Tag: Adrian Botez

CÂND DIAMANTELE SE FISUREAZA…

On By nelursIn literature, poetryLeave a comment

 

Adrian Botez, Cartea profetiilor, Editura „Rafet”, Râmnicu Sarat – 2010

 

RECENZIE:  de Constantin Stancu

 

Adrian Botez prezinta sensurile existentei în volumul de versuri Cartea profetiilor, acele sensuri care lumineaza fiinta, o înnobileaza si deschide noi perspective sufletului dornic de initiere.

Este un curaj spiritual ca în vremuri din urma, vremuri de cadere, sa marturisesti despre profetie, despre taina ei, despre perpendiculara pe gând, pentru a da forta gândului.

Poemele scriitorului vin dintr-o convingere profunda în valorile crestine, asimilate prin prisma personalitatii sale, modelate de suferinta proprie, de boala proprie, de luminarea care lumineaza pe oricine cauta matricea, esentele – dimensiunea Cristica.

Toate sunt dinamizate prin mijloace literare aparent clasice, atinse de formele moderne ale revoltei artistului, împinse la ultima limita: MANE, TEKEL, FARES („Numarat, cântarit, împartit”).

Zicerea aceasta de veghetor se structureaza unitar în patru parti: Cartea profetiilor, Cartea glasurilor, gesturilor si tacerii, Cartea descântecelor, Cartea apocalipsei. Este o structurare cu semnificatii, sunt patru Evanghelii canonice, fiinta de lânga divinitate are patru fete, lumea are patru dimensiuni, patru sunt directiile pamântene pentru a focaliza în directia verticala a credintei.

Profetia este despre cel nascut într-un timp precis, despre judecata, înger, zi-noapte, Hristos-Viata, flori sub cenusa, armonia divina, lucratoare.

Dinamica lumii vine din zicere, din gest, din marturisirea simbolica si una liniara, culminând în tacere ca marturie deplina a celui care zice luminos. Iar glasurile sunt glasurile apei, liliac cu gara pustie, om, moarte, arta, moartea si forma suprema a zicerii: tacerea, motiv preluat din Scriptura (Cartea Ezechiel), cu profunde trimiteri spre viitor.

Descântecul, ia locul psalmului în Tinutul Carpatic, e leganarea naturii, a muntilor, atingerea umbrei de brad, tristetea realitatii, prezenta Divina…

Ultima carte este cartea pedepsei, dar si descoperirea perfecta a lui Hristos, bazata pe stâlpii de rezistenta a creatiei: vointa, ordinea, iubirea, cântecul la margine de lume.

Mesajul de ansamblu a întregului volum este arborescent, trimitând la copacul vietii si al mortii, la copacul cunoasterii binelui si raului. Versul penduleaza între tandrete si imprecatie, aduna cuvinte luminoase si vorbe de lut, uneori de noroi, revolta artistului în fata caderii este reala, bucuriile simple umplu poemul, marile motive ale culturii române sau universale sunt prelucrate atent si necesar într-o profetie necesara. Din acest punct de vedere Adrian Botez îsi asuma riscul de a merge la limita, acolo unde poemul poate exploda în vocale sau consoane. Exista la acest poet energii pozitive, dar si unele negative, profetia nu este una comoda, scriitorul are menirea de a zice, de a tacea, de a marturisi cumva adevarul si frumosul, de a accepta judecata divina, ca ultima instanta, depasind instantele umane… Se pune o presiune extraordinara asupra celui care trebuie sa zica lumii taine. E vremea împartirilor, a cântaririi inimilor, a numararii celor dedicati… Dumnezeu este activ în poem si-n lume… O mâna, brusc, scrie pe inima ta verdictul din care nu poti iesi, sentinta-cerc din care nu poti evada, cuvinte venite din alta lume pentru lumea aceasta în petrecere, în fast si glorie mundana…

Simplu, poetul dedica acest volum familiei, celor de lânga el, persoanele din Edenul de totdeauna, este semnul întoarcerii la zicerea primara…

„nimeni nu a mai vazut atâtea/punti de lumina – între/peticele întunericului lumii – nimeni/ nu a mai vazut atâta/speranta – între cei care deja/plecasera capul – pentru izbitura/finala/” – Despre cel nascut atunci, acolo…

Desi cartea se deschide profetiei, aceasta este concreta, vine prin om ca zicere divina.

Sunt puse în lumina necesitatea jertfei, carnea care doare, povara dureroasa, în acest drum pe pamânt doar Hristos, calauza…

Viziunea poetului se împleteste cu cea a profetului: „da va veni – curând – din nou/vremea – când vei privi – deodata – cu/toate cele patru/fete ale/ nasterii tale – în mistica/tara din nori – cum/numai Dumnezeu – acum/mai poate/” – Cu toate cele patru fete

Poemul este dens, simbolistica profunda, strabate istoria credintei si istoria lumii, vazatorul devine desavârsit, cum numai Hristos ESTE. Vederea aceasta în patru dimensiuni este de natura divina, poetul o prinde în cuvinte, atrage atentia asupra viziunii, e posibil ca omul sa vada pâna la urma, daca îsi asuma starea perfecta, în adevar…

În economia zilelor exista o saptamâna a patimilor care frânge ritmul vietii, una de sapte zile, atunci lumina atinge spinii cununii lui Isus, neînteles atunci, neînteles acum, dar lumea a fost armonizata prin El: „împlinit este miezul în meri/chiar înainte ca mugurii sa-si/astâmpere frica vadirii/” – Saptamâna patimilor

În lume exista lucruri desavârsite, floarea are o taina a albului desavârsit, învierea vine din izvoare, e o nunta mistica în nori, comoara armoniei divine se marturiseste în nunta, în fecioara…: „copaci Gradinii, rastigniti în floare,/împrumutatu-ti-au si mâini si sânge,/iar Învierea vine din izvoare –/dar nimenea de Tine nu s-atinge!/Maria a razbit printre zavoare:/în noaptea-sfânta-a Florii – nu mai plânge!” – Taina florii.

Este un glas al apei, apa curgatoare de la lume la lume…poetul scrie pentru creatie în ansamblu, e un scris cosmic, literele sunt îngeri…

Zicerea metafizica este prezentata în poemul Rezolvarea metafizicii, launtru care este taina, toti dau din umeri, nu înteleg, dar sunt intrigati de metafizica interioara a omului atins de har…

Si mereu, argumentele artistului sunt din natura, liliacul da masura. În aceste poeme se simte lirismul unui poet patruns de vers: „scaparând misterios – malitios/liliacul – cutie cu bijuterii/ acest animal purtând blana tuturor/constelatiilor primaverii – s-a suit/dintr-un singur salt/pe ramura/arcuita – a cerului/” – Liliac

Poemele au grafia moderna a celui care se revolta pe realitatea imediata, cuvinte fara litera mare, versul frânt, modelat de durerea nespusa, dar în prezenta numelui divin scris corect cu litera mare, aduce în mod clar la stilul vechilor profeti, care dadeau cinste Creatorului, iar în limba ebraica veche, se stie, existau cuvinte speciale, folosite doar pentru a marturisi pe Dumnezeu, era ceva tainic, devotiunea celui care scria era perfecta, smerita, o smerenie necesara, pentru ridicarea din noroiul vorbelor zilnice…

Sunt unele poeme care au versuri grele de plumb, putini scriitori au capacitatea de a întinde zicerea poetica pâna la limita, cuvintele par a nu avea doza de lirism necesara pentru a se aseza în structura poemului dupa rigoarea literara general acceptata.

„voi ramâne ca un avorton azvârlit de/curva de ma-sa – abandonat la/containerul de gunoi –pâna la/Judecata de Apoi/…” – Recapitulare de statut. Acest exemplu ar putea intriga pe unii critici, sau lumea academica, dar, evident, Adrian Botez, pornind de la modul de a fi a unui profet, merge pâna la capat în volumul acesta, exemplele sunt preluate din Vechiul Testament, din scrierile proorocilor mari sau a proorocilor mici, influenta este penetranta, acolo imaginile sunt mult mai socante, pentru a se pune în lumina voia divina. De fapt, specific scrierilor profetice, este modul de a privi lucrurile, prin Ochii lui Dumnezeu si, atunci, se poate observa nivelul caderii, a pacatului care face ravagii în fiinta umana. Pentru poet, însa, este necesar a se reaseza pe viziunea crestina a Noului Testament, de a vedea lucrurile prin Ochii lui Hristos, iar Adrian Botez depune acest efort vizionar, trimitând mereu la Mântuitor, ca Salvator Universal. Dar, pâna la urma, totul este perfectibil…

Volumul merita un studiu mai atent, temele, motivele, zicerile si tacerile artistului sunt calculat puse în opera, chiar daca exista un dezechilibru al starilor în unele zone, instinctul de vazator al lui Adrian Botez nu-i da pace, este instinctul poemului încarnat…

Sunt legaturi de cuvinte care dau forta poemelor: catedrala nerostitului cântec, nu e pace: e prea multa departare, miros de zei la masa, streasina de suflet, miros de stea, buzele arzând de tacere, furtuni de pasari, cutremure de verde, e atâta bezna în gândul zilnic, matematica ordine a cântecului…

Vine vremea: MANE, TEKEL, FARES! Poetul nu pune pe nimeni sa i se închine, este fulger si devotat al Luminii de Spada, cade universul real care împiedica privire, apoi se deschide panorama, de dincolo de realitatea imediata…

Volumul se încheie cu preludii vechi, din lumea veche: „diamante se fisureaza – pe linia/melancoliei: e gata/ alunecarea luminii în/ scrâsnet/” –Preludii hiperboreene

Temele finale se dezvaluie: nunta, cavalerii eterni, moartea fara de nume moarte, profetul pierdut, speranta, eonii… Profetul îsi gaseste locul într-o lume fara de profeti, poemul l-a preschimbat, lumea este eonul…

Adrian Botez tine sa-si regizeze volumul înserând câteva opinii asupra scrisului sau, sa lase un scurt „Curriculum Vitae” , argumente pentru o cunoastere mai apropiata a scriitorului pierdut în profetii, regasit în poeme, echilibrat de spiritele iubirii.

