Valerian Stan: Zodia virusului și altele (XIV)

*Din cărțile de istorie aflăm că d-na Blandiana a fost o luptătoare împotriva regimului comunist. Ce nu aflăm, însă, din aceleași cărți, e că, între mai multe altele, dânsa a votat manu propria excluderea lui Goma din Uniunea Scriitorilor. Apropo, după zece ani petrecuți împreună la Alianța Civică, îi cunosc bine stilul și bag mâna în foc că informația recentă cu candidatura sa la Nobel a fost strecurată în spațiul public de d-na Blandiana însăși. Iar faptul că a făcut-o ne spune că ea contează pe ceva concret. Desigur, n-am calificarea să-i judec eu valoarea operei; când și cât am mai citit pe tema asta am rămas cu impresia unei evaluări de specialitate destul de modeste în raport cu valorile actuale ale lumii. Însă faptul acesta devine concludent doar într-o anumită măsură. Și de fapt deloc în cea mai mare măsură, așa cum ar fi în firea lucrurilor, de vreme ce de mai mult timp premiile Nobel au devenit super-politizate în siajul stângii mondiale. Capitol la care fosta colegă stă excelent. Ea e inclusă deja, cum spun, în istoriografia zilei drept opozantă a regimului comunist. Însă adevărul adevărat e că ea a avut de fapt un statut privilegiat până în 1989, până când ea și-a putut publica inclusiv cărțile, contrar falsurilor cât casa din Raportul de așa zisă condamnare a comunismului (la care soțul ei a contribuit ca membru al comisiei de redactare). Mai mult decât dânsa și soțul său pare să fi voiajat, sub comunism, numai d-na Ceaușescu și soțul ei (ceea ce poate indica și foarte posibile legături cu Departamentul de Informații Externe). Continue reading “Valerian Stan: Zodia virusului și altele (XIV)”

Valerian Stan – Bătălie crâncenă pe Justiție: Situațiunea (XXXVI)

*Revin: interesele ticăloase din țară și din străini dau în chiar aceste ore o bătălie crâncenă pe Justiție. Primele obiective: recăpătarea controlului asupra Înaltei Curți de Casație și Justiție (primul pas, înlocuirea președintei tocmai desemnată de către CSM, Corina Corbu); subjugarea CSM (care printre altele s-a opus pe față „foii de parcurs” americane pentru Ministerul Justiției, se opune desființării Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție și a desemnat-o pe Corina Corbu la conducerea ICCJ); desființarea SIIJ (care între altele instrumentează și dosare grave ce o vizează pe Kovesi, fostă unealtă în țară a Bruxellesului și a trecutei Administrații americane, precum și pe ultimele două foste șefe-orori al ICCJ – Stanciu și Tarcea). Continue reading “Valerian Stan – Bătălie crâncenă pe Justiție: Situațiunea (XXXVI)”

VALERIAN STAN: Situațiunea (XXXV)

*De un timp am ajuns să mă întreb dacă nu cumva scrisul meu a început să semene cu bombănitul unui bătrânel morocănos. Rămâne să meditez la asta. Însă până atunci tot o să mă refer la o nouă ieșire la rampă a d-nei Ana Blandiana. Ocazie cu care, la Radio Trinitas, ea a găsit că protestele #rezist din Piața Victoriei ar fi continuarea protestului tinerilor din 1945, din Piața Palatului Regal, și a Fenomenului Piața Universității 1990 „organizat de Liga Studenților și Alianța Civică”. Știm, d-na Blandiana a fost o animatoare ferventă a Mișcării #Rezist. E dreptul ei și nu are nimeni căderea să-i ceară socoteală pentru asta. Problema e doar cu intenția sa de a ne preda istoria după cum i se pare ei convenabil. Pentru că de fapt asta face d-na Blandiana când pune pe același plan recentele proteste #rezist cu cele din decembrie 1945 (mai ales cu ele). Are cineva nevoie de argumente că comparația d-nei Blandiana e mai mult decât deplasată? Continue reading “VALERIAN STAN: Situațiunea (XXXV)”

