„Să nu râzi, să nu plângi, să nu urăști, ci doar să înțelegi.” – Baruch Spinoza

   Unii spun că în secolul XVI-lea, filozofii sau oamenii de știință trebuiau să fie atenți la ideile lor, pentru a nu supăra autoritatea statală și nici pe cea religioasă, ceea ce au și făcut mulți dintre ei. Adevărul este că prin progresele astronomiei de la începuturile timpurilor moderne, cu Copernic, Galilei și Newton, concepțiile religiilor preistorice și istorice nu au putut să nu fie zdruncinate de știință. Marile sisteme filozofice din epoca modernă – cea care a succedat epocii evului mediu, adică sistemele lui Descartes, Spinoza sau Leibniz – au promovat încrederea în puterea rațiunii. Spre exemplu: Dacă Pascal credea în Dumnezeul descris în Biblie, Spinoza avea o concepție diferită despre divinitate, ceea ce i-a făcut pe unii să-l considere un ateu disimulat. Aceeași întrebare putea să le pună românul Petre Țuțea celor care gândeau întocmai despre Descartes: Cum poate fi considerat Spinoza (de data aceasta) materialist când îl invocă pe Dumnezeu pentru a avea certitudine în gândirea lui? Apoi, majoritatea religiilor spuneau că Dumnezeu există undeva în afara lumii, Spinoza gândea că Dumnezeu este lumea: „Dumnezeu este natura și natura este Dumnezeu”. Continue reading “Vavila Popovici: FILOZOFIA, RELIGIA, ȘTIINȚA și POLITICA (17) – Baruck Spinoza” →