Bineînteles ca nu am scapat… Am îndraznit, m-am simtit bine si desigur am fost chiar aplaudata…

As vrea sa vad multe… si pe dinauntru!

Am auzit ca exista aici un fel de card care îl platesti cu aproximativ 100 de lire si cu care poti intra timp de un an la cele mai multe dintre obiectivele turistice. Ba chiar si de mai multe ori… Si astfel reusesti sa faci economii substantiale pentru ca, de exemplu un bilet la „Aqvarium” sau la „Madame Tussaud”, costa 42 de lire… Abia astept sa câstig ceva bani si sa achizitionez acel card. Doresc sa încep sa vad si pe dinauntru toate obiectivele turistice… nu numai pe din afara! Dar si aici intervine rabdarea… asa ca trebuie sa o cultiv. Apropo de obiective, vreau neaparat sa merg la un spectacol de balet unde prim-balerina operei nationale de aici este românca Alina Cojocaru!!!

PS. Dupa traditionala vreme mohorâta de la Londra, am avut parte însa de trei zile cu vreme absolut minunata, ba chiar extrem de calda… Chiar daca în rochie de vara ne topim de cald… sper sa tina mai mult… pentru ca oricum totul e suportabil datorita vântului… Iubesc soarele!

(Pe curând)

Lavinia IANCU

Londra, UK

20 august 2011

DECLINUL PATERNAL SI CRIZA IDENTITATII MASCULINE

 

   De câteva  saptamâni Marea Britanie e zguduita de revolta generatiei tinere


Multi dintre cei implicati sunt adolescenti, multi educati in scolile si universitatile de prestigiu britanice. Unii sunt elevi sau studenti de nota 10. Altii personalitati de renume, printre ele o balerina faimoasa (de 17 ani), o ambasadoare olimpica (de 18 ani), un muzician de 19 ani care a furat o vioara, si o activista sociala de 24 de ani. Iar altii sunt doar copii, printre ei o fetita de doar 11 ani care a spart ferestrele unor magazine. Peste 3..000 de tineri au fost arestati. Au incendiat cladiri, au spart si furat din magazine, au distrus proprietati, s-au luat la harta cu fortele de ordine, s-au comportat intr-un mod cu totul necivilizat. Intreaga lume a privit cu nedumerire aceste imagini intrebindu-se cum de astfel de lucruri se pot petrece intr-o tara atit de “civilizata” ca Marea Britanie. http://news.yahoo.com/london-police-charge-1-000th-person-riots-probe-112907909.html

Ce a cauzat aceasta revolta? Comentarii pe tema aceasta s-au scris cu sutele sau poate chiar mai mult si inca se scriu. Multe dintre ele insa o explica ca fiind rezultatul declinului moral prin care Marea Britanie trece de citeva generatii incoace. Revolta, spun aceste comentarii, reflecta criza morala in care se afla Marea Britanie la ora actuala. 

Din anii 60 incoace, generatii de britanici au fost crescuti si educati intr-un mediu moral tot mai vicios si fiecare generatie a mutat hotarul imoralitatii cu inca un pas inspre si mai multa imoralitate. Generatia tinara contemporana nu e exceptie, fiind produsul cumulativ al imoralitatii care s-a acumulat in Marea Britanie de la o generatie la alta. Tinerilor britanici li s-a oferit si continua sa li se ofere o gama larga de produse imorale din care pot alege in voie, fara a li se explica consecintele. Fiecare viciu e denominat ca un“drept al omului,” iar lista viciilor pare fara sfarsit: pornografie, avort, drepturi sexuale, imoralitate sexuala, alcoolism, consum de droguri, lenevie, ateism, indiferenta sau chiar ura fata de traditie ori valorile crestine, indoctrinarea in secularism. Consecintele acestor nonvalori se vad astazi si sunt de netagaduit. 

Chiar si premierul britanic, David Cameron, a afirmat ca revolta este consecinta unui “colaps moral”, al culturii relativiste si nihiliste promovata in Marea Britanie de generatii. A criticat si timiditatea cu care societatea britanica trateaza colapsul familiei, al absentei parintilor din casa, si refuzul de a critica vedetele si personalitatile antimodel. Britanicii, a afirmat el, au fost prea multa vreme indiferenti sa-si invete copiii diferenta dintre bine si rau, sa-si fortifice familiile, si au lasat statul sa se transforme in pedagogul principal al copiilor lor. http://news.yahoo.com/cameron-riot-hit-uk-must-reverse-moral-collapse-231015878.html

Dar tatii? Printre multele comentarii despre revolta adolescentilor britanici am depistat unul care o explica ca fiind rezultatul absentei tatilor din familie. De mult timp casatoria si familia au fost in declin in Marea Britanie, iar in ultimii 20 de ani cultura politica britanica, in loc sa le sprijineasca, le-a subrezit prin masuri ostile si promovarea stilurilor de viata paralele cum ar fi uniunile civile, concubinajul, promovarea notiunii ca familia nu este atit de necesara societatii cum se credea in trecut, ori a homosexualitatii si a drepturlor homosexualilor, drepturi care se bat cap in cap cu valorile traditionale care au asigurat stabilitatea sociala vreme de mii de ani. Ocazional judecatorii si sociologii britanici au atras atentia asupra impactului pe care destramarea familiei il are asupra societatii britanice fara insa ca liderii britanici sa ia aminte sau atitudine. Dimpotriva, socialistii si secularistii britanici au promovat si inca promoveaza notiunea ca statul poate sa inlocuiasca mama si tatal ca parinti in familie. http://www.crossrhythms.co.uk/articles/life/Rioters_Are_NOT_Scum_They_Are_The_Fatherless/44210/p1/?utm_medium=twitter&utm_source=twitterfeed

In 2010 sociologul britanic Mark Stibbe a publicat I Am Your Father (“Eu sunt tatal tau”), in care a descris efectele dezastruoase ale politicii britanice antifamilie din ultimii 20 de ani. Declinul familiei in Marea Britanie e cel mai pronuntat din intreaga Europa, afirma el, dupa cum indica statisticile comparative. 75% din familiile britanice care primesc asistenta sociala de la guvern sunt familii din care lipsete un parinte, de obicei tatal. In doar 15% din aceste familii este prezent sotul si sotia. 15% din toti copiii nascuti in Marea Britanie se nasc in familii unde tatal e absent, iar pe 7% din certificatele de nastere emise in Marea Britanie nu se inscrie numele tatalui pentru ca e necunoscut. Consecintele acestei destramari a familiei sunt din cele mai rele: 75% dintre copiii crescuti fara tata au o predispozitie mai mare ca ceilalti copii sa falimenteze in scoala, 70% sa fie consumatori de droguri, 50% sa devina dependenti de alcool, 40% sa traiasca in datorii, 35% sa fie someri. 70% din adolescentii recidivisti sunt tineri crescuti fara tata. In 2008 11.000 de copii britanici au fost tratati pentru dependenta de droguri si alcool. Actualmente, Marea Britanie are incidenta cea mai ridicata din Europa Occidentala la categoria sarcinii adolescentelor. 