CONVORBIRI CU SCRIITORUL ȘTEFAN DUMITRESCU – INTERVIU DE EMILIA ȚUȚUIANU, FRAGMENT

emilia_tutuianu_1482508119Ana Blandiana: ,,O țară în văile cosmice ale căreia înfloresc păsări, al cărui cer este susținut de corul fecioarelor, ale cărei steaguri sunt sufletele strămoșilor plecați la luptă, o țară halucinantă, un pământ cântător și orbit de lumină proslăvește în versurile sale recente Ștefan Dumitrescu, poet straniu, cu sufletul lansat riscant, punte peste prăpastia lirică, căreia nu i se cunoaște țărmul de dincolo. Spun că această lansare este curajoasă și riscantă pentru că ea se produce în afara drumurilor bătătorite ale poeziei, pentru că Ștefan Dumitrescu nu versifică frumos și cu talent în cadrele unui lirism știut sau bănuit numai, ci își creează propriile sale cadre, propriile sale sisteme de referință. Fiecare din poeziile sale este o deschidere către o lume creată de el, o lume în care păsările umblă înarmate și se cântă din ruine ca din fluiere. Talent în afara oricărei îndoieli, spirit neliniștit și în continuă ardere, autor de eseuri reinterpretând miturile și de poeme reclădind universul, Ștefan Dumitrescu este un poet mai dur, mai abrupt, mai supus suferinței și neliniștii, decât limpedele Dan Verona, dar la fel de cert, la fel de Adevărat”.   Continue reading “CONVORBIRI CU SCRIITORUL ȘTEFAN DUMITRESCU – INTERVIU DE EMILIA ȚUȚUIANU, FRAGMENT”

Ana Blandiana: “Satanizarea națiunii are ca victime tradiția și mândria moștenirii din bătrâni”

Ana-blandiana

Un lucru este sigur: că istoriei recente începe să-i lipsească nu numai răbdarea, ci și fantezia. Tot mai mult, ceea ce ni se întâmplă are aerul unei operațiuni copy-paste, a unei reluări abia dacă într-o nouă interpretare. Trăim catastrofe și tragedii cu un obositor sentiment de déjà vu, ca și cum ni s-ar fi dat o istorie second hand.

În discursul de acceptare a titlului de Doctor Honoris Causa, pe care i l-a acordat Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, poeta Ana Blandiana a vorbit despre prefacerile Europei contemporane.

Ea a spus că Europa a ajuns să se îndoiască de propriile valori, în ciuda faptului că acestea îi definesc identitatea: creștinismul, respectul pentru drepturile omului și familia.

Continue reading “Ana Blandiana: “Satanizarea națiunii are ca victime tradiția și mândria moștenirii din bătrâni””

ADAM PUSLOJIC: „AVEM SANSA SA DEVENIM NEMURITORI!”

Reporter: Adrian MUNTEANU

 

24 mai 2011. Adam Puslojic a venit la Brasov pentru prima oara, raspunzând invitatiei grupului „Caii Verzi de pe Pereti” care a organizat la Asezamântul Cultural Reduta o întâlnire cu poetul de dincolo de Dunare. Membru de onoare al Academiei Române, poet impetuos, Adam Puslojic are 30 de volume în limba sîrba, 8 volume în limba româna, peste 80 de volume de traduceri, în peste 20 de limbi. La Brasov a fost lansata antologia în trei volume „Asimetria Durerii” si au fost evocati Nichita Stanescu, Fanus Neagu, disparut chiar în dimineata acelei zile, si multi dintre cei care au fost aproape de poezia româneasca.

———————————–

Adrian MUNTEANU: Dragul nostru vechi si nou prieten, din departele aproape, faptul ca ai venit abia acum la Brasov, sa însemne întoarcerea necesara, as spune inevitabila, la începuturi, în preajma Primei Scoli Românesti din Scheii Brasovului, cu fantastica ei zestre de documente? Îl simti oare ca un pas necesar?

