PROFETISMUL EMINESCIAN

EminescuPROFETISMUL EMINESCIAN1

Orice epocă istorică a unui neam, caracterizată prin dualismul moral şi spiritual: a) criză abisală b) speranţă spre pretutindeni deschisă – a născut profeţi şi profeţii. A stimulat căutarea de identitate, individuală, dar mai ales naţională, pentru a se (re)întemeia lumea (sau o lume). Aşa a fost cazul românilor, după epoca fanariotă, aşa a fost după 1859 şi 1877, aşa a fost în epoca interbelică, apoi în cea postbelică.

Pentru că vremea noastră este un astfel de nod gordian al istoriei naţionale – se nasc profeţi şi se fac profeţii. Instinctiv, însă, ne retragem încrederea, spre izvoare mai sănătoase ale profeţiei, spre epoci proferice mai solemne şi mai salubre, în care profeţiile conţin un grad mai mare de profunzime a perspectivei istorice, sorţii şi menirii românilor. Eventual, o viziune mitică.

De aceea, admiţând premiza că Eminescu întrupează Logos-ul naţional, nu ar fi deloc lipsit de interes, gândim noi, să aflăm ce conţine profeţia Continue reading “PROFETISMUL EMINESCIAN”

ADUCĂTORII DE APOCALIPSĂ

fasie-sistPungeşti-Vaslui, miercuri, 16 octombrie 2013, ora 20 

Ţăranii (vreo 500 – cu bătrâni, femei şi copii!) sunt, încă, în câmp (câmpurile lor, nu ale primarului dezertor şi hrăpăreţ-profitor!), manifestând împotriva exploatării (căci “explorare-exploatare”, în viziunea companiilor colonialiste, este acelaşi lucru!) gazelor de şist, pe pământurile lor, pe sub casele lor, otrăvind apele de sub glia lor, din fântânile lor. “Protestatarii stau în genunchi, se ţin de mână şi scandează “Hoţii!”. Oficial, acolo urmează să fie amplasată prima sondă de explorare a gazelor. Un număr impresionant de jandarmi de la o unitate din Bacău au fost mobilizaţi la faţa locului. La protest participă şi copii.Mai multor protestatari li s-a făcut rău, iar o ambulanţă a sosit şi acordă îngrijiri (…)” (cf. art. Revolta de la Pungeşti: 500 de ţărani au ieşit să-şi apere pământurile! – în ExpressPress.ro). Continue reading “ADUCĂTORII DE APOCALIPSĂ”

DOI FRAŢI-POEŢI – DOUĂ DESTINE

Emil Botta ELEMENTE EMINESCO-ROMANTICE, ÎN OPERA POETICĂ A FRAŢILOR DAN ŞI EMIL BOTTA

Orice ar zice (sau, mai exact, ce n-ar zice şi nici nu zic!) istoriile literaturii române, din ultimul veac (de la George Călinescu, Eugen Lovinescu, Ion Negoiţescu, dicţionarul lui Mircea Zaciu ş.a.) – şi până la aceea a lui Alex Ştefănescu şi, mai cu seamă, la cea extrem de subiectivistă şi cu grave deformări de ordin axiologic, a dlui Nicolae Manolescu!), Adjudul, ca şi Răşinarii Sibiului, este un loc special, în România: dacă Răşinarii Sibiului i-au dat, ca spirite superioare, pe Octavian Goga şi pe Emil Cioran – Adjudul a dat, egal, României/Valahiei două Duhuri alese: pe Fraţii Orfici – Poeţii-Fraţi DAN şi EMIL BOTTA.

Amândouă, după opinia noastră, aplecându-se, într-o adâncă reverenţă, în faţa Duhului Protector al Valahilor – EMINESCU – dar reverenţa lor neînsemnând, nicicum, epigonism, ci creativitate, originalitate, complementaritate, faţă de Demiurgul Logos-ului Valah. Continue reading “DOI FRAŢI-POEŢI – DOUĂ DESTINE”