Deci intrebam: unde sunt tatii responsabili? Au disparut? Aceasi intrebare o putem pune si despre tatii din Romania. Unde sunt tatii romani? O intrebare si mai actuala insa este, ce se intimpla cu genul masculin in general? Ne pierdem identitatea? Devenim tot mai iresponsabili? Suntem afectati si noi de trendurile care se reliefeaza tot mai pregnant in alte tari unde barbatii nu mai sunt luati in serios ci sunt priviti ca o specie inferioara, molateci, iresponsabili, imaturi? Intrebarile acestea sunt cit se poate de relevante si importante si pentru societatea romana. Asa dupa cum veti vedea in materialul care-l publicam astazi, avem de invatat din experienta altora. Am selectat articolul aparut pe 19 iunie in publicatia americana Wired for Success cu titlul The Decline of Fatherhood and the Male Identity Crisis (“Declinul paternal si criza identitatii maculine”) scris de psihologul american Ray Williams. Textul a fost tradus si adaptat pentru noi de Marieta si Daniel Tut, membri AFR Timisoara. Le multumim. Textul integral in engleza a articolului este aici: http://raywilliams..ca/blogs/the-decline-of-fatherhood-and-the-male-identity-crisis/ 

DECLINUL PATERNAL SI CRIZA IDENTITATII MASCULINE 

America devine rapid o societate fara tati, sau mai bine zis o societate al tatilor absenti. Importanta si influenta tatilor in famile se afla intr-un declin major inca de la inceputul Revolutiei Industriale iar acum au ajuns la un nivel critic. Alexander Mitschlerlich sustine, in Society Without a Father (“Societatea fara un tata”), ca astazi se poate vorbi despre o ” pierdere progresiva a autoritatii paternale si o diminuare a autoritatii tatalui in familie si in afara acesteia.” Iar daca tendintele prezente continua, adauga David Popenoe, profesor de sociologie la Universitatea Rutgers din Statele Unite: “procentajul copiilor americani separati de tatal lor biologic va ajunge la 50% in urmatorul deceniu”.. Popenoe sustine ca “eroziunea paternala masiva contribuie substantial la problemele majore ale societatii din zilele noastre … Copiii fara tata au un factor de risc mai mare de doua si chiar de trei ori comparat cu cei care au un tata, privind o gama larga de rezultate negative, asta incluzand abandonarea scolara liceeala, nasteri in timpul adolescentei sau delicventa juvenila.” 

Date Statistice 

Iar dupa David Blakenhorn, autorul cartii Fatherless America (“America fara tati”) si presedintele Initiativei Nationale Paternale din cadrul Institutului American de Valori (American Values Institute), datele statistice privind copiii crescuti fara tata sunt infioratoare:  

           *          aproximativ 30% din copiii americani sunt nascuti in familii cu un singur parinte iar in comunitatea de culoare acest procent se ridica la 68%. 

          *          conform statisticilor, copiii fara tata au un risc mult mai mare de a abuza droguri sau alchool, de a dobindi boli mintale, tedinte de suicid, performanta scolara deficitara, sarcini in timpul adolescentei si criminalitate. Statisticile acestea parvin de la Departamentul  Sanatatii si Serviciilor Sociale a Statelor Unite, si de la Centrul de Statistici de Sanatate. 

            *          peste jumatate din copiii care locuiesc doar cu mama traiesc in saracie, o rata de 5-6 ori mai mica decat a copiilor care traiesc cu ambii parinti. 

        *          abuzul copiilor este mai prevalent in familiile cu un singur parinte decat in familiile intacte cu ambii soti. 

            *          63% din suicidurile tinerilor provin de la cei fara de tata, in conformitate cu Biroul de Recensamant al Statelor Unite. 

           *          72% din adolescentii criminali au crescut fara tata, precum si 60% din tinerii care fac viol, precizeaza un studiu a lui D. Cornell publicat in Behavioral Sciences and the Law (“Stiintele Comportamentale si Dreptul”) 

          *          63% din peste 1500 de directori de intreprinderi si directori de personal care au fost anchetati sustin ca nu este justificat pentru ca un tata sa paraseasca familia dupa nasterea unui copil 

        *          71% din abandonurile scolare in timpul liceului provin din camine in care tatal lipseste, avertizeaza un raport al Asociatiei Nationale a Directorilor de Licee Americane

           *          80% din tinerii care fac violuri sadice provin din case in care tatal lipseste, sustine un raport publicat in publicatia Criminal Justice & Behavior (Justitia Criminala si Comportamentul) 

        *          in familiile din America in care doar mama este prezenta rata saraciei este de 66% 

            *          90% din copiii care fug de acasa provin din familii in care tatal nu este prezent          

        *          copiii proveniti din familii intregi, cu venit bugetar redus, intrec semnificativ din punct de vedere academic pe cei proveniti din familii instarite dar cu un singur parinte. Nivelul reusitelor academice este de doua ori mai mare la cei care provin din familiile integre sustine un studiu realizat de Fundatia Charles F.Kettering. 

            *          85% din toti copiii care manifesta tulburari de comportament provin din familii despartite afirma si Centrul de Control al Bolilor din America. Dintre toate crimele si violentele intime asupra femeilor aproximativ 65% sunt comise de fosti iubiti sau prieteni in comparatie cu doar 9% de soti. Fetele care locuiesc cu tati vitregi sau prieteni ai mamei sunt mult mai mult predispuse la abuz sexual decat cele care locuiesc cu tatii lor naturali. 

         *          fetele crescute de mame singure sunt cu 53% mai predispuse sa se casatoreasca in adolescenta, 111% sa aiba copii in adolescenta, 162% sa aiba copii ilegitimi si 92% sa divorteze in propriile casatorii. 

         *          un sondaj de amploare efectuat la sfarsitul anilor 80 a descoperit ca 20% din tatii divortati nu si-au vazut copiii in ultimul an iar 50% ii vad doar de cateva ori pe an. Rata criminalitatii juvenile, comisa in mare majoritate de adolescenti, a crescut de sase ori fata de 1992. 

          *          intr-un studiu longitudinal efectuat pe un numar de 1197 elevi de clasa a patra cercetatorii au observat nivele crescute de agresiune la baietii crescuti de mame singure comparat cu cei crescuti de ambii parinti. Studiul a fost publicat in The Journal of Abnormal Child Psychology (Jurnalul Phihologiei Anormale a Copilului). 

          *          Testul de aptitudini scolare a scazut cu mai mult de 70 de puncte in ultimele doua decenii, copiii din familiile cu un singur parinte tinzind sa obtina scoruri mai mici la testele standardizate si note mai mici la scoala, afirma si raportul serviciului de cercetare a Congresului american. 

In plus, David Blankenhorn sustine ca America se confrunta nu doar cu pierderea rolului tatilor in familie, dar mai ales si cu eroziunea imaginii si conceptului de tata. Prea putini oameni se indoiesc de rolul fundamental pe care mama il are, afirma si Popenoe, dar rolul tatalui ridica intrebari pe care multi spun ca il pot substitui altii, cum ar fi tatii vitregi, unchi sau matusi, sau chiar bunici. 

Tatilor – Va Vrem Banii!! 

“Scala defalcarilor maritale in Occident incepand cu 1960 nu are precedent istoric cunoscut afirma Lawrence Tone, un binecunoscut istoric familial de la Universitatea Princeton. N-a mai fost nimic asa de grav in ultimii doua mii de ani sau poate mai mult”. Luati in considerare ce s-a intamplat cu copiii. Majoritatea estimarilor arata ca doar 50% din copiii nascuti intre 1970-1984 mai locuiesc cu parintii naturali la varsta de 17 ani, o scadere uimitoare de aproape 80% in comparatie cu statisticile precedente.  

In ciuda interesului actual in ce priveste implicarea tatilor in familie, majoritatea studiilor si a cercetarilor se centreaza pe mame si copii, dar nu pe tati. Agentiile de ingrijiri sociale si alte multe organizatii exclud tatii, de multe ori fara sa vrea. Incepand cu sarcina si pana la nastere majoritatea vizitelor medicale sunt efectuate atunci cand tatii sunt la lucru.. La fel si vizitele pediatrice. Dosarele scolare si fisele de asistenta a organizatiilor cu prestatii familiale includ numele copiilor si al mamei, dar exclud pe cel al tatalui. In majoritatea acestor agentii peretii sunt vopsiti in culori pastelate, tablourile de pe pereti includ poze cu mame, flori si bebelusi, in camerele de asteptare revistele de rasfoit sunt pentru femei, iar angajatii sunt predominant de sex feminin. In birourile de ajutorare sociala tatii nu sunt implicati, iar atunci cand un control la domiciliu este efectuat iar un barbat deschide usa, de obicei este ceruta mama pentru comunicare. Date fiind toate aceste scenarii, tatilor li se comunica ca sunt invizibili sau irelevanti in bunastarea copiilor lor, in afara suportului financiar. 