Adam PUSLOJIC: Nu voi începe cu declaratii de dragoste, desi totul a pornit de la Eminescu, iar Eminescu a fost prezent în tinerete, cu trupa lui Pascaly, pe aceasta scena unde am avut noi întâlnirea. De asta nu pot sa nu spun un poem dedicat lui Eminescu: „Cu Eminescu nu trebuie/ sa te dai mare. De ajuns/ este sa-l supravietuiesti/ citindu-l. sa-l retraiesti/ traducându-l. Atunci când/ crezi ca l-ai înteles/ de ajuns, definitiv, bine,/ el îti scapa din creier/ si din destin îti zboara,/ Trebuie sa ai grija, totusi,/ sa nu-ti fuga AZI si MÂINE./ Craniul tau, poate, este/ Prea mic – o colivie!-/ pentru pasarea Eminescu.”

 Începutul prin Eminescu este imprimat în fiecare cuvânt românesc pe care eu cu anii l-am strâns în mine si l-am strecurat pe culoarul de lumina presarat cu sclipirile numite Eminescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, George Bacovia, Ion Barbu, Geo Bogza, Nichita Stanescu, Marin Sorescu, Petre Stoica, Anghel Dumbraveanu, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, pâna la toti prietenii din generatia mea cum sunt Ioan Flora, Ion Stratan, Virgil Mazilescu, Daniel Turcea si altii. Vrând-nevrând simtim nevoia de o scoala. Scoala vietii, în arta, nu e de ajuns. Trebuie sa învatam si scoala-scoala. De mult timp tot doream sa vin aici, la Brasov, în mod special sa vad scoala adevarata, literara, spirituala, culturala româneasca. Am avut întâlniri de mai multe ori cu ea tot venind la Sibiu sau la Cluj. Întregul Ardeal este sub zodia acestei scoli miraculoase. Brasovul a fost pentru mine, cu anii, o localitate frumoasa de tot, ca o bijuterie, dar am fost doar calatorul, pasagerul care a trecut mai mult zburând prin Brasov. Acum, iata, sunt de doua zile. Pacat ca avem aceasta veste tragica, a mortii marelui nostru învatator, si de viata si de arta, Fanus Neagu, care ne-a parasit si ne-a tradat cu cerul. Sigur ca albastrul este linistit si nemuritor, dar noi l-am deplâns înca din clipele de dimineata, când am aflat de la televizor aceasta veste tragica. În ultimele luni traite la spital, Fanus a civilizat si a educat, în felul lui, de nemuritor în cuvinte, o multime de medici, de surori îngeresti care l-au îngrijit nu numai cu dragostea, ci l-au lustruit si cu vederea, l-au întinerit si, iata, în tragica lui etapa a vietii, când a stiut ca trece prin dureri si boli grele, el, de fapt, a ramas la suflet, la inima, la creier la fel: marele Fanus Neagu. Cel care a adorat viata, dar a stiut sa o respecte pâna în ultima clipa. În spectacolul nostru l-am evocat, l-am facut prezent. El a fost din prima zi în ceruri, dar prin noi a fost prezent si la Brasov.

 Adrian MUNTEANU: Ce te mâna, dincolo de vamile omenesti, pâna într-atât de viguros încât intri în mitologia zidirilor poetice de pe ambele maluri, un demon sau un înger?

 Adam PUSLOJIC: Mai multi îngeri. Pentru ca demonul e, uneori, prea individual. Îngerul este mult mai vast. Într-un înger doarme întregul Dumnezeu. Demonul e frumos numai în arta, într-o biserica, pe o icoana, pe o fresca, ca un antipod al îngerului si ca un antipod al vietii. Dar niciodata demonul nu este atât de plin de Dumnezeu cât este un simplu om, un om credincios. Bunaoara stiu ca noi, toti cei care suntem aici, suntem credinciosi. Artistii chiar atunci când spun ca îl simt pe demon în sine, în arta, în viata, eu cred ca spun un neadevar. Unii cred în demon, dar mie mi-e teama sa cred în el. Asa ca am alungat ideea ca el exista si merg, scriu poezie, traduc, ma întâlnesc, ma împrietenesc, cu îngerul aproape. Eu cred ca demonul exista numai în antimaterie, în anticosmos si nu în lumea dumnezeiasca. Viata, precum si moartea este de origine divina. Demonul s-a creat el singur, fara ajutorul bunului nostru Parinte.

