MOLTO ALLEGRO INCANTABILE
deschid robinetul: câteva
noduri de apă se scurg Continue reading “Adrian Botez – MOLTO ALLEGRO INCANTABILE”
MOLTO ALLEGRO INCANTABILE
deschid robinetul: câteva
noduri de apă se scurg Continue reading “Adrian Botez – MOLTO ALLEGRO INCANTABILE”
DILEMĂ
era umilitor: mereu şi pretutindeni
cădeam
acum – m-am ridicat – dar
atât de jos am ajuns – între timp – încât Continue reading “Adrian Botez – “POEME DILEMATICE””
O VIAŢĂ ÎNTREAGĂ
cei mici sunt cu atât mai
mici – când îl aşteaptă pe
Cel Mare
niciodată cât am trăit – în sufletul meu n-am auzit
fanfare – ci doar câte un Continue reading “O VIAŢĂ ÎNTREAGĂ”
PROFETISMUL EMINESCIAN1
Orice epocă istorică a unui neam, caracterizată prin dualismul moral şi spiritual: a) criză abisală b) speranţă spre pretutindeni deschisă – a născut profeţi şi profeţii. A stimulat căutarea de identitate, individuală, dar mai ales naţională, pentru a se (re)întemeia lumea (sau o lume). Aşa a fost cazul românilor, după epoca fanariotă, aşa a fost după 1859 şi 1877, aşa a fost în epoca interbelică, apoi în cea postbelică.
Pentru că vremea noastră este un astfel de nod gordian al istoriei naţionale – se nasc profeţi şi se fac profeţii. Instinctiv, însă, ne retragem încrederea, spre izvoare mai sănătoase ale profeţiei, spre epoci proferice mai solemne şi mai salubre, în care profeţiile conţin un grad mai mare de profunzime a perspectivei istorice, sorţii şi menirii românilor. Eventual, o viziune mitică.
De aceea, admiţând premiza că Eminescu întrupează Logos-ul naţional, nu ar fi deloc lipsit de interes, gândim noi, să aflăm ce conţine profeţia Continue reading “PROFETISMUL EMINESCIAN”
DESCÂNTEC
să fii singur – să fii mort
să fii dor de pustiire
să încapi cu Crist în cort –
stele cântă la clavire Continue reading “DESCÂNTEC”
POETUL ȘI GOLGOTA
durerea mea este
fertilă: cu ea am scris pe ape – în
miez de noapte – tot mai
înverșunat și
aproape – și
dintr-odată s-a arătat – strigăt
dilatat – luna – îndată răzvrătind sub
valuri – mii duhuri – care-și zvârcoleau
dulce – armele și sângerarea lor
licurindă de
aur Continue reading “POETUL SI GOLGOTA”

. Motto:
. baladă sanchie
. agheazmă să fie:
. pe unde treci drace
. prostituezi pace
voci prin semne își pierd steaua
greu îmbătrânind arcușul
mitraliera și cățeaua
latră podidind culcușul Continue reading “BALADA SANCHIE”
CEI BINECUVÂNTAȚI
…cei din urmă – la ospățul luminii – au
pășit – ca pe străfulgerări de
nori albi – întru
nimic tulburați – cei
binecuvântați
toți sunt – pe sub de purpură straiul
uimirii – dincolo de logostele
logofrați Continue reading ““Cei binecuvantati””
COLINDUL CĂRȚII
colindând și scotocind
baladind și nemurind
din scaieți în păpădii
floarea raiului sădii Continue reading “Colindul cartii”
VENEŢIA
în palate s-au tolănit şerpii
trăgând peste ei masca petalelor
pe tăişul punţii aleargă
zeiţe nebune
din smoala apelor răzbat Continue reading “MEDITATII LA VENETIA”
prin bălării ițescu-se vechi stele
se zbuciumă de frig trei strunele din cer
din buzunare goale înalț spre îngeri vele
și ca să aflu cine-s îmi neguțez mult fler
se-aud de peste lume clopote muzicale Continue reading “HONORÉ DAUMIER – IN MEMORIAM”
Pungeşti-Vaslui, miercuri, 16 octombrie 2013, ora 20
Ţăranii (vreo 500 – cu bătrâni, femei şi copii!) sunt, încă, în câmp (câmpurile lor, nu ale primarului dezertor şi hrăpăreţ-profitor!), manifestând împotriva exploatării (căci “explorare-exploatare”, în viziunea companiilor colonialiste, este acelaşi lucru!) gazelor de şist, pe pământurile lor, pe sub casele lor, otrăvind apele de sub glia lor, din fântânile lor. “Protestatarii stau în genunchi, se ţin de mână şi scandează “Hoţii!”. Oficial, acolo urmează să fie amplasată prima sondă de explorare a gazelor. Un număr impresionant de jandarmi de la o unitate din Bacău au fost mobilizaţi la faţa locului. La protest participă şi copii.Mai multor protestatari li s-a făcut rău, iar o ambulanţă a sosit şi acordă îngrijiri (…)” (cf. art. Revolta de la Pungeşti: 500 de ţărani au ieşit să-şi apere pământurile! – în ExpressPress.ro). Continue reading “ADUCĂTORII DE APOCALIPSĂ”
ELEMENTE EMINESCO-ROMANTICE, ÎN OPERA POETICĂ A FRAŢILOR DAN ŞI EMIL BOTTA
Orice ar zice (sau, mai exact, ce n-ar zice şi nici nu zic!) istoriile literaturii române, din ultimul veac (de la George Călinescu, Eugen Lovinescu, Ion Negoiţescu, dicţionarul lui Mircea Zaciu ş.a.) – şi până la aceea a lui Alex Ştefănescu şi, mai cu seamă, la cea extrem de subiectivistă şi cu grave deformări de ordin axiologic, a dlui Nicolae Manolescu!), Adjudul, ca şi Răşinarii Sibiului, este un loc special, în România: dacă Răşinarii Sibiului i-au dat, ca spirite superioare, pe Octavian Goga şi pe Emil Cioran – Adjudul a dat, egal, României/Valahiei două Duhuri alese: pe Fraţii Orfici – Poeţii-Fraţi DAN şi EMIL BOTTA.
Amândouă, după opinia noastră, aplecându-se, într-o adâncă reverenţă, în faţa Duhului Protector al Valahilor – EMINESCU – dar reverenţa lor neînsemnând, nicicum, epigonism, ci creativitate, originalitate, complementaritate, faţă de Demiurgul Logos-ului Valah. Continue reading “DOI FRAŢI-POEŢI – DOUĂ DESTINE”