 

Influenta Tatilor in Caracterul Copiilor 

Popenoe si multi altii au examinat cu deamanuntul rolul tatilor in cresterea copiilor si au gasit diferente uimitoare comparat cu cel al mamelor. Spre exemplu, o dimensiune prea trecuta cu vederea a rolului de tata este joaca. De la nasterea copilului pana la adolescenta tatii pun mai mult accentul pe joaca decat pe purtarea de grija. Deseori asta se rasfrange in relatii de pregatire si invatare, cu accent pe lucrul in echipa, teste si abilitati de competitie. Modul in care tatii se joaca afecteaza totul la copii, incepand cu controlul emotiv, inteligenta si succesul academic iar in final auto-controlul si stapinirea de sine. 

Un comitet asamblat de consiliul de copii si al famililor al Consiliul National de Cercetare a tras concluzia urmatoare: “copiii invata lectii critice despre cum sa recunoasca si sa intampine emotiile supraincarcate. Tatii la randul lor practica stapanirea propriilor emotii si recunoasterea indiciilor emotionale”. La joaca, cat si in multe alte contexte, tatii tind sa puna accentul pe competitie, provocare, initiativa, asumarea riscului si independenta. Mamele sau bonele in shimb pun mai mult acentul pe securitatea emotionala si siguranta personala. Implicarea tatalui pare sa fie legata de imbunatatirea competentelor cantitative si verbale, de abilitatea imbunatatirii rezolvarii problemelor si un grad ridicat de succes scolar. Barbatii joaca si un rol important in promovarea cooperarii si al altor virtuti. Tatii implicati au rol special in invatarea empatiei la copiii, afirma un studiu longitudinal efectuat pe o perioada de 26 de ani. 

Perspectiva Moderna a Masculinitatii 

Viata de familie, de casatorie si cresterea copiilor reprezinta o forta civilizatoare pentru barbati. Ii incurajeaza sa dezvolte prudenta, cooperare, onestitate, incredere, sacrificiu de sine si alte abilitati care aduc succes si ca furnizor economic, dovedind un bun exemplu de urmat. Mark Finn si Karen Henwood, scriind un articol despre problema masculinitatii si paternitatii in Jurnalul Britanic de Psihologie Sociala intaresc ideea ca masculinitatea conceputa in mod traditional, bazata pe tarie, securitate economica si “barbatie” in comparatie cu conceptul nou despre tati, care incorporeaza multe aspecte maternale, este o sursa enorma de lupta interna pentru noii tati. 

Un studiu realizat de catre Timothy Allen Pehlke si colegii lui pe sitcom-urile TV au tras concluzia ca tatii sunt priviti in general ca fiind relativ imaturi, neajutorati si incapabili de a purta de grija de familiile lor in comparatie cu alti membrii ai familiei. In plus, pe seama tatilor se faceau bancuri si glume proaste. Toate aceste caracterizari, chiar cu scop umoristic, descriu tatii ca fiind incompetenti si ca obiecte de batjocura. 

Cercetatoarea Suzanne M. Flannery Quinn, analizand peste 200 de carti pentru copii dintre cele mai bine vandute, a ajuns la concluzia ca in 24 de carti tatii apareau singuri si in doar 35 de carti ambii parinti apareau impreuna. Autoarea concluzioneaza ca “deoarece tatii nu sunt prezenti sau proeminenti intr-un mare numar din aceste carti, cititorilor li se da doar un set de imagini restranse si de  idei pe care pot sa construiasca  sau sa inteleaga asteptarile culturale si ce inseamna intradevar sa fii tata”. 

Mi se pare ca problema declinului paternal si a crizei de identitate al sexului masculin sunt strans interconectate. Intr-un articol precedent la intrebarea referitoare la criza masculinitati si ce se va intampla cu barbatii? am raspuns: “intr-o lume post-modernista privata de frontiere clare si distinctii, este greu sa stii ce inseamna cu adevarat sa fii barbat dar si mai greu sa te simti mandru sa fii unul. Limitele multe impuse de o lume gen-costruita in jurul opozitiei de productie de munca si a familiei fata de reproducere, competitie fara cooperare, greu fata de usor de dobandit, s-au estompat iar barbatii dibuie in intuneric pentru identitatea lor.” 

Mai mult decat atat, portretizarea barbatului si a identitatii masculine in societatile contemparane occidentale este predominant negativa. Barbatii sunt adesea demonizati, marginalizati si obiectivati, intr-un fel reminescent a ceea ce s-a intamplat si cu femeile. Problema identitatii masculine are o importanta cruciala deoarece baietii se incadreaza in urma in performantele scolare, comit mai multe sinucideri si crime, mor mai tineri si se trateaza de boli precum ADHD mai frecvent decat fetele. Se inregistreaza si o pierdere tot mai mare a paternitatii in societate deoarece inseminarea artificiala cu donatori anonimi este in crestere. Mai mult, experimentele medicale demonstreaza ca sperma barbatului poate fi produsa artificial in laborator. Rata divorturilor este in crestere iar in majoritatea cazurilor custodia este data mamelor. Continuarea portretizarii negative in media, feminizarea barbatilor si pierderea paternitatii in societate au cauzat confuzie si frustrare in randul generatiei tinere masculine, care nu numai ca nu are un model de urmat, dar intampina greutati in a se defini. 

De la odata fiind vazuti ca intretinatori cu succes al familiei, capi ai familiei si conducatori respectabili, barbatii din ziua de azi sunt subiecte de glume in mass media. Un grup de cercetare canadian, Nathanson & Young, ce viza analizarea schimbarii rolului barbatilor si influenta mediei au concluzionat ca programele TV larg vizionate, precum The Simpsons, prezinta caracterul tatalui Homer ca fiind unul lenes, sovinist, iresponsabil si stupid iar fiul Bart, rautacios, crud si nepoliticos cu sora lui. Prin comparatie, mama si fiica apareau ca si grijulii, atente si usoare din fire. Majoritatea show-urilor si emisiunilor TV descriu barbatii ca bufoni prosti, tirani agresivi si de mica adancime pentru placerea femeilor. 

Dupa spusele lui J.R.MacNamara in cartea sa Media si Identitatea Masculina: in creerea si recrearea imaginii barbatului mai putin de 20% din profilele media reflecta aspecte pozitive despre barbati. Crime violente, incluzand omoruri, atacuri si furturi armate aduna peste 55% din ceea ce media prezinta despre barbati. MacNamara spune ca peste 30% din toate discutiile purtate pe media in ce priveste sexualitatea masculina se refera la pedofilie, heterosexualitatea  masculina, dominanta si agresiune. Nu de putine ori se arata la TV barbati fara simtul raspunderii in relatii si care-si inseala nevestele. Si cu aceasta crestere, si femeile sunt descrise ca fiind mame singure, independente care nu au nevoie de barbati pentru a fi ajutate. 

Guy Garcia, autor al cartii The Decline of Men: How the American Male is Turning Out, Giving Up and Flipping Off His Future ( Declinul Barbatului: ce devine barbatul american si cum isi vinde viitorul), argumenteaza ca multi barbati deplang o “fragmentare a identitatii proprii” in care sunt rugati sa preia roluri familiale neobisnuite, precum grija copiilor si munca menajera, in timp ce tot mai multe sotii cistiga mai mult si aduca banii in casa. “Intradevar femeile au devenit  genul dominant”, spune Garcia. “In ce ma priveste, cred ca barbatii raman in urma rapid. Femeile devin mai educate decat ei, castiga mai bine, si la mod general vorbind nu mai au nevoie de barbati deloc. In acelasi timp, barbatii ca si grup incep sa-si piarda urma.” 