 Adrian MUNTEANU: Daca tot vorbim, mereu si mereu, de poezie, este oare poezia o hrana îndestulatoare pentru drumul lung?

 Adam PUSLOJIC: Cred ca este asa, pentru ca noi care credem în vers, în cuvinte, suntem primii care ne îndestulam cu propria noastra hrana închipuita, inventata, imaginata. Bucuria sa constati ca ai scris o poezie buna sau doar un singur vers, simplu de tot, dar totusi lustruit, visat, pentru poet devine o totalitate, o stare de absorbtie.

 Adrian MUNTEANU: Pentru a reveni la ce s-a întâmplat în spectacolul tinut la Brasov, în care a fost prezent Adam Puslojic evocându-l pe Nichita, am sa te întreb: se poate evalua, prin omenesti si cunoscute unitati de masura, ce modificari ale destinului a produs, pentru ambele spirite, întâlnirea dintre cei doi?

 Adam PUSLOJIC: Pot sa spun ca mereu am constatat si eu, evident în maniera mea, în formula mea, în enigma vietii mele personale, un lucru pe care nu multi l-au înteles asa cum as vrea eu. Si anume ca Nichita, bunul meu prieten, fratele nostru, nici nu stie ca pâna si eu scriu poezie în limba româna. Pentru ca pâna atunci când ne-a parasit, acum 28 de ani, eu scrisesem numai în limba sârba, în afara de niste versuri ocazionale, mai mult improvizate si de amicitie. Dar iata, cu anii, dupa 30 de volume de versuri scrise în limba sârba, eu am îndraznit sa încerc sa scriu si în limba româna, sa devin si poet român. În urma cu 16 ani mi-a aparut o carticica, un volumas numit “Plâng, nu plâng”, la Timisoara, care a avut o audienta fierbinte, fericita. Asa ca am continuat sa scriu si în româneste si, iata, s-au adunat noua volume pâna acum. Volumul noua este, de fapt, o trilogie, din cele opt volume anterioare. Doua volume abia le-am schitat. Urmeaza sa le public integral. Noi construim nu numai fraze, nu numai formule de arta. Noi ne zidim prin zidirea noastra. Cred ca atunci când reusim în arta, exista un echilibru în întregul cosmos. Asa ca repetam, în miniatura, geneza. Noi devenim niste copii-zei.

 Adrian MUNTEANU: Ai pus odata o întrebare sublima si rascolitoare celor care asculta si celor care scriu: de ce uneori Nichita Stanescu scrie, el, versurile noastre si nu noi pe ale lui? Cel ce a pus întrebarea are propriul lui raspuns?

 Adam PUSLOJIC: Da. Numai asa am îndraznit si eu sa devin poet în cadrul limbii române. Numai asa, vazând ceva provocator în cazul Eminescu, în cazul Arghezi, în cazul Blaga, în cazul Nichita Stanescu, în cazul Marin Sorescu. Numai asa si noi întrebam nu numai lumea deja traita, întrebam cosmosul si în trecut si în viitor. Atunci noi suntem într-adevar aproape de Dumnezeu.

 Adrian MUNTEANU: Mostenirea lui Nichita, pe care o prelungesti, este a unui poet care nu-si uita modelele. Respecta poezia de azi aceasta dialectica sau, mai degraba, ignora, programatic, orice preluare?

 Adam PUSLOJIC: Nichita Stanescu si-a gasit un model ideal în autorul Mioritei, în autorul Luceafarului, în primul rând al poemului nemuritor, cum spunea el, „Oda în metru antic”. El a declarat, cu vocea lui sonora : „Primul vers din «Oda în metru antic» este cel mai miraculos vers spus si scris vreodata în lume, în general: Nu credeam sa învat a muri vreodata!”. Într-adevar numai un geniu a putut sa constate, sa intuiasca misterul dumnezeiesc ca, de fapt, moartea este o lectie despre viata. Adica moartea ne învata mult, daca nu chiar tot despre viata.