Mircea Dinutz scrie: „Ambitios, profund, cu gust pentru textul cu anvergura carturareasca, Adrian Botez respira lejer în aerul tare al ideilor…”

Roxana Sorescu, cercetator stiintific principal I, Institutul de Istorie si Teorie Literara „George Calinescu” – Bucuresti; noteaza: „ În critica literara româneasca nu exista, deocamdata, lucruri de acest tip. Prin lucrarea SPIRIT SI LOGOS ÎN POEZIA EMINESCIANA, dl. Adrian Botez este un precursor. Pe drumul pe care înainteaza se vor buluci multe persoane, ce vor confunda bolboroseala extatica, cu foarte severele discipline, care sunt Mistica si Initierea…”

Despre Spiritele Iubirii (Serafimii), Adrian Botez are revelatia: „peste iubirea de Dumnezeu – doar/misterul adânc: Dumnezeul Fetelor/Trei/”…

 

Note:

(1) Adrian Botez, Cartea profetiilor, Editura „Rafet”, Râmnicu Sarat – 2010

 

(31 mai 2011)

 

***

O PASARE CENUSIE

On By nelursIn poetryLeave a comment

 

de Adrian Botez

 

 

o pasare cenusie sta – si ma

privegheaza – din copacul ei

descarnat

 

ceasul n-a mai gasit de cuviinta sa se

vadeasca – si

n-a mai sunat

 

ma priveste – pasarea cenusie – tinta

în ochi – pâna mi se raceste si

maduva spinarii – pâna ce îngheata

si cad din cer – câte

una sau buluc – stelele – prefacute – si

ele – în cenusa – de

prezenta obsesiva (piaza rea – piezis

ascultata de soarta cea moarta) – de prezenta

batjocoritoare – cât si-o vrajitoare – a

pasarii

 

de sub pamânt bulbucesc

suspinele unui monstru blajin – care

haladuieste acolo – din veac – ferecat în

adâncuri

 

si fata pamântului se face

riduri-riduri – de la suspinele

bietului întemnitat – în propria-i

necredinta

 

…nu mai am unde fugi – nu mai

am unde scapa: toate

drumurile s-au sinucis: uite

asa – s-au strâns

unul pe altul – de gât – cu

lungimea lor

insuportabila – nejustificabila – în fata

contabililor livizi ai

universului – napadit de

nepasare – si de

buruiana cenusii

 

stau – resemnat – ochi în

gavan gol – cu pasarea

cenusie: tot jarul din vine se

stinge – prelinge – se

scurge – bucati lichide – precum lutul

asudat de cosmaruri – într-o

mocirla: sunt ceasurile

pe care le-am tot amânat – de la

viata – si acum – zac îngalate

îngaimate – cleioase – unele în

altele îmbrâncite – fara chip

fandosite – resorbite în orbirea de

Moarte – în lipsa de

ecou – de onorabila – visatoare si

aprig – brav vânatoare

Moarte

 

…doar o surzenie cronica

scrisa în nicio

cronica – a înjositei prin

zdrentuire si uitare – printre

schelete umflate de-orgolii calare – fosta doamna

Moarte

 

 

…daca însasi Moartea a fost

parasita de onoare – daca însasi

Moartea – nu se mai poate tine în

sa – mândra si

exemplara – daca – deci

nici în Moarte nu mai ai nadejde – te-ntrebi:

unde ai ajuns – unde

s-a ajuns?

 

îmi plesnesc – explodeaza de

singuratate – unul câte unul

degetele mâinii

drepte – deci

nimeni nu va consemna – nu va

sti – ceea ce eu acum

spun – dau – catre zadar

marturie

 

…acum – am închis pâna si gavanele fostilor

ochi – sa

uit ca exist – sa uit sa fiu

trist

 

n-ai cum sa te opintesti

afara din soarta – când

nu mai ai chef nici macar

sa-ti chemi înapoi (ca pe câinii sloboziti – peste

noapte – din lant) – Privirile – care

s-au ascuns – toate – gavozdite unele peste

altele – în lucrurile privite

 

lasa-le acolo – Privirile: poate ele

recunoscându-se una pe cealalta

(privire privindu-se pâna la

osul privitului) – vor sti sa

plânga – macar

sa plânga – ceea ce orbitele

tale – scobite si

negre – nu mai sunt în stare si-n

rost – sa faca – s-au

dezobisnuit – pe buna dreptate: de ce sa-ti reversi posibila

vlaga – peste ogoare însamântate – burdusite deja cu samânta

a milenii de

zgura?

***

http://www.adrianbotez.com/

 

 

DACA AS VREA SA PREDIC

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

de Adrian Botez

 

daca as vrea sa predic – n-as gasi ce sa

spun: as bâigui câteva vorbe

stinghere – si-apoi as tacea – rusinat

într-un colt de minune

 

n-am umblat lumea în lung si în lat

n-am pasit prin iarba – prin roua si-n soare – alaturi de

mari multimi de oameni – framântând

cu sfânta socoteala – în picioare si între pumni

pamântul

 

nici marile n-am înfruntat – în

fratii ale spumei talazului – nici în

fata pestilor uriasi nu m-am minunat

nici sub fâlfâitul cumplit al pasarilor vazduhului – rasarite din

neantul apei – nu m-am închinat

 

n-am cântat seara la focuri înalte

încercând sa ispitesc cerul si-ale lui

de aer mult si-ndesat – porti enigmatice – si

sipete scumpe si rare – cu multa

si îndelunga chibzuinta – dumnezeiesc

ferecate

 

n-am stapânit popoare fara de numar – închinându-le

lunii si soarelui – si nici piramide

n-am durat – în amurg

 

nu m-au vizitat – mari si mici – pasarile dumbravii – în

diminetile începutului lumii – si

n-am schimbat vorbe si nevinovate

ori cam desucheate

flecareli – flacarui – cu îngeri

seara – dupa ce-n siruri

nesfârsite – vitele se retrageau

de la adapat – lasând loc curat de

hodina – pe prispe si-n jurul

fântânilor – huhuind – din adânc – cu

glasul batrânilor

 

si – mai ales – n-am întrebat muntii despre ceasul

tacerii – iar piscul mi-a ramas fratele de sub trasnet – dar

mut si podidit de

spumele verzi ale sfioseniei padurilor – de spumele

albe – ale-ndraznelii izvoarelor : acolo sus

între tancuri – stau – nevazute – cumplit templele – carora doar

când si când – în cutreierul vesnic al

mintii – le jertfesc

ori – dimpreuna cu nevazuti preoti sau

genii de noapte – în taina pietrei stelare – cioplesc si de zor

zugravesc – cu tunet si foc

icoanele zeilor fumegosi – salbatici ascunsi – furiosi cât si

temeliile zbatute-ale lumii

radacinosi – naivi si barbosi

 

…si nici macar Dumnezeu nu m-a

chemat – ca pe-un ciumat – din când în când – sa

ma ispiteasca din

cuvânt – sa-mi descheie

sufletul – acolo – deasupra

cerurilor – si sa privesc – stând – de-mprumut si

în joaca – pe tronul lui

oceanele si câmpiile lumii – ca

pe niste locuri de tot sfinte – numai bune de

arat – cu privirea – cu

mintea – si – gemând de lung dor – pregatite spre

a fi însamântate – prin

alba de nesomn – nazuinta

 

n-am lasat vreodata foarfecele croirii de lume

cu gura deschisa – temându-ma ca-i voi

fi – eu însumi – mereu

hrana a nesatulei lui lacomii – sau ca

printre buze de fier – îl voi face-a rosti

ce nu se cuvine – cu prea multa

nemasurata si nerusinata pofta – prin nesabuinta mea

el va naste – numai începuturi de lume – monstri pe cioate

sprijiniti – orbi zurlii

muti – surzi si

sanchii

 

ce-as putea spune mai nou – la

cotirile fluviilor? – ele n-au nevoie de

glasul meu – pentru a-si

schimba – în rastimpuri – pozitia lunecosului

trup – sa nu le amorteasca apele – deltele

sfinte – si sa nu se lase napadite de bolile

stimelor – când istete – când

trist cântatoare – în noaptea

nelinistii

 

ce-as putea rosti în fata

popoarelor – care se misca – tacute – în

umbra si dupa umbra Lui Dumnezeu – ascultând

noapte de noapte – crugul stelelor – spre

a sti – a doua zi – cu ce rugaciuni sa-si întâmpine

cirezile faptelor?

 

sa stau – ca sub ploaia de roua a

lunii – sub propria-mi sudoare-n amiezi

si sa-nvat sa-nserez : e singura predica

folositoare si dezmierdat potrivita

oaselor mele – pe cer plutitoare

oaselor mele – prin care

trec aer sfânt si nemaiauzite cântece – si peste care

din când în când – se rasfata-a minune si-a

rasarit de proaspata lume – o

floare

***

http://adrianbotez.com/Poezii.html

SA MÂNCAM DIN NOI ÎNSINE

On By nelursIn poetryLeave a comment

de Adrian Botez


SA MÂNCAM DIN NOI ÎNSINE


de ce sa ne tot mâncam numai unii pe

altii – în lumea asta atât de înghesuita si

strâmta? – de ce sa nu înfulecam – cu

nadejde si pofta

mistica – din noi

însine?