“Criza paternitatii in fond si in definitiv e o criza a culturii, o criza de declin de la sensul traditional de responsabilitate comunala” sustine Poponoe astfel ca “pentru a salva institutia paternitatii pe cale de disparitie, trebuie sa ne redobandim sentimentul de comunitate”. In concluzie, asa cum celebram anual Ziua Tatilor si meditam la semnificatia ei pentru stabilitatea societatii, tot mai multi barbati ai timpului nostru trebuie sa-si gaseasca identitatea lor masculina si sa promoveze importanta centrala a paternitatii.  

PENTRU ROMANII DIN MELBOURNE, AUSTRALIA 

Homosexualii australieni fac presiuni asupra guvernului australian sa introduca casatoriile unisex. Guvernul australian a lansat o campanie consultativa nationala asupra acestui subiect, 24 august fiind data limita pentru ogranizatiile civice din Australia sa-si declare pozitiile. Crestinii din Australia organizeaza conferinte si intruniri cu biserici cu acest scop. Vineri, august 19, 2011 la ora 7:30 seara e organizata o intrunire pe aceasta tema la O’Hanlon Centre, Mitchell Street in Mentone, Victoria, o suburbie a metropolei Melbourne. Rugam pe toti romanii de buna credinta, preotii si pastorii romani ai bisericilor din Melbourne sa participe. RUGAMINTE: Rugam pe toti cititorii acestui paragraf sa trimita aceast anunt la toate cunostintele lor din Australia cu rugamintea de a participa. Va multumim. 

MICHELLE BACHMANN 

Simbata trecuta a avut loc primul sondaj de popularitate al candidatilor republicani la presedintia SUA. Surprinzator, pe locul intii a iesit o femeie crestina, Michelle Bachmann. Tinara si casatorita cu un psiholog crestin, Bachmann este doar una din tot mai multele femei crestine americane care se implica in viata politica americana. Este un semn de bun augur pentru societatea americana, aceste femei devenind modele pentru tinara generatie de femei americane. Pro-valori, pro-familie, pro-casatorie, pro-viata, ele definesc ceea ce sociologii americani incep sa eticheteze ca “noul feminism american”, un “feminism” crestin. Recent publicatia americana New Yorker a publicat un articol lung despre viata si credinta lui Michelle Bachmann si catapultarea ei in pozitia in care se afla astazi. Articolul poate fi citit aici: http://www.newyorker.com/reporting/2011/08/15/110815fa_fact_lizza?currentPage=all  Este de dorit ca si femeile crestine din Romania sa se implice tot mai mult in definirea politicii sociale a tarii. 

SEMNATI DECLARATIA DE LA TIMISOARA!

http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php

Va multumim pentru semnaturile constante pe care ni le dati in sprijinul Declaratiei de la Timisoara. Am trecut de 6.900, dar tinta este de 7.500. Deci, inca mai avem putin de alergat pina la incheierea maratonului timisorean. Haideti sa ne continuam alergarea cu curaj si persistenta! Va rugam continuati sa semnati si sa dati mai departe Declaratia la cit mai multi sa o semneze.      

Semnarea Declaratiei se face in doua etape. Bifati linkul si semnati Declaratia. http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php  Dupa aceea veti primi un mesaj care va va cere sa confirmati semnatura apasind pe un link de confirmare. Fara confirmarea semnaturii, numele si semnatura d-tra nu vor apare in lista semnatarilor. Linkul de confirmare a semnaturii apare in limba englaza cu urmatorul text: “Thanks for filling out our petition, you’re almost done! Please confirm your signature by clicking on the link below:” (Adica: “Multumim pentru ca ati completat formularul petitiei. Semnarea petitiei e aproape gata. Va rugam confirmati-va semnatura apasind pe linkul de mai jos.”)     

Declaratia accepta doar o singura semnatura pe adresa electronica. Ca atare, sugeram ca in situatiile unde doua persoane folosesc aceasi adresa electronica, de exemplu sotul si sotia, semnatura sa fie data in numele ambilor soti, de exemplu “Ioan si Maria Ionescu.”  

Rugaminte: Va rugam semnati Declaratia cu numele intreg nu doar cu initiale. Va multumim.   

Rugaminte: Va rugam postati si publicati acest apel peste tot. Va multumim.

VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.. 

FACETI-NE CUNOSCUTI! 

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.  

ANUNTURI 

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro

Alianta Familiilor din Romania

www.alianta-familiilor.ro

JURNAL LONDONEZ (2)

Lavinia IANCU

Impresii pozitive

Azi am sa va prezint partea frumoasa a Londrei si anume zona turistica pe unde m-am plimbat putin ieri pentru ca era o zi superba de vara. Ehei, dar chiar si aici vom vedea ce înseamna globalizare, capitalism, s.a.m.d. Fiind o zona mai importanta, se face totusi curat mai des… De altfel am descoperit ca si în metrou, la finalul unei zile, sunt muncitori care nu fac altceva decât sa curete si sa strânga mizeria facuta de unii oameni mai putin civilizati. Chiar daca sunt cosuri de gunoi, foarte putini le folosesc! Ca la noi de altfel!

Sistemul de transport

Ce pot aprecia însa, chiar si asa, cu toata mizeria din metrouri, sistemul de transport în comun este exceptional! Nu ai cum sa nu te descurci odata ce întelegi cum functioneaza. Asa ca ieri am îndraznit si sa pornesc la drum singura si sincera sa fiu m-am simtit minunat când am realizat ca ma descurc de minune si ca pot sa traversez jumatate din oras fara sa am instructiuni de la altcineva, doar ghidându-ma dupa harta… Într-adevar, se spune, ca transportul în comun de aici e cel mai bun din Europa, cel mai bine pus la punct, dar cred ca si cel mai scump!

Sine labore non erit panis in ore

Adica, fara munca nu manânci pâine, sau mai pe româneste „Cine nu munceste nu manânca!”. Deci, cât mai repede, trebuie sa obtin ceva de lucru!

Dupa ce mi-am depus duminica si luni cv-ul la toate anunturile de pe un site de recrutare foarte popular, azi am primul interviu deja pentru un post de cosmeticiana, la un salon destul de aproape de unde locuiesc. Iar mâine am un interviu pentru un post de weekend. Ideea e sa încerc orice varianta pentru a nu sta prea mult timp fara servici, pentru ca viata e destula de scumpa aici… dar totusi nu asa precum spun altii… ori poate eu înca nu o percep…

Oricum ideea e ca… am sa fac tot posibilul sa îmi gasesc de lucru, iar planul principal, deocamdata, e sa fac un curs bun de machiaj – de câteva luni, sa îmi scot cheltuiala cu venitul aici, sa vizitez tot ce se poate vizita, sa merg la câteva spectacole de balet, concerte simfonice, poate si un concert al lui André Rieu (wow!), sa leg prietenii si… probabil o vizita acasa la parinti. Cel putin acum asa gândesc acum! Dupa calculele mele asta înseamna ca am sa mai stau vreo 6-8 luni, cu siguranta, la Londra. Asta, daca nu cumva îmi întâlnesc marea dragoste tocmai aici si atunci totul se schimba ? !!!

