ADRIAN BOTEZ DESPRE DOMNIA LEBEDEI [1]
Mărturisesc c-a trebuit să citesc și să recitesc, de mai multe ori, această carte, pentru a-mi formula o idee despre intențiile autorului și despre ceea ce justifică scrierea ei. Ar fi fost necesară o prefață, dar, în lipsa ei, am citit și recitit versurile (?) care o deschid și chiar dacă n-am înțeles ce va urma – am reținut versul: ”DOMNIA LEBEDEI STRĂPUNSE: e CRIST – STĂPÂN ASUPRA VĂII !”
Totul, în această carte, este altfel de cum știm că trebuie să arate o dispunere livrescă – și bietul cititor este derutat, năucit – diviziunile ei nu rotunjesc un sens, un înțeles, o lămurire, versurile nu sunt versuri și nici poeziile-poezii, ba chiar autorul introduce o noțiune nouă în prăfuita noastră teorie literară – noțiunea de prozopoeme, ceea ce ar vrea să însemne că sunt niște combinații duale, nici una nici alta, sau, mai pe sensul autorului, sunt și una și alta.
Continue reading “IONEL NECULA – RECENZIE LA DOMNIA LEBEDEI, DE ADRIAN BOTEZ” →