 

atâta grasime de

lene avem în suflete – atâta

carne de vointa

nevoita – în toti muschii

constiintei – încât

ne-ar mai ajunge de

hrana – pentru înca o

viata

 

dar Dumnezeu ne asteapta

deocamdata – sa ne consumam

ce ne-a dat fiecaruia

aici

 

sa mâncam – deci – din noi

însine – cu smerenie si

luare-aminte – ca si cum

ne-am împartasi din carne de cer – ca si cum

ne-am sopti rugaciunea fierbinte – din

urma – fumegând

proaspata – cu toate aromele negustate ale

lumii de-apoi – ca si cum

deja am fi ajuns – printre

icoanele bisericii – sa

stralucim a sfintenie – plina de toata

amânata de milenii

lumina

***

 

PROGRESIE ARITMETICA

 

tineri – oameni – chinuiti de

sexul lor – toti – trupuri nepotrivite cu

boala: Duhul – mereu mult mai

chircit – decât oricare dintre

zvârcolirile delirante (extravagante si

penibil acceptate – cu înghitituri de

maxima umilinta) – ale

trupului

 

tineri – oameni – cautând unde

nimic nu exista – sau

cel mult un spasm nocturn – tot mai

cetos si ambiguu sematic – si-apoi

iar – neantul întrebarii fara

buza de raspuns

 

carnea se supara aprig – de

atâtea sincope ale

simturilor si ale

pustiitei constiinte bolovanoase (poti

sa îneci – cu ea în sac – toti câinii din

ograda lumii) – carnea cade – cortina de lepra

în spatele careia

rânjeste – pedant si

triumfal – bonom suficient – scheletul

 

…scheletul

concluzia – ca miza ascunsa de seful

tripoului lumii – scheletul – concluzia care

de mult – se asteapta pe sine – într-un

joc masluit – de la-nceput – pâna la

sfârsit

 

…nu aplaudati – la iesirea din scena

trisorii

***

 

DOR DE STINGERE

Marelui Român – lui IOAN MICLAU

 

Doamne – stinge-ma undeva

între ape mari – cu tarmuri ametitor

departate – tarmuri pline de

lacrimi

 

stinge-ma – Doamne – sub un cer – care

sa-mi faca sufletul sa plânga de

bucuria înaltului – zborului

sufocarii cu mult mai larg si

mult mai departe

 

stinge-ma – Doamne – într-un

amurg în care – înca

nevazute – toate stelele sa-mi

cânte – toate izvoarele sa-mi

sopteasca – toti îngerii sa-mi

lumineze – despre o lume

în care durerile sfâsietoare si

nelamurite – sa se faca-prefaca – precum

soarta sfintilor – în bucurii

sfâsietoare si

atotlamurite

 

…Doamne – deasupra fluviilor

marilor si oceanelor – deasupra

tuturor cerurilor – bat clopotele – bat

noul ritm al inimii mele

sarmane – al inimii mele care a prins

curaj – a prins dor – necuprins

dor – sa se stinga – în

inima Ta

***

 

UN VAGABOND

 

vagabond – ducând în cârca o cocoasa:

rele gânduri – rele vremi – în traista strânse

…a fost om – e-o aratare lasa

trup de umbra – cu priviri prelinse

 

nu e sigur ca-i din lume – e vânat

nu-i doar singur: e pustiu de ce va fi

se-ncordeaza a pastra un loc curat

pe-unde pasu-i totdeauna sovai

 

când si-a frânt în’untru curcubeul?

când din jaruri stinsu-s-a cenusa?

asta stiu doar domnii cei de ceara

 

cei cu sufletul far’ de feresti ori usa:

l-au strivit – gonit din casa si din fire

de-si lasa si cer si soare-n parasire…

***

 

VREMURI FARA CEAS

 

pasari vremuiesc cu glasuri sure

vremea nu mai stie cum sa fie

vântul bate parca sta sa-njure

o lume livida – vinetie

 

asteptam sa fie iarna – -a câta oara ? –

urmele sa ni se stearga în zapezi

…cârd de gânduri – cârd de ciori coboara

facând întuneric bezna la namiezi

 

am uitat sa-ntorc vreun ceas sa mearga

stau la geam si-astept vreun om sa treaca:

nimeni nu s-arata – doar o barca

 

scârtâie-ntre nori prafosi ca o teleaga…

…Dumnezeul lumii e cenusa

n-a lasat pe nicaieri vreo usa

***

 

NEPUTINTE MISTICE

 

bat clopotele neputinta lumii

de-a-si duce-n linisti trai cuviincios

bat clopotele nestiinta lumii

de-a gasi-n ceasuri miezul cel gustos

 

degeaba plâng în batatura pomii

degeaba-si risipesc apele-argintii:

de peste tot se furiseaza domnii

vampirii-si tot ascut la luna dintii

 

ce nobila-i Gradina cu-a ei îngeri… –

de peste tot vin incendiatorii

de esti Hristos ori numai om – tot sângeri

 

culegi din praf preaînjosite glorii…

…drept în orbite îti înfig faclia

n-apuci sa-i vezi: îsi fac doar meseria

***

 

MARTURIA LUI DISMAS

On By nelursIn poetryLeave a comment

 

de Adrian Botez

 

 

 

 

MARTURIA LUI DISMAS

 

sa ne linistim – sa adastam pe malul

întelept al cuvintelor – pentru ca viata – în

spume – sa aiba vreme a ne ajunge din urma

 

sa nu ne ferim de

cuvinte – sa nu ne ferim de

lumina – precum furii înraiti – ori

cârtitele cele scobite de obiceiul

iubirii

 

a fi om a însemnat a rosti

curajos ori las – cuvinte

pentru adormit

minciuna

 

cuvinte – pentru a limpezi

vinu-n agheazma

 

…cât de târzie – si cu cât mai târzie – cu atât

mai exasperata

orbitoare – a lui

Dismas – marturie

 

***

 

n-am fost nici bun – nici

rau: un oarece

om

 

am vazut ape-n amug – si

le-am înfruntat – am vazut

munti în rasarit – si

m-am înaltat

 

câmpii si paduri – m-au îmbratisat – în flori si

materne umbre

 

am cunoscut si oameni:

nu mi-au placut – totusi

am trait printre ei – ca-ntr-o

lunga si meritata osânda – pentru

câta negraita frumusete am

îndraznit sa-mi aleg si rapesc – drept

tovaras de drum si de jafuri în cer

 

am ajuns la capatul

puterilor de a admira – de a

suporta absurdele cruzimi ale

vietii: soarele care scapata

acum – dupa creste – ma va afla

îngenunchiat – cu adevarata smerire-asteptând

noi treziri – întru gloria desarta a

noilor drumuri – întru

reculegere – în fata

tuturor mortilor din mine – gânduri pe care

umbra mea le-a târât – gâfâind – de-a lungul tarmilor

înspumatelor ape

 

…e un timp pentru veghere – cu ochii

mijiti pâna la izvoare – pâna la

orbire – în fata

mormintelor deschise – a ceea ce am

dorit sa ucid – dar nu m-au lasat

stelele cerului – atât de amestecat

vorbind între ele – si

cu mine – precum îngerii care – noapte de

noapte – îl contrazic – pâna la

isterie – pe

Dumnezeu

 

iar acum – rastignit – pentru foarte reala mea

crima – nu fac decât sa slavesc în

El – ceea ce

nu am izbutit – cumplit sa visez – dimpreuna cu

Adevarul – în

mine

***

 

SUNT ATÂTEA DE FACUT

 

sunt atâtea de facut – într-o

biata scurta viata

 

nu apuci sa faci decât

preaputine – dar ce trebuie si

când poti sa faci – nu

întârzia – nu

amâna: daca nu-ti stapânesti – în

haturi – clipa – vei pierde locul din care-ti

vezi – netulburat de fantasme – viata si

rostul

 

n-ai dreptul sa sovai – când auzi limbi

despicate – în jur – suierând

 

n-ai dreptul sa sovai – când

în jur nu e nimeni sa te

ajute – sa te

mângâie – dar simti mâna Lui

pe umar: te-ndeamna sa nu te opresti – decât

odata cu viata

 

inima ta îti spune sa te duci la

culcare – când înca este

lumina – deci

înca îti vezi – mâini si

lucrare

 

inima ta îti spune ca

nimeni nu mai e lânga ea – dar tu stii ca

tovarasia adevarata a inimii este

înainte – dincolo de

bezna padurii – înainte – unde zaresti

Piscul – Muntele Primejdios al

Zarii – iar nu maruntele

popasuri de lânga – din preajma…

 

…atâtea aspide lingând – bale negre – fata

Pamântului – si atât de putine

calcâie decise – deasupra capului

invers triunghiular – al

dusmanului

 

frica si scârba sunt

scuze – nu

fapte

 

nu astepta Judecata – ci

pregateste-te pentru ea

 

…sunt atâtea de facut – într-o

biata – scurta viata

***

 

 

 

PLÂNS DE MÂL

 

nu mai aveam casa

stateam între tufe de irisi

…urasc cumplit – dezlantuit

irisii – îi

macelaream cu infimele mele

degete – microscopici paianjeni dezmortiti

fojgaiti – de

lacome promisiuni…

 

…fiori se târau în sus – spre

spre barbie si gura si

frunte – tenii monstruoase

tentacular ramuroase – iesite din abisuri – precum

cosmarul krakenilor – umilite de urduroasa

suveranitate a mâlului

oceanic

 

…plângeam – deci – lacrimi caldute de

mâl – în mijlocul imemorialelor haladuiri de

mâl

 

toti – din toate galaxiile ascultate cu

ciotul – sângerând

hidos – al constiintei – toti ma implorau – servil

sa ma trezesc

 

eu continuam sa-mi întind

mâlul – pe meridianele si

paralelele inimii

 

era o vreme a descompunerii

smeritului putregai de

samânta

 

atunci – de undeva

cineva – a sunat trâmbitele

apocalipsei

 

…si în palma – am

strivit ultima lacrima a

vietii – si prima – a

învierii

 

…nicio cruce – toate

padurile de cruci ale

pamântului – însa

n-au fost de ajuns încapatoare – pentru

fatarnicia scabroasa a

mortii mele

***

 

STRAINATATEA DE-ACASA

 

iarba – terciuita de praf – motorina si

funingini

 

în santul drumului – urma de roata – trecuta prin

carne de câine

 

câtiva scheletici copaci cersesc – zadarnic

pe deasupra inimilor de

fier – ale masinilor

 

Dumnezeu – aruncat de suflul arogantei

TIR-urilor – sta – dimpreuna cu

cadavrul de câine – în santul soselei – sta

cu aureola prafuita – între

palme: se întreaba – ca-ntr-un bocet

ce cauta El – în aceasta strivitoare

strainatate

***

 

 

E-O VREME …

On By nelursIn poetryLeave a comment

de Adrian Botez

 

E-O VREME

 

e-o vreme pe placul meu: ploioasa

cu blesteme: ghirlande de pasari

framânta si nelinistesc aerul – la

culme

 

spinarile cerului se freaca – una de

alta – gata sa scoata fum si

scântei – sa ia

foc

 

e cazul de multa – de mult

mai multa furie – în aceasta lume – jalnica

lume – pe care nu o lumineaza

nimic

***

 