El NINO ingles…

Pentru mine, acum, pasul cel mai important este sa-mi iau NINO (dupa cum am aflat ulterior ca se prescurteaza aici) adica National Inssurance Number, cu care ulterior, dupa un an, poti aplica pentru „Blue Card” adica dreptul de munca permanent! Asta e valabil pentru români si bulgari! Fara acest NINO nu poti face nimic pentru ca nu te angajeaza nimeni fara el. Ca sa îl obtii îti trebuie o adresa valida care sa demonstreze unde locuiesti, adica sa închiriezi un apartament undeva în urbe, demonstrabil si cu chitantele de achizitionarea unui bun, facturi la utilitati, abonament la o companie de telefonie, etc. Adica ceva care sa ateste ca locuiesti acolo, apoi… contractul de chirie, referinte de la doua persoane cel putin (cum ar fi în cazul meu ca le-am „cosmetizat”!) si un cont în banca pe care trebuie sa faci rulaj pâna la data interviului pentru acest NINO, extrase bancare, facturi emise catre persoane cu care ai colaborat, pentru a demonstra ca te pot intretine singura. Cu toate aceste dovezi, mergi la un interviu pentru alocarea acestui NINO, pe care… nu toti îl primesc! Î

Am nevoie de un medic…

Adica, între timp trebuie sa ma înscriu la un doctor aici, care sa ma ia în evidenta. Ceva asemanator cu sistemul medical din Romania, adica un fel de medic de familie, denumit aici GP, si sa ma înregistrez ca PFA (persoana fizica autorizata), dar nu pentru o meserie anume, cum e în Romania, ci în general, mai în detaliu… Acest statut fiind valabil tot… cetatenilor români si bulgari! De exemplu, daca nu îmi gasesc de lucru decât ca „bona”, sau orice altceva, tot ca PFA sunt platita, si se colaboreaza ca atare pe acest sistem.

Atentie la litere marunte!

Acum însa, singura problema este ca… prietena la care stau, locuieste în gazda la cineva, iar camera respectiva este subînchiriata… ceea ce este ilegal! Iar ea nu a stiut si nici nu a citit atent contractul la semnare unde se spune (cu litere foarte marunte, exact cum e în sistemul bancar) ca este „sublet apart” adica subînchiriat. Asta deoarece… pe adresa „asta” figureaza ca fiind chiriasi… gazdele noastre, care mai au si o firma înregistrata tot pe adresa asta. Asa ca eu am sa încerc sa vorbesc cu toate cunostintele… poate gasesc un ajutor si sa trec în acte adresa lor pentru corespondenta chiar daca eu locuiesc în alta parte pentru moment. Desigur, imediat dupa ce îmi voi gasi si eu de lucru, si voi primi primele salarii, ne vom muta de aici. Si atunci, ulterior, noul domiciul se va schimba în acte! Asta nu e o problema.

O fapta buna…

Cam acestea sunt problemele „minore” cu care ma confrunt, dar carora le voi gasi rezolvare curând. Mai ales ca am câteva cunostinte pe aici, precum o fosta colega de liceu, apoi fosta mea colega de facultate si prietena cu care stau si cu care ma sfatuiesc mereu ce trebuie sa fac, unde trebuie sa ma duc si cu cine sa vorbesc  pentru dosarul acesta de NINO. Si culmea… aici interviurile si discutiile de afaceri se mai leaga si în restaurante. De asemenea, seful prietenei mele, încerca sa ne ajute (si pe mine!) sfatuindu-ne cum poate… De fapt el este cel care, la angajarea ei, a vazut în dosarul ei… ca are probleme cu închirierea locuintei… Alambicat si întortocheat e totul din pacate, dar pentru mine e o experienta unica si învat foarte multe din ea, plus ca ma ajuta sa ma cunosc si sa ma apreciez si mai mult… Sunt doar eu, cu mine… pe fortele mele!

Sperante de viitor

Acestea fiind spuse, înteleg ca nimic în viata nu e întâmplator. Ma bucur mult ca am venit aici. Vor fi alte experiente traite singura, departe de casa, dar care ma întaresc si ma ajuta pe viitor. Si simt ca am sa reusesc si ca tot ce îmi propun o sa se îndeplineasca, mai devreme sau mai târziu. Cel mai important e sa am NINO-ul, sa muncesc, sa vizitez tot ce se poate vizita, sa calatoresc prin împrejurimile Londrei, sa merg la concerte, spectacole, dupa cum am mai spus si sa simt ca traiesc totusi „chiar daca muncesc”… sa fac cursul care mi l-am propus si dupa aceea mai vedem… ramân ori merg acasa… Toate astea sunt importante pentru mine pe termen scurt. Salutari din tara vremii schimbatoare.

(Pe curând)

Lavinia IANCU

Londra, UK

iunie 2011

JURNAL LONDONEZ (1)

 Lavinia IANCU

 

 

 

Plecarea.

Gata! Mi-am luat inima-n dinti si m-am hotarât sa plec! Viata e cam grea la noi acasa. (din mai multe puncte de vedere pentru mine!) .Asa ca de ce sa nu încerc sa vad cum sta treaba asta cu emigrarea. Stiu ca nu e usoara! Dar de ce sa nu îmi încerc si eu norocul!? Am auzit ca in Europa cel mai bine se câstiga în Marea Britanie si Germania, dar cum cu limba germana nu ma prea împac, Marea Britanie câstiga în detrimentul Germaniei, ca la un meci de fotbal… Asa ca… directia Londra!

*

Dupa un drum putin obositor cu microbuzul spre aeroport si cu avionul, iata-ma ajunsa în tara ploilor United Kingdom”!Pe parcursul zborului am trecut printr-o zona de turbulenta… nu prea placuta pentru stomac! (Sic!). În timp ce pilotul aeronavei se pregatea de aterizare, majoritatea pasagerilor au aplaudat în semn de multumire pentru dexteriatea pilotilor de a aduce aparatul la sol. Cu aceasta ocazie, am facut cunostinta si cu adevaratul gentalman britanic si anume un domn” care împreuna cu prietenii lui ne-a facut pe toti pasagerii „idiots”... deoarece am îndraznit sa batem din palme!

 Prima impresie.

În fine, aceasta a fost doar prima dintre ciudateniile traite aici, pe aceste meleaguri. Ca sa nu mai spun ca… deseori am avut impresia ca sunt în Asia, Africa sau poate Orientul Mijlociu. Este plin de oameni de culoare de diferite nationalitati.Dar nici asta nu ar fi o problema… Adevarata problema este mizeria de nedescris pe strazi! Credeti-ma! Nu va puteti imagina cât de curat este orasul de pe malul Crisului Repede, de unde am plecat… pe lânga vestita Londra. Si pedeasupra mai si pute a urina destul de desAm dedus ca acest „fenomen” este cauzat de faptul ca toti beau, foarte mult, mai ales bere. Imediat dupa ce ies de la serviciu merg in pub-uri la baute si e posibil ca nusuntsuficientewc-uri publice asa ca se usureaza pe unde apuca! Deci cam asta a fost „Wellcome to London” pentru mine!

Unde locuiesc?

 Londra e împartita pe 6 zone, iar eu stau în zona 2, adica una din cele bune zone, cica. Zona1 e centrul, unde e situat Wesminster Abbey, Big Bensi alte atractii turistice pe care le stim cu totii de prin filme sau reviste! Zona 6 se afla în afara Londrei, si se remarca prin case si strazi mai curate, iar urmatoarea comparând calitatea si curateniaeste zona 1 unde se face curatenie zilnic. Zona 4 e plina de români, bulgari, albanezi, tigani si alte rase…. Oricum am facut poze sa vedeti, din zona 2. Numai spun ca în metrouri am vazutpersoane care beau sau manânca ceva”. O bere, un suc,o cafea si apoi lasa pe jos, pe marginea geamului, sau pe bancheta: ambalaje, sticle, cutii cu resturi de meniuri de la McDonalds, ziare… Ce mai! Mizerie cât cuprinde. Asa ca la capitolul curatenie toate zonele stau foarte prost.

 Si culmea… ma întreb de ce oamenii de pe-aici sunt aroganti, galagiosi, încrezuti si indiferenti la tot ce misca din „alte tari mai putin neaose”. Nici nu pot sa va descriu… Oare acestia ne învata pe noi ce înseamna bunul simt…? Hm! Mai au foarte mult sa ne ajungaSincer! Dar, desigur, avem si noi foarte multe capitole unde ni se pot da lectii

 În cautare de munca.