 Adrian MUNTEANU: Personal simt tot mai bine articulate zidurile care se ridica între creator si cititor. Dar poate sunt un caz particular.

 Adam PUSLOJIC: Da, se ridica, dar uneori trebuie sa le împiedicam si noi sa se ridice sau sa le darâmam, pentru ca cine l-a vazut si la auzit pe Nichita cum spunea propriile lui poeme, îsi dadea seama ca lui nu i-a fost rusine sa improvizeze, sa spuna versuri înca nescrise. Uneori spunea: „Scriu metafore în aer”. Adica le rostea. Mai mult de atât, el spunea aceea ce si la noi, un alt mare poet din generatia lui Nichita, Branco Mircojic, spunea: „În curând toti vor scrie poezie”. Si Nichita visa acest vis, pentru ca mi-a spus odata: „Asculta batrâne, stii cum? Daca scriu un poem miraculos, îl simt ca e miraculos, atunci înseamna ca eu l-am scris, ca tu l-ai scris, ca apartine tuturora. Noi folosim nu propria noastra limba, noi simtim limba neamului si, mai mult de atât, o limba cosmica.” De ce îi placea lui versul “Aud materia plângând” a marelui George Bacovia, de ce îi placea lui sa se gândeasca ca Miorita a fost scrisa de Mihai Eminescu? Spunea : “ De ce nu? Un Mihai Eminescu care a trait cu un secol, cu doua secole înaintea vietii lui Mihai Eminescu.”

 Adrian MUNTEANU: Iata de ce te-as întreba: sunt perimate în ziua de azi notiuni ca “emotie” si „talent”? Parca se aude tot mai putin vorbindu-se despre ele.

 Adam PUSLOJIC: Despre cine? Cum? Asta e ceva inevitabil. Emotia si talentul sunt fundamentul cuvintelor. O provocare, o invocare a cuvântului, a sunetului, a picturii. Pentru ca emotia, talentul, pur si simplu, înseamna o viata mai vie ca oricând.

 Adrian MUNTEANU: De ce întrebam, pentru ca mi se pare ca se scrie tot mai mult cerebral, mai întâi cu mintea si mai târziu, sau poate de loc, cu sufletul.

 Adam PUSLOJIC: Bine dar si cerebral e inevitabil, pentru ca noi simtim cu inima, dar gândim cu creierul. La Nichita exista un vers memorabil: „Vai de capul creierului meu!”. Acum am sa va povestesc ceva : sunt bucuros ca nu mi-a dedicat poemul în care se afla acest vers, intitulat „Autobiografie la Belgrad”, dar m-a facut eroul din poem. Adica eu exist acolo prin tipatul lui: „Aaaadaaameee!” Exista scris asa, cu mai multe vocale. Mai mult decât atât, am auzit, când eram la nunta finului lui Nichita, Alexandru Condeescu, cu doamna Ofelia, cum Nichita, când a iesit din hotelul care era pe tarmul Dunarii, a spus acel vers, a strigat la mine: „Aaaadaaameee!”. Când s-a înapoiat în sala, a cerut orchestrei: ”Va rog acum sa-mi cântati trei sârbe!” Numai doua zile dupa acest tipat al lui, el, saracul, a plecat spre ceruri.

 Adrian MUNTEANU: As vrea sa ne întoarcem la propiul destin poetic. Este „Asimetria durerii” un final de efort liric, un corolar sau o statie de pe traseu?

 Adam PUSLOJIC: As alege a doua posibilitate. Este o statie în pustiu, cum a intitulat un volum al lui Iosif Brotski, pe care am avut onoarea sa-l cunosc mult înainte de premiul Nobel, si chiar in Sant Petersburg, când era un poet necunoscut chiar si în Rusia nu numai în lume. Statiile lui în pustiu el le-a trait. Nu numai ca a fost în lagar o perioada, dar el a înteles ca, de fapt, omul mereu trece printr-o statie în putiu, pentru ca cosmosul e pustiu daca nu-l traim cumsecade, daca nu-l traim senzational, daca nu-l traim potrivit, linistit, luminos. „Asimetria Durerii” este o provocare spre cititor ca sa doreasca sa gaseasca Simetria Bucuriei, Simetria Surâsului.