STRAINATATEA DE-ACASA

 

iarba – terciuita de praf – motorina si

funingini

 

în santul drumului – urma de roata – trecuta prin

carne de câine

 

câtiva scheletici copaci cersesc – zadarnic

pe deasupra inimilor de

fier – ale masinilor

 

Dumnezeu – aruncat de suflul arogantei

TIR-urilor – dimpreuna cu

cadavrul de câine – în santul soselei – sta

cu aureola prafuita – între

palme: se întreaba – ca-ntr-un bocet

ce cauta El – în aceasta strivitoare

strainatate de-acasa

***

 

INSTABILITATE

 

niciun lucru nu e la locul lui

mi-e teama sa-mi spun chiar

numele – ca nu cumva – cât

timp îl rostesc – sa se schimbe – si

de tot sa ma ratacesc

 

masa la care scriu are – mereu

alte dimensiuni – patul – în care

dorm – ma trezeste – mereu

spre alte puncte cardinale – decât

cele patru – pe care le

stiam – cândva

 

soarele este într-un continuu

apus – indus – iar luna a disparut – a

renuntat la

identitate – de mult

 

am învatat sa-mi smulg

cojile de pe ranile în curs de

cicatrizare: durerea – modulata

permanentizata – îmi deturneaza atentia de la

groaza – de

morisca lumii – de morisca asta a

dracului

***

 

 

O DUNGA – FIZIC – INEXPLICABILA

On By nelursIn poetryLeave a comment

de Adrian Botez

O DUNGA – FIZIC – INEXPLICABILA

aud – undeva – ecoul degetelor

mele – batând un

ecou de mars – pe un

ecou de margine de masa

viata mea s-a jucat la

zaruri – si

toti câti au pariat pe ea – au

pierdut

stafiile degetelor mele au

înconjurat – în hora tacuta

jilava si rece – stiloul – si l-au silit sa se

miste – în sensul celor

scrise aici

…ferestrele s-au înfundat – negre – cu

liniste: pe sub pragul

inimii mele – se scurge

catre plamânii mei – învinsi

istoviti – care de mult s-au

predat – gazul otravitor (lingând

timpane – amintiri aeriene

de mult uitate priviri) – al

amaraciunii

…mestec proaspete flori de

salcâm – si mor: ramâne – din

toate – un surâs – excesiv

întins pâna sa plesneasca – de

rabdare

…elasticul surâsului rabdarii

s-a rupt – în toate partile

dintr-odata…

…de fapt – sora de salon care sta

aplecata peste patul unde scrie c-as fi

fost eu – se sterge de zor – pe obraz

de o dunga

rosie – fizic

inexplicabila

***

SOLUTIA

se întâmpla atâtea

lucruri – în lume – total

inutile – exasperant

inutilizabile

„- a iesit o carte

extraordinara!” – „-…toate

cartile care ies – sunt

extraordinare…” – „-se striga – de

undeva!” – „-…de peste tot

se striga – de

foame – de

moarte – de

sanki…”

„- a murit un

presedinte!” – „-…au murit atâtia

presedinti..unul dupa

altul…” – „-…si papa…” – „- …si

papi au murit

sodom…”

„- a înviat

unul…” – „- …mereu

învie câte

unul – asa

demonstrativ…”

…ce-i de facut – ca sa atragi atentia într-o

lume – în care – toate

faptele – devin lucruri:

lucruri mucegaite – de

dezinteresul general si

total – lucruri care

se rotesc în gol

inutil?

cum sa atragi atentia asupra

sângelui care

picura – gâlgâie – foarte

real – din cascate

rani – fara nicio intentie

ascunsa – ilicit filmata – de a se mai

întoarce la

inima – cum sa faci sa atragi

atentia – asupra

horcaitului – aspru ca

aripa diavolului… – …asupra

ultimului – …fara „va urma” – fara

„partea a doua – secondo tempo” …! –

strigat de suferinta zvârcolita – si

moarte – cu dintii înfipti – buldogeste – în

beregata?

…lasi bratele-n jos – a

neputinta – apoi – straluminat de-o

idee – te duci în piata – la

rachetii moldoveni – si cumperi un

AKM: te duci

cu pusca automata sub brat – agale – pe

rând – la fiecare acasa – la

toti cei care ti-au trântit – data trecuta

usa-n nas – plictisiti de

avertismente si

exasperari fara

„play back”

…rânjind – privindu-l – pe primul

drept în ochi – fara sa

ochesti – tragi în plin – tragi pâna-ti

frige-ntre degete teava – urlându-i celui

acum interesat – pe când se prabuseste – strângându-si

între palme – spasmodic – pieptul bolborosind de

sânge: „- ei – ai mai murit undeva

cândva?”

„- …asta

nu…” – va mai apuca sa

suspine

…si asa

la toti – tuturor – pe

rând… – pâna când

nu va mai exista credinta nimanui în

trucajul mortii – si

nu vor mai exista spasmuri

cumplite – ca

forme ale plictisului generalizat –

cu cascaturi trosnind

alene – molima

a virtualitatii

demente – decadentei

molatic funebre

…de aici – va

începe

iar – lumea

curata – lumea

ochi viu în viu ochi – nu ochi în

stricla – sticla-n ochi

…Craiasa Zapezilor

Otravit Aburite – va

sucomba – spre

Triumful Înrourati

Tradafirilor

***

NU FACI CONVERSATIE CU UN ASASIN

nu faci conversatie cu un

asasin: îl distrugi – si

atât

ce sa mai discut eu – spre exemplu – cu

Moartea – care a dansat

ca un dervis dement – prin

toata viata mea – adâncind – în

pamânt si în

ceruri – pâna la

nevedere – tot ce-am

iubit?

acum – am prins-o în

fundatura Poeziei: îi înfig

pumnalul Cuvântului în piept – prompt si cu

Majestuoasa Tacere – si

pâna când nu vad cum ochii ei devin

cer înstelat si

liniste a Gradinii – n-o slabesc

nu faci conversatie cu un

asasin: îi scoti

pumnalul Cuvântului din piept – si vezi

vezi cu ochii tai naboind (prin

monstruoasa – cosmica ei rana

deschisa) – florile în gradini

***

ÎN VISUL GRADINII

On By nelursIn poetryLeave a comment

de Adrian BOTEZ

 

ÎN VISUL GRADINII

în visul Gradinii ma voi odihni

si – de n-am fost smerit – acum voi fi:

pluteasca-mi mantii de senin pe umar

deasupra mea-i un stol de îngeri fara numar!

 

…si mintea-mi toarce preacuminte struna

si inimii i-am dat – pentru iubiri – arvuna:

s-a luminat fereastra Preacuratei –

sunt trubadurul asteptat al soartei…

 

…n-aduc suspin – nici fumuri de marire

doar inorogii blânzi ai Cosânzenei:

sunt doar vazduh – parfume si uimire

 

sfioasa raza-aprind – spre voalul genei…

…îngenunchem minunii de candoare:

Regina-n Cânt de Dor – Privighetoare!

***

 

VREMEA DREPTATII

 

suntem – cu totii – doar buni de pacalit

augustinprostii – claunii din reclama:

am obosit mortal si gura s-a coclit

timpu-i ca dracii-si schimbe sânge-n zeama!

 

nu am dat geana-n geana – toata viata

de-atât nedrept si-atâtea umilinte…

e-o mâna ce va strânge gâstireata:

sunt eu si-o stea – leproase constiinte!

 

nu veti scapa nici daca va-nghititi fiinta

e-un ceas si-un loc a dare socoteala:

deja peretii-s plini de scorojeala

 

deja vi s-a uscat – în fruct – putinta!

…porunca-a dat Satanei – Blândul Hrist

sa-si înceteze jocul – crud si trist!

***

 

 

 

MUSTRAREA DOMNULUI

 

verdele plin al gradinilor – precum

buzele tinere – mereu dornice de

sarut

 

albastrul sever al

cerului – ca sa nu se faca

seaca

destrabalare – trimite

peste gata de învapaiere – frunzele

Gradinii – o boare – subtil

mustratoare: „ati

jurat – sa-l asteptati – curat – pe

Mire! – altfel

unde si din ce va fi

Rodul?”

 

…dar îngerii-pasari – curteni clevetitori

preaguresi – înca amâna

auzirea raspunsului – acolo

Sus… – spre unde

toate – buluc – fara întrebare – si

vesel – s-au dus!

 

***

 

CERSETOR LA DOMNUL

 

cersetor la Domnul – asasin de regi

cu ochi de agheazma vin la-naltul Tron:

am zdrobit în colburi înmultite legi

totusi – Mântuirea stiu ca nu e zvon!

 

osânda-mi se cânta prin copaci de rai

începutul lumii a-ngânat-o-ntâi:

pacatele toate sunt pe mine strai

vin la Hrist sa-mi fie – iarasi – capatâi!

 

ma târasc pe coate – picioarele-mi cioate

sângele îmi striga Numele din Cer:

am trecut prin viata – biruit-am zloate

 

nu ma mai spaimânta niciun temnicer!

…îngeri – Doamne – iarasi – prispa-Ti în lumina:

stiu ca-Ti scaperi lacrimi în biata mea tina…

***

 

 

SARCASMELE LUI DUMNEZEU

 

monstrii – sarcasmele Lui Dumnezeu

ori geniile – fapturi sub stele-uscate:

din Paradis în iaduri – alungate

pastrând – în fata – -oglinzi cu chip de zeu

 

de geamatul de monstru nu te-nfiori

Parinte – iar lacrima de genii

– …giulgii însângerate printre flori… –

te coafeaza – fulger de milenii!

 

târascu-si largfirea pe sub poala Ta

cutremura-si – sub dezmatul Cuvântului

toti solzii mortii – -armura lor preagrea

 

…cum s-ar mai darui-aripii vântului!

…dar dorul lor saurian – arhaic

Tu îl tratezi c-un pârtâit prealaic…

***

 

 

SONETUL TIMPULUI

 

trece vremea – trece vremea – trece vremea

alergai prin viata – bestie nauca

trece vremea – trece vremea – trece vremea

nu-nvatai sa cer – nici cum este de duca

 

n-am încredere-n lumina sau în noapte

te privesc chiorâs doar pentru ca existi

pentru mine codrul nu mai are soapte

pentru mine-n ceruri îngerii sunt tristi

 

un biet suflet – suflecat de minte

se târaste-n praful portilor de rai

nu-si gaseste lacrimi – nici cuvinte

 

de rugat pe Maica Florilor de Mai

…trece vremea – trece vremea – trosnesc grinzi:

au ramas din mine doar cioburi de-oglinzi

***

 

ARTISTUL – SI…: ”INFERNUL SUNT (mereu…) CEILALTI”!

On By nelursIn CultureLeave a comment

…De la Zoil încoace  (…ba, probabil, si în pesterile de la Altamira, va fi existând vreun „pesterit” fara har si „iute la pizma”, care i-a dat cu bâta-n cap…Artistului Autentic, celui care, visator, abia trezit din somnul neguros si fara…blana pe el, zugravea cai salbatici si mamuti, pe peretii „igrasiosi” ai pesterii, uitând pâna si sa-si pazeasca spatele…), au existat, exista si vor exista indivizi lipsiti de talent, care-s nervoso-invidioso-veninosi, pe cei carora (…li se pare lor, pentru ca adevarul e altul: pe Artist nu-l mai ia nimeni în seama, demult…decât, eventual, ca sa-l aresteze, când calca dincolo de zebra, sau când huiduie Guvernul…) li se ofera prea multa atentie si…”zgâiala”, din partea…publicului („pesterit” sau…”despesterit”!). …Daca Arta, Literatura – s-ar masura în „câte suruburi pe ora face, la strung, Cutare”…macar ar exista „argumentul”, „partea fier–oasa” (vorba lui Marin Preda!), pe masa! Dar asa…fara masa si fara „parte”…: Harul (pentru ca vine de la Dumnezeu, iar nu de la… benzinarie!) nu se numara si nu se cântareste, cu cântar omenesc: doar îngerii, peste veac, vor da seama Lui Dumnezeu, despre cât de buni sau rai au devenit oamenii, citind (sau, mai probabil, …necitind!) scrierile lui Cutare…! …Poate ca, azi, sa mai fie si altceva: inversându-se scara valorilor de Duh, exista doua posibilitati: 1-ori, un neavenit, oportunist din cale-afara, enerveaza pâna la…inervare, pe cei care-i stiu…”biografia” si „geografia”-traseul prin/pe care a ajuns, din ober-chelner sau macelar-sef, prin „datul din coate” si „facutul din pleoapa”, din buzunar si din…TIR! – „mare scula cu bascula”, Orfeul din Curtea Blocului… …Ce-i drept, daca ar exista mai multa atitudine crestineasca, cel cu Har ar lasa sa cearna timpul si Duhul Lui Dumnezeu, din sufletul de oameni si din lume…si s-ar vedea, peste o mie-doua de ani, ce s-a ales, de „înfigaret” …Dar, cum omul nu traieste cu mileniul, ci (cel mult!) cu deceniul, eu zic ca asanarea (cât mai rapida si ferma!) a „spatiului de Duh”, dintr-o tara/dintr-un Neam, de „ciocoii condeiului” – trebuie sa se faca energic si fara prea multe fasoane si temenele! Din pacate, la acest capitol, criticii (nu doar în România!) sunt extrem de deficitari, ramânând datori vânduti, „publicului” cititor…! 2-…Sau, invers: neavenitul, vazând ca trece timpul si el, înca, nu i-a batut la puncte pe Shakespeare, Goethe si Eminescu, laolalta! – se burzuluieste, mai frate! Pai, cum adica! El da bani cu împrumut (sau…nu!) pe la sefii de filiale USR, da de baut „confratilor” (fie ca n-a intrat, înca, în vreo liga sau uniune, fie ca a intrat deja, dar vrea si „Premiul Cel Mai Tare Din Parcare”!) …face „galagia de cuviinta”! …Si, de obicei, daca este suficient de OBRAZNIC (iar sefii USR suficient de corupti si slabi de înger – …si SUNT! – , sau au facut prostia sa tot amâne înscrierea în PDL, precum a facut descurcareata „lichea literoasa”! – …în asa hal ajunsi, încât sa se uite, sefii cu pricina, cu teama, la orice politai, pe lânga care trec…) – respectivul „paturica” al Culturii Românesti…”manânca praznicul”! …Ar mai fi înca o varianta…a treia! Unii scriitori se mai dau si…”loviti” – sperând ca, autovictimizându-se, le va creste „cota la bursa Valorii”…si li se va da mai multa…”tâta”, decât celor discreti!!! Nicio speranta… – …dar, iarasi, mult, mult prea mult penibil! …Vorba ceea: „Mult penibil, putina Arta!”   …Dar, în privinta raspunsului la întrebarile noastre, diurne si nocturne, privind cauza…”dihoniilor profesional-artistice” , sunt si destule …”imponderabile”… Se zice (eu n-am fost de fata!) despre un scriitor român, bine cunoscut mie (vorbesc de morti, asa ca nu dau nume!) – ca, atunci când a intrat în casa unui confrate proaspat „trecut la cele vesnice” (si care, pâna atunci, tare îl mai „încurcase”, prin celebritate…”superioara”!) si a vazut, pe o masuta, fotografia raposatului (si concurentului!) întru Parnas… – ar fi rupt fotografia „concurentei”, vorbind cu imaginea (tot mai micsorata, prin îmbucatatelire…) a celui „dus la îngeri”: „Gata! De azi, EU îs primul!”

…Nu degeaba zic multi filosofi ca spita umana se trage, integral, din Cain („samânta Cain”, îi zice Eminescu!) – …iar eu adaug, de multe ori, exasperat de zarva infernala din lumea „orfeilor”, ca Scriitorul Contemporan (Artistul, în genere) are ascendenta nu în maimuta, nu în Adam Protogonos…ci pe undeva, prin Borneo…printre canibali…! Adrian Botez

PASTELE ORBILOR SI AL PARTASIRII

On By nelursIn poetryLeave a comment

„MODERNIZAREA” PASTELUI…

nu-L mai plânge – astazi – nimeni pe Hristos
nimeni nu-i mai simte dorul Lui de noi
Crucea-I grea n-o înduram – direct – pe os
nici hidosu-i strigat – horcaind în toi!

…nevinovata carne sa înghita
în vina lui mereu deschisa-a pofta
oricine-i pregatit – smerit – sa minta
sa cumpere privata lui Golgota…

a pregatit ciocane si piroane
spectacol: tâsnirile de sânge
turbat – vampiric – delicii noi – saloane

cu-orgii si vome: nu mai ai când plânge…
…doar în pridvor ceresc Maica suspina:
„Fiule, seaca-izvorul lor de vina!”
***

ADEVARAT SI MERITAT

e fariseica lumina-n casa
Pastele-i nou viclean prilej de voma:
nu mai e sfânta nicio masa –
se-apropie porunca de Sodoma!

Hristosul e uitat – de toti – pe Cruce:
cioplim – din fapte – rastigniri moderne…
se zguduie pamântul si se duce:
nebunii hohotesc – deschid caverne…

nebuni se suie toti – cu chiuiala
pe lesul crimei lor – pe bietul miel
si vor – toti – mântuiri de mântuiala:

gândul tarabei-i Pastele – nu El!
…nu va împingeti – nu tot cereti grad:
va veti ghionti – la hurta – toti – în iad!
***

PARTASIRE

Hristoase, Tu, lumina nepatrunsa
Tu, rege peste-ntunericul de-amurg –
pune-Ti – pe pieptul meu – mâna-Ti strapunsa
reda-ma Tie – din toate câte curg!

Hristoase,-ncoronat de spini – lucind scuipati –
si sânge si batjocura pogoara
sa împartim si frângeri si puteri – ca frati
acum – când lumea s-a aprins de seara…

stinge-mi – Hristoase – peste ochi – mii stele
pravale – peste mine – de cer lespezi
clopote bat ceas alb si ceasuri rele

dar Tu de mine – frate – nu Te lepezi!
…în miez de noapte – îngeri Te vor cere:
voi fi partasul Tau, la Înviere!
***

PASTELE ORBILOR

striga orbii strop marunt
de cersiri si jale –
lumea-i luata de la fund
iar pe Noua Cale!

striga orbii-n uliti largi
ca tot dau de garduri:
capul poti sa ti-l tot spargi
când crezi doar în narduri!

strigati – orbilor – ca vine
Hristul cel de Foc!
ard pe cer numai albine
fir de busuioc…

strigati – orbilor – lumina
vi s-a spart în cloaca!
dati-i Lui Hrist toata vina
luminari sa faca!

pune-Ti – Hriste – mâna Ta
pe pleoapa-ngropata:
caci la Înviere-i da
privire curata!
***

METANOIA

cu ghiold vârtos iudei te-mping spre pisc
si n-au stiut ca Împarat Te-asez!
prin suliti te-au stins: noi raze – de nou risc
ei au aprins – astfel – si un nou crez…

prin Calea Crucii – apriga povara
ei ti-asterneau – în purpuri – Savârsirea!
din zgreaptan de scuipati si de ocara
fara s-o vada – -aprindeau Mântuirea!

…azi nu suntem salbatici mai putin
si-s prosti mai multi si tot mai fiorosi:
dara lucrarea-I – prin sângerari si spin

se face tocmai unde-s nori mai grosi!
…va fi o noapte preatainica – si-o stea
sub care crunti dusmani – frati s-or îmbratisa!
***

LA OSPATUL MÂNTUIRII

îngeri si-a trezit pe ramuri
ceresti lamuri
Sfântul Zarzar!

pâlpâie lumini de raiuri
zeiesti graiuri
în Gradina!

pasari mii se asezara
se-nchinara
pe-al Lui Umar!

din toti porii-asuda Lumea
Vin de Floare
Sarbatoare!

vin serafii toti în iures
vestesc gures
Mântuire!

El zâmbeste peste creste
si din rane
face strane!

la Ospatul Lui s-asaza
ca pe-o raza
Omenire!
***

NOAPTEA SARBATORII

din sopotiri se-aprind – în nopti – copacii
si florile fecioare ard sub valuri:
cât de bogati mai pot fi toti saracii
când doar ei vad averile din ceruri?!

tot m-a trezit migala de maestri
care-au visat vapaie de petale:
maiastra boare-a mirilor terestri
sunt rasuflari de îngeri – cer la poale!

da – m-a trezit Hristos în Sarbatoare:
a înviat – din rani – în cununie!
tot ce-i ranit – facutu-s-a-n El floare

iar în trezitii oameni – nebunie!
…de câta nebunie esti chemat
Gradina s-o-nlumini din sfânt pacat?!
***
Adrian Botez

CURATENIE DE PRIMAVARA

On By nelursIn poetryLeave a comment

nimeni pe nimeni nu mai ia în seama
si toti ucid spre a se sinucide –
privitul dincolo de nori e-o drama:
Mumele Lumii nu ramân gravide!

suntem saraci – picioru-n fund diurn
e singura dovada ca traim:
Molohul stapâneste – taciturn –
nu stim de ce – mereu ne tot caim…

e zi de curatenie – în lume:
toti amarâtii ne simtim gunoaie –
dar stim ca va veni o ploaie

si stim ca se sisteaza orice glume…
…va fi surpriza pentru cei bogati:
vom fi,-ntre stele, singurii curati!
***

ASTEPTÂND FLORILE

bat florile-n noapte la poarta de Nord –
nu le deschide Cetati Împaratul:
mai e pâna stele – petale-n acord
lumina-vor Copacii si – mistic – Palatul!

atunci când Hristosul a fost rastignit
tâsnit-au si sânge si apa din rane:
sângele – sfera de foc – a cercuit
lumile: vapaie-n furtuni de dojane

iar apa botezului nou – în potop
s-a naruit pâna la noi radacini:
de-aceea se-asteapta ca flacari si strop

Miri vesnici sa fie-n Copaci – nu vecini!
…asteapta – asteapta nuntirea de vis
fermecat ning ciresii – în Paradis!
***

HRISTOS SI MAREA

jelitul pescarusilor din spume
sageti – apoi – spre unde nu se vede –
si toata fierberea din marea fara nume
urmeaza – toate – -o fraza-n care crede

palma-I mângâie vanitati de valuri
dar si atâta beznele barbare:
sa nu mai fie spectatori în staluri
ci doar actori – arzând în foc de sare!

Hristos e pace – Hrist e si razboi
cu tot acest gigantic musuroi –
El e nelinistea de-a fi prea linistit

dar si rasplata celui ce-a trudit…
…nu-I poti fi frate Hristului din mari
decât vapaie-n vai de-ntunecari!
***

NEBUNIA VIETII

suntem – în viata – doar ce vrea Dumnezeu
nu ce ne-nchipuim – pretindem – ori platim:
nu ne-nvataram – si ne este greu
sa-ngenunchem în Templu – sa ne umilim!

mult ne mai doare când – prosti – ne dam de gol!
uitam de nasterea din apa si din foc
uitam prin Duhul Lui sa dam ocol
ca – astfel – orice împarat ne faca loc…!

un pian de rani e sufletul din noi
la cari Satana bate genial
concert turbat – cu-orgolii tot de soi!

…si suntem goi – pierdut-am Sfânt Graal!
…oricât de osteniti – am lua de la-nceput
o viata – -oricare! – chiar de împrumut!
***

Adrian Botez

Folclor sacral daco-românesc

On By nelursIn Culture, RomaniaLeave a comment

PRICOLICIUL SI…ÎNVIEREA!

Noi consideram ca figura Lupului Fenrir (zeitate majora daco-geto-gotica, identificabila, functional, cu însusi Zalmoxis!) aduce, în toate cazurile, sugestia demiurgiei, a întemeierii Neamului Dacilor-DAOI (Poporul CAII DREPTE, dar si Poporul LUPULUI!) – sau, cel putin, a dorintei de schimbare a lumii (prin PURIFICARE – PURIFICAREA presupunând trecerea prin INITIEREA [MIORITICA] A MORTII). Munca acelor “Collegia fabrorum” (societati secrete, de la începutul mileniului I, cu misiunea de a “împaca”, în esenta lor spirituala, simbolurile divine ale antichitatii – zalmoxiene, în cazul României! – cu cele crestine) vadeste efecte limitate, din moment ce LUPUL SUPREM/ARHETIPAL, AXA DEMIURGICA A SPIRALEI LUMILOR, îsi pastreaza, pentru valahi, un chip aproape exclusiv negativ…!
Aceasta, în ciuda încercarilor unor Romulus Vulcanescu, Paul Lazar Tonciulescu sau Adrian Bucurescu de a-i restabili/restaura “aura” originara…Si, dupa ei, vin si alti ucenici – dar, din pacate, daca eficienta “Collegia fabrorum” a fost atât de limitata si de aproximativa, cum altfel poate fi cea a unor cercetatori singuratici si priviti chiorâs, de catre “modernitatea” cea cu mintea blocata, în borborosul materiei-Prakrti…?! “Lupul a fost un animal respectat în regiunea istorico-culturala din sud-estul Europei. El detine un loc important în fauna sgraffitata si pictata pe ceramica de Cucuteni, cu rost ritual sau ceremonial. Stindardul dac era un corp de balaur cu cap de lup, care apare figurat si pe columna lui Traian. Mircea Eliade raporteaza numele dacilor la termenul frigian dàos, dat “unui zeu sau stramos mitic lykomorf sau care s-a manifestat sub forma de lup“, patronul unei confrerii secrete de luptatori de tipul Männerbünde -ului german. În plus, romanii au adus cu ei cultul imperial al lupului, ce tinea de întemeietorul Romei si al statului roman. Aceasta mostenire a întarit si resemnificat unele aspecte ale culturii lupului la daci, care, combatut de crestinismul primitiv, a capatat în cele din urma un caracter anticrestin. Este vorba de lycantropie si de sarbatorile populare numite zilele lupului sau lupinii. Pentru a contracara puterea magico-mitica a lupilor, crestinismul primitiv i-a dat pe lupi în stapânirea lui Sânpetru, care îi tine în frâu, îi judeca si pedepseste dupa voia lui. Semnificatia extraordinara a acestui animal e dovedita si de faptul ca în cultura noastra populara îi sunt consacrate 35 de zile pe an. Aceste zile în care apar practici dedicate lupului sunt concentrate în perioada de toamna si iarna a anului: Sânpetru (29 iunie), Circovii Marinei (15-17 iulie), Martirul Lupu (22 august), Teclele (24 septembrie), Berbecarii (26-28 septembrie), Osie (17 octombrie), Lucinul (18 octombrie), Sâmedru (26 octombrie), Ziua Lupului (13 noiembrie), Filipii de Toamna (14-21 noiembrie), Filipul cel schiop (21 noiembrie), Sf. Andrei (30 noiembrie), Sâmpetru de Iarna (16 ianuarie), Tanase de Ciuma (18 ianuarie), Filipii de Iarna (25-31 ianuarie), Stretenie (2 februarie), Martinii de Iarna (1-3 februarie)” – cf. Cristina Cioara, Lycantropia1. Extrem de slabul efort al crestinismului de a asimila energetico-simbolistic zalmoxianismul este mai mult decât evident. Mereu, Lupul este expediat în tenebrele noptii si groazei si pustiului demoniac, în loc sa i se ofere/pastreze Tronul Solar-Demiurgic…sau, macar, bivalenta nocturn-diurn. (Bivalenta evidenta, totusi, daca luam în considerare „postarea” prioritara, a Sarbatorilor LUPULUI, în zona calendarului de toamna-iarna – din septembrie si pâna, hat, în februarie – 24 septembrie-2 februarie: de la A FACE/”FACATORUL” =”cvasi-etalarea”/cel putin, sugestia functiei circular-cosmico-demiurgice!!!): LUPULUI, deci, îi datoram „berbecirea”-împingerea duhurilor demonice/întunecate/”iernatice”, spre…SOLARITATEA ÎNVIERII NOULUI CICLU VITALISTIC-COSMIC!!!).
Iata, spre exemplu, cazul PRICOLICIULUI (a se observa cât de adânc a lucrat propaganda insidioasa a Bisericii Crestine “de zid”, “DISCURSUL TERORII”, în oamenii traditiei rurale – deci, în esenta lor, adepti ai zalmoxianismului, ca “umbra vestitoare” a Lui Hristos-Mântuitorul, Lumina Lumii si Învierea de Veci a Duhului) – cu atentie pe Obsesia Sângelui (“sângerozitatea” pricoliciului, “suge sângele” – de fapt, îl preschimba, prin metanoia… – “sângele spurcat/blestemat”, de fapt, garant al acelei “race faée”, de care vorbeste Vasile Lovinescu2) :
“O analiza «pozitivista» a textelor populare referitoare la pricolici releva faptul ca prin acest termen era desemnat un lup deosebit de rau, a carui cruzime si abilitate nu-si puteau afla explicatia decât prin invocarea unui amestec al puterilor demonice“ (cf. Mihai Coman).
Si: “Cel de-al doilea tip de strigoi este strigoiul mort, omologul vampirului din cultura occidentala, care, mort fiind, îsi poate parasi mormântul, în general cu scopul de a suge sângele rudelor mai apropiate sau al altor persoane. Exista numeroase cazuri în care pricoliciul este încadrat aici, superstitia afirmând ca acest strigoi mort se poate transforma în lup. De fapt, este vorba, în majoritatea cazurilor, de un pricolici sau un strigoi viu care, dupa moarte, devine strigoi mort, pastrându-si, însa, capacitatea de a se face lup. Marianne Mesnil arata ca “aceste cuvinte se reaseaza într-o serie de denominatii populare, care merg de la omul-lup la devoratorul de astre, trecând prin vampir (…)El apare în doua serii de termeni: vârcolac – priculici – striculici (devorator de astre – om-lup – forma compusa) pe de-o parte, priculici – striculici – strigoi (om-lup – forma compusa – vampir) pe de alta ” (cf. Cristina Cioara, Lycantropia).
Dar si: “Pricoliciul poarta uneori cap de om pe trup de lup, alteori cap de lup pe trup de om. El actioneaza numai noaptea, în pustietati, paduri neumblate (…). Împotriva puterii diavolesti a pricoliciului se foloseste o iarba rozacee, care creste în paduri, în locurile în care un om blestemat sau un lup, dându-se noaptea de trei ori peste cap, se preface în pricolici. Aceasta planta se numeste coada pricoliciului (Auruncus silvestris)” – cf. Adrian Bucurescu, Dacia Magica.
Mai amanuntit si chiar mai relevant (n.n.: a se vedea cum Lupul Cosmic este asimilat, perfid-propagandistic, cu cele mai cumplite pacate ale sângelui – incesturile!): “Multe credinte populare atribuie originea lycantropiei unei întâmplari ciudate la nasterea copilului ce va deveni pricolici, sau unui atribut cu care se naste. În conceptia populara, cei nascuti cu caita sunt predestinati sa aiba stari extatice. Daca aceasta “tichie” este alba, avem de-a face cu un spirit pozitiv, un “dreptmergator”; daca e neagra sau rosie, cu unul malefic. Particularitatile, ciudateniile legate de nasterea cuiva, de momentul sosirii sale în lume, nu pot fi ignorate si par a-l urmari pe copil, pe tot parcursul vietii.
a) “Pricolici sunt toti oamenii care se nasc cu capul acoperit cu tichie (XI 19)” (cf. Ion Muslea, Ov. Bârlea). “Daca «chitia» pruncului este rosie, moasa o apuca repede, iese cu ea afara si striga: «Auziti lume, s-a nascut un lup pe pamânt! Nu e lup sa manânce lumea, ci e lup sa munceasca si sa aiba triste de ea!»” (cf. T. Pamfile) (n.n.: iata un prim semn – … din pacate, si singurul! – al DEMIURGIEI LUPULUI: nu doar distruge, ci…”MUNCESTE”!!!). “Strigoi e acela ce se naste cu «caciula» pe cap. Pe ce lucru îi sparge moasa caciula, pe ce va arunca-o mai întâi, pe acel lucru e acel om strigoi… Dupa moarte, acesti strigoi se hranesc… cu fiinte si lucruri… de acelea pe care au fost pusi. Astfel, se spune ca o fata, fiind pusa strigoaica pe un câine, dupa ce a îmbatrânit si a murit, s-a prefacut în lup si a mâncat toti câinii din sat.“ Aceasta credinta descrisa de Tudor Pamfile este un caz particular, deosebit de cele care afirma, pur si simplu, ca cei nascuti cu caita vor fi pricolici (n.n.: tocmai între aceste contradictii, trebuie cautat…”Adevaratul LUP”!).
b) “Pricoliciul se face din oameni sau femei cu coada“ (cf. Muslea, Bârlea). Tot aceasta coada, ca una dintre cauzele lycantropiei periodice, este mentionata si de N.L. Kostaki. “Aia care sa naste de strigoi are o coduta dinapoi, din nastere. Aia ase-i. Aia nu vre ei, da’ ase-i nascut.“ (cf. Despre omul-lup, în Maria Ionita, Cartea Vâlvelor).
c) “Pricoliciul se face din copil bastard, a carui mama a fost de asemenea «de dupa garduri» (XVII 103) (cf. V 194, IX 76, XVIII 28)“, “din a treia spita de fata necasatorita (VI 231 / 19)“, din al treilea rând de copii din flori, casatorit cu un alt individ, provenit tot din trei grade de nasteri din flori (IX 290)“, din “al saptelea fiu nelegiuit (XVII 126, 156), din a noua foachie (fata din flori) (XVII 22)“ (cf. Muslea, Bârlea). Pamfile afirma si el ca, “dupa unele credinti, tricoliciul se face dintr-un copil din flori, dupa altele este copilul unei fete gresita cu un flacau, nascuta si dânsa tot astfel, dintr-o mama zamislita la fel.“
d) Nascut din parinti incestuosi. Pricolici se fac din “copii din doi veri primari si chiar de gradul doi si trei (XV 168), din împreunarea tatalui cu fiica-sa sau a mamei cu fiu-sau. «Devenind mare, la epoci nehotarâte, îi vine o nebunie, fugind pâna se vede singur. Atunci se da de trei ori peste cap, se preface în lup, câine sau alta fiara si pleaca asa turbat, sa sfâsie pe cei din calea lui – chiar si pe ai sai » (VIII 92)“.
e) Nascut din încrucisarea cu lupi infernali. Este una din credintele pe care le expune Romulus Vulcanescu în lucrarea sa, Mitologie româneasca.
f) Nascut din al noualea frate din noua frati lunatici. Pamfile citeaza aceasta credinta , conform careia mezinul unei familii, în care toti cei noua frati sunt nascuti în aceeasi luna, este predestinat sa devina pricolici”.
…Cu alte cuvinte, prin intermediul Sângelui (ca-ntr-un POTIR GRAAL re-suscitat!), Esenta Sacra-LUP infiltreza si transcende esenta ne-sacra umana – RE-SACRALIZÂND-O!!!
…LYCANTROPOS este (sau devine, ceea ce, în situatia data, de METANOIA, e acelasi lucru!), de fapt, ARCHANTHROPOS/OMUL PRIMORDIAL!!!
…Ce pacat ca Biserica Crestina “de zid” (cel putin începând din Evul Mediu, când scopul Bisericii era si acela de a elimina foarte brutal si deloc “fair”, PRIN TEROARE, “adversarul” Religiilor Primare3, cum este si ZALMOXIANISMUL…despre care Religii Primare, Hristosul, prin spalarea picioarelor Sfintilor Apostoli, sugereaza ca sunt “radacinile arhetipal-religioase”, fata de care trebuie sa aratam profund respect!… – …dar neexistând buna-credinta si bunavointa de Duh, re-integratoare întru divin, nici pâna azi!) nu exploreaza hristicul implicit, ascuns sub exagerarile “distructive”: de fapt, “demonismul (pretins!) al Mortii” nu e altceva decât indiciul (continând valenta!) Mortii Hristice, INITIATOARE ÎNTRU ÎNVIERE/VIATA VESNICA!

prof. dr. Adrian BOTEZ

…„CE CÂNTI, AIA ESTI!”

On By nelursIn Europe, Media, Opinions, RomaniaLeave a comment

Citesc, de pe Internet, ceva în „pasareasca” economistilor („pasareasca” pentru mine, un biet profesoras de Româna…!), dar nu atât de ininteligibil, încât sa nu pricep ca România este jupuita (dimpreuna cu românii!) …”cu mare stiinta” – de ai nostri conducatori, în cârdasie tradatoare cu toti pacalicii planetei Terra!
„Prof. Dr. in economie Constantin Cojocaru a prezentat ieri la TVR R situatia rezervei Bancii Nationale a Romaniei (BNR), sustinand ca graficele privind majorarea rezervei valutare prezentate de BNR nu sunt altceva decat niste tentative penibile de manipulare. El a aratat ca, de fapt, cea mai mare parte a rezervei BNR (73%) este compusa din titluri de valoare, adica niste simple hartii, plasamentele BNR in aceste bonuri nefiind altceva decat un imprumut mascat acordat de catre Romania altor state, in principal, Statelor Unite ale Americii (pe axa Bucuresti-Washington-n.r.). Ca urmare a acestor plasamente, BNR a ramas fara valuta, banca nationala fiind nevoita sa apeleze, astfel, la imprumuturi inrobitoare la FMI. PERDANTUL ESTE,  IN OPINIA LUI COJOCARU, POPORUL ROMAN CARE S-A ALES CU NISTE HARTII CE AR PUTEA SA NU AIBA NICIO VALOARE, INSA ESTE NEVOIT SA PLATEASCA COMISIOANE GRASE SI DOBANZI PENTRU CREDITELE FMI. TOTUL CU SACRIFICAREA INTREGII POPULATII A ROMANIEI!! Un fel de fumarici modern!
In opinia lui Cojocaru, banii <<imprumutati>> de SUA si de alte state de la Romania au fost injectati in dezvoltarea anumitor economii si sutinearea anumitor razboaie”.
Aceasta megaschema financiara face parte, in opinia lui Cojocaru, dintr-o strategie la scara planetara de sifonare a fondurilor statelor vulnerabile, cu o conducere corupta, <<subordonata>> structurilor de putere internationale sau santajabila.
Canalale de difuzare a acestei inginerii sunt, fara indoiala, cele masonice, avand in vedere ca guvernatorul BNR, MUGUR ISARESCU, UN VERITABIL ASASIN ECONOMIC AL ROMANIEI, ESTE PRESEDINTELE CLUBULUI DE LA ROMA DIN ROMANIA SI UNUL DINTRE MEMBRII MARCANTI AI OCULTEI MONDIALE [s.n.] (…)<<Rezerva nationala a unui stat, in acest caz a Romaniei, este transformata in hartii fara valoare printr-o inginerie financiara iar banii sunt sifonati intr-o anumita directie>>, a aratat Cojocaru. EL A PRECIZAT CA SCHEMA NU ESTE NOUA, FIIND FOLOSITA CU SUCCES PENTRU <<SALVAREA>> MARILOR CONGLOMERATE FINANCIARE DE PE WALL-STREET, ACTIUNE PRIN CARE AU FOST SIFONATI PESTE 700 DE MILIARDE DE DOLARI, SUMA PROVENITA DIN FONDURILE CONTRIBUABILULUI AMERICAN (s.n.).
La acesta schema contribuie, din plin, organismele internationale de rating precum Fitch si Moody’s, care, evident au cotat bondurile americane, in momentul cumpararii acestora de catre Romania cu calificativul AAA. Potrivit lui Cojocaru, din cele 37 de miliarde de euro, cat este acum rezerva BNR, aurul reprezinta doar 7%, respectiv 2,59 miliarde de euro, depozitele in valuta (euro si dolari) reprezinta 20% din structura rezervei, adica 7,4 miliarde euro, in vreme ce o covarsitoare parte, respectiv 73% (peste 27 miliarde de euro) reprezinta titluri de valoare, hartii cumparate de Romania care a imprumutat, astfel, mascat SUA.  (…)IN FINAL, RMO ESTE ADUSA LA ZERO, NOI SUNTEM DATORI VANDUTI LA FMI, BANII NOSTRII SUNT <<DATI CU IMPRUMUT>> GUVERNULUI AMERICAN SI ALTOR GUVERNE CA EI SA FINANTEZE FMI, SA-SI SUSTINA ECONOMIA SI SA POARTE RAZBOAIE (s.n.). Dobanzile si comisioanele grase nu le incaseaza poporul roman pe hartiile de trezorerie, ci FMI pentru <<imprumuturile>> date Romaniei. <<IN FINAL, ACEASTA SCAMATORIE FINANCIARA CONDUCE LA JUPUIREA CETATENILOR TARII>>, a aratat, in final, Cojocaru”.
…Deci, repet, în gând: ACEAST? SCAMATORIE FINANCIAR?  CONDUCE LA JUPUIREA CET?TENILOR T?RII… Da? Pai, daca-i asa, unde-s tepele si spânzuratorile, pentru toti tradatorii nostri…?! – si unde-s câinii de stâna, pentru toti furii dinafara, chemati de leprele noastre politice?!
Nu vad nimic, nu aud niciun strigat mai ca lumea (doamna Cristina Anghel, de atâta greva a foamei, pentru demnitate, vorbeste, acum, prea încet si grozav de civilizat, la TV, unor brontozauri, stegozauri si altor reptile puturoso-guvernamentale…bietul Adrian Sobaru n-a prea facut zgomot, când a zburat pe deasupra sufletelor noastre…prea multa discretie strica!), nu aud niciun latrat sanatos, afara de al cotarlelor  carora bravii nostri primari se pregatesc sa le “bata” mare razboi… – …dar cu ce va rezolva euthanasierea criminala si fariseica a javrelor-javre, pricina poporului român, PRICINA CREATA DE JAVRELE POLITICIANISTE SI ATÂTA DE PAGUBOS AFACERISTE, pentru poporul român, ca nici bani de cartofi nu va mai avea locuitorul Tarii Barabulelor…nici bani de malai, locuitorul Tarii Mamaligarilor (…în care, fireste, “mamaliga nu explodeaza!”)?!
Cu nimic, fireste. Ca doar nu credeti ca madama aia de Udrea lui Cocos se va îndupleca sa valorifice macar pielea bietilor câini autohtoni, înlocuindu-si vizoanele, cu …blana de …“câine national”!
…Bun, eu înteleg ca „ e de jale”, dar economistii României, pentru care toate aceste date si initiale au un sens adânc si tragico-catastrofal – ce fac?! Dorm?! De ce nu ies pe „micul ecran”, sa-l descongestioneze de Pepe si Oana, de Iri si Moni, si sa traduca toata daravera aia economico-apocaliptica, în limbajul omului simplu, sa vesteasca, cu voci de stentori, apocalipsa artificiala si „sa incite la violenta metafizica”, adica, la veghe si la reactie vitalista, precum o fac cei din Anglia, Franta, Grecia, Spania…?!
…Le este frica, zic multi. Si cum, adica –  te lasi sa mori…de frica de a nu muri?! Nu mai bine mori cu arma în mâna, sa dai un sens (cum zice românul: „un haz”…) mortii si vietii tale meteorice, de pe Planeta Terra?!
Nu. Frica e mai importanta decât orice sens/semantica ontica.
Da? Bine. Atunci, este BINE! Sa crapam, deci, de frica. În mod…NATIONAL!!!
…SA CRAPAM DE FOAME, SA CRAPAM MAI REPEDE, DE ORICE SE POATE CRAPA, PE LUMEA ASTA!
Eu, unul, m-am saturat de aceasta agonie lasa, a poporului român. „Profesorii nu ies la greva (ne spunea, la un post TV, o profesoara) de frica sa nu-si piarda pâna si acel salariu de mizerie…” . Da? Atunci, sa dea Bunul Dumnezeu sa-l piarda, sa ne ia Boc si restul de 75%, sa ne ia 175%…1175%!!! Sa ajungem sa ne târâm ca râmele, pe fata pamântului… – „târâisul sarpelui si pasul gândacului”, vorba blestemului Mariei Tanase! – pentru ca nu meritam sa vedem soarele, nu meritam sa vedem cerul si lumina lui Dumnezeu!
Cine a ales, vorba lui Cosbuc, sa moara nu „leu”, ci „câine-nlantuit”, apoi asa sa fie, cum vrea el! Amin! Si sa n-o mai lungeasca-prelungeasca/”târâiasca”, „ca gaia matul” –  cum, iar,  întelepciunea Vechiului Neam gaseste cea mai nimerita expresie a situatiei noastre.
Nu se întrevede, în viitorul apropiat si mediu, ca acest popor va mai atinge standardele de Neam Românesc, re-amintite de acelasi Profet al Demnitatii De Neam Românesco-Zalmoxian, George Cosbuc: „Iar a tacea si lasii stiu!/Toti mortii tac! Dar cine-i viu
Sa râda! Bunii râd si cad!/Sa râdem, dar, viteaz rasad,/Sa fie-un hohotit si-un chiu/Din ceruri pâna-n iad!(…) Si-acum, barbati, un fier si-un scut!/E rau destul ca ne-am nascut:/Dar cui i-e frica de razboi/E liber de-a pleca napoi,/Iar cine-i vânzator vândut/Sa iasa dintre noi!//Eu nu mai am nimic de spus!/Voi bratele jurând le-ati pus/Pe scut! Puterea este-n voi/Si-n zei! Dar va gânditi, eroi,/Ca zeii sunt departe, sus,/Dusmanii lânga noi!”
Da, mai exact: “Dusmanii-s PRINTRE noi!!!” Iar razboiul este împotriva tuturor, împotriva railor si tradatorilor tarii, cât si împotriva lipitorilor mondiale/mondialiste…Negustorii/Zarafii TEMPLULUI LUMII !!!
Si ce daca? “Nici nu ma gândesc sa ma-mpotrivesc, în vreun fel! Pe mine numa’ sa ma lase sa suflu, ca sa-i vad la procesul televizionistic, pe Pepe si …Iepe…!”
?STIA AM AJUNS NOI, POPORUL LUI PEPE SI IEPE!!! Ce zalmoxieni, ce demnitate crestina? Nooo: ”TIRCUS!” Atât! Câta vreme este “tircus”, toate “se rabda”…ba chiar se fac bancuri pe seama acestei rabdari tembele si rusinoase, ca “boala frantuzeasca”/sifilisul!
…Asta e si sa ne împacam cu soarta: SUNTEM CEA MAI PERFECT RATATA DINTRE TOATE GENERATIILE RATATE, de pe fata Pamântului si din istoria, mai departata sau mai apropiata, a României! De ce? Pentru ca…”noi nu credem în nimic (…)Toate-s praf… Lumea-i cum este … si ca dânsa suntem noi!”, explica alt mare/Maxim „Doftor” al Cuvântului/Logos-ului Sfânt de Neam Românesc, Eminescu.
…Vedeti domniile voastre, un popor se cunoaste ca e viu ori ca pute a hoit si dupa CUM SI CE CÂNTA: generatia pasoptista cânta DESTEAPTA-TE, ROMÂNE!, generatia urmatoare, de final de veac XIX, cânta PE-AL NOSTRU STEAG si TRICOLORUL, ale lui Ciprian Porumbescu, la început de secol XX, în freamatul primului razboi mondial, se cânta „TRECETI, BATALIOANE ROMÂNE, CARPATII!”
(…Frantujii cânta si-acum Marseilleza, care are versuri mai cumplite cu mult decât deja prea-hulitul nostru imn, Desteapta-te, române!, devenit inutilizabil, de catre un popor de adormiti : „Aux armes citoyens,/Formez vos bataillons./Marchons! Marchons!/Qu’un sang impur/Abreuve nos sillons” – “Hai la arme, cetateni!/Sa mergem! Sa mergem! Sa facem ca un sânge spurcat/Sa ude brazdele noastre!” – si le merge, francezilor astora “broscari”, binisor!!! La fel, Imnul National al Italiei este un vechi cântec garibaldist, de la 1860 – versurile  i-au fost compuse de catre Goffredo Mameli, pe muzica lui Michele Novaro: “Uniamoci, amiamoci,/l’Unione, e l’amore/Rivelano ai Popoli/Le vie del Signore;/Giuriamo far libero/Il suolo natìo:/Uniti per Dio/Chi vincer ci può?” – “…Uniti de Dumnezeu (n.n.: destul de târzior…mai târziu decât românii, cu un an!), /Cine oare ne poate învinge?” – NIMENI!, nici macar Umberto Bossi si halucinatia lui de Padanie… – de aia italienii “macaronari” n-au…”ungurii” si “udemeristii” lor… –  doar escrocii-“mascaltonii”/mafiotii lor, dar, si aia, foarte…sentimentalo-”nationali”: omoara numai dupa ce-au cântat sicilieneste si dupa ce-si fac o cruce mare, cu toata raspunderea! – …si, iarasi, pot ca sa zic ca n-o duc prea prost, nici astia, din moment ce români de-ai nostri îi slugaresc pe italieni si le…pe italience, iar nu…viceversa!)…

…Pâna si Generatia Agnita-Botorca ori Salva-Viseu, Bumbesti-Livezeni etc. avea cântecele ei avântate  – pe care zeci de mii de tineri, râzând sincer, ca toti tinerii, le zbierau în cor… – chiar daca usor sau mai…greu…ridicole, foarte primitiv-stângace, voind sa imite, fara pic de succes, cântecele legionare (nu aveau, ca poeti,  vreun Radu Gyr, sau, ca muzicieni, vreun Ion Mânzatu!) : „Hei rup! / Front al tinerimii Totdeauna in atac, / Tinerii-s tot printre / primii / Ca si-acum un sfert de veac. / Hei rup! / Demn raspuns primit-a / Patria la-ndemnul ei, / Cand la Salva sau Agnita / Salve strapungeau prin stei. / Hei rup! / Munte dupa munte, / Asaltaram la Bumbesti, / Steagul lumina in frunte / Cand taiam in stanci feresti” etc. etc. ) – deci, chiar si generatia stalinist-comunista CREDEA ÎN CEVA! Bine, prost (…pentru viitorul apropiat, de atunci –  FOARTE prost!) – …totusi, CREDEA!
Care sunt cântecele…”generatiei 2000”?! Manelele cele lesinate si cu matele de puscarias pe-afara. Strigoi dabalazat si paiata de muzica…
…Pai, atunci, zic si eu o vorba, ca sa o fac pe „mama Omida de Adjud”: „CE CÂNTI, AIA ESTI!”
prof. dr. Adrian Botez