  Oricum, eu iau viata asa cum este, încerc sa nu ma stresez si chiar sa nu bag în seama prea mult lucrurile negative. Încerc sa ma adaptez din mers. Ieri am aplicat on-line pentru toate job-urile posibile în zona de est, sudest si centrul Londrei (pentru ca eu locuiesc în zona de est si vreau sa fiu mai aproape de casa). Astept raspunsul lor, dar oricum mai aplic si în seara asta pentru alte job-uri si nu numai în domeniul cosmeticii… la care (zic ca) ma pricep! Am sa verific pe internet si site-ul comunitatii de români de aici. Între timp am sa ma interesez de un curs bun de machiaj… Nu am intentia sa stau prea mult fara servici, asa ca mâine ma duc la o agentie a unor polonezi (sunt foarte multi aici) care au ajutat-o si pe o prietenade-a mea pentru a obtine „National Inssurance Number” (NIN), adica un fel de carte de identitate. Fara NIN, ca emigrant, nu poti facenici o miscare...

(Pe curând)

Lavinia IANCU

Londra, UK

13 iunie 2011

INTERVIU CU NICU COVACI

Gabriela CALUTIU-SONNENBERG

 

Interviu cu NICU COVACI

 

Nicolae (Nicu) Covaci pictor, grafician si muzician român, absolvent al Academiei de Arte Plastice din Timisoara este cunoscut ca fondator si lider al celei mai bune formatii de muzica rock din România, trupa Phoenix. Dupa interdictia de a mai performa cu Phoenix pe orice scena din România socialista, a parasit tara în anul 1976, revenind incognito, pentru a duce la bun sfârsit evadarea spectaculoasa a colegilor din formatie.

Considerat ca fiind unul dintre cei mai buni chitaristi rock din România generatiei sale, a activat timp de aproape doua decenii în Gemania de Vest ca artist, profesor si docent universitar. Fidel motto-ului pasarii Phoenix, menite sa renasca în repetate rânduri din propria cenusa, Nicu Covaci a mentinut în viata legendara formatie rock, continuând sa sustina concerte, în componente diferite, pe scene din tara si din strainatate. Un detaliu cunoscut doar de publicul avizat: citita în ordine cronologica, lista realizarilor trupei Phoenix poseda mai multe repere si aparitii dupa, si nu înainte de plecarea baietilor din tara. Nicu Covaci a compus peste 300 de piese originale. Locuieste de aproape 20 de ani pe litoralul spaniol al Mediteranei, în Moraira (Costa Blanca).

 

Gabriela Calutiu Sonnenberg: Buna ziua, Nicu Covaci. Îti multumesc ca ai acceptat sa gazduiesti acest interviu si ma bucur sa te regasesc plin de energie, deschis, cu vitalitatea caracteristica, cea prin care reusesti mereu sa-i electrizezi pe toti cei care te înconjoara. Esti unul din cei mai renumiti români stabiliti în Spania. Spune-mi, pentru început, ce anume te-a determinat sa te stabilesti aici?

Nicu Covaci: Sunt mai bine de treizeci de ani de când am vizitat pentru întâia oara Spania, dar dorinta de a ajunge aici a fost generata înca de pe vremea când traiam în România si ne vizitau formatii de muzica spaniola ca „Los Paraguayos“ sau „Los Plateados de Mejico“. Când am început sa cânt la chitara, imitam cântecele lor. Cânt si astazi „Malagueña“. Absolvind mai târziu Artele Plastice, am aprofundat cunostintele despre cultura spaniola. M-a fascinat aceasta sinteza arhaica arabo-latina, care a generat o cultura deosebit de interesanta.

GCS: Din câte observ, ti-ai amenajat în Spania un studiou de sunet foarte bine pus la punct. Ce intentii ai cu el?

NC: Draga mea, intentia e una, ce se materializeaza e altceva. Totusi sper sa reusesc, asa cum, în general, am reusit sa realizez tot ce mi-am propus pâna acum în viata. Ce-i drept, cu mari sacrificii. Intentia mea este sa sprijin trupele tinere, care vor sa faca arta pentru arta si care nu neaparat sunt interesate sa câstige bani. Sunt foarte multi care au ceva de spus, care au personalitate. Am gasit câteva formatii de genul acesta si i-am sprijinit cât am putut, dar casele de discuri îi nenorocesc, îi silesc sa faca ce se cere pe piata, sa fie vandabili. Rostul studioului este sa-i produc si sa-i pun pe piata. Motto-ul meu este: nu bussines, ci arta! Eu vreau sa ajut formatii tinere sa nu pateasca ce am patit eu.

GCS: Înteleg ca valorifici si transmiti mai departe experienta ta personala.

NC: Întocmai, pentru ca eu am fost mereu un om liber. N-a reusit nici comunismul sa ma îndoaie. De asta are nevoie un artist. În momentul în care începe sa gândeasca prin prisma banilor, nu mai este artist, ci comerciant. Nu mai e sincer, nu mai transmite. Rolul unui artist este sa dea. Numai daca esti bun, poti asta. Când cânta Gheorghe Zamfir, plânge sala, dar si lui îi curg lacrimile.

GCS: Din pacate, studioul e în Spania…

NC: Asa este. Sunt necesare investitii care lipsesc. As vrea sa leg aparitiile românilor pe plan cultural în Europa. Sa nu mai existe mici „tiganeli” amarâte, ci arta. Noi cântam Rapsodiile lui Enescu cu 150 de oameni pe scena! Exista deja un disc minunat cu fundal orchestrat, Symphoenix.

 

GCS: Pomenesti de aventuri nefaste. Ai avut experiente descurajante?

NC: Bineînteles. Îngrozitoare. Ceea ce înseamna Phoenix nu este doar legenda, ci si o suita de nenorociri, de riscuri asumate, de sacrificii gigantice. Lumea nu stie si nici nu trebuie sa stie totul. De aceea s-au si pierdut atâtia membri pe parcurs. Au trecut peste 40 de artisti prin componenta grupului. Patruzeci de oameni în cincizeci de ani! Uite, anul viitor Phoenix împlineste cincizeci de ani. Unii au rezistat o jumatate de an, altii un an sau cinci. Uzura e imensa.

GCS: Înteleg ca plecarea din tara a fost o încercare grea, dar nu ma îndoiesc ca ati avut de luptat si înainte, sub traumatica orânduire comunista. De ce natura au fost dificultatile pe care le-au întâmpinat membrii cooptati pe parcurs?

NC: N-as numi-o neaparat o trauma, dar sa nu uitam ca, de la un moment dat, noi si muzica noastra am fost complet interzisi. Cu toate acestea, am continuat sa cântam, urmariti de politie si de securitate.

 

GCS: Cu permisiunea ta, as vrea sa fac o mica paranteza, legat de experientele incredibile avute de voi în primii ani dupa înfiintare. Am avut placerea sa rasfoiesc cartea ta „Phoenix însa eu”, aparuta la editura Nemira într-un tiraj care s-a epuizat rapid. M-a captivat asa de tare încât n-am mai lasat-o din mâna. Amintirea acelor vremuri e palpabila, plina de amanunte remarcabile, unele familiare, altele cu caracter de revelatie. E o carte demna de toata lauda. Nu pot decât s-o recomand cititorilor, sau acelor privilegiati care mai apuca sa dea de ea.

NC: Ma bucur ca-ti place. Nu e doar o carte, ci primul volum dintr-o trilogie în lucru. La ora actuala lucrez la volumul secund. Fireste, nu pot sa scriu totul, dar e bine ca tineretul sa stie. Telul meu este sa încurajez tânara generatie sa aiba curajul de a avea o sira a spinarii. Sa nu se lase „mânariti”, turtiti si striviti de niste hahalere care nu stiu sa se gândeasca decât la bani, bani si iar bani. Arta înseamna altceva. Cine face arta cu adevarat, o face din necesitatea de a comunica. Daca o faci bine si dai randament, daca se transmite oamenilor si le place, izvoraste un feedback. Boomerangul se întoarce si atunci vin si banii. Dar fa-o mai întâi! Fa-o din convingere! Noi am cântat numai pentru a cânta. Abia mai târziu au venit si banii.

GCS: Crezi ca astazi se mai poate câstiga prin muzica asa de bine? La început, rockul era un curent protestatar. Astazi starurile sunt la a doua tinerete, valori recunoscute. În Anglia sunt ridicate le rang de nobil, precum Sir Paul McCartney, Sir Bob Geldorf sau Sir Elton John. Oare în România exista o viziune similara? Ce viitor prevezi rockului?

NC: Am avut si eu placerea sa primesc o distinctie onoranta, Insigna de Cavaler din partea Presedintelui României, Traian Basescu. Desi nu pun pret pe premii, apreciez acest gest din partea unui presedinte de stat, care oricum are timpul dramuit. Si-a luat ragazul de a învata pe derost „Nebunul cu ochii închisi” si l-a recitat perfect, fara greseala. Dealtfel am facut cunostinta personal cu toti presedintii României de dupa 1989. Însa la politica ma pricep mai putin si prefer sa nu vreau sa dau niciun fel de verdict. În general, pe mine politica ma îngretoseaza. Trebuie sa ai, sau mai bine zis sa nu ai un anumit caracter pentru a o suporta.

Sigur ca exita viitor pentru muzica rock, mai ales în România. Daca te uiti mai atent, în muzica româneasca abunda exemplele. Folclorul este rock! De ce? Pentru ca este o muzica energica si ritmica. Asta înseamna muzica rock. O expresie dura, clara, directa. Numai oamenii care simt asa se pot exprima credibil. Deci, un om cu sira spinarii trebuie sa faca rock. De aceea am început sa sintetizez muzica româneasca si curentul balcanic. Rar întâlnesti în alta muzica atâta putere de comunicare si de transmitere a sentimentelor.

GCS: În ciuda intentiilor pacifiste si pasiunii pentru frumos, înteleg ca nu doar odata ati fost respinsi si defaimati de unele capetenii religioase, pe motiv ca ati fi pagâni. Cine are interes sa vada o provocare în textele simple, cu fluiere care înmuguresc sau fete verzi, cu parul padure?

NC: Hai sa-ti dau un exemplu concret. Am trecut prin Castellon, unde la ora aceea traiau vreo 36 de mii de români, raportat la 70 de mii de spanioli. La ora actuala sunt 200 de mii de români acolo. Ne-am gândit sa facem un concert în sala de sport, mizând cu pesimim pe prezenta a circa 30 % din ai nostri. Am adus doua autocare cu dubasii din Branesti, din Banat, instalatii, scena, lumini, tot ce e nevoie pentru un spectacol colosal. Am facut investitii gigantice, m-a sprijinit si o banca. În sala am avut doar 300 de fani si prieteni, multi straini. Afara se bulucisera cinci mii de oameni, care nu îndrazneau sa intre în sala, pentru ca biserica le „recomandase” sa se tina departe de noi, „pagânii”. Ce sa spun? Noi cântam paparude. Din pacate, ele sunt precrestine.

GCS: Pacat, mare pacat. Stiu ca voi sunteti inegalabili, iar tobosarii fageteni sunt practic un cadou ceresc. Cred totusi ca e o neîntelegere la mijloc.

NC: Da. Nu e vorba de religie si de crez, ci de mentalitate. Iar neîntelgerile vin de la bani. Phoenix este o trupa care nu unge, nu da spaga, nu se târguieste si nici nu jecmaneste. Din pacate, mentalitatea moderna româneasca este foarte alunecoasa si mie personal îmi provoaca greata. Am un respect enorm pentru tiganii care pot face muzica dumnezeiasca, pentru ca sunt talentati, chiar geniali. Dar apucaturile „de afaceri” ale unora dintre ei dauneaza enorm poporului nostru. Sunt decis sa combat cu toate puterile confuzia care se face mai nou în strainatate între poporul români si conlocuitorii nostri incorect asimilati. Mi-e sila. Sinti si rroma sunt popoare migratoare, care au trecut si pe la noi. Radacinile noastre nu sunt la sinti si rroma!

GCS: Dar înteleg de la tine ca bate totusi un vânt prielnic din partea altor institutii românesti?

NC: Adevarat, am gasit câteva adrese si persoane bine intentionate: Institutul de Cultura Românesc, Ministerul Culturii. Pentru prima oara în cincizeci de ani, Ministrul Culturii mi-a oferit sprijin pentru proiectul la care lucrez acum. La fel, Ministrul Mediului sustine initiativa bazata pe ideea legaturii noastre vitale cu natura. Ei bine, acesti doi Domni sunt unguri! Nu e un comentariu, ci doar o constatare. În orice caz, proiectul este în faza de finalizare. Pornim de la conceptul de radacini, cu scopul de a reda tineretului român imaginea reala despre trecutul sau, pentru ca momentan si-a pierdut radacinile. Va fi un ciclu existential, care începe cu înmormântarea, îngropatul anului care a trecut, apoi primavara, toamna, iarna, fiecare din aceste sase mari perioade fiind însotita de muzica, datinile, colindele si ritmurile specifice etapei respective. Punctul culminant, firesc, va fi nunta, cu tot ce tine de sarbatoarea apogeului. Vom face o sinteza, vom vorbi pe limba tinerilor de azi, pentru a patrunde prin ceata si confuzia generata de bombardamentul actual din mass media. Si vom convinge.

GCS: Pomenind de ciclicitate, recunosc aici asemanari cu minunatul vostru album „Cei ce ne-au dat nume”. E posibil ca acest proiect sa reprezinte si pentru tine o întoarcere ciclica?

NC: Sigur. De fapt asta-i toata viata noastra. Revenim în spirala vietii pe o treapta mai înalta, undeva în dreptul aceluiasi punct, dar pe un nivel superior. Sau, ma rog, altii la un nivel inferior.

GCS: Ai deja planuri concrete? Stii cu cine vei lucra? Cum vor decurge operatiunile, concret?

NC: Primul cu care am luat contact si care ma va sustine cu trup si suflet este Grigore Lese. Bineînteles si Gheorghe Zamfir, poate si Mircea Florian, care s-a specializat pe linia electronica. Toti nume mari, talente de exceptie, capacitati. Vom sintetiza mijloace de expresie. Ne întrebam cum sa ne exprimam pentru a putea comunica. Pentru ca exista atâtia oameni foarte întelepti, care nu stiu sa comunice. Termenul de finalizare a acestui proiect este 10 decembrie, anul acesta. Sper sa se tina de cuvânt si Domnii din Minister.

GCS: Mai ai si alte proiecte în pregatire?

NC: Desigur. Ma preocupa mult istoria poporului nostru. Învatând istoria artelor, vrând-nevrând începi sa-ti pui întrebarea, de ce toti zeii greci veneau din nordul Balcanilor? Nu cumva Olimpul era în Carpati? Cea mai veche cultura de pe planeta nu este Babilonul, ci Dacia. Stiu asta din ceea ce am studiat. Acum 6500 de ani, Dacia se întindea de pe la Stockholm pâna la Atena, de la Marea Caspica pâna în Elvetia. Sa încercam sa revenim ca popor la pozitia de demnitate a dacilor reprezentati prin sculpturile din Antichitate! Se poate asta! Pornind de la legenda Mioritei si, implicit, de la filozofia ei de resemnare împacata, am întreprins cercetari. Povestea aceasta pastorala este legata de niste rituri de pastorit care, de fapt, se întâlnesc în toate civilizatiile. Ce nu-mi place mie la varianta româneasca este ca oaia îi spune degeaba ciobanului ca-l paste nenorocirea, pentru ca el nu se apara. Nu poate fi voia Domnului asa! Nimeni n-are interes sa vrea raul. Varianta baladei de la granita României cu Serbia este cu totul alta. Divulg doar doua elemente cheie: apare pentru prima oara personajul prietenului de nadejde, câinele, caruia baciul îi spune: „No, desara ne-om bate!” În Babilon, la greci, la egipteni si la romani, finalul este mereu cel tragic. Dar au venit peste noi celtii si ne-au dat varianta barbateasca, de a ne lua soarta în propriile mâini. Aceasta este varianta româno-sârba, cea pe care o vom prelucra muzical.

GCS: Mesajul mi se pare foarte potrivit pentru etapa actuala de grele încercari. Va functiona trezirea?

NC: Nu se poate altfel. Cu cât mai devreme, cu atât mai bine. Dar ma tem ca pierdem firul. Vor fi scene: începe cu Babilonul, grecii, romanii, egiptenii si finalizam cu celtii. Va fi un spectacol impresionant si cutremurator, cu titlul firesc de „Ante-Miorita”, adica axat pe ce-a fost înainte, nu „anti”, cu sens de opus, contrar. „Radacinile” este proiectul de finalizat pe anul acesta, iar dupa aceea, începând de anul viitor, voi lucra la „Antemiorita”, cu ocazia împlinirii celor 50 de ani de Phoenix.

GCS: Sunt convinsa ca nu e usor sa-ti gasesti timp pentru toate. Stiu ca te dedici cu trup si suflet sprijinirii tinerilor muzicieni talentati, chiar daca mijloacele materiale sunt extrem de zgârcite. Vad ca ai creat în Spania galeria ta personala de arta, lucrezi în continuare la tablouri. Dealtfel ti-ai creat un renume de artist foarte bun si în Germania, în special pentru acuratetea cu care surprinzi dinamica si miscarea. Tablourile cu peisaje de pe coasta stâncoasa a Mediteranei imortalizeaza incredibila lumina solara, atât de puternica, pe care numai aici am întâlnit-o. Dar esti greu de fixat, mereu într-o continua pendulare între România si Spania.

NC: În Spania îmi încarc bateriile. Sigur ca ma misc, pentru ca e nevoie sa organizez eu totul la fata locului. Din pacate, în România nu exista spirit organizatoric. Românii înca se mai ghideaza dupa cum bate vântul, ca iarba unduitoare, se apleaca si nu patesc nimic, fire-ar sa fie! Filozofia mioritei, fatalitatea.

GCS: Concret, daca cineva din Statele Unite, Spania sau alta tara ar invita trupa Phoenix sa vina sa cânte, cum s-ar desfasura procesul? Ar avea loc concertul cu adevarat?

NC: Sigur ca da! Ma suna, fixeaza data, spune unde si eu ma ocup de toata organizarea, de transport, de tehnica de tot. Pentru ca nu pot sa dau nimic pe mâna nimanui. Am încercat o vreme si am avut mari dezamagiri. Putem sa ajutam formatii tinere, dar trebuie sustinute material, pentru ca interesul tarii este sa ne aratam cu fruntea sus peste tot. Nu mai suntem golani. Lucrez cu profesionisti desavârsiti, care lupta pentru a-si întretine familiile si sunt nevoiti sa accepte compromisuri sub demnitatea lor. Sa aratam lumii ce stim, sa stam drepti si sa ne uitam în ochii lor. Putem spune: „suntem cel putin la fel de buni!” Eu nu joc hora nimanui; eu am hora mea!

GCS: Pentru final, care ar fi ideile si concluziile pe care vrei sa le transmiti?

NC: Ideea de baza este ca suntem un popor care a trecut prin foarte multe si a reusit sa tina steagul sus. Românii sa nu se lase umiliti, sa fim mândri, pentru ca avem de ce. Sa nu se lase calcati în picioare. Lozinca mea – imprimata pâna si pe maieurile mele – este „Gaseste-ti sira spinarii si-nvata sa spui NU!” Toti suntem oameni. Popoarele se amesteca. Vom sfârsi în viitorul îndepartat prin a deveni un popor unic, la nivel planetar. În ultima instanta e absurd sa pretinzi ca un popor ar fi mai breaz decât altul. N-avem decât de câstigat, învatând unii de la altii. Si daca facem o sinteza, s-ar putea sa iasa ceva foarte bun. Fiecare om sa porneasca de la el. Sa fie corect, sa fie bun, sa se poata uita în oglinda si sa spuna: Bravo! Si sa faca bine. În acel moment, paradisul va fi aici, pe planeta aceasta. Gratie educatiei mele germane din Banat stiu ca putem sa ne îndreptam. Nemtii au câteva proverbe care m-au zguduit. Pe ele mi-am axat filozofia si toata existenta. Unul dintre ele este: „o bucurie împartasita este o bucurie dubla”. Imagineaza-ti ca toata omerirea ar practica acest motto! Paradisul nu e în ceruri. Aici pe Pamânt îl avem deja! Noi suntem orbi, nu-l vedem. Fiecare face rau cât poate si asteapta sa fie bine. Calitatea umana se impune. Prin satele din România, înca se mai gaseste.

 

Muzica este arta primordiala. Este un fenomen fizic prin care se pot trezi cele mai teribile emotii, chiar si fara text. Daca reusesti sa încarci emotional piesa, te apuci sa-i dai nume, creând cuvintele. Eu, prin piesele mele ma exprim. Am la ora actuala un text de cântec, care spune ce doresc sa transmit fanilor mei, exprimat în maniera mea. Iata-l! Vi-l dedic: FANILOR MEI; „Cei ce poarta un nume”


Sa nu va fie frica!


Sa nu va fie frica

Când soarele apune!

Caci rasari-va iarasi

Si fara rugaciune.

Sa nu va fie frica

Când nori au sa se adune,

Când potopi-va ploaia

Si bezne au sa tune!


Sa nu va fie frica

Sa spuneti la prost: prost!

Face-l sa-si dea seama

Ca pâna aici i-a fost

Caci nu ajuti natângul

Lasându-l sa se plimbe;

Doar când prostia doare-i

probabil sa se schimbe.


Sa nu va fie frica

Sa ziceti la hoti: hoti!

Sa îi cunoasca lumea

Si sa-i urasca toti!

Caci multi îsi fac azi veacul

În lumea asta mica-i

va parasi norocul

Sa nu va fie frica!


„Sa nu va fie frica

Sa va pretindeti Dreptul!“

Cu glas de vis si-ambrozie

Vorbeste înteleptul.

Dar asta nu se face

În colt batând matanii;

Ci alungând cu bâta

Hidoasele dihanii.


Si nu lega cu dracul

În veci nicio fratie!

Caci de vei trece puntea

Nu-i nimeni sa te tie.

Iar capul cel plecat

Ce iute taie spada,

Priviti-i drept în ochi,

Sa nu le placa prada!


Cine râde la urma

E ultimul ce râde…

Se bucura românul

De adevaruri crude.

Întelepciunea noastra

Ne-o tragem de la oi,

Ce-ar fi sa-ntoarcem placa

Si sa fim lupi si noi?


Sa nu va fie frica

De cei cu banii gârla,

Ca sunt putini la numar

Si sunt crescuti la târla!

Caci n-au facut avere

Fara vreo silnicie

În câtiva ani politici

Numiti democratie.


Sa nu va fie frica

De cei postati pe sus,

Ce-atârna azi de grinda

Si mâine vezi ca nu-s,

Ca e subtire sfoara

Si mintea lor e mica.

Se scutura iar tara

Sa nu va fie frica!

———————————————–

Gabriela CALUTIU-SONNENBERG

Moraira, Spania

11 mai, 2011