 Ar mai fi o replica la aceasta, un raspuns ipotetic dintr-un poem de-al meu la o asa-zisa problema: „… Noi suntem o tara slava si nebuna/ în care nu exista nici leac de moarte,/ dar gasim alesul fir de matraguna,/ când bem apa vie din canile sparte./ La gloria lumii… iar am întârziat/ si n-am fost de fata la scena cu lauri,/ atunci când se cânta, am plecat la sat/ cu Sfântul Gheorghe… cautam balauri!/ Sub aerul înalt pe bunul meu pamânt,/ cu voi reuniti – în luminosul Cult -/ porniram iarasi spre al nostru cânt/ despre Lâna de aur, adorata de mult!/ Nu eu sunt acela : alesul vostru mut,/ ci guralivul om din lutul framântat-/ namolul verdelui din umbra unui scut/ si raza soarelui din sânge strecurat”.

 Adrian MUNTEANU: Remarcabila viziune, vitalitate, energie interioara. Eugen Simion spunea undeva ca scrii despre starea fara de stare a poeziei care în sudul Dunarii nu oboseste niciodata. Ai auzit ca undeva ar exista si cuvântul odihna?

 Adam PUSLOJIC: Cel mai miraculos titlu al unui volum de poeme al lui Cezar Baltag este „Odihna în tipat”. Auzi, domnule, odihna în tipat! Pentru ca la ce intuiesc ca se refera? Atunci când omul tipa, când aerul din el se transforma în lacrimi si din el iese tristetea lui, din el iese tipatul lui, atunci noi ne odihnim în linistea dezgolirii de durere.

 Adrian MUNTEANU: Cred ca ai descoperit prin poezie reteta tineretii fara batrânete si a fericirii pe deasupra. Ea pare sa fie o lumina, este vocatia prieteniei si a generozitatii, dincolo de generatii, grupari si ideologii. Topeste toata încrâncenarea si revolta. Dar ce pune în loc?

 Adam PUSLOJIC: Adevarul. Pentru ca adevarul este Christos, adevarul este echilibrul în cosmos si viata. Numai când suntem în viata noi avem o sansa, chiar o sansa ca dar, sa devenim nemuritori.

 Adrian MUNTEANU: Sa ne regasim în aceasta stare de nemurire si sa ramânem prieteni!

 Adam PUSLOJIC: La revedere bunul nostru Adriane, Hadrianus! Si vreau sa te laud. ?i-am citit sonetele tale cu multa bucurie. Tu lustruiesti ceea ce noi, unii, facem aspru în viata.

Brasov, 2011

DICTIONARUL SCRIITORILOR ROMÂNI DE AZI

Din initiativa lui Boris Craciun si Daniela Craciun-Costin a aparut la Editura „Portile Orientului “, Iasi, 2011, „Dictionarul scriitorilor români de azi”, din România, Bucovina de Nord, Banatul Sârbesc, Europa Occidentala, Israel si America.

Dictionarul se deschide cu „Galeria scriitorilor români din anul 2010”, prefata semnata de Boris Craciun în care arata scopul acestui dictionar „de a înregistra, într-o banca de date, autorii de carti literare care se exprima în limba româna (din România, Republica Moldova si din toate zonele de pe Mapamond unde traiesc slujitorii scrisului frumos), oferim iubitorilor de literatura si scriitorilor care activeaza în zilele noastre o prima varianta a unui cuprinzator dictionar al literaturii române de azi”.

 

Dictionarul, având 600 de pagini, cuprinde, pe lânga fisele de autor, fotografiile acestora, si imagini cu scriitorii prezenti la diferite actiuni cultural-literare, astfel întregind un evantai de informatii despre „starea” literaturii noastre în primul deceniu al secolului XXI.

