Postati ferm si definitiv pe terenul familiar lor, unii oameni privesc lumea numai din perspectiva personala, limitata, locala, sau partizana, ignorand voit, ori dispretuind orice alte puncte de vedere. Putini sunt cei cu adevarat ignoranti cu privire la existenta altor unghiuri din care lumea poate fi privita. Ridicolul pozitiei lor consta in faptul ca se cred cocotati tocmai pe piscul muntelui, de unde privesc semet la semenii lor din vale. Dac-ar fi cu adevarat elevati pe creasta muntelui, pretentia lor ar putea fi legitima. De fapt, lucrurile stau tocmai pe dos. Blocaje insesizabile (de ei) se interpun intre ei si lume, precum copacii proverbiali, impiedicandu-i sa vada intreaga padure a realitatii in care-si duc existenta.
Iti va fi greu, daca nu imposibil, sa dialoghezi cu un om apartinand unei atari categorii. Nu va accepta argumente, nu se va lasa clintit din convingeri, nu va fi dispus a face un singur pas de apropiere. El nu stie ce-i compromisul. Convingerile lui, imbracate doar in straie de alb si negru, niciodata in nuante intermediare, sunt croite la comanda. I se potrivesc perfect si nu se simte confortabil decat in ele . Isi apara cu indarjire parerile, pe care nu le percepe ca “personale”, ci ca postulari emise de la inaltimea pozitiei lui de necontestat. Dubiul nu-i tulbura somnul si indoiala nu locuieste pe strada lui.
Incremenit pe soclul pozitiei auto-asumate, se izoleaza inevitabil de aproapele lui, auto-condamnat la singuratate si individualism, incapabil a comunica. Chiar si in familie el troneaza dictatorial de la inaltimea morala a unui pretins caracter fara pata.
Adevarul nu este relativ si binele nu-i personal . Fiind universal si absolut, adevarul poate fi acceptat, ignorat, sau respins (la modul personal). Nici un om nu dispune de adevarul intreg; nu-l cunoaste in stare pura. Minereul adevarului contine inca urme de reziduuri rezultate din educatie, prejudecati, cultura, traditii, etc, si-i supus unui proces continuu de rafinare.
Adevarul n-are tata, nici mama, ori nepoti si ne trateaza pe toti cu impartialitate. Nu tot asa, insa, ne raportam noi la adevar. Ceva, in natura noastra alterata de mandrie, ne convinge mai totdeauna ca am detine monopolul asupra lui. Adevarul nu origineaza in noi si nu-si va afla salas decat in mintea care-l cauta si accepta cu lepadare de sine. Adevarul si eroarea se exclud reciproc si nu pot coexista in mod pasnic, ca vecini.
Adevarul despre lumea inconjuratoare ne sta la indemana (progresiv) prin observare, cercetare si experienta. Cu privire la divinitate si la noi insine, adevarul nu este disponibil decat prin revelatie ?i este menit sa ne ?ocheze, sa ne trezeasca la realitate. Adevarul revelat ne zugraveste chipul real privit din perspectiva divina, zdruncinand din temelii convingeri, pareri, evaluari personale si puncte de vedere.
Iata ce i se intampla profetului Isaia cu ocazia revela?iei aratate lui, “Atunci am zis: “Vai de mine! Sunt pierdut, caci sunt un om cu buze necurate, locuiesc in mijlocul unui popor cu buze necurate, si am vazut cu ochii mei pe Imparatul, Domnul ostirilor!” Cu adevarat o revelatie socanta, cu potenta de a schimba intreaga perspectiva a unui om si, in consecinta, viata si loialitatile sale.
Gelu Arcadie Murariu
Oregon City, Oregon
Tag: adevar
Primul simpozion international de martirologie din Romania
Sub egida Fundatiei „Sfanta Irina”, a Companiei Dan Puric si a Athenee Palace Hilton, s-a organizat la Bucuresti, in perioada 10-11 octombrie 2010, primul simpozion international de martirologie din Romania, intitulat „Moartea martirica”. 200 de specialisti, distinse personalitati universitare si bisericesti din tara si din strainatate s-au intalnit la prima reuniune care a dezbatut problema mortii martirice, din perspectivele antropologica, medicala si teologica. „Simpozionul acesta vine ca sa clarifice o conditie a Romaniei, pentru ca noi avem un destin istoric tragic, avem un destin politic marginal, dar avem un destin crestin tulburator. Despre lucrul acesta nu se stie. In clipa in care un popor devine constient de sacrificiul, de jertfa facuta, acel popor are un grad de demnitate mai mare”, a spus Dan Puric. „Cuvantul martir este legat foarte mult de crestinism. Dar nu numai crestinii sunt martiri. Si preotul budhist, care si-a aparat manastirea. Peste sase mii de temple budhiste au fost distruse de sisteme comuniste. Si seful de trib Indian, care se uita la manitu si a fost omorat si calcat. Constiinta martirica este constiinta nevinovata a omului. Putem numi toti nevinovatii din toate timpurile, din toate popoarele care au avut de suferit de pe urma unor oameni cu probleme mintale. Un suflet de martir este un suflet nevinovat. Un om care isi realizeaza nevinovatia este un om curat. El vede viata altfel. Oricare dintre noi poate sa devina martir, sau sa devina criminal. Depinde de gradul de credinta in Dumnezeu. Oamenii cu mare credinta in Dumnezeu si cu dar de la Dumnezeu au reusit sa fie martiri. Ceilalti, saracii, au cazut. Este o lucrare a raului. Tortionarii sunt oameni care au cazut. Noi nu-i consideram o alta clasa politica, asta e gandire occidentala. Noi ii consideram crestini cazuti in mana raului, pentru ca numai asa au putut sa faca ce au facut”.
Dominic Rubin, Episcopul Sofian Brasoveanu, dr. Dimitry Avdeev, prof. dr. Tristan Engelhardt jr., prof. dr.Vasile Mihoc, prof. dr. Georgios Metallinos, domnul Dan Puric, alaturi de ceilalti participanti la simpozion, au dezbatut aceasta tema care face parte din istoria recenta a romanilor.
„A fost un adevarat privilegiu sa pot veni si vorbi despre marii martiri ai Romaniei”, a spus unul din parintii fondatori ai bioeticii americane, profesorul doctor in medicina si filosofie, domnul Tristam Engelhardt jr, de la Rice university din Houston. „Eu locuiesc in Texas! Suntem niste pacatosi, nu avem niciun fel de martiri acolo. Astfel ca venirea mea aici a fost o bucurie. Cand am primit invitatia, si primesc multe invitatii, aceasta a fost cea pe care am acceptat-o cu mare placere”.
In cadrul acestor lucrari, au fost definite conotatiile martirologiei, prilej cu care s-a lansat si volumul „Principiile cercetarii martirologice” (Editura Christiana) realizat de prof. dr. Ilie Badescu, lector dr. Andreea Bandoiu si prof. dr. Pavel Chirila.
Vizita la inchisoarea Jilava, fortul 13, a fost un ultim punct al agendei simpozionului. Zidurile, azi ruine, ale unui loc incarcat de istorie trista, inca provoaca fiori in sufletele celor care le revad, sau ale celor care le vad pentru prima data. Prof. dr. Vasile Mihoc, impreuna cu prof. dr. Georgios Metallinos, a condus o slujba de pomenire in amintirea celor care au trecut in nemurire in incinta acestor celule, dar si pentru sufletele celor care au supravietuit chinurilor si noptilor nesfarsite ale anilor de temnita.
Ca o concluzie a lucrarilor sustinute de participanti, domnul Dan Puric a subliniat: „Este un inceput care denunta doua lucruri, dupa parerea mea: nevoia unuia de altul, ma refer romanii si, iata, oamenii care au venit de dincolo, din strainatate, dintr-un spatiu occidental, gandind ca acum Occidentul nu mai este numai Europa, este si America si Australia, in noua paradigma care se pune, si nevoia ca noi, romanii, sa ne intalnim, pentru ca, asa cum am spus si in simpozion, a fost ca o bomba care a explodat dezorganizat, dar o bomba”.
Madalina Corina Diaconu
REVOLTA CRESTINILOR CANADIENI
Astazi si in saptaminile urmatoare vom face ceva deosebit. Vom informa pe cititorii nostri despre “revolta” crestinilor canadieni impotriva secularismului fundamentalist si agresiv care a transformat societatea canadiana din una predominant crestina in una in care crestinii au fost redusi la rangul de cetateni de categorie inferioara. Procesul acesta de transformare nu a fost unul abrupt ci unul treptat. S-a manifestat in cursul a citeva decade, incepind cu anii 60. S-a intensificat radical in anii 70 cind Canada a fost dominata de ideologia si politica socialista a Premierului Pierre Trudeau. Tot in anii 70 miscarea homosexuala canadiana a inceput si ea sa-si deruleze agenda radicala de transformare a societatii canadiene in una “toleranta,” “multiculturala,” si permisiva. Campania de secularizare a crescut in anvergura in anii 80 si 90, rezultind in anul 2002 in declararea de catre un tribunal federal din Toronto a unui drept la casatorii
intre persoane de acelasi sex. Pe parcursul acestor decade diverse forte anticrestine si secularizante s-au unit intr-o campanie de distrugere a influentei celui mai rezistent bastion impotriva agendei seculariste – crestinii canadieni si lobby-ul crestin canadian. Strategia si perseverenta lor a rezultat in succese strategice care a fortat comunitatea crestina sa bata in retragere vreme de multi ani.
Spre finele anilor 90, insa, crestinii canadieni au demarat o contraofensiva, un “push back,” impotriva grupurilor secularizante si homosexuale. Aceasta “revolta” a inceput in provincia canadiana British Columbia unde crestinii evanghelici erau mai numerosi si mai bine organizati. De atunci “revolta” lor s-a extins in toata Canada rezultind intr-o schimbare radicala a situatiei de pe frontul razboiului pentru valori care e in derulare la ora actuala in Canada. Prin eforturi masive si strategii bine concepute si coordinate, initiate la nivel local, biserici, scoli si parohii, si apoi extinse la nivel national, in aprilie anul acesta au reusit sa scoata de la putere guvernul socialist din Ottawa, inlocuindu-l cu guvernul conservator al Premierului Harper. Iar de atunci incoace rezultatele au inceput sa se manifeste in mod pozitiv. Canada a anuntat in primava ca nu va mai finanta programe de avort sau de control al populatiei in Lumea a Treia; a
refuzat sa participe la marsul homosexual din Toronto; a refuzat sa-l finanteze; si a stopat finanterea unor programe de educatie sexuala in scolile publice canadiene.
Sa fie oare Canada tot tara din care sa inceapa redobindirea valorilor crestine in societate? Punem intrebarea aceasta deoarece tot in Canada a inceput procesul de globalizare a luptei pentru familie si casatorie prin decretarea dreptului la casatorii unisex in 2002. De atunci incoace acest flagel a devenit strigatul de batalie al miscarilor antifamilie si antivalori in toata lumea.
De ce facem cunoscuta “revolta” crestinilor canadieni in Romania? Din mai multe motive. In primul rind pentru ca succesul crestinilor canadieni este cu adevart istoric si unic. Trebuie cunoscut. In al doilea rind, e un eveniment care ne poate incuraja pe toti. In plus, ne poate servi ca model, nu numai noua, ci tuturor crestinilor din Uniunea Europeana care doresc sa restabileasca valorile crestine in tarile in care traiesc. Clasa politica ia aminte atunci cind crestinii isi unesc vocea si isi exprima doleantele. Se poate spune ca in Romania deocamdata nici crestinismul nici valorile crestine nu sunt periclitate de actiuni legislative, politice, sau de grupuri ostile, asa cum a fost cazul in Canada. Pentru asta suntem multumitori lui Dumnezeu, dar asta nu inseamna ca lucrurile nu se pot deteriora in Romania chiar in viitorul imediat. Deciziile eronate ale Curtii Europene a Drepturilor Omului fara indoiala vor fi simtite si in Romania, mai devreme sau
mai tirziu. De exemplu, in decembrie Curtea va decide daca simbolurile religoase vor fi permise in scolile publice italiene. O decizie defavorabila Italiei ne poate afecta si pe noi. Ce vom face atunci? In acest sens mobilizarea plina de success a crestinilor canadieni ne poate servi ca model in lupta pentru pastrarea valorilor crestine in tara in care traim.
O Carte Despre Revolta Crestinilor Canadieni
O carte despre revolta si succesul crestinilor canadieni in respingerea secularismului si al lobby-ului homosexual a fost publicata in vara de una din cele mai prestigioase jurnaliste canadiene, Marci McDonald. Cartea este enorm de informativa, bine scrisa, obiectiva, si bazata pe informatii adunate din surse multiple, interviuri cu personalitati cheie a miscarii provalori din Canada si din Statele Unite. Titlul cartii este deasemenea sugestiv si confident: Armageddon (adica “Armaghedon”) Tot in vara, un jurnal canadian a publicat un capitol din aceasta carte, intitulat, la fel de sugestiv, “Raising the Joshua Generation, (“Cresterea Generatiei Iosua”), o aluzie evidenta la impozanta personalitate din Vechiul Testament, Iosua, care a cucerit Canaanul, dind la o parte paganismul canaanit. Capitolul a fost publicat in 5 serii. Voluntarii nostri l-au tradus si vi-l punem la dispozitie incepind de astazi.
Partea prima a capitolului o publicam astazi. Este intitulata “British Columbia, Test Bed for Harper’s Religious Base,” (“Columbia Britanica – Testul Bazei Religioase a lui Harper”) [Nota AFR – Stehpen Harper e Premierul curent al Canadei] si explica geneza conflictului intre crestinii din Columbia Britanica si miscarea homosexuala canadiana. A inceput cu o actiune judecatoreasca intentata de un cuplu homosexual care avea ca obiectiv predarea in scolile publice din provincie a unui curs de “toleranta a homosexualitatii.” Inainte ca procesul actiunii sa aibe loc insa, oficialitatile canadiene au facut o intelegere cu cuplul homosexual, una care insa nu s-au gindit ca va rezulta in revolta crestinilor. Printre altele, autoritatile canadiene se angajau sa permita predarea in scolile publice canadiene a unui curs de toleranta a homosexualitatii, iar scolile publice canadiene se angajau sa permita unor activisti homosexuali sa faca
prezentari in cadrul claselor de toleranta a homosexualitatii.
Aceasta prima parte a capitolului a fost tradusa pentru noi de un voluntar AFR, Ioana Pavel, redactor din Bacau. Nu avem cuvinte sufieiente sau adecvate sa ne exprima apreciarea fata de dinsa pentru investitia enorma care a facut-o in traducerea acestui segment, ait de timp cit mai ales intelectuala. L-a tradus in doar o saptamina, un text de peste 4.000 de cuvinte. O traducere de o calitatea excelenta si acuratete impecabila. Aceea dintre d-tra care cautati profesori de engleza, traducatori, sau redactori, va rugam sa ne contactati. In prezent d-na Pavel isi cauta un loc de munca. Va multumim.
ARMAGHEDON
Cum a devenit Columbia Britanica punctul de inceput al bataliei crestine conservatoare pentru schimbarea valorilor Provinciei?
In clasa a XII-a la ora de Studii Sociale, la scoala Riverside din orasul Port Coquitlam [din Columbia Britanica], 25 de elevi isi indreapta atentia catre un barbat bine imbracat, invitatul lor in aceasta sapatamana. Avand o infatisare impecabila in puloverul gri si camasa incheiata la nasturi in partea de jos, el este departe de a fi o figura impozanta, avand o inaltima cu usurinta intrecuta de fetele din clasa, dar acesti elevi stiu bine ca nu se poate ca acest barbat sa fie un “orisicine.” Cursul de Justitie Sociala 12 pe care il audiaza elevii, este noul si controversatul curs creat pentru combaterea discriminarii in scolile britanco-columbiene. Barbatul imbract impecabil este Murray Corren, sursa de inspiratie si forta acestui curs. Jumatate dintre cuplurile homosexuale candiene sunt in spatele celei mai provocatoare restructurari a programului de invatamant provincial de cand guvernul a indraznit sa predea elevilor un subiect pina recent
interzis si numit “sex”.
Pe chat-urile online si pe blogosfera conservatoare, s-a tot discutat despre Murray Corren si “sotul” sau, Peter Corren, de cand au lansat plangerea judecatoreasca privind drepturile omului impotriva Ministerului Educatiei din Columbia Britanica pentru “discriminare sistematica pe baza de sex.” 7 ani mai tarziu, cand in sfarsit cazul a fost programat pentru a fi ascultat de judecator, guvernul a decis sa creeze un curs optional, folosindu-se de propunerea celor doi Corren, referitor la combaterea nu numai a homofobiei, dar si a bigotismului (intolerantei) de orice fel, incluzand si intoleranta fata de handicapati, fata de cei fara adapost si de cei saraci. Aceste subiecte li s-au parut celor mai multi parintii catolici si evanghelici suspecte, mai degraba niste “perdele” pentru a masca adevaratele scopuri ale cursului: introducerea fortata sau frauduloasa a unei “agende homosexuale” unor tineri usor de impresionat. Timp de doi ani au
incercat sa impiedice predarea acestui curs. Intre timp a aparut inca un produs al intelegerii dintre Corren si oficialitatie canadiene care a cauzat si mai multa consternare: un ghid al programei scolare de predare a diversitatii in anumite subiecte de la gradinita pana la liceu, unde “familiei” Corren i se acorda un rol fara precedent. Un grup de evaghelici, constituiti in Alianta Canadiana pentru Justitia Sociala si Asociatia pentru Valorile Familiei au strans 17.000 de semnaturi in favoarea unei petitii impotriva acestei intelegeri si au facut o demonstratie zgomotoasa in fata Parlamentului provincial. In plus, arhiepiscopul catolic al orasului Vancouver, Raymond Roussin, a avertizat parintii ca ghidul propus va infecta scolile cu un “material inacceptabil din punct de vedere moral”.
Dupa debutul cursului de Justitie Sociala 12 in toamna anului 2008, adversarii miscarii si-au marit eforturile. 6 organizatii, incluzand Real Women of Canada (“Adevaratele Femei Canadiene”), au format o coalitie numita “Dati-ne Inapoi Scolile”, care a atacat intelegerea dintre oficialitati si Corren ca subminind drepturile parentale.
In Abbotsford, epicentrul gruparii conservatoare crestine din Columbia Britanica, aceasi comisie scolara care a aprobat predarea creationismului (Nota AFR – creationismul este o ramura a stiintei care demonstreaza crearea universului dupa modelul biblic) a refuzat sa ofere cursul lui Corren vreme de un an – impotrivirea lor fiind sustinuta de un grup de oameni numit Parintii pentru Democratie in Educatie, afirmind ca predarea cursului ar avea iz de “dictatura guvernamentala.” “Dictatura Guvernului!” au strigat reclamele online, “Sunteti alarmati de noua revizuire a programei scolare? Sfideaza drepturile parintilor, valorile culturale si libertatea religioasa!”
In timp ce protestul zgomotos impotriva intelegerii Corren devenise cea mai polarizanta altercatie dintre razboaiele culturale canadiene, el de fapt a fost ultima batalie dintr-o lupta de jumatate de secol in privinta valorilor care vor fi sau nu vor fi predate in scolile publice, si cine va avea de spus ultimul cuvant in ceea ce priveste educatia copiilor: parintii sau guvernul. Inca de cand orice mentionare a creationismului a fost interzisa la orele de biologie si de cand rugaciunea a fost scoasa din scoala in numele armoniei intre confesiuni, multi crestini conservatori au inceput sa vada sistemul de educatie cu suspiciune si ostilitate. Dupa cum vedeau ei lucrurile, liberalii si umanistii seculari au conspirat cu sistemul juridic canadian pentru eliminarea tuturor simbolurile crestine din clasele scolare si pentru impunerea in constiinta copiilor lor a unui nou set de valori, unul strain.
Reactiile Provinciei Alberta
In Quebec, unde guvernul provincial a orchestrat secularizarea educatiei vreme de un deceniu, cativa catolici si evaghelici au demarat actiuni in instanta impotriva Ministerului Educatiei cu privire la un nou curs ecumenic numit Etica si Cultura Religioasa pe care Ministerul l-a declarat obligatoriu. Creat cu scopul de a spori intelegerea interculturala intr-o provincie unde o astfel de intelere civica nu prea era, cursul a provocat o jignire grava pentru ca a acordat aceeasi importanta hinduismului, iudaismului, religiei Islamice, spiritualitatii aborigene canadiene si chiar si spiritualitatii Wicca (Nota AFR – vrajitorie), ca si crestinismului. Anul trecut, insa, un judecator din Quebec a respins un caz depus de doua familii din Drummondville care au acuzat ministerul ca le-ar fi violat drepturile constitutionale refuzand cererile lor de a-i scuti pe copiii lor de la curs, dar, cum multe alte cazuri pe rol asteapta sa fie audiate, acesta pare sa fi
fost cam ultimul cuvant al Curtii.
Intre timp, guvernul Albertei a fost si el atacat pentru introducerea unei masuri controversate care garanta parintilor din provincie dreptul care le-a fost refuzat parintilor din Quebec: posbilitatea de a-si scoate copiii de la cursurile care vizeaza strict religia sau orientarea sexuala. In ciuda obiectiilor federatiei provinciale a profesorilor si a unei avertizari primite din partea Asociatiei Canadiene a Libertatilor Civile ca proiectul legislativ va favoriza “promovarea regimului intolerantei religioase”, proiectul legislativ a supravietuit 5 saptamani furtunoase de discutii in Parlament si a fost adoptat ca lege in primavara lui 2009, un eveniment care l-a facut chiar pe fostul senator conservator Ron Ghitter sa observe ca “ne-am cam intors in Evul Mediu”.
Actiunea Albertei era vizata sa stopeze raspandirea cazului Corren peste granitele provinciale, o teama pe care crestinii conservatori au facut-o cunoscuta in toate provinciile canadiene. Cu toate acestea insa nu toate obiectiile la cursul de Justitie Sociala 12 au venit din tabara sustinatorilor valorilor familiei. In timp ce ministerul educatiei vedea in cursul acesta un eveniment important pentru promovarea diversitatii la nivel national, cele mai puternice obiectii au venit chiar din partea comunitatilor care alcatuiau amestecatura demografica a provinciei: Hindu, Sikh si canadienii chinezi care au demonstrat ca in ceea ce privesc anumite valori, cum ar fi casatoriile homosexuale, pot fi la fel de conservatori ca si crestinii. Acest aspect nu a fost pierdut din vedere de catre Stephen Harper [Nota AFR – Premierul Canadei] atunci cand si-a trasat strategia teist-conservatoare, si nici nu a fost un accident faptul ca si-a pornit campania electiva in
2008, intr-un pulover albastru, plimbandu-se si sarutand bebelusii in compania unei politiciene locale de origine chineza, Alice Wong. La ora actuala Wang e parlamentara conservatoare a provinciei, si o purtatoare de cuvant si fondatoare al CASJAFVA, un grup al dreptei politice, ai carui membri, in mare parte chinezi, au organizat cel mai mare protest impotriva intelegerii guvernului provincial cu “sotii” Corren.
Dar opozitia impotriva cursului de Justitie Sociala 12 a fost incurajata si de personalitati profamilie din State Unite, cum a fost Focus on the Family, cu sediul canadian la periferia orasului Langley, in estul Vancouver-ului. La scurt timp dupa campania sa radiofonica impotriva casniciilor homosexuale in SUA, fondatorul lui Focus on the Family, James Dobson, a avertizat milioanele de abonati la buletinul sau informativ zilnic de inca o amenintare: un complot al unor activisti homosexuali impotriva scolilor de pe intregul continent american. In linii mari, el a explicat “indrazneala homosexualilor de a remodela valorile unei intregi generatii, incepand cu cei mai tineri si vulnerabili” membrii ai societatii.
Invitandu-si ascultatorii sa respinga notiunea ca homosexualitatea este un stil de viata acceptabil, Dobson si-a facut argumentele fara timiditate, afirmind ca “Nu a mai fost incercata o strategie asa de perversa de cand Hitler a pregatit tanara generatie de germani si austrieci pentru razboi.”
“Fabricarea” lui Corren
Stand in fata elevilor de la ora de Justitie Sociala 12, Corren pare inacapabil de o proza atit de inflacarata ca a lui Dobson, dar ca un veteran al bataliei pentru drepturile homosexualilor in provincie, el este categoric un cosmar al lui James Dobson, un simbol al ceea ce conservatorii religiosi condamna ca fiind eronat cu educatia publica canadiana.
Murray Corren ar fi putut recita elevilor anumite statistici ireale: 82% dintre studentii homosexuali spun ca sunt hartuiti si 48% spun ca au incercat sa se sinucida. Putea chiar sa fi povestit tragedia a doi adolescenti americani care si ei s-au sinucis, unul dintre ei fiind gasit spanzurat de un cablu electric, dupa ce a fost hartuit si numit “fetita” de catre colegii lui. In loc de asta, insa, Corren le povesteste elevilor o versiune scurta a propriei sale biografii, cum a crescut avand numele de Murray Warren, intr-un orasel minier din Newfoundland, si cum era batjocorit de colegii de scoala care il numeau “fetita,” sau cum ajungea din cand in cand acasa schiopatand si cu nasul spart. El admite ca ce povestests copiilor este o strategie bine calculata: accentueaza aspectul personal, nu cel politic. “Toate studiile, spune el, arata ca daca cunosti un homosexual, e mult mai greu sa discriminezi”.
Ajungand la varsta majoratului in 1950, Corren a inceput sa fie bantuit de o carte pe care o gasise la o biblioteca publica, cu titlul “Sexualitatea anormala” care, spune el, detaliaza si explica homosexualitatea ca o “boala, afectiunea asta psihica pe care o am”. Chiar si cand a ajuns la Universitatea Memoriala din St John, apoi la Montreal, unde a predat pentru doi ani, a trait in teroarea de a-si dezvalui orientarea sexuala. Acest lucru insa s-a schimbat cand a plecat in Anglia sa isi termine teza de masterat. Lucrand intr-un club privat homosexual din Londra, a pus ochii pe un englez elegant, cu ochi albastri patrunzatori, cu numele de Peter Cook, si asta a fost inceputul unei relatii de 40 de ani, care a durat pana la moartea lui Cook, in decembrie 2009.
5 ani mai tarziu, cand cei doi au devenit cel mai popular cuplu homosexual casatorit, au aparut in documentarul “De ce sa te casatoresti” si si-au anuntat un nume comun nou, amestecandu-si numele de familie legal, formand din Cook si Warren, Corren, o porecla care a devenit un nume bine cunoscut in cercurile religioase.
Au stat impreuna aproape doua decenii, implicindu-se in afaceri cu flori in Anglia si Africa de Sud, pana le-a venit ideea sa se inscrie pe lista homosexualilor care adera la miscarea pentru drepturile homosexualilor. Mutati in Vancouver in preajma Olimpiadei Homosexuale 1990, au gasit acolo un oras unde homosexualii celebrau un nou sens al libertatii, dar la Coquitlam, la scoala elementara unde preda Corren, si-au pastrat relatiile in ascuns. Apoi, intr-o excursie la San Francisco, urmarind parada flamboianta a Mandriei Homosexualilor, Corren a fost uimit sa vada o multime de profesori homosexuali, demonstrind si tinand un banner, prin care isi proclamau identitatea sexuala. Corren a fost atat de miscat de deschiderea lor incat a iesit din multime sa li se alature, si numaidecat euforia i-a fost naruita de acuzatia unuia din multime: “Unde ai fost cand am avut nevoie de tine?” a strigat un tanar spectator catre grupul de profesori homnosexuali.
Incidentul acesta l-a impresionat mult pe Corren. “Mi-am dat seama ca era o intrebare la care trebuia sa raspund” spune el elevilor de la cursul de Justitie Sociala. “Unde am fost eu pentru elevii carora le predam, si care se luptau, si ei, cu propria identitate sexuala ? »
Interzicerea cartii
Ca membru fondator al unui grup de suport “Educatorii Homosexuali si Lesbiene din British Columbia” (GALE BC), Corren a devenit vorbitorul lui si o tinta a atacurilor conservatorilor. Cand a rugat conducerea scolii sa investigheze dificultatile elevilor homosexuali, a primit primele amenintari cu moartea. Cateva luni mai tarziu, la o tumultuoasa intalnire a Federatiei Profesorilor din Columbia Britanica, decizia lui de a demara o politica oficiala de contracarare a homofobiei a fost un succes, dar aceasta victorie a fost scurta, rezultind intr-o contraofensiva a crestinilor conservatori care dupa aceea s-a extins in toata Canada. In consecinta, conducerea scolii din Surrey a interzis orice material recomandat de educatorii care faceau parte din organizatia invatatorilor homosexualui din Columbia Britanica. Acest succes nu a fost nici pe departe o surpriza, avind in vedere ca printre administratorii scolii din Surrey era Heather Stilwell, o fosta
lidera a Partidului Patrimoniului Crestin Canadian.
Dar nici organizatia invatatorilor homosexualui nu s-a lasat si a atacat decizia administratiei scolii. Cateva saptamani mai tarziu, un educator de gradinita, pe nume James Chamberlain, a cerut permisiunea de a folosi trei carti suplimentare de povesti pentru copiii de la gradinita care descriau familiile de homosexuali: Mamicile lui Asha, Buchetul lui Belinda si Un Singur Tata, Doi Tati, Tatii Maro, Tatii Albastri.
In timp ce Corren recita titlurile, elevii din scoala de la Riverside inclina capul in semn de aprobare – pentru cei mai multi, cartile au fost deja parcurse in scoala primara – dar administratorii din Surrey le-au interzis pe toate trei. Fiind de fata la o intalnire supra aglomerata a conducerii scolii unde Corren a aparut sa-l apere pe Chamberlain, Corren purta un tricou sport cu inscriptia “Bigotii Interzic Carti,” si numaidecat s-a aflat in mijlocul unei razmerite a parintilor. Un reporter l-a tras repede in masina, in timp ce unii dintre parinti l-au urmarit iar unul dintre ei l-au numit “pervers” si “pedofil”. Incidentul acesta insa l-a intaritat pe Corren si mai mult. El si partenerul lui au angajat un avocat specializat in drepturile omului, pe nume Joe Arvay, care cu o alta ocazie a aparat o vanzatoare lesbiana de la libraria “Micile surori” din Vancouver, si a demarat o actiune judecatoreasca impotriva administratiei scolii din
Surrey.
Cei doi Corren i-au garantat avocatului Arvay un onorari care a depasit 1 milion de dolari si a implicat doua recursuri in Tribunalul Suprem.
Un moment de cumpana – si pentru crestini
Dupa 5 ani de litigii Tribunalul Suprem a decis ca administratia scolii din Surrey a violat legea canadiana interzicand cele trei carti de povesti. Presedinta tribunalului, Beverly McLachlin, a refuzat sa recunoasca suprematia drepturilor parintilor in educatia copiilor. “Parerile sau punctele de vedere ale parintilor, oarecum importante, nu pot trece peste imperativul impus scolilor publice din Columbia Britanica, si anume acela de a oglindi diversitatea comunitatii, si de a preda toleranta si intelegerea diferentelor”, a declarat ea.
Pentru multi crestini conservatori, aceasta decizie a devenit un moment de cumpana, si a generat o batalie decisiva care i-a energizat intr-un activism al alegatorilor, similar cu acela demarat de Ralph Reed in Statele Unite. [Nota AFR – Ralph Reed a fost liderul Coalitiei Crestine – Christian Coalition – din SUA care a mobilizat crestinii americani in alegerea lui George Bush ca presedinte al SUA in 2000 si in 2004) S-au mobilizat sa domineze administratia scolilor publice din Canada cit si a consiliilor municipale cu scopul de a organiza o miscare de rezistenta nationala. O coalitie social-conservatoare numita Organizatia Alegatorilor din Surrey a mobilizat alegatorii cistingind majoritatea administratiei scolii din Surrey, conducerea scolii si consiliul municipal. Pentru aproape un deceniu dupa aceea unul din liderii acestei organizatii a fost fosta directoare a scolii din Surrey, Mary Polak, care mai tirziu a devenit ministru plin in guvernul
provincial al lui Gordon Campbell.
“Cand se va intoarce Hristos, cum vor arata toate (lucrurile)?”
Aceasta este o intrebare la ora de istorie la una din scolile din Canada, in care se preda pe baza invataturii Bibliei. In scoala asta exista o singura definitie a “familiei”.
Jerry Falwell [Nota AFR – liderul miscarii crestine conservatoare din Statele Unite intre 1979 si 2000], care a ajutat la promovarea educatiei crestine ca obiectiv primordial pentru crestinii americani, a prezis, intr-o cuvantare tinuta in fata prietenilor lui fundamentalisti, “o vreme cand, ca si in vremurile dintai ale tarii noastre [Americii], nu vom mai avea scoli publice. Bisericile le vor lua in stapanire din nou si crestinii le vor conduce.”
Atat de exploziva a fost atmosfera in Columbia Britanican dupa intelegerea autoritatilor cu Corren incat Derek Rogusky, vicepresedintele organizatiei Focus al Familiilor Canadiene, a prezis ca se va produce un exod masiv al evanghelicilor din scolile publice canadiene. Dar cand Ministrul Educatiei a emis statisticile copiilor care erau inrolati in scolile publice, a fost evident ca un astfel de exod un s-a produs. In loc, insa, statisticile indicau o directie si mai ingrijoratoare pentru educatorii provinciali: o crestere constanta anuala de 2% a numarului de elevi ai Columbiei Britanice, in ultimele doua decenii, care invata in scoli private, cei mai multi dintre ei in scoli organizate de culte religioase.
Columbia Britanica are cel mai mare numar de scoli religioase
In ciuda hotararii ministerului de a garanta diversitatea in clase – sau poate ca din cauza ei- aproape 11% din elevii din Columbia Britanica invata la academii crestine, iudaice, sikh sau musulmane, cu o ratie de doua ori mai mare decat in alte provincii. In mod evident, unul din motivele pentru care s-a inregistrat aceasta crestere este ca, impreuna cu Alberta, Columbia Britanica plateste pana la 50% din taxa studentilor inscrisi in scolile private acreditate. Aceasta subventie insa a ingrijorat multe administratii scolare ca autoritatile le-ar putea forta sa se conformeze intelegerii lui Corren cu autoritatile canadiene. Desi ministerul le-a adresat o scrisoare in care le spunea ca nu au de ce sa se teama, controversa a dezvaluit o distinctie importanta: nu toate scolile crestine fac parte din aceeasi tabara de reactionari. In Surrey, Dennis de Groot, directorul Colegiului Crestin Fraser Valley, a socat pe cativa din colegii lui, predind programa
Justitia Sociala 12 studentilor lui. Explicatia lui a fost cursul se potriveste perfect cu misiunea scolii, aceea de a scoate studenti gata de a ataca probleme sociale, ca saracia, nedreptatea, sau rasismul – un curs care include si o excursie cu cei din ultimul an intr-un sat sarac din Africa. “Daca nu ii invatam noi despre dreptate…”, scria de Groot in Stirile Crestine ale Columbiei Britanice, “atunci cine o va face?”
Un curriculum crestin
Carata o educatie seculara bazata pe Biblie? In clasa a treia a lui Betty-Anne Rozema la scoala crestina din Knox, Bowmanville, Ontario, 20 de copilasi mici cat gamalia unui ac stau cu picioarele incrucisate pe covor langa o nava spatiala imitata de o mana. Batand din palme ca sa atraga atentia, Rozema tine in mana o carte uriasa cu imagini, aratand copiilor o explozie gigantica de lumina. “Multi astronomi cred ca universul s-a creat in urma unei explozii uriase numita Big Bang” spune ea. “Totul a inceput cu particule foarte, foarte mici de materie”. Un copil de 6 ani a fost destul de iute pentru a prinde unde « bate » profesoara. « Nu e adevarat » striga el. « Ei bine, asta e ceea ce cred oamenii de stiinta” spune invatatoarea cu calm. “Tu ce crezi?” Raspunsul vine de 20 de ori mai tare si raspicat: “Dumnezeu a facut-o!”
Rozema nu se opreste pentru a discuta situatia, mergand repede mai departe la descrierea sistemului solar si fragila protectie pe care ne-o da atmosfera. “Sunt foarte fericita ca Dumnezeu ne-a pus pe planeta asta, la o distanta potrivita fata de soare”, spune ea. “Oamenii trebuie sa fie foarte atenti si sa aiba grija mai mult de atmosfera, altfel nu vom mai avea aer sa respiram”. In diferenta dintre teoria atmosferei si credinta scolii in infaibilitatea Bibliei, Rozema trateaza cu delicatete lucrurile, constienta fiind ca unii parinti cred in istoria creatiei lumii in 6 zile, in timp ce altii prefera o versiune crestina a Big Bang-ului in care Dumnezeu a “coregrafiat” artificiile cosmice. “Nu le spun care din versiuni sa creada – las asta in seama parintilor” spune ea. “Oricare din ele ar fi, il trateaza pe Dumnezeu ca suveran. El a initiat-o: ordinea a aparut din dezordine. Dumnezeu stie ce face.”
In clasele mai mari, copiii invata despre evolutie sau alte teorii privind originile universului care nu fac nicio referire la vreo zeitate, dar acesta nu este un mesaj pe care Rozema vrea sa il comunice clasei. “N-as promova nicio teorie in care Dumnezeu este absent – asta e un lucru de temut”, spune ea. “Cred ca copiii vor sa aiba parametri in care sa creada. Daca ceea ce aud aici este compatibil cu ceea ce aud acasa, viziunea lor asupra lumii devine mai solida.”
Scolile invizibile
Consideratia atat pentru autoritatea parentala cat si pentru cea biblica este unul din motivele pentru care 134 de familii platesc pana la 12.500$ pe an sa isi trimita copiii la scoala Crestina din Knox, una din cele aproximativ 1500 de scoli evanghelice private din Canada. In Ontario, ca si in celelalte provincii, acest numar sfideaza realitatea numarului de scoli crestine, deoarece multe dintre ele nu se inregistreaza cu organizatiile care promoveaza educatia crestina pe linga politienii canadieni.
“Exista anumite scoli care nu vor sa fie inregistrate” spune Adrian Guldemond, directorul executiv al Aliantei Scolilor Crestine din Ontario care pretinde ca are 80 de membri in asociatie dar estimeaza ca exista aproape 650 de institutii de genul acesta in toata provincia. “Ele sunt, ceea ce noi numim “scolile invizibile” – de obicei se gasesc in case sau in biserici” explica el. Ei cred despre guvern ca este anti-crestin si necooperativ, si le place sa stea departe de ochiul autoritatilor.
Un numar tot mai mare de conservatori, inclusiv multi imigranti, cauta si ei tot mai mult scoli crestine ca un refugiu de tot ce ei percep ca fiind strain culturii crestine in sistemul scolar public, unde clasele sunt de doua ori mai mari si unde traficantii de droguri se pot infiltra cu multa usurinta.
Parintii lui Winston Quintal, abia sositi din India, si-au scos copilul dintr-o scoala din cartier, fiind ingrijorati de zvonul in legatura cu prezenta drogurilor in scoli si cu preocuparea pe care o avea fiul lor cu dorgurile. “Parintii mei sunt foarte atenti cu viata mea sociala” spune Quintal in timpul unei pauze in clasa a VII-a, la Knox. “Aici, directorul cunoaste fiecare elev si profesorii sunt mult mai stricti. A trebuit sa ma obisnuiesc. In vechea mea scoala, tot ce conta era sa fii cool.”
Note mari
In testul de verificare a cunostintelor elementare pe care il sustin o data la 2 ani, elevii scolilor crestine obtin note mai mari decit elevii din scolile publice. Elevii din Alianta Crestina din Ontario au fost printre cei mai buni 20% dintre elevii din provincie, in timp ce studentii din scolile publice au reusit doar sa ia o medie de trecere.
“Adevarul despre scolile publice este ca e construita dupa modelul de consum”, spune directorul scolii din Knox, George Petrusma. “Daca nu ne-am face treaba, bancile noastre ar fi goale”. La Knox, fiecare zi incepe cu rugaciune si cu o jumatate de ora de inchinare. Curicula este desemnata de Asociatia Scolilor Crestine din Ontario, dar este modelata pentru a raspunde standardelor academice provinciale, legand insa fiecare fragment cu un citat din Biblie. Discutind, de exemplu, istoria aborigenilor canadieni, cursul contine si un avertisment pentru copii: “Nu numai noi, dar si Dumnezeu este jignit de stereotipuri”.
Asa cum afirma profesorul din clasa a VIII-a, Stephen Jansen, “noi avem o filozofie pedagogica diferita.” Fiul unui director al unei scoli crestine, Jansen recunoaste ca abordarea anumitor subiecte este mai dificila in scolile crestine decit cele predate de colegii lui de la scolile publice. “Conceptia crestina despre istorie este cu totul unidimensionala”, precizeaza el. “Dumnezeu conduce istoria si exista in ea un punct culminant: intoarcerea lui Hristos.” O intrebare scrisa in partea de sus a tablei pe care o folosete are rolul de a aminti copiilor de acel moment: “Cand Hristos se va intoarce,” intreaba ea, “ cum vor arata lucrurile?”
“Dezordinea lumii”
Este posibil pentru studentii care merg mai departe la liceul crestin din josul strazii, sau care mai departe vor absolvi o facultate crestina sau un colegiu biblic, sa isi petreaca intreaga perioada de studii, asa cum a facut Jansen, in interiorul institutiilor educationale crestine. Totusi, el inisista pe faptul ca “scoala nu inseamna a ridica ziduri si a spune “Noi suntem o fortareata a credintei crestine”. El invita elevii sa cunoasca si sa inteleaga ceea ce el numeste “dezordinea lumii”, de la problemele Afghanistanului si ale Orientul Mijlociu, pina la mesajele consumiste cu care ii bombardeaza mass-media. “Cand elevii vor parasi scoala, vrem sa fim siguri ca pleaca echipati si pregatiti sa faca alegeri intelepte si cu discernamant”, spune el, “ca actioneaza in conformitate cu valorile si credinta lor”.
La cursurile de stiinte sociale nu se spune nimic despre permutarile noii familii, ca de exemplu cea cu parinti de acelasi sex, si desi unii elevi sunt copiii unor mame singure sau unor parinti divortati, situatia lor este considerata atat de anormala incat li se ofera un program de consiliere speciala in timpul orei de pranz. “Definitia familiei aici este o mama, un tata si copii,” spune directorul Petrusma.
ROMANII DIN PORT COQUITLAM
Un amanunt interesant. In Port Coquitlam, locul unde a izbucnit revolta crestinilor canadieni impotriva secularismului fundamentalist, locuiesc romani. Si probabil nu putini avind in vedere ca, dupa cum aflam din articolul de mai jos tocmai publicat in Romanian Global News, acolo functioneaza si o biserica romana.
Seara de muzica si poezie Biserica Crestina Agape din Port Coquitlam, British Columbia
Port Coquitlam, Canada/Romanian Global News miercuri, 20 octombrie 2010
Biserica Crestina Agape ii asteapta pe romanii din British Columbia sa ia parte sambata, 23 octombrie, de la ora 17:00, la sediul sau din Port Coquitlam, la un nou eveniment cultural-religios, o seara de muzica si poezie, transmite Romanian Global News, care citeaza Centrul Comunitar Romanesc din British Columbia. La eveniment va participa cunoscutul grup vocal Fratii Groza si a Rev. Tudor Gradinaru, Intalnirea este oferita in beneficiul comunitatii romanesti din Vancouver Area. Adresa manifestarii: 3433 Coast Meridian Rd, Port Coquitlam, B.C. Intrarea este libera. Biserica Agape are in alcatuirea sa crestini din bisericile baptiste, penticostale si a crestinilor dupa Evanghelie. Ca orientare, biserica este evanghelica si non-denominationala. In cadrul serviciilor noastre participa si persoane care isi definesc altfel apartenta crestina. Provenind din cele trei denominatiuni aratate mai sus, biserica Agape are o conducere prezbiteriala, alcatuita in
prezent din pastorul Emanuel C. Pavel si prezbiterul Ioan Cota. Incepand cu a doua parte a anului 2008 , pastorul Ted Pope din SUA s-a retras din motive personale.
LIBERTATEA DE CONSTIINTA CISTIGA IN CONSILIUL EUROPEI
Vesti bune parvin din Consiliul Europei unde joia trecuta (7 octombrie) Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a respins mult criticatul Raport McCafferty. De ani de zile monitorizam evolutia rezolutiilor si a rapoartelor care privesc valorile si migrarea lor prin structurile europene. Experienta care am acumulat-o cred ca ne indreptateste sa numim evenimentul din 7 octombrie unul istoric.
Despre Raportul McCafferty am scris timp de mai multe saptamini, Raportul avind ca obiectiv specific si explicit ingradirea si chiar anihilarea libertatii de constiinta in raport cu avortul. Dupa dezbateri lungi Raportul a fost modificat prin amendamentele impuse de delegatii din European People’s Party (Partidul European Popular), adica grupul conservator din Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei. Amendamentele au avut in final efectul net de a anula in intregime toate paragrafele din Raportul McCafferty care cautau sa submineze libertatea de constiinta. Printre altele amendamentele afirma ca nici o persoana sau institutie nu pot fi constrinse sau discriminate pentru ca refuza sa presteze servicii de avort, eutanasie, sau ori care alte actiuni care ar putea rezulta in moartea fetusului sau al embrionului uma. In plus, ele garanteaza libertatea de constiinta a individului si dreptul de a refuza sa participe la proceduri de avort sau de terminare
a vietii. Raportul final a fost rescris in formula sugerata de delegatii EPP si a fost adoptat cu un vot de 56 la 51, cu 4 abtineri.
Cum au Votat Romanii?
Din Moldova a participat la dezbateri si vot d-l Valeriu Ghiletci si a votat pentru Raport. Din Ucraina a participat d-l Ivan Popescu (grupul socialist) care si el a votat pentru Raport. Din Romania au participat d-l Viorel R. Badea (PLD) care si el a votat in favoarea Raportului, si d-l Titus Corlatean (PSD) care cu toate ca a votat in favoarea a doua amendamente pozitive, nu a votat raportul final. Va rugam retineti pozitiv numele d-lui Viorel Badea la alegerile parlamentare urmatoare. Restul delegatilor romani sau moldoveni nu au participat nici la dezbateri nici la vot. Le mumtumim celor care au participat si mai ales apreciem ca au votat in favoarea libertatii de constiinta. Astfel ne protejaza o libertate fundamentala care sta la baza oricarei societati democrate sau de drept.
O personalitate importanta care s-a remarcat cu prilejul demersurilor impotriva raportului McCafferty a fost d-l Luca Volonte din Italia. El a redactat majoritatea amendamentelor care in final au transformat raportul McCafferty din unul impotriva libertatii de constiinta in unul in favoarea ei. D-l Volonte e un prieten al Romaniei si al AFR. In martie 2010 ne-a onorat cu prezenta la conferinta anuala AFR de la Timisoara unde a vorbit cu multa pasiune despre credinta crestina si necesitatea promovarii constiintei crestine in structurile europene.
Multumim deasemenea pe aceasta cale tuturor fortelor provalori din intreaga Europa care si-au facut contributia la aceasta biruinta cruciala pentru libertatea de constiinta. La fel si d-tra, celor care sunteti preocupati de aceste aspecte si pe care le pomeniti in rugacinile d-tre. Am fost infomati ca demersul AFR facut in Consiliul Europei, impreuna cu demersurile altor organizatii provalori din Europa si din Statele Unite, a avut un impact pozitiv in influentarea delegatilor in actiunea care au luat-o. Mentionam in plus organizatii religioase din Letonia si Germania care si ele au facut demersuri de rigoare.
Articol: Recomandam un scurt articol in engleza despre acest eveniment istoric. http://www.lifesitenews.com/ldn/2010/oct/10100709.html
Textul Rezolutiei Adoptate il aflati aici: http://www.assembly.coe.int/Mainf.asp?link=/Documents/AdoptedText/ta10/ERES1763.htm
Stenograma: in linkul alaturat aflati stenograma dezbaterilor (lung de 50 de pagini) asupra Raportului McCafferty. Notati, printre altele, interventia d-lui Valeriu Giletchi. http://assembly.coe.int/Main.asp?link=/Documents/Records/2010/E/1010071500E.htm
Comunicat de Presa
Cu prilejul acestui eveniment cu adevarat istoric Asociatia ProVita Busuresti a emis Comunicatul de Presa alaturat.
Consiliul Europei reafirm? dreptul medicilor de a refuza practicarea avortului
– Comunicat de pres? –
Adunarea Parlamentar? a Consiliului Europei (APCE) a adoptat, ieri, o rezolutie care re-afirm? dreptul personalului medical de a refuza, uzând de convingeri religioase sau morale, efectuarea anumitor proceduri medicale sau participarea la acestea. Rezolutia priveste atât medicii ginecologi si personalul sanitar mediu care nu practic? avortul, cât si farmacistii care refuz? eliberarea compulsilor abortivi. De asemenea, nici un medic nu poate fi constrâns s? practice eutanasia. “Nici o persoan?, nici un spital, nici o institu?ie nu poate fi for?at/?, tras/? la r?spundere sau discriminat/? în vreun fel din cauza refuzului de a practica, g?zdui sau asista la avort, eutanasie sau oricare alt act care poate provoca moartea unui fetus sau embrion uman, sub nici un motiv,” se afirm? în textul rezolutiei.
Desi textul initial propus Adun?rii cerea statelor membre tocmai restrângerea exercit?rii dreptului la obiectia de constiint?, în timpul dezbaterilor raportul a fost modificat pentru a proteja acest drept. În urma acestei evolutii, initiatoarea, socialista britanic? Christine McCafferty, reprezentant? a unei retele internationale pro-avort, s-a v?zut nevoit? s? voteze contra propriului raport.
Dezbaterea de ieri a suscitat un interes major în societatea civil? din t?rile membre ale Consiliului Europei. Organizatiile pro-vita românsti au remis membrilor delegatiei României la Consiliul Europei un memoriu juridic care sublinia c?, în timp ce nu exist? un drept la avort, obiectia pe motive de constiint? este un drept fundamental a c?rui îngr?dire este inacceptabil?.
Din partea României a participat la vot doar senatorul Viorel Badea (PD-L) care a votat în favoarea rezolutiei. Îi multumim pentru efort si în acelasi timp constat?m c? dezinteresul delegatiei t?rii noastre pentru lucr?rile Adun?rii Parlamentare a Consiliului Europei a devenit cronic. La ultimele dezbateri importante, prezenta românilor a fost aproape inexistent?. De altfel, Pro-vita si Alianta Familiilor din România au solicitat liderilor delegatiei românesti la APCE explicatii pentru acest comportament, solicitare r?mas? pân? acum f?r? r?spuns.
NU UITATI TIMISOARA!
Nu uitati sa semnati Declaratia de la Timisoara! Va multumim! http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php Am trecut de 3.000 de semnaturi. Mai este loc. Haideti sa le dublam! Fiecare semnatura conteaza!
ANUNTURI
Conferinta ONU la Londra:
Anuntul urmator are de a face cu o conferinta ONU care va avea loc la Londra intre 24-26 noiembrie. Cei interesati pot sa mearga, conferinta fiind gratuita.
Dear Individual, Nonprofit/NGO Colleague, On behalf of the United Nations, the MDGs Conference Organizing and Scientific Committee invites you to the United Nations Millennium
Development Goals summit (END POVERTY 2015) to be held at the Springworth Hotel International Conference Hall London on 24th-26th November, 2010. We also extend this special invitation to you and to your colleagues to participate in the UN Millennium Development Goals International Conference & Exposition. This unprecedented and historic event is dedicated to the exchange of scientific data, governmental assessments, and public policies concerning community development, including poverty reduction and gender equality. Participating delegates are drawn from the individual to the global community, representatives of academic institutions, corporate sectors, non-governmental organizations, community associations. Leaders of religious organizations. Private and Public participation are also highly encouraged. Participants will be exposed to plenary lectures and concurrent sessions followed by face-face discussion with outstanding speakers and
multi-disciplinary researchers and scientists. Open discussions are planned to consider the broad challenges of the MDGs. This summit will record over 3,570 participants at which representatives from the health, educational, Finance and agricultural sector will present their programs to address the challenges of MDGs. Other corporate bodies and environmental organizations will present projects and training opportunities to participants. United Nations General Assembly has made provision for free all-round return flight ticket for all invited delegate. Participating individuals and organizations are responsible for their hotel accommodation cost at Springworth hotel for the (3 days) duration of this event. For accommodation booking, Contact Springworth Hotel. Springworth Hotel London. 13-15 Brenton Place, London W2 2SX, United Kingdom, Tel: + 44.702.407.4078, Fax: + 44.844.774.1598; Email: springworthhotel@london.com Registration is free. For
registration and other details, contact the Conference Coordinator Dr. Derrick Armstrong via Telephone +44-70-2407-6631 or email: mdg@un-conferences.org. Regards, Mrs. Christiana Figueres, [Organizing Secretary] United Nations Millennium Development Goals (MDGs) Conference.
Conferinta Internationala privind Libertatea Religioasa: V-am informat acum o luna despre o conferinta care urma sa fie organizata de Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa pe 4-5 noiembrie la Viena si avind ca subiect libertatea religioasa. Recent am aflat ca a fost reprogramata pe 9-10 decembrie, tot la Viena. Conferinta a fost deja deschisa pentru inregistrari. Va incurajam sa mergeti. Detalii pentru inregistrare si alte amanunte le aflati aici: http://meetings.odihr.pl/
VRETI SA FITI INFORMATI?
Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic http://www.alianta-familiilor.ro Buletinul informativ apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor.
FACETI-NE CUNOSCUTI
Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.
ANUNTURI
Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro.
Alianta Familiilor din Romania
Si intr-o zi calatorind mereu ne vom trezi in cer cu Dumnezeu
Aurel Popescu,
A trecut la Domnul, “cel mai iubit dintre vorbitori”. Nu stiu de ce nu putem vorbi despre trecut fara sa dorim sa ne intoarcem. Amintirile raman un loc cu iarba cea mai verde, cu apele cele mai limpezi, cu bucuriile cele mai adevarate, chiar daca ni s-a spus ca aici “orice soapta s-a depozitat ca si strigat” nu mi se pare nimic mai real decat amintirea.
In vremile ferbinti ale miscarii din ’77, la Arad Bujac intr-o predica , Iosif Ton a aratat spre locul inde erau, Aurel Popescu si Paul Niculescu spunand, “tot ce am facut am facut datorita lor, ei mi-au dat curaj ei nu se tem”. In vremurile in care fr Ton era cel mai vizibil a fost un gest laudabil de a arata spre ei, pentruca multi dintre noi simteam prezenta lor foarte vie.
Spiritul ascutit, vorba din regat cu un umor irezistibil, vorbirea din Cuvant bine articulata, smerenia si neinfricarea lui Aurel Popescu m-au cucerit. Mi se parea mereu ca este in dialog cu un personaj anonim care in imaginatia mea era lumea comunismului ateu: “Domnilor, daca Isus Hristos este o poveste, trebuie sa recunoaste-ti ca este o poveste frumoasa, si daca este o poveste, de ce nu o puneti domnilor in cartile de scoala, ca sa o citeasca copii?… Dar voi stiti ca nu este o poveste, voi stiti ca aceasta istorie pune mana pe tine si cand te prinde nu te mai lasa pana nu te transforma” (la Sega)
Ianinte ca sa vorbeasca ne-a invatat o cantare a carei cuvinte le-am memorat cu cea mai mare viteza in viata mea, canta cu atata verva si convingere cantarea, ca ma simteam undeva pe baricada cantand un imn de biruinta: Nu, nu suntem un vis o intamplare/ un lut de sine insusi framantat./ Ci ne-a zidit o minte creatoare/ O-ntelepciune fara de hotare/ Exista Dumnaezeu ce minunat / Niciodata nu pot canta cantarea fara sa vad in minte, bucuresteanul cu verva de adolescent cu privire vioaie mereu bine dispus, asa cum continua sa fie in amintirea mea.
Era in 1978 undeva la inceputul lui Noiembrie, am aflat ca sub presiunea regimului, fr Aurel Popescu a fost dat afara din cult. Pe 11 noiembrie trebuia sa fie nunta mea cu Liana, nu stiam cum sa imi arat simpatia fata de dansul. Am rugat un prieten din Arad sa mearga la Bucuresti si sa-i dea lui fr Popescu un plic. In plic i-am pus banii pentru biletele de avion si o invitatie la nunta. Pastorul nostru era atunci Fr Chiu Pavel, m-am dus la dumnealui si i-am spus, la nunta noastra va vorbi Fr Popescu. Bine, dar tu stii ca a fost dat afara din cult. Stiu, dar cred ca nu are nici o problema cultul cu nunta mea. Am fost de acord sa nu vorbeasca de la amvon. A vorbit despre cum se construieste o casa. Era si inginer constructor. Masa a fost la Cantina fabricii de strunguri , a venit sa ne felicite si mi-a spus frecandu-si mainile bucuros : “mai sfintim si locul asta sub ochii astuia, si mi-a facut semn cu capul spre portretul tov-ului.”
C.S.Lewis spune ca : “ne trebuie un trecut…. sa avem ceva de pus impotriva prezentului”. Se spune ca Biserica a fost pusa la doua teste majore si continua sa fie. Testul oprimarii al prigoanei, pe care biserica l-a trecut mereu cu brio, si testul libertatii pe care biserica l-a cazut mereu.
Generatia tanara stie mai multe despre informatori decat despre eroii nostri, datorita noua care tacem si sugeram prin tacerea noastra, ca nimic nu a fost inainte si nimic nu va mai fi dupa.
Sa insemneze ore cuvantul acela “se duc oamenii de bine si nimanui nu-i pasa” ca ei se duc si nimeni nu observa, nimeni nu le simte lipsa? Daca ar fi sa scriu un epitaf in amintire Fr Aurel Popescu care a fost pentru mine, cel mai iubit vorbitor, as scrie:
” Cu el am fost cu totii mai curajosi”
Imi amintesc de interviul care, A.Popescu l-a dat la Europa Libera pe cand era in Italia in drum spre State, unde a fost exilat. La incheierea interviului domnia sa a spus:
” Da fratilor noi facem politica,”politica lui Dumnezeu”. “Omul este un animal care face politica”- zice filosoful. Este adevarat. Dar politica cui o facem ?
( florian guler troy mi ) www.desculti.wordpress.com
INTRE REAL SI IMAGINAR
Fiicei mele, Maria Parascheva
Am pus telefonul la ureche pentru a treia oara. „Asculta-ma, te rog. As vrea sa iti trimit un cadou pentru ziua ta. Ce ti-ai dori?” Un numar complex de imagini mi-a facut asteptarea mai riguroasa spre infinit. Daca i reprezenta radacina patrata a numarului -1, atunci o mai vazusem, in imaginar, de un numar determinat de ori, poate in vis, poate in fata fotografiilor, amintindu-mi.
Eram antrenata de cateva luni in activitatea literara a grupului artistic din regiunea Parramatta si, fara sa realizez, saptamana dupa saptamana, incetul cu incetul, distanta dintre noi determina cresterea fortei de gravitatie, desi, practic vorbind, nimeni nu aducea in discutie partea reala, atractia terestra, ci, mai serios, valoarea scrisa a existentei australiene contemporane. Cine ar fi crezut ca o simpla vizita la biblioteca centrala va crea punctul de inflexiune a curbei timpului, va schimba sensul concavitatii?
Asteptam, fara sa ma grabesc, un semn de la celalalt capat al firului, vocea care sa traverseze oceanele. „Pot sa imi doresc orice?” „Incearca.” Iterativa discutia noastra, nu prea parea sa isi doreasca ceva anume, sau oricum, nu se asteptase la intrebarea mea. „Stai sa inchid televizorul.” Evident, avea nevoie de liniste pentru a se concentra. stiam ce va face exact, cat de departe este de telefon, cum va intinde mana spre telecomanda, ce va ramane pe ecran, cat de repede se va intoarce. Apoi cum isi ridica ochelarii si fasaitul receptorului pana la ureche. „Asa, sa vedem…”
Este adevarat, eram impresionata de onestitatea cu care fusesem primita in grup. Nu intelegeam decat in parte mentalitatea australiana, cu atat mai mult cu cat ceream explicatii in plus atunci cand era vorba de diferente culturale, de limba locala sau de tendinte literare. si totusi… ceva gasisem acolo din moment ce ma simteam „acasa”. Mai tarziu mi-am dat seama de reflectarea literaturii in spatiu absolut si de norocul pe care il avusesem. E greu sa descopar o formula, e foarte greu sa descopar un numar complex, e aproape imposibil sa descopar un fractal. Ce sanse as fi avut sa ma intorc la literatura inainte ca lumea sa se distruga, inainte ca sa nu mai am ce spune? Toata chestiunea trebuia privita absolut, din punctul de vedere al luminii, relativitatea fiind punctul slab al teoriilor mentale. si daca aveam incredere in soarta, de ce n-as fi avut incredere in semne? Trebuia numai sa fiu atenta.
„Cred ca mi-as dori ceva greu de obtinut si te-ai putea speria.” Sa ma sperii? De cand un cadou poate provoca teama, sau, mai mult, teama ei de a nu ma speria? Ceva se intampla in Emisfera Nordica, si cum nu foloseam in aceasta discutie messenger-ul, imi era destul de greu sa inteleg prin privire. Aveam nevoie, intr-adevar, sa o vad. „Vrei sa deschid internetul?”
De concurs am aflat ceva mai tarziu, dupa cateva luni de la primele intalniri la care am participat. si m-am gandit ca, o data in plus, imaginarul avea sa isi largeasca cuantumul si sa participe in viata mea intr-o proportie covarsitoare. Oricum, dezvoltandu-mi abilitatile in conditii de suprafata (parasisem liniaritatea), aveam sa descopar o noua dimensiune argumentabila. De ce nu? Sa ma intorc inca o data la mine, la ceea ce intelesesem ca pot accepta, o noua incercare intelectuala dupa o perioada de liniste, intr-o tara straina.
Am deschis amandoua pagina de Yahoo! si mi-am amintit brusc cat de usor imi spusese adevarul si ma rugase, dupa cea de a doua operatie: „Mami, a fost bine, dar pe a treia nu o mai facem, nu-i asa?” Blandetea copiilor e covarsitoare si ne simtim cumva in mitoc, din moment ce am cauzat problema, a priori. Ar trebui sa gasim solutia inaintea lor, sa ii super protejam si sa scapam de regrete. Dar realul are o alta valoare si pronuntarea ei, verdictul, isi are intelesurile mai adanc. „Acum spune-mi, te rog, ce iti doresti de ziua ta?”
Cred ca momentul in care s-a hotarat sa raspunda a precedat imaginea transmisa de satelit, deoarece, in prima fanta de timp, nu i-am putut deslusi cuvintele. Cu siguranta, stiam ca ma voi face de ras in fata copilului meu, cu atat mai dramatic cu cat nici nu puteam recupera prea repede pierderea. Sufeream deznadejdea si neputinta, asteptand indurarea gandurilor ei. Poate nu va fi un cadou prea scump… Poate va intelege cat de mult as fi vrut sa fim impreuna.
Fie ce-o fi! Incercam sa raman cat de mult legata de real, sa recunosc departarea geografica si sa ascult dorinta fiicei mele: „Mami, as vrea sa castigi un premiu pentru mine!” De facto, cred ca Dumnezeu are o preferinta speciala pentru copii. Aceasta este, de jure, singura explicatie a premiului ce mi-a fost acordat.
Mihaela Cristescu
Succesul sau esecul iti aduc apreciere sau invidie?
By Psychologist Mstrd. Ilie Marinescu
Trist, dar adevarat; pe masura ce obtii din ce in ce mai multe succese, nu este decat o chestiune de timp ca sa fii criticat. Imediat ce te-ai asezat pe un piedestal si ai in jurul tau o aura, trebuie sa gaseasca cineva un motiv sau un mod de a incerca sa te dea jos. Asadar, daca ai pornit pe un drum al succesului, trebuie sa te astepti sa fii pus la zid si sa primesti critici, care intotdeauna au la baza cel mai daunator si mai intunecat sentiment uman – invidia. Daca in fiecare zi vei face putin diferit de ceea ce ai facut cu o zi inainte, de fiecare data putin mai bine, vei evita esecurile, ceea ce ii va inspira si pe altii, pentru ca persoana care cauta mereu sa faca un lucru nou in fiecare zi trebuie sa aiba o minte minunata, inclinata spre progres, iar acele persoane care au preluat modelul succeselor tale, vor inceta sa mai fie critice.
Ai o atitudine de invingator?
Atunci cand te confrunti cu o anumita situatie, fie ea pozitiva sau negativa, incearca sa-ti imaginezi cum ar gandi persoana cea mai de succes pe care o cunosti in mod personal si apoi rezolva situatia. Gandeste-te la un sportiv, de exemplu (cum isi dozeaza eforturile si timpul pentru a obtine succesul la care a aspirat in cadrul unui concurs), la prietena ta cea mai apropiata (care a devenit o persoana prospera) si exemple ai destule in jurul tau. Atunci cand abordezi o situatie noua, s-ar putea ca increderea in sine sa fie mai scazuta, insa simplul fapt ca intelegi si constientizezi acest lucru va fi de ajutor in mentinerea si consolidarea increderii, si in acelasi timp, nu-ti va reduce cu nimic capacitatile. Capacitatea este un lucru pe care il vei obtine in urma unei dorinte puternice.
Diferentele dintre succes si esec
Daca esti o persoana de succes, atunci cand gresesti, sunt convins ca iti vei spune: „am gresit”, iar daca ai esuat vei spune: „nu este vina mea”. Daca ai castigat, vei spune ca ai avut noroc, desi nu a fost vorba de noroc, ci de perseverenta si dorinta de a ajunge unde ti-ai propus, iar daca ai avut un esec, vei spune ca ai avut ghinion, desi nu a fost vorba de ghinion. Fiind un invingator, muncesti mai mult si totusi ai mai mult timp decat invinsul care se plange ca este „prea ocupat”. Tu, care ai repurtat un succes, te confrunti cu problemele, in timp ce invinsul le ocoleste. Atunci cand ai obtinut un succes, vei spune: „Sunt bun, dar nu atat de bun pe cat ar trebui sa fiu” si vei privi inainte, iar daca ai pierde, ai spune: „Ei bine, nu sunt atat de rau ca altii” si ii vei privi de sus pe cei despre care consideri ca nu au ajuns unde ai ajuns tu.
Gandirea, miracolul succesului tau
Este extraordinar si, poate, destul de trist faptul ca atat de multe persoane nu isi acorda timp de gandire. Dupa cum stim, ni s-a daruit acest bun nepretuit – un creier cu o capacitate nelimitata – insa, in acelasi timp, adesea inhibam chiar noi enorma sa putere. Rezerva-ti cam o jumatate de ora pe zi pur si simplu sa stai sa gandesti si vei fi uimit de rezultate. Eu, personal, am descoperit ca unele dintre cele mai productive zile ale mele au fost cele in care am petrecut un anumit timp singur, departe de birou, de alti oameni, de telefon. Pune-ti mereu intrebarea daca esti un exemplu pentru altii. Generalul Eisenhower, tinea o bucata de sfoara care atarna pe jos si demonstra ca, daca o impinge, nu ajunge nicaieri, insa daca o trage, sfoara il urmeaza oriunde vrea el sa mearga. Incearca si tu acest exercitiu atunci cand vrei ca exemplul succesului tau sa fie urmat si de altii.
Castiga simpatia celor de langa tine
Exista o lege atotputernica a comportamentului uman. Daca o respectam, nu vom avea aproape niciodata necazuri. De fapt, ea ne poate aduce nenumarati prieteni si fericire garantata, insa in clipa in care incalcam aceasta lege, ne cream instantaneu probleme. Te intrebi care este aceasta lege? Ei bine, intipareste-o adanc in memoria ta pentru ca este o lege usor de aplicat si poti apela ori de cate ori vei dori la ea. Enuntul ei este urmatorul: „straduieste-te intotdeauna ca interlocutorul tau sa se simta important”. Filosofii au speculat mii de ani regulile relatiilor interumane si un precept foarte important a fost formulat dupa toate aceste speculatii, intr-un singur gand, acum 2000 de ani: „poarta-te cu ceilalti asa cum ai vrea ca ei sa se poarte cu tine.” Cel mai adanc principiu al naturii umane este dorinta de a te simti apreciat. Acest ideal a creat insasi civilizatia.
Lingusire sau apreciere?
Vrei sa fii aprobat si respectat de cei cu care intri in contact, vrei sa fii apreciat la reala ta valoare, vrei sa simti ca esti important in cercul tau de prieteni. Nu doresti o lingusire ieftina si nesincera, dar tanjesti dupa aprecieri sincere. Ti-ai dori ca prietenii, cunostintele sa asculte sfatul lui Charles Schwab: „aprobati cu insufletire si laudati din belsug”. Nu-i asa ca asta ne dorim cu totii? Dar cum? Cand? Unde? Raspunsul este: mereu, pretutindeni. Daca, spre exemplu, chelnerita iti va aduce cartofi piure cand de fapt tu ai comandat prajiti, incearca formula: „Ma scuzati ca va deranjez, dar prefer cartofii prajiti”, probabil iti va raspunde: „Niciun deranj” si iti va schimba cu placere cartofii, pentru ca i-ai aratat respect. Formule standard precum: „Ma scuzati ca va deranjez”, „Va rog frumos”, „Multumesc”, mici dovezi de politete ca acestea ung rotile masinariei monotone a vietii de zi cu zi si, pe deasupra, sunt dovezi de necontestat ale educatiei tale.
Dorinta de a te simti important
Viata multora s-ar schimba daca cineva i-ar face sa se simta insemnati. Adevarul de necontestat este ca aproape toate persoanele cu care te intalnesti considera ca iti sunt superioare, iar calea pe care o alegi de cele mai multe ori catre inima lor este aceea de a le face sa inteleaga (cu tactul si subtilitatea pe care le folosesti) ca le recunosti sincer importanta. In acest sens, imi amintesc de un om in varsta care, desi nu avea multa carte, mi-a spus la un moment dat o fraza pe care eu o stiam din cartea unui mare psihanalist pe care il citisem cu un timp in urma: „Fiecare om ce-mi iese in cale imi este superior intr-o anumita privinta. De aceea invat de la fiecare trecator”. Ce este trist in povestea aceasta este faptul ca, adeseori, cei ce se justifica pentru sentimentul lor de implinire, isi alimenteaza propriul Eu cu un torent de vanitate care provoaca dispret.
Ingrediente pentru a deveni agreabil
Vorbeste-le prietenilor despre ei insisi si vor asculta ore intregi – asa ar fi spus Disraeli, unul dintre cei mai abili oameni din cati au condus vreodata Imperiul Britanic – si ai sa constati singur cata dreptate avea acesta. Eu, insa, iti recomand cateva modalitati care te vor ajuta sa devii agreabil in multe imprejurari: zambeste, fiindca nu te costa nimic; manifesta un interes sincer fata de cei din jur; retine ca numele cuiva este pentru respectiva persoana cea mai placuta muzica ce-i mangaie orgoliul; fii un bun ascultator; incurajeaza-i pe ceilalti sa vorbeasca despre ei insisi; modeleaza-ti discursul in conformitate cu ceea ce doreste sa-ti transmita interlocutorul tau; fa in asa fel incat interlocutorul sa se simta important, si fii sincer in tot ceea ce vei spune. Daca vei tine cont de acesti pasi, vei obtine cu usurinta simpatia acelora care vor deveni interlocutorii tai.
POLITICA, CULTURA SI NEOBRAZAREA
“Da, frate, sunt nevrednic, sunt vinovat in toate ;
Un biet batut de patimi si de pacate plin”.
Moliere
Despre neobrazare as vrea sa scriu astazi, fiindca mi se pare ca a atins cote inalte. Prezenta in toate mediile, cel politic, cel cultural, in spatiul strazii, ma rog, unde te invarti in aceasta societate dai de oameni obraznici, plini de ura, sentiment care musteste in sufletul lor, gata oricand sa rabufneasca sub forma unei spume pentru a murdari suprafetele din jur. Ori ceea ce musteste in sufletele acestor oameni nu beneficiaza de nici o calitate umana necesara. Ori fac „spume” la gura cand vorbesc, dovedind o mare doza de neseriozitate, de multe ori de incultura, ori isi reveleaza orgoliul in cel mai dibaci mod. Vreau sa spun ca printr-o atitudine de neobrazare, de vulgaritate, multi isi apara prostia, necunoasterea, ravnesc sau isi apara puterea, dar nu si tara. Devin dintr-o data demagogi si vorba lui Nicolae Balcescu, niciodata un demagog nu poate fi un adevarat om de stat, dar nici un adevarat om de cultura, nici un adevarat functionar public care sa deserveasca oamenii constiincios si corect, nici, nici… Cand vorbesc, politicienii de exemplu, uita ca reprezinta o particica din acest popor si vorbesc de cele mai multe ori in numele lor propriu, aparandu-si interesele. Uita ca sunt alesi unii pentru a avea grija oamenilor din jur si a fi preocupati de viata lor, de destinul tarii.
Aristotel spunea ca omul prin natura sa este un animal politic, iar Jean Jacque Rousseau spunea ca viata fiecarui om este politica. Bun, deci politica sta la baza vietii noastre! Dar atunci cand ea se amesteca cu cultura, la loc nepotrivit si timp nepotrivit, totul devine dizgratios. Cred, totusi, ce nu au invatat in scoli oamenii si ar fi trebuit sa invete, este ce si cum sa vorbeasca in fata unui public. Un politician, sau un om de cultura, din moment ce se afla in fata unui public, reprezinta o particica din poporul sau si trebuie sa aiba mandria sa (a nu se confunda cu vanitatea!), curajul sau, dar si demnitatea sa. Se dovedeste insa ca neobrazarea, vorba proverbului romanesc, este boala fara leac si poate ca este raspandita in numele democratiei prost inteleasa, in orice parte a globului. Democratia cu libertatea ei o fi ea un mod de regim politic, dar este un mod de viata pe care ni l-am dorit si pe care l-am dobandit. Nu am dobandit usor! si acum ne batem joc de ea? Einstein spunea ca „Bunul simt este o colectie de prejudecati dobandite pana la varsta de 18 ani”. Nu cumva ele ne lipsesc?
Lipsa bunului simt loveste in intentiile bune ale libertatii din sistemul democratic. O fi rezultatul conceptiei de viata formata de copiii crescuti in fata blocurilor cu cheile legate cu un snur de gat, la un loc cu cei coborati din vilele conducatorilor politici, pentru a cunoaste viata, si vocabularul strazii, a invata sa dea din coate?
Pana aici, inca toate bune si-ntelese sau oarecum intelese, la modul general. Dar, ma intreb cum a fost posibil ca intr-un local public reprezentativ pentru cultura romana, sa fie judecata pleiada oamenilor de cultura a acestei tari? A fost poate confundat cu un tribunal? Fara sa cunosc persoanele respective, dar citindu-le cartile, pot afirma alaturi de multi alti cititori ca am avut si avem cativa oameni de valoare ai culturii noastre, cativa de viata carora si de cartile carora ar trebui sa ne bucuram, sa fim fericiti ca-i avem, fiindca astfel de oameni cu dragoste de cultura, cu daruire, se nasc rar si se formeaza greu. Era locul si momentul sa-i dojenim? si cum s-a putut, ma intreb in continuare, la incercarea unuia dintre ei (poate si cel mai valoros!) de a se realiza un dialog civilizat, respectand invitatul si cautand cu diplomatie si finete sa-i trezeasca putina posibila dragoste de tara (doar venea din afara!), putina posibila prietenie fata de cei care reprezinta cultura noastra, sa se prefere de catre invitat o discutie pe linie exclusiv politica, sa continue acuzele, sa fie considerat un spectacol de circ ceea s-a incercat a se organiza in onoarea invitatului si sa se foloseasca cuvinte nedemne pentru localul pe care noi il consideram a fi bijuteria tarii, simbolul culturii nationale? Chiar: „De ce nu v-ati enervat” si ati continuat sa fiti politicos? si cum a fost posibil ca publicul sa aplaude prosteste? Politete? Tartufism? Oare publicul a venit pentru a lua cunostinta de talentul omului invitat sau a venit sa auda un cuvant pe care-l poate auzi in locuri unde nu i-ar face placere sa stea prea mult? De curiozitate am cautat acel cuvant in dictionarul limbii romane. El nu exista! Luati aminte academicieni, introduceti – l urgent! A fost exprimat de un inalt invitat al tarii noastre! si cum s-a putut ca unui om de cultura, cu multa sensibilitate, cu mult, prea mult bun simt care „a indraznit” un dialog civilizat, sa i se spuna, intr-un articol, cu o oarecare satisfactie, ca a fost umilit?
Mi se pare ca fraiele comportamentului uman, a judecatii noastre, a bunului simt au fost complet abandonate. Constantin Noica in cartea sa „Pagini despre sufletul romanesc” incepe astfel un articol: „Avem noi, romanii, un proverb curios: Unde e multa minte, e si prostie multa.” O fi adevarat?
Vavila Popovici – Raleigh, North Carolina
LECTIA DE PEDAGOGIE: Violenta familiala si urmarile ei in procesul educativ
„Istoria umana, spunea H.G. Wells, devine tot mai mult o intrecere intre educatie si catastrofa”. Si asta pentru ca violenta umana a atins cote alarmante, iar educatia inca mai bajbaie.
Tinerii, inclusiv scolarii, se confrunta cu diverse tipuri de violenta, acestea variind de la abuzul copilului in familie la agresiunea stradala, de la violenta cauzata de framantarile sociale sau politice pana la conflictele deschise sau razboiul declarat. Indiferent de forma sa, impactul violentei asupra tinerilor este deosebit de nociv; aceasta le distruge increderea in sine si le diminueaza sentimentul ca pot avea o contributie pozitiva in societate.
Una din formele acute ale violentei isi are radacina in mediul familial, acolo unde copiii ar trebui sa intretina relatii intergrupale necesare socializarii si formarii sale ca personalitate.
Totul incepe cu neglijenta parintilor, grija prea mare pentru ziua de maine ii face pe acestia sa-si scape copiii de sub control si sa nu mai dea atentie nevoilor si modului de comportare al copiilor. La acestea se adauga anturajul din care fac parte adolescentii si dezinteresul lor fata de cei din jur. Traiesc continuu cu parerea ca lumea le apartine. O mare influenta asupra „micilor delincventi” o au, in alta odine de idei, criza nebuna de bani si faptul ca sunt crescuti intr-un mediu al alcoolemiei in care toti sunt invatati sa obtina ce vor prin fel si fel de metode, departe de a tine cont de o anume lege.
Sunt iesiti de sub control din dorinta de afirmare, de distractie. Vor sa copieze pe altii pentru ca ajung sa nu se mai cunoasca pe ei insisi. Pun in practica ce vad la televizor, in jurul lor si, din pacate, in familie: violenta, neglijenta, dezinteresul, razbunarea. Foarte multi dintre adolescenti abandoneaza scoala, iar sansele de a deveni un delincvent sunt mult mai mari.
Delincventa juvenila, tot mai des intalnita in ziua de azi, este masca „la moda” a acelor tineri care incep sa se maturizeze si trec printr-o perioada cu multiple schimbari ce implica tulburari comportamentale si crize de personalitate. Deci, o etapa de viata – normala dealtfel – stimulata de indiferenta si carente educationale, ce poate duce la conturarea unui psihic haotic si un ego traumatizat.
Societatea este un mediu care favorizeaza rebuturile umane pentru ca ea perverteste, corupe umanitatea din noi, o altereaza – cum ar spune Rousseau. Saracia este una din ranile societatii ce sangereaza mereu in mii de familii. De aici incolo, tinerii aceia firavi, curati, sunt impinsi la afaceri nu tocmai potrivite valorilor sociale: droguri, prostitutie, jaf, crima. Periferia societatii vine peste noi, sufocandu-ne, distrugandu-ne…
Un alt factor frecvent in lumea contemporana este dezbinarea familiei tanarului sau potentialele scandaluri provocate de gelozie, alcool si chiar droguri.
Ce-i de facut in sprijinul eliminarii efectelor negative ale societatii asupra adolescentului?
Un sistem educational corespunzator, deopotriva, valorilor societatii, dar si moralei comunitatii. In privinta sistemului educational, dincolo de litera manualului sau de perceptia socialului este relatia educator-educat, relatie in care trebuie sa primeze raportul instructiv-educativ bazat pe echilibrul dintre autoritate si libertate. Numai asa educatia poate deveni un control social.
Educatia fiind o colaborare intergeneratii, adultul, parintele sau profesorul au – ca reprezentanti ai maturitatii sociale – anumite prerogative rezultate din aceasta situatie: autoritate, control, coercitie, sanctiune etc. Tanarul trebuie sa suporte si sa se supuna rigorilor rezultate din caracteristicile sociologice ale acestui raport.
Relatia adult-tanar este o relatie de socializare prin care se transmit anumite modele ale raporturilor sociale scoala face acest lucru. Numai ca atunci cand adultul de acasa nu colaboreaza educational cu minorul, lasat prada violentei, efortul scolii este zadarnic, ea trebuind sa suporte actele violente ale tanarului care se crede prea liber, propriul lui stapan. Ca autoritatea adultului, profesorului sa fie eficienta in eliminarea comportamentului deviant ea trebuie sa fie de natura morala. Numai asa apar in educator doua conditii. Prima este vointa, a doua este autoritatea. Dar, autoritatea implica incredere, iar adolescentul nu poate avea incredere in cineva care ezita, care revine asupra hotararilor sale. Aceasta conditie este importanta numai daca educatorul insusi simte cu adevarat in el autoritatea pe care urmareste sa o faca simtita in copil. Educatorul, ca reprezentant al autoritatii, resimte totdeauna tentatia unui abuz de putere, a violentarii relatiei educator-educat, conform principiului: „eu sunt matur, prin urmare gandesc bine”. Aceasta stare, denumita de E. Durkheim „megalomanie scolara” rezulta din sentimentul exagerat al educatorului despre propria sa putere in raport cu educatul. In fapt, ea rezulta din decalajul psihosocial dintre cei doi. In acest caz relatia educationala este ineficienta, chiar nociva pentru copil care traumatizat devine violent, nu pentru ca si-a insusit modelul educatorului, ci pentru a se refula, a domina si el prin forta pe altii.
Autoritatea veritabila nu include nici orgoliul, nici vanitatea, nici pedanteria. Ea consta in intregime in respectul pe care educatorul il are fata de „functia sa”. Autoritatea fara libertate nu poate da nastere unui om cu personalitate bine formata, apta sa raspunda cerintelor sociale, politice, economice si culturale ale societatii. Dar libertatea sa fie fiica autoritatii bine inteleasa. „Caci a fi liber – spune Durkheim – nu inseamna a face ceea ce-ti place, ci a fi stapan pe tine, adica a te purta rational si a-ti face datoria. Pentru a dota un copil cu stapanire de sine, trebuie utilizata autoritatea educatorului, iar autoritatea acestuia nu este decat un aspect al autoritatii datoriei si ratiunii”.
Copilul va fi nevoit sa o recunoasca in cuvantul educatorului si sa renunte la o parte din prerogativele libertatii sale, constient ca prea multa libertate duce la disparitia unui model comparativ, la haos si dezumanizare. Numai in acest fel va sti mai tarziu sa o gaseasca in propria-i constiinta si sa i se supuna.
Un posibil dezechilibru intre autoritate si libertate ar duce, fie la despotism, fie la disparitia moralei sociale. In ambele cazuri numai violenta triumfa. Biruinta ei inseamna disparitia frumosului, a iubirii, a firescului dintre noi…
Scoala trebuie sa se deschida catre societate si sa constituie o viata interna bazata pe echilibrul autoritate-libertate in educatie. Considerand scoala ca o „societate scolara” unde au loc fenomene de contagiune sau de moralizare colectiva, de efervescenta, Durkheim spune ca educatorul trebuie sa precizeze prin actiunile sale sociale sensul notiunii de grup. Pentru ca in grup se invata bazele activitatii sociale transformatoare, se asimileaza regulile, se descifreaza intelesul autoritatii si iubirii, se intelege semnificatia lui „noi” in raport cu „ei”.
Marea problema a scolii de azi este disciplina, lipsa educatiei familiale, lipsa minimului de moralitate. Se poate vedea cu tristete ca tinerii – educatii nostri de toate zilele – fac parte din noi, din lacrima dulce plecata haihui inspre niciunde…
O putem strivi intre degete, ori saruta ca si cum am fi gresit cu noi insine.
_______________
Bibliolgrafie: Durkheim, Emile. – Education et sociologie / Emile Durkheim ; préf. de Maurice Debesse ; introd. de Paul Fauconnet. – [9e éd.]. – [Paris] : Presses Universitaires de France, 2005. – 130 p. ; 19 cm., ISBN 2–13–055329–X.
Prof. George Baciu
Romania si Spatiul Schengen
Asa cum am promis in Realitatea revin aici, in publicatia destinata celor 13 milioane de romani din Diaspora, asupra admiterea sau nu a romanilor, alaturi de Bulgaria, in spatiul Schengen, prea arde subiectul. Procesul este coordonat si supravegheat de Ministerul Administratiei si Internelor. Spatiul Schengen reprezinta o zona de liberate de miscare, unde controalele la frontierele interne ale statelor semnatare au fost eliminate si a fost creata o singura frontiera externa, unde controalele se desfasoara conform unui set de reguli clare. in decembrie 2008, Consiliul Uniunii Europene a decis extinderea Spatiului Schengen, iar martie 2011 reprezinta orizontul de timp pentru aderarea Romaniei la acesta. Pentru asta insa trebuiesc securizate frontirele externe, frontiere care devin frontiere externe ale Spatiului Schengen si, implicit, ale Uniunii Europene. Vreau sa va spun ca frontierea externa a Spatiului Schengen, care se afla pe teritoriul Romaniei, care este de fapt si frontierea Romaniei, va fi a doua, ca marime, din intreg Spatiul Schengen, o lungime de 2070 kilometri. Va fi o frontiera, si este, de fapt, o frontiera extrem de complexa, diversificata, este o frontiera terestra, fluviala, maritima si, bineinteles, sunt frontierele aeriene, reprezentate de aeroporturile internationale. Aceasta dimensiune a frontierei, peste 2000 de kilometri, imi aduce aminte intr-un fel de frontul pe care Romania il avea deschis la un moment dat in primul razboi mondial. Acum, dupa transformarea tarii noastre in granita Schengen, angajatii Ministerului Administratiei si Internelor vor avea obligatia de a asigura si furniza securitate pentru cei aproape 500 milioane de cetateni comunitari. Pentru asta am primit si vom mai primi sprijin logistic si financiar de la UE. Gratie banilor acestia orice politist din orice comuna, de la orice post de politie din Romania, trebuie sa aiba acces la sistemul informatic Schengen. De acea trebuie finalizata o infrastructra de comunicatii radio si de transmisii date, care sa permita tuturor politistilor romani sa introduca semnale sau sa faca verificari in baza de date. in acelasi timp, securizarea frontierei presupune niste cerinte extrem de riguroase, prevazute in catalogul Schengen, sisteme de supraveghere, sisteme de supraveghere video, sisteme de supraveghere radar. As vrea numai sa va spun ca la Marea Neagra este instalat un sistem extrem de complex de supraveghere, sistemul SCOMAR care, in urma evaluarii facute de expertii Comisiei Europene, au constatat ca este chiar
cel mai bun din cele existente in momentul de fata la granitele UE si este un exemplu de bune practici care ar trebui urmat si de alte tari. Cu 550 milioane de euro va contribui si Romania la acest proiect din bugetul national, in cadrul unui program multinaual, care are aceleasi obiective, respectiv securizarea frontierei si imbunatatirea cooperarii politienesti internationale. Frontirele cu Ucraina, Serbia, Republica Moldova, sunt zone sensibile, zone in care exista aspecte de criminalitate transfrontalierap, fie ca este vroba de contrabanda, fie ca este vorba de trafic de persoane. Sunt complicate si din punct de vedere al reliefului, in aceste zone, al posibilitatilor de penetrare pentru, spre exemplu, acele grupari care aduc migranti in zona UE. Mai avem ceva de lucru pentru atingerea acestui obiectiv vizand aeroporturilor Otopeni si Timisoara, care trebuie sa aiba terminale, se separe clar fluxurile de pasageri pentru zborurile Schengen, respectiv non-Schengen. Dar aderarea la Spatiul Schengen reprezinta unul din obiectivele strategice ale Romaniei dupa aderarea la Uniunea Europeana, la 1 ianuarie 2007. Se poate vorbi de beneficii aduse cetateanului, dar si beneficii pentru autoritatile de aplicare a legii. Sa va spunem, de pilda, ca un politist roman va avea posibilitatea astfel sa continue urmarirea unui infractor in Ungaria si Bulgaria, deci va putea sa treaca fara a fi oprit la frontiera, peste granita. Presonalul de frontierele cu Ungaria si Bulgaria se va retrage, ca sa zicem asa, spre interior, si va intra in randurile Politiei Romane, in randurile Oficiului Roman pentru Imigrari. Aderarea asta aduce si o intreaga reforma si restructurare la nivelul Politiei de Frontiera. Anul trecut am avut cinci evaluari Schengen ale Romaniei in diverse domenii, anul acesta fiind doar doua, anume evaluarea pe frontiere terestre si cea in domeniul SIS/SIRENE-Serviciul Informatic Schengen, ultima avand loc la finele lui noiembrie, inceputul lui decembrie. Credem ca le vom trece, nu de alta, in caz contrar, cetatenii romani nu vor putea sa participe fara nici o problema la orice selectie a fortei de munca in conditii egale cu cetatenii oricarei alte tari membre si atunci va fi jale. Fratilor, nu avem nimic de pierdut, chiar daca sunt destui carcotasi care spun ca trebuie sa existe si un revers al medaliei. Este extrem de importanta realizarea acestei infrastructuri operationale. Exista o prevedere in acord potrivit careia daca sistemul informatic nu functioneaza mai mult de opt ore se reintroduc controalele la frontierele interne.
Asta nu inseamna ca ai fost exclus din Schengen, ci ca ai si obligatia sa reintroduci controalele si sa asiguri un control total pentru siguranta a ceea ce acum devine granita externa a spatiului comunitar. Practic se reinfiinteaza granita. Revenirea la normal este imediata, dar se face in urma unor controale a unor comisii de evaluare tehnica. Granitele romanesti, care vor deveni granite si pentru spatiul Schengen, vor avea montate stalpi cu radiorelee, camere de supraveghere cu infrarosu si termoviziune, care ofera o imagine foarte clara pana la 15 km si o mobilitate de 360 grade, vor acoperi practic 30 km. Ele nu vor fi montate in toate zonele, iar acolo unde acestea nu vor fi prezente vom avea patrule mobile cu masini si elicoptere, avand montate la randul lor astfel de camere. Concluzionand, vom deveni o fortareata, fiind una dintre cele mai mari granite din cadrul Uniunii Europene. Asa sa ne ajute Dumnezeu! Cu plecaciune,
jr.dr. Pompiliu COMSA
ATENTIE! EXPLODEAZA TELEFOANELE MOBILE
Milioane de oameni folosesc telefoanele mobile ( celulare), care sunt niste instrumente minunate, fiind o inventie moderna foarte utila. Un telefon mobil este un dispozitiv electronic portabil folosit in general pentru comunicatii personale la distanta.
DESCOPERIREA TELEFONULUI MOBIL
Inventatorul primului telefon mobil este considerat MARTIN COOPER, manager de sistem la Motorola. Primul apel de pe un telefon mobil a fost facut de Cooper in 1973.
Abia in 1983 Motorola a prezentat primul telefon mobil comercial din lume. Nu oricine si-l putea permite. Costa 3995$, masura 330 mm lungime si cantarea aproape un kilogram- o adevarata caramida. Durata de incarcare a bateriei se ridica la 10 ore si puteai sa vorbesti maximum 30 de minute. Raportand la telefoanele mobile ale momentului, primul telefon mobil starneste reactii ilare, dar sa nu uitam ca in cursa catre ideal pornim intotdeauna de jos.
Acesta a fost inlocuit cu unul mai elegant avand o clapeta care acoperea tastatura. Cu ea deschisa ajungea la 229 mm lungime, avand 303 grame si permitea purtarea lui in buzunar.
TELEFOANELE POT EXPLODA
Cu toate ca telefonul mobil a devenit indispensabil, trebuie sa fim constienti de faptul ca acesta poate fi un instrument periculos.
Nu vorbiti niciodata la telefonul mobil in timp ce este in priza de acasa, la birou sau in masina, la incarcat. Noi incarcam de obicei telefoanele noastre in cea mai mare parte in timpul noptii, dar ocazional si ziua acasa sau in masina folosind incarcatorul auto. Pentru siguranta, in momentul in care vorbiti la telefon, debransati-l de la priza electrica.
Va redau unul dintre cazurile de explozie a telefonului mobil care a dus la deces. O persoana a pus la incarcat telefonul sau mobil la domiciliu, dar in acel moment l-a sunat cineva, iar el a raspuns cu telefonul conectat la priza. Dupa cateva secunde o energie electrica curgea prin telefonul mobil, iar tanarul a fost aruncat la podea cu o bufnitura grea. Telefonul explodase. Parintii au ajuns in camera, dar l-au gasit inconstient, cu bataile inimii slabe si degetele arse. A fost dus de urgenta la spital, dar acolo a fost declarat decedat.
ALTE EFECTE NEGATIVE
Telefonul mobil nu numai ca explodeaza, dar mai produce si alte efecte negative. Utilizarea frecventa a telefonului mobil creste riscul de cancer de gura, comparativ cu persoanele care nu au utilizat un telefon mobil., potrivit unui studiu realizat in Israel si publicat in American Journal of Epidemiology. De asemenea folosirea lor pe termen lung ar putea avea o legatura cu unele forme de cancer de creier si de ureche, potrivit rezultatelor preliminare ale unui studiu condus de Word Heath Organisation.
Persoanele care utilizeaza cel mai frecvent telefonul mobil prezinta cele mai mari probabilitati de a dezvolta tumori ale glandelor parotide, ea fiind o glanda salivara situata in spatele gurii. De asemenea se dezvolta o tumoare pe aceeasi parte a capului unde se tine de obicei telefonul, adica cancere la creier si la ureche.
STUDII PRO SI CONTRA
Majoritatea studiilor au analizat modul in care actioneaza campurile electromagnetice asupra tesuturilor din organism. Totusi nivelul campurilor este prea mic pentru a provoca incalzirea tesuturilor, in schimb unele studii au scos la iveala faptul ca aceste campuri electromagnetice au puterea de a rupe legaturile chimice din interiorul celulei sau de a distruge ADN-ul.
Unii specialisti spun ca nu se cunosc inca modurile in care telefoanele mobile interfereaza cu organismul. Studiile anterioare asupra asocierii intre utilizarea telefoanelor mobile si cancer au dat rezultate amestecate. Majoritatea studiilor nu au scos la iveala dovezi ale unor serioase riscuri in ceea ce priveste sanatatea.
Cercetatorii israelieni au recomandat precautie in analizarea rezultatelor si efectuarea unor studii suplimentare.
O modalitate de reducere a riscului, deci implicit de aparare, ar fi folosirea unor dispozitive hands-free si utilizarea moderata a telefonului mobil.
Felicia Mircea
Verticalitate si adevar
Dr. Dan BRUDASCU
O carte mai veche a cunoscutului ziarist Viorel Cacoveanu, intitulata Istoria risipita , peste care am dat curand cu totul intamplator, a constituit pentru mine nu numai surpriza de a descoperi pasiunea autorului pentru abordarea unor subiecte istorice, de cele mai multe ori delicate si controversate, ci si de a ne gasi in fata unui intelectual patriot, care nu poate ramane indiferent fata de evenimente, situatii sau intamplari care aduc atingere demnitatii nationale si, nu in ultimul rand, identitatii noastre ca popor.
Viorel Cacoveanu nu numai ca este deplin stapan pe instrumentele scrisului, ci vadeste si o benefica deschidere spre tot ceea ce priveste tara si poporul sau. De o maniera aproape ludica, cartea lui incepe cu un capitol intitulat Facerea dupa Biblie, al carui prim subcapitol poarta un titlu socant: La inceput a fost pacatul!. Acesta continua apoi cu o serie de consideratii legate de plaiurile stramosesti, abordand, din aceasta perspectiva, chiar daca nu intotdeauna cu citarea propriu-zisa a surselor comentate, diverse teorii legate de acest spatiu. Apoi, chiar daca-i lipsesc uneori specializarile istoricului de profesie, Viorel Cacoveanu ne vorbeste despre daci si romani, apoi despre caracterul popoarelor, precizand ca „popoarele slabe si credibile, lase si lingusitoare, au fost doar decoruri in istorie, chiar daca, uneori, au avut vulcanice rabufniri de orgoliu, incercand sa se opuna, sa arate ca exista si ca inseamna ceva”. (p. 21)
Pentru Viorel Cacoveanu, perioada cuprinsa intre secolele XIII-XVIII din istoria poporului roman echivaleaza cu inceputul unui somn de moarte, incercand sa explice absenta romanilor din cronicele si documentele istorice ale vremii. Odata cu cel de-al doilea capitol, intitulat Inaintasi si intemeitori, Cacoveanu intra efectiv in substanta propriu-zisa a istoriei nationale, recurgand, nu numai la date si tratate de istorie, ci si la valorificarea, cu inteligenta intelectualului rafinat, a literarurii populare, traditiilor si obiceiurilor acestui popor, graitoare prin ele insele despre vechimea si complexitatea fenomenului romanesc. Din acest incitant capitol, am retinut in mod deosebit textul cu titlul: Tradarea e o traditie?, care porneste din cele mai vechi timpuri si pana la rasunatoarea tradare a generalului Pacepa. Despre acesta din urma, Viorel Cacoveanu, cu riscul de a-si atrage din nou criticile mincinoase ale cavalerilor neadevarului, afirma: „Pacepa nu l-a tradat pe Ceausescu ca om, ci ca sef al statului si al armatei”. (p. 37)
In opinia lui Viorel Cacoveanu, odata cu secolul luminilor a inceput renasterea poporului roman, problematica abordata in capitolul cu acelasi titlu al cartii. In texte succinte, bine scrise, Cacoveanu face trimiteri la anul revolutiei de la 1848, vorbeste cu convingeri despre spiritul european a lui Avram Iancu, il numeste pe Al. I. Cuza drept ctitorul Romaniei, scoate in evidenta legatura dintre tradare si jug cu trimitere la cele intamplate dupa tradarea dictatorului si venirea la conducerea Romaniei a unui somer etc. Apoi, acorda un spatiu mai amplu Unirii celei Mari, care reprezinta, in opinia autorului, momentul de afirmare al Romaniei in spatiul european.
Cel de-al patrulea capitol este consacrat Istoriei… nesincere, care-i prilejuieste lui Cacoveanu apropierea in timp de evenimentele petrecute pe meleagurile romanesti dupa cel de-al doilea razboi mondial. El incearca sa descifreze si sa inteleaga contradictiile fundamentale ale Romaniei, desi, in opinia noastra, nu credem ca autorul e multumit si convins ca a patruns pana in cel mai tainic ungher al acestei spinoase teme. Cu argumente irefutabile, el isi continua excursul abordand ocupatia terorista a URSS, apoi dezvaluie, in subcapitolul Vulpea din Carpati, numeroasele crime savarsite de o serie de lideri cocotati in fruntea noului regim dupa 1945. Lista acestei secaturi este lunga si, as adauga eu, poate fi continuata cu numele unora dintre urmasii lor aflati in continuare in functii din institutiile statului post-decembriste.
Viorel Cacoveanu face o incercare de a prezenta, dintr-o perspectiva mai obiectiva si mai realista activitatea si rolul jucat de Gheorghe Gheorghiu Dej in prima parte a existentei regimului comunist in tara noastra. Influentele pe care le ofera, in acest scop, nu reusesc sa-l exonereze pe Dej de multe din abuzurile si atrocitatile in timpul domniei sale. Tot un fel de incercare de a-l prezenta dintr-o alta perspectiva pe liderul din Scornicesti intreprinde Cacoveanu in subcapitolul cu acelasi titlu. Apoi, el subliniaza rolul nefast al Elenei, cu referire directa la activitatea dezastruoasa pe plan politic si national pe care a avut-o acest odios personaj pentru ca, asa cum spune autorul: „Nici unul din marile servicii secrete ale lumii – CIA, KGB, Mosad – nu-i puteau face atata rau, nu-l puteau compromite si distruge, asa cum a facut-o Elena”. (p. 79)
In continuare, Viorel Cacoveanu adasta asupra perioadei 1968-1989 si vorbeste despre o comedie vitriolanta cu trimitere la personaje si evenimente pe care le-a cunoscut din perioada de dinainte de 1989. Lista este lunga, dar alcatuita riguros, cu actiuni si fapte de mare gravitate si responsabilitate prin implicatiile nefaste pe care le-au avut asupra destinului acestui popor.
Capitolul cinci al cartii sale este unul extrem de amar pentru autor, care-si revarsa aici multele si justificatele lui nemultumiri fata de cele intamplate in Romania dupa 1989. Dupa ce vorbeste despre suferinta ca destin, Cacoveanu considera anul 1989 o mare si ultima ratare pentru destinul poporului roman. Apoi, el subliniaza implicarea directa a URSS si SUA in ceea ce unii mai numesc astazi Revolutia Romaniei, pentru ca apoi sa evidentieze primele roade ale acestei lovituri de stat. Autorul afirma, cu numeroase argumente credibile, ca UDMR este o forta politica ostila Romaniei. Acelasi curaj il dovedeste si atunci cand numeste CDR drept cacealmaua democrata din Romania. Cacoveanu ne ofera apoi cateva mostre dintr-o democratie din import si ne atrage atentia asupra erorilor politice extrem de grave la inceput de mileniu. Rand pe rand, el vorbeste despre furt si escrocherie, sanctionarea milogilor din viata politica romaneasca, se revolta impotriva prizonierilor dosarelor si pune sub lupa sa critica coruptia puterii judecatoresti din aceasta tara. In opinia sa, de situatia dramatica in care se afla astazi Romania se face vinovat insusi electoratul, intrucat in oglinda directa a acestuia sunt alesii acestuia de la diverse nivele. La fel de interesante si incitante sunt si textele despre lupta de clasa, urmasii lui Molotov s.a.
Ultimul capitol al cartii este, dupa parerea noastra, si cel mai acid si, chiar, vitriolant intrucat el este consacrat culturii… inculturii. Viorel Cacoveanu nu ramane indiferent fata de dispretuirea valorilor nationale, se preocupa de felul cum scriu marii gazetari, afirma ca nu exista o literatura de sertar, pretinsa a fi fost scrisa de asa-zisa intelectualitate de elita post-decembrista. Apoi vorbeste de opera literara ca afacere si scrie un text dur la adresa culturii… inculturii, luand atitudine si fata de cele intamplate la Uniunea Scriitorilor. Chiar daca nu o spune raspicat, autorul se revolta impotriva atitudinii institutiilor teatrale fata de piesa romaneasca si dramaturgii autohtoni . Apoi, cu intelegere, vorbeste despre destinul potrivnic a lui Petru Dumitriu si pune la stalpul infamiei gastile literaturii (cu sustinerea criticii) post-decembriste. Nu in ultimul rand, se revolta fata de practicile rusinoase ale unor asa-zisi critici literari si atitudinile acestora de cultivare si promovare a non-valorii .
Si restul textelor cartii pe care o prezentam sunt scrise in aceeasi cheie critica, autorul dovedindu-se neimpacat fata de cele ce se petrec, ilogic si nefiresc, in viata si cu viata romanilor. Un acerb atac lanseaza Cacoveanu, in textul intitulat Intelectualii si politica, fiind necrutator fata de toti acei intelectuali romani, care, de-a lungul anilor, indiferent de regimul politic, au cochetat si profitat de pe urma relatiilor cu si sustinerii din partea celor aflati la putere.
Capitolul final al cartii, intitulat Epilog evidentiaza o parte dintre sentimentele si trairile unui autor vertical , deci incomod, si pune la stalpul infamiei atitudini si practici care subliniaza abuzuri, ilegalitati si infinite mizerii legate de numele unor lideri politici actuali. Cartea se incheie cu o marturisire cu numeroase accente pesimiste si de neincredere, impuse de degringolada care, in cazul istoriei romane, este de departe de a se fi incheiat.
Istoria risipita a lui Viorel Cacoveanu este o carte document, care probeaza convingator ca n-au disparut complet intelectualii verticali si demni din aceasta tara, intelectuali a caror singura si nobila preocupare ramane rostirea adevarului despre trecutul si prezentul acestei tari.
PREZENT LA INTALNIRE
By Mihaela Arbid-Stoica , Beirut, Lebanon
Mi-a luat destul timp pana m-am hotarat sa scriu. Motivele sunt simple: mai mult de teama ca nu am sa reusesc, dupa 16 ani, sa redau toate senzatiile, sentimentele, starea de spirit si mai ales sa conving ca totul a fost real. Cand vorbim despre Dumnezeu, nu este de glumit si mai ales de fabulat.
In vara lui 1993, intr-una din zile, m-am trezit cu bratul stang umflat si de culoare galbena. Cum imi schimbasem ceasul, am pus totul pe seama metalului, crezand ca e o banala alergie, la care eram predispusa mai ales primavara. Dupa un tratament usor, bratul mi-a revenit la normal, in schimb am inceput sa am o durere suspecta intr-un singur loc in brat – intre cot si omoplat. Aveam senzatia ca „o pasare” ma ciugulea in acel loc. Dupa o luna, perioada in care asa-zisul „ciugulit” crestea in intensitate, m-am hotarat sa merg sa ma vada un doctor ortoped. Mi-a prescris analizele de rigoare si am facut o radiografie in care se vedea ca osul avea o umflatura, cam de dimensiunea unei nuci. Doctorul mi-a spus ca am o infectie a mucoasei osului, mi-a dat un antibiotic si un antiinflamator, pentru o perioada de 3 luni. Am plecat linistita acasa, considerand ca era ceva lipsit de importanta. La cateva zile, o prietena m-a sunat si mi-a spus ca mi-a facut o programare la unul dintre cei mai buni doctori din Beirut. Foarte linistita, mai mult ca sa-i fac placere, am acceptat interventia ei in problema mea de sanatate. Imediat ce doctorul s-a uitat la analize si la radiografie, m-a intrebat ce varsta am, cati copii si altele, pe care nici nu le-am luat in seama. Dupa ce i-am raspuns, ce-i drept, putin amuzata de indiscretia lui cu privire la situatia mea familiala, si-a ridicat privirea de pe hartii si mi-a spus cu un calm convingator:
– S-ar putea sa mor inaintea ta, calcat de o masina.
Am zambit.
– Ai cancer la oase, 99%. Ce-ai facut pana acum, de ce nu ti-ai facut biopsie si pierzi timpul cu medicamente banale?
Intr-o fractiune de secunda, am simtit ca ma aflu intr-o centrifuga sau ca traiesc un cosmar. Am inceput sa plang si gandul mi s-a dus la fata mea care nu implinise inca 12 ani. Inainte de a pune o intrebare doctorului sau de a-l asculta, planul era facut. Pe fata trebuia sa o duc la mama, in Romania, iar eu sa ma sinucid. Doctorul – poate Dumnezeu l-a inspirat – inainte de a fi inceput sa-mi faca trimiterea pentru spitalul american, m-a privit si, ca sa-mi mai dea cateva zile de speranta, mi-a propus sa repet radiografia si analizele, la un anumit spital, unde-l cunostea foarte bine pe radiolog. Am acceptat fara nicio sovaiala. Imi ramaneau cateva zile, in care aveam sa mai traiesc cu o bruma de speranta. Imi trebuia si timp sa ma obisnuiesc cu gandul.
Am plecat de la doctor ametita. Mergeam pe strada naucita dar, simteam in suflet o usurare, era mai mult o stare nervoasa. Se intampla, cand ai o problema, sa-ti simti inima, sufletul, grele, inecate in amaraciune, o stare foarte greu de explicat. Eu nu am avut acest sentiment si, astazi, cand imi amintesc, nu-mi pot explica, dar era ca si cum acceptasem diagnosticul si imi faceam un plan pentru calatorie. Sau poate socul este prea mare, incat pierdusem contactul cu realitatea.
Peste doua zile, eram in sala de asteptare a spitalului. Radiologul stia ca vin, era deja anuntat de doctorul meu.
M-a primit zambind si, dupa cea mi-a facut mai multe radiografii, m-a lasat sa astept poate 5 sau 10 minute, dupa care a aparut si m-a sarutat pe obraz spunandu-mi fericit:
– Nu ai cancer. Nu ai nimic, poate o malformatie a osului, dar este curat. Du-te acasa si uita totul.
Am plecat plangand, de data aceasta de emotie. A doua zi m-am prezentat la doctorul meu cu aerul unei invingatoare. Analizele erau perfecte. Am pus totul pe o greseala tampita, pe fatalitate, pe o farsa a sortii… nu avea importanta ce se intamplase, principalul era ca nu aveam cancer. Am oprit tratamentul si am incercat sa uit si sa ma bucur de viata, numai ca, dupa doua saptamani, m-am trezit din nou cu dureri ca la inceput, dar de o intensitate mai mare. L-am sunat pe doctor si mi-a spus ca este o cauza psihica. Iar am uitat. Ma trezeam noaptea cu dureri pana la umar. M-am intors la radiolog. Am refacut radiografiile, nimic. La doua luni de la primele investigatii, nu mai puteam sa-mi misc gatul, aveam dureri in brat si in bazin. Nu am lasat un doctor in oras, am facut toate analizele posibile de reumatism, artroza, disc cervical, dorsal, lombar… etc. Absolut normal. Toti ma luau de nebuna, iar eu plangeam in fiecare dimineata de durere. La radiologie, doctorul m-a gonit si mi-a spus ca nu am decat sa merg la tratamente in Romania. In primavara lui 1994, aveam impresia ca bazinul si articulatiile devenisera niste fiare vechi care scartaiau cand ma miscam. Intr-un fel, ma consolasem, credeam ca din cauza umiditatii din Beirut am artroza. Aveam senzatia ca osul ma arde si, inconstient, incepeam sa ma scarpin, sa-mi infig unghiile in articulatie. Intr-una din zile, am mers la o librarie sa cumpar o carte pentru fata mea, pentru ca incepeau examenele de sfarsit de an. Inainte de a plati, mi-am aruncat privirea pe standul de carti religioase. Mi-a atras atentia o carte, „Isus a facut din mine martorul Sau”, scrisa de un preot misionar, Tardif. Am cumparat-o imediat si, pana seara tarziu, era deja citita. Nu pot sa redau ce am simtit cand citeam. Era cea mai mare revelatie pentru mine, Dumnezeu este mereu prezent, chiar si atunci cand nu ne gandim la el. Preotul misionar lucrase intr-una din cele mai sarace tari din America de Sud. La un moment dat, s-a imbolnavit de cancer la plamani. Intors in Canada, isi astepta sfarsitul intr-un spital, zilele fiindu-i numarate.
Intr-una din zile a intrat la el in camera un grup de tineri care i-au spus ca vor sa se roage pentru el. Jenat pentru ca usa era deschisa si toata lumea care trecea prin hol privea inauntru, i-a rugat pe tineri sa o inchida. Numai ca, din fericire, Isus „era deja intrat”. Preotul se hranea artificial de mai mult timp si noua „problema” care a survenit dupa plecarea tinerilor a fost senzatia de foame. A cerut de mancare, spre surprinderea corpului medical, iar la cateva zile, cand i-au refacut analizele, nu mica le-a fost mirarea ca rezultatul a fost bun.
Dupa ce s-a insanatosit, si-a reluat munca de purtator al cuvantului lui Dumnezeu, cu si mai multa forta si convingere.
Intr-o zi, in timpul predicii, a auzit in cap o voce care i-a spus: „Vor fi vindecati cei care nu vad”…
De atunci, miracolele au curs in fiecare duminica, iar taranii din satele invecinate si chiar si cei de la distante mari, au inceput sa vina sa asculte predica preotului misionar. Intr-una din zile, a simtit nevoia sa-l acompanieze pe Isus, in misiunea lui prin mai multe tari din lume, de la Canada si USA, pana la cele mai indepartate din Africa. Stadioane intregi asistau la minunile facute de Isus care veghea asupra lui, il scotea din incurcaturi, primejdii si ii soptea ce trebuie sa vorbeasca. Tot El se ocupa de cheltuielile de transport si ii aducea mereu in drumul sau oameni care il sprijineau, dispusi sa-i faca mici donatii.
Odata ajunsa la ultima pagina, am luat cititul de la inceput si de fiecare data imi imaginam ce minunat, sublim, divin trebuia sa fie la prelegerile lui, stiind ca Domnul este sus si-l priveste pe fiecare in parte.
Nu am lasat un rand sa nu-l citesc si nu mica mi-a fost mirarea cand am citit pe coperta ca pe data de 4 septembrie „Père Tradif “ avea sa fie in Beirut. Deci si Libanul facea parte din programul sau si al lui Isus. Toata vara am asteptat nerabdatoare. Niciodata nu m-am gandit ca era o posibilitate sa scap de aceasta boala, care nu era diagnosticata de niciun doctor din Beirut. Ma gandeam ce fantastic, ce noroc pe mine, sa ajung intr-o adunare in care Isus avea sa fie prezent. El, Dumnezeul nostru, El, care a murit si pentru mine, El, care ne-a intors copii Tatalui, El, pe care, de cand eram mica il consideram Prietenul si Protectorul meu. La data fixata, am plecat impreuna cu o prietena. Ea venea la mine in fiecare dimineata si imi facea masaj cu toate cremele posibile, sa ma pot misca. Pe drum i-am spus fara niciun regret: „Daca nu mor pana vara viitoare, un lucru este cert – voi ajunge intr-un scaun, imobilizata pentru restul vietii”.
Am ajuns devreme si am avut norocul sa stau in al treilea rand. Pe primele erau copiii handicapati din cauza razboiului civil. M-am cutremurat, nici nu m-am gandit la mine, pe langa copiii paralizati de schije, eu nu vedeam ca as fi avut vreo problema. Dupa ce ne-a povestit cum s-a schimbat viata lui si toate aventurile avute in cele mai obscure si periculoase tari in care Isus l-a indrumat si mai ales despre increderea si credinta lasate in urma lui, ne-a spus: „Eu sunt magarul care l-a purtat pe Isus in ziua de Florii spre Ierusalim, sa nu credeti ca daca puneti mana pe mine, as fi vreun sfant”. Au inceput minunile; zeci de oameni s-au ridicat de pe scaunele unde erau fixati, altii au aruncat carjele si au inceput sa faca primii pasi. La un moment dat, a spus: „Sunt doua femei care au cancer la oase, ele nu stiu si din acest moment incep sa se vindece”. In tot acest timp, cu lacrimi de bucurie, pentru prima data in viata mi-L imaginasem pe Domnul nostru deasupra noastra, cu purpura pe care a purtat-o in drumul spre Cruce, zambindu-ne fiecaruia. Plangeam si ma rugam: „Doamne, nu vreau nimic, decat sa ma privesti si sa nu ma uiti cand Te intorci la tronul Tau, langa Tatal nostru. A fost un extaz pentru tot Libanul.
Sotul meu, ca de altfel mii de libanezi, a urmarit intalnirea cu Isus, in fata micului ecran. Au fost persoane care au fost atinse de miracol in fata sticlei televizorului.
Daca am venit la intalnire cu pasi marunti si cu durere, am plecat grabita, inainte de a se fi pus in miscare sutele de masini. Plangeam si eram emotionata. Aveam senzatia ca traiesc ceva unic si sfant. A doua zi m-am trezit si, fara sa ma gandesc la altceva in afara de minunea vazuta si traita cu o zi inainte, m-am apucat de treburile menajere. Spre pranz, am realizat ca nu mai aveam nicio durere, nici la bazin, nici la coloana, nici in zona cervicala. In sfarsit, eram ca la 20 de ani. Ma culcam pe pat de zeci de ori, ma sculam brusc si ma aplecam, faceam toate miscarile posibile. Nici cea mai mica durere. Timp de o saptamana, ma trezeam dimineata cu teama. Imi miscam un picior, nicio durere, il miscam si pe celalalt, si nimic. Ma ridicam brusc si saream de pe scaun de mai multe ori pe zi, mi-am reincaltat pana si pantofii cu toc, adica faceam tot ce nu mai facusem de un an. Nu puteam sa cred ca Isus m-a privit cu adevarat si m-a vindecat cu harul si bunatatea Lui sfanta, ma vedeam nedemna de dragostea Lui.
La sfarsitul saptamanii, l-am intrebat pe sotul meu daca a observat vreo schimbare la mine. Mi-a raspuns: „Da, dar asteptam sa-mi spui tu ca este adevarat”.
Multa vreme de-atunci, de fiecare data cand imi aminteam, plangeam de bucurie. A fost pentru prima data, de altfel si ultima, cand am stiut ce inseamna lacrimi de bucurie. Au fost si altele, dar cele pentru Isus sunt lacrimi speciale.
Cu timpul, m-am obisnuit cu ideea ca si „umila pacatoasa” care sunt a fost privita si atinsa de harul lui Isus. Am invatat sa-I vorbesc. Stiu ca in orice imprejurare ne priveste. Dumnezeu mi-a ascuns faptul ca eram bolnava, mi-a dat o sansa sa-mi dovedesc iubirea dezinteresata pentru El. Mama m-a invatat de mica sa ma rog si mi-a insuflat credinta si convingerea ca Dumnezeu este mereu prezent.
La inceput, imi propusesem sa incerc sa descriu exuberanta pe care am trait-o in prezenta Lui, sa retraiesc toata emotia de atunci, dar nu am reusit. I-am spus, cand am inceput sa scriu: „Doamne, da-mi inspiratie, ajuta-ma sa scriu si sa fiu crezuta”, iar la sfarsit am descoperit ca eram calma, ingrozitor de calma, iar in linistea interioara, imi soptea: „Nu-ti face griji. Cei care cred in Mine nu au nevoie de argumente. Eu sunt mereu prezent, chiar si atunci cand ei se indoiesc”…
www.orizontcrestin.org
Magdalena ALBU: “Lumea – Floarea de Lotus a creatiei lui Dumnezeu” By George ROCA
(In amintirea bunicii mele, a carei zi de nastere ar fi fost azi, 29 septembrie…)
Omul poarta lumea cu el. Lumea
devine atunci ceea ce devine el insusi.
Se umple de frumusete pornind de
la atitudinea spirituala a omului.
Lumea nu este desavarsita, dar nu poate inainta spre desavarsirea ei fara om.”
Parintele Dumitru Staniloaie
„V-ati imaginat, vreodata, cum ar arata o poarta nezavorata catre Paradis?! Catre taramul acela unde razele diminetii se afunda cu o placere nebuna in clipocitul linistit al apei pe care se dezmiarda necuvantatoare divina floare de lotus si unde totul respira aievea a intelepciune si a mister nedeslusit inca?! V-ati putut inchipui, macar, atingand, la intamplare, un verset din Vede, ca, din patria tuturor contrastelor evidente, devine posibil sa pasesti cu repeziciune fatisa dincolo de limitele absurde ale unui „a fi” bogat de putred in prejudecati si bolnav de inchipuirea grotesca a contrafacerii sale?! A-ti dorit sa stergeti dintr-o data, cu hotarare, in vreo secunda a existentei voastre, definitiv urmele fantasmagoriei de a trai altfel decat s-ar cuveni in cadrul perimetral al propriului vostru locas existential?!”
Ei bine, asa ceva scriam cu ani in urma despre India, o tara ce pare ca „…nu exista in realitate. Si asta pentru ca izvorul Gangelui, locul unde lumina se confunda cu intunericul si totul se metamorfozeaza in poveste, poate fi definit ca un adevarat certificat de nastere a intregii omeniri. Obarsia lui trimite inspre sufletele celui care se apleaca sa-i soarba din tamaduire, vesnicia insasi. Pentru inzi, Gangele este aidoma Iordanului pentru crestini. Apele sale purificatoare sunt o simbolica torana (poarta de intrare) inspre lumea unei alte existente.” Nu, nu vreau sa ofer aici o continuare fireasca, poate, pentru unii a gandurilor mele admirative fata de patria Upanisadelor si a lui Rabindranath Tagore, ci vreau sa plec in argumentatia mea succinta despre lume ca act creationist divin de la estetica superioara a vechiului spirit indic pentru a ajunge, de fapt, la profunditatea si la splendoarea duhului crestin, fundamentul complet dezgradit al sinidisis-ului lumesc universal.
In sens conotativ, am putea spune ca lumea nu reprezinta altceva decat invitatia la pace a dumnezeirii si nicidecum oferta Sa de razboi, nuntiul acela auroral, daca e sa il parafrazam pe Edgar Papu, care a fost izvorat din tacerea molcoma a Luminii celeste direct intre iridescenta luminii intregului univers teluric mirabil. Umanitatea poate fi socotita, de ce nu, drept Gemeinschaft-ul acela extins si singular in care coexista, vorba Maicii Tereza, atata iubire, dar si atata singuratate clocotinda din plin si cumplit de multa ura. Ultimele doua nejustificabile din niciun punct de vedere, de altfel. Da, am spus Gemeinschaft si nu Gesellschaft, asa precum ar fi tentati sa ne corecteze foarte multi dintre noi imediat, fiindca nu vreau absolut deloc sa inchid organismul viu si complex al omenirii in matca unor conceptualizari sociologice remarcabile, la randul lor, bineinteles, precum sunt cele ale lui Ferdinand Tönnies, ci sa il amplasez voluntar in cadrul teritoriului nonformal si logic al inteligentei supreme – Dumnezeu, un „spatiu” lipsit de granite precizate fizic, unde nenumaratii ingeri suavi ai Luminii tes fara-ncetare si cu o rabdare infinita panza aceea nevazuta vreodata decat de ei insisi si de Creatorul lor absolut, impletitura statornica a pacii si a iubirii eterne, care transcende cu vadita emotie superioara umanul si se aseaza incet si cu blandete pe aripa sacra si delicata a unui fluture alb de o zi.
Iata ce frumos raspundea parintele Dumitru Staniloaie in dialogul sau cu preotul ortodox francez Marc-Antoine Costa de Beauregard la intrebarea acestuia din urma despre Om si despre Lume: „Omul poarta lumea cu el. Lumea devine atunci ceea ce devine el insusi. Se umple de frumusete pornind de la atitudinea spirituala a omului. Lumea nu este desavarsita, dar nu poate inainta spre desavarsirea ei fara om.” Da, Omul, Omul cu majuscula, asa precum scria profesorul Mihai Dinu, El si numai El este si va fi intotdeauna eternul punct initial al nesfarsitului plan lumesc urzit cu anterioritate de gandul cel bun al dumnezeirii creatoare…
„Atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat a dat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut, ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” (Ioan 3, 16), glasuieste Sfanta Scriptura, caci “iubirea lui Hristos fata de oameni si a oamenilor fata de Hristos este insasi viata Bisericii” (Daniel – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane). Si tot Patriarhul Daniel continua: “Pentru Sfintii Apostoli si pentru Sfintii Parinti ai Bisericii contemplarea tainei Intruparii sau inomenirii Fiului lui Dumnezeu este izvorul intregii teologii, al intregii vieti spirituale si al misiunii Bisericii in lume. In acest sens, Sfantul Apostol Pavel spune: „Cu adevarat mare este taina dreptei credinte: Dumnezeu S-a aratat in trup, S-a indreptat in Duhul, a fost vazut de ingeri, S-a propovaduit intre neamuri, a fost crezut in lume, S-a inaltat intru slava” (I Tim. 3, 16).”
Nu cred in povestile stiintifice ale cosmologului englez Stephen Hawking, tocmai pentru simplul fapt ca nimeni in afara de Dumnezeu nu poate cunoaste miezul adevarului absolut prim si nici pe cel al adevarului ultim. Omenirea nu mai are nevoie, pur si simplu, in secolul al XXI-lea de dupa Hristos de acele coordonate absurd de fixe ale unei gandiri relative – apartinatoare unui om de stiinta remarcabil, de altfel, dar cu pretentii exagerate de semizeu intangibil – si contestabile oricand de orice alta paradigma „universal valabila” din punct de vedere stiintific a viitorimii imediate. Poate tocmai de aceea edificiul de smerenie construit de cuvintele mult induhovnicitului teolog-martir de la Manastirea Techirghiol, parintele Arsenie Papacioc, devine mai graitor ca oricand: “…fiinta umana – asa cum zice si Sfantul Grigorie de Nyssa – este coplesitoare, de neinteles. Dumnezeu are inca taine ascunse cu privire la om, pe care nu le cunosc nici ingerii. Omul este cu totul superior in creatie.” „Ca atare, intrucat Dumnezeu este iubire, fiecare fiinta umana iubita de Dumnezeu este un loc sacru al prezentei lui Hristos.” (Patriarhul BOR – Daniel)
Ca un inger alb care isi canta cu blajinatate desavarsita dramatismul sau interior printre fiarele cernite si reci ale erei postindustriale de acum, un fel de Jennifer Larmore cantand dumnezeeste „Largo-ul” magnific haendelian din „Xerxes”, lumea se desprinde incet, incet de tina nevaloroasa a decaderii sale si incearca, e-adevarat, timid si cu neincredere, parca, propensiunea sa legitima inspre comuniunea cu Zamislitorul sau unic. “Cu alte cuvinte, fiind creat dupa chipul lui Dumnezeu Cel vesnic viu, omul poarta, chiar si in biologicul sau, aspira?ia de a trai vesnic, adica dorul dupa nemurire, iubire si fericire vesnica.”, ne cuvanta acelasi Daniel, Patriarhul actual al Bisericii Ortodoxe Romane. “Dumnezeu S-a smerit datorita milostivirii Sale fata de noi…, patimind tainic prin iubire pana la sfarsitul veacurilor, dupa masura suferintei fiecaruia.”, rosteste din negura veacurilor si Sfantul Maxim Marturisitorul. Scara la cer a omenirii din timpul prabusit al prezentului in cel imbunatatit al omului spiritual e pregatita de mult. Singur, urcusul acestei lumi din hala neincapatoare a destinului ei contrafacut a mai ramas sa fie parcurs cu judecata adanca si cu smerenie totala cat de curand.
„Nu poti fugi de tine insuti nici macar cand o vrei cu tot dinadinsul. Sau mai ales atunci.”, scria nu de mult Octavian Paler. Ei bine, umanitatea azi paseste cu teama catre o alta fateta a traiectului universal caracteristic, dar se si indeparteaza in acelasi timp de propriul ei trecut ca de o umbra personala nefireasca, neintelegand inca in ce mod sa priveasca mai bine intr-acolo spre a nu se mai poticni continuu de multele si cumplitele erori obstaculare semanate din ignoranta sau din rea-vointa de-a lungul vremii pe intreg palierul istoriei sale indelungate. A fugi insa nu semnifica altceva decit renuntarea irevocabila la dialogul constant cu Dumnezeu. Iar fara aceasta forma singulara de comunicare speciala a omului cu Creatorul lui absolut necesitatea de crestere exponentiala a omenirii in sanul domei sacre a dumnezeirii sale parentale si iesirea ei din moarte definitiva nu este posibila cu niciun chip. Caci, spunea parintele Staniloaie, marele stalp al crestinatatii contemporane noua: „Fara prezenta lui Dumnezeu, fara o iradiere a puterii lui Dumnezeu in om, el nu poate deveni duhovnicesc.” Omul e necesar, prin urmare, „…sa devina un dumnezeu prin participare. Doar astfel el devine pe deplin uman… El are sentimentul de a trai in profunzimile misterelor existentei, de a imbratisa infinitul; sentimentul de a trai in infinitul personal, sentimentul intimitatii cu Dumnezeu si cu oamenii.” Altfel, viata nu ar mai avea niciun sens precis sau, mai bine zis, sensurile sale ar fi cautate nu in interiorul fiintei umane, asa cum ar fi normal, ci in exteriorul ei material cu diverse alte acceleratoare de particule mai mult ori mai putin semnificative si relevante la nivel de macroexperiment fizic comandat.
„Mantuitorul Iisus Hristos ne arata prin cuvintele Sale si prin viata Sa ca in lumea noastra, robita de pacat, de patimi egoiste, de duhuri rele si de moarte, este greu, dar nu imposibil, ca omul sa traiasca potrivit voii lui Dumnezeu. Ispitele cu care se confrunta Iisus in pustie (cf. Matei 4, 4) si anume lacomia materiala sau problema economica, obsesia afirmarii de sine egoiste sau problema slavei desarte, patima de a stapani lumea materiala sau problema politica, aceste ispite numite de Sfantul Maxim Marturisitorul «ispitele placerii» sunt o constanta a luptei spirituale a crestinului cu duhul acestei lumi pamantesti, care tinde mereu sa se substituie Creatorului si sa devina idol pentru omul necredincios sau neduhonicesc (cf. Romani 1, 23). Abordata in mod egoist, posesiv si patimas lumea materiala in loc sa fie pentru om scara catre cer, devine prapastie a decaderii, sau in loc sa fie fereastra catre Dumnezeu, devine zid de despartire intre om si Dumnezeu.” „Dorinta nesfarsita de putere, de-a stapani lumea materiala ca si cand lumea materiala limitata si trecatoare ar fi ultima si suprema realitate, este de fapt o deturnare a dorintei omului dupa iubirea infinita a lui Dumnezeu. Aceasta deturnare este – asa cum spunea Maurice Blondel – cautarea patimasa a infinitului in lucrurile finite. Numai folosita in stare comuniune spirituala cu Dumnezeu – Creatorul, lumea creata de El devine limbaj multiplu sau dialog existential al omului cu Dumnezeu si al oamenilor intreolalta, devine prilej de bucurie duhovniceasca.” Edificatoare, credem noi, sunt aceste cuvinte ale Parintelui Patriarh Daniel in sensul amplu al comuniunii Om-Dumnezeu si revenirea celui dintai aproape de patria Duhului Sfant al Ziditorului sau nemijlocit.
„Secularizarea nu este neaparat ateism sau negare a existentei lui Dumnezeu, ci dificultate de a simti prezenta lui Dumnezeu in viata proprie si a societatii. Astfel, secularizarea este golirea omului de interioritate spirituala insotita de o fuga dupa imagine exterioara. Iar inlocuirea pagubitoare a imbogatirii spirituale interioare cu acumularea de bunuri materiale exterioare creeaza omului un vid al insingurarii si o lipsa acuta de bucurie si de pace interioara. Civilizatia actuala a stresului constant si a luptei pentru profitul material imediat inlocuieste din ce in ce mai mult cultura si civilizatia rugaciunii si a ospitalitatii, a pacii interioare si a comuniunii constante intre oameni. De aceea, este necesar sa redescoperim puterea rugaciunii ca izvor de pace si sanatate, de bucurie si speranta.”, ne glasuieste acelasi Inalt Slujitor al Bisericii Ortodoxe Romane, Daniel, la ceas de mare cumpana existentiala a omenirii in genere. Da, rugaciune neincetata sa facem continuu ca o litanie sacra a propriului nostru suflet cu mintea si cu inima trezite brusc din taramul somnului mortii spirituale. Rugaciune vazuta ca o traiectorie bine definita si ampla a ”nemiscarii” mintii „fixate in constiinta prezentei lui Dumnezeu”, dar si ca forma de trezvie a umanitatii din chingile pacatului neincetat si de „descoperire de sine in intrepatrunderea cu Dumnezeu”.
Lumea, spuneam la inceput, reprezinta acea invitatie la pace si la viata a divinitatii, suportul unde bunul Dumnezeu si-a criptat intru dimensiunea precisa a unui timp dat propria Sa vrere. Lumina pe care trebuie sa o vada de acum incolo omenirea in dialogul ei continuu cu Creatorul ei nu este nicidecum, vorba parintelui Dumitru Staniloaie, una de tip impersonal. Nu. Sub nicio forma. Pentru ca armonia sufletului, curgerea lui lina catre nespatiul si in netimpul dumnezeirii are un fundament de o unicitate previzibila. Iar Georg Friedrich Haendel l-a prins cum nu se poate mai bine, de altfel, in Oratoriul sau intitulat sugestiv „Mesia”. Constientizarea omului insusi de esenta divinului prezenta intr-un mod cat se poate de evident in intrinsecul lui non-abstract inseamna a atinge acel grad de intelepciune marcanta, care diferentiaza exemplar „omul-animal” propus de Sigmund Freud ori de Madonna Louise Veronica Ciccone de omul-fiinta, omul induhovnicit cu suflul Tatalui divin, constructul acela sacral cu majuscula fara de care omenirea ar fi pierduta in curand definitiv. Pentru ca „Noi traim intr-o mare unitate, toata creatia lui Dumnezeu este o unitate.” (Parintele Arsenie Papacioc), iar unitatea aceasta bine inchegata are la baza ei primordiala Omul, extraordinara epura geometric a Duhului divin.
Cred ca numai singur potopul de ingeri albi ai Luminii aceleia cu totul si cu totul impersonale la care facea referire marele teolog crestin Dumitru Staniloaie poate sa recreeze, prin forta puritatii lui firesti, intregul acela indivizibil al unei umanitati care, pe langa atatia monstri cumpliti si, in general, homicizi, a nascut de-a lungul vremurilor sale istorice si un numar asa de mare de sfinti. Avand drept referential comparativ aceasta temelie spirituala solida a lumii, putem afirma faptul ca ceea ce se denumeste conceptual azi „Noua Ordine Mondiala” – un impromptu irelevant al unor creiere omenesti vanitoase si-nguste – are toate sansele ca sa dispara in curand din Universul unui Dumnezeu, caruia nu numai ca nu vrea cu niciun chip ca sa ii recunoasca meritele, dar, mai mult de-atat, doreste chiar sa ii anuleze pana si identitatea circulara de Sine cu ajutorul mormanului de fiare contorsionate si sinistre ale unui accelarator superfluu de particule divine complet imaginare.
Un Dumnezeu al pacii si al armoniei interioare, al fluxului si al refluxului sacramental, al dialogului viu cu propria Sa Creatie magica, care nu vrea sa faca altceva decat sa-i intinda lumii mana aceea de ajutor hotarata si sigura in orice punct al spatiului teluric s-ar afla aceasta la un anumit moment dat al trecerii ei efemere prin timp. Fiindca Dumnezeu este si va fi pretutindeni si intotdeauna pentru omenirea intreaga totul. Nimic mai simplu si de o estetica superioara a Gandului divin nedecriptabil si fascinant, care strabate cu o iubire infinita torana (poarta de intrare) inimilor noastre spre a intalni acolo ascunsa floarea tainica si alba de lotus a propriei Lui Zamisliri magnifice.
Magdalena ALBU
29 septembrie 2010
Revista ARMONIA - Saltmin Media 