În Miercurea Mare a trădării – de altfel, întreaga Săptămână Mare nu este numai despre iertare, ci și despre ura omului față de Dumnezeu, despre tentativa de a-L ucide pe Iisus, despre necredință și calomnie – , a vicleniei și a corupției lui Iuda, puroiul haterilor Învierii și ai credinței răzbate vehement prin crusta pandemiei, răspândind un aer pestilențial, a cărui compoziție este formată din următoarea formulă alchimică cu proprietăți (im)precise de anihilare definitivă a adversarului:

• sparanghelul german este infinit mai valoros decât lumina pascală

• grobianismul progresist și neoateist desființează fără drept de apel dorința creștinului de a trăi bucuria și liniștea Paștilor în biserica din casa familiei sale

• este mult mai fezabil să te declari “un om spiritual” cu spumele veninului urii până în creștetul capului decât îngăduința și smerenia unui ortodox, care încasează permanent pumnii neocomuniștilor din mișcarea de extremă stângă, în mod impropriu și fals autodefinită “de centru dreapta modern”

• salvatorii (seculariști ai) României consideră că este absolut legitim, în vreme de molimă, să interfereze în viața spirituală a credinciosului și să atenteze la libertatea de conștiință, ascunzându-se sub umbrela unei griji dădăciste de sănătatea și siguranța voluntarului și beneficiarului ortodox

• este mult mai “modern” să proferezi etichete infamante la adresa unei comunități de credință, numindu-o “organizație criminală, retrogradă, retardată, coruptă” sau “coșmar rusofon criminal”, “sectă satanică”, “ISIS” decât să propovăduiești “medievala” toleranță față de cel care împărtășește o altă convingere religioasă decât a ta (CNCD-ul nu are niciun motiv să se autosesizeze, pentru că progresiștii nu fac obiectul muncii acestei instituții)

• este mai de folos și mai eficient să umilești și să calomniezi in corpore o comunitate religioasă în numele prezervării sănătății publice decât să cauți, inteligent și nepătimaș, să menții un echilibru armonios între imperativele grijii pentru sănătatea publică și dreptul la libertatea de credință, fie chiar restrânsă, dar nu abolită, a fiecărui cetățean creștin al României

• este mult mai soft și o versiune mult actualizată atitudinea “apostolilor toleranței” neocomuniste de a plebiscita inutil și permanent actul credinței între Baraba și Iisus decât a le spune răspicat oamenilor că virusul nu umblă de unul singur, ci este “transportat” de către oameni.

• este mult mai “științifică” sugestia neocomuniștilor “spirituali” că virusul se transmite și prin flacăra de la lumânare decât să facă un minim efort în a recunoaște faptul că Biserica Ortodoxă Română a respectat cu strictețe recomandările stipulate în ordonanțele militare, că s-a implicat financiar și material în diminuarea crizei medicale din spitale, cum probabil nu a făcut-o nicio instituție publică sau privată din România, că a răspuns tuturor solicitărilor oamenilor nevoiași sau în vârstă în ceea ce privește asigurarea celor necesare traiului zilnic

• se pare că pentru unii este mai în ton cu „duhul” Învierii acel „stați acasa” imperativ, care instantaneu a devenit antidotul morții (pentru că după Paști, dacă vom respecta cu strictețe recomandarea, nu va mai fi nicio înmormântare) decât îndemnul plin de compasiune și dragoste față de creștinii ortodocși de a înțelege că nu le fură nimeni Paștile sau Învierea din inimă sau din suflet, dacă, din rațiuni obiective și care ne depășesc, nu putem trăi plenar bucuria acestei sărbători în casa Domnului și în prezența minunatelor slujbe specifice acestei perioade unice a anului bisericesc

• este mult mai “elegant” și de “bun simț” să-i jignești pe toți slujitorii Domnului, numindu-i “înalți prea ticăloși”, exact ca în vremurile comuniste, decât să vezi eforturile acestor “prea ticăloși” de a menține cumpăna între respectarea recomandărilor și durerea credincioșilor de a nu mai putea participa la slujbe

• și în final, se pare că vigilența plină de otravă și duh de dezbinare sunt mai de preferat, conform fișei postului de progresist neocomunist, decât adevărul fundamental, rostit cu pace interioară, că pentru orice creștin autentic sănătatea este un dar de la Dumnezeu de care suntem datori să avem grijă, atât pentru noi, cât și pentru semenii noștri, pentru a nu fi nimicită de micul și invizibilul virus distrugător.

Continue reading “Întreaga Săptămână Mare nu este numai despre iertare, ci și despre ura omului față de Dumnezeu” →