 

Aceasta ampla lucrare este un tot unitar informativ de mari dimensiuni din care nu lipsesc marii scriitori, precum: Nicolae Manolescu, Herta Muller, Augustin Buzura, Mircea Dinescu, Ana Blandiana, Nicolae Breban, Paul Goma, Emil Hurezeanu, Eugen Simion, Andrei Plesu, Horia Roman Patapievici, Alex Stefanescu, Doina Uricariu, dar si clujenii: Irina Petras, Titina Nica Tene, Doina Cetea, Dumitru Cernea, Petre Poanta, Ionut Tene, C. Zarnescu, Persida Rugu, C.Marutoiu, Al. Florin Tene, Mircea Popa, Mircea Oprita, Ion Cristofor, Ion Vadan, Dora Pavel, Marcel Muresanu, etc.

 

În acest dictionar sunt cuprinsi 2000 de scriitori români ai prezentului, majoritatea membrii ai Uniunii Scriitorilor, dar si 78 de membrii ai Ligii Scriitorilor Români, din care peste 300 de scriitori din zona de responsabilitatre a Clujului.

 

De asemenea, volumul acesta cuprinde o serie de autori din diaspora româneasca occidentala, din Franta, Germania, Suedia, Olanda, Italia, Austria, Canada, Statele Unite, o parte din acestia sunt membrii ai Ligii Scriitorilor Români.

 

Din pacate lucrarea a omis cuprinderea a doi importanti scriitori din Australia: George Roca si Ion Miclau, iar din tara pe George Baciu, Ion Hiru, Elisabeta Iosif, si altii… Din Cluj lipsesc: Gavril Moisa, Ion Constantinescu, Iulian Patca, Ioan Benche, Raveca Vlasin, etc. Poate în viitorul volum vor fi eliminate aceste lipsuri.

 

Este laudabila initiativa autorilor Dictionarului, acesta devenind un instrument de lucru pentru istoricii literari, dar si „lada de zestre“ cu care intram în Europa literara si „cartea de vizita” cu care ne „legitimam„ n fata mapamondului literar si cultural, în procesul fenomenului de globalizare.

Al Florin TENE

Presedintele Ligii Scriitorilor Români

14 mai 2011

 

Interviu cu Ana BLANDIANA

-25 martie 1942  se naste la Timisoara, ca prima fiica a cuplului Gheorghe si Otilia Coman, Otilia-Valeria, cea careia in familie si printre prieteni i se va spune constant Doina, iar in literatura se va numi Ana Blandiana.
-1959 Debuteaza in revista Tribuna din Cluj cu poezia Originalitate, semnand pentru prima oara Ana Blandiana
– 1960 Se casatoreste cu scriitorul Romulus Rusan.
-1963 Dupa o interdictie de patru ani, redebuteaza, de data aceasta irevocabil, in revista Contemporanul, condusa de G. Ivascu.
-1963-1967 Urmeaza si termina cursurile Facultatii de filologie a Universitatii din Cluj
-1964 ii apare prima carte,,Persoana intaia plural “,versuri,cu o prefata de Nicolae Manolescu,Editura pentru Literartura.
-de-a lungul anilor ii apar numeroase carti,la diferite edituri si face multe traduceri

– 2001 Este aleasa membru fondator al Academiei Mondiale de poezie care ia fiinta la Verona sub egida UNESCO.
Ana Blandiana este o militanta de frunte a vietii publice romanesti.O femeie frumoasa,inteligenta,cu o voce blanda,receptiva cu tot ce se petrece in jurul domniei sale si este o adevarata profesionista.                                                           Multumesc din suflet ca a acceptat interviul care urmeaza.Prenumele domniei sale de poeta,ziua si luna de nastere coincid cu ale mamei mele,o bucurie in plus pentru mine.

“Nu e nevoie sa ajungi la poezie, este destul sa tinzi catre ea pentru a fi salvat.”

Adalbert  GYURIS – De cand e colaborarea cu poezia  si cu    cuvintele ?
Ana  BLANDIANA- Imi amintesc momentul cand am scris primul text cu rime si ritm,asta intelegeam atunci prin poezie,in clasa a doua.Dar nu imi mai amintesc de cand toata lumea considera ca acesta este destinul meu,in orice caz, tot din prima copilarie.N-am avut niciodata problema optiunii.A hotarat pentru mine cineva mai de sus.

Atunci v-a venit ideea de a folosi un pseudonim ?
– Pseudonimul s-a nascut,din numele satului Mamei – Blandiana – si rima sa, cand eram in ultima clasa de liceu am trimis, mai multi colegi, poezii semnate cat mai melodios la revista ,,Tribuna” din Cluj.Ale mele au aparut,iar pseudonimul  s-a transformat in nume pentru ca Tata fiind detinut politic,n-as fi putut publica cu numele meu real-Otilia Valeria Coman.De altfel,nici asa nu mi-a folosit prea mult,pentru ca oficialitatile din orasul meu,Oradea, au avut grija sa comunice tuturor publicatiilor din tara ca”sub pseudonimul Ana Blandiana se ascunde fiica unui dusman al poporului”.

Cantariti mult inainte de a asterne pe hartie gandurile dumnea-  voastra ?
– In poezie,de obicei, inceputul vine de undeva din afara mea,primele cuvinte,sau primele versuri.Munca este sa fiu in stare sa continui,sa rotunjesc si sa inchei la acelasi nivel .Este ca si cum ar trebui de fiecare data sa dovedesc ca merit sa fiu destinatara acestor mesaje.

Poetului i s-a dat un talent de la Dumnezeu pentru a remodela lumea,de a o retrai si apoi  a o retransmite celor ce iubesc  poezia ?
– Nu cred ca poetii au fost vreodata in stare sa remodeleze lumea,ceea ce Dumnezeu le-a dat a fost puterea de a transmite oamenilor revelatia samburelui de lumina pe care il ascund fiecare,de multe ori fara sa stie,in ei insisi.

Credeti ca poetul e un ales in felul sau ?
– Da,cu siguranta,da.El este ales sa transforme suferinta in cuvinte si cuvintele in suferinta.

Este un avantaj ca sotul dumneavoastra Romulus Rusan este scriitor ?
– Da.Am avut in felul acesta fiecare cate un critic de uz propriu.Ceea ce nu e putin lucru.

Care este deosebirea dintre un poet si scriitor ?
– Poetul transcrie “vocea zeeasca” despre care vorbea Socrate,scriitorul este un intelectual care incearca,muncind din greu,sa creeze oameni si lumi.

Poezia poate salva frumusetea unor sentimente care azi risca sa fie macinate de partea materiala ?
– In masura in care oamenii vor intelege ca “a aseza poezia in centrul lumii”(asa cum se spune in textul fondator al Academiei Mondiale de poezie UNESCO) este un fel de a salva lumea.De altfel nici nu e nevoie sa ajungi la poezie,este destul sa tinzi catre ea pentru a fi salvat.

Sunteti implicata in ,,Memorialul Sighet”,a venit cineva la dumneavoastra care a lucrat la penitenciarul din Sighet spovedindu-se ?
– Nu.Ar putea face asta doar daca le-ar fi frica sau rusine de ceea ce au facut.Dar atata vreme cat reprezentanti ai fortelor de represiune au inca pozitii importante in societate nu au de ce sa le fie frica de oameni,iar de Dumnezeu nu le-a fost frica niciodata.In ceea ce priveste rusinea,ea nu poate sa apara decat acolo unde exista discernamant intre bine si rau.

Credeti ca Romania intrand in Uniunea Europeana va scapa de partidele nationaliste ?
– Nu mai mult decat celelalte tari europene. De altfel, nici acum situatia nu e mult diferita de alte tari, ca Franta, ca Austria,ca Slovacia.

Stimata doamna Ana Blandiana va multumesc tare mult pentru aceste destainuiri si va doresc dumneavoastra si domnului Romulus Rusan,sotul domniei voastre inca multe realizari in domeniul scrisului.Sarut mainile !

Adalbert